Norbert Petrovici - Noua urbanizare.pdf
Norbert Petrovici - Noua urbanizare.pdf
Norbert Petrovici - Noua urbanizare.pdf
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
INEGALITĂŢI SOCIO-SPAŢIALE ÎN CARTIERELE DE VILE<br />
drd. <strong>Norbert</strong> <strong>Petrovici</strong><br />
Universitatea Babeş-Bolyai<br />
Ver. 2.1<br />
Dacă <strong>urbanizare</strong>a socialistă este cointensivă cu proiecte publice de contrucţii,<br />
perioada postsocialistă, din punctul de vedere al locuirii, tinde să fie caracterizată de<br />
construcţii private. În interiorul oraşelor şi la marginea lor au apărut o serie de noi spaţii<br />
urbane dominate de „vilele” celor nouveaux riches. Cum se produc aceste spaţii? Care<br />
este perspectiva actorului social jucător pe pieţele imobiliare şi care este perspectiva<br />
autorităţilor locale care constituie reglementatorul noilor zone? Nu ne interesează<br />
procesele de construcţie propriu-zisă a noilor spaţii locative ci, mai degrabă, ne înscriem<br />
într-o tradiţie marxistă, pe lina lui Lefebvre (1974), şi înţelegem prin producerea spaţiului<br />
procesul prin care se atribuie semnificaţii prin negociere şi lupte de putere, astfel încât se<br />
legitimează şi se reifică inegalităţile de acces la resurse economice şi politice localizate.<br />
Spaţiul poartă marca poziţiilor şi a diferenţierilor sociale, a ierarhiilor de clasă, gen şi<br />
etnie. Este o creaţie a raporturilor sociale de putere. Piaţa şi statul reprezintă instituţiile<br />
sociale prin care, în actuala formă socială, actorii îşi mobilizează resursele pentru a-şi<br />
negocia poziţiile socio-spaţiale. Suntem intersaţi nu atât de modul în care funcţionează<br />
cele două instituţii, ci, mai degrabă, cine sunt actorii care le accesează şi care sunt<br />
resursele şi ideologiile lor în procesele de producţie a spaţiului.<br />
Cercetarea noastră 1 a vizat două zone rezidenţiale dinamice din punctul de vedere<br />
al numărului de construcţii noi din Cluj-Napoca. Ne-am concentrat atenţia, din raţiuni<br />
comparative, asupra a două arii: una este un cartier nou înfiinţat (Buna ziua), iar cealaltă<br />
arie este continuarea unei cartier mai vechi, de lângă centrul oraşului (Andrei Mureşanu).<br />
Amândouă ariile rezidenţiale sunt arii cu un statut social ridicat, prestigiu asociat cu<br />
1 Cercetarea Locuire şi stiluri de viaţă în Cluj-Napoca s-a derulat în luna iulie 2004, în cadrul<br />
grantului de cercetare „Inegalităţi de locuire în oraşele post-socialiste. Cartiere de vile şi cartiere<br />
sărace în Cluj-Napoca” (finanţat de Ministerul Educaţie şi Cercetării din România, contractul nr.<br />
33374/29.06.2004, cod CNCSIS 392, tema nr. 39), am urmărit analiza a 185 de<br />
gospodării/rezidenţe urbane din două zone ale municipiului Cluj-Napoca: Andrei Mureşanu (153<br />
rezidenţe urbane) şi Buna ziua (32 gospodării).<br />
1
calitatea construcţiilor, deseori etichetate ca vile.<br />
Pornind de la întrebarea „cine sunt actorii sociali ai acestor zone”, folosind harţile<br />
mentale ale actorilor şi datele socio-demografice preluate în ancheta mai sus amintită,<br />
vom încerca să probam teza conform căreia capitalul cultural este principalul tip de<br />
resursă pe care actorii sociali îl instrumentează pe diferitele pieţe postsocialiste şi care<br />
oferă cele mai importante avantaje sociospaţiale. Capitalul economic este de asemenea<br />
important, dar ca principiu secund în organizarea sociospaţială a inegalităţilor. În a doua<br />
parte, pornind de la o serie de interviuri, vom contura ideologia reglementatorului<br />
administrativ şi vom arăta că aceasta joacă un rol important în producţia noilor spaţii<br />
urbane care pot fi caracterizate ca spaţii care emerg în mod spontan şi se dezvoltă mai<br />
degrabă extensiv, decât intensiv, iar din puctul de vedere al drepturilor de proprietate am<br />
putea vorbi de privatizări spontane. Pentru început vom face o scrută descriere a ariilor<br />
studiate.<br />
CÂTEVA ELEMENTE DE CONTEXT ISTORIC<br />
Cartierul Andrei Mureşanu a cunoscut trei perioade de extindere succesivă, trei<br />
perioade de încorporare simbolică a periferiei în zona centrală: perioada interbelică,<br />
perioada comunistă până la începerea industrializării Clujului din anii `70 şi perioada<br />
postcomunistă, începând cu anii `90. Acest cartier foarte apropiat de zona centrală a<br />
oraşului s-a bucurat de un statut social ridicat încă de la începutul construcţiei sale. Zona<br />
a fost percepută întotdeauna unitar, fără segmentări interioare, chiar dacă ele existau<br />
pentru locuitorii lui, atât la nivel perceptiv, cât şi la nivelul resurselor de care dispuneau<br />
actorii sociali. Cartierul a fost instituit de proiectul edilitar al administraţiei interbelice<br />
care a echipat cu utilităţi în cinci ani cea mai mare parte a zonei şi pe măsură ce înainta<br />
echiparea, înainta şi construcţia cartierului. Din cauza războiului proiectul edilitară nu s-a<br />
încheiat, iar zonele periferice au rămas, în mare măsură, fără utilităţi. Iar mai târziu în<br />
perioada socialistă, cartierul fiind catalogat ca „burghez”, echiparea edilitară a rămas la<br />
stadiul interbelic, administraţiile comuniste nu şi-au asumat costurile extinderii utilităţilor<br />
la întreaga zonă.<br />
2
Figura 1 şi Tabel 2. Cartierul Andrei Mureşanu. Date recensământ (secţiile de recenzare 43, 51 şi 53)<br />
Notă explicativă: Delimitarea<br />
secţiilor de recenzare in 1992,<br />
care acoperă cartierul Andrei<br />
Mureşanu, se suprapun cu<br />
hărţile mentale, spaţiile<br />
reprezentate ale locuitorilor mai<br />
vechi din aceste zone.<br />
Diviziunea principală este<br />
trasată de strada Ady Endre,<br />
linia de demarcaţie dintre secţia<br />
51 şi secţia 53. Zona acoperită<br />
de secţia 51 este considerată<br />
zona în care locuiau cei<br />
„bogati”, iar zona acoperită de<br />
secţia 53 era cea locuită de<br />
„oameni mai săraci”. Zona<br />
acoperită de secţia 43 atinge cu<br />
o latură zona centrală a Clujului.<br />
Datorită fondului locativ specific<br />
de pe unele străzi, cum ar fi<br />
Anatole France unde sunt<br />
construite blocuri de locuinţe<br />
interbelice, zona şi-a constituit o<br />
identitate aparte. În ciuda<br />
acestor diferenţe de percepţie<br />
din interior şi diferenţe reale,<br />
precum se vede din tabelul<br />
alăturat, cartierul este perceput<br />
din exterior ca o singură zonă<br />
cu statut ridicat.<br />
Sectia 43 Sectia 51 Sectia 53<br />
N=1738 N=1513 N=1150<br />
Varstă 0-15 ani 11.9 12.1 11.8<br />
16-59 ani 56.0 57.8 52.3¤<br />
60 ani si peste 27.2* 29.5 31.8<br />
sex M 42.8 44.8 43.7<br />
F 52.2 54.7 52.3<br />
Gospodării Total 38.9 35.2 37.1<br />
1 persoană 8.1 6.2† 7.8<br />
2-3 persoane 22.3* 18.4† 18.5<br />
4 persoane 8.5* 10.6† 10.8<br />
Etnie Romană 38.1 40.8 39.1<br />
Maghiară 9.1 9.3 7.5<br />
Educaţie Superior 39.5* 38.5 17.3¤<br />
Mediu 35.4* 34.5 36.0<br />
Elementar 18.0 23.9† 38.6¤<br />
Populaţie Activă 41.0 41.2 41.4<br />
Inactivă 59.0 64.2† 58.6<br />
Clădiri Total 100 100 100<br />
Locuite 100 99.7 99.7<br />
construite până in 1945 80.4* 54.0† 31.9¤<br />
construite între 1946-1970 8.4* 29.3† 52.4¤<br />
construite între 1971-1992 11.1 16.4 15.4<br />
clădiri per gospodărie 1,02 1,01 1,00<br />
Locuinţa Total 701 556 454<br />
locuinţe per clădire 3.12* 1.66† 1.23<br />
camere per locuinţă 3.74* 2.85† 2.38<br />
suprafaţa camere 18.84 21.32 18.85<br />
persoane per clădire 2.51 2.79 2.68<br />
Utilităţi Apa rece 98.4 99.3† 77.1¤<br />
Canalizare 98.1 97.1† 72.0¤<br />
Electricitate 99.7 100.0 99.6<br />
† p
În mod paradoxal, pentru ideologia oficială comunistă, această decizia a accentuat<br />
inegalitălie existente, defavorizându-i pe cei mai degrabă săraci, pentru că de la începutul<br />
construcţiei cartierului cei cu educaţie mai scăzută au locuit înspre periferie, iar cei cu<br />
educaţie superioară înspre zona centrală. Diviziunea a funcţionat la nivel de reprezentare<br />
mentală până în anii `70, însă doar pentru cei din interiorul cartierului, iar ea a luat forma<br />
diferenţei între cei „bogaţi” şi cei „săraci”. Zona cea mai apropaită der centru era ocupată<br />
de clasele intelectuale (professionals) interbelice şi ulterior de clasele intelectuale<br />
comuniste. Zona periferială a cartierului a fost ocupată de clase populare.<br />
Cartierul surprinde în mod emblematic atitudinea ambivalentă şi politicile<br />
duplicitare ale proiectului de egalizare comunist. După 1970, momentul demarării<br />
investiţiilor majore ale industrializare socialiste la nivelul oraşului, spaţiile de locuire<br />
devin o resursă rară, iar administraţia caută metode de a găsi noi spaţii locative sub<br />
presiunea demografică a industrializării. Una din soluţii este „pedepsirea” clasele sociale<br />
înstărite „burgheze” interbelice prin impunerea normelor de închiriere a spaţiilor<br />
„excedentare” în funcţie de mărimea locuinţelor. De aceea în perioada de după 1970<br />
apare un val de chiriaşi în cartierul Andrei Mureşanu. Însă noii chiriaşi ai caselor<br />
„burgheze” nu sunt muncitorii, ci clasele profesionale comuniste. Aceste categorii<br />
sociale, evident mai înstărite sunt reţinuţi în reprezentările de acum ale populaţiei sub<br />
sintagme precum „securişti” sau „fii de securişti”.<br />
Chiar dacă fondul locativ al zonei cunoaşte o stopare a construcţiilor după 1970<br />
(restricţionările survenite datorită proiectelor urbane socialiste, care aveau nevoie de<br />
spaţii), din punct de vedere tranzacţional, zona devine dinamică abia după această dată.<br />
Dacă până în 1970 locatarii caselor erau copiii din prima sau a doua generaţie a celor care<br />
au construit casa, după 1970, locul devine spaţiul predilect pentru cadrele socialiste<br />
tehnice superioare şi medii, ocupaţiile de comandă ale industrializării socialiste.<br />
Tabel 1. Perioada de achiziţie a actualei case în funcţie de modalitatea de achiziţie<br />
Perioada achiziţiei (%)<br />
Modalitate achiziţie casă 1991-2000 1971-1990 1956-19970 1930-1956<br />
prin construcţie 62.7 27.7 51.6 22.2<br />
Prin cumpărare 25.5 48.9 22.6 16.7<br />
prin moştenire 7.8 19.1 22.6 55.6<br />
Sursa: Locuire şi stiluri de viaţă în Cluj-Napoca, 2005<br />
4
Cea mai mare parte a fondului locativ a zonei „sărace” (52,4%) a fost construită<br />
în perioada comunistă din 1950 până în 1970 şi zona devine dinamică tranzacţional după<br />
1970. Însă modul în care a funcţionat sistemul comunist a întărit inegalităţile din perioada<br />
interbelică. În timpul comunismului marginea cartierului fiind şi marginea oraşului, pe o<br />
parte din teren a funcţionat o vreme o cooperativă agricolă. Agricultorii care lucrau la<br />
această cooperativă au putut primi teren în această zonă, astfel încât s-au întărint<br />
diviziunile dintre cele două arii ale cartierului („bogată” şi „săracă”). Iar atunci când<br />
comuniştii refuzau să investească în sistemul edilitar al zonei îi defavorizau pe cei care<br />
erau deja defavorizaţi.<br />
Din punct de vedere reprezentaţional, hărţile mentale ale actorilor sociali care s-au<br />
mutat după 1970 în Andrei Mureşanu, inclusiv cei ce au devenit rezidenţi după perioada<br />
potcomunistă, redau imaginea unui cartier nefragmentat, unitar, care se extinde radial<br />
dinspre centru spre periferie. Aria este delimitată de două mari căi de acces, iar punctul<br />
central este un mic parc. Însă acest parc oferp o slabă auto-reprezentativitate a locului şi<br />
mai degrabă funcţionează ca punct de întâlnire şi punct comercial. Modul în care se<br />
utilizează denumirile străzilor ne arată că relaţia cu spaţiul este una mediată social, că<br />
este o relaţie socializată. Datorită ideologiei naţionaliste promovată de primăriei şi<br />
datorită proiectelor de eliminare a simbolisticii comuniste foarte multe din străzi au<br />
primit denumiri noi. Însă, deopotrivă locuitorii vechi ai cartierului cât şi cei mai noi<br />
folosesc vechile denumiri, care nu se mai regăsesc astăzi înscrise pe plăcuţele oficiale. Ba<br />
mai mult unele denumiri vechi funcionează din punct de vedere formal în acelaşi timp cu<br />
cele noi: nu puţine sunt cazurile în care facturile instituţiilor furnizoare de utilităţi,<br />
destinate aceleaşi familii poartă adresa veche şi adresa noua.<br />
Cel de-al doilea cartier analizat, „Buna ziua”, are o istorie scurta.. Terenul pe care<br />
este construit cartierul a fost până în 1990 domeniu public şi era o parte a unei zone de<br />
agrement, împădurite, a Clujului. După 1990 o parte din teren a fost privatizat fie prin<br />
retrocedări, fie prin împroprietăriri. Până în 1996 el a fost clasificat ca şi extravilan. După<br />
această dată terenul a fost trecut în intravilan, dar nu a fost scos din circuitul agricol, ceea<br />
ce îl facea mai puţin atractiv pentru construcţii. Totuşi, în urma unor presiuni, această<br />
restricţie de construcţie a fost depăşită, astfel încât din 1997 încep să se construiască, iar<br />
după 2000 tot mai multe clădiri sunt date în folosinţă. Construcţiile din perioada<br />
5
postcomunistă în cartierul Andrei Mureşanu a început din 1991, media din eşantionul<br />
nostru fiind 1997, faţă de 1999 din Buna ziua.<br />
URBANIZARE ŞI INEGALITĂŢI DE LOCUIRE<br />
Câteva dezbateri central europene<br />
Inegalităţilor de locuire ridică problema principiilor strucuturale care determină<br />
aproprierea surplusului într-o societate şi tematizează problematica beneficiarului<br />
structural al acestei aproprierii şi anume clasele dominante sau cele hegemonice.<br />
Locuinţa este unul din cele mai scumpe bunuri de consum care acoperă o nevoie<br />
fundamentală, prin urmare este un indicator relevant pentru poziţia diferitelor categorii de<br />
actori în câmpurile de putere ale unei societăţii în curs de dezvoltare. Identificarea<br />
principiilor şi a resurselor necesare pentru a accesa acest bun şi mai ales modul în acre au<br />
evoluat aceste principii ne pot indica sursele majora de putere şi privilegii în cadrul<br />
societăţii. Tema acestui studiu sunt noile spaţii urbane postsocialiste însă pentru a integra<br />
discursul nostru într-un context narativ mai larg vom trece pe foarte scurt în revista<br />
câteva punct legate de disputele asupra problematicii inegalităţilor sociospaţiale din<br />
oraşele socialiste şi postsocialiste.<br />
Szelényi (1983), pe baza unor studii din anii ’70, argumentează că statul socialist<br />
este sursa principală a inegalităţilor de locuire prin intermediul redistribuirii. Acest<br />
mecanism de alocare a locuinţelor era considerat a fi în favoarea muncitorilor şi a claselor<br />
sociale mai puţin privilegiate. Însă, datorită configurării puterii în statul socialist,<br />
locuinţele noi erau alocate sistematic managerilor, intelectualilor şi funcţionarilor, în<br />
defavoarea muncitorilor. Szelényi argumentează că unele categorii sociale sunt împinse<br />
cu totul pe piaţa informală a locuinţelor, astfel încât piaţa creează un mecanism secundar<br />
de temperare a inegalităţilor. Tosics (1987) şi Hegedus (1987), pe baza unor studii din<br />
anii ’80, argumentează că nu există categorii sociale împinse cu totul pe piaţă şi că atât<br />
sistemul redistributiv al statului, cât şi piaţa creează inegalităţi în locuire. Studiile asupra<br />
perioadei postsocialiste pe locuire arată că piaţa este principalul mecanism de creare a<br />
inegalităţilor (Dan şi Dan, 2003; Bodnár, 1996; Clapham, 1995), iar inegalităţile sociale<br />
specifice spaţiilor sociale postcomuniste se transformă în inegalităţi spaţiale în funcţie de<br />
organiarea socială şi economică a diferitelor pieţe şi a reglementărilor urbanistice.<br />
6
Aceste poziţii contradictorii în studiul inegalităţilor socio-spaţiale din spaţiul<br />
Cental şi Est European pot fi sintetizate prin periodizarea socialismului şi<br />
postsocialismului (Szelényi şi Kosetllo, 1996, 1998; Bodnár & Böröcz, 1998; Rona-Tás,<br />
1994). În socialismul clasic, piaţa juca un rol de reducere a inegalităţilor, iar statul - de<br />
creare a inegalităţilor. În socialismul reformat, piaţa şi statul sunt, amândouă, mecanisme<br />
de creare a inegalităţilor. În postsocialism piaţa este mecanismul principal de creare a<br />
inegalităţilor de locuire, iar statul le reduce. În funcţie de mecanismul de producere a<br />
inegalităţii avem anumite categorii sociale care beneficiază de condiţii de locuire mai<br />
bune. În socialismul clasic beneficiază birocraţia şi tehnocraţia. În socialismul reformat<br />
beneficiază şi noul antreprenoriat, iar în postsocialism noii manageri ai firmelor<br />
postsocialiste (a firmelor de stat privatizate, a noilor firme apărute şi a corporaţiilor<br />
multinaţionale). Beneficiarii principali sunt deţinătorii capitalului cultural. Întrebările<br />
care se ridică, pornind de la acest conext teoretic, sunt: Cum au evoluat inegalităţiile de<br />
locuire de-a lungul perioadei postsocialiste până în acest moment? şi Care sunt<br />
capitalurile care favorizază accesul la pieţele postsocialiste? Dacă şi cum s-au modificat<br />
raporturile dintre aceste capitaluri în timp?<br />
Andrei Murenau şi Buna ziua două zone urbane noi<br />
Noile construcţii din periferia cartierului Andrei Mureşanu şi a cartierului Buna<br />
ziua poate fi analizat la două nivele: caracteristicile imobilelor şi caracteristicile noilor<br />
ansambluri de imobile. Distingem între Andrei Mureşanu Vechi şi Andrei Mureşanu Nou<br />
şi prin acest lucru avem în vedere că în cel dintâi ansamblu de case clădirile au fost<br />
ridicate înainte1990 iar în cel de-al doilea ansamblu după 1990.<br />
Casele construite în cele două cartiere sunt mai spaţioase decât casele din Andrei<br />
Mureşanu vechi, construite înainte de 1990, ele având şi mai multe camere, băi şi<br />
bucătării dar şi o suprafaţă utilă medie a camrei mai mare. Casele din cartierul Buna ziua<br />
sunt ridicate pe parcele de teren mult mai mari decât cele din Andrei Mureşanu Nou<br />
(2827,9 m 2 faţă de 595, 2 m 2 ) şi au în proporţie mai mare terase sau verande (87,5% faţă<br />
de 57,9%) şi piscine (18,8% faţă de10,5%). Există, în Buna ziua, o proporţie mai mare de<br />
case a căror valoare de piaţă, estimată de proprietar, este de peste 300 mii de euro (18,8%<br />
faţă de 2,6%), dar şi un număr mai mic de case pe segmentul mediu 150-200 mii (15,6%<br />
7
faţă de 39,5%). Noii proprietarii din Buna ziua au moştenit în mai mică proporţie terenuri<br />
în această zonă spre deosebire de cei din Andrei Mureşanu (15,6 faţă de 23,7). Pornind de<br />
la aceste date am putea să spunem că în zona Buna ziua noile case sunt în mai mare<br />
măsură vile, construite pentru un stil de viaţă suburban cu case detaşate, înconjurate de<br />
spaţii personale mari (verzi), opulenţa sau dorinţa de a indica opulenţa fiind mai vizibilă<br />
şi asumată.<br />
Din perspectiva ansamblului constituit de noile case se poate nota pornind de la<br />
observaţiile de teren că parcelele pe care sunt ridicate casele sunt neregulate si au mărimi<br />
variabile, străzile între parcele sunt trasate ad-hoc, unele dintre ele fiind mai mici de<br />
limita legală. Aprovizionarea cu utilităţi edilitare este mai redusă în Buna ziua, unde<br />
18,7% din cei intervievaţi nu erau racordaţi la sistemul public de canalizare, faţă de<br />
10,5% în Andrei Mureşanu Nou şi doar 1,5% în cel Vechi. Spaţiile este mono-funcţional,<br />
în afară de locuinţe nu există alte utilizări în aceste cartiere, iar dacă spaţiile comerciale,<br />
precum în cartierul Andrei Mureşanu, ele sunt foarte reduse la număr şi ca importanţă.<br />
Cartierele nu sunt centrate şi nu au locuri de auto-reprezentare, prin urmare spaţiile<br />
publice sunt practic inexistente. Cartierele îşi construiesc imaginea pornind de la statutul<br />
social al celor care îl locuiesc şi al clădirilor care îl compun.<br />
În zona nouă Andrei Mureşanu se construiesc şi multe blocuri de locuinţe noi. Ele<br />
depăşesc reglementările de înălţime admise. De aceea antreprenorii construiesc repede<br />
aceste clădiri, ca în eventualitatea în care sunt daţi în judecată sau amendaţi construcţia să<br />
fie deja gata, iar autorităţile să fie puse în faţa faptului împlinit. Cel mai rău lucru care se<br />
poate întâmpla în cazul nerespectării normelor de urbanism este amenda sau un proces pe<br />
rol. Cele mai multe construcţii noi în Andrei Mureşanu se realizează, pe de o parte, de-a<br />
lungul străzilor deja trasate din perioada planului urbanistic din perioada interbelică şi, pe<br />
de altă parte, la capătul acestor străzi. În Buna ziua construcţiile se desfăşoară după străzi<br />
trasate ad-hoc între case. Nu există un plan urbanistic zonal şi aceste străzi nu apar încă<br />
pe hărţile oficieale ale Clujului. Nu există nici un plan care să reglementeze construcţiile,<br />
ele sunt dispuse spontan. Noile străzi sau continuările celor vechi sunt întortocheate şi<br />
înguste.<br />
Pentru cartierul Andrei Mureşanu externalităţile legate de faptul că întreaga zonă<br />
de Nord se află în construcţie sunt destul de mari şi ele sunt plătite mai degrabă de cei<br />
8
deprivaţi deja. Străzile aici nu sunt asfaltate, iar construcţiile de blocuri şi construcţiile de<br />
vile necesită utilaje de tonaj mare a cărui transport nu este adecvat pe aceste străzi<br />
avariind, prin trepidaţiile produse. casele fără o fundaţie prea puternică, cum de altfel sunt<br />
cele mai multe case din această arie a cartierului. Populaţia din întreg cartierul este o<br />
populaţie îmbătrânită, dar în special în zona de nord sau zona „săracă”, unde se şi<br />
construieşte. Această populaţie ea este cea mai afectată de efectele negative a<br />
construcţiilor pentru că ea este cea mai deprivată relativ (40,6% declară că venitul<br />
gospodăriei este mai mic de 7 milioane).<br />
Compoziţia socială a noilor cartiere<br />
Din punct de vedere al compoziţiei ocupaţionale nu există diferenţe semnificative<br />
între cele trei zone. Aceste arii par a fi locuite de cei cu ocupaţii intelectuale, fie cu<br />
educaţie superioară, fie de tehnicieni şi maiştrii (professionals în terminologia anglosaxonă).<br />
Acestea sunt zone rezidenţiale ale clasei de mijloc şi a celor care deţin mai<br />
degrabă ocupaţii non-manuale. Există şi persoane care aparţin claselor populare, însă<br />
proporţia lor este mai mică. Cei care locuiesc în zonele noi, spre deosebire de cele vechi,<br />
cum era de aşteptat datorită schimbării sistemului social, lucrează în cadrul unor firme cu<br />
capital autohton privat, şi o proporţie mai mică dintre ei sunt angajaţi în firme de stat. O<br />
proporţie mai mare dintre aceştia vor avea şi o ocupaţie secundară. Prin urmare,<br />
diferenţele par să fie doar de ciclu de viaţă, populaţia din Andrei Mureşanu zona veche<br />
fiind mai în vârstă decât populaţia din zona nouă sau cartierul Buna ziua. Iar deosebirile<br />
legate de calitatea construcţiilor din cele trei zone, în cele mai multe cazuri, ţin de<br />
momentul istoric al construirii şi, deci, de tehnologiile utilizate.<br />
Poziţia ocupaţională<br />
Tabel 3. Poziţia ocupaţională în cele trei zone<br />
Andrei<br />
Mureşanu<br />
Vechi<br />
Andrei<br />
Mureşanu<br />
Nou<br />
Buna<br />
ziua<br />
Total<br />
Ocupaţii intelectuale şi poziţii de conducere 34,8 39,5 37,5 36,2<br />
Tehnicieni şi maiştrii şi poziţii de conducere<br />
de rang secund<br />
30,4 31,6 25,0 29,7<br />
Rutinieri non-manuali 12,2 10,5 9,4 11,4<br />
Muncitori manuali, supervizori şi agricultori 18,3 10,5 18,8 16,8<br />
Sursa: Locuire şi stiluri de viaţă în Cluj-Napoca, 2004<br />
9
Cele trei zone (Andrei Mureşanu Vechi, Andrei Mureşanu Nou şi Buna ziua) sunt<br />
caracterizate de o lipsă de diferenţiere a locuitorilor săi, în sensul că zonele sunt utilizate<br />
de clasa de mijloc, indiferent de sistemul social care produce clasele sociale (România<br />
interbelică, socialistă sau postsocialistă). Ei înşişi se percep ca atare, adică consideră că<br />
zona este locuită de cei mai degrabă bogaţi, oameni de afaceri şi care au terminat o<br />
facultate. Totuşi există şi unele diferenţe de compoziţie percepută legată de proporţiile<br />
diferite de oameni de afaceri percepuţi cărora li se atribuie prezenţă în zonă: în cartierul<br />
Buna ziua, ultimul construit, numărul proporţia percepută de oameni de afaceri este mai<br />
mare.<br />
Tabel 4. Surse de venit ale întregii familii în cele trei zone<br />
Surse de venit<br />
Andrei<br />
Mureşanu<br />
Vechi<br />
Andrei<br />
Mureşanu<br />
Nou<br />
Buna<br />
ziua<br />
Total<br />
<br />
salarii ocupaţie de baza 49,6† 65,8 75,0 57,3<br />
salarii din alte activităţi 7,8 10,5 9,4 8,6<br />
venituri din străinătate 1,7 2,6 6,3 2,7<br />
Pensii 57,4† 34,2* 15,6٭<br />
45,4<br />
profit de la firma 6,1 23,7* 3,1٭ 9,2<br />
Chirii 8,7 18,4 0,0٭ 9,2<br />
Altele 3,5† 10,5 15,6 7,0<br />
† p
părinţilor pensionaţi. Probabilitatea ca cineva din familie să deţină încă o locuinţă dată<br />
spre închiriere este mai mare. Şi, totodată, probabilitatea este mai mare ca unul din<br />
membrii familiei să fie plecat în străinătate pentru a munci.<br />
Tabel 5. Poziţia ocupaţională şi educaţia tatăului<br />
Ocupaţia tatălui<br />
Ocupaţii intelectuale şi poziţii de conducere<br />
(superioare şi secundare)<br />
Andrei<br />
Mureşanu<br />
Vechi<br />
Andrei<br />
Mureşanu<br />
Nou<br />
Buna<br />
ziua<br />
Total<br />
42,6 52,6 25,0* 41,6<br />
Rutinieri non-manuali 7,8 7,9 6,3 7,6<br />
Muncitori calificaţi şi supervizori manuali 18,3 18,4 15,6 17,8<br />
Muncitori semi- şi necalificati 9,6 10,5 12,5 10,3<br />
Agricultori şi muncitori în domeniul agricol 17,4 7,9 21,9 16,2<br />
Educaţia tatălui<br />
Elementară 28,7 18,4 37,5 28,1<br />
Medie 22,6 21,1 25,0 22,7<br />
Superioară 25,2 28,9 9,4* 23,2<br />
* p < 0,05 dintre Mureşanu nou şi Buna ziua<br />
Sursa: Locuire şi stiluri de viaţă în Cluj-Napoca, 2004<br />
Tipuri de resurse şi raporturi de dominaţie în accesarea pieţelor<br />
Din punctul de vedere al compoziţiei sociale, comparaţia dintre cele trei zone<br />
ridică două întrebări: (1) Dacă ignorăm efectul de ciclu de viaţă şi de îmbătrânire, de ce<br />
poziţia socială dobândită nu diferă semnificativ între cele trei zone? (2) De ce capitalul<br />
cultural moştenit diferă semnificativ între cele două zone noi? Adică, de ce nu există<br />
diferenţe de statut ocupaţional şi educaţional dobândit, între cei care locuiesc în Buna<br />
ziua şi cei care locuiesc în zona nouă a cartierului Andrei Mureşanu (chiar dacă există<br />
diferenţe de structură a venitului şi a gospodăriei), însă există diferenţe între statutul<br />
ocupaţional şi educaţional moştenit (cei din în zona nouă a cartierului Andrei Mureşanu<br />
au un volum mai mare de capital moştenit).<br />
Am putea lansa câteva ipoteze care ar propune câteva scenarii pentru a explica<br />
diferenţele dintre cele două noi spaţii urbane şi, în general, diferenţele dintre noile spaţii<br />
urbane postsocialiste. Aceste spaţii sociale ar putea fi produse de diferenţierea socială<br />
creată pornind de la patru tipuri de resurse distincte: capitalul cultural, capitalul<br />
economic, capitalul social, capitalul simbolic. (a) Raportul dintre capitalul cultural şi<br />
11
capitalul economic s-a schimbat în timp, favorizând în mod diferenţiat accesul actorilor la<br />
piaţa şi la spaţiu. (b) În contextul pieţelor distorsionate postcomuniste reţelele sociale de<br />
care dispun actorii reprezintă un mecanism mult mai important de reducere a costurilor<br />
de tranzacţie decât mecanismele pieţei. (c) Capitalul simbolic al unui spaţiu reprezintă<br />
principala sursă de atracţie a unei zone, însă pentru a cunoaşte o zonă trebuie să o<br />
recunoşti, adică cunoaşterea capitalului simbolic este dependentă de capitalul cultural,<br />
mai ales de forma moştenită.<br />
I. Destinaţia locativă (alegerea cartierului de vile) ar putea fi determinată de<br />
accesul diferenţiat, de-a lungul anilor ’90, la pieţele postcomuniste. Unii actori au dispus<br />
de capitaluri mai degrabă la începutul perioadei postcomuniste, iar alţi actori au început<br />
să acumuleze capital pe măsură ce regulile jocului economic se restructurau, iar pieţele se<br />
autonomizau de câmpul politic. Disponibilităţile de capital au determinat posibilităţile de<br />
investire în bunuri imobiliare. Cazul studiat mai sus pare să indice că la începutul<br />
perioadei postcomuniste au beneficiat de jocul pieţelor imobiliare mai degrabă cei cu<br />
captial cultural dobândit mai mare, iar ulterior acest tip de capital a fost tot mai puţin<br />
valoros în noile structuri sociale care evoluat, iar capitalul economic a devenit tot mai<br />
importat. Adică, s-ar putea ca, de-a lungul anilor 1990, să se fi inversat raportul de<br />
dominanţă în cadrul ierarhiei sociale, astfel încât, dacă la începutul deceniului capitalul<br />
cultural ar fi putut juca un rol diferenţiator socio-spaţial şi de creere a inegalităţilor,<br />
atunci spre sfârşitul anilor 1990, când începe construcţia cartierului Buna ziua, capitalul<br />
economic începe să joace rolul de creator de inegalitate. Principiul de stratificare socială<br />
s-a schimbat. În perioada socialistă capitalul cultural a jucat un rol central în producerea<br />
inegalităţilor socio-spaţiale (Szelényi, 1983). S-ar putea ca raporturile de putere specifice<br />
perioadei socialiste să se fi reprodus încă în sistemul de putere economic şi politic care<br />
păstra încă marca sistemului socialist până la mijlocul anilor 1990, iar ulterior importanţa<br />
capitalului cultural să se fi diminuat. Baza noastră de date nu ne permite să testăm o astfel<br />
de ipoteză, însă putem să explorăm această problematică pornind de la BOP 2003 mai,<br />
barometru în care există un modul care vizează locuinţele.<br />
Piaţa imobiliară din România a avut un comportamanet de tipul curbei J<br />
(<strong>Petrovici</strong>, 2004), comportament ce a carecterizat toate pieţele est europene în deceniul<br />
nouă datorită contracţiilor produse de restructurărilor acestora (Blanchard, 1997). Însă,<br />
12
piaţa imobiliară din România cunoaşte amplitudine mai mică decât cea a economiei<br />
româneşti în general, şi un punct important de revenire a volumului tranzacţiilor îl<br />
reprezintă anul 1994, anul 1996 fiind un punct de maxim al curbei J, iar decolarea pieţei<br />
credem că s-ar situa undeva în jurul anului 1999. De aceea vom segmenta, din punct de<br />
vedere al axei timpului, piaţa imobiliară în funcţie de anii de reper: 1990 şi 1996.<br />
Analiza achiziţiilor de locuinţe în oraşele mai mari de 30 mii locuitori în funcţie<br />
de capitalul cultrual moştenit şi dobândit ne rezervă unele surprize. Precum s-a constatat<br />
şi în cazul celor două cartiere din Cluj, volumul capitalul cultural dobândit nu este<br />
semnificativ din punct de vedere diacronic. El rămâne constant şi influenţează volumul<br />
investiţiilor pe piaţa imobiliara. Capitalul cultural moştenit ceste cel care produce<br />
discriminare din punct de vedere al axei timpului.<br />
Tabel 6. Momentul achiziţiei locuinţei în funcţie<br />
de capitalul cultural moştenit - reziduri ajustate<br />
Educaţie tatăl<br />
Momentul achiziţie locuinţei Elemetară Medie Superioară<br />
Înainte de 1990 2.7 -1.1 -2.7<br />
După 1990 şi înainte de 1996 -0.5 -0.2 1.1<br />
După 1996 -3.1 1.6 2.5<br />
χ 2 = 13.815, p. = 0.008; φ = .133, p = 0.008; C = .131, p = 0.008. N = 786<br />
Însă, direcţia este diferită de cea observată în cele două cartiere din Cluj.<br />
Volumul capitalului cultural dobândit a reprezentat un avantaj atât în perioada socialistă<br />
cât şi cea postsocialistă. Însă capitalul cultural moştenit devine un avantaj pe piaţa<br />
imobiliară urbană abia după 1996. Ar pute să existe două explicaţii.<br />
Prima explicaţie este aceea că structura socială s-a schimbat într-un mod care să<br />
favorizeze transferurile de bunuri de la o generaţie la alta. Şi pentru că deţinătorii de<br />
diplome universitare au fost principalii beneficiari ai sistemului redistributiv comunist,<br />
părinţii care deţineau un capital cultural mai mare au avut şi proprietăţi imobiliare mai<br />
bune care au putut să le valorifice pe piaţă după 1996. Ei au putut să îşi ajute copiii la<br />
achiziţionarea unei locuinte în mai mare măsură decât alţi părinţi. Însă, această explicaţie<br />
este pusă în dubiu de faptul că actorii care au achiziţionat locuinţe după 1996 declară un<br />
venit salarial lunar mai mare în 2003, decât cei care au achiziţionat locuinţe înainte de<br />
această dată (F=5.266, p=0.005). Adică, în cadrul sistemului de stratificare s-au produs şi<br />
alte tipuri de schimbări simultane cu valorizarea capitalului cultural moştenit. De aceea,<br />
13
mai degrabă, ar trebui să căutăm o cauză comună pentru cele două schimbări sociospaţiale,<br />
decât să vedem în bunurile imobiliare ale părinţilor sursa diferenţierilor.<br />
A doua explicaţie ar fi că sistemul social s-a schimbat astfel încât capitalul<br />
cultural a primit o importanţă mai mare în producerea capitalului economic. Iar capitalul<br />
cultural moştenit este o sursă suplimentară de capital cultural datorită puternicelor efecte<br />
de reproducere a diplomelor superioare a tatălui la nivelul copiilor (cel mai important<br />
efect, la nivelul barometrului, de reproducere a diplomelor, comparativ cu celelalte nivele<br />
educaţionale). De aceea atât salariile, cât şi pattern-urile de consum ale celor cu capital<br />
cultural moştenit se schimbă după 1996, astfel încât devin principalii beneficiari ai<br />
schimbărilor sociale din punct de vedere spaţial. Un efect care vine să confirme această<br />
ipoteză este că mărirea convertibilităţii capitalului cultural în capital economic face ca<br />
inegalităţile socio-spaţiale, între nivelul educaţional mediu şi superior, să se diminueze<br />
de-a lungul anilor ‘90. În sistemul socialist diplomele universitare au fost supraevaluate<br />
iar acest lucru avea ca şi consecinţă o mărire a inegălităţilor de locuire între cei care<br />
terminau un nivel mediu de pregătire şi cei cu un nivel superior. În perioada postcomnistă<br />
distanţa între condiţiile de locuire a celor două clase educaţionale a scăzut.<br />
Aprecirea capitalului cultural după 1996 la nivelul populaţiei urbane vine în<br />
sprijunul ipotezei lui Iván Szelényi (1995) cu privire la modul în care sistemul social<br />
postsocialist s-a schimbat. El argumentează că, în termenii structurii de clasă, capitalul<br />
cultural a devenit sursa majoră de putere şi privilegii şi este doar complementat de<br />
posesia capitalului economic. Structura de clasă în post-comunism, în loc să fie identică<br />
sau să conveargă cu cea a capitalismului modern, este imaginea lui în oglindă. În sistemul<br />
capitalist de tip occidental capitalul economic este sursa principală a privilegiilor şi este<br />
complementat de capitalul cultural.<br />
II. Totuşi, această ipoteză a dominaţiei capitalului cultural ar putea fi<br />
problematică dacă avem în vedere că o sursă importantă a poziţiei dominante pe piaţa<br />
imobiliară o au cei cu capital cultural, pentru că ei beneficiază de un volum mai mare de<br />
capital relaţional, iar acest lucru este vizibil în special la cei cu capital cultural moştenit<br />
mare. Cei care au părinţi cu studii superioare e mai probabil să fie integraţi într-o reţea de<br />
influneţe mai extinsă şi cu mai multe resurse decât celelalte persoane. Această ipoteză<br />
pare să fie confirmată de procentul mare (peste 40%) de persoane care locuiesc în Andrei<br />
14
Mureşanu — zona nouă şi care au moştenit (fie teren, fie casă) sau au locuit în Andrei<br />
Mureşanu – zona veche. Făcând apel la BOP 2003 mai, am construit doi indicatori ai<br />
capitalului social. Primul indicator vizează utilităţile disponibile subiectului prin reţelele<br />
sociale de care dispune (îngrijire medicală, utilităţi juridice, găsirea unui loc de muncă,<br />
un credit, un loc de muncă în străinătate; cunoştinte în lumea afacerilor, la primărie şi la<br />
polţie). Al doilea indicator este un indicator de centralitate. Întrebarea chestionarului este:<br />
„De obicei, de unde aflaţi despre cazurile de corupţie?”, iar răspunsurile posibile sunt:<br />
„mass-media, experienţa personală, Rude/prieteni/cunoştinţe, atcineva, NR”. Dacă ţinem<br />
seama că, de fapt, corupţia a fost conceptualizată ca o formă de capital social negetiv<br />
(Bjørnskov, 2003) şi de teoria în doi paşi a comunicării meidatice (Katz, 1957)<br />
întrebarea surprinde poziţia actorilor în reţelele locale în care sunt integrate.<br />
Tabel 7. Legătura dintre valoarea locuinţei şi capitalu social şi cultural - regresie multiplă<br />
Coeficienţi Coeficienţi<br />
nestandardizaţi standardizaţi<br />
b ε β t p<br />
(Constant) 229.234 45.529 5.035 0.000<br />
capsoc 72.619 53.226 0.069 1.364 0.173<br />
Educatie tata 59.081 18.015 0.169 3.280 0.001<br />
Educatie<br />
Subiect<br />
29.475 21.061 0.071 1.399 0.162<br />
Variabila dependentă: „Dacã v-aţi vinde locuinţa astăzi ce sumã de (milioane) lei aţi<br />
putea obţine?”. R 2 ajustat = .046.<br />
În urma analizei datelor se poate constata că volumul mai mare de capital social utiliar<br />
este legat de o valoarea declarată mai mare a locuinţei. Totuşi, acestă relaţie nu se<br />
păstrează dacă ţinem constantă educaţia şi mai ales capitalul cultural moştenit. Un volum<br />
mai mare de capital social de centralitate creşte probabilitatea ca achiziţia unei noi<br />
locuinţe să se facă spre sfârşitul deceniului. Adică, acest tip de capital social ar putea fi o<br />
sursă de segregare spaţială în noile zone urbanizate. Şi în acest caz relaţia nu se păstrează<br />
dacă educaţia este ţinută constantă şi capitalul social variabil. Se pare că şi aici capitalul<br />
cultural până la urmă este sursa diferenţierilor. Prin urmare, adevăratul factor al<br />
diferenţierilor sociospaţiale postcomuniste este cel al educaţiei. Capitalul cultural jocă un<br />
rol foarte important în cadrul noii structuri sociale.<br />
III. A treia ipoteză leagă producţia spaţiului de reproducerea habitus-urilor<br />
actorilor sociali şi afirmă că recunoaşterea şi atribuirea unor semnificaţii spaţiului nu<br />
15
poate fi realizată în afara unor semnificaţii socializate care să favorizeze producerea<br />
recunoaşterii distincţiei sociale. Cei care se mută în Andrei Mureşanu au fost învăţaţi din<br />
familie elementele socio-spaţiale care produc diferenţiere pornind de la tradiţia unui loc.<br />
Ei reproduc semnificaţiile, nu le produc. Din nefericire nu putem testa această ipoteză<br />
nici la nivelul celor două cartiere, nici la nivelul mediului urban din România, pornind de<br />
la BOP. Însă în condiţiile în care această ipoteză s-ar verifica capitalul cultural ar fi<br />
principala sursă de diferenţiere, nu capitalul simbolic: recunosc prestigiul unui spaţiu<br />
doar cei învăţaţi să îl recunoască. Iar acest lucru ar reconfirma ipoteza capitalului cultural<br />
ca resursă dominantă în noul sistem social.<br />
Din punctul de vedere al distribuţiei spaţiale, cei care deţin diplome universitare<br />
nu mai domină centrele oraşelor în aceeaşi măsură ca şi în perioada socialistă. Legătura<br />
dintre ce spaţiu central şi capital cultrual devine nesemnificativă de-a lungul anilor ‘90.<br />
Însă se pot observa unele tendinţe de sub<strong>urbanizare</strong>. Legăturile dintre poziţiile noncetrale,<br />
dar neperiferice în cadrul oraşului şi capitalul cultural sunt la limita semnificativului<br />
statistic. Tendinţa este observabilă şi la nivelul oraşului Cluj. Până la mijlocul anilor 1990<br />
s-au colonizat spaţiile interne ale oraşului, spaţiile vacante. Aceste terenuri s-au epuizat şi<br />
au început să fie exploatate zone aflate la marginea oraşului, apărând cartiere rezidenţiale<br />
precum Buna ziua sau Bună Ziua.<br />
IDEOLOGIE ŞI POLITICI URBANE ÎN CLUJUL POSTCOMUNIST<br />
Textura spaţială a noilor zone urbanizate credem că este produsul unei viziuni<br />
particulare a rolului statului atât din partea actorilor care compun administraţia locală, cât<br />
şi din partea actorilor sociali exteriori administraţiei locale. Spaţiul şi timpul nu sunt<br />
niciodată neutre din punctul de vedere al relaţiilor sociale. Ele exprimă întotdeauna într-o<br />
formă sau alta conţinuturi de clasă, inegalităţi sociale sau ideologiile care le legitimează.<br />
Prin textură spaţială înţelegem modul în care este configurat raportul de proximitate pe<br />
care îl dezvoltă proprietăţile unele faţă de altele (reţeaua de străzi, servicii edilitare,<br />
raporturile de înălţime şi aliniament, mărimea parcelelor, etc.). Producţia texturii urbane<br />
chiar dacă este un efect de interacţiune a actorilor sociali pe diferitele pieţe imobiliare şi<br />
pieconexe, responsabilitatea principală revine administraţiei locale şi naţionale, pentru că<br />
16
ea controlează accesul la consumul public al spaţiului. Prin urmare, atât ideologia<br />
administraţiei publice care este planificatorului accesului la consumul public al spaţiului,<br />
cât şi modul de organizare a acţiunii de planificare va avea un impact major asupra<br />
texturii spaţiale. În urma interviurilor realizate credem că la nivelul oraşului Cluj<br />
ideologia planificării şi organizarea planificării s-ar putea sintetiza cu ajutorul a trei<br />
concepte: (a) reificarea proprietăţii, (b) delegitimarea intervenţiilor reglementative şi<br />
(c) informalizarea politicii.<br />
Reificarea proprietăţii<br />
„La noi, dacă s-o pus două cărămizi una peste alta, nu se mai poate demola. Dar când te<br />
uiţi şi vezi amplasarea haotică, nici un aliniament, nici o... un urbanism, nici o<br />
sistematizare... Deci efectiv tu, care o să locuieşti acolo, o să ai un disconfort. Ia unul un<br />
teren, terenurile sunt aşa întortocheate cum o fost păşunile... şi fiecare: eu în colţul ăsta,<br />
eu acolo, eu fac acolo, eu deranjez pe vecinul de aici... drumurile nu se pot trasa...”<br />
(bărbat, consilier judeţean)<br />
Din punctul de vedere al rolului prescris, actorii care compun administraţia ar<br />
trebui să codifice relaţia lor cu proprietăţile imobiliare în termeni de legal/ilegal, iar apoi,<br />
în funcţie de atribuirile făcute în baza codului, ei ar trebui să manipuleze aceste<br />
proprietăţi. Acest lucru nu se întâmplă pentru că, odată o construcţie realizată,<br />
manipularea ei devine foarte dificilă, construcţia fiind reificată. Conceptul de reificare se<br />
referă la transformarea sau considerarea unei relaţii abstracte drept obiect. Drepturile de<br />
proprietate desemnează o relaţie socială între actori, cu privire la recunoaşterea reciprocă<br />
a condiţiilor de manipulare a unor obiecte, însă prin reificare drepturile de proprietate<br />
desemnează doar obiectele, ignorând relaţiile sociale, astfel încât, numai o parte îl poate<br />
manipula pentru că acel obiect devine „proprietatea” sa. Chiar dacă o construcţie este<br />
ridicată pe teren public (în parcuri, de exemplu), pe proprietatea funciară a unei alte<br />
persoane sau nu respectă normele de aliniament şi înălţime (deci, de cele mai multe ori,<br />
prejudiciază proprietatea altei persoane), în practică, acea construcţie nu este şi nu poate<br />
fi demolată, ea poate fi cel mult sancţionată contravenţional, chiar dacă legal este<br />
prescrisă demolarea ei. Manipulabilitatea proprietăţii a scăzut pentru o parte, cea a<br />
reglementatorului care nu mai este „proprietarul” ei. Justificarea raţionalităţii acestui<br />
reificări este construită în jurul lipsei unui fond locativ adecvat la cerere în Cluj şi în<br />
România şi în jurul sărăciei celor care trăiesc în această ţară, adică imposibilitatea celor<br />
17
mai mulţi de a-şi satisface această nevoie. De aceea a califica ilegală o construcţie şi a o<br />
demola este o încălcare a proprietăţii private, devine o alterare a unui obiect care nu se<br />
află în posesia administraţiei.<br />
Prin reificare şi prin suspendarea codului de lectură administrativ legal/ilegal<br />
proprietatea privată devine nereglementabilă. Această viziune asupra proprietăţii<br />
caracterizează deopotrivă administraţia şi actorii sociali. Actorii sociali văd orice<br />
reglementare asupra proprietăţii lor ca ilegitimă şi de aceea încearcă să o eludeze prin<br />
nerespectarea normelor urbanistice. Mecanismul prin care se realizează reificarea<br />
proprietăţii este schematizarea. Drepturile de proprietate presupun o relaţie socială prin<br />
care părţile îşi specifică tipurile de manipulări la care poate fi supus un obiect.<br />
Schematizarea înseamnă reducerea drepturilor de proprietate la relaţiile dintre proprietar<br />
şi obiect şi eludarea caracterului lor social. Schematizarea eludează funcţia de<br />
conectivitate, de relaţionare socială, o trece sub tăcere. Pentru că relaţiile sociale pot<br />
deveni oricând conflictule şi prin urmare şi recunoaştere reciprocă a tipurilor legitime de<br />
manipulări poate să intre în criză, se recurge la o a treia parte, de obicei statul, care<br />
codifică relaţia socială, astfel încât transgresarea înţelegerii să poată fi catalogată ca<br />
legală sau ilegală şi să se acţioneze în conformitate. Când un proprietar construieşte o<br />
clădire dincolo de graniţele recunoscute printr-o relaţie socială, iar administraţia locală nu<br />
demolează aceea clădire, ea eludează existenţa unei relaţii sociale între părţi şi investeşte<br />
obiectul cu un statut mai mare decât relaţia, schematizând astfel relaţia de proprietate.<br />
Administraţia reifică drepturile de proprietate, reducându-le la un simplu obiect a cărui<br />
existenţă nu ar trebui negată. De asemenea, proprietatea nu mai este este legată relaţional<br />
de celelalte proprietăţi. Se reifică proprietatea considerând că proprietarul nu comunică<br />
cu celelalte proprietăţi, că el nu consumă spaţiul interstiţial dintre proprietăţi sau calităţile<br />
estetice ale altor proprietăţi, ci el îşi exercită controlul simbolic şi controlul efectiv doar<br />
până în limitele spaţiului propriu. Vila sa poate să fie construită într-o zonă rezidenţială a<br />
cărui constituire estetică şi funcţională, ca ansamblu, să îi displacă.<br />
Administraţia locală înţelege apariţia unei noi proprietăţi într-un mod delocalizat,<br />
decontextualizat (disembedded) de locul în care este construit. Delocalizarea spaţiului<br />
construit se face prin eludarea esteticului, funcţionalului şi al caracterului relaţional al<br />
proprietăţii. Schematizarea face invizibile sau puţin vizibile problemele legate de<br />
18
acţiunea colectivă. Acţiunea se desfăşoară în spaţiu şi timp şi prin efecte de proximitate<br />
apar nivele emergente ale acţiunii. Administraţia selecţionează doar relaţiile de limitare a<br />
graniţei înspre proprietate. Noile construcţii prin proximitatea lor reciprocă produc<br />
probleme comune proprietarilor, legate de producţia şi consumul proximităţii. Relaţiile de<br />
comunicare între graniţe nu sunt neproblematice. Comunicarea între graniţe este un nivel<br />
emergent care necesită de cele mai multe ori reglementarea unei terţe părţi. Aceste<br />
probleme emergente sunt controlabile în cazul unui număr mic de actori aflaţi în<br />
interacţiune, însă dacă sistemul interacţional creşte în complexitate cel mai sigur mod de<br />
a reduce această complexitate este apariţia unui corp reglementativ care joacă rolul celei<br />
de-a treia parte.<br />
Terţul este de obicei statul, însă pot fi şi alte grupuri organizate, precum asociaţia<br />
proprietarilor sau asociaţia profesională a arhitecţilor. Administraţia locală s-a retras din<br />
acest rol. Ea nu îşi mai asumă rezolvarea problemelor colective care emerg din efectele<br />
de interacţiune a proximităţii inerente a noilor proprietăţi. Ea îşi ocultează acest rol prin<br />
reificarea proprietăţii prin mecanisme de schematizare a acesteia şi este legitimată în<br />
acest joc de către actorii sociali prin împărtăşirea unei viziuni similare. Această producţie<br />
ideologică spaţială particulară îşi are originea, credem, în modul în care opera la mai<br />
multe nivele administraţia locală şi statul în timpul sistemului socialist.<br />
Delegitimarea intervenţiilor reglementative<br />
„Casa noastră nu era încă demolată şi i-am zis lui Paul: vino, o să petrecem ultima noapte<br />
împreună, pentru că ştiam când în dimineaţa următoare trebuiau să sosească buldozerele.<br />
Cu Paul am spart ferestrele cu plăcere, ca să nu lăsăm plăcerea buldozerelor. Ne-am<br />
despărţit, cu Paul, ca într-un film indian; îmi făcea semne cu mâna, plângeam ca nebunii.<br />
Ne-am îmbrăţişat, casele erau demolate!” (fragment de interviu despre demolarea satului<br />
Mănăştur, Bekis et. al., 2004)<br />
Administraţia socialistă credem că a avut câteva caracteristici importante care au<br />
favorizat apariţia incapacităţii de a reglementa a succesoarei ei legitime de astăzi,<br />
administraţia locală descentralizată. Administraţia socialistă deţinea în proprietatea sa<br />
cele mai multe spaţii urbane, nu le controla sau reglementa. Ea deţinea în proprietate şi<br />
cele mai multe terenuri pe care erau construite casele. Când manipula un spaţiu ea o făcea<br />
din perspectiva proprietarului şi nu din perspectiva managerului urban, avea astfel drept<br />
19
discreţionar. Controlul terenurilor a fost foarte dur, iar instrumentalizarea lor de către<br />
actorii privaţi era puternic restricţionată. Restricţiile s-au înăsprit după 1970 când oraşul<br />
intră în expansiune datorită proiectelor industriale socialiste, iar spaţiul urban devine o<br />
resursă limitată pentru proiectele urbanistice ample generate de procesul industrializării.<br />
În modelul clasic al urbanizării socialiste se încerca minimizarea costurilor<br />
urbanizării, dar nu din punctul de vedere al producţiei, ci prin minimizarea costurilor<br />
sociale asociate. Se demolează casele din satele de la periferia oraşului pentru a fi<br />
construite noile cartiere ale socialismului triumfător. Cartierele sunt înghesuite pentru a<br />
minimiza utilizarea terenului, deci a costurilor edilitare asociate şi pentru a nu intra prea<br />
mult în terenul agricol al oraşului, teren exploatat extensiv. Piaţa tranzacţiilor cu terenuri<br />
este practic îngheţată, vânzarea unui teren devenind o adevărată aventură. Obţinerea unui<br />
teren se putea face acum prin redistribuirea lui de la una din întreprinderile sau<br />
cooperativele meşteşugăreşti sau agricole. Orice încercare de construcţie ilegală era<br />
sancţionată.<br />
Aceste restricţii ale pieţei urbane şi modul discreţionar de a dispune de proprietate<br />
a administraţiei socialiste a delegitimat intervenţiile reglementative ulterioare asupra<br />
proprietăţii a administraţie postsocialiste (atât în faţa populaţiei, cât şi în faţa ei însăşi).<br />
Astăzi, orice intervenţie a statului postsocialist de natură reglementativă vizavi de<br />
utilizarea bunurilor imobiliare este considerată nelegitimă datorită gravelor abuzuri ale<br />
urbanizării din regimul precedent asupra proprietăţii indivizilor. Acest lucru a facilitat<br />
apariţia unei viziuni asupra proprietăţii în care statul nu are nici un drept legitim de a<br />
interveni asupra obiectului drepturilor de proprietate, indiferent de condiţii. A facilitat<br />
reificarea proprietăţii.<br />
În plus, administraţia socialistă era proprietara terenului, pe când administraţia<br />
postsocialistă nu mai este. Pentru că intervenţia asupra proprietăţilor particulare a fost<br />
delegitimată, administraţia actuală nu se mai consideră îndreptăţită să intervină în afara<br />
proprietăţii sale. De aceea în mod statul socialist, în mod surprinzător, pentru a manipula<br />
un bun, mai întâi îl aducea în proprietatea sa. Acesta era codul care îi legitima acţiunea.<br />
Dispariţia statului socialist a însemnat limitarea ariei de proprietate a administraţiei<br />
locale, deci a responsabilităţilor şi a capacităţilor acestora. Pentru a putea să intervină ca<br />
factor reglementativ al urbanizării, actorii din cadrul administraţiei publice locale ar<br />
20
trebui să redefinească rolul instituţiei astfel încât să răspundă nu numai de propriile<br />
bunuri, ci şi de rezolvarea problemelor emergente ale acţiunii colective. Însă această<br />
redefinire a rolului ei este blocată de modul schematizat de a vedea proprietatea, care<br />
ascunde caracterul ei relaţional, deci problematic.<br />
Informalizarea politicii<br />
„şi atunci acest, această pădure [Făget] a fost amenajată, aranjată, nu ştiu ce... Sigur,<br />
primăria de atunci, comunistă n-a avut puterea ca prin APS - Administraţia Parcurilor şi<br />
Străzilor să întreţină pădurea. Primul secretar a dat dispoziţie la Direcţia pădurilor, că ei<br />
au specialişti, să întreţină pădurea. Ca pădure de agrement. În comunism, povestea asta a<br />
fost extrem de uşor de făcut! Primul secretar a dat dispoziţie, ală a făcut! Şi într-adevăr,<br />
era curăţat, plantat, tăiat, aşa... 1990, răstălmăcirea privatizării care dădea terenurile la<br />
dispoziţia celor care administrează, ei s-au întăbulat, aceşti pădurari cu dreptul de a<br />
dispune asupra pădurii. Ce au făcut? S-au apucat să aprobe schimburi de păduri între<br />
persoane fizice din Zalău, Bistriţa... deci, noi doi-trei am fost nişte şmecheri după<br />
Revoluţie aici. Şmecheri! Cu bani, fără bani, nu ştiu ce. Am cumpărat cu doi bani nişte<br />
pădure în Sălaj şi am venit aicea şi Romsilva mi-a dat un hectar de acolo, un hectar din<br />
Făget. Furt din buzunarul, de la oamenii Clujului. Este ceva incredibil, domnule,<br />
incredibil! Nu se poate aşa ceva! Se poate la noi, se poate nu ştiu ce, dar unde se face,<br />
asta se taie, se agaţă, pe cetate, pe poarta cetăţii!! Cum se poate aşa ceva! Şi acuma<br />
vedeţi, uite ce se... pădurea Făget!” (int. nr. 8)<br />
Administraţia socialistă era una centralistă şi coercitivă, însă alături de Bounce<br />
(1999) credem că acest lucru avea şi un important impact asupra organizării sistemului<br />
administrativ. În procesul de exercitare a puterii şi de maximizare a ei prin coerciţie<br />
liderii politici socialişti au creat o reţea instituţională densă asupra căreia această putere<br />
să poată fi exercitată. Mecanismul crea, însă, incertitudine, pentru că diferenţierea între<br />
responsabilităţi, resurse şi reguli, în cadrul reţelelor instituţionale create, era neclară,<br />
deoarece nu se urmărea raţionalizarea administrativă, ci mărirea cadrului puterii. Efectul<br />
a fost că, pe lângă ineficienţa administrativă inerentă, această organizare a sistemului<br />
mărea arbitrarietatea luării deciziilor pentru că le făcea mai puternic dependente de<br />
diferitele nivele ale puterii cu sfere de competenţă incert trasate. Maximizarea puterii<br />
liderilor minimiza până la urmă capacitatea de implementare de politici în sistem. Statul<br />
socialist, chiar dacă era intrusiv şi complex ca număr de persoane angrenate, era totuşi<br />
un stat incapacitat administrativ.<br />
Reglajele informale la diferitele eşaloane ale administraţiei au devenit foarte<br />
21
importante. Reţelele interpersonale şi arbitrariul personal erau mecanismele secundare<br />
care întreţineau angrenajul funcţional. Însă ele erau menţinute sub control de câţiva actori<br />
nodali care se aflau în aceste reţele, erau ţinute în parte sub control de partid. Odată<br />
dispărut partidul practica relaţiilor interpersonale a rămas o regulă, însă aceste relaţii au<br />
început să se desfăşoare în afara vechiului control regularizant al actorilor nodali din<br />
partidul socialist. Politica se realizează şi acum în afara unor dezbateri care să faciliteze<br />
ajungerea la un consens raţional, dar de data aceasta puternic descentralizat. Politica<br />
urbană se realizează prin luarea în calcul a intereselor personale şi introducerea acestora<br />
într-un sistem de influenţe reciproce în reţele informale politice. Planul urbanistic al<br />
Clujului nu a fost realizat prin dezbaterea unei strategii criticabile într-un proces<br />
transparent, ci prin intermediul consultării opiniilor politicienilor locali de către firma<br />
care a câştigat licitaţia pentru trasarea planului urbanistic general. Nu este vorba aici de<br />
oportunitatea sau nu a unor grupuri de lobby care doresc să influenţeze luarea deciziilor.<br />
Ci este vorba că deciziile urbanistice esenţiale pentru oraş depind de opinii arbitrare şi nu<br />
de procese comunicaţionale publice, care să permită încercări de raţionalizare a<br />
intereselor, de universalizare a opiniilor şi de formare a consensului (chiar dacă<br />
distorsionat de relaţii de putere). Planul urbanistic nu a fost dezbătut, ci a fost creat prin<br />
influenţare arbitrară. Pădurea Făget, locul în care se construieşte cartierul Buna ziua, a<br />
fost deschisă posibilităţii urbanizării prin intermediul reţelelor informale dintre diferitele<br />
nivele ale administraţiei locale şi a actorilor locali influenţi. Urbanizarea Făgetului nu a<br />
venit ca urmare a unui plan strategic construit prin dezbatere politică, publică,<br />
administrativă. A fost o decizie informală, inchisă dezbaterii publicului. De aceea<br />
considerăm că politica urbana a fost informalizată.<br />
Politica urbană<br />
Datorită celor trei factori amintiţi, reificarea proprietăţii, delegitimarea<br />
intervenţiilor reglementative şi informalizarea politicii, politica urbană a Clujului poate fi<br />
caracterizată cu ajutorul următoarelor concepte: privatizare spontană a unor teritorii<br />
publice, dezvoltarea extensivă în detrimentul cele intensive şi <strong>urbanizare</strong>a spontană.<br />
Prin privatizare spontană înţelegem, pe de o parte, transferul din proprietatea<br />
publică în cea privată a unor terenuri sau construcţii şi, pe de altă parte, manipularea<br />
22
clasificărilor oficiale a terenurilor (de ex. intravilan/extravilan) în beneficiul unor grupuri<br />
de proprietari. Vom exemplifica aceste idei cu câte un pasaj de interviu:<br />
Manipularea clasificărilor:<br />
„In Faget – e dezastru ce se intampla: s-a ajuns pana la liziera padurii, au taiat din<br />
padure,...multe chestii ilegale, dar nu comentez. Dar interesele politice determina<br />
construirea unui plan urbanistic, inclusiv intravilanul. Interesele care erau pentru diversi<br />
proprietari sa zic in zona (???), in zona Faget, chiar si-n Zorilor, Campului, toate erau<br />
extravilan. Chiar si de la Buna Ziua spre Liliacul, Liliacul era construit in extravilan, in<br />
’90, strict interzis! A fost un mare scandal si cu ala. Ca sa pui in legalitate cateva aiureli<br />
din astea, s-a bagat in intravilan totul, pe motive politice” (bărbat, proiectant primăria<br />
Cluj)<br />
Transfer de proprietate:<br />
„Este un decret de guvern din 1991, numarul 834, care spune ca toate unitatile comerciale<br />
si de productie care au terenul in folosinta, in administrare, pe care sunt cladirile care s-au<br />
privatizat, terenul necesar pentru functionarea cladirilor trece in proprietatea astora. Dar,<br />
Consiliile Locale sunt obligate sa verifice ca numai acele terenuri sa treaca in proprietate<br />
care necesita, sunt necesare pentru functionarea cladirilor, iar celelalte suprafete raman in<br />
proprietatea comunitatii. Apoi sa nu... cate suprafete de teren neconstruite industrial au<br />
intrat in proprietatea privata a celor care s-au privatizat!! Combinatul de Utilaj Greu a<br />
primit tot de la comunisti sarcina sa se ocupe de stadionul de parcul sportiv din Parcul<br />
Est, acolo unde este Casa Tineretului in spate, cam trei hectare sunt acolo. Si ei, cu<br />
munca patriotica au... dupa privatizare, au luat in proprietate si terenul ala, si primaria l-a<br />
dat! Teren care este proprietatea comunitatii! Pe ce baza? Crede-ma ca nu pe baza ca<br />
cineva l-o obligat pe ala sa semneze cu pistolul la tampla!” (primărie, arhitect, firmă de<br />
arhitectură)<br />
Prin dezvoltare extensivă în detrimentul celei intensive înţelegem introducerea în<br />
spaţiul intravilan a unei mari suprafeţe de teren, în ciuda faptului că densitatea de locuire,<br />
gradul de dezvoltare, extinderea edilitară sau elaborarea unui plan strategic de dezvoltare<br />
şi investiţii nu reclamau această extindere. Prin această modalitate, administraţia a<br />
privatizat procesul de <strong>urbanizare</strong> al Clujului, transferând actorilor privaţi<br />
responsabilitatea urbanizării:<br />
„Pentru ca asta-i decizia Consiliului Local, ei au zis dom’le vrem sa marim intravilanul,<br />
sa facem un oras baban. Deci din 4000 ha am facut opt mii si nu stiu cat....va si spun<br />
exact [scoate un registru şi începe să citească]: deci in 1995 era 4069, in 1996 - 6470,<br />
atunci s-a bagat Buna ziua – stiti cladirile alea...era un mic cartier, cele care au fost cu<br />
scandalul asta...acuma se reia,...si pentru Liliacul au devenit 6470 ha si in 2000 – 8815<br />
ha. Deci tot ce vedeti aici se poate construi. Nimeni nu s-a gandit daca tre’ sa aiba<br />
utilitati, ca tre’ sa aiba drumuri, cate costuri implica. Inca n-avem in orasul asta, in<br />
23
vechiul oras, ce trebuie sa avem si noi ne ocupam de interesele politice a unor tipi care au<br />
bani sa construiasca acolo, cu sau fara autorizatii” (bărbat, proiectant primăria Cluj)<br />
Prin <strong>urbanizare</strong> spontană avem în vedere caracterul nereglementat al construcţiilor<br />
care au loc în afara unui plan şi se derulează în funcţie de terenurile disponibile pe piaţa<br />
funciară urbană, parcelate în mod arbitrar.<br />
“Pai uitati-va numai la strada Campului: merita vazut. Plimbat nu, ca de sus arata frumos,<br />
“uite, dom’le ce case frumoase”. Dar cand te uiti si vezi amplasarea haotica, nici un<br />
aliniament, nici o... un urbanism, nici o sistematizare... de ce se da voie asa? Deci efectiv<br />
tu care o sa locuiesti acolo o sa ai un disconfort. Totul ti se parea haotic. Cand se<br />
construieste ceva, la noi nu stiu,, totul se face invers. In loc sa se ia un teren, se<br />
parceleaza, se elibereaza un certificat urbanistic care sa spuna aici putem construi cladiri<br />
de genul acesta, la aliniamentul acesta, trebuie asigurat un grad de ocupare... totul sa fie<br />
asa, frumos, sa placa, sa fie placut. Nu, ia unul un teren, terenurile sunt asa intortocheate<br />
cum o fost pasunile si asta... si fiecare: eu in coltul asta, eu acolo, eu fac acolo, eu<br />
deranjez pe vecinul de aici. Deci... drumurile nu se pot trasa, deci merita vazut! Pe<br />
Campului si zona aia de padure, cum se construieste, cat e de haotic.” (bărbat, consilier<br />
judeţean)<br />
Modul de constituire ideologică a procesului de planificare şi caracteristicile<br />
politicilor urbane care reies din această ideologie au ca efect reproducerea inegalităţilor<br />
socio-spaţiale din perioada comunistă. Diferenţele de compoziţie socială a celor trei zone<br />
urbane, din cele două cartiere cu statut ridicat analizate de noi, sunt minore. Aceleaşi<br />
clase sociale au beneficiat de structura socială atât în comunism, cât şi în postcomunism,<br />
pentru a produce o structură de inegalităţi urbane. Clasele de mijloc, bine conectate în<br />
structura de relaţii informale a sistemului social, au fost capabile să influenţeze procesele<br />
politice. Aceste clase de mijloc creează noile oportunităţi de extindere spaţială prin<br />
conectarea lor la politica informală locală, şi astfel deschid noi ferestre de oportunităţi<br />
pentru clasele sociale care au reuşit să acumuleze capital economic sau care sunt suficient<br />
de ascetice pentru a acumula cu scopul de a investi într-o proprietate imobiliară care are<br />
încorporate codurile bunăstării (chiar dacă parvenite):<br />
„deci sunt foarte multi oameni- ...deci mai ales astia, taranii, pe care-i zici tu tarani- care<br />
au foast invatati sa aiba casa lor acasa. Deci toata lumea-n sat zice ca “daca n-i construit o<br />
casa inseamna c-ai trait degeaba!”, stii? Deci toata lumea trebe sa construiasca o casa. Si<br />
acuma, ei nu mai construiesc la tara casa, dar trebuia sa construiasca, si atuncea o venit la<br />
oras sa construiasca casa. Dar daca toata lumea in jur construieste vila, “hai ca fac si eu, o<br />
fac putin mai mare!” exact cum o pornit si colegul nostru “deci, fac numai atata, o<br />
24
sufragerie, o bucatarie la parter si sus doua dormitoare si-o mansarda!”. Si cand o facut...<br />
“stai, ca mai poate inca o camera aci sa fac aia si inca ... si ajunge la una mare”.<br />
REMARCI FINALE<br />
La începutul lucrării ne-am propus să identificăm cine sunt producătorii noului<br />
spaţiu urban postsocialist şi care sunt ideologiile prin care acest spaţiu este produs şi<br />
legitimat. Credem că benefciarii principali sunt deţinătorii capitalului cultural, iar<br />
ideologia dominată este cea a laissez faire-ului.<br />
Sursa privilegiilor sociospaţiale în timpul perioadei socialiste o constituia<br />
capitalul politic dublat de cel cultural. Clasele de mijloc, constituite de intelligentsia<br />
tehnică şi umanistă socialistă conectată bine politic, puteau să intervină în procesul<br />
redistributiv socialist, atfel încât au monopolizat spaţiile centrale ale oraşelor şi cartierele<br />
mai noi pe măsură ce era construit socialismul. Această structură sociospaţială era<br />
legitimată pornind de la principiul meritocratic. Tensiunea dintre principiile redistributive<br />
în favoarea claselor populare şi principiile meritocratice de redistribuţie a bunurilor<br />
imobiliare a fost o temă constantă în întreaga Europă Centrală şi de Est (Bodnár &<br />
Böröcz, 1998). În România, însă, ea a fost rezolvată prin duplicitatea şi ambiguitatea<br />
discrusului ideologic. Pe de o parte, vederile şi cardurile socialiste celebrau cartierul<br />
muncitoresc ca marea înfăptuire a proiectului de egalizare socială comunist (Lazăr,<br />
2003), iar pe de altă parte, cartiere noi, construite folosind design-uri mai adecvate<br />
nevoilor de locuire, erau ocupate sistematic de intelligentsia (de exemplu în Cluj cartierul<br />
Zorilor şi Gheorgheni).<br />
Dar sistemul socialist, în ciuda acestor distorsiuni de alocare, pare, din perspectiva<br />
anilor 1990, ca un sistem egalitarist. Cei care au locuinţe noi după 1990 sunt în proporţie<br />
covârşitoare deţinătorii de capital cultural, iar clasele populare sunt practic excluse de la<br />
accesul la acest bun. Procesul se intensifică după 1996 când, analiza o indică, capitalul<br />
cultural moştenit devine o resursă marchetizabilă pe pieţele emergente postsocialiste<br />
româneşti. Poziţia deţinătorilor de diplome universitare s-a întărit în noul sistem social,<br />
aceştia fiind principalii beneficiari ai disparităţilor sociospaţiale: au locuinţe mai bune şi<br />
salarii mai mari. Principiul dominant de stratificare socială în eruopa de est şi centrală,<br />
credem alături de Szelényi, este capitalul cultural secondat de capitalul economic.<br />
25
Dacă înainte intelligentia ocupa centrul oraşului, acum tinde să se suburbanizaze:<br />
se mută spre marginea oraşelor în case unifamiliale, fiind producătorii noii urbanizări<br />
postsocialiste. Însă aceste spaţii sunt puternic subreglementate de către autorităţile<br />
centrale, iar noii locuitori ai vilelor se opun şi rudimentelor de reglementare pe care<br />
autorităţile ar dori să îl exercite. Efectul este că noile spaţii urbanizate au dotări edilitare<br />
şi funcţionale precare şi o configuraţie estetică contorsionată. Am descris ideologia<br />
reglementatorului local (din Cluj) folosind trei concepte cheie: reificarea proprietăţii,<br />
delegitimarea intervenţiilor reglementative şi informalizarea politicii. Reglementatorul<br />
local eludează caracterul relaţional al drepturilor de proprietate considerând că<br />
proprietatea se reduce doar la drepturile de manipulare ale celui care „o deţine”.<br />
Proprietatea nu mai este văzută ca o relaţie socială, ci ca un obiect. Datorită trecutului<br />
socialist şi abuzurilor făcute în procesele urbanizării, spaţiul de mişcare decizional al<br />
statul postsocialist este puternic restricţionat pentru că multe din acţiunile reglementative<br />
au fost delegitimate. Câmpul politic ar fi putut depăşi această problemă dacă<br />
problematica noilor spaţii urbane ar fi fost deschisă dezbaterilor publice, dezbateri în care<br />
interesele particulare sunt supuse presiunilor de universalizare prin discurs pentru a se<br />
legitima. Însă continuând tradiţia administraţiei comuniste, politica este în continuare<br />
informalizată. Iar în absenţa partidului socialist, care îşi exercita controlul în special prin<br />
jocuri ascunse în spatele scenei politice, la nivel informal, reţelele de influenţă<br />
postcomuniste sunt mult mai volatile, mult mai descentralizate, deschise în mai mare<br />
măsură arbitrariului. Efectele sunt privatizarea spontnă a terenurilor aflate sub controlul<br />
administraţiei locale, o politică de dezvlotare extensivă şi mai ales <strong>urbanizare</strong>a spontană.<br />
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE<br />
Bekis, Dominique, Gabriela Coman, Corina Sârbu şi Gabriel Troc, 2004, „Constituirea<br />
urbană, socială şi simbolică a cartierului Mănăştur”, Balkon, 2-3, 135-149.<br />
Blanchard, Oliver, 1997, The Political Economy of Transition, Oxford: Calderon Press<br />
Bjørnskov, Christian, 2003, “Corruption and Social Capital”, Aarhus School of Business,<br />
Department of Economics in its series Working Papers with number 03-13.<br />
Bodnár, Judit, 1996, “'He That Hath to Him Shall be Given': Housing Privatization in<br />
Budapest after State Socialism”, International Journal of Urban & Regional<br />
Research, 1996, Vol. 20 Issue 4, p616-628.<br />
Bodnár Judit şi József Böröcz, 1998, “Housing Advantages for the Better- Connected?<br />
26
Institutional Segmentation, Settlement Type and Social Network Effects in Late<br />
State-Socialist Housing Inequalities”, Social Forces, 76(4): 1275-1305.<br />
Clapham, David, 1995, “Privatisation and the East European Housing Model”, Urban<br />
Studies, 32(4-5): 679-694<br />
Dan, Adrian-Nicolae şi Mariana Dan, 2003, “Housing Policy in Romania in Transition:<br />
Between State Withdrawal and Market Collapse”, paper for the round table<br />
Globalization, Integration And Social Development In Central And Eastern<br />
Europe, University Lucian Blaga of Sibiu, 6-8 September.<br />
Hegedüs, József, 1987, “Reconsidering the role of the state and the Market in Socialist<br />
Housing System”, International Journal of Urban and Regional Research,<br />
11: 77-79.<br />
Katz, Elihu, 195, “The two-step ow of communication: an up-to-date report on a<br />
hypothesis”, Public Opinion Quarterly, 21, 61–78<br />
Lazăr, 2003, „Metastaza ostentaţiei. Ilustrate în alb şi negru din Clujul tricolor”, Balkon<br />
2-3, p.125-134<br />
Lefebvre, Henri, 1974, La production de l’espace, Paris: Antropos<br />
<strong>Petrovici</strong>, <strong>Norbert</strong>, 2004, Acumulare de capital şi organizarea pieţelor emergente<br />
socioaliste: agenţii imobiliari din Cluj+Napoca, Sociologie Românească,<br />
II(4): 256-267<br />
Rona-Tas, Ákos, 1994, “The First Shall Be Last? Entrepreneurship and Communist<br />
Cadres”, American Journal of Sociology, 100(1): 40-69.<br />
Szelényi, Iván, 1983, Urban Inequalities Under State Socialism, Oxford University Press,<br />
Szelényi, Iván, 1995, “The Rise of Managerialism: The New Class after the Fall of<br />
Communism”, Budapest Collegium, Discussion paper No. 16, Budapest, October<br />
Szelényi, Inván şi Eric Kostello, 1996, ”The Market Transition Debate: Toward a<br />
Synthesis?”, American Journal of Sociology 101:1082-96<br />
Szelényi, Inván şi Eric Kostello, 1998, “Outline of an institutionalist theory of inequality:<br />
The case of socialist and postcommunist Eastern Europe.”, p. 305-326, în Mary C.<br />
Brinton and Victor Nee, The New Institutionalism in Sociology. New York, The<br />
Russell Sage Foundation.<br />
Tosics, Iván, 1987, “Privatization in Housing Policy: The case of the Western Countries<br />
and That of Hungary”, International Journal of Urban and Regional Research,<br />
1:61-78.<br />
27