Ministerul Sănătăţii Anexă din 16/09/2010 Intrare In Vigoare

tratamentului zilnic, într-o doză medie de 0,52 mg/zi, pe o perioadă de 12 luni, a dus la scăderea semnificativă a PLMS-I
şi PLMS-A (clasă III). Efectele adverse au fost raportate de 40-70% dintre pacienţi ca fiind blânde: greaţă, cefalee,
congestie nazală, ameţeală, hipotensiune ortostatică, controlate uşor într-un studiu cu domperidone 20 mg. Nu s-au
observat fenomene de rebound sau agravări ale simptomelor în studiile de clasă I şi II. Un studiu comparativ de clasă II,
ce a studiat eficienţa pergolidului vs levodopa [51], a arătat un rezultat mai bun al tratamentului cu pergolid: pergolid
0,125 mg zilnic a atenuat complet simptomatologia la 82% dintre pacienţi comparativ cu 9% în cazul administrării de
levodopa 250 mg; mai mult, pergolidul a dus la o scădere cu 79% a PLMS-I faţă de o scădere cu 45% obţinută cu
levodopa. Terguride 0,25-0,5 mg/zi a îmbunătăţit simptomele RLS într-un studiu de clasă III.
În RLS secundar uremiei, la pacienţi hemodializaţi, pergolide 0,05-0,25 mg administrat pe termen scurt (10 nopţi) nu a
modificat momentul debutului somnului, numărul trezirilor şi actigrafia pentru PLMS. Într-un studiu de clasă II s-au
observat ameliorări subiective ale calităţii somnului şi ale simptomelor RLS la 5 din 8 pacienţi, dar rezultatele nu au fost
validate prin analiză statistică versus placebo [52]. Efectele adverse au fost greaţa la un subiect şi coşmaruri la un altul.
Există dovezi de clasă II că în PLMD din narcolepsie [53] bromocriptina (7,5 mg) a fost eficientă.
Recomandări
În RLS primar, s-a stabilit că pergolidul este eficient la doze medii de 0,4-0,55 mg/zi (nivel A) şi este posibil eficient pe
termen lung (nivel C). PLMS-I şi PLMSA s-au îmbunătăţit şi ele după administrarea de pergolid. Cabergolina este
eficientă la doze de 0,5-2 mg/zi (nivel A) şi posibil eficientă pe termen lung (nivel C). Bromocriptina 7,5 mg poate fi
recomandată ca probabil eficientă (nivel B). În RLS secundar asocia hemodializei cronice, pergolidul administrat pe
termen scurt este probabil ineficient la doza de 0,25 mg/zi (nivel B). În PLMD asociat cu narcolepsie, bromocriptina este
probabil eficientă (nivel B). Cele mai frecvente efecte adverse ale agoniştilor dopaminergici derivaţi din ergotamină
(greaţă, cefalee, congestie nazală, ameţeală şi hipotensiune ortostatică) au fost controlate de domperidone. În studiile de
clasă I nu s-a evaluat agravarea simptomatologiei după administrarea de pergolid. Nu există dovezi suficiente pentru a
face recomandări cu privire la a-dihidroergocriptină, lisurid şi tergurid.
Agonişti dopaminergici non-ergot derivaţi
39 rapoarte au studiat utilizarea agoniştilor dopaminergici nonergotaminici (pramipexole, ropinirole, rotigotine). La
momentul alcătuirii acestui document, ropinirole era cel mai studiat medicament pentru RLS în studiile de clasă I. Pentru
RLS primar, într-un test de clasă I pe 284 pacienţi [54], tratamentul cu ropinirole, în doză medie efectivă de 1,9 mg/zilnic,
a dus la o reducere semnificativă pe Scala Internaţională RLS (11,04 puncte vs. 8,03 la placebo) iar calitatea vieţii s-a
ameliorat după 12 săptămâni. S-au obţinut rezultate similare în alte două studii de clasă I, unul pe 266 de pacienţi trataţi
cu ropinirole în doză medie efectivă de 1,5 mg/zilnic (11,2 puncte reducere pe Scala Internaţională RLS vs. 8,7 cu
placebo) [55] şi un altul pe 22 de pacienţi trataţi cu ropinirole în doză medie de 4,6 mg/zilnic [56]. Efectele adverse
blânde şi tranzitorii au inclus: greaţa, cefaleea, oboseală şi ameţeală. În ce priveşte indicii polisomnografici ai întreruperii
somnului, într-un studiu de clasă I cu polisomnografie [57], ropinirole în doză medie de 1,8 mg/zilnic a ameliorat
semnificativ PLMS-I (cu 76,2% vs. 14% placebo), PLMS-A şi latenţa somnului. Efectele adverse au fost cefaleea şi
greaţa, şi mai puţin frecvent ameţeala. Agravarea RLS, posibil din cauza efectului de amplificare, s-a observat la 4 din 59
(7%) pacienţi.
În ceea ce priveşte pramipexol-ul, un studiu de clasă II (0,75-1,5 mg cu o oră înainte de culcare) pe 10 pacienţi [58] a
demonstrat reducerea semnificativă a scorurilor subiective RLS şi ameliorări importante ale PLMS-I. Efectele adverse
(greaţa, constipaţia, pierderea apetitului la 90% din pacienţi; ameţeală la 40%; oboseală diurnă la 30%) au fost raportate
ca blânde şi tranzitorii, dar greaţa persistentă s-a observat la 33% dintre pacienţi la doza de 1,5 mg/zi. Tratamentul
îndelungat cu pramipexol s-a dovedit eficient în studiile de clasă III.
Rotigotina (patch cu eliberare continuă transdermală - 1,125, 2,25 şi 4,5 mg/zi) a ameliorat simptomele RLS (cu 10,5-
15,7 puncte comparativ cu 8 la placebo) într-un studiu de clasă I pe termen scurt pe 63 de pacienţi, semnificativ la doza
de 4,5 mg/zi [59]. Efectele adverse şi tolerabilitatea pielii au fost similare cu placebo. Pentru că aceste date s-au obţinut
după 1 săptămână de studiu, rămâne de văzut care este eficienţa rotigotinei pe termen mediu şi lung.
Pentru RLS secundar uremiei, la pacienţii hemodializaţi, există un studiu de clasă II pe 11 pacienţi în care ropinirole
1,45 mg/zi a ameliorat simptomele mai bine ca levodopa 190 mg/zi [60].
Recomandări
În RLS primar, ropinirole în doză de 1,5-4,6 mg/zi are un nivel de eficienţă A. Rotigotina, sub formă de patch cu
eliberare transdermală, este eficientă pe termen scurt (nivel A) iar pramipexole este probabil eficient
(nivel B). În RLS secundar uremiei, ropinirole este probabil eficient (nivel B). Efectele adverse au fost acelea comune
tuturor agenţilor dopaminergici. Efectul de amplificare nu a fost bine studiat pentru niciunul dintre aceste medicamente şi
a fost raportată de 7% din pacienţii trataţi cu ropinirole (clasa I de evidenţă). Nu există probe suficiente pentru a face
recomandări referitoare la utilizarea agoniştilor dopaminergici non-ergot derivaţi în PLMD.
Opioizii
22 de rapoarte au studiat utilizarea opioizilor (codeină şi dihidrocodeină, dextrometorfan, metadonă, morfină,
oxicodon, propoxifen, tilidină şi tramadol). Pentru RLS primar există dovezi de clasă II [61] conform cărora oxicodonul pe
termen scurt într-o doză medie de 11,4 mg/zi a generat o îmbunătăţire cu 52% a simptomelor RLS conform scalelor
subiective. În acest studiu, oxicodonul a redus mult PLMS-I (cu 34%) şi PLMS-A (cu 23%), pe lângă îmbunătăţirea
eficienţei somnului (cu 25%). Efectele adverse au fost constipaţia uşoară la 2 din 11 pacienţi şi letargie în timpul zilei la 1
din 11 pacienţi.
Pentru PLMD, există dovezi de clasă II [43] conform cărora propoxifenul pe termen scurt, în doze de 100-200 mg,
administrat la culcare, nu a îmbunătăţit latenţa somnului, eficienţa acestuia şi PLMS-I, dar a redus PLMS-A cu 28,6
evenimente/oră versus placebo. Efectele adverse au fost depresia uşoară, ameţeala, greaţa şi unul din 6 pacienţi a
renunţat din cauza urticariei şi tumefacţiei linguale.
Recomandări
Pentru RLS primar, oxicodona în doză medie de 11,4 mg poate fi considerată probabil eficientă în ameliorarea
simptomelor RLS şi PLMS-I, PLMS-A şi eficienţei somnului pe termen scurt (nivel B). Efectele adverse (sedarea blândă
şi rare disfuncţii respiratorii nocturne atunci când este utilizată îndelungat) au fost în general blânde şi reversibile,
53