Ghidul european de prevenţie a bolilor cardiovasculare în practica ...

Cel mai important factor de risc este hipertensiunea
arterială, urmată de fumat şi diabetul zaharat.
Alţi factori de risc sunt stilul sedentar de viaţă,
consumul excesiv de alcool şi utilizarea drogurilor ilicite,
nivelul crescut al colesterolului, utilizarea contraceptivelor
orale sau a hormonilor în post-menopauză,
excesul ponderal, statusul socio-economic precar şi
stenoza aterosclerotică a vaselor extracraniene.
Aspecte practice: prevenţia şi
tratamentul accidentului vascular
cerebral
Tratamentul antihipertensiv reduce atât riscul de
AVC ischemic, cât şi hemoragic, iar prevenţia AVC
este cel mai important efect al tratamentului antihipertensiv.
Trebuie descurajat fumatul şi încurajată activitatea
fizică. Ingestia unor cantităţi mici de alcool
poate să nu fie nocivă. În ceea ce priveşte tratamentul
cu statine, persoanele care supravieţuiesc AVC
trebuie trataţi în acelaşi mod ca şi cele cu alte manifestări
ale BCV. Endarterectomia carotidiană la
pacienţii simptomatici cu stenoze ale arterei carotide
interne care îi reduc lumenul cu >70% reduce riscul
de AVC recurent.
Tratamentul antitrombotic profilactic: În intervalul
terapeutic al raportului internaţional normalizat (INR)
de 2-3, anticoagularea reduce riscul de AVC la
pacienţii cu fibrilaţie atrială. Tratamentul antiplachetar
este indicat la pacienţii cu AVC ischemic noncardioembolic.
Aspirina, în doze de 75-150 mg pe zi,
este agentul cel mai utilizat. Asocierea aspirinei cu
dipiridamol conferă o reducere suplimentară a riscului.
Clopidogrel are un efect similar celui al aspirinei
la pacienţii cu boală cerebro-vasculară ischemică. La
persoanele care supravieţuiesc unui AVC nu se recomandă
asocierea clopidogrel plus aspirină. Pentru o
informare mai detaliată, cititorilor li se recomandă
consultarea Proiectului European de Iniţiativă pentru
Accident Vascular Cerebral (European Stroke Initiative).23
Strategii de prevenţie şi probleme
politice
Premize ştiinţifice
Se pot distinge trei strategii de prevenţie a BCV:
prevenţia populaţională, prevenţia la persoanele
cu risc crescut şi prevenţia secundară. Toate cele
trei strategii sunt necesare şi complementare. Strategia
populaţională este, în particular, esenţială pentru reducerea
incidenţei globale a BCV, deoarece obiectivul
acesteia este reducerea factorilor de risc la nivel populaţional,
prin modificări ale stilului de viaţă şi ale
mediului care afectează întreaga populaţie, fără a
necesita un examen clinic al indivizilor. Acest tip de
strategie este cel mai bine realizată prin stabilirea ad
hoc a unor politici şi intervenţii la nivel de comunităţi.
Strategiile al căror obiectiv este reducerea riscului
cardiovascular total la nivel individual includ
strategiile de prevenţie primară la persoanele cu risc
crescut şi cele de prevenţie secundară. Primele sunt
adresate persoanelor sănătoase care aparţin zonei
superioare din distribuţia riscului, iar cele de prevenţie
secundară sunt adresate pacienţilor cu leziuni
de organ sau boli cardiovasculare instalate. Pentru
prevenţia unui singur eveniment cardiovascular, este
necesar a se interveni la un număr crescut de subiecţi,
fără un beneficiu aparent pentru aceştia (paradoxul
prevenţiei). Mai mult, numărul de subiecţi la care
intervenţia este necesară pentru prevenţia unui caz va
fi variabil în populaţii diferite sau subgrupe populaţionale
(de exemplu, la sexul feminin), în funcţie de
prevalenţa şi distribuţia factorilor de risc în aceste
populaţii şi de incidenţa bolii.
Aspecte practice: probleme politice
Al patrulea Grup de Lucru se aliniază, şi susţine în
totalitate, la iniţiativele principalelor organizaţii mondiale
în ceea ce priveşte implementarea măsurilor de
prevenţie la nivel populaţional, cum sunt cele pentru
controlul fumatului, stabilite de Convenţia de Coordonare
OMS pentru Controlul Fumatului (WHO Framework
Convention for Tabacco Control),24 iniţiativele
EU în privinţa obezităţii,25 strategia globală a OMS
asupra dietei, activităţii fizice şi sănătăţii,26 şi Declaraţia
de la Osaka în ceea ce priveşte Sănătatea Inimii,
care pot fi rezumate după cum urmează:
1. Să crească nivelul de conştientizare la nivel guvernamental a faptului că programul de
sănătate nu este numai un program al departamentelor de sănătate.
2. Să permită oamenilor de ştiinţă şi profesioniştilor din domeniul sanitar să contribuie la
marketingul programului de sănătate a inimii.
3. Să permită instituţiilor de educare a profesioniştilor din domeniul sanitar să ofere
pregătire în domeniul organizării comunitare, marketing-ului social, şi argumentării.
4. Să permită Ministerelor Sănătăţii, organizaţiilor non-guvernamentale (ONG), şi
organizaţiilor profesionale să susţină cauza alocării de resurse pentru sănătatea inimii
la nivel politic.
5. Să permită OMS să continue consolidarea capacităţii de promovare a sănătăţii inimii
în toate regiunile şi statele membre OMS.