Revista - Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere

VITRALII - LUMINI ªI UMBRE 27
venise şi i-a arătat armele din compartimentul mascat, destăinuindu-i că era
şeful unui comando palestinian format din trei persoane, care aveau misiunea
de a ataca Ambasada Israelului din Bucureşti şi de a-l executa pe ambasador,
considerat un vechi duşman al poporului palestinian. Ceilalţi membri ai
comandoului urmau să sosescă separat, tot cu avionul, urmând ca ruda lui
„Fane‖ să-i preia de la aeroport.
Acum ni se pare o imposibilitate să poţi trece cu o valiză plină de arme
prin numeroasele filtre de pe aeroporturi, dar în acele vremuri când nu se
„încetăţenise‖ obiceiul criminal de a deturna sau de a dinamita în aer avioanele,
întregul control se rezuma la cel vamal, adică în cel mai bun caz o mică
răscolire a conţinutului valizei.
Ruda lui „Fane‖ i-a mărturisit că a acceptat această misiune fiindu-i
teamă să refuze. „Fane‖ l-a asigurat că va găsi o formulă pentru a-l ajuta să n-o
ducă la îndeplinire şi, în acelaşi timp, să nu suscite bănuieli acasă. I-a spus că
are un prieten, fiul unui şef de la poliţia română, şi-l va contacta imediat pentru
a se consulta cu el. „Fane‖ şi-a lăsat ruda acasă, a luat valiza şi s-a întâlnit cu
ofiţerul nostru, iar acesta, nu mai puţin emoţionat, mi-a telefonat informândumă
asupra celor ce se petreceau. Am fugit la întâlnire cu „Fane‖ şi cu căpitanul
Dumitru, care mă aşteptau şi, în timp ce verificam şi eu armele din valiză,
colaboratorul mi-a spus că ruda lui este dispusă la orice aranjament „numai să
scape cu faţa curată‖.
I-am lăsat pe cei doi să aştepte în casa conspirativă şi am fugit la un
telefon public. Deşi orele erau destul de înaintate, i-am telefonat acasă
generalului Cosma, căruia i-am raportat întreaga situaţie. Mi-a spus să-l
aşteptăm că vine şi el imediat. După ce a venit şi s-a convins de exactitatea
celor raportate, i-a cerut lui „Fane‖ să-şi convingă ruda să vină la o discuţie cu
noi şi i s-a dat adresa unei alte case conspirative, unde trebuia să se prezinte
peste două ore cu ruda. S-ar fi impus o echipă de filaj care să asigure
supravegherea permanentă a lui „Fane‖ şi a periculoasei sale rude, dar la acea
oră nu am putut forma cu operativitate o echipă.
Şeful comandoului, convins de „Fane‖, a acceptat să se întâlnească cu
noi şi, la ora stabilită, cei doi au coborât din maşină la adresa indicată. Eu şi
căpitanul Dumitru îi aşteptam la intrare. „Fane‖ a făcut prezentările: temutul
personaj era un omuleţ grăsuţ, cu o faţă de bonom, negricios, doar ochii aveau
o sclipire care spuneau că nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. Dând
mâna cu mine, s-a aplecat foarte reverenţios, bolmojind ceva pe englezeşte, din
care am înţeles că mă considera „comandantul‖ cu care trebuia să se
întâlnească. „Fane‖, care era şi translator, i-a explicat că noi eram doar prietenii
lui şi că abia acum mergeam la „comandant‖.