GRAŢIELA BENGA MIRCEA ELIADE. CĂDEREA ÎN ISTORIE

de primatul politicului sau al spiritualului. Ne permitem
doar să remarcăm că, în contextul gene-ral al gândirii
autorului, devierea ultranaţionalistă din jurul anului
1937 păleşte şi îmbracă forma permeabilă a
accidentalului. E drept, un episod în care războiul
declarat pozitivismului şi empiricismului s-a folosit de
unele dintre armele la care apela şi ideologia legionară.
O suprapunere total nefericită, dar care nu ar încăpea
într-o potenţială epură a constantelor psiho-culturale ce
îl definesc pe Eliade.
1.4. Specificul sud-estului european a fost delimitat
ca un punct de intersecţie a lumilor (Occident/Orient),
ca intermediar sau placă turnantă, ca sinteză a traseelor
geografice, spirituale, culturale şi istorice fundamentale
pentru civilizaţia universală. Mircea Eliade a susţinut
mereu că pentru un român este mai uşor să înţeleagă
cultura orientală, fiind-că are ceva în propria lui tradiţie.
O tradiţie arhaică, ţărănească, parţial comparabilă cu
gândirea populară arhaică a Asiei: “...noi putem mai
repede, mai uşor să înţelegem orientul şi să-l traducem
pentru înţelesul occidentalilor decât un occidental. Şi
asta o cred şi astăzi. Cred că ţara noastră este un fel de
punte între diverse culturi, Bizanţ, Orient, Occident,
cultură populară, cultură occidentală de tip modern, mi
se pare că este o punte şi un loc de întâlnire extrem de
interesantă.” 24 În acest spaţiu – matrice s-a dezvoltat
sinteza spirituală românească, extrem de permisivă şi cu
tendinţe la prima vedere centrifuge, coagulate însă de
spirite universale ca Dimitrie Cantemir, Mihai
Eminescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga sau
Mircea Eliade.