format electronic

— „Jos rozeta!”, r`cneau solda]ii ori de câte ori
descopereau vreun ofi]er, repezindu-se la ei s` le rup`
galoanele [i rozetele. Ba încercau ei s` rup` [i vipu[tile de pe
pantalonii generalilor, tr`gându-le uneori [i pantalonii de pe ei,
întâlnind eu însumi un general care fugea însp`imântat într-un
astfel de costum sumar [i ridicol.
Ace[ti solda]i în plin` revolt` constituiau mai peste tot locul
sfaturi militare, alegându-[i comandan]ii tot din rândurile lor. {i
mul]i preo]i dintre aceia care nu-[i îndr`giser` suficient
reverenda, îndep`rtându-se de misiunea lor, au fost alunga]i
de prin sate. Iar preotul, care m-a cununat, din comuna B`i]a,
[i-a p`r`sit satul noaptea, într-un car cu boi, acoperit cu o claie
de fân, pentru a sc`pa de furia credincio[ilor.
Notarii au fost alunga]i [i ei aproape f`r` excep]ie de prin
sate, fiindc` în decursul anilor de r`zboi î[i însu[iser` [i
pu]inul ajutor acordat v`duvelor, orfanilor [i invalizilor de
r`zboi, constând în zah`r sau pâine sau petrol; ba î[i
însu[iser` chiar [i pensiile acestora, realizând averi fabuloase
pe spinarea celor în suferin]`.
Avoca]ii [i bancherii de pe la ora[e nu-[i mai p`r`siser`
domiciliile, baricadându-se acas`, în timp ce multe conace
fuseser` devastate sau arse pân` la temelii în timpul acestei
revolu]ii.
De re]inut a[adar c` poporul român din Ardeal p`[ea [i el
hot`rât pe drumul revolu]iei, al`turi de poporul muncitor
maghiar [i nu se f`cea nici o deosebire între „domnii” români
[i cei maghiari sau de alt` na]ionalitate.
Acesta este purul adev`r în jurul declan[`rii revolu]iei din
Ardeal în toamna anului 1918. Dar nu este mai pu]in adev`rat
c` Partidul Na]ional Român, cu osatur` domneasc`, dup`
prima spaim` a „domnilor” s`i, având oarecare vechime în
activitatea lui politic` [i deci cu antene înfipte pe toate
meleagurile Ardealului [i Banatului, [i-a revenit dup` oarecare
timp de buim`ceal`, mobilizându-[i toate for]ele pentru a
canaliza aceast` pornire revolu]ionar` a poporului spre
obiectivul na]ional, f`când eforturi excep]ionale pentru a
transforma momentul social într-unul na]ional.
Odat` planul stabilit, to]i intelectualii din cadrul Partidului
Na]ional, de la conduc`torii politici pân` la dasc`lii [i preo]ii de
prin sate, au p`[it pe teren, întâmpinând cetele revolu]ionare
cu lozinca: „— Tr`iasc` România Mare!”
Desigur, ei înf`]i[au aceast` lozinc` ca simbolizând o ]ar`
a tuturor românilor uni]i [i deci a ardelenilor elibera]i de sub
st`pânirea feudal` maghiar`, fericirea p`mânteasc` având
s`-i a[tepte de acum încolo pe to]i românii!
Ei puneau toate suferin]ele, umilin]ele [i întreg martirajul
de pân` atunci, al unui popor de ]`rani [i muncitori exploata]i,
în sarcina acestui regim feudal maghiar, asupra c`ruia
aruncau toat` r`spunderea, dezvinov`]indu-se prin aceasta ei
în[i[i.
{i cum oprimarea de sub regimul feudal maghiar era dubl`
– pe de o parte oprimarea na]ional`, cu tendin]a de a r`pi tot
ceea ce apar]inea patrimoniului na]ional al acestui popor [i
deci de a-l dezna]ionaliza iar, pe de alt` parte, oprimarea
economic`, prin exploatarea rodului muncii lui, sub scutul
legifer`rilor din minunatul Palat al Parlamentului de pe malul
Dun`rii, la Budapesta – poporul tinzând de fapt la libertatea
integral`, cu n`zuin]a de a scutura ambele juguri, a fost u[or
s` se afi[eze, al`turi de lozincile sociale, contra oprim`rii
economice, [i lozinca na]ional`, contra oprim`rii maghiare.
Valurile revolu]ionare fiind astfel dirijate în acest sens, n-a
fost greu s` li se dea tot mai mult cursul spre idealul na]ional,
adic` în direc]ia unirii acestui popor cu fra]ii din Vechiul Regat.
În aceste condi]ii, o abil` [i sistematic` propagand` a f`cut ca
lozincile sociale s` dispar` încetul cu încetul la fundul acestor
valuri, r`mânând s` fluture deasupra tricolorul na]ionalului; [i
astfel, în ajunul zilei de 1 Decembrie 1918, deasupra întregului
document 2008 4 (42)
studii/documente
Ardeal [i Banat flutura numai tricolorul Unirii, cu acea
faimoas` lozinc`: „— Tr`iasc` România Mare!”
Nimic [i nimeni nu mai putea trage la îndoial` c` odat`
aceast` unire realizat`, aflându-se to]i românii în ]ara lor
proprie, elibera]i de oprimarea str`in`, toate nedrept`]ile, toate
exploat`rile [i toate suferin]ele poporului muncitor vor înceta,
intrând el astfel pe u[a larg deschis` a fericirii [i deci a „raiului”
pe p`mânt.
Înfl`c`rat` de aceast` viziune, toat` lumea a primit cu
entuziasm chemarea la Alba-Iulia pentru 1 Decembrie 1918, în
scopul de a hot`rî Unirea la Vechiul Regat.
Am desf`[urat cu to]ii o munc` intens` din punct de
vedere organizatoric pentru aceast` mare manifesta]ie; în
prealabil s-a f`cut un simulacru, de consultare a poporului, pe
jude]e, fiind ale[i din fiecare jude] un num`r de delega]i,
aproape exclusiv intelectuali, pentru a[a-zisul Marele Sfat, un
fel de Parlament provizoriu, al Ardealului [i Banatului.
Cu aceste „credin]ionale” (mandate) în buzunar, fiind [i eu
ales pentru jude]ul Hunedoara, ca reprezentant al tineretului
intelectual, al`turi de frunta[ii b`trâni: dr. Francisc Hossu
Longhin, dr. Aurel Vlad de la Or`[tie, dr. Victor Bontescu de la
Ha]eg, dr. Silviu Dragomir de la Ilia – to]i, afar` de unul,
avoca]i – ne-am pus în fruntea coloanelor nesfâr[ite de ]`rani
[i muncitori, n`v`lind pe [osele pe jos sau în c`ru]e sau în
tr`suri sau în trenuri spre Alba-Iulia.
Coloana din jude]ul Hunedoara a fost cea mai numeroas`
dintre toate câte s-au prezentat atunci la Alba-Iulia, num`rând
vreo 30.000 oameni.
Era pe înserat, în ajunul zilei de 1 Decembrie, când
sclipirile luminilor din Alba-Iulia ne vesteau c` ne apropiam de
cetatea st`pânit` odinioar` de Mihai Viteazu. Totul era
acoperit de un covor frumos de z`pad` alb`, ningând încet [i
des cu fulgi tot mai gro[i. De ad`postit undeva pentru atâta
lume nici vorb` nu putea fi în acea noapte.
Am urcat în cetate, pe sub poarta monumental`, construit`
în stil baroc, din piatr` cioplit` [i decorat` cu basoreliefuri [i
statui, executate artistic pe vremuri de sculptori italieni.
Deasupra acestei por]i dou` geamuri mici, sculptate [i ele,
în zidurile de piatr`, tr`dau o camer` mic`, întunecoas`, în
care [i-au petrecut ultimele nop]i martirii ]`rani Horia [i Clo[ca
[i de unde au fost du[i pe platoul din fa]a por]ii pentru a fi tra[i
pe roat`.
Cu toat` oboseala drumului, mul]i f`când 70-80 kilometri
pe jos [i cu toat` lipsa oric`rei posibilit`]i de a g`si vreun loc
de odihn`, mul]imea de ]`rani, seconda]i de grupe compacte
formate din minerii de pe Valea Jiului [i de c`tre aceia din
uzinele de aur din Mun]ii Apuseni, precum [i de muncitorii din
uzinele Hunedoara, C`lanului, Cugirului, cu to]ii cântau cu
voio[ie, bol]ile por]ii monumentale redând printr-un ecou
adânc cântecele acestor mase de muncitori de pe ogoare, din
uzine [i mine, care înaintau încet spre mijlocul cet`]ii, în
speran]a unui viitor mai bun, speran]` care, evident, îi anima
[i îi dinamiza, f`cându-i s` înfrunte toate obstacolele.
Puterea moral` [i fizic` a maselor populare, atunci când
ele sunt prinse de ideile mari ale progresului, care proiecteaz`
asupra viitorului perspectiva unei vie]i mai omene[ti, cu
condi]ii mai bune de trai, împr`[tiind astfel întunericul care
înv`luie un trecut de umilin]e, un trecut de robie [i de
exploatare a muncii lor – aceast` putere moral` [i fizic` a
maselor este nem`rginit`.
De[i cei mai mul]i erau de dou`-trei zile pe drumuri, pe un
astfel de drum de iarn`, aproape nealimenta]i, f`când zeci [i
sute de kilometri pe jos sau în vagoane de marf` deschise, cu
toate acestea p`[eau cu to]ii printre zidurile cet`]ii cu o
vioiciune tinereasc`, cântecele lor de veselie p`rând s` nu mai
aib` sfâr[it.
Aceste mase de muncitori [i de ]`rani români î[i d`deau
15