domnişoara di (pdf) - Editura Quark Press

domnioara
di
poem
pentru clavecin i orhestr
( în minor )
di
ctat subt o pdie
de tristul zilei ce-o s-mi vie
c-un prea muiat în carne-mi sânger
pe pleoapa celui mie înger!
domnioara di
deschide între orele de pe : afi
(ora oimului de api a lanului de foc)
prolog
doi de îngeri veneau din pustiu -
unul mort, unul viu,
cel de viu pe cel din mort îl cra,
cel de mort
pe viul din el i-l râdea.
buletinul de tiri
apa îi caut singur apele
s fie toate
o singur ap,
dar o singur ap
cheam nevoia împirii în dou,
dou dar singure,
dou de singure ape.
5

i
ea
avea rândunic locul pleoapelor
i
i rândunic-i era mijlocul vzului
i
i gura lui sruta venirea plecatei rândunici
i
i din apropiatele frici ale crnii.
o,
o!
numai c numai c numai c
el urca în brae privirile ei pe corabie -
pui de pisic agându-se cu gheruele
i pe dinuntrul i pe dinafara lui -
i ea l-a aa cu inima-i mursicat,
mursicat, o,
o,
ci erau întristri în care ea,
în care ea toat era.
a îi nivela trupul cu mângâierile
îngerul care o purta
prin întristri în care ea,
în care ea toat era.
o!
subioara ei de rândunic e împratul rândunicilor,
o,
îl cunoti dup absena din rândul su
i dup pleoapele stârnind furtuna, ca elicele,
pleoape vulcanizate ieind prin ele cerul
i prin care se vd îngerii crând ap
i
i îngerul a cântat psalmii crnii dumneaei,
o,
6

dup cum ar i fi:
i-am pupat coastele pân-a nit osul prin piele,
i-am iubit mâinile pân la sânge
dar ce rzboinic al nerbdrii sap sub sine-mi
i plânge
când i-am srutat biblia coapselor tale pgâne
pân la plsele?
O,o!
liter cu liter,
o, cum se curbau întrebrile pe care i le-am srutat
ah, cât dulce-srat -
(întrebare-femeie, ne-ntrebare-brbat!)
o,
numai dimineile ale din mine tiau asta,
cu livezile sânilor dumitale înfloreai stelelor mele npasta
când peste bucurie ne-am îndelung întristat.
o,
i umerii ti cu mângâierile mele înuntru,
cu luna i everestul cldurii mele de tine
prin interior i-am arat, i-am grpat -
din ei am rrit eu, care m-am semnat,
rou de mavrocordat -
a s-a înnoptat
femei
-a-n brbat:
doamne cum ce suflet
se câteodat mai preface pmântul!
(sunetul de salvare trece acum dintr-o parte într-alta a vieii
corbierului. s fi înflorit clopoelul furios de alb al destinului
în punguliele de ceai pe care le buser ei?)
i ca o duminic ea se odihni în visul de cimbru
i-n ltrat al chimerei i-ntr-un sclipet de aur.
veni sângele vieii cuiva i i se puse pe deget?
7

se gândea ea la el ca o coas la secer?
nu!
ea numai ca paiul orzoaicei înspre spicul de grâu
se gândea spre în el.
“m gândeam ca siropul spre fruct
i ca mine la el!”
(plângea gândirea ei spre alt gândire a ei!)
“eram cu fosta soie a lunii mai, zicea el,
învându-m rul manual al despirii pre ape
fiind cu mult mai voluminos i de trist
decât manualul despirilor pre uscat, zicea el,
dar cu foartele pagini subiri i uoare
fa de cartea despirii pre aer
care e dragostea!”
i
el a plecat, ah, teroare în cutarea unui rzboiu.
i se fi spus o, etc?
i
într-o tunic învelind nimicul
pe o scal a lacrimii cu cinpe mii de gradaii
sufletul se artase pân în dreptul prdului,
sufletul ei urcase într-un balon al nelinitii verzi
cându-i cu mâna pmântului
masei de ea.
cum poart vinul în el rzboiul i cântecul lacrimii,
cum poart vinul dragostea brbatului spre femeia
ce nu-i aparine
l-a repede ea vrsat în pre inima-i
i
la pe el o mare dinuntrum fcut.
pe el
pe care valurile aerului i-ale cerului
i-ale minii lui
îl purtau spre inversul valurilor aerului i-ale stelelor
i-ale minii lui.
8

i
tristeea lui era uzina
în care muncitorii nu-ntârzie nici-o dat
i unde lucreaz turbina pcatului cu turaie maxim
doar pentru el.
dar ce s mai spunem când rsturnase masa plecrii
cu picioarele în exactului sus?
numai c numai c numai c
dumneaei
bogat i-a rmul fost rmasul
i iarba mers flmând i-a fost
printre localnicii supui de pescrui –
radare detectoare de petii ghilotinând foamea pescarilor
i
ea va rmâne i va fi rm
cu viina rochiei înfiletat pe trup;
vor deraia nopile peste zile
ca sângele tatlui ipând în sângele fiului;
se vor prbui suspinele peste zâmbete:
foame a puiului de vultur hrnit de vulturul de pe steme,
destinele spinteca-se-vor pentru doar o atingere
iar liniile vieii se vor aa rsuci în jurul trupului
când din om coconul gata
nasc zeul îndurrii!
i atingerea, cea a morii fie-i-va ea, mai mult decât a,
soare, tu i luceafr,
rnii rumenite de neateptare
în barurile în care apologia este o târf scuipând semine.
i iari vor cdea orizonturi i se vor ridica în picioare
ceuri cu sbii i furci, cu nemaivzute cuptoare de urlete
i te vor striga pe tine femeie rmas-n amintirea sângelui
pierdut pe sub mesele ptate cu cercuri i cu amintiri
ca dorul dintelui czut dup locul lui din gingie,
precum tânguirea lemnului crucii dup viaa copacului
9

dup cum ai i zice –
iart-m lemn al crucii mele c viaa ta a fost retezat
doar s ari celorlali locul morii în care am mas
i m iarti tu pmântule-mumi tulburat
de vânturi, de ploi i-ndeprtat de rodire, cci rscolit eti
pentru a m crete în tine i vrednic a m acoperi
ca gustul pe vinul cel vechi!
atunci
miresele se vor îmbrca direct în vduvie, i multe,
i multe stele îi vor acoperi faa cu noi.
i multe i multe fee acoperite de stele vom fi!
i iari
ispita se va gudura, ca un lynx fotografiindu-se cu tlpile tale,
amuinând copilria vinului ce îi ascute sbiile
de vocile rguite
cu grimasa unui bilet de loto câtigtor
a unor trei ani de ateptri
pe dinuntrul ei, de ispit.
i
corabia era legat de rm
cu odgoane din cozi de fecioar
of,
i corabia se împingea pe sine
ca moartea pre viaa ce-o scoate puin câte puin
afar din trup.
i corabia era lacrima
i
care sruta obrajii mateloilor i care sruta srutul
lipit de iubite pe feele de lun plin ale matrozilor.
iar mâinile lor alb-negre, oi la iernat pregtite s nasc -
- ar trebui stii asta, Natanael, s te tie!
dar
naterile lor erau semne, naterile lor spre tristee
10

semne vruite de moarte erau.
I
PARCI PESCRUII, PARCI IUBITELE,
MAMELE I parci pescruii, iubitele, mamele i soiile
pescruilor,
parci dragostea iubitelor, mamelor
i soiilor pescruilor
purtau nframa ipetelor spânzurând
unpele orei
pe care scria „nu pleca, mai rmâi, nu pleca,
mori pentru mine, mon amour al florii soarelui îngduinei!”
într-o limb în care sperana silabisete i nu,
dar i mai puin retracteaz!
în port metresele crau cu sufertaele plecrile marinarilor
când pe feele de mese, bolnave de a tot fi fee de mese,
disperrile aruncau zarul pierzaniei.
miercurea-i golea existena din care beau
copiii cartierului opusul lor de copii
i inversul zilei de miercuri.
miercurea se opunea plantei ctoare: viaa,
oh, miercurea cu faa ei de lynx voiajor i cu diplomatul
în care stelele îmbtrânesc tot fecioare
împotrivindu-se zilei de miercuri a de pe dinuntrului lor
fiindu-i ce-ar trebui s îi fie-înafar!
oh, dar
lumânri erau numele degetelor ei. lumânri sângerii avea
numele lumânrilor unghiilor ei. strada mare
îi era dâra de la ciorap
pe care se vrsaser mângâierile lui
i
pe care nu le ptaser stropul suspinului.
dar patruzeciul gradelor
exist, cum spuneam, i-i la pând!
dar patruzeciidoule de grade
11

ale dragostei lor, exist, cum spuneam,
i-s la pând!
a stat surâs pe buzele-i ca pe coroana engliterei luciul,
i
ea care trebuia si fac loc în memoria lui
plin de ea, i-ntr-atâta de plin
nu mai exista -
ei bine, ea turna marinari în pahare
i-i da de but pe argini.
atunci el s-a uitat spre în mal
precum albu spre glbenu se uit,
diezul la becar;
cum ctre el se tot la ea uita
i vorba gurii lui cânta în alte vorbe
ce alt gur-abia le semna.
atunci pe sine s-a lsat pe mal
- dar nu e plâns care nu are-n el
geata vieii unei rândunici
i nu e plâns care s n-aibe-n el
pe-o fa viaa, pe o via moartea -
triumftoare una c e da,
alta izbvitoare c nu este!
of-of-of-of-of
of-of-of-of-of!
dar
nu e plâns ce n-are-n el, subt el,
rania aruncat în apa cântecului vrbiilor,
i
fotografia amintirilor corbierului pe rotativa vântului.
oh,
femeie, cu tinereea ta decoltat
i privind în lume cu ea – iarb spre fân!
of-of-of-of-of
of-of-of-of-of!
12

i
corabia ddu rotocolul care în termeni lunari
se cheam ocolul de subt noi al pmântului!
lor atomul de atom li se lipea,
lor pietricica trupului li se de pietricica trupului apropia
a erau
ai dragostei din lume toi îndrgostiii,
ai tuturor din lume despi,
i care toi o singur pereche-s
când
iarba cump hinue dragostei i-o duce-n poieni
la coal,
dragostea face dulcele din cprioar
se numeasc ied,
apa s le zic petilor „prima urgen”,
oh, urmrete cursul rzboaielor galbenului cu albastrul -
o biciclet f dini;
face dragostea copii i prini.
dar
dimineaa are o inim de salcâm,
inima o i ea diminea
care se numete pentru cum ar fi -
via!
buletinul de tiri
realitatea a crescut cu 8%. seceta vinde grâului
videoclipuri cu ploaia. moartea face play-back
i mulimea aplaud sfâiindu-i trecutul:
o parte-i taie capul i o parte-i taie capul huiduind viaa
preacurvind cu tine, via. cerul d “bun ziua!” globulelor
roii împrumutate, ca la o banc, pmântului, de ani i de zile
i ea,
13

cu viiniu ridicata fust de respiraia petilor
face semnele care sunt
orizont peste ape!
iar în oraul nostru
spectacol extraordinar:
PE CHEU
DRAGOSTEA ÎI PLIMB MÂINILE CA PE CÂINI
I D EXTEMPORAL ÎNDRGOSTiilor.
în spatele cablurilor de trei optzeci ale plecrii lui
plutonierii plânsului
lipeau postere cu mirosul crnii ei
peste sigiliile ah, ale, tcei!
iarna avea o fat de mritat i se numea
fat de mritat i corabie deprtat
iar în spatele feei marinarului cretea
ea
cea care înaintea lui sta
ca un norul pe norul pe stea!
a!
dragostea este un castron pentru gura flmândului,
zise el,
ce trebuie umplut permanent, zise el,
pentru gura venic flmândului.
of, corabia se împingea pre sine ca moartea,
se avea pre ea însi împotriva rmânerii
zorindu-se înainte ca houl -
i ca mâinile îndrgostitului, ca i houl
când fur subt api vânt.
ah, voi pagini 15 i 16 i 30 i 80 ale plecrii
i câte vei mai fi, i fi fost, nenorocite de voi,
cum singure v rsfoiri ca sângele dup trecutele dragoste
14

i cu fiecare plecare a voastr câte un suflet
e cu mult mai departe de voi i de suflet!
dar pe râul vâltorii ochilor ei,
pe împrumutatul râu de la pârâuri, al cheutorilor
getoase ale ochilor ei,
tria un pmânt.
i pe corabie avea râul, ah, un pmânt
pe care dezndejdea, nefiind la vântoare,
îl numea plâns, ca pe orice brbat
uitându-i sabia i cingtoarea acas.
zise ea:
ce ifigenii din nordul bogat al inimii mele
jertfesc rsfatului vânt
ca s înghee ca diamantul i cornul de cerb
aerul din corbii i catarghele
i pânzele de din aripa oimului?
ce dârze luciri de moned ale sângelui meu
-i aduc mrii s înlemneasc fagul sihastru
al valurilor din pietre i amarul apei din peti
ca paharul de coca-cola uitat în zpad
i sufletul mamei care nu mai e mam
când viaa fiului e furat?
din ce fagot al durerii s m duc lui ca sunet
i lepede înotul din el ca vietile uscatului
i s rmân pe mal?
dar apele mrii erau prietene cu apele din pahare
i oarecum efe!
i a fost zece i unpe i unu
i ora lui “n-ar mai fi s mai fie!”
fi fost tu dimineaa aceea
sucit-n urcare spre cer?
fi fost tu, rcire, proporia dintre ape i sare
15

care câte-o dat poate fi mri,
câte-o dat dorin,
dar ambele prinse-n cutiue cu bolduri
din care viaa nu se destul i retrage
iar moartea
nu înci nu?
el zise:
eu te-a fi îmbrbtat i te-a fi înfemeiat -
cum face litera cu falnic cuvântul
când îi d f de margini puterea!
ci dou treimi, dar dou treimi
din erupiile desfrâului, era ziua!
a a fost ziua, hi,
i aa a fost în apreziua, ha,
i aa i aa a fost în târziua, hu,
i în corbziua i în vrabieziua i în iepureziua he,
în care corbul i vrabia i iepurele
s-au artat cu între ele ceea ce
ar putea fi un hi-ha-hu-heplin
de pmânt, de cer i de dragoste!
dar apele mrii erau prietene cu apele ochiului
i oarecum slugi!
dac slugile pot purta pantofi roii
prieteni cu pantofii stpânului,
atunci fie!
i ea cum îi trecea “bun-ziua”
ca un fier de clcat peste rsucitele vene-ale vieii
picura cu pipeta direct în ureche
cântecul privighetorii cumprat la sticlue.
16

i se ridica valul i se culca peste el însui
într-o insinuant plcere a rcirii
iar marinarul îi sufla sufletul ca pe nite muci
i sufletul sufleea ca via de vie tiat;
ptura ei supura din el încontinuu
ca albul pe o pagin alb
umplând siajul cu figura ei pe kilometri i kilometri.
a a rmas cronica ultimei nopi
scris de mâna savorii.
dar cefele apelor mrii trgeau la jugul apelor ochiului
i oarecum înapoi.
iar corabia sparse cercul
i care în limba de muuroi a pmântului
se numete ocolul de subt pmânt al lunii)
vieii noastre de toat campania!
e i i ?
cine i-a spus înserrii s-i fac loc pe un scaun în parc
i sticlei si dea transparen?
i cine s fi pus în lemn ateptarea cariului
i-n pmânt nu urma i povestea potcoavei
ci sunetul ei?
dar astea nu erau nite cuvinte rmase pe mal, o,
ci cruciada tcerii pe ape, cariul stricat al mrii
ci plecarea îi ia f voie rmasul
când nu e-n plecare rmas!
nodurile sunetelor de pescrui
împiedicau luna s se dea drept soare.
pe mal
ea
17

trgea zarea cu mâna
hrnit de albul pustiului.
absurdul? duc-se dracu!
DIMINEAA SE DA PE EA ÎNSI
DEMÂNCARE FLMÂNDULUI
I NITELOR SUNETE ieite
din
pe urm
vântul a srutat o nframi a scuipat acest srut
chiar pe faa proaspt-plecatului;
dar proaspt-plecatul avea oftatul lui ca post-scriptum
pe care-l trimitea cu invers tax,
of, morii!
pe urm,
masul i plecatul în ateptare se-mbrau
cum doarme-într-un ou arpele i-ntr-altul pitulicea
puse-n acelai cuibar.
buletinul de tiri
ziua tria zori i prânz i chindie. viai moarte.
ziua n-a mai murit zori i prânz i chindie. viai moarte.
ziua înfia zori i prânz i chindie. i viai moarte.
de o mie, de o ie, de o sut de mie i ie.
a avut ziua.
mie i ie.
i ea spuse celei din ea:
a plecat, pentru c marea aa de srat m urte
i nu poate iubi f posesie;
iar cealalt ea, de dinafar de ea, a rspuns:
el a plecat cu ea în el, cci aa o iubete
i nestarea lui pentru ea nu mai încape în el
i-ar trebui s calce pe dragoste ca pe alergri cpriorul
gonind fierbineala;
un ogar este el, zise
18

micându-se marea,
un ogar deirat dup dragoste!
of, care, dar ce s mai spunem
când marea-i inutilu-n micare?
EA INTR ÎN BARUL I PLÂNSE NITE LACRIMI
ASCUITE
CA
L L
I U
L C
I A
i totui, în epoca vieii i morii,
petii se înmulesc.
i totui, petii se înmulesc
(prin uierul vapoarelor sunând strigtele îndrgostiilor)
iar vorbele lor de peti sunt pline de cu capul în jos.
el merge pe ape i este i este de oim
i de el;
ea trece prin visele lui i câinele inimii ei a scobit;
o pleoapi-a pus dedesubtul, o cealalt acoper -
clopot aruncat în fântân e numele ei.
toate mrile lumii sunt o singur lacrim
când plecarea smulge din inimi rmasul!
acolo e un aici f sentimente;
sângele ei din lacrimi de sânge era
i ea din ea însi era.
i toat cea din ea însi care era,
era dintr-o singur, dar sigur
de maxi lacrim.
19

i maximul ei i minimul
aveau maximul lui, i ce poate
floarea soarelui s-i fie galbenului,
lupul s-i hrneasc urletului
i sufletul fiarei din el.
dar despre asta vorbete pelinul sipicii?
despre asta aerul aripii când o conjoar?
despre da, despre asta,
despre asta i despre c da,
i asmut lacrimile spre ceea ce cred c sunt ei
ca puii spre o proasp experien
a precis înhrii!
i rmul îi lua revederea
de la nu ce i-a fost, ci de la ce ah, îi va fi.
a a fost i cu frunza,
i cu eva aa -
când i fcând,
când i evând!
IAR DIN FLUTURI
SPÂNZURTOARE INIMA EI ÎNA
I EL unul i cu unul doi SE SPÂNZURA
iar f semnul cânta:
i-am zis dusul verde-al dumbrei de dudu
u prin mine sânge
le ierbise ru,
n-am zis foaie-n boale, niciul de-al mohor -
a venit un oimul s m stea, uor.
i-am spus foaie ce-ai tu praful de sulfin
trist mai bea din carne-mi pasre strin!
eu tceam spre mine ce nu se mai zice
20

dar el st cu moartea-mi la un trup i plânge
pe un dâmb de sare
pe o floare rare!
i-am mai i pe urm n-am mai zis nimicul,
se usca pre mine moartea ca sipicul
iar pe trupu-mi carnea se uita de ea
cum pren însui ochiul nu se ochi vedea
of-of-of-of-of,
of-of-of-of-of!
i în timp ce prile de salpetru erau purtate
pe trgi de salpetru de ctre ipetele lor de sal
petru iar destinul pocni deasupra lor ca pstaia
matelotul se fcuse de oim
iar oimu-n el se tot aa
pân unde întristarea lui mergea
cu prea gândire ce-o avea
scurmase tot prin el i mult gsea
cu chip de ea.
o, i vântul i-a pus
ochii-i împdurii cu vise de ctre oftat
pe batista roas de oarecii roii ai despirii,
i-a scuturat boccelua amintirilor dintre el i campestru,
a mimat o coresponden în care fluturii sunt sruturi
trimii de enoriaii leni ai solstiiului
când fiecare fecioar-i cuptorul
în care coacerea pâinii va trebui!
dar matelotul fcea de cart dragostei
i se uita spre malul dinuntrul lui
cum în ciuperc otrava se,
ci, malul, da, îl otrvea,
cum nu putea
în el cu el, pe mal, s-l ia.
21

i ea privea spre valul dinuntrul ei
cum în otrav ciuperca se,
o,
ci ea pe valul, da, otrav, nu putea
-l cum i-a vrut aa cu ea s-l ia.
iar cei herei, cu ochii-n ei pe vzul lor,
se rsuceau pe cerurile de pe malurile
din suflet duse!
deprtrile, ah, aceste case, deprtrile,
unde nici-o dat nu dormi, doar oftezi,
- doctori scoând mselele orizontului. deprtrile
erau ea.
i ea se
î
n i
c c
o
l
în jurul tinereii ei -
lumini-n pdure împrejmuind casa unui srac,
i se cea floare de mac
adormind sub corabie apa la trei ani adâncime
numai c numai c numai c
DE MULT S-A RU PT DE MAL POD
GONUL
PRECUM BURICUL FTULUI DE MAM
i nervul soarelui a dormit în hamac,
al soarelui care e gura lui deprtat -
i cânta nerv de moarte, al soarelui:
i hai
lerui-hai,
pe cai
de-avem “pe cai”,
22

pe vânt
de-avem “pe vânt”,
i hai
lerui sfânt!
subt pmânt!
i un catarge ars de ploi, fermoar al vzului fiind,
deschise plânsul ctre zri.
o, cânt
era când i-invitase mrul înfloritul florii lui la cin
iar monarhia mrii împea înecaii dup supunere;
i erau rmuri când femeia din rotundul învârtit al elor
mica ruletele la care se pariau crime.
dar nerbdarea încuind matrozii
deschise marea ctre plâns.
ea se evoc pe mal, se invoc ea în bar
iar la masoarecii neastâmprului rod mâinile ei -
ha, i ha,
în continuu,
cum pe dulce-l roade pelinul
i pe moarte o plcerea i vinul!
îi rodeau mâinile:
ha, i ha,
în continuu!
veni cineva s-i recite integral viaa, trei serii,
altcineva îi drui melcul de sub numele melcului
din hiluziile peste care ea
i rsfira prul de o ioana darc pe rug
când pe fereastr intr rândunic
direct în sufletul ei.
dragii mei,
23

a ltrat câinele alb al dispreului
semnând cu mai multul plecatului
decât cu sunetul umbrei dumneavoastr
- doamn a rafinatei ore de cinci -
i-n ltratul lui faleza se spla pe cap de el,
i-n falez, of, sarea,
of, sarea despirii de frunza dumisale de sare.
of, sarea dumisale de carne de sare cânta
i sunetul corabiei deprtate
arunca petii pe mal sub forma muzicii igneti
care sunt peti i nu muzic -
peti îmbrcai în sunete de foale i de crue nomade
cu o bucat a vieii fiecrora lor de peti i de crue nomade.
dragii mei,
zicea câinele, ascultai-m,
ci n-am respirat decât aerul de subt pana de înger
i-am but apa dintre solzii sirenelor
iar acum
sunt cel care?
nu!
dragii mei,
cea contracâinele, de ce credei?
i scotea din lbuele lui ale din fa nite fotografii
trei pe patru pe cinci, nite cuburi ale timpului
în care despirea, gravid de-a noua,
ar fi putut s nasc întoarcerea.
dar nu!
dar nu, cci înainte de a întoarce corabia
vâslele în suflet se rsucesc;
dar nu, cci pân a se înapoia
sufletul se rsucete mai întâi în ochi,
ochiul prin sânge, sângeru-n trup
iar trupu-n râna ce ne hrnete
a cum îndestulm vietile spre-a le mânca
24

noi pe ele
ne îndestuleaz pmântul i trupul spre-a ne mânca
ei pe noi!
dar nu!
pentru c înaintea întoarcerii
mugurete-nverzitul, înverzete-nfloritul,
înfloritul rodete iar roditul se coace,
i toate ale tale se toate ele pe ele, o, ateptare!
ci dac nu te întorci în fiecare clip
n-ai plecat nici-odat!
oh, dezamgirile mrilor - rmul,
vindea felii de via, crude;
chimerele fceau perfuzii
i se scoteau din trup prietenii
spre a se lustrui.
frailor, frailor, unde, de unde?
i ea se închidea i se deschidea tristeii -
fereastr btut de vânt.
i aerul, ce arip-i i el?
pe cheuri expira srutul
suavei ri trite, naivitatea.
cui?
în bar, în laptele oglinzii
dansau tristei mâncând vzutul.
cu mâna, ah, cu mâna îi fcea din sine.
îns reginele
care în inim-i lipiser afiele pe care scria “linite!”
(- sticle închizând luna
de izvoade pe care s le tim, ce folos?)
reau speriate ca vrbiile
de cântecul antivrbiilor.
frailor, frailor, când ?
25

o prie de domn
asta e asta e asta e
i alt prie de domn
asta e asta e asta e
dimineaa la prânz dimineaa
asta e asta e asta e
gem salam ou moi i zacusc
asta e asta e asta e
copernice, newtone, malaparte,
sfânt vineri i joi!
asta e asta e asta e
o prie de domn:
asta e
viaa!
i
ea sta în bar i plângea din ea,
lacrimile luminau chila barului,
lacrimile erau încuiate în alte lacrimi mai mici
vopsite pe la încheieturile suferinei cu viaa,
intrau în muzici se revrsau pe acoperiuri,
curgeau pe streain în ciorchine, le ciuguleau graurii,
utorii veneau, priveau în adâncul lacrimii,
i vedeau vieile rostogolite înuntru,
se-mpingeau unii pe alii,
unii nimereau în viaa altora
i alii nimereau i ei în viaa altora i ceilali
în vieile cele rmase
cât nu se mai putea întoarce nimeni în viaa lui.
of, suflete, suflete, of,
suflete, suflete!
oFf!
lanuri de oel ale timpului, deschidei-v aluminiului!
26

of,
of,
crem nite iluzii ale, da,
îi zise, i-o btu pe umr, el,
chiar, of, cu umru-i din umr
i îngerul îngenunche în chiar el însui
ca luna-n raza ei când d de cel
i-nchide într-un numr
pe toi toii.
pe, pe aripile mele, pe,
pe marea o voi înapoi aduce, pe,
pe care tu doar cu-o-nainte-mi cruce, pe,
pe el i-l voi atunce, pe,
pe trecerile grele
mele pe.
zise îngerul i obosi aa de el
cum piatra deprtat-i de nisip i obosit
a apropiat era
de oboseala sa.
ea i lu o lacrimi-o înghii
crezând c vru si muri
ispit
i-n ea se ce adânc uita
de ea de ea de ea de ea
de ea
pân vzu:
marea cea de dincolo de mare i de ea
cum vântul scoate limba lui de limb
de vânt la mateloi
i vântul limba mateloilor o el chiar însui o
la el scotea,
27

i-i înjura pre limba limbii lui de vânt
dar petii spad-ai lenei marinarilor
dormeau chiar pe spinrile de marinari
i ea
prin lacrim-l vzu cum sta
întors cum spre ianuarie-i decembrie
i chiar la ea.
ca viaa-nspre pmânt
fu carnea sa.
ar fi s zboare vrut, ar fi i ape -
corbii-n pieptu-i venic s se-adape!
atunci îngerul o prelinse pe umr:
uite, zise el, ca dup o zi de grev în min,
uite, îi întind aripa stâng pân la el,
aripa dreapt s-l întoarc la tine,
ce-o fi mai rul din bine
va fi foarte va fi, i va fi de oel!
i se întunec pân dispru în întunecime
cu disprutul crat în cârc.
îns din ce nu era pentru plajonaui
UN FAR EMISE PIETRICELE
ÎN LOCUL UNUI TREANG IMAGINAR
I NITE VORBE, D-LE DRACU!
i ea lu masa cu hiluziile ei care luau masa cu priile
i hiluziile aveau geamantanele-n trup i coastele-n bnci
i vorbeau engleze - cu bastonul - te în mân
i nite maini veneau decapo - cu vitezele - tate
i îi opreau în dreptul ferestrei fduinei vitezele
i din dreptul vitezei fduinei trgeau
din nite grai nite mitraliere
prin geamuri mozo - de-ale mute proaste - lite,
în hiluziile ei cu geamantane de croc. i cu rie
28

cu boruri de cântece de rândunici
care zburau de prin aerul
în plin mirosul nesupunerii.
la aparat cânta o muzic pe acompan. de mitralier
i viii se-ascundeau înuntrul morilor din ei,
nu-i pe ei poliia gseasc.
i
ea sta la coloana mesei ateptrii f de-nceput,
gândurile-i sfârâiau ca mercurul duminica,
un plâns doftan venea s-i spun c triete
i
o bere, cerea plânsul, v-a ruga!
i
ei îi strlumina la urechi superba lips de cercei
i
i-a face un cercel dintr-un srut
i din puinul meu i-a duce mult,
i-a face un srut dintr-un srut
- se-nvrbia spre vultureasa lui un vult -
nu te uit!
iar când i timpul vru s se-odihneasc,
de el, de oameni i de spaiu
VITRINELE ERAU CU VIAA EI I LUMINATE,
PEREII PLINI DE NEPUTINA morii
de-a-i desena autoportretul peste propria-i figur
sinucigându-se.
cu nite cngi ieea sufletul ei în întâmpinarea
lipsei ptratelor negre, clugri ai desenelor,
care îi erau jurmântul.
d a r
UN VITRIOL AL SUSPINULUI, ESTE TOT,
ESTE CUM, I ESTE ORIUNDE.
singure, muzicile se-ascultau pe sine
ascunse în bonetele albe ale vrjii
29

i-n ctoria lor pe dinuntrul marmurei.
dar umbrele trupului ei rmâneau
fiecrui loc unde trecea,
i umbra-i s acopere pmântul ajungea,
mânt, care trieti
din carnea mea
cu umbra i cu carnea dumneasa!
i
soarele nici nu mai lumina
de-atâtul întuneric
trit de umbra ei.
d a r
timpul rsucea pmântul
cât umbra sa cdea pe galaxii
i
nimeni nu tia, pentru c nimeni
nu vre o dat afl dragostea
de nu e pentru el!
d A r
pe corabie se exersa,
se exersa o gâz mic numit via,
valurile umblau în papuci de mtase
cu o lamp aprins în mân, atente s nu-o sting,
ceau semne ochiului râios al neînelegerii
i semne câinelui de subt ape fceau
i
împiei care puteau s fie
dar nu erau ele!
ultima diminea a fost,
iar antreul ei un comar.
subt ape cânta cocoul revoltei,
al ruperii tivului împlinirii
30

petilor trind direct în conserve.
el sta pe puntea absenei lui
dintr-o lume care se deprta de el
ca lujerul de smân.
cine presar cântecul mierlei în ciocârlie,
înotul aerului de oim în zborul aerului,
dafinul dragostei în îndrgostii
i cimbrul morii în via?
a a trecut
din zorii fdelegii din noi
spre trecut
ziua.
mymul:
a a trecut
delegea din noi
spre tiut!
corul:
i gândurile sale ateptând pe scaunele tapiate ale viitorului
au adus cântecul randalinei, cel mai de mama sa cântat,
iar tatl ei pe ape dus era, pe ape era dus era,
pe ape dus la cel în pescuit apus,
spre susul unde mergem toi,
s-a dus!
:
randalin oichi de pe`
ce pescari cu fir d`argin`
tot încercu-i de din de`
31

te-n ace patru prin?
cum risip-se pre sine
vulpile hiclene lî
iepuri c câi cresc în vine
randaline ru le plâ!
randalina ea lucra
to la via i mhoartea sa
ca regin în ape, le,
une ade- morâle
se spuie a de ea
ru moarthe truphu-i bea
pe nvoduri când le
al pescar întolbur!
i ea simi lovitura de pene pe fai-i ptrunse
dezlipitul în vz, cu-o cithar cu note formate din zilele
ptmânii. i corzile-i curgeau în pmânt,
atârnând de ele picioare de rae moarte i un lichid era în cithar
din care negrul nu i-l vrsa
vre nici-unui strop.
el cânt, mai mult din pmânt,
mult i mai din nite ferestre i ui ale glasului su
de nomad prin vieile altora:
ia viaa mea i f din ea un covor
pe care murmurul tlpilor tale s calce,
i trupul, ca un serafim ce îmi eti, i uor,
cea mai raz, pre nor,
atinge-mi-l, oh,
tu mare, tu cea mare pe alge!
ia-mi viaa i f din ea cel surâs
pe buzele tale supus,
pânz pentru patruzeci i dou de mii
de catarge!
ups!
32

i pân s se întraripatul din roasa-i de vremuri cithar
întruchipeze, se i în leagn vzu ea,
iar mama sa fiind o! de o la fel cu însi tinereea tinereii sale,
legnând-o, i-cânta:
chipe înveni i apei
iel cerc s-i viermuri vând,
i fecioa cu oichii-i mauri
nu se-n plase a lui sta
randalina sclip de und
ablstmuri aspurca
cumn argimt îmsprele auri
se pre viaa morii-i da
ai!
mdar oul de cârlig
se în pru-i îmcurca
i fecioa în plsuri strig
pre trup de cel frumo
nu i-l d de domn volnic
de su i pân jo
carnea ei ca pajurea
nu s-orcum întricsturea
nene,
i nu-j caldului pe frig!
nene
carnea dumisale cea,
nene carnea ei a ra!
i-antofi chipe scoa
plasa, cu-a dimn peti fecioa -
dunrea, c ea-i forbire
plâmse pe bucuri mari
cân vzu c cu d-un mire
randalin-andalin
33

i s duce de reghin
de-i câmt dem lmutari!
i!
nopile pre zile mari!
i ea ascunse marinarul subt fâia de via a oimului
i drept era oimul ca-n palm, gândul lui un hidrant -
el se învârtea peste a doua de deasupra asupr a mrii i peste
prima de deasupra mare a pmântului i pe deasupra mesei unde
era ea cu însia ei. iar muli se fcur, foartele mulilor oimi
rotindu-se, i muli oimi de deasupra i de dinuntrul mrii i de
deasupra i dedesubt al pmântului se roteau, ei pe ei, i în camera
i deasupra rcorii prului unde ea se rotea, oimule erai ca-n
palm iar inima ta un hidrant
înspicând nevoia întoarcerii!
i marea oimului peste marea mirrii mrii ei era el,
peste marea pmântului camerei i peste masa ei de camer era el,
i peste chipul oimului, dar dedesubtul chipului oimului
era el!
i ea zâmbi întorcându-se spre mama crnii ei:
câmtece de vorburi tricste
s-aternu ru c pe mal
dar schipul de pescal
pe fecioar în mrejuri primse
i în tolburi o lvu
i i mul se fudul
fratre,
se-mpuie cu ea-n nunt
vizul cum -o fo vzu.
lele fa!
i când nunii nalt îi fu
randalina cu ochi du
ea cu pli din vorbe dese
r s îi pre suhlet pese
îl în ape trase mut.
34

tat!
i dintr-o dat prevzu cu ochii ei ai mici
de vrabie i de copil
pe tatl ei în barca mic,
zut cu ochi mici
de vrabie i de copil,
pe-o mare de finic,
zut cu ochi mici
de vrabie i de copil,
chiar într-o ziu mic,
zut cu ochi mici
de vrabie i de copil,
i întâlnindu-se cu-o moarte mrunic,
zut cu ochi mici
de vrabie i de copil, care zicea:
i d-mi gura ta a dulce
i d-mi gura ta
pân când nu s se duce
i nu putrezea
ca pmântul pe sub cruce
i ca vântul de pe lunce
i d-mi gura, i d-mi gura, i d-mi gura ta
pân când nu, pân când nu, ea nu putrezea
ca pmântul din pmânt
ca susphinul din cuvânt
ca sipica bat-o vina
care e s-o cânt!
i-i sclipi electra rzbunare pentru tatl su
asasinat de iubita lui, marea.
atunci urî, i ura fa de ap
se ridic prin ea însi în vârful picioarelor i-i crescu
mugurul dragostei pentru uscat.
vrabie, copil, vrabie, copil, vrabie, copil, vrabie, copil,
vrabie-vrabie-copil-copil, vrabie-vrabie-copil-copil,
35

i mama ei sp aerul tânr în pieptu-i tânr i pieptu-i îmbtrâni
i aerul i ochiul îmbtrânir
i cântecul se ofili deasupra leagnului ca verdea foaie de ap
i totul vieii mamei ei
i-al mamei vieii mamei sale-mbtrânir:
i de-atun din cân în când
iese-n nopi din ape-un câm
t
plâmgeri mari sumt pre pmâm
t
dod!
mdar dunre-a btrân
to se bucureaz -n val
cumn din mal cumn pân-n mal
i-are rege la regin.
randalin de randalin!
iar cineva o blând, peste braul care-i amorise, atinse
i spuse, iar spusele lui se vrsau ca mustul în fiert:
vor urla dup mine lupii i urii
dar sbiile nedeschise înaintea mea vor vâna
cu oimii inând oameni pe aripi,
numai tu vei atepta, numai tu,
vei frmânta carnea ateptrii lui s se coac
i
cine are lacrima se are pe sine,
cine se are pe sine se poate drui,
cine se druiete poate primi,
dar primete cine are nevoie
iar
fiecare are nevoie
D E D R A G O S T E
pentru c
36

cine are lacrima are sarea,
cine are sarea are marea,
cine are marea are micarea,
cine are micarea are întoarcerea
iar
CINE ARE ÎNTOARCEREA ARE DRAGOSTEA
ci
dac plecarea nu e lipsa dragostei
dragostea e întoarcere
iar întoarcerea dragoste
i întoarcere - dragoste, întoarcere - dragoste
ca pasrea-n ou,
ca vocala-n ecou!
ea se trezi repetând:
ca ecoul în voce,
ca oul în pasre
i dragoste i întoarcere, dragoste - întoarcere
i dragostea întoarcerii
pentru c
CINE ARE DRAGOSTEA ARE ÎNTOARCEREA
iar
cine are întoarcerea are micarea,
cine tie micarea triete marea,
cine mângâie marea înflorete vârsta srutului,
cine e stpânit de sare locuiete lacrima,
pentru c
DRAGOSTEA ARE NEVOIE
DE FIECARE
37

iar
cine are nevoie - poate,
cine primete se poate drui,
se druiete cel care se are pe sine
i
doar cel care-l are pe cellalt înuntrul su
se are pe sine,
cine are lacrima, vai, cine are lacrima, are lumea…!
lumea din ochiul ei drept: bil de biliard - lacrima alb; luna
din ochiul stâng: o neagri bil de biliard - lacrim neagr;
lacrima i lacrima neagr se alb i se negru împreun mrir
când o lacrim gri prin care bucurii i tristei navigau în
corbii de gri pe valuri de gri i-n muzici de gri
ngo.
buletinul de tiri
lacrim uria s-a rostogolit pe cheu fcând victime.
11 oameni din autobuzul lovit de lacrim s-au spitalizat
plângând încontinuu. ali 11, strivii de lacrim, au fost adui
cu hemoragii de râs.
i unii i alii sunt înuntrul oricrui pericol, cu excepia unor
inimi, buze i ochi. pacienii sunt internai în acelai salon iar
doctorii încearc s le schimbe sângele între ei. fiecare face
fotografii alturi de colesterolul celuilalt i de trecutul pe carel
poart cu el.
tabloul de grup este compus din adam, eva i arpele adeneului
cuprins în mrul vieii celuilalt.
muzica!
la radio, cântreul suferea cântând, cânta suferind despre
înelciunea singurii i despre el,
cum cânt ucigaii de ei îni despre ei îni:
cântreii!
38

amciunea? duc-se dracu!
i cântreul, acest paracetamol al voiniciei tristeii
cu vocea-i îmbrcat într-o voce de vidr
i cu vzul îmbrcat într-un vzul de vidri cu auzul imper
meabil dintr-o voce de vidr
cântând suferea,
suferind cânta:
- de post durere, vieii mele gri,
mi-am psit de dragul tu dumanii, hi-h
- aici intrau acorduri de cithri i de electronice dup care
continua:
i-au fost, , zilele, de lungi, , lungi cât anii
i-acuma fi-vei tot ce nu vei fi!
- i iar nleau acordurile încât auzul se ascundea în pavilioanele
lui, prul nu mai vroia s ias din cap, sem
turile se întorceau în smâni ftul din burta mamei în
fotografia bunicii aflat pe noptier. dup care cont
inua:
voi iubi pe cât te voi iubi,
voi arunca blestemurle ca banii, hi-h (sau i-m?)
ci m-ai borfat egal cu mitocanii
iar jalea ta plcerea mea va fi!
în fine:
cu viaa mea voi da chiar via urii –
vor fi neîndurarea i dispreul
familie, primind pe tine preul.
chiar de ne-a ros aceiai hran-a gurii –
mda i-a lipsit nimicul s te-asameni
om de-am fost eu, tu dincolo de oameni!
i o trompet continua: sol-sol-si-fa-si-fa-sol;
sol-sol-si-fa-sol—do, sol-sol-si-fa-si-fa-sol;
sol-sol-si-fa-sol—mi, care preau s spun:
„hai s ne punem vieile noastre-n pescarii
39

cu pescadoare amante
ce nu se aniverseaz nici-odat cu noi
i nici cu întâmplrile-carii
femeilor plante!
i hai s ne punem vieile-n petii-strigoi,
le dm drumul pe apele i pe chemri,
pe apele cu matilde i lucii
i plinele de-ale locomotivelor zâmbetelor noastre nevoi,
carevaszic pe mri,
pe mrile bertoluccii!”
dar clonul de oim se i auzea ciocnind în colul
de geam al inimii fetei dormind cu fruntea pe mas, i corbii
croncnind culori negre crar întunericul într-un borcan
i-l aruncar pe ziduri.
la geam veni îngerul cu aripile sale mototolite, pe dos -
una ieindu-i din piept, prin spinarea trecutului alta
i totul se fcu
pe o câmpie cu flori galbene pe o câmpie galben
pe o câmpie cu o viaa ei de galben câmpie, i galben
mâncând el floarea galbeni zicându-i galben ei,
celei de galben îmbrcat-n moarte, galben:
mâi cu mine, câmpie galben, pe câmpia galben
care eti, i galben va fi viaa ta, i galben
dragostea ta i galben aerul gurii tale galbene
i dragostea i inima ta nu vor cunoate albastra mduv a
cerului, care va fi galben, cu timpul su galben, i nimic nu va
altfel decât galben va fi,
i nimic nu va altfel…
i ea simi lovitura penei timpului peste fa
i cineva din adâncul vzului su
nu mai vru oh, s îi mai oh,
-i ias s-i ias s-i ias.
40

îngerul ducea o cithar în mâni se aez pe florile gal
bene de pe câmpia galben mâncând o floare galben la
gust i la regust. i galben începu s-i cânte din cithara a
roas, din care corzile curgeau în pmânt i de ele
atârnau picioarele de rae moarte. i cithara era plin cu
lichidul negru din care nu se vrsa delocul negru
al stropului su.
i el cânt:
„femei, iubii-v brbaii
cum îi iubete ochiul vzul,
i chiar mai of, ca tâmpla capul
i gura calului
ovzul!
femei cu pulpe de lmâie
din care pofta-i face suc
iubii acest phoem ce nu e
decât omagiul ce v-aduc!
femei cu ochi de ametistul,
i ah, cu leophard în voi,
iubii acestei clipe tristul
de-a face dragostea cu noi…!”
i
„sânge ru deee ce mi-a faceee..” i “la-la-la i sol-sol-sol”
i alte fleacuri din cithar. dar s mai vedei i ce:
ea czu în genunchi i se rug la ea însi
care este sufletul ei,
i la viaa sa care este însi ea, cerându-i vieii s se fac de vultur
i s zboare peste ea. i vulturul trecu pe cer i zbura pe spate, aa
de frumos înota în zborul spatelui su i mergea el pe aerul i pe
spatele aerului su, c toate vieuitoarele ale de ceriu, de pmânt i
de ape, zburau, alergau sau înotau pe spate sau pe sub ele însele.
41

i ea se sperie de sperierea asta a ei, i aa czu în faa vieii sale în
genunchi, prin ea însi czu ea, prin însia ei czu ea, s fie
sigur c-i viaa ei, i se rug pe o câmpie galben s vin cineva
atât de galben încât nimic s nu-i mai fie galbenul câmpiei:
i ea zise „nu!”
i el zise „da!”
i ea plânse „nu!”
i ea plânse „nu!”
i ea zise „nu!”
i el râse „da!”
i el zise „nu”, e mult mai de mult decât „da”,
iar dumneata
ai raza i circum
ferina
în inima feruginoas a mea!”
atunci îi scoase inima din el i-o arunc prilor
zduhului adâncurilor!
c o r
t i n a !
ACEAST SCEN CUPRINDE LUCRURI PE CARE, CHIAR
DAC LE-A VISAT SCENA DE DINAINTE EI, CA S FIM
SINCERI, NU LE-A PUTUT
(capitolul are chestiunile pe care chiar dac le-a visat capitolul
care va urma, degeaba!)
C A P I T O L U L 42. linia de metrou de subt ape.
i ea se rug la plante
cum se închin plantele în faa prilor,
la pri se rug aa
cum îngenuncheaz ele înaintea zborului
dar zborului se închin
ca îngerilor!
42

i
soarele dormea în bobul de grâu, veni ranul s-l scoale,
carnea sa neasc mirosea a culcu de cprioar-fecioar
i cu genele lui i-acopereau zânele pianjenul trupului.
i scoase ranul muierea din traist, pâinea, ceapa
i-o legtur de versuri -
dar fâlfâind prete femeia umple aerul cu micarea,
las ea vorbele-n iarbi se arunc-n dragoste,
cu mâinile îi ar carnea ranul mocnind pe azima câmpiei;
aripile de pre de dinuntru de trup i le desprinse el,
i-aez pe carne lumina -
iat, îi zise ranul crnii sale flmânde,
ci ranul are carne de ranc pe el,
voi slobozi faptele dinuntrul palmelor mele,
ca armsarul din mânz,
voi pune cântecul s nasc pasrea
cum nate apa corabie, dimineaa amurgul –
i mâinile lui au i pornit s trag soarele peste cer
ca moaa la facere pruncul.
dar cerul
începând din câmpie, veni ranca s-l scoale,
îi ddu cu piciorul la coaste, srir stelele de pe el -
i e cântecul ei un tunel
prin care linitea ranului trece.
i cât ai muri, ranii trag cu nerbdrile cailor cerul
i cu stelele lui coluroase grpar pmântul,
i pun tinereea pe ei, încarc bucuriile-n saci -
spicul, cât ulmul ispitei - sufletul lor rostogolindu-se.
i-ntre dou bucuroase odihne i-aeaz ei lanurile
i strugurii crnii mnoase,
iar la o rotire a mâinii, spre ce o face nemân,
ca dintr-un arc de lumin slbatic
spre cellalt d drumul la inima sa fiecare.
43

i inima fiecruia ddu notei sol ce-i al notei sol
i galbenului notei fa ce-i al galbenului notei fa,
care aa de galben este el i aa de galben fa de el
face glbenuul s cucereasc albuul
i pasrea s se nasc f penelul albului cântec.
dar la o rotire a mâinii, înspre ce mân o face,
ca dintr-o lumin slbatic de arcuri de via de lupi
spre fiecare vine inima celuilalt.
îns inima celuilalt, plecând spre celaltul inimii lui,
întoarse soarta rzboiului dintre glbenui albu,
i pasre se nscu din fâlfâitul cântecului su
i galbenul se sparse ca o ghea
flmând de a fi ap.
i veni iurea ploaie.
mai întâi ploaia veni ca o plecare ateptat de mult,
poate într-o main decapotabil, poate cu soia efului,
sau cu nimic dintre-acestea, dar obligatoriu spre insule
îndelungi i necunoscute;
mai întâi gurea ploaie veni ca un drume
cit i flmând,
ca un denun când ai furat milioanele bncii;
mai întâi ploaia veni ca o turm de porci grohind,
veni ploaia ca o cerere în ctorie
în noaptea de revelion când ai cmaa ptat de ruj,
iar ea, rochia cu ampanie i-ar mai vrea
pe un scaun în debaraua plin cu fiare vechi i pumnale
cu care nimeni nu i-a scrijelit viaa pe nimeni.
mai întâi ploaia veni ca o pagin 42 pe o hârtie,
pe o hârtie cu fotografia ta la pagina 42
utat de poliie,
i cade ploaia pe ea i o nenorocete;
ca o carcer, ca o carier, ca nite negri la munc;
44

în fine
ploaia veni cu bucatele ei,
nu ceru la nimeni nimic
i b picioarele -
ceea ce ar fi putut nate nite orgolii de-aici,
i în fine
ploaia izbucni ca un pojar i ca nite muuroaie de cârti
în rania unui recrut.
nimeni nu se putea abine de la ploaie,
nimeni nu fcuse coala de erou în faa ploii.
îngerul plecase pe o biciclet cu ghinion i cu multe roi
din floarea-soarelui, dac prin floarea soarelui
înelegem dihorii câmpului.
i ea plângea, la trup se subia
cu fiecare lacrim care cdea
ca un meteorit pârjolind istoria rânii rii
i-a rii rânii
i-a rii rânii crnii ei.
dar plânsul nu este inelul ei de logodn
iar rimelul
un clopoel, care iat?
i nu tim ce plecri a fcut, i nu tim
câte din morile lui a lsat.
nu tim!
i nici din vieile lui câte-a luat,
i nici vieile câte nu,
n-o stim!
i totui petii se înmulesc,
i totui petii se înmulesc cu ei îni
chiar acum când trim viaa asta nenorocit de peti!
45

numai c numai c numai c
cineva care nu e într-un deloc tiut pân-acum
catalog i registru
ridic cerului curcubetele
i ea prevzu curcubetele
inut de flamurile ochilor oimului
peste crupele de crin ale plânsului,
peste marea mimând c e mare
la un capt la un capt al oimului,
la un oim,
la un capt la un captul oimului.
curcubetele se pogora în cei doi
care ce,
care ce nu aveau?
i lumea trecea peste cerul plecând din inima,
i prin rai i prin iad se uita i zicea:
“uite cum se vede, cum se vede pmântul
privindu-l cu el, nu cu tine!”
i lumea ce coborâse înaltul
nici nu zâmbise la cei, nici cu oimul pleoapelor nu le fcea,
nici siei nu-i flutura ea cu mâna.
atunci podul, care se-ntinsese dintr-un suflet în altul
i care ce stie el ca pod, de pod?)
a fcut ca lmpile i vopselurile lui i intervalele
dintre durerile lui de pod
se numeasc “un fcut trist i totui întunecat”
din ce-o fi fost ea!
i-a fost verde i-a fost rou i-a fost violet
i-au fost sri plictisite de ochi.
dar încet
buletinul de tiri
nu zicea urmtoarele:
46

de un nesupravegheat curcubete s-au agat patru btrâni: so
i soie i soie i so. în ciuda pensiilor pltite în furnici au
zburat spre locuri despre care îngerii nu pot decât s spun
“bun-ziua!”. când s-au înat btrânii, spun biografii de
poduri i fântâni, au dat aa de tare ei din pleoape, spun
biografii cu fântânile ce-s viaa lor, c praful de pe luptele de
la posade a în total acoperit pe praful luptelor de la rovine.
convoaiele de camioane militare au fost mestecate de praf. ziua
de luni, absentând, s-a prezentat la serviciu peste ziua de
mari. câinii s-au prefcut în pisici i au tors, cravatele
imperiale au etc.
D A R
cineva poate crede c
d o m n i o a r a d i
este o gardenie!
cineva poate supravieui cu gândul c sufletul domnioarei di
nici nu locuiete în oim
noaptea când o suspin el pe ea ca pe roi compresorul!
i cine, dac nu plângi, i cine s fie mâinile alea disperate care
i ias din ochi?
i cine s fie florile care plindu-i fructul
mân nemicate ca floare
i viermele mrului i rochia msii i-a gogoii
i-a fluturelui care-i ies ie din ochi? ce?
ce ochi s fie tia, ei, care-i ies ie din ochi
i care nu se vd pe ei îni c plâng
i nu-s lacrimi?
sunt cei care zboar peste case, alb i negru i alb?
sunt peste albele i negrele case care zboar
cei alb i negru i alb
ieii din inima ta, pescrui?
nu!
47

tu plângi! zise vântul.
nu plâng, cum o s plâng? zise vântul.
ba vd bine c plângi! zise vântul.
nu plâng, de ce s plâng? zise vântul.
de tine s plângi, zise vântul, de tine i de mine
plângi!
nu plâng, zise vântul, nu vd de ce s plâng, zise vântul.
dar lacrimile astea albe i negre care trec peste case,
ce sunt dac nu lacrimi albe i negre
care trec peste case? zise înfuriat vântul.
nu sunt lacrimi, zise înfuriat vântul,
sunt pescruii din inima mea, zise înfuriat vântul.
dar pescruii tia albi i negri i albi
care trec peste case,
ce sunt ei, pescruii tia albi i negri i albi
care trec peste case
dac nu pescrui albi i negri i albi
care trec peste case?
zise i mai înfuriat vântul, i mai înfuriat.
sunt lacrimile mele, zise foarte înfuriat vântul.
nu sunt decât lacrimile mele albe i negre,
zise foarte înfuriat vântul, foarte, foarte înfuriat
i o lu brusc peste case
cu mers fcut din noduri marinreti.
i dintr-o dat roiul de alb-negru trecu
peste alb-negrul suspinului srat al de pestelor case
i un oftat s-a rupt i a curs pe calea ferat,
i un oftat a curs pe inversul cii ferate
cu trenurile resorbite în gri
i plecrile întoarse în mâinile fluturând
48

i în îmbrri ce-au rmas amprente pe trup
spre îngerii ce scuip deprtarea.
i a fost verde i a fost rou i a fost violet
i au fost ochi plictisii de licori.
ai ti i-ai îngerilor de serviciu,
ai ti i-ai ti i-ai ti i-ai ti
i-ai îngerilor de serviciu.
încet.
Foarte încet.
DE CE AVEM OCHI ÎMPREUN
SAU
DOMNIOARA di.
DOMNIOARA di
SAU
DE CE AVEM OCHI ÎMPREUN
mai întâi buletinul de tiri
un curcubete prbuit pe pmânt a.
i-au venit pene de înger s-l ridice de la pmânt
pân la pmânt. doi îndrgostii deprtai la distana
dintre albui scosul puiului din glbenu au inut
într-atâta în inima lor curcubetele c s-a fcut un tiv
de litere
di i d i d i di.
domnioara di avea sufletul gardenie
ale crei flori sperai tu.
domnioara di trecea
de gardul pe care numele domnioarei di îl trgea
49

între ea i o parte a inimii ei.
ce lacrimi s fi avut domnioara di,
ca nite lopei care scoteau din inimile noastre crbunele?
“mi-a aminti o zi în care domnioara di
se nate în staulul înserrii inimii mele
i a repeta o întâmplare
în care vulturi vin pe bra s m vopseasc
iar sângelui, cuitul fie-i pat”
plânse inima oimului
din inima oimului domnioarei di.
i îngerul întinse aripile prin ele însele
pân ieir-n afar.
atâta strig el prin strigtu-i de înger
iptul iei aa de mult înafara strigtului su
încât acoperii ranii la plug i mugurii po.
i vzul îi ieise atât de mult prin vzul lui încolo
când o mie de guri prin scoroarele privirii
din o mie de pungi ale boabelor ochilor
în care-i dau vileagul hermeii plcerii.
i îngerul atâta îi de mult întinse numele
se în chiar ne-numele-i schimb,
i frunzele i slile de ateptare ale verdelui,
i i nici frunzele nu au mai dat privelitii nval
de la balconul, dar de la balconul unor viei ce nu-s!
i îngerul acoperii sub fâlfâit
tot fâlfâitul pr`lor din toate timpur`le
ce se nscur pri sau cuite,
când pasrea este o fost pasre
de cântecul pdurii omorât
i cântecul suav al deprtrii
ucis de ascuul banilor
jucai la ci de greierii plcerii.
50

i îngerul o el privi aa
cum te în ochi privete hidrogenul,
iar oxigen se uit în ha doi
o,o!
deart lume când nu mai exist
un o!
în ochii lui o el o pe ea privi,
ci nu în ochii ei!
iar când pre ea cu inima vzu
prin sinea lui, i nu pre dinafar,
i mâzgli pe coapse simfonii
ce fac chiar însi dracii de ocar
cu hoi cîri hâri mâri stai
de-i pune luna pielea pe susai
dac te prinde nopile pe-afar!
când el prin el de ea ddu
se tears la ochiul în care
pluteau în deriv africele
i dintr-o pleoap aezati-întinse josul,
dintr-o pleoap a susului pe unde nevenitul venea
în cpriorii acoperiului sosirii,
cu peter în care intr ea,
i ce gsi acolo ea,
i ce acolo ea gsi?
acolo ea-l gsi pe:
acolo!
se d: a i b i c i d;
a+c= bun-ziua
c+d = cum ar fi
se gseasc a+b.
51

ea acolo gsi
vorbele îngerului nevorbite:
“vino cu mine în a+b,
cum vine litera p în pmânt
i litera v în desvânt,
vino cu mine în he-he
al dracu ce sânt
de nu te voi
diavol din sfânt!”
buletinul de tiri
pe rumeguul unei mri s-a ridicat un curcubete
din plânsul de destulor ri
i
râsul cel puinor fete
el era de diamant, în toata lui o-ho-ho-hi,
i
muli feciori de crai pieri
cu vise de amant
în
care fete de-mprat
se
încuiau în re i mi!
a plângeau feciori i fete
din
visul cel de curcubete
cum povestii perpesilant
of-of-of-of-of
of-of-of-of-of
s-a tot antioftat! ete,
o scrisoare a nostromului ctre nostrom
i ctre însi scrisoarea lui
52

domnioara
di
poem
pentru clavecin i orhestr
( în minor )
di
ctat pe o pdie
de-al zilei trist ce mi-a fost mie
i scris pân cât mai sânger
cu strinul vieii mele înger!
în reluare, pentru cine a deschis cartea mai târziu:
scrisoarea nostromului ctre nostrom
i ctre însi scrisoarea lui.
motor:
“îi scriu ie, scrisoare-o, despre ce nu i s-a spus
ie de ctre mine
i nu mi s-a spus mie de ctre mine!
n-ar fi fost s ne-aezm pe o piatr care încotro
ci piatra poart sufletul omului mort,
ci s ne punem din râul
ce duce sufletul de omul viu!
a, ne-am rezemat de suspin
i pe o mângâiere i pe un cântec i pe o egret
care erau lumea luminilor ei
i viscolul i ecluzele i mama dracu mai tie i ce
ce mângâieri, ce i ecluze i viscolul sufletului
erau lumile ei?
noi mergeam legai fiecare cu tristeea lui, spate la spate,
ca albul cu negrul i sunetul cu tcerea,
eram spate la spate legai ca adolescena cu brbia
gata s treac una într-alta,
vase comunicante ale nenorocirii.
53

dar eu nu m nscusem pentru domnioara di
ci m nscusem s mor pentru domnioara di,
ca a fi pentru a nu fi.
trebuie s pori tristeea la old
ca pe-o teac de diamante.
i m uitam la el în vreme ce marea
plin de ea însi, m fcea s m uit la el.
poate c n-aveam ce face, sau poate c din
aveam prea destulul fcutului!
dar el privea peste coliviile apei
i peste el însui care era viaa lui de pân atunci
iar printre prezentul i trecutul lui se fcu,
se o aa de sprtur fcuse
n-o puteai înfunda cu trei mii,
cu trei mii de cmizi ale crnii arse i inute subt pern
i nesrutate!
el suferea conform legii suferinei nr. 1/1995, republicat,
art. 33, alin. “patele m-sii”,
iar eu încercam s fac marea uscat, suflam peste ea
i se ridicau petii prin aburul gurii mele
pân-n vârful catargului, s nu se sufoce,
priveau vuna tristeii gata s strige “pmânt!”
când urcau pe lâng lunatecii umeri ai marinarilor
ai fi crezut c fceau nite semne din care
ar fi s-nelegi:
“iat ce face femeia din om când ea nu se-ntoarce,
când ea nu se-ntoarce iute-n brbat!”
el din mirrile mele asambla cuiere albastre
pe care sclipeau oftaturile mateloilor.
dou scrisori palmele lui citite de steaua-pota,
dou, i totui netrimise scrisori!
a a fost primul trei zilelor sute
scrise de mine pe jilava pânz a ctoriei
54

cu viaa mea de nostrom.
unde s pleci? i-am strigat sufletului,
unde vrei s rmâi? m-a întrebat inima -
i se însufleea pe o piatr, el,
i s-a aezat pe un râu, ea,
când apa trecea pe deasupra de desubtul de noi
cu nite noduri de vitez spre or,
cu nite noduri spre moarte!”
acum se observ pe rm c
domnioara tigret geta-begeta
are pe dinuntru-i dou nluci:
una este asceta,
alta care numai atunci!
pe aceasta s pot s o tiu,
cum duminica tie de srbtoare,
valea de vale i lunci,
i-aa, de sub viu
-mi dea inimii demâncare!
ei, domnioar di cum te pori tu viorie
cu nlucile, pri rebele,
ca atunci-ul s fie
acumul inimii mele!
dar domnioara tigret se grija de tigreta ei
cum de ochi îi vede privirea
aceasta a fost dragii mei
i va, nu va mai fi niciodat
tirea
55

TIGRESA I TIGRUL ERAU EA
CARE NU ERA TIGRESUL I TIGRA
tigrul su fiind trupul tigrului su
se certa cu tigresa poftei trupului dumisale,
ea, a de ea, a cu sânii cât sânii din visele puriailor,
ea, a de ea, a cu moalele coapselor ca vocalele alfabetului
ri la el ca un punct când pierde alegerile liniei,
ca linia la o suprafa,
i ea, ca tcerea cea grea la cuvânt, se ddu ea la el,
adic lui,
dar tigrul era fa de ea
nite pipi uscat pe acoperiuri de piele,
când era fa de tigrul, ea,
solarul în care semnai dragostea.
i tigresa îi ascuea ghearele minii
cum se ascute sunetul în trompet de ziua independenei.
ce faci aici? îi zise lui
ce faci tu aici? zise el încercând s-o împing
afar din trup.
dar tigresa îi trase o aa de tigres rea ce era
i de ghear a minii
patru i cinci au fost i chiar ase i apte
întoarceri au fost ale tigrului prin el însui i opt
pân s ajung la el.
i ea era aa de tâni felin
tinereea lui i frumuseea lui
pe lâng acestea ale ei frumusei
erau pipi uscat pe cinci acoperiuri de piele,
i ase i apte i opt.
atunci a rrit litera T,
i sub litera T
56

sta litera T aezat pe labe
certându-se cu litera T.
poate crezi c glumesc, zicea litera T,
poate dumneata crezi c m venus cu tine, zicea litera T,
poate crezi c,
dar ce?
of-of-of-of-of
of-of-of-of-of!
i tigresa îi scoase pielea, o puse pe jos,
i aez strvezimea i strluminarea
picioarelor peste piele
i dintr-o cithar fcut din pletele pe care i le smulse
dete s înmugureasc în sunete
lacrimile dumisale-n cdere.
cu ea însi îi cânt tigrului:
i tâlharule i frate
nu te vrea cu mine bate
ci acelorai de mândre
le-am but sihastrul lapte!
i-avem trupul cea sipic,
mândra-n gândul ru i-l pic
de-i vrea noaptea numai noapte
iar ziua tot mai mic!
ia, zumbo-zumbo hi,
ia, zumbo hi,
i,
ia, zumbo-zumbo hi,
ia, zumbo hi!
ia, zumbo-zumbo hi,
ia, zumbo hi,
i,
ia, zumbo-zumbo hi,
57

ia, zumbo hi!
(se repet cele dou strofe
dar cu o octav mai Isus)
ci mai bine palma, tat,
lâng humerus îmi pune
de cinci potere s bat
ai de ne ne-or ni, - pe lume!
i mi frate i tâlhare
-te jos din drumul mare
i-adu recelui vin gustul
i-s sluga cea mai care!
ia, zumbo-zumbo hi,
ia, zumbo hi,
i,
ia, zumbo-zumbo hi,
ia, zumbo hi!
ia, zumbo-zumbo hi,
ia, zumbo hi,
i,
ia, zumbo-zumbo hi,
ia, zumbo hi!
(se repet cele dou strofe
dar cu un octavianus mai prejos)
i tigresa îi mut strvezimea
i strluminarea picioarelor sale sub iarb,
i trase pielea pre ea,
i, ca i când, ca i când i ca i necând
intr-n tigru care un timp ca i când,
ca i când i ca i necând
nu se mai de sine vzu.
58

iar luna trecea cântând cu mâinile la spate
peste incantaiile muuroaielor de amintiri ale vocii ei:
foaie verde de merlin, m,
hai puicuo s te vin, m,
te crin, s te pe lin, m-m,
pe prin frunze de astrin, ,
-m!
i
tot pe-sus-pe-sus-pe-sus
unde moartea nu m-a dus
nici pe jos nici la mijloc
nu-mi face viaa loc!
iar cerul o îngân în
cântecul lunii tradus în limba vântului:
varianta clasic:
vâj-vâj-vâj, vâj-vâj-vâj,
vâj-vâj-vâj-vâj-vâj-vâj-vâj!
vâj-vâj-vâj, vâj-vâj-vâj,
vâj-vâj-vâj-vâj-vâj-vâj-vâj!
i
varianta remixat
(remixata variant)
Konnln%![[]]nlnâ0kbdeq5u++0g998 +9 oliu;h +0999878u9b
9+09+zgxxdpo4

pe urm în condensata limb a pmântului:
(-]1]+%[_:_;*?=(/&[*[])
i bineîneles, în limba de lemn a copacilor
i-n limbile de circulaie ale pietrelor i râurilor.
e cum i-ai zice întristrii “mriuc”.
ia s vedem cum ar veni:
”mriuc, adu-mi o can cu ap!”,
sau,
“riuc, stai mai departe
c prea te vreau lâng mine!”.
i
O, DOMNIOARA DI AVEA
o domnioar di!
sufletul tu este o min de crbune,
zise unul,
subt care este o alti mai bogat,
i mai alt min de crbune.
i sub a doua i a treia min de crbune,
zise unul,
care sunt aa de bogate, c nici nu exist,
i subt a patra i a cincea min de crbune,
zise unul,
i subt a cincea i-a asea, care nici nu exist min,
zise unul, de crbune,
este o cu totul i totul, cu totul,
o nesfârit de cu totul min de diamant,
zise unul,
iar sub cea de-a aptea min de diamant,
care nici nu exist, de crbune,
zise unul,
60

este o cu totul i cu totul min, dar mult mai cu totul
min de diamant,
zise unul.
iar sub aceast nemaisfârit min
de cu totul i totul de diamant
e o min de rou.
minerii se nasc spând la aceast min de rou
i se nasc spând la minunata min de rou.
nimeni nu iese afar decât ca s moar,
i moare ca s ias afar.
atunci îi aprind o igar, prin interiorul trupului,
nu deranjeze pietrele i prile strlucitoare de rou,
i râd între ei de parc iubitele
ar fi un front prbuit
iar cuitele ieind la iveal nici nu le-ai ti.
i mor. da i mor. ei i ce?
zise unul.
i minerii muncesc sub cea mai aceast min de diamant,
i sub cea de-a mai a doua min de diamant,
care nici nu exist.
iar ca s nu le fac inima grev, sau de vre-un arcul electric,
noaptea vin pe ascuns caraliii i le-aduc couri cu voci
i nori pe care-i întind minerii pe pâine, nori plini de peti
traficani,
i scrisori în care rujurile s-au ieftinit,
zise unul.
este sufletul ei
zise unul,
este sufletul, sufletul ei,
zise unul.
dar deodat
sând vielul mugetului mrii s se jertfeasc pe stânci
iei în faa ei din mare tânrul din negru,
opind pe scâncetele stâncilor pe care
61

valurile-i plesneau acele de siguran ale bicepilor.
scoase o mân de subt cmaa neagr care era el i zâmbind
îi zise ei, cum îl privea ea ca pe o perl necunosctorul de
perle:
n-am venit s mergi cu mine, n-am s nici nu mergi,
dar când
plin fi-va ziua, într-o ziu, într-o zi
tot mireasa mea vei fi,
o, ta-ra-rara-ra
blând!
of-of-of-of-of
of-of-of-of-of!
i ca s-l îneleag my bine
îi spuse
pilda copaciului rcitor:
i când s se refac în copaci dimineaa, copacii,
în loc de prile de frunze i de prile de pri
creteau bani.
bani de sunetele i de tcerile toate
creteau din seringile crengilor care fceau injecii
cu miros aerului.
nu-i puteai atinge pe ei de copaci, astzi i mâine,
rcneau cu aa de puterea copacilor
i-ar fi spart burta urletul lor
pe unde te credeau ei de copac.
i omul zicea:
- d-mi fagule din banii ti, s-mi fac cas,
se zdruncin viaa în mine i noaptea
n-am pe unde mi-o aga!
62

dar fagul se ridica în capul oaselor, aa de eapn i mult,
apte înnodate priviri nu-i culegeau vârful.
- împrumutai-m, teiule i tu plopule, voi,
-mi cumpr cru, aia nu mai e bun, d-o dracu,
râde lumea de mine la moarte!
dar teiul i plopul intrau într-un aa de negru frmânt
înghiea orice sunet
de pe faa de lemn a pmântului.
i-au venit albinele
i-au trebuit s le cumpere zumzetul -
vântului, dup ele venitul, i-au pltit adierea;
au venit prile si vând cântecul
i florile amirosul
i pe toate au trebuit s le cumpere,
i pe toate.
i tânrul se aez pe o stânc, numai cu trupul se aez,
sub muma-pdurii valurilor sparte peste hainele cernite ale
inimii lui, i la o imaginar cithar începu cam s cânte:
- ce duci moarte, tu, în lad,
ce tu moarte cari pe vânt
de nu-i ochiu-mi dat si vad,
gura de nu-i d cuvânt?
- eu în lad-nchise duc
strlucind în schiptre, mi-m,
oasele de pre haiduc
ce lucire-s f noim!
- ce duci lad, tu, în moarte,
i în tine, i în ea,
cari aproapele dep
arte
63

i pe dracu s te ia?
- eu închise-n moarte duc
strlucind a poam acr
mândre oase de haiduc
i-ateptarea ta, în lacr!
i continu f s ia seama la muma-pdurilor valurilor
care
se sprgeau de spatele su ca neateptarea miresei de mire:
pe la chindie
se golise chiar amintirea
fostei puteri
i tânrul fcu semn
valurilor care-l acopereau
cu vuietul i cu istoria lor,
i ele se încreir,suflet de
mireas-n biseric, i se
ternu o
i omul zise:
am luat merluciul securii i m-am dus la fag,
i la plop i la tei, am spurcat
i am tras aer în piept
ca în faa lucrului greu de fcut.
64
linite i înc o linite de
parc lumea ar mânca
numai linite, i continu
peste pturile i
cearafurile i pernele
astea întinse de linite:
- nu ne tia, stpâne, c ne-ai crescut,
se rugau în genunchii inelelor lor, plopul i fagul i teiul,
nu ne lua conaule viaa, c suntem sraci,
i n-are copiii cine s ne creasc!
dar conaul avea urechea-înfundat
spre un aa de rugat!

i tânrul fcu semn valurilor care venir s-l ia
i-l purtar mult pe de-asupra lor, i, dup multul de
deasupra lor purtat, tânrul fcu o ultim reveren spre ea
i dispru înuntru lui i al valurilor.
i ea se gândi
i plânse târzii
lacrime de saxa
cu gust de metaxa
i vântul îi zise într-o limb-n care s se îneleag numai el.
dar mai întâi
buletinul de tiri
astzi, moartea aflat într-o vizit de lucru i-a inspectat
domeniile. a fost suficient de primit de ctre mare i argintul
oropsit al pistoalelor srii. moartea s-a artat mulumit
de cum, mulumit pentru cândi mai ales pe cine.
nu s-au semnalat furturi din magazine,
nici din mare sau muni.
crainicul:
i acum orientul mijlociu, inelar i artor…
… s se îneleag numai el:
-ntr-o noapte prea,
(taci!)
mi-a czut în pat o stea,
watii i amperii
m-au canonizat durerii,
decibelii mari
mi-au mâncat amariul vieii
cum i-s morii cât copacii
ai ru negri cari.
65

c o n t i n u
m
jessica, jessica, ah, ce faci tu, necurato, acolo,
jesica, jesica, tu?
cine te vzu
gândul su cu trupul tu se foarte ru sttu -
lyr cu apollo!
pentru c
jessica era o jessic mai puin mult jessic
decât foaia untului cu-a tutunului,
deci acolo-ul ei se oprise aici
ca oetu-n furnici
i mintea nebunului.
ο!
vântul se ddu el jessic pe urm se neg
a cum se d vântul de curriculm vitae îndt.
acum ce facem, dac nu-l mai avem?
acum ne facem c el este el
i-l strângem la piept
pe cel care nu e!
jessica, f-te vânt i iubete-ne
cum iubim noi inexistena ta!
dar mai bine
66

DESPRE CUM DOMNIOARA DI SE-NCUIE
ÎNUNTRUL EI
I ARUNC TOATE PE GEAM
patru i mai muli soldai încrcau surâsul domnioarei di
în camioane.
cinci i chiar cinci soldai trgeau mângâierile
domnioarei di în sticle.
i toate lucrrile ei cu fapta, cu gândul i cu bluza
au fost îndestulate în lzi
ori turnate în sticle i cu etichete.
i multe, foarte multe lucruri erau ridicate în camioane
cu motoarele aprinse i lumini pornite, gata s plece
pe front i cu etichete,
de exemplu încminte i de exemplu tutun,
i de exemplu a face dragoste pe o cale ferat
iar trenul marfar trecând pe deasupra,
gândea un soldat a crui iubit
gândea abrupt la un altul
iar altul acesta gândea la o cu totul i cu totul alta
decât sergentul ce-l inea închis în arest
dei avea o cicatrice cu poza iubitei pe inim
în timp ce la radio (a dracu obsesie!)
se cânta despre inima ei sau despre inima ta
care este inima ei de sergent cu cicatrice.
i undeva sus, foarte sus, pe cer, se rotea un oim
sând în ceruri esena ca o lmâie-n paharul cu ap.
lumea era o r
de la ultimul
of
i cu etichet de firm,
dar penultimul of
67

i antepenultimul of
au fost toate nite pline
de sufletul domnioarei di internri.
PAUZ DE MA
REVENIM DUP ORA 13
PAUZ DE MAS
REVENIM DUP ORA 1 3 A
PauZ De MaS
REVENIM DUP ORA 13 BIS
PAUZ
REVENIM DUP 13
PAUZ
REVENIM DUP ORA
PAUZ
REVENIM DUP
DUP ORA
REVENIM DUP ORA 13
RE
VE
N I M
DUP MAS! REVENIM DUP ORA TREI SPRE ZECE
DE MAS!
Revenim E
V Enim N I M
p a u z d e m
a s
ci la dumanii pe care îi are
68

i diabolul trebuie s se odihneasc
69

ASTA A FOST.
I A FOST ORA 13!
buletinul de tiri
(al bufonului)
într-un castel de ci era o domnioar,
i toi, i toate cile se fericeau pe lâng ea
ca i lâng bolnavul operat cuuuuuuu
itele
i într-o zi a fost s moar cuuuuuuu
ele
pierdute la o moar
într-un castel de ci era o domnioar
i viaa ei era un domn,
oar
REQUENIM
viaa se suspend
pentru o dat ce va fi neanunat.
biletele, banii i spectatorii
mân valabili
requenim la îngerul de ora 13
al domnioarei di
N A T A N A E L
a purta el aripile
cât suprafaa magazinului unirea
cu toate etajele la un loc;
70

avea pana cât scrile magazinului unirea
cu toate reclamele scrise de moarte la un loc,
i penele-i lipite cu adn-ul domnioarei di
scriau îndemânrii ordinul de lupt ;
i strile-i erau cât ale vânztoarelor
magazinului unirea cu toate decolt-eurile
de n ori luate la un loc
în casa liftului
ritate i ne.
ei i?
antibufonul:
într-un castel de ci chiar domnioara di
i când a coborât Natanael lâng mare
i proptindu-i cotul pe ap
i credeai c nu crezi nimic
i aa de lichid era aerul c se fcuse ap de aer
i de ce mic i-era înaltul sub tine
i dac n-ar fi fost el
i credeai c s-au stricat uzinele de ap ale oraului
i-au zburat acoperiuri cât încoa i prin curi
i aa era de la locul lui dar nu-i tia decât sinele
i s vad acolo unde nu vedea locul lui.
i îngerul tria suprat
i trgea furios din igara cât sequoia giganteea
i cât apeductele de ap ce intr-n cetate
i aflate în palma de câmp a dumanului
i pltete-i vieii ratele la timp
sunt nervos de dumneata, zicea îngerul,
71

i tcea.
i tcea ca o caracati
bilete de tren.
ce ducem noi pe dinuntrul nostru
el pe dinafara lui are
i ce prin inima noastr se afl
departe-i de inima sa.
inversul lui nu este deloc inversul nostru
i totui sunt atât de lipii!
noi avem pe dinafar munii i mrile
i naufragiile i pdurile;
avem cum ne cânt pltica de mierli pudicul oim
i pasrea hyeronim lâng inima noastr
i pe dinafar ne-avem unii pe alii
ca s nu ne-ngreunm inimile i s se prefac în peti
când trecem unii prin alii
ca prin nite camere decolorate suspinul
când paii sunt strigte ale umbrelor.
îns ce ducem pe dinuntrul nostru cu dragoste
i cu blândele noastre risipe i cu toate cele interioare
îl ateapt pe el pe dinafar,
înalte cât mrile i cât muuroiale vorbelor
ca nite câini înainte.
dar steau cu numele ei i cu luminile numelui ei,
el pe dinuntrul lui o aeaz.
i cum trec eu acuma cu tine i vorbim despre el
lui îi suntem exact pe dinuntrul lui i vorbim despre el
ca fuga picioarelor puiului de cerb pân-a se nate
când dorm în fuga picioarelor mamei lui, cprioara.
i cum st-n piatr vârful de piatr-al sgeii
înainte de a fi ea de sgeat
72

îi suntem pe dinuntrul lui!
când vine floarea a cu mirosul i a cu albinele mirosului ei,
lucirea de diamant cu stelele diamantului pe patul de moarte
al diamantului -
toate vin i lucesc pe din adâncul de-al su.
i viaa care nou ne lunec pe dinuntrul
pe dinafara cea lui curge
ca lacrima pe sub ochi i sângele viu pe sub sângele viu,
ca viziunea pe lâng privire i peste valul de ap valul de ap,
el, pe dinafara lui trece.
i el avea ticul suprii de la aripa stâng,
aripa dreapt era tivit pe zbor,
o hotrât înmiresmare la existena lui
de sobor
uta o de înger via ntâng
i s-o afle i s o, desigur,
nu.
abyssus:
pentru c sufletul domnioarei di este înc de firm
domnioara di fcea cu mâna
dintr-o carte care era ea
rându-i-se c pe mri
chiar viaa ei purtat de un oim
o cuta
i-un înger pe neîngerul din înger s-l omoare
va-l cerceta.
e treaba lui!
îns
a v e
cel cu ochiul plin de sclave
cu-o mân-ntr-o mân, cu cealalt-n cealalt veni
i cu ochiul încrcat de-ale sclave.
73

ogat era dezbrcarea sclavelor în plinul ei,
aveau pleoapele cât acoperiurile norilor i prul
cât dunrea în care-i îneac sbiile poeii
iar solzii aramei coapselor, o, ce le mai sclipea
luminând cohortele cântecelor privighetorilor.
ei bine, cei care urmau sclavele cu visele
crescur cât iparii iptului oimului
încât mrarul depea cedrii libanului.
din umeri le curgeau vrbii continuu
i din umeri le curgeau nite pri
care se numeau pri i se numeau vrbii
continuu
i toate astea i toate astea i toate
astea în ochiul lui Natanel nu erau ochi, ci pelin.
i dintr-o dat, vai, oarecii erau cât pisicile,
pisicile cât ltrtorul suflet de câini,
câinii cei mici cât leii cei mari,
cât marii cei cai erau leii
iar caii
cât sunt câinii i leii i caii i câinii
luai la un loc.
iar dac dumneata ai fi fost oarece, de exemplu,
sau eu dac a fi fost oarece, de exemplu,
dintr-o dat ai fi fost cât pisicile, de exemplu,
sau chiar i eu a fi fost cât pisicile, de exemplu.
fiecare cât fiecare
i cât cellaltul fiecruia
era el.
atingerea devenea cât mirosul,
mirosul, mai mare cretea cu dou palme ca gustul,
dar i mai mare decât falnicul gust
erau aripile auzului.
74

îns auzul era mic, cât un oarece, în faa,
în faa mritului vz.
dar chiar în faa mritului vz al muntelui
când venea însui mritul vz al mrii i se ruga de el
erau oarecii cât pisicul, pisicile cât visele câinilor,
câinii cei mari cât leii cei mici erau mari,
mari cât cei cai erau leii,
iar caii,
auzii cât erau caii pe dinafara lor:
cât sunt câinii i leii i caii i câinii i leii i caii
luai împreun, i cu zilele lor.
vrabia se-nvrbiase ca un porumbelul
pe lâng uliu,
porumbul crescuse ca uliu
pe lâng vult,
uliu era vultul pe lâng,
pe lâng zborul de îngel,
de îngel aa!
i a fost duminica fa de sâmb
i bradul vaszic de pin,
albul fa de buna-cuviin
nite sandale de rege splate în râu,
ora de zece i unghiul de patruzecicinci
contra de ora de noui de unghiul de patruzeciipatru
ca domnioara di
fa de nu,
fa de ce nu va mai di!
asta e viaa
asta e dimineaa!
dar ea a fcut ca din nestarea ei a de ea
75

câinii s devin cât pisicile
care nu mai degrav ca oarecii.
câinii erau cât pisicile câinilor iar pisicile
mult mai degrav ca oarecii.
fiecare din fiecare
i fiecruia cât cellaltul
îi era elul.
dac dumneata ai fi fost câine, de exemplu,
sau dac eu a fi fost, de exemplu, câine,
dintr-o dat ai fi fost cât pisicile, de exemplu,
i chiar i eu a fi fost cât pisicile, de exemplu.
asta ai fi fost dumneata i cu mine
din cauz de domnioara di, de exemplu.
dar domnioara di, cea plin de cu totul i cu totul de di
în ochiul lui Natanael nu veni.
ei domnioar di, domnioar di
cum i-ar fi când i-ar fi?
îns altfelul deNatanael cum sosi
îi nu de domnioara di povesti
chiar domnioarei di:
calul mânca picioarele calului mânca picioarele calului mânca
picioarele calului,
altcal mânca picioarele altcalului mânca picioarele altcalului
mânca picioarele altcalului,
calul din coad mâncase calul din coad mâncase calul din
coad mâncase picioarele câinelui,
oarecele era în burta pisicii care era în burta câinelui care
era în burta lupului care era în burta calului,
altoarece era i el în burta pisicii care era i ea în burta
câinelui care era i el în burta lupului care era i el în
burta calului care era i el,
oarecele care era în burta pisicii care era în burta câinelui
care era în burta lupului care era în burta
76

calului care era i el
vorbi cu oarecele care era în burta pisicii care era în burta
câinelui care era în burta lupului care era în burta calului
care era i el,
calul care mâncase picioarele calului care mâncase picioarele
calului care mâncase picioarele calului
auzi oarecele care era în burta pisicii care era în burta
câinelui care era în burta lupului care era în burta calului care
mâncase picioarele calului care mâncase picioarele calului
care mâncase picioarele calului
vorbind cu oarecele care era în burta pisicii care era în burta
câinelui care era în burta lupului care era în burta altcalului
care mâncase picioarele altcalului care mâncase picioarele
altcalului care mâncase picioarele altcalului
care mâncase i el,
oricelul din burta pisicii a dat din coada pisicii din burta
câinelui a dat din coada câinelui din burta lupului a dat din
coada lupului din burta calului,
calul din coad a dat din coada calului din coada calului din
coada calului din coad,
calul a dat din cal lupul n-a dat din lup câinele a dat din câine
pisica n-a dat din pisicoarecele a dat din oarece la
reul lupului vântorul calului i stpânul câinelui
care câine avea un mieunat de pisic-n ltrat,
care în mieunat avea un chiitul de oarece…!
i-am înclecat pe-o a
i-am murit de dumneata!
capitolul unde este capitolul unde este capitolul
când domnioarei di i se întâmpl ei
cei nervi din întâmplri nite ciudate
77

deodat generalul grant al inimii sale
se lupta cu generalul lee al inimii ei
când victoria era o fat de 20
ducând gleata cu ap rniilor din sufletul su.
asta era victoria înainte
i dup victorie!
mai d-le dracului de filme proaste cu vieile noastre,
cu scenarii scrise de alii i jucate de noi
în regia lui Dumnezeu!
zise ah zise ah zise ahul
îns dezlipitul s-a auto-aruncat singur într-o ipostaz
i lui i-a pre-zis:
îl horror pe cel ce scoate vre-o tcere, cuvânt
despre ce-a fost s sânt!
dar de pe deal venea prietenia
legat la ochi i sttut,
era periua de dini, era cardul
directului Natanael.
fecioar ca o respiraie subt ap,
nu cunotea pe nimeni i cile-i
erau nici mi i nici nemi
rositele parfumuri,
ah, renunatelor ctorii!
s-a oprit la prima mas a întristrii,
a stricat o vorb sufletului su,
muli i-au admirat picioarele în ciorapii negri de soia,
alii ar fi pre-vrut dragoste,
78

dar ea i-a scos un chitoc de vanilie
i a trit înspre mri.
când a strigat viinul rochiei domnioarei di
serafii i-au vrsat venele prin pahare
iar în globulele roii ale beivilor
strlucirea cu umbrelu a domnioarei di
cea visul tricotat îndreptire.
dar prietenia, creia fumul din ochi
îi descria secolul,
i-a tras din verdele scurt al pantalonailor
pistoletul 43,
l-a pus pe masi s-a uitat.
i s-a uitat prin vieile mesenilor ca printr-o eav,
ca printr-o tristi gregareav de eapament.
au fost mai puine abineri de crim, într-adevr,
la radio (vai de obsesia asta de radio!!)
se ddeau nite piese cu vieile noastre,
i prietenia se uita la domnioara di
stie nici una, nici alta.
corifeul:
sângele uneia-i cuta trup,
alta nu avea anti-trup,
cealalt se fcea sare la masi mas,
iar cea de re i de mi
cea semnele s nu mai nasc mâna
care împea vieile în ptrate
pe care se cultivau cercuri.
preludiul:
- a vrea s fiu tu! îi zise domnioara di, domnioarei di.
79

- dar tu eti eu! spunse domnioara di, domnioarei di.
- eu nu sunt tu! îi contra-zise domnioara di, domnioarei di.
- atunci nici eu nu sunt eu!
se jelui domnioara di, domnioarei di
i zbur printr-o ploaie care nu ploua
i printr-un aer de respiraie al heruvilor.
vântul lu numele de botez al ploii
care nu.
numai c numai c numai c
un domn a crui moarte-a fost i chiar de moartea-i depit
intr în bar ca vinu-n damigean.
Barometrul colora 753 coloanele de marmure i de mercur
dolarul cei apte ani de-acasoimul de ap doarme
întinderea ceii au picioare vise trup i via de mâe
din tatl de mâe i mame de mâe i de euforii
astzi inversul nu mai începe la 11 i opt
luna e în primul ptrar ciclu i e
guvernul bea apa petilor din aquariu
domnul s-a uitat puin în scrumier
pe dinuntrul lui cel mort i viu
i n-a-nceput întunecat s plâng.
domnul a dat de la el “bun seara” i cafeaua
i-a neglijat-o din cuvântul lui.
sub scaunul pe care vieuiete domnul
au tras oh, carele-ncrcate-ale ninsorii.
neobservat la început, cum ade moartea-n trup,
i f srbtoare pentru alii,
pada se numea pe sine.
iar când s-a ridicat pân la scaun i la cin,
i pân când sub întunericuri a stat
domnul a fcut cu ceva din adâncul mâinii lui.
80

dar ce este prietenia?
i-a zis în sinea ei prietenia
hrnind la sânu-i pistoletul 43.
ea îi tria picioarele-ngheate
sub nite semne vechi de pe genunchi.
îns-ntr-un spaiu mai încolo
domnul i-a scuturat puin viaa
i-a stat lâng-ntunericul din cei din jur.
domnioara di sufla în domnioara di
ca-n lapte cald destinul flmânzirii.
dar întunericul
la domnul cel venit era!
o, strvezime i strluminare!
pada evident:
strluminare i, o, strvezime!
i domnul a fcut din cap i ea,
pada,
se legase cu pripoane pe tavan.
muzica se bascula vulgar pe spate
când muli au fost vzui de ctre viaa lor, de sus.
tocmai aproape de acum
intr un fâl-fluture, intr un fâl-fluture cu aripe, le vai,
cristaline,
trase de la brâu-i cithara i spre trupul din mine cânta:
privete-mi privirea, privete-mi privirea care te-a privit i pe
tine,
privete-mi privirea, privete-mi privirea care-a privit-o pre
ea!
81

intr un fâl-fluture, intr un fâl-fluture cu aripe, le vai-vai,
cristaline,
trase de la brâu-i cithara i spre viaa din mine cânta:
mângâie-mi mâna, mângâie-mi mâna care te-a mângâiat i pe
tine,
mângâie-mi mâna, mângâie-mi mâna care-a mângâiat-o pre
ea!
intr un fâl-fluture, intr un fâl-fluture cu aripe, iar vai-vai,
cristaline,
trase de la brâu-i cithara i spre moartea din mine cânta:
rut-mi gura, srut-mi gura care te-a srutat i pe tine,
rut-mi gura, srut-mi gura care-a srutat-o pre ea!
tocmai aproape de atunci,
ca doctorul de boala f leac,
s-a uitat prietenia în domnioara di
cum oimul subt zpezi îi cuta.
domnul a luat-o de un bra, al ei, de oim,
i-a ridicat-o ca pe o silab,
i domnul se fcea c era el
de pe columna bunei ateptri.
barometrul 753 coloane venusuri i de mercur
dolarul india murit copii
polul sud dragoste cu polul nord se vor nate
luna concediul marea nectarului
guvernul antiaquariu
clam lam am m
re clam rec lam recl am recla mª
reclam!?reclam©
82

âul duce în brae vulturul inând cerul
demult chiria morii nepltit
caut s-l asasineze
cineva tace altcineva invers
dup cum:
copiii argi din ferentari
- matilde în dizgraii -
se ru nscur boschetari
din mume ce li-s taii.
i lunge dame se aa
cu ei prin ah, ce holuri
când fuste triste de caa
golescu-i dalbe goluri.
poate de mult i-au lepdat
prea gri de rochii fine
dar num-acum am observat
i naule
i fine!
în fine
pe aripa neagr a îngerului negru,
pe negrul balcon al aripei nesrutate de înger
rbaii jucau golf, femeile se ddeau în tarot,
multe pahare dibuiau plânsul,
întunericul se înrola voluntar,
la radio saxofonul avorta nite sunete,
banii cdeau printre funiile i spiele vieii,
lupii sttui ai ispitei sfâiau rochiile de pe femei -
câte guri s aibe ampania de-i sorbise pe toi?
pe câte guri se splase pierzania?
biniar al destinului, taci!
îns
83

pe aripa neagr a negrului înger,
pe greul balcon al aripei negre de înger
femeile dormeau ca nite motani pe sub mese
cu mirosul în nri.
în ele se înurubau plecri inexistente
i deodat prietenia s-a trezit
mângâind pistoletul 43
din a crui eav curgeau micunelele,
gura-leului i mirosul-rândunicii.
domnioara di privea la înspre ele
ca oimul ei spre aripa de oim din
adormitul sipicii.
dar domnul o cunun a, din sine, a fcut
i-a pus-o provizoriu peste zpezile retrovizorii
o, i mut.
mirosul din nri alerga disperat încoace-i-ncolo
i nu tia ce mai mama dracu s fac -
era ca pofta de via
la puiul de lup.
zul, în disperarea-i de-a se reconcilia cu stpânul,
revendicase auzul care lupta pentru independen.
sprechen sie deutsch? îl întreb prietenia
pe domnul cel negru venit.
sprechen sie! sprechen sie! îi rspunse moartea
i-o strânse la sân.
oamenii scoteau câte-o amiaz, câte-un suflet
din frigul morii lor înzpezit.
dormea un ger c vântul se predase nemirii
i ca un nimb, ca o aureol proletar, porni ventilatorul
i toate vieile se-amestecar
i nimeni nu tia pre sub zpezi
84

care îi este viaa lui
-o iee înapoi.
a de mult se încurcar vieile în trupuri
toi s-au închinat în faa-ncurcturii.
unii mergeau în sensul invers vieii lor,
alii o luau de la-începutul care se sfârise
iar alii,
oh, confundau ei trupul chiar cu viaa.
i pe aripa neagr a îngerului negru,
pe negrul balcon al aripei stinse de înger
hermafrodiii bucuriei druiau
ode întunecimii.
i post-întunericul îi cânt domnioarei di
cum ar viaa dumisale veni:
era o ea, muncitoreas,
la inim, bineîneles,
i-i sta o poht-aa de deas,
i-un sân rebel, cel mai ades!
i-au muli venit s o peeasc
i muni, i voievozi, i tot,
întreaga ar musc-leasc
de la subsoluri pân-n pod.
dar vezi, c pohta dumneaei,
ce “musc” în popor se zise
nu prea fu treab cu temei
pentru acel ce o atinse!
i într-o zi, ca a de-acu,
când prin ea însi o mânca
85

cu ce dracului fcu
i dete boala pre subt ea!
ehei, i tat s te ii,
ehei, i s te ii i mam
tot acela ce-o pei
muri urgent, i f sam!
acu, e toatara goal
de la-mprai la derbedei,
i-am singur fo scpat de boal
duc blestemul dumneaei!
i
“ia-m la gâtul tu, muncitoreaso!”,
zise îngerul cocoat pe chiar aripa-i neagr de înger,
“pune-i într-un pahar sângele-mi, într-unul vzul,
i bea tartorul vieii mele de tartor, made in infern !”
iar ziua îi i comandase paharul cu viaa lui,
dar ziua-i netoat, mai ales în timpul nopii.
i îngerul îi întinse venele între stâlpii de telegraf
i telegramele cu vorbele îndrgostiilor i-ale morii
circulau direct prin venele lui.
toate scrisorile marinarului i furtunile i prile
de pe mrile deprtate i chiar mrile deprtate
trimise domnioarei di
circulau numai i numai prin venele lui.
i îngerul se cam i, se cam i,
mai mult cu vzul i cu dragostea
decât prin nervii care n-aveau toi clopoeii
la clopoeii nervilor lui.
requenim pe sub nite momente
86

u r m e a z
p u bl i ci t at e
dezamintete-i prietene cele patru charme secrete,
necele patru neprietenii i necele nearme ale vieii
i nesecretului:
fie, si,
iubeasc,
se.
viaa – o subioas erat.
i-a fost galben, i-a fost rou, fost-a violet
i-a fost foaie verde toat foarte mai încet!
i roul s-a scuturat
peste un
portret de semi-familie
fetia se bine-vestete alb cu-o pisic alb. gura pisicii - vrabie
alb. fetia st-n albul ezlong al pustiului i-n jurul ei ning
vrbii albe, vrbii albe. zpada ridic mânuele ei de zpad
peste albele palme de feti. vrbii albe, albe vrbii, vrbii albe,
vrbii albe. pisica se bine-vestete alb cu zpada uitându-se
una-n cealalt. braele in fulgi, in nori i bucurii in braele
fetiei. vrbii albe, vrbii albe, alb când vrbii pe la noi? locul
pisicii e luat de viaa de pisic a fetiei i în gura vieii ei de
pisic o vrabie alb-cânt. zpada crete pân la umerii de
pezi ai fetiei pe care cânt albele de ele dou vrbii, i pe
cap i se aeaz o suficient de vrabie alb. de sub zpad crete
cântecul de vrabie al fulgilor sprgând ferestrele i viscolind,
oh, pe umerii de vrbii, umerii de albe vrbii.
iar în tablou continu ziua,
87

vrabie alb.
vrabie-alb, vrabie-alb, când ai s mai vrabie alb?
dar
într-o alt pagin neîndoit a lumii
cântecul cocoului
extrgea din noapte mseaua dimineii.
i era tristee, i tristeea se ridica pân la zbala cailor
i caii roniau tristeea asta a lor i vedeau c e bun,
i ea le îndulcea mruntaiele pân mureau
în ceea ce sunt caii cai, bucuria lor – bucuria lor,
pân mureau cu tristeea asta în ei i plângeau s mai vin,
mai vin ea i s se joace cu ei, s-i arunce-n ei îni,
-i bat pe umr, s le mângâie numele mic al trupului,
ei bine, tristeea sta pe marginea drumului
i privea-ntr-o oglind fcut din tristeea ei
i era suprat ca un mareal în ciorapi
i nu venea nimeni s-i dea vieile noastre pe mân,
s-o bunvoiasc, pentru c atunci când e trist
ea nu mai e noi.
numai c numai c numai c
în absena de scoru înflorit a domnioarei di
un f s vrea iepure de ap
trecu prin faa unei vulpi, s vrea de ap.
vino s te mnânc! îi zise vulpia de ap iepurelui de ap,
ca i cum miercurea, dup ce nu mai este,
n-ar mai fi miercure!
ce înseamn? ceru iepurele de ap vulpiei de ap,
ca i cum miercurea n-ar sta ea miercure
dup ce nu mai e miercure!
în loc s fii pe dinafara mea, îi zise vulpia de ap,
stai pe dinuntrul al meu, îi zise vulpia de ap.
88

cum aa? întreb nedumerit iepurele de ap
oh, pe cumtra de vulpie de ap
de parc miercure n-ar mai fi,
de parc ea n-ar fi miercure
dup ce nu mai este!
de exemplu, cum ine norul de ap în el apa de ap
îi zise vulpia de ap iepurelui de ap.
în loc s te iubesc pe dinafar, zise iepurele de ap
grbit s se întoarc de ap,
te iubesc pe dinuntru? zise iepurele de ap
cumetrei vulpii de ap
grbit s se întoarc în apa
care o fcea de ap.
a ar fi s faci! spunse vulpia de ap
i-l înghii.
numai c numai c numai c
trecând un f s vrea lup de ap
exact prin dreptul întâmplrilor de ap
o mai întâi iubi pe dinafara lucrurilor pe a vulpie
pe urm vulpia îl i mai mult iubi
pe dinuntru lui de ap,
cu totul i cu totul lui de ap
de parc miercurea n-ar ma fi de miercure
de ap!
un altfel de nefel de recapitulare
pentru teza de ap
un se întâlni cu o,
o se întâlni cu un,
o vorbi cu un despre un,
un vorbi cu o despre o,
89

lui o îi plcea tare mult de un,
i cum avea i ochii, i cum avea i neochii,
i cum avea tot unul lui de un.
lui un ceva nu-i plcu îns la o
a c un se rzbun pe o, i o muri.
dar un, atât de mult o plânse el pe o
încât se îndrgosti de plâns al lui de o
încât se îndrgostise chiar de o.
dar o era moart!
prietene, o era, vai, tare, tare moart
ci chiar un o omorâse
cu el însui!
vai!
un zise foarte posomorât peste posomorâtul de el ce era:
toat viaa am trit i n-am mai murit
i-acumul, iat, -i fcut,
ci vai, o e moart
ci vai, o e tare,
e tare-tare moart,
prietene!
vai!
o e tare, tare moart,
chiar eu am omorât-o cu mine însumi
cum se omoar gheaa cu ea însi, care este apa!
i plânse cu el însui i se omorî cu el însui pe el însui
ci într-adevr, o era,
o era moart, tare-tare moart.
prietene,
o era tare-tare moart!
aceasta-i era domnioara di
pescuind marinarul din sine
ca petele mrii petele mrii
90

pe el.
luna, piuli strângând stelele s nu cad,
ajuta suntoarea s nasc prin cezarian.
dar în vremea asta petii se înmuleau,
dar în vremea asta petii se înmuleau cu ei îni
cum adunm noi legumele de pe câmp
le pregtim pentru iarn!
i auzii auzitul:.
marea se dezbrac de sare, marea e o continu dezbrcare
de sine
ca o manuel de sfântul valentin.
iar diabolul vine în ora în costumul de înger.
el zice domnioarei di:
tu, care-mi asfaltezi poemele cu trupul,
vino-n ochii mei i te uit,
te uit spre tine
de din ei înafar.
vino în inima mea i privete
de din ea înspre tine!
dar tu, care eti înafara ochilor lui
mâi înuntrul ochilor ti i al inimii tale!
domnioarei di
el ar putea, i-i va zice:
sucul buzelor tale s-a foarte pelin de pierdut
dac l-a bea, ar avea regust de nut!
i-i va arunca un pachet de ci de joc,
va trage o carte care e viaa ta,
pe urm o alt carte care e alt via a ta,
i alti alt carte cu alti alt via a ta,
91

iar tu vei alege.
i te vei arta lui de foarte departe, ca puntea fa de prpastie,
i vei plânge pe dinafar dar pe dinuntrul tu vei cânta:
aud cum pleac îngerii recrui
într-o cazarm ce-i surâsul meu!
el va da ordin trupului su s danseze
pentru c atunci
el va zice domnioarei di care eti:
brusc în negre pene-închisul,
trupul, scoase-m în ger,
pân prea când mult nu sânger
i ru multul nu m visul
al prin care, al prin care,
ioi, prin care, ah, m pier!
pune-i gura-n dulce vin
din cea cost-mi sângerând,
trage-i îngerul din pând
murim i s murim i
murim câte puin!
i cel plâns din rece sear
gândul întristatu-i-l-a,
fie-i lumii ochiul mila
imperat pe tron de cear!
iar în final, când lumea uit c-i lume:
vinul, ah, când tie-i fiertu-i
ce-l amar îndulce-i-l,
pune-n trupul tu copil,
ah, dezmierdu-i, ah, dezmierdu-i
-i aa i f-i aa i
cu plcere s-l împil!
92

i umbra oimului va fi crescut de umbra umrului tu,
Natanael,
i numele lui va fi al umbrei lui, cci a fost numele tu,
Natanael,
i numele tu, numele de Natanael va fi,
ci Natanael, eti tu i când nu eti chiar tu,
Natanael!
atunci obolanii vântului
vor roade câte-un cu firul cearafurile norilor -
o, voi cirrus, cumulusi nimbo-stratus,
a v vom iubi
ca pe, o, voi
cumulo-nimbusi altostratus
de pe inima domnioarei di.
afin!
iar din cerul de jos al pmântului va rri
un cântec visat i cântat
pe arfa cea f de coarde,
de el, care nu era Natanael,
celui cruia domnioara di
domnioara di nu-i va fi
aleluia, aleluia de apte
i de aptezeci i apte de crini câte apte,
aleluia celui care a fost rege f regat
i numele nu-i purta,
cum de fapt al nimnuia
era!
strofa I
direct cu carnea visa domnioara di,
oh, ea c e visat de zpad;
93

se scutura de vis i nu vzu cât o urmeaz
ca pâinea i paharul cu ap oriunde mergi, omule,
a paharul visurilor ei
i paharul rece al zpezii câinelui sângelui ei,
cuptorul i pâinea fierbinte ale trupului i-ale crnii
câinelui sângelui ei
o urmar!
antistrofa unu
i-n visul zpezii apruse domnioara di
i zpada era bucuroasi bucuria asta a ei
ieea în curte i se spla pe mâini
peste coroanele cerbilor priponite de plâns.
a fcea bucuria asta a ei,
a fcea ea,
a fcea!
corul
pada se ddea ca fiind de coca-cola,
din mieunat de pisic,
pada o primea i o visa pe domnioara di
cum îi învrbia aerul din piept
dup prospectul pe care i-l citea viaa:
oarece, pelerin, fructe de pdure,
a erau în prospectul acela scrisurile,
a erau! jur!
corifeul: (reformulm)
visul cum o prinse de mân pe di
o vis cum viseaz gheaa apa,
cum viseaz apa gheaa
i pmântul o pe sapa,
iar cum moartea, ea, pe viaa -
i norul pe nor
94

suror!
dar ce este prietenia?
i-a zis înuntrul care era al ei, prietenia.
este alul pe care stau aezate i mor culorile?
firul de pr luptându-se cu pornirea din el
de-a se arunca-n bifurcarea destinului
sau alergarea echilibrat ca un sonet
a gazelei înaintea ascuului suliei
azvârlit de lun?
i pentru c vorba veni:
prietenia scoase fularul cldurii gâtului
iar firul mohorât de pr al vieii
ca pe o suli îl arunc în gazela lunii
echilibrat ca un sonet.
veni soarele i el ce se fcu?
el nu se fcu de nimic.
alii îi legau strâns inimile între ele i trecând sângele
dintr-un trup într-altul producea un curent electric
cât mica prile pe ceruri dinspre iarn spre var.
of-of-of, canis maior-maior
i of-of-of, canis minor-minor !
i
persoanele care au însoit pe ctori la moarte
coboare în via!
“adevrat, adevrat zic vou,
ci pistoletul 43 al prieteniei
era ea!”
buletinul de tiri
a trecut o zpad
95

i s-a înzpezit un trecut.
prima zpad i-a celei de-a doua zpezi cuvântat:
- tu tii s poi ce este prietenia?
- tiu s pot, i-a zis ce-a de-a doua zpad primei zpezi,
nindu-i lacrimile mirrii.
- ce este? a întrebat prima pe cea de-a doua zpad
rindu-i supra-învrbiere a lacrimii de aa de vai de rspuns.
- tu, i-a rspuns primei zpezi
cea de-a doua zpad, f s se mai dea de zpad.
- zu?
- zu!
- ei, afl c nu!
- i soarele? a îmbumbit prima peste pe cea de-a doua zpad
cu alt întrebare,
- ce este el, soarele? a spat ea cu întrebarea.
- tu, i-a rspuns cea de-a doua zpad primei zpezi,
foarte mirat de aa-ul galbenei întrebri,
- tu, i-a rspuns apte ca zpada celei de-a opta zpad pitic,
împilat de aa de dumbravnic ticloie.
- zu?
- zu!
- ei, afl c nu!
crainicul
anti-auto-întrebare:
ce fac zpezile vara?
anti-auto-rspuns:
- vara!
spuns din partea publicului:
- noi, zpezile, vara, suntem concedii
cu vieile noastre plecate foarte, foarte departe.
de noi i de voi.
i dac tot se d miercurea joi,
96

ia dai-v-n jos,
mai spre moarte!
punct.
i de la capt:
- sprechen sie deutsch? îl întreb prietenia
pe domnul cel negru venit.
- sprechen sie! sprechen sie! îi rspunse moartea
i-o strânse la sân.
ateniune!
persoanele care au însoit pe ctori la moarte
coboare din ce-or fi!
orHestra:
ooo, fat fulger, cu maneta verde-a pupilelor,
când o si fie cump dreptul
de a te preface în ciut?
i
domnioara di, care se încal-n pisici ca ftul în mam,
ca poama în dulcele ei, seniore,
ei bine, neaceast domnioar di,
cam aleluia, se oprete în falsul vitrinei
în care este ea însi,
(vorbim ca i reet, doctore de familie
având stetoscop zilele noastre cele proaste înirate pe a
cu care tu ne-asculi sufletul,
nu de schimbarea programului dintre apte i 3
ducem lips!)
se oprete în dreptul ei însi care îi este vitrin
i trece una-n cealalt
ca veninul arpelui în cel mucat.
97

of-of-of-of-of
of-of-of-of-of!
solistul:
ei, bine, domnioara di a tuturor timpurilor
purta un sarafan,- faa-i cu prima parte a rev. franceze
iar al doilea volum al sarafanului
avea marginile recilor posade.
asta era domnioara di,
domnul s-o binecuvânteze c m-a fcut s exist
i iubind-o s-o pot!
vacana:
urmeaz staia bunei sperane
cu peron pe buna speranei!
d a r
dintr-o dat vântul îngenunche în faa ei
s ridice nici-o spad
i plânse ca un bilet compostat
în inima aparatului.
ea îl mângâie pe s-urile suspinului,
ar fi vrut s-l poat mai mult
dar tot mai prieten îi era mai puinul
cum fa de vie i-e vinul.
pe subt primul etaj al crnii ei trecea un uvoi mort
de galerii de nepri.
la a doua vedere ai fi crezut c sunt steaguri
de dumani învini de lupta însi,
dar la a patra i la a treia
steagurile fâlfâiau foarte fierbini:
fâl-fâl-fâl-fâl-fâl,
hâl-hâl-hâl-hâl-hâl!
98

suferina se inea cu mânuele ei
de viinul rochiei domnioarei di
micându-i crenguele pline,
grele crengue de suferinele ei!
domnioara di ura trtorii suferinei
care erau vacile slabe din faraon.
o, domnioar di, cum o iei tu de mânui-o plimbi
pe surioara ta!
dar
dei nevinovat de mic pe dinafar
imens pe dinuntrul su era suferina.
zborul de o zi al rândunicii
nu-i btea triste hotarele;
chiar i distana de la srat la dulce,
de la pohta brbatului pân la naterea femeii,
i iar de la smâna fagurelui pân la securea mierii
i erau tare i mici fa de îndelungul cel suferinei
al domnioarei di!
atunci
Natanael vedea ce nu-i sta-n auzu-i s-i guste
unui altfel de Nat
anael.
muchiul inimii lui tria din ali patru muchi
ai vzului vieii tuturor i oricui, tiute pe dinafar,
i toi mai puternici decât muchiul inimii
unui altfel de Nat
anael.
ca verdele fa de frunza uscat vedea el.
dar nealtfelul unui altfel de Natanael
scotea de sub coast micile fericiri
împindu-le enoriailor lui.
99

domnioara di se închidea în negustare
dup geamurile fumurii
ale unei altfel de ea.
la popa la poart
cine-o mai tri,
cine n-o iubi,
se oapt-n oapt!
marea era interiorul domnioarei di?
nu-i pluteau lâng malurile inimii sale corbiile?
i coralii, petii, vieuitoarele
nu se-ncurcau prin sufletul ei?
astzi domnioara di îi distila tristeea,
oimul nu-i mai îmbobocise prin vis,
cântecul îi tighelise hotarele crnii
care de mult,
care înfricotor de demult
s-au închis.
numai deprtrile
se fcur târzii
în care domnioara di
nu mai ptrunde,
tinereea îi curgea
oim de uvoaie pe trup
spre neunde?
spre unde?
of, i
buletinul
sta
de tiri !
100

uii flmânzi ai mâniei unui matelot au aruncat
în mare o sticl de lamp cu fotografia iubitei în ea.
petii s-au fost fotografiat cu poza iubitei mat
elotului, cellalte vieuitoare ale mrii s-au i ele fo
tografiat cu poza petilor alturi de fo
tografia iubitei matelotului. marea însi, cu
ea însi, cu valurile însele, moarte i vii, i
cu însi coralii nehodinei sale, negri i vii, s-au fost fo
tografiat, cu toii, mori i vii, cu poza vieui
toarelor mrii alturi de poza petilor alt
uri de imaginea iubitei matelotului. ultima fo
togafie a ajuns pe rm i se împarte în mii de exemplare.
vântul a vrut s faci el o poz cu fo
tografia mrii, cu valurile reîncarnate i vii,
i cu însi coralii mrginirii sale, galbeni i vii, alturi de fo
tografia tuturor vieuitoarelor mrii lâng fo
tografia petilor pozai lâng iubita marina
rului, înainte de a împi aceast ultim fo
tografie. i ce? cine ine seam de vânt?
dar fotografia este un bun al poporului
i nu poate psi graniele srii.
crainicul:
participanii la concursul “cea mai frumoas moarte” se
prezinte la terminalul nr.3!
repetm:
preedintele juriului de la concursul “cei mai frumoi
participani”, d-na moarte, s se prezinte la terminalul
nr. 3!
i:
101

o, voluptate a miei de volupti,
dezvelete-i faa
cum se dezvelete de suflet
manuelul de sf. val&tin!
ea intr, ca s-l vrea, în infern
i infernul e pe dinuntrul ei
cum sunt cifrele pe dinuntrul lucrurilor
i acrul
pe din miezul furnicilor.
dar cifrele pe dinuntrul cifrelor
i arcul
pe dinuntrul sgeii i-al rnii
ce infern s aib ele pe înuntru-su
dac nu pe chiar noi?
i domnioara di se uita spre înapoia din ea
pentru c înapoiul este cu mult
înaintele ei.
alctuirea dumisale era atelierul
în care lefuia rcirea sa de pe maluri.
i ea îl strig, cum îi strig mâna tiat sângelui s nu plece
i cum îi cheam trupul mâinile când te prbuti în zpad
iar tinereea ei,
maxim ca o agurid în foamea-i de a deveni fruct, zicea:
“vino la ce ai lsat, la ce vei gsi, marinarule,
vino la nevenirea sinelui
cu plecarea!”
îns
dac strigtul de oimeas al domnioarei di e o coal
ea a fcut aa mult de puine coli
102

cu puin de multe-ncercri,
i toate, pân când foiele pielii suferinei ei
strluminaser mia de ori ale sorii.
i ea inea pe dinuntru-i lampa cu întuneric
i umbra îi sttu de lumin.
lacrima n-o mai tria de mult pe domnioara di, i netrindu-o,
lacrima îi scria pe ascuns o scrisoare
pe interiorul pergamentului pleoapelor.
iar pe interiorul pergamentului pielii crnii ei
sângele îi scrijelea cu pisici
în care amintirile erau câini.
atunci,
di, degetele tale erau mici dihori ai vzduhului
mursicând respiraia aerului.
- nu mai pot respira, striga aerul,
nu te mai pot respira nici pe tine
ca alb-galbenul pe sulfine!
dar tine-le este ea, care este el
i de nefa,
nevia la fel!
i infernul i se-arunca de gât, pe dinuntru,
i cu mânuele-i scurte fcea pantomime de fericire,
i ea cuta pân când cutarea
o înfia
i-i trecea totul pe numele ei.
i atât de an îi sta ziua pe umeri
pe cât de lipit-i era noaptea de tâmple.
dar mergând ea pe întortocheatele funii ale plânsului
schimb câteva ci de noapte ale tristeii cu ele însele.
rmul era alt mare a mrii,
cum doar marea poate opri alt mare, ce câteodat e rmul,
103

iar tristeea altul tristeii -
utarea ei oprea alt cutare
i alti alt cutare oprea cutarea asta a ei.
i era c el nu era -
i era c nu era el!
i fiindc era c el nu era
utarea i-a fost mâncat de necutare.
dezalctuirea devora steagurile alctuirii ei,
dezalctuirea devora hampa i culorile i stelele i pânza
steagurilor alctuirii ei.
dar cum e lipit apa din pahar de pahar
i aerul din jurul paharului de pahar
a-i era apropiat viaa
pe dinuntrul trupului su de trupul su,
i i-a fost moartea aa de aproape
pe dinafara trupului su de trupul su
cum st prbuit negrul peste aripa corbului
i scrisul pe dulcele crucii.
i infernul era
scurt tratat despre prile apei
rile apei sunt dulce-diferit
de prile inimii noastre
i mai apropiate de plâns
ca mrile mari de ocean.
lupi întraripai care cânt
înfometrile crnii.
i sunt lupi încoronai în nite ce nici nu sunt ei,
urlete urlând la urletul bolnav al crnii lor.
rile apei chiar i când stau aezate
sunt cerurile de muget de taur ale apelor, -
nici cruii n-au atâtea semne de fcut între ei
104

câte au prile apei cu noi!
fiecare este o umbr
a celei de dinaintea ei
i fiecare poart ca o fclie
viaa celei de dup.
numai cea dintâi este umbra
aceleia care va fi i venit.
i prile de ap au cuibarele pe dinuntrul lor
i cuibarele sunt din cântece, i arpele îngrijorrii
intr în pasre i hrnete puii cu ademenitoarele lui.
a sunt prile de ap
tritoare subt peterile apelor ochilor notri
unde viaa ta, colonele,
e a unor ui care nu se deschid!
a am copilrit, cu cuvânt-colonelul,
zicea jessica, neagri cea
plin de latitudini i înitudini negre
i cu ateptarea cu prul de patrul metrilor
pân la ieirea infernului din ce este el
ce prea, dar i nu,
mânca i nu mânca pe cel care
i-arta spumegând aorta neagr a drumului.
jessica asta tria de puternic aa pentru ea
ca dunrea pentru hidrocentrala sa!
ooo, jessica, jessica, frunz de jessic,
jessica, jessica, mi,
vine îngerul satanael, care eti, smuit de aerul negru,
cu numele i cu penele tale de neg!
îi tu mâna stâng srui, i care-i st-n dreapta,
i f cuvinte-i vorbeti despre domnioara di
105

care-ai fost pân la nite pierdute virgule ale timpului,
îl priveti ca pe un psit spital de campanie,
iar un candelabru de erpi luminând insipid
va striga s-i ari domnioarei di
laul agurid al singurii!
dar d-ra di i-a luat prie
cu multe, negru de multe sandviciuri ale privirilor noastre
pe care le d demâncare furnicilor vzului furnicilor
zului nostru.
i d-ra di are un fel de domnioar di într-un suflet
pe care noi îl numim abator.
i are o pltic de chihlimbar în locul mâinii drepte,
dar sufletul ei de scrumbie nu iubete plticile,
i domnioara di ne scrie uneori despre asta;
ultima dat, de exemplu, ne-a scris
cu ziua de luni peste ziua de mari
când fotograful domnioarei di are elicea la spate
i fotografiile lui sunt înjurturi ale vieii
înjurând înjurturile fotografilor.
ultima dat, dragule, zise jessica, dac vrei chiar stii,
noaptea când sufletul domnioarei di a fost dragat
am gsit câine mort care-i sta-n moarte i ne privea,
ci vai, colonele al iadului tu, vai,
sufletul ei n-a abolit pedeapsa cu moartea
i se mai crede înc ghilotina lui robespierre
sperând s ghilotineze moartea însi, cât s se joace cu ea!
i jessica îi mângâia
dumnezeietii ei sâni
cu drcetile-i mâini
iar privirea de caravaggio a lui caravaggio
(care este el!)
îi mângâia excrescena.
106

îns în infern, pe apocriful cel dezlipit
îl durea de sfântul augustin
exact în sfântul augustin i-n origenele sfântului augustin.
i atâta era, în ochii nesplai ai atâtelor viei
ale petilor de aici, o neagr lumin -
ca duc-se dracu!
cineva o prezent ghearelor altcuiva,
altcineva întreb cu ghearele pe cineva
jessica-i spuse lui caravaggio:
“viaa ei este mâna la ochi dup vapoare,
ceaiuri-pastile, cutând pe dinuntrul strigtului -
turturici, palinurus vulgaris, ferig,
ce s mai vorbim de srutul,
i de orfelinate, of, salarii, cambuze,
sânge donat statului,
sânii ei - ou-n tigaie -
caravaggio, du-te dracu!”
dar “du-te dracu” pru s rspund:
ru-mâna-sru-mâna, bun-seara-bun-seara, bun-ziuabun-ziua,
bun-dimi-neaa -a,
ru-mâna-sru-mâna, bun-seara-bun-seara, bun-ziuabun-ziua,
bun-dimi-neaa -a,
bun-dimi-bun-dimi-bun-diminea-a,
bun-dimi-bun-dimi-bun-diminea-a,
ru-mâna s tri bun diminea-a,
ru-mâna bun-seara bun-seara bun-seara sru-mâna
bun-seara bun-diminea-a!
i tot aa pân când
ciobanu mircea - ha doi o al infernului,
107

ha doi o scara trei etaj patru apartamentul
douzeci i cinci i ase i apte
ale infernului
o lu de mân
cum îi ia pomul floarea i o trece în fruct,
cum îi ia albina de mân gustul florii i îl trage în miere
i marea valul pe care-l hrnete la sân -
dar nu-i ar viaa ei care coclise,
nu-i ar decât o machet a vieii ei
lustruit cu fâii de tricouri pe care scria “I love you, death!”,
a vieii ei i care nu mai era viaa ei,
risipit-n borcane cu exponatele putrede, tririle sale,
i-i ar cum scria pe aripa unui tramvaiu
un tânrul pe aripa de tramvaiu,
i-i ar pre cel tânr scriindu-se pe tramvaiul.
C e ? vorbe ebrov
a mugurit cerul, s-a înurubat vântul,
ne-alung din pereii casei pmântul
i morii se-aud prin pasre cum ne strig
întori acas-n glas de rândunic.
sclipetul flintei prinde nestarnic mâna,
pe soare îl sfâie, cu dinii ri, murgul,
lunece grabnic pe gura fântânii amurgul,
în ochii lupului tremure luna!
când se cunun vântul cu frunza
i pasre strin cu pomul
din târtia nopii ne strig pe nume de lotri
pustiul,
tresar-n burile mamelor înc ne-omul,
zete-i voinice din trupul tu viul!
108

ci iat, venim,
din durere
i din praful de pu de stele cu toii
când noaptea ni-i mumi fraii de limf ni-s codri,
egal voinice i-i viaa cu zloii
în cumpna rece a ochilor notri de lotri!
i ciobanu mircea, ha doi o al infernului,
o lu de mân pe domnioara di care îi luase de mân pe jessica
i pe apocriful cel dezlipit
cum te ia sângerarea de mâni te trece în moarte,
cum te ia carnea i te trece-n pmânt
i-i ar calea întoarcerii
care este una i-aceiai cu închisul
ii adusului în aductor;
i care este una i-i totul cu întoarcerea
urletului pierdut al lupului în lup
i-al zgârâierii în gheare.
i ea avu pofta lupului de-a fi lup
i nepofta inimii de-a fi inim.
i se întoarse ca floarea primvara în floare,
ca mireasa în mire i carnea-n pmânt
i din numele ei tria chiar aa
i aa
se foaie verdea`!
pe urm vântul i-a artat nite vi ale sufletului su
unde caravaggio îi da un mr jessici,
pe urm
ea s-a întâlnit cu nite corbi din copilrie
care erau inima ei:
109

- ce-i cu tine? ceau corbii ia din copilrie,
de unde te aduci pe tine i pân unde? care erau inima ei.
spune-ne tu pe cine s te omorâm,
ceau corbii ia din copilrie
crezându-se ghilotina lui maximilien,
i s iubim? care erau inima ei.
pe urm
caravaggio cel dezlipit i cu penele noire
a luat locul corbilor care erau sufletul ei
i caravaggio se fcu un caravaggio mic, foarte mic,
mic de tot, cât o jessic
i cât soarele de mic, i-i intr în ochi
i ea vzu cu el mult vreme
pe urm
locul jessici îl luar
nite corbi din copilrie
care erau inima ei
i
arhi anti-buletinul de tiri
ea minus el, plus el minus ea,
ea minus ea, minus el
erau infernul domnioarei di
care a stat de multe a-uri i b-uri i c-uri
cu domnioara di!
pe urm domnioara di a nelinitit ea de ea,
i a infernat ru domnioara di;
cine trecea prin dreptul inimii ei
tra ca un câine alb i cu pete pe gât
de atâta ltrat!
domnioara di când a ieit din orfelinatul în care va intra
unde nu este nici bucurie, nici plcere, neplâns,
numai jessic f sfârit,
110

fluturau apte steaguri inute în mân de vânt,
apte vânturi inute pe brae de steag
i
Natanel i-a rspicat dou perechi de fulgere de aripi
peste ochiul locului pe care ea-l credea ghilotin
corul:
la gurile vântului se zicea
de ctre vântul care, du-te dracului, caravaggio:
domnioara di a hrnit trtorii suferinei!
domnioara di are un inel
cu o piatr în care vede corbii
dar o sclipire a lui, de inel, se arunc în a
i alearg pe câmpuri i se numete oim
iar corbii sunt aa de muli i de corbi
fac apele s se întoarc în pietre
i floarea s se înghesuie-n mugur.
urmeaz
crainicul:
calc-m cu enilele elor tale, vulpe de saxa,
afganisteaz-m cu simurile tale de cancelarie imperial
i du-m-n deertul trupului tu
atept pân când
vegetaia îi va scoate limba, va ploua
cu existena sa stufoasi impersonal -
pe urm s ne deprtm ca negrul de alb i de plantaii,
ne despim ca mcinele i ca rritul
i cum se leap sticla de vitriolul din ea
rsat pe ziarul de ieri, peste victimele clcate de tren -
tu cântecul, eu uitarea prii de ctre pasre
i rzvrtirea cântecului contra prii i cântecul
uitându-te pe tine.
111

tu zborul sfrâmându-se, i eu,
eu zborul sfoiegit de ctre aripa de pe pasre
i aerul i iari eu i apa
în care înecul eti tu!
- hai, vii?
- nu.
- bine!
i i-auzi ce zise scripca, mai departe,
scripca apocrifului ce zice ea:
când fu viaa ca finicul
tu mi-ai preanuntit nimicul
i de de sub tine starea
cum subt val se-ngroap marea
cu lacrime de arariu
i durere de amnariu,
i te-am vrut i m-ai nevrut
ne tragem subt pmânt!
- haide, vii cu mine subt pmânt?
- nu.
- bine!
îns
din mia de turturici
pe domnioara di o urmau numai nevrutele.
ea era vitriolul ce se-arunca pe ea însi
în ochii destinului.
P R O M O
Natanael fcu dintr-o arip cer, din pmânt arip,
Natanael lu o floare de mr i-o atinse
112

cum îi mângâie nuca pe sub coaj amarul,
pe urm se ridic pe dedesubtul de munte
care era el.
un alt Natanael crescu pân sus prin Natanel
care era el.
alt care crescuse Natanael era cu totul la fel
dar cu mult mai Natanael
decât ce tim noi i tie i Natanael
despre Natanael.
el lu în palm sufletul domnioarei di
i sufl peste el.
dar o mie de corbi ridicar sufletul de pe câmpie
i o mie de corbi îl puser în domnioara di.
a a fost c va fi!
! T I R Â F S
torii sunt rugai s ias din sal în ordine pentru a nu.
domnioara di este ateptat în totalitate în faa cabinei
numrul
repetm
domnioara jessica trebuie în faa cabinei numrul doi
domnul corbier care o ateapt pe domnioara di este
invitat s mai atepte pân va exist
repetm: marinarul care ateapt totalitatea domnioarei di
este rugat, fiindc aceasta
nu
dar în privirile scrise, de corbier, ale corbierului,
era:
113

de m întrebi de ce mi-i prul alb, iubito,
tii c alte femei înaintea ta l-au albit,
i când alte femei, cu mult dup dragostea ta,
întreba-m-vor de ce mi-i mai alb
le voi spune de tine!
i acum ultimul
buletin de tiri
i dintr-o dat ea n-a mai venit,
pasre ctoare pre sud…
la vatican papa……… pentru a aptea oar,
tânr prelat……………africele de foc
……………victima……………
… apte copii……viteza vântului
ploi abundente……………patele m-sii…………………
i
marea i petii au rugat-o-n genunchii plânsului lor
rmân
dar ea s-a recunoscut spre un sud,
rile din abatoarele valurilor o strigar: “stpân”
i cântecul de subt ape i-acum, ah, cât i de acum
ca pe un cuit frânt în sângele lor
îl aud:
“rmâi prin noi înite, ca prin lacrim sarea,
i te vom face împteasa celor ce nici nu existcum
ar fi: s nu mai fie deloc întristarea,
cum ar fi: s nu mai fi trist!
i i-l vom aduce pe el cum aduce moartea rcoarea
iar oimul împajurarea!”
114

se jura cu pleoapa pe inim,
pe inim se jura cu felcerii adâncului, apa,
pe inima
simurilor puternice
marea.
(ah, josul, ah susul -
trzni-m-ar mirarea!)
dar ea a dat din cap i-a plecat -
soare de iarn, spre sud,
razele i curcubeii oimului au rugat-o cu lacrima lor
de oimi i de lacrimi de curcubei s rmân,
cântecul uscat al aerului i-acum, ah, cât de i-acum
ca pe un cuit strâmt în sângele meu
îl aud -
cum strig spre degetul cel tiat, ah cea mân:
“rmâi cu noi, cum rmâne zahrul jocului în copii
i te vom face regin peste ar frumoas
cum ar fi: bucuroas s fii,
cum ar fi: s fii bucuroas!
i i-l vom aduce pe el cum aduc picioarele
mersul
iar oimul de ap,
emersul !”
se jura cu mâna pe inim,
pe inim se jura cu luceferii mâinii,
pe inim,
soarele.
(ah, interludiul, reversul -
aripi cât codrii srai ai delfinului
avea-m-ar picioarele!)
115

dar ea a dat din cap i-a plecat
i întuneric mare
pre inima ei a vrsat.
atunci
Natanael îi retrase penele înuntrul aripilor,
Natanael îi împturi aripile înuntrul mâinilor,
mâinile în adâncul trupului,
zul în interiorul ochiului i-l închise Natanael
i auzul în goacea urechii.
Natanael îi retrase trupul i se retrase pe el însui
pân-ntra-atât de în însui el
deveni punct.
o pasre care trecu ea pe-acolo cu numele de Natanael
înghii, ca pe-o fruct cu lapte, acest punct,
crezând c e punct
i nu Natanael.
ci prile iute înghit,
iute înghit, iute câte un Natanael
crezând c e punct.
punct.
i
ea
avea rândunic locul pleoapelor
i
i rândunic-i era mijlocul vzului
i
i gura altcuiva sruta plecarea venitei rândunici
i
116

i din deprtatele frici ale crnii.
numai c numai c numai c
privirea ei a fost urcat cu braele lui într-un camion
ca pe nite paie din care tot pierzi, hituite de vânt.
i vânturile erau pustii, nu mai locuia nimeni în ele
i aa l-a cu inima-i mursicat,
mursicat, o,
o,
din întristri în care ea,
în care ea nu era.
i ea îi mângâia îngerul re-noire care o purta pe brae,
i care ea nu era…
e p i
doi de îngeri se-ntorceau în pustiu,
unul mort, altul viu.
cel de mort pe cel din viu îl cra,
cel de viu pe sub sine plângea
înaintea lor se fcu oimul,
oimul vomit punctul,
punctul se fcu Natanael,
Natanael îi întinse o aripi se fcu cer,
cerul pmânt.
dintr-o pan peste care sufl Natanael
se fcu o domnioar di.
117
l o g

oimul apuc de cântecul oimului
i de sufletul domnioarei di
i le înghii.
cum ar veni:
domnioara di
închide între orele de pe : afi
(ora lanului de api a oimului de foc)
domnioara
di
poem
pentru clavecin i orhestr
( în minor )
contra-epilog
di
ctat subt o pdie
pre zilele ce mi-au fost mie
i scris cu un muc de plânger
de ru prea tristul meu cel înger!
AMIN CELUIA CARE EL CITI
AMIN
DE DOMNIOARA DI
!!!!N I M A AAA M I N A!!!!
!!!A N M amin A M N!!!
118

!!!!!!!I I acelui care I I!!!!!!!
!!!!!!M N el citi A A!!!!!!
!!!A M AMIN N M!!!
!!!N M I de M I A!!!
!!!M I N domnioara A N N!!!
!!!N I A di N A I!!!
!!!NAIAM!!!
aminima
AMINIMA
AMI N IMA
A M I N I M A
în acea zi s-a întâmplat c luna era o lun mai mic, mic de
tot, i nite oameni treceau pe drum cu multe sticle în brae
pe care nu le cunoteau i credeau c sunt copiii lor i le
strângeau la piept i una dintre femei care era i cea mai
posomorât îi iubea tare mult copilaul la piept i când mai
acesta plângea i ea credea i ei cu toii credeau c luna e în
ochiul fiecruia i de aici vd ei c nu se mai lumin cerul
aceasta s-a întâmplat înainte de potop, dar nu cu mult i
rile tiau c va veni o ap foarte mare i apa va fi de
lumin dinraze i din umbre i chiar i petii vor fi din raze
i umbre i atunci femeia i-a lsat copilul jos i s-a fcut
pentru moment potopul cel care va veni din ape i umbre i
ea s-a fcut mai întâi o frunz de margaret i pe urm o
frunz de licsandri iar o razi pe urm a fost c a venit
mântul la ea i i-a zis dac nu vrea s i ea a vrut i
mântul s-a fcut cum a vrut ea i din dragostea lor s-a
scut aerul care le d viaa i s-a nscut sângele i lumina i
noaptea care d farmecul i aa a fost ziua i aa a fost
noaptea i toate cele pe care le crezi c
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx dar undeva un
sâge o mâni poate chiar o furt un a adunat toatea acestea
într-un evantai i le-dat un nume care pe mul i dintre noi f
Plnuit
ca un air -bag al
îndrgos
stiilor,
Colofoniu
119

domnioa
ra di a f
ost ticl
uit, cu
voia
Domnului,
de viorel
mirea în cel de-al
noulea lustru al su
de viai s-a tiprit in
anno domini mm cinci în
tiparniele slvi
ilor jeani tamara, care au
trudit împreun cu marie-je
an, i mihail, toi din sângele
drept-credincioilor ileteni
ai craiovei, la plmada acestor nevol
nice slove.
i-au mai ascuit biruina prin generoas iniativ, isabel i
nicu bobia, consultani guest star, ca i toi cei care l-au
cunoscut i iubit pe autor în acele vremuri, i crora li se
închin domnioara di, unii prea repede plecai pe dincolo
pentru a ne lumina calea cu sufletul lor.
editura care a dat binecuvântarea domnioarei di a fost “terra
grifonis” iar sângele a avut i în acele timpuri tot patru grupe,
ca i venicul vin: iarni vari hai s mergemi ce mai
încoace i-ncolo, dragoste i lumin.
asta a fost.
mân birjar!
120

121