14.04.2013 Views

Norbert Petrovici - Noua urbanizare.pdf

Norbert Petrovici - Noua urbanizare.pdf

Norbert Petrovici - Noua urbanizare.pdf

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

INEGALITĂŢI SOCIO-SPAŢIALE ÎN CARTIERELE DE VILE<br />

drd. <strong>Norbert</strong> <strong>Petrovici</strong><br />

Universitatea Babeş-Bolyai<br />

Ver. 2.1<br />

Dacă <strong>urbanizare</strong>a socialistă este cointensivă cu proiecte publice de contrucţii,<br />

perioada postsocialistă, din punctul de vedere al locuirii, tinde să fie caracterizată de<br />

construcţii private. În interiorul oraşelor şi la marginea lor au apărut o serie de noi spaţii<br />

urbane dominate de „vilele” celor nouveaux riches. Cum se produc aceste spaţii? Care<br />

este perspectiva actorului social jucător pe pieţele imobiliare şi care este perspectiva<br />

autorităţilor locale care constituie reglementatorul noilor zone? Nu ne interesează<br />

procesele de construcţie propriu-zisă a noilor spaţii locative ci, mai degrabă, ne înscriem<br />

într-o tradiţie marxistă, pe lina lui Lefebvre (1974), şi înţelegem prin producerea spaţiului<br />

procesul prin care se atribuie semnificaţii prin negociere şi lupte de putere, astfel încât se<br />

legitimează şi se reifică inegalităţile de acces la resurse economice şi politice localizate.<br />

Spaţiul poartă marca poziţiilor şi a diferenţierilor sociale, a ierarhiilor de clasă, gen şi<br />

etnie. Este o creaţie a raporturilor sociale de putere. Piaţa şi statul reprezintă instituţiile<br />

sociale prin care, în actuala formă socială, actorii îşi mobilizează resursele pentru a-şi<br />

negocia poziţiile socio-spaţiale. Suntem intersaţi nu atât de modul în care funcţionează<br />

cele două instituţii, ci, mai degrabă, cine sunt actorii care le accesează şi care sunt<br />

resursele şi ideologiile lor în procesele de producţie a spaţiului.<br />

Cercetarea noastră 1 a vizat două zone rezidenţiale dinamice din punctul de vedere<br />

al numărului de construcţii noi din Cluj-Napoca. Ne-am concentrat atenţia, din raţiuni<br />

comparative, asupra a două arii: una este un cartier nou înfiinţat (Buna ziua), iar cealaltă<br />

arie este continuarea unei cartier mai vechi, de lângă centrul oraşului (Andrei Mureşanu).<br />

Amândouă ariile rezidenţiale sunt arii cu un statut social ridicat, prestigiu asociat cu<br />

1 Cercetarea Locuire şi stiluri de viaţă în Cluj-Napoca s-a derulat în luna iulie 2004, în cadrul<br />

grantului de cercetare „Inegalităţi de locuire în oraşele post-socialiste. Cartiere de vile şi cartiere<br />

sărace în Cluj-Napoca” (finanţat de Ministerul Educaţie şi Cercetării din România, contractul nr.<br />

33374/29.06.2004, cod CNCSIS 392, tema nr. 39), am urmărit analiza a 185 de<br />

gospodării/rezidenţe urbane din două zone ale municipiului Cluj-Napoca: Andrei Mureşanu (153<br />

rezidenţe urbane) şi Buna ziua (32 gospodării).<br />

1


calitatea construcţiilor, deseori etichetate ca vile.<br />

Pornind de la întrebarea „cine sunt actorii sociali ai acestor zone”, folosind harţile<br />

mentale ale actorilor şi datele socio-demografice preluate în ancheta mai sus amintită,<br />

vom încerca să probam teza conform căreia capitalul cultural este principalul tip de<br />

resursă pe care actorii sociali îl instrumentează pe diferitele pieţe postsocialiste şi care<br />

oferă cele mai importante avantaje sociospaţiale. Capitalul economic este de asemenea<br />

important, dar ca principiu secund în organizarea sociospaţială a inegalităţilor. În a doua<br />

parte, pornind de la o serie de interviuri, vom contura ideologia reglementatorului<br />

administrativ şi vom arăta că aceasta joacă un rol important în producţia noilor spaţii<br />

urbane care pot fi caracterizate ca spaţii care emerg în mod spontan şi se dezvoltă mai<br />

degrabă extensiv, decât intensiv, iar din puctul de vedere al drepturilor de proprietate am<br />

putea vorbi de privatizări spontane. Pentru început vom face o scrută descriere a ariilor<br />

studiate.<br />

CÂTEVA ELEMENTE DE CONTEXT ISTORIC<br />

Cartierul Andrei Mureşanu a cunoscut trei perioade de extindere succesivă, trei<br />

perioade de încorporare simbolică a periferiei în zona centrală: perioada interbelică,<br />

perioada comunistă până la începerea industrializării Clujului din anii `70 şi perioada<br />

postcomunistă, începând cu anii `90. Acest cartier foarte apropiat de zona centrală a<br />

oraşului s-a bucurat de un statut social ridicat încă de la începutul construcţiei sale. Zona<br />

a fost percepută întotdeauna unitar, fără segmentări interioare, chiar dacă ele existau<br />

pentru locuitorii lui, atât la nivel perceptiv, cât şi la nivelul resurselor de care dispuneau<br />

actorii sociali. Cartierul a fost instituit de proiectul edilitar al administraţiei interbelice<br />

care a echipat cu utilităţi în cinci ani cea mai mare parte a zonei şi pe măsură ce înainta<br />

echiparea, înainta şi construcţia cartierului. Din cauza războiului proiectul edilitară nu s-a<br />

încheiat, iar zonele periferice au rămas, în mare măsură, fără utilităţi. Iar mai târziu în<br />

perioada socialistă, cartierul fiind catalogat ca „burghez”, echiparea edilitară a rămas la<br />

stadiul interbelic, administraţiile comuniste nu şi-au asumat costurile extinderii utilităţilor<br />

la întreaga zonă.<br />

2


Figura 1 şi Tabel 2. Cartierul Andrei Mureşanu. Date recensământ (secţiile de recenzare 43, 51 şi 53)<br />

Notă explicativă: Delimitarea<br />

secţiilor de recenzare in 1992,<br />

care acoperă cartierul Andrei<br />

Mureşanu, se suprapun cu<br />

hărţile mentale, spaţiile<br />

reprezentate ale locuitorilor mai<br />

vechi din aceste zone.<br />

Diviziunea principală este<br />

trasată de strada Ady Endre,<br />

linia de demarcaţie dintre secţia<br />

51 şi secţia 53. Zona acoperită<br />

de secţia 51 este considerată<br />

zona în care locuiau cei<br />

„bogati”, iar zona acoperită de<br />

secţia 53 era cea locuită de<br />

„oameni mai săraci”. Zona<br />

acoperită de secţia 43 atinge cu<br />

o latură zona centrală a Clujului.<br />

Datorită fondului locativ specific<br />

de pe unele străzi, cum ar fi<br />

Anatole France unde sunt<br />

construite blocuri de locuinţe<br />

interbelice, zona şi-a constituit o<br />

identitate aparte. În ciuda<br />

acestor diferenţe de percepţie<br />

din interior şi diferenţe reale,<br />

precum se vede din tabelul<br />

alăturat, cartierul este perceput<br />

din exterior ca o singură zonă<br />

cu statut ridicat.<br />

Sectia 43 Sectia 51 Sectia 53<br />

N=1738 N=1513 N=1150<br />

Varstă 0-15 ani 11.9 12.1 11.8<br />

16-59 ani 56.0 57.8 52.3¤<br />

60 ani si peste 27.2* 29.5 31.8<br />

sex M 42.8 44.8 43.7<br />

F 52.2 54.7 52.3<br />

Gospodării Total 38.9 35.2 37.1<br />

1 persoană 8.1 6.2† 7.8<br />

2-3 persoane 22.3* 18.4† 18.5<br />

4 persoane 8.5* 10.6† 10.8<br />

Etnie Romană 38.1 40.8 39.1<br />

Maghiară 9.1 9.3 7.5<br />

Educaţie Superior 39.5* 38.5 17.3¤<br />

Mediu 35.4* 34.5 36.0<br />

Elementar 18.0 23.9† 38.6¤<br />

Populaţie Activă 41.0 41.2 41.4<br />

Inactivă 59.0 64.2† 58.6<br />

Clădiri Total 100 100 100<br />

Locuite 100 99.7 99.7<br />

construite până in 1945 80.4* 54.0† 31.9¤<br />

construite între 1946-1970 8.4* 29.3† 52.4¤<br />

construite între 1971-1992 11.1 16.4 15.4<br />

clădiri per gospodărie 1,02 1,01 1,00<br />

Locuinţa Total 701 556 454<br />

locuinţe per clădire 3.12* 1.66† 1.23<br />

camere per locuinţă 3.74* 2.85† 2.38<br />

suprafaţa camere 18.84 21.32 18.85<br />

persoane per clădire 2.51 2.79 2.68<br />

Utilităţi Apa rece 98.4 99.3† 77.1¤<br />

Canalizare 98.1 97.1† 72.0¤<br />

Electricitate 99.7 100.0 99.6<br />

† p


În mod paradoxal, pentru ideologia oficială comunistă, această decizia a accentuat<br />

inegalitălie existente, defavorizându-i pe cei mai degrabă săraci, pentru că de la începutul<br />

construcţiei cartierului cei cu educaţie mai scăzută au locuit înspre periferie, iar cei cu<br />

educaţie superioară înspre zona centrală. Diviziunea a funcţionat la nivel de reprezentare<br />

mentală până în anii `70, însă doar pentru cei din interiorul cartierului, iar ea a luat forma<br />

diferenţei între cei „bogaţi” şi cei „săraci”. Zona cea mai apropaită der centru era ocupată<br />

de clasele intelectuale (professionals) interbelice şi ulterior de clasele intelectuale<br />

comuniste. Zona periferială a cartierului a fost ocupată de clase populare.<br />

Cartierul surprinde în mod emblematic atitudinea ambivalentă şi politicile<br />

duplicitare ale proiectului de egalizare comunist. După 1970, momentul demarării<br />

investiţiilor majore ale industrializare socialiste la nivelul oraşului, spaţiile de locuire<br />

devin o resursă rară, iar administraţia caută metode de a găsi noi spaţii locative sub<br />

presiunea demografică a industrializării. Una din soluţii este „pedepsirea” clasele sociale<br />

înstărite „burgheze” interbelice prin impunerea normelor de închiriere a spaţiilor<br />

„excedentare” în funcţie de mărimea locuinţelor. De aceea în perioada de după 1970<br />

apare un val de chiriaşi în cartierul Andrei Mureşanu. Însă noii chiriaşi ai caselor<br />

„burgheze” nu sunt muncitorii, ci clasele profesionale comuniste. Aceste categorii<br />

sociale, evident mai înstărite sunt reţinuţi în reprezentările de acum ale populaţiei sub<br />

sintagme precum „securişti” sau „fii de securişti”.<br />

Chiar dacă fondul locativ al zonei cunoaşte o stopare a construcţiilor după 1970<br />

(restricţionările survenite datorită proiectelor urbane socialiste, care aveau nevoie de<br />

spaţii), din punct de vedere tranzacţional, zona devine dinamică abia după această dată.<br />

Dacă până în 1970 locatarii caselor erau copiii din prima sau a doua generaţie a celor care<br />

au construit casa, după 1970, locul devine spaţiul predilect pentru cadrele socialiste<br />

tehnice superioare şi medii, ocupaţiile de comandă ale industrializării socialiste.<br />

Tabel 1. Perioada de achiziţie a actualei case în funcţie de modalitatea de achiziţie<br />

Perioada achiziţiei (%)<br />

Modalitate achiziţie casă 1991-2000 1971-1990 1956-19970 1930-1956<br />

prin construcţie 62.7 27.7 51.6 22.2<br />

Prin cumpărare 25.5 48.9 22.6 16.7<br />

prin moştenire 7.8 19.1 22.6 55.6<br />

Sursa: Locuire şi stiluri de viaţă în Cluj-Napoca, 2005<br />

4


Cea mai mare parte a fondului locativ a zonei „sărace” (52,4%) a fost construită<br />

în perioada comunistă din 1950 până în 1970 şi zona devine dinamică tranzacţional după<br />

1970. Însă modul în care a funcţionat sistemul comunist a întărit inegalităţile din perioada<br />

interbelică. În timpul comunismului marginea cartierului fiind şi marginea oraşului, pe o<br />

parte din teren a funcţionat o vreme o cooperativă agricolă. Agricultorii care lucrau la<br />

această cooperativă au putut primi teren în această zonă, astfel încât s-au întărint<br />

diviziunile dintre cele două arii ale cartierului („bogată” şi „săracă”). Iar atunci când<br />

comuniştii refuzau să investească în sistemul edilitar al zonei îi defavorizau pe cei care<br />

erau deja defavorizaţi.<br />

Din punct de vedere reprezentaţional, hărţile mentale ale actorilor sociali care s-au<br />

mutat după 1970 în Andrei Mureşanu, inclusiv cei ce au devenit rezidenţi după perioada<br />

potcomunistă, redau imaginea unui cartier nefragmentat, unitar, care se extinde radial<br />

dinspre centru spre periferie. Aria este delimitată de două mari căi de acces, iar punctul<br />

central este un mic parc. Însă acest parc oferp o slabă auto-reprezentativitate a locului şi<br />

mai degrabă funcţionează ca punct de întâlnire şi punct comercial. Modul în care se<br />

utilizează denumirile străzilor ne arată că relaţia cu spaţiul este una mediată social, că<br />

este o relaţie socializată. Datorită ideologiei naţionaliste promovată de primăriei şi<br />

datorită proiectelor de eliminare a simbolisticii comuniste foarte multe din străzi au<br />

primit denumiri noi. Însă, deopotrivă locuitorii vechi ai cartierului cât şi cei mai noi<br />

folosesc vechile denumiri, care nu se mai regăsesc astăzi înscrise pe plăcuţele oficiale. Ba<br />

mai mult unele denumiri vechi funcionează din punct de vedere formal în acelaşi timp cu<br />

cele noi: nu puţine sunt cazurile în care facturile instituţiilor furnizoare de utilităţi,<br />

destinate aceleaşi familii poartă adresa veche şi adresa noua.<br />

Cel de-al doilea cartier analizat, „Buna ziua”, are o istorie scurta.. Terenul pe care<br />

este construit cartierul a fost până în 1990 domeniu public şi era o parte a unei zone de<br />

agrement, împădurite, a Clujului. După 1990 o parte din teren a fost privatizat fie prin<br />

retrocedări, fie prin împroprietăriri. Până în 1996 el a fost clasificat ca şi extravilan. După<br />

această dată terenul a fost trecut în intravilan, dar nu a fost scos din circuitul agricol, ceea<br />

ce îl facea mai puţin atractiv pentru construcţii. Totuşi, în urma unor presiuni, această<br />

restricţie de construcţie a fost depăşită, astfel încât din 1997 încep să se construiască, iar<br />

după 2000 tot mai multe clădiri sunt date în folosinţă. Construcţiile din perioada<br />

5


postcomunistă în cartierul Andrei Mureşanu a început din 1991, media din eşantionul<br />

nostru fiind 1997, faţă de 1999 din Buna ziua.<br />

URBANIZARE ŞI INEGALITĂŢI DE LOCUIRE<br />

Câteva dezbateri central europene<br />

Inegalităţilor de locuire ridică problema principiilor strucuturale care determină<br />

aproprierea surplusului într-o societate şi tematizează problematica beneficiarului<br />

structural al acestei aproprierii şi anume clasele dominante sau cele hegemonice.<br />

Locuinţa este unul din cele mai scumpe bunuri de consum care acoperă o nevoie<br />

fundamentală, prin urmare este un indicator relevant pentru poziţia diferitelor categorii de<br />

actori în câmpurile de putere ale unei societăţii în curs de dezvoltare. Identificarea<br />

principiilor şi a resurselor necesare pentru a accesa acest bun şi mai ales modul în acre au<br />

evoluat aceste principii ne pot indica sursele majora de putere şi privilegii în cadrul<br />

societăţii. Tema acestui studiu sunt noile spaţii urbane postsocialiste însă pentru a integra<br />

discursul nostru într-un context narativ mai larg vom trece pe foarte scurt în revista<br />

câteva punct legate de disputele asupra problematicii inegalităţilor sociospaţiale din<br />

oraşele socialiste şi postsocialiste.<br />

Szelényi (1983), pe baza unor studii din anii ’70, argumentează că statul socialist<br />

este sursa principală a inegalităţilor de locuire prin intermediul redistribuirii. Acest<br />

mecanism de alocare a locuinţelor era considerat a fi în favoarea muncitorilor şi a claselor<br />

sociale mai puţin privilegiate. Însă, datorită configurării puterii în statul socialist,<br />

locuinţele noi erau alocate sistematic managerilor, intelectualilor şi funcţionarilor, în<br />

defavoarea muncitorilor. Szelényi argumentează că unele categorii sociale sunt împinse<br />

cu totul pe piaţa informală a locuinţelor, astfel încât piaţa creează un mecanism secundar<br />

de temperare a inegalităţilor. Tosics (1987) şi Hegedus (1987), pe baza unor studii din<br />

anii ’80, argumentează că nu există categorii sociale împinse cu totul pe piaţă şi că atât<br />

sistemul redistributiv al statului, cât şi piaţa creează inegalităţi în locuire. Studiile asupra<br />

perioadei postsocialiste pe locuire arată că piaţa este principalul mecanism de creare a<br />

inegalităţilor (Dan şi Dan, 2003; Bodnár, 1996; Clapham, 1995), iar inegalităţile sociale<br />

specifice spaţiilor sociale postcomuniste se transformă în inegalităţi spaţiale în funcţie de<br />

organiarea socială şi economică a diferitelor pieţe şi a reglementărilor urbanistice.<br />

6


Aceste poziţii contradictorii în studiul inegalităţilor socio-spaţiale din spaţiul<br />

Cental şi Est European pot fi sintetizate prin periodizarea socialismului şi<br />

postsocialismului (Szelényi şi Kosetllo, 1996, 1998; Bodnár & Böröcz, 1998; Rona-Tás,<br />

1994). În socialismul clasic, piaţa juca un rol de reducere a inegalităţilor, iar statul - de<br />

creare a inegalităţilor. În socialismul reformat, piaţa şi statul sunt, amândouă, mecanisme<br />

de creare a inegalităţilor. În postsocialism piaţa este mecanismul principal de creare a<br />

inegalităţilor de locuire, iar statul le reduce. În funcţie de mecanismul de producere a<br />

inegalităţii avem anumite categorii sociale care beneficiază de condiţii de locuire mai<br />

bune. În socialismul clasic beneficiază birocraţia şi tehnocraţia. În socialismul reformat<br />

beneficiază şi noul antreprenoriat, iar în postsocialism noii manageri ai firmelor<br />

postsocialiste (a firmelor de stat privatizate, a noilor firme apărute şi a corporaţiilor<br />

multinaţionale). Beneficiarii principali sunt deţinătorii capitalului cultural. Întrebările<br />

care se ridică, pornind de la acest conext teoretic, sunt: Cum au evoluat inegalităţiile de<br />

locuire de-a lungul perioadei postsocialiste până în acest moment? şi Care sunt<br />

capitalurile care favorizază accesul la pieţele postsocialiste? Dacă şi cum s-au modificat<br />

raporturile dintre aceste capitaluri în timp?<br />

Andrei Murenau şi Buna ziua două zone urbane noi<br />

Noile construcţii din periferia cartierului Andrei Mureşanu şi a cartierului Buna<br />

ziua poate fi analizat la două nivele: caracteristicile imobilelor şi caracteristicile noilor<br />

ansambluri de imobile. Distingem între Andrei Mureşanu Vechi şi Andrei Mureşanu Nou<br />

şi prin acest lucru avem în vedere că în cel dintâi ansamblu de case clădirile au fost<br />

ridicate înainte1990 iar în cel de-al doilea ansamblu după 1990.<br />

Casele construite în cele două cartiere sunt mai spaţioase decât casele din Andrei<br />

Mureşanu vechi, construite înainte de 1990, ele având şi mai multe camere, băi şi<br />

bucătării dar şi o suprafaţă utilă medie a camrei mai mare. Casele din cartierul Buna ziua<br />

sunt ridicate pe parcele de teren mult mai mari decât cele din Andrei Mureşanu Nou<br />

(2827,9 m 2 faţă de 595, 2 m 2 ) şi au în proporţie mai mare terase sau verande (87,5% faţă<br />

de 57,9%) şi piscine (18,8% faţă de10,5%). Există, în Buna ziua, o proporţie mai mare de<br />

case a căror valoare de piaţă, estimată de proprietar, este de peste 300 mii de euro (18,8%<br />

faţă de 2,6%), dar şi un număr mai mic de case pe segmentul mediu 150-200 mii (15,6%<br />

7


faţă de 39,5%). Noii proprietarii din Buna ziua au moştenit în mai mică proporţie terenuri<br />

în această zonă spre deosebire de cei din Andrei Mureşanu (15,6 faţă de 23,7). Pornind de<br />

la aceste date am putea să spunem că în zona Buna ziua noile case sunt în mai mare<br />

măsură vile, construite pentru un stil de viaţă suburban cu case detaşate, înconjurate de<br />

spaţii personale mari (verzi), opulenţa sau dorinţa de a indica opulenţa fiind mai vizibilă<br />

şi asumată.<br />

Din perspectiva ansamblului constituit de noile case se poate nota pornind de la<br />

observaţiile de teren că parcelele pe care sunt ridicate casele sunt neregulate si au mărimi<br />

variabile, străzile între parcele sunt trasate ad-hoc, unele dintre ele fiind mai mici de<br />

limita legală. Aprovizionarea cu utilităţi edilitare este mai redusă în Buna ziua, unde<br />

18,7% din cei intervievaţi nu erau racordaţi la sistemul public de canalizare, faţă de<br />

10,5% în Andrei Mureşanu Nou şi doar 1,5% în cel Vechi. Spaţiile este mono-funcţional,<br />

în afară de locuinţe nu există alte utilizări în aceste cartiere, iar dacă spaţiile comerciale,<br />

precum în cartierul Andrei Mureşanu, ele sunt foarte reduse la număr şi ca importanţă.<br />

Cartierele nu sunt centrate şi nu au locuri de auto-reprezentare, prin urmare spaţiile<br />

publice sunt practic inexistente. Cartierele îşi construiesc imaginea pornind de la statutul<br />

social al celor care îl locuiesc şi al clădirilor care îl compun.<br />

În zona nouă Andrei Mureşanu se construiesc şi multe blocuri de locuinţe noi. Ele<br />

depăşesc reglementările de înălţime admise. De aceea antreprenorii construiesc repede<br />

aceste clădiri, ca în eventualitatea în care sunt daţi în judecată sau amendaţi construcţia să<br />

fie deja gata, iar autorităţile să fie puse în faţa faptului împlinit. Cel mai rău lucru care se<br />

poate întâmpla în cazul nerespectării normelor de urbanism este amenda sau un proces pe<br />

rol. Cele mai multe construcţii noi în Andrei Mureşanu se realizează, pe de o parte, de-a<br />

lungul străzilor deja trasate din perioada planului urbanistic din perioada interbelică şi, pe<br />

de altă parte, la capătul acestor străzi. În Buna ziua construcţiile se desfăşoară după străzi<br />

trasate ad-hoc între case. Nu există un plan urbanistic zonal şi aceste străzi nu apar încă<br />

pe hărţile oficieale ale Clujului. Nu există nici un plan care să reglementeze construcţiile,<br />

ele sunt dispuse spontan. Noile străzi sau continuările celor vechi sunt întortocheate şi<br />

înguste.<br />

Pentru cartierul Andrei Mureşanu externalităţile legate de faptul că întreaga zonă<br />

de Nord se află în construcţie sunt destul de mari şi ele sunt plătite mai degrabă de cei<br />

8


deprivaţi deja. Străzile aici nu sunt asfaltate, iar construcţiile de blocuri şi construcţiile de<br />

vile necesită utilaje de tonaj mare a cărui transport nu este adecvat pe aceste străzi<br />

avariind, prin trepidaţiile produse. casele fără o fundaţie prea puternică, cum de altfel sunt<br />

cele mai multe case din această arie a cartierului. Populaţia din întreg cartierul este o<br />

populaţie îmbătrânită, dar în special în zona de nord sau zona „săracă”, unde se şi<br />

construieşte. Această populaţie ea este cea mai afectată de efectele negative a<br />

construcţiilor pentru că ea este cea mai deprivată relativ (40,6% declară că venitul<br />

gospodăriei este mai mic de 7 milioane).<br />

Compoziţia socială a noilor cartiere<br />

Din punct de vedere al compoziţiei ocupaţionale nu există diferenţe semnificative<br />

între cele trei zone. Aceste arii par a fi locuite de cei cu ocupaţii intelectuale, fie cu<br />

educaţie superioară, fie de tehnicieni şi maiştrii (professionals în terminologia anglosaxonă).<br />

Acestea sunt zone rezidenţiale ale clasei de mijloc şi a celor care deţin mai<br />

degrabă ocupaţii non-manuale. Există şi persoane care aparţin claselor populare, însă<br />

proporţia lor este mai mică. Cei care locuiesc în zonele noi, spre deosebire de cele vechi,<br />

cum era de aşteptat datorită schimbării sistemului social, lucrează în cadrul unor firme cu<br />

capital autohton privat, şi o proporţie mai mică dintre ei sunt angajaţi în firme de stat. O<br />

proporţie mai mare dintre aceştia vor avea şi o ocupaţie secundară. Prin urmare,<br />

diferenţele par să fie doar de ciclu de viaţă, populaţia din Andrei Mureşanu zona veche<br />

fiind mai în vârstă decât populaţia din zona nouă sau cartierul Buna ziua. Iar deosebirile<br />

legate de calitatea construcţiilor din cele trei zone, în cele mai multe cazuri, ţin de<br />

momentul istoric al construirii şi, deci, de tehnologiile utilizate.<br />

Poziţia ocupaţională<br />

Tabel 3. Poziţia ocupaţională în cele trei zone<br />

Andrei<br />

Mureşanu<br />

Vechi<br />

Andrei<br />

Mureşanu<br />

Nou<br />

Buna<br />

ziua<br />

Total<br />

Ocupaţii intelectuale şi poziţii de conducere 34,8 39,5 37,5 36,2<br />

Tehnicieni şi maiştrii şi poziţii de conducere<br />

de rang secund<br />

30,4 31,6 25,0 29,7<br />

Rutinieri non-manuali 12,2 10,5 9,4 11,4<br />

Muncitori manuali, supervizori şi agricultori 18,3 10,5 18,8 16,8<br />

Sursa: Locuire şi stiluri de viaţă în Cluj-Napoca, 2004<br />

9


Cele trei zone (Andrei Mureşanu Vechi, Andrei Mureşanu Nou şi Buna ziua) sunt<br />

caracterizate de o lipsă de diferenţiere a locuitorilor săi, în sensul că zonele sunt utilizate<br />

de clasa de mijloc, indiferent de sistemul social care produce clasele sociale (România<br />

interbelică, socialistă sau postsocialistă). Ei înşişi se percep ca atare, adică consideră că<br />

zona este locuită de cei mai degrabă bogaţi, oameni de afaceri şi care au terminat o<br />

facultate. Totuşi există şi unele diferenţe de compoziţie percepută legată de proporţiile<br />

diferite de oameni de afaceri percepuţi cărora li se atribuie prezenţă în zonă: în cartierul<br />

Buna ziua, ultimul construit, numărul proporţia percepută de oameni de afaceri este mai<br />

mare.<br />

Tabel 4. Surse de venit ale întregii familii în cele trei zone<br />

Surse de venit<br />

Andrei<br />

Mureşanu<br />

Vechi<br />

Andrei<br />

Mureşanu<br />

Nou<br />

Buna<br />

ziua<br />

Total<br />

<br />

salarii ocupaţie de baza 49,6† 65,8 75,0 57,3<br />

salarii din alte activităţi 7,8 10,5 9,4 8,6<br />

venituri din străinătate 1,7 2,6 6,3 2,7<br />

Pensii 57,4† 34,2* 15,6٭<br />

45,4<br />

profit de la firma 6,1 23,7* 3,1٭ 9,2<br />

Chirii 8,7 18,4 0,0٭ 9,2<br />

Altele 3,5† 10,5 15,6 7,0<br />

† p


părinţilor pensionaţi. Probabilitatea ca cineva din familie să deţină încă o locuinţă dată<br />

spre închiriere este mai mare. Şi, totodată, probabilitatea este mai mare ca unul din<br />

membrii familiei să fie plecat în străinătate pentru a munci.<br />

Tabel 5. Poziţia ocupaţională şi educaţia tatăului<br />

Ocupaţia tatălui<br />

Ocupaţii intelectuale şi poziţii de conducere<br />

(superioare şi secundare)<br />

Andrei<br />

Mureşanu<br />

Vechi<br />

Andrei<br />

Mureşanu<br />

Nou<br />

Buna<br />

ziua<br />

Total<br />

42,6 52,6 25,0* 41,6<br />

Rutinieri non-manuali 7,8 7,9 6,3 7,6<br />

Muncitori calificaţi şi supervizori manuali 18,3 18,4 15,6 17,8<br />

Muncitori semi- şi necalificati 9,6 10,5 12,5 10,3<br />

Agricultori şi muncitori în domeniul agricol 17,4 7,9 21,9 16,2<br />

Educaţia tatălui<br />

Elementară 28,7 18,4 37,5 28,1<br />

Medie 22,6 21,1 25,0 22,7<br />

Superioară 25,2 28,9 9,4* 23,2<br />

* p < 0,05 dintre Mureşanu nou şi Buna ziua<br />

Sursa: Locuire şi stiluri de viaţă în Cluj-Napoca, 2004<br />

Tipuri de resurse şi raporturi de dominaţie în accesarea pieţelor<br />

Din punctul de vedere al compoziţiei sociale, comparaţia dintre cele trei zone<br />

ridică două întrebări: (1) Dacă ignorăm efectul de ciclu de viaţă şi de îmbătrânire, de ce<br />

poziţia socială dobândită nu diferă semnificativ între cele trei zone? (2) De ce capitalul<br />

cultural moştenit diferă semnificativ între cele două zone noi? Adică, de ce nu există<br />

diferenţe de statut ocupaţional şi educaţional dobândit, între cei care locuiesc în Buna<br />

ziua şi cei care locuiesc în zona nouă a cartierului Andrei Mureşanu (chiar dacă există<br />

diferenţe de structură a venitului şi a gospodăriei), însă există diferenţe între statutul<br />

ocupaţional şi educaţional moştenit (cei din în zona nouă a cartierului Andrei Mureşanu<br />

au un volum mai mare de capital moştenit).<br />

Am putea lansa câteva ipoteze care ar propune câteva scenarii pentru a explica<br />

diferenţele dintre cele două noi spaţii urbane şi, în general, diferenţele dintre noile spaţii<br />

urbane postsocialiste. Aceste spaţii sociale ar putea fi produse de diferenţierea socială<br />

creată pornind de la patru tipuri de resurse distincte: capitalul cultural, capitalul<br />

economic, capitalul social, capitalul simbolic. (a) Raportul dintre capitalul cultural şi<br />

11


capitalul economic s-a schimbat în timp, favorizând în mod diferenţiat accesul actorilor la<br />

piaţa şi la spaţiu. (b) În contextul pieţelor distorsionate postcomuniste reţelele sociale de<br />

care dispun actorii reprezintă un mecanism mult mai important de reducere a costurilor<br />

de tranzacţie decât mecanismele pieţei. (c) Capitalul simbolic al unui spaţiu reprezintă<br />

principala sursă de atracţie a unei zone, însă pentru a cunoaşte o zonă trebuie să o<br />

recunoşti, adică cunoaşterea capitalului simbolic este dependentă de capitalul cultural,<br />

mai ales de forma moştenită.<br />

I. Destinaţia locativă (alegerea cartierului de vile) ar putea fi determinată de<br />

accesul diferenţiat, de-a lungul anilor ’90, la pieţele postcomuniste. Unii actori au dispus<br />

de capitaluri mai degrabă la începutul perioadei postcomuniste, iar alţi actori au început<br />

să acumuleze capital pe măsură ce regulile jocului economic se restructurau, iar pieţele se<br />

autonomizau de câmpul politic. Disponibilităţile de capital au determinat posibilităţile de<br />

investire în bunuri imobiliare. Cazul studiat mai sus pare să indice că la începutul<br />

perioadei postcomuniste au beneficiat de jocul pieţelor imobiliare mai degrabă cei cu<br />

captial cultural dobândit mai mare, iar ulterior acest tip de capital a fost tot mai puţin<br />

valoros în noile structuri sociale care evoluat, iar capitalul economic a devenit tot mai<br />

importat. Adică, s-ar putea ca, de-a lungul anilor 1990, să se fi inversat raportul de<br />

dominanţă în cadrul ierarhiei sociale, astfel încât, dacă la începutul deceniului capitalul<br />

cultural ar fi putut juca un rol diferenţiator socio-spaţial şi de creere a inegalităţilor,<br />

atunci spre sfârşitul anilor 1990, când începe construcţia cartierului Buna ziua, capitalul<br />

economic începe să joace rolul de creator de inegalitate. Principiul de stratificare socială<br />

s-a schimbat. În perioada socialistă capitalul cultural a jucat un rol central în producerea<br />

inegalităţilor socio-spaţiale (Szelényi, 1983). S-ar putea ca raporturile de putere specifice<br />

perioadei socialiste să se fi reprodus încă în sistemul de putere economic şi politic care<br />

păstra încă marca sistemului socialist până la mijlocul anilor 1990, iar ulterior importanţa<br />

capitalului cultural să se fi diminuat. Baza noastră de date nu ne permite să testăm o astfel<br />

de ipoteză, însă putem să explorăm această problematică pornind de la BOP 2003 mai,<br />

barometru în care există un modul care vizează locuinţele.<br />

Piaţa imobiliară din România a avut un comportamanet de tipul curbei J<br />

(<strong>Petrovici</strong>, 2004), comportament ce a carecterizat toate pieţele est europene în deceniul<br />

nouă datorită contracţiilor produse de restructurărilor acestora (Blanchard, 1997). Însă,<br />

12


piaţa imobiliară din România cunoaşte amplitudine mai mică decât cea a economiei<br />

româneşti în general, şi un punct important de revenire a volumului tranzacţiilor îl<br />

reprezintă anul 1994, anul 1996 fiind un punct de maxim al curbei J, iar decolarea pieţei<br />

credem că s-ar situa undeva în jurul anului 1999. De aceea vom segmenta, din punct de<br />

vedere al axei timpului, piaţa imobiliară în funcţie de anii de reper: 1990 şi 1996.<br />

Analiza achiziţiilor de locuinţe în oraşele mai mari de 30 mii locuitori în funcţie<br />

de capitalul cultrual moştenit şi dobândit ne rezervă unele surprize. Precum s-a constatat<br />

şi în cazul celor două cartiere din Cluj, volumul capitalul cultural dobândit nu este<br />

semnificativ din punct de vedere diacronic. El rămâne constant şi influenţează volumul<br />

investiţiilor pe piaţa imobiliara. Capitalul cultural moştenit ceste cel care produce<br />

discriminare din punct de vedere al axei timpului.<br />

Tabel 6. Momentul achiziţiei locuinţei în funcţie<br />

de capitalul cultural moştenit - reziduri ajustate<br />

Educaţie tatăl<br />

Momentul achiziţie locuinţei Elemetară Medie Superioară<br />

Înainte de 1990 2.7 -1.1 -2.7<br />

După 1990 şi înainte de 1996 -0.5 -0.2 1.1<br />

După 1996 -3.1 1.6 2.5<br />

χ 2 = 13.815, p. = 0.008; φ = .133, p = 0.008; C = .131, p = 0.008. N = 786<br />

Însă, direcţia este diferită de cea observată în cele două cartiere din Cluj.<br />

Volumul capitalului cultural dobândit a reprezentat un avantaj atât în perioada socialistă<br />

cât şi cea postsocialistă. Însă capitalul cultural moştenit devine un avantaj pe piaţa<br />

imobiliară urbană abia după 1996. Ar pute să existe două explicaţii.<br />

Prima explicaţie este aceea că structura socială s-a schimbat într-un mod care să<br />

favorizeze transferurile de bunuri de la o generaţie la alta. Şi pentru că deţinătorii de<br />

diplome universitare au fost principalii beneficiari ai sistemului redistributiv comunist,<br />

părinţii care deţineau un capital cultural mai mare au avut şi proprietăţi imobiliare mai<br />

bune care au putut să le valorifice pe piaţă după 1996. Ei au putut să îşi ajute copiii la<br />

achiziţionarea unei locuinte în mai mare măsură decât alţi părinţi. Însă, această explicaţie<br />

este pusă în dubiu de faptul că actorii care au achiziţionat locuinţe după 1996 declară un<br />

venit salarial lunar mai mare în 2003, decât cei care au achiziţionat locuinţe înainte de<br />

această dată (F=5.266, p=0.005). Adică, în cadrul sistemului de stratificare s-au produs şi<br />

alte tipuri de schimbări simultane cu valorizarea capitalului cultural moştenit. De aceea,<br />

13


mai degrabă, ar trebui să căutăm o cauză comună pentru cele două schimbări sociospaţiale,<br />

decât să vedem în bunurile imobiliare ale părinţilor sursa diferenţierilor.<br />

A doua explicaţie ar fi că sistemul social s-a schimbat astfel încât capitalul<br />

cultural a primit o importanţă mai mare în producerea capitalului economic. Iar capitalul<br />

cultural moştenit este o sursă suplimentară de capital cultural datorită puternicelor efecte<br />

de reproducere a diplomelor superioare a tatălui la nivelul copiilor (cel mai important<br />

efect, la nivelul barometrului, de reproducere a diplomelor, comparativ cu celelalte nivele<br />

educaţionale). De aceea atât salariile, cât şi pattern-urile de consum ale celor cu capital<br />

cultural moştenit se schimbă după 1996, astfel încât devin principalii beneficiari ai<br />

schimbărilor sociale din punct de vedere spaţial. Un efect care vine să confirme această<br />

ipoteză este că mărirea convertibilităţii capitalului cultural în capital economic face ca<br />

inegalităţile socio-spaţiale, între nivelul educaţional mediu şi superior, să se diminueze<br />

de-a lungul anilor ‘90. În sistemul socialist diplomele universitare au fost supraevaluate<br />

iar acest lucru avea ca şi consecinţă o mărire a inegălităţilor de locuire între cei care<br />

terminau un nivel mediu de pregătire şi cei cu un nivel superior. În perioada postcomnistă<br />

distanţa între condiţiile de locuire a celor două clase educaţionale a scăzut.<br />

Aprecirea capitalului cultural după 1996 la nivelul populaţiei urbane vine în<br />

sprijunul ipotezei lui Iván Szelényi (1995) cu privire la modul în care sistemul social<br />

postsocialist s-a schimbat. El argumentează că, în termenii structurii de clasă, capitalul<br />

cultural a devenit sursa majoră de putere şi privilegii şi este doar complementat de<br />

posesia capitalului economic. Structura de clasă în post-comunism, în loc să fie identică<br />

sau să conveargă cu cea a capitalismului modern, este imaginea lui în oglindă. În sistemul<br />

capitalist de tip occidental capitalul economic este sursa principală a privilegiilor şi este<br />

complementat de capitalul cultural.<br />

II. Totuşi, această ipoteză a dominaţiei capitalului cultural ar putea fi<br />

problematică dacă avem în vedere că o sursă importantă a poziţiei dominante pe piaţa<br />

imobiliară o au cei cu capital cultural, pentru că ei beneficiază de un volum mai mare de<br />

capital relaţional, iar acest lucru este vizibil în special la cei cu capital cultural moştenit<br />

mare. Cei care au părinţi cu studii superioare e mai probabil să fie integraţi într-o reţea de<br />

influneţe mai extinsă şi cu mai multe resurse decât celelalte persoane. Această ipoteză<br />

pare să fie confirmată de procentul mare (peste 40%) de persoane care locuiesc în Andrei<br />

14


Mureşanu — zona nouă şi care au moştenit (fie teren, fie casă) sau au locuit în Andrei<br />

Mureşanu – zona veche. Făcând apel la BOP 2003 mai, am construit doi indicatori ai<br />

capitalului social. Primul indicator vizează utilităţile disponibile subiectului prin reţelele<br />

sociale de care dispune (îngrijire medicală, utilităţi juridice, găsirea unui loc de muncă,<br />

un credit, un loc de muncă în străinătate; cunoştinte în lumea afacerilor, la primărie şi la<br />

polţie). Al doilea indicator este un indicator de centralitate. Întrebarea chestionarului este:<br />

„De obicei, de unde aflaţi despre cazurile de corupţie?”, iar răspunsurile posibile sunt:<br />

„mass-media, experienţa personală, Rude/prieteni/cunoştinţe, atcineva, NR”. Dacă ţinem<br />

seama că, de fapt, corupţia a fost conceptualizată ca o formă de capital social negetiv<br />

(Bjørnskov, 2003) şi de teoria în doi paşi a comunicării meidatice (Katz, 1957)<br />

întrebarea surprinde poziţia actorilor în reţelele locale în care sunt integrate.<br />

Tabel 7. Legătura dintre valoarea locuinţei şi capitalu social şi cultural - regresie multiplă<br />

Coeficienţi Coeficienţi<br />

nestandardizaţi standardizaţi<br />

b ε β t p<br />

(Constant) 229.234 45.529 5.035 0.000<br />

capsoc 72.619 53.226 0.069 1.364 0.173<br />

Educatie tata 59.081 18.015 0.169 3.280 0.001<br />

Educatie<br />

Subiect<br />

29.475 21.061 0.071 1.399 0.162<br />

Variabila dependentă: „Dacã v-aţi vinde locuinţa astăzi ce sumã de (milioane) lei aţi<br />

putea obţine?”. R 2 ajustat = .046.<br />

În urma analizei datelor se poate constata că volumul mai mare de capital social utiliar<br />

este legat de o valoarea declarată mai mare a locuinţei. Totuşi, acestă relaţie nu se<br />

păstrează dacă ţinem constantă educaţia şi mai ales capitalul cultural moştenit. Un volum<br />

mai mare de capital social de centralitate creşte probabilitatea ca achiziţia unei noi<br />

locuinţe să se facă spre sfârşitul deceniului. Adică, acest tip de capital social ar putea fi o<br />

sursă de segregare spaţială în noile zone urbanizate. Şi în acest caz relaţia nu se păstrează<br />

dacă educaţia este ţinută constantă şi capitalul social variabil. Se pare că şi aici capitalul<br />

cultural până la urmă este sursa diferenţierilor. Prin urmare, adevăratul factor al<br />

diferenţierilor sociospaţiale postcomuniste este cel al educaţiei. Capitalul cultural jocă un<br />

rol foarte important în cadrul noii structuri sociale.<br />

III. A treia ipoteză leagă producţia spaţiului de reproducerea habitus-urilor<br />

actorilor sociali şi afirmă că recunoaşterea şi atribuirea unor semnificaţii spaţiului nu<br />

15


poate fi realizată în afara unor semnificaţii socializate care să favorizeze producerea<br />

recunoaşterii distincţiei sociale. Cei care se mută în Andrei Mureşanu au fost învăţaţi din<br />

familie elementele socio-spaţiale care produc diferenţiere pornind de la tradiţia unui loc.<br />

Ei reproduc semnificaţiile, nu le produc. Din nefericire nu putem testa această ipoteză<br />

nici la nivelul celor două cartiere, nici la nivelul mediului urban din România, pornind de<br />

la BOP. Însă în condiţiile în care această ipoteză s-ar verifica capitalul cultural ar fi<br />

principala sursă de diferenţiere, nu capitalul simbolic: recunosc prestigiul unui spaţiu<br />

doar cei învăţaţi să îl recunoască. Iar acest lucru ar reconfirma ipoteza capitalului cultural<br />

ca resursă dominantă în noul sistem social.<br />

Din punctul de vedere al distribuţiei spaţiale, cei care deţin diplome universitare<br />

nu mai domină centrele oraşelor în aceeaşi măsură ca şi în perioada socialistă. Legătura<br />

dintre ce spaţiu central şi capital cultrual devine nesemnificativă de-a lungul anilor ‘90.<br />

Însă se pot observa unele tendinţe de sub<strong>urbanizare</strong>. Legăturile dintre poziţiile noncetrale,<br />

dar neperiferice în cadrul oraşului şi capitalul cultural sunt la limita semnificativului<br />

statistic. Tendinţa este observabilă şi la nivelul oraşului Cluj. Până la mijlocul anilor 1990<br />

s-au colonizat spaţiile interne ale oraşului, spaţiile vacante. Aceste terenuri s-au epuizat şi<br />

au început să fie exploatate zone aflate la marginea oraşului, apărând cartiere rezidenţiale<br />

precum Buna ziua sau Bună Ziua.<br />

IDEOLOGIE ŞI POLITICI URBANE ÎN CLUJUL POSTCOMUNIST<br />

Textura spaţială a noilor zone urbanizate credem că este produsul unei viziuni<br />

particulare a rolului statului atât din partea actorilor care compun administraţia locală, cât<br />

şi din partea actorilor sociali exteriori administraţiei locale. Spaţiul şi timpul nu sunt<br />

niciodată neutre din punctul de vedere al relaţiilor sociale. Ele exprimă întotdeauna într-o<br />

formă sau alta conţinuturi de clasă, inegalităţi sociale sau ideologiile care le legitimează.<br />

Prin textură spaţială înţelegem modul în care este configurat raportul de proximitate pe<br />

care îl dezvoltă proprietăţile unele faţă de altele (reţeaua de străzi, servicii edilitare,<br />

raporturile de înălţime şi aliniament, mărimea parcelelor, etc.). Producţia texturii urbane<br />

chiar dacă este un efect de interacţiune a actorilor sociali pe diferitele pieţe imobiliare şi<br />

pieconexe, responsabilitatea principală revine administraţiei locale şi naţionale, pentru că<br />

16


ea controlează accesul la consumul public al spaţiului. Prin urmare, atât ideologia<br />

administraţiei publice care este planificatorului accesului la consumul public al spaţiului,<br />

cât şi modul de organizare a acţiunii de planificare va avea un impact major asupra<br />

texturii spaţiale. În urma interviurilor realizate credem că la nivelul oraşului Cluj<br />

ideologia planificării şi organizarea planificării s-ar putea sintetiza cu ajutorul a trei<br />

concepte: (a) reificarea proprietăţii, (b) delegitimarea intervenţiilor reglementative şi<br />

(c) informalizarea politicii.<br />

Reificarea proprietăţii<br />

„La noi, dacă s-o pus două cărămizi una peste alta, nu se mai poate demola. Dar când te<br />

uiţi şi vezi amplasarea haotică, nici un aliniament, nici o... un urbanism, nici o<br />

sistematizare... Deci efectiv tu, care o să locuieşti acolo, o să ai un disconfort. Ia unul un<br />

teren, terenurile sunt aşa întortocheate cum o fost păşunile... şi fiecare: eu în colţul ăsta,<br />

eu acolo, eu fac acolo, eu deranjez pe vecinul de aici... drumurile nu se pot trasa...”<br />

(bărbat, consilier judeţean)<br />

Din punctul de vedere al rolului prescris, actorii care compun administraţia ar<br />

trebui să codifice relaţia lor cu proprietăţile imobiliare în termeni de legal/ilegal, iar apoi,<br />

în funcţie de atribuirile făcute în baza codului, ei ar trebui să manipuleze aceste<br />

proprietăţi. Acest lucru nu se întâmplă pentru că, odată o construcţie realizată,<br />

manipularea ei devine foarte dificilă, construcţia fiind reificată. Conceptul de reificare se<br />

referă la transformarea sau considerarea unei relaţii abstracte drept obiect. Drepturile de<br />

proprietate desemnează o relaţie socială între actori, cu privire la recunoaşterea reciprocă<br />

a condiţiilor de manipulare a unor obiecte, însă prin reificare drepturile de proprietate<br />

desemnează doar obiectele, ignorând relaţiile sociale, astfel încât, numai o parte îl poate<br />

manipula pentru că acel obiect devine „proprietatea” sa. Chiar dacă o construcţie este<br />

ridicată pe teren public (în parcuri, de exemplu), pe proprietatea funciară a unei alte<br />

persoane sau nu respectă normele de aliniament şi înălţime (deci, de cele mai multe ori,<br />

prejudiciază proprietatea altei persoane), în practică, acea construcţie nu este şi nu poate<br />

fi demolată, ea poate fi cel mult sancţionată contravenţional, chiar dacă legal este<br />

prescrisă demolarea ei. Manipulabilitatea proprietăţii a scăzut pentru o parte, cea a<br />

reglementatorului care nu mai este „proprietarul” ei. Justificarea raţionalităţii acestui<br />

reificări este construită în jurul lipsei unui fond locativ adecvat la cerere în Cluj şi în<br />

România şi în jurul sărăciei celor care trăiesc în această ţară, adică imposibilitatea celor<br />

17


mai mulţi de a-şi satisface această nevoie. De aceea a califica ilegală o construcţie şi a o<br />

demola este o încălcare a proprietăţii private, devine o alterare a unui obiect care nu se<br />

află în posesia administraţiei.<br />

Prin reificare şi prin suspendarea codului de lectură administrativ legal/ilegal<br />

proprietatea privată devine nereglementabilă. Această viziune asupra proprietăţii<br />

caracterizează deopotrivă administraţia şi actorii sociali. Actorii sociali văd orice<br />

reglementare asupra proprietăţii lor ca ilegitimă şi de aceea încearcă să o eludeze prin<br />

nerespectarea normelor urbanistice. Mecanismul prin care se realizează reificarea<br />

proprietăţii este schematizarea. Drepturile de proprietate presupun o relaţie socială prin<br />

care părţile îşi specifică tipurile de manipulări la care poate fi supus un obiect.<br />

Schematizarea înseamnă reducerea drepturilor de proprietate la relaţiile dintre proprietar<br />

şi obiect şi eludarea caracterului lor social. Schematizarea eludează funcţia de<br />

conectivitate, de relaţionare socială, o trece sub tăcere. Pentru că relaţiile sociale pot<br />

deveni oricând conflictule şi prin urmare şi recunoaştere reciprocă a tipurilor legitime de<br />

manipulări poate să intre în criză, se recurge la o a treia parte, de obicei statul, care<br />

codifică relaţia socială, astfel încât transgresarea înţelegerii să poată fi catalogată ca<br />

legală sau ilegală şi să se acţioneze în conformitate. Când un proprietar construieşte o<br />

clădire dincolo de graniţele recunoscute printr-o relaţie socială, iar administraţia locală nu<br />

demolează aceea clădire, ea eludează existenţa unei relaţii sociale între părţi şi investeşte<br />

obiectul cu un statut mai mare decât relaţia, schematizând astfel relaţia de proprietate.<br />

Administraţia reifică drepturile de proprietate, reducându-le la un simplu obiect a cărui<br />

existenţă nu ar trebui negată. De asemenea, proprietatea nu mai este este legată relaţional<br />

de celelalte proprietăţi. Se reifică proprietatea considerând că proprietarul nu comunică<br />

cu celelalte proprietăţi, că el nu consumă spaţiul interstiţial dintre proprietăţi sau calităţile<br />

estetice ale altor proprietăţi, ci el îşi exercită controlul simbolic şi controlul efectiv doar<br />

până în limitele spaţiului propriu. Vila sa poate să fie construită într-o zonă rezidenţială a<br />

cărui constituire estetică şi funcţională, ca ansamblu, să îi displacă.<br />

Administraţia locală înţelege apariţia unei noi proprietăţi într-un mod delocalizat,<br />

decontextualizat (disembedded) de locul în care este construit. Delocalizarea spaţiului<br />

construit se face prin eludarea esteticului, funcţionalului şi al caracterului relaţional al<br />

proprietăţii. Schematizarea face invizibile sau puţin vizibile problemele legate de<br />

18


acţiunea colectivă. Acţiunea se desfăşoară în spaţiu şi timp şi prin efecte de proximitate<br />

apar nivele emergente ale acţiunii. Administraţia selecţionează doar relaţiile de limitare a<br />

graniţei înspre proprietate. Noile construcţii prin proximitatea lor reciprocă produc<br />

probleme comune proprietarilor, legate de producţia şi consumul proximităţii. Relaţiile de<br />

comunicare între graniţe nu sunt neproblematice. Comunicarea între graniţe este un nivel<br />

emergent care necesită de cele mai multe ori reglementarea unei terţe părţi. Aceste<br />

probleme emergente sunt controlabile în cazul unui număr mic de actori aflaţi în<br />

interacţiune, însă dacă sistemul interacţional creşte în complexitate cel mai sigur mod de<br />

a reduce această complexitate este apariţia unui corp reglementativ care joacă rolul celei<br />

de-a treia parte.<br />

Terţul este de obicei statul, însă pot fi şi alte grupuri organizate, precum asociaţia<br />

proprietarilor sau asociaţia profesională a arhitecţilor. Administraţia locală s-a retras din<br />

acest rol. Ea nu îşi mai asumă rezolvarea problemelor colective care emerg din efectele<br />

de interacţiune a proximităţii inerente a noilor proprietăţi. Ea îşi ocultează acest rol prin<br />

reificarea proprietăţii prin mecanisme de schematizare a acesteia şi este legitimată în<br />

acest joc de către actorii sociali prin împărtăşirea unei viziuni similare. Această producţie<br />

ideologică spaţială particulară îşi are originea, credem, în modul în care opera la mai<br />

multe nivele administraţia locală şi statul în timpul sistemului socialist.<br />

Delegitimarea intervenţiilor reglementative<br />

„Casa noastră nu era încă demolată şi i-am zis lui Paul: vino, o să petrecem ultima noapte<br />

împreună, pentru că ştiam când în dimineaţa următoare trebuiau să sosească buldozerele.<br />

Cu Paul am spart ferestrele cu plăcere, ca să nu lăsăm plăcerea buldozerelor. Ne-am<br />

despărţit, cu Paul, ca într-un film indian; îmi făcea semne cu mâna, plângeam ca nebunii.<br />

Ne-am îmbrăţişat, casele erau demolate!” (fragment de interviu despre demolarea satului<br />

Mănăştur, Bekis et. al., 2004)<br />

Administraţia socialistă credem că a avut câteva caracteristici importante care au<br />

favorizat apariţia incapacităţii de a reglementa a succesoarei ei legitime de astăzi,<br />

administraţia locală descentralizată. Administraţia socialistă deţinea în proprietatea sa<br />

cele mai multe spaţii urbane, nu le controla sau reglementa. Ea deţinea în proprietate şi<br />

cele mai multe terenuri pe care erau construite casele. Când manipula un spaţiu ea o făcea<br />

din perspectiva proprietarului şi nu din perspectiva managerului urban, avea astfel drept<br />

19


discreţionar. Controlul terenurilor a fost foarte dur, iar instrumentalizarea lor de către<br />

actorii privaţi era puternic restricţionată. Restricţiile s-au înăsprit după 1970 când oraşul<br />

intră în expansiune datorită proiectelor industriale socialiste, iar spaţiul urban devine o<br />

resursă limitată pentru proiectele urbanistice ample generate de procesul industrializării.<br />

În modelul clasic al urbanizării socialiste se încerca minimizarea costurilor<br />

urbanizării, dar nu din punctul de vedere al producţiei, ci prin minimizarea costurilor<br />

sociale asociate. Se demolează casele din satele de la periferia oraşului pentru a fi<br />

construite noile cartiere ale socialismului triumfător. Cartierele sunt înghesuite pentru a<br />

minimiza utilizarea terenului, deci a costurilor edilitare asociate şi pentru a nu intra prea<br />

mult în terenul agricol al oraşului, teren exploatat extensiv. Piaţa tranzacţiilor cu terenuri<br />

este practic îngheţată, vânzarea unui teren devenind o adevărată aventură. Obţinerea unui<br />

teren se putea face acum prin redistribuirea lui de la una din întreprinderile sau<br />

cooperativele meşteşugăreşti sau agricole. Orice încercare de construcţie ilegală era<br />

sancţionată.<br />

Aceste restricţii ale pieţei urbane şi modul discreţionar de a dispune de proprietate<br />

a administraţiei socialiste a delegitimat intervenţiile reglementative ulterioare asupra<br />

proprietăţii a administraţie postsocialiste (atât în faţa populaţiei, cât şi în faţa ei însăşi).<br />

Astăzi, orice intervenţie a statului postsocialist de natură reglementativă vizavi de<br />

utilizarea bunurilor imobiliare este considerată nelegitimă datorită gravelor abuzuri ale<br />

urbanizării din regimul precedent asupra proprietăţii indivizilor. Acest lucru a facilitat<br />

apariţia unei viziuni asupra proprietăţii în care statul nu are nici un drept legitim de a<br />

interveni asupra obiectului drepturilor de proprietate, indiferent de condiţii. A facilitat<br />

reificarea proprietăţii.<br />

În plus, administraţia socialistă era proprietara terenului, pe când administraţia<br />

postsocialistă nu mai este. Pentru că intervenţia asupra proprietăţilor particulare a fost<br />

delegitimată, administraţia actuală nu se mai consideră îndreptăţită să intervină în afara<br />

proprietăţii sale. De aceea în mod statul socialist, în mod surprinzător, pentru a manipula<br />

un bun, mai întâi îl aducea în proprietatea sa. Acesta era codul care îi legitima acţiunea.<br />

Dispariţia statului socialist a însemnat limitarea ariei de proprietate a administraţiei<br />

locale, deci a responsabilităţilor şi a capacităţilor acestora. Pentru a putea să intervină ca<br />

factor reglementativ al urbanizării, actorii din cadrul administraţiei publice locale ar<br />

20


trebui să redefinească rolul instituţiei astfel încât să răspundă nu numai de propriile<br />

bunuri, ci şi de rezolvarea problemelor emergente ale acţiunii colective. Însă această<br />

redefinire a rolului ei este blocată de modul schematizat de a vedea proprietatea, care<br />

ascunde caracterul ei relaţional, deci problematic.<br />

Informalizarea politicii<br />

„şi atunci acest, această pădure [Făget] a fost amenajată, aranjată, nu ştiu ce... Sigur,<br />

primăria de atunci, comunistă n-a avut puterea ca prin APS - Administraţia Parcurilor şi<br />

Străzilor să întreţină pădurea. Primul secretar a dat dispoziţie la Direcţia pădurilor, că ei<br />

au specialişti, să întreţină pădurea. Ca pădure de agrement. În comunism, povestea asta a<br />

fost extrem de uşor de făcut! Primul secretar a dat dispoziţie, ală a făcut! Şi într-adevăr,<br />

era curăţat, plantat, tăiat, aşa... 1990, răstălmăcirea privatizării care dădea terenurile la<br />

dispoziţia celor care administrează, ei s-au întăbulat, aceşti pădurari cu dreptul de a<br />

dispune asupra pădurii. Ce au făcut? S-au apucat să aprobe schimburi de păduri între<br />

persoane fizice din Zalău, Bistriţa... deci, noi doi-trei am fost nişte şmecheri după<br />

Revoluţie aici. Şmecheri! Cu bani, fără bani, nu ştiu ce. Am cumpărat cu doi bani nişte<br />

pădure în Sălaj şi am venit aicea şi Romsilva mi-a dat un hectar de acolo, un hectar din<br />

Făget. Furt din buzunarul, de la oamenii Clujului. Este ceva incredibil, domnule,<br />

incredibil! Nu se poate aşa ceva! Se poate la noi, se poate nu ştiu ce, dar unde se face,<br />

asta se taie, se agaţă, pe cetate, pe poarta cetăţii!! Cum se poate aşa ceva! Şi acuma<br />

vedeţi, uite ce se... pădurea Făget!” (int. nr. 8)<br />

Administraţia socialistă era una centralistă şi coercitivă, însă alături de Bounce<br />

(1999) credem că acest lucru avea şi un important impact asupra organizării sistemului<br />

administrativ. În procesul de exercitare a puterii şi de maximizare a ei prin coerciţie<br />

liderii politici socialişti au creat o reţea instituţională densă asupra căreia această putere<br />

să poată fi exercitată. Mecanismul crea, însă, incertitudine, pentru că diferenţierea între<br />

responsabilităţi, resurse şi reguli, în cadrul reţelelor instituţionale create, era neclară,<br />

deoarece nu se urmărea raţionalizarea administrativă, ci mărirea cadrului puterii. Efectul<br />

a fost că, pe lângă ineficienţa administrativă inerentă, această organizare a sistemului<br />

mărea arbitrarietatea luării deciziilor pentru că le făcea mai puternic dependente de<br />

diferitele nivele ale puterii cu sfere de competenţă incert trasate. Maximizarea puterii<br />

liderilor minimiza până la urmă capacitatea de implementare de politici în sistem. Statul<br />

socialist, chiar dacă era intrusiv şi complex ca număr de persoane angrenate, era totuşi<br />

un stat incapacitat administrativ.<br />

Reglajele informale la diferitele eşaloane ale administraţiei au devenit foarte<br />

21


importante. Reţelele interpersonale şi arbitrariul personal erau mecanismele secundare<br />

care întreţineau angrenajul funcţional. Însă ele erau menţinute sub control de câţiva actori<br />

nodali care se aflau în aceste reţele, erau ţinute în parte sub control de partid. Odată<br />

dispărut partidul practica relaţiilor interpersonale a rămas o regulă, însă aceste relaţii au<br />

început să se desfăşoare în afara vechiului control regularizant al actorilor nodali din<br />

partidul socialist. Politica se realizează şi acum în afara unor dezbateri care să faciliteze<br />

ajungerea la un consens raţional, dar de data aceasta puternic descentralizat. Politica<br />

urbană se realizează prin luarea în calcul a intereselor personale şi introducerea acestora<br />

într-un sistem de influenţe reciproce în reţele informale politice. Planul urbanistic al<br />

Clujului nu a fost realizat prin dezbaterea unei strategii criticabile într-un proces<br />

transparent, ci prin intermediul consultării opiniilor politicienilor locali de către firma<br />

care a câştigat licitaţia pentru trasarea planului urbanistic general. Nu este vorba aici de<br />

oportunitatea sau nu a unor grupuri de lobby care doresc să influenţeze luarea deciziilor.<br />

Ci este vorba că deciziile urbanistice esenţiale pentru oraş depind de opinii arbitrare şi nu<br />

de procese comunicaţionale publice, care să permită încercări de raţionalizare a<br />

intereselor, de universalizare a opiniilor şi de formare a consensului (chiar dacă<br />

distorsionat de relaţii de putere). Planul urbanistic nu a fost dezbătut, ci a fost creat prin<br />

influenţare arbitrară. Pădurea Făget, locul în care se construieşte cartierul Buna ziua, a<br />

fost deschisă posibilităţii urbanizării prin intermediul reţelelor informale dintre diferitele<br />

nivele ale administraţiei locale şi a actorilor locali influenţi. Urbanizarea Făgetului nu a<br />

venit ca urmare a unui plan strategic construit prin dezbatere politică, publică,<br />

administrativă. A fost o decizie informală, inchisă dezbaterii publicului. De aceea<br />

considerăm că politica urbana a fost informalizată.<br />

Politica urbană<br />

Datorită celor trei factori amintiţi, reificarea proprietăţii, delegitimarea<br />

intervenţiilor reglementative şi informalizarea politicii, politica urbană a Clujului poate fi<br />

caracterizată cu ajutorul următoarelor concepte: privatizare spontană a unor teritorii<br />

publice, dezvoltarea extensivă în detrimentul cele intensive şi <strong>urbanizare</strong>a spontană.<br />

Prin privatizare spontană înţelegem, pe de o parte, transferul din proprietatea<br />

publică în cea privată a unor terenuri sau construcţii şi, pe de altă parte, manipularea<br />

22


clasificărilor oficiale a terenurilor (de ex. intravilan/extravilan) în beneficiul unor grupuri<br />

de proprietari. Vom exemplifica aceste idei cu câte un pasaj de interviu:<br />

Manipularea clasificărilor:<br />

„In Faget – e dezastru ce se intampla: s-a ajuns pana la liziera padurii, au taiat din<br />

padure,...multe chestii ilegale, dar nu comentez. Dar interesele politice determina<br />

construirea unui plan urbanistic, inclusiv intravilanul. Interesele care erau pentru diversi<br />

proprietari sa zic in zona (???), in zona Faget, chiar si-n Zorilor, Campului, toate erau<br />

extravilan. Chiar si de la Buna Ziua spre Liliacul, Liliacul era construit in extravilan, in<br />

’90, strict interzis! A fost un mare scandal si cu ala. Ca sa pui in legalitate cateva aiureli<br />

din astea, s-a bagat in intravilan totul, pe motive politice” (bărbat, proiectant primăria<br />

Cluj)<br />

Transfer de proprietate:<br />

„Este un decret de guvern din 1991, numarul 834, care spune ca toate unitatile comerciale<br />

si de productie care au terenul in folosinta, in administrare, pe care sunt cladirile care s-au<br />

privatizat, terenul necesar pentru functionarea cladirilor trece in proprietatea astora. Dar,<br />

Consiliile Locale sunt obligate sa verifice ca numai acele terenuri sa treaca in proprietate<br />

care necesita, sunt necesare pentru functionarea cladirilor, iar celelalte suprafete raman in<br />

proprietatea comunitatii. Apoi sa nu... cate suprafete de teren neconstruite industrial au<br />

intrat in proprietatea privata a celor care s-au privatizat!! Combinatul de Utilaj Greu a<br />

primit tot de la comunisti sarcina sa se ocupe de stadionul de parcul sportiv din Parcul<br />

Est, acolo unde este Casa Tineretului in spate, cam trei hectare sunt acolo. Si ei, cu<br />

munca patriotica au... dupa privatizare, au luat in proprietate si terenul ala, si primaria l-a<br />

dat! Teren care este proprietatea comunitatii! Pe ce baza? Crede-ma ca nu pe baza ca<br />

cineva l-o obligat pe ala sa semneze cu pistolul la tampla!” (primărie, arhitect, firmă de<br />

arhitectură)<br />

Prin dezvoltare extensivă în detrimentul celei intensive înţelegem introducerea în<br />

spaţiul intravilan a unei mari suprafeţe de teren, în ciuda faptului că densitatea de locuire,<br />

gradul de dezvoltare, extinderea edilitară sau elaborarea unui plan strategic de dezvoltare<br />

şi investiţii nu reclamau această extindere. Prin această modalitate, administraţia a<br />

privatizat procesul de <strong>urbanizare</strong> al Clujului, transferând actorilor privaţi<br />

responsabilitatea urbanizării:<br />

„Pentru ca asta-i decizia Consiliului Local, ei au zis dom’le vrem sa marim intravilanul,<br />

sa facem un oras baban. Deci din 4000 ha am facut opt mii si nu stiu cat....va si spun<br />

exact [scoate un registru şi începe să citească]: deci in 1995 era 4069, in 1996 - 6470,<br />

atunci s-a bagat Buna ziua – stiti cladirile alea...era un mic cartier, cele care au fost cu<br />

scandalul asta...acuma se reia,...si pentru Liliacul au devenit 6470 ha si in 2000 – 8815<br />

ha. Deci tot ce vedeti aici se poate construi. Nimeni nu s-a gandit daca tre’ sa aiba<br />

utilitati, ca tre’ sa aiba drumuri, cate costuri implica. Inca n-avem in orasul asta, in<br />

23


vechiul oras, ce trebuie sa avem si noi ne ocupam de interesele politice a unor tipi care au<br />

bani sa construiasca acolo, cu sau fara autorizatii” (bărbat, proiectant primăria Cluj)<br />

Prin <strong>urbanizare</strong> spontană avem în vedere caracterul nereglementat al construcţiilor<br />

care au loc în afara unui plan şi se derulează în funcţie de terenurile disponibile pe piaţa<br />

funciară urbană, parcelate în mod arbitrar.<br />

“Pai uitati-va numai la strada Campului: merita vazut. Plimbat nu, ca de sus arata frumos,<br />

“uite, dom’le ce case frumoase”. Dar cand te uiti si vezi amplasarea haotica, nici un<br />

aliniament, nici o... un urbanism, nici o sistematizare... de ce se da voie asa? Deci efectiv<br />

tu care o sa locuiesti acolo o sa ai un disconfort. Totul ti se parea haotic. Cand se<br />

construieste ceva, la noi nu stiu,, totul se face invers. In loc sa se ia un teren, se<br />

parceleaza, se elibereaza un certificat urbanistic care sa spuna aici putem construi cladiri<br />

de genul acesta, la aliniamentul acesta, trebuie asigurat un grad de ocupare... totul sa fie<br />

asa, frumos, sa placa, sa fie placut. Nu, ia unul un teren, terenurile sunt asa intortocheate<br />

cum o fost pasunile si asta... si fiecare: eu in coltul asta, eu acolo, eu fac acolo, eu<br />

deranjez pe vecinul de aici. Deci... drumurile nu se pot trasa, deci merita vazut! Pe<br />

Campului si zona aia de padure, cum se construieste, cat e de haotic.” (bărbat, consilier<br />

judeţean)<br />

Modul de constituire ideologică a procesului de planificare şi caracteristicile<br />

politicilor urbane care reies din această ideologie au ca efect reproducerea inegalităţilor<br />

socio-spaţiale din perioada comunistă. Diferenţele de compoziţie socială a celor trei zone<br />

urbane, din cele două cartiere cu statut ridicat analizate de noi, sunt minore. Aceleaşi<br />

clase sociale au beneficiat de structura socială atât în comunism, cât şi în postcomunism,<br />

pentru a produce o structură de inegalităţi urbane. Clasele de mijloc, bine conectate în<br />

structura de relaţii informale a sistemului social, au fost capabile să influenţeze procesele<br />

politice. Aceste clase de mijloc creează noile oportunităţi de extindere spaţială prin<br />

conectarea lor la politica informală locală, şi astfel deschid noi ferestre de oportunităţi<br />

pentru clasele sociale care au reuşit să acumuleze capital economic sau care sunt suficient<br />

de ascetice pentru a acumula cu scopul de a investi într-o proprietate imobiliară care are<br />

încorporate codurile bunăstării (chiar dacă parvenite):<br />

„deci sunt foarte multi oameni- ...deci mai ales astia, taranii, pe care-i zici tu tarani- care<br />

au foast invatati sa aiba casa lor acasa. Deci toata lumea-n sat zice ca “daca n-i construit o<br />

casa inseamna c-ai trait degeaba!”, stii? Deci toata lumea trebe sa construiasca o casa. Si<br />

acuma, ei nu mai construiesc la tara casa, dar trebuia sa construiasca, si atuncea o venit la<br />

oras sa construiasca casa. Dar daca toata lumea in jur construieste vila, “hai ca fac si eu, o<br />

fac putin mai mare!” exact cum o pornit si colegul nostru “deci, fac numai atata, o<br />

24


sufragerie, o bucatarie la parter si sus doua dormitoare si-o mansarda!”. Si cand o facut...<br />

“stai, ca mai poate inca o camera aci sa fac aia si inca ... si ajunge la una mare”.<br />

REMARCI FINALE<br />

La începutul lucrării ne-am propus să identificăm cine sunt producătorii noului<br />

spaţiu urban postsocialist şi care sunt ideologiile prin care acest spaţiu este produs şi<br />

legitimat. Credem că benefciarii principali sunt deţinătorii capitalului cultural, iar<br />

ideologia dominată este cea a laissez faire-ului.<br />

Sursa privilegiilor sociospaţiale în timpul perioadei socialiste o constituia<br />

capitalul politic dublat de cel cultural. Clasele de mijloc, constituite de intelligentsia<br />

tehnică şi umanistă socialistă conectată bine politic, puteau să intervină în procesul<br />

redistributiv socialist, atfel încât au monopolizat spaţiile centrale ale oraşelor şi cartierele<br />

mai noi pe măsură ce era construit socialismul. Această structură sociospaţială era<br />

legitimată pornind de la principiul meritocratic. Tensiunea dintre principiile redistributive<br />

în favoarea claselor populare şi principiile meritocratice de redistribuţie a bunurilor<br />

imobiliare a fost o temă constantă în întreaga Europă Centrală şi de Est (Bodnár &<br />

Böröcz, 1998). În România, însă, ea a fost rezolvată prin duplicitatea şi ambiguitatea<br />

discrusului ideologic. Pe de o parte, vederile şi cardurile socialiste celebrau cartierul<br />

muncitoresc ca marea înfăptuire a proiectului de egalizare socială comunist (Lazăr,<br />

2003), iar pe de altă parte, cartiere noi, construite folosind design-uri mai adecvate<br />

nevoilor de locuire, erau ocupate sistematic de intelligentsia (de exemplu în Cluj cartierul<br />

Zorilor şi Gheorgheni).<br />

Dar sistemul socialist, în ciuda acestor distorsiuni de alocare, pare, din perspectiva<br />

anilor 1990, ca un sistem egalitarist. Cei care au locuinţe noi după 1990 sunt în proporţie<br />

covârşitoare deţinătorii de capital cultural, iar clasele populare sunt practic excluse de la<br />

accesul la acest bun. Procesul se intensifică după 1996 când, analiza o indică, capitalul<br />

cultural moştenit devine o resursă marchetizabilă pe pieţele emergente postsocialiste<br />

româneşti. Poziţia deţinătorilor de diplome universitare s-a întărit în noul sistem social,<br />

aceştia fiind principalii beneficiari ai disparităţilor sociospaţiale: au locuinţe mai bune şi<br />

salarii mai mari. Principiul dominant de stratificare socială în eruopa de est şi centrală,<br />

credem alături de Szelényi, este capitalul cultural secondat de capitalul economic.<br />

25


Dacă înainte intelligentia ocupa centrul oraşului, acum tinde să se suburbanizaze:<br />

se mută spre marginea oraşelor în case unifamiliale, fiind producătorii noii urbanizări<br />

postsocialiste. Însă aceste spaţii sunt puternic subreglementate de către autorităţile<br />

centrale, iar noii locuitori ai vilelor se opun şi rudimentelor de reglementare pe care<br />

autorităţile ar dori să îl exercite. Efectul este că noile spaţii urbanizate au dotări edilitare<br />

şi funcţionale precare şi o configuraţie estetică contorsionată. Am descris ideologia<br />

reglementatorului local (din Cluj) folosind trei concepte cheie: reificarea proprietăţii,<br />

delegitimarea intervenţiilor reglementative şi informalizarea politicii. Reglementatorul<br />

local eludează caracterul relaţional al drepturilor de proprietate considerând că<br />

proprietatea se reduce doar la drepturile de manipulare ale celui care „o deţine”.<br />

Proprietatea nu mai este văzută ca o relaţie socială, ci ca un obiect. Datorită trecutului<br />

socialist şi abuzurilor făcute în procesele urbanizării, spaţiul de mişcare decizional al<br />

statul postsocialist este puternic restricţionat pentru că multe din acţiunile reglementative<br />

au fost delegitimate. Câmpul politic ar fi putut depăşi această problemă dacă<br />

problematica noilor spaţii urbane ar fi fost deschisă dezbaterilor publice, dezbateri în care<br />

interesele particulare sunt supuse presiunilor de universalizare prin discurs pentru a se<br />

legitima. Însă continuând tradiţia administraţiei comuniste, politica este în continuare<br />

informalizată. Iar în absenţa partidului socialist, care îşi exercita controlul în special prin<br />

jocuri ascunse în spatele scenei politice, la nivel informal, reţelele de influenţă<br />

postcomuniste sunt mult mai volatile, mult mai descentralizate, deschise în mai mare<br />

măsură arbitrariului. Efectele sunt privatizarea spontnă a terenurilor aflate sub controlul<br />

administraţiei locale, o politică de dezvlotare extensivă şi mai ales <strong>urbanizare</strong>a spontană.<br />

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE<br />

Bekis, Dominique, Gabriela Coman, Corina Sârbu şi Gabriel Troc, 2004, „Constituirea<br />

urbană, socială şi simbolică a cartierului Mănăştur”, Balkon, 2-3, 135-149.<br />

Blanchard, Oliver, 1997, The Political Economy of Transition, Oxford: Calderon Press<br />

Bjørnskov, Christian, 2003, “Corruption and Social Capital”, Aarhus School of Business,<br />

Department of Economics in its series Working Papers with number 03-13.<br />

Bodnár, Judit, 1996, “'He That Hath to Him Shall be Given': Housing Privatization in<br />

Budapest after State Socialism”, International Journal of Urban & Regional<br />

Research, 1996, Vol. 20 Issue 4, p616-628.<br />

Bodnár Judit şi József Böröcz, 1998, “Housing Advantages for the Better- Connected?<br />

26


Institutional Segmentation, Settlement Type and Social Network Effects in Late<br />

State-Socialist Housing Inequalities”, Social Forces, 76(4): 1275-1305.<br />

Clapham, David, 1995, “Privatisation and the East European Housing Model”, Urban<br />

Studies, 32(4-5): 679-694<br />

Dan, Adrian-Nicolae şi Mariana Dan, 2003, “Housing Policy in Romania in Transition:<br />

Between State Withdrawal and Market Collapse”, paper for the round table<br />

Globalization, Integration And Social Development In Central And Eastern<br />

Europe, University Lucian Blaga of Sibiu, 6-8 September.<br />

Hegedüs, József, 1987, “Reconsidering the role of the state and the Market in Socialist<br />

Housing System”, International Journal of Urban and Regional Research,<br />

11: 77-79.<br />

Katz, Elihu, 195, “The two-step ow of communication: an up-to-date report on a<br />

hypothesis”, Public Opinion Quarterly, 21, 61–78<br />

Lazăr, 2003, „Metastaza ostentaţiei. Ilustrate în alb şi negru din Clujul tricolor”, Balkon<br />

2-3, p.125-134<br />

Lefebvre, Henri, 1974, La production de l’espace, Paris: Antropos<br />

<strong>Petrovici</strong>, <strong>Norbert</strong>, 2004, Acumulare de capital şi organizarea pieţelor emergente<br />

socioaliste: agenţii imobiliari din Cluj+Napoca, Sociologie Românească,<br />

II(4): 256-267<br />

Rona-Tas, Ákos, 1994, “The First Shall Be Last? Entrepreneurship and Communist<br />

Cadres”, American Journal of Sociology, 100(1): 40-69.<br />

Szelényi, Iván, 1983, Urban Inequalities Under State Socialism, Oxford University Press,<br />

Szelényi, Iván, 1995, “The Rise of Managerialism: The New Class after the Fall of<br />

Communism”, Budapest Collegium, Discussion paper No. 16, Budapest, October<br />

Szelényi, Inván şi Eric Kostello, 1996, ”The Market Transition Debate: Toward a<br />

Synthesis?”, American Journal of Sociology 101:1082-96<br />

Szelényi, Inván şi Eric Kostello, 1998, “Outline of an institutionalist theory of inequality:<br />

The case of socialist and postcommunist Eastern Europe.”, p. 305-326, în Mary C.<br />

Brinton and Victor Nee, The New Institutionalism in Sociology. New York, The<br />

Russell Sage Foundation.<br />

Tosics, Iván, 1987, “Privatization in Housing Policy: The case of the Western Countries<br />

and That of Hungary”, International Journal of Urban and Regional Research,<br />

1:61-78.<br />

27

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!