"Sangele lui Isis" (pdf)

-Da, ceva care să mă pună pe gânduri. Naufragiul s-a petrecut seara la opt, pasagerii au coborât de
pe vas între zece și miezul nopții, abandonându-și o mare parte din bunurile de valoare în seifurile de pe
navă, datorită grabei și haosului creat. Primii scafandri au intrat în corpul epavei a doua zi dimineață la opt,
căutând eventuali supraviețuitori blocați în navă și obiectele de valoare lăsate în seifuri. Ei bine, majoritatea
seifurilor erau închise, iar când au fost deschise, s-au dovedit a fi goale. Mulți pasageri nu au reclamat
pierderea sau furtul de bunuri, bucuroși că au scăpat cu viață, dar unii au făcut-o. Nici explorările ulterioare
ale vasului n-au reușit să aducă lumină în chestiune, pentru că nu s-a mai recuperat nimic.
-În ce constau aceste bunuri? Bani sau…
-Nu, în general e vorba de bijuterii.
-Ah, da, cunosc obiceiul. Joel își aminti de seara căpitanului, tradiția de pe fiecare pachebot care se
respectă. Participam la fiecare traversare a Atlanticului la câte un banchet solemn, unde doamnele apăreau în
rochii de seară, împodobite cu pietre prețioase. Unele erau exagerat de pline de giuvaeruri și îmi făceau
impresia că se află pe vapor numai ca să-și etaleze bijuteriile. Vrei să spui că un furt de bijuterii ar putea fi
mobilul naufragiului și că Fabio Rossi acoperă o bandă de hoți?
-Deocamdată nu știu nimic sigur. E doar o ipoteză de lucru, dar o ipoteză pe care nu o voi neglija.
Deci acesta ar fi primul rezultat al investigațiilor mele.
-Primul? Mai ai și altele?
Sally arătă spre hârtiile făcute sul.
-Le-am obținut ieri, când am fost la Paris ca să le iau.
La figura mirată pe care o făcea Joel, femeia continuă:
-Acum pricepi de ce sunt obosită? Am luat ultimul avion ieri seară de la Paris la Bastia și azi noapte
am șofat ca să ajung aici.
-Și ce sunt hârtiile alea?
Sally le desfășură – erau hărți, unele cu un aspect extrem de vechi.
-Sunt copia a tot ce există în Biblioteca Academiei Franceze și la Institutul Național de Cartografie
legat de Corsica, începând de la hărțile genoveze și venețiene alcătuite în Evul Mediu, când Corsica era
ocupată de orașele-stat italiene. Stâncile de care s-a împiedicat Fabio Rossi sunt desenate pentru prima oară
pe o hartă genoveză de după anul 1200. Vezi deci că afirmația lui cum că nu erau pe hartă e o minciună.
Joel simți că începe să amețească. Ea făcuse o mulțime de cercetări, în timp ce el se mulțumise doar
să exploreze epava, fără să găsească nimic care să-i atragă atenția și fără să ajungă la vreo concluzie. Și
toate astea, în timp ce Sally flirtase cu un instructor de scafandri – Joel n-ar fi vrut să afle cât de departe
mersese acest flirt, simpla idee îi dădea dureri de cap.
-Acum vreau să dorm, sunt moartă de somn, declară Sally. Mai vorbim dimineața.
Se retrase în cabina ei, pe când zorile începeau să mijească, aducând o lumină cenușie asupra mării.
Până la prânz, Joel păși pe vârfurile picioarelor, ca nu cumva ea să se trezească.
Cap.10 Ipoteze de lucru
Pe la amiază, Sally se ivi în ușa cabinei sale, se întinse ca o pisică leneșă, apoi își aruncă la picioare
cămașa lungă și țâșni pe punte ca o săgeată argintie, în costumul ei de baie provocator, după care plonjă în
apa rece a mării.
Joel o urmări cu privirea zbenguindu-se în jurul Zeiței, tot mai convins că secretara bijutierului se
împrietenise cu marea de ani buni. Se pomeni devenind curios în privința trecutului ei, dar știa că Sally nu se
va lăsa descusută decât atunci când va voi ea să vorbească. După o jumătate de oră de bălăceală, femeia
urcă la bord rebegită de frig, se duse iute la baie și după o vreme Joel auzi bâzâitul uscătorului de păr. Ceva
mai târziu, în fața lui apăru Sally cea pe care o știa, elegantă și coafată impecabil.
-Ieșim în oraș? întrebă căpitanul.
-Nu m-am gândit la asta. Putem mânca și aici, încerc să gătesc ceva fără să te otrăvesc.
Sally gospodină era o ipostază nouă și aproape incredibilă, dar Joel trebui să admită că ea se
pricepea și la asta. După ce strânse masa, dispăru în cabina ei, de unde reveni târând după sine valiza pe
roți.
-Pleci? Joel nu-și putea ascunde dezamăgirea din voce.
-Nu. Dar aici e singurul loc comun unde putem discuta, fără să fim pe punte, în văzul lumii. Cabina de
comandă e minunată, dar are pereți transparenți.
-Când stai la timonă, observă Joel, e mai bine să vezi pe unde navighezi, ca să nu pățești ca Fabio
Rossi. De asta e cabina de sticlă.
49