"Sangele lui Isis" (pdf)

-Scufundă-te din nou, ne apropiem și nu e bine să fim văzuți.
„Ne apropiem de ce?” ar fi vrut Sally să întrebe, dar nu spuse nimic, se afund doar mai adânc în apa
albastră și rece. Acum Joel își schimbă direcția, înotând spre țărm. Dădură de stâncile abrupte ale falezei –
Joel dispăru, ca și cum ar fi fost înghițit de mare. Sally venea aproape în urma lui, dar nu reuși să vadă unde
dispăruse el, până când nu se simți apucată de mână. Se trezi într-o falie dintre roci, cu o intrare mare dar
bine ascunsă de câțiva colți de stâncă aflați în fața ei.
Ieșiră amândoi la aer – se aflau într-un soi de peșteră, nu foarte adâncă dar greu de explorat. Apa
săpase în perete numeroase mici golfuri și bazinete, unele având podeaua deasupra apei, altele sub luciul ei.
Când lumina se împuțină, își aprinseră lanternele și Sally văzu în fundul peșterii ceva deschis la culoare
ieșind din apă. Erau două lăzi, al căror lemn se umflase la contactul cu apa sărată a mării și se crăpase în
numeroase locuri, lăsând conținutul lor la vedere.
-Pachete cu dinamită, murmură ea. Cum ai dat de ele?
-N-am prea putut dormi ieri seară după tot ce mi-ai spus și mi-am petrecut timpul privind lumina farului
din port. Dacă lăzile au fost scoase din navă în noaptea naufragiului, lumina aceea ar fi deranjat pe cei care
trebuiau să facă acest transport. În partea asta a țărmului, stâncile falezei obturează lumina farului și asta mia
dat ideea să vin aici în zori.
-Mă mir că n-a luat nimeni lăzile până acum, remarcă Sally.
-Păi, fitilul pachetelor cu dinamită a ajuns în apă oricum, așa că, până când nu se usca, conținutul
lăzilor tot nu folosea la nimic. Și ar fi fost periculos să le manevreze cineva pe țărm imediat după naufragiu, ar
fi ridicat semne de întrebare. Aici nu vine nimeni, nici țipenie de om și lăzile stau bine până se hotărăște
cineva să le ia sau până putrezesc de tot.
Sally își plimbă ochii de-a lungul pereților de stâncă.
-Locul e o ascunzătoare perfectă. Mă întreb ce altceva decât dinamită se găsește în aceste grote.
-la ce te gândești?
-Păi, din spargerile lui Leloup, poliția n-a recuperat mare lucru.
-Nu știam asta, dar acum hai la Zeița noastră. Cine a ascuns dinamita cunoaște foarte bine țărmul și
nu cred că s-ar bucura de vizita unor turiști nepoftiți.
Cap.13 Sângele lui Isis
Samuel Oz nu avea nici o îndoială – diamantul Evelynei scufundase Costa Brava, adăugând încă
treizeci de victime la multele decese pe care le provocase până atunci. Cum anume se întâmplase asta, urma
să lămurească ancheta lui Joel și Sally. Întrebarea care-l frământa pe el era dacă Evelyne reușise să salveze
piatra din nebunia provocată de naufragiu. Iar pentru a găsi un răspuns nu avea decât o singură soluție, cea
mai puțin convenabilă dintre toate – să intre cumva în vorbă cu scorpia aceea îngrozitoare. Ar fi vrut ca Nelly
să se ocupe de asta,dar nu-l lăsa inima – în fond Nelly era un demon al nopții, ea cel puțin susținuse acest
lucru cu tărie, iar Evelyne o ființă umană – oricât o antipatiza, nu-i voia răul. Să dea de cele două surori la
Nisa era o treabă simplă – Evelyne n-ar fi tras decât la un hotel de lux, vechi, un pic demodat, genul de
bijuterie arhitectonică Belle Epoque la care visează tinerele cititoare de cărți romantice. Toate aceste hoteluri
vechi sunt un cadru idilic pentru poveștile de dragoste, iar Evelyne se va potrivi acolo ca nuca în perete, dar
va reuși să exaspereze tot personalul cu pretențiile ei.
Bijutierul se mută la Negresco, unde dădu de cele două surori la nici jumătate de oră după ce se
cazase. Ședeau la o măsuță joasă, rococo, sorbindu-și cafelele – Evelyne explica ceva, iar Cora asculta, ca
de obicei. Samuel se îndreptă spre ele cât de lent putea, ca să tragă cu urechea la discuția celor două femei.
-… Și trebuie să plec la Paris chiar săptămâna asta, nu mă pot duce acasă ca o sărăntoacă.
-Eve, nu vei găsi mare lucru! Ai cumpărat cele mai frumoase piese de pe piață recent, le-ai pierdut în
naufragiu și probabil, până când se va organiza o nouă licitație, piața e plină de bijuterii noi. Iar pe tine nu te
interesează arta modernă, din câte știu, nici măcar atunci când e vorba de podoabe.
Samuel auzise destul. Privi la gâtul Evelynei Bishop și văzu un șirag simplu de perle naturale albe,
mari și frumoase, dar aceasta nu era o piesă care să se ridice la nivelul pretențiilor ei. În plus, remarcase
șiragul cu câteva zile în urmă în vitrina unui bijutier local, iar doamna Bishop n-ar fi purtat decât unicate
istorice sau piese create special pentru ea.
-Bună ziua, doamnelor, spuse Samuel apropiindu-se.
Evelyne mormăi un soi de „bună ziua” nu prea politicos, Cora în schimb se arătă încântată.
-Vai, asta e vocea prietenului Samuel. Să trăiești o mie de ani, bătrâne! Cu ce treabă în sudul
Franței?
Samuel Oz nu fu luat pe nepregătite de întrebare. Răspunse sigur de sine:
67