"Sangele lui Isis" (pdf)

„Americancă get-beget, blondă naturală” gândi inspectorul. „Genul de femeie care nu știe că are cutie
de viteze la mașină, doar pentru că a ei e automată. Parchează cu pilotul automat și-i iese întotdeauna prost,
ocupă două locuri și ciocnește totul pe o rază de cinzeci de metri”. Dar zise, tot numai zâmbet:
-Nelly, ești genială! Asta e, ești absolut genială!
Maximilien puse mâna pe telefon, formă un număr cu tasta de apelare rapidă și ordonă scurt:
-Opriți toate mașinile roșii! Când pleacă următorul feribot? Perfect, voi fi acolo!
Trei capete se întoarseră spre el, curioase.
-Am două ore ca să discutăm, apoi va trebui să verific îmbarcarea pe feribot. Max vorbea repede și
nervos, uneori legând cuvintele între ele. Ideea e că în rândul personalului de la casa actorului sunt doi surdomuți,
pentru care are reducere de impozit. M-a uimit detaliul ăsta de fiecare dată când mă gândeam la el, dar
mi s-a spus că e vorba de considerente umanitare și că oamenii aceia ar fi utilizați la grădinărit. Acum am
înțeles însă că trebuie să fie vorba de cei doi mecanici. Ce nevoie e de doi mecanici surdo-muți și de
anvelope cu cameră, când în general lumea le preferă pe cele fără cameră? Ei?
-Anvelopele cu cameră, îi explică Sally scriitoarei, au două rânduri de cauciucuri pe fiecare roată, un
rând exterior și unul în interiorul primului, separate printr-un strat de aer. Aș fi înnebunită de curiozitate să tai
un cauciuc din cele patru ale mașinii roșii.
-Veniți cu mine, ceru inspectorul.
Părăsiră Zeița și urcară în mașina lui Maximilien, un Renault de culoare vișină putredă aflat în
parcarea portului.
-Uite-te bine în jurul tău, îi ceru el lui Nelly. Sunt tot felul de mașini în parcarea asta și poate găsești
ceva asemănător cu mașina roșie.
Nelly se plimbă liniștită, privind atentă și în final alese un Alfa-Romeo.
-Cred că era de soiul ăsteia. Doar că era roșie.
-Excelent – iute, sportivă și totuși nu exorbitant de scumpă și nu prea bătătoare la ochi. Să mergem la
feribot, mai avem doar o oră.
Îl urmară pe inspector care alerga spre debarcader. În câteva minute sosi și poliția locală, cu sirenele
urlând. Un polițist îi întinse o hârtie și Maximilien o citi rapid.
-Ordinul de perchiziție, foarte bine. Acum suntem în perfectă legalitate.
Avură noroc. În ziua aceea se îmbarcau doar trei mașini roșii în direcția Sardiniei și doar una dintre
ele era un Alfa-Romeo. Pasagerul, un italian oacheș și gureș, începu să vocifereze supărat când îl reținură,
dar inspectorul îl liniști spunându-i că va fi despăgubit dacă reținerea lui se va dovedi nejustificată. Când
începură să-i desfacă una din roți, individul păli vizibil, în ciuda tenului său bronzat. Maximilien puse roata pe
o bancă, în sala de așteptare a debarcaderului, unde nu se găsea aproape nimeni. Sally îi întinse un mic
cuțitaș.
-Am emoții, șopti ea. Dacă m-am înșelat, ne facem de râs cu toții.
-Iar dacă nu, o completă Maximilien, s-ar putea să găsim dovada pe care voi ați căutat-o atât de multă
vreme. Oricum, roata e suspect de grea. Căpitane, ajută-mă!
Joel ținea strâns roata, cu degetele crispate, în timp ce inspectorul tăia cauciucul exterior, sub privirile
înlemnite ale italianului și ale polițiștilor din Bonifacio. Maximilien scoase cauciucul interior și începu să taie.
Pe fruntea lui Sally curgeau picături de sudoare, până și placida Nelly se aplecă să privească.
-Rahat, înjură Maximilien. Sally, îți datorez alt cuțit, ăsta s-a îndoit.
-Aerul nu îndoaie cuțite, observă ea roșie de emoție. E ceva acolo, înăuntru.
Ciopârțiră practic roata cu cuțitul strâmbat și bont. Extraseră un sac de plastic negru, din cei folosiți
pentru gunoiul menajer. Îl tăiară și dădură de un strat subțire de burete, iar când scăpară și de el, de pe
buzele lui Sally se desprinse un „oooo” prelung. Italianul începu să asude ca un hipopotam în baltă. Max
desfăcu buretele care proteja conținutul prețios. Coliere, brățări, cercei, inele, toate împodobite cu nestemate
străluciră în lumina soarelui abia răsărit.
-Presupun că asta e captura de pe Costa Brava, spuse Joel.
-O parte a ei, căpitane. Mașina are patru roți. Aduceți-le pe toate și un cuțit care taie, dacă s-ar putea,
vă rog.
Inspectorul primi ceea ce ceruse.
Feribotul plecă fără mașina roșie și fără italian. Acesta urla ca din gură de șarpe că nu știa nimic și că
fusese victima unei glume proaste, dar în arest mărturisi că făcuse același gen de servicii lui Tasso de mai
multe ori, cărând nu bijuterii ci stupefiante dinspre Italia spre Franța. Pe la prânz, duba poliției gonea cu sirena
în funcțiune către casa actorului, ca să-l aresteze pe Giuseppe Tasso. Dar el nu se afla nici acolo, nici la
propriul hotel din Porto Vechio. Îl găsiră în cele din urmă la spitalul din Bastia, unde fusese internat cu o seară
în urmă, când i se făcuse brusc rău, fără vreun motiv aparent…
89