Destine Literare nr. 23 - septembrie - decembrie 2012 - Scriitorii ...

vãrat pe râul Ohio, în urmã cu un secol ºi jumãtate! Îmi
venea sã mã ciupesc ca sã mã trezesc ºi sã cred cã ceea
ce priveam era real. Au fost iniþiate curse între vapoarele cu
aburi prezente la celebrare, Delta Queen ºi Belle of
Louisville (care ating viteze de maximum 9 miles pe orã, ca
acum o sutã de ani), plus încã ºase sau ºapte vapoare care
mai sunt în funcþiune, apoi seri cu mese servite pe vapor
unde chelnerii erau îmbrãcaþi tot a la 1900, iar meniurile
regale. Pentru mine a fost o mare premierã fiindcã nu
vãzusem aºa ceva în viaþa mea, nici mãcar în ilustrate, iar
vapoarele în sine aveau cu totul alt fason decât cele ce le
ºtiam eu pe Dunãre. A fost un eveniment care a oglindit cea
mai reprezentativã epocã din începuturile Americii, precum
o stampã veche, încãrcata de patina auritã a timpului, sau o
picturã din renaºtere, nici o exagerare. Acele patru zile de
sãrbãtorire la Tall Stacks m-au vindecat de orice dor, mau
umplut cu bucuria unei noi descoperiri, ca ºi cum vizitasem
câteva muzee mari ale lumii. Am fost extaziatã ºi
fericitã ca un copil!
Imaginea oraºului Cincinnati nu poate fi completã fãrã
vegetaþia bogatã, spectrele de verde care încântã oriunde
priveºti, arborii uriaºi înºiraþi pe toate colinele, mai ales în
parcurile care mi-au dat liniºtea ºi oxigenul primãverilor
explozive bombardându-mã cu florile lor. Primãvara, cam
pe la jumãtatea lui mai, mã trezesc dimineaþa învãluitã de
parfumul salcâmilor din faþa geamului, mirese împodobite
cu sute de mii de flori albe înclinându-se spre pãmânt,
copaci pe care i-am iubit în România, dar pe care aici nu
i-am vãzut pânã nu m-am pensionat. Plecam dimineaþa ºi
veneam seara frântã de muncã ºi griji, aºa încât nu mai
avem ochi ºi energie sã vãd nimic decât drumul fãcut la
volanul maºinii numai pe întuneric.
Salcâmii au un loc special în fiinþa mea întrucât am trãit
o parte din copilãrie ºi adolescenþã într-un alt oraº strãjuit de
salcâmi ºi castani bãtrâni care umbreau largile bulevardele
brãilene. Dintr-odatã m-am înfiorat când i-am vãzut aici
pentru prima oarã, notând ce mulþi gardeazã drumurile mele
zilnice lepãdându-ºi florile ca un covor de ninsoare parfumatã
în faþa maºinii; mi-au dat lacrimile ºi mi-am spus cã
subconºtientul nu doarme. Am luat cu noi lucrurile semnificative
din existenþa noastrã anterioarã fãrã sã ne dãm
seama, purtãm în noi locurile unde am trãit ºi care ne-au
marcat profund. Eu am aici ºi Dunãrea cu mine, râul Ohio
larg ºi unduit ca un uriaº anaconda ocolind oraºul în sud,
chiar dacã nu are falezele frumos amenajate ca cele de la
Brãila ºi Galaþi, nici peisajele din preajma Orºovei cu poezia
lor unicã. Mã simt acasã!
Am gãsit la Cincinnati o comunitate micã de români, mai
mult studenþi sau doctoranzi veniþi prin loteria de vize. Intre
1992-1998 am participat la niºte sãrbãtori frumos
organizate de grupul lor, când m-am bucurat mult cã nu mã
simt singurã. La acel timp prof. Dr. Anca Ralescu, matematician
ºi specialist in fuzzy logic, a creat o organizaþie
(RoSA)prin care a ajutat pe românii care veneau aici la
studii ; atunci se organizau petreceri unde erau invitaþi ºi
studenþi români de la Ohio State University din Columbus
(capitala statului Ohio). La Cincinnati University avem cinci
români profesori de matematici, iar de alþii nu prea ºtiu.
Doamna Anca Ralescu este o stea în lumea matematicienilor
din lume, a lucrat în fiecare an la Brain Institute of
Japan ºi a pus în spaþiu primul helicopter fãrã pilot în urmã
cu mulþi ani când a stârnit ovaþii bine meritate având ºi o
estine iterare
D L
listã lungã de cãrþi în domeniul ciberneticii ºi “fuzzy logic”.
Tot ea a fost sufletul organizaþiei româneºti a studenþilor; ne
invita în fiecare an de Thanksgiving, unde regãseam o
atmosferã caldã, cu mâncãruri româneºti, cu discuþii
interesante ºi cu sentimentul cã suntem împreunã cu ai
noºtri pe acest pãmânt nou. Nu pot uita un Paºte fãcut la
familia prof. Anca ºi Dan Ralescu care a lãsat în memoria
noastrã cea mai reuºitã sãrbãtoare între români. Un alt loc
de întâlnire era la Ioana Popescu, astãzi profesor universitar
în Missouri, unde se adunau toþi românii ºi încingeau
niºte mese româneºti ca la nunþi. Bucuria noastrã s-a risipit
prin plecarea doctoranzilor la posturile unde au fost doriþi,
mai toþi în alte state, apoi fiecare a avut evenimente
neplãcute în familie, cu bolnavi, cu morþi, copiii unora au
crescut mari ºi au început grijile, aºa cã... încet, încet nu neam
mai vãzut, fãrã vreun motiv anume. Ne mai întâlneam
uneori la o familie de arhitecþi din Kentucky, peste râu,
oameni foarte drãguþi ºi primitori, dornici sã menþinã relaþiile
cu românii, însã criza a fãcut pe mulþi sã-ºi piardã slujbele,
pierzându-ºi astfel ºi entuziasmul de a mai face întâlniri
costisitoare. Timpul a trecut, copiii lor au acum copii, aºa cã
nu prea ne mai vedem. Criza economicã a adus cu ea ºi
criza sufleteascã a oamenilor speriaþi cã-ºi pot pierde
casele, cã nu-ºi pot întreþine copiii la ºcoli, cã nu pot trece
uºor acest impas fãrã urmãri destructive, aºa încât fiecare
s-a refugiat în ale lui necazuri.
ªi mie mi-au murit în ultima vreme câþiva prieteni, dar nu
pot schimba cu nimic realitatea, deci mã strãduiesc sã merg
înainte aºa cum se poate. Mã simt uneori blocatã într-un
tunel al izolãrii ºi nu prea vãd lumina de la capãt, dar îmi
propun sã gândesc pozitiv, am scãpat de grija serviciului
care-mi sfâºia nopþile, am încã de citit sute de pagini ce mã
aºteaptã pe raftul bibliotecii, o mulþime de evenimente
culturale bune, hobbies-uri, legãturi cu prieteni de pe trei
continente, aºa cã voi supravieþui încãrcându-mi bateriile
din mine însumi.
Oraºul Cincinnati s-a schimbat mult de când am venit eu
aici, au apãrut mulþi mexicani ºi alþi sud americani intraþi ilegal,
musulmani de tot soiul, care ºi-au ridicat peste noapte
moschee uriaºe (una chiar în mijlocul campusului universitar),
indieni, sârbi, multe alte neamuri ciudate care nu-þi
inspirã nici simpatie, nici încredere, ceea ce face pe bãºtinaºii
conservatori sã fie suspicioºi ºi neprietenoºi neºtiind
cu cine au de-a face, iar pe bogãtaºii din elita oraºului sã se
mute din zonele vechi, departe spre est unde ºi-au construit
o comunitate pãzitã straºnic de poliþie, cu aeroport personal,
totul închis ca într-o cetate. Eu voi rãmâne pe vest
unde mã aflu, chiar dacã ne-au invadat cei de culoare din
downtown ºi au schimbat atmosfera safe a locului; nu mai
am nici energie, nici bani sã mã mut altundeva. Ignor ce
este rãu ºi mulþumesc pentru ceea ce am, bucurându-mã
cel mai mult de natura binefãcãtoare din jur ºi de hobbiesurile
care mã þin ocupatã.
Locul acesta m-a salvat însã de la nevrozã cu parcurile
sale odihnitoare, grãdini botanice, pasãrile viu colorate,
animalele sãlbatice care ne vin uneori la uºã ºi liniºtea de
care eu am mare nevoie. Primãverile ºi toamnele sunt
poetice la Cincinnati, nu meritã sã pleci de acasã în aceste
douã anotimpuri, iar salcâmii care îmi surâd primãvara când
se deschid salutându-mã cu florile lor parfumate, sunt
purtãtorii unor mesaje - punte între un oraº uitat al copilãriei
mele ºi altul unde m-am transmutat prin voia destinului.
47