Etapa 2

depinde de asocierea cu gradul si stadiul tumoral avansate. Receptorul factorului de crestere epidermal (EGFR)
indica o asociere intre activarea acestuia si fenotipul invaziv al tumorii, nu numai in malignitatile prostatei.
Toate datele furnizate de examenul histopatologic sunt analizate prin diferitele metode biostatistice care sunt
propuse pentru investigare si prognoza.
4. DESCRIEREA STIINTIFICA SI TEHNICA, CU PUNEREA IN EVIDENTA A REZULTATELOR
ETAPEI SI GRADUL DE REALIZARE A OBIECTIVELOR; (SE VOR INDICA REZULTATELE)
Carcinomul prostatic este cel mai comun diagnostic malign necutanat la barbati in USA si in lume (American
Cancer Society, 2002;DeMarzo et al., 1999). Mortalitatea in carcinomul prostatic se asociaza cu metastazarea si
cu invazia perineurala. Intalegerea mecanismelor carcinomului prostatic si a metastazelor este cheia
tratamentului cu succes si a cresterii supravietuirii (Umbas et al., 1997; Yagi and Takeichi, 2000).
Antigenul specific prostatic (PSA) in combinatie cu examinarea rectala reprezinta modalitati de screening in
carcinomul prostatic. Sensibilitatea si specificitatea markerilor imunohistochimici sunt rar folosite in diagnosticul
precoce al carcinomului prostatic. (Gao et al., 1997; Buyuktuncer et al., 2003).
Istoria naturala a factorilor de prognostic implicati in carcinomului prostatic este necunoscuta. Parametrii
moleculari capabili pentru stabilirea acuratetii, agresivitatii si a potentialului metastatic reprezinta urgenta.
(Arisan, 2003). De cand invazia vasculara si evolutia celulelor tumorale din sange reprezinta treapta preliminara in
procesul metastazelor, detectarea in sange a celulelor epiteliale prostatice (CPC) poate deveni un marker
precoce a invaziei. (Tomita et al., 2000; Mason et al., 2002). Un element important in dezvoltarea si progresia
carcinomului prostatic este determinarea anomaliilor in adeziunea celulelor in epiteliul prostatei si a celulelor
canceroase.
Gena E-cadherin a cromozomului 16q22 codifica glicoproteina 120 kDa apartinand grupului de Ca² depinzand
adeziunea moleculelor. Aceste molecule implicate in dezvoltarea morfogenezei epiteliului sunt aproape in
exclusivitate exprimate in tesuturile epiteliale ale adultului. Legatura intre E-cadherina transmembranara si
filamentele de actina este necesara pentru formarea adeziunilor celulare. Deletia genei a-catenina in vitro rezulta
inactivarea E-cadherin in carcinomul prostatic. (Nathke et al., 1994). Disfunctia sau mutatia b-catenina poate
rezulta in eliberarea celulei (Vleminckx et al., 2001).
Pierderea functiei E-cadherin poate juca doua roluri diferite in dezvoltarea si progresia tumorii. Majoritatea studiilor
pe E-cadherin si cancer s-au concentrat pe rolul in supresia metastazelor. Pierderea expresiei E-cadherin a fost
asociata cu aparitia multor tumori. (Poser et al., 2001; Chen CL et al., 2003). Aceste rezultate sugereaza ca Ecadherin
joaca un rol major in supresia invaziei in tumori.
Studiile ihc ale prostatei au aratat proportia carcinoame invazive/carcinoame in situ au determinat niveluri
aberante ale E-cadherin si/ expresia cateninei (El Hariry et al., 2001). In acest studiu dupa prostatectomie,
prostata a fost analizata pentru activitatea E-cadherin si comparata cu scorul Gleason.
Glanda prostata embriologic e alcatuita din 5 lobi: 2 laterali, cate unul posterior, mijlociu si anterior.
Modelul curent (McNeal) presupune ca exista zonele tranzitionala (5% din volumul prostatei, contine fascicule
compacte moderate de muschi neted si ducte mari), zona centrala (25% din volumul prostatei, ducte mari si
neregulate, glande complexe cu proliferari papilare, pseudostratificate cu epiteliu inalt cilindric), si zona periferica
(70% din vol prostatei, 80% din cancere de prostata, stroma fibromusculara laxa, complexitate glandulara
moderata) si in ultimul rand o zona periuretrala.
Zonele exterioare (corticala) sunt “periferica” si “centrala” (catre baza), zona interna (periuretrala) este “de
tranzitie”.
4