"Sangele lui Isis" (pdf)

-Are șaptezeci și șase, bătuți pe muchie, preciză Samuel. Sunt cu un an mai tânăr decât ea și tot cu
un an mai bătrân decât domnișoara Caroline, sora ei. Dar dacă n-ai reținut cu ce era îmbrăcată, probabil n-am
nici o șansă să aflu ceva despre bijuteriile pe care le purta.
-Parcă un rubin uriaș, nu? Cam cât oul de găină sau în orice caz nu cu mult mai mic, făcu ezitant
domnul Schwartz.
-Dragul meu, ești un dezastru! Samuel Oz îl amenință cu degetul arătător întins, așa cum ai dojeni un
copil. De câte ori să-ți mai amintesc oare să nu clasifici pietrele în funcție de culoarea lor? Știi bine că există o
singură piatră care nu are mai multe varietăți coloristice, iar piatra aceea e smaraldul. Când spui „verdesmarald”,
toată lumea știe exact la ce culoare te referi. Dar restul pietrelor... Samuel se luă cu mâinile de cap,
într-un gest teatral. Există safire incolore ca diamantele și diamante albastre ca safirele. Rubinul poate avea o
infinitate de nuanțe de roșu, uneori virând spre mov. Se poate lesne confunda cu granatul sau spinelul. De
topaz, ce să mai comentez? Numai galben nu e! Săptămâna trecută mi-a venit la fațetat un superb topaz și
imaginează-ți că oricine îl poate drept safir, atât e de albastru. Dar fie, îți iert prostia, s-a întâmplat și la case
mai mari. Știai că o parte din rubinele istorice ale casei regale britanice sunt de fapt spineli? Până și rubinul
Prințului Negru, din coroana imperială, e tot un spinel.
Așa era Samuel Oz, divaga mai mereu. Dar formidabila cantitate de informații despre pietrele
prețioase, care îl făcuse să fie considerat o enciclopedie ambulantă în domeniu, cât și modul fascinant în care
își istorisea poveștile, făceau ca interminabilele lui divagații să-i fie iertate. Domnul Schwartz se rezumă să
constate că va afla ceva mai multe despre piatra purtată de Evelne peste vreo oră sau două, așa că se adânci
în fotoliul de catifea și se pregăti să asculte.
-Sugerezi că în coroana imperială a reginei Angliei se află o piatră inferioară, de mică valoare?
-Dragul meu, asta e a doua ta prostie pe ziua de azi. Pietrele prețioase au o valoare financiară și o
altă valoare, mult mai importantă, dată de puterea lor ascunsă. Rubinul Prințului Negru care e de fapt spinel, o
piatră cu numai o treaptă mai jos pe scara de duritate Mohs, conferă invincibilitate în luptă posesorului ei. Asta
s-a verificat de pe vremea războiului de o sută de ani, când piatra apare pe armura neagră a Prințului de
Wales, fiul regelui Edward al II-lea. De atunci rege după rege și luptă după luptă, piatra a adus întotdeauna
victoria purtătorului ei. Gurile foarte rele sugerează că Hitler, în loc să bombardeze Londra, ar fi trebuit să fure
acel spinel roșu, ca să facă Anglia vulnerabilă.
-Hm, se îndoi domnul Schwartz, un furt din bijuteriile coroanei engleze – aproape imposibil! Mai
simplă mi se pare transformarea Londrei în teren arabil. Dar tu crezi în povestea asta cu puterea pietrelor
prețioase, cu pietrele benefice și cele malefice?
-Prin meseria mea, sunt confruntat zi de zi cu această putere. Chiar și acum – Samuel Oz coborî
tonul vocii – când le-am predat nobila artă a fațetării diamantelor fiilor mei, sunt pietre pe care le iubesc și sunt
altele, de care mă tem. Să mă explic, ca să-ți fie mai clar cum vine asta: pietrele sunt ca o sugativă, se
impregnează cu emoțiile posesorilor, în ciuda aspectului lor dur și strălucitor. Sunt mii de amintiri, de trăiri și
de evenimente păstrate în ele și toate aceste evenimente, fie fericite, fie tragedii, posedă o energie proprie
care se transmite pietrei. Când o atingi, piatra e rece. Când o șlefuiești, simți o căldură sau uneori un fior rece
urcând din piatră către bijutier. Eu zic că am eliberat astfel spiritul adormit în piatră. Bun sau rău – nu se va
afla decât mai târziu, în funcție de întâmplările viitoare care vor marca soarta posesorilor pietrei respective.
Dar o piatră malefică se va răzbuna întotdeauna, ucigându-l prima oară pe cel care a șlefuit-o.
-Sună cam lugubru, recunoscu domnul Schwartz. Dacă nu știi dinainte ce demon, bun sau rău, zace
într-o piatră, cum te poți proteja?
-Ei, aici e secretul meu. Dacă știu că am de tăiat o piatră, postesc trei zile înainte de a mă apuca de
lucru, mă rog și îmi cer iertare de la spiritele care zac în piatră pentru durerea pe care le-o voi pricinui fără
voia mea.
-E cam ca și cum pietrele ar fi vii și ar simți durere?
-Cam așa, într-adevăr.
-Atunci nu e mai simplu să prelucrezi doar pietre nou descoperite, care n-au acumulat energiile
negative ale altor oameni? Ocupația asta, de a re-șlefui pietre deja purtate, mi se pare după descrierea ta mai
periculoasă decât cea de înghițitor de flăcări.
-Nici măcar pietrele noi nu sunt lipsite de trecut, vorbi calm Samuel Oz. Ca o piatră prețioasă naturală
să ia naștere, e nevoie de presiuni și temperaturi extrem de mari, iar piatra are memoria energiei telurice care
a generat-o. Dacă vrei un cristal inocent, cumpără-ți unul sintetic, o oribilitate din acelea fabricate de om, bun
de nimic.
Se lăsă tăcerea pentru câteva momente. Domnul Schwartz își drese glasul, hotărât să readucă
discuția la subiectul care îl interesa: piatra de la gâtul lui Evelyne Bishop.
-Deci Evelyne purta și ea un spinel, nu un rubin? Sau poate un granat, dată fiind nuanța închisă,
sângerie, a pietrei?
5