Compendiu-de-chirurgie-OMF-Prof-Bucur-Vol-II.pdf

Figura 14. 20. Parotidomegalie pe fondultratamentului antiastmatic.(cazuistica Prof. Dr. A. Bucur)acinilor salivari, care blochează prin presiunecanalele de excreţie, ducând pe termen lung laatrofie şi degenerare grăsoasă progresivă aîntregii glande (mai ales în diabetul zaharat şi înalcoolism).Tratamentul constă în compensareapatologiei de fond, sau respectiv în ajustareadozelor medicaţiei de fond, în colaborare cu altespecialităţi. în formele care induc tulburărifizionomice majore, se poate intervenichirurgical, prin parotidectomii superficialemodelante.SarcoidozaSarcoidoza este o afecţiune sistemică deetiologie necunoscută, caracterizată prininfiltrarea granulomatoasă difuză a organelorafectate. Se prezintă sub două forme clinice:Forma acută este autolimitantă, cu oevoluţie de câteva săptămâni, şi care se remitespontan, fără a lăsa sechele. în contextulsarcoidozei acute, se descrie o formă specifică,numită sindrom Heertford (febra uveoparotidiană),care se manifestă prin febră, uveităanterioară, parotidomegalie şi pareză tranzitoriea n. facial.Forma cronică este mai frecventă şiprezintă în primul rând manifestări pulmonare,însoţite de leziuni cutanate, adenopatie şiafectare parotidiană. Aceasta din urmă apare în10-30% dintre cazuri şi se manifestă printumefacţie parotidiană nedureroasă bilaterală(mai rar unilaterală). La palpare, glandele auconsistenţă fermă, cu suprafaţă polinodulară, iarsecreţia salivară este diminuată, putând existasemne clinice de xerostomie.Modificările de laborator în sarcoidozăinclud leucopenie, VSH crescut, hipercalcemieşi un nivel ridicat al enzimei de conversie aangiotensinei. Radiografiile pulmonare indicăadenopatie hilară şi infiltrat în parenchim.Diagnosticul de certitudine al sarcoidozei sebazează pe biopsie, fiind necesar diagnosticuldiferenţial cu alte afecţiuni granulomatoase.Biopsia parotidiană prezintă o mai bunăsensibilitate decât cea a glandelor salivare micilabiale. Focarele granulomatoase din sarcoidozăinteresează ţesutul limfoid având o zonăcentrală necrotică.Tratamentul sarcoidozei este de cele maimulte ori simptomatic, nespecific. în formelesevere, cu afectare miocardică, SNC sau parezan. facial, este necesară Corticoterapia.Sindromul SjogrenSindromul Sjogren este o afecţiunesistemică cronică, autoimună, care secaracterizează prin afectarea glandelor exocrine,în special salivare şi lacrimale.Sindromul Sjogren primar se manifestăclinic prin (1) xeroftalmie (denumită şikeratoconjunctivita sicca), (2) xerostomie şi (3)mărirea de volum a glandelor parotide (în 50%dintre cazuri). Asocierea dintre keratoconjunctivitasicca şi xerostomie este denumită şi sindrom sicca(în fapt reprezintă sindromul Sjogren primar).Sindromul Sjogren secundar estereprezentat de sindromul sicca apărut ca omanifestare secundară a altor boli autoimune,cum ar fi: artrita reumatoidă, lupusul eritematossistemic sau ciroza biliară primară (afecţiuneautoimună hepatică cu distrucţia progresivă acăilor biliare). Astfel, forma secundară asociazădin punct de vedere clinic xeroftalmia,xerostomia şi mărirea de volum a glandelorsalivare, cu semne clinice ale afecţiuniiautoimune de fond (de exemplu dureri articulare,modificări tegumentare, ciroză hepatică).Cauza sindromului Sjogren nu estecunoscută. Deşi nu este o boală ereditară în sine,s-a constatat o influenţă genetică, manifestatăprintr-un risc crescut familial de dezvoltare a unorboli autoimune. Se pare că anumite tipuri deantigene de histocompatibilitate (HLA) sunt maifrecvente la pacienţii cu sindrom Sjogren: HLA-B8