Trasformi i suoi PDF in rivista online e aumenti il suo fatturato!
Ottimizzi le sue riviste online per SEO, utilizza backlink potenti e contenuti multimediali per aumentare la sua visibilità e il suo fatturato.
Dans la même collection<br />
A Frebba, ed altri raconti fantasiosi, Marceddu Jureczek, 2021<br />
Qual’hè chì hà tombu à Gilac ?, Ghjacumu Thiers, 2019<br />
Prix des lecteurs (CDC) 2020<br />
Le dossier Félix Decori, Ghjacumu Fusina, 2018<br />
Nunzia, Marie Guerrini, 2018<br />
Austina, Pierre-Joseph Ferrali, 2017<br />
Le balcon, Jacques Thiers, trad. Anne-Laure Thiers, 2017<br />
Chì ùn sia fattu di guai, Marceddu Jureczek, 2016<br />
U balcone, Ghjacumu Thiers, 2016<br />
Le petit soldat, Jacques Fusina, 2015,<br />
Prix de la CTC 2015<br />
La cour des chats, Jacques Thiers, trad. Anne-Laure Thiers, 2015<br />
Fintantu chì l’erba crescerà, Pierre-Joseph Ferrali, 2014,<br />
Prix des lecteurs (CTC) 2015<br />
I misgi, Ghjacumu Thiers, 2013,<br />
Prix des lecteurs (CTC) 2014<br />
Ieiettu, Guidu Benigni, 2013<br />
L’Ortu di e <strong>mo</strong> brame, Ghjuvan Battistu Giaco<strong>mo</strong>ni, 2011<br />
Ombre di guerra, Jean-Yves Acquaviva, 2011<br />
Prix de la CTC 2012, Prix des lecteurs (CTC) 2012<br />
et Prix Morellini (Conseil général de Haute-Corse), 2012
Libru primu
Iè chì ci sò dinù eo nantu à u nostru Dizziunariu<br />
storicu chì spiega ch’o sò natu in Felce d’Alisgiani<br />
in u 1447 è chì u <strong>mo</strong> libru De Rebus Corsicis scrittu<br />
in latinu ùn fù publicatu che dui seculi dopu a <strong>mo</strong><br />
scumparsa, in l’Antulugia sapiente di scrittori taliani<br />
di Muratori in u 1738. L’averanu forse sculunnatu<br />
quì o culà, almenu u <strong>mo</strong> nome di scrittore, i nostri<br />
cumpatriotti ma u <strong>mo</strong> libru l’averanu lettu è chì<br />
cunnosceranu daveru di a <strong>mo</strong> vita propia ?<br />
S’ellu hè un scordu generale, pruveremu à<br />
ramintà quì l’omu ch’o fui è ciò ch’ella fù a <strong>mo</strong> vita.<br />
A <strong>mo</strong> famiglia era stabilita da tempi landani in u<br />
paisolu di Felce d’Alisgiani, à meza Castagniccia è<br />
quelli chì m’anu digià lettu sanu chì u <strong>mo</strong> antenatu<br />
Ghjuvanni Felce cumbattia à u latu di Ghjudice di<br />
Cinarca in quella guerra trà u partitu di u signoru<br />
cinarchese è u partitu à favore di i Ghjenuvesi,<br />
quellu di Ghjuvanninellu, una lotta tremenda chì<br />
durò ùn sò più quantu.<br />
U fattu si stà chì eranu digià trè anni quandu u<br />
<strong>mo</strong> antenatu, dopu à tante marchje armate, si cansò<br />
in Ghisoni duv’ellu fubbe ricevutu da u signoru di u<br />
5
6<br />
locu, un certu Guglielmu. Quellu era babbu d’une<br />
bellissima giuvanotta Arienta chì piacì subitu subitu<br />
à Giuvanni chì, cum’elli eranu l’usi tandu, cherse a<br />
manu di quella figliola à u babbu. Quellu, stimendu<br />
chì u giuvanottu mancava forse di tituli è di rangu<br />
in casa soia, a li ricusò. Inghjuliatu, Ghjuvanni si<br />
ne vultò capu calatu è amurbatu in a so pieve di<br />
Castagniccia.<br />
Ma qualchi mese dopu, d’istatina, si tirò torna<br />
cun qualchì amicu fidu in Ghisoni è, à spiccera,<br />
si purtonu à Arienta da cavallu sin’à Felce. Dopu<br />
a cundusse in chjesa à San Damianu, in paese, è<br />
li spiegò a ragione di a scappetta, causa sola di u<br />
rifusu testardu di u babbu, ben ch’ella fussi stata<br />
cusì sincera a so dumanda è senz’altru mutivu chè<br />
l’a<strong>mo</strong>re solu. Sperava cusì di scunvince a giuvanotta<br />
postu chì quandu a persona accetta, l’anima seguita,<br />
almenu cusì dice a cridenza vechja.<br />
L’amichi di Ghjuvanni è u prete ellu stessu,<br />
fecenu da avucati, imbulighjendu in l’arringa<br />
tradizione è mudernità, è difatti Arienta accettò<br />
l’argumenti ghjudichendu ch’ella ùn avia micca<br />
appuntu traditu a so famiglia è si lasciò cunduce<br />
à l’altare duv’ellu li messe l’anellu di sposa u so<br />
prumessu, in <strong>mo</strong>du degnu è cumu si deve. Bella<br />
storia, mi dicerete, ma à quelli tempi eranu affari<br />
chì accadianu à spessu, invece chì à a famiglia<br />
d’Arienta ùn li cunvenia mancu appena a manera.<br />
In quattru è trè sette, s’accolsenu ùn sò quanti<br />
di i so partitenti, à pedi o à cavallu, è ancu s’ellu mi<br />
rimpruveranu certi di vede sempre e cose in <strong>mo</strong>du<br />
sprupusitatu, cunfessu ch’elle mi sò sempre piaciute<br />
e narrazioni di l’epupee è di e battaglie à l’antica.<br />
Ecculi dunque per istrada da pudè sbuccà in Felce in
cor di mezanotte è piglià i Filiciaschi à l’appollu. Ma<br />
Ghjuvanni chì si misfidava, avia impustatu ghjente<br />
à e bocche è à u son di u cornu, si sebbe in Felce<br />
ch’ellu era previstu un attaccu à l’alba.<br />
A nostra casa era ben situata in altu di u paese<br />
è prutetta in cundizioni, à latu di l’altre case, è à<br />
u nordu un muru cullava sin’à u tettu, ma in più,<br />
ci avianu edificatu à fiancu une torra di difesa in<br />
legnu, cunsiderata d’utilità maiò pè quelli chì ci<br />
capianu in e guerre. L’assaltu si fece è da ogni parte<br />
s’imburronu tutti cum’è lioni, u babbu d’Arienta in<br />
testa, ma i paisani di Felce ùn eranu senza nunda,<br />
postu chì s’era intesu sin’à Campulori u trostu di<br />
a battaglia è ghjente s’eranu <strong>mo</strong>ssi subitu ad aiutà<br />
à Ghjuvanni.<br />
Arienta, davanti à quella baruffa tremenda<br />
decise di mettecisi dinù ella, è s’inframesse, mezu<br />
à colpi è batangate. Parlendu attempu à un campu<br />
è à quillaltru, cù u so curagiu, riescì pianu pianu<br />
à calmà i guerrieri. U so discorsu cummuvente<br />
spiegava a disgrazia chì saria pè e duie famigle, è<br />
per ella stessa, incappiata di sicuru, s’ella accadissi,<br />
trà a <strong>mo</strong>rte d’un babbu è quella d’un maritu, è s’elli<br />
ùn s’appaciavanu tutti.<br />
U babbu si lasciò scunvince u primu è vistu a<br />
qualità di tutti quelli chì s’eranu misurati tandu,<br />
ricunnobbe sinceru, ch’ellu ùn avaria di sicuru<br />
ricusatu issu matri<strong>mo</strong>niu, s’ellu avissi cunnisciutu<br />
subitu u valore veru di Ghjuvanni. S’accunciò dunque<br />
in cundizioni bone quellu passu cusì male ingagiatu<br />
è prestu nacque ancu un Guglielmucciu, chì saria<br />
statu, l’avete capita, u <strong>mo</strong> babbone paternu !
A <strong>mo</strong> nascita<br />
8<br />
Avà po a sapite, sò natu in Alisgiani, diocesi d’Aleria,<br />
antica cità nata ancu prima ch’elli sbarchessinu i Rumani<br />
longu à u mareTirrenicu. I mei portanu u nome di Felce,<br />
quellu di u paese nativu, mamma chjamata Coralluccia<br />
è babbu Picinu, tremindui di ghjente distinta, in latinu<br />
« generosis parentibus », volesi dì micca appuntu nobili<br />
ma di sterpa bona : eramu u 9 di nuvembre 1447.<br />
V’aghju parlatu di i <strong>mo</strong> antichi, in tempu di<br />
Ghjudice di Cinarca, in fin di u tredecesimu seculu,<br />
ma ùn sò ghjuntu eiu chè trè leve dopu. M’anu contu<br />
chì babbu si truvava tandu in Campulori pè u so<br />
travagliu. Dicenu ch’ellu fubbe impressiunatu assai<br />
da u sognu ch’ellu avia fattu, duv’ellu l’era affaccatu<br />
un signoru, cusì ben vestutu, chì l’avia discitatu per<br />
annunzialli ch’ellu l’era natu un « caprettu » chì devia<br />
esse chjamatu <strong>Petru</strong>. Ci pensava babbu à quellu sognu<br />
quand’ellu si rese contu ch’ellu s’avia lasciatu in casa a<br />
<strong>mo</strong>glia incinta è da parturisce. Vultatu dunque à u più<br />
prestu in paese, mi ti trova à mè, bambinucciu, à usciu<br />
di chjesa di San Damianu. Mi tocca à precisà chì da<br />
Felce à i paesi di Campulori ùn hè tantu luntanu ma<br />
ci vole quantunque un certu tempu ancu attippendu
pè i chjassi muntagnoli : a saperaghju po eiu chì l’aghju<br />
pigliati tante volti !<br />
U fattu si stà chì u curatu era in quella di dammi u<br />
battezimu à nome di Salvadore quellu sceltu da mamma,<br />
ma babbu sempre sottu influenza di quellu sognu, ùn<br />
volse altru nome chè <strong>Petru</strong>. Ci vole à aghjunghje quì chì<br />
babbu, u poveru omu, ùn ebbe asgiu di vede ingrandà<br />
tantu u so figliolu, chì si <strong>mo</strong>rse subitu ondeci mesi<br />
dopu, propiu in Campulori, in casa di u soceru Guaracco<br />
Suerto. L’anu sepellitu ben intesa in cimiteriu di a chjesa<br />
San Damianu, in a tomba di i nostri antenati.<br />
Ùn vi saperebbi mancu precisà di chì male ellu era<br />
<strong>mo</strong>rtu, postu chì sò fermatu orfanu da criampulu, è<br />
d’altronde, à quellu dolu si ne aghjunsenu dinù quattru<br />
altri, trè zii da parte di babbu è unu da parte di mamma.<br />
Isse scumparse, prestu prestu una dopu à l’altra, spieganu<br />
a sparita di u patri<strong>mo</strong>niu di famiglia mancu u tempu di<br />
fà un « amme » ! Era statu spartutu in cinque, postu chì<br />
l’antenatu Guglielmu avia avutu cinque figlioli è ch’ellu<br />
ùn ne fermava più in vita chè unu solu, u più chjucu, chì<br />
d’altronde, era tandu assente di paese.<br />
In quantu à mamma, compiu u viduvale, era stata<br />
rimaritata da a famiglia cum’ella si facia tandu in u casu<br />
d’una veduva cusì giovana. E à ella l’avianu maritata trè<br />
volte. Si capisce ch’in un casu cusì cumplicatu, à mè ùn<br />
mi fermò guasi nunda in manu. Masimu chì e pratiche<br />
di l’epica ùn eranu nè generose nè caritative, ancu trà<br />
di vicini di famiglia, chì s’arrubava à issa più bella, si<br />
mutavanu di notte i termini di e propietà, è i chjosi<br />
cambiavanu patrone da a sera à a matina… Ciò chì vi<br />
dà un’idea di e manere pocu garbate chì usavanu tandu,<br />
in un’isula in pienu scumbugliu, in issu quindecesimu<br />
seculu bellu avanzatu digià. E quale hè chì a si pudia<br />
fà valè, in cundizione orfagna cum’è mè, è senza nimu<br />
vicinu in aiutu ?
Una zitellina difficiule<br />
10<br />
Sò statu cù a <strong>mo</strong> surella Bianchina fin’à i <strong>mo</strong> sette<br />
anni. Era una vita di miseria chì si mancava di tuttu,<br />
face ch’ùn manghjavamu chè castagne è pè beie era<br />
sempre acqua. Un ghjornu aghju fattu à Bianchina<br />
una dumanda chì vi parerà forse niscentre, da sapè<br />
s’ella averia castagne abbastanza per ella in casu<br />
ch’o mi ne duvessi andà. Cum’ella mi rispose di sì,<br />
pigliai subitu à strada di l’Ortale duv’ellu stava u<br />
nostru parente Ghilardinu, è chì mi dete à curà a so<br />
banda di e pecure. E ùn tricò mancu, in sopr’à più, à<br />
spugliami di quelli vestitacci ch’ellu m’avia tagliatu<br />
pè fà u mistieru di pastore. Epica veramente trista<br />
per mè, è chì indetta dinù u pessimu statu duv’ella<br />
si truvava tandu a <strong>mo</strong> povera Corsica.<br />
Nant’à quelli cugini di l’Ortale, si sà ch’ella era<br />
una famiglia impurtante di capurali, issi capimachja<br />
lucali chì s’impunianu à u Medievu cù a so vuluntà di<br />
putere, e so lotte interne è centu patti d’unione trà<br />
d’elli contr’à i Ghjenuvesi o altri nimici lucali. Eranu<br />
pè u più pastori, è s’appughjavanu nant’à unipochi<br />
d’amici fidati chì li ghjuvavanu di forza pulitica nova,<br />
à nome di u populu, da opponesi à i signori in postu.
Tutte isse cose si feranu pianu pianu è u zitellettu<br />
ch’o era tandu ùn pudia induvinà l’aspetti storichi<br />
ch’eranu digià in <strong>mo</strong>ssa tandu in l’isula.<br />
À mè mi tuccava à sbrugliami solu è mi ne sò<br />
dunque andatu, senza erziculà, ver di Capicorsu,<br />
duv’ellu s’imbarcava più facilmente. Marinari di u<br />
locu mi purtonu sin’à l’isula d’Elba, propiu di punta<br />
è vicina assai da a nostre rive. Eramu d’inguernu è<br />
ghjunti à locu, mi strascinonu à meza neve alta è<br />
pediscalzu sin’à un paese chjamatu Rio. Da tantu<br />
tempacciu, ùn mi pudianu mancu purtà à zozza è<br />
mi cunfidonu à un scarparu ma eiu mi sentia cusì<br />
male, i pedi strisgiati da i pruni è i spinzoni, è quella<br />
neve è u freddu, chì mi parse di rende l’anima da<br />
tante e pene. Un bagnu d’acqua calla, invece di<br />
risanami, mi fece ancu più male è per divvi, ci volse<br />
à buccami torna in l’acqua fresca pè calmà una cria<br />
i dulori ch’o sentia ind’e ghjambe.<br />
Ma u zitellettu ch’o era ùn mancava quantunque<br />
di resistenza è m’incariconu di guidà un sumere chì<br />
trascinava ferru sin’à u <strong>mo</strong>lu duv’elli u imbarcavanu.<br />
L’isula d’Elba era cunnisciuta appuntu pè e so minere<br />
di u ferru ch’ella spurtava per battellu. Sò certi ricordi<br />
più precisi per mè, ma mi venianu solu à pezzi, senza<br />
ch’o m’arricurdessi nè di a <strong>mo</strong> età precisa, nè mancu<br />
era capace di calculalla da mè stessu.<br />
Da quellu borgu elbanu m’imbarcai torna ma<br />
ver di Piombino, piccula cità abbastanza vicina<br />
nantu a costa taliana. Ci scuntrai un Alemanu<br />
chjamatu Conrad, originariu d’Erfurt, di quessa<br />
mi n’arricordu, chì mi fece cumpagnia è m’insegnò<br />
cum’ellu pobbe e lettere elementarie è qualchì altra<br />
nuzione. Era pocu ma quantunque un principiu<br />
d’amparera, chì mi dete per indettu a pussibilità di<br />
11
vincemi dui danari da mè stessu ed era digià assai<br />
quessa pè u poveru zitellu ch’o m’era sempre tandu.<br />
Cun quellu Conrad, andaimu sin’à Verona, in<br />
piaghja padana, anziana cità d’arte assai cunnisciuta<br />
è ci ebbi l’occasione d’amparà una cria di musica.<br />
Ma a vita veronese durò pocu chì Conrad si truvò<br />
in statu cusì miseru chì fui custrettu di lasciallu.<br />
U ringraziai per ciò ch’ellu m’avia purtatu ellu, ed<br />
eccumi torna pè isse strade, in cor d’inguernu, guasi<br />
spugliatu è senza un sollu in stacca. Ghjunsi cusì in<br />
a cità di Mirandola, duve passai qualchì mese senza<br />
vede una migliurenza vera di a <strong>mo</strong> vita. Mancu sapia<br />
tandu eiu, ben intesa, ch’un giuvanottu, propiu di i<br />
<strong>mo</strong> tempi, nasceria in quella cità è diventeria un gran<br />
filosofu è teulogu, sottu à u nome arcicunnisciutu<br />
dopu in u <strong>mo</strong>ndu sanu, di Piccu di a Mirandola.
Principiu di i <strong>mo</strong> studii<br />
Eppuru, pocu tempu dopu, fù propiu in Venezia,<br />
micca tantu luntanu da Mirandola, ch’o principiai<br />
à sviluppà veramente a <strong>mo</strong> struzzione, è dinù à<br />
Ancona, issu portu di l’Adriaticu, ch’aghju amparatu<br />
un pocu megliu a musica ch’avia principiatu, in<br />
<strong>mo</strong>du piuttostu timicu, à Verona.<br />
À quell’epica mi tramutava assai, non solu<br />
perch’avia bisognu di scopre <strong>mo</strong>ndi, paesi è ghjente,<br />
da apremi u spiritu è dissetami di tante sapienze,<br />
ch’ùn avia mai tuccatu chè à pezzi è à bucconi.<br />
Senza parlà di e cundizioni di vita in e cità duve<br />
scalava, postu ch’elle campavanu elle dinù, difficultà<br />
pulitiche è suciali assai, segondu l’evuluzione<br />
di a storia generale di l’Italia à l’epica ch’aghju<br />
cunnisciutu tandu.<br />
Per indettu m’hè toccu à scappà da a cità di<br />
Recanati, causa di persecuzioni messe in ballu<br />
da certi « gattivi ». A manera di chjamà « gattivi »<br />
era aduprata in <strong>mo</strong>du currente da predicatori<br />
assai, chì vucavanu da u locu à l’altru à insegnà<br />
à e cumunità visitate, ch’elle si duvianu liberà da<br />
a gattiva ghjente, quelli gattivi ch’ùn arricavanu<br />
13
14<br />
sempre duv’elli scalavanu, chè male è peghju. E so<br />
prediche parlavanu di a fede in Dio, ch’ùn pudia<br />
soffre nisun tradimentu, a fa<strong>mo</strong>sa « propaganda<br />
fides » latina, liata di sicuru à a fedeltà di l’omu, chì<br />
devia esse rispettata sempre s’omu si vulia francà,<br />
in <strong>mo</strong>du più sicuru, d’ogni flagellu di u celu.<br />
Eiu, sempre zitellettu, ùn era mancu capace<br />
d’indettà in <strong>mo</strong>du precisu u locu duv’era natu, ma<br />
di u nome di a Corsica mi n’arricurdava benissimu,<br />
è listessa pè quellu di babbu è di a nostra famiglia,<br />
è avia in capu di vultamine à u più prestu in l’isula<br />
mea, à ritruvà a casa paterna. D’Ancona passai<br />
dunque in Cesena, eppo’ in Faenza, cità vicine di<br />
a listessa grande regione, è in l’ultima d’isse cità<br />
ci aghju studiatu a grammatica, à longu è in <strong>mo</strong>du<br />
assai seriu.<br />
Issi passa è veni ùn anu mai impeditu ch’o mi<br />
pudessi perfezziunà quantunque in i <strong>mo</strong> studii, postu<br />
ch’ella era sempre stata per mè una vulintà di primu<br />
penseru. In più, avia di sicuru una facilità ad amparà<br />
è à tene in me<strong>mo</strong>ria tutte e nuzioni chì m’eranu<br />
insegnate. D’altronde, stu passu assignalatu di a <strong>mo</strong><br />
vita di giuvanottu fubbe dinù quellu d’una guerra<br />
chì schjattò, propiu in a Romagna duve mi truvava<br />
tandu, trà Bartolomeo Colleoni è i Fiurentini. Ma<br />
a campagna armata di u condottiere di Venezia,<br />
chì ebbe, si sà, una carriera cumplessa, cessò<br />
abbastanza prestu è a pace fù decisa chì mi lasciò<br />
sperà un’aduchjata, da pudè prusegue cumu si deve<br />
i <strong>mo</strong> studii in anda.<br />
Invece eccumiti un’epidemia chì ci falò<br />
addossu, à noi altri studienti, è u nostru prufessore<br />
si truvò dinù ellu furzatu di ritirassi à Fossombrone.<br />
U seguitai ben intesa in quella cità, ma mi pigliò
tandu una frebba tremenda chì a ghjente di a cità si<br />
spenventonu è mi scacciabuglionu, pensendu ch’o<br />
fussi cuntaminatu. Ed eccumi torna per istrada, di<br />
notte tempu, à bastone in manu, ma ringraziendu<br />
quantunque u Signore d’avemi risanatu in pocu<br />
tempu.<br />
Pobbi ancu ripiglià i <strong>mo</strong> studii sottu à a<br />
direzzione d’un Sicilianu, ciò chì mi fece torna<br />
suppurtà difficultai è ancu periculi. Ùn ne diceraghju<br />
micca di più ma ci vole à ricunnosce chì, à le volte,<br />
a situazione in certe parti di l’Italia, s’assumigliava<br />
assai à ciò ch’aghju vissutu dopu in Corsica. Mi ne<br />
passai dunque in Pisa è da custì, infine, m’imbarcai<br />
pè a <strong>mo</strong> isula.
Primu ritornu in casa<br />
16<br />
Cumu l’aghju digià detta ùn mi fermavanu chè<br />
ricordi imprecisi nant’à a <strong>mo</strong> isula di nascita.<br />
Mi ci volse dunque à infurmami cumu si deve da<br />
ùn perde troppu tempu in ricerche vane. Ma una<br />
spezia di stintu primieru paria ch’ellu guidessi i<br />
<strong>mo</strong> passi, postu ch’o truvai abbastanza prestu a<br />
casa di famiglia, quella ch’avia vistu i <strong>mo</strong> anni di<br />
bambinellu cù a <strong>mo</strong> surella Bianchina. È miracula,<br />
Bianchina era sempre custì, cum’è s’ella m’avessi<br />
aspettatu nant’à u sugliare di a porta, da u primu<br />
ghjornu ch’era partutu à curà e pecure ind’è u<br />
nostru parente di l’Ortale, Ghilardinu.<br />
« Eccu u <strong>mo</strong> fratellu ! » stridò subitu, cuntenta<br />
di rivede quellu ch’ùn avia più datu nove da tantu<br />
tempu, ed eiu dinù era felice assai, un pocu cum’è<br />
Ulisse di ritornu in casa soia è ricunnisciutu da a<br />
so parente più cara. Parlu d’Ulisse quant’è ch’o<br />
l’avessi lettu à quella epica, ma si sà chì l’opera di<br />
u pueta grecu ùn fubbe daveru trasferita in Italia<br />
cù traduzzioni di l’Iliada à pocu pressu chè da<br />
u quattordecesimu seculu : hè dunque quì una<br />
spirazione di fantasia da parte mea malgradu a <strong>mo</strong>
erudizione tamanta. Almenu ch’o ùn aghja avventatu<br />
quella traduzzione latina di l’Iliada di u 1362 ch’ellu<br />
lesse Boccaccio. Ch’ella mi sia cuncessa quessa<br />
l’uchjata, in ogni casu, cari lettori muderni !<br />
Ma a nostra mamma ùn era tantu bè : a truvai<br />
ammalata assai è fui infurmatu un pocu di più da<br />
altri di a nostra famiglia ch’o visitai cum’ellu era<br />
l’usu di regula. Amparai cusì ch’elli c’eranu parenti<br />
dinù, cugini più spapersi, in Tuscana è i volsi visità,<br />
à tutti conti, ancu s’ellu mi ci vulia à francà torna u<br />
mare. Ci vole à dì ch’elli eranu tandu più frequenti è<br />
usati assai, issi passa è veni in battellu per noi altri<br />
isulani, ancu s’elli dipendianu assai da u statu di<br />
u mare, è di e so timpeste, senza parlà di i gattivi<br />
scontri, in quelli tempi duv’elli vucavanu in giru à<br />
l’isula marinari pocu quenti.<br />
Ma m’era prumessu à mè stessu, da chjucu<br />
chjucu, d’esse sempre fidu à a <strong>mo</strong> famiglia è mettia<br />
un puntu d’onore à fà sempre una visita à tutti i<br />
parenti ancu alluntanati. Era un duvere è mi ci<br />
teneraghju sempre, ancu per essene statu dillusu<br />
più d’una volta.<br />
Visite fatte, eccumi torna di ritornu da Tuscana<br />
versu Pianosa, l’isulottu bassu bassu ch’ùn si scopre<br />
bè chè quand’omu li ghjunghje guasi nantu. Ùn<br />
ebbimu tanta diccia tandu, tucchendu quelle rive,<br />
chì tutti i nostri marinari casconu malati. Mi ci volse<br />
à curalli, à asserenalli cum’o pudia chì fubbemu<br />
custretti di rifugiacci inseme in una sapara, da<br />
pudecci aggruttà una cria. Ma a ghjente di Pianosa<br />
eranu vigliacchi quant’è quelli di Fossombrone<br />
ch’aghju digià evucatu : temianu tantu a cuntagione<br />
di a pesta ch’ùn ci volsenu mancu riceve in casa<br />
soia. Ma furtuna chì i marinari si rimessenu in bon<br />
17
18<br />
statu abbastanza prestu è fubbemu guidati fora da<br />
quellu isulottu pocu uspitalieru, gratune à unu di<br />
i marinari praticu di i lochi.<br />
Ma i nostri guai ùn eranu micca finiti, postu<br />
chì ghjunti vicinu à a Corsica, ci pigliò una timpesta<br />
di quelle ! I venti suffiavanu tantu ch’ùn si pudia<br />
più manufrà l’antenna, issu pennone in punta chì<br />
tenia a vela latina, è chì ghjuvava à fà <strong>mo</strong>ve e vele<br />
alte di i maghji. Da a forza di u ventu s’era rotta a<br />
tagliola chì permettia à i canapi di fà <strong>mo</strong>ve e vele,<br />
face chì tuttu era statu lampatu via è ghjacianu in<br />
l’acqua u maghju è e vele imbulighjati : a situazione<br />
era diventata più chè critica.<br />
Davanti à tanti elementi cuntrarii, sburrai à<br />
pienghe, micca da a paura ma pensendu à mamma<br />
è à surellama ch’o m’avia lasciatu tandu, quandu u<br />
<strong>mo</strong> duvere sacru fussi statu d’esse vicinu à elle, di<br />
curalle è nutriscele, senza cuntà ch’ellu mi ci vulia<br />
à pensà à stabilisce e <strong>mo</strong> surelle in età di piglià<br />
maritu è di fundà dinù ella una famiglia.<br />
Davanti à tamante rispunsabilità ch’o mi sentia<br />
cullà in core, ùn ebbe altra risorsa chè di pisà un<br />
ochju ver di u celu è d’arricumandami fendu un<br />
votu. Mi precipitai à u ti<strong>mo</strong>ne, ch’o pigliai fermu<br />
è decisu in manu, è mi riescì di guidà u battellu<br />
contru à a forza tremenda di u mare è u furore di<br />
i venti. E cusì ch’o possi tene a direzzione è salvai<br />
u battellu da un navifraghju sicuru. U <strong>mo</strong> votu era<br />
statu suddesfu !<br />
Vultatu in terra, ghjunsi subitu in casa di u <strong>mo</strong><br />
babbone paternu, chì forse vi ricurdarete chì babbu<br />
era <strong>mo</strong>rtu propiu in a casa di u soceru, Guaracco<br />
Suerto.
E hè propiu in quella casa ch’ellu vense tandu<br />
à truvami u nostru cuginu Gugielmu di l’Ortale,<br />
à pruponemi a cura di l’anime di a chjesa di<br />
Sant’Andria, postu chì, ancu sempre giovanu, i<br />
<strong>mo</strong> studii m’avianu permessu d’esse digià prete à<br />
quell’epica. Pobbi apre cusì una scola è cum’ella<br />
s’era migliurata dunque a <strong>mo</strong> situazione persunale,<br />
aghju pussutu marità e <strong>mo</strong> duie surelle, a <strong>mo</strong> surella<br />
cunsanguina primanata è l’altra più chjuca. Quessi<br />
sò affari chì costanu assai, ma mi parse ch’ellu fussi<br />
u <strong>mo</strong> duvere, quant’è l’usi pè i preti, di mantene<br />
a famiglia. Mi ci volse dunque à indebbitami assai<br />
per falli à sunghjuna una bella dota.<br />
Era statu quessu per mè un duvere sacratu,<br />
ma tamante spese, issi matri<strong>mo</strong>nii cun giuvanotti<br />
di famiglie bè, è sopr’à tuttu d’esse cusì stimatu<br />
da tutti quelli ch’eranu sottu a <strong>mo</strong> responsabilità<br />
di prete, avianu fattu nasce subitu l’inviglia di<br />
tanti. Certi, à u sugettu di i debbiti, si davanu à<br />
discorsi pocu quenti in publicu è mi criticavanu cun<br />
ani<strong>mo</strong>sità in privatu. Si cunsiderava pocu nurmale<br />
ch’o avessi pussutu favurizà in <strong>mo</strong>du cusì riccu a <strong>mo</strong><br />
famiglia, allora ch’era sempre cusì giovanu è ch’era<br />
statu tantu tempu senza ghjunghje in Corsica.<br />
Tuttu paria di poca valia è ognunu si dumandava<br />
cumu puderia riesce à pagà i <strong>mo</strong> debbiti s’ella ùn<br />
fussi à l’assimbretta, scappendumine una matina, è<br />
ingannendu cusì quelli chì m’avianu fattu cunfidenza<br />
è prestatu solli. Ùn avia mustratu fin’à tandu una<br />
certa facilità à imbarcà, è avia d’altronde abbastanza<br />
stuzzione pè sbrugliami da per mè ! Era ciò chì<br />
curria da più à menu piattu in giru à mè è bastava<br />
da nutrisce tutte e fole scimesche lucali.
Si guastanu l’affari<br />
20<br />
Chì mi tuccava à fà in cundizioni simili ? Davanti à<br />
tante discordie, numicizie è falzità chì pigliavanu<br />
sempre a suprana ind’i paisani, u giovanu prete ch’o<br />
era si sentia straccià u core, di vede quant’ella suffria<br />
da vittima d’issu male a so cara patria. Ma ùn mi<br />
vulia micca lascià purtà da issa andatura murtifera<br />
è à u cuntrariu, m’affannava à circà di mette u bè è<br />
a cuncordia ind’è quelli chì si liticavanu, chì u <strong>mo</strong><br />
caratteru era di quelli chì tenianu sempre à calmà<br />
u focu trà di numichi invece d’accatizzà a brusta.<br />
E à dilla franca, qualchì risultatu l’avia digià<br />
ottenutu postu chì certi paisani stetenu à sente e<br />
<strong>mo</strong> preghere è lentonu l’arme, altri accittonu di<br />
purtà e so litiche davanti à un mezanu, è si tensenu<br />
à a decisione d’un ghjudice, dopu à u so prucessu.<br />
Era quantunque un picculu prugressu, pensendu à<br />
ciò ch’elli eranu i vechji mendi di regulà i so affari<br />
è i cuntrasti suciali, sia à <strong>mo</strong>du persunale, sia cù<br />
l’aiutu di l’amichi. Eppuru malgradu tutti i <strong>mo</strong><br />
sforzi è tanti servizii ch’avia pussutu rende à i <strong>mo</strong><br />
paisani è à quelli ch’avia propiu in carica d’anima,
invece di calmà naturalmente l’inviglie, non solu e<br />
ripiglionu ma e fecenu dinù cresce.<br />
Un casu veramente dispiacente accadì propiu<br />
ind’i <strong>mo</strong> lochi d’origine è trà di ghjente ch’o cunniscia<br />
in persona. Un ghjornu guasi tutti l’abitanti di<br />
Campulori s’eranu messi e mani in un locu chjamatu<br />
Gugliani ghjustu sottu à u paese duv’ella era a chjesa<br />
di Sant’Andria : piuvianu e sfrezze e si risicava di<br />
vede corre prestu u sangue, da tamantu u furore<br />
chì s’era scatinatu, da una parte è da l’altra di i più<br />
battaglieri.<br />
Tandu, senza mancu riflette una cria,<br />
pigliendumi in manu un scudu di prutezzione, mi<br />
lampai à mezu à i cumbattenti pè pruvà di falli<br />
cessà. Cume s’o avessi pensatu tandu à a manera<br />
naturale di a <strong>mo</strong> antenata Arienta, à mezu à quelli<br />
di Felce è di Ghisoni, chì eranu à cuntese per quellu<br />
matri<strong>mo</strong>niu, sè vo v’arricurdate. E u <strong>mo</strong> interventu,<br />
cum’è u soiu tanti anni nanzu, avia avutu u meritu di<br />
fà cessà l’azzuffata, almenu pè una stonda, postu chì<br />
pocu tempu dopu, altri partitenti affaccati da i paesi<br />
più in altu, s’eranu lampati in a baruffa, arrabbiati<br />
nant’à quelli chì eranu fermati quaghjò in bassu.<br />
Questi menu numerosi sarianu stati acciaccati, s’o<br />
ùn mi fussi torna inframessu per appacià cum’o<br />
pudia e duie bande rivali.<br />
Stancu, sudatu era, ma quantunque suddesfu<br />
di a <strong>mo</strong> azzione benefica, quandu mi buscai à<br />
l’impruvisu una petrata in capu chì mi lasciò una<br />
stonda mezu sturdulitu, cù l’impressione spiacente<br />
d’un velu davanti à l’ochji. A <strong>mo</strong> ferita, quella di u so<br />
giovanu prete, ebbe quantunque l’effettu di fà piantà<br />
ogni litica è tuttognunu pobbe rientrà in casa soia.<br />
U medicu Faticio, di a Casella, ch’ùn eramu mancu<br />
21