"Sangele lui Isis" (pdf)

-Te văd necăjit, începu aceasta obișnuita conversație cu un client. Sunt aici ca să te ajut. Spune-mi ce
ți s-a întâmplat.
Ce să-i spună? Ar fi fost greu să explice fetei tot ceea ce se petrecea în inima lui, iar ea probabil n-ar
fi înțeles nimic. Stătu un timp pe gânduri, apoi rosti încet:
-M-a părăsit. A plecat și simt că nu pot trăi fără ea.
Abia rostise aceste cuvinte, că adevărul lor i se relevă cu claritate. Da, îl părăsise. Steaua Atlanticului,
dragostea lui din ultimii cincisprezece ani, familia lui, îl părăsise pentru totdeauna.
-A fost o proastă în cazul ăsta, răspunse fata. Ești un bărbat bine și probabil ea și-a găsit un idiot
pocit.
-Nu în sensul în care crezi. A murit, am pierdut-o definitiv.
Și chiar așa se simțea, ca omul care-și pierduse marea iubire.
Fata veni mai aproape și începu să-l mângâie.
-Știu că ți-e greu, dar viața merge înainte. Nu te mai gândi la nimic, Sunt doar a ta, sunt aici numai
pentru tine.
Suna banal și totuși îi făcea plăcere să audă asta. Fata era pricepută și Joel reuși să se destindă și să
se simtă bine cu ea. O părăsi către dimineață, cu teama că în absența ei gândurile negre îl vor împresura din
nou. Dar se duse acasă și adormi buștean - când se trezi, trecuse deja de amiază.
Avea prea mult timp și nu știa ce să facă. „Ordine”, își spuse el, „în camera asta n-ar strica un pic de
ordine”. Se apucă să-și strângă toate obiectele pe care, în ajun, le azvârlise în furia lui, care încotro. Tot ce-i
amintea de Steaua Atlanticului, toate hainele pe care le purtase pe vas, își găsiră locul într-o cutie de carton
pe care o împinse în dulap, în locul cel mai îndepărtat și mai întunecos. „Scapă de trecut! Lasă-l în urmă!”
Apoi vocea interioară găsi un alt subiect de monolog. „Acum ești milionar. Ești un om bogat. Așa arată un tip
cu bani? Ai putea să-ți cumperi un apartament cochet sau o casă, sau o mașină de lux. Sau o barcă, de ce
nu? Sau să faci toate acele lucruri pentru care n-ai avut timp până acum și ți-ar fi plăcut să le faci”.
„Rahat”, gândi Joel. „Tot ce mi-a plăcut să fac a fost să fiu pe mare. Cu asta se ocupă un milionar? Își
adună ciorapii desperecheați, lenjeria care trebuie dusă la curățătorie, aruncă mâncarea stricată din frigider?”
Era furios pe sine însuși că se ocupa de toate acele nimicuri, dar simțea că își omoară vremea cu lucruri care
odată tot ar fi trebuit făcute. Își goli buzunarele și puse în coșul de gunoi trei sferturi din conținutul lor, până
când dădu de haina de vânt pe care o purtase la Plougrescant. Din buzunarul ei căzură o așchie de lemn
învelită într-un șervețel de hârtie și o piatră roz de granit. „Ceea ce marea aruncă la țărm, nu mai ia niciodată
înapoi”, își aduse Joel aminte. Cum era cu norocul și soarta care te alege pentru ceva măreț? Grozavă
măreție – rămăsese fără serviciu și fără obiectul adorației lui, pachebotul căruia i se dăruise trup și suflet.
Învârti piatra între degete și un gând îi trecu fugar prin minte: „acasă. Bretania înseamnă acasă și niciodată nai
avut destul timp ca s-o vizitezi pe îndelete. Acum e momentul cel mai potrivit să pleci acasă”.
Nu stătu pe gânduri . Își porni calculatorul ca să-și rezerve un bilet de avion. Odată hotărârea luată,
voia să plece cât mai repede.
---//---
Plecă seara târziu și survolă Atlanticul în cursul nopții. Era mai bine așa, n-ar fi suportat să privească
de sus întinderea albastră, încercând să repereze cu privirea vreun punct alb, un vapor pierdut în imensitatea
oceanului. Adormi în zumzetul monoton al motoarelor și se trezi la Paris, destul de odihnit. Închirie o mașină,
despături harta Franței, pe care o găsi la bord și își fixă direcția, spre nord-vest. Cina o luă la Plougrescant, la
același han unde mai prânzise cu aproape o lună în urmă.
-A, bună ziua, domnule căpitan! îl întâmpină hangiul, bucuros de revedere. Tot galete și azi?
-Tot galete, răspunse Joel zâmbindu-i. Pune și ciuperci în umplutură și multă smântână, așa le făcea
bunica.
Hangiul ieși să anunțe bucătăreasa, apoi reveni în pas alergător, își trase un scaun și se așeză la
masa lui Joel.
-Permiteți?
-Da, desigur!
-Nu vă supărați că vă țin de vorbă până vin galetele alea, dar tot satul vuiește. Ați auzit de Costa
Brava? Nici un om cu scaun la cap nu-și poate explica ce s-a întâmplat acolo și am vrea cu toții să aflăm
părerea unuia mai în meserie decât noi. Știți, bărcuțele noastre nu se compară cu un pachebot, dar până și
părintele zice că dacă ar fi fost el în locul căpitanului ăluia s-ar fi descurcat mai bine.
-Am înțeles că a naufragiat, răspunse Joel, dar nu știu mai mult de-atât. Am fost plecat la părinți, la
țară și n-am urmărit ziarele.
Hangiul turui o oră încheiată – înainte ca Joel să mănânce, în timp ce mânca și încă mult după ce
terminase de mâncat. Ceea ce povestea era incredibil: un vapor uriaș se ciocnise de o stâncă submarină în
Mediterana, la o aruncătură de băț de coasta de sud a Corsicăi. Căpitanul se refugiase pe uscat înainte de
41