Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der ...

crjm.org

Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der ...

Untersuchungshaftentscheidungen

von Ermittlungsrichtern in der

Republik Moldau

Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

Decisions on Arrest

by Investigative Judges

in the Republic of Moldova

An Assessment from

the International Point of View

Deciziile de arestare pronunțate

de judecătorii de instrucție

în Republica Moldova

O analiză din punct de vedere internațional


Untersuchungshaftentscheidungen

von Ermittlungsrichtern in der

Republik Moldau

Eine Einschätzung aus internationaler Sicht


Decisions on Arrest

by Investigative Judges

in the Republic of Moldova

An Assessment

from the International Point of View


Deciziile de arestare pronunțate

de judecătorii de instrucție

în Republica Moldova

O analiză din punct de vedere

internațional


CZU

D

Versiunea originală a prezentului raport este scrisă în limba germană, de aceea de fiecare dată când există

neclarități sau incertitudini cu privire la anumiți termeni, se recomandă consultarea versiunii originale.

Traducerea în limba engleză aparține autorului.

Raportul apare în cadrul proiectului operațional „Evaluarea necesităților judecătorilor de instrucție

din Republica Moldova”, implementat în comun de Programul de Drept al Fundației Soros-Moldova

(FSM) şi de Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ).

ISBN 978-9975-1

Coordonatorii ediției:

Din partea Programului de Drept al FSM:

Din partea IRZ:

Victor Munteanu, director de program

Radu Danii, coordonator de proiecte

Stefan Hülshörster, director de proiecte

Frank Hupfeld, asistent de proiecte

Aliona Bleah, reprezentant IRZ în Moldova

© Fundația Soros-Moldova (FSM).

© Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ).

Redactor versiunea română: Ala Rusnac

Machetare computerizată: Veronica Mariț

Pregătire prepress: Anatol Timotin

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Deciziile de arestare pronunțate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova.

O analiză din punct de vedere internațional / ..... – Ch.: Epigraf S.R.L., 2011 (F. E. -P. Tipograa

Centrală). – 80 p.

ISBN 978-9975-

Epigraf S.R.L.

str. Bucureşti 60, of. 11, Chişinău, MD-2012, Republica Moldova

tel./fax 22.85.87, tel. 22.59.80; www.epigraf.md; e-mail: epigraf@mtc.md

Tiparul executat la Firma Editorial-Poligrafică Tipografia Centrală


Untersuchungshaftentscheidungen

von Ermittlungsrichtern in der

Republik Moldau

Eine Einschätzung

aus internationaler Sicht ..............................5

Decisions on Arrest

by Investigative Judges

in the Republic of Moldova

An Assessment

from the International

Point of View .....................................................31

Deciziile de arestare

pronunțate de judecătorii de

instrucție în Republica Moldova

O analiză din punct de vedere

internațional .................................................... 57


Untersuchungshaftentscheidungen

von Ermittlungsrichtern in der

Republik Moldau

Eine Einschätzung

aus internationaler Sicht

Albrecht Stange Oberstaatsanwalt a.D.

Soros Foundation – Moldova

Deutsche Stiftung für internationale rechtliche Zusammenarbeit e.V. (IRZ)

Chişinău – Bonn

Dezember 2010


6 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

Inhalt

Danksagungen ............................................................................................................................................................................ 7

Zusammenfassung .................................................................................................................................................................... 7

Methodologie .............................................................................................................................................................................. 7

1 Einleitung ........................................................................................................................................................................... 8

2 Rechtshistorische Entwicklung in der Republik Moldau ................................................................................... 9

3 Die Republik Moldau und der EuGHMR ................................................................................................................11

4 Prüfungsauftrag .............................................................................................................................................................12

5 Ausführung ......................................................................................................................................................................12

6 Gesetzesdefizite? ...........................................................................................................................................................13

7 Defizite in der Gesetzesanwendung .......................................................................................................................14

7.1 Das „sowjetische Erbe“ ........................................................................................................................................14

7.2 Aufgabe und Funktion der justiziellen Entscheidung .............................................................................15

8 Die moldawische Wirklichkeit ...................................................................................................................................15

8.1 Die Entscheidungsbegründung ......................................................................................................................15

8.2 Die Aufgabe der Sprache ...................................................................................................................................16

8.3 Aktenfälle .................................................................................................................................................................17

8.4 Auswertung der Aktenfälle ...............................................................................................................................20

9 Sonstige Gespräche ......................................................................................................................................................23

10 Konsequenzen ................................................................................................................................................................23

10.1 Institutionelle und legislative Änderungen ................................................................................................23

10.2 Sonstige Maßnahmen .........................................................................................................................................24

10.2.1 Grundsätzliches ...........................................................................................................................................24

10.2.2 Selbstverständnis ........................................................................................................................................25

10.2.3 Zusammenspiel der Institutionen Polizei, Staatsanwaltschaft und Gericht ..........................26

10.2.4 Fortbildung ....................................................................................................................................................27

11 Schlüsselbotschaften ...................................................................................................................................................28

Anlage: Quellen ......................................................................................................................................................................30


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 7

Danksagungen

Dieser Bericht hätte nicht zustande kommen kön-

nen ohne die offenen Gespräche mit Regierungs-

stellen und Justizinstitutionen der Republik Moldau

und ohne meine Gesprächspartner vor Ort.

Insbesondere möchte ich meine tief empfundene

Dankbarkeit zum Ausdruck bringen gegenüber:

• Herrn Alexandru Tanase, Justizminister der Re-

publik Moldau, unterstützt von Herrn Vladimir

Grosu, Vertreter der Republik Moldau beim Eu-

ropäischen Gerichtshof für Menschenrechte,

und Frau Rodica Secrieru, Beraterin des Mini-

sters

• dem Obersten Gerichtshof, vertreten durch Frau

Raisa Botezatu, Vorsitzende der strafrechtlichen

Abteilung und Mitautorin der moldauischen

Strafprozessordnung,

• dem Hohen Magistratsrat, vertreten durch Herrn

Dumitru Visternicean als Vorsitzendem und Frau

Dina Rotarciuk, Mitglied des Hohen Magistrats-

rates,

der Generalstaatsanwaltschaft, vertreten durch

Herrn Andrei Pantea, Erster Stellvertretender

Generalstaatsanwalt, unterstützt von Herrn Ni-

cilae Chitoroaga, Leiter der Strafermittlungsab-

teilung, und Herrn Ion Caracuian, Leiter der Ab-

teilung zur Folterbekämpfung,

Ermittlungsrichtern, Richtern, Staatsanwälten

und Polizeibeamten in drei verschiedenen Re-

gionen der Republik Moldau, deren Namen aus

Gründen der Vertraulichkeit nicht aufgeführt

werden,

• den Mitarbeitern der Soros-Stiftung - Moldau,

insbesondere Herrn Victor Munteanu, Direktor

des Gesetzprogramms der Soros Stiftung - Mol-

dau, und Herrn Radu Danii, die die Treffen orga-

nisiert haben und unschätzbare Dienste bei der

Übersetzung geleistet haben.

Zusammenfassung

Staatsanwaltschaftliche Anträge und richterliche

Entscheidungen in Zusammenhang mit Festnah-

men und Untersuchungshaft in der Republik Mol-

dau beachten offenbar vielfach nicht die gesetz-

lichen Bestimmungen zur vorgeschriebenen Be-

gründung.

Beanstandungen des Europäischen Gerichtshofs

für Menschenrechte hierzu bei mehrfachen An-

lässen haben nicht zu einem erkennbaren Wan-

del in der Haltung der jeweiligen Akteure vor Ort

geführt. Diese Haltung scheint in einer gewissen

Beziehung zu der Tatsache zu stehen, dass vie-

le Untersuchungsrichter aus dem staatsanwalt-

schaftlichen Bereich der sowjetischen Zeit stam-

men.

Es hat den Anschein, dass die Bedeutung und Wich-

tigkeit der Begründung als Herzstück jeder juristi-

schen Entscheidung mit dem Ziel, überzeugend

und nachvollziehbar zu sein, so manchem moldau-

ischen Untersuchungsrichter bzw. Staatsanwalt

nicht genügend zu Bewusstsein gebracht worden

ist.

Es kann nicht als selbstverständlich vorausgesetzt

werden, dass jeder moldauische Staatsanwalt oder

Untersuchungsrichter sich der Bedeutung des Be-

griffs „Begründung“ voll bewusst ist.

Es erscheint ein lohnendes Ziel, die bereits begon-

nenen Fortbildungsbemühungen weiterzuführen

und die Sensibilität der Akteure dafür, verständlich

und nachvollziehbar argumentieren, zu verbes-

sern.

Nachfolgende mögliche Unzulänglichkeiten in rich-

terlichen Entscheidungen haben oft ihre Ursache

in den von Polizei und Staatsanwaltschaft zuvor

durchgeführten Schritten. Aus diesem Grunde ist

die Beachtung der professionellen Sorgfalt keine

auf Untersuchungsrichter zu beschränkende Anfor-

derung.

Methodologie

Ausgangspunkt dieses Berichtes sind verschiede-

ne Urteile des Europäischen Gerichtshofs für Men-

schenrechte zur Praxis von polizeilichen Festnah-

men und zur Anordnung von Untersuchungshaft

durch Untersuchungsrichter in der Republik Mol-


8 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

dau, insbesondere zu mutmaßlichen Unzulänglich-

keiten in den Begründungen richterlicher Entschei-

dungen.

Um diese Vorwürfe bestätigen oder widerlegen zu

können, sind eine Reihe von moldauischen (origi-

nal) Akten, wie in der Anlage im Einzelnen aufge-

führt, durchgearbeitet worden. Ergänzend sind

Strafrichter, Untersuchungsrichter, Staatsanwälte,

Polizeibeamte und Anwälte in drei verschiedenen

Regionen der Republik Moldau von mir im Juli 2010

befragt worden. Als Basis für die Gespräche wurden

ein oder mehrere Beispiele aus den Originalakten

den Gesprächspartnern vorgetragen, und diese

wurden gebeten, sich dazu zu äußern, ob die vor-

gestellten Fakten und Entscheidungen zutreffend

oder falsch seien. Im Anschluss daran wurden den

Akteuren vor Ort Gelegenheit gegeben, zur gegen-

wärtigen Situation und zu möglichen Mängeln in

der Praxis Stellung zu nehmen, ebenso zu aus ihrer

Sicht wünschenswerten gesetzlichen und prakti-

schen Änderungen.

Zum Hintergrund der gegenwärtigen rechtlichen

und tatsächlichen Lage wurden mir Informationen

vom Justizministerium, dem Obersten Gerichtshof,

dem Hohen Magistratsrat (SCM) und von der Gene-

ralstaatsanwaltschaft der Republik Moldau vermit-

telt.

1 Einleitung

Die Republik Moldau ist mehrfach vom Europä-

ischen Gerichtshof für Menschenrechte in Straß-

burg dafür gerügt worden, ihre Verhaftungspraxis

stehe nicht in Einklang mit der Europäischen Men-

schenrechtskonvention.

Anlässlich der Ereignisse von April 2009 in Zusam-

menhang mit den Wahlen in der Republik Moldau

ist erhebliche Kritik auch innerhalb der Republik

Moldau an insbesondere einer Reihe von Entschei-

dungen von Untersuchungsrichtern laut gewor-

den.

Die Soros Stiftung Moldau hat im November

2009 einen ausführlichen, offenen Bericht zur

Lage der Straustiz in der Republik Moldau

herausgegeben 1 .

Die Kritiker führen, teils kumulativ, eine Reihe von

Gründen dafür an, warum es zu solchen Entschei-

dungen gekommen sei und noch komme:

• Aus persönlichen oder politischen Erwägun-

gen bestehe ein Widerwillen gegen die von

den Untersuchungshaftanordnungen Betrof-

fenen,

• das Einhalten der Verpflichtung zur sorgfältigen

und nachvollziehbaren Begründung der Ent-

scheidungen entspreche nicht der Mentalität

der Untersuchungsrichter,

• bei den betreffenden Untersuchungsrichtern

bestehe ein Widerwille, sich den gesetzlichen

Vorgaben zur Entscheidungsbegründung zu

unterwerfen,

• die Herkunft der meisten Untersuchungsrichter

aus dem Bereich der Staatsanwaltschaft oder

Polizei wirke sich auch jetzt noch in ihren Ent-

scheidungen aus,

• die gesetzlichen Bestimmungen der Republik

Moldau seien nicht geeignet, Fehlleistungen zu

verhindern.

Die Soros-Stiftung Moldau und die Deutsche Stif-

tung für internationale rechtliche Zusammenarbeit

(IRZ) haben sich erboten, nach Gründen für die

Problematik zu forschen und hierzu einen Bericht

abzuliefern. Die nachfolgenden Ausführungen sind

u.a. Ergebnis eines Informationsbesuches in der

Republik Moldau im Juli 2010 mit Gesprächen mit

dem Justizministerium, dem Obersten Gerichtshof,

dem Hohen Magistratsrat, der Generalstaatsanwalt-

schaft, sowie einer Reihe von Interviews mit Unter-

suchungsrichtern, Staatsanwälten, Polizeibeamten

und Anwälten in der Republik Moldau, darüber hin-

aus der Einsichtnahme in verschiedene Originalak-

1 http://www.soros.org/initiatives/brussels/articles_publications/publications/report-criminal-justice-20091130

ten.


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 9

2 Rechtshistorische Entwicklung

in der Republik Moldau

Jede Entwicklung hat historische Hintergründe. Es

bietet sich an, die Untersuchung mit der Frage zu

beginnen, ob Unterschiede in der Handhabung der

Europäischen Menschenrechtskonvention bei den

unterschiedlichen Rechtsordnungen auch etwas

damit zu tun haben, welche historischen Entwick-

lungen die jeweiligen Rechtssystem ge- und über-

nommen haben und ob die jeweiligen Anwender

in Ausbildung und innerer Einstellung mit der Ent-

wicklung Schritt gehalten haben.

Die heutige Republik Moldau hat seit der Loslö-

sung vom osmanischen Reich im Jahre 1812 eine

wechselvolle Geschichte hinter sich. Sicherlich die

stärksten Spuren hinterlassen hat die Zeit der Zu-

gehörigkeit zur Sowjetunion von 1940-1991. Eine

Gesellschaftsordnung, die der Justiz nicht eine

unabhängige Rolle zubilligt und insbesondere der

Staatsanwaltschaft die Pflicht auferlegt, eine Ge-

setzmäßigkeitskontrolle im Sinne der Interessen des

Volkes, in der Praxis dann aber eben doch unter der

Ägide der Partei, vorzunehmen, hatte zwangsläufig

eine andere Vorstellung von den Aufgaben der Ju-

stiz als Rechtsordnungen Mitteleuropas, die schon

seit 1811 in Frankreich und 1849 in Preußen dem

Staatsanwalt die Aufgabe zuweisen, nicht nur den

mutmaßlich Schuldigen zu verfolgen, sondern auch

den Unschuldigen vor Verfolgung zu bewahren. In

noch größerem Maße gilt dies für den Richter, der

seine Arbeit an der Wahrung der Freiheitsrechte der

Bürger ausrichten soll, auch und gerade derjenigen

Bürger, die – obwohl möglicherweise unschuldig

– auf der Grundlage der Unschuldsvermutung sich

einen geordneten Justizverfahren stellen.

Während die westeuropäischen Rechtsordnungen

schon längere Zeit Entscheidungen über Eingriffe

in die Freiheit der Bürger ausschließlich einem un-

abhängigen Richter zuweisen, war im sowjetischen

System der Staatsanwalt dazu berufen, bis zur

Durchführung des gerichtlichen Hauptverfahrens

alle Maßnahmen in eigener Zuständigkeit durchzu-

führen, auch Eingriffe in die Freiheit von Bürgern.

Mit der Lösung vom politischen System der Sowje-

tunion ging bei den früheren Teilstaaten der Sowje-

tunion ein Umdenken hinsichtlich der Funktion und

Zuständigkeiten der Justiz einher. Die Akzeptanz

von und der Beitritt zu der Konvention zum Schutz

der Menschenrechte und Grundfreiheiten, der Eu-

ropäischen Menschenrechtskonvention (Beitritt

der Republik Moldau 1997), brachten es mit sich,

dass Eingriffe in die persönliche Freiheit auch in der

Republik Moldau nur durch einen Richter erfolgen

dürfen.

Diese Kompetenz ist in den west- und mitteleuro-

päischen Rechtsordnungen unterschiedlich um-

gesetzt worden. Teils wurde und wird ein solcher

Eingriff denjenigen Richtern überlassen, die später

über mögliche Verurteilungen entscheiden; dann

stellt sich allerdings die Frage, ob ein Richter, der in

der vorgerichtlichen Phase eine Entscheidung ge-

troffen hat, nicht für die spätere Entscheidung als

befangen anzusehen ist. Das inzwischen vorherr-

schende Modell ist daher eine gesonderte Rich-

terfunktion für die Zeit der vorgerichtlichen Phase,

der meist Untersuchungsrichter genannte Richter.

Sprachlich kann dies allerdings zu Verwirrung füh-

ren, wenn ein solcher Richter, anders als etwa u.a. bei

dem französischen Untersuchungsrichter, gar nicht

für Untersuchungen selbst zuständig ist, sondern

unbeschadet der grundsätzlichen Alleinzuständig-

keit der Staatsanwaltschaft für das Ermittlungsver-

fahren (ausschließlich) Entscheidungen über Eingrif-

fe in die Freiheitsrechte der Bürger in der Phase bis

zur Anklageerhebung treffen soll. Deutschland hat

für diesen Richter daher eine besondere Bezeich-

nung („Ermittlungsrichter“, übersetzbar als „Richter

für die (Zeit der) Ermittlungen“), die gerade verab-

schiedete rumänische Strafprozessordnung nennt

diesen dort neu eingeführten Richter „Richter der

Rechte und Freiheiten“ (Judecătorul de drepturi şi

libertăți). Zuvor waren dort die allgemeinen Straf-

richter zuständig.

Die Republik Moldau hatte nach der Loslösung von

der Sowjetunion zunächst das alte System der Zu-

ständigkeit der Staatsanwaltschaft für Eingriffe in

die Freiheitssphäre während der vorgerichtlichen


10 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

Phase beibehalten und erst 1999 diese Zuständig-

keit Strafrichtern übertragen und sich dann 2003

für die Einführung der Funktion eines Ermittlungs-

richters entschieden. Der entsprechende Art. 7

Abs. 2 des Gesetzes über den Richterstatus, 2003

dementsprechend geändert, aber inzwischen au-

ßer Kraft, verlangte als Voraussetzung eine vorhe-

rige Tätigkeit als Staatsanwalt, Ermittlungsbeamter

oder Kriminalpolizist oder alternativ richterliche

Tätigkeit.

Nach den mir erteilten Informationen war die ur-

sprüngliche Planung, diese Richterposten mit Per-

sönlichkeiten zu besetzen, die sowohl Erfahrung als

unabhängige Richter hatten als auch eine langjähri-

ge Erfahrung als Staatsanwalt und damit Erfahrung

aus der früheren Praxis der Haftanordnungen durch

die Staatsanwaltschaft.

Eine solche Nutzung staatsanwaltschaftlicher Er-

fahrungen bei der Ausübung der Untersuchungs-

richtertätigkeit ist auch in anderen Rechtsord-

nungen nichts Ungewöhnliches. In Deutschland

mit seiner identischen Ausbildung für Richter und

Staatsanwälte ist es die Regel, dass die angehenden

späteren Richter oder Staatsanwälte ihre Laufbahn

bei einer Staatsanwaltschaft beginnen (wo sie im

Rahmen der Hierarchie und der Ausbildung durch

ältere Kollegen von deren Erfahrungen profitieren

können), und dann nach etwa einem Jahr in die

richterliche Laufbahn wechseln, wo sie oft sogleich

als Ermittlungsrichter eingesetzt werden. Niemand

stößt sich daran, dass diese Juristen kurz zuvor auf

der „Gegenseite“ tätig gewesen sind. Dazu ist anzu-

merken, dass der deutsche Staatsanwalt gesetzlich

zur Objektivität verpflichtet ist und auch entlasten-

den Umständen nachgehen muss. Blinder Jagdei-

fer verträgt sich nicht mit dieser Verpflichtung zur

Objektivität und würde einem Staatsanwalt eher

übel genommen. Einige Bundesländer sehen einen

Wechsel der Karriere als Voraussetzung für eine Be-

förderung an, sodass berufliches Fortkommen dort

jedenfalls in den unteren Rängen der Justiz niemals

innerhalb derselben Tätigkeitssparte, sondern nur

im Zusammenhang mit einem Laufbahnwechsel

möglich ist.

Was die Zuständigkeitszuweisung eines deutschen

Richters betrifft, ist es übrigens nicht unüblich,

dass der Richter – insbesondere an den unteren

Gerichten – verschiedene Zuständigkeiten zuge-

wiesen bekommt, z.B. sowohl als Untersuchungs-

richter tätig ist als auch als normaler Strafrichter

und gegebenenfalls auch zusätzlich als Zivilrich-

ter, wobei die Arbeitsbelastung der jeweiligen

Aufteilungsquote angepasst wird. Der Grund für

solche Aufteilung muss nicht notwendigerweise

sein, dass es nicht genügend Fälle für ein normales

Arbeitspensum gibt, sondern folgt dem Gedanken

der Diversifikation der Arbeit und der Überlegung,

nicht die ganze, gegebenenfalls nicht immer als

angenehm empfundene, Arbeit einem einzelnen

Richter aufzubürden.

Nach den mir erteilten Informationen scheiterte

die Umsetzung der Reform 2003 in der ursprüng-

lich anvisierten Form daran, dass sich nicht genü-

gend Richterpersönlichkeiten fanden, die diese

Doppelqualifikation hatten, bzw., dass diejenigen,

die sie hatten, sich nicht bereitfanden, ihren ge-

genwärtigen Richterposten zugunsten eines Ein-

satzes als Untersuchungsrichter zu verlassen.

Als sich nicht genügend Kandidaten für den Po-

sten eines Untersuchungsrichters fanden, wurde

zunächst auf die richterliche Vorerfahrung als zwin-

gende Voraussetzung verzichtet. Schließlich wur-

den auch Kandidaten aus dem Bereich der Polizei

akzeptiert. Da Artikel 7 Abs. 2 des Gesetzes über

den Status der Richter inzwischen ganz außer Kraft

ist, ist auch die Länge der beruflichen Vorerfahrung

nicht mehr festgelegt.

Über die Hintergründe der Schwierigkeiten in der

Republik Moldau, Untersuchungsrichter aus der

Richterschaft zu gewinnen, kann nur spekuliert

werden. Eine mir gegenüber abgegebene mögli-

che Erklärung könnte sein, dass seinerzeit potenti-

elle Untersuchungsrichterkandidaten nicht davon

überzeugt waren, dass dieses Modell sich auf Dauer

würde durchsetzen können, und dass sie die Sorge

hatten, gegebenenfalls nicht wieder zurück auf ih-

ren alten Richterposten zu kommen.


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 11

3 Die Republik Moldau und

der EuGHMR

Die Qualifikation der Richter und die Qualität der

richterlichen (und staatsanwaltschaftlichen) Arbeit

ist eine wesentliche Voraussetzung für die Einhal-

tung der Regeln der Europäischen Menschenrechts-

konvention.

Beide Eigenschaften sind in Bezug auf die Republik

Moldau von den davon Betroffenen wie vom Euro-

päischen Gerichtshof für Menschenrechte in den

letzten Jahren vielfach in Zweifel gezogen worden.

Bis zum 30.06.2010 sind ca. 3.700 Beschwerden

wegen Verletzung der Menschenrechte gegen die

Republik Moldau eingereicht worden und 171 Ur-

teile des Gerichtshofs ergangen 2 . Nach der (letzten)

Länderstatistik für die Republik Moldau auf den

01.01.2009 ergingen von diesen Verurteilungen

28 % wegen Verstoßes gegen das Fair Trial Gebot

nach Art. 6 MRK, 14 % wegen Verstoßes gegen das

Recht auf Freiheit und Sicherheit nach Art. 5 MRK

sowie 8 % wegen unmenschlicher oder entwürdi-

gender Behandlung nach Art. 3 MRK. Von den 171

gerade erwähnten Urteilen kommt gerade mal ein

einziges zu dem Ergebnis, dass keine Verletzung

der Menschenrechtskonvention vorgelegen habe.

Die Republik Moldau gehört zu den 12 Ländern mit

der höchsten Zahl von Beschwerden beim Europä-

ischen Gerichtshof für Menschenrechte. Bezogen

auf die Bevölkerungszahl hat die Republik Moldau

einen Spitzenplatz 3 . Am 31.12.2009 hatte es die Re-

publik Moldau auf ein anhängiges Verfahren beim

EuGHMR pro 1.254 Einwohner gebracht, die Bun-

desreplik Deutschland auf ein Verfahren pro 35.980

Einwohner 4 .

Statistisch kommt eine Verurteilung der Republik

Moldau beim Europäischen Gerichtshof für Men-

schenrechte auf 57.000 Einwohner. In Russland

kommt eine Verurteilung auf 800.000 Einwohner, in

Rumänien auf 250.000 Einwohner etc. 5

Der Bericht des Rapporteur of the Parliamentary

Assembly of the Council of Europe (PACE) über die

Umsetzung von Urteilen des EuGHMR von Mai die-

ses Jahres in Bezug auf die Republik Moldau befasst

sich besonders mit „den Problemen des Machtmiss-

brauchs durch Polizeibeamte, den Mangel an effek-

tiver Verfolgung solcher Missbräuche, den schlech-

ten Haftbedingungen und der Nichtvollstreckung

inländischer Endentscheidungen“ 6 .

Auch wenn ein Teil der Beschwerden und Verurtei-

lungen durch den EuGHMR die Zeit vor Einführung

der Untersuchungsrichter in der Republik Moldau

betrifft, ist es keineswegs so, dass mit der Justizre-

form und der Einführung der Untersuchungsrichter

2003 schlagartig Beschwerden wegen Menschen-

rechtsverletzungen aufhörten. Dies zeigt nicht nur

die Statistik des EuGHMR und der gerade genannte

Bericht des Berichterstatters der parlamentarischen

Versammlung des Europarats sondern auch der Be-

richt der parteiübergreifenden moldauischen Kom-

mission zur Untersuchung der Vorfälle von April

2009 in der Republik Moldau nach monatelanger

Untersuchung 7 . Der Bericht fordert die General-

staatsanwaltschaft ausdrücklich auf,

2 Jüngste Zahlen vom Justizministerium der Republik Moldau zur Verfügung gestellt auf der Grundlage der offiziellen

Statistikzahlen des EuGHMR

s. auch: http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/C2E5DFA6-B53C-42D2-8512-034BD3C889B0/0/FICHEPARPAYS_

ENG_MAI2010.pdf

3 http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/15E451CD-A67D-4098-A129-70E216F6EAB9/0/Moldova.pdf

http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/C25277F5-BCAE-4401-BC9B-F58D015E4D54/0/Annual_Report_2009_Final.pdf

4 a.a.O.

5 Quelle: http://politicom.moldova.org/news/in-2007-moldova-was-condemned-at-echr-in-more-cases-than-in-

the-previous-few-years-91265-eng.html

6 Quelle: : http://assembly.coe.int/ASP/NewsManager/EMB_NewsManagerView.asp?ID=5531

7 http://www.irp.md/item.php?text_id=943


12 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

in allen Fällen zu ermitteln, die festgenommene

und festgehaltene Personen betreffen, die der Fol-

ter und unmenschlicher und erniedrigender Be-

handlung unterworfen waren.

Der Hohe Magistratsrat solle folgendes überprü-

fen:

• In allen Einzelheiten die Gesetzmäßigkeit des Han-

delns jedes Richters, der Gerichtsverhandlungen

auf Polizeistationen durchgeführt hat.

• Jede von einem Festgenommenen oder von der

Verwaltung Sanktioniertem erhobene Beschwer-

de, die sich darauf bezieht, dass Richter über die

Misshandlung unterrichtet worden seien aber

keinerlei Maßnahmen unternommen hätten, die

Folter und Misshandlung zu verhindern.

• Die Vollständigkeit und Korrektheit der Anlage

jede Akte, die Personen betrifft, die im Gefolge der

Ereignisse von April 2009 vor Gericht gekommen

sind.

Der Hohe Magistratsrat hat dazu erklärt, dass der

erst dieser Punkte unabhängig von dem Bericht er-

ledigt worden sei.

4 Prüfungsauftrag

Solche unverblümten Forderungen sind nur dann

nachvollziehbar und geeignet, Maßnahmen auszu-

lösen, wenn ihnen überprüfbare Fakten zu Grunde

liegen, die eine Erklärung für mögliche Fehlent-

wicklungen und Fehlentscheidungen bieten. Erst

auf einer solchen Grundlage kann es darum gehen,

über Abhilfe nachzudenken.

Die amerikanische Soros-Stiftung Moldau und die

Deutsche Stiftung für internationale rechtliche Zu-

sammenarbeit (IRZ) haben sich deshalb erboten, in

Abstimmung mit den im strafrechtlichen Bereich

verantwortlichen Stellen der Republik Moldau auf

der Grundlage eines Berichts eines internationalen

Beauftragten Ursachenforschung zu betreiben und

gegebenenfalls Vorschläge für weitere Maßnahmen

zu machen.

8 Weitere Einzelheiten s. Anlage

5 Ausführung

Mit dieser Aufgabe betraut, habe ich im Juli 2010

eine Reihe von mir vorgelegten Fallakten studiert

und während eines einwöchigen Studienaufenthaltes

Gespräche mit Vertretern des Justizministeriums,

des Obersten Magistratsrates, des Obersten

Gerichts und der Generalstaatsanwaltschaft geführt

sowie Interviews mit einer Reihe von Untersuchungsrichtern,

Richtern, Staatsanwälten und

Polizeibeamten durchgeführt 8 .

Es versteht sich von selbst, dass der Umfang der

Gespräche und insbesondere des Aktenstudiums

und der Interviews nicht zwingend zu einem allgemeingültigen

Ergebnis führt. Es gibt in allen

Rechtsordnungen unterschiedliche Auffassungen,

unterschiedlich begabte Persönlichkeiten und unterschiedlich

geschickt geführte Verfahren. Auch

in meinem Land zerreißen sich die Presse und die

Fachöffentlichkeit zuweilen den Mund über den

Ablauf des einen oder anderen Verfahrens.

Das heißt aber nur, dass keine Rechtsordnung und

kein Staat vollkommen ist, nicht, dass solche in die

Kritik geratenen Verfahren nicht geeignet sind, darüber

nachzudenken, warum es zu dem jeweiligen

Verfahrensablauf gekommen ist und welche Lehren

daraus gegebenenfalls für die Zukunft gezogen

werden können.

Auch in der Republik Moldau habe ich bei der Polizei,

bei der Staatsanwaltschaft und bei Gericht Persönlichkeiten

getroffen, die voll guten Willens waren,

ihrem gesetzlichen Auftrag nachzukommen und

rechtsstaatliche Kriterien einzuhalten. Richtig ist

aber auch, dass die von mir durchgesehenen Akten

und die Gespräche mit den Akteuren vor Ort eindeutige

Hinweise darauf ergeben haben, dass Handlungsbedarf

besteht, die Sensibilität der Beteiligten

für die Einhaltung der Kriterien der Europäischen

Menschenrechtskonvention zu schärfen, und dass

der Paradigmenwechsel bei der Einführung der neuen

Zuständigkeiten für Richter nicht immer in dem

erforderlichen Ausmaß verinnerlicht worden ist.


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 13

6 Gesetzesdefizite?

Die einschlägigen Gesetzestexte in der Republik

Moldau geben für sich genommen nicht notwen-

digerweise Anlass, rechtsstaatliche Defizite zu be-

fürchten. Sie entsprechen jedenfalls im Ansatz den

vergleichbaren Vorschriften vieler anderer Staaten.

Der EuGHMR hat allerdings bei mehreren Gelegen-

heiten moniert, dass sich die Akteure in der Repu-

blik Moldau an diese eindeutigen nationalen Vor-

schriften gar nicht halten. Ebenso ist beanstandet

worden, dass in vielen Fällen das Fehlen einer Be-

gründung die Entscheidung nicht nachvollziehbar

macht.

Der erstere Vorwurf ist natürlich besonders schwer-

wiegend und lässt auf den ersten Blick eigentlich

auch wenig Raum für vermittelnde Erklärungen.

Dennoch erscheint es hilfreich, in der Analyse da-

nach zu unterscheiden, ob der Gesetzeswortlaut

oder der Kontext vielleicht doch einen Anlass für

Missverständnisse bieten, oder ob ein eindeutiger

Gesetzeswortlaut möglicherweise bewusst mis-

sachtet worden ist. Erst nach Feststellungen hierzu

– dann aber natürlich insbesondere im letzteren Fall

– stellt sich die Frage, ob es Gründe gibt, die in der

Persönlichkeit der Akteure liegen.

Kein Gesetz der Welt ist hundertprozentig dage-

gen gefeit, nicht alle Fragen zur Anwendung exakt

und erschöpfend zu beantworten. Immer wieder

sind Gerichte dazu aufgerufen, in solchen Fällen

den mutmaßlichen Willen des Gesetzgebers zu er-

forschen und auszulegen. Es ist aber klar, dass es

zunächst Aufgabe des Gesetzgebers ist, darauf zu

achten, bei der Ausarbeitung der Gesetzesformu-

lierungen Zweifelsfragen gar nicht erst aufkommen

zu lassen, und die Formulierungen so eindeutig wie

nur irgend möglich zu gestalten. Je einschneiden-

der die Gesetzesanwendung für den betroffenen

Bürger ist, desto wichtiger und unverzichtbarer

wird dieser Grundsatz. Es versteht sich von selbst,

dass dies in besonderem Maße für die stärkste Ein-

wirkung, den Eingriff in die persönliche Freiheit,

gilt. Dort sollte jede unterschiedliche Auslegungs-

möglichkeit in der Praxis ausgeschlossen sein.

Was die polizeiliche Festnahme als Vorstufe des

richterlichen Untersuchungshaftbefehls betrifft, ist

durch die Gesetzesänderung 2006 in der Republik

Moldau ein sehr kritischer Punkt beseitigt worden,

als zusätzliche Erfordernisse als Voraussetzung einer

polizeilichen Festnahme eingeführt wurden, die

den Haftgründen für den richterlichen Haftbefehl

entsprechen. Zuvor war ausschließlich auf Beweisumstände

zur mutmaßlichen Tatbegehung, wie in

Art. 166 Abs. 1 CPC aufgeführt, abgestellt worden.

Allerdings ist die untere Grenze der Strafandrohung

von einem Jahr in Art. 166 CPC beibehalten worden

gegenüber der Grenze von zwei Jahren Strafandrohung

für den richterlichen Haftbefehl. Liegen nicht

zugleich die in Art. 176 Abs. 2 Satz 2 CPC aufgeführten

Voraussetzungen vor, geht eine solche vorläufige

Festnahme als Vorläufer eines Haftbefehls bei

Delikten mit einer Strafandrohung von zwischen

ein bis zwei Jahren ins Leere. Ein Haftbefehl wird außerhalb

der besonderen Voraussetzungen des Art.

176 Abs. 2 S. 2 CPC nicht möglich sein.

Allerdings gilt für einen Teil der Maßnahmen nach

Art. 176 CPC nicht die Mindestgrenze von zwei Jahren

Strafandrohung, so dass eine Festnahme nach

Art. 166 CPC nicht in allen Fällen ins Leere geht.

Andererseits erfordern die Maßnahmen unterhalb

der Ebene der Untersuchungshaft oder der dieser

gleichstehenden Maßnahmen wohl in den seltensten

Fällen eine Festnahme. So dürfte die Vorbereitung

der Entscheidung über Untersuchungshaft

wohl der Hauptanwendungsfall der Festnahme

nach Art. 166 CPC sein. Dann wird aber von den Akteuren

darauf zu achten sein, dass auch schon bei

der Festnahme die Voraussetzungen des Art. 176

Abs. 2 CPC vorliegen. Anderenfalls bestünde das Risiko

einer Umgehung der Kernidee der Menschenrechtskonvention.

Da in vielen Fällen die richterliche

Entscheidung zu spät kommen würde oder ins

Leere gehen würde, wenn der Beschuldigte nicht

greifbar ist, sehen zwar praktisch alle Rechtsordnungen

vorläufige Festnahmen durch die Polizei als

zeitlichen Vorlauf der richterlichen Entscheidung

vor. Üblicherweise wird dabei aber die Verknüpfung

mit dem richterlichen Haftbefehl deutlich gemacht.

So erlaubt etwa § 127 der deutschen Strafprozes-


14 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

sordnung der Staatsanwaltschaft und den Beamten

des Polizeidienstes bei Gefahr im Verzug dann eine

vorläufige Festnahme, wenn – und nur, wenn – die

Voraussetzungen eines Haftbefehls oder eines Un-

terbringungsbefehls vorliegen. Bei flagrante delic-

to und Fluchtgefahr oder Identifizierungsbedarf ist

ausnahmsweise für jedermann ein Festnahmerecht

statuiert, ähnlich wie Art. 168 Abs. 1 CPC dies in der

Republik Moldau vorsieht.

Die Problematik scheint auch moldauischen Kolle-

gen Kopfschmerzen zu bereiten, wobei manchmal

die alte Gesetzeslage zu Art. 166 CPC noch mehr

präsent zu sein scheint. Eine Anfrage bei einem Uni-

versitätsangehörigen ergab folgende Antwort:

“Es gibt keine direkte Antwort auf diese Frage

im Gesetz, d.h. zu sagen, ob es genug ist oder

nicht… . Auf der Grundlage der Interpretation

des Gesetzes und der Praxis des Europäischen

Gerichtshofs Menschenrechte bin ich aber der

Meinung, das Ermittlungsverfahren polizeiliche

Festnahmen grundsätzlich nur in den Fällen vor-

genommen werden können, die nicht zurückge-

stellt werden können. Das könnte grundsätzlich

in zwei Fällen passieren: 1.) wenn es nötig ist,

eine Person davon abzuhalten, weitere Strafta-

ten zu begehen, sich zu verbergen oder in irgen-

deiner Weise die Ermittlungen zu behindern (das

ist die Aufzählung aus Art. 166) und 2.) wenn

es nicht möglich ist, sofort Untersuchungshaft

zu verhängen. Es könnte natürlich Ausnahmen

geben wie z.B. flagrante delicto, wenn ein Poli-

zeibeamter die Personalien des Verdächtigen

aufnehmen muss, oder wenn es nicht klar ist, ob

einer der oben genannten Gründe vorliegt oder

nicht vorliegt.

Zusammenfassend gesagt ist nach meiner Mei-

nung die simple Tatsache, dass ein Zeuge den Be-

schuldigten beobachtet hat, nicht genug, solange

es nicht irgendeine andere Begründung (für die

Festnahme) gibt, wie die Fluchtmöglichkeit oder

andere…“

Wie unsicher die Akteure vor Ort in dieser Frage

sind, zeigt auch die Antwort eines Polizeibeamten

zu derselben Frage:

„Es könnte einen Grund geben, eine Person fest-

zunehmen, die verdächtigt wird, eine Straftat

mit einer Strafdrohung von mehr als zwei Jah-

ren begangen zu haben, aber nur zusammen mit

der Begründung auf der Grundlage der Abs. 2-4

des Art. 166. Wir (Ermittlungsbeamte der Poli-

zei) müssen den Staatsanwalt jedes Mal für eine

Festnahme konsultieren und wir nehmen nur

dann jemanden fest, wenn es genügend Gründe

gibt, nachdem wir eine vorläufige Zustimmung

des Staatsanwaltes erhalten haben“.

Die Polizei schiebt danach alle Verantwortung auf

die Staatsanwaltschaft und definiert die „genügen-

den Gründe“ gar nicht in eigener Zuständigkeit.

Der Gesetzgeber der Republik Moldau sollte daher

die Voraussetzungen für eine polizeiliche Festnah-

me nach Art. 166 CPC überarbeiten und noch mehr

mit den Bestimmungen für den richterlichen Haft-

befehl koordinieren.

7 Defizite in der

Gesetzesanwendung

Soweit die Begrenztheit meiner Recherche- und In-

terviewmöglichkeiten dies zulässt, scheinen mir die

Probleme weniger in den gesetzlichen Vorschriften

selbst als vielmehr in ihrer Auslegung und Anwen-

dung zu liegen.

7.1 Das „sowjetische Erbe“

Abstrakt gesehen sind solche Defizite kein Vorrecht

irgendeiner bestimmten Rechtsordnung. Meine

vergleichbaren Erfahrungen der letzten zehn Jahre

in neun Staaten aus dem Bereich der ehemaligen

Sowjetunion und ihrer Einflusssphäre lassen mich

aber vermuten, dass es insoweit auch ein spezi-

fisches „sowjetisches Erbe“ gibt. Es äußert sich in

zwei typischen Erscheinungsformen, wie z.B. Art.

166 CPC und Art. 176 CPC belegen. Auf der einen

Seite tendiert die Gesetzgebung in diesen Staaten

dazu, nicht ein anzustrebendes Ergebnis vorzuge-

ben und es der Verantwortung des Gesetzesanwen-

ders zu überlassen, den Weg dazu selbstständig zu

beschreiten, sondern es werden ganze Kataloge


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 15

von abzuarbeitenden oder zu beachtenden Kriteri-

en aufgeführt. Der Erfolg dieser Gesetzes- und An-

wendungstechnik ist, dass diese Kriterien besten-

falls sklavisch abgearbeitet werden und auch als

abschließend betrachtet werden, obwohl sie dies

sinnvollerweise nicht immer sein müssten. Auf der

anderen Seite – und noch viel bedeutsamer – wird

Gesetzesanwendung nicht als ein Prozess angese-

hen, der dem Empfänger nachvollziehbar vermittelt

wird, sondern als Mitteilung eines Ergebnisses.

7.2 Aufgabe und Funktion der

justiziellen Entscheidung

Dieser Mechanismus ist aus zwei Gründen fatal.

Zunächst wird bei einer solchen Darstellung den

Rechtsmittelinstanzen verwehrt, die Entscheidung

sachlich zu überprüfen, weil sie keinerlei Material

angeboten bekommen, über das sie entscheiden

könnten. Die ersetzende Entscheidung in der zwei-

ten Instanz ist dann eine im Prinzip völlig selbst-

ständige Entscheidung, die, schon gar wenn sie

ebenfalls nicht inhaltlich begründet wird, nicht die

Funktion erfüllen kann, die Richtigkeit der inhaltli-

chen Arbeit und Bewertung der ersten Instanz zu

bestätigen oder zu widerlegen, und die deshalb

auch nicht den Zweck erfüllen kann, Hilfe für zu-

künftige Entscheidung in ähnlicher Prozesssituati-

on zu geben.

Vor allem aber verkennt diese Gesetzes- und An-

wendungstechnik die Funktion der Justiz im Ver-

hältnis zur Gesellschaft und insbesondere zum be-

troffenen mündigen Bürger.

Rechtstreue kann vom Bürger nur dann verlangt

werden, wenn er aus den gesetzlichen Vorschriften

erkennen kann, was von ihm verlangt wird, und

wenn ihm in der Gesetzesanwendung verdeutlicht

wird, wo und inwiefern er gegen die gesetzlichen

Pflichten oder Tatbestände verstoßen hat. Die Mit-

teilung, dass er gegen eine bestimmte gesetzliche

Pflicht verstoßen habe, reicht jedenfalls dann nicht

aus, wenn dies gerade in Zweifel steht. Es gehört

deswegen zu den Grundsätzen des Rechtsstaates,

dass Entscheidungen zu begründen sind. Das deut-

sche Bundesverfassungsgericht hat dies in vielen

Entscheidungen unter Berufung auf das in Art. 20

der deutschen Verfassung angeführte Rechtsstaats-

prinzip hervorgehoben. Dass die Strafprozessord-

nung der Republik Moldau das nicht anders sieht,

zeigen die vielen gesetzlichen Bestimmungen über

die Begründungspflicht von Entscheidungen der

Gerichte und Ermittlungsbehörden. Auch Art. 45

MRK bestimmt ausdrücklich eine Begründungs-

pflicht für die Entscheidung des Gerichtshofes.

Letztlich ist dies Ausfluss des Gebotes auf ein faires

Verfahrens nach Art. 6 MRK.

Es ist eines Rechtsstaates also unwürdig, wenn die

Betroffenen nicht nachvollziehen und damit auch

nicht wissen können, ob die Entscheidung richtig

oder falsch ist. Ohne eine nachvollziehbare Begrün-

dung ist eine Entscheidung im Bereich des Straf-

rechts eine hohle Nussschale. Das Ergebnis mag

noch so „richtig“ sein – rechtliche Folgen lassen sich

daraus nicht ziehen.

8 Die moldauische Wirklichkeit

Wenn dies in der nationalen Gesetzgebung wie im

internationalen Bereich so unumstritten ist, warum

beklagt der europäische Gerichtshof für Menschen-

rechte dann in sehr vielen Entscheidungen gegen

die Republik Moldau das Fehlen von nachvollzieh-

baren Begründungen? Warum zieht sich wie ein

roter Faden durch fast alle von mir eingesehenen

Akten und Entscheidungen der Eindruck, es habe

keine Erörterung der zu begründenden Umstände

gegeben?

8.1 Die Entscheidungsbegründung

Diese Fragen mögen etwas damit zu tun haben,

was die Akteure unter dem Begriff „Begründung“

verstehen.

Die Gesetzgebung der Republik Moldau greift bei

diesem Begriff genauso wie die Gesetzgebung al-

ler anderen Rechtsordnungen auf einen Denk- und

Darstellungsmechanismus zurück, der seit Aristo-

teles, also seit 2300 Jahren bekannt und über zwei

Jahrtausende praktisch unverändert anerkannt ge-

blieben ist, soweit es den Grundsatz betrifft, dass


16 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

Schlussfolgerungen zugrundeliegende Fakten (als

Prämissen für die Erwägungen) benötigen und

dass selbstverständlich ein sicheres Ergebnis nur

möglich ist, wenn die Prämissen bekannt und in

den Denkprozess einbezogen sind. Der Begriff „Be-

gründung“ bedeutet also, dass der logische Prozess

der Zuordnung von Fakten zu Folgerungen (und

umgekehrt) transparent gemacht wird. Nur eine

Tatsache aufzuführen oder ein angebliches Ergeb-

nis anzuführen, kann den genannten dynamischen

Prozess nicht ausreichend widerspiegeln, sondern

bestenfalls den Ausgangspunkt oder das angeblich

erzielte Ergebnis bezeichnen.

Vor diesem Hintergrund und bei dem von mir ange-

führten „sowjetischen Erbe“ sind Gesetzesformulie-

rungen wie Art. 176 Abs. 3 CPC nicht unproblema-

tisch. Sie geben nur einen Hinweis auf die Kriterien,

die im Rahmen der Abwägung über den Erlass eines

Haftbefehls zu erörtern sind.

Die immer wieder in den Anträgen und Entschei-

dungen ohne weitere Ausführungen anzutreffende

Formulierung „….sind nach Art. 176 Abs. 3 CPC be-

dacht worden“ ist aber alles andere als eine Erfül-

lung der gesetzlichen Verpflichtung, diese einzelnen

Punkte „in die Überlegungen einzubeziehen“. Nach

deutscher höchstrichterlicher Rechtsprechung wür-

den sie als leere Worthülsen anzusehen sein, die be-

reits die gesamte Entscheidung entwerten würden.

8.2 Die Aufgabe der Sprache

Der deutsche Philosoph Johann Gottfried Herder

hat vor über 200 Jahren bei seinen wegweisenden

Ausführungen über den Geist der Sprache gesagt:

„Die Sprache/den Stil verbessern, heißt den Gedan-

ken verbessern“. Er meinte damit, dass erst, wenn

Dinge explizit angesprochen und ausformuliert

werden, eine Kontrolle über die Richtigkeit des (der

Sprache) zu Grunde liegenden Gedankens möglich

ist und vor allem, dass die Arbeit an den Sprachfor-

mulierungen hilft, auch die Aussagekraft des Ge-

sagten zu schärfen.

Ausweislich eines Großteils der bei meinem Besuch

in der Republik Moldau in Augenschein genomme-

nen Aktenstücke und durchgeführten Gespräche

werden diese Grundsätze von den Akteuren viel-

fach beklagenswert wenig beachtet.

Ich habe Bemerkungen entgegengenommen, dass

die Sprachfertigkeiten moldawischer Richter nicht

immer hoch seien. Das kann ich natürlich nicht

kommentieren. Ich überlasse es den moldawischen

Stellen, für Verbesserungen zu sorgen, falls wün-

schenswert.

Nun beginnen die Probleme nicht erst bei den

Entscheidungen und Ausführungen der Untersu-

chungsrichter. Sicherlich ist die Haftentscheidung

eines Untersuchungsrichters der stärkste Eingriff

in die Freiheit des Beschuldigten. Deshalb ist es ein

Hauptanliegen der vorliegenden Untersuchung,

herauszufinden, welche Entwicklung seit der Ge-

setzesänderung vor sieben Jahren stattgefunden

hat und wo in Gesetzgebung und vor allem Praxis

Änderungsbedarf besteht.

Die Tätigkeit des Untersuchungsrichters baut auf

auf dem Antrag der Staatsanwaltschaft und auf der

Festnahme durch die Polizei. So, wie 2006 in der

Republik Moldau erkannt worden ist, dass auch die

dem möglichen Haftbefehl vorausgehende Fest-

nahme an das Vorhandensein von Haftgründen ge-

knüpft sein muss (und dementsprechend Art. 166

Abs. 3 CPC in der jetzigen Form eingeführt worden

ist), müssen Polizei und Staatsanwaltschaft schon

im Vorfeld der Entscheidung des Untersuchungs-

richters darauf Bedacht nehmen, dass die gesetzli-

chen Voraussetzungen für den Erlass eines Haftbe-

fehls nicht erst bei seinem Erlass vorliegen müssen.

Das ist in den mir vorgestellten Fällen sehr oft nicht

beachtet worden. Und diese Nachlässigkeit rächt

sich. Es ist geradezu symptomatisch, wenn in ei-

nem Beispielsfall eine Festnahme im polizeilichen

Protokoll mit dem Vorliegen der Voraussetzungen

des Art. 166 Abs. 1 Nr. 2 CPC begründet, aber mit

keinem Wort auf die zusätzlichen Voraussetzungen

(Haftgründe) nach Art. 166 Abs. 3 CPC eingegangen

wird, in dem anschließenden Antrag der Staatsan-

waltschaft auf Verhängung von Untersuchungshaft

dann ebenso wenig auf Haftgründe eingegangen

wird und, wenn es ganz schlimm kommt, auch in

der untersuchungsrichterlichen Haftentscheidung


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 17

mehr oder minder die staatsanwaltschaftlichen

Ausführungen ohne eigene Auseinandersetzung

damit abgeschrieben werden.

8.3 Aktenfälle

Aber selbst wenn solche eklatanten Fehler die Aus-

nahme sein mögen, zieht sich wie ein roter Faden

durch alles mir zur Verfügung gestellte schriftliche

und mündliche Material die Feststellung, dass die

Begründungspflicht in sehr vielen Fällen entweder

missverstanden oder bewusst missachtet wird.

— So findet sich in einem in Gegenwart des Staats-

anwaltes verfassten und von diesem unterzeich-

neten Arrestprotokoll die Formulierung (angeb-

lich "Entsprechend Art. 166 CPC"): "Beging eine

Straftat, für die das Gesetz Freiheitstrafe von

mehr als zwei Jahren vorsieht, zugleich gibt es

vernünftige Gründe anzunehmen, dass er sich

dem Verfahren entziehen und die Wahrheitser-

mittlung erschweren wird“ – kein einziges Wort

darüber, welche Straftat in Betracht kommt,

woraus sich der Verdacht ergibt, und insbeson-

dere, woraus denn die vorgegebenen vernünf-

tigen Gründe für die geäußerte Annahme sich

ergeben. In der am nächsten Tag verfassten Be-

schuldigungsschrift wird immerhin der zugrun-

deliegende Tatablauf aufgeführt, allerdings

ohne jegliche Beweiswürdigung. In dem sich

daran anschließenden Antrag an den Untersu-

chungsrichter findet sich ebenso wenig eine

Beweiswürdigung, sondern nur als angeblich

konkrete Umstände als Grundlage der Beschul-

digung die Bemerkung: „wenn man sich den

Beschuldigten ansieht, ist wahrscheinlich, dass

er die ihm vorgeworfene Tat begangen hat“. Der

Verdachtscharakter werde durch Dokumente

über die Entfernung der Waren und andere Be-

weismittel bewiesen.

Zu den Haftgründen wird gerade einmal aus-

geführt, die vorgeworfene Tat werde mit weni-

ger als einem Jahr Freiheitsstrafe bedroht, aber

es bestehe ein RZisiko, dass der Beschuldigte

sich dem Verfahren entziehen oder eine ande-

re Straftat begehen könnte – nicht ein einziges

Wort, worauf sich diese Annahme gründet. Zu

den nach Art. 176 Abs. 3 CPC zu berücksichti-

genden Kriterien für die Verhängung von Un-

tersuchungshaft wird nur in Wiederholung des

Gesetzestextes ausgeführt, der Staatsanwalt

und das Gericht würden diese in Erwägung

ziehen. Zum Verhältnismäßigkeitsprinzip wird,

wiederum ohne Beleg, ausgeführt, der Be-

schuldigte habe ein unmittelbares Interesse,

sich dem Verfahren zu entziehen, falls er frei-

gelassen werde.

In der darauf erfolgenden Haftentscheidung

des Untersuchungsrichters wird anerkannt,

dass der Beschuldigte seine Mutter unterstütze,

aber sonst ausgeführt, dass er wegen früherer

Verurteilungen sich dem Verfahren entziehen

könne. Zu der danach eigentlich näher liegen-

den Begründung, es bestehe Wiederholungsge-

fahr, wird nur ausgeführt, der Beschuldigte sei

in der Lage“, Straftaten zu begehen.

Jeder auch nur annähernd begabte Jurist und

normale Mensch kann da die Nagelprobe ma-

chen: Wenn der Beschuldigte oder sein Ver-

teidiger vortragen, es gebe keinen vernünfti-

gen Grund für die vorgetragene Annahme der

Staatsanwaltschaft, es bestehe vielmehr kein Ri-

siko, dass der Beschuldigte sich dem Verfahren

entziehen werde – ein „doch, gibt es“ als einzige

Antwort von Staatsanwalt oder Richter wäre

dann armselig.

Da ist es in dem konkreten Fallbeispiel nur das

Sahnehäubchen, dass ohne jede Verlängerung

der Untersuchungshaft erst nach 50 Tagen die

Gerichtsverhandlung stattfand, in der dann das

Verfahren gegen den Beschuldigten eingestellt

wurde.

— In einem anderen Fall wurde in dem Haftbefehls-

antrag der Staatsanwaltschaft zu den Haftgrün-

den (ausschließlich) ausgeführt: „Im Augenblick

argwöhnen die Ermittlungsbehörden, dass der

Beschuldigte sich den Ermittlungsbehörden

nicht stellen wird. Dieser Argwohn wird durch

die tatsächlichen Umstände des Beschuldigten

bewiesen. Die Straftat ist schwerwiegend, was

zu dem Schluss führt, dass der Beschuldigte


18 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

Maßnahmen unternimmt, sich seiner strafrecht-

lichen Verantwortlichkeit entziehen“.

Die auf dem vorstehenden Antrag ergange-

ne Entscheidung wiederholt die inhaltslosen

Wertungen des Antrags, führt aber immerhin

an, dass der Verteidiger des Beschuldigten Tat-

sachen zum Nichtvorliegen der Haftgründe

vorgetragen hatte, nämlich den festen Lebens-

mittelpunkt des Beschuldigten und dessen

Schuldeingeständnis, und ausgeführt hatte,

dass der Staatsanwalt keinerlei Beweismittel für

dessen Wertung vorgelegt habe.

Die richterliche Entscheidung führt anschlie-

ßend auf, das Für und Wider des jeweiligen Vor-

bringens sei gewürdigt worden – um dann zu

dem Ergebnis kommen, der Antrag des Staats-

anwaltes sei begründet. Als Begründung für

diese richterliche Wertung findet sich allerdings

nur die Bezugnahme auf den potenziellen ge-

setzlichen Strafrahmen und die Wiedergabe der

gesetzlichen Bestimmungen zu den Haftgrün-

den. Daran schließt sich nahtlos die Bemerkung

an, „das präsentierte Material“ weise „mit Si-

cherheit darauf hin, dass es vernünftige Gründe

gebe, dass der Beschuldigte die Straftat began-

gen habe und dass die Annahme berechtigt sei

zu glauben, dass es notwendig sei, sicherzustel-

len, dass der Beschuldigte nicht die Wahrheits-

findung behindere“.

Die vorstehenden Formulierungen sind eine

fast wörtliche Wiedergabe einer Beispiels-

entscheidung in der vom Obersten Gerichts-

hof der Republik Moldau herausgegebenen

Beispielssammlung 9 . Dort allerdings sind die

entsprechenden Ausführungen unterfüttert

mit der Wiedergabe der für diese Bewertung

sprechenden Tatsachen. In der von mir eingese-

henen Fallakte findet sich an keiner Stelle eine

Auseinandersetzung mit den von der Vertei-

digung vorgetragenen Fakten oder mit Tatsa-

chen, die die Wertung der Staatsanwaltschaft

unterstützen könnten, mit Ausnahme des Hin-

weises, dass der Beschuldigte sein Lebensunter-

halt durch Gelegenheitsarbeiten bestreite, aber

nicht offiziell beschäftigt sei.

Wie in vielen anderen gerichtlichen Entschei-

dungen findet sich eine (auch wieder auszugs-

weise dem gerade genannten Modellbeispiel

entlehnte) Passage, in der, offenbar zum Be-

weis der Auseinandersetzung mit dem Ver-

hältnismäßigkeitsgrundsatz, das Freiheitsrecht

nach Art. 5 MRK rezitiert wird, aber im selben

Atemzug ausgeführt wird, Untersuchungshaft

sei gerechtfertigt weil der Beschuldigte die Ab-

sicht habe, sich der gerichtlichen Verfolgung

zu entziehen und neue Straftaten zu begehen;

in einem solchen Fall sei die Freiheitsentzie-

hung vom Gesetz vorgesehen, sei notwendig

in einer demokratischen Gesellschaft und sei

ein legitimes Mittel. Offenbar ging das Gericht

davon aus, ein Zitat der gesetzlichen Voraus-

setzungen ersetze die tatsächliche und recht-

liche Würdigung.

Die Vorgehensweise, konkretes Tatsachenvor-

bringen der Verteidigung ohne jede Auseinan-

dersetzung unter Bezugnahme auf das in den

Akten gar nicht wiedergegebene und mögli-

cherweise gar nicht vorhandene Vorbringen der

Staatsanwaltschaft beiseite zu fegen und die

rechtliche und tatsächliche Würdigung durch

Gesetzeszitate oder Gesetzesmotive zu erset-

zen, scheint keineswegs auf die untere Instanz

beschränkt zu sein. In der Beschwerde der Ver-

teidigung gegen den Haftbefehl in dem vorste-

hend geschilderten Verfahren trug der Verteidi-

ger vor, es sei nicht berücksichtigt worden, dass

der Beschuldigte ein glaubhaftes Geständnis

abgelegt und seine Tat bereue und einen festen

Wohnsitz habe. Er habe keine Absicht, das Ver-

fahren zu behindern oder Zeugen zu beeinflus-

sen; im Übrigen habe der Staatsanwalt keinerlei

Beweise dafür vorgelegt, dass der Beschuldigte

die Absicht habe sich dem Verfahren zu entzie-

9 Modele de acte judecătoreşti în procesul penal Sentințe, decizii, încheieri ISBN 978-9975-9959-0-0 S. 186 ff.

hen.


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 19

Ohne auf das ausdrückliche Geständnis des Be-

schuldigten einzugehen, führt die Kammer des

Berufungsgerichts in ihrer Entscheidung aus,

sie sei von der Tatbegehung überzeugt und

deshalb bestehe ein Ausnahmefall der auf die

Notwendigkeit von Untersuchungshaft hinwei-

se, und zwar

o wegen der Komplexität des Falles, der

Schwere der Tat und des Weiterbestehens

der Fluchtgefahr und Wiederholungsgefahr

bei dem Beschuldigten; dieser Verdacht er-

gebe sich aus dem Charakter der Tat, und

der Beschuldigte könne in Freiheit eine neue

Straftat begehen, sich der Strafverfolgung

entziehen und die Aufklärung behindern,

o weil das Ermittlungsverfahren sich erst im

Anfangsstadium befinde und noch nicht

alle Ermittlungen abgeschlossen sein; dies

gebe Anlass zu der Annahme, dass in Frei-

heit der Beschuldigte die Wahrheitsfindung

verhindern oder sich den Ermittlungsbehör-

den entziehen könne,

o weil die Notwendigkeit, alle Tatumstände

aufzuklären, Grund dafür bieten würde, Un-

tersuchungshaft anzuordnen.

Diese Erwägungen würden alle Argumente der

Verteidigung zu Fall bringen. Deshalb könne

der normale Ablauf des Ermittlungsverfahrens

nur durch die Verhängung von Untersuchungs-

haft abgesichert werden.

Vor Ablauf der Dreißigtagesfrist stellte die

Staatsanwaltschaft einen Verlängerungsantrag,

der wortgleich den Text des ersten Antrages

übernahm, aber mit keiner Silbe auf das Vorlie-

gen der Verlängerungsvoraussetzungen nach

Art. 186 Abs. 3 CPC einging. Auch der daraufhin

ergangene Verlängerungsbeschluss des Unter-

suchungsrichters ging mit keinem Wort auf die

Verlängerungsvoraussetzungen ein und wie-

derholte fast wortgleich seine Ausführungen

aus dem ersten Beschluss. Da verwundert es

schon nur noch wenig, dass das Berufungsge-

richt auf die (erneute) Beschwerde der Verteidi-

gung ebenfalls seine erste Entscheidung wort-

gleich wiederholte, ohne auf die zusätzlichen

Verlängerungsvoraussetzungen einzugehen.

Dass die Staatsanwaltschaft den weiteren Ver-

längerungsantrag nach einem Monat ohne

neue Tatsachen und allein mit dem Hinweis,

dass der Fall bis zum Ablauf der Verlängerungs-

periode noch nicht abgeschlossen sei, einreich-

te, passt in das Bild. Immerhin verwies dann der

anschließende Gerichtsbeschluss auf Art. 186

Abs. 3 CPC, wiederholte allerdings ausschließ-

lich den Gesetzestext, ohne zu erörtern, ob

dessen Voraussetzungen im vorliegenden Fall

vorliegen.

— Auch ein weiteres der von mir eingesehenen

Aktenstücke weist leider ebenfalls die typischen

Besonderheiten der anderen Verfahrensakten

auf. Als „konkrete Argumente“ für die Annahme

der Flucht- und Verdunkelungsgefahr wird (nur)

ausgeführt: „Gegenwärtig, zum Zeitpunkt der

Festnahme, haben die Ermittlungsbehörden

den Verdacht, dass der Beschuldigte sich den

Ermittlungen entziehen könnte, die Wahrheits-

findung vereiteln oder Aktionen gegenüber

möglichen Zeugen ergreifen wird, sie zu fal-

schen Aussagen verleiten wird und so zu einer

unangemessenen Sicht des Verfahrensstandes

führen wird. Dieser Verdacht wird durch die tat-

sächliche Situation des Beschuldigten bewie-

sen, insbesondere durch das Risiko, dass er die

Stadt oder das Land verlässt. Die Ermittlungs-

behörde kennt zurzeit nicht alle Umstände die

zur Begehung der Tat gehören. In Freiheit könn-

te (der Beschuldigte) die Spuren der Tat verwi-

schen oder mögliche Gehilfen über die Gefahr

der Ermittlungen unterrichten. Die Tat muss als

besonders schwerwiegend angesehen werden

und die Bestrafung dafür ist ebenfalls schwer,

was zu dem Schluss führt, dass der Beschuldig-

te alle Maßnahmen ergreifen könnte, die straf-

rechtliche Verantwortlichkeit zu vermeiden und

die Objektivität der Ermittlungen zu beeinflus-

sen.“

Darüber hinaus führt der Antrag – mit dem Be-

merken, Einzelheiten könnten nur dem Unter-


20 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

suchungsrichter gegenüber offen gelegt wer-

den – aus, es sei festgestellt worden, dass der

Lebensstil des Beschuldigten es erlaube, ihn als

eine sozial gefährliche Person zu betrachten, die

in die Gefahr weiterer Tatbegehungen geraten

könne. In diesem Fall könne die Untersuchungs-

haft das Ermittlungsverfahren positiv beeinflus-

sen, ebenso den Prozess der Beschaffung von

Beweismitteln, und könne dazu führen, objektiv

den Verdacht der Ermittlungsbehörden zu der

Verwicklung des Beschuldigten in andere Straf-

taten aufzuklären.

An diese Ausführungen schließt sich das übli-

che Zitat des Art. 176 Abs.3 CPC an, mit der Ver-

sicherung, der Staatsanwalt habe dies bedacht

und unter anderem gewürdigt, dass der Be-

schuldigte nicht verheiratet sei und keine Kin-

der zu unterhalten habe; außerdem habe der

Beschuldigte nur unregelmäßige Einnahmen,

deshalb sei zu befürchten, dass er nicht bei den

Ermittlungsbehörden erscheinen werde.

Die Haftentscheidung des Untersuchungsrich-

ters zitiert diese Ausführungen der Staatsan-

waltschaft, aber auch das Vorbringen des Ver-

teidigers, der Beschuldigte habe einen festen

Wohnsitz, gebe seine Schuld zu und werde je-

der Vorladung der Ermittlungsbehörden folgen,

es seien im Übrigen noch keinerlei Beweise da-

für vorgelegt worden, dass er sich dem Verfah-

ren entziehen wolle. Der Untersuchungsrichter

setzt sich mit diesem Vorbringen – neben der

Standardfloskel, er habe das Für und Wider ab-

gewogen – allerdings nicht auseinander. Seine

Haftanordnung begründet er damit, die Kate-

gorie der Straftat lasse eine Untersuchungshaft

zu, der Charakter der Tat und die Tatumstände

böten genügend Anlass zu der Annahme, dass

der Beschuldigte versuchen werde, die Wahr-

heitsfindung zu verhindern und negativen Ein-

fluss auf die ordnungsgemäße Entwicklung des

Ermittlungsverfahrens nehmen werde. Das vor-

gelegte Material biete eine ernsthafte Grundla-

ge zu der Annahme, dass es notwendig sei, das

Verhalten des Beschuldigten zu kontrollieren,

damit er nicht die Wahrheitsfindung verhinde-

re und sich nicht den Ermittlungen entziehen

werde. Das vorgelegte Material lasse auch auf

die Existenz vernünftiger Gründe zu der Annah-

me schließen, dass der Beschuldigte in Freiheit

mit kriminellen Aktivitäten fortfahren werde; es

gebe das Risiko für die Zerstörung oder Beschä-

digung der Beweismittel.

Hieran schließt sich wieder die schon erwähnte

Standardpassage über die (Nicht-) Anwendbar-

keit von Art. 5 MRK an. Die Untersuchungshaft

sei gerechtfertigt und begründet und notwen-

dig, weil sie darauf ziele, den Beschuldigten da-

von abzuhalten, sich dem Verfahren zu entzie-

hen und neue Straftaten zu begehen.

Zur Sicherheit wiederholt der Beschluss die vor-

stehende Bemerkung gleich noch einmal im

folgenden Absatz mit praktisch denselben For-

mulierungen.

8.4 Auswertung der Aktenfälle

Wenn man alle von den Ermittlungsbehörden und

von den Gerichten in diesen Fallakten niederge-

legten Argumente zusammenfasst, muss Untersu-

chungshaft nach Meinung der beteiligten Juristen

vor Ort offenbar dann verhängt werden, wenn

möglicherweise eine Straftat mit einer bestimmten

Strafdrohung begangen worden ist, weil dann zu

erwarten ist, dass sich der Beschuldigte dem Ver-

fahren entzieht, bzw. es verhindert.

Das entspricht weder der Logik, noch der Erfah-

rung, schon gar nicht den gesetzlichen Bestimmun-

gen der Strafprozessordnung der Republik Moldau.

Vielmehr ist eklatant gegen die in der Strafprozes-

sordnung vorgeschriebene Begründungspflicht

verstoßen worden.

Natürlich lassen ein so kurzer Informationsbesuch

und so wenig umfangreiches Aktenmaterial für sich

genommen nicht den Schluss zu, dass alle Verfah-

ren im Zusammenhang mit der Verhängung von

Untersuchungshaft in der Republik Moldau genau-

so ablaufen. Es ist aber schon auffällig, dass die mir

zugänglich gemachten Aktenstücke alle ähnliche

Eigenheiten aufweisen – und noch dazu über meh-


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 21

rere Ebenen der Ermittlungsbehörden und der Ju-

stiz hinweg.

Meine Gesprächspartner bei der Anwaltschaft und

im Pflichtverteidigungsbüro stellten den Verlauf

dieser Fälle tatsächlich auch als völlig üblich dar.

Gleich beim ersten Gespräch mit der Anwaltsseite

wurde mir vorgetragen, dass Entscheidungen der

Untersuchungsrichter zur Frage des Haftbefehls ei-

nem festen Schema folgen würden:

1. Der Antrag der Staatsanwaltschaft wird wort-

wörtlich (Copy-Paste) wiedergegeben.

2. Die Argumente für die Verhängung von Untersu-

chungshaft werden aufgeführt, nie Gegenargu-

mente gegen die Verhängung.

3. Die Begründung des Gerichts ist genau dieselbe

wie in dem Antrag der Staatsanwaltschaft.

4. Es folgt ein Transskript der Bestimmungen der

MRK – ohne jeden Bezug zum Fall. Danach geht es

weiter mit dem Text aus dem staatsanwaltschaft-

lichen Antrag.

Auch in der Begründung fänden sich Stereotypen:

1. der Hinweis auf das Überschreiten der gesetzli-

chen unteren Grenze der Strafandrohung, kein Er-

wähnung auf die Unschuldsvermutung,

2. die Formulierung, dass Untersuchungshaft ver-

hängt werden müsse, ohne dass dazu nähere Fest-

stellungen niedergelegt werden,

3. die Feststellung, es bestehe Fluchtgefahr, ohne

dass dies näher belegt wird,

4. die Feststellung, es bestehe Wiederholungsgefahr,

ohne dass dies näher belegt wird.

Wenn dann von Anwälten Rechtsmittel eingelegt

würden, entscheide das Rechtsmittelgericht in der

Regel wiederum mithilfe der Copy-Paste-Methode.

Jedenfalls, soweit es die mir vorgelegten Fallakten

betrifft, war dort eine verblüffende Übereinstim-

mung mit dem vorstehenden Szenario zu registrie-

ren.

Wenn die zur Verfügung gestellten Fallakten Ausrei-

ßer wären, hätte im Übrigen erwartet werden müs-

sen, dass bei den mündlichen Interviews während

meines Besuches ganz andere Ergebnisse hätten

herauskommen müssen. Das war aber mit einer

Ausnahme nicht der Fall, als ich jeweils einen oder

mehrere dieser Fälle Akteuren vor Ort bei Polizei,

Staatsanwaltschaft und bei Untersuchungsrichtern

mit der Bitte um Stellungnahme und Wertung vor-

trug.

Lediglich in Ungheni wurden die fehlenden Darle-

gungen der Haftgründe von allen Gesprächspart-

nern bei Polizei, Staatsanwaltschaft und Gericht so-

fort moniert. Dieser Bezirk fiel mir auch dadurch auf,

dass dort die Haftbefehlsantragsquote um ein Viel-

faches niedriger ist als in anderen Bezirken, dem-

entsprechend auch die Zahl der erlassenen Haftbe-

fehle, und dass die Quote der von der Staatsanwalt-

schaft nicht akzeptierten Haftbefehlsvorschläge,

aber auch die Quote der Haftbefehlsanträge, denen

nicht stattgegeben worden ist, ebenfalls weitaus

höher ist als in anderen Bezirken. Dies scheint die

sachliche Zusammenarbeit zwischen Polizei Staats-

anwaltschaft und Gerichten nicht zu beeinträchti-

gen. Es finden nach den mir erteilten Informationen

vielmehr regelmäßig Sachgespräche zwischen den

Ebenen statt. Von der guten Kommunikation auch

außerhalb der Akten konnte ich mich persönlich

überzeugen.

Die Gespräche in anderen Bezirken fielen – mit Ab-

weichungen – weitaus weniger positiv aus.

Im Bereich der Polizei scheint das Selbstverständnis

von ihrer Rolle als Teil der rechtsstaatlichen Aufklä-

rung von Verdachtsmomenten wegen Straftaten

noch förderungsfähig. Der Zusammenhang zwi-

schen dem Vorhandensein (und dem Beleg) der

gesetzlichen Haftgründe einerseits und der Zuläs-

sigkeit einer Festnahme andererseits scheint vielen

Polizeibeamten nicht immer klar zu sein.

Angesprochen auf mögliche Defizite in der Anfer-

tigung der Arrestprotokolle und der weiteren Ent-

scheidungen fallen vielfach nichtssagende Ausfüh-

rungen oder Äußerungen, die massive Vorurteile

oder eine nicht immer nachvollziehbare Berufsauf-

fassung verraten, auf. Auffällig ist weiterhin, dass

viele Polizeibeamte sich hinter der Verantwortung

der Staatsanwaltschaft verstecken, die ja ohnehin

die Entscheidungen bei Festnahmen treffen müsse.

Dazu passt allerdings wenig, dass etwa ein langge-


22 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

dienter Polizeibeamter auf Nachfrage erklärte, er

habe seit Jahren keinen Festnahmevorschlag von

der Staatsanwaltschaft mit negativem Bescheid zu-

rückerhalten.

Soweit es den Bereich der Staatsanwaltschaft an-

geht, wird offenbar mit der erwähnten Ausnahme

ebenfalls nicht immer den gesetzlichen Vorgaben

Rechnung getragen. Dass zur Handhabung der

Haftgründe jemand die Historie seit der Loslösung

von der Sowjetunion beklagte und im Zusammen-

hang mit der Erörterung der Voraussetzungen für

einen Haftbefehlsantrag über den Kommunismus

herzog, ohne zum Gesetzestext Stellung zu bezie-

hen, ist sicherlich ein Extremfall. Aber auch sonst

hätte ich mir wesentlich aussagekräftigere Äuße-

rungen über die Voraussetzungen einer Festnahme

und eines Haftbefehlsantrages erwartet. Vorherr-

schend ist, neben einer allgemeinen Klage über die

Qualität der Polizei, die (auch selbstkritische, wenn

auch letztlich vage) Bemerkung, dass in den Berei-

chen Polizei, Staatsanwaltschaft und Gericht nicht

immer die richtigen, geeigneten Personen säßen. Es

fehle an guter Ausbildung und Anerkennung (auch

finanzieller Anerkennung). Dies führe dazu, dass

trotz genereller Einsicht in die Begründungspflicht

in der Praxis eher eine Abzeichnungsmentalität in

allen Ebenen vorherrsche.

Dadurch, dass entsprechend meiner vorherigen

Bitte die Gespräche mit den Akteuren vor Ort in

Abwesenheit von Vorgesetzten stattfanden, wur-

den – das galt für alle Ebenen – zum Teil sehr offene

Beschreibungen der vergangenen und gegenwär-

tigen Situation im Bereich der Strafverfolgung ab-

gegeben. Mehrfach wurde offene und versteckte

Einflussnahme von außen auf die Entscheidungen

der Akteure und schon vorher auf deren Amtsein-

setzung beklagt, wobei dies häufiger als Erbe der

sowjetischen Zeit bezeichnet wurde.

Diese durchaus selbstkritischen Bemerkungen er-

klären aber nicht vollständig, warum dieselben Per-

sonen bei Vorstellung der Beispielsfälle nicht sofort

angeben konnten, was in dem konkreten Fall mög-

licherweise nicht richtig gelaufen sei.

Dies gilt auch für die Stellungnahmen der Untersuchungsrichter.

Dabei fielen Unterschiede auf, je

nachdem welche berufliche Karriere die gegenwärtigen

Untersuchungsrichter vorher gehabt haben.

Mit aller Vorsicht bei der Bewertung scheint es

noch besondere Probleme zu geben, soweit diese

Persönlichkeiten nicht aus dem richterlichen, sondern

aus dem staatsanwaltschaftlichen Bereich

kommen. Jedenfalls bei dem von mir interviewten

Personenkreis mit dieser Herkunft war eine größere

Nähe zur Staatsanwaltschaft zu erkennen, verbunden

mit einer Selbsteinschätzung als in erster Linie

Strafverfolger. So erklärte ein Untersuchungsrichter

mit staatsanwaltschaftlicher Herkunft, er richte sich

nach den ihm von der Staatsanwaltschaft übergebenen

Dokumenten; er fühle sich auch nicht befugt,

andere Dinge als die von der Staatsanwaltschaft

ausdrücklich aufgeführten zu berücksichtigen; er

dürfe schließlich „keine Gründe erfinden“. Natürlich

gebe es auch Alternativen zu Untersuchungshaft,

aber deren Anwendung sei nicht sicher, weil zu

wenig Kontrollmöglichkeiten bestünden. Er habe

auch Sorge, dass, wenn er in Abweichung vom Antrag

der Staatsanwaltschaft andere Maßnahmen

beschließen würde und die Staatsanwaltschaft dies

anfechten würde, er dann dumm dastehen würde,

wenn das Rechtsmittelgericht doch Arrest verhängen

würde.

Ein Anwalt erklärte, die Praxis der Untersuchungshaftbefehlsverhängung

habe sich in seinem Bezirk

zum Besseren geändert, seitdem der bis dahin tätige

Untersuchungsrichter mit staatsanwaltschaftlicher

Vergangenheit durch einen Richter aus dem

allgemeinen richterlichen Bereich ersetzt worden

sei. Es werde nun besser und effektiver gearbeitet.

Offenbar könnten sich ehemalige Staatsanwälte

nur schwer von der alten sowjetischen Mentalität

lösen.

Als einen weiteren Grund für das Zögern vieler

Untersuchungsrichter, sich von den Anträgen der

Staatsanwaltschaft zu lösen, nannte dieser Anwalt,

dass jüngere Richter vor Ablauf der Fünahresfrist

bis zur Festeinstellung Angst vor Beschwerden der

Staatsanwaltschaft hätten, weil dieses sich ungün-

stig auf ihre Festeinstellung auswirken könne.


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 23

Generell bewerten die von mir interviewten Anwäl-

te die Arbeit von Polizei, Staatsanwaltschaft und

Untersuchungsrichter in der Republik Moldau über-

wiegend negativ.

Gleichzeitig scheint eine gewisse Tendenz bei den

Anwälten erkennbar zu sein, nicht in allen denkba-

ren Fällen Rechtsmittel gegen Untersuchungshaft-

entscheidungen einzulegen. Dies wurde mir von

Anwaltsseite damit erklärt, dass sich viele Anwäl-

te angesichts ihrer Erfahrungen wenig Erfolg von

Rechtsmitteln versprechen. Natürlich sind auch an-

dere Erklärungen denkbar. Die eine könnte die Sor-

ge sein, dem Mandanten könne im Hauptverfahren

sein Widerstand gegen Untersuchungshaft nachtei-

lig ausgelegt werden. In allen Rechtssystemen der

Welt gibt es im Übrigen Anwälte, die ihre Tätigkeit

mit dem geringstmöglichen Aufwand ausüben.

9 Sonstige Gespräche

Über die Gespräche mit Akteuren vor Ort hinaus

hatte ich während meines Aufenthaltes Gelegen-

heit, die möglichen Konsequenzen aus den Urteilen

des Europäischen Gerichtshofs für Menschenrechte

mit dem Justizministerium der Republik Moldau,

dem Obersten Gerichtshof der Republik Moldau,

dem Obersten Magistratsrat und der Generalstaats-

anwaltschaft zu erörtern.

Das Justizministerium, welches über seinen Vertre-

ter beim Europäischen Gerichtshof am dichtesten

mit den Rügen des Europäischen Gerichtshofs kon-

frontiert ist, hat die Problematik offen benannt und

sein Interesse an und seine Mitwirkungsbereitschaft

zu Maßnahmen zur Änderung der gegenwärtigen

Situation bekundet.

Der Oberste Gerichtshof und dort die (Mit-) Autorin

der seinerzeitigen gesetzlichen Vorschriften haben

die eingangs meines Berichtes bereits zitierte Ent-

wicklung in der Rekrutierung von Untersuchungs-

richtern geschildert und beklagt, dass die ursprüng-

lichen Vorstellungen über die notwendigen persön-

lichen Voraussetzungen sich nicht hätten umsetzen

lassen, weil nicht genügend Bewerbungen einge-

gangen seien.

Es gibt dort auch Überlegungen, ob durch eine

temporäre Zuweisung des Untersuchungsrichter-

postens innerhalb eines Gerichts Verbesserungen

eintreten könnten. Wegen der unterschiedlichen

Herkunft der Richter gebe es allerdings ein gefühl-

tes 2-Klassen-Richter-System, so dass es schwierig

sei, außer in Notfällen, Untersuchungsrichterposten

aus dem Kreis der Strafrichter zu besetzen.

Der Oberste Magistratsrat hat sich bei den Gesprä-

chen eher etwas zurückhaltend in der Frage einer

generellen Problematik geäußert und die Auffas-

sung vertreten, dass man auf einem guten Wege

sei.

Die Generalstaatsanwaltschaft hat das Vorhanden-

sein von Problemen durchaus eingeräumt und hofft,

durch intensive interne Kontrolle und Fortbildung

dem Anspruch auf rechtsstaatlich korrekte Tätigkeit

der Staatsanwaltschaft gerecht zu werden.

10 Konsequenzen

Wenn nun als Ergebnis des Studienaufenthaltes ge-

wisse Konturen in der Rechtswirklichkeit der Repu-

blik Moldau sichtbar zu sein scheinen, ist zu prüfen,

welche Möglichkeiten es gibt, diese als negativ ge-

werteten Erscheinungen zukünftig zu vermeiden.

10.1 Institutionelle und legislative

Änderungen

Von außen betrachtet stellt sich die Frage, ob bei

den Ernennungsvoraussetzungen für den Posten

des Untersuchungsrichters in der besonderen Si-

tuation der Republik Moldau die Vorerfahrung als

Staatsanwalt wirklich den Vorzug verdient vor der

offenbar größeren inneren Distanz eines langjäh-

rigen unabhängigen Richters. Ich versage mir al-

lerdings, hierzu umfangreiche Systemänderungen

vorzuschlagen. Das kann auch nicht Aufgabe eines

auswärtigen Experten sein. Wie die Republik Mol-

dau damit umgeht, dass auch nach sieben Jahren

Systemwechsel in den Zuständigkeiten und Voraus-

setzungen für die Verhängung von Untersuchungs-

haft noch Akteure tätig sind, die den Wechsel von

sowjetischen System nicht vollständig verinnerlicht


24 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

zu haben scheinen, fällt in die Verantwortung des

Parlaments und der Justizorgane, soweit es um

mögliche Gesetzesänderungen und Personalent-

scheidungen geht.

10.2 Sonstige Maßnahmen

Unterhalb dieser Ebene scheint aber doch eine Rei-

he von Denkanstößen möglich und erforderlich.

10.2.1 Grundsätzliches

— Die Erfahrung in vielen Staaten auch und gerade

des ehemaligen sowjetischen Einflussbereiches

zeigt, dass der Rechtsstaat darauf angewiesen

ist, dass die Akteure sich mit ihm identifizie-

ren. Eine innere Einstellung kann nur bedingt

durch gesetzliche Vorschriften oder hierarchi-

sche oder disziplinarische Kontrolle beeinflusst

werden. Es ist erforderlich, dass sich die Akteure

ihrer Macht, der Gefahr des Machtmissbrauchs

und ihrer Verantwortung bewusst sind. Solche

Persönlichkeiten fallen nicht vom Himmel, aber

es gibt sie. Man muss sie richtig auswählen, rich-

tig ausbilden und richtig fördern.

— Dazu passt nicht, dass Akteure, die über Frei-

heitsrechte der Bürger entscheiden, im wirt-

schaftlichen und sozialen Gefüge des Landes

oder auch nur ihrer Profession so weit unten

angesiedelt sind, dass sie der Versuchung des

Machtmissbrauchs oder der Korruption – auch

in Form der politischen Beeinflussung – ausge-

setzt sind. Es wäre ein wohlfeiler Ratschlag, eine

entsprechend hohe Entlohnung zu fordern;

staatliche Ressourcen sind nicht unbegrenzt.

Was aber immer möglich ist, ist, den sozialen

Status entsprechend auszugestalten. Wenn

man akzeptiert, dass ein Untersuchungsrich-

ter eine besonders hohe Verantwortung für

die Freiheitsrechte potentiell Unschuldiger hat

(aber auch für den geordneten Ablauf der Straf-

rechtspflege) – muss man dann nicht auch ak-

zeptieren, dass dieser Untersuchungsrichter in

der Struktur des Gerichtes eine herausgehobe-

ne Stellung hat? Natürlich muss man dann für

diese Positionen auch die beruflich und charak-

terlich besonders Geeigneten auswählen, aber

das fällt leichter, wenn der berufliche Anreiz

dementsprechend hoch ist. Organisatorisch las-

sen sich da verschiedene Möglichkeiten vorstel-

len. Der eine oder andere Anreiz durch Vergün-

stigungen scheint auch denkbar, etwa der, auf

Dienstortwünsche oder die zeitliche Arbeits-

zeitgestaltung bei Frauen mit Kindern einzuge-

hen. Eine andere Möglichkeit wäre, berufliches

und finanzielles Fortkommen davon abhängig

zu machen, dass für einen gewissen Zeitraum

eine Untersuchungsrichterfunktion ausgeübt

worden ist, ebenso, dass bestimmte Qualifizie-

rungsmaßnahmen – etwa im Rahmen der Fort-

bildung beim Obersten Gerichtshof – absolviert

worden sind. Auch ein organisiertes Rotations-

prinzip würde dazu führen, dass die offenbar

gegenwärtig faktische Zweiklassengesellschaft

der Richter aufgebrochen würde und die Per-

sönlichkeiten, die bei Einführung des Untersu-

chungsrichtermodells in der Republik Moldau

Wunschkandidaten waren, verstärkt eine solche

Funktion übernehmen, ohne um ihren sozialen

und beruflichen Status zu fürchten.

— Denkbar wären aber auch durchaus weiter-

gehende Maßnahmen. Es könnte sich lohnen,

über Konsequenzen bei Verstößen gegen die

Begründungspflicht nachzudenken. Zunächst

muss klar sein, dass ein Beschluss ohne aus-

reichende Begründung per se der Aufhebung

unterliegt, weil er, wie oben ausgeführt, gegen

das Rechtsstaatsprinzip verstößt. Bei anderen

Beratungsmissionen ist der Vorschlag gemacht

worden, man könne sogar noch einen Schritt

weiter gehen und solche Verstöße auch ohne

ausdrückliche Rüge durch die Gegenseite mit-

tels Einlegung eines Rechtsmittels von Amts

wegen prüfen, so dass z.B. die Vollstreckung

eines solchen Haftbefehls als rechtswidrig und

unwirksam anzusehen wäre. Dies würde unter

Rechtssicherheitsgesichtspunkten allerdings

sehr problematisch sein, weil sich die Frage

stellt, ob z.B. eine gerichtliche Entscheidung

vom aufnehmenden Beamten in der Haftan-

stalt überprüft werden kann und schon gar

soll.


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 25

— Viel Spielraum für Verbesserungen scheinen

mir noch beim Aktionsradius der Verteidiger

zu liegen. Es ist an anderer Stelle bereits dar-

auf hingewiesen worden, dass die Verteidiger

in Haftsachen aus Sicht eines ausländischen

Beobachters sehr wenig Gebrauch von ihren

Beschwerde- und Kontrollmöglichkeiten ma-

chen, vielleicht aber auch deshalb, weil gerade

die Kontrollfunktionen unterentwickelt zu sein

scheinen.

Unter dem Rechtsstaatsgesichtspunkt muss

völlig eindeutig sein, dass eine Entscheidung

im Haftbefehlsverfahren nicht möglich ist auf

der Grundlage von Tatsachen, über die die Ver-

teidigung sich nicht zuvor ein Bild hat machen

können. Der in der einen Beispielsakte nieder-

gelegte Text in der Antragsschrift der Staats-

anwaltschaft, die Tatsachen zur Begründung

zu den Haftgründen könnten ausschließlich

dem Untersuchungsrichter gegenüber offen

gelegt werden, ist schlicht rechtsstaatswidrig,

weil eklatant gegen das Fair-Trial-Gebot versto-

ßend. Auch mir ist aus meiner jahrzehntelangen

staatsanwaltschaftlichen Praxis die Situation

bekannt, dass aus ermittlungstaktischen Grün-

den bestimmte Tatsachen der Verteidigung und

dem Beschuldigten gegenüber noch nicht of-

fen gelegt werden sollen, weil sonst das Ermitt-

lungsziel gefährdet ist. Dafür ist aber ein Preis

zu zahlen, der nach der Unschuldsvermutung

nicht vom Beschuldigten zu entrichten ist. Der

Untersuchungsrichter ist eben kein höheres

Wesen, welches für die Richtigkeit der Entschei-

dung garantiert. Er kann seine Entscheidung

deshalb legitimerweise ausschließlich auf Tatsa-

chen stützen, zu denen auch die Verteidigung

rechtliches Gehör gehabt hat. Wenn die Staats-

anwaltschaft bestimmte Tatsachen noch nicht

offenlegen will, muss sie in Kauf nehmen, dass

dann das offene Material noch nicht für einen

Haftbefehl ausreicht. Alles andere wäre Mani-

pulation.

Auch in meinem Land ist erst im Laufe der Zeit

die Erkenntnis gewachsen, dass auch im vorge-

richtlichen Verfahren der Verteidigung Kontroll-

möglichkeiten zum Begleiten der Ermittlungen

gegeben sein müssen. So gewinnt die Verteidi-

gung bei uns nach dem Gesetz erst mit dem Ab-

schluss des Ermittlungsverfahrens und der An-

klageerhebung ein uneingeschränktes Akten-

einsichtsrecht. Nach der deutschen höchstrich-

terlichen Rechtsprechung und auf der Grund-

lage der Rechtsprechung des EuGHMR kann

der Verteidigung aber die Einsicht in die bei

der Staatsanwaltschaft befindlichen Vorgänge

nicht willkürlich vorenthalten werden, sondern

es muss dargelegt werden – und kann gege-

benenfalls gerichtlich überprüft werden – dass

es ermittlungstaktische Gesichtspunkte gibt,

die einer Akteneinsicht entgegenstehen. Auch

wenn diese verständlicherweise nicht in allen

Einzelheiten dargelegt werden müssen, führt

eine Täuschung durch die Staatsanwaltschaft

dazu, dass später wegen Verstoßes gegen das

Fair-Trial-Gebot erhebliche prozessuale Pro-

bleme entstehen. In jedem Fall muss auf der

Grundlage der Rechtsprechung des Europä-

ischen Gerichtshofs für Menschenrechte dasje-

nige Material, welches der Entscheidung über

den Haftbefehl zu Grunde gelegt werden soll,

offen gelegt werden.

10.2.2 Selbstverständnis

Durch alle Kontakte mit vor allem Polizeibeam-

ten und Staatsanwälten zieht sich der Tenor, man

müsse doch dem Verbrechen begegnen. Das ist

selbstverständlich richtig. Die Menschenrechts-

konvention setzt dabei allerdings Grenzen. Der

Zweck heiligt nicht alle Mittel. Folter, Täuschung

oder sonst unfaire Verhaltensweisen sind nach der

Menschenrechtskonvention kein zulässiges Mittel

der Strafverfolgung. Was noch wichtiger ist: Die

Menschenrechtskonvention geht vom Primat der

Unschuldsvermutung aus. Vor der Strafverfolgung

liegt deshalb die Aufklärung, ob sich denn über-

haupt die Unschuldsvermutung widerlegen lässt.

Für das Selbstverständnis von insbesondere Poli-

zei und Staatsanwaltschaft, aber natürlich auch für

die beteiligten Richter, ist deshalb von elementarer

Bedeutung dass sie die Aufklärung eines Sachver-


26 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

haltes ergebnisoffen betreiben. Viele Sprachen,

so auch die deutsche, sprechen deshalb auch von

Ermittlungsbehörden und erst in zweiter Linie

von Verfolgungsbehörden. Das ist nicht nur eine

sprachliche Belanglosigkeit. Wer seinen Arbeitser-

folg – oder den seiner Untergebenen – daran misst,

wie viele Anklagen erhoben oder Verurteilungen

erreicht worden sind, und nicht daran, wie viele

Sachverhalte aufgeklärt worden sind, gerät in die

Gefahr, den rechtsstaatlichen Auftrag aus den Au-

gen zu verlieren. Sowohl bei Einführung der Staats-

anwaltschaft durch Napoleon, vor allem aber auch

bei Übernahme dieser Institution in Deutschland

1849 war es explizite Aufgabe der Staatsanwalt-

schaft, dafür Sorge zu tragen, dass Beschuldigte

ihrer gerechten Bestrafung zugeführt werden aber

auch, dass Unschuldige vor ungerechtfertigter Ver-

folgung bewahrt werden. Bis heute verliert das der

eine oder andere Polizeibeamte oder Staatsanwalt

zuweilen aus den Augen.

Das ist eine Erscheinung, die ich durchaus auch in

meinem Land beobachte. In einem Land mit der

Geschichte der Republik Moldau ist es, denke ich,

aber von besonderer Bedeutung, bei der Auswahl

der Akteure, in der Menschenführung und in der

Fortbildung diesem Gedanken besondere Beach-

tung zu schenken.

10.2.3 Zusammenspiel der Institutionen

Polizei, Staatsanwaltschaft und

Gericht

In praktisch allen demokratischen Rechtsordnun-

gen gibt es im Bereich der Strafrechtspflege ein Ne-

beneinander und Miteinander von Polizei, Staats-

anwaltschaft und Gerichten. Das macht auch Sinn

– aber es macht nur dann Sinn, wenn jede dieser

Institutionen einen eigenen Zuständigkeits- und

Verantwortungsbereich hat.

Es ist typisch für das sowjetische System, dass dort

die Konturen zwischen diesen drei Bereichen ver-

wischt waren. Die Gerichte hatten eine gesellschaft-

liche Aufgabe, die von der Politik bzw. der Partei,

zuweilen auch im Einzelfall, vorgegeben wurde. Die

Rolle der Staatsanwaltschaft bestand in der Aus-

übung der Gesetzmäßigkeitskontrolle im Sinne der

Politik, nicht darin, eine Zwischenstation zwischen

der polizeilichen Ermittlungsarbeit und der forensi-

schen Bewertung durch die Gerichte darzustellen.

Dieser historische Hintergrund und das unterschied-

lich langsame Loslösen von diesem Hintergrund

sind typisch für fast alle Nachfolgestaaten der So-

wjetunion oder Staaten im ehemals gesellschafts-

politischen Einflussbereich der Sowjetunion. Nur

so scheint mir zu erklären zu sein, dass auch heute

noch Untersuchungsrichter sich an Vorgaben und

Formulierungen der Staatsanwaltschaft gebunden

fühlen, wie das eine von mir zitierte Beispiel zeigt.

Der Rechtsstaat stellt aber andere Anforderungen.

Die Polizei, die für die praktische Seite der Aufrecht-

erhaltung der öffentlichen Ordnung zuständig ist

und einen entsprechenden personellen und mate-

riellen Apparat dafür besitzt, wird typischerweise

zuerst mit einer Straftat konfrontiert und wird des-

halb auch für die ersten Ermittlungen eingesetzt.

Natürlich müssen die eingesetzten Polizeibeamten

wissen, vor welchem rechtlichen Hintergrund sie

tätig sind. Bei einer Festnahme muss also der Po-

lizeibeamte wissen, welche Voraussetzungen das

Gesetz für diesen Akt vorsieht, also etwa die Not-

wendigkeit des Vorhandenseins von Haftgründen

über das Vorliegen des Tatverdachts hinaus. Die

Polizei muss aber nicht den gesamten Prozessstoff

für das Gericht aufarbeiten. Das ist Aufgabe der

Staatsanwaltschaft, die forensische Erfahrung und

eine noch intensivere juristische Ausbildung hat.

Mit gutem Grund wird deshalb in demokratischen

Rechtsordnungen der Polizei die Durchführung der

praktischen Maßnahmen und der Staatsanwalt-

schaft die Aufsicht und Verantwortung für das Er-

mittlungsverfahren anvertraut.

Daraus folgt zweierlei: Die Staatsanwaltschaft ist

für den rechtsstaatlichen Ablauf des Ermittlungs-

verfahrens verantwortlich, gegebenenfalls auch

für Fehler der Polizei. Deshalb hat sie eine Kontroll-

funktion, und sie muss diese Kontrollfunktion auch

wahrnehmen. Geht sie also etwa dem Vorwurf der

falschen Ermittlung oder gar der Folter durch Poli-

zei nicht genauso unverzüglich nach wie jedem an-

deren Verdacht von Straftaten, macht sie sich selbst


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 27

schuldig. In Deutschland, und nicht nur dort, ist

dies ein eigener Straftatbestand, dessen Erfüllung

zur Entfernung aus dem Dienst führen kann.

Auch wenn Polizei und Staatsanwaltschaft beide an

der Aufklärung von Straftaten und der Durchfüh-

rung des Ermittlungsverfahrens mitarbeiten, darf

diese Verantwortlichkeit der Staatsanwaltschaft

nicht aus den Augen verloren werden und bringt

immer etwas Distanz zwischen die beteiligten Insti-

tutionen.

Die Kontrollfunktion und die Verantwortlichkeit der

Staatsanwaltschaft berühren nicht die originäre

Verantwortlichkeit der Polizei. Es ist deshalb proble-

matisch, wenn in den Beispielsakten und in den Ge-

sprächen mit Polizeibeamten in der Republik Mol-

dau anklingt, mit der Meldung an die Staatsanwalt-

schaft sei gewissermaßen die rechtliche Verantwor-

tung für die Festnahme auf die Staatsanwaltschaft

übergegangen.

Die sowohl gemeinsame wie auch unterschiedliche

Verantwortlichkeit setzt sich auch im weiteren Ver-

fahren im Verhältnis der Staatsanwaltschaft zu den

Gerichten und zunächst zum Untersuchungsrichter

fort. Auch wenn sich mein Informationsbesuch und

der vorliegende Bericht auf die Tätigkeit des Un-

tersuchungsrichters in der Republik Moldau kon-

zentriert, muss doch klar gesagt werden, dass den

Kritikpunkten des Europäischen Gerichtshofs für

Menschenrechte nicht allein durch Veränderungen

im Bereich der Tätigkeit der Untersuchungsrichter

begegnet werden kann. Die Untersuchungsrichter

bauen auf der vorangegangenen Tätigkeit und Be-

wertung der Staatsanwaltschaften und über diese

auch der Polizei auf. Mögliche Verbesserungsvor-

schläge können sich deshalb nicht nur auf die Un-

tersuchungsrichtertätigkeit beschränken.

10.2.4 Fortbildung

Was kann nun außerhalb möglicher gesetzlicher

und organisatorischer Änderungen erfolgen, um

dem eben beschriebenen Anspruch gerecht zu

werden?

Soweit es um die mögliche Änderung des Selbst-

verständnisses geht, wird dies sicher ein längerfri-

stiger Weg sein, der Mentalitätsfragen berührt, und

der alle zukünftigen Polizeibeamten, Staatsanwälte

und Richter von Anbeginn ihrer Ausbildung an begleiten

muss.

Das heißt aber nicht, dass nicht auch ad hoc Maßnahmen

möglich sind.

Auch berufsbegleitend und bei den derzeitigen Akteuren

scheint es möglich, bestimmte Verfahrensweisen

und Denkmuster zu trainieren.

In dem Bundesland in Deutschland, aus dem ich

komme, sind inzwischen solche Trainingskurse

für junge Kollegen Verpflichtung, um endgültig

eingestellt zu werden. Sie werden dankbar aufgenommen,

weil sie in den Richtern und Staatsanwälten

helfen, ihr gedankliches und praktisches

Handwerkszeug besser zu beherrschen und sich im

öffentlichen Auftritt wie gegenüber den oberen Instanzen

keine Blöße zu geben. Die Themenbereiche

umfassen neben den eigentlichen rechtlichen Fragen

auch Sprech- und Argumentationstraining sowie

Fragen der Rhetorik und des logischen Aufbaus

von Entscheidungen.

Der Oberste Gerichtshof hat darauf hingewiesen,

dass es in den vergangenen Jahren in der Republik

Moldau viele Seminare gegeben habe, um die

schließlich ernannten Persönlichkeiten weiterzubilden.

Die strafrechtliche Abteilung des Obersten Gerichtshofs

hat im Jahr 2008 einen Band mit Beispielsentscheidungen

in gedruckter und elektronischer

Form herausgegeben 10 , der in meiner Wertung

anschaulich zeigt, welche Bestandteile richterliche

Entscheidungen haben müssen. Dabei fällt auf, dass

die oben angesprochenen mir zugänglich gemach-

ten Entscheidungen zum großen Teil durchaus dem

Aufbau und Inhalt der Beispiele in dieser Modell-

sammlung folgen – zum Teil wörtlich. Wenn sie den-

noch oft floskelhaft und oberflächlich wirken, liegt

der entscheidende Umstand darin, dass bei ihnen,

anders als in der Modellsammlung, die Begründun-

gen verkürzt sind oder gar ganz fehlen.

10 Modele de acte judecătoreşti în procesul penal. Sentințe, decizii, încheieri ISBN 978-9975-9959-0-0


28 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

Es bietet sich deshalb an, mit der Durchführung

von Seminaren fortzufahren, die einerseits den

theoretischen Hintergrund beleuchten, so etwa

die oben von mir angeführten Auswirkungen der

Menschenrechtskonvention auf das Selbstver-

ständnis als Ermittler/Verfolger, die Darstellung

der Definition und der wesentlichen Bestandteile

einer Begründung, aber andererseits eben auch

Einüben und Umsetzen in die praktische Anwen-

dung ermöglichen.

Gerade in Hinblick auf die vielen Verstöße gegen

die Begründungspflicht scheint mir Fortbildung auf

diesem Gebiet besonders wichtig. Unmöglich er-

scheint diese Aufgabe keineswegs.

Allein schon einen solchen Fragenkatalog gedank-

lich oder tatsächlich bei der Anfertigung der Ent-

scheidung/des Antrags auf einen Zettel neben den

Entwurf zu legen, um in Hinblick auf die Vollstän-

digkeit der Darlegungen abgearbeitet zu werden,

hätte den Verfassern vieler der oben zitierten An-

träge und Entscheidungen geholfen, markante Un-

zulänglichkeiten oder Fehler zu vermeiden.

11 Schlüsselbotschaften

Wenn man beobachtet, dass die von Obersten Ge-

richtshof der Republik Moldau herausgegebenen

Modellentscheidungen offenbar tatsächlich von

vielen Richtern als Grundlage ihrer eigenen Ent-

scheidungen eingesetzt werden, aber eben nur

ausschnittsweise, weil offenbar das Gespür fehl-

te, wie wichtig gerade die nicht zum Vorbild ge-

machten Passagen waren, kann man nur zu dem

Ergebnis kommen, dass die praktische interaktive

Arbeit in Begleitung eines erfahrenen Trainers in

einer Gruppe und mit Übungsbeispielen helfen

würde, solche Fehler zu vermeiden. Anhören von

Vorträgen oder Aushändigung von Material allein

reichen nicht aus. Bei dem Untersuchungsrichter

mit den problematischsten mündlichen Äuße-

rungen und den fachlich angreifbarsten Entschei-

dungsformulierungen während meines Besuches

fand sich die Modellsammlung des obersten Ge-

richtshofs in seinem Regal. Außerdem verwies er

stolz auf die Teilnahme an einem Vortragseminar

mit ausländischen Referenten (von denen, wie wir

dann feststellten, einer ich gewesen war...). Ge-

nützt hatte beides nichts.

Um den gesetzlichen Anforderungen an eine Begründung in gerichtlichen Entscheidun-

gen über Untersuchungshaft in der Republik Moldau zu entsprechen, bedarf es weiterer

Bemühungen bei der Aus- und Fortbildung.

Seit Aristoteles, also seit mehr als 2.300 Jahren ist ein logisches Grundprinzip gewesen,

dass es zum Ziehen von Schlussfolgerungen vorhandener Fakten bedarf (die Prämissen

für die gedankliche Arbeit sind), und dass jedwedes sichere Ergebnis nur erreicht werden

kann, wenn diese Prämissen bekannt und in den Gedankenprozess eingebunden sind. Um

verständlich und nachvollziehbar zu sein, muss der logische Prozess der Zuordnung von

Fakten zu Schlüssen (und umgekehrt) transparent gemacht werden. Lediglich eine Tatsa-

che aufzuführen oder eine Äußerung niederzulegen und sie als Ergebnis zu bezeichnen,

wird diesen dynamischen Prozess nicht ausreichend widerspiegeln.

Es ist eines Rechtsstaats nicht würdig, wenn die Betroffenen nicht leicht nachverfolgen und

deshalb auch nicht wissen können, ob die Entscheidung richtig oder falsch ist. Ohne nach-

vollziehbare Begründung ist eine richterliche Entscheidung eine hohle Nuss. Wie „korrekt“

das Ergebnis als solches auch sein mag – die Entscheidung kann keine rechtlichen Folgen

haben.


Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht 29

Die Nagelprobe für eine angemessene Begründung: Wenn der Beschuldigte oder sein Ver-

teidiger erklären, es gebe kein vernünftiges Argument für die Annahmen des Staatsanwal-

tes, tatsächlich gebe es kein Risiko, dass sich der Beschuldigte dem Verfahren entziehen

werde – ein bloßes „Doch, gibt es“ als einzige Erwiderung von Staatsanwalt oder Richter

erschiene armselig.

Untersuchungsrichter müssen sich auf die vorangegangene korrekte Arbeit von Polizei und

Staatsanwaltschaft verlassen können, um selbst korrekte Ergebnisse zu produzieren.

Polizei und Staatsanwaltschaft, die eine untersuchungsrichterliche Entscheidung anstre-

ben, müssen bedenken, dass die gesetzlichen Voraussetzungen für einen Untersuchungs-

haftbefehl nicht erst bei dessen Erlass vorliegen müssen, sondern auch die vorangehenden

Aktivitäten schon beeinflussen.

Diese Voraussetzungen müssen nicht nur vorliegen, sondern auch benannt und überprüft

werden.

Das Bemühen um Verbesserung der Transparenz und Nachvollziehbarkeit von Aktivitäten

und Entscheidungen mit dem Ziel der Untersuchungshaft kann sich nicht nur auf die Un-

tersuchungsrichter beschränken. Auch wenn verschiedene Akteure sich betätigen, ist die

vorgerichtliche Phase doch eine zusammenhängende Einheit mit vergleichbaren Anforde-

rungen nach Transparenz und Verständlichkeit an alle beteiligten Akteure.

Einwandfreie Begründungen können gelernt und trainiert werden.

Schon einfache Zettel können eine Hilfe sein bei der Prüfung, ob alle relevanten Fakten und

gesetzlichen Voraussetzungen bedacht worden sind. Nachstehend ein Beispiel:

1. Um welche gesetzliche Frage geht es hier?

2. Welche Tatsachen, die nach dem Gesetz Voraussetzungen für die bestimmte Rechtsfolge

sind, müssen vorgebracht und geprüft werden, um das Begründungsziel zu belegen?

3. Sind diese Tatsachen alle angeführt und erörtert?

4. Sind diese Tatsachen streitig? Wenn ja, welcher Umstand spricht für, welcher gegen die vor-

genommene Beweiswürdigung bezüglich dieser Tatsache?

5. Sind die Umstände nach Ziff. 4 in der Entscheidung/dem Antrag erörtert und abgewogen

worden?

6. Sind (sonst) Gegenargumente vorgebracht worden?

7. Sind diese Gegenargumente in der Entscheidung aufgeführt?

8. Sind diese Gegenargumente relevant?

9. Ist unabhängig von Ziffer 8 auf jedes dieser Gegenargumente eingegangen worden?

10. Ist die Beweiswürdigung und/oder Wertung auch nachvollziehbar dargelegt?

11. Sind die Ausführungen gem. Ziff. 10 richtig – in der Regel entsprechend der Reihenfolge im

Gesetzestext – und logisch aufgebaut?


30 Untersuchungshaftentscheidungen von Ermittlungsrichtern in der Republik Moldau Eine Einschätzung aus internationaler Sicht

Anlage: Quellen

S. Fußnote Nr.8 S. 12:

Die nachstehenden Akten sind eingesehen worden:

1. 16 sv.

2. 14-122

3. 1-717/2009

4. 14-185/2009

5. 1-205/2010

6. 09/09

7. 29/10

8. 14r-37/10

9. 33/10

10. 16r-53/10

11. 1-455/10

12. 1457/2010

Hinsichtlich der Identität der interviewten Mitglieder der jeweiligen Institutionen für Ermittlungen und das

gerichtliche Strafverfahren (Polizei, Staatsanwaltschaft und Gerichte) ist in Hinblick auf die Offenheit der

Äußerungen Vertraulichkeit zugesichert worden.


Decisions on Arrest

by Investigative Judges

in the Republic of Moldova

An Assessment

from the International

Point of View

Albrecht Stange, Senior Prosecutor (ret.)

Soros Foundation – Moldova

German Foundation for International Legal Cooperation (IRZ)

Chişinău – Bonn

December 2010


32 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

Table of Contents

Acknowledgments ...................................................................................................................................................................33

Executive Summary .................................................................................................................................................................33

Methodology .............................................................................................................................................................................33

1. Introduction .....................................................................................................................................................................34

2. Law History Development in the Republic of Moldova ...................................................................................34

3. The Republic of Moldova and the European Court of Human Rights ........................................................36

4. Examination Mission ....................................................................................................................................................37

5. Execution ..........................................................................................................................................................................37

6. Legal Deficits? .................................................................................................................................................................38

7. Deficits in Applying the Law? ....................................................................................................................................40

7.1 The „Soviet Inheritance“ .....................................................................................................................................40

7.2 The Task and the Function of the Judicial Decision ..................................................................................40

8. Moldovan Reality ...........................................................................................................................................................40

8.1 Giving Reasons .......................................................................................................................................................41

8.2 The Function of Language .................................................................................................................................41

8.3 File Cases ..................................................................................................................................................................42

8.4 Analysis of the File Cases ....................................................................................................................................45

9. Further Talks .....................................................................................................................................................................48

10. Consequences .................................................................................................................................................................48

10.1 Institutional and Legislative Modifications .............................................................................................48

10.2 Other Measures .................................................................................................................................................48

10.2.1 Basics ..................................................................................................................................................................48

10.2.2 Self-image ........................................................................................................................................................50

10.2.3 Interplay of the Institutions Police, Prosecutor’s Office and Court ..............................................50

10.2.4 Further Training ..............................................................................................................................................51

11. Key Messages of the Report .......................................................................................................................................53

Attachment: Sources ...............................................................................................................................................................55


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 33

Acknowledgments

This report would not have been possible without

the open minded talks with government and judi-

cial institutions in the Republic of Moldova as well

as with my partners in the talks on the job.

In particular I would like to express my sincere gratitude

to:

• Mr. Alexandru Tanase, Minister of Justice of the

Republic of Moldova, assisted by Mr. Vladimir

Grosu, State Representative at the ECtHR, and

Ms. Rodica Secrieru, Minister`s Counselor

• The Supreme Court of Justice represented by

Ms. Raisa Botezatu, Chairperson of the Criminal

Panel and one of the authors of the Moldovan

Criminal Procedure Code,

• The Superior Council of Magistracy represented

by Mr. Dumitru Visternicean, Chairperson, and

Ms. Dina Rotarciuc, Member of the SCM,

• The General Prosecutor’s Office represented by

Mr. Andrei Pantea, First deputy Prosecutor General,

assisted by Mr. Nicolae Chitoroaga, Chief

Criminal Investigation Department, and Mr. Ion

Caracuian, Chief Antitorture Section,

• Investigative Judges, judges, prosecutors and

police officers in three different regions of the

Republic of Moldova the names of whom for

reasons of confidentiality are not disclosed,

• The staff of Soros Foundation – Moldova, in particular

Mr. Victor Munteanu, director of the Law

Program of the Soros Foundation – Moldova

and Mr. Radu Danii who organized the meetings

and displayed invaluable skills of translation.

Executive Summary

Prosecutorial motions and judicial decisions regard-

ing detention and arrest in the Republic of Moldova

apparently in many cases do not comply with the

legal provisions regarding the obligation of giving

reasons.

Reproaches by the European Court of Human Rights

voiced on multiple occasions in this regard have not

led to a perceptible change in this attitude of the

respective actors on the job.

There appears to exist a certain interdependency

between these facts and the fact of many investigative

judges having their roots in the Soviet prosecutorial

career.

It would appear that the significance and the importance

of reasoning being the crucial core of any

judicial decision in order to convince and to be comprehensible

has not sufficiently been brought to the

mind of many a Moldovan investigative judge (and

prosecutor respectively).

It cannot be taken for granted that every Moldovan

prosecutor or investigative judge is fully aware of

the meaning of the notion “to reason”.

It appears desirable to continue the efforts already

started in view of capacity building and improving

the sensitivity of the actors to being comprehensible.

Attended and guided vocational training

on practical examples would be a good idea. Just

leaving it to the respective judge to extend his/her

knowledge and to get the feeling for the legal requirements

and their significance is not enough.

Subsequent possible shortcomings in the judicial

decisions often have their roots in the steps carried

out by police and prosecutor. Therefore, attention

to professional conscientiousness cannot be confined

to investigative judges only.

Methodology

This report takes as a starting point various judgments

of the European Court of Human Rights (ECtHR

commonly also abbreviated by ECHR) dealing

with the practice of police detention and preventive

arrest ordered by investigative judges in the Republic

of Moldova, in particular alleged deficiencies

in the reasoning of judicial decisions.

In order to verify or falsify these reproaches a number

of (original) Moldovan case files as specified in the

attachment have been studied. In addition, penal

judges, investigative judges, prosecutors, police officers

and attorneys respectively in each of three

different regions of the Republic of Moldova were

interviewed by me in July 2010. As a basis for these

talks one or more examples taken from the original


34 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

files were presented to the partners in the talks, and

the latter were asked to give their view on the cor-

rectness or incorrectness of the facts and decisions

presented. After that the actors on the job were in-

vited to comment on the actual situation and pos-

sible deficiencies in practice as well as on any legal

and practical changes if desirable in their view.

Information on the background of today’s legal and

practical situation was furnished by the Ministry of

Justice, the Supreme Court of Justice, the Superior

Council of Magistracy (SCM) and the General Pros-

ecutor’s Office of the Republic of Moldova.

1 Introduction

The Republic of Moldova has been repeatedly

blamed by the European Court of Human Rights in

Strasbourg for its practice of arrest and detention

not being in accord with the European Convention

on Human Rights (ECHR).

On the occasion of the April 2009 events connected

with the elections in the Republic of Moldova con-

siderable criticism has been heard even inside the

Republic of Moldova, regarding in particular a se-

ries of decisions of investigative judges.

In November 2009 the Soros Foundation - Moldova

has published a comprehensive, open report on

the criminal justice performance in the Republic of

Moldova 1 .

Critics mention, partly cumulatively, several if not

a great many of reasons why such decisions have

happened and still happen:

• For personal and political grounds there would

exist an aversion to persons affected by deten-

tion or arrest.

• Keeping to the requirements for thorough and

understandable reasoning would not agree

with the mentality of the investigative judges.

• The respective investigative judges would dis-

like or even defy submitting to the legal require-

ments for giving reasons.

• The professional background as a former prose-

cutor or police officer would still make itself felt

in the decisions.

• The legal provisions of the Republic of Moldova

would not be suitable for preventing lapses.

The Soros Foundation – Moldova and the German

Foundation for International Legal Cooperation

(IRZ) have offered to search for reasons for this

problematic situation and to deliver a report on the

issue. The following remarks are inter alia the result

of an information visit to the Republic of Moldova

in July 2010 covering talks to the Ministry of Justice,

the Supreme Court of Justice, the Superior Coun-

cil of Magistracy, the General Prosecutor’s Office,

as well as a series of interviews with investigative

judges, prosecutors, police officers and attorneys in

the Republic of Moldova in addition to looking into

several original files.

2 Law History Development in

the Republic of Moldova

Any development has a historical background. It

makes sense starting with the question whether

differences in applying the European Convention

on Human Rights in the respective law systems

has something to do with what historical develop-

ments the respective law systems have taken (over)

and whether the respective user has kept up with

the development as regards education and inner

attitude.

Today’s Republic of Moldova has been through an

eventful history after breaking away from the Os-

man Empire in 1812. Surely the deepest traces have

been laid in the time of the affiliation to the Soviet

Union between 1940 and 1991. A society not grant-

ing an independent role to the judiciary and in par-

ticular imposing to the prosecutor’s office the duty

of controlling the lawfulness for the purposes of the

interests of the people, in practice, however, under

the auspices of the party, necessarily had other ide-

as about the role of justice as has been the case in

1 http://www.soros.org/initiatives/brussels/articles_publications/publications/report-criminal-justice-20091130


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 35

the law systems of central Europe as early as 1811

in France and since 1849 in Prussia assigning the

mission to the prosecutor not only to bring the cul-

prit to justice but also to protect the innocent from

persecution. This goes even more for the judge

who is expected to direct his work at safeguarding

the rights of citizens, also and in particular of those

citizens who – although possibly being innocent –

face up to an orderly judicial procedure on the basis

of the presumption of innocence.

While Western European law systems have been as-

signing decisions on encroachments on the liberty

of a citizen exclusively to an independent judge for

a long time, the prosecutor in the Soviet system was

competent for any measure including encroach-

ments on the liberty of citizens during the pre-trial

phase.

When separating from the political system of the

Soviet Union a shift in thinking as regards functions

and competences of the judiciary went along in the

former member states of the Soviet Union. Accepting

and joining the Convention for the Protection of Hu-

man Rights and Fundamental Freedoms or European

Convention on Human Rights (ECHR) (the Republic

of Moldova joining in 1997) require that encroach-

ments on the personal liberty also in the Republic of

Moldova may be ordered by a judge only.

This competence has been implemented differ-

ently in the Western and Central European law sys-

tems. In part such encroachments are left to those

judges later deciding on a possible conviction; in

such a case, though, it has to be asked whether a

judge having issued decisions in the pre-trial phase

is not open to recusal in the main trial. The model by

now prevailing, therefore, is a separate judge in the

pre-trial phase, for the most part called investiga-

tive judge. This may lead to confusion where such

a judge - as opposed to e.g. the French judge of

the instruction - is not competent for investigating

himself but, non-withstanding the basic exclusive

competence of the prosecutor’s office for the pre-

trial phase, is only expected to decide on encroach-

ments on the liberty rights of a citizen in the pre-

trial phase. Germany, to take an example, has found

a specific expression for this judge („Ermittlung-

srichter“, translatable as “Judge for [the time of] the

investigation). The recently adopted new Romanian

code of criminal procedure calls this quite newly in-

troduced judge “Judge of the rights and liberties”

(Judecătorul de drepturi şi libertăți). Until then ordi-

nary penal judges were competent.

The Republic of Moldova after the separation from

the Soviet Union initially maintained the old sys-

tem of the prosecutor’s office being competent for

any encroachments on the liberty during the pre-

trial phase and only as late as in 1999 entrusted this

competence to penal judges and subsequently in

2003 decided upon introducing the function of an

investigative judge. The corresponding Art. 7 para.

2 of the Law on the Status of Judge, as amended

in 2003 but gone out of force in the meantime, re-

quired a previous working period as a prosecutor, a

criminal investigator or alternatively as a judge.

According to the information given to me the original

idea was putting persons in these positions who had

both experiences as an independent judge as well as

long-standing experience as a prose cutor and there-

fore experience with and from the former practice of

arrest managed by the prose cutor’s office.

Such a use of prosecutorial experience when act-

ing as an investigative judge is not unusual in

many law systems. In Germany, having an identical

education for judges and prosecutors, future judg-

es or prosecutors as a rule start their career at the

prosecutor’s office (where within the framework

of hierarchy and training by elder colleagues they

can profit from the latters’ experience) and then

after about one year change to a court where they

often are straightaway assigned the duty as an

investigative judge. Nobody resents them for re-

cently having been on the “opposite side”. It has to

be kept in mind that the German prosecutor is by

law under the liability to objectivity and is obliged

to investigate exonerating circumstances, as well.

Blind ardour of the chase is incompatible with

this obligation to objectivity and would rather be

held against a prosecutor. Some federal states in

Germany provide for a change in career as a con-


36 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

dition for promotion. Consequently professional

advancement at least in the lower ranks of the ju-

diciary is never possible within the same branch in

these federal states but only in connection with a

simultaneous change of career.

As regards repartition of competences in the work

of a German judge, by the way, it is not unusual that

the judge – in particular at the lower courts – is as-

signed to various competences, e.g. serves both as

an investigative judge and a normal penal judge

and, as the case may be, in addition to that as a civil

judge, the workloads being adapted to the respec-

tive repartition. The reason for such a repartition

must not necessarily be that there are not enough

cases for a normal average quota but rather follows

the idea of diversifying the work and not leaving all

the work, as the case may be, not always appreci-

ated to one judge.

I have been informed that putting the Moldovan

2003 reform into practice in the form originally

planned failed because there were not enough

judges with this double qualification or, as the case

may be, having the qualification being unwilling to

leave the present position in favour of working as

an investigative judge.

When not enough candidates could be recruited

for the position of an investigative judge, first ex-

perience as a judge as a precondition was given up.

Finally, even candidates coming from the investiga-

tion bodies were accepted. As Art. 7 para. 2 of the

Law on the Status of Judge has completely gone

out of force by now, even the duration of profes-

sional experience is not set anymore.

As regards the background of the difficulties in

the Republic of Moldova in recruiting investiga-

tive judges from within the judiciary, this can only

be speculated upon. One possible explanation, as

expressed towards me, could be that in those days

potential candidates were not convinced that this

model would catch on in the long run and that they

were anxious, as the case may be, not to be able to

return to their former position.

3 The Republic of Moldova and

the European Court of Human

Rights

Qualification of judges and the quality of judicial

(and prosecutorial) work is an essential requirement

for compliance with the rules of the European Con-

vention on Human Rights.

As regards the Republic of Moldova, both qualities

have been frequently questioned in the last years

both by persons affected and by the European

Court of Human Rights. Up to 30 June 2010, about

3700 complaints concerning violation of Human

Rights were filed against the Republic of Moldova,

and the Court has pronounced 171 judgments 2 . As

regards the (last) country statistics for the Republic

of Moldova on 1 January 2009 out of the judgments

28% were pronounced for violation of the fair trial

rule according to Art. 6 ECHR, 14% for violation of

the right of freedom and security according to Art.

5 ECHR, as well as 8% for inhuman and degrading

treatment according to Art. 3 ECHR. From the 171

judgments cited just one single judgment is com-

ing to the result that there has been no violation of

the ECHR. The Republic of Moldova is among the 12

countries with the highest number of complaints to

the European Court of Human Rights. In relation to

the size of the population the Republic of Moldova

is among the top of the list 3 . On 31 December 2009

the Republic of Moldova had fetched one pending

2 Latest figures conveyed by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova on the basis of the Court’s official

statistical data

Cf. also http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/C2E5DFA6-B53C-42D2-8512-034BD3C889B0/0/FICHEPARPAYS_

ENG_MAI2010.pdf

3 http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/15E451CD-A67D-4098-A129-70E216F6EAB9/0/Moldova.pdf

http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/C25277F5-BCAE-4401-BC9B-F58D015E4D54/0/Annual_Report_2009_Final.pdf


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 37

procedure at the European Court of Human Rights

per 1,254 inhabitants, the Federal Republic of Ger-

many in comparison one pending procedure per

35,980 inhabitants 4 .

Statistics show that one condemnation against the

Republic of Moldova by the European Court of Hu-

man Rights comes to 57,000 inhabitants. In Russia,

one condemnation comes to 800,000 inhabitants,

in Romania to 250,000 inhabitants etc. 5

The remarks of the Rapporteur of the Parliamentary

Assembly of the Council of Europe (PACE) regard-

ing his visit to the Republic of Moldova in May 2010

dealing with the implementation of Court judg-

ments in Moldova refer in particular to “problems

of abusive use of force by police officers, lack of ef-

fective investigation into such abuses, poor condi-

tions in detention facilities and non-enforcement of

domestic final decisions” 6 .

Even if part of the complaints and condemnations

by the European Court of Human Rights refer to

the period before introducing investigative judges

in the Republic of Moldova, the justice reform and

introducing the investigative judge in 2003 by no

means led to complaints for a violation of Human

Rights ceasing from one day to the next. This is dem-

onstrated not only by the statistics of the European

Court of Human Rights and the remarks of the Rap-

porteur of the Parliamentary Assembly of the Coun-

cil of Europe just cited but also by the “Report of the

investigation commission on the elucidation of the

causes and consequences of the events that took

place after April 5, 2009” resulting from months of

investigation 7 . The report explicitly urges the Gen-

eral Prosecutor to

investigate all the cases regarding arrested and

apprehended persons subject to torture and inhu-

man and degrading treatment.

The Superior Council of Magistracy should verify:

4 l.c.

• the legality of actions of each judge who tried at

the police stations, in part;

• each complaint submitted by the arrested or ad-

ministratively sanctioned, which invokes the fact

that they informed the judges about the ill treat-

ment, but they did not undertake any measure to

prevent the torture and ill treatment;

integrity and correctness of generating each file

regarding the persons tried as a result of events of

April 2009.

The Superior Council of Magistracy has declared

that the first of these latter issues has been settled

by the SCM independently from the report.

4 Examination Mission

Such blunt requests are only comprehensible and

appropriate for taking measures if they are based on

verifiable facts that offer an explanation for possi-

ble misguided developments and wrong decisions.

Only on a basis like that there might be thought

about remedy.

Therefore, the Soros Foundation-Moldova and the

German Foundation for International Legal Coop-

eration (IRZ) offered to do some research into the

causes of this in coordination with the bodies com-

petent in the penal field in the Republic of Moldo-

va. The research shall be based on the report of an

international expert and, as the case may be, make

suggestions regarding further measures.

5 Execution

Entrusted with this mission, I have studied a series

of penal files presented to me in July 2010 and dur-

ing a one week information visit to the Republic of

Moldova had talks with representatives of the Min-

istry of Justice, the Superior Council of Magistracy,

5 Source: : http://politicom.moldova.org/news/in-2007-moldova-was-condemned-at-echr-in-more-cases-than-in-

the-previous-few-years-91265-eng.html

6 Source: http://assembly.coe.int/ASP/NewsManager/EMB_NewsManagerView.asp?ID=5531

7 http://www.irp.md/item.php?text_id=943


38 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

the Supreme Court of Justice and the Office of the

General Prosecutor. Besides, I interviewed a number

of investigative judges, judges, prosecutors and po-

lice officers 8 .

It goes without saying that the extent of the talks

with the representatives and in particular the extent

of the file studies and interviews does not necessar-

ily lead to universally valid results. There are vary-

ing opinions in all legal systems, differently gifted

personalities and procedures handled with differ-

ent skill. Also in my country press and professional

public may at times mouth off about the course and

outcome of certain procedures.

But this does only mean that no legal system and no

country is perfect, it does not mean that such criti-

cized procedures may not be qualified for reflecting

why and how it came to the respective results criti-

cised so much, and which lesson, as the case may

be, might be drawn from them for the future.

Like everywhere I have met people at the police of-

fices, at the prosecutor’s offices and at the courts in

the Republic of Moldova who were well-intentioned

to fulfil their legal duties and to follow the rule of

law. But then, it is also true that the files inspected

by me and the talks with the protagonists on the

job gave definite hints that there is a need for action

in order to sharpen the sensibility of the persons in-

volved as regards meeting the requirements of the

European Convention on Human Rights. It is also

true that the change of paradigm at the occasion

of introducing the new competences for judges

apparently has not always been internalized to the

necessary extent by the acting personnel.

6 Legal Deficits?

The relevant legal provisions in the Republic of

Moldova, taken alone, do not give rise to suspecting

deficits in the rule of law. They match basically with

corresponding provisions of many other countries.

The European Court of Human Rights, though, has

8 For further details cf. attachment

criticized on several occasions that the protagonists

in the Republic of Moldova did not stick to these

unmistakable national provisions at all. Likewise, it

was criticized that in many cases the lack of reasons

made the decisions incomprehensible.

The reproach first cited is of course especially seri-

ous and at first sight does not leave much room for

conciliatory explanations.

Nevertheless it appears helpful distinguishing in

the analysis whether the wording of the law or the

context all the same give rise to misunderstandings

or whether the unmistakable legal provision pos-

sibly has been intentionally ignored. Only after as-

sessments on this issue – but then of course in par-

ticular in the latter case - it has to be asked whether

there are reasons for that lying in the personality of

the protagonists.

No law on earth is a hundred per cent immune to not

replying to any question regarding the application

in an exact and exhaustive way. Over and again the

courts are called upon in such cases to examine and

interpret the probable intention of the legislator. It is

clear, however, that in the first place it is the task of

the legislator when designing the provision to see to

it not to give rise to doubts and to shape the provi-

sions as clear as possible. The more drastic and far-

reaching effects the application of the provision has

the more important and indispensable this principle

is getting. It goes without saying that this applies in

particular to the strongest encroachment, that on

personal liberty. There any possibility of different in-

terpretation should be excluded in practice.

As concerns detention by the police as a pre-stage

to the judicial arrest warrant in the Republic of

Moldova, a very critical issue has been eliminated

by the change in law 2006 when additional require-

ments were introduced as a prerequisite for police

detention, corresponding to those for the arrest

warrant. Previously the detention had only to be

based on the circumstances relating to the alleged

committal of an offence as mentioned in Art. 166

para. 1 CPC.


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 39

However, the provision’s lower limit of one year of

threat of punishment has been upheld in Art. 166

CPC as opposed to the limit of 2 years as regards

the arrest warrant. In case of the special conditions

under Art. 176 para. 2 2 nd sentence CPC not being

met such a detention as the pre-stage of an arrest

would be illusory when the offence in question is

punished by less than two years of imprisonment.

An arrest warrant will not be admissible beyond the

special conditions of Art. 176 paragraph 2 2 nd sen-

tence CPC.

For part of the measures under Art. 176 CPC the

minimum punishment of 2 years is not needed,

so there may be detentions under Art. 166 CPC, it

is true. On the other hand, taking measures below

the level of arrest or of measures being on the level

with arrest will only in the most exceptional cases

ask for a detention. So preparing the decision upon

preventive arrest will be the main application of de-

tentions under Art. 166 CPC, after all. But then the

acting persons will have to see to it that at the mo-

ment of the detention the requirements of Art. 176

para 2 CPC are met. Otherwise there would be a risk

of evasion of the basic ideas of the Convention on

Human Rights. As in many cases the judicial deci-

sion would come too late or would be illusory if the

suspect is not within easy reach, most law systems

provide for provisional detention by the police as

a preliminary stage in view of the judicial decision.

Usually the connection with the judicial arrest war-

rant is made clear, though. So § 127 of the German

CPC allows provisional detention by the police or

the prosecutor’s office in urgent cases if – and only

if – the requirements of an arrest warrant or an or-

der for hospitalization are met. In cases of flagrante

delicto or danger of absconding or a need of identifi-

cation anybody by way of exception may arrest that

person, as likewise Art. 168 para. 1 CPC provides for

in the Republic of Moldova.

This question seems to give headaches to Moldovan

colleagues too, while sometimes the old legal pro-

vision of Art. 166 CPC appears to be more in their

mind. On inquiry a member of the University re-

plied:

“There is no direct answer to this question

in the Law, i.e. to say whether it is enough or

not... However, based on the interpretation of

the Law and the ECHR practice I am consider-

ing that within the criminal process police ap-

prehension could be applied, in principle, only

in cases which cannot be postponed. It could

happen basically in two cases: 1) when there

is a necessity to isolate a person to not commit

other offences, to not hide, and to not jeopard-

ize in any way criminal investigation (the list

is offered by the Art.166) and 2) when there is

impossible to immediately apply the measure

of arrest. There could be exceptions of course,

such as flagrante delicto when police officer

has to check suspect`s personal data, or it`s

not clear whether one of the above reasons are

or not present.

In summary, the simple fact that a witness ob-

served the suspect is not enough, according to

my opinion, as long as there is no any other moti-

vation (why do we apprehend a person), such as

possibility to escape or others...”

How unsure the persons on the job are as regards

this issue is demonstrated by the answer of a police

officer to the same question:

“It could be a reason to apprehend a person who

is suspected of committing an offence liable of

imprisonment of more than 2 years, but only ac-

companied by a motivation based on provisions

of par.2-4 of Art.166 We (police criminal investi-

gators) have to consult prosecutor every time we

apply apprehension and apply it only when there

are sufficient reasons, after getting a preliminary

approval from prosecutor”.

So police seem to be shifting all responsibility to

the prosecutor’s office and do not define the “rea-

sonable grounds” at all.

It appears to be a good idea, therefore, that the leg-

islator in the Republic of Moldova should revise the

requirements for detention under Art. 166 CPC and

coordinate them even more with those for the ar-

rest warrant.


40 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

7 Deficits in Applying the Law?

As far as the limitations of my possibilities of mak-

ing inquiries or interviews allow an assessment, the

problems seem to lie not so much in the legal provi-

sions as such as in interpreting and applying them.

7.1 The „Soviet Inheritance“

Seen from an abstract point of view such deficits

are not the privilege of any specific legal system.

My respective experiences in the last ten years in

nine countries from the area of the former Soviet

Union and its sphere of influence make me assume,

though, that there exists a specific “Soviet inherit-

ance”. It manifests itself in two typical forms, as e.g.

Art. 166 CPC and Art. 176 CPC give reference for. On

the one hand, legislation in these countries tends to

not laying down a result to be achieved and leaving

it to the responsibility of the user to find the path

independently, but rather itemizing whole packag-

es of criteria to work off or to respect. The result of

this technique of legislation and application is that

these criteria at best are worked off slavishly and are

regarded as exhaustive, although it makes sense

that they should not in any case be exhaustive. On

the other hand – and being even more significant

– applying the law will not be regarded as a process

that is imparted to the recipient in a comprehensive

way but as the communication of a result.

7.2 The Task and the Function of the

Judicial Decision

These mechanisms are fatal for two reasons. First,

with such a presentation the 2 nd instances are kept

from examining the decision objectively because

they are not offered any material to decide upon.

The replacing decision of the 2 nd instance is then

basically a quite independent decision which, in

particular if it is not reasoned appropriately either,

cannot fulfil the function of verifying or falsifying

the correct assessment and evaluation of the first

instance. Consequently, it cannot serve the purpose

of being helpful for future decisions facing similar

procedural situations, either.

Above all, this technique of legislation and applica-

tion fails to appreciate the function of justice in rela-

tion to society and in particular to the responsible

adult citizen concerned.

Law-abiding rectitude can be asked from the citizen

only if he is in a position to appreciate what is asked

from him and, where the law has been applied on

him, if he can understand where and in what way

he has violated legal obligations or committed an

offence. The pure notification that he has violated a

specific legal obligation is at any rate not sufficient

where just this is questioned. Therefore, it is part of

the fundamental principles of a constitutional state

based on the rule of law that for any decision rea-

sons have to be given. The German Constitutional

Court has on many occasions maintained this prin-

ciple of the rule of law with reference to Art. 20 of

the German constitution stating that Germany is a

constitutional state based on the rule of law. That

the Moldovan Criminal Procedure Code takes the

same view, is shown by the manifold legal provi-

sions referring to the legal obligation to give rea-

sons for decisions of the courts and investigative

bodies. Art. 45 ECHR, as well, explicitly stipulates

the obligation to give reasons in the decisions of

the court. In the end this follows the requirement of

fair trial according to Art. 6 ECHR.

So it is unworthy and beneath the dignity of a state

based on the rule of law if the persons concerned

cannot easily retrace and consequently cannot

know whether the decision is right or wrong. With-

out comprehensible reasoning a judicial decision is

an empty nutshell. However “correct” the result may

be as such – the decision cannot have legal conse-

quences.

8 Moldovan Reality

If this is so undisputed in the national legislation as

well as in the international field, why then the Euro-

pean Court of Human Rights deplores in many judg-

ments against the Republic of Moldova the lack of

comprehensible reasoning? Why then the impres-

sion that there has been no proper judicial review


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 41

as regards the circumstances to be discussed is run-

ning as a thread through nearly all files and deci-

sions examined by me?

8.1 Giving Reasons

These questions might have something to do with

what the protagonists understand by the notion

“(giving) reasons”.

The Moldovan legislation like any other legislation

in using this notion is falling back on a thinking and

description mechanism of logic known and used

since Aristoteles, i.e. for more than 2.300 years, and

staying practically unchanged for over two millen-

nia as concerns the principle that drawing conclu-

sions needs basing upon facts (being premises for

the reflection) and that, of course, any secure result

will only be possible if these premises are known

and embraced in the process of reflecting. Conse-

quently, the notion “to reason” means that the logi-

cal process of allocating facts to conclusions (and

vice versa) is made transparent. Just naming a cer-

tain fact or putting down a statement calling it re-

sult will not mirror this dynamic process sufficiently

but at the best will indicate the starting point or the

result allegedly obtained.

Against this background and taking into account the

“Soviet inheritance” cited by me, legal wordings like

in Art. 176 para. 3 CPC are not unproblematic. The

latter points out the criteria to be discussed in the

framework of considering issuing an arrest warrant.

The phrasing “…. have been considered according

to Art. 176 para. 3 CPC”, however, found again and

again in the motions and decisions without any

further remarks or discussion, is anything else but

a fulfilment of the legal obligation to “consider the

complementary criteria”. It would be regarded by

the jurisdiction of the German Supreme Court as an

empty cliché, degrading and devaluing the entire

decision.

8.2 The Function of Language

The German philosopher Johann Gottfried Herder

in his pioneering remarks more than 200 years ago

about the spirit of language has stated: “Improv-

ing the language [the style] means improving the

mind”. He wanted to say that not until the core is explicitly

touched upon and formulated properly it is

possible to check the soundness and correctness of

the idea forming the base, and, above all, working

on the formulations helps sharpening the validity

of what will be said or written.

As evidenced by the major part of the files examined

and the interviews held during my visit to the

Republic of Moldova, these principles are deplorably

rarely observed in many cases by the protagonists.

There have been remarks that the language skills

of Moldovan judges might not in any case be high.

Certainly, I cannot comment on this, and I leave it

to the Moldovan institutions and authorities to provide

training in case improvement should be considered

desirable.

As a matter of fact, the problems do not arise only

when it comes to deciding on possible arrest by

the investigative judge. The decision upon preventive

arrest by an investigative judge is certainly

the strongest encroachment on the liberty of the

suspect. For this reason it is a main concern of the

study finding out what development since the judicial

reform seven years ago has taken place and

where in legislation and in particular in practice a

need of change exists.

The activity of the investigative judge is based upon

the motion of the prosecutor and on the preceding

apprehension by the police. As the Republic of

Moldova has realized in 2006 that also the detention

preceding the possible arrest warrant requires

additional circumstances (and therefore introduced

Art. 166 para. 3 CPC in its present form), police and

prosecutor prior to the decision of the investigative

judge are obliged to take into consideration that

the legal requirements for issuing an arrest warrant

have to be met not only at the moment of the judicial

decision.

This has been disregarded very often in the cases

presented to me. And this negligence takes its toll.

It is virtually symptomatic when in one of the cases

the detention in the police record is justified by the


42 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

alleged existence of the preconditions of Art. 166

para. 1 No. 2 CPC, however no word is lost as re-

gards the additional requirements foreseen in para.

3. It is further symptomatic when the subsequent

motion of the prosecutor for an arrest warrant re-

frains as well from addressing the issue of these ad-

ditional requirements, and if it comes to the worst,

when in the judicial decision the statements in the

prosecutorial motion are more or less copied and

pasted without any additional discussion.

8.3 File Cases

Even if such startling flaws may be exceptional, the

thread running through every written and oral ma-

terial presented to me is the fact that the obligation

for reasoning in many cases either has been misun-

derstood or intentionally been disregarded.

— So the following formulation (without any fur-

ther statements) can be found in a apprehension

record (“Arrest Protocol”) drawn up in the pres-

ence of a prosecutor and signed by the latter:

“The grounds and reasons for the apprehen-

sion (according to Art. 166 of the CPC): Did

commit an offence for which the law pro-

vides imprisonment for more than 2 years,

and at the same time there are reasonable

grounds to suppose that he will refrain from

the criminal investigation, will prevent find-

ing the truth in the given matter.”

Not one single word about which offence is in

question, what should be the basis of the suspi-

cion and, above all, what should be the basis of

the alleged reasonable grounds for this assump-

tion. In the order to put under charge drawn up

the next day the course of events is described,

after all, however without any evaluation of the

evidence. In the subsequent motion to the in-

vestigative judge there is no evaluation of the

evidence, either, only, allegedly representing the

concrete circumstances serving as a basis for the

charge, the statement: „Regarding the charged

there is likely evidence for the committal of the

imputed offence. The suspicion is proved by the

following found factual circumstances, i.e. doc-

uments regarding the removal of the goods as

well as other means of evidence“.

As concerns the reasons for arrest, it is just stated

in repeating the wording of the law that the

offence would be less severe with a punishment

providing for more than one year of imprisonment,

that there would be a risk that being free

the suspect could flee from criminal investigation

or would commit another crime – not a

single word what should be the basis for this

assumption. As regards the criteria to be considered

according to Art. 176 para. 3 CPC when

deciding upon preventive arrest is just stated in

repeating the wording of the law that the prosecutor

and the court would take these criteria

into consideration. As regards the principle of

proportionality the decision states, once again

without reference, the suspect would have a direct

interest to flee from the criminal investigation

body, if free.

The subsequent decision of the investigative

judge upon preventive arrest mentions that

the suspect according to his declaration has a

permanent dwelling and is supporting his own

mother. However, without going into that the

decision states that the suspect would not have

his family, had been tried before, would not

have an occupation and therefore there would

be reasons to believe that the suspect would

hide from the criminal investigation body and

thus prevent the closing of the criminal investigation

in a reasonable period of time. As concerns

the legal criterion of the risk of repeated

offences, being more likely, the investigation

judge just mentions that the suspect would be

„able to commit offences“.

Any just roughly gifted jurist or anyone in his

right mind may do the litmus test: when the

suspect or his counsel declare that there would

be no reasonable argument in favour of the assumption

brought forward by the prosecutor,

that indeed there would be no risk that the suspect

might abscond from justice – just an “well,

there is” being the sole reply by the prosecutor

or judge would appear miserable.


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 43

So in the concrete case file it is just the icing on

the cake that the main hearing took place not

less than 50 days later without any previous

prolongation of the preventive arrest - and led

to the discontinuance of the proceedings.

— In another case the prosecutor's motion for

preventive arrest in respect to the reasons for

arrest (exclusively) read: "At the moment, the

criminal investigation body suspects that the

culprit (!) will hide from being present in front

of the criminal investigation body. These sus-

picions are proved by the factual situation of

the charged. The offence is considered severe,

fact leading to the conclusion that the culprit

could undertake all the measures to avoid the

criminal liability and doesn't have a permanent

dwelling".

The decision issued upon this motion repeats

the shallow evaluation of the motion but, af-

ter all, mentions that the counsel had pointed

out that the prosecutor had not presented any

evidence backing his assessment and that the

counsel had put forward facts in favour of arrest

reasons not being present, namely that the sus-

pect had a permanent dwelling and did recog-

nize his guilt.

The decision of the investigative judge subse-

quently states that the arguments pro and con

of the respective parties had been taken into

consideration – just to come to the result that

the motion of the prosecutor would be found-

ed. However, as an explanation for this judicial

judgment there is only a referral to the abstract

range of penalties laid down in the law and a

repeating description of the legal provisions

regarding reasons for arrest. This is seamlessly

followed by the remark that “the material pre-

sented” would “with certainty show that there

are reasonable grounds to believe it being nec-

essary to control the behaviour of the charged

so that he wouldn’t prevent the establishment

of truth”.

The formulations above repeat nearly literally

text of a decision example presented in a collec-

tion issued by the Supreme Court of Justice of

the Republic of Moldova 9 . There, however, the

respective passages are documented and cor-

roborated by the facts speaking for this evalua-

tion. In the case file examined by me, in contrast,

there is no discussion at any point as regards the

facts presented by the counsel or the suspect or

of facts that could back the evaluation of the

prosecutor, with the exception of the statement

that the suspect earned his living at temporary

work but had no permanent engagement.

Like in many another judicial decision there is

a passage (equally in parts borrowed from the

collection of examples just mentioned) where,

apparently in order to prove the examination

of the principle of proportionality, the right for

liberty according to Art. 5 ECHR is cited but then

it is stated in one breath that the arrest was jus-

tified because the suspect had the intention of

hiding from the investigation and committing

new offences, so in such case the deprivation of

freedom was provided by the law, needed in a

democratic society and followed a legal goal. It

would appear that the investigative judge was

assuming that citing the legal provision would

replace the factual and legal evaluation.

The approach of brushing aside concrete factu-

al arguments of the defence without any discus-

sion, just referring to statements of the prosecu-

tion not brought forward in the file and possibly

not even existing, and of replacing factual and

legal evaluation by quotes from the law or mo-

tives of the law does not appear to be restricted

to the lower instances. In his appeal against the

arrest warrant in the above case the counsel

declared that it had not been taken into con-

sideration that the suspect had convincingly

recognized his guilt, had a permanent dwelling,

didn’t intend in no way to influence witnesses

or the injured party, didn’t have previous crimi-

9 Modele de acte judecătoreşti în procesul penal Sentințe, decizii, încheieri ISBN 978-9975-9959-0-0 p. 186 ff.


44 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

nal records, and, moreover, that the prosecutor

had not presented any evidence which would

prove the existence of reasonable grounds for

the suspect to avoid the criminal investigation

body.

Without touching the explicit confession of the

suspect the Chamber of the Criminal panel of

the Court of Appeal explained in its decision

that it was convinced of the committal of the of-

fence and for this reason this would be an ex-

ceptional case which pointed to the need for a

preventive detention of the suspect, namely

o coming from the complexity of the criminal

matter, the severity of the incriminated of-

fence, the persistence of the danger of dis-

appearance of the suspect and of commit-

ting new offences. These reasonable suspi-

cions would come from the character of the

deeds imputed to the suspect who charged

of committing a less severe offence being

free my commit a new offence, avoid the

criminal investigation bodies, prevent the

good de velopment of the criminal investi-

gation;

o coming from the fact that at the moment

the criminal investigation was at its initial

stage and all the criminal investigation ac-

tivities had not been performed yet, this

would represent reasonable grounds to

believe that being free the suspect would

prevent the establishment of truth or would

avoid the criminal investigation body;

o the need to establish all the circumstances

of committing of the offence would serve as

grounds to apply the preventive measure of

preventive arrest.

These arguments would fully defeat the argu-

ments brought by the defence. Thus, the nor-

mality for the development of the criminal in-

vestigation would be ensured only with a provi-

sional detention.

Previous to the expiry of the 30 day limit the

prosecutor filed a motion for the extension of

the preventive measure repeating the wording

of the text of the first motion but not touching

in any way upon the requirements for extension

according to Art. 186 para. 3 CPC. Likewise, the

subsequent decision on the extension issued

by the investigative judge did not elaborate on

the prerequisites for an extension and repeated

with nearly identical wording the statements of

the first decision. It does not really surprise then

that the Court of Appeal upon the renewed appeal

in its turn repeated in identical wording its

first decision, without touching upon the additional

requirements for the extension.

It fits into this picture that the prosecutor filed

a further motion for extension after a further

month without putting forward new facts and

just with the remark that the case had not been

accomplished until the end of the extension

period. The Court of Appeal, at least, referred to

Art. 186 para. 3 CPC, however repeated the legal

wording of the law without discussion whether

the latter’s requirements were met in the actual

case.

— And yet another of the case files examined by

me shows the peculiarities unfortunately typical

for the other case files. As "concrete arguments"

for the belief that the suspect may abscond

and may prevent the establishment of

the truth it reads: "At present, at the moment

of the apprehension, the criminal investigation

body has suspicions that the charged might

hide from the criminal investigation body, prevent

the establishment of truth in the criminal

matter or commit criminal actions towards

eventual witnesses, tamper with them to give

false statements or by various illegal methods

influence the investigation body in order to delay

and to provide an inequitable review of the

case; these suspicions are proven by the factual

situation of the charged specifically by the risk

to leave the locality or the country. The criminal

investigation body at present doesn't know all

the circumstances which did contribute to the

committing of the offence. Being at free he can

hide the traces of the offence or inform eventual

accomplices about the danger of being crimi-


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 45

nally investigated. The offence is considered as

specifically severe and the punishment for it is

also extremely severe, fact leading to the conclusion

that the charged could undertake all the

measures to avoid the criminal liability (…) and

harm the objectivity of the criminal investigation."

In addition to that the motion states – remarking

that details could be disclosed only to the

investigative judge – that it had been established

that the lifestyle of the suspect allowed to

consider him a socially dangerous person who

eventually might get involved into committing

prejudicial deeds.

Follows the usual quoting of Art. 176 para. 3

CPC with the assurance that the prosecutor had

taken this into consideration, inter alia evaluated

that the suspect was not married and had no

children to support, didn’t have a job but made

his living out of non-periodical, temporary, unstable

sources. This might cause difficulties for

the suspect to show up at the criminal investigation

body.

The conclusion of the investigative judge cites

these remarks of the prosecutor but also the arguments

of the defence that the suspect admitted

his guilt to have committed the offence and

would show up to any citation of the CIB, had a

permanent dwelling; besides, that the prosecutor

did not present any evidence that the suspect

would avoid CIB. The investigative judge,

however, does not deal with these declarations,

apart from the default phrase about having “reviewed

the “pros” and “cons””. In order to explain

his decision in favour of applying preventive

arrest he remarks that the law provides for imprisonment

over 2 years for the offence in question,

giving legitimacy to provisional detention

while the character of the offence and the circumstances

for committing the offence would

represent sufficient grounds to suppose that

the suspect would try to prevent the establishment

of truth and would have a negative influence

on the good development of the criminal

investigation. The materials presented to the

court showed with certitude that there would

be reasonable grounds to believe that it would

be necessary to control the behaviour of the

suspect so he would not prevent the establish-

ment of truth and would not hide from the CIB.

There were reasonable grounds to believe that

the suspect being free might continue criminal

activity, there would be a risk for the destruction

or damaging of the evidence means.

Follows the already mentioned standard pas-

sage about (not) applying Art. 5 ECHR. Preven-

tive arrest would be justified, grounded and nec-

essary, because it aimed to prevent the suspect

from hiding from the criminal investigation and

to commit new offences.

For reasons of certitude the decision is repeat-

ing the remark above once again in the next

paragraph using nearly identical wording.

8.4 Analysis of the File Cases

Summarizing all arguments set down by the investi-

gation bodies and courts in these case files, it would

appear that preventive arrest according to the opin-

ion of these jurists on the job has to be decided

upon when an offence where the law provides for a

certain punishment has allegedly been committed

because in such a case it has to be expected that

the suspect will abscond from the investigation or

will prevent the latter.

This is not according with either logic or experience,

and certainly not with the legal provisions of the

Criminal Procedure Code of the Republic of Moldo-

va. On the contrary, it constitutes a flagrant viola-

tion of the obligation to give reasons laid down in

the Criminal Procedure Code.

Of course one information visit as short as that and

so few substantial case material as such do not al-

low the conclusion that all proceedings connected

with preventive arrest in the Republic of Moldova

should take the same way. It is striking enough,

however, that the file cases presented to me all

show similar peculiarities, and in addition even

across several levels of the investigation bodies

and the judiciary.


46 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

My partners in the talks in the bar and in the Legal

Aid Office indeed presented the course of events

and the formulations in these cases as quite usual.

On the occasion of my very first interview with a

lawyer it was declared that decisions of investiga-

tive judges regarding preventive arrest would fol-

low a solid scheme:

1. The motion of the prosecutor is repeated in word-

ing (Copy/Paste).

2. The arguments in favour of preventive arrest are

put down, never any counterarguments.

3. The reasoning of the court is just the same as in

the motion of the prosecutor.

4. Follows a transcript of the regulations of ECHR

– without any connection to the actual case. After

that the conclusion carries on with text taken from

the prosecutorial motion.

There would be stereotypes in the reasoning as

well:

1. An indication about the lower limit of possible

punishment being topped.

2. Phrasing that preventive arrest has to be ordered

without putting down any arguments.

3. The statement that there is a danger of flight with-

out any arguments.

4. The statement that there is a risk of repeated com-

mittal of offences without any specific arguments.

In case of appeals by the defence the Court of Ap-

peal would, as a rule, also use the copy/paste meth-

od.

At any rate, as concerns the case files presented to

me, an amazing conformity with the description

above was to be noted.

Moreover, if the case files presented had been out-

liers one would expect that on the occasion of the

oral interviews during my visit quite different results

would have shown up. With one exception, howev-

er, this was not the case when I presented one or

several of these cases to the protagonists on the job

at police offices, prosecutor’s offices and courts ask-

ing for a comment and an evaluation.

Only in Ungheni lacking discussion of the reasons

for preventive arrest was criticized immediately by

all partners in the talks at police, prosecutor’s office

and court. This district also attracted attention in

connection with the case figures. The rate of mo-

tions for preventive arrest was many times lower

than in other districts, correspondingly equally the

number of preventive arrests ordered. On top of it,

both the rate of suggestions for a motion for pre-

ventive arrest rejected by the prosecution office

and the rate of motions rejected by the investiga-

tive judge appear to be significantly higher than in

other districts. This does not seem to affect the ob-

jective and functional cooperation between police,

prosecutor’s office and court. According to the in-

formation given to me regular professional discus-

sions between the protagonists take place. Person-

ally I could witness the good communication even

outside the files.

Results in the interviews in other districts – with di-

vergences – turned out to be less positive.

In the field of the police the way they see them-

selves as a part of the constitutional clearing up of

suspicions regarding committal of offences appears

still worth fostering. The coherence between the

existence of (and the evidence for) legal grounds for

preventive arrest on the one hand and the permissi-

bility of detention on the other hand does not seem

to be quite clear to certain police officers.

Asked to give a view about possible deficits regard-

ing drawing up of an apprehension protocol and

regarding the subsequent decisions, frequently

meaningless statements or remarks revealing mas-

sive prejudices or a not always comprehensible

professional ethic have to be noted. Also striking is

that many police officers hide behind the responsi-

bility of the prosecutor who, after all, would have to

decide at any rate. This does not go, however, with

the remark of a long-serving police officer telling

me that for years he had not received a rejection by

the prosecutor upon his suggestion for a motion for

preventive arrest.

As regards the prosecutor’s office, apart from the

exception just mentioned the legal guidelines ap-

parently are not taken into account in any case. Cer-

tainly it may be an extreme case meeting a prosecu-


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 47

tor who, as regards handling the reasons for arrest

warrants, grieves about history following the separation

from the Soviet Union and who in connection

with the discussion of the prerequisites for a motion

for preventive arrest talks tough on Communism

without touching upon the legal wording. But even

apart from that I would have expected remarks being

much more expressive as regards the requirements

for detention and preventive arrest. The predominant

statement is – besides general complaint

about the quality of the police – the (self-critical

but in the end vague) remark that in the fields of

police, prosecution and courts not always the right,

qualified people were appointed. There would be a

lack of good education and training as well as appreciation

(including financial appreciation). The result

would be that in spite of general understanding

of the obligation for reasoning in practice rather a

mentality of nodding through would prevail on all

levels.

By having the talks with the local protagonists according

to my previous request in the absence of

superiors, the descriptions of the past and the

present situation in the field of criminal prosecution

were on all levels partly very frank. On several occasions

open or concealed exerting of influence on

the decisions of the protagonists and even before

on their appointment were deplored, frequently as

an inheritance from Soviet time.

These quite self-critical remarks do not explain,

though, why the same persons when being confronted

with the files were not able to indicate at

once what in the concrete case possibly had not

been correct.

This is equally valid for the comments of the investigative

judges. In this context differences were to be

noted depending on which professional career the

present investigative judge had previously had. With

due care and attention when trying to give an evaluation

it would appear that there exist particular problems

insofar as these persons have their professional

roots not in the judicial but in the prosecutorial field.

At any rate as regards the persons interviewed by

me coming from the latter field, a closer inner near-

ness to the prosecutor’s office could be made out,

connected with a self-assessment as in the first line

persecutor/hunter. Thus, an investigative judge with

that prosecutorial background declared he would

follow the prosecutor’s examples in the documents.

He would not consider himself entitled to take into

consideration other things than explicitly put down

by the prosecutor; after all, he would not be allowed

to “invent reasons”. Of course there were alternatives

to preventive arrest, but their application would not

be secure because there were too few possibilities

of control. He would worry that he would be left the

one looking stupid when after his diverging from

the motion of the prosecutor the latter would ap-

peal and the Court of Appeal in the end would de-

cide on preventive arrest.

An attorney declared that the practice of ordering

preventive arrest in his district had changed to the

better after the investigative judge with prosecuto-

rial roots had been replaced by a judge from the

common penal field. The new judge would work

better and more efficiently. Apparently former pros-

ecutors would have difficulties to free themselves

from the old Soviet mentality.

This attorney named an additional reason for the

reluctance of many investigative judges to diverge

from the motions of the prosecution: younger judg-

es before the expiry of the five-year period until per-

manent appointment would be afraid of appeals of

the prosecution because this might have an unfa-

vourable impact on the permanent appointment.

Generally the attorneys interviewed assessed the

work of police, prosecutor’s office and courts in the

Republic of Moldova for the most part as negative.

At the same time there seems to be a certain ten-

dency that defence counsels do not appeal in every

possible case. The explanation from their side is that

many counsels in view of their experiences expect

little success from remedies. Of course there are

other explanations conceivable. One of them could

be the concern that the opposition to the preven-

tive arrest by the suspect could have a detrimental

effect in the main trial. Besides, there are counsels

(and other professionals) in all law systems carrying

out their profession with the least possible effort.


48 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

9 Further Talks

In addition to the interviews with the protagonists

on the job I had the opportunity during my stay to

discuss possible consequences of the condemna-

tions by the European Court of Human Rights with

representatives of the Ministry of Justice, the Su-

preme Court of Justice of the Republic of Moldova,

the Superior Council of Magistracy and the General

Prosecutor’s Office.

The Ministry of Justice, confronted with the re-

proaches of the European Court of Human Rights

most closely by its representative at the Court, has

openly named the problematic and declared its

interest in and its cooperation for measures to im-

prove the present situation.

The Supreme Court of Justice of the Republic of

Moldova and there the (co-) author of the then le-

gal provisions has described the development of re-

cruiting investigative judges cited at the beginning

of this report and has deplored that the original

ideas as regards necessary personal requirements

could not be implemented because not enough ap-

plications had come in.

There are reflections at the Supreme Court of Jus-

tice whether by temporary assignment to the po-

sition of an investigative judge within a court im-

provements could be reached. Due to the different

background of the judges, however, there would

be a perceived two-classes-judge-system, which

would make it difficult to put normal penal judges

in the position of an investigative judge except in

cases of emergency.

The Superior Council of Magistracy commented

rather a bit reluctantly as regards the existence of

the general problem and has taken the view that

the Republic of Moldova is on a good track.

The General Prosecutor’s office has well acknowl-

edged the existence of problems and hopes to

come up to the demands for constitutionally cor-

rect prosecutorial activities by intensive internal

control and training.

10 Consequences

When as a result of the study visit certain outlines

in the legal reality of the Republic of Moldova seem

to be perceptible, judged as negative, it has to be

examined which chances exist to avoid these phe-

nomena in the future.

10.1 Institutional and Legislative

Mo difications

Bearing in mind the historical situation of the Re-

public of Moldova and seeing it from abroad, it

may be questioned whether, as regards the con-

ditions for assignment as an investigative judge,

prior experience as a prosecutor should really

have preference as opposed to the apparently

larger inner distance of a long-serving independ-

ent penal judge. I refrain, however, suggesting

substantial modifications in the system. This can-

not be the task of a foreign expert. As for possible

modifications of law and personnel decisions it

is in the responsibility of the parliament and the

judicial bodies of the Republic of Moldova how

to deal with the fact that even seven years after

a reform with systematic changes in the compe-

tences and the requirements for ordering preven-

tive arrest there still are protagonists who do not

seem to have completely internalized the change

from the Soviet system.

10.2 Other Measures

Below this level, though, it appears possible and

necessary to give some food for thought.

10.2.1 Basics

— Experience in many countries, also and in par-

ticular of the former Soviet sphere of influence,

shows that a country under the rule of law is

dependent upon protagonists identifying

themselves with the rule of law. Political views

and personal attitudes can be influenced only

to a point by legal provisions or hierarchic or

disciplinary control. It is necessary that the pro-

tagonists are conscious of their power, of the

risk of abuse of power and of their responsibil-


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 49

ity. Such personalities do not fall from heaven,

but they do exist. It's just selecting them, train-

ing them and not least fostering and promot-

ing them.

— It doesn't go with that that investigative judges

deciding upon the liberty rights of the citizen

should be located within the framework of the

economic and social structure of the country

or just of their profession that below that they

could be exposed to the temptation of abuse of

power or of corruption – also in the form of po-

litical influence. It would be a cheap advice, it’s

true, asking for a comparatively high remuner-

ation; public money is not unlimited. However,

what is always within the reach of possibilities

is shaping the social status correspondingly. If

it is accepted that an investigative judge has

a particular high responsibility for the liberty

rights of potentially innocent people (but also

for the proper course of events in justice) – has

it not to be accepted that this investigation

judge must have an accentuated status in the

structure of the court? Of course it is necessary

recruiting for these positions the personalities

the most suitable as regards professionalism

and character, but that is easier to achieve in

case the professional incentive is correspond-

ingly high. As regards organization there are

several possibilities to be thought of, e.g. go-

ing along with requests for a specific place

of employment or flexible working hours for

women having to raise children. Another idea

could be making professional promotion de-

pendent on having served as an investigation

judge for a certain time, also upon complet-

ing specific measures of qualification, for ex-

ample in the framework of vocational training

at the Supreme Court of Justice. Likewise, an

organized principle of rotation would result in

breaking up the apparent present factual two-

classes-society of judges. Moreover, it would

encourage personalities who at the time of the

introduction of the model of the investigative

judge in the Republic of Moldova had been

candidates of choice to assume such a func-

tion without having to fear for their social and

professional status.

— There are even more far-reaching measures

conceivable. It could be worthwhile thinking

about consequences in case of violation of

the obligation to reason the decisions. In the

first place it must be clear that a conclusion or

a judgment without sufficient reasoning is per

se open to quashing because it violates the rule

of law, as pointed out above. On the occasion

of other consultation missions it has been sug-

gested going one step further and taking such

violation ex officio into account, even without

any explicit objection on the side of the other

party so that e.g. enforcement of such an arrest

warrant would be considered unlawful and in-

operative. However, seen from the point of view

of legal certainty this would be very question-

able as it has to be asked if, for instance, a court

judgment could be and especially really should

be checked by the receiving officer in the de-

tention centre.

— There is much room left for improvements, as

far as I can see, as regards the sphere of action of

the attorneys in the Republic of Moldova. It has

already been pointed out that the Moldovan

counsels from the viewpoint of a foreign observ-

er make little use of their means of complaints

and control, maybe, though, because just these

monitoring functions seem to be underdevel-

oped.

— In a constitutional state it must be completely

undisputed that in the procedure regarding

preventive arrest a decision is not possible on

the basis of facts that the defence has previ-

ously not been able to get a picture of. The

wording of the motion in one of the file cases

presented to me, data could be disclosed only

to the investigative judge, is simply illicit in a

constitutional state under the rule of law be-

cause strikingly violating the fair trial rule of the

ECHR. I too know from decades of prosecutorial

practice the situation that for reasons of tactics

in the investigation certain facts should better

not (yet) be disclosed to the defence because


50 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

otherwise the investigations are endangered.

There is to pay a price for that, however, which

according to the assumption of innocence is

not to be paid by the suspect. The investigative

judge, after all, is no deity guaranteeing

the correctness of his decision. He may, therefore,

corroborate his decision legitimately only

by facts that also the defence had the occasion

to look at. If and when the prosecutor does not

want to disclose certain facts he has to put up

with the open material not being sufficient for

an arrest warrant. Anything else would be manipulation.

Also in my country the understanding that the

defence must already in the pre-trial phase have

means of control in order to accompany the investigation

has grown only in the course of time.

Thus, the defence according to our written law

is entitled to have full access to the file only after

the termination of the investigations and the filing

of the indictment. According to the jurisdiction

of the German Supreme Court and on the

basis of the jurisdiction of the European Court

of Human Rights, however, access to the file

even in the pre-trial phase may not be denied

to the defence arbitrarily but it has to be stated

by the prosecutor – and that may be subject to

judicial control – that there are considerations

owed to the due course of investigations which

stand in the way of access to the file. Even if understandably

these considerations must not be

disclosed in every detail, any form of deception

by the prosecutor would inevitably lead to subsequent

serious procedural problems in view of

a violation of the fair trial rule. In any case the

material which is meant to be the base of the

arrest warrant according to the jurisdiction of

the European Court of Human Rights has to be

disclosed.

10.2.2 Self-image

The idea that society must respond to crime is the

thread running through all interviews in particular

with police officers and prosecutors. This is true,

of course. However, the European Convention on

Human Rights sets limits to that. The end does

not in any case justify the means. Torture, decep-

tion or other unfair behaviour are no admissible

means of criminal prosecution. What is even more

important: the European Convention on Human

Rights starts from the primacy of the assumption

of innocence. Therefore, clearing up whether the

assumption of innocence may be disproved lies

ahead of prosecution properly speaking. It is of

fundamental importance for the self-image of in

particular police and prosecutor’s office, therefore,

that they clear up the facts without fixed expecta-

tions. Many languages, including German, there-

fore, speak of investigation bodies (meaning both

police and prosecutor) and only in the 2 nd place

of prosecution bodies (if there is a word for that

in the respective language). This is not just a lin-

guistic triviality. Whoever is judging his profes-

sional success – and that of his subordinates – by

the indictments filed or condemnations achieved

and not by the question how many facts and situ-

ations have been cleared up, is running the risk

to lose touch with the constitutional task. Both at

the time of introduction of the prosecutor by Na-

poleon and in particular when Prussia 1849 took

over this institution in Germany it was at the ex-

plicit legal task of the prosecutor’s office to take

care that culprit’s be brought to due punishment,

but also that the innocent be protected from un-

justified prosecution, as has been pointed out at

the beginning of this report. Until today one or the

other police officer or prosecutor is losing touch

with that sometimes.

This is a phenomenon that I can well observe also in

my country. In a country with the history of the Re-

public of Moldova, I think, it is of particular impor-

tance paying attention to this idea when it comes to

recruiting the personnel, showing leadership and of-

fering training.

10.2.3 Interplay of the Institutions Police,

Prosecutor’s Office and Court

In nearly all democratic law systems in the field of

penal justice there is a coexistence of police, pros-

ecutor’s office and courts. This makes sense – but it

does only then make sense if each of these institu-


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 51

tions has an own area of competence and respon-

sibility.

It is typical for the Soviet system that there the out-

lines between these three areas had been blurred.

The courts had a social mission dictated from poli-

tics, or the party respectively, sometimes even in the

individual case. The role of the prosecutor consisted

in exercising the control of legality in the sense of

politics, not in representing a way-station between

investigative work and forensic assessment by the

courts.

This historical background and the differently slow-

ly separation from this background are typical for

all successor states of the Soviet Union or states in

the former sociopolitical sphere of influence of the

Soviet Union. To me this appears to be the only ex-

planation why even today investigative judges feel

themselves tied to inputs and the formulations put

forward by the prosecutor as the one example cited

by me shows.

However, the rule of law makes other demands.

The police being competent for the practical side of

maintaining law and order and disposing of a corre-

sponding personal and material apparatus typically

are the first one confronted with an offence com-

mitted and therefore are the first one mobilized. Of

course the police officers employed have to know

what the legal background of their activities is.

When apprehending a person the police officer has

to know what the legal requirements for such an act

are, so, for instance, the necessary existence of rea-

sons for an apprehension beyond the suspicion re-

garding the offence. Police, however, must not work

off the entire documentation and evidence and

their legal aspects. This is the task of the prosecutor

having forensic experience and an even more inten-

sive legal training. For good reasons, therefore, car-

rying out the practical measures is left to the police

in democratic law systems and the supervision and

responsibility for the pre-trial phase is entrusted to

the prosecutor.

This has two consequences: The prosecutor’s of-

fice is responsible for the constitutional course of

events during the investigations, as the case may

be, equally for mistakes made by the police. For that

reason the prosecutor has a control function, and

he has to observe this function. If the prosecutor,

as an example, does not follow reproaches of incor-

rect investigations or even torturing by the police

he incurs guilt. In Germany, and not only there, this

constitutes a special crime which usually will lead to

expulsion from service.

Even if police and prosecutor both cooperate in

clearing up offences and in investigating, this legal

responsibility of the prosecutor may not be lost

touch of and it always leaves some distance between

the institutions concerned.

The control function and responsibility of the prosecutor

do not touch the original responsibility of

the police. It is problematic, therefore, when in the

case files and in the talks to the police officers in the

Republic of Moldova it is heard that with the notification

to the prosecutor in case of an apprehension

the legal responsibility for the detention so to speak

would pass to the prosecutor.

The both common but also different responsibility

continues in the further proceedings as regards

the relation between prosecution and the

courts and initially the investigative judge. Even if

my information visit and this report focus on the

activities of the investigative judge in the Republic

of Moldova, it has to be made quite clear that

the reprimands of the European Court of Human

Rights cannot be faced just by modifications in the

sphere of the activities of the investigative judges.

The activities and decisions of investigative judges

are based on the prior activity and assessment by

the prosecutor and prior to that on the activities

of police. Possible suggestions for improvement,

therefore, cannot be restricted to the investigative

judges.

10.2.4 Further Training

What could be done then beyond possible legal

and organizational modifications in order to meet

the demand just described?

As far as regards possible modifications of the selfimage,

this certainly will be a road for the longer


52 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

term, touching questions of mentality and accompanying

all future police officers, prosecutors and

judges from the very beginning of their education.

This does not mean, however, that there are no

measures possible ad hoc.

Certain approaches and thought patterns may quite

well be trained on the job and with the present protagonists.

In the federal state in Germany where I come from

such training on the job is meanwhile mandatory

for young colleagues before being suitable to be

assigned permanently. The courses are appreciated

very much because they help the judges and pros-

ecutors in mastering their intellectual and practical

tools and in not leaving themselves wide-open in

public appearance or facing the superior instances.

The subject areas range from legal questions prop-

erly speaking to elocution training and debating

skills training and, of course, training the logical

structure of decisions.

The Supreme Court of Justice of the Republic of

Moldova has pointed out that in the last years many

seminars have been held in order to train the per-

sons eventually assigned. The penal division of the

Supreme Court of Justice of the Republic of Moldo-

va has in 2008 issued a volume with examples of de-

cisions in printed and electronic form 10 that I have

already quoted, in my view showing in a very de-

scriptive way what components judicial decisions

should have. It is quite striking that the above-men-

tioned case files presented to me for the most part

follow structure and content of the examples in that

volume, partly even literally. If nevertheless they of-

ten appear stereotyped and superficial, the funda-

mental difference is that they left out or inadmis-

sibly reduced the concrete reasoning as opposed to

the example given.

It would make sense, therefore, to continue with

the seminars in the Republic of Moldova. Just one

possible topic could be taking a look on theoreti-

cal backgrounds as for instance the implications

cited above of the European Convention on Human

Rights on the self-image as an investigator/prose-

cutor, another topic the definition and the essential

components of reasoning. Certainly training how to

design the reasoning and how to implement it in

the practical application is something that could be

very valuable.

In particular in view of the many violations of the

obligation to reasoning training in this field appears

to be especially important. This certainly is no im-

possible task.

Just having – intellectually or really – put a pack-

age of questions on a note beside the draft, to be

worked off in view of the completeness of the argu-

mentation when producing the document, would

have helped many of the authors of the above-

mentioned motions and decisions to avoid striking

deficiencies or mistakes.

Having observed that the model cases issued by

the Supreme Court of Justice of the Republic of

Moldova apparently are taken as a base of their

own decisions by many judges, but unfortunately

only in parts because there was a lack of feeling

how important just those passages are that had

not been taken as a model, I can only come to the

result that practical interactive work accompanied

by an experienced trainer in a group and with case

examples would help avoiding mistakes. Just lis-

tening to lectures or receiving written material

is not enough. During my visit to the Republic of

Moldova the investigative judge with the most

problematic oral remarks and the formulations the

most open to attack as regards professional com-

petence had the collection of examples issued by

the Supreme Court of Justice in his shelves. More-

over, he proudly pointed out that he had partici-

pated in a seminar with foreign lecturers (one of

whom, as we found out later, had been me…). Ob-

viously neither of the two means of aid had really

been useful.

10 Modele de acte judecătoreşti în procesul penal Sentințe, decizii, încheieri ISBN 978-9975-9959-0-0


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 53

11 Key Messages of the Report

Meeting the legal requirements for reasoning in judicial rulings on preventive ar-

rest in the Republic of Moldova needs further efforts in the legal education and

vocational training.

Following Aristotle it has been a principle of logic for more than 2.300 years that

drawing conclusions needs basing upon facts (being premises for the reflection)

and that any secure result will only be possible if these premises are known and are

embraced in the process of reflecting. In order to be comprehensible the logical

process of allocating facts to conclusions (and vice versa) has to be made transpar-

ent. Just naming a certain fact or putting down a statement calling it result will not

mirror this dynamic process sufficiently.

It is unworthy and beneath the dignity of a state based on the rule of law if the per-

sons concerned cannot easily retrace and consequently cannot know whether the

decision is right or wrong. Without comprehensible reasoning a judicial decision is

an empty nutshell. However “correct” the result may be as such – the decision can-

not have legal consequences.

The litmus test for appropriate reasoning: When the suspect or his counsel declare

that there would be no reasonable argument in favour of the assumption brought

forward by the prosecutor, that indeed there would be no risk that the suspect

might abscond from justice – just an “well, there is” being the sole reply by the pros-

ecutor or judge would appear miserable.

Investigative judges in order to deliver correct results must be able to rely on a pre-

ceding correct work of police officers and prosecutors.

Police and prosecutor aiming at a decision of the investigative judge are obliged

to take into consideration that the legal requirements for issuing an arrest warrant

have to be met not only at the moment of the judicial decision but do affect the

preceding actions, as well.

These requirements have not only to be met then but have also to be named and

checked.

Striving to improve transparency and comprehensibility of acts and decisions with

a view to preventive arrest may not be confined to the judges only. The pre-trial

phase – notwithstanding different actors working – is a coherent unit with compa-

rable demands for transparency and comprehensibility to all actors involved.


54 Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View

Proper reasoning can be learned and trained.

Just simple notes may already be a help for checking whether all relevant facts and

legal requirements have been taken into consideration. Just an example:

1. What legal question is it about here?

2. Which facts, according to law prerequisites for a specific legal consequence, have to

be put forward and be examined in order to substantiate the goal to be achieved?

3. Have all of these facts be mentioned and discussed?

4. Are these facts contested? If so, which circumstances speak for, which against the

evaluation of evidence taken as regards this fact?

5. Have all circumstances in item 4. been discussed and considered in the conclusion/

motion?

6. Have there any (further) counterarguments been put forward?

7. Have these counterarguments been mentioned in the decision?

8. Are these counterarguments relevant?

9. Has irrespective of item 8. every single of the counterarguments being touched

upon?

10. Has the evaluation of evidence and/or the judgment been comprehensively put

down?

11. Are the statements under item 10 properly – as a rule according to the order in the

legal provision – and structured in the logical order?


Decisions on Arrest by Investigative Judges in the Republic of Moldova An Assessment from the International Point of View 55

Attachment: Sources

Remarks to footnote no. 8 p. 38:

The following case files have been viewed:

1. 16 sv.

2. 14-122

3. 1-717/2009

4. 14-185/2009

5. 1-205/2010

6. 09/09

7. 29/10

8. 14r-37/10

9. 33/10

10. 16r-53/10

11. 1-455/10

12. 1457/2010

As regards the identity of the members of each of the institutions dealing with investigation and penal

court proceedings respectively (police, prosecutor’s office and courts), confidentiality has been promised

in view of the frankness of remarks.


Deciziile de arestare

pronunțate de judecătorii de

instrucție în Republica Moldova

O analiză

din punct de vedere

internațional

Albrecht Stange, procuror superior (î.s.)

Fundația Soros-Moldova

Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ)

Chişinău – Bonn

Decembrie 2010


58 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

Сuprins

Mulțumiri .....................................................................................................................................................................................59

Rezumat .......................................................................................................................................................................................59

Metodologie ...............................................................................................................................................................................59

1. Introducere ......................................................................................................................................................................60

2. Istoricul evoluțiilor legislative în Republica Moldova .......................................................................................60

3. Republica Moldova şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului ...................................................................62

4. Scopul examinării ..........................................................................................................................................................63

5. Desfăşurarea misiunii expertului .............................................................................................................................63

6. Deficiențe în formularea legii? ..................................................................................................................................64

7. Deficiențe în aplicarea legii? ......................................................................................................................................66

7.1 „Moştenirea sovietică“ .........................................................................................................................................66

7.2 Rolul şi funcția hotărârii judecătoreşti ...........................................................................................................66

8. Realitatea moldovenească .........................................................................................................................................66

8.1 Motivarea hotărârii ...............................................................................................................................................67

8.2 Funcția limbajului .................................................................................................................................................67

8.3 Cazuri practice .......................................................................................................................................................68

8.4 Analiza cazurilor expuse .....................................................................................................................................71

9. Alte discuții ......................................................................................................................................................................73

10. Consecințe ........................................................................................................................................................................74

10.1 Modificări instituționale şi legislative ............................................................................................................74

10.2 Alte măsuri ..............................................................................................................................................................74

10.2.1 Elemente fundamentale ...........................................................................................................................74

10.2.2 Percepția despre propriul rol ..................................................................................................................76

10.2.3 Interacțiunea dintre instituții: Poliția, Procuratura şi Instanța .....................................................76

10.2.4 Pregătirea profesională continuă ..........................................................................................................77

11. Mesajele-cheie ale prezentului raport ...................................................................................................................78

Anexă: Surse ...............................................................................................................................................................................80


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 59

Mulțumiri

Acest raport nu ar fi fost posibil fără discuțiile des-

chise cu instituțiile guvernamentale şi judiciare din

Republica Moldova, precum şi cu partenerii mei de

la locul de desfăşurare a activității.

În particular, exprim sincerele mele mulțumiri:

• Domnului Alexandru Tănase, Ministrul Justiției

din Republica Moldova, însoțit de domnul Vla-

dimir Grosu, Agentul Guvernamental la Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, şi domnişoarei

Rodica Secrieru, consilier al ministrului;

• Curții Supreme de Justiție, reprezentată de

doamna Raisa Botezatu, preşedintele Colegiului

penal şi unul dintre autorii Codului de procedu-

ră penală al Republicii Moldova;

• Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentat

de domnul Dumitru Visternicean, preşedinte, şi

doamna Dina Rotarciuc, membru al CSM;

• Procuraturii Generale, reprezentate de domnul

Andrei Pantea, primul adjunct al Procurorului

General, însoțit de domnul Nicolae Chitoroagă,

şeful Departamentului de Investigații Penale, şi

domnul Ion Caracuian, şeful secției antitortură;

• Judecătorilor de instrucție, procurorilor şi ofi-

țerilor de poliție din trei regiuni diferite ale Re-

publicii Moldova, ale căror nume, din motive de

confidențialitate, nu sunt dezvăluite;

• Personalului Fundației Soros-Moldova, în spe-

cial domnului Victor Munteanu, director al Pro-

gramului de Drept al Fundației Soros-Moldova,

şi domnului Radu Danii, care a organizat întâl-

nirile şi a demonstrat abilități de traducător ne-

prețuite.

Rezumat

Aparent, în multe cazuri demersurile procurorilor şi

deciziile judecătorilor cu privire la reținerea şi ares-

tarea în Republica Moldova nu sunt conforme cu

prevederile legale în ceea ce priveşte obligația de a

motiva aceste măsuri.

Reproşurile exprimate în acest sens de către Curtea Eu-

ropeană a Drepturilor Omului nu au condus la o schim-

bare perceptibilă în activitatea actorilor implicați.

Probabil că există o legătură între aceste aspecte şi

faptul că mulți judecători de instrucție au o carieră

cu rădăcini în sistemul sovietic de urmărire penală.

Se pare că semnificația şi importanța argumentării

(motivării), deşi este aspectul esențial al oricărei

hotărâri judecătoreşti, nu a fost adusă într-un mod

suficient în atenția judecătorilor de instrucție din

Moldova (şi, respectiv, a procurorilor).

Nu se poate considera de plano (de la sine înțeles)

că fiecare procuror sau judecător de instrucție din

Moldova este pe deplin conştient de sensul noțiunii

de „a motiva”.

Este de dorit să se continue eforturile deja începute

în vederea consolidării capacității şi îmbunătățirii

lucrului de sensibilizare a celor implicați. O idee

bună ar fi participarea la stagii de pregătire profesională

şi existența unor ghiduri cu exemple practice,

deoarece pentru a se obține în final respectarea

cerințelor legale, aceste aspecte nu trebuie lăsate la

latitudinea judecătorului.

Deficiențele întâlnite în hotărârile judecătoreşti îşi

au de multe ori izvorul în procedurile efectuate de

poliție şi procuror. Prin urmare, atenția asupra conştiinciozității

profesionale nu poate fi limitată doar

la judecătorii de instrucție.

Metodologie

Prezentul raport are ca punct de plecare diferite

hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului

(abreviat de obicei CtEDO) care au analizat practicile

cu privire la reținerea de către poliție şi arestarea

preventivă de către judecătorii de instrucție în Republica

Moldova, subliniind mai ales anumite deficiențe

în motivarea hotărârilor judecătoreşti.

În scopul de a verifica sau a infirma aceste repro şuri,

au fost studiate în original un număr de dosare cu

cazuri soluționate în Moldova, după cum se specifică

în anexă. În plus, am intervievat în iulie 2010

judecători specialişti în cauze penale, judecători de

instrucție, procurori, ofițeri de poliție şi avocați, în

fiecare dintre cele trei regiuni diferite ale Republicii

Moldova. Ca bază pentru aceste discuții au fost pre-

zentate partenerilor de discuții unul sau mai multe


60 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

exemple preluate din dosarele originale, iar aceştia

au fost rugați să îşi exprime punctul lor de vedere

cu privire la corectitudinea sau incorectitudinea

faptelor şi deciziilor prezentate. După aceasta per-

soanele intervievate au fost invitate să comenteze

situația actuală şi eventualele deficiențe în practică,

precum şi orice modificări legislative şi practice care

ar fi pertinente, în viziunea lor.

Informații privind situația legislativă şi juridică ante-

rioară şi actuală au fost furnizate de către Ministerul

Justiției, Curtea Supremă de Justiție, Consiliul Supe-

rior al Magistraturii (CSM) şi Procuratura Generală a

Republicii Moldova.

1 Introducere

Republica Moldova a fost în mod repetat învinuită

de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului de

la Strasbourg pentru practicile sale privind reține-

rea şi arestarea, care nu ar fi în acord cu Convenția

Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Cu ocazia evenimentelor din aprilie 2009, legate de

alegerile din Republica Moldova, s-au auzit critici

considerabile chiar din interiorul Republicii Moldo-

va, în special în ceea ce priveşte o serie de decizii ale

judecătorilor de instrucție.

În noiembrie 2009, Fundația Soros-Moldova a pu-

blicat un raport cuprinzător cu privire la performan-

țele justiției penale în Republica Moldova 1 .

Criticii menționează, parțial în mod cumulativ, mai

multe, dacă nu chiar o mare parte din motivele pen-

tru care s-au dat astfel de decizii sau încă se dau:

• Există o aversiune față de persoanele reținute sau

arestate, pentru motive personale şi politice.

• Îndeplinirea cerinței de a motiva în mod detaliat

şi uşor de înțeles nu este în acord cu mentalita-

tea pe care o au judecătorii de instrucție.

• Respectivilor judecători de instrucție le displace

sau ei chiar sfidează necesitatea legală de a-şi

motiva soluțiile.

• Experiența profesională de fost procuror sau ofi-

țer de poliție încă se face simțită în decizii.

• Prevederile legale ale Republicii Moldova nu

sunt adecvate pentru prevenirea acestor lip suri.

Fundația Soros-Moldova şi Fundația Germană pen-

tru Cooperare Juridică Internațională (IRZ) au căutat

să clarifice această situație problematică şi să elabo-

reze un raport pe tema dată. Următoarele remarci

sunt, printre altele, rezultatul unei vizite de infor-

mare în Republica Moldova în luna iulie 2010 care

cuprinde discuții ce s-au purtat la Ministerul Justi-

ției, Curtea Supremă de Justiție, Consiliul Superior

al Magistraturii, Procuratura Generală, precum şi o

serie de interviuri cu judecători de instrucție, procu-

rori, ofițeri de poliție şi avocați din Republica Mol-

dova, pe lângă faptul că s-au consultat mai multe

dosare originale.

2 Istoricul evoluțiilor legislative

în Republica Moldova

Orice evoluție are un fundal istoric. Este logic să se

înceapă cu întrebarea dacă diferențele în aplicarea

Convenției Europene a Drepturilor Omului în anu-

mite sisteme de drept au vreo legătură cu evoluția

istorică a respectivului sistem de drept şi dacă s-a

ținut pasul cu dezvoltarea în ceea ce priveşte edu-

cația şi atitudinea națională.

Republica Moldova de astăzi a trecut printr-o isto-

rie plină de evenimente după desprinderea de Im-

periul Otoman în 1812. Desigur, cele mai profunde

urme a lăsat afilierea la Uniunea Sovietică între 1940

şi 1991. O societate care nu a atribuit un rol inde-

pendent sistemului de justiție şi care, în particular,

a atribuit procuraturii rolul de a controla legalitatea

în scopul intereselor poporului, care a acționat în

practică sub auspiciile partidului, e clar că a avut o

altă idee despre rolul justiției decât în sistemele de

drept ale Europei Centrale, unde mai devreme de

1811 în Franța şi începând cu 1849 în Prusia procu-

rorului i se atribuia rolul nu numai de a aduce in-

1 http://www.soros.org/initiatives/brussels/articles_publications/publications/report-criminal-justice-20091130


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 61

culpatul în fața justiției, dar şi acela de a-i proteja pe

cei nevinovați de urmărire penală. Acest lucru este

valabil chiar mai mult pentru judecător, căci este

de aşteptat de la acesta să direcționeze întreaga sa

activitate spre garantarea drepturilor cetățenilor şi,

de asemenea, în particular, ale acelor cetățeni care

– deşi este posibil să fie nevinovați – se confruntă cu

o procedură judiciară care are la bază tocmai prezumția

de nevinovăție.

În timp ce în sistemele vest-europene de drept s-a

luat cu mult timp în urmă decizia ca îngrădirea libertății

unui cetățean să fie atributul exclusiv al

unui judecător independent, în sistemul sovietic

procurorul a fost competent pentru orice măsură,

inclusiv pentru îngrădirea libertății cetățenilor la

faza prejudiciară.

Când s-a produs separarea de sistemul politic al

Uniunii Sovietice, a apărut şi o schimbare de gândire

în ceea ce priveşte funcțiile şi competențele sistemului

judiciar în statele-membre din fosta Uniune

Sovietică. Acceptarea şi aderarea la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale

sau Convenția Europeană a Drepturilor

Omului (CEDO) (Republica Moldova s-a alăturat în

1997) a impus ca îngrădirea libertății personale să

fie dispusă, inclusiv în Republica Moldova, numai de

către un judecător.

Această competență a fost implementată diferit în

sisteme de drept din centrul şi din vestul Europei. În

parte, îngrădirea libertății e o atribuție lăsată acelor

judecători care mai târziu vor decide cu privire la o

posibilă condamnare; deşi, într-un astfel de caz, se

poate pune întrebarea dacă judecătorul care a emis

decizii în faza de urmărire penală (prejudiciară)

nu ar putea fi recuzat ulterior în cadrul procesului

principal. Modelul în vigoare acum este acela cu un

judecător separat în faza prejudiciară, numit în cea

mai mare parte a statelor judecător de anchetă (investigative

judge). Acest lucru poate duce la confuzii

în cazul în care un astfel de judecător – spre deosebire

de judecătorul francez de instrucție, de exemplu

– nu este competent să efectueze el însuşi investigarea,

această competență aparținând exclusiv

procuraturii la faza prejudiciară, ci se aşteaptă ca el

să decidă doar asupra îngrădirii dreptului la liberta-

te a cetățenilor la faza prejudiciară. Germania, spre

exemplu, a găsit o expresie specifică pentru acest

judecător („Ermittlungsrichter”, tradus aproximativ

prin „judecător pentru perioada anchetei”). Noul Cod

de procedură penală adoptat recent de Camera

Deputaților din România numeşte această funcție

„judecător de drepturi şi libertăți”. Deocamdată, însă,

în România, această competență aparține judecătorilor

obişnuiți din completele penale.

Republica Moldova, după separarea de Uniunea Sovietică,

inițial a menținut vechiul sistem al procuraturii

care era competentă pentru orice îngrădiri ale

libertății în timpul fazei prejudiciare şi numai mai

târziu, în 1999, a încredințat această competență judecătorilor

din domeniul penal şi, ulterior, în 2003 a

decis introducerea funcției de judecător de instrucție.

În mod corespunzător, art. 7 alin. 2 din Legea cu

privire la statutul judecătorului, modificată în 2003,

impunea ca o cerință pentru cei ce râvneau să ocupe

funcția respectivă să fi lucrat anterior o perioadă ca

procuror, anchetator penal sau, alternativ, în calitate

de judecător, cerință care ulterior a fost anulată.

Potrivit informațiilor obținute de mine, ideea inițială

a fost numirea în aceste poziții a unor persoane care

au avut ambele experiențe – atât ca judecător independent,

cât şi o experiență îndelungată ca procuror.

O astfel de utilizare a experienței procurorilor atunci

când acționează ca judecători de instrucție nu este

ceva neobişnuit în alte sisteme de drept. În Germania,

pregătirea pentru judecători şi procurori fiind

identică, viitorii judecători sau procurori, de regulă,

îşi încep cariera la procuratură (unde, în cadrul

ierarhiei şi activității de formare desfăşurate alături

de colegi mai în vîrstă, ei pot profita de experiența

acestora din urmă) şi apoi, după aproximativ un an,

trec într-o instanță unde adesea le sunt acordate

imediat atribuții de judecător de instrucție. Nimeni

nu are resentimente că până nu demult a fost în „tabăra

adversă”. Trebuie avut în vedere faptul că procurorul

german este prin lege impus să fie obiectiv

şi este obligat să investigheze totodată circumstanțele

exoneratoare de răspundere. Dorința oarbă de

a urmări este incompatibilă cu această obligație de

obiectivitate şi ar fi ceva împotriva rolului pe care


62 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

trebuie să îl aibă un procuror. Legislația unor state

federale în Germania reglementează chiar necesitatea

unei schimbări a carierei (procurorii devin pentru

o perioadă judecători şi invers) ca fiind o condiție

pentru promovare: prin urmare, avansarea profesională

în acelaşi domeniu, cel puțin când e vorba de

treptele inferioare ale sistemului judiciar, nu se produce

niciodată în aceste state federale decât dacă în

acelaşi timp se trece dintr-o carieră în alta.

În ceea ce priveşte repartizarea competențelor unui

judecător german, nu este ceva neobişnuit ca judecătorului

– în special de la instanțele inferioare – să

i se atribuie competențe diferite, de exemplu, să fie

atât judecător de instrucție, cât şi judecător obişnuit

în materie penală şi, dacă e cazul, să fie în plus

judecător în materie civilă, sarcinile sale de lucru

fiind adaptate la domeniul respectiv unde este repartizat.

Motivul pentru o astfel de repartizare nu

trebuie să fie neapărat acela că nu ar exista suficiente

cauze pentru o sarcină medie, ci priveşte mai

degrabă ideea de diversificare a muncii şi ideea de

a nu lăsa pe seama unui singur judecător o anumită

activitate mai puțin apreciată.

Am fost informat că în Moldova punerea în practică

a reformei din 2003 în forma prevăzută inițial a eşuat

deoarece nu au fost suficienți judecători cu această

calificare dublă sau, după caz, având calificare, nu

au fost dispuşi să părăsească postul pe care îl ocupă

în favoarea celui de judecător de instrucție.

Întrucât nu s-au găsit suficienți candidați care să fie

recrutați pentru poziția de judecător de instrucție,

s-a renunțat la prima condiție a experienței ca judecător.

În cele din urmă, au fost acceptați chiar şi candidații

proveniți din rândul organelor de anchetă.

În ceea ce priveşte dificultățile din Republica Moldova

în recrutarea judecătorilor de instrucție din

cadrul sistemului judiciar, acest lucru poate fi doar

speculat. O posibilă explicație, după cum mi s-a

spus, constă în faptul că în acele zile potențialii can-

didați nu au fost convinşi că acest model ar prinde

pe termen lung şi că erau îngrijorați că nu ar fi putut

reveni la fosta lor poziție.

3 Republica Moldova

şi Curtea Europeană

a Drepturilor Omului

Calificarea judecătorilor şi calitatea activității judecătorilor

(şi procurorilor) este o cerință esențială

pentru a se asigura conformitatea cu normele Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte Republica Moldova, ambele ca-

lități au fost frecvent puse sub semnul întrebării în

ultimii ani atât de către persoanele afectate, cât şi de

către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Până la

30 iunie 2010 fuseseră depuse împotriva Republicii

Moldova aproximativ 3.700 de plângeri privind încăl-

carea drepturilor omului, iar Curtea pronunțase 171

de hotărâri 2 . În ceea ce priveşte ultima statistică de

țară pentru Republica Moldova, la 1 ianuarie 2009,

28% din totalul hotărârilor s-au pronunțat pentru în-

călcarea dreptului la un proces echitabil în conformi-

tate cu art. 6 din CEDO, 14% pentru încălcarea drep-

tului la libertate şi securitate reglementat de art. 5 din

CEDO şi 8% pentru tratament inuman şi degradant

reglementat de art. 3 CEDO. Din cele 171 de hotă râri

menționate, doar una singură menționează că nu a

existat nicio încălcare a CEDO. Republica Moldova

este printre cele 12 țări cu cel mai mare număr de

plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Raportat la mărimea populației Republicii Moldova,

ea este în capul listei. 3 La data de 31 decembrie 2009,

Republica Moldova avea o procedură în curs la Cur-

tea Europeană a Drepturilor Omului pentru 1.254 de

locuitori, în timp ce, spre comparație, Germania avea

o procedură în derulare pentru 35.980 de locuitori 4 .

2 Cifrele recente ale Ministerului Justiției din Republica Moldova pe baza datelor oficiale ale Curții, disponibile la http://

www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/C2E5DFA6-B53C-42D2-8512-034BD3C889B0/0/FICHEPARPAYS_ENG_MAI2010.pdf

3 http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/15E451CD-A67D-4098-A129-70E216F6EAB9/0/Moldova.pdf

http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/C25277F5-BCAE-4401-BC9B-F58D015E4D54/0/Annual_Report_2009_Final.pdf

4 lucrare citată mai sus.


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 63

Statisticile arată că împotriva Republicii Moldova

există o condamnare de către Curtea Europeană a

Drepturilor Omului la 57.000 de locuitori. În Rusia

există o condamnare la 800.000 de locuitori, în Ro-

mânia una la 250.000 de locuitori etc. 5

Observațiile pe care le-a făcut raportorul Adunării

Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) cu privire

la vizita sa în Republica Moldova din mai 2010 se

referă în special la „problemele legate de utilizarea

abuzivă a forței de către ofițerii de poliție, lipsa unei

anchete eficiente cu privire la astfel de abuzuri, con-

dițiile precare din locurile de detenție şi neexecuta-

rea hotărârilor judecătoreşti naționale definitive”. 6

Chiar dacă o parte din plângerile adresate la Curtea

Europeană a Drepturilor Omului şi condamnările

date de către aceasta se referă la perioada de dinain-

te de introducerea instituției judecătorilor de instruc-

ție în Republica Moldova, reforma justiției şi introdu-

cerea acestei instituții în 2003 nu au dus în niciun caz

la o scădere vizibilă a numărului de reclamații pentru

încălcarea drepturilor omului. Acest lucru este de-

monstrat nu numai de statistici ale Curții Europene a

Drepturilor Omului şi de comentarii ale raportorului

Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, mai sus

citate, ci şi de „Raportul Comisiei de anchetă privind

elucidarea cauzelor şi consecințelor cu privire la eve-

nimentele care au avut loc după 05 aprilie 2009”, în-

tocmit după luni de investigații 7 . Raportul solicită în

mod explicit ca Procurorul General să:

investigheze toate cazurile privind persoanele reți-

nute şi arestate care au fost supuse torturii şi trata-

mentului inuman şi degradant.

Potrivit aceluiaşi raport, Consiliul Superior al Magi-

straturii ar trebui să verifice:

• legalitatea acțiunilor pentru fiecare judecător care

a judecat procese la secțiile de poliție;

• fiecare plângere depusă de cei arestați sau sanc-

ționați administrativ, care invocă faptul că i-au

informat pe judecători cu privire la rele tratamen-

te, dar nu a fost luată nicio măsură de prevenire a

torturii şi a relelor tratamente;

integritatea şi corectitudinea pornirii dosarelor

pentru persoanele care au fost judecate ca urmare

a evenimentelor din aprilie 2009.

Consiliul Superior al Magistraturii a declarat că pri-

mul aspect al acestei din urmă chestiuni a fost obi-

ectul unui raport independent al CSM.

4 Scopul examinării

Astfel de cereri enunțate mai sus sunt clare şi adec-

vate pentru a se lua măsuri în cazul în care se ba-

zează pe fapte verificabile, care să ofere o explicație

pentru posibile evoluții inoportune şi decizii gre-

şite. Numai pe o astfel de bază ar putea fi gândite

remediile.

De aceea, Fundația Soros-Moldova şi Fundația Ger-

mană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ)

s-au oferit să facă cercetări cu privire la aceste aspecte,

în coordonare cu instituțiile competente în materie

penală din Republica Moldova. Cercetarea se bazea-

ză pe raportul unui expert internațional şi, când este

cazul, face sugestii referitoare la alte măsuri.

5 Desfăşurarea misiunii

expertului

Fiind însărcinat cu această misiune, eu am studiat o

serie de dosare în materie penală care mi s-au pus

la dispoziție în iulie 2010, în timpul unei vizite de

informare de o săptămână în Republica Moldova,

când am avut discuții cu reprezentanți ai Ministe-

rului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii,

Curții Supreme de Justiție şi ai Procuraturii Genera-

le. În plus, am intervievat un număr de judecători de

instrucție, judecători, procurori şi ofițeri de poliție 8 .

5 Sursa: http://politicom.moldova.org/news/in-2007-moldova-was-condemned-at-echr-in-more-cases-than-in-the-

previous-few-years-91265-eng.html

6 Sursa: http://assembly.coe.int/ASP/NewsManager/EMB_NewsManagerView.asp?ID=5531

7 http://www.irp.md/item.php?text_id=943

8 Pentru detalii, a se vedea anexa.


64 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

Se subînțelege că gradul de discuții cu aceşti re-

prezentanți şi, în special, amploarea studiilor de

dosar şi interviurilor nu duce neapărat la rezulta-

te universal valabile. Există opinii diferite în toate

sistemele juridice, diverse personalități talentate şi

proceduri conduse cu îndemânare diferită. La fel,

şi în țara mea presa şi publicul specializat tratează

diferit modul de derulare şi rezultatul unor aseme-

nea proceduri.

Aceasta înseamnă însă un singur lucru – că nu există

vreun sistem juridic şi vreo țară perfectă, şi nu în-

seamnă că astfel de proceduri criticate nu sunt în

măsură să reflecte de ce şi cum s-a ajuns la rezul-

tatele respective criticate atât de mult, dar din care

pot fi învățate lecții pentru viitor.

Ca peste tot, am întâlnit persoane la sediul poliției,

la procuraturile şi la instanțele judecătoreşti din Re-

publica Moldova care erau bine intenționate să-şi

îndeplinească obligațiile legale şi să respecte princi-

piile statului de drept. În acelaşi timp, este adevărat

că dosarele cercetate de mine şi discuțiile cu prota-

goniştii la locul de muncă mi-au relevat indicii clare

că este nevoie de o acțiune în scopul de a intensifica

sensibilizarea persoanelor implicate în ceea ce pri-

veşte îndeplinirea cerințelor Convenției Europene a

Drepturilor Omului. De asemenea, este adevărat că

schimbarea de paradigmă cu ocazia introducerii

noilor competențe pentru judecători, aparent nu a

fost întotdeauna internalizată într-o măsura necesa-

ră de către personal.

6 Deficiențe în formularea legii?

Luate separat, cele mai importante reglementări le-

gislative din Republica Moldova nu conduc la con-

cluzii menite a identifica minusuri privind statul de

drept. Practic, acestea corespund cu dispozițiile le-

gale în materie prezente în multe alte țări.

Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturi-

lor Omului a criticat în mai multe rânduri faptul că

practicienii din Republica Moldova nu respectă de-

loc aceste dispoziții legale naționale. De asemenea,

a fost criticat faptul că în multe cazuri nemotivarea

deciziilor a făcut ca acestea să nu poată fi înțelese.

În special, primul motiv arătat este deosebit de grav

şi, la o primă privire, nu lasă loc pentru justificări su-

ficiente.

Totuşi, pare util pentru prezenta analiză să se facă

deosebirea dacă formularea legii ori a contextului

dau naştere împreună la neînțelegeri sau dacă dis-

poziția legală a fost ignorată intenționat. Doar după

evaluări pe această temă – în special în cel de-al doi-

lea caz – trebuie pusă întrebarea dacă există justifi-

cări pentru o asemenea atitudine din partea celor

responsabili să aplice legea.

Nicio lege din lume nu răspunde la toate cerințele

privind aplicarea într-un mod exact şi complet. În

asemenea cazuri, instanțele trebuie să examineze

şi să interpreteze intenția probabilă a legiuitorului.

Este de necontestat că, în primul rând, legiuitorului

îi revine sarcina de a redacta normele legale, astfel

încât să nu dea naştere dubiilor asupra înțelesului

lor şi să le formuleze cât mai clar cu putință. Acest

principiu este cu atât mai important cu cât aplicarea

dispoziției legale este mai largă şi are în vedere mai

multe efecte. În particular, acesta se aplică în cazul

celor mai grave îngrădiri, cum sunt cele referitoare

la libertatea personală. În practică, ar trebui exclusă

orice interpretare contrară.

O chestiune foarte delicată privind reținerea de

către poliție ca o etapă preliminară mandatului de

arestare judiciară a fost eliminată prin modificarea

legii în 2006, când au fost introduse cerințe supli-

mentare în calitate de condiții esențiale pentru re-

ținerea de către poliție, acestea corespunzând celor

prevăzute în mandatul de arestare. Anterior, reține-

rea trebuia să se bazeze doar pe împrejurările legate

de presupusa săvârşire a unei infracțiuni, aşa cum

era menționat în Art. 166 alin. 1 din Codul de proce-

dură penală (CPP).

Cu toate acestea, prevederea care impune pentru

reținere o limită inferioară a pedepsei de un an a

fost menținută în Art. 166 CPP, în comparație cu

limita de doi ani prevăzută în legătură cu aresta-

rea. În cazul în care condițiile speciale prevăzute

de Art. 176 alin. 2 din CPP nu sunt îndeplinite, o

asemenea privare de libertate anterioară ares-


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 65

tului nu şi-ar găsi justificarea când infracțiunea

e sancționată cu o pedeapsă cu închisoarea mai

mică de doi ani. Un mandat de arestare va fi inad-

misibil în afara condițiilor prevăzute de Art. 176

alin. 2 din CPP.

Pentru o parte din măsurile prevăzute în Art. 176

CPP, pedeapsa minimă de doi ani nu este necesară,

aşa încât se poate dispune reținerea în condițiile

Art. 166 CPP. Pe de altă parte, luarea de măsuri mai

puțin severe decât arestul sau de aceeaşi seve-

ritate ar putea atrage o privare de libertate doar

în cazuri excepționale. Astfel, pregătirea hotărârii

referitoare la arestul preventiv va constitui princi-

pala chestiune de ordin practic în materia privării

de libertate în condițiile Art. 166 CPP. Persoanele

însărcinate cu luarea măsurilor privative de liber-

tate trebuie să verifice în momentul luării unei ase-

menea măsuri că cerințele prevăzute de Art. 176

alin. 2 CPP sunt îndeplinite. Altfel, ar exista un risc

de eludare a ideilor de bază prevăzute în Conven-

ția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omu-

lui. Cum, în multe cazuri, hotărârea judecătoreas-

că este dată cu întârziere sau are un caracter pur

formal, majoritatea sistemelor de drept prevăd ca

până la aplicarea unei măsuri preventive de către

instanță suspectul să fie reținut temporar de către

poliție.

Cu toate acestea, legătura cu mandatul judiciar de

arestare e făcută cu claritate. Astfel, paragraful 127

din Codul German de Procedură Penală permite

reținerea temporară de către poliție sau procura-

tură în cazuri urgente, doar dacă sunt îndeplinite

condițiile pentru a fi emis un mandat de arestare

sau ordin de spitalizare. În cazurile de infracțiune

flagrantă, pericol de sustragere sau de necesitate

pentru identificarea unei persoane, în mod excep-

țional, oricine poate reține acea persoană, aşa cum

este prevăzut şi de Art. 168 alin. 1 CPP al Republicii

Moldova.

Se pare că această chestiune cauzează dificultăți co-

legilor moldoveni, din moment ce Art. 166 din CPP

în redacție veche mai este prezent în mintea lor.

Fiind întrebat în legătură cu această problemă, un

cadru universitar a răspuns:

„În lege, nu există un răspuns direct la această întrebare...

Oricum, bazându-mă pe interpretarea

legii şi a practicii CEDO, consider că, în cadrul procesului

penal, reținerea de către poliție ar putea

fi aplicată, în principiu, doar în cazurile care nu

suferă amânare. În principiu, reținerea ar putea

interveni în două cazuri: 1) când există necesitatea

de a izola o persoană pentru a nu comite alte

infracțiuni, pentru a nu se ascunde sau pentru a

nu periclita în niciun fel ancheta penală (lista e

cuprinsă în Art.166) şi 2) când e imposibil să fie

aplicată imediat măsura arestului. Desigur, ar

putea exista excepții, ca, de exemplu, în cazul infracțiunii

flagrante, când ofițerul de poliție trebuie

să verifice datele personale ale suspectului sau în

cazul în care nu este clar dacă e prezent vreunul

dintre motivele enunțate anterior.

Pe scurt, consider că simplul fapt că un martor a

observat suspectul nu este suficient, atât timp cât

nu există un alt motiv (să reținem o persoană), de

exemplu, posibilitatea de a se sustrage de la urmărirea

penală sau altele...”

Cât de nesigure sunt în această privință persoanele

însărcinate cu luarea măsurii e demonstrat de răspunsul

dat la aceeaşi întrebare de către un ofițer de

poliție:

„Faptul că un martor a observat suspectul ar putea

constitui un motiv de reținere a unei persoane

suspectate de comiterea unei infracțiuni sancționate

cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de

doi ani, dar numai dacă acest fapt e însoțit de motivele

prevăzute de alin. 2-4 ale Art.166. Noi (ofițerii

de urmărire penală) trebuie să ne consultăm

cu procurorul de fiecare dată când luăm măsura

reținerii şi o aplicăm doar când există suficiente

motive, după obținerea aprobării preliminare a

procurorului”.

Astfel, poliția pare să paseze întreaga responsabili-

tate procuraturii şi nu defineşte deloc „motivele te-

meinice”.

De aceea, pare să fie o idee bună ca legiuitorul din

Republica Moldova să revizuiască cerințele pentru

reținere, prevăzute la Art. 166 CPP, şi să le coreleze

cu cele privind mandatul de arestare.


66 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

7 Deficiențe în aplicarea legii?

Ținând cont de posibilitățile mele limitate de a reali-

za sondaje sau interviuri, afirm că problemele par să

rezide nu atât în dispozițiile legale, cât în interpreta-

rea şi aplicarea lor.

7.1 „Moştenirea sovietică“

Privite dintr-un punct de vedere abstract, aseme-

nea deficiențe nu reprezintă o caracteristică doar

pentru un anumit sistem legal. Cu toate acestea,

experiențele mele în domeniu din ultimii zece ani,

în nouă țări din zona fostei Uniuni Sovietice sau

din sfera ei de influență, mă fac să presupun că

acolo există un specific, să-l numim „moştenirea

sovietică”. Aceasta se manifestă în două forme ti-

pice, ca de exemplu, Art. 166 CPP şi Art. 176 CPP.

Pe de o parte, legislația din aceste țări tinde să nu

expună rezultatul care trebuie urmărit, lăsând per-

soanei responsabilitatea de a găsi calea indepen-

dent, prin individualizarea unor pachete întregi de

criterii care trebuie utilizate sau respectate. Rezul-

tatul acestei tehnici de creare şi aplicare a legisla-

ției este că, în cel mai bun caz, aceste criterii sunt

utilizate forțat şi că sunt privite ca fiind complete,

deşi în niciun caz ele nu ar trebui considerate ca

fiind exhaustive. Pe de altă parte – ceea ce este

chiar mai semnificativ – , aplicarea legii nu este pri-

vită ca un proces împărtăşit destinatarului într-o

manieră cuprinzătoare, ci doar ca o comunicare a

unui rezultat.

7.2 Rolul şi funcția hotărârii

judecătoreşti

Aceste mecanisme au consecințe negative din două

cauze. În primul rând, dacă se motivează în asemenea

fel deciziile, instanțele ierarhic superioare sunt

împiedicate să examineze în mod obiectiv hotărârile,

deoarece nu le este oferit materialul asupra căruia

să decidă. În al doilea rând, hotărârea instanței ierarhic

superioare care înlocuieşte hotărârea primei instanțe

este o hotărâre independentă care, dacă nu

este motivată corespunzător, nu îşi poate îndeplini

funcția de verificare sau corectare a hotărârii date

în prima instanță, şi, ca o consecință, nu poate servi

scopului de a fi utilă în cazul unor viitoare hotărâri

date în situații procedurale similare.

Mai presus de toate, această tehnică de creare şi

aplicare a legislației nu reuşeşte să evalueze funcția

justiției în raport cu societatea şi, în particular, în le-

gătură cu cetățeanul adult responsabil.

Atitudinea corectă, derivată din respectarea legii,

poate fi cerută cetățeanului doar dacă e pus în situa-

ția să cunoască ce anume i se cere şi în ce context

legea s-a aplicat în privința lui, dacă poate înțelege

unde şi în ce mod a încălcat obligațiile legale sau a

comis o infracțiune. Simpla notificare că a încălcat o

anume obligație legală nu este suficientă în situația

în care doar acest lucru e pus în discuție, de aceea re-

prezintă o parte a principiilor fundamentale ale sta-

tului constituțional bazat pe preeminența legii (sta-

tul de drept), conform căreia trebuie arătate motivele

care au stat la baza oricărei hotărâri. Curtea Constitu-

țională din Germania a menționat în multe rânduri

acest principiu al supremației legii cu referire la Art.

20 din Constituția Germaniei, care statuează că Ger-

mania este un stat constituțional bazat pe prevalența

legii. Faptul că în Codul de Procedură Penală din Re-

publica Moldova este adoptată aceeaşi viziune, e in-

dicat de numeroasele dispoziții legale ce se referă la

obligația legală a instanțelor şi organelor de urmărire

penală de a-şi motiva hotărârile. De asemenea, Art.

45 din CEDO stipulează expres obligația de a motiva

hotărârile Curții. Aceasta urmează cerinței impuse de

Art. 6 CEDO referitoare la un proces echitabil.

Astfel, este neechitabil şi sub demnitatea unui stat

bazat pe supremația legii ca persoanele în discuție

să nu poată contesta şi, ca o consecință, să nu poată

să cunoască dacă o hotărâre e corectă sau greşită.

Fără o motivare adecvată, hotărârea judecătorească

este doar un înveliş fără substanță. Deşi rezultatul

este aparent „corect”, hotărârea oricum nu poate

produce efecte legale.

8 Realitatea moldovenească

Dacă acest lucru nu este contestat atât în plan intern,

cât şi la nivel internațional, atunci de ce Curtea Euro-

peană a Drepturilor Omului atrage atenția în multe ho-


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 67

tărâri împotriva Republicii Moldova asupra lipsei unei

motivări adecvate? Din lectura dosarelor şi hotărârilor

examinate de mine se creează impresia că nu există o

cale judiciară de atac adecvată împotriva arestului.

8.1 Motivarea hotărârii

Aceste întrebări ar putea avea de-a face cu ceea ce

înțeleg instituțiile abilitate prin noțiunea de „moti-

ve/a motiva”.

În folosirea acestei noțiuni, legislația din Republica

Moldova, la fel ca orice altă legislație, se bazează pe

un mecanism de gândire şi descriere a logicii cunos-

cute şi folosite încă din timpul lui Aristotel, adică de

peste 2300 de ani şi care a rămas practic neschim-

bat de două milenii în ceea ce priveşte principiul că

tragerea concluziilor trebuie să se bazeze pe fapte

(acestea fiind premise de reflecție) şi că, bineînțe-

les, orice rezultat sigur este posibil doar dacă aceste

premise sunt cunoscute şi utilizate în procesul de re-

flecție. În consecință, noțiunea „a motiva” înseamnă

că procesul logic de legare a faptelor de concluzii (şi

viceversa) este transparent. Simpla indicare a unui

fapt sau indicarea unei declarații drept rezultat nu

va oglindi acest proces dinamic suficient de bine, ci,

cel mult, va arăta punctul de început sau rezultatul

ce se pretinde a fi obținut.

În acest context şi ținând seama de „moştenirea so-

vietică” la care am făcut referire, formulările legale

ca cele din Art. 176 alin. 3 CPP sunt problematice.

Acest text de lege precizează criteriile care trebuie

avute în vedere în cadrul legat de emiterea manda-

tului de arestare.

Formularea „…. au fost apreciate în conformitate cu

Art. 176 alin. 3 CPP”, ce poate fi găsită în mod repetat

în demersuri de arestare şi decizii de arestare fără

alte remarci sau discuții, nu îndeplineşte cerința le-

gală de „a lua în considerare criterii complementare”.

Această formulare ar fi privită de jurisdicția Curții

Supreme a Germaniei ca un clişeu gol, ce degradea-

ză şi devalorizează întreaga hotărâre.

8.2 Funcția limbajului

Filosoful german Johann Gottfried Herder, în re-

marcile sale privitoare la spiritul limbii, de acum

mai bine de 200 de ani, a declarat: „Îmbunătățirea

limbii [a stilului] înseamnă îmbunătățirea minții”.

Prin aceasta a vrut să spună că, până când nu este

abordată şi formulată corespunzător esența, nu este

posibil să fie verificată soliditatea şi corectitudinea

ideii formând fundamentul şi, mai presus de toate,

că munca la variatele formulări ajută la precizarea

validității a ceea ce urmează să fie spus sau scris.

Aşa cum o dovedesc majoritatea dosarelor analizate

şi interviurilor avute în timpul vizitei mele în

Republica Moldova, aceste principii sunt foarte rar

respectate de către protagonişti.

Au existat remarci cu privire la faptul că aptitudinile

lingvistice ale judecătorilor moldoveni nu ar fi la

un nivel înalt. Cu siguranță nu pot comenta această

remarcă, lăsând pe seama instituțiilor şi autorităților

din Republica Moldova asigurarea pregătirii, în

cazul în care se constată că este nevoie de îmbunătățiri

în acest domeniu.

Ca o chestiune de fapt, aceste probleme nu apar

doar când e vorba de a decide asupra arestului de

către judecătorul de instrucție. Decizia privind arestarea

preventivă de către judecătorul de instrucție

este, cu siguranță, cea mai importantă îngrădire

privind libertatea suspectului. Din acest motiv, o

preocupare principală a prezentului studiu o reprezin

relevarea evoluțiilor ce s-au petrecut în plan

legislativ după reforma judiciară de acum şapte ani,

pentru a afla dacă se impune o schimbare atât în

legislație, cât şi în practică.

Activitatea judecătorului de instrucție se bazează

pe măsurile luate anterior de către procuror şi pe reținerea

dispusă de către poliție. Aşa cum Republica

Moldova a constatat în 2006, reținerea, precedând

posibilul mandat de arestare, presupune circumstanțe

suplimentare (şi de aceea a fost introdus Art.

166 alin. 3 CPP în forma sa actuală); anterior hotărârii

judecătorului de instrucție, poliția şi procurorul

sunt obligați să ia în considerare faptul că cerințele

legale pentru emiterea mandatului de arestare trebuie

să fie îndeplinite nu numai la momentul hotărârii

judecătoreşti.

În cazurile ce mi-au fost prezentate, cerința dată

a fost adesea nesocotită. Această neglijență îşi


68 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

creează propriile victime. Este semnificativ când

într-unul dintre cazuri, reținerea de către poliție

este justificată de pretinsa existență a condițiilor

inițiale prevăzute de Art. 166 alin. 1, nr. 2) CPP, dar

nu se spune niciun cuvânt în legătură cu cerințele

suplimentare prevăzute în alin. 3. Mai mult, este

grav când un demers ulterior al procurorului pentru

emiterea unui mandat de arestare nu se referă,

de asemenea, la chestiunea cerințelor suplimentare

şi, dacă e să ne referim la ce e mai rău, se poate

întâmpla ca hotărârea judecătorească să conțină

susțineri pur şi simplu copiate din susținerile procurorului,

fără nicio idee suplimentară celor cuprinse

în demersul procurorului.

8.3 Cazuri practice

Chiar dacă asemenea scăpări uimitoare ar reprezenta

cazuri izolate, din toate materialele orale sau scrise

ce mi-au fost prezentate reiese faptul că obligația

privind motivarea hotărârilor a fost, în multe cazuri,

fie neînțeleasă, fie neluată în seamă intenționat.

— Astfel următoarea formulare (fără alte precizări)

poate fi găsită într-un proces-verbal de reținere

întocmit în prezența procurorului şi semnat de

către acesta:

„Motivele reținerii (conform Art. 166 din

CPP): A săvârşit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa cu închisoarea pe un

termen mai mare de doi ani şi că, în acelaşi

timp, există motive temeinice pentru a crede

că se va sustrage de la urmărirea penală

şi că va împiedica aflarea adevărului în cauza

în discuție”.

Niciun cuvânt despre infracțiunea în discuție,

despre ce anume ar sta la baza suspiciunii şi,

mai presus de toate, care ar trebui să fie fundamentul

motivelor pentru o asemenea suspiciune.

În ordinul de punere sub acuzare, întocmit a

doua zi, este descris cursul evenimentelor, dar

fără vreo evaluare a probelor. În demersul subsecvent

adresat judecătorului de instrucție nu

există, de asemenea, nicio evaluare a probelor,

ci doar declarația ce cuprinde circumstanțele

concrete ce servesc drept bază pentru pune-

rea sub acuzare: „Privitor la persoana pusă sub

acuzare există dovezi de comitere a infracțiunii.

Suspiciunea e dovedită de următoarele circumstanțe

de fapt descoperite, de exemplu, documente

privind mutarea bunurilor, precum şi alte

mijloace de probă”.

Cu referire la motivele de arestare, se menționează

prin cuvinte ce reiau formularea din lege

infracțiunea ar avea consecințe mai puțin

grave dacă se aplică o pedeapsă cu închisoarea

mai mare de un an, că ar exista, în cazul în care

suspectul e lăsat liber, riscul ca acesta să se sustragă

de la urmărirea penală sau să comită o

altă infracțiune. Nu găsim niciun cuvânt despre

ce ar trebui să constituie baza unei asemenea

presupuneri. Cu referire la criteriile care trebuie

luate în considerare în decizia privitoare la măsura

arestării preventive, în conformitate cu Art.

176 alin. 3 CPP, este reluată formularea din lege

că procurorul sau instanța va lua în considerare

aceste criterii. În ceea ce priveşte principiul proporționalității,

hotărârea prevede, fără nicio altă

referire, mențiunea că suspectul ar avea un interes

direct să se sustragă de la urmărirea penală

dacă ar fi lăsat în libertate.

Conform hotărârii judecătorului de instrucție referitoare

la arestul preventiv, suspectul a declarat

că are un domiciliu stabil şi că îşi ajută mama.

Fără a analiza prea mult aceste chestiuni, în hotărâre

se menționează că suspectul nu are familie,

este recidivist, nu are ocupație şi, de aceea,

ar exista motive pentru a se crede că suspectul

se va ascunde de organele de urmărire penală

şi, astfel, va împiedica finalizarea anchetei într-o

perioadă rezonabilă de timp. În ceea ce priveşte

criteriul legal al riscului probabil de repetare

a infracțiunilor, judecătorul de instrucție doar

menționează că suspectul ar fi „capabil să comită

infracțiuni”.

Orice jurist sau orice persoană în deplinătatea

facultăților mintale poate face testul de turnesol:

când suspectul sau avocatul său declară că

nu există niciun argument rezonabil în favoarea

presupunerii prezentate de procuror că într-

adevăr nu există niciun risc ca suspectul să se

ascundă de justiție, răspunsul procurorului sau


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 69

judecătorului de genul: „ei bine, există” ar părea

fără valoare.

La fel, într-un alt caz, faptul că audierea princi-

pală a avut loc cu 50 de zile mai târziu, fără nicio

prelungire anterioară a măsurii arestării preven-

tive – aceasta conducând la întreruperea proce-

durilor – reprezintă doar „cireaşa de pe tort”.

— Într-un alt caz, se poate citi în demersul procuro-

rului cu privire la motivele arestării preventive:

„În acest moment, organul de urmărire penală

suspectează că persoana acuzată se va ascunde,

pentru a evita prezentarea în fața organelor de

urmărire penală. Aceste suspiciuni sunt dove-

dite de situația de fapt. Infracțiunea comisă e

gravă, fapt ce conduce la concluzia că persoa-

na acuzată ar putea întreprinde toate măsurile

pentru a evita răspunderea penală şi nu are un

domiciliu stabil”.

Hotărârea dată pe baza acestui demers reia eva-

luarea superficială din cadrul demersului, dar, în

plus, menționează indicațiile avocatului care a

arătat că procurorul nu a prezentat nicio dovadă

în sprijinul acestei afirmații şi totodată avocatul

a indicat că nu există motive de arestare, cu refe-

rire la faptul că suspectul are un domiciliu stabil

şi că şi-a recunoscut vinovăția.

În continuare, în hotărârea judecătorului de in-

strucție se menționează că argumentele pro şi

contra ale părților au fost luate în considerare

– doar pentru a ajunge la concluzia că demer-

sul procurorului este întemeiat. Oricum, ca o

explicație pentru această hotărâre judecăto-

rească este făcută o trimitere la gama largă de

sancți uni prevăzute de lege şi se reiau dispozi-

țiile legale referitoare la motivele pentru aresta-

re. După aceasta, urmează remarca: „materialul

prezentat” va arăta „cu siguranță că există moti-

ve temeinice pentru a crede că este necesar să

fie controlat comportamentul persoanei acuza-

te, astfel încât aceasta să nu împiedice aflarea

adevărului”.

Formulările de mai sus repetă aproape cuvânt

cu cuvânt textul unei hotărâri prezentate ca

exemplu într-o colecție publicată de Curtea Su-

premă de Justiție a Republicii Moldova 9 . Acolo,

pasajele respective sunt analizate şi susținute

de faptele cuprinse în această analiză. Prin con-

trast, în cazul prezentat de mine, nu se face în

niciun caz referire la argumentele prezentate de

către avocat sau de către suspect sau la aspec-

tele ce ar putea înlătura susținerile procurorului,

cu excepția faptului că suspectul şi-a câştigat

existența prin activități temporare, nefiind an-

gajat cu contract de muncă pe o perioadă ne-

determinată.

Ca în multe alte hotărâri, există un pasaj într-o

hotărâre judecătorească (regăsită parțial în co-

lecția menționată anterior) în care, aparent pen-

tru a dovedi examinarea principiului propor-

ționalității, se face referire la dreptul la libertate,

reglementat în Art. 5 din CEDO, dar apoi imediat

se precizează că arestul a fost justificat deoare-

ce suspectul a avut intenția de a se sustrage de

la urmărirea penală şi de a comite noi infracți-

uni, astfel că într-un asemenea caz, privarea de

libertate a fost prevăzută de lege, era necesară

într-o societate democratică şi a urmărit un scop

legitim. S-ar părea că judecătorul de instrucție

a presupus că invocarea dispoziției legale ar în-

locui analiza în fapt şi în drept a cazului.

Atitudinea de a înlătura argumentele de fapt ale

apărării, fără niciun fel de discuție şi care ia în

considerare doar susținerile procurorilor nedo-

vedite față de conținutul dosarului şi care e po-

sibil să fie chiar inexistente, şi de a înlocui anali-

za în fapt şi în drept a cazului prin citate din lege

sau prin motive prevăzute de lege, nu pare a fi

ceva limitat la instanțele inferioare. În exemplul

de mai sus, în recursul său împotriva mandatului

de arestare, avocatul a declarat că nu a fost luat

în considerare faptul că suspectul şi-a recunos-

cut vina într-un mod convingător, că a avut un

domiciliu permanent, că nu a intenționat să in-

9 Modele de acte judecătoreşti în procesul penal. Sentințe, decizii, încheieri. ISBN 978-9975-9959-0-0 p. 186 şi

următ.


70 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

fluențeze martorii sau partea vătămată în niciun

fel, că nu a avut cazier şi, mai mult decât atât, că

procurorul nu a prezentat nicio dovadă cum că

ar exista indicii temeinice că suspectul ar vrea să

se sustragă de la urmărirea penală.

Fără să se refere la mărturisirea explicită a sus-

pectului, completul secției penale a Curții de

Apel a explicat în decizia sa că a fost convins de

săvârşirea infracțiunii şi, din acest motiv, acesta

ar fi un caz excepțional care ar indica necesita-

tea luării măsurii de arestare preventivă a sus-

pectului, şi anume:

o datorită complexității chestiunii de natură

penală, gravității infracțiunii, menținerii pe-

ricolului sustragerii suspectului de la urmă-

rirea penală şi al comiterii de noi infracțiuni.

Aceste suspiciuni rezonabile ar deriva din ca-

racterul faptelor imputate suspectului care,

acuzat de comiterea unei infracțiuni mai pu-

țin grave, ar fi liber să comită noi infracțiuni,

să evite organele de urmărire penală şi să

împiedice buna derulare a anchetei penale;

o datorită faptului că, la momentul în care ur-

mărirea penală era în faza inițială, nefiind

efectuate toate activitățile de urmărire pe-

nală, ar exista motive rezonabile pentru a

crede că, fiind lăsat liber, suspectul ar împie-

dica aflarea adevărului sau că ar încerca să

evite organele de urmărire penală;

o necesitatea stabilirii tuturor circumstanțelor

săvârşirii infracțiunii ar servi drept motiv pen-

tru luarea măsurii de arestare preventivă.

Argumentele de mai sus le-ar anula complet pe

cele aduse de apărare. Potrivit acestora, norma-

litatea privind derularea anchetei penale ar fi

asigurată doar printr-o detenție temporară.

Anterior expirării termenului-limită de 30 de

zile, procurorul a înaintat propunerea de pre-

lungire a măsurii arestării preventive, ce reia for-

mularea din primul demers, fără a se referi deloc

la cerințele pentru prelungirea măsurii conform

Art. 186 alin. 3 CPP. Analogic, cea de-a doua ho-

tărâre a judecătorului de instrucție privitoare

la prelungirea măsurii nu a luat în considerare

cerințele obligatorii pentru o asemenea măsură,

repetând doar, într-o formulare aproape identică,

afirmațiile cuprinse în prima hotărâre asupra

măsurii. În acest context, nu surprinde faptul că,

hotărând asupra noului recurs împotriva măsurii,

Curtea de Apel a reluat, la rândul ei, într-o

formulare aproape identică ideile din prima hotărâre,

fără a se referi la cerințele suplimentare

pentru prelungirea măsurii.

În acest cadru intră şi faptul că procurorul de caz

a înaintat o altă propunere de prelungire a măsurii

după încă o lună, fără a expune însă fapte

noi, doar cu observația că acest caz nu a fost finalizat

până la sfârşitul perioadei de prelungire.

Curtea de Apel s-a referit cel puțin la Art. 186

alin. 3 CPP, dar a reluat formularea din lege, fără

a analiza dacă cerințele legale sunt îndeplinite

în cazul de față.

— Încă un caz analizat de mine arată particularitățile

întâlnite, din păcate, şi în alte cazuri. În calitate de

„argumente concrete” pentru formarea convingerii

că suspectul s-ar putea sustrage şi ar putea

împiedica stabilirea adevărului, în documentele

oficiale se pot citi următoarele: „În prezent, în

momentul reținerii, organul de urmărire penală

are suspiciuni că persoana acuzată s-ar putea as-

cunde de organele de urmărire penală, că ar pu-

tea împiedica stabilirea adevărului în chestiunea

penală incidentă sau că ar comite acțiuni de na-

tură penală împotriva eventualilor martori, că i-ar

putea influența să dea declarații false sau că, prin

diverse metode ilegale, ar putea influența orga-

nele de urmărire penală să întârzie şi să realizeze

o analiză inechitabilă a cazului; aceste suspici uni

sunt dovedite de situația de fapt cu privire la

persoana acuzată, mai precis de riscul pe care îl

prezintă aceasta de a părăsi localitatea sau țara.

În acest moment, organul de urmărire penală

nu cunoaşte toate circumstanțele care au contri-

buit la comiterea infracțiunii. Fiind liber, acuzatul

poate ascunde urmele săvârşirii infracțiunii sau

şi-ar putea anunța eventualii complici despre

pericolul de a fi cercetați penal. Infracțiunea este

considerată gravă şi pedeapsa prevăzută pentru

aceasta este extrem de severă, fapt ce conduce


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 71

la concluzia că persoana acuzată ar putea între-

prinde măsuri pentru a evita răspunderea penală

(…) şi pentru a influența obiectivitatea anchetei

penale.”

Pe lângă acestea, în demersul procurorului se

menționează – remarcând că detaliile ar putea

fi dezvăluite doar judecătorului de instrucție

– că s-a stabilit că stilul de viață al suspectului a

permis să fie considerat o persoană periculoasă

din punct de vedere social şi care ar putea să fie

implicată în săvârşirea de fapte păgubitoare.

Urmează obişnuita citare a Art. 176 alin. 3 CPP,

cu asigurarea că procurorul l-a luat în consi-

derare şi că, inter alia, a luat în considerare că

suspectul nu a fost căsătorit şi că nu are copii în

întreținere, că nu are serviciu stabil, dar că şi-a

asigurat mijloacele de subzistență prin munci

temporare. Or, acesta ar putea cauza dificultăți

în ceea ce priveşte prezentarea suspectului în

fața organelor de urmărire penală.

Încheierea judecătorului de instrucție citează

aceste remarci ale procurorului, dar şi argumen-

tele apărării, conform cărora suspectul şi-a recu-

noscut vinovăția, se va prezenta la orice citare

a organului de urmărire penală (OUP) şi că are

o locuință stabilă; pe lângă acestea, procuro-

rul nu a prezentat nicio dovadă că suspectul ar

evita OUP. Oricum, judecătorul de instrucție nu

se ocupă de aceste declarații, în afara expresiei

implicite în legătură cu evaluarea argumentelor

„pro şi contra”. Pentru a-şi explica hotărârea în

favoarea luării măsurii de arestare preventivă,

el subliniază că „legea prevede pentru infrac-

țiunea respectivă pedeapsa cu închisoarea pe o

durată mai mare de doi ani, dând astfel legitimi-

tate detenției temporare, în timp ce tipul de in-

fracțiune şi circumstanțele comiterii acesteia ar

reprezenta motive suficiente pentru a presupu-

ne că suspectul ar încerca să împiedice stabili-

rea adevărului şi că ar avea o influență negativă

asupra bunei derulări a anchetei penale. Mate-

rialele prezentate instanței au arătat cu certitu-

dine că există motive temeinice pentru a crede

că este necesar să fie controlat comportamentul

suspectului, astfel încât el să nu poată împiedica

stabilirea adevărului şi să nu se poată ascunde

de OUP. Au existat motive temeinice pentru a

crede că suspectul, fiind liber, ar putea continua

activitățile de natură penală şi că ar exista astfel

un risc pentru distrugerea sau deteriorarea mij-

loacelor de probă”.

Urmează pasajul standard deja menționat des-

pre (ne)aplicarea Art. 5 din CEDO: „Arestarea

preventivă ar fi justificată, întemeiată şi necesa-

ră, deoarece a avut drept scop să împiedice sus-

pectul să se ascundă de organele de urmărire

penală şi să comită noi infracțiuni”.

Din motive de siguranță, hotărârea repetă încă

o dată, în paragraful următor afirmația de mai

sus, folosind o formulare aproape identică.

8.4 Analiza cazurilor expuse

Sintetizând toate argumentele expuse de organe-

le de urmărire penală şi de instanțele de judecată

în aceste cazuri, s-ar părea că arestarea preventivă,

conform părerii acestor jurişti, ar trebui să fie dispusă

atunci când o infracțiune pentru care legea

prevede o anume pedeapsă se presupune că a fost

comisă deoarece, într-un asemenea caz, era de aşteptat

ca suspectul să se sustragă de la urmărirea

penală sau să o împiedice.

Această idee nu este în conformitate nici cu logica,

nici cu experiența şi, cu siguranță, nici cu prevederile

legale ale Codului de Procedură Penală din Republica

Moldova. Dimpotrivă, constituie o violare

flagrantă a obligației privind motivarea, cuprinsă în

Codul de Procedură Penală.

Desigur că o vizită de informare atât de scurtă şi atât

de puține dosare văzute nu permit tragerea concluziei

că toate procedurile legate de arestarea preventivă

sunt asemănătoare în Republica Moldova. Totuşi,

frapează faptul că toate cazurile ce mi-au fost prezentate

au particularități similare, chiar şi în cadrul unor

organe de urmărire penală şi instanțe de grad diferit.

Partenerii mei de discuție din cadrul Baroului şi din

cadrul Biroului de Avocați Publici mi-au prezentat

cursul evenimentelor şi formulările din aceste cazuri

ca fiind cele într-adevăr comune. Cu ocazia primului


72 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

meu interviu cu un avocat, mi s-a spus că decizii-

le judecătorilor de instrucție privitoare la arestarea

preventivă urmează o schemă fixă:

1. Demersul procurorului se repetă în exprimare

(Copy/Paste).

2. Argumentele în favoarea arestării preventive sunt

expuse, niciodată însă şi contraargumentele.

3. Motivarea instanței este la fel ca şi în demersul

procurorului.

4. Urmează transcrierea reglementărilor CEDO, fără

nicio legătură cu cazul actual. După aceea, în-

cheierea continuă cu texte preluate din demersul

procurorului.

De asemenea, există stereotipuri şi în motivare:

1. Indicarea limitei inferioare a pedepsei posibile în

prima parte a hotărârii.

2. Exprimarea ideii că arestarea preventivă poate fi

dispusă fără a specifica vreun motiv în favoarea

luării acestei măsuri.

3. Afirmația că există un pericol ca suspectul să fugă,

fără ca aceasta să fie însoțită de vreun argument.

4. Afirmația că există un risc de comitere a altor infrac-

țiuni, fără a da vreun argument în această privință.

În cazul recursurilor declarate de apărare, Curtea de

Apel foloseşte, de regulă, tot metoda copy/paste.

Totuşi, în cazurile ce mi-au fost prezentate am putut

observa o asemănare extraordinară cu cele descrise

mai sus.

Mai mult decât atât, în ipoteza în care cazurile ce

mi-au fost prezentate nu s-ar fi încadrat în stereoti-

pul general, ar fi fost de aşteptat ca rezultatele obți-

nute în urma interviurilor realizate în timpul vizitei

mele să fie cu mult diferite. Cu o singură excepție

–situația a fost alta când am prezentat unul sau mai

multe dintre aceste cazuri ofițerilor de poliție, pro-

curorilor sau judecătorilor, cerându-le să analizeze

şi să comenteze pe seama lor.

Doar la Ungheni, lipsa analizei motivelor privind

arestarea preventivă a fost criticată imediat de toți

partenerii de discuții, atât la poliție, cât şi la procu-

ratură sau instanță. Acest raion a atras şi atenția în

legătură cu cifrele legate de cazuri. Numărul cazurilor

în care a fost luată măsura arestării preventive a

fost de câteva ori mai mic decât în alte raioane, la un

număr egal de solicitări privind luarea acestei măsuri

preventive. De remarcat în primul rând că şi numărul

propunerilor de arestare preventivă respinse de către

procurori sau judecătorii de instrucție este semnificativ

mai mare decât în alte raioane. Acest lucru nu

pare să afecteze cooperarea obiectivă şi funcțională

dintre poliție, procuratură şi instanță. Potrivit informației

ce mi-a fost furnizată, între aceste instituții au

loc regulat discuții profesionale. Personal, am putut

fi martorul acestei bune comunicări care există şi în

afara soluționării unor cazuri specifice.

Rezultatele interviurilor din alte raioane – cu anumite

deosebiri – s-au dovedit a fi mai puțin pozitive.

În ceea ce priveşte poliția, modul în care polițiştii îşi

văd rolul constituțional în acțiunea de înlăturare a

suspiciunilor privind săvârşirea infracțiunilor pare

să merite a fi încurajat în continuare. Legătura din-

tre existența (şi dovada) temeiurilor legale pentru

arestarea preventivă, pe de o parte, şi admisibilita-

tea detenției, pe de altă parte, nu pare să fie foarte

clară pentru unii ofițeri de poliție.

În răspunsurile date de polițiştii care au fost rugați

să îşi exprime părerea referitor la posibilele minusuri

legate de întocmirea unui proces-verbal de reținere

şi hotărârile subsecvente, au fost observate frecvent

afirmații şi remarci fără sens, care au dezvăluit pre-

judecăți grave şi deficiențe de etică profesională.

De asemenea, este uimitor faptul că mulți ofițeri

de poliție se ascund în spatele responsabilității pro-

curorului care, până la urmă, ar trebui să decidă în

fiecare caz. Acest lucru nu se potriveşte cu ceea ce

mi-a spus un ofițer de poliție cu vechime în profesie

cum că, de ani de zile, nu a primit din partea pro-

curorului nicio respingere a propunerii sale privind

luarea măsurii de arestare preventivă.

În ceea ce priveşte procuratura, cu excepția cazului

deja menționat, s-ar părea că normele legale de în-

drumare nu sunt luate în considerare în niciun caz.

Cu siguranță, s-ar putea să fie un caz extrem întâlni-

rea unui procuror care, cu privire la motivele din man-

datele de arestare preventivă luate în considerare,

se referă cu tristețe la perioada ce a urmat separării

de Uniunea Sovietică şi care în legătură cu cerințele


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 73

obligatorii pentru luarea măsurii de arestare preven-

tivă vorbeşte despre comunism fără a se referi deloc

la textul de lege. Chiar fără referire la acest exemplu,

m-aş fi aşteptat ca afirmațiile privitoare la cerințele

pentru arestare preventivă sau detenție să fie mai

obiective. Declarația (critică, dar până la urmă vagă)

predominantă este – în afară de nemulțumirea ge-

nerală privitoare la calitatea poliției – că persoanele

angajate în poliție, procuratură sau instanță nu sunt

întotdeauna acelea care au pregătirea corespunză-

toare. Ar exista o lipsă de educație adecvată, de pre-

gătire profesională şi de apreciere (inclusiv stimulare

financiară). Rezultatul ar fi că, în ciuda acceptării ge-

nerale a obligației de înțelegere practică, ar prevala o

mentalitate de conformare la toate nivelurile.

Prin purtarea discuțiilor cu reprezentanții locali,

conform solicitării mele anterioare, fără ca persoa-

nele în funcții de conducere să fie prezente, am avut

parte la toate nivelurile de descrieri foarte sincere

ale situațiilor trecute şi prezente în legătură cu ur-

mărirea penală. În multe cazuri, exercitarea directă

sau indirectă a influenței asupra deciziilor celor trei

categorii de protagonişti, uneori chiar anterior nu-

mirii lor în funcție, a fost calificată drept moştenire

din timpul Uniunii Sovietice.

Totuşi, aceste remarci destul de autocritice nu expli-

că de ce persoanele respective, confruntate cu ca-

zuri concrete, nu au putut indica imediat ce anume

nu s-a făcut corect.

Situația dată e valabilă, de asemenea, în cazul judecă-

torilor de instrucție. În acest context, diferențele care

trebuiau observate depindeau de profesia anterioară

pe care a avut-o judecătorul de instrucție. Cu ocazia

realizării evaluării, am putut constata că există anu-

mite aspecte în ceea ce priveşte persoanele care au

desfăşurat în trecut activități de urmărire penală. În

orice caz, în ceea ce priveşte persoanele intervieva-

te de mine, provenind din cel de-al doilea domeniu

amintit, s-a putut observa o apropiere mai mare de

instituția procuraturii, legată şi de autoperceperea,

în primul rând, ca un persecutor/vânător. Astfel, un

judecător de instrucție care a lucrat în trecut ca procuror

a declarat că ar prelua în documente susținerile

procurorului. El nu s-ar considera îndreptățit să ia în

considerare alte lucruri decât cele expuse de către

procuror; la urma urmei, nu i s-ar permite să „inventeze

motive”. Cu siguranță, există alternative la măsura

arestării preventive, dar aplicarea lor nu ar fi sigură,

deoarece există mai puține posibilități de control. Judecătorul

de instrucție şi-ar face griji că ar fi pus într-o

situație delicată, adoptând o măsură diferită de cea

propusă de procuror, când acesta din urmă ar declara

recurs şi Curtea de Apel ar decide, în final, luarea măsurii

de arestare preventivă.

Un avocat a declarat că practica legată de luarea

măsurii de arestare preventivă s-a schimbat în bine

în raionul său, ca urmare a înlocuirii judecătorului

de instrucție cu trecut profesional de procuror cu

un alt judecător fără o asemenea experiență ante-

rioară. Noul judecător lucrează mai bine şi mai efi-

cient. S-ar părea că foştii procurori au dificultăți în a

se elibera de vechea mentalitate sovietică.

Acest avocat a mai dat un motiv pentru reticența cu

care mulți judecători de instrucție iau măsuri diferite

de cele ale procurorului: judecătorii mai tineri, ante-

rior expirării perioadei de cinci ani ce precede numi-

rea definitivă, s-ar teme că recursurile procurorilor ar

avea un impact negativ asupra acestei numiri.

În general, avocații intervievați au apreciat că, în

cele mai multe privințe, activitatea poliției, procu-

raturii şi a instanțelor din Republica Moldova este

necorespunzătoare.

În acelaşi timp, s-ar părea că avocații apărării nu atacă

hotărârea în fiecare caz când acest lucru e posibil. Ex-

plicația dată este că mulți avocați, prin prisma experi-

enței lor profesionale, nu se aşteaptă să câştige în căile

de atac. Desigur, există şi alte explicații posibile. Una

dintre acestea e reprezentată de îngrijorarea că opo-

ziția față de măsura arestării preventive ar putea avea

efect negativ în cadrul procesului principal, de fond.

De altfel, există avocați (şi alte categorii profesionale)

în toate sistemele de drept, care îşi îndeplinesc atribu-

țiile legate de profesie depunând cât mai puțin efort.

9 Alte discuții

Pe lângă aceste interviuri, în timpul şederii mele în

Republica Moldova am avut posibilitatea să discut


74 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

posibilele consecințe ale condamnărilor de către

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu repre-

zentanții Ministerului Justiției, Curții Supreme de

Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii şi Pro-

curaturii Generale.

Ministerul Justiției, confruntat cu reproşurile Curții Eu-

ropene a Drepturilor Omului, mai ales prin intermediul

reprezentantului său la Curte, a arătat în mod deschis

care sunt chestiunile ce ridică probleme şi şi-a declarat

interesul în această privință şi dorința de a lua măsuri

menite să îmbunătățească situația actuală.

Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a

descris modul în care se derulează recrutarea judecătorilor

de instrucție, la care am făcut şi noi referire

la începutul acestui raport, şi a arătat că ideile de

bază privind cerințele necesare pentru ocuparea

posturilor nu au putut fi implementate, deoarece nu

se primesc suficiente cereri pentru aceste posturi.

Există la Curtea Supremă de Justiție reflecții legate

de faptul că angajarea temporară în calitate de judecător

de instrucție în cadrul unei instanțe ar putea

conduce la îmbunătățiri. Oricum, datorită unei

pregătiri profesionale diferite de a judecătorilor, s-ar

ajunge la situația de a percepe un sistem de două

clase de judecători, ce ar face dificilă numirea judecătorilor

cu pregătire obişnuită în domeniul dreptului

penal în posturi de judecători de instrucție, cu

excepția situațiilor de urgență.

Consiliul Superior al Magistraturii a comentat cu reținere

existența problemelor generale şi a considerat

că Republica Moldova se află pe un drum bun.

Procuratura Generală a recunoscut existența problemelor

şi a declarat că vine în întâmpinarea cerințelor

de natură constituțională privind desfăşurarea corectă

a activităților procurorilor printr-un control intern

temeinic şi activități de pregătire profesională.

10 Consecințe

Atunci când, ca urmare a vizitei de studiu, sunt scoa-

se la iveală anumite situații în legătură cu mediul ju-

ridic din Republica Moldova, situații considerate ne-

gative, trebuie examinate şansele existente pentru

a evita asemenea fenomene în viitor.

10.1 Modificări instituționale

şi legislative

Având în vedere situația istorică a Republicii Moldo-

va şi privind-o din afară, ar putea fi pusă întrebarea

dacă, în ceea ce priveşte condițiile de numire în func-

ție de judecător de instrucție, experiența anterioară

de procuror ar trebui să prevaleze față de experiența

de judecător cu vechime în domeniul dreptului pe-

nal. Mă abțin, oricum, să propun modificări de esență

în cadrul sistemului. Aceasta nu poate fi sarcina unui

expert străin. În ceea ce priveşte posibilele modificări

ale legilor şi deciziilor legate de personal, Parlamen-

tului şi organelor judiciare ale Republicii Moldova le

revine responsabilitatea de a se ocupa de faptul că,

la şapte ani după o reformă cu schimbări sistematice

în ceea ce priveşte competențele şi cerințele pentru

a putea dispune măsura arestării preventive, există

încă reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în dome-

niu care nu şi-au însuşit schimbările ce au decurs din

desprinderea de sistemul sovietic.

10.2 Alte măsuri

Este posibil şi necesar să determinăm instituțiile

abilitate să analizeze serios problemele ce formează

subiectul de discuție în prezentul raport.

10.2.1 Elemente fundamentale

Experiențele din multe țări, în special din cele ce s-au

aflat în sfera de influență sovietică, arată că o țară ca-

racterizată prin supremația legii (statul de drept) de-

pinde de instituțiile ce se identifică cu acest principiu

de drept. Opiniile politice şi atitudinile personale pot

fi influențate doar până la un punct de dispozițiile le-

gale sau de controlul ierarhic sau disciplinar. Este ne-

cesar ca membrii acestor instituții să fie conştienți de

puterea lor, de riscul ce-l prezintă abuzul de putere şi

de responsabilitatea pe care o au. Astfel de persoane

nu apar peste noapte de undeva, dar ele există. Contează

selectarea lor, pregătirea lor profesională şi nu

în ultimul rând încurajarea şi protejarea lor.

Nu se potriveşte cu această idee faptul ca judecătorii

de instrucție care decid asupra drepturilor privind

libertatea cetățenilor să fie plasați în cadrul structurii

economice şi sociale a țării sau pur şi simplu în cadrul

profesiei lor la un nivel inferior, astfel încât să fie ex-


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 75

puşi tentației abuzului de putere sau corupției, inclusiv

sub formă de influență politică. Ar fi un sfat ieftin,

e adevărat, să se arate că este nevoie de o remunerare

ridicată; banii publici nu sunt nelimitați. Oricum,

este la îndemână reglementarea unui statut social

corespunzător. Dacă este acceptat faptul că judecătorul

de instrucție are o responsabilitate deosebit de

ridicată cu privire la libertatea unor persoane posibil

nevinovate (şi de asemenea pentru derularea adecvată

a cursului justiției) – oare nu ar trebui acceptat

faptul că acest judecător trebuie să aibă un statut

bine consolidat în cadrul instanței? Bineînțeles, este

necesar ca în asemenea poziții să fie recrutate persoanele

cele mai potrivite din punctul de vedere al

profesionalismului şi caracterului lor, dar acest lucru

ar fi mai simplu de realizat dacă stimularea profesională

ar fi corespunzător de ridicată. În ceea ce priveşte

aspectele legate de organizare, există mai multe

posibilități care ar putea fi luate în seamă: de exemplu,

combinarea acestei funcții cu un alt loc de muncă

sau ore de muncă flexibile pentru femeile care au

de crescut copii. O altă idee ar putea fi stabilirea unei

legături între promovarea profesională şi experiența

pe o anumită perioadă ca judecător de instrucție sau

finalizarea unor sesiuni speciale de calificare profesională,

ca de exemplu, participarea la programe de pregătire

la Curtea Supremă de Justiție. În mod similar,

aplicarea principiului de rotație în funcții ar duce la

divizarea aparentei organizări în două clase a judecătorilor.

Mai mult, aceasta ar încuraja persoanele care,

la momentul introducerii modelului judecătorului de

instrucție în Republica Moldova, au ales să îşi asume

o asemenea funcție fără a se teme pentru statutul lor

social şi profesional.

Există chiar mai multe măsuri posibile ce ar putea

fi utilizate în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Ar merita să fie analizate consecințele în cazul nerespectării

obligației de a motiva hotărârile. În primul

rând, ar trebui să fie clar că o încheiere sau o hotărâre

fără o motivare adecvată este per se susceptibilă

de a fi anulată, deoarece încalcă principiul supremației

legii, aşa cum a fost descris mai sus. Cu ocazia

altor misiuni de consultare, s-a propus să se facă un

pas mai departe, în sensul că o asemenea încălcare

ar trebui luată în considerare ex officio, chiar dacă nu

există vreo contestație explicită în acest sens care să

fie făcută de cealaltă parte, astfel încât un asemenea

mandat de arestare să fie considerat nelegal şi

fără efecte. Totuşi, din punctul de vedere al securității

juridice, aceste soluții sunt foarte discutabile.

Drept exemplu, putem vorbi despre posibilitatea

verifi cării unei hotărâri judecătoreşti de către responsabilul

din izolatorul de detenție preventivă la

momentul primirii persoanei în detenție.

După cum văd eu lucrurile, se impun îmbunătățiri

esențiale în ceea ce priveşte sfera de acțiune a avocaților

din Republica Moldova. După cum am indicat

deja, din punctul de vedere al unui observator

străin, avocații moldoveni apelează rar la plângeri

şi alte mijloace de control, poate şi pentru că aceste

funcții de monitorizare par slab dezvoltate.

Într-un stat constituțional, trebuie să fie de necontestat

faptul că, în procedura referitoare la măsura

arestării preventive, nu este posibilă luarea unei hotărâri

pe baza unor fapte asupra cărora apărarea nu

a putut să-şi formeze anterior o părere. Într-un caz

ce mi-a fost prezentat, datele din demersul procurorului

au putut fi cunoscute doar de către judecătorul

de instrucție, acest fapt contravenind legii într-un

stat constituțional, deoarece a violat flagrant principiul

dreptului la un proces echitabil, aşa cum este

indicat în CEDO. Şi eu cunosc din activitatea mea de

zeci de ani ca procuror existența unor situații când,

pentru motive de tactică privind ancheta, anumite

fapte nu ar trebui (încă) să fie dezvăluite apărării,

deoarece ar pune în pericol investigațiile. Trebuie

plătit un preț pentru aceasta, dar, conform prezumției

de nevinovăție, el nu trebuie plătit de suspect.

La urma urmei, judecătorul de instrucție nu este o

zeitate, care să garanteze corectitudinea deciziei

sale. De aceea, el ar trebui să îşi bazeze decizia doar

pe fapte pe care şi apărarea a avut posibilitatea să le

cunoască. Dacă procurorul nu doreşte să dezvăluie

anumite fapte, atunci ar trebuie să accepte că materialul

care poate fi consultat nu este suficient pentru

emiterea unui mandat de arestare. Orice altceva ar

constitui un fel de manipulare.

Şi în țara mea, înțelegerea faptului că apărarea trebuie

încă din faza de urmărire penală să aibă mijloace

de control pe parcursul desfăşurării anchetei s-a dez-

voltat în timp. Astfel, conform legilor noastre scrise,


76 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

apărarea poate avea acces deplin la dosar doar după

terminarea anchetei şi depunerea actului de sesizare

la instanță. Conform jurisprudenței Curții Supreme a

Germaniei şi pe baza jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului, accesul la dosar chiar şi în faza

de urmărire penală nu poate fi refuzat apărării în mod

arbitrar, ci refuzul trebuie să fie argumentat de către

procuror – acest refuz ar putea fi supus controlului

judiciar – în sensul că ar exista motive care să justifice

refuzul pentru a garanta buna desfăşurare a inves-

tigațiilor şi care ar împiedica accesul la dosar. Chiar

dacă sunt de înțeles aceste considerații, dezvăluirea

nu ar trebui făcută până în cel mai mic detaliu, dar

orice încercare de manipulare de către procuror duce

inevitabil la probleme subsecvente grave vizând

principiul referitor la dreptul la un proces echitabil.

În orice caz, materialul care trebuie să constituie baza

mandatului de arestare trebuie dezvăluit conform ju-

risprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

10.2.2 Percepția despre propriul rol

Ideea că societatea trebuie să reacționeze atunci

când se comite o infracțiune se regăseşte în toate

interviurile, în special în cele la care au participat

ofițeri de poliție şi procurori. Bineînțeles că acest

lucru este adevărat. Totuşi, Convenția Europeană a

Drepturilor Omului fixează nişte limite. În niciun caz

scopul nu scuză mijloacele. Tortura, inducerea în

eroare şi alte tipuri de comportamente abuzive nu

sunt mijloace care să fie admise în timpul efectuării

urmăririi penale. Ce este chiar mai important: Con-

venția Europeană a Drepturilor Omului porneşte

din start de la ideea prezumției de nevinovăție. Prin

urmare, răsturnarea prezumției de nevinovăție este

o provocare pentru reprezentanții procuraturii şi

ține de îndeplinirea adecvată a atribuțiilor de servi-

ciu a acestora. În acest proces, este absolut esențial

ca poliția şi procurorii să nu-şi argumenteze pozițiile

pornind de la un rezultat preconceput şi acest lucru

este crucial pentru imaginea celor două instituții.

În multe limbi, inclusiv germana, se vorbeşte de

organe de urmărire penală (însemnând atât poliția,

cât şi procuratura) şi doar în subsidiar de organe de

acuzare. Aceasta nu este o simplă scăpare lingvisti-

că. Oricine îşi evaluează succesul profesional – şi cel

al subordonaților săi – prin numărul actelor de acuzare

sau al condamnărilor obținute, şi nu prin câte

fapte şi situații au fost lămurite, acela este supus riscului

de a pierde contactul cu rolul stabilit prin Constituție.

Atât în timpul introducerii instituției procurorului

de către Napoleon, cât mai ales în 1849, când

Prusia a introdus această instituție în Germania, era

specificat clar că sarcina procurorului rezida atât în

a depune diligențe ca făptuitorului să-i fie aplicată

pedeapsa cuvenită, cât şi ca persoana nevinovată

să fie protejată de o acuzare nefondată, aşa cum

am subliniat la începutul acestui raport. Chiar şi în

prezent, se întâmplă ca unii polițişti sau procurori să

piardă din vedere acest lucru.

Acesta e un fenomen pe care îl pot observa şi în țara

mea. Într-o țară cu istoria Republicii Moldova, consider

că prezintă o importanță particulară să se acorde

o atenție deosebită acestei idei, mai ales când

vine vorba de recrutarea personalului, dezvoltarea

calităților de conducere şi furnizarea programelor

de formare profesională.

10.2.3 Interacțiunea dintre instituții:

Poliția, Procuratura şi Instanța

În aproape toate sistemele de drept democratice, în

domeniul justiției penale coexistă trei instituții: poliția,

procuratura şi instanțele. Acest lucru este de înțeles şi

capătă valoare doar când fiecare dintre aceste instituții

îşi are bine delimitate competențele şi atribuțiile.

Specific sistemului sovietic a fost faptul că limitele

dintre aceste trei instituții nu au fost demarcate

precis. Instanțele aveau o misiune socială, dictată de

politică, respectiv de partid, uneori chiar şi în cazuri

individuale. Rolul procurorului consta în exercitarea

controlului de legalitate, în sensul dat de politic, iar

procurorul nu reprezenta un intermediar între munca

de anchetă şi evaluarea probelor de către instanțe.

Acest context istoric şi separarea lentă de el sunt

specifice tuturor statelor succesoare ale Uniunii Sovietice,

precum şi statelor din fosta sferă de influență

socio-politică a Uniunii Sovietice. Pentru mine, aceasta

pare să fie singura explicație pentru care, chiar şi

în prezent, judecătorii de instrucție se simt legați de

ideile şi formulările pe care le primesc de la procurori,

ca în exemplul la care am făcut referire anterior.


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 77

Oricum, statul de drept presupune şi alte lucruri. Poliția,

fiind responsabilă de partea practică a menținerii

legii şi ordinii şi dispunând de personalul şi dotarea

materială corespunzătoare, este de obicei prima care

se confruntă cu infracțiunea săvârşită şi, de aceea,

prima mobilizată. Bineînțeles, ofițerii de poliție trebuie

să cunoască baza legală pentru activitățile lor.

În momentul în care reține o persoană, ofițerul de

poliție trebuie să cunoască cerințele legale pentru

un asemenea act, de exemplu, existența motivelor

pentru reținere, dincolo de suspiciunea privitoare la

infracțiune. Totuşi, polițiştii nu trebuie să se ocupe de

toate documentele, probele şi aspectele legale care

țin de acestea. Aceasta e sarcina procurorilor care au

o anumită experiență de specialitate şi care au beneficiat

de pregătire juridică intensivă. Astfel, pentru

motive întemeiate, îndeplinirea măsurilor practice e

lăsată pe seama poliției, în timp ce supravegherea

şi responsabilitatea pentru faza de urmărire penală

sunt lăsate în seama procurorilor.

Acest lucru are două consecințe: Procuratura este

responsabilă pentru derularea constituțională a evenimentelor

în timpul investigațiilor şi, în mod egal,

atunci când e cazul, pentru greşelile făcute de polițişti.

Pentru acest motiv, procurorul are o funcție de control,

el trebuind să respecte această funcție. Spre exemplu,

atunci când procurorul nu ia măsuri în cazul anchetelor

efectuate incorect sau în cazul în care polițiştii torturează

suspecții, el se face responsabil. În Germania şi

nu numai acolo, aceasta constituie o infracțiune specială

care, de obicei, conduce la înlăturarea din funcție.

Chiar dacă poliția şi procurorii colaborează în lămurirea

aspectelor legate de infracțiune şi în realizarea

investigațiilor, această responsabilitate legală a procurorului

nu ar trebui neglijată, ducând la crearea

unei anumite distanțe între cele două instituții.

Funcția de control şi răspunderea procurorului nu

au influență asupra răspunderii polițiştilor. De aceea,

este discutabilă opinia exprimată în cadrul schimbului

de păreri cu ofițerii de poliție din Republica Moldova

cum că odată cu notificarea trimisă procurorului

într-un caz de reținere, responsabilitatea legală

pentru privarea de libertate ar fi pasată procurorului.

Atât răspunderea comună, cât şi cea individuală

continuă în procedurile legale ulterioare, în ceea ce

priveşte relația dintre procuraturi şi instanțe şi, întâi

de toate, în ce priveşte relația dintre procurori

şi judecătorul de instrucție. Chiar dacă vizita mea

de informare şi acest raport s-au concentrat pe instituția

judecătorului de instrucție, trebuie făcută

clar specificația că avertismentele Curții Europene

a Drepturilor Omului nu vizează doar modificări privind

sfera de activitate a judecătorului de instrucție.

Activitățile judecătorului de instrucție se bazează

pe activitatea şi evaluările anterioare ale procurorului

şi, întâi de toate, pe activitatea polițiştilor. De

aceea, posibilele propuneri pentru îmbunătățiri nu

pot fi limitate la judecătorul de instrucție.

10.2.4 Pregătirea profesională contin

Ce s-ar putea face, în afara posibilelor modificări legale

şi organizaționale, pentru a îndeplini cerința de

mai sus?

În ceea ce priveşte posibilele modificări de rol şi

imagine, cu siguranță acestea presupun un drum

lung şi abordarea problemelor de mentalitate care

vor viza toți viitorii polițişti, procurori şi judecători,

chiar de la începutul formării lor profesionale.

Aceasta nu înseamnă că nu sunt posibile măsuri

imediate.

Anumite abordări şi modele de gândire ar putea fi

foarte bine însuşite chiar la locul de muncă de către

cei implicați acum în activitățile amintite anterior.

În Germania, de unde vin eu, o asemenea pregătire

la locul de muncă e obligatorie în prezent pentru

colegii tineri, mai înainte de a fi angajați pe o perioadă

nedeterminată. Cursurile sunt foarte bine

apreciate, deoarece ajută judecătorii şi procurorii

să-şi pună la punct cunoştințele teoretice şi practice

şi să fie mai bine pregătiți atunci când trebuie să

apară în şedințe publice şi în fața instanțelor superioare.

Subiectele cursurilor variază de la formularea

corectă a chestiunilor de ordin legal la formarea

abilităților pentru dezbateri şi alocuțiuni şi, desigur,

pregătire privind structura logică a hotărârilor.

Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a

subliniat că, în ultimii ani, au fost ținute mai multe

seminarii menite să pregătească persoanele ce urmează

a fi angajate. Colegiul penal al Curții Supreme

din Republica Moldova a lansat, în 2008, atât în formă


78 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

tipărită, cât şi electronică, un volum cu exemple de

decizii 10 la care am făcut deja referire şi care, în opinia

mea, arată într-o manieră descriptivă ce ar trebui

să conțină hotărârile judecătoreşti. Este chiar uimitor

faptul că, în majoritatea cazurilor ce mi-au fost

prezentate, este urmată structura şi elementele din

exemplele date în acel volum, parțial chiar cuvânt cu

cuvânt. Chiar dacă deseori acestea par a da explicații

stereotipe şi superficiale, diferența fundamentală

în cazurile ce mi-au fost prezentate prin raportare la

exemplele date în volumul amintit este că omit sau

reduc foarte mult motivarea din cazul concret.

În această privință, ar fi recomandabil să se continue

cu programele de pregătire profesională în Republica

Moldova. În cadrul acestora, o temă posibilă ar

putea fi luarea în considerare a aspectelor de ordin

teoretic, ca de exemplu, implicațiile Convenției Europene

a Drepturilor Omului asupra modului în care

sunt percepute organele de urmărire penală/procurorii,

o altă temă putând fi, de asemenea, definirea şi

elementele esențiale ale motivării. Cu siguranță, s-ar

putea dovedi foarte utile sesiunile de pregătire referitoare

la modalitățile de structurare a motivării şi de

implementare a acestora în activitatea practică.

În particular, având în vedere multele încălcări ale

obligației de motivare, apar ca fiind extrem de importante

programele de pregătire profesională în

domeniul dat. Aceasta, cu siguranță, nu este o sarcină

imposibilă.

11 Mesajele-cheie ale prezentului raport

Simpla formulare a unui set de întrebări pe o foaie

de hârtie, pe lângă schema documentului, pentru

a fi folosite în vederea unei argumentări complete

cu ocazia redactării documentului, ar fi ajutat mulți

dintre autorii demersurilor şi hotărârilor de mai sus

să evite deficiențe grave sau greşeli.

Observând că exemplele publicate de Curtea Supremă

de Justiție a Republicii Moldova au fost luate ca

punct de plecare pentru propriile hotărâri de către

mulți judecători, dar, din păcate, doar parțial, deoarece

ei nu au realizat cât de importante erau pasajele

care nu au fost luate în considerare, am ajuns

la concluzia că munca practică, interactivă, într-un

grup, coordonată de un formator experimentat şi cu

exemple de caz, ar putea contribui la evitarea greşelilor.

Doar ascultarea unor prelegeri sau primirea de

materiale scrise nu sunt suficiente. În timpul vizitei

în Republica Moldova, am putut constata că judecătorul

de instrucție care făcea afirmațiile orale cele

mai problematice şi care folosea formulări criticabile

în ceea ce priveşte competența sa profesională,

avea totodată în biblioteca sa colecția de exemple

publicată de Curtea Supremă de Justiție. Mai mult

de atât, acest judecător a specificat cu mândrie că

a participat la un seminar ținut de experți străini

(dintre care, unul am fost eu, după cum aveam să

aflu mai târziu...). Evident, niciunul dintre cele două

mijloace de asistență nu s-au dovedit a fi utile cu

adevărat.

Îndeplinirea cerințelor legale privind motivarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la arestarea preventi-

vă necesită eforturi suplimentare în cadrul învățământului juridic şi al pregătirii profesionale.

După Aristotel, a fost consacrat un principiu de logică ce a rezistat peste 2300 de ani, în conformitate cu

care tragerea concluziilor trebuie să se bazeze pe fapte (acestea fiind premise pentru reflecție) şi că orice

rezultat cert e posibil doar dacă aceste premise sunt cunoscute şi împărtăşite în procesul de reflecție. Pen-

tru a putea fi înțeles, procesul logic de legare a faptelor de concluzii (şi viceversa) trebuie să fie transpa-

rent. Simpla indicare a unui fapt şi expunerea unei afirmații, numind-o rezultat, nu va oglindi acest proces

dinamic într-un mod suficient.

10 Modele de acte judecătoreşti în procesul penal. Sentințe, decizii, încheieri. ISBN 978-9975-9959-0-0.


Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional 79

Este nedorit şi sub demnitatea unui stat bazat pe supremația legii ca persoanele interesate să nu poată

avea la dispoziție un remediu şi, ca o consecință, să nu poată cunoaşte dacă decizia e corectă sau greşită.

Fără o motivare adecvată, o hotărâre judecătorească este un simplu ambalaj, fără conținut. În aceste con-

diții, oricât de “corect” ar fi rezultatul – hotărârea nu poate avea consecințe legale.

Testul de turnesol pentru motivarea adecvată: Când suspectul sau avocatul său declară că nu există

niciun argument rezonabil în favoarea ipotezei expuse de procuror, că într-adevăr nu ar exista niciun risc

ca suspectul să se ascundă de justiție – doar răspunsul „ei bine, există”, ca fiind singurul dat de procuror

sau judecător, este fără valoare.

Judecătorii de instrucție, pentru a putea decide corect, trebuie să se poată baza pe munca anterioară a

ofițerilor de poliție şi procurorilor.

Polițiştii şi procurorii care urmăresc emiterea unei hotărâri de către judecătorul de instrucție sunt obligați

să ia în considerare faptul că cerințele legale pentru emiterea unui mandat de arestare trebuie nu numai

să fie îndeplinite la momentul hotărârii judecătoreşti, ci să influențeze şi acțiunile anterioare.

Aceste cerințe trebuie să fie nu doar îndeplinite, ci şi indicate şi verificate.

Eforturile pentru îmbunătățirea transparenței şi înțelegerii actelor şi hotărârilor privitoare la măsura ares-

tării preventive nu trebuie limitate doar la judecători. Faza de urmărire penală – în ciuda diferiților actori

care conlucrează – este o unitate coerentă, cu cerințe comparabile privind transparența şi înțelegerea din

partea tuturor actorilor implicați.

Motivarea adecvată poate fi învățată şi perfecționată.

Pot fi de ajutor nişte simple notițe pentru a verifica dacă au fost luate în considerare toate faptele relevan-

te şi cerințele legale. Aducem doar un exemplu:

1. Despre ce problemă de drept e vorba aici?

2. Ce fapte, conform cerințelor obligatorii pentru o anume consecință legală, vot trebui expuse şi examinate

pentru a se ajunge la scopul urmărit?

3. Au fost toate aceste fapte menționate şi dezbătute?

4. Sunt aceste fapte contestate? Dacă da, care circumstanțe sunt în favoarea şi care sunt împotriva aprecierii

probelor adunate în ceea ce priveşte acest fapt?

5. Au fost toate circumstanțele de la punctul 4. discutate şi analizate în încheiere/demers?

6. Au fost expuse alte contraargumente (suplimentare)?

7. Au fost menționate în hotărâre aceste contraargumente?

8. Sunt aceste contraargumente relevante?

9. Independent de punctul 8., a fost abordat fiecare dintre aceste contraargumente?

10. A fost făcută în mod complet evaluarea probelor şi/sau a hotărârii?

11. Sunt chestiunile de la punctul 10. trecute adecvat – ca o regulă, conform ordinii prevăzute în norma legală

– şi structurate într-o ordine logică?


80 Deciziile de arestare luate de judecătorii de instrucție în Republica Moldova O analiză din punct de vedere internațional

Anexă: Surse

Precizări cu privire la nota de subsol nr. 8 de la pagina 63:

Au fost consultate următoarele dosare:

1. 16 sv.

2. 14-122

3. 1-717/2009

4. 14-185/2009

5. 1-205/2010

6. 09/09

7. 29/10

8. 14r-37/10

9. 33/10

10. 16r-53/10

11. 1-455/10

12. 1457/2010

Cât priveşte identitatea membrilor din fiecare instituție care au legătură cu procedurile de anchetă sau

procedurile din fața instanței (poliție, procuratură şi instanțe de judecată), li s-a promis confidențialitatea

pentru a putea fi purtate discuții în mod deschis.

More magazines by this user
Similar magazines