Revista Coloana Infinitului nr. 66

C.Brâncuşi - Cãuc 

În proiectul Pantheon Bănăţean, 

lansat, în anul 2005, de Asociaţia Culturală 

„Constantin Brâncuşi” din Timişoara, se avea 

în vedere aducerea unor contribuţii la istoria 

culturală a Banatului, prin punerea în lumină 

a moştenirii spirituale rămasă de la cele mai 

de seamă personalităţi din această zonă. În 

acest sens, Asociaţia a organizat simpozioane 

dedicate reprezentanţilor culturii bănăţene din 

trecut, în împrejurarea împlinirilor rotunde 

aniversare sau comemorative. De asemenea 

lor li s-au dedicat ediţii speciale ale revistei 

„Coloana infinitului”. Amintim dintre acestea 

pe cele consacrate academicienilor bănăţeni 

sau cele dedicate unor personalităţi reprezentative, 

precum Ioachim Miloia, Dimitrie 

Ţichindeal, Constantin Diaconovici-Loga, 

Paul Iorgovici etc. 

Începând cu acest număr al revistei noastre, 

ediţie specială dedicată Înalt Prea Sfinţiei 

Sale dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, 

(realizată de Aurel Turcuş) proiectul 

cultural „Pantheon Bănăţean” debutează cu 

Editorial 

DEBUTUL DESCHIDERII 

PROIECTULUI CULTURAL 

„PANTHEON BĂNĂŢEAN” 

ÎNTRU CINSTIREA 

PUBLICISTICĂ 

A PERSONALITĂŢILOR 

ÎN VIAŢĂ 

Sărbătorirea binecuvântatei aniversări a 85 de ani 

a Înalt Prea Sfinţiei Sale dr. NICOLAE CORNEANU, 

mitropolitul Banatului, membru de onoare 

al Academiei Române 

o semnificativă deschidere, cuprinzând şi 

cinstirea publicistică a personalităţilor în 

viaţă. Ne bucură că binecuvântata aniversare 

a 85 de ani a Înalt Prea Sfinţiei Sale dr. Nicolae 

Corneanu ne prilejuieşte o asemenea deschidere, 

putând, astfel, ca, potrivit limitatelor 

noastre puteri, dar, totodată, nemărginitei 

noastre preţuiri pe care o avem faţă de 

Părintele Mitropolit, să fim părtaşi, sufleteşte 

şi publicistic, la însemnata, luminoasa 

sărbătorire aniversară. În asemenea fericită 

împrejurare ne rugăm Bunului Dumnezeu 

să-i dea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae 

Corneanu MULŢI ANI CU SĂNĂTATE ŞI 

PUTERE DE MUNCĂ! -întru sporirea, şi în 

continuare, a patrimoniului nostru spiritual 

cu noi valori, pe măsura proeminentei Sale 

personalităţi, atât de îmbelşugată în har. 

Coloana Infinitului, anul XI, vol III. (nr. 66) 2008 Timiºoara 

HORIA CIOCÂRLIE 

Preşedintele Asociaţiei Culturale 

„Constantin Brâncuşi” - Timişoara 

1

Aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea 

Academiei Române reprezintă un moment potrivit 

pentru a evoca activitatea membrilor acestui prestigios 

for academic în domeniul ştiinţei, artei, culturii 

şi Teologiei bănăţene. 

Sesiunea omagială 140 de ani de viaţă 

academică în Banat, organizată de filiala locală 

a Academiei Române, evidenţiază, între altele, şi 

strădaniile depuse de unii ierarhi 

bănăţeni 1 pe tărâmul ştiinţei, culturii 

şi spiritualităţii, din rândul 

cărora face parte, de asemenea, 

Înalt Prea Sfinţia Sa dr. Nicolae 

Corneanu, mitropolitul Banatului. 

Născut la 21 noiembrie 1923 

în Caransebeş, din părinţii Elena 

(născută Oprea) şi Liviu, 

preot la biserica Sfântul Ioan 

Botezătorul 2 , Nicolae Corneanu 

urmează cursurile cunoscutului 

liceu „Traian Doda” în oraşul 

natal, din clasa I şi până la 

obţinerea diplomei de bacalaureat 

(1942), apoi se înscrie la Facultatea 

de Teologie din Bucureşti (1942-1946), fiind 

concomitent şi student al Facultăţii de Filozofie, 

apoi al celei de Litere, secţia Filologie clasică 

(1946-1948). 

Orientat către vocaţia sacerdotală prin 

modelul tatălui 3 şi al unchiului său, pasionat de 

patristică, filozofie şi limbi clasice, tânărul licenţiat 

în Teologie 4 se înscrie la doctorat, iar în data de 30 

iunie 1949, la vârsta de numai 26 de ani susţine deja 

teza cu titlul Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel 

Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea 

Nilului 5 , sub coordonarea ştiinţifică a renumitului 

patrolog Ioan G. Coman, creatorul unei noi discipline 

„patristica stră-română 6 , cu care se va afla 

permanent în relaţii de colaborare şi prietenie 7 . 

Chiar în perioada studiilor, tânărul teolog Nicolae 

Corneanu este hirotonit diacon necăsătorit (1943) 

pe seama catedralei episcopale din Caransebeş de 

către episcopul Veniamin Nistor, în acelaşi an fiind 

Aniversări - 85 

NICOLAE CORNEANU (n. 1923) 

Contribuţia Mitropolitului Academician Nicolae Corneanu 

la dezvoltarea studiilor patristice româneşti şi la promovarea 

ecumenismului 

2 Coloana Infinitului, anul XI, vol III. (nr. 66) 2008 Timiºoara 

Preot dr. Ionel PoPescu 

numit profesor suplinitor la Academia Teologică 

din Caransebeş, unde va funcţiona de la 1 aprilie 

1947 şi până la 1 septembrie 1948. Din păcate, 

imediat după instaurarea regimului comunist-ateu, 

Episcopia Caransebeşului şi Academia Teologică au 

fost desfiinţate, diaconul profesor Nicolae Corneanu 

primind ascultări pe linie administrativ-bisericească 8 . 

Astfel, în anul 1949 este numit secretar eparhial, apoi 

referent principal la Centrul 

eparhial din Timişoara, iar între 

anii 1952-1956 funcţionează 

ca şi consilier cultural la Arhiepiscopia 

Timişoarei şi 

Caransebeşului. 

Pregătirea teologică de 

excepţie, precum şi numeroasele 

articole şi studii pe 

teme patristice publicate în 

foile şi revistele bisericeşti, 

încă din primul an de studenţie, 

îl recomandă însă pe diaconul 

Nicolae Corneanu pentru continuarea 

activităţii didactice, 

astfel că, în anul 1956, este numit 

profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, 

unde predă greaca şi franceza până la 1 martie 1959 

când devine conferenţiar universitar la catedra de 

Îndrumări misionare a Institutului Teologic de grad 

universitar din Sibiu, în această calitate predând 

Teologia simbolică şi Limba greacă. 

În anul 1960, diaconul Nicolae Corneanu 

primeşte hirotonia întru preot, iar la 15 decembrie, 

acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege 

episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. 9 Peste 

un an şi o lună, respectiv la 17 februarie 1962, acelaşi 

Colegiu Electoral Bisericesc îl alege în scaunul vacant 

de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului 

şi Mitropolit al Banatului. 10 

Devenit mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu 

valorifică pregătirea teologică şi culturală 

de excepţie şi cunoştinţele în domeniul limbilor 

clasice – greaca şi latina – dobândite în anii de 

studii, pentru continuarea activităţii ştiinţifice şi

de cercetare în domeniul Teologiei şi mai ales 

al vechii literaturi creştine 11 , în afara acestora 

elaborând şi alte lucrări de o deosebită 

însemnătate pentru Biserica Ortodoxă Română, 

în care abordează temele majore ale Teologiei şi 

lumii. 12 Astfel, articolele, recenziile (peste 40), 

traducerile şi studiile publicate încă din anii 

studenţiei în domeniul Patrologiei 13 , sunt urmate 

de altele, pe probleme de Îndrumări misionare, Istorie 

bisericească, Teologie sistematică, biblică, 

practică, Note şi însemnări, Miscelaneea, în care 

a abordat diverse aspecte ale Teologiei şi culturii 

clasice şi contemporane, unele fiind publicate în 

reviste de specialitate din străinătate 14 şi în cele 

aparţinând altor confesiuni creştine de la noi 15 . 

La cele arătate până acum trebuie adăugat că 

mitropolitul Nicolae Corneanu a tradus din limba 

greacă cunoscuta lucrare Scara raiului 16 şi Viaţa 

Fericitului Pahomie 17 , fiind totodată, iniţiatorul 

şi coordonatorul colecţiei „Comorile pustiei”, ce 

apare în cadrul editurii „Anastasia” 18 . 

Pe lângă articolele, studiile, traducerile, 

comunicările şi recenziile publicate şi susţinute 

de-a lungul anilor, Înalt Prea Sfinţitul Nicolae 

Corneanu a contribuit la dezvoltarea studiilor 

patristice româneşti cu câteva volume extrem de 

importante care pun în lumină „gândirea, spiritualitatea, 

psihologia, istoria, sociologia, poezia şi 

filologia patristică 19 : Studii patristice. Aspecte din 

vechea literatură patristică, Editura Mitropoliei 

Banatului, Timişoara, 1984; Patristica mirabilia. 

Pagini din literatura primelor veacuri creştine, Ed. 

Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1987; Miscelaneea 

patristica, Ed. Amarcord, Timişoara, 2001; 

Farmecul scrierilor patristice, Ed. Anastasia, 

Bucureşti, 2002; Patristica-filisofia care mângâie, 

Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2004. 

Bogata activitate teologico-ştiinţifică a 

mitropolitului Nicolae Corneanu este întregită 

însă şi de publicarea unor lucrări necesare instruirii 

credincioşilor în dreapta credinţă a Bisericii 20 , 

cunoaşterii fenomenului istorico-bisericesc din 

perioada creş-tinismului primar şi a trecutului istoric 

al Banatului şi Transilvaniei 21 , fără a neglija 

problemele de actualitate, care prezintă un real 

interes pentru activitatea Bisericii şi pentru viaţa 

credincioşilor, cum sunt cele referitoare la bioetică, 

genetică şi ecologie. Acestea nu se pierd în dezbateri 

abstracte şi sterile, ascunse posibilităţii de pătrundere, 

înţelegere şi aplicare a omului contemporan, ci 

reprezintă tocmai soluţii şi modalităţi de orientare 


într-o lume secularizată şi desacralizată 22 . 

Spre a pune la îndemâna preoţilor materiale 

omiletice, Înalt Prea Sfinţia Sa a întocmit, de-a 

lungul anilor, nenumărate predici, pe care le-a 

publicat în revistele „Mitropolia Banatului”, 

„Mitropolia Ardealului” şi „Telegraful român” 

de la Sibiu, „Vestitorul” din Paris, în volumele 

Ieşit-a semănătorul, Ed. Mitropoliei Banatului, 

Timişoara, 1974 şi Popasuri duhovniceşti de 

la Crăciun la Paşti, Ed. Mitroipoliei Banatului, 

Timişoara, 2001, în acelaşi scop fiind făcute şi unele 

traduceri 23 . Tot cu osteneala şi purtarea de grijă a 

mitropolitului Nicolae Corneanu a apărut Culegerea 

de predici la cununii şi înmormântări, tipărită în Ed. 

Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1984. 

Înalt Prea Sfinţia Sa este totodată şi coordonator 

al lucrării Ortodoxia Româ-nească, Ed. 

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe 

Române, Bucureşti, 1992; „o culegere de texte 

apărute de-a lungul vremii în diferite publicaţii ale 

unor autori care şi-au câştigat un renume bun în teologia 

şi cultura românească” şi care doreşte să arate 

„felul nostru al ortodocşilor români de a teologhisi 

precum şi aportul românesc la îmbogăţirea teologiei 

în general, a celei ortodoxe în special” (p.3). 

Din anul 1962, mitropolitul Nicolae Corneanu 

coordonează revista „Mitropolia Banatului” 

(din 1990 „Altarul Banatului”), din 1980 iniţiază 

apariţia „Calendarului almanah al Arhiepiscopiei 

Timişoarei”, iar din 1990 poartă grijă de foaia „Învierea”, 

cu apariţie bilunară. 

De-a lungul timpului, Înalt Prea Sfinţia Sa a 

colaborat şi la diferite publicaţii laice precum: „Orizont” 

(Timişoara), „Gândirea” (Sibiu), „Jurnalul 

literar” (Bucureşti), la foarte multe posturi locale, 

naţionale şi internaţionale de radio şi televiziune. 

Mitropolitul Nicolae Corneanu este cunoscut 

însă în lumea teologică interna-ţională şi datorită 

implicării sale în mişcarea ecumenică, a deschiderii 

pe care o arată faţă de celelalte culte şi a dialogului 

permanent cu toate confesiunile creştine din 

Banat şi cu comunitatea izraelită. Ierarhul bănăţean 

promovează, de peste patruzeci de ani, un ecumenism 

practic bazat pe întâlniri de rugăciune şi 

pe organizarea de către reprezentanţii tuturor confesiunilor 

a unor acţiuni comune menite să promoveze 

cunoaşterea şi mărturisirea Evangheliei în ziua de 

azi. Autoritatea şi competenţa sa în acest domeniu 

sunt confirmate de participarea la numeroase 

întruniri teologice şi cu caracter ecumenic în 

ţară şi în străinătate 24 , prilej cu care a prezentat 


3

diferite prelegeri, comunicări şi referate publicate în 

revistele de specialitate de peste hotare. 25 Astfel, în 

anul 1961 a participat la lucrările Adunării Generale 

a Conferinţei creştine pentru pace cu sediul 

la Praga şi la Simpozionul Internaţional Căutarea 

păcii dincolo de diferenţele ideologice (1980), 

iar între anii 1978-1981 a activat ca membru 

în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al 

Bisericilor. Înalt Prea Sfinţia Sa a fost ales apoi 

vicepreşedinte al Conferinţei creştine pentru pace, 

membru în Comitetul de muncă şi participant la 

toate adunările generale ale acestei organizaţii, 

a luat parte la cea de-a IV-a Adunare generală a 

Consiliului ecumenic al Bisericilor (Upsala, iulie 

1968), unde a prezentat un comentariu pe marginea 

conferinţei dr. Visser´t Hooft: Mandatul 

mişcării ecumenice. De asemenea, după Adunarea 

generală ce a avut loc la Nairobi (1975) devine 

membru al Comisiei Bisericilor pentru afaceri 

internaţionale (CEAI) şi după 1977 activează 

ca membru în Comitetul central al acesteia. Pe 

aceeaşi linie a contactelor ecumenice se înscrie 

colaborarea sa cu Institutul ecumenic „Pro Oriente” 

de la Viena, unde a susţinut, de asemenea 

mai multe comunicări, precum şi participarea la 

comisiile de dialog internaţional ortodox-catolic 

şi ortodox-luteran. Importantele sale contribuţii 

în domeniul ecumenismului au fost publicate, 

împreună cu alte materiale, în volumul Quo vadis? 

Studii, note şi comentarii teologice, Ed. Mitropoliei 

Banatului, Timişoara, 1990. Două din secţiunile 

volumului menţionat, Bisericile creştine şi ecumenismul 

(pp.105-120) şi Terminologia ecumenistă 

(pp.123-162) sunt, de altfel, rodul participărilor la 

diferite „întruniri panor-todoxe, la comisiile de 

dialog inter-bisericesc sau inter-religios, la diferite 

congrese, conferinţe, colocvii şi simpozioane” 26 şi 

evidenţiază „necesitatea dialogului dintre marile 

religii ale lumii, conjugarea eforturilor aderenţilor 

lor în scopul sprijinirii năzuin-ţelor de mai bine 

ale umanităţii” 27 . Pe lângă aceasta, mitropolitul 

Nicolae Corneanu promovează, în materialele 

publicate, „o perspectivă ecumenică moderată, 

dar temeinică, bazată pe o viziune realistă asupra 

restaurării unităţii Bisericii”, „[…] contribuţia 

sa în domeniul ecumenologiei reprezentând, indiscutabil, 

una dintre cele mai importante creaţii 

româneşti în domeniu, care poate constitui, pentru 

generaţiile actuale şi viitoare de teologi, o zestre de 

mare valoare” 28 . Pe această linie a ecume-nismului 

practic se înscrie, de altfel, şi iniţiativa mitropolitu- 



lui Nicolae Corneanu de a retroceda – după 1990 

– Bisericii Greco-Catolice lăcaşurile de cult din 

Arhiepiscopia Timişoarei, care i-au aparţinut până 

în anul 1948. 

Înalt Prea Sfinţia Sa a răspuns o anumită 

perioadă de timp, în calitate de exarh, de comunităţile 

ortodoxe române de peste hotare, vizitând de mai 

multe ori Statele Unite ale Americii şi Canada 

(1979), parohiile româneşti din Australia şi 

Noua Zeelandă (1984) şi parohiile din Europa 

Occidentală. De asemenea, în perioada aprilieiunie 

1967 a fost locţiitor de mitropolit al Ardealului, 

iar din octombrie 1977 şi până în aprilie 

1978 locţiitor de mitropolit al Olteniei. În câteva 

rânduri a suplinit Episcopia Aradului şi pe cea a 

Caransebeşului, reactivată prin ostenelile Înalt Prea 

Sfinţiei Sale în anul 1994. Tot Înalt Prea Sfinţia Sa 

a arhipăstorit apoi pe fraţii români trăitori în Banatul 

sârbesc, pe care i-a vizitat de nenumărate ori, 

îngrijindu-se totodată de înfiinţarea Epuscopiilor 

ortodoxe pentru românii din Serbia şi Ungaria, 

sufragane Mitropoliei Banatului. 

Contribuţia sa remarcabilă la mişcarea 

ecumenică modernă şi mai ales articolele, studiile, 

traducerile şi comunicările ştiinţifice publicate 

în ţară şi în străinătate îl situează pe „eruditul 

ierarh bănăţean” 29 în rândul teologilor, savanţilor 

şi ecumeniştilor de talie internaţională, cercetările 

sale în domeniul literaturii şi spiritualităţii patristice 

fiind răsplătite prin alegerea ca membru al „Asociaţiei 

Internaţionale de Studii Patristice” din Paris. În urma 

activităţii sale ştiinţifice a fost invitat, împreună 

cu preotul profesor Ioan G. Coman, la cel de-al 

IV-lea Congres Internaţional de Studii Patristice 

de la Oxford (16-21 septembrie 1963), unde a prezentat 

comunicarea: Contribuţia tradu-cătorilor 

români la răspândirea operei „Scara” a Sfântului 

Ioan Scărarul, iar la 27 mai 1970 a fost oaspetele 

Facultăţii evanghelice din cadrul Universităţii Humbold 

(Berlin) unde a susţinut prelegerea: Episcopul 

şi misionarul Ulfila traducător al Bibliei 30 . 

Activitatea teologică, ştiinţifică, culturală şi 

ecumenică a mitropolitului Nicolae Corneanu este 

dublată de una la fel de bogată pe plan pastoralmisionar, 

filantropic şi administrativ-gospodăresc. 

Astfel, sub înţeleapta arhipăstorire a ierarhului 

bănăţean au primit darul hirotoniei sute de preoţi 

şi au fost încadraţi la parohie – înainte de 1989 

– preoţi foşti deţinuţi politici, au fost construite 

ori renovate nenumărate biserici, unele monument 

istoric, case parohiale, a fost reamenajată clădirea

Centrului eparhial, s-a construit o clădire nouă pentru 

Seminarul Teologic de la Caransebeş şi pentru 

tipografia eparhială, unde au fost tipărite până în 

prezent valoroase cărţi din domeniul teologiei şi nu 

numai, s-au înfiinţat aşezăminte monahale şi s-au 

organizat colecţii de artă veche bisericească (la 

Timişoara, Lugoj, şi Reşiţa), au fost trimişi la 

studii teologice în ţară şi în străinătate numeroşi 

tineri, a fost înfiinţat Studioul de Radio „Învierea”, 

Liceul teologic din Timişoara şi Facultatea de Teologie 

de aici 31 şi s-a dezvoltat sectorul de asistenţă 

socială al eparhiei, în cadrul căruia funcţionează azi 

cantine sociale, aşezăminte pentru persoane traficate 

şi copii seropozitivi, case de tip familial etc. 

Datorită acestor multiple realizări, mitropolitul 

Nicolae Corneanu a fost ales membru de 

onoare al Academiei Române, la 10 noiembrie 

1992, în acelaşi an devenind şi membru al Uniunii 

Scriitorilor din România. De asemenea, i s-a acordat 

titlul de Doctor honoris causa de către Institutul 

Protestant din Cluj-Napoca (1978), Universitatea 

„Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Universitatea de 

Medicină şi Farmacie din Timişoara (2003), Universitatea 

de Ştiinţe agricole a Banatului (2003) şi 

Univer-sitatea de Vest din Timişoara (2003), fiind 

totodată şi preşedinte de onoare a nume-roase 

fundaţii şi societăţi. Oraşele bănăţene: Timişoara, 

Lugoj şi Caransebeş i-au conferit titlul de 

„cetăţean de onoare”, iar Grupul pentru Dialog 

Social i-au oferit premiul „pentru întreaga viaţă 

închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii” (1997). 

În anul 2000 i se conferă ordinul naţional „Pentru 

Merit” în grad de Mare Cruce al Preşedinţiei 

României, iar în anul 2005 este nominalizat de 

Departamentul de Stat S.U.A. ca „personalitate de 

excepţie a României contemporane”. 

Aşadar, mitropolitul Nicolae Corneanu este 

un ierarh de înaltă ţinută morală şi academică, 

creator al unei opere ştiinţifice impresionante, 

care aşteaptă încă să fie analizată şi sistematizată, 

o personalitate marcantă a Bisericii şi societăţii 

contem-porane, un om de exemplară bunătate şi 

evlavie, dăruit cu trup şi suflet misiunii sale şi un 

„savant de talie naţională, ale cărui studii au şi un 

vădit interes internaţional”. 32 

NOTE 

1 Episcopii academicieni Nicolae Popea (1889-1909), 

Miron Cristea (1910-1919) şi Emilian Birdaş (1994-1996) 

2 Unchiul mitropolitului a fost diaconul Cornel Corneanu, 

secretar al episcopului Miron Cristea şi unul din cei mai 

cunoscuţi teologi, publicişti, oameni de cultură şi politicieni 


ai Banatului acelor vremuri, vicepreşedinte al Camerei 

Deputaţilor şi membru în toate forurile de conducere ale 

Bisericii, a cărui viaţă şi activitate l-au influenţat foarte 

mult pe viitorul mitropolit, după cum însuşi a mărturisit în 

mai multe rânduri. 

3 Robert Lazu, I.P.S. Mitropolit dr. Nicolae Corneanu 

– membru de onoare al Academiei Române, în 

vol Academia Română, filiala Timişoara. Istoric, 1951-1999, 

Timişoara, 1999, p. 141. 

4 Lucrarea de licenţă Contra lui Cels, susţinută la 

catedra de Patrologie, a fost publicată sub titlul Origen şi 

Celsus. Confruntarea creştinismului cu păgânismul, Ed. Anastasia, 

Bucureşti, 1999. 

5 Editura Amarcord, Timişoara, 1998. 

6 Pr.prof. Ion Bria, Mari teologi români: Ioan Casian, 

în „Ortodoxia”, an XXXIX, nr. 1, 1987, p. 158. 

7 Cu purtarea de grijă şi postfaţa mitropolitului Nicolae 

Corneanu, în editura Mitropoliei Banatului au apărut şi două 

lucrări ale preotului profesor Ioan G. Coman: Frumuseţile 

iubirii de oameni în spiritualitatea patristică, Timişoara, 

1988, Şi Cuvântul trup s-a făcut, Timişoara, 1993. 

8 În anul 1948, diaconul profesor Nicolae Corneanu a 

fost arestat de autorităţile comuniste la Caransebeş şi timp de 

patru luni a fost anchetat la Lugoj şi în beciurile Securităţii 

din Timişoara, str. C.D. Loga, clădirile 38-42, arestul II, 

nr.40, cf. Ileana Silveanu, Cărările Speranţei, vol.III, Ed. 

Marineasa, Timişoara, 2002, pp. 133-138. 

9 Călugăria a fost făcută la mănăstirea Cernica, în 

data de 12 ianuarie 1961, iar hirotonia întru arhiereu a 

avut loc în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti, 

la 15 ianuarie 1961, instalarea în funcţia de episcop al 

Aradului făcându-se la 22 ianuarie, în catedrala episcopală 

din Arad. 

10 Instalarea noului mitropolit s-a făcut duminică, 4 

martie 1962 în catedrala mitropolitană din Timi-şoara de către 

patriarhul Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod, 

în prezenţa multor preoţi şi credincioşi din Banat. În cuvântarea 

rostită cu acest prilej, Înalt Prea Sfinţia Sa spunea: „… în clipele 

acestea solemne fac juruinţă în faţa lui Dumnezeu şi a voastră 

de a nu precupeţi nimic întru împlinirea tuturor îndatoririlor 

ce-mi revin ca arhiereu, îndrumător şi conducător al turmei 

duhovniceşti ce mi s-a dat spre păstorire, aşa încât să pot spune 

mereu, ca altădată Cel căruia ne închinăm: „pe cei ce mi i-ai dat 

[…] astfel i-am păzit că n-a pierit nici unul dintre ei” (Ioan 17, 

12), cf. rev. „Mitropolia Banatului” (în continuare „M.B.”), anul 

XII, nr. 1-4, ianuarie-aprilie 1962, pp. 40-41. Alte date privind 

biografia, viaţa şi opera mitropolitului Nicolae Corneanu la: 

Pr.prof.dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, 

Bucureşti, 1996, p.119; Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori 

şi lingvişti timişoreni (1945-1999), Dicţionar bibliografic, 

Ed. Marineasa, Timişoara, 2000, pp. 59-61; Constantin Toni 

Dârţu, Personalităţi române şi faptele lor, 1950-2000, vol. II, 

Ediţie Selectivă, Iaşi, august 2001, pp. 54-55; George Dinu, 

Toamna Mitropolitului Nicolae, Ed. Mirton, Timişoara 2002, 

pp. 9-19; Liviu Mărghitan, Iulian Negrilă, Membrii Academiei 

Române originari din judeţul Caraş-Severin, Ed. Multimedia 

Internaţional, Arad, 2006, pp. 83-91; Dicţio-nar al scriitorilor 

din Banat, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2005, 

concepţie, coordonare generală şi revizie Alexandru Ruja, pp. 

190-196; Delia Melinescu, Direcţii teologice în opera I.P.S. 


5

Nicolae Corneanu, Teză de licenţă, Facultatea de Litere, 

Istorie şi Teologie, Timişoara 2001, pp. 9-17; Gheorghe Silviu 

Sutac, Aspecte ale spiritualităţii creştine în opera mitropolitului 

Nicolae Corneanu, Teză de licenţă, Facultatea de Litere, Istorie 

şi Teologie, Timişoara, 2003. 

11 Preot prof. Ştefan Alexe, Preocupări patristice 

ale I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu, în rev. „Biserica 

Ortodoxă Română”, Bucureşti, anul CV, nr. 3-4, martieaprilie 

1987, p. 22. 

12 + Timotei, Episcopul Aradului, Îngemănare 

sfântă, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, 

anul CV, martie-aprilie,1987, p. 16. 

13 Autoritatea episcopală după Sf. Ciprian, în: „Foaia 

Diecezană” (în continuare „F.D.”), Caran-sebeş, an LVI,nr. 

34, 22 august 1943, pp. 4-5; nr. 35, 29 august 1943, pp. 

3-4; Problema sufletului la scriitorul bisericesc Arnobiu, 

în rev. „Altarul Banatului” (în continuare „A.B.”), 

Caransebeş, an. I, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1944, 

pp. 387-391; Despre moartea prigonitorilor (trad.), în: 

„Biserica Bănăţeană” (în continuare „B.B.”), an VI, nr. 

40-41, 7 octombrie 1945, pp. 3-5; Un episcop filosof (Synesius 

al Cyrenei), în:”F.D.”, an LX, nr. 38-39, 23 septembrie 1945, 

pp. 6-7, nr. 40-41, 7 octombrie 1945, pp. 5-6; Fericitul 

Augustin ca predicator, în: „Duh şi adevăr”, an. VI, nr. 

1-3, ianuarie-martie 1946, pp. 11-18; nr. 4-6, aprilie-iunie 

1946, pp. 8-18; Semnificaţia noţiunii de „filozofie” la Sfinţii 

Părinţi ai Bisericii, în: ”B.B.”, an. VI, nr. 9-10, 3 martie 1946, 

pp. 3-5; Încercări de critică literară în epoca patristică, în: 

„F.D.”, an LXI, nr. 25-26, 16 iunie 1946, pp. 4-5; Sfântul 

martir Cassian, în „B.B.”, an. VII, nr. 27-28, 7 iulie 1946, 

p.4 şi nr. 29-30, 21 iulie 1946, pp. 7-8; Artişti păgâni 

convertiţi la creştinism, în: „F.D.”, an. LXI, nr. 46-47, 10 

octombrie 1946, pp. 4-5; nr. 48-49, 24 noiembrie 1946, pp. 

3-4; În căutarea adevărului (Hermia Filosoful”), în „B.B.”, 

an VIII, nr. 3-4, 19 ianuarie 1946, pp. 2-5; „Carpe rosam”, în: 

„B.B.”, an. VII, nr. 21-22, 25 mai 1947, pp. 3-4; Sfântul Ioan 

cel Milostiv patriarhul Alexandriei, în: „Duh şi Adevăr”, 

an. VII, nr.7-9, iulie-septembrie 1947, pp. 11-15, an. VIII, 

nr. 10-12/1947 şi 1-3/1948, octombrie 1947- martie 1948, pp. 

6-10; Încercări de estetică creştină – Frumuseţea omului”, 

în: „A.B.”, an. IV, nr. 7-12, iulie-decembrie, 1947, pp. 178- 

185; Darul lacrimilor, în: „Legea românească”, Oradea, 

an. XXVII, nr. 13-14, 15 iulie 1947, pp. 96-97; „Sfinţi” 

şi „fericiţi” Părinţi ai Bisericii, în: „F.D.”, an. LXII, nr. 

28-29, 13 iulie 1947, p. 7 şi nr. 30-31, 27 iulie 1947, pp. 

2-4; Veacul râsului, în: „Legea românească”, an. XXVII, 

nr. 15, 1 august 1947, pp. 110-111; Ceva despre un mic cod 

creştin al manierelor elegante din sec. XII, în: „F.D.”, an. 

LXII, nr. 36-37, 14 septembrie 1947, pp. 2-4; Sf. Grigorie 

din Nazianz autor dramatic? în: „F.D.”, an. LXII, nr. 42-43, 

9 noiembrie 1947, p. 5, nr. 44-45, 23 noiembrie 1947, pp. 

2-4; Limitele perioadei patristice, în: „F.D.”, an. LXII, nr. 

46-47, 7 decembrie 1947, pp. 2-3; Moartea ereticului Arie 

în lumina documentelor istorice, în: „Biserica şi Şcoala” (în 

continuare „B.Ş.”), an. LXXII, nr. 7, 15 februarie 1948, 

pp. 48-50 şi nr. 8, 22 februarie 1948, pp. 56-57; Din viaţa 

Sfântului Ioan Scărarul, în: ”B.B.”, an. VIII, nr. 12-13, 28 

martie 1948, pp. 3-6; Încercări portretistice în literatura celor 

dintâi secole creştine, în: „F.D.”, an. LXIII, nr. 30-31, 25 

iulie 1948, pp. 2-4; Generalităţi asupra stilului literaturii 



patristice, în: „F.D.”, an. LXIII, nr. 34-35, 22 august 1948, 

pp. 2-4; Onomastica patristică în limba română, în: „F.D.”, 

an. LXIII, nr. 36-37, 5 septembrie 1948, pp. 3-5; Sfântul Hippolyt: 

Predică la Sfânta Teofanie, traducere, în: „F.D.”, an. 

LXIV, nr. 3-5, 30 ianuarie 1949, pp. 6-8; nr. 6-8, 20 februarie 

1949, pp. 5-7; Uniunea ipostatică explicată de Leonţiu din 

Bizanţ, în: „Telegraful român” (în continuare „T.R.”), Sibiu, 

an. XCIX, nr. 43-44, 15 noiembrie 1951, p. 2; Traducerile 

româneşti din literatura patristică făcute după versiuni 

ruseşti (Scara raiului a lui Ioan Klimax), în: „M.B.”, an. IV, 

nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1954, pp. 25-30; Un mare 

predicator de limbă latină: Petru Hrisologul, în: „M.B.”, an. 

V, nr. 10-12, octombrie – decembrie 1955, pp. 14-24; Cultura 

veche slavă, păstrătoare a comorilor patristice, în: „M.B.”, 

an V, nr. 10-12, octombrie – de-cembrie 1955, pp. 73-74; 

Rugăciunea de umilinţă a Sf. Efrem Sirul, în: „M.B.”, an VI, 

nr. 4-6, aprilie – iunie 1956, pp. 38-40; Canonul cel Mare 

al Sf. Andrei Cretanul, în: „M.B.”, an. VI, nr. 4-6, aprilie – 

iunie 1956, pp. 40-44; La originea „pastoralelor” de azi 

(Epistolele pascale ale Sf. Atanasie cel Mare), în: „M.B.”, 

nr. 4-6, aprilie – iunie 1956, pp. 101-102; Contribuţia 

scolaştilor la înţelegerea „Scării” Sfântului Ioan Klimax, în 

„Mitropolia Moldovei şi Sucevei” (în continuare „M.M.S.”, 

an. XXXIII, nr. 8-9, august-septembrie 1957, pp. 602-606; 

Despre cele opt duhuri ale răutăţii (Ioan Damaschin), în: 

„T.R.”, an. 105, nr. 35-36, 15 septembrie 1957, p. 3.; Ucenicii 

Sfinţilor Apostoli ne învaţă, în: „T.R.”, an 106, nr. 15-16, 15 

aprilie 1958, p.4; Calea de mijloc, în: Telegraful român”, 

an. 106, nr. 21-22, 1 iunie 1958, p.4; Scara şi treptele în 

viaţa duhovnicească, în „M.M.S.”, an. XXXIV, nr. 5-6, 

mai – iunie 1958, pp. 453-459 (prezentare de preot prof. 

Milan Şesan, în rev. „Byzantinoslavica”, Praga, XX-e année, 

nr. 2/1959, p. 375); Cu privire la semnificaţia originară 

a cuvântului „catolic”, în: „Mitropolia Ardealului” (în 

continuare „M.A.”), an. IV, nr. 1-2, ianuarie – februarie 

1959, pp. 42-53 (prezentare de preot prof. M. Şesan, în 

rev. „Byzantinoslavica”, Praga, XX-e année, nr. 1/1960, 

p. 140 şi în „Theologische Literaturzeitung”, nr. 10/1961, 

p. 794); Chipul preotului adevărat după Fericitul Ieronim, 

în „Mitropolia Olteniei”, an. XI, nr. 1-2, ianuarie-februarie 

1959, pp. 24-31; Frumuseţea ca atribut al Dumnezeirii, în: 

„Studii Teologice” (în continuare „S.T.”), seria II, an. XI, nr. 

5-6, mai-iunie 1959, pp. 297-313; Cum trebuie să ne rugăm 

(Origen: Despre rugăciune), în: „T.R.”, an 107, nr. 27-28, 15 

iulie 1959, p. 2.; Circulaţia unei scrieri patristice în Ardeal 

(Scara raiului), în „M.A.”, an. IV, nr. IV, nr. 7-8, iulieaugust 

1959, pp. 594-595; Aspecte din lirica ambroziană, 

în „S.T.”, seria II, an. XI, nr. 7-8, septembrie-octom-brie 

1959, pp. 443-452; Actualitatea tratatului lui Tertulian: 

Despre prescripţia ereticilor, în: „M.M.S.”, an. XXXV, nr. 

9-12, septembrie-decembrie 1959, pp. 580-588; Sedulius: 

Imn la naşterea lui Hristos, (trad.) în colaborare cu pr. Petru 

Iacobescu, în: „Îndrumătorul bisericesc al Arhiepiscopiei 

Sibiului pe anul 1960”, Sibiu, 1960, p. 169; Ambrozie: 

De lucruri veşnic creator, (trad.) în: „Telegraful român”, 

an 108, nr. 33-34, 1 septembrie 1960, p. 4; Contribuţia unui 

scriitor vechi creştin la înţelegerea sistemului filozofic a 

lui Protagora, în rev. „M.A.”, an. V, nr. 7-8, iulie-august 

1960, pp. 560-562 (traducere germană, în: Bibliotheca classica 

orientalis, Berlin, Heft 4, 1963, pp. 246-247); Tălmăciri

din lirica ambroziană, în: „M.M.S.”, an. XXXVII, nr. 1-2, 

ianuarie-martie 1961, pp. 9-17. 

14 Poate fi înlocuit „Tatăl nostru” cu rugăciuni 

improvizate, în: „Almanahul parohiei ortodoxe române 

din Viena pe anul 1964”, Viena, 1963, pp. 46-48; Alesul lui 

Dumnezeu (Arhiepiscopul Victorin Ursache), în: Calendarul 

„Credinţa” pe 1976- Detroit, pp. 62-64; Din istoria şi viaţa 

poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Române, în: „Almanahul 

parohiei ortodoxe române din Viena pe anul 1977”, 

Viena, 1977; Comuniunea Bisericilor, în: „M.B.” an XXIV, nr. 

4-6, aprilie-iunie 1974, pp. 206-211, versiune germană: Zur 

Gemeinschaft der Kirchen, în: „Standpunkt, Evangelische 

Monatsschrift”, II Jahrgang, Heft 12, Dezember 1974, pp. 

324-325; Temeiul învăţăturii noastre, în: Calendarul ortodox 

„Credinţa” pe anul 1966, Detroit, 1965, pp. 38-39; Originea 

şi semnificaţia unei vechi legende, în: Calendarul ortodox 

„Credinţa” pe anul 1974, Detroit, 1974, pp. 47-49; Chipul 

lui Iisus, în: rev. „Vestitorul”, Paris, seria II, an. VIII, nr. 1-5, 

ianuarie-mai 1980, pp. 29-30; Afinităţi româno-franceze, în: rev. 

„Vestitorul”, seria II, an. VIII, nr. 1-5, ianuarie-mai 1980, pp. 33- 

34; Eufrosin Poteca bursier la Paris, în: rev. „Vestitorul”, seria 

II, an. VIII, iunie-iulie 1980, pp. 13-14; Napoleon în conştiinţa 

românilor, în: rev. „Vestitorul”, Paris, seria II, an VIII, nr. 6-9, 

iunie-iulie 1980, pp. 41-44; Pomul de Crăciun, în: rev. „Vestitorul”, 

Paris, seria II, an. VII, nr. 6-12, iunie-decembrie 1979, 

pp. 49-52; Ouăle de Paşti, în rev. „Vestitorul”, Paris, seria II, an. 

VIII, nr. 1-5, ianuarie-mai 1980, pp. 31-32; Foloasele trezviei, 

în: „The Altar”, Almanah 1970, Londra, pp. 94-96; Mireasma 

duhovnicească, în: „Almanahul parohiei ortodoxe române din 

Viena”, XIX, 1980, pp. 83-85; „Vertical” şi „orizontal” în 

terminologia ecumenistă, în: Calendarul „Credinţa” pe anul 

1975, Detroit, 1975, pp. 117-119. 

15 Egyik, Románia területén levõ, régi baptisztérium 

theológiai bizonysága (Mărturia teologică a unui vechi 

baptisteriu de pe teritoriul României), în: „Református 

Szemle”, Cluj, an. LXX, nr. 1, ianuarie-februarie 1977, pp. 

8-10; Goana după senzaţional (Evanghelia Sf. Toma), în: 

rev. „M.B.”, an XXV, nr. 4-6, aprilie-iunie 1975, pp. 271-274 

şi Felfedeztek egy új Evangéliumot? (S-a descoperit o nouă 

Evanghelie ?), în: „Református Szemle”, Cluj, an. LXIX, 

nr. 4, iulie-august 1976, pp. 269-272. 

16 Ioan Scăraru, Scara raiului, Ed. Amarcord, Timişoara, 

1994; ed.II, 1997; ed.III, 2000; ed.V, 2004. 

17 Bucureşti, Ed. Anastasia, 1995. 

18 Birăescu, Zărie, op.cit., p.61. 

19 Alexe, op.cit., p.19. 

20 Învăţătura creştină ortodoxă, Ed. Mitropoliei 

Banatului, Timişoara, 1971; Pedobaptismul de-a lungul 

vremii, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1975; Fundamentarea 

teologică a pedobaptismului, Ed. Mitropoliei Banatului, 

Timişoara, 1979; Temeiurile învăţăturii ortodoxe, Ed. 

Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1981; Învăţătura ortodoxă 

despre mântuire, Ed. Mitro-poliei Banatului, Timişoara, 

1983; Învăţături ale Bisericii Ortodoxe, Ed. Mitropoliei 

Banatului, Timişoara, 1987. 

21 Mărturii despre anul 1918 la Caransebeş. Extras 

din Studii şi comunicări de Etnografie şi Istorie, vol. II, 

Caransebeş, 1977, pp.477-480; Biserica românească din 

nord-vestul ţării în timpul prigoanei horthyste, Ed. Institutului 

Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 


Bucureşti, 1986. 

22 Credinţă şi viaţă, Ed. Dacia, Cluj, 2001; Pe firul 

vremii – meditaţii ortodoxe, Ed. Jurnal literar, Bucureşti, 

2000; Pe baricadele presei bisericeşti, vol..I-II, Ed. 

Mitropoliei Banatului, Timişoara 2000. 

23 Lev. Gillet, Semnificaţia cinstirii Sfintei Cruci 

(trad.), în rev. „M.B.” an. XVII, nr. 7-9, iulie-sep-tembrie 

1987, pp. 493-495; Preot Georges Michonneau: Iisus Hristos 

însoţitorul creştinului în viaţă (trad.), în rev. „M.B.”, 

an.XIX, nr. 10-12, octombrie-decembrie 1969, pp. 670- 

678; Rugăciunea şi viaţa (trad. după Mitrop. Antonie Bloom); 

Căi noi pentru rugăciune (trad. după Max Thurian, în rev. 

„M.B.”, an. XVIII, nr. 10-12, octombrie-decembrie, pp. 

661-665. De remarcat şi faptul că pastorala de la Crăciunul 

anului 1963 a apărut sub titlul Weihnachten, Fest des 

Friedens und der Versöhnung, în vol. Einheit und Frieden. 

Ökumenische Predigten gesammelt und herausgegeben von 

Gerhard Bassarak, Berlin, 1978, pp. 236-238. 

24 În anul 1962 este ales membru permanent 

al „Grupului de studii patristice” înfiinţat de Comisia 

„Credinţă şi constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, 

iar între anii 1978-1981 a activat ca membru în Comitetul 

central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi a fost delegat 

de Patriarhia Română la instalarea papilor Ioan Paul I 

şi Ioan Paul II. De asemenea a făcut parte din delegaţiile 

Bisericii noastre care au vizitat: Patriarhia Bulgară (1966), 

Bisericile vechi-orientale din Armenia, Egipt, Etiopia şi Siria 

(1969, 1979, 1997), Patriarhia Rusă (1971), Biserica Greciei 

(1971), Biserica din Etiopia (1971), Biserica romano-catolică 

din Belgia (1972), Biserica luterană din Suedia (1987), 

Patriarhia Ecumenică (1978, 1981, 1989), Patriarhia Sârbă 

(1981, 1995), Patriarhia Alexandriei (1998) şi Patriarhia 

Ierusalimului (2000). A mai participat la diferite întâlniri, 

congrese, conferinţe cu caracter teologic şi ecumenic în: 

S.U.A, Germania, Anglia, Danemarca, Franţa, Finlanda, 

Elveţia, Cehoslovacia. 

25 Eforturile Sfântului Vasile pentru unitatea Bisericii, 

comunicare susţinută în august 1964 la Aarhus, în 

Danemarca, cf. Asist. Ştefan C. Alexe, Studiile patristice 

într-o perspectivă ecume-nică, în: „Ortodoxia”, XVIII (l966), 

nr.3, p.489. 

26 cf. Cuvânt înainte, p.6. 

27 Quo vadis, p.109. 

28 Lazu, op.cit., pp.142-143. 

29 Alexe, op.cit., p.19. 

30 A se vedea: Pr.prof. Ioan G. Coman, Participarea 

delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române la lucrările Congresului 

al IV-lea Internaţional de Studii Patristice de la 

Oxford, în „Biserica Ortodoxă Română, LXXXI (1963), 

nr.11-12, p.1109. Comunicările susţinute cu prilejul acestor 

participări au fost publicate actele Congresului de la Berlin, 

„Studia Patristica”, colecţia Texte und Untersuchungen şi 

respectiv în rev. „Zeichen der Zeit”, Berlin, nr.10/octombrie 

1970, pp.375-379. 

31 A se vedea şi: pr. Petru Dorobanţu, Mitropolia 

Banatului - patru decenii de la reînfiinţare, în „Biserica 

Ortodoxă Română”, Bucureşti, anul CVI, nr.1-2, ianuariefebruarie, 

1988, pp.90-97. 

32 Virgil Nemoianu, Jocurile divinităţii, Ed.Fundaţiei 

Culturale Române, Bucureşti, 1997, p.138. 


7


SCRIITORUL NICOLAE CORNEANU 

(Text reprodus din Dicţionar al Scriitorilor din Banat. Concepţie, coordonare generală 

şi revizie: Alexandru Ruja, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005, p.190-195) 

CORNEANU NICOLAE. S-a născut la 21 

noiembrie 1923, în oraşul Caransebeş, judeţul Caraş- 

Severin. Studii preuniversitare: Şcoala Primară din 

Caransebeş (1930-1934); Liceul „Traian Doda”, Caransebeş 

(1934-1942). Studii universitare: Facultatea 

de Teologie, Bucureşti (1942-1946). 

Debut în presă: „Foaia diecezană”, Caransebeş, 

nr. 34 şi 35, 1943, studiul teologic Activitatea episcopală 

după Sf. Ciprian. Debut editorial: Învăţătura 

creştină ortodoxă, Editura Mitropoliei Banatului, 

Timişoara, 1971, 134 p. Membru al Uniunii Scriitorilor 

din România (1992). Membru de onoare al Academiei 

Române (1992). Doctorat în Teologie cu teza Viaţa şi 

petrecerea Sfântului Antonie cel Mare (Facultatea de 

Teologie, Bucureşti, 1946-1948). Este doctor honoris 

causa al: Institutului Teologic Protestant din Cluj 

(1978), Universităţii de Vest din Timişoara (2003), 

Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Universităţii 

de Medicină din Timişoara (2003). 

A funcţionat ca profesor la Academia Teologică 

din Caransebeş (1947-1948), consilier administrativ 

al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului (1952- 

1956), profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş 

(1956-1959), conferenţiar universitar la Institutul Teologic 

din Sibiu (1959-1960). În 1960 a fost hirotonit 

preot şi a fost ales Episcop al Aradului, Ienopolei şi 

Hălmagiului. În februarie 1962, Colegiul Electoral al 

Patriarhiei Române l-a ales ca Arhiepiscop al Timişoarei 

şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. Instalarea 

s-a făcut la 4 martie 1962 în Catedrala mitropolitană din 

Timişoara de către patriarhul Justinian Marina. 

Colaborări la reviste din ţară: „Foaia Diecezană”, 

Caransebeş; „Biserica bănăţeană”, Timişoara; „Biserica 

şi şcoala”, Arad; „Legea românească”, Oradea; 

„Telegraful român”, Sibiu; „Duh şi adevăr”, Timişoara; 

„Altarul Banatului”, Caransebeş şi Timişoara; „Mitropolia 

Banatului”, Timişoara; „Mitropolia Ardealului”, 

Sibiu; „Mitropolia Olteniei”, Craiova; „Mitropolia 

Moldovei şi Sucevei”, Iaşi; „Studii teologice”, 

Bucureşti; „Ortodoxia”, Bucureşti; „Jurnalul literar”, 

Bucureşti. 

Colaborări la reviste din afara ţării: „Verbum 

caro” – Taize, Franţa; „Die Zeichen der Zeit” – Berlin. 

Există un şir de imagini ale Oraşului pe care 

secolul XX le-a modificat cu o viteză enormă. Scrie, 

într-un studiu despre Sorin Titel, Livius Ciocârlie: 

„Bănăţean el însuşi (ca şi Sorin Titel, n.n.), autorul 

acestor rânduri a trăit, copil, câteva vacanţe într-un 


Caransebeş fabulos. Ieşind pe poarta casei, întărită ca 

o cetate, i se deschideau în toate părţile drumuri către 

aventură. Spre stânga se putea merge multă vreme, în 

soarele galben de amiază, printre vânzători de brânză, 

cătane, câini de pripas, trăsuri, în braţe cu un aluat 

de pâine, către o brutărie îndepărtată, la copt. Sau se 

făcea duminică după amiază, căzărmi austriece severe, 

plimbări nesfârşite de-a lungul lor, cu două fetiţe de 

mână, volănaşele, panglicele lor albastre, mătuşile şi 

unchii la trei paşi în urmă, eşarfa de mătase, uniforma 

de gală, savia pe caldărâm, plictiseala în oase, ca un 

somn. La dreapta, în altă zi, se deschidea bulevardul 

spre fluviu, prăvălia adâncă, umbrită, cu găleţi, cuie, 

coase... Astăzi toate sunt la locul lor, însă s-au stafidit, 

brutăria fusese la doi paşi, după colţ, bulevardul e 

o stradă de cincizeci de metri, fluviul e o stradă de 

cincizeci de metri, fluviul se varsă în Timiş, grădinile 

sunt mici.” (Sărbătoarea şi umbra, în Eseuri critice, 

Ed. Facla, 1983, p. 62-63). Livius Ciocârlie decupează 

două şiruri de imagini, primul modelat de copilărie – o 

copilărie sincronă cu a lui Sorin Titel, desfăşurată la începutul 

deceniului al cincilea al veacului trecut, şi altul, 

dintr-o maturitate care se confruntă cu anii copilăriei. 

Imaginile mele despre Oraş sunt altele, legate mai ales 

de periferiile localităţii, egale cu ele însele, risipindu-se 

într-un uriaş parc natural – Teiuş – în care mai copilărise 

Corneliu Baba. E spaţiul sărbătoresc al Oraşului, locul 

plimbărilor duminicale şi al reveriilor. În preajma lui 

îşi plasa Horia Pătraşcu adolescenţii „huligani” supuşi 

unei pedagogii criminale. 

Totul se aduna în anii 50 în parcul central, în 

jurul statuii generalului Dragalina, erou al primului 

război mondial. Şi în jurul Liceului nr. 1, Traian Doda 

astăzi (aflat dintotdeauna pe strada Efrem Zacan). Cu 

totul alte imagini descopăr în nuvelele lui Rene Fulop- 

Miller, publicate în Statele Unite la începutul anilor 

cinzeci (secolul trecut) – nuvele care ar viza secolul al 

XIX-lea al oraşului. În centru se afla statuia imensă a 

Mariei Tereza. Notabilităţile au alte trasee şi alte ritualuri. 

Oraşul îşi schimbă mereu feţele pentru cel care 

vrea să surprindă imediatul. Vagi indicative lasă însă 

loc unei lecturi mai adânci. 

Care ar fi ele? Spaţiul definit de statuia Mariei 

Tereza desena comunitatea grănicerească – loc al 

oamenilor liberi. Funcţia militară şi cea sacerdotală 

se întâlnesc mai ales după ce episcipul Ioan Popasu 

mută la Caransebeş secţia română a Seminarului 

Teologic de la Vârşeţ (de acolo plecaseră Şaguna şi 

Tincu-Velia). Institutul Teologic din Caransebeş va

câştiga o autoritate deosebită în acest spaţiu al oamenilor 

liberi. În 1869 studenţii Institutului vor constitui 

o societate de lectură pe care au numit-o „cursul practic 

pentru calificaţiunea în limba română” (vezi şi Eugenia 

Glodariu, Asociaţiunile culturale ale tineretului 

studios român din monarhia habsburgică, Cluj- 

Napoca, 1998, p. 115-116). Episcopia devine un reper 

al rezistenţei naţionale în acest spaţiu, până în 1867, 

al regimului grăniceresc. Cultul literaturii române 

rămâne viu, paginile clasicilor, sacre. O publicaţie 

precum „Foaia diecezană”, trecerea unor ierarhi de 

seamă prin reşedinţa episcopală a oraşului vor defini, 

deopotrivă, opţiunile religioase 

– sacerdotale – cât 

şi cele luptătoare ale acestui 

spaţiu. 

Un alt fel de a gândi 

Imaginea scriitorului. 

Tradiţia culturală a oraşului 

Caransebeş, cu cărturari 

de seamă, unii legaţi de 

Institutul Teologic, alţii 

de performanţe culturale 

mai vechi, capătă un sens 

nou prin acţiunea Mitropolitului 

Nicolae Corneanu, 

profesor erudit, intelectual 

al unei actualităţi vii, 

cititor de cărţi de teologie 

dar şi de filosofie, lector 

pasionat al ziarelor şi revistelor 

de ultimă oră din 

care decupează segmente 

semnificative pentru definirea 

timpului prezent; pentru 

acţiunea sa de lider spiritual. 

Sunt trei mari domenii 

pe care acţiunea culturală 

a Î.P.S. Nicolae Corneanu 

le-a ilustrat cu strălucire: 

patristică, ecumenism, recuperarea 

valorilor spirituale, 

literare, abandonate de ultimul secol al culturii. Este 

întâi un important teolog şi chiar experienţa ortodoxiei 

îl leagă de o tradiţie românească. Alte personalităţi ale 

bisericii propuneau, în demersul lor, limitările drastice 

ale teritoriului care le-a fost dat în pază. Afirmaţiile 

lor sunt le-gate aproape întotdeauna de excluderi, 

binecuvântările presupun (şi) anatema. Scrisul înaltului 

ierarh, al intelectualului, al cărturarului N.C. este, 

mai întâi, al îngăduinţei, al acceptării creştine. Î.P.S. 

Nicolae Corneanu manifestă o toleranţă care implică, 

deopotrivă, judecata/ înţelepciunea teologului cât şi 

profunzimea analizelor. Profunzime care derivă dintr- 


o foarte bună cunoaştere şi înţelegere a fenomenului 

cultural. 

Se poate spune că Mitropolitul Nicolae Corneanu 

scrie o „altă istorie a culturii/ literaturii” în 

care autorii fundamentali ai scrisului românesc sau de 

aiurea vorbesc altfel: ca nişte adevăraţi creştini. Eminescu, 

Blaga, Panait Istrati, Mircea Vulcănescu, Mircea 

Eliade, Constantin-Virgil Gheorghiu, Ion Luca, Emil 

Cioran, G. Călinescu sunt citiţi din unghiul de vedere 

al liderului spiritual care simte pulsul şi adevărurile 

prezentului. Omul tradiţional care este teologul se 

implică în devenirea zilei de azi. 

Despre cei mari 

ai culturii Mitropolitul 

Nicolae Corneanu 

vorbeşte cu smerenie. 

Ei aparţin nu doar valorilor 

literare, ci şi celor 

spirituale. Ceea ce s-a 

spus despre marii gânditori, 

scriitori, artişti, 

în anii comunismului 

(anii ateismului militant) 

era, de prea multe ori 

neadevărat şi, din punctul 

de vedere al omului religios, 

insultător. Dintre 

numeroasele articole/ 

studii pe care N.C. le 

scrie despre Eminescu, 

mereu bine informate – 

cu informaţia la zi -, am 

desprinde Eminescu şi 

teologia. Pornind de la 

manuscrisele lui Eminescu, 

autorul descoperă 

un scriitor despre care se 

poate vorbi altfel: 

„Consideraţiile de 

până aici ne dezvăluie 

– este evident – un Eminescu 

despre care s-a 

vorbit mai puţin până acum. În orice caz, el a fost nu 

numai un geniu al literelor, ci, putem spune fără a greşi, 

un adevărat savant, care şi-a pus cunoştiinţele, inclusiv 

cele de natură religioase, în slujba scrisului”. (În pas 

cu vremea, Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 

2002, p. 50). 

Şi mai evidentă este polemica în studiile pe 

care le consacră lui Emil Cioran, Mircea Eliade, 

C.V.Gheorghiu: 

„Pe cât de strălucitoare în expresie (este opera 

lui Cioran, n.n.) pe atât de dură în profunzimea 

conţinutului, ea face procesul moral al unui secol aflat 


9

la conjuncţia între bunăstarea tehnologică şi decadenţa 

spirituală.” Şi: „Din păcate, cu Emil Cioran s-a întâmplat 

ceea ce a caracterizat atitudinea noastră, a românilor, 

faţă de majoritatea oamenilor reprezentativi pe 

care i-am produs: ingratitudinea. Nu i-am preţuit cum 

se cuvenea, atâta timp cât s-au aflat în viaţă, nici pe 

Mircea Eliade, nici pe Eugen Ionescu, nici pe Emil 

Cioran, nici pe alţii, ca să nu-i înşirăm pe toţi. Dacă 

aceasta reprezintă proverbiala noastră ingratitudine 

faţă de cei care au dus faima României în lume... nu 

trebuia ca să facem acest lucru noi, oamenii bisericii.” 

(Pe firul vremii, Meditaţii ortodoxe, Editura „Jurnalul 

literar”, 2000, p. 41). 

Un text antologic este, în această privinţă, 

eseul Domnule Blaga, iartă-ne!. E vorba de războiul 

teologilor, declanşat de volumul Religie şi spirit, şi 

la care teologii momentului, între carte şi părintele 

Stăniloaie (autor al unei cărţi devenite, în timp, celebră, 

Poezia dlui Lucian Blaga faţă de creştinism 

şi ortodoxie) angajau atitudini necruţătoare. În fiecare 

dintre articole/ eseurile sale, autorul pune la dispoziţia 

cititorului documente rare, uneori rarisime, care 

stimulează dialogul. Paginile de popularizare aparţin 

rostirii omului tradiţional, dar şi teologului a cărui rostire 

elimină orice frază afectat-intelectuală. El caută (ca 

să-i parafrazăm un titlu) „literatura care măngâie” – o 

literatură prea des abandonată de momentul pe care îl 

traversăm. Semnificativ este, din acest punct de vedere, 

articolul/ eseul Pagini ale dramaturgiei religioase care 

se ocupă nu doar de autori „actuali”. Piese religioase 

au scris, arată Mitropolitul Nicolae Corneanu, Radu 

Stanca, G. Călinescu, Haralamb Lecca, Nicolae Iorga, 

D.Şt. Petruţiu, Eliza V. Cornea, B. Fundoianu, Şt. 

Neniţescu, Leonida Teodorescu, Isaia Răcăciuni, V. 

Voiculescu, Pavel Chihaia, I.M. Sadoveanu, Lucian 

Blaga, ca să ne atragă atenţia asupra dramaturgiei lui 

Ion Luca. Ca să ajungă la înţelesurile dramaturgiei lui 

Ion Luca, Î.P.S. Nicolae citeşte (reciteşte) cărţi/ studii/ 

articole de V. Anania, I. Diacu, Nichifor Crainic, N. 

Cârlan, Petru Comarnescu ş.a. Părintele Mitropolit 

Nicolae Corneanu este un cititor de cursă lungă, iar 

mărturisirea cu care îşi începe colaborarea la „Jurnalul 

literar” (seria nouă) merită atenţia. El este, ne spune 

eruditul teolog, de mai bine de şaizeci de ani, cititor 

de presă culturală: 

„Eram în primii ani de studenţie când am început 

să citesc regulat „Jurnalul literar”. Articolele 

conducătorului acestei reviste m-au atras în aşa măsură 

încât, deşi nu îi urmam cursurile, m-am dus să-l ascult. 

A fost ceva fascinant şi am rămas profund impresionat. 

În primul rând m-a uimit felul său de a se exprima, 

intonaţiile vocii şi figurile de stil la care recurgea.” 

Unele articole (care rămân mereu şi de popularizare: 

un înalt ierarh se adresează întotdeauna tuturor, 



nu doar unei elite) sunt reîntoarceri către admiraţii din 

adolescenţă şi tinereţe. 

Cercetarea scrierilor patristice nu este lipsită 

şi de o adeziune sentimental-poetică. Un volum al 

Mitropolitului Nicolae Corneanu se numeşte Farmecul 

scrierilor patristice: 

„Din momentul când am aflat prima dată că 

există o literatură specifică primelor secole creştine şi, 

mai ales, când am putut citi câte ceva din scrierile autorilor 

de odinioară, am simţit o atracţie care m-a stimulat 

în strădania mea de a-mi însuşi limba textelor originale. 

[...] Pe măsură ce am continuat studierea literaturii 

numită de obicei patristă, adică a Părinţilor Bisericii 

vechi creştine, am aflat că farmecul pe care l-a exercitat 

asupra mea l-au resimţit mullţi alţii de-a lungul 

veacurilor, născându-se o disciplină de sine stătătoare, 

numită patrologia şi patristica. S-a observat repede 

că aceasta interesa nu numai pe teologi, ci, în aceeaşi 

măsură, pe filologi, pe iubitorii de literatură, filosofie, 

arte, chiar ştiinţă, în general pe orice intelectual autentic.” 

(Farmecul scrierilor patristice, Anastasia, 

2000, p. 5). Multipla calificare a strălucitului teolog (în 

filosofie, literatură, istoria civilizaţiilor) deschide o cale 

importantă către judecarea valorilor culturale. 

Nu trebuie să uităm numeroasele traduceri/ 

exegeze pe care le-a realizat Î.P.S. Nicolae. Sunt legate de 

aceeaşi blândă erudiţie şi de aceeaşi limbă românească 

exemplară pe care ilustrul teolog (şi strălucitul orator!) 

o foloseşte în rostirea sa curentă. Pedagogul, profesorul, 

naratorul nu rămâne în afara dialogului cu publicul 

său studios. Timişoara a propus tineri cărturari care au 

prelungit mesajul Înaltpreasfinţiei sale, prin traduceri, 

execeze, demersuri intelectuale majore: Dan Negrescu, 

Claudiu T. Arieşan, Marius Lazurcă, Robert Lazu sunt 

numai câţiva dintre aceştia. 

Bibliografia operei: 

Învăţătura creştină ortodoxă, Editura Mitropoliei 

Banatului, Timişoara, 1971; 

Ieşit-a Semănătorul. Culegere de predici, 

Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1974; 

Temeiurile învăţăturii ortodoxe, Editura 

Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1981; 

Învăţătura ortodoxă despre mântuire, Editura 

Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1983; 

Culegere de predici, Editura Mitropoliei Banatului, 

Timişoara, 1984; 

Studii patristice, Editura Banatului, Timişoara, 

1984; 

Biserica românească din nord-vestul ţării 

în timpul prigoanei hortyste, Editura Patriarhiei, 

Bucureşti, 1986; 

Patristica mirabila, Editura Mitropoliei Banatului, 

Timişoara, 1987;

Quo vadis? Studii, note şi comentarii teologice, 

2 volume, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 

1990; 

Viaţa Fericitului Pahomie, Editura Anastasia, 


Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie, Editura 

Amarcord, Timişoara, 1998; 

Oxigen şi Celsius, Editura Anastasia, Bucureşti, 

1999; 

Pe firul vremii, Editura „Jurnalul literar”, 


Ioan Scărarul: Scara raiului, traducere, 

Editura Amarcord, Timişoara, ediţia I-IV, 2000-2003; 

Pe baricadele presei bisericeşti, 2 volume, 

Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 2000; 

Patristica mirabila, Editura Polirom, Iaşi, 

2001; 

Miscellanea patristica, Editura Amarcord, 

Timişoara, 2001; 

Credinţă şi viaţă, Editura Dacia, Cluj, 2001; 

Popasuri duhovniceşti, Editura Mitropoliei 

Banatului, Timişoara, 2002; 

Bibliografia critică: 

a) în volume: 

George Dinu, Toamna Mitropolitului Nicolae, 

Editura Mirton, Timişoara, 2002, 217 p.; 

Antonie, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit 

al Ardealului La patru decenii de arhipăstorire, (în) 

vol. Toamna Mitropolitului Nicolae, ed. Cit. P. 149- 

150; 

Timotei, Episodul Aradului, Îngemănare sfântă, 

(în) vol. cit., p. 161-157; 

Dr. Ernest Neumann, Modelul nostru providenţial, 

(în) vol. cit., p. 158-160; 

Ion Marin Almăjan, Întâlniri pline de învăţătură, 

(în) vol. cit., p. 177-178; 

Lucia Nicoară, Cultura Înaltului răsună ca o 

muzică, (în) vol. cit., p. 179-180; 

Robert Lazu, Autorul unei opere temeinice, (în) 

vol. cit., p. 189-195; 

G.I. Tohăneanu, Smerenia învingătorului, (în) 

vol. cit., p. 198; 

Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, 

Obişnuitul mitropolit al Banatului, (în) vol. cit., p. 

199-200; 

Artur Silvestri, Vremea seniorilor, vol. I, 

Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2004, 160 p.; 

b) în publicaţii: 

Sebastian Chilea, „Biserica Ortodoxă Română”, 

Bucureşti, an XCIII, nr. 3-4, martie-aprilie, 1975; Alf 

Johansen, „Journal of Ecumenical Studies”, New York, 

vol. XIII, nr. 1, Winter, 1976; George Alexe, „Tricolo- 


rul”, Toronto (Canada), tom II, nr. 3, noiembrie, 1982; 

I. Ionescu, „Glasul Bisericii”, Bucureşti, an XLV, nr.1, 

ianuarie-februarie, 1986; N. Dură, „Studii teologice”, 

Bucureşti, an XXXVIII, nr.1, ianuarie-februarie, 1986; 

T. Bodogae, „Mitropolia Ardealului”, Sibiu, an XXXI, 

nr. 2, martie-aprilie, 1986; ***, „Săpttămâna Culturală 

a Capitalei”, nr. 17 (802), vineri, 25 aprilie, 1986; Dan 

Ciachir, „Biserica Ortodoxă Română”, an CIV, nr. 5-6, 

mai-iunie, 1986; Vasile Mihoc, „Telegraful român”, 

Sibiu, an 134, nr. 25-28, 1 şi 15 iulie, 1986; C. Căliman, 

„Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, Iaşi, an LXII, nr. 4, 

iulie-august, 1986; I. Ionescu, „Ortodoxia”, Bucureşti, 

an XXXVIII, nr. 4, octombrie-decembrie, 1986; Marcu 

Bănescu, „Mitropolia Olteniei”, Craiova, an XXXVIII, 

nr. 6, noiembrie-decembrie, 1986; Al. Zub, „Anuarul 

Institutului „A.D. Xenopol”, Iaşi, XXIV, 1, 1987; 

Marcu Bănescu, „Mitropolia Olteniei, an XXXIX, nr. 

1, ianuarie-februarie, 1987; Ştefan Alexe, „Biserica 

Ortodoxă Română”, an CV, nr. 1-2, ianuarie-februarie, 

1987, p. 12-24; Teodor Baconsky, „Biserica Ortodoxă 

Română”, an CVI, nr. 3-4, martie-aprilie, 1988; Scarlat 

Popescu, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” an LXIV, 

nr. 4, iulie-august, 1988; T. Bodogae, „Mitropolia Ardealului” 

an XXXIII, nr. 4, iulie-august, 1988; Marcu 

Bănescu, „Mitropolia Olteniei”, an XL, nr. 5, septembrie-octombrie, 

1988; David Popescu, „Mitropolia 

Banatului”, Timişoara, an XXXVIII, nr. 5, septembrieoctombrie, 

1988; Artur Silvestri, „Cronica”, Iaşi, an 

XXIII, nr. 52 (1195), 23 decembrie, 1988; Mariana Ciolan, 

„Săptămâna Culturală a Capitalei”, nr. 32 (921), 12 

august, 1988; David Popescu, „Mitropolia Moldovei şi 

Sucevei”, an LXIV, nr. 5, septembrie-octombrie, 1988; 

Ernst Chr. Suttner, „Ostkirchliche Studien”, Wurzburg, 

an 38, caietul 4, 1989; Nicolae Dură, „Ortodoxia”, 

an XLI, nr. 1, ianuarie-martie, 1989; Nicolae Dură, 

„Mitropolia Ardealului”, an XXXIV, nr. 3, mai-iunie, 

1989; Marcu Bănescu, „Mitropolia Olteniei”, an XLI, 

nr. 2, martie-aprilie, 1989; Marcu Bănescu, „Revista 

Teologică”, Sibiu, an I (73), nr. 4, iulie-august, 1991; 

Gh. Petraru, „Teologie şi viaţă”, Iaşi, an II (LXVII), 

nr. 1-3, ianuarie-martie, 1992; Cătălina Velculescu 

„Jurnalul literar”, an VII, nr. 47-52, ianuarie-februarie, 

1997; Constantin Necula, „Revista Teologică”, an IX, 

nr. 2, aprilie-iunie, 1999; David Gabrielli, „Confronti”, 

Roma, nr. 7-8, iulie-august, 1999, p. 17-20; Constantin 

Necula, „Revista Teologică”, aprilie-iunie, 1999; Ciprian 

Vălcan, „Paralela 45”, Timişoara, 29 februarie, 

2000; Cristian Pătrăşconiu, „Orizont”, nr. 1, 2004 

(interviu); Smaranda Vultur, „Orizont”, nr. 12, 2004. 

(Textul critic despre operă: C. Ungureanu; date 

biografice, bibliografia operei, bibliografia critică: Al. 

Ruja) 


11

În întâmpinarea dorinţei mele de a aduna date 

despre viaţa şi activitatea lui Aurel Cosma junior 

(1901-1983), în vederea elaborării unei monografii 

consacrate acestuia, în ultima vreme se implică 

profund cu neasemuită generozitate distinsa doamna 

Aurora Pop, cumnata ilustrului cărturar, publicist, 

scriitor şi cercetător timişoarean. 

După decesul soţiei (în anul 1979) dr. Aurel 

Cosma jr., având sănătatea grav afectată, a fost 

sprijinit – cu deplină dăruire creştinească – de 

doamna Aurora Pop, sora incomparabilei lui partenere 

de viaţă, Maria Cosma, atât de des evocată, cu 

statornică evlavioasă căldură, în paginile memorialistice 

ale vrednicului ei soţ. 

Din fondul documentar lăsat de Aurel 

Cosma jr. doamnei Aurora Pop, am publicat valoroasa 

lucrare Amintiri despre Nicolae Titulescu 

(Editura Zamolsara, Timişoara, 2006). Între materialele 

documentare pe care mi le-a pus, recent, 

la dispoziţie doamna Aurora Pop, o îmbucurătoare 

surpriză mi-a făcut corespondenţa, din anii 1979- 

1980, dintre Aurel Cosma jr. şi Î.P.S.S. Nicolae 

Corneanu, mitropolitul Banatului. La rându-mi, aş 

dori ca publicarea acestui material să aibă plăcută 

întâmpinare din partea Părintelui Mitropolit, pe care 

nu l-am înştiinţat că am hotărât să-i închinăm un 

număr omagial aniversar al revistei “Coloana infinitului”, 

în cadrul căruia să punem în lumină această 

corespondenţă. Îmi cer iertare pentru îndrăzneală, 

care poate fi explicabilă prin teama că, dacă i-aş 

fi cerut învoire, Înaltpreasfinţitul Părinte – având 

proverbial-i modestie – n-ar fi încuviinţat săvârşirea 

demersurilor noastre întru marcarea binecuvântatei 

Sale aniversări. 

Încă o dată iertare pentru tăinuitul meu act 

publicistic, determinat de sincera preţuire pe care 

o avem pentru excepţionala activitate teologică, 

ştiinţifică şi culturală, pastoral-misionară, filantropică 

şi administrativ-gospodărească a Înalt Prea Sfinţiei 

Voastre, admiraţie pe care mi-o mărturisesc, acum, 

cu luminoasă dragoste creştinească, în calitate de 

smerit credincios şi de umil scriitor, publicist şi 

cercetător al istoriei culturale bănăţene. 

În urmă cu patru ani, în cadrul Asociaţiei 

Culturale “Constantin Brâncuşi”, am lansat proiectul 

“Pantheon Bănăţean”, pe care l-am susţinut, până în 

prezent, prin materiale publicate în revista “Coloana 


O PILDUITOARE CORESPONDENŢĂ 

SPIRITUALĂ 

AuRel TuRcuŞ 


infinitului” şi prin organizarea unor manifestări – în 

special simpozioane – dedicate celor mai însemnate 

personalităţi bănăţene, îndeosebi în împrejurarea 

momentelor împlinirilor rotunde – aniversare sau 

comemorative. 

Acum publicăm primul număr al revistei noastre 

dedicate unei mari personalităţi în viaţă. Am 

fost stimulat în luarea unei asemenea hotărâri chiar 

şi de consideraţii aparţinându-i Părintelui Mitropolit 

dr. Nicolae Corneanu. Marele sărbătorit în această 

toamnă, Înalt Prea Sfinţia Sa, scriind despre Emil 

Cioran, remarca faptul că, şi cu această personali- 

tate, “s-a întâmplat ceea ce a caracterizat atitudinea 

noastră, a românilor, faţă de majoritatea oamenilor 

reprezentativi pe care i-am produs: ingratitudinea. 

Nu i-am preţuit cum se cuvenea, atâta timp cât s-au 

aflat în viaţă, nici pe Mircea Eliade, nici pe Eugen 

Ionescu, nici pe Emil Cioran, nici pe alţii, ca să 

nu-i înşirăm pe toţi.” (Pe firul vremii. Meditaţii 

ortodoxe, Editura “Jurnalul literar”, 2000, p. 41). 

Eu, ca iniţiator al proiectului “Pantheon Bănăţean”, 

susţin, din tot sufletul, cuvenita apreciere şi a

personalităţilor în viaţă, alături de cele trecute în 

veşnicie, căci, numai astfel, putem avea, în prezent, 

o imagine completă a potenţialului creator al neamului 

nostru. Fără îndoială că, între personalităţile 

de totdeauna ale poporului român, una, cu cele mai 

strălucite împliniri spirituale, poartă binecuvântatul 

nume Nicolae Corneanu, înaltul ierarh şi membru 

de onoare al Academiei Române. De aceea, credem 

că ne-am împlinit o datorie de onoare închinându-i 

Înalt Prea Sfinţiei Sale acest număr special al revistei 

noastre. (Totodată, ne exprimăm regretul că, până 

în prezent, nu s-a învrednicit nimeni să elaboreze 

o lucrare monografică privind activitatea şi opera 

academicianului Nicolae Corneanu). 

Încă în urmă cu trei decenii – aşa după cum 

constatăm din corespondenţa pe care o publicăm 

acum – dr. Aurel Cosma jr., îl aprecia mult, în 

cunoştinţă de cauză, pe Părintele Mitropolit dr. 

Nicolae Corneanu şi îşi exprima bucuria pentru 

importantele realizări, de atunci, ale Înalt Prea 

Sfinţiei Sale. În virtutea acestei adânci admiraţii, 

corespondenţa lui este pătrunsă de o respectuoasă 

afecţiune, ceea ce le conferă scrisorilor sale o cuceritoare 

căldură sufletească. Mai mult chiar, cu ocazia 

unor daruri culturale – cărţi şi tabloul lui Aurel 

Cosma senior, liderul românilor bănăţeni la Marea 

adunare naţională de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 


1918 – Aurel Cosma junior face largi prezentări ale 

cadourilor, insistând pe detalii semnificative, inedite 

sau mai puţin cunoscute. În asemenea împrejurări, 

referirile sale devin confesiuni captivante, constituindu-se, 

totodată, în adevărate pagini de cultură şi 

istorie, acestea având un specific epistolar personal, 

cu o bogată încărcătură spirituală şi afectivă. Din 

această corespondenţă a lui Aurel Cosma jr. aflăm, 

de asemenea, şi multe date autobiografice, foarte 

folositoare pentru o mai bună cunoaştere a vieţii 

şi activităţii sale. O largă sferă istorico-culturală 

ne este dezvăluită de prezentarea de către Aurel 

Cosma jr. a unui bogat fond documentar personal, pe 

care l-a donat, cu generozitate, Arhivei Mitropoliei 

Banatului. 

Corespondenţa Înalt Prea Sfinţiei Sale, scrisă 

de mână, se caracterizează printr-o caldă sobrietate, 

din conţinutul scrisorilor desprinzându-se atenţia 

şi preţuirea pe care le acordă lui Aurel Cosma jr. 

Îi trimitea felicitări cu ocazia marilor sărbători 

creştine, i-a dăruit cărţi care au fost apreciate de 

Aurel Cosma jr. I-a mulţumit pentru simbolicele 

daruri culturale pe care i le-a făcut Aurel Cosma 

jr., în mod special – atât personal cât şi oficial – i-a 

transmis mari mulţumiri pentru fondul documentar 

donat Arhivei Mitropoliei Banatului. 

O bună parte din corespondenţă a fost 

“provocată” de Aurel Cosma jr., cu ocazia zilei de 

naştere sau a celei onomastice a Părintelui Mitropolit. 

Şi acest fapt m-a determinat să public, acum, 

corespondenţa de faţă, căci am sentimentul că 

Aurel Cosma jr. se bucură, de Acolo, de Sus, că, la 

sărbătorirea a 85 de ani de la naşterea Î.P.S.S. Nicolae 

Corneanu – este şi el prezent, prin admiraţia 

lui perenă pentru Părintele Mitropolit, exprimată, 

cu sinceritate, în epistolele sale. Din asemenea 

perspectivă, noi reţinem, în încheiere că această 

corespondenţă ne relevă o înălţătoare comunicare 

spirituală între două conştiinţe superioare, hărăzite 

de Bunul Dumnezeu să se ridice peste efemerul 

existenţei umane. 

* 

Încă nu s-a publicat o biografie completă 

a lui Aurel Cosma jr. Nu este cazul ca, acum, să 

trecem în revistă puţinele referinţe bio-bibliografice 

publicate, privind această proeminentă personalitate 

bănăţeană. Menţionez doar că în lucrările 

lexicografice, apărute în Timişoara, după 1990, 

se dă data greşită a morţii sale. Astfel, în lucrarea 

Din galeria personalităţilor timişene de Gheorghe 

Luchescu (1996), anul decesului este 1984; apoi, 

acesta este 1981, în volumul Scriitori şi Lingvişti 

timişoreni (1945-1999), Timişoara, 2000; acelaşi an 


13

este preluat de Dicţionar al Scriitorilor din Banat, 

Timişoara, 2005. Adevărul este că Aurel Cosma jr. 

a trecut la cele veşnice în 26 februarie 1983, aşa 

cum se consemnează pe crucea mormântului său (în 

Cimitirul din Calea Buziaşului, Timişoara), ridicată 

de buna lui cumnată, doamna Aurora Pop. 

Cred că este necesară o prezentare succintă, 

“telegrafică”, a vieţii şi activităţii lui Aurel Cosma 

jr., care, din păcate, este aproape uitat, acum, în anul 

rotundei sale comemorări, aceea a împlinirii a 25 

de ani de la stingerea lui din viaţă. Comemorarea 

aceasta am marcat-o prin reproducerea în “Coloana 

infinitului” nr. 64 (ianuarie-martie) 2008, a notei biobibliografice 

publicată de Aurel Bugariu în lucrarea 

Bibliografia Banatului, 1913-1943, (din “Revista 

Institutului Social Banat-Crişana”, ianuarie-aprilie 

1943, Timişoara), la care am adăugat articolul nostru, 

Completări bio-bibliografice la Aurel Cosma 

jr., şi un ciclu de poeme inedite, rămase de la el, în 

manuscris, creaţii care, pentru prima oară, îl pun în 

lumină, în ipostază de poet. 

S-a născut la 25 martie 1901, în Timişoara. 

La vârsta de şase ani a rămas orfan de tată şi a fost 

înfiat de unchiul său, avocatul dr. Aurel Cosma 

(1867-1931), fruntaş al mişcării naţionale pentru 

înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918, primul 

prefect roman al Judeţului Timiş-Torontal. Cu sprijinul 

unchiului său, Aurel Cosma jr. a terminat liceul 

din Timişoara, apoi a urmat Facultatea de Drept din 

Bucureşti (1919-1922) şi şi-a continuat studiile la 

Paris (1924-1926), unde şi-a luat doctoratul în ştiinţe 

juridice şi economice, în 1926, cu teza La Petite 

Entente, care a fost publicată în acelaşi an. 

Educator în spirit patriotic, la vârsta de 17 ani 

şi opt luni, Aurel Cosma jr. s-a înscris în Gărzile 

Naţionale şi a participat, ca delegat ales, la Marea 

Adunare Naţională de la Alba-Iulia, debutând, 

astfel, în activitatea politică, domeniu în care se va 

afirma, cu brio, cu începere din 1927, când a fost 

ales deputat liberal, fiind, la vârsta de 26 ani, cel mai 

tânăr parlamentar al României. Şi-a încheiat prima 

legislatură în anul 1928. Apoi a mai fost ales deputat 

încă în două legislaturi: în perioada 1933-1937 (când 

a avut funcţia de secretar al Camerei deputaţilor şi 

membru în Comisia de politică externă) şi în 1938; 

într-un răstimp scurt. În calitate de membru al 

Comisiei de afaceri străine, el a participat la multe 

reuniuni inter-parlamentare, precum sunt cele de la 

Istambul (1935), Geneva (1935), Bruxelles (1935), 

Nisa (1936), Budapesta (1936), Roma (1937), Paris 

(1937). Ca membru al Comisiei interparlamentare, 

a luat parte şi la conferinţe internaţionale de comerţ 

(care îşi aveau sediul la Bruxelles), anume la cele 



desfăşurate în capitalele: Belgrad (1934), Londra 

(1935), Bucureşti (1936), Paris (1937), Varşovia 

(1938). 

De numele lui Aurel Cosma jr. se leagă 

iniţiativa creării Micii Antante Parlamentare, 

care reunea parlamentarii celor trei state unite prin 

tratatele de asistenţă mutuală şi de alianţă, semnate 

oficial de România, Iugoslavia şi Cehoslovacia. 

(Mica Antantă Parlamentară a dăinuit o perioadă 

de doi ani, 1936-1937). 

Cu începere din 1 martie 1943, Aurel Cosma 

jr. a avut funcţia de consilier ministerial pe lângă 

Ministerul Propagandei (fiind şef al resortului presei 

străine). Funcţia aceasta şi faptul că el a publicat, 

în anul 1941, România în noua ordine europeană 

şi versiunea acesteia), în limbile germană, franceză, 

italiană, a adus asupra lui, în 1945, prigoana regimului 

comunist. Atunci, el a fost inclus în celebrul lot al 

ziariştilor, condamnaţi într-un process odios, de către 

sinistrul Tribunal al Poporului – organ de opresiune 

politică, cu misiunea de a distruge intelectualitatea 

românească, din acel timp. 

Prin sentinţa din 4 iunie 1945, Aurel Cosma 

junior a fost “condamnat în lipsă” (prin art. 3, alin. 

1, din Legea nr. 312/1945) “la pedeapsa detenţiei 

pe viaţă şi degradarea civică pe timp de 10 ani”. La 

mascarada procesului, Aurel Cosma n-a participat şi 

a fost “dat dispărut” – fiind considerat astfel, până 

în 19 august 1960, când, fiind descoperit la Eforie, 

a fost arestat. Până atunci a trăit în ilegalitate, 

aproape întreaga perioadă de un deceniu şi jumătate 

“ascunzându-se” în zona Sibiului, sub numele de Ilie 

Pop. (I. Opriş, Procesul ziariştilor naţionalişti. 22 

mai – 4 iunie 1945, Bucureşti, Ed. Albatros, 1999, p. 

168). Singura mărturie a lui Aurel Cosma jr. despre 

acel răstimp nefast (1945-1960) al existenţei sale 

am găsit-o în textul, Veşti din Athos la Paştile din 

anul 1974, scris de el în acelaşi an şi rămas inedit 

până în prezent, când îl publicăm în acest număr al 

revistei “Coloana infinitului”. Aici, el menţionează 

că n-a putut lua legătura cu cunoscutul său, călugărul 

Domitie de la Muntele Athos, care se stabilise la 

schitul Foltea de lângă Sibiu, întrucât nu trebuia 

să i se desconspire existenţa ilegală în acea zonă 

(“Prietenii mei, cunoscându-mi situaţia de pribeag 

în ţara mea, nu m-au divulgat că trăiam pe atunci la 

Sălişte, ca refugiat politic. Oricât de mare mi-ar fi 

fost dorinţa să-l văd şi să stau de vorbă, eram nevoit 

să-mi continuu viaţa ascunsă, fără să mă divulge, 

pentru a nu-i crea şi lui unele neplăceri”). 

A fost eliberat din închisoare în data de 28 

iulie 1964, în urma amnistiei deţinuţilor politici. 

Întors în Timişoara, cu toate că sănătatea îi era greu

afectată, omul de cultură, scriitorul şi jurnalistul 

Aurel Cosma jr. şi-a pus condeiul în slujba luminării 

multor aspecte din trecutul cultural şi din istoria 

Banatului. Uneori s-a transpus în alte, fericite, vremuri, 

trăite de el în perioada interbelică, şi a scris 

memoralistică (Amintiri despre Nicolae Titulescu, 

definitivată în iunie 1981.) 

După cum se vede în amintita Bibliografia 

Banatului 1913-1943, Aurel Cosma jr. publicase 33 

de cărţi şi broşuri până în timpul celui de-al Doilea 

Război Mondial. Dintre acestea menţionăm: La 

petite entente, Paris, 1926; Acordurile de la Locarno, 

Timişoara, 1926; O contribuţie la viitoarea 

legislaţie bancară în România, Timişoara, 1928; 

Istoria presei române din Banat, vol. I, Timişoara, 

1933; Bănăţeni de altădată, vol. I, Timişoara, 1933; 

Republica Muntelui Athos, Biblioteca “Luceafărul”, 

Nr. 1, Timişoara, 1935, Sfântul Munte, Bucureşti, 

1939; Schiţe şi nuvele, “Biblioteca Luceafărul”, Nr. 

6, Timişoara, 1936; Pictura românească din Banat 

de la origine până azi, Timişoara, 1940; Studii 

de folclor mitologic românesc, Timişoara, 1940; 

România în noua ordine europeană, Bucureşti, 

1941; Studii de folclor românesc, Bucureşti, 1942, 

Cosmogonia poporului român, Bucureşti, 1942; 

Originea omenirii. Legende şi mituri, Bucureşti, 

1942; Din credinţele poporului român, Bucureşti, 

1942; Mythologie roumain, Bucureşti, 1942. 

În perioada interbelică, Aurel Cosma jr. a avut 

şi o remarcabilă activitate jurnalistică. În anul 1923 

a fost director al ziarului “Nădejdea” din Timişoara. 

Timp de doi ani, (1935-1937) în metropola Banatului, 

Cosma a fost director al revistei şi editurii 

“Luceafărul”, pe care a cedat-o Regionalei bănăţene 

a “Astrei”, al cărei vicepreşedinte (răspunzând de 

cultură) a fost, începând de la înfiinţarea acestei 

organizaţii, în anul 1937. 

Activitatea lui de gazetar a fost apreciată, 

astfel că, în consecinţă, a fost ales în funcţiile de 

vicepreşedinte al Sindicatului ziariştilor profesionişti 

din Banat, vicepreşedinte al Federaţiei naţionale 

a presei din provincie şi începând cu 1 martie 

1943consilier ministerial în ministerul presei şi 

propagandei naţionale, fiind delegat cu conducerea 

presei străine. 

În perioada de după 1964, el a primit “dreptul 

la semnătură”, dar avându-se în vedere condamnarea 

lui politică, vigilenţa şi suspicioasa cenzură 

comunistă îi ţinea sub un sever control manifestarea 

publicistică şi editorială. Cele mai multe articole şi 

studii i-au apărut în revista “Mitropolia Banatului”, 

- cenzurată, desigur, şi aceasta de Direcţia Presei de 


atunci, - însă având, totuşi un statut oarecum mai 

privilegiat, câştigat prin prestigioasa autoritate pe 

care o avea în ţară Î.P.S.S. dr. Nicolae Corneanu, 

mitropolitul Banatului (ar trebui ca, într-un articol 

special, să se evidenţieze marea contribuţie culturală 

a revistei “Mitropolia Banatului”, în epoca totalitaristmului 

comunist, când numeroase materiale, 

publicate aici, nu ar fi putut să apară în presa locală 

timişoreană). Informaţii concludente privind colaborarea 

lui Aurel Cosma jr. la revista “Mitropolia 

Banatului” se pot desprinde şi din corespondenţa lui 

cu Părintele Mitropolit. 

În perioada comunistă, Aurel Cosma jr. a mai 

publicat, sporadic, în presa laică timişoreană: revista 

“Orizont”, ziarele “Drapelul roşu”, “Neue Banater 

Zeitung”, “Szabat Szo” şi în gazeta “Banatske 

novine”. 

Avându-se în vedere, în special, colecţia revistei 

“Luceafărul”, pe care a editat-o în perioada 

interbelică, Aurel Cosma jr. a fost primit în Uniunea 

Scriitorilor din România şi a beneficiat de un 

mic ajutor financiar (pensie) de la Fondul Social al 

acestei organizaţii. 

După 1964, a reuşit să se manifeste puţin şi 

editorial, publicând lucrările Monografia Institutului 

Politehnic, Timişoara, 1970 (în colaborare) şi Prin 

Timişoara de altădată, Editura Facla, Timişoara, 

1977. 

De la Aurel Cosma jr. au rămas în manuscris, 

lucrări importante. În afară de cele consemnate în 

lista cu materiale donate de el Arhivei Mitropoliei 

Banatului (publicată în acest număr al revistei 

noastre), Aurel Cosma jr. a mai elaborat studiile 

netipărite: Petru Cermena, 1807-1882 (45 pagini 

dactilografiate, din anul 1972); Documentele Unirii 

de la Alba-Iulia. 1 Decembrie 1918 (117 p., din 

anul 1978); Amintiri şi mărturisiri despre dr. Aurel 

Cosma, 1867-1931, 75 p., acestea împreună cu 

fotografii referitoare la dr. Aurel Cosma senior şi la 

Marea Unire au fost donate Direcţiei Judeţene Timiş 

a Arhivelor Naţionale ale României. (Respectivul 

documentar a fost folosit, în bună parte, de către 

unii cercetători bănăţeni, fără a avea învoirea dată 

de doamna Aurora Pop, nerespectându-se, astfel, 

clauzele donaţiei lui Aurel Cosma jr.). La acestea se 

mai adaugă lucrările dactilografiate: Amintiri despre 

George Enescu şi Însemnări despre Lucia Cosma, 

păstarte de doamna Aurora Pop, care mi le-a dăruit 

pentru publicare. (În prezent sunt în curs de pregătire 

a monografiei Aurel Cosma jr. şi a unui volum cu 

lucrări inedite ale acestui încă prea puţin cunoscut 

cărturar bănăţean). 


15


CORESPONDENŢĂ INEDITĂ: 

DR. AUREL COSMA jr – Î.P. S. DR. NICOLAE CORNEANU 

Înalt Prea Sfinţiei Sale 

Domnului Dr. Nicolae Corneanu 

Mitropolitul Banatului Timişoara 

Înalt Prea Sfinţite, 

Mi-a comunicat prietenul Pavel Bellu* că 

v-a trimis recenta sa carte despre viaţa romanţată 

a revoluţionarului bănăţean Eftimie Murgu având 

titlul “Fericita jale a Cumbrei”. Mi-a adus-o şi 

mie personal când m-a vizitat acasă. Am citit-o 

şi am fost fascinat de admirabila poveste scrisă 

într-un stil poetic şi atractiv, oferindu-mi într-un 

cadru istoric şi pe baze documentare minunatul 

roman al eroului atât de îndrăgit de bănăţenii 

de altădată. În urma unei înţelegeri telefonice 

cu părintele Ion Negruţiu, redactorul revistei 

“Mitropolia Banatului”, i-am trimis cu poşta 

un articol de prezentare al acestei opere, 

rugându-l să-l publice în revistă. Vă rog să 

apreciaţi această cronică istorico-literară a 

mea la nivelul de a putea să apară în revista 

“Mitropolia Banatului” şi în consecinţă să 

aprobaţi publicarea ei. 

Pavel Bellu este un poet şi prozator de 

prestigiu pe plan naţional. Este şi el, ca şi 

mine, membru titular al Uniunii Scriitorilor 

din R.S.R. Pentru mine este însă un amic devotat 

şi ataşat sufleteşte, întrucât sub ocrotirea mea şi-a 

făcut debutul ca poet în anul 1936, fiind atunci 

elev de liceu şi având numai 16 ani. Este născut 

la 14 martie 1920 în comuna Vrăniuţ din valea 

Caraşului. I-am publicat primele versuri în revista 

mea “Luceafărul” nr. 10 pe octombrie 1936, anul 

II, pag. 436-442, iar la Crăciunul aceluiaşi an i-am 

editat prima sa carte de poezii cu titlul “Candelabre 

albastre” în colecţia “Biblioteca Luceafărul” nr. 

3. De atunci mi-a devenit foarte devotat şi mi-a 

dovedit o permanentă gratitudine, purtând cu mine 

un lung dialog prin corespondenţe epistolare şi 

vizitându-mă ori de câte ori venea în Banat sau la 

Timişoara. În prezent este stabilit în Cluj-Napoca, 

făcând parte din “Asociaţia scriitorilor” din acest 


municipiu. 

Vă rog să primiţi, ca întotdeauna, respectuoasele 

mele sentimente de înaltă preţuire şi 

aleasă stimă, al Înalt Prea Sfinţiei Voastre. 

Timişoara Dr. Aurel Cosma jr. 

31 martie 1979 

MITROPOLIA BANATULUI 

Cabinetul Mitropoliei 

Domnului Dr. Aurel Cosma 

1900 Timişoara III 

Str. Gh. Doja nr. 48 

12 aprilie 1979 


Stimate Domnule Doctor, 

Îmi pare bine de cele communicate prin 

scrisoarea din 31 martie. Dl. Pavel Bellu mi-a 

oferit şi mie ultima sa carte “Fericita jale a 

Cambriei”. Prezentarea ei în revista “Mitropolia 

Banatului” este din cele mai binevenite. Vă sunt 

recunoscător că aţi acceptat să scrieţi câteva pagini 

în acest sens. 

Cu deosebită consideraţie, 

Mitropolit Nicolae

Timişoara, 18 aprilie 1979. 





De sfintele sărbători ale Paştilor Vă rog 

să-mi îngăduiţi a Vă prezenta urările tradiţionale 

şi creştineşti de “Hristos a înviat”. 

Sunt zile de reculegere sufletească care 

îmi dau puteri spirituale de a suporta imensa 

durere pricinuită de pierderea scumpei şi devotatei 

mele soţii. Starea sănătăţii mele, cu 

toate că nu-mi permite să activez după dorinţa 

şi elanul meu, totuşi simt o vitalitate şi o energie 

intelectuală, care mă îndeamnă să servesc 

în continuare scrisul românesc. Îl simt sufletul 

înviorat de marele praznic al învierii. 

Şi de data aceasta îmi exprim respectuosa 

mea adniraţie pentru înţeleapta activitate a Înalt 

Prea Sfinţiei Voastre, pastorală şi culturală, 

pe care o desfăşuraţi în interesul patriei şi 

al poporului nostru. Urmăresc cu însufleţire 

românească tot ce realizaţi pe plan naţional 

şi mai cu seamă remarcabilul serviciu ce-l 

aduceţi ca ambasador al bisericii noastre dincolo 

de hotarele ţării, bucurându-Vă de un înalt prestigiu 

pretutindeni. 

Profit de acest prilej a Vă mulţumi pentru 

răspunsul cu care m-aţi onorat în problema prietenului 

meu, a prozatorului şi poetului Pavel Bellu. 

I-am trimis, la solicitarea sa, diferite indicaţii şi 

sugestii, precum şi material documentar, pentru a-i 

servi la redactarea în continuare a celorlalte două 

romane istorice, ce vor forma, după părerea mea, 

o trilogie, o epopee sau o frescă, a perioadei de aur 

a românilor bănăţeni. 

Primiţi Înalt Prea Sfinţite respectuoasa şi 

cordiala mea simpatie, precum şi cele mai bune 

urări de sănătate. 

Dr. Aurel Cosma jr. 

Felicitare de sărbătoarea Sfintelor Paşti 

Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce 

crede în Mine, chiar dacă va muri, 

va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede 

în Mine nu va muri în veac. 

Ioan 11, 25-26 


De strălucita şi mărita zi a 

Învierii Domnului Vă întâmpin, 

după datina creştinească, cu grăirea: 

Hristos a înviat! 

Rugând pe Dumnezeu să Vă dăruiască 

sănătate, har şi pace, cu belşug de 

binecuvântate bucurii. 




Înalt prea Sfinţite, 


Nicolae 

Mitropolitul Banatului 

Vă rog să primiţi din partea mea ca donaţie 

portretul unchiului meu Dr. Aurel Cosma (1867- 

1931) executat de artista pictoriţă Miron Maria în 

anul 1924. Este un tablou de dimensiunile 1,08 x 

17

1,38 m., lucrat în ulei de pânză cu o ramă foarte 

frumoasă şi e foarte reuşit ca asemănare. 

Unchiul meu s-a stăduit foarte mult în timpul 

vieţii sale pentru înfiinţarea unei episcopii ortodoxe 

române la Timişoara, care apoi să fie ridicată 

la rangul unei mitropolii a Banatului. În anii dinaintea 

morţii sale şi-a exprimat adesea dorinţa 

ca acest portret al său să fie donat Mitropoliei 

Banatului, care spera să fie înfăptuită într-un viitor 

apropiat. În spiritul dorinţei sale ofer în dar acest 

portret mitropolitului Banatului, - atât de preţuit 

şi apreciat de toţi. 

Menţionez că unchiul meu era legat de 

diverse tărâmuri de comuna natală a Înalt Prea 

Sfinţiei Voastre, de Apadia, de lângă Caransebeş, 

unde era iubit şi preţuit de toţi oamenii din localitate 

şi de cei din împrejurimi, întreţinând în acelaşi 

timp permanente relaţii de prietenie cu familia 

Corneanu, deci cu părinţii şi rudele DVoastre. 

Vă rog să acceptaţi acest portret ca donaţie şi 

ca o dovadă personală a sentimentelor de sinceră 

simpatie şi de cordială devoţiune, dublate de un 

deosebit ataşament. 

Al Înalt Prea Sfinţiei Voastre 


Timişoara, la 16 iulie 1979 

ARHIESCOPIA TIMIŞOAREI ŞI 

CARANSEBEŞULUI 

CONSILIUL ARHIEPISCOPESC 

Serviciul Cultural Timişoara 

Nr. 4362 – C/1979 la 8 august 1979 

Domniei Sale 

Domnului dr. AUREL COSMA, jr. 

TIMIŞOARA 

Confirmăm cu alese mulţumiri primirea 

tabloului înrămat reprezentând pe marele patriot 

dr. Aurel Cosma. 

Deodată cu asigurarea că tabloul se află 

păstrat în condiţii optime, vă rugăm să primiţi 



expresia deosebitei noastre consideraţiuni pentru 

generozitatea arătată. 

Nicolae 

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT 

Red. P. D. 

Dact. A.B. 

Ex. 3 


CONSILIER 

Preot P. Dorobanţu 

Având în vedere starea sănătăţii mele şi 

faptul că nu mă pot deplasa de acasă, Vă rog să 

trimiteţi un delegat cu automobilul la domiciliul 

meu ca să-l transporte portretul unchiului meu Dr. 

Aurel Cosma, pe care vi-l donez, comunicându-mi 

în prealabil numele delegatului, ziua şi ora venirii 

sale, ca să-l pot aştepta. 

Împreună cu portretul îi voi da delegatului 

ca donaţie pentru Înalt Prea Sfinţia Voastră şi un 

album, reprezentând Ierusalimul şi ţările biblice, 

cu imagini în culori şi cu flora din respectivele 

zone geografice, pe care unchiul meu l-a primit în 

anul 1927 de la patriarhul Ierusalimului deodată 

cu decoraţia ordinului “Sfântul Mormânt”, pe care 

i-a conferit-o în grad de “Mare ofiţer al sfântului 

mormânt”. Vă mai ofer să intre în patrimonial 

Înalt Prea Sfinţiei Voastre şi un volum mare cuprinzând 

călătoria făcută de unchiul meu în lunile 

mai-iunie 1927 la Ierusalim, însoţindu-l pe patriarhul 

Miron Cristea, fostul său coleg de facultate, 

în ţările biblice. Tot astfel, Vă mai trimit pentru 

colecţia Înalt Prea Sfinţiei Voastre şi fotografia 

de format mare a lui Dr. Miron Cristea, pe care 

patriarhul României mi-a dat-o personal în anul 

1935, când dezbăteam cu Sanctitatea Sa problema 

şi posibilităţile înfiinţării la Timişoara a unei episcopii 

ortodoxe române. 

Cu distinsă stimă şi aleasă consideraţie. 


Timişoara, la 16 iulie 1979




Timişoara 

Acest album al Ierusalimului şi al locurilor 

biblice, pe care Vi-l donez personal Înalt Prea 

Sfinţiei Voastre, mi l-a lăsat unchiul meu Dr. 

Aurel Cosma, primul prefect român al Timişorii 

şi cetăţean de onoare al municipiului nostru, ca o 

scumpă amintire din călătoria pe care a făcut-o cu 

Patriarhul României, Dr. Miron Cristea, ca fost 

coleg de universitate. 

Albumul l-a primit unchiul meu în anul 1927 

de la Patriarhul Ierusalimului. Tot atunci a fost decorat 

cu ordinal de “Mare Ofiţer al Sfântului Mormânt”. 

În speranţa că albumul, excepţional de artistic 

executat, va rămâne în patrimonial personal al 

Înalt Prea Sfinţiei Voastre, Vă rog să-mi îngăduiţi 

a Vă exprima sincera mea admiraţie pentru bogata 

activitate pe care o desfăşuraţi. 






Timişoara 

Vă dăruiesc volumul cu fotografii şi impresii 

din călătoria la Ierusalim şi ţările biblice făcută de 

unchiul meu Dr. Aurel Cosma împreună cu Patriarhul 

României Dr. Miron Cristea în anul 1927. 

Dr. Aurel Cosma 

Timişoara, la 16 iulie 1979. 

Dedicaţia ce am scris-o de mână pe primul 

volum al Bibliei; 




Timişoara 

Vă rog să primiţi din partea mea, alături 

de cele donate anterior, şi aceste trei volume din 

vechea biblie de la Buzău, tipărite în anii 1854- 


1856, pe care mi le dăruise în anul 1932 episcopul 

Ghenadie al Buzăului, cu prilejul unui congres de 

presă, la care am participat. 


Timişoara, 23 iulie 1979. 


Cabinetul Mitropolitului 




Vă mulţumesc pentru cele împărtăşite prin 

scrisoarea de acum câteva zile. M-a impresionat 

gândul Dvs. de a dona Mitropoliei şi de a-mi 

încredinţa personal o serie de obiecte preţioase. 

Zilele aceastea vă va vizita un funcţionar cleric 

căruia îi puteţi înmâna valorile în cauză. 

Prin trimiterea lui n-aş vrea să renunţ la 

intenţia de a vă vizita eu însumi, căci a trecut atâta 

vreme de când nu v-am văzut. Şi până atunci, 

reînnoindu-mi sentimentele de sinceră preţuire 

ce vă păstrez, rog pe bunul Dumnezeu să vă aibă 

mereu în paza Sa. 

Cu deosebită consideraţie, 

Mitropolit Nicolae 

19

Luni 13 august 1979 

Azi înainte de amiază mi-a făcut o vizită 

acasă la mine, în strada Gheorghe Doja nr. 48, 

Înalt Prea Sfinţitul Dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul 

Banatului, ca să mă vadă, întrucât de 

multă vreme nu ne-am mai întâlnit din cauza 

stării mele precare a sănătăţii, şi mai ales ca sămi 

mulţumească personal pentru darurile pe care 

i le-am trimis ca să îmbogăţească patrimoniul său 

de documente, cărţi şi obiecte de mare valoare, 

estetică şi ecleziastică. L-am primit foarte bine, eu 

şi cumnata mea Aurora Pop, şi am stat de vorbă 

cu mitropolitul, care a venit singur şi neînsoţit de 

nimeni, vreo oră întreagă. Ne-a vizitat locuinţa şi 

a fost impresionat de picturile şi obiectele de artă 

cu care era împodobit apartamentul, cumnata mea 

Aurora Pop fiind artistă pictoriţă şi având mult gust 

estetic. M-a întrebat că ce mai scriu şi la ce lucrez? 

I-am răspuns că deocamdată mă ocup de triarea 

dosarelor mele de manuscrise, de corespondenţe 

şi de alte documente din trecutul Banatului. I-am 

comunicat că o bună parte din acest material 

documentar şi bibliografic l-am donat deja Filialei 

Arhivelor De Stat din Timişoara, urmând ca să mai 

donez şi altele, pe care le pregătesc chiar acum, 

examinându-le şi verificându-le. Mitropolitul mi-a 

răspuns că aş putea da şi pentru arhiva Mitropoliei 

astfel de material documentar, unde se va păstra 

cu toată atenţia şi conform condiţiilor pe care 

le-am convenit cu conducerea Arhivelor de Stat. 

I-am răspuns că în cursul operaţiunii de pregătire 

a dosarelor şi publicaţiilor voi căuta să găsesc şi 

pentru arhiva Mitropoliei un bogat material de 

manuscrise, în special lucrări care ar putea interesa 

această arhivă bisericească. Cu prilejul vizitei mi-a 

vorbit şi de colaborarea mea la revista “Mitropolia 

Banatului”. În acest sens i-am predat un articol 

gata dactilografiat, un studiu despre pictorul Caius 

Georgevici, fiul protopopului Vasile Georgevici 

de la prima biserică Sf. Ilie din Timişoara – Fabric. 

Ne-am despărţit cu îmbrăţişare creştinească 

şi amicală, ca la sosire. Cumnata mea l-a primit 

foarte bine. 






Timişoara 



Mi-aţi făcut o deosebită bucurie cu dăruirea 

cărţii „CATEDRALA MITROPOLIEI BA- 

NATULUI”. Numeroasele fotografii sugestive 

ce ilustrează fazele istorice ale construirii acestui 

monument artistic şi religios de unică valoare, precum 

şi eleganţa grafică şi conţinutul documentar 

ale cărţii, arată lumii existenţa milenară a ortodoxismului 

poporului român pe aceste meleaguri. 

Îngăduiţi-mi să vă felicit, atât pentru alcătuirea 

acestui volum splendid, cât şi pentru bogata şi 

valoroasa activitate ce o desfăşuraţi în părţile 

de Vest ale Patriei şi în special pentru înfiinţarea 

imprimeriei proprii, înzestrată cu un utilaj tehnic 

la nivelul producţiei tipografice moderne, care 

asigură editarea multiplelor publicaţii, admirabile 

din domeniul bisericesc, în condiţii optime. 

Volumul, conţinând istoricul construirii 

catedralei noastre mitropolitane, mi-a evocat momente 

efectiv trăite de mine, cu dăruire şi participare 

activă, în anii înfăptuirii vechiului deziderat 

al înaintaşilor noştri. La lectura acestei frumoase 

lucrări am simţit în sufletul meu mulţumirea că 

bunul Dumnezeu mi-a hărăzit să-mi dau şi eu, 

printre mulţimile de credincioşi, modesta mea 

contribuţie la înălţarea măreţului monument al catedralei 

noastre, care este o mândrie a Banatului. 

Cu respectuoase sentimente de simpatie şi 

de ataşament. 

Timişoara, Dr. Aurel Cosma jr. 

29 octombrie 1979




Timişoara 


Vă prezint pentru sărbătoarea din 21 noiembrie, 

de aniversarea zilei de naştere a Înalt Prea 

Sfinţiei Voastre, calde şi sincere urări de bine, de 

sănătate şi de mulţumiri sufleteşti. Vă doresc împliniri 

care Vă animează ca mitropolit al Banatului 

şi Vă dinamizează puterile de înalt şi vrednic ierarh 

pentru a servi poporul şi patria. 

Cu acest prilej Vă rog să-mi îngăduiţi a 

oferi Înalt Prea Sfinţiei Voastre în dar un volum 

de amintire, pe care îl expediez prin poştă în mod 

separat. Este „Octoihul” original al lui Constantin 

Diaconovici Loga apărut la Buda în anul 1826 şi pe 

care l-a imprimat crăiasca tipografie a universităţii 

din Pesta. Acest „Octoih” l-a folosit bunicul meu 

Damaschin Cosma (1862-1864) şi în anii următori, 

când a funcţionat ca învăţător confesional român 

în comunele: Fărăşeşti (1865-1866), Beregsăul- 

Mare (1866-1871), Ghiroda (1872-1874) şi în 

Topolovăţul-Mare (1874-1896), fiind în acelaşi 

timp şi cantorul bisericilor noastre din aceste 

localităţi. 

Vă rog să-l păstraţi acest „Octoih”, - în 

care se află pe ultimele pagini ataşate la volum 

diverse însemnări şi date biografice despre familia 

Cosma, - ca o amintire din partea mea în biblioteca 

personală a Înalt Prea Sfinţiei Voastre. 

Cu aceleaşi sentimente de profund ataşament 

şi de cordială simpatie 


Timişoara, 17 noiembrie 1979 

Dedicaţie pe volumul „Octoihul” lui Constantin 

Diaconovici Loga, frumos legat în piele 

roşie, - la finele cărţii fiind ataşate cu însemnări 

biografice despre învăţătorul Damaschin Cosma 

şi familia sa câteva pagini suplimentare. 

(Sublinierea lui Aurel Cosma jr. n.n. A.T.) 





Timişoara 

În semn de preţuire şi de respectuoasă simpatie, 

de ziua aniversării naşterii Înalt Prea Sfinţiei 

Voastre, Vă dăruiesc acest volum legat şi foarte rar, 

de carte veche, a „OCTOIHULUI” lui Constantin 

Diaconovici Loga, apărut în anul 1826 la Buda 

şi imprimat la Crăiasca tipografie a universităţii 

din Pesta. 

Acest OCTOICH l-a folosit bunicul meu 

Damaschin Cosma ca învăţător confesional român 

şi cantor al bisericilor noastre din comunele unde 

a funcţionat. 

Vă rog să-l păstraţi în biblioteca Înalt Prea 

Sfinţiei Voastre ca o amintire din partea mea. 



Timişoara, 21 noiembrie 1979. 

Domniei Sale 

Domnului 


1900 Timişoara III, Str. Gh. Doja nr. 48 

+ Nicolae 

Mitropolitul Banatului, 

mulţumeşte pentru felicitare şi darul transmis 

de ziua naşterii 




Timişoara 


Vă rog să primiţi de ziua numelui cele mai 

calde şi cordiale urări de bine, dorindu-Vă sănătate 

deplină, precum şi prestigioase înfăptuiri de idealuri, 

în special pe terenul înfloririi culturii, dar 

în primul rând în domeniul realizărilor multiple 

de a afirma pe cale ascendentă, prin popagarea de 

idei şi mai cu seamă prin iniţierea şi sprijinirea 

eminentelor publicaţii în interesul bisericii noastre, 

al tradiţiilor poporului român şi al propăşirii sale 

spirituale. 

21

Cu prilejul zilei onomastice Vă rog să primiţi 

volumul meu: „La Petite Entente” apărut în anul 

1926 la Paris, ca teză de doctorat, pe care îl trimit 

separat prin poştă, rugându-Vă să-l păstraţi în biblioteca 

personală ca o amintire din partea mea. Pe 

atunci una din bazele politicii externe ale României 

a constituit mica alianţă între ţara noastră şi cele 

două state vecine: Jugoslavia şi Cehoslovacia. 

Datorită acestei lucrări de 

drept internaţional am ajuns, 

întorcându-mă acasă din Franţa, 

să mă orientez cu pasiune şi mai 

intens pe calea vieţii publice în 

România, - devenind cel mai 

intim şi mai apropiat colaborator 

al unchiului meu Dr. Aurel 

Cosma, - fiind ales în anul 1927 ca 

deputat de Timiş în Parlamentul 

ţării, unde am activat alături de 

proeminenţii fruntaşi bănăţeni: 

Dr. Cornel Corneanu, unchiul 

Înalt Prea Sfinţiei Voastre, precum 

împreună şi cu Ion Vidu marele 

nostru compozitor şi dirijor de 

cor, apoi şi cu poetul Dr. Gheorghe 

Gârda din Făget, care ne-a 

delectat cu versurile sale în grai 

bănăţean, în sfârşit cu Dr. Gheorghe Popovici, 

protopopul Lugojului, şi cu mulţi alţii. 

Mi-am desfăşurat activitatea de parlamentar 

la tribuna Camerii Deputaţilor şi în comisia de afaceri 

străine a României. În această ultimă calitate 

am făcut parte din delegaţia României la conferinţa 

interstatală pentru unificarea dreptului penal, adică 

a codurilor penale ale statelor succesoare după 

destrămarea monarhiei austro-ungare, precum şi a 

statelor nou create sau întregite, - conferinţă ţinută 

în lunile mai-iunie 1928 la Roma, apoi în acelaşi 

an, în luna august, din delegaţia României la 

conferinţa interparlamentară de la Berlin. De atunci 

am luat parte ca delegat al României aproape la 

toate reuniunile şi conferinţele internaţionale din 

diferitele state pe plan mondial, atât la cele interparlamentare 

politice şi de comerţ, cât şi la cele 

financiare sau economice, în sfârşit la întrunirile 

balcanice. Dar cea mai importantă activitate a 

mea ca secretar ales al Camerii Deputaţilor a 

fost cea desfăşurată în cadrul „Micii Antante 

Parlamentare”, - desigur tot datorită lucrării mele 

despre „La Petite Entente” din anul 1926 apărută 



la Paris. Am fost unul din fondatorii acestei „La 

Petite Entente Parlamentare”, participând la toate 

lucrările, conferinţele şi comisiile acestei mici 

înţelegeri între parlamentele României şi ale celor 

din statele vecine, adică a deputaţilor şi senatorilor 

din Jugoslavia şi din Cehoslovacia, în cursul anilor 

1935-1937, - această instituţie având o existenţă 

numai de trei ani din cauza evenimentelor europene 

care i-au înnăbuşit regulata 

ei funcţionare. Pentru rolul ce 

l-am îndeplinit în acest domeniu 

al politicii noastre externe guvernul 

Jugoslaviei m-a distins cu 

ordinul „Sveti Sava” în grad de 

mare ofiţer, iar cel de la Bucureşti 

m-a decorat cu ordinul „Vulturul 

României” în grad de ofiţer, - un 

ordin ce se conferă numai parlamentarilor 

de seamă şi cu merite 

din România sau parlamentarilor 

din statele străine. 

În toamna anului 1973 simpozionul 

ştiinţific şi politic de 

la Craiova, care avea menirea 

să scoată în evidenţă relaţiile 

româno-jugoslave din trecut, mi-a 

închinat o comunicare pentru întemeierea 

acestei „La petite entente parlamentaire” 

şi a subliniat activitatea mea desfăşurată în cadrul 

ei. Comunicarea de proporţiile unei conferinţe 

documentare a fost susţinută la 22 octombrie 1973 

la Craiova de profesorul de drept internaţional de 

la universitatea din Belgrad, de românul de origine 

din Banatul jugoslav, adică de Dr. Milan Vancu, 

care şi-a luat şi el doctoratul la universitatea din 

Belgrad cu teza „Mala Antanta” în anul 1965, deci 

la fel ca şi mine. 

Le-am amintit toate cele de mai sus pentru 

informarea Înalt Prea Sfinţiei Voastre în dorinţa de 

a vedea ce urmări a avut în cariera mea lucrarea 

„La Petite Entente” pe care v-am dăruit-o. A fost 

unul din cele mai temeinice studii de factură 

diplomatică printre numeroasele mele cărţi publicate 

în româneşte şi în diverse limbi străine de 

mare circulaţie, în afară de multele broşuri şi de 

numeroasele mele articole de presă. 

Am completat scrisoarea mea de bune urări 

pentru ziua onomastică cu aceste date sumare, 

menite să lămurească rostul şi urmările volumului 

pe care vi l-am dăruit, în speranţa că o să Vă

intereseze această carte ca un document istoric al 

politicii noastre externe din trecut. 

Cu aleasă preţuire al Înalt Prea Sfinţiei 

Voastre 


Timişoara, 6 decembrie 1979 




Timişoara 

[ Dedicaţie pe carte] 

Ca o mărturie a simpatiei mele plină de 

respect şi ca o deosebită preţuire a strălucitei 

şi rodnicei activităţi ce o desfăşoară permanent 

Înalt Prea Sfinţia Voastră în domeniul relaţiilor 

diplomatice ale bisericii noastre din România cu 

diferitele instituţii şi organizaţii ecleziastice ale 

cultului creştin de pretutindeni dincolo de hotarele 

patriei noastre, Vă ofer de ziua onomastică în dar 

acest volum al meu: „La Petite Entente”, apărut 

în anul 1926 la Paris. 

Din parte autorului 


Timişoara, 6 decembrie 1979. 

Domniei Sale 




Nicolae, 

Mitropolitul Banatului, 

mulţumeşte pentru cartea şi felicitarea trimise 

de ziua numelui. 




Timişoara 


Erminia picturii bizantine editată de 

Mitropolia Banatului mi-a făcut o deosebită 

surpriză şi bucurie, fiindcă aveam acum la 

îndemână o lectură interesantă şi instructivă. 

Vă mulţumesc pentru atenţia arătată faţă de 


mine, trimiţându-mi acest volum de iconografie 

ortodoxă, întocmită cu meticulozitate competentă 

de domnul profesor C. Săndulescu-Verna, după 

versiunea originală a străvechiului studiu teoretic 

şi practic al zugravului Dionisie din Furna. Am 

fost impresionat de erudiţia Înalt Prea Sfinţiei 

Voastre în toate domeniile de cultură, mai ales 

de entuziasta dragoste cu care iniţiaţi şi sprijiniţi 

diversele opere şi lucrări folositoare menţinerii şi 

valorificării tradiţiei bisericii noastre. Am remarcat 

eminenta înţelepciune cu care le dirijaţi aceste 

realizări. Dovadă îmi oferă în această privinţă şi 

„Erminia” ce mi-aţi dăruit-o, întrucât am observat 

de-a lungul lecturii că ea a fost alcătuită sub directa 

supraveghere şi permanenta îndrumare spirituală 

şi intelectuală a Înalt Prea Sfinţiei Voastre. 

Cartea aceasta este utilă şi o bună călăuză 

în munca artistică a pictorilor şi zugravilor de 

biserici, un adevărat manual de atelier al artei de 

pictură religioasă în stil şi de manieră bizantină, 

fiind în acelaşi timp şi pentru marele public iubitor 

de această artă un studiu iconografic şi informativ 

cu valenţe intuitive. 

Abia acum, după aprofundarea acestui 

admirabil studiu de „Erminia picturii bizantine”, 

am înţeles cele mai multe sensuri şi explicaţii ale 

picturii din bisericile noastre ortodoxe, pe care 

nu mi le-au putut oferi în mod suficient cărţile ce 

le citisem anterior în această direcţie. Era foarte 

interesantă, cu exemple sugestive, şi „Iconografia” 

lui Dr. Elia Miron Cristea, primul patriarh al noului 

stat întregit după unirea de la Alba-Iulia, - un 

volum dăruit unchiului meu Dr. Aurel Cosma în 

anul 1906, când Miron Cristea, pe atunci protosinghel 

la Sibiu, a însoţit la Bucureşti familia lui 

Partenie Cosma, care vizitase marea expoziţie 

românească din capitala României. Această 

frumoasă „Iconografie” a fostului patriarh, apărută 

în condiţii grafice excelente, - a fost multă vreme 

ghidul întrebuinţat de pictorii şi zugravii noştri 

de biserici. 

Am desluşit pictura noastră religioasă în 

special la faţa locului, când am făcut o călătorie 

la mănăstirile din muntele Athos în toamna anului 

1933. Pe atunci cunoşteam arta bizantină mai cu 

seamă din cărţile publicate de savantul bizantolog 

francez Charles Diehl, fiind iniţiat anterior de 

prietenul meu Anastase Demian, - care a realizat 

mai târziu pictura catedralei mitropoliei noastre, - 

când m-a condus în anul 1924, pe vremea când ne 


23

făceam studiile la Paris, în vestitele ateliere sacre 

(ateliers d’art sacre) iniţiate şi dirijate de meşteri 

de pictură bizantină: Maurice Denis şi Georges 

Desvallieres. Anastase Demian înainte de a veni 

la Paris pentru studierea picturii bizantine, - pasionat 

de acest stil de artă religioasă, - a fost trimis 

cu bursă de către Consiliul Dirigent Român de la 

Sibiu să meargă la Roma ca să urmeze academia 

de belle-arte, dar el a preferat să facă un popas la 

Ravena, unde era centrul din Italia al artei bizantine, 

pentru a studia această artă la bisericile de acolo, 

apoi să plece în Franţa cu scopul de a-şi continua 

la Paris învăţământul în aceeaşi direcţie. În timpul 

vizitării mănăstirilor de la Muntele Athos am 

aflat de la călugării români că Anastase Demian 

a petrecut vreo două luni de vară în anul 1929 

la marele schit românesc „Podromul” şi a făcut 

cercetări la diversele aşezări din districtul „Marea 

Lavră” şi „Vatoped” pentru a studia la faţa locului 

iconografia bizantină. 

Însufleţit şi captivat de această artă, - deoarece 

Athosul a conservat 

de-a lungul veacurilor 

tradiţiile şi obiceiurile, 

precum şi rânduielile 

bisericeşti ale cultului 

ortodox din Bizanţul 

de altădată, îndeosebi 

viaţa religioasă şi 

monahală a vechiului 

imperiu creştin, ca o 

citadelă inexpugnabilă 

a ortodoxiei, - Anastase 

Demian a reuşit, în 

urma investigaţiilor de 

autentică valoare, să-şi dăruiască tot talentul şi 

vocaţia pentru arta bizantină, mai târziu, atunci 

când a pictat catedrala noastră din Timişoara, 

într-un stil şi de o manieră artistică de ortodoxism 

românesc pur şi străvechi. 

În lumina lămuririlor oferite de „Erminia 

picturii bizantine”, recent editată de Mitropolia 

Banatului”, vom putea privi într-o optică mai 

pătrunzătoare şi mai artistică icoanele, panourile şi 

frescele din catedrala de la Timişoara, descoperind 

în imaginile ce reprezintă pictura acestei catedrale, 

nu numai sublima lor frumuseţe, dar şi dificultăţile 

de a le fi putut realiza în condiţii cromatice atât 

de strălucite. 

Cu aceste gânduri permiteţi-mi de a felicita 



pe Înalt Prea Sfinţia Voastră pentru întocmirea şi 

editarea acestui studiu, atât de util pentru pictori şi 

specialişti, cât şi foarte instructiv pentru mulţimea 

de credincioşi, care vor admira cu mai intensă 

vibraţie sufletească pictura catedralei noastre. 

Timişoara, 22 noiembrie 1979. 


[ Text de pe felicitare]: 

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit 

între noi şi am văzut mărirea Lui, mărire ca a 

Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. 

Ioan 1, 14 

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii 

Domnului, Anului Nou şi Bobotezei Vă adresez în 

rugăciune calde urări de sănătate, viaţă îndelungată, 

fericire şi întru toate bună sporire. 

+ Nicolae 



22 decembrie 1979 


21 decembrie 1979 

Ca în fiecare an, în 

preajma Crăciunului 

am primit şi astăzi de la 

Dr. Nicolae Corneanu, 

mitropolitul Banatului, 

un plic cu aceste bune 

urări, cu pastorale de 

Crăciun şi cu calendarul 

de perete, creştinortodox, 

pe anul 1980. 

Aurel Cosma 

Stimate Domnule doctor, 

Întors în ţară după o lungă călătorie în 

străinătate, Vă mulţumesc pentru felicitarea de 

ziua naşterii şi de ziua numelui, pentru valoroasele 

cărţi „Octoihul” lui C.D. Loga şi „La Petite 

Entente” Semnele Dvs. de atenţie şi afecţiunea 

m-au copleşit.

Vă urez la rândul meu viaţă îndelungată 

şi vigoare, prezenţa Dvs. şi experienţa de care 

dispuneţi fiindu-ne tuturor mult folositoare. 




Timişoara 


Cu sinceră preţuire, 

+ Mitropolit Nicolae 

Selecţionând dosarele cu manuscrise, 

corespondenţe şi documente pe care intenţionez 

să le donez arhivei Mitropoliei, am dat şi peste 

acest articol despre „Muzica religioasă a lui Sabin 

Drăgoi”, - scris de mine mai de mult cu scopul de 

a-l preda redacţiei revistei „Mitropolia Banatului” 

pentru a fi publicat. Atunci am ezitat de a-l mai 

prezenta redacţiei acestei reviste din motivul că în 

el am menţionat discuţiile mele cu Sabin Drăgoi 

despre introducerea muzicii instrumentale în 

bisericile noastre ortodoxe (compoziţii de genul 

„oratoriilor”, fie executate de orchestre sau orgă, 

sau împreună cu corul vocal). Aceasta era atunci 

şi părerea lui Sabin Drăgoi (pag. 8-9). Dar aceste 

părţi, precum şi altele, în special cele de ordin 

personal, puteau fi eliminate, iar articolul radical 

amputat, modificat şi restructurat. Din cauza aceasta 

probabil l-am aruncat în coşul de maculatură. 

Totuşi mi-a mai rămas o copie dactilografiată 

pe care am aflat-o acum la trierea manuscriselor 


mele în vederea donaţiei ce o pregătesc pe 

seama arhivei Mitropoliei. De data aceasta 

n-am mai vrut să-mi distrug manuscrisul 

dactilografiat. M-am gândit să-l trimit Înalt 

Prea Sfinţiei Voastre pentru a-l citi şi apoi 

a dispune să fie predat arhivei Mitropoliei 

spre păstrare ca o mărturie documentară din 

domeniul creaţiilor şi orentării lui Sabin 

Drăgoi în munca sa de compoziţie a muzicii 

religioase. Aşa se explică şi faptul că Sabin 

Drăgoi a transpus muzica religioasă pe 

scena teatrului sau a filarmonicii, deoarece 

creaţiile sale de muzică religioasă cu instrumente 

nu puteau fi executate în bisericile 

noastre ortodoxe, deşi ele erau inspirate 

din folclorul poporului nostru român. Astfel s-au 

născut oratoriile sale, printre care vestitul oratoriu 

mistic al lui Constantin Brâncoveanu. Dacă însă Înalt 

Prea Sfinţia Voastră crede că acest studiu al meu 

redactat într-o formă de amintiri şi evocări totuşi ar 

putea fi publicat, - desigur cu eliminarea pasajelor 

potrivnice orânduielilor noastre bisericeşti, - atunci 

vă rog să-l daţi revistei „Mitropolia Banatului”, ca 

redacţia să-i opereze modificările şi restructurările 

respective, pentru a putea fi publicat. 

Am vrut la timpul său să scot în evidenţă 

vocaţia lui Sabin Drăgoi pentru muzica religioasă, 

întrucât prea s-a accentuat întotdeauna valoarea 

laică a creaţiilor sale, mai cu seamă rezultatul 

cercetărilor sale folclorice. Eu l-am cunoscut bine 

pe Sabim Drăgoi şi opera sa. Mi-a fost şi prieten 

şi l-am sprijinit întotdeauna în strădaniile sale de 

muzicean. Pe mine m-a legat de Conservatorul 

municipal din Timişoara trecutul meu ca elev al 

acestei institut, încă din perioada dinaintea Unirii. 

După moartea tatălui meu (1907) şi după ce am 

fost luat sub îngrijirea unchiului meu Dr. Aurel 

Cosma şi a soţiei sale, a vestitei artiste lirice Lucia 

Cosma, am fost dat de ei să urmez învăţământul 

elementar şi apoi pe cel secundar la acest Conservator, 

concomitent cu şcoala primară maghiară 

din cartier şi după aceea cu liceul maghiar din 

Timişoara (magyar állami fögymnasium), unde 

mi-am luat şi diploma de bacalaureat, înainte de 

introducerea stăpânirii româneşti în capitala Banatului. 

În consecinţă eram indicat mai târziu să 

evoc opera de creaţie a lui Sabin Drăgoi, în special 

pe cea de muzică religioasă. Aşa se explică şi motivul 

redactării acestui articol, care de altfel este un 

studiu complet despre viaţa şi activitatea lui Sabin 


25

Drăgoi. N-aş vrea să se piardă acest manuscris. De 

aceea am crezut să Vă adresez Înalt Prea Sfinţiei 

Voastre aceste rânduri, rugându-vă, că în caz că 

nu va fi publicat, atunci ar fi mai bine ca să fie 

păstrat în arhiva Mitropoliei printre documentele 

manuscrise. 

Cu mărturia respectuoaselor şi distinselor 

mele sentimente, 

Timişoara, 28 decembrie 1979 


Dedicaţie pe prima pagină a broşurii 

„Acordurile de la Locarno” 




Timişoara 

În completarea lucrării mele „La Petite 

Entente”, apărută la Paris în vara anului 1926, îi 

ofer ca o înaltă preţuire Înalt Prea Sfinţiei Sale Dr. 

Nicolae Corneanu şi această broşură a mea. 

Timişoara 4 ianuarie 1980. 


Pe verso paginei: 

Această lucrare despre „Acordurile de la 

Lucarno” a fost redactată de mine în limba română 

la Paris, concomitent cu teza mea de doctorat „La 



Petite Entente”, şi imprimată apoi în vara anului 

1926, după înapoierea mea acasă din Franţa, 

într-un tiraj, de două mii exemplare, la tipografia 

„Banatul” din Timişoara. Problema expusă şi 

studiată de mine în această lucrare fiind de atunci 

foarte acută şi stârnind un interes remarcabil în 

opinia publică, aceste exemplare editate de ziarul 

„Nădejdea” din Timişoara au fost epuizate aproape 

în totalitatea lor imediat după apariţie. 



Timişoara, 4 ianuarie 1980 



Am primit scrisoarea din 28 decembrie 

însoţită de studiul „Acordurile de la Locarno” 

şi articolul dedicat muzicii religioase a lui Sabin 

Drăgoi, pentru toate exprimându-vă adânc simţite 

mulţumiri. 

Materialul despre compozitorul Drăgoi va 

intra într-unul din numerele următoare ale revistei, 

poate mai redus ca proporţii dacă aceasta 

ar impune-o numărul redus de pagini care îl avem 

la dispoziţie. 

Cu cea mai aleasă consideraţie. 

Mitropolit Nicolae




Timişoara 

Rog Înalt Prea Sfinţia Voastră să primească 

din partea mea cele mai sincere condoleanţe la 

profunda durere pricinuită de moartea mamei. 

Timişoara 


25 ianuarie 1980. 

Decedata Elena Rădulescu din Caransebeş 

a murit în ziua de marţi 22 ianuarie 1980 şi a fost 

înmormântată în cimitirul din Caransebeş în ziua 

de vineri 25 ianuarie la orele 15. Mama mitropolitului 

s-a recăsătorit ca văduvă cu avocatul Dr. 

Rădulescu din Caransebeş, decedat anterior, în 

urmă cu vreo trei ani. (Text dactilografiat, scris de 

Aurel Cosma jr. n.n. A.T.) 

Ciorna dactilografiată a scrisorii de 

condoleanţă trimisă în manuscris (Notă scrisă de 

mână – n.n. A.T) 

Mult îndureraţi anunţăm că la 23 ianuarie ne-a 

părăsit pentru totdeauna ELENA RĂDULESCU, 

din Caransebeş, pe care am iubit-o nesfârşit aşa 

cum ne-a iubit şi ea. Îi vom păstra mereu duioasă 

şi neştearsă amintire. Familia îndurerată. 

Apărut în ziarul „Drapelul Roşu” Timişoara, 

nr. 10.882 din vineri 25 ianuarie 1980. (Text scris 

de mână sub anunţul din publicaţia timişoreană, 

n.n. A.T). 

Domnului 




R e c u n o s c ă t o r m u l ţ u m e s c p e n t r u 

condoleanţele transmise la moartea mamei. 


Nicolae 




Timişorara 


Mi-a făcut o deosebită bucurie frumosul almanah 

al Mitropoliei din Timişoara pe anul 1980 

purtând titlul bine ales de „Îndrumări bisericeşti”, 

pe care l-am primit. I-am admirat aspectul estetic 

şi mai ales partea literar-istorică, cu un conţinut 

atât de variat şi ingenios selecţionat, care îi dă 

valoarea unui imn închinat patriei şi bisericii, în 

special acestei zone de Vest a ţării, a Banatului. 

Almanahul este o nouă şi utilă realizare a Înalt 

Prea Sfinţiei Voastre pentru propăşirea culturii şi 

tradiţiei noastre străbune, pentru care Vă prezint 

noi expresii de felicitare şi mărturii de preţuire. 

Această carte mi-a evocat calendarele eparhiale 

de altădată, foarte apreciate de credincioşi, 

datorită conţinutului informativ despre organizarea 

diecezei, oferind totodată cărturarilor şi ţăranilor 

de la sate o lectură populară. Acum însă almanahul 

Mitropoliei Banatului a pornit pe o cale 

ascendentă, la un nivel mai înalt, alcătuit într-o 

formă superioară din punct de vedere literar şi ca 

prezentare estetică. Este un început promiţător 

pentru anii următori, ca almanahul să aibă succese 

tot mai remarcabile. Sunt convins că toată lumea, 

- clerul şi credincioşii – îl vor primi acest almanah 

ca un factor de înaltă spiritualitate pentru mintea 

şi sufletul tuturor. 

Al Înalt Prea Sfinţiei Voastre cu aceleaşi 

sentimente de respectuoasă cordialitate. 

Domnului 


Str. Gh. Doja, nr. 28 


22. III. 1980 

Salutări şi bune doriri din Paris 



Timişoara, 18 februarie 1980. 

Dr. Aurel Cosma jr 

[Dedicaţie] 

Îi donez această carte a lui Francesco Griselini 

cu titlul: „Istoria Banatului Timişan”, tradusă 

27

în limba română de Nicolae Bolocan, Înalt Prea 

Sfinţiei Sale Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul 

Banatului, ca să desluşească din paginile ei viaţa 

poporului român şi fizionomia acestui colţ de ţară, 

în care înaintaşii noştri şi-au afirmat de pe atunci 

vădita lor supremaţie ca naţiune autohtonă. 




Timişoara 

Timişoara, Paştile 1980. 



Vă rog să primiţi din partea mea ca dar de 

sfintele sărbători ale Paştilor această carte a lui 

Francesco Griselini: „Istoria Banatului Timişan”, 

tradusă de Nicolae Bolocan în româneşte, după 

textul original în limba germană, şi pubicată 

pe cheltuiala unchiului meu Dr. Aurel Cosma 

la Bucureşti în anul 1926, de către „Asociaţia 

Culturală din Banat”, cu sprijinul dat de profesorul 

universitar Traian Lalescu, deputat liberal, 

la imprimarea volumului, apărut în „Tipografiile 

Române Unite”. 

Nicolae Bolocan, traducătorul cărţii, era 

funcţionar la primăria municipiului Timişoara, şi 

l-am cunoscut în anii după unirea de la Alba-Iulia, 

când lucram împreună şi făceam cercetări din 

domeniul trecutului Banatului, în sala de lectură a 

bibliotecii municipale a oraşului nostru, pe atunci 

situată în sala de gimnastică a liceului piarist de 



odinioară, în strada Ungureanu. Aici 

venea Nicolae Bolocan, începând din 

anul 1922, ca să traducă cartea germană 

a lui Griselini, aflată în original în biblioteca 

municipiului. Discutând cu mine 

posibilităţile de tipărire a volumului, mai 

cu seamă a valoroaselor anexe şi planşe 

de la finele cărţii, aşa s-a născut ideea 

de a-l ruga pe unchiul meu să-i asigure 

imprimarea cărţii la Bucureşti, întrucât 

în oraşul nostru nici o tipografie nu avea 

utilajul necesar, la un înalt nivel tehnic, 

plus zincografie, de a putea scoate de 

sub tipar o astfel de carte pretenţioasă. 

Nicolae Bolocan l-a solicitat pe unchiul 

meu Dr. Aurel Cosma, pe atunci ministru de lucrări 

publice în guvernul partidului liberal, ca să-l ajute 

în această privinţă, în vederea editării volumului. 

Unchiul meu a găsit soluţia ca volumul să fie editat 

de „Asociaţia Culturală din Banat”, fondată în anul 

1920 la Timişoara sub preşedinţia lui Dr. Miron 

Cristea, pe atunci episcop de Caransebeş, având ca 

vicepreşedinte pe Traian Lalescu, pe care unchiul 

meu l-a adus să funcţioneze ca rector al Politehnicii 

din Timişoara, pe vremea când Dr. Aurel 

Cosma era primul prefect român al municipiului 

şi al judeţelor unificate Timiş-Torontal. După ce 

Dr. Miron Cristea a devenit patriarhul României, 

„Asociaţia Culturală din Banat” şi-a mutat sediul 

la Bucureşti, iar preşedinţia activă a trecut sub 

conducerea lui Traian Lalescu, pe atunci deputat 

liberal, partid din care făcea parte şi unchiul meu 

ministru. 

Nicolae Bolocan a fost ajutat şi onorat pentru 

munca sa plină de dăruire şi de elan pentru 

tradu-cerea cărţii lui Francesco Griselini în limba 

română, atât de unchiul meu Dr. Aurel Cosma, cât 

şi de conducerea municipiului Timişoara, fiind primar 

pe atunci Dr. Lucian Georgevici. Manuscrisul 

a ajuns să fie tipărit la o poligrafie din Bucureşti, 

cu toate anexele şi graficele volumului original, 

reproduse după stampele iniţiale din cartea lui 

Griselini. Îngrijirea apariţiei a fost încredinţată lui 

Traian Lalescu, care locuia în capitală şi era permanent 

în contact cu tipografia. În aceste condiţii 

a putut să fie publicată această valoroasă carte, din 

care abia se mai găsesc câteva exemplare. 

Vreau să îmbogăţesc biblioteca personală 

a Înalt Prea Sfinţiei Voastre cu acest volum al 

lui Griselini, ca să desluşiţi din conţinutul său

şi din stampele anexate, imaginea Banatului de 

odinioară, descoperite în cele relatate de un martor 

al românilor de aici, care populau şi pe atunci 

provincia noastră cu evidente caracteristici şi 

particularităţi moştenite de la înaintaşi. 

Vă rog să primiţi de praznicul învierii Domnului 

cele mai sincere urări creştineşti, de multă 

sănătate şi de succese depline în strădaniile Înalt 

Prea Sfinţiei Voastre de a promova cultura Banatului 

nostru drag. 

Paştile 1980. 


Pe prima pagină a cărţii lui Francesco 

Griselini, tradusă din originalul german în limba 

română de Nicolae Bolocan, funcţionar 

la primăria municipiului Timişoara, şi 

apărută în Bucureşti în anul 1926, tipărită 

la „Tipografiile Române Unite”, am scris 

următoarea menţiune: 

„Unchiul meu Dr. Aurel Cosma 

a donat Asociaţiei Culturale din Banat 

suma de 20.000 lei cu scopul de a se publica 

această carte a lui Griselini, tradusă 

din limba germană de Nicolae Bolocan, 

funcţionar la primăria Timişoarei. Cu 

banii aceştia s-au acoperit toate cheltuielile 

de tipar, zincografia, hârtie, 

editură, difuzare etc., iar sumele rezultate 

din vânzare au alimentat fondul 

Asociaţiei. Cartea a fost tipărită la Bucureşti, 

unde putea să apară în condiţii tehnice mai 

bune. În Timişoara sau în Banat nu exista nici 

o zincografie, iar clişeele de la finele cărţii erau 

necesare ca să ilustreze textul. Profesorul Traian 

Lalescu vicepreşedintele Asociaţiei Culturale 

din Banat, - fondată în 1920 la Timişoara sub 

preşedenţia episcopului Dr. Miron Cristea din 

Caransebeş, - după plecarea acestuia ca patriarh 

în capitală, a trecut la conducerea Asociaţiei şi 

i-a deplasat sediul la Bucureşti. Unchiul meu l-a 

rugat pe Traian Lalescu, care avea domiciliul în 

capitală, să se ocupe personal de editarea acestei 

cărţi. Clişeele şi toată arhiva Asociaţiei au 

rămas la prietenul Lalescu, pe care tot unchiul l-a 

adus să organizeze şi să conducă politehnica din 

Timişoara în 1920. 




17 mai 1980. 



Întors la reşedinţă după o absenţă de două 

luni, am găsit mesajul dvs. pascal şi darul constând 

din „Istoria Banatului timişan” a lui Griselini. 

Recunoscător vă mulţumesc pentru acest nou gest 

de afectuoasă atenţie. 

Reînnoind asigurarea deosebitei consideraţii 

ce vă păstrez, Vă urez totodată sănătate deplină, 

vigoare neîmpuţinată şi viaţă îndelungată. 




Timişoara 




În urma celor discutate cu prilejul ultimei 

noastre întâlniri, când V-am comunicat că o bună 

parte din arhiva mea personală şi a unchiului meu 

Dr. Aurel Cosma am donat-o filialei Arhivelor de 

Stat din Timişoara, la solicitarea conducerii acestei 

instituţii, - m-am gândit la sugestia Înalt Prea 

Sfinţiei Voastre, ca o parte a materialelor arhivale 

pe care îl mai posed, ar fi potrivit să-l predau 

ca donaţie arhivei Mitropoliei Banatului, mai 

cu seamă dosarele cuprinzând date şi informaţii 

29

documentare, istorice şi epistolare, care atestă 

şi lămuresc trecutul şi prezentul vieţii naţionalculturale 

şi bisericeşti a zonei de Vest a patriei 

noastre, - în aceleaşi condiţii cumn am donat 

Arhivelor de Stat. 

Donaţia mea ar cuprinde îndeosebi o bogată 

colecţie de dosare, corespondenţă cu autorii şi scritorii 

bănăţeni, cu care am întreţinut o permanentă 

legătură, tratând diversele probleme bănăţene de 

ordin bisericesc, social, cultural, artistic şi istoric, 

scrise de oameni de litere din provincia noastră sau 

din altă parte, privind trecutul şi prezentul Banatului. 

Sunt foarte interesante şi preţioase scrisorile 

primite de la literaţii bănăţeni sau de la condeierii 

ţărani de aici, multe la număr, care ne pot oglindi 

desfăşurarea vieţii culturale a Banatului, mai cu 

seamă cele ce le-am primit de la eminenţii oameni 

care au jucat un rol important în viaţa publică, şi 

literară şi bisericească, atât în regiunea noastră, 

cât şi în toată România. 

În afară de acestea mai donez şi colecţii de 

reviste şi ziare vechi, precum şi fotografii de pe 

vremuri. 

Doresc să fac această donaţie pentru arhiva 

Mitropoliei Banatului ca fond separat sau special, 

urmând a fi constituit şi organizat după indicaţiile 

Înalt Prea Sfinţiei Voastre cu denumirea „Fondul 

Dr. Aurel Cosma”. 

Neavând urmaşi, unica mea moştenitoare 

este sora decedatei mele soţii, adică Aurora Pop; 

care locuieşte cu mine şi mă îngrijeşte, fiind eu 

bolnav. În consecinţă, Vă rog să acceptaţi acelaşi 

regim de administarea materialului documentar 

donat, ca şi conducerea „Arhivelor de Stat” din 

Timişoara, în sensul că atâta cât trăiesc eu şi 

cumnata mea Aurora Pop, acest fond să stea la 

dispoziţie numai nouă, iar după moartea mea 

putând fi pus la dispoziţia publicului, cercetătorilor 

sau altor oameni de specialitate, care doresc să-l 

consulte cu învoirea cumnatei mele Aurora Pop. 

Arhiva Mitropoliei Banatului ar intra în posesia 

celor donate, imediat după predarea lor, iar la 

moartea noastră va deveni proprietară cu depline 

drepturi, desigur după normele statornicite de 

conducerea Mitropoliei. 

În speranţa că veţi accepta această donaţie 

conform celor de mai sus, Vă rog să dispuneţi ca arhivarul 

Mitropoliei să se deplaseze cu o camionetă 

pentru a le putea transporta dev la domiciliul meu, 



indicându-mi cu câteva zile în prealabil ziua şi ora 

sosirii, de preferinţă în timpul amiezii. 

Timişoara, 19 mai 1980 

Cu aleasă stimă al Înalt Prea 

Sfinţiei Voastre 

19 mai 1980. 


Către 


Timişoara 

Am donat anterior o parte din arhiva mea 

personală Filialei Arhivelor de Stat a judeţului 

Timiş din Timişoara sec. I, Str. Emil Bodnăraş 

nr. 8, la solicitarea conducerii acestei instituţii, 

pentru a fi format la depozitul ei „Fondul Dr. Aurel 

Cosma”. Această parte a arhivei dăruite cuprindea 

documente din viaţa publică a Banatului, în special 

acte de ordin politic din viaţa şi activitatea unchiului 

meu Dr. Aurel Cosma, primul prefect român al 

judeţului Timiş – Torontal şi cetăţean de onoare 

al municipiului Timişoara, cu multe certificate, 

diplome şi fotografii. 

Cu prilejul selecţionării materialului arhivistic 

am reţinut multe dosare destinate pentru arhiva 

Mitropoliei Banatului, căreia doresc să le donez 

mai cu seamă pe acele care cuprind informaţii 

despre viaţa şi activitatea cultural-socială a scriitorilor 

bănăţeni, precum şi evocarea marilor români 

de pe vremuri, din Banat, împreună cu datele lor 

biografice adunate de mine de-a lungul anilor, - 

totodată şi colecţii de reviste, ziare şi fotografii 

de demult. 

Am predat arhiva mea peresonală „Filialei 

Arhivelor de Stat” din Timişoara pentru că nu 

am urmaşi, care să mi-o moştenească, unica mea 

moştenitoare fiind sora decedatei mele soţii, adică 

cumnata mea Aurora Pop, care locuieşte cu mine 

şi mă îngrijeşte, întrucât starea sănătăţii mele este 

precară. În consecinţă, Vă rog să acceptaţi acelaşi 

regim de administrarea materialului documentar 

donat, ca şi conducerea „Arhivelor de Stat” din 

Timişoara, în sensul că atâta vreme cât sunt în viaţă 

eu şi cumnata mea Aurora Pop, acest fond să stea 

la dispoziţie numai nouă, iar după moartea mea va

putea fi pus la dispoziţia publicului, cercetătorilor 

sau altor oameni de specialitate, care doresc să-l 

consulte, cu învoirea cumnatei mele Aurora Pop. 

Arhiva Mitropoliei Banatului va intra în posesiunea 

celor donate imediat după predarea lor, iar 

după moartea noastră va deveni proprietara cu 

drepturi depline, desigur conform normelor statornicite 

de conducerea Mitropoliei. 

Aş dori ca donaţia făcută de mine să constituie 

în arhiva Mitropoliei Banatului „Fondul Dr. 

Aurel Cosma”, pe care Vă rog să-l înfiinţaţi şi să-l 

organizaţi în sensul celor precizate anterior. 

Vă rog să-mi confirmaţi dacă sunteţi de acord 

cu cele de mai sus şi dacă îmi acceptaţi donaţia. 


Copii după originalele aflate în dosarul 

cuprinzând donaţia lui Dr. Aurel Cosma junior 

către „Arhiva Mitropoliei Banatului. (Menţiunea 

lui Aurel Cosma jr. n.n. A.T) 



Timişoara, la 23 mai 1980. 


M-a impresionat profund hotărârea Dvs de 

a dona o parte din arhiva personală Mitropoliei 

Banatului. Văd în gestul DVs dragostea de Biserică 

şi neam care a definit personalitatea marilor bărbaţi 

ai poporului nostru. 

Evident vor fi respectate toate clauzele puse 

în actul de donaţie. 

Dumnezeu să Vă binecuvânteze! 

Cu cea mai aleasă consideraţie, 


Arhiescopia Timişoarei şi Caransebeşului 

Consiliul Arhiepiscopesc, Serviciul 

Cultural, nr. 2755 – C/1980. 

Timişoara, la 24 mai 1980. 

Mult Stimate Domnule Dr. Aurel 

Cosma, 

Confirmăm primirea ofertei Dumneavoastră 

de a dona o parte din arhiva personală conţinând 


documente privind viaţa bisericească şi culturală 

din această parte de ţară. În numele Consiliului 

Eparhial Vă exprimăm cea mai profundă 

recunoştinţă pentru acest nou gest de ataşament 

faţă de Mitropolia Banatului pe care aţi susţinut-o 

şi până acum prin activitatea şi generozitatea 

Dumneavoastră. 

Vă asigurăm totodată că preluând darul ce 

ni-l faceţi, vor fi respectate întocmai condiţiile 

puse şi anume: 

a) În cadrul arhivei eparhale se va constitui 

„Fondul Dr. Aurel Cosma” 

b) Acest fond va sta numai la dispoziţia 

Dumneavoastră şi a Doamnei Aurora Pop cât timp 

Vă aflaţi în viaţă; 

c) Fondul va fi deschis cercetătorilor doar 

după ce Dumnevoastră personal nu-l veţi mai 

putea utiliza şi numai cu învoirea Doamnei Aurora. 

Mulţumindu-Vă încă o dată pentru valoroasa 

Dumneavoastră donaţie, Vă rugăm să acceptaţi 

expresia distinsei consideraţii ce Vă păstrăm. 

Nicolae 

Arhiepiscop şi Mitropolit 

(Sigiliul Mitropoliei) 

Domniei Sale 


Timişoara 


Consilier Cultural 

Preot P. Dorobanţu 

Inventarul donaţiei lui Dr. Aurel 

Cosma jr. pentru arhiva Mitropoliei 

Banatului. 

Partea I-a 

Dosare în ordine alfabetică după numele titularului 

la care se referă documentarea respectivă. 

1. Emeric Andreescu (1844-1923), învăţător 

confesional, cărturar, publicist, a tipărit două 

gazete pentru săteni şi a scos manuale didactice, - 

Dosarul cuprinde o amplă biografie şi alte date. 

2. Vicenţiu Babeş (1821-1907), - biografie 

şi alte date. 

3. George Bălteanu (1881-1907), învăţător 

confesional şi poet. Dosarul cuprinde o amplă 

31

iografie, diverse date şi manuscrise originale cu 

versuri ale poetului. 

4. Filaret Barbu (născ. Aprilie 1903 la 

Lugoj -), compozitor. Dosarul cuprinde scrisori 

adresate de maestru lui Aurel Cosma jr., precum 

şi articole despre muzicean etc. 

5. Filaret Barbu scriitor şi muzician, - Dosarul 

cuprinde manuscrisul original al autorului 

privind broşura – adresată în original – şi apărută 

despre „Tenorul Traian Grozăvescu” din Lugoj, 

în colecţia „Biblioteca Luceafărul” nr. 3 din 1933 

la Timişoara. 

6. Petru Barbu (1864-1941), scriitor 

bisericesc, dosarul cuprinde o autobiografie în 

manuscris trimisă de profesorul teologiei din 

Caransebeş lui Aurel Cosma jr. pentru lucrările 

acestuia, precum şi două articole nepublicate ale 

lui Aurel Cosma jr. 

7. Dimitrie Birăuţiu (1875-1918), fondatorul 

şi conducătorul tipografiei proprii din 

Budapesta, şi a publicaţiilor periodice româneşti, 

ca de pildă marele cotidian „Poporul Român”, 

„Revista Ilustrată” şi cea umoristă „Cucu”. Dosarul 

cuprinde date biografice şi fotocopii după 

scriitori, precum şi portretul tipografului, - toate 

datele fiind comunicate de fiica acestuia şi colaboratoare, 

doamna Silvia Gruzin, octogenară, care a 

trăit mult în Banat (Oraviţa), iar acum locuieşte 

în localitatea Găgeni, cod 2048, oficiul poştei 

Plopeni, jud. Prahova. 

8. Biserica Sf. Ilie din Timişoara – Fabric. 

Dosarul cuprinde articole publicate şi inedite scrise 

de Dr. Aurel Cosma jr. despre cartierul Fabric şi 

despre parohia Sf. Ilie, precum şi alte date privind 

viaţa credincioşilor şi a românilor din suburbia 

„Palanca Mare”. La dosar este ataşată şi broşura 

apărută în editura „Cercul Tinerimea adultă Sf. 

Gheorghe” Timişoara – Fabric, scrisă de Dr. Aurel 

Cosma junior cu titlul „Un mic istoric al bisericii 

române din Timişoara – Fabric”, (Timişoara 1926). 

Se mai află la dosar şi broşura lui Dr. Aurel Cosma 

jr. cu titlul: „Din trecutul românilor timişoreni”, 

un extras din studiul istoric apărut în revista 

„Luceafărul” din Timişoara, anul IV, nr. 12 pe luna 

decembrie 1938, conţinând viaţa şi activitatea protopopului 

Vasile Georgevici, fondatorul parohiei 

şi al bisericii Sf. Ilie. 

9. Ioan Boroş (1880-1937), scriitor bisericesc 

din Lugoj, cuprinzând o autobiografie 

comunicată lui Aurel Cosma jr. 



10. Valeriu Branişte (1869-1928), publicist 

şi mare luptător naţional român, din Lugoj, dosarul 

cuprinzând articolele publicate de Aurel Cosma jr. 

şi „necrologul”. 

11. Coriolan Brediceanu (1850-1909) 

dosarul cuprinde diverse date biografice, scrieri 

şi articole publicate de Aurel Cosma jr. 

12. Tiberiu Brediceanu (1877-1968), compozitor, 

dosarul cuprinde diverse date despre reputatul 

muzician bănăţean, precum şi corespondenţa 

lui Aurel Cosma jr. cu acesta şi cu văduva lui, fiind 

ataşată la dosar şi o scrisoare în original a Eugeniei 

Brediceanu, soţia făuritorului de doine bănăţene. 

În dosar se mai află şi corespondenţa primită de 

Aurel Cosma jr. de la fiul acestuia, de la Mihai 

Brediceanu, vestitul dirijor de orchestră. 

13. Dr. Aurel Cosma senior (1867-1931), 

dosarul cuprinde programul călătoriei la Ierusalim 

şi în locurile biblice (1927) în suita patriarhului Dr. 

Miron Cristea, cu care a fost coleg de universitate 

la Budapesta. 

14. Anastase Demian (1899-1977), artist 

pictor, dosarul cuprinde articole scrise de Aurel 

Cosma jr. şi alte informaţii despre acest maestru al 

artei bizantine, care a pictat catedrala Mitropoliei 

Banatului din Timişoara. 

15. Constantin Diaconovici-Loga (1779- 

1850), dosarul cuprinde articole de evocări, publicate 

şi inedite, scrise de Aurel Cosma jr. despre 

marele pedagog bănăţean, precum şi diverse date 

şi informaţii biografice. 

16. Traian Doda (1822-1890), dosarul 

cuprinde date biografice despre acest strălucit 

bănăţean de altădată. 

17. Sabin Drăgoi (1894-1968), dosarul cuprinde 

amintiri şi evocări scrise de Aurel Cosma 

jr. despre acest ilustru compozitor de muzică 

religioasă, publicate şi însemnări documentare, 

precum şi lucrări scrise sau publicate de alţii. 

18. Meletie Drăghici (1814-1891) protopopul 

Timişorii, - aici este anexat şi dosarul 

privind „Alumneul român din Timişoara – Fabric”, 

precum şi diverse date despre valorosul protopop 

şi unele spicuri din presa vremii, îndeosebi la 

moartea sa. Este şi documentaţia găsirii de către 

Aurel Cosma jr. a criptei în care a fost înmormântat 

(cimitirul ortodox din Timişoara – Cetate, Calea 

Lipovei). 

19. Episcopia Timişoarei, înfiinţată în 

anul 1940, dosarul cuprinde acte oficiale privind

înfiinţarea acestei episcopii şi cele primite de Aurel 

Cosma jr., ales deputat sinodal în prima adunare 

eparhială. 

20. Sabin Evuţianu (1889-1977), dosarul 

cuprinde o parte din corespondenţa adresată lui 

Aurel Cosma jr., precum şi procesul verbal al 

predării revistei „Luceafărul” de către directorul 

– proprietar Aurel Cosma jr. „Astrei Bănăţene”, 

al cărei preşedinte era Sabin Evuţianu, iar 

vicepreşedinte era Aurel Cosma jr. În dosar se mai 

află şi alte date sau informaţii. 

21. Mihai Gaşpar (1881-1929), protopop la 

Bocşa, scriitor şi fruntaş al vieţii publice bănăţene. 

Date biografice şi „necrologul”. 

22. Onisifor Ghibu (1883-1972), prof. univ. 

scriitor, academician. 

23. Iulian Grozescu (1839-1872), poet 

bănăţean, scriitor şi gazetar. 

24. Alexandru Ioanovici (1816-1892), 

protopop în Jebel. 

25. Damian Izverniceanu (1883-1935), 

dascăl şi scriitor bănăţean. 

26. Vasile Lăzărescu (episcop de Caransebeş, 

apoi primul mitropolit al Timişorii). 

27. Emilia Lungu-Puhallo (1853-1932), 

scriitoare bănăţeană. 

28. Traian Lungu (1830-1917), învăţător 

confesional în Timişoara – Fabric, tatăl precedentei 

scriitoare. 

29. Petru Lupul, zis Lupulov (1808-1872), 

scriitor timişorean şi profesor la Teologia din Zara 

(Dalmaţia). 

30. Fabriciu Manuilă (1864-1935), protopop 

de Lipova. 

31. Atanasie M. Marienescu (1830-1915), 

academician, scriitor bănăţean, etnolog, folclorist, 

etimolog. 

32. Filip Matei (1897-1940), pictor de biserici 

dun Bocşa. 

33. Ioachim Miloia (1897-1940), directorul 

Muzeului din Timişoara, pictor şi om de cultură. 

34. Eftimie Murgu (1805-1970), 

revoluţionar bănăţean şi scriitor. 

35. Emilian Novacovici (1862-1936), 

dascăl şi folclorist bănăţean. 

36. Teodor V. Păcăţean (1852-1941), scriitor 

şi gazetar bănăţean, - autorul „Cărţii de aur a 

românilor” în opt volume, - Academia Română 

i-a decernat premiul de o sută mii de lei din 

„Fundaţia Dr. Aurel Cosma”. Dosarul cuprinde şi 


corespondenţa lui Aurel Cosma jr. cu venerabilul 

scriitor, printre care şi patru scrisori originale 

trimise lui Aurel Cosma junior de către Teodor 

V. Păcăţean. 

37. Gheorghe Popovici (1862-1927), protopopul 

Lugojului, scriitor şi istoric, delegat oficial 

la marea adunare naţională de la Alba-Iulia de la 

1 decembrie 1918. 

38. Pavel Rotariu (1840-1919), avocat 

în Timişoara şi ginerele protopopului Meletie 

Drăghici, cu care a scos gazeta „Luminătoriul” 

din Timişoara. 

39. Ioan Sârbu (1863-1922), preot la 

Rudăria, istoric şi orator. 

40. Lista preoţilor ortodoxi români şi a 

învăţătorilor confesionali din anul 1855 în Banat. 

Şematismul Voivodinei din Banat pe anul 1855. 

41. Ioan Theodorovici (1828-1911), sprijinior 

al culturii românilor din Timişoara, fost 

revoluţionar în anul 1848. 

42. Emanuil Ungureanu (1845-1929), 

avocat timişorean şi sprijinitor al bisericii ortodoxe 

române. Dosarul cuprinde date biografice, 

însemnări şi necroloage. 

43. Emanuil Ungureanu, partea I-a: 

corespondenţă din anii 1905-1960 privind 

înfiinţarea episcopiei ortodoxe române în 

Timişoara. 

44. Emanuil Ungureanu, în continuare 

corespondenţa sa în original pe anii 1907-1916 

(partea II-a) privind înfiinţarea episcopiei ortodoxe 

române la Timişoara. 

45. Emanuil Ungureanu, partea a III-a a 

corespondenţei originale a acestuia pe anii 1921- 

1925 în scopul înfiinţării unei episcopii ortodoxe 

române la Timişoara. 

46. Emanuil Ungureanu, partea a IV-a, 

Diverse acte şi corespondenţe ale acestuia în 

original, din anii 1904-1915, privind strădaniile 

acestuia de a se înfiinţa la Timişoara o episcopie 

ortodoxă română. 

47. Emanuil Ungureanu, inventarul arhivei 

acestuia pe care l-a depus la „Societatea istorică şi 

arheologică din Timişoara”. 

48. Nicolae Ursu (1905-1969), dirijorul 

corului catedralei Mitropoliei Banatului din 

Timişoara. Evocări şi diverse date despre acest 

compozitor bănăţean. 

49. Paul Vasici (1806-1881), academician, 

om de cultură timişorean, scriitor şi gazetar. 


33

Dosarul cuprinde diverse date biografice şi 

evocări. 

50. Ioan Vidu (1863-1931), compozitor şi 

dirijor de cor în Lugoj. Dosarul cuprinde amintiri 

şi însemnări de Aurel Cosma jr. 

51. Iuliu Vuia (1865-1933), pedagog, scriitor 

şi învăţător bănăţean. 

52. Ioan Zaicu (1868-1914), pictor de biserici 

şi artist cu studii academice la belle-arte din 

Viena. El a pictat în 1912 actuala biserică ortodoxă 

română Sf. Ilie din cartierul Fabric al Timişoarii. 

Condeierii ţărani din Banat 

Poeţi, publicişti, gazetari, diriori de cor, 

prozatori etc. 

Plugari, care au publicat în reviste şi ziare 

53. Ghiţă Bălan-Şerban (1907-1975), 

scrisorile adresate de publicistul plugar din 

Comloşu-Mare lui Aurel Cosma jr. 

54. Ioan Ciucurel (1897-1955), scriitorul 

ţăran din comuna Şoşdea care a scos şi redactat 

gazetele „Poporul Românesc” împreună cu preotul 

Petru Bohariu din parohia Şoşdea, apărută în 

Şoşdea şi tipărită la Lugoj, - apoi timp de 23 de ani 

ziarul „Cuvântul Satelor” împreună cu un colectiv 

de colaboratori condeieri ţărani bănăţeni, apărut la 

început în Lugoj, apoi în Timişoara. Ioan Ciucurel 

a mai publicat şi literatură, un roman cu tematică 

progresistă şi cu titlul „Transformarea”, apărut în 

Timişoara la 1931. 

55. Ilie Crăciunel (1883-1940), a scos 

gazeta ţărănească „Ţăranul” la Oraviţa în anul 

1919, deci imediat după unirea de la Alba-Iulia. 

56. Ioan Frumosu (născut la 16 ianuarie 

1920 în comuna Ciuchici jud. Caraş-Severin), - 

dosarul cuprinde corespondenţa lui Aurel Cosma 

jr. cu acest poet bănăţean, care a publicat mai 

multe versuri cu tendinţă progresistă şi este unul 

dintre cei mai talentaţi scriitori plugari din Banat 

la ora actuală. 

57. Aureliu Novac (1885-1973), un renumit 

om de cultură, de muzică şi publicist încă dinaintea 

primului război mondial, domicilist în Vasiova 

(Bocşa) judeţul Caraş-Severin. A fost dirijorul 

corului din Bocşa ani de-a rândul şi a învăţat 

pictura de la pictorul de biserici Filip Matei din 

Vasiova. Dosarul conţine multe scrisori primite 



de Aurel Cosma jr. de la publicistul ţăran, care a 

suferit şi închisoare pe vremea stăpânirii austroungare 

pentru articolele sale publicate în cotidianul 

„Poporul Român” de la Budapesta. 

58. Ilie Petrica, din Reşiţa, văr cu condeierul 

Petru Petrica din satul Cârnecea, activează în scris 

la cenaclul „Semenicul” din Reşiţa. La dosar se 

află corespondenţa cu Aurel Cosma jr. 

59. Petru Petrica, născut în satul Cârnecea 

la 4 octombrie 1902, scriitor plugar, a publicat 

piese de teatru sătesc şi o carte cu întâmplări din 

viaţa satului bănăţean. Locuieşte în Cârnacea nr. 

127, în casa achiziţionată de la fostul său dascăl 

Sava Molin, tatăl scriitorilor S. Molin şi Virgil 

Molin. Dosarul partea I-a cuprinde numeroasele 

scrisori adresate lui Aurel Cosma jr. de către scriitorul 

plugar, din anii 1971-1972. 

60. Petru Petrica, scriitor plugar din satul 

Cârnecea, comuna Ticvaniu Mare, judeţul Caraş- 

Severin, dosarul cuprinde partea a II-a a scrisorilor 

primite de Aurel Cosma jr. în continuare pe anii 

1973-1978 de la acest inimos condeier al ţărănimii 

bănăţene. 

61. Petru Petrică, scriitor plugar din Cârnecea, 

- dosarul cuprinde un caiet de manuscris 

nepublicat al acestuia cu bibliografiile scriitorilor 

Romulus S. Molin şi Virgil Molin, cu care a 

copilărit şi a trăit în satul său natal, unde părinţii 

acestor scriitori şi publicişti bănăţeni erau dascălul 

Sava Molin şi soţia acestuia. 

62. Paul Târbăţiu (1902-1965), poet ţăran 

din comuna Comorişte, judeţul Caraş-Severin, 

apoi mutat la Timişoara, a fost autorul versurilor 

de revoltă împotriva stării de lucruri a plugărimii, 

cu titlul „Sclavii pământului”, volum apărut în 

Oraviţa în anul 1938, cu o prefaţă scrisă de Aurel 

Cosma jr. Paul Târbaţiu a scos şi o revistă literară 

„Zorile Banatului”, cu redacţia la Comorişte şi 

o tipăreşte în Oraviţa, în anii 1928-1929, - era 

prima revistă literară scrisă de ţărani bănăţeni 

pentru această pătură socială, atât de oropsită. În 

anul 1927 Paul Târbaţiu a publicat în Oraviţa şi o 

broşură cu versuri, intitulată „Cântece şi flori”. A 

fost un poet cu mare talent liric. El a colaborat la 

revista „Luceafărul” din Timişoara, unde directorul 

acetei reviste Aurel Cosma junior i-a publicat 

un grupaj de versuri cu fotografia sa, în nr. 4 pe 

luna aprilie 1935 (pag. 166).

Dosare întocmite de Aurel Cosma junior 

despre familia sa, despre unirea de la Alba- 

Iulia sau despre alte probleme. 

63. Unirea de la Alba-Iulia, 1918. Documente, 

discursuri şi lista completă a delegaţilor 

oficiali care au votat unirea la 1 decembrie 1918. 

64. Documentele pregătirii unirii de la Alba-Iulia. 

Tratativele româno-maghiare de la Arad 

în zilele de 13 şi 14 noiembrie 1918. – Conferinţa 

voluntarilor români din Rusia şi proclamaţia 

unirii de la Darniţa, de lângă Kiev, la 13/26 aprilie 

1917, - proclamaţia voluntarilor români de la Iaşi, 

votată la 6 septembrie 1918, - Declaraţia unirii 

voluntarilor români la Celiabinsk, Siberia, la 29 

octombrie 1918. 

65. Adeziunea şvabilor din Banat la unirea 

de le Alba-Iulia (1919). Adunarea naţională 

a şvabilor din Banat de la 10 august 1919 la 

Timişoara. – Amintiri scrise de Aurel Cosma 

junior. 

66. Damaschin Cosma (1844-1915), 

învăţător confesional, şi soţia sa Maria Cosma 

(1846-1904), de origine din familia Panaiot 

macedo-română. Ample însemnări biografice 

despre ei şi despre fii lor: Dr. Aurel Cosma (1867- 

1931) şi Meletie Cosma (1872-1907 – tatăl lui 

Aurel Cosma junior). 

67. Aurel Cosma junior: Bunicii mei şi 

originea familiei, cu date despre străbuni şi documente 

sau acte. 

68. Aurel Cosma junior: „Bunica mea 

Maria Panaiot căsătorită cu învăţătorul Damaschin 

Cosma” – părinţii, familia şi ascendenţii ei. Date 

şi documente despre mama tatălui meu Meletie şi 

a unchiului meu Dr. Aurel Cosma. 

69. Aurel Cosma junior: „Activitatea mea 

de ziarist” – începuturile acestei activităţi în presă 

1917-1923. Fotografii, diplome şi permise de 

călătorie pe C.F.R., precum şi adeverinţe. 

70. „Luceafărul” revista de altădată din 

Budapesta şi Sibiu (1902-1911). Articolul lui Aurel 

Cosma jr. de evocare şi studiu, cu informaţii 

bibliografice. 

71. „Luceafărul” de la Timişoara (1935- 

1940), Articole, manuscrise şi informaţii, dosar 

întocmit de directorul propietar al acestei reviste 

culturale, de Aurel Cosma junior. 

72. „Memoriul bănăţenilor din 31 iulie 

1940 pentru înfiinţarea universităţii din 


Timişoara” redactat de Aurel Cosma junior şi 

semnat de fruntaşii de atunci ai vieţii publice şi 

culturale a Banatului. 

73. Aurel Cosma junior; „Petru Cermena 

(1807-1882), - evocare istorică, manuscris inedit, - 

Viaţa şi activitatea marelui român timişorean, care 

a avut un rol important în viaţa publică a românilor 

din Timişoara. 

74. Aurel Cosma junior: „Paul Vasici, 

medic şi academician, scriitor şi primul care a scos 

în Timişoara o revistă medicală. Născut la 18/13 

aprilie 1806 în suburbia „Maierile nemţeşti” din 

Timişoara şi decedat tot acolo la 20 iunie/2 iulie 

1881. Dosarul cuprinde date biografice despre 

acest savant şi vrednic enoriaş al bisericii ortodoxe 

române, adunate şi întocmite în vederea întocmirii 

unei lucrări de evocare, pe care nu a ajuns 

să o alcătuiască şi să o redacteze. Dar materialul 

documentar poate servi altui scriitor, desigur cu 

indicarea sursei. 

75. Aurel Cosma junior: „Compania de 

teatru a lui George Augustin Petculescu (1852- 

1889)”, - prima trupă de teatru românesc din 

Banat cu artişti de profesie. Lucrare în manuscris 

dactilografiat şi nepublicată, deci inedită. 

76. Aurel Cosma junior: „Interviu literar 

dat în anul 1974”, - în curs de publicare. Cuprinde 

printre altele şi mărturii despre apariţia revistei 

„Luceafărul” din Timişoara (1935-1940). 

Colecţii de ziare şi reviste, apărute pe 

vremuri în Timişoara, şi donate de Aurel 

Cosma junior. 

77. Ziarul „Nădejdea” din Timişoara, 

colecţii complete 1921-1927, - ziarul a fost scos 

de Dr. Aurel Cosma senior ca propietar şi ca 

îndrumător politic şi spiritual, de orientare liberală. 

La început „Nădejdea” a apărut zilnic, apoi de două 

ori sau de trei ori pe săptămână, în continuarea 

gazetei anterioare cu titlul „Banatul”, pe care a 

scos-o Dr. Aurel Cosma săptămânal, începând 

de la 17 februarie 1919, fără întrerupere până 

când organul său de publicitate a fost transferat 

în „Nădejdea”. 


35

Iată colecţii complete, donate arhivei: 

- „Nădejdea” anul 1921 de la nr. 1 din 12 

aprilie 1921 la nr. 205 din 31 decembrie 1921, şi 

în continuare anul II din 1922, legate împreună 

colecţiile ambilor ani deci anul 1922 de la nr. 206 

din 3 ianuarie1922 până la nr. 269 din 24 august 

1922. Colecţiile acestor doi ani au fost legate 

împreună, întrucât au apărut în formă mare (cotidian) 

de dimensiunea actualelor ziare mari din 

Bucureşti (40x56). 

78. „Nădejdea” în continuare a apărut în 

formă obişnuită a ziarelor locale, timişorene, de 

dimensiunea celor de astăzi (30x42). Deci anul 

1922 în continuare, de la nr. 270 din 2 septembrie 

1922 până la nr. 1923 de la nr. 288 din 7 ianuarie 

până la nr. 368 din 29 decembrie 1923. 

79. „Nădejdea” anul 1924 de la nr. 369 din 

5 ianuarie 1924 până la nr. 463 din 31 decembrie 

1924. 



1925. 



1926. 



1927. 

83. „Tribuna Banatului” (1921-1923), 

gazetă săptămânală scoasă la Timişoara de Romulus 

S. Molin. Colecţia nu este completă, lipsidu-i 

unele numere – este un singur volum legat, în care 

se află din anul ultim, anul IV. 1929, nr. II din 14 

iulie 1929 până la ultimul nr. inclusiv, adică până 

la nr. 27 din 17 noiembrie 1929. În volum se mai 

află intercalată colecţia revistei „Tribuna Banatului” 

scoasă tot de Romulus S. Molin în format 

octav, deci în dimensiuni mai mici, de la primul 

nr. 3 din 1 decembrie 1928, seria a II-a, deci anul 

III, în continuare până la ultimul număr în format 

octav, pînă la nr. 10 din 15 iunie 1929, seria a II-a 

anul IV: La începutul volumului se află nr. 8 din 

17 ianuarie 1922, - deci un singur număr din anul 

II 1922. Din anul 1921 nu se află nici un număr. 

Totuşi el este menţionat de fraţii Romulus S. Molin 

şi de Virgil Molin, care mi-a comunicat multe date 

despre apariţia acestei publicaţii, lunga sa scrisoare 

găsindu-se ataşată în original înlăuntrul volumului. 

La fel este inclusă la începutul volumului şi 



scrisoarea pe care mi-a adresat-o dascălul Sava 

Molin din Cârnecea, tatăl fraţilor publicişti Romulus 

şi Virgil Molin. Această scrisoare este anexată 

în original la începutul volumului gazetei. Este 

de menţionat că gazeta „Tribuna Banatului” avea 

formatul obişnuit a ziarelor locale din Timişoara, 

ca şi cele actuale, iar în anul 1929 prim redactor 

era Traian Birăescu, pe lângă directorul Romulus 

S. Molin al gazetei „Tribuna Banatului”. 

84. „Luceafărul”, revistă culturală, literară 

şi artistică din Timişoara (1935-1940), director 

Aurel Cosma junior, volumul I legat, pe anul 1935, 

complet. 

85. „Luceafărul” volumul II legat, condus 

şi redactat de Aurel Cosma junior, pe anul 1936, 

plus jumătate de an, până la finele lunii iunie 

1937, când directorul propietar Aurel Cosma 

junior l-a cedat ca donaţie gratuită ca să apară în 

continuare sub egida „Astrei bănăţene” înfiinţată 

atunci, - organizaţie condusă ca preşedinte de 

Sabin Evuţianu şi ca vicepreşedinte de Aurel 

Cosma junior pentru partea activităţii culturale şi 

literare, - calitate în care s-a îngrijit mai departe de 

conducerea revistei „Luceafărul” în spiritul „Astrei 

bănăţene” şi sub dirijarea acestei organizaţii. 

Revista a fost cedată în mod gratuit, fără datorii, ci 

cu multiple posibilităţi de venituri ulterioare, ca de 

pildă: abonamente restante şi tot activul revistei. 

86. „Luceafărul” volumul III legat şi apărut 

sub egida „Astrei bănăţene” pe anii 1937-1938, de 

la iulie 1937 până la decembrie 1938. 

Fotografii donate privind familia Dr. 

Aurel Cosma şi evenimentele sau activitatea, 

viaţa acestora. 

87. „Delegaţii Românilor Bănăţeni 

participanţi la 1 decembrie 1913 în Alba-Iulia la 

actul Unirii celei mari hotărând alipire fără condiţii 

a întregului Banat cu Ţara Mamă”, în fotografie: 

Dr. Aurel Cosma preşedintele Sfatului Naţional 

Timişoara, - Dr. Lucian Georgevici avocat, delegat 

Timişoara, - Dr. Avram Imbroane, căpitan, 

delegatul teritoriului ocupat de armata sârbă, 

Coştei, - Gheorghe Milovan, delegat Ticvaniul- 

Mic, - Datcu Iosif, delegatul teritoriului ocupat de 

armata sârbă, Sânmihai, - Dr. Gheorghe Popovici, 

protopop, delegat Lugoj, - Dr. Iosif Popovici, profesor 

universitar, delegat Cliciova. 

88. Dr. Aurel Cosma (1867-1931) primul

prefect român al judeţului Timiş-Torontal, - fotografie 

din anul 1919. (prefect 1919- 1920). 

89. Dr. Aurel Cosma ministru de lucrări 

publice în guvernul de la Bucureşti (1922-1924), 

- fotografie din anul 1923. 

90. „Membri Adunării Eparhiale ort. 

rom. Arad, 1932.” printre care şi Dr. Aurel Cosma 

junior, - ultimul la dreapta în rândul trei. 

91. „Adunarea Eparhială ort. rom. Din 

Arad, 1936”, printre membri se află şi Dr. Aurel 

Cosma junior, ultimul la stânga în rândul doi. 

92. Membri primului sinodu anuale alu 

eparhiei arădene, 1870.” Printre membri se afla şi 

Partenie Cosma (1837-1923), socrul lui Dr. Aurel 

Cosma senior din Timişoara (în fotografie: ultimul 

la stânga, în picioare). Partenie Cosma a fost tatăl 

Luciei Cosma (1875-1972), soţia lui Dr. Aurel 

Cosma senior din Timişoara. Cărţi donate: 

93. Damaschin Cosma (1844-1915), 

învăţător confesional, tatăl lui Dr. Aurel Cosma 

senior din Timişoara: „Irmoseriu cu cântări 

bisericeşti”, un volum legat în manuscris, cu 

însemnări (familiale - n.n. A.T.) în paginile de la 

finea cărţii, notate de fiul său Dr. Aurel Cosma şi 

de nepotul său Aurel Cosma junior. Se poate remarca 

ce scris frumos şi caligrafic avea Damaschin 

Cosma, precum şi la unele cântări bisericeşti, în 

loc de note muzicale, deasupra textului, adică prin 

numărul de virgule în gradaţie după accentul cerut 

de melodie. Cartea în manuscris datează din anul 

1879 când Damaschin Cosma era dascăl la şcoala 

elementară românească din Topolovăţul-Mare. 

94. „In memoriam”, un volum redactat de 

Theodor Trâpcea, Alexandru Rusu şi Ion Negru, 

cuprinzând 42 de figuri bănăţene de altădată, 

împreună cu portretele lor, carte editată de Universitatea 

din Timişoara în anul 1971. Sunt biografiile 

sumare ale următorilor bănăţeni de odinioară: 

Paul Iorgovici (1764-1808), Constantin Diaconovici 

Loga (1770-1850), Dimitrie Ţichindeal 

(1775-1818), Moise Nicoară (1784-1861), Petru 

Cermena (1804-1882), Pavel Vasici (1806-1881), 

Eftimie Murgu (1806-1870), Petru Nicolae Tincu- 

Velia (1816-1867), Vincenţiu Babeş (1821-1907), 

Traian Doda (1822-1894), Simion Mangiuca 

(1831-1890), Alexandru Mocioni (1841-1909), 

Nicolaie Cena (1844-1922), Emanuil Ungureanu 

(1845-1929), Ile Trăilă (1845-1924), Ioan Micu 

Roşu (1848-1917), Patriciu Dragalina (1849- 

1917), Coriolan Brediceanu (1850-1909), Teodor 


V. Păcăţean (1852-1941), Emilia Lungu Puhallo 

(1853-1936), Dr. Victor Babeş (1854-1926), Ion 

Drăgălina (1860-1916), Gheorghe Popovici (1862- 

1927), Aurel C. Popovici (1863-1917), Ioan Vidu 

(1863-1931), Ioan Sârbu (1865-1922), Gheorghe 

Cătană (1865-1944), Ion Popovici-Bănăţeanul 

(1860-1893), Victor Vlad Delamarină (1870- 

1896), Traian Vuia (1872-1950), Iosif Popovici 

(1876-1928), Tiberiu Brediceanu (1877-1967), 

Valeriu Branişte (1879-1928), Virgil Simonescu 

(1881-1941), Cornel Grofşoreanu (1881-1949), 

Traian Lalescu (1882-1929), Cornel Micloşi 

(1887-1963), Sabin V. Drăgoi (1884-1968), Traian 

Grozăvescu (1895-1927), Dr. Ioachim Miloia 

(1897-1940), Romulus Ladea (1901-1970), Nicolae 

Ursu (1905-1969). 

95. Dr. Ion Iliescu: „Constantin Diaconovici 

Loga” biografia cu portretul marelui pedagog 

bănăţean, - carte editată în anul 1970 de către 

Universitatea din Timişoara. 

96. Dr. Grigore Gh. Comşa episcopul 

Aradului: „Scrisori creştineşti”, apărută în anul 

1934 la Arad, - cu o dedicaţie în manuscris adresată 

lui Dr. Aurel Cosma junior. 

97. Pr. Gheorghe Cotoşman: „Din trecutul 

Banatului”, volum legat şi apărut în anul 1934 la 

Timişoara, - cu o dedicaţie în manuscris adresată 

de autor lui Dr. Aurel Cosma junior. 

98. N. Maneguţiu: „Almanahul Sfântului 

Nicolae”, Sibiu 1902. 

99. Preot Virgil Popovici: „Ortodoxismul 

şi biserica naţională romănească din Timişoara”, 

Timişoara 1933. 

100. Arhimandritul I. Scriban: „Chemarea 

preotului”, Bucureşti 1921. 

101. Paul Târbăţiu: „Sclavii pământului”, 

versuri, Oraviţa 1938. Versurile de revoltă ale poetului 

plugar din satul Comorişte, cu o întroducere 

de Aurel Cosma junior. 

102. Nicolae Ursu: „Zece colinde şi cântece 

de stea”, editate de „Astra bănăţeană” în anul 1938 

la Timişoara. 

103. Ludovic Ciobanu: „Iuliu Vuia, biografie, 

cu portret (1865-1933)”. Timişoara 1934. 

Acesta este inventarul pe care l-am întocmit 

cu difeitele dosare, publicaţii periodice, fotografii 

şi cărţi pe care doresc să le donez arhivei. 


Timişoara, 19 mai 1980 


37




Timişoara 

Alăturat Vă trimit un manuscris dactilografiat 

despre Petru Cermena, o evocare documentară, 

privind viaţa şi activitatea acestui mare fiu al românilor 

timişoreni şi vrednic credincios al bisericii 

noastre, un om cu remarcabil prestigiu, care a servit 

de-a lungul vieţii interesele naţiunii, în special 

în perioada revoluţiei de la 1848-1849, - pentru 

a-l supune aprecierii Înalt Prea Sfinţiei Voastre cu 

rugămintea de a dispune publicarea acestei evocări 

în revista „MITROPOLIA BANATULUI”. 

Mai am la redacţia revistei astfel de articole 

încă nepublicate, ca de pildă despre: dascălul 

confesional şi scriitor Emeric Andreescu, apoi 

despre protopopul Alexandru Ioanovici din Jebel, 

despre învăţătorul Traian Lungu, tatăl învăţătoarei 

Emilia Lungu etc. Vă rog să dispuneţi publicarea 

lor treptată în revistă după cerinţele şi posibilităţile 

grafice ale revistei. 

Primiţi respectuoasa mea afecţiune de totdeauna. 

Timişoara 


7 iunie 1980. 

7 iunie 1980, azi i-am predat părintelui Gheorghe 

Naghi, arhivarul Mitropoliei Banatului, toate 

documentele, fotografiile şi publicaţiile periodice, 

precum şi cărţile donate arhivei Mitropoliei. 

Aurel Cosma jr. 

ARHIESCOPIA TIMIŞOAREI ŞI 

CARANSEBEŞULUI 

CONSILIUL ARHIESCOPIEI 

Serviciul Cultural 

Timişoara, la 9 iunie 1980 

Nr. 3117 – C/1980. 

Domnului 


Timişoara 


Redacţia revistei „Mitropolia Banatului” 

onfirmă cu mulţumiri primirea materialului: „Petru 


Cermena 1807-1882” care se va include într-un 

număr viitor al revistei. 

Cu aleasă preţuire, 

+Nicolae 

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT 



8 iunie 1980 

REDACTOR RESPONSABIL 

Preot Ioan Negruţiu 

Mult Stimate Domnule Doctor, 

Mulţumesc pentru scrisoarea din 7 iunie şi 

materialele de revistă anexate. Sper ca tot ce aţi 

încredinţat redacţiei, să se tipărească progresiv, 

cum de altfel aţi constatat că se procedează. 

Dorindu-vă sănătate şi vigoare, Vă asigur 

şi cu acest prilej de consideraţia deosebită ce Vă 

păstrez. 

+Mitropolit Nicolae 

Domnului 



Str. Gheorghe Doja nr. 48, of. p. 5 

Mulţumesc pentru felicitarea de ziua naşterii. 

Cu aceleaşi bune urări, 

Nicolae




Bulev. Victoriei nr. 5 

1900 Timişoara sec. I. 


Vă rog să primiţi din partea mea, de ziua 

aniversării naşterii Înalt Prea Sfinţiei Voastre, cele 

mai călduroase urări de bine, de sănătate şi deplină 

mulţumire sufletească. 

Bunul Dumnezeu să Vă ajute în toate acţiunile 

nobile şi folositoare ce le desfăşuraţi în activitatea 

arhipăstorală pentru interesul poporului nostru. 

Timişoara 

19 noiembrie 1980 


Această ciornă dactilografiată am transmiso 

scrisă de mână de ziua aniversării naşterii Mitropolitului 

Banatului: Dr. Nicolae Corneanu pentru 

21 noiembrie 1980, când va împlini 57 de ani 

(născut în comuna Apadia de lângă Caransebeş 

la 21 noiembrie 1923). 

Aurel Cosma jr. 

Carte poştală ilustrată cu icoana în culori a 

picturii artistice de la muzeul „Luvru” din Paris, 

- „Încoronarea Maicii Domnului”. 




Bulev. Victoriei nr. 5. 

Timişoara sec. I. 

De ziua numelui rog 

Înalt Prea Sfinţia Voastră 

să primească cele mai 

bune urări de sănătate şi 

de frumoase împliniri, 

asigurându-Vă de statornicul 

meu devotament şi de respectuoasa mea 

amiciţie. 

Decembrie 1980. 


Mulţumesc pentru felicitarea de ziua 

numelui. Cu aceleaşi bune urări, 

Nicolae 



De sfintele sărbători ale Crăciunului rog Înalt 

Prea Sfinţia Voastră să primească din partea mea cele 

mai simţite şi tradiţionale urări creştineşti, împreună 

cu expresia sentimentelor mele de respectuoasă 

amiciţie şi de înaltă stimă. Rog pronia cerească 

să Vă dăruiască bogate mulţumiri sufleteşti, ca să 

puteţi petrece marele praznic al Naşterii Domnului 

cu bucurie, după datina străbună. 

Vă urez ca anul nou 1981 să Vă aducă deplină 

sănătate şi strălucite împliniri în activitatea pe care 

o desfăşuraţi. Doresc mai ales să Vă continuaţi cu 

aceeaşi râvnă munca pe tărâm naţional-cultural 

în spiritul care Vă îndrumă mintea şi remarcabila 

spiritualitate. La mulţi ani! 


Timişoara, Crăciunul 

Decembrie 1980. 


Felicitarea am trimis-o scrisă de mână pe o 

carte ilustrată (icoană) (Precizarea lui Aurel Cosma 

jr., n.n. A.T.) 

PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI CU 

SĂNĂTATE, BUCURIE ŞI PACE! 

AN NOU FERICIT! 

Nicolae 

Arhiepiscop al Timişoarei 

şi Miropolit al Banatului 

Domnului 


Timişoara 

18. XII 

D i n Ţ a r a 

sfântă despre care 

aţi scris pagini atât 

de frumoase, Vă 

transmit cordiale 

salutări şi urări de 

sănătate, vigoare şi 

spor în toate. 

Al Dumneavoastră, 

+Mitropolit Nicolae 

39

* Poetul, eseistul, prozatorul, dramaturgul, 

epigramistul, publicistul Pavel Bellu s-a născut în 

14 martie 1920, în satul Vrăniuţ, comuna Răcăjdia, 

judeţul Caraş-Severin. A decedat în 10 ianuarie 1988, 

în Cluj-Napoca. A urmat Şcoala elementară din satul 

natal (1927-1929) şi din Oraviţa (1930). În perioada 

1931-1939 a continuat învăţătura la liceul din Oraviţa, 

apoi, un an, a studiat la Academia Comercială din 

Bucureşti, cursurile la această instituţie fiind întrerupte 

de situaţia nefavorabilă, dată de începutul celui de al 

Doilea Război Mondial. Împrejurările acelor vremuri 

l-au determinat să urmeze, trei ani, cursurile Şcolii de 

Ofiţeri din Bucureşti. Stabilit la Cluj, după terminarea 

războiului, Pavel Bellu a studiat, în perioada 1945- 

1948, la Facultatea de Filosofie şi Litere, pe care a 

absolvit-o, fiind licenţiat în filosofia culturii – estetică şi 

sociologie. La filosofia culturii l-a avut profesor pe Lucian 

Blaga, cu care a întreţinut, de pe atunci, minunate 

şi fertile relaţii de prietenie. În perioada 1971-1975 şi-a 

pregătit doctoratul în estetică. Între anii 1949-1954 a 

fost profesor de psihologie, logică şi literatură română 

la Cluj. În răstimpul 1955-1959 a avut funcţia de secretar 

literar la Teatrul Naţional din Cluj. În acealaşi 

oraş, în perioada 1959-1965 a lucrat, ca economist, la 

Întreprinderea de Utilaje de Transporturi. Apoi, a mai 

activat, timp de trei ani, având funcţia de responsabil 

al Filialei Fondului Plastic din Cluj (1965-1968). 

A avut şi o remarcabilă activitate redacţională la 

„Generaţia de mâine”, Oraviţa (membru în comitetul 

de redacţie, 1936-1938), „Luceafărul” din Timişoara 

(şef de redacţie în anul 1940) „Tinereţea”, „Situaţia” 

şi „Viaţa” (toate din Bucureşti, la care a avut funcţia 

de redactor) 

Opera: Candelabre albastre (poezii), prefaţă de 

dr. Aurel Cosma junior, Editura revistei „Luceafărul”, 

Timişoara, 1936; Flori de piatră (versuri), Editura 

Regionalei Bănăţene a „Astrei”, Timişoara, 1940, 80 

p.; 22 de poeme (Extras de poeme inedite) Editura 

Asociaţiei Scriitorilor Români din Banat, Timişoara, 

1944; Elogiu simplităţii (poeme), Editura pentru literatură, 

Bucureşti, 1967, 156p.; Blaga în marea trecere, 

(eseu), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1970; Iancu şi pajura; 

Capul din făntână.Piese (istorice) într-un act. Reşiţa 

(Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă 

Caraş-Severin, 88p.;) Avram Iancu. Piesă istorică în trei 

acte. Pusă în scenă de Teatrul de Stat din Baia-Mare, 

1972; Arhitectura gândului (poezii), Ed. Dacia, Cluj- 

Napoca, 1977, 123 p.; Fericita jale a Cumbriei (roman; 

despre viaţa şi activitatea revoluţionară a lui Eftimie 

Murgu), Ed. Facla, Timişoara, 1978, 216p.; Focul rece 

(roman), Ed. Facla, Timişoara, 1982, 223p.; Lebăda 

solară (poezii), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984, 84p.; 

Poemele mele, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”, 

Reşiţa, 1995, 21p. 

Memorii inedite 


AUREL COSMA jUNIOR 

şI BISERICA 

Din copilărie am fost ataşat de biserica 

noastră străbună, fiind un fiu credincios al ortodoxiei 

milenare a poporului român. Cu toate că 

am urmat ca elev şcoala primară ungurească din 

cartierul meu natal: Fabric, şi apoi liceul maghiar 

de stat din Timişoara, încă din tinereţe am învăţat 

de la dascălul confesional român Nicolae Nicorescu 

din suburbia noastră, cantor al bisericii 

noastre Sf. Ilie, diversele melodii de ”strană”, ca 

de pildă ”glasurile” bisericeşti (cele opt glasuri, stihoavnele, 

troparele, podobiile, doxologia etc.) precum 

şi ”tipicul”, adică rânduiala diferitelor servicii 

divine. Am ajuns de multe ori să dau răspunsurile 

cantorului de ”strană” la ecteniile slujite de preot 

în biserica Sf. Ilie (Parohul Iosif Matei). Deci, am 

fost instruit de învăţătorul Nicolae Nicorescu în 

această privinţă, învăţând concomitent şi citirea 

”buchiilor” din vechile cărţi bisericeşti, tipărite 

cu litere cirile (octoihul, triodul, penticostariul, 

liturghierul şi altele). 

În ultimii ani ai Primului Război Mondial, 

unchiul meu Dr. Aurel Cosma, pe atunci mobilizat 

în armata austro-ungară, m-a înscris, fără să ştiu, 

ca student la teologia din Arad, unde am întâlnit 

şi cunoscut pe mulţi alţi ca mine (Emil Petrovici, 

mai târziu academician, Sabin Moldovan, ulterior 

fost coleg cu mine la facultatea de drept din 

Bucureşti, apoi magistrat etc.) Am fost înscrişi şi 

am urmat cursurile teologice cei mai mulţi dintre 

noi, ca să evităm o eventuală primejdie de a fi 

înrolaţi pentru armata monarhiei austro-ungare. La 

îndemnul unchiului meu Dr. Aurel Cosma, mi-am 

înaintat actele pentru înscrierea mea ca student în 

teologie la Arad. Examenul de admitere l-am trecut 

excelent, cunoscând deja rânduiala bisericii, adică 

”tipicul” şi diversele cântece de ”strană” (glasurile). 

Am ştiut să citesc fluent literele cirile în cărţile 

bisericeşti, care era una din obligaţiile candidaţilor 

la examenul de admitere. Ca student la teologie, 

mi-am început activitatea gazetărească, ajutîndu-l 

pe profesorul meu de apologetică, pe Dr. Teodor 

Botiş, la redactarea foii Eparhiale ”Biserica şi 

Şcoala”. Aici am luat primul contact cu o tipografie 

românească, învăţînd de la meşterul tipograf Pitariu 

caracterele feluritelor litere de imprimerie 

(terţia, cicero, garmond, nonpareille, precum şi

caracterele acestor litere, ca de pildă ”drepte”, ”aldine”, 

”semialdine” etc.), - la ”Librăria şi tipografia 

diecezană”. Pe acest maistor şef Pitariu l-am găsit 

mai tîrziu, după unire, conducînd ca şef de atelier 

tipografia ”Cartea Românească” din Timişoara, 

unde am publicat iniţial cîteva lucrări redactate 

de mine sau nişte articole de presă. 

Fiind student la teologie, am funcţionat 

concomitent ca profesor suplinitor de muzică la 

Preparandia ortodoxă română de la Arad, în locul 

compozitorului Trifon Lugojanu, mobilizat atunci 

ca militar. Am fost numit în acest post datorită certificatelor 

mele de la Conservatorul din Timişoara, 

pe care le anexasem la cererea mea de admitere la 

teologie. Din aceste testimonii Consistoriul eparhial 

a putut constata că urmasem cursul elementar 

şi secundar de muzică la disciplina ”vioară”, 

teoria muzicii, armonia etc. la finele anului şcolar 

al Pedagogiei, unde se pregăteau dascălii confesionali 

români, anuarul Institutului de Preparadie 

de la Arad mi-a publicat în iunie 1918 numele meu 

ca profesor suplinitor de muzică. 

La 31 octombrie 1918, însă, după izbucnirea 

revoluţiei, am părăsit teologia şi pedagogia, 

înrolându-mă ca ostaş voluntar în garda naţională 

română, la fel ca şi cei mai mulţi dintre studenţii 

teologi din vremea aceea. Am ajuns prin urmare 

să activez alături de unchiul meu Dr. Aurel 

Cosma, preşedintele Consiliului Naţional Român 

din Timişoara, pentru pregătirea organizării de 

participanţi la marea adunare naţională de la 

Alba-Iulia, la care am luat şi eu parte, împreună 

cu unchiul meu la 1 decembrie 1918. Despre participarea 

mea cu drept de vot ca delegat oficial al 

unităţilor militare din garda naţională română a 

comitatului Timiş, voi nota într-un alt capitol. 

În continuare voi nota aici completările 

datelor mele biografie despre relaţiile cu biserica. 

Astfel, în presă am publicat numeroase articole cu 

tema înfiinţării unei episcopii ortodoxe române în 

capitala Banatului. La fel am susţinut financiar şi 

moral, precum şi în presă, clădirea unei grandioase 

catedrale în centrul Timişoarei, care să polarizeze 

întregul cler şi pe credincioşii noştri din zona de 

vest a ţării, luptând concomitent pentru ridicarea 

proiectatei episcopii la rangul unei mitropolii a 

Banatului. Când am reuşit să fie realizată clădirea 

monumentalei catedrale a Timişoarei, am început 

să dăruiesc acestui aşezămînt bisericesc o serie 

de obiecte pentru cult, ca de pildă: o evanghelie 

legată artistic în coperte lucrate din argint şi 


chipuri aurite pa faţa copertei, de către meşterul 

Emil Mircioiu din Bucureşti, - evanghelie care 

se află şi astăzi în folosinţa catedralei, aşezată pe 

altar sau pe tetrapodul dinaintea iconostasului. O 

evanghelie similară am donat şi bisericii Sf. Ilie 

din cartierul Fabric (locul meu de naştere), care se 

întrebuinţează şi în prezent la oficierea diverselor 

slujbe religioase din acest lăcaş sfânt, mai cu seamă 

la liturghii şi la marile sărbători. 

Am fost în repetate rânduri ales deputat 

sinodal în adunarea eparhială de la Arad, înainte de 

a se înfiinţa episcopia Timişoarei, pe vremea când 

partea timişeană a provinciei noastre aparţinea de 

autoritatea consistoriului şi episcopului Aradului. 

În această calitate am luat parte şi la alegerea unor 

arhierei titulari (Andrei Magier), făcînd parte din 

congresul naţional bisericesc. Am desfăşurat ca 

membru al adunării eparhiale din Arad, prin discursuri, 

intervenţii în discuţii, lucrări sau articole 

de presă, o susţinută activitate pentru înfiinţarea 

episcopiei de Timişoara. În această strădanie a mea 

am fost îcurajat şi sprijinit de patriarhul Dr. Miron 

Cristea, pe care l-am vizitat foarte des în palatul 

său de pe dealul Mitropoliei din Bucureşti. Îl 

cunoşteam încă de tânăr, ca episcop de Caransebeş, 

când venea de multe ori să-l viziteze la Timişoara 

pe unchiul meu Dr. Aurel Cosma, cu care fusese 

coleg la universitatea din Budapesta şi prieten 

bun. 

Când am izbutit să avem înfiinţată prin lege 

episcopia Timişoarei, am fost şi eu ales ca deputat 

sinodal în cea dintîi adunare eparhială a acestei 

episcopii. Am luat parte în această calitate şi la 

congresul naţional bisericesc, când l-am ales ca 

primul episcop al eparhiei noastre pe episcopul 

Dr. Vasile Lăzărescu din Caransebeş, devenit apoi 

mitropolit, când episcopia a fost ridicată la rangul 

de mitropolie. 

Mai tîrziu, când a ajuns mitropolit al Banatului 

Dr. Nicolae Corneanu, nepot de frate al 

bunului meu prieten politic Dr. Cornel Corneanu, 

am devenit un colaborator al acestui tânăr mitropolit, 

publicînd o serie de articole documentare din 

trecutul bănăţean, apărute în revista ”Mitropolia 

Banatului” din Timişoara. La această revistă de 

mare prestigiu mai public şi acum în mod periodic 

diverse studii istorice, în legătură cu figuri 

eminente, care au scris ori au activat odinioară în 

domeniul propăşirii culturii şi a bisericii noastre. 


DR. AuRel cosmA jr. 

Timişoara, 1981 

41

După întoarcerea mea acasă de la conferinţa 

balcanică din Salonic, şi după excursia la Muntele 

Athos, precum şi după vizitarea Greciei, inclusiv a 

Atenei, am primit de la călugării români din sfântul 

munte, mai multe veşti şi scrisori. Am început cu 

ei o corespodenţă regulată privind chestiunile lor, 

fiind solicitat să le rezolv în mod favorabil şi să fac 

demersuri la oficialităţiile din 

România. Ca parlamentar, ales 

din nou în camera deputaţilor 

din România, am reuşit în unele 

intervenţii întreprinse în interiorul 

lor, precum să le soluţionez 

câteva plîngeri acute în favoarea 

lor. În anul 1934 m-am pomenit 

însă cu un lung mesaj ce mi 

l-a expediat călugărul Domitie 

Trihenea, pe care îl cunoscusem 

la mănăstirea Vatoped, 

unde venise să mă întâmpine 

cu ceilalţi monahi din chilia 

condusă de el, aflată pe districtul 

mănăstirii împărăteşti 

a Vatopedului. Era o scrisoare 

lungă, pe care am publicat-o la 

timpul său, întrucît conţinea, cu 

titlu de document şi plângere 

veridică, cele mai importante 

doleanţe ale călugărilor români 

de la Athos. Voi extrage din 

acest mesaj câteva puncte principale, sumar şi 

sintetic, ca să ilustrez deplorabila situaţie în care 

se găseau călugării români la Athos în perioada 

când am vizitat sfântul munte în noiembrie 1933 

şi în anul următor. De fapt cuviosul părinte mi-a 

repetat în scris ceea ce îmi comunicase verbal 

atunci când vorbeam cu el la mănăstirea Vatoped. 

Iată în rezumat ce mi-a relatat: 

1. Pe teritoriul sfîntului munte se aflau 

peste două sute de locuinţe monahale, zise chilii 

şi colibe, cu bisericuţe în corpul caselor, având în 

jurul lor livezi sădite cu pomi de măslini şi alte 


MESAjUL CĂLUgĂRILOR ROMâNI 

DIN ATHOS 


fructe, precum şi grădini de zarzavat, alimentate 

cu ape curgătoare, acestea fiind populate de câte 

3-6 ori 10-15 monahi, după cum aveau putere să 

se întreţină din propria lor producţie. 

Mai avem şi schitul chinovial ”Prodromul”, 

în care, conform actelor ce le are cu Marea 

Lavră, sunt recunoscuţi de drept 50 monahi şi 

10 fraţi. Mai e şi schitul 

românesc ”Lacu” pe 

moşia mănăstirii ”Sfântul 

Pavel”, având 14 chilii cu 

50 de monahi. 

În total sunt vreo 

cinci sute de călugări în 

sfântul munte. 

2. Până în anul 1928 

am avut şi noi românii 

libertate a veni în sfântul 

munte, la viaţa monahală. 

În anul precedent, în 1927, 

a fost anexat sfântul munte 

Athos la statul grecesc, iar 

ca urmare guvernul de 

la Atena i-a recunoscut 

pe toţi călugării de aici 

ca supuşi elini, deci ca 

cetăţeni ai Greciei. S-a 

făcut un recensământ în 

Athos şi li s-au eliberat 

monahilor bilete de identitate 

de către oficialităţile greceşti. S-a interzis 

totodată în mod riguros să mai poată intra în sfântul 

munte Athos pentru călugărit atât românilor, cât 

şi ruşilor sau bulgarilor. Numai sârbii au rămas 

scutiţi de această oprelişte. 

3. Din cauza aceasta în scurtă vreme vor 

rămâne nelocuite de români lăcaşurile monahale 

existente, dacă nu se va reveni asupra acestor 

dispoziţii de către guvernul din Atena. Tot astfel, 

drepturile şi averile chiliilor şi ale schiturilor, 

deţinute de români, vor trece în stăpânirea 

mănăstirilor, iar puţinii monahi români, deveniţi

ătrâni şi săraci, vor rămâne pe drumuri sau vor 

robi la ceilalţi străini. 

4. Lăcaşurile monahale româneşti au fost 

cumpărate cu acte în regulă de la mănăstirea 

principală, pe teritoriul căreia se aflau. Actele de 

proprietate, zise ”omologhii”, sunt recunoscute pe 

trei persoane, cu drept de moştenire. Când moare 

stareţul, care este primul proprietar al chiliei cu doi 

ucenici moştenitori, mănăstirea principală schimbă 

”omologhia” şi dă alta, recunoscând de superior pe 

cel de-al doilea ucenic, apoi la decesul şi acestuia 

va trece chilia ca moştenire din stareţ în stareţ la 

următorii ucenici. 

5. În anul 1932 s-a luat o hotărâre de 

”Chinotită”, adică de conducerea monahală a 

sfântului munte Athos, de comun acord cu cele 

17 mănăstiri greceşti, ca în viitor, dacă va muri 

stareţul chiliei, să nu se mai dea o nouă ”omologhie 

pentru al treilea ucenic, cu scopul să termine cu 

noi, românii, în scurt timp, iar la români să nu se 

mai vândă nici o chilie sau colibă, fără biserică”. 

Acestea au fost punctele principale ale 

plângerii monahilor români din Athos. În consecinţă 

am fost rugat să intervin în parlament, la ministere 

şi la guvern pentru a se face demersuri amicale în 

temeiul înţelegerii balcanice şi pe cale diplomatică 

în interesul călugărilor români de la Athos, ca să 

fie scoase din vigoare ”aceste draconice hotărîri 

date în detrimentul nostru naţional, care tind să 

pierdem definitiv drepturile noastre la sfântul 

munte, unde de veacuri le avem dobândite şi 

recunoscute de sfinţii părinţi, de patriarhi, iar de 

împăraţi respectate”. 

Desigur, am făcut la timpul său stăruinţe 

şi intervenţii utile pe lângă forurile competente. 

În bună parte am reuşit, dar nu în totalitatea demersurilor, 

aşa cum ar fi dorit-o călugării noştri 

români din Athos. Totuşi, s-a simţit o îmbunătăţire 

în condiţiile lor de existenţă, dar conducerea 

călugărilor greci a mai păstrat o intransigenţă 

şovină în mentalitatea lor naţională, care nu avea 

nimic comun cu dragostea creştinească pe care ar 

fi trebuit să le-o inspire calitatea lor de monahi cu 

grad superior. 

DR. AuRel cosmA jr 

Bucureşti 1934 


VEşTI DIN ATHOS LA 

PAşTILE DIN ANUL 

1974 

La Paştile din primăvara anului 1974 am avut 

o plăcută surpriză. Am primit prin Mitropolia Banatului 

veşti de la arhimandritul Dometie Trihenea, 

egumenul mănăstirii ”Zugrafu” din sfântul munte. 

Împreună cu scrisoarea sa mi-a trimis câteva rânduri 

şi amicul Iosif Bîta, regizor la Televiziunea Română, 

care vizitase mănăstirile din Athos, pentru a realiza 

filme documentare despre cultura şi trecutul acestei 

ţări monahale pe seama ”Fundaţiei europene Drăgan” 

din Italia şi pentru UNESCO, institutul de cultură 

mondială al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Cu acest 

prilej a trecut şi pe la mănăstirea ”Zugrafu”, unde 

l-a întîlnit Iosif Bîta* pe stareţul Domitie Trihenea. 

Scriitorul bănăţean Iosif Bîta, originar din valea 

Almăjului, a petrecut mai multe zile printre călugării 

de la ”Zugrafu”. Din vorbă în vorbă au ajuns să evoce 

fiecare oameni cunoscuţi din România. Aşa a ajuns 

în convorbirile lor numele meu. Era tocmai în luna 

aprilie, înainte de sărbătorile Paştilor. Atunci s-au 

gândit să-mi facă o bucurie, trimiţându-mi amândoi 

veşti şi bune urări pascale de la Athos. Iosif Bîta 

îmi cunoştea bine adresa mea de acasă, mai ales că 

m-a vizitat şi personal la domiciliul meu din strada 

Doja, dar uitase numărul casei. S-au decis să-mi 

expedieze răvaşele pe adresa Mitropoliei Banatului, 

ştiind că sunt bine cunoscut în cercurile clericale. 

Egumenul Domitie i-a istorisit lui Iosif Bîta că mă 

cunoaşte personal de cănd am făcut o vizită oficială la 

mănăstirea Vatoped din Athos şi că pe urmă a purtat 

corespondenţă cu mine. 

Înainte de începerea celui de al Doilea Război 

Mondial am întrerupt corespodenţa cu monahii din 

Athos. Aşa erau atunci vremurile, că nu mai puteam 

avea legături cu ei. De călugărul Domitie Trihenea 

n-am mai aflat nimic. Nu ştiu prin cîte peripeţii a 

trecut şi el? Câte a mai avut să rabde şi să sufere? 

Mi s-a spus că s-a întors în România. Când şi în ce 

împrejurări? Nu ştiu. 

După război, prin anul 1947, cînd am pribegit 

prin ţară şi am stat pe atunci la Săliştea Sibiului, am 

aflat acolo că tocmai venise un călugăr de la Muntele 

Athos la micul schit ”Foltea” de lângă Galeş, 

un părinte ieromonah cu numele Domitie. Acest 


43

schit era o vreme lăsat în părăsire, fără călugări, 

deşi mulţimea credincioşilor venea necontenit în 

pelerinaj la anumite sărbători, păstrînd tradiţia şi 

datina înaintaşilor. Desigur că Mitropolia Ardealului 

de la Sibiu, găsindu-l pe călugărul Domitie Trihenea 

dispus să-şi petreacă zilele de monahie la schitul 

”Foltea” din Galeş, l-a trimis acolo. Nu ştiu în ce 

condiţii trăia la ”Foltea”, în acest loc de pelerinaj, 

deasupra Galeşului, de unde urca un drum până la 

schit. Am auzit că primea acolo sus diverşi pelerini 

şi numeroşi credincioşi, care se duceau să vadă un 

călugăr venit din Athos, să le povestească despre 

viaţa monahală din sfântul munte. Câţiva prieteni 

mi-au spus, după ce l-au vizitat, că părintele Domitie 

le-a vorbit credincioşilor, deci 

şi lor, despre viaţa petrecută la 

Athos, amintind în special că 

eu i-am vizitat pe călugării de 

la sfântul munte, spijinindu-i 

pe cei români multă vreme 

din toate punctele de vedere. 

Îşi aduceau aminte de mine, 

accentuîndu-mi numele cu 

vădită dragoste frăţească şi 

cu un deosebit respect plin 

de gratitudine. Prietenii mei, 

cunoscîndu-mi situaţia de 

pribeag în ţara mea, nu m-au 

divulgat că trăiam pe atunci la 

Sălişte, ca refugiat politic. Oricât de mare mi-ar fi 

fost dorinţa să-l văd şi să stau cu el de vorbă, eram 

nevoit să-mi continui viaţa ascunsă, fără să mă divulg, 

pentru a nu-i crea şi lui unele neplăceri. Aşadar, 

călugărul Domitie nu putea să ştie nimic despre mine, 

dar eu am fost mereu informat despre existenţa lui 

la schitul Foltea. După ce am plecat din Sălişte, nu 

mai ştiu ce s-a ales de acest vrednic călugăr român. 

De atunci n-am mai primit nici o veste despre el sau 

despre ceilalţi călugări români din Athos. 

Şi iată că la sărbătorile Paştilor din primăvara 

anului 1974, am primit scrisori îmbucurătoare că 

monahul Domitie Trihenea ajunsese între timp, din 

nou în muntele sfânt al Athosului, devenind arhimandrit 

şi stareţul mănăstirii ”Zugrafu”, la acest 

bogat aşezămînt monahal de lângă ”Vatoped”, unde 

îl cunoscusem în toamna anului 1933. Mănăstirea 

”Zugrafu” era o ctitorie de pe vremuri a domnitorului 

Moldovei, Ştefan cel Mare, în care întotdeuna trăiau 

împreună călugări bulgari şi români, deşi această 

mănăstire ”împărătească” era considerată ca fiind a 

bulgarilor. În epoca lui Ştefan cel Mare erau foarte 



mulţi călugări români aici. Astăzi această mănăstire 

este una dintre cele mai moderne şi civilizate 

aşezăminte monahale din sfântul munte. Călugării 

sunt aici mai îngrijiţi şi mai avansaţi în cultură, mai 

dornici de progres, fără însă a se abate de la îndatoririle 

lor monahale, păstrate în spiritul tradiţional al 

Athosului. M-am bucurat când am aflat că vrednicul 

şi prea cuviosul Domitie Trihenea era stareţul acestei 

mănăstiri. El mi-a scris în preajma praznicului de 

Paşti din 14 aprilie 1974, duminica învierii, că de mai 

bine de opt ani era egumenul mănăstirii ”Zugrafu” 

şi că stătea acolo ”împreună cu trei părinţi români 

şi şapte bulgari”. 

Deodată cu rândurile arhimandritului Domitie, 

mi-a trimis o scrisoare 

şi prietenul meu, regizorul 

artistic Iosif Bîta, 

d e l a Te l e v i z i u n e a 

Română. Valorosul scriitor 

bănăţean, originar din 

Valea Almăjului (judeţul 

Caraş-Severin), mi-a 

comunicat printre altele 

câteva date personale despre 

misiunea ce o avea 

de îndeplinit din punct de 

vedere cultural, artistic şi 

Mănăstirea Zografou 

istoric, la mănăstirile din 

ţara monahală ortodoxă a 

Athosului. Extrag din ele următoarele: 

”Dumneavoastră trebuie să Vă mulţumesc 

pentru marea bucurie pe care o am, putând să Vă 

scriu din Sf. Munte, să Vă doresc de aici viaţă lungă 

şi fericită, şi să am o altă bucurie mare, aceea de a 

întâlni o veche cunoştinţă de a Dvoastră, de prin anul 

1930 şi ceva, pe părintele Domitie, actualmente egumenul 

mănăstirii Zugrafu, unul din cei mai stimaţi 

oameni din Sf. Munte. 

”Vorbind despre România, am ajuns şi la 

Dvoastră, şi fiecare dintre noi a evocat amintiri care 

ne leagă de Dvoastră. 

”Am ajuns la Athos, pentru că va trebui să 

realizez pentru UNESCO, prin fundaţia culturală 

europeană Drăgan, un film intitulat ”Athos, focar 

de cultură umanistă şi spirit ortodox”. 

”N-am bănuit niciodată că voi ajunge la 

fericirea de a trăi spiritul creştinesc al Athosului... 

În rest o duc bine. Nădăjduiesc că experienţa mea 

de creştin ortodox, trăită pe pămîntul sfînt, să o 

concretizez într-o carte. De aici plec la Tesalonic, 

Atena, apoi în Rodos. Am o mare poftă de lucru şi

scriu întruna. Aici la Zugraf mă simt ca acasă. Aici e 

o plăcere, o binefacere să trăieşti. Regret că trebuie 

să plec mîine... aş avea multe să Vă povestesc. Prea 

bunul şi prea distinsul părintele egumen Domitie vrea 

să Vă scrie şi domnia sa. Îi dau pana. Pînă la revedere, 

rămîn al dvoastră cu înaltă stimă şi distinsă afecţiune. 

Pentru Doamna preţuirea mea. Iosif Bîta.” 

”P. S. N-am adresa dumneavoastră la mine. 

Ştiu că staţi pe Gh. Doja, dar nu ştiu numărul. I. 

Bîta.” 

Astfel se explică de ce am primit aceste 

scrisori de la Athos prin Mitropolia Banatului. 

Egumenul arhimandrit Domitie Trihenea mi-a 

scris alături de amicul meu Iosif Bîta, printre altele: 

”Scumpe şi neuitate Domnule Aurel Cosma, Cu 

preacurate simţăminte am primit în mijlocul nostru 

pe dl Iosif Bîta şi ne-am împărtăşit cunoştinţele 

trecutului şi ale prezentului, amintindu-ne şi de 

virtuţile Dv de când V-am cunoscut în mănăstirea 

Vatoped...” 

Eu i-am răspuns în scris prea cuviosului 

părinte Domitie, chiar în duminica de Paşti, în ziua 

de 14 aprilie 1974, expediind scrisoarea mea de 

mulţumiri şi de bune urări, împreună cu evocarea 

întâlnirii noastre din 12 noiembrie 1933 la mănăstirea 

Vatoped, pe adresa de egumen al mănăstirii Zugrafu 

din Athos – Grecia. 

Amicului Iosif Bîta i-am răspuns la Bucureşti, 

trimiţîndu-i şi un exemplar din broşura mea depre 

”Sfîntul munte Athos”, apărută la Timişoara în anul 

1935, în ”Biblioteca Luceafărul”. El mi-a răspuns, 

mulţumindu-mi ”foarte frumos şi de o mie de ori”. 

Apoi a continuat răspunsul său textual următoarele 

reflexii asupra notelor mele de călătorie la Athos: 

”Deşi aţi stat foarte puţin în Athos, aţi surpins 

esenţialul, - şi eu am citit-o cu mare plăcere şi interes. 

Situaţia în zilele de astăzi este exact cum scria 

arhimandritul Domitie, cu atât de mulţi ani în urmă. 

Acolo viaţa a încremenit. Numai oamenii se trec – 

evenimentele se repetă ciclic şi nu văd o schimbare. 

Abia aştept să vin la Timişoara, să Vă văd şi să Vă 

mulţumesc, povestindu-Vă multe, pentru că voiajul 

meu, în unele ţări mediteraniene, se datoreşte în 

mare parte bunătăţii Dvoastră, preţuirii pe care miaţi 

arătat-o şi ca să mă laud – şi Vă rog să mă iertaţi 

– se datoreşte prieteniei... Sărutând mâna distinsei 

dvoastre Doamne, şi pe Dvoastră asigurîndu-Vă 

de stima mea statornică – Vă doresc foarte multă 

sănătate, rămânând cu dorinţa să Vă văd cât mai 

repede. Iosif Bîta.” 

Iosif Bîta mereu îmi mulţumea în scrisorile sale 


ulterioare pentru că datorită mie a ajuns să-l cunoască 

pe Constantin Iosif Drăgan din Italia, creatorul 

fundaţiei Europene, şi stăruinţii sau recomandării 

mele a ajuns să facă cu ajutorul acestui mecenate 

român din Italia, a economistului şi fabricantului 

Drăgan, originar din Lugoj, numeroase călătorii în 

străinătate, pentru a realiza filme documentare, de 

ordin cultural, pentru fundaţia Drăgan, care îşi avea 

centrul în insulele Baleare, la Palma de Majorca, 

în Spania. Meritul îl avea însă Iosif Bîta personal, 

căci datorită priceperii sale de a realiza filme pentru 

televiziune, a reuşit să fie apreciat şi de Constantin 

Drăgan din Milano. Într-adevăr, scriitorul Iosif Bîta 

este autorul-regizor al multor filme din trecutul 

şi mai ales din actualitatea românească, emise de 

Televiziunea Română. În special, fiind legat de 

pământul său natal, a regizat numeroase filme din 

viaţa contemporană a regiunii Caraş-Severin, la 

Reşiţa şi pe valea Almăjului, prezentîndu-i şi pe 

condeierii din Banat. 

Cu aceste amănunte închei însemnările mele 

despre Athos. 


DR. AuRel cosmA jr 

Timişoara, 1974 

* Iosif Maria Bâta: prozator, dramaturg, 

scenarist, regizor, născut în 16 februarie 1927, în 

Moceniş, jud. Caraş Severin; decedat la Arad, în septembrie 

1995. A absolvit Institutul de Artă Teatrală 

şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, 

în 1953. În perioada 1953-1956 a fost regizor artistic 

la Teatrul de Stat din Sibiu, apoi la teatrul din 

Reşiţa (1956-1959). Multă vreme (1959-1973) a 

lucrat la Televiziunea Română. Între anii 1976-1987 

a fost regizor la teatrul de Stat din Arad. Prin anii 

1970 a beneficiat de o bursă oferită de Fundaţia lui 

I.C.Drăgan, la Palma de Majorca. A fost membru al 

Uniunii Scriitorilor din România. 

Opere: Alergătorul şchiop (piesă de teatru), 

Bucureşti 1964; Întoarcerea din singurătate (roman) 

Timişoara 1983. Numeroase romane au rămas în 

manuscris, unele dintre acestea risipindu-se pe la 

unele edituri din ţară; se ştie, bunăoară, că, Editura 

„Albatros” din Bucureşti a predat romanul Gâlceava 

prostului cu lumea, proză despre satul bănăţean 

(Victoria I. Bitte, Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, 

Dicţionarul scriitorilor din Caraş- Severin, Editura 

„Timpul”, Reşiţa 1999, p. 24). (A.T.) 

45

Studii 

LEgĂTURA LUI IOACHIM MILOIA CU 

BISERICA şI PATRIMONIUL CULTURAL RELIgIOS 

Ioachim Miloia s-a născut în anul 1897 

în Ferendia, unde tatăl său, Achim Miloia a fost 

învăţător la şcoala confesională, în perioada 1886- 

1908. Fiind un dascăl vrednic, acesta a fost ales, 

în anul 1894, membru al Sinodului eparhial din 

Dieceza Caransebeşului. 

Dorind ca fiilor săi Vasile Miloia (n. 1985) 

şi Ioachim să le asigure „o creştere mai aleasă”, 1 

Achim Miloia s-a mutat cu familia la Caransebeş, 

în anul 1908, fiind transferat acolo în calitate de 

revizor şcolar de pe lângă Comitetul eparhial. 2 

În acest oraş, în ultimii trei ani din viaţă a fost 

„în serviciul Consistorului, fiind angajat ca ajutor 

de exactor, lucrând cu zel neobosit până cu 

două săptămâni înainte de încetarea din viaţă”. 3 

În această localitate Ioachim Miloia, după absolvirea 

liceului, în anul 1916, va urma cursurile 

Institutului Teologic şi Pedagogic, timp de trei 

ani. Absolvind institutul, în 1919, „obţine certificatul 

de calificare preoţească şi de învăţător”. 4 Nu 

s-a hirotonosit, însă, ci a continuat învăţământul 

superior laic. În toamna anului 1919 s-a înscris 

la Facultatea de Litere din Bucureşti, fiind admis 

în anul III al acestei instituţii, pentru că doi ani i 

s-au echivalat cu Institutul Pedagogic şi Teologic 

din Caransebeş. În anul universitar 1919-1920 

Ioachim Miloia a frecventat şi cursurile Academiei 

de Arte Frumoase din Bucureşti. În acea 

perioadă, studentul Miloia a lucrat în atelierul 

pictorului G.D. Mirea, aici tânărul artist plastic 

avându-şi începuturile creaţiei în domeniul picturii 

bisericeşti. 5 Dintr-o referire a lui Aurel Cosma 

junior – care, în acea perioadă era şi el student la 

Bucureşti (în anul I, la Facultatea de Drept) aflăm 

că: „Lucrările de pirogravură ce le-a făcut (Miloia) 

ca student la Bucureşti, ca să-şi câştige existenţa, 

i-au folosit mai târziu la numeroase realizări de 

motive româneşti, cum sunt ghirlandele de pe 

pereţii bisericii din Timişoara – Fabric, aplicate 

cu ocazia restaurării picturii lui Zaicu”. 6 

În „Foaia diecezană” din 10/23 mai 1920 

a publicat articolul Naţionalitatea în ornarea 


AuRel TuRcuŞ 

bisericilor noastre, acesta fiind semnat Achim 

Miloia. 

În toamna anului 1920, Ioachim Miloia a 

plecat la studii în Italia. La sfârşitul lunii noiembrie 

s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din 

Roma, unde, în urma unor examene riguroase a 

fost primit în anul al II-lea al Secţiei Istoria Artei. 

Într-o scrisoare din 8 ianuarie 1921, adresată 

mamei sale, din Caransebeş, îi comunică acesteia 

o veste foarte bună, anume că i s-a votat bursa 

din partea Consistorului Mitropolitan din Sibiu. 

„Alaltăieri am primit o scrisoare lungă de la 

Episcopul Badescu în care îmi scrie, într-altele, 

că mi s-a votat bursa de la Sibiu (...) De-acum, 

dragă mami, bucură-te şi tu împreună cu mine 

de ajutorul ce mi l-a dat D-zeu care nu-i lasă pe 

aceia cari sunt în necaz. De-acum nu mai am nici 

o frică şi sperez că mi-e viitorul asigurat, deoarece 

bursa aceasta nu însemnează numai că voi avea din 

ce studia, ci că, dacă termin, mitropolia va avea 

oaricare îndatoriri morale faţă de mine ca anume 

când va zidi biserici eu voi avea cel mai mult drept 

să cer pictarea lor, fiind eu bursierul mitropoliei. 

Mă gândesc la catedrala din Cluj care se va zidi 

cât de curând”. 7 

În următoarea scrisoare către mama sa, din 

21 ianuarie, Miloia îşi exprimă nedumerirea că 

aceasta nu ştiuse despre bursa pe care i-o promise 

Mitropolia din Sibiu: „Mă miră faptul că tu pân’ la 

scrierea scrisorii din 8 ian. n-ai ştiut nimic de bursa 

mea de la mitropolie. Nu te-a avizat Badescu”, 8 

sau altcineva. Inspectoratul Artelor din Cluj nu 

i-a aprobat bursă, fapt despre care o înştiinţează 

pe maică-sa: „La Cluj mi s-a respins cererea. 

Vezi, de nu erau preot Ghidiu 9 şi Badescu, care să 

mă îndemne să fac cerere la Sibiu la mitropolie, 

mă bătea D-zeu. Aceia de la Cluj sunt buni să te 

îndoape cu promisiuni, ca după aceea, să nu-ţi 

dea nimic”. 10 

În vara anului 1922 a absolvit Academia de 

Belle-Arte din Roma; la examen „a luat nota cea 

mai bună, adică, 10”, după cum îşi înştiinţează

mama, în scrisoarea din 27 iunie. În aceeaşi 

epistolă mai menţionează: „Teza mea de licenţă a 

fost o lucrare religioasă: „Isus înviind fata văduvii 

din Nain” care mi-a reuşit bine încât a plăcut foarte 

mult la toată lumea”. 11 

În toamna anului 1922, Miloia s-a înscris la 

Universitatea din Roma, fiind admis în anul III. La 

instituţia aceasta şi-a pregătit doctoratul în istoria 

artelor. Şi-a susţinut examenul de doctorat în anul 

1924, prezentându-şi teza, scrisă în limba italiană: 

Curentul goticului internaţional şi fraţii Lorenzo 

şi Jacopo Salimbeni din San Severino. 12 

Miloia îşi continuă studiile în Italia, 

pregătindu-şi la Universitatea din Roma, doctoratul 

în litere şi filozofie. 

În 26 aprilie 1927, şi-a 

susţinut teza de doctorat, 

intitulată Legenda crucii 

în literatura şi arta 

medievală, care a fost 

redactată bineînţeles, tot 

în limba italiană. 13 

Din două scrisori ale 

lui Miloia trimise acasă – 

una în aprilie 1927, cealaltă 

în luna mai – aflăm că el 

era intersat să se angajeze 

cadru didactic la Facultatea 

de Teologie din Bucureşti. 

În scrisoarea din 4 aprilie 

îi informează pe maică-sa 

şi pe fratele său, Vasile 

Miloia, astfel: „Am cunoscut săptămâna trecută 

pe un profesor de la Facultatea de Teologie din 

Bucureşti, de la care, între altele, am auzit că ar fi 

la ei o catedră de Istoria artelor. Ne-am înţeles că, 

după întoarcerea în ţară, să mă pună în curent cu 

tot ce trebuie să fac pentru a putea lua acea catedră. 

În tot cazul văd că, venind în ţară, nu m-am scăpat 

încă de la esamen, căci va trebui să-mi dau esamenul 

de capacitate şi în vederea acestei catedre 

va trebui să fac şi doctoratul în teologie. Pentru 

început mi-ar conveni acea catedră, deoparte 

pentru că am făcut multă ist. artelor religioase” 14 . 

În scrisoarea din 11 mai, le spune mamei şi fratelui 

său, că, probabil, acasă, la Caransebeş, va fi 

sosit, pe numele lui, o scrisoare de la Bucureşti în 

legătură cu postul pe care îl viza la Facultatea de 

Studii 

Teologie din Bucureşti. „E vorba – le scrie Miloia 

– de catedra de la Facultatea de Teologie despre 

care v-am spus. Am vorbit aici mai de multe ori cu 

ministrul Goldiş (Vasile Goldiş, 1862-1834, n.n. 

A.T.). Azi am fost la masă la ministrul Penescu şi 

unde am putut să vorbesc mai mult cu ministrul 

Goldiş. Mi-a dat cele mai largi asigurări, când 

mă voi întoarce acasă, poate va trebui să merg în 

curând la Bucureşti şi atunci va trebui să merg la 

dânsul şi se va vedea ce-i de făcut”. 15 

Într-adevăr, după ce, în ultima decadă a 

lunii mai s-a întors acasă, la Caransebeş, încă din 

primele săptămâni a fost preocupat să-şi caute 

serviciu. În acest scop a plecat la Bucureşti, de 

unde le trimite o scrisoare mamei 

şi fratelui în care arată că, datorită 

căderii guvernului şi a schimbării 

din funcţii a unor oameni care îl 

cunoşteau, nu a putut face nimic în 

vederea obţinerii postului scontat. Mai 

aflăm din această scrisoare nedatată 

un fapt important în legătură cu demersurile 

privind restaurarea bisericii 

din cimitirul Caransebeşului: „Vasi, 

te rog interesează-te de afacerea cu 

biserica din cimitir şi eventual de 

vreun portret printre cunoscuţii tăi, 

căci mi se pare că, până în toamnă, 

alta tot nu voi putea face”. 16 Informaţia 

este importantă pentru că ne ajută să 

datăm lucrările de restaurare efectuate 

de Miloia la această biserică 

din Caransebeş. Acestea s-au realizat în vara 

anului 1927, nu în anul 1926 cum se susţine în 

unele relatări privind istoricul acestei biserici din 

Caransebeş. În anul 1926, Miloia nu a fost acasă, 

în această localitate. În vacanţa de vară din acel 

an, el a fost în Lituania. 17 

Cu începere din data de 1 septembrie 1927, 

Ioachim Miloia a fost angajat în postul de profesor 

de desen la Şcoala Normală de învăţământ 

din Timişoara. Între timp i se pregătea ocuparea 

postului de director al Muzeului Bănăţean din 

Timişoara. În funcţia respectivă a fost numit cu 

începere din data de 28 ianuarie 1928. 

În luna ianuarie 1928, Miloia se angajează în 

realizarea unor lucrări de artă religioasă, aşa după 

cum aflăm dintr-o scrisoare adresată mamei sale: 


47

„mă apuc de o capelă în Iosefin, pe care trebuie s-o 

dau gata până către sfârşitul lui februarie (...) Ieri 

am fost la mănăstirea Bodrog, unde fui invitat de 

arhimandritul Moruşcă pentru nişte lucrări”. 18 

În vara anului 1928 Ioachim Miloia a 

efectuat lucrări de restaurare a picturii bisericii 

ortodoxe române din Lipova. În articolul Din 

activitatea Muzeului Bănăţean. Dare de seamă, 

apărut în primul număr din „Analele Banatului” pe 

acelaşi an, Miloia, menţionează că a făcut cercetări 

amănunţite asupra bisericii din Lipova (subl. I. 

M.), unul din monumentele artistice şi istorice cele 

mai însemnate din regiunea noastră. 

Despre rezultatele acestor cercetări s-a scris 

pe larg în articolul referitor la biserica Lipovei, 

publicat mai sus în această revistă”. 19 

În continuare, Ioachim Miloia precizează 

că, în anul 1928, el a făcut cercetări, „la încă două 

biserici româneşti” din Timişoara. Subliniază că: 

„Au fost dealtfel primele pe cari le-am vizitat anul 

acesta în legătură cu cercetarea bisericilor noastre 

bănăţene. Cea din „Elisabetin” (Maiere) şi cea 

din „Fabricul Timişoarei” (În timp, Miloia se va 

impune în cercetarea, restaurarea, pictarea unor 

edificii ecleziastice). Încă în acelaşi an, el a mai 

efectuat cercetarea „ruinilor şi clopotniţei vechei 

biserici gr. ortodoxe, precum şi a criptei acesteia” 

din Lugoj, a „bisericii gr. cat. apoi a Episcopiei” 

din această localitate, a bisericilor de lemn din Urseni, 

Berini şi Duboz, a bisericii Mănăstirii Săraca 

din Şemlacul Mic, a bisericilor din Denta, Clopodia, 

Caransebeş (Sf. Ioan Botezătorul) „declarată 

monument istoric” încă de pe atunci. 

În luna februarie 1928 – după cum se 

consemnează în aceeaşi Dare de seamă – 

Miloia „a ţinut o conferinţă la Politehnica din 

Timişoara, vorbind despre: Elementul păgân în 

arta creştină”. 20 

La începutul anului 1928, directorul Muzeului 

Bănăţean a alcătuit un chestionar istoricoarheologic, 

pe care l-a difuzat în localităţile din 

Banat. Spre sfârşitul Dării de seamă pe anul 1928 

arată că: „La acest chestionar a primit din partea 

preoţilor, învăţătorilor şi notarilor, peste 600 de 

răspunsuri, complectate, în cea mai mare parte 

cu foarte interesante date istorice şi arheologice. 

Aceste preţioase răspunsuri ne vor fi, în bună parte 

– precizează Miloia – excelente călăuze în vederea 

Studii 


viitoarelor cercetări şi studii”. S-a evidenţiat că, 

„acest chestionar prin orientarea întrebărilor ce 

le-a conţinut a fost, nu doar un continuator al 

tradiţiei chestionarelor mai vechi, ci şi un adevărat 

deschizător de drumuri, în ceea ce priveşte pictura 

bisericească, în special românească din Banat, 

etnografia, urmele arheologice şi istoria recentă a 

comunităţilor bănăţene”. 21 

În Raport nr. 96 către Primăria Municipiului 

Timişoara din 24 iunie 1928 (păstrat în Arhiva 

Muzeului Banatului) în care îşi justifică deplasarea 

la Cluj şi la Bucureşti, Miloia menţionează 

participarea sa la inaugurarea Muzeului Etnografic 

al Ardealului. Acolo „s-a interesat de felul său de 

organizare, de bogatele sale colecţiuni şi de rolul 

aşa de mare, cultural ce acest muzeu îl are în inima 

Ardealului Românesc.” 

Desigur că, sub influenţa celor văzute la Cluj, 

în anul 1928, el se gândeşte la înfiinţarea unei secţii 

de etnografie în aer liber, la Timişoara. Punând 

în discuţie necesitatea unui spaţiu adecvat pentru 

muzee, Miloia propune transformarea castelului 

Huniade în edificiu destinat instituţiei muzeale, 

menţionând că grădina şi curtea acestei clădiri sunt 

adecvate pentru a fi construite aici „case ţărăneşti 

şi o biserică de lemn din Banat”. 22 

Pe la sfârşitul lunii mai 1929, Ioachim 

Miloia i-a scris mamei sale că „lucrarea de la Folia 

(pictarea bisericii de acolo – n.n. A.T.) o va începe 

cât de curând”. 

În toamna aceluiaşi an (probabil pe la 

sfârşitul lunii octombrie) a lucrat la pictarea bisericii 

din Topolovăţ. „Săptămâna aceasta – îi 

scrie el mamei sale, la Caransebeş, într-o epistolă 

nedatată – am fost trei zile la Topolovăţ, unde am 

lipit icoanele pe cerimea bisericii”. 23 

Mircea Miloia în lucrarea Pictorul Ioachim 

Miloia 1897-1940, Editura Eurostampa, Timişoara. 

2002, arată că: „În anul 1929 (...) Ioachim Miloia 

realizează în întregime pictura murală şi pe 

iconostase a Bisericii din localitatea Folea, jud. 

Timiş, construită în perioada 1924-1926, având 

hramul Sf. Nicolae (...) În cursul aceluiaşi an, 

Ioachim Miloia pictează în întregime, adică atât 

pictura murală cât şi cea de iconostas, în biserica 

din Topolovăţu Mare, jud. Timiş, construită în perioada 

1885-1888, având hramul Sf. Mare Mucenic 

Gheorghe. Este de remarcat asemănarea izbitoare

a picturii murale cu cea executată în biserica din 

Folea, atât ca şi tehnică, cromatică şi aşezarea 

picturilor”. 24 Autorul menţionează că: „Datele 

despre bisericile a căror pictură a fost realizată şi 

restaurată de I. Miloia au fost extrase din lucrarea: 

„Monumente istorice bisericeşti din Arhiescopia 

Timişoarei şi Caransebeşului” întocmită de 

Prof. Dr. Ioan Petrecuţi în anul 1990 şi editată de 

Mitropolia Banatului” (p. 22). 

Se pare că este o scăpare, menţionându-se că 

lucrarea a fost „editată de Mitropolia Banatului”. 

După ştiinţa noastră această scriere nu a fost încă 

tipărită; se păstrează, redactată dactilo, în Arhiva 

Mitropoliei Banatului. 

În anul 1929, Miloia a continuat să cerceteze 

monumentele ecleziastice: biserica din Sasca, 

pictată de Dimitrie Turcu, biserica din Cerneteaz, 

pictată de Zaicu, biserica de lemn din Butin; revine 

la bisericile din Berini şi Duboz şi la Mănăstirea 

Săraca, face investigaţii la mănăstirea de la Partoş, 

unde era îngropat mitropolitul român Iosif; atrage 

atenţia asupra bisericii de aici, zidită pe la 1730 – 

„unul dintre cele mai importante monumente de 

după ocupaţia turcească” din Banat. 

Continuând îmbogăţirea colecţiilor muzeului 

cu achiziţii valoroase, în anul 1929, Miloia cumpără 

pe seama instituţiei o lucrare de excepţie: Sfânta 

Familie de Marcelo Venusti (1515-1579)”. 25 

În anul 1930, Societatea de Istorie şi Arheologie 

din Timişoara l-a ales pe Miloia preşedintele 

ei. 26 Programul de lucru pe anul 1930 al SIAT 

– conceput de Miloia – cuprindea între altele – 

efectuarea unor cercetări, în vederea alcătuirii 

„unei monografii a Banatului istorico-artistic” şi a 

strângerii datelor referitoare la bisericile de lemn 

din Banat – aşadar erau vizate domenii care erau 

acoperite de Miloia, ca reputat specialist. S-a subliniat 

că: „Un domeniu, în care Muzeul Banatului, 

adică I. Miloia, a desfăşurat o activitate grandioasă 

în 1930 este cel al cercetării ştiinţifice. Două au 

fost domeniile prioritare abordate de Miloia şi 

anume cel al arheologiei în care iese în evidenţă 

periegheza întreprinsă laolaltă cu C. Daicoviciu 

şi cel al bisericilor vechi de lemn şi cărămidă ale 

Banatului”. 27 

În anul 1930 Miloia a reluat cercetările 

făcute în 1929, împreună cu arh. Victor Vlad 

(1889-1967) la bisericile din Berini, Bucovăţ (co- 

Studii 

muna Mănăştur) Butin, Cerneteaz, Partoş, Urseni 

şi la Mănăstirea Săraca de la Şemlacu Mic. Pe 

lângă aceste lăcaşe de cult, Miloia a mai cercetat 

bisericile din Breazova, Berzeasca, Surducu Mare, 

Ofseniţa. În luna decembrie 1930, Miloia împreună 

cu Vlad reiau cercetările la biserica din Bucovăţ. 

În anul 1931, el a cercetat bisericile de lemn 

din Iersig şi Cebza, precum şi Mănăstirea Săraca, 

aici fiind în zilele de 9-10 iunie şi în 5 august. 28 

În luna septembrie a anului 1930, C. Daicoviciu 

şi I. Miloia au făcut „o cercetare sistematică 

a aşezărilor preistorice romane şi medievale de pe 

cuprinsul judeţelor, de atunci, Severin şi Caraş. În 

puţinul timp avut la dispoziţie, pentru a efectua 

cercetările în teren, au fost rezervate câteva zile 

pentru săpături arheologice la Căvăran. În urma 

cercetării de aici, Daicoviciu i-a trimis o epistolă 

colaboratorului său din Timişoara: „Dragă Miloia 

– i se adresează el – am primit scrisoarea ta cu 

fotografiile. Sunt încântat de rezultatele avute 

la Căvăran şi îmi pare bine că e biserică cum se 

întrevăzuse în ultimele zile ale săpăturii comune 

(...) Aş fi foarte mulţumit dacă tot Căvăranul acesta 

l-ai publica tu singur (doar că vei pomeni şi de 

colaborarea mea la primele lucrări). E un domeniu 

al tău şi eşti mai indicat decât toţi alţii să-l 

studiezi”. 29 Miloia a continuat cercetăriile arheologice 

la Căvăran şi a publicat singur rezultatele 

acestora. Studiul se numeşte Biserica medievală 

din Căvăran (Cu un rezumat în limba germană) 

şi a apărut în „Analele Banatului” nr. 4, fascicula 

7, oct.-dec. 1930). În acelaşi număr i-a apărut şi 

articolul Din activitatea artistică a ierodiaconului 

Vasile. Tot în anul 1930, el a publicat, în ziarul 

„Vestul” nr. 1763 din Timişoara, articolul Zugravul 

Nedelcu. 

În ultimul număr al publicaţiei „Analele 

Banatului” – care şi-a întrerupt apariţia în anul 

1931, datorită lipsei de fonduri financiare – Miloia 

a publicat studiul monografic Mănăstirea Săracă 

(p. 85-114), precum şi articolele Biserica de lemn 

din Iersig (p. 115-120) şi Biserica de lemn din 

Cebza (p. 121-124). 30 

Un timp considerabil a folosit Miloia, în 

anul 1931, pentru realizarea picturii de iconostas 

a bisericii din Cuptoare – Secu, jud. Caraş-Severin 

(construită în 1931 după planul profesorului arhitect 

Victor Vlad) precum şi pentru restaurarea 


49

picturii bisericii din Bocşa Montană, zidită în 

1796 şi pictată în 1843 de vestitul pictor bănăţean 

Dimitrie Turcu. 

În vederea elaborării unei lucrări 

cuprinzătoare despre bisericile de lemn din Banat, 

în toamna anului 1932 Miloia a cercetat monumentele 

ecleziastice de acest gen din Crivina, Coşeviţa, 

Petroasa, Căpăt, Duboz, Seceani, Povergina, Alioş, 

Buzad. 

În nr. 2-5, martie-octombrie 1933, a fost 

publicată o Dare de seamă asupra activităţii 

secţiilor Institutului Social Banat - Crişana din 

Timişoara, de la 24 iunie 1932 până la 1 iulie 

1933. Activitatea Secţiei Culturale a institutului – 

condusă de I. Miloia – a constat din susţinerea unor 

comunicări şi din prezentarea unor recenzii. Se 

consemnează, astfel, că: „S-au susţinut în total 14 

şedinţe la care s-au dezvoltat (sic) 10 comunicări 

şi au fost recenzate 9 cărţi nou apărute”. 31 Ioachim 

Miloia a susţinut comunicarea Cercetări istoricoartistice 

pe Valea Begheiului. În darea de seamă se 

menţionează: „În comunicarea aceasta s-a stăruit 

mai mult asupra bisericilor de lemn zidite în sec. 

XVII - XVIII şi XIX. În Banat, singura Valea 

Begheiului este regiunea unde se mai păstrează 

încă bisericile de lemn. În comunicare s-a descris 

dimensiunile pe care le au aceste biserici, sculptura, 

şcolile de pictori, cu pictorii mai însemnaţi, 

cărţile bisericeşti, ctitorii acestor biserici”. 32 

Din păcate, Miloia n-a publicat o lucrare 

monografică a bisericilor de lemn din Banat. Dar 

rezultatele cercetărilor sale, atât cele publicate, 

cât şi cele păstrate în arhive, îi conferă calitatea 

de deschizător de drum în acest domeniu, ceea 

ce au subliniat şi cercetătorii care i-au urmat. 

Nicolae Săcară, în lucrarea Bisericile de lemn ale 

Banatului, Editura Excelsior, Timişoara, 2001, 

scrie că „începutul a fost făcut în acest domeniu 

în perioada interbelică de ilustrul om de cultură 

bănăţean Ioachim Miloia. Moartea prematură 

a acestuia a întrerupt pentru un timp frumoasa 

iniţiativă în această direcţie”. 33 Acelaşi autor în 

lucrarea Bisericile de lemn dispărute din Banat, 

apărută la aceeaşi editură, în anul următor, arată 

că: „În perioada interbelică bisericile de lemn, ca 

de altfel tot ce a reprezentat monument istoric, s-au 

bucurat de atenţia specială a lui Ioachim Miloia. 

Ajuns la conducerea Muzeului Bănăţean în 1928, 

Studii 


încă în acel an a difuzat în toate localităţile rurale 

ale Banatului un „Chestionar istoric-arheologic”. 

În cadrul acestuia, întrebările ce vizau biserica se 

aflau la loc de cinste. Analizând răspunsurile din 

chestionar, Miloia a alcătuit un repertoar alfabetic 

special pentru biserici, păstrat în Arhiva Muzeului 

Banatului. Tot de la acest inimos cercetător au 

rămas şi câteva planuri ale bisericilor de lemn, 34 

studiate, precum şi imagini fotografice, cele mai 

multe executate pe plăci de sticlă. De fapt ilustraţia 

la prezenta lucrare se bazează aproape exclusiv pe 

ceea ce s-a păstrat de la Miloia, imagini înregistrate 

în arhiva ştiinţifică a Secţiei de Etnografie de la 

Muzeul Banatului. La stăruinţa sa unele lăcaşuri 

de lemn au fost trecute pe lista monumentelor 

istorice, beneficiind de reparaţii, sau cel puţin de 

consolidări”. 35 

Dorina Sabina Pârvulescu, de asemenea, 

evidenţiază meritele lui Miloia, ca vrednic precursor 

al cercetării bisericilor de lemn din Banat: 

„Cercetările au fost iniţiate de Ioachim Miloia 

(...) Valoarea documentară a acestui material este 

deosebită, cu atât mai mult cu cât se referă şi la 

biserici dispărute între timp”. 36 

În „Vestul” din 3 martie 1933 a fost publicată 

o notă intitulată Conferinţa dlui prof. Dr. I. Miloia 

la Caransebeş. Autorul (semnează L.F.) începe 

relatarea astfel: „Răspunzând unei invitaţii a 

caransebeşenilor dl. prof. Dr. Ioachim Miloia de 

la Institutul Social Banat - Crişana, directorul 

Muzeului Bănăţean a ţinut duminică 26 febr. 

a.c. în sala de gimnastică a liceului, în faţa unui 

numeros şi select public, o interesantă conferinţă 

vorbind despre Renaşterea artistică a Banatului. 

Din rezumatul corespondentului din Caransebeş ne 

putem da seama de bogatul şi elevatul conţinut al 

conferinţei lui Miloia, în care el a făcut referiri şi 

la semnificaţia spirituală a bisericilor de lemn (32 

pe atunci,) ale românilor de pe Valea Begheiului. 

În conferinţa respectivă apar idei pe care le-a 

exprimat Ioachim Miloia în temeinicul articol Bisericile 

de lemn din Banat. Consideraţii generale, 

publicat în „Vestul” din 20 şi 21 ianuarie 1933. 

Acest articol începe astfel: „Între 1780-1840 se 

petrece în Banat o adâncă prefacere, mai bine zis 

se încheagă un proces de prefacere ce durează mai 

mult, se petrece adevărata renaştere materială 

şi spirituală a românilor bănăţeni” 37 – idee care

apare şi în amintitul rezumat al conferinţei ţinută 

la Caransebeş. 

Şi în vara anului 1933 este consemnată o 

cercetare în domeniul bisericilor de lemn. E vorba 

de investigaţiile făcute la sfântul lăcaş de lemn din 

Căpăt, judeţul Timiş. 37 

Tot în acelaşi an Miloia a executat restaurarea 

picturii de pe iconostasul bisericii din Jebel 

şi pictarea, din nou, a părţii superioare a acestuia. 

Menţionăm că, în anul 1930, el realizează, 

pentru acelaşi lăcaş, icoane cu picturi pe tablă, 

reprezentând cele mai importante praznice 

bisericeşti. 38 

În lucrarea Muzeul Banatului. File de cronică 

II 1918-1948, autorii consemnează: „Putem socoti 

drept o acţiune de protejare a patrimoniului cultural 

din Banat şi munca pe care a depus-o Miloia 

însuşi pentru restaurarea unei vechi picturi ortodoxe 

române din Oraviţa Montană, între 22 mai 

şi 10 august 1934”. 38 Din păcate autorii nu dau 

sursa lor documentară. În schimb, Mircea Miloia 

reproduce în lucrarea sa, un articol captivant, Un 

nume veşnic tânăr la Oraviţa: Dr. Ioachim Miloia 

de Ioan Văran, prea onoratul protopop al Oraviţei, 

care susţine că „în toamna anului 1935 şi vara 

anului 1936, pictura bisericii, executată de pictorul 

Arsenie Petrovici şi Dimitrie Turcu, avea să-şi 

recapete frumuseţea de la început prin restaurarea 

ei în condiţii excelente de către Ioachim Miloia. În 

această lucrare deosebit de complexă, avea să fie 

ajutat de către pictorul timişorean Iulius Podlipny, 

cât şi de meşterul zlătar Eugen Spang, cel ce avea 

să poleiască iconostasul bisericii Adormirea Maicii 

Domnului cu foiţă de aur”. Autorul mai precizează 

că Miloia a realizat „pe seama acestei biserici trei 

icoane format 1,80/0,80 m, reprezentând „Arătarea 

lui Isus celor doi ucenici pe drumul spre Emaus”, 

„Sfânta Ecaterina” şi cel de-al treilea „Sfânta 

Varvara”, ocrotitoarea minerilor. Reprezentarea 

acestor icoane arată cartea de vizită a marelui pictor 

şi restaurator, în care şcoala italiană de pictură 

avea să-şi spună cuvântul”. 39 

Una din cele mai importante măsuri luate de 

Miloia pentru protejarea patrimoniului cultural din 

Banat consta în perfectarea formalităţilor pentru 

trecerea Mănăstirii Săraca în proprietatea Eparhiei 

Caransebeşului. 39 De asemenea a încercat să salveze 

de la ruinare biserica de lemn din Duboz. 40 

Studii 

O importantă descoperire arheologică a efectuat 

Ioachim Miloia, în anul 1934, la Belinţ, activând 

în cadrul campaniei de cercetări organizată 

în această localitate de Institutul Social Banat – 

Crişana. Aici a depistat o biserică sală care avea 

absida altarului semicirculară. Prezentarea acestei 

descoperiri a fost publicată în lucrarea Anchetă 

monografică în comuna Belinţ, Timişoara, 1938. 

Regretatul cercetător dr. Nicolae Săcară, 

referindu-se la descoperirea de către Miloia a celor 

două biserici medievale - din Căvăran şi Belinţ 

– afirmă: „Mulţi dintre cercetători, chiar contemporani, 

nu sesizează importanţa excepţională 

a descoperirilor sale, căci ambele monumente 

scoase la iveală reprezintă în chip limpede ctitorii 

ale cnezimii şi nobilimii româneşti – medievale, 

arătând fie receptarea în Banat a influenţelor stilului 

gotic (aidoma zonelor învecinate ale Zarandului, 

Hunedoara şi Haţegului) în cazul Căvăranului 41 , fie 

păstrarea tradiţiilor constructive bizantine ilustrată 

de tipul de plan descoperit la Belinţ”. 42 

Cei doi monografişti ai Muzeului Banatului 

– Medeleţ şi Rămneanţu – citându-l de data asta, 

pe Mircea Miloia 43 - susţin că Ioachim Miloia, 

începând cu toamna lui 1935 şi până în vara lui 

1936, secondat de Iuliu Podlipny, a restaurat în 

biserica ortodoxă din Oraviţa (1780-1784) pictura 

acestuia”. 44 De fapt, în lucrarea lui Mircea Miloia 

se spune clar că „în toamna anului 1935 şi vara 

anului 1936”, 45 a lucrat I. Miloia la Oraviţa. 

Tot, potrivit informaţiei lui Mircea Miloia, 

ilustrul său părinte a restaurat pictura murală a 

bisericii ortodoxe române din Timişoara – Fabric, 

pictată în anii 1911-1913, de Ioan Zaicu. De asemenea, 

el „a completat, cu această ocazie (pictura 

acestei biserici) cu două panouri şi anume „Isus 

şi Samarineanca” şi „Întoarcerea Fiului Risipitor” 

executate în acelaşi stil cu restul picturii şi cu 

tehnică şi cromatică identice”. 46 

Ştefan Gomboşiu a scris, în anul 1935, 

un medalion Ioachim Miloia, care a apărut în 

„Luceafărul” nr. 11, Timişoara, nov. 1935. El 

menţionează că, între realizările lui Miloia: 

„Trebuie să amintim de asemenea biserica din 

Timişoara – Fabrică, care, până acum, lipsită 

de pardoseală decorativă, îşi ascundea pictura 

(executată de pictorul Zaicu) între zidurile mohorâte 

şi vag încrustate, cu o decoraţie banală 


51

arocă. Încredinţată pictorului Ioachim Miloia, 

această biserică este astăzi un giuvaer preţios. Nu 

numai prin decorarea în întregime a pereţilor. Dar 

atmosfera ce domină astăzi această biserică te cuprinde, 

te reţine, oferindu-ţi momente de înălţime 

sufletească. Pe lângă partea pur decorativă, artistul 

a mai completat pictura acestei biserici cu câteva 

lucrări personale”. 

Autorul acesta revine, pe larg, la comentarea 

picturii lui Miloia din biserica ortodoxă română 

din Timişoara – Fabric, evidenţiind calităţile de 

excepţie ale lui Miloia, ca restaurator şi pictor de 

biserici: „Dânsul n-a făcut niciodată caz de meritele 

sale de pictor. Istoric şi cercetător priceput, 

a crezut că e mai bine ca înţelegerea sa artistică 

să o pună în slujba acestor două îndeletniciri. S-a 

ocupat deci mai mult de restaurarea şi punerea în 

valoare a operelor ascunse de vremuri sau destinate 

pieirii. Trebuie să amintim aici că, cunoştiinţele 

dsale în materie de restaurare sunt neîntrecute 

şi poate e unicul din ţară (subl. n. A.T.) care nu 

numai că posedă aceste cunoştinţe, dar care mai 

ales a lucrat efectiv în acest domeniu. Serioasele 

studii făcute în străinătate a înţeles să le utilizeze 

cu prisosinţă şi să le pună în serviciul începutului 

de istorie a artelor bănăţene”. 47 

Din păcate, despre Miloia, ca restaurator şi 

pictor de biserici, s-a scris foarte puţin. Se impune 

să se elaboreze un studiu larg pe această temă, 

punându-se în lumină, detaliat, ceea ce a remarcat 

Ştefan Gomboşiu, la care se poate adăuga şi 

dreapta apreciere din anul 1940, a lui Aurel Cosma 

junior (1901-1983). Acesta susţine că Miloia, pe 

lângă că s-a afirmat ca valoros cercetător, el „a fost 

un mare pictor de biserici”. 48 Şi face o scurtă, dar 

revelatoare, caracterizare a picturii sale bisericeşti, 

din care cităm: „Crescut în climatul clasicismului, 

a rămas un consecvent adept al picturii academice. 

Mistice în expresie şi sobre în înfăţişare, figurile 

sale de sfinţi aveau totuşi o profundă vibraţie 

lăuntrică, din care se degajă multă evlavie şi mult 

ortodoxism. Prin talentul şi studiile sale a adus 

simţite rectificări picturii tradiţionale a zugravililor 

noştri bănăţeni, călăuzindu-i pe alte căi de 

concepţii şi dezlegări tehnice. Privindu-i icoanele, 

putem desluşi din ele că au fost construite de un 

talent dublat de ştiinţă”. 49 

Împreună cu un alt strălucit pictor bănăţean 

Studii 


– Catul Bogdan – în anii 1935 şi 1936, Ioachim 

Miloia a pictat interiorul bisericii ortodoxe din 

Iosefin. Miloia a pictat cupola centrală, bolta 

semicilindrică, spre altar şi icoanele de pe iconostas. 

50 

În articolul medalion, intitulat Ioachim 

Miloia, publicat în „Luceafărul” (Timişoara) din 

11 noiembrie 1935, Ştefan Gomboşiu afirmă: 

„Dacă activitatea lui Ioachim Miloia se situează 

la cercetările sale arheologice, istorice sau la renovarea 

bisericilor (de o mare importanţă artistică) 

din Banat, în ceea ce priveşte munca creatoare 

a dovedit aceeaşi energie şi deosebite calităţi de 

artist. 

Cu destoinicia sa şi cu cunoştiinţele ce le 

posedă în domeniul artelor şi al istoriei, pictorul 

Ioachim Miloia era de aşteptat să se pună în faţa 

creaţiunii, care să-i precizeze locul în plastica 

noastră. Fresca bisericii din Timişoara (Iosefin) 

pune în evidenţă talentul său, situâdu-l în rândul 

pictorilor de largi concepţii”. 51 

În anul 1935, în urma unor stăruitoare 

intervenţii ale lui Miloia la autorităţile abilitate, 

s-a schimbat numele muzeului din Timişoara, 

din Muzeul Bănăţean în Muzeul Banatului (Aurel 

Ciupe – succesorul în funcţia de director al 

muzeului – va cere şi se va aproba ca numele 

instituţiei să fie Muzeul Regional al Banatului. 

După desfiinţarea regiunilor, la sfârşitul anului 

1967, iarăşi se va reveni la numele dat de Ioachim 

Miloia). 

Şi în această perioadă, Miloia continuă 

cercetările privind monumentele ecleziastice 

şi istoria artei din Banat. În 1935, el a efectuat 

investigaţii la mănăstirile „Sfântul Gheorghe” şi 

„Săraca”, precum şi la bisericile sârbeşti din Ciacova 

şi Gad, vizitează şi fotografiază „Mănăstirea 

Bodrog” şi efectuează investigaţii în arhiva parohiei 

ortodoxe din Lugoj, referitoare la pictorul 

Constantin Daniel. 52 Tot în acelaşi an a publicat în 

revista „Luceafărul” din Timişoara două materiale 

– unul despre pictorul Constantin Daniel – celălalt 

despre biserica de lemn din Povergina. 54 

Apoi, destul de mult timp, n-a mai puiblicat 

nimic. Despre o parte din materialul documentar, 

pe care l-a adunat cu atâta profesionalism, a ţinut, 

în februarie 1936, o conferinţă la Casinoul UDR 

Reşiţa (Pictura bănăţeană din secolul 19) şi o co-

municare la cel de-al IV-lea Congres Naţional de 

Istorie şi Arheologie din Cluj, în toamna aceluiaşi 

an (Vechea arhitectură religioasă din Banat). 55 În 

programul aceluiaşi congres a fost şi o excursie 

documentară la cercetările arheologice de la Alba- 

Iulia, Deva, Costeşti, Ulpia Traiana. 

În anul 1937, Ioachim Miloia a fost numit 

director al Direcţiei Arhivelor Regionale 

Bănăţene din Timişoara, înfiinţată prin contribuţia 

lui fundamentală. Concludent pentru buna lui 

cunoaştere a situaţiei fodurilor arhivistice din 

Banat era şi studiul Arhivele Banatului, pe care 

I. Miloia l-a publicat, în Revista Arhivelor”, vol. 

III, nr. 6-7, Bucureşti, 1930-1937, p. 79-93. În 

acest material documentar, Miloia atrăgea atenţia 

şi asupra importanţei arhivelor parohiale, semnalând, 

totodată, necesitatea de a fi păstrate în 

spaţii adecvate. 

În 11, 12, 13 septembrie 1937, în Timişoara a 

avut loc Congresul Astrei – centrale, cu care ocazie 

a fost inaugurată noua formă a reorganizării departamentelor 

din această parte a ţării, fiind cuprinse în 

Regionala Astrei din Banat. Ioachim Miloia a fost 

numit preşedintele Secţiei istorico-etnomuzeale 

a acestei organizaţii. Aurel Bugariu (1911-1990) 

menţionează într-un articol necrolog că „peste tot 

în manifestările culturale din raza Ţinutului Timiş 

a fost prezentă şi activă personalitatea lui I. Miloia. 

Regionala din Banat a „Astrei” îşi are programul 

cultural fixat de acest ilustru dispărut”. 56 

În partea a doua a deceniului al IV-lea, în 

Timişoara se încerca să se găsească o modalitate 

pentru înfiinţarea unei Episcopii. Miloia era în miezul 

problemelor, susţinând, cu tărie, întemeierea 

acestui important aşezământ religios. În acest sens 

este grăitor articolul său, Iarăşi chestiunea Episcopiei 

Timişoara, apărut în 1937, în revista „Suflet 

nou” din Comloşu Mare. În această intervenţie 

publicată, el susţinea că: „Episcopia românească 

din Timişoara va fi incontestabil cel mai de seamă 

şi cel mai strălucit instrument pentru afirmarea 

noastră”. 57 

Înalt Prea Sfinţia Sa dr. Nicolae Corneanu, 

mitropolitul Banatului, sublinia că: “Legătura lui 

Ioachim Miloia cu biserica s-a concretizat însă 

nu numai în domeniul picturii, el a fost şi un credincios 

mereu prezent în tot ce privea activitatea 

bisericească, viaţa de zi cu zi a Bisericii. El a făcut 

Studii 

parte din „corporaţiile” – cum se spunea pe atunci 

– parohiale şi eparhiale. Deoarece în perioada 

când el s-a aflat în plină maturitate, la Timişoara 

ortodocşii români se zbăteau să-şi redobândească 

episcopia proprie, el s-a ataşat stăruinţelor depuse 

în acest sens, ca simplu credincios mirean, dar şi 

ca deputat sinodal (...). 

Contribuţia lui Ioachim Miloia la restaurarea 

episcopiei ortodoxe române, în Timişoara a fost 

deosebit de importantă, mai ales datorită faptului 

că, în perioada respectivă, nu exista unanimitate 

de opinii: unii gândeau la transferarea episcopiei 

de la Caransebeş la Timişoara, alţii propuneau 

crearea unei noi episcopii formată din contopirea a 

două episcopii: cea nouă a Timişoarei unită cu cea 

a Caransebeşului, alţii în fine, cărora s-a ataşat şi 

Ioachim Miloia, apreciau, ca fiind soluţia optimă, 

crearea unei episcopii noi la Timişoara”. 58 

Acest bun biserican „nu s-a mărginit numai 

la înţelegerea rolului educativ pe care o episcopie 

ortodoxă îl poate avea, ca centru de mişcare 

spirituală, în viaţa socială românească de pe meleagurile 

europene ale Banatului, ci s-a gândit şi 

la prestanţa reprezentării românismului în această 

Timişoară, ca centru de viaţă nu numai pentru 

români, dar şi pentru minoritarii conlocuitori. 

Episcopul român ortodox prin poziţia sa în ierarhia 

vieţii publice avea să adauge prestigiu chiar în 

raportul social dintre diferitele naţii conlocuitoare. 

Episcopul era pentru Ioachim Miloia un simbol, 

un element principal al termenului de comparaţie 

pe care-l constituiau românii ca neam în raport cu 

celelalte neamuri de aici”. 58 

Un prestigios mare cărturar timişorean din 

perioada interbelică – îl numim pe Aurel Cosma 

junior – precizează în încheierea secvenţei dedicate 

lui Ioachim Miloia, în lucrarea Pictura românească 

din Banat de la origini până azi, că, în ultimii şapte 

ani de viaţă, Miloia a activat „ca deputat sinodal 

în eparhia Caransebeşului şi pictează mai multe 

biserici dintre cari cea unită din Anina, apoi cele 

ortodoxe din comuna Folea şi Timişoara –Iosefin, 

restaurând şi pictura bisericii din Fabric”. 60 

În anii 1938-1939, Ioachim Miloia a realizat 

pictura murală şi cea a iconoclastului de la biserica 

din Anina – lăcaş ridicat după proiectul efectuat de 

profesorul arh. Victor Vlad -, iar iconostasul a fost 

făcut de sculptorul timişorean Ştefan Gajo”. 61 


53

În calitate de vicepreşedinte al Comisiei 

Monumentelor Istorice – Secţia Banat (preşedinte 

din oficiu era faţa bisericească din zonă, cu cel 

mai înalt rang) în anul 1938, Miloia a înaintat 

conducerii C.M.I. Bucureşti un referat privind 

biserica – mănăstire de la Partoş, jud. Timiş, 

unde era adăpostită racla Sfântului Iosif cel Nou. 

Prezintă principalele date istorice ale mănăstirii 

şi este de acord cu declararea aşezământului ca 

monument istoric, aşa cum ceruse Oficiul parohial 

din Partoş într-un memoriu adresat direct C.M.I. 

din Bucureşti. 

De asemenea, în toamna anului 1938, Miloia 

revine cu un memoriu adresat C.M.I. Bucureşti 

(intervine în problema aceasta şi în anul 1936) în 

care se opunea demolării ruinelor vechii mănăstiri 

Mrăcunea din Clisura Dunării – lăcaş cu aceeaşi 

vechime ca Vodiţa – şi de a fi reconstruită, aşa cum 

hotărâse protopopul din Orşova, Iosif Câmpeanu. 

Demersurile lui Ioachim Miloia au fost zadarnice, 

pentru că episcopul Vasile Lăzărescu (preşedinte 

al C.M.I – Secţia Banat) a fost de acord cu greşita 

iniţiativă a protopopului de Orşova. 62 

NOTE 

1. L.V.P., Achim Miloia (necrolog), în „Foaia 

Diecezană”, anul XXII, 19 februarie 1917, 

Caransebeş. 

2. Mircea Miloia, Viaţa şi activitatea (lui Ioachim 

Miloia), în vol. Un erudit cărturar, Ioachim Miloia de 

Mircea Miloia, Aurel Turcuş, Gheorghe Modura, Nicolae 

Săcară, Editura Mirton, Timişoara, 1997, p. 16. 

3. L.V.P., op. cit. 

4. Mircea Miloia, op. cit., p. 18. 

5. Traian Topliceanu, Un cărturar bănăţean Ioachim 

Miloia, în „Revista Banatul”, nr. 1-3, Timişoara, 

idem. 

6. Aurel Cosma, Pictura românească din Banat de 

la origine până azi, Timişoara, 1940, p. 75. 

7. Scrisoare păstrată în arhiva familială a lui Virgil 

Miloia. Citatul a fost reprodus în monografia Ioachim 

Miloia (1897-1940) de Aurel Turcuş, p. 17 

8. Dr. Traian Badescu (n. 15 mai 1858 – m. 11 iulie 

1933). În anul 1917 a fost numit director al Institutului 

Teologic şi Pedagogic din Caransebeş. Mitropolitul 

primat Miron Cristea l-a hirotonosit ca arhimandrit, 

în 25 decembrie 1919, apoi în 21 martie 1920, a fost 

desemnat episcop al Caransebeşului. 

9. A. Ghidiu, protopopul Caransebeşului. A avut o 

bogată activitate publicistică în „Foaia diecezană” din 

localitate. În anul 1909, a publicat, în colaborare cu profesorul 

I. Bălan, Monografia oraşului Caransebeş. 

Studii 


10. Ioachim Miloia, Scrisori din Italia, ediţie 

îngrijită de Aurel Turcuş, Editura Eurostampa, 

Timişoara, 2004, p. 16-17. 

11. Scrisoare păstrată în Arhiva lui Virgil Miloia. 

12.Lucrarea a fost tipărită după aproape opt decenii. 

(Traducerea din limba italiană de Delia Petroiu 

Marcato. Cuvânt înainte: prof. Deliu Petroiu. Ediţie 

îngrijită de Virgil şi Mircea Millia, Editura Eurostampa, 

Timişoara, 2002). 

13. Şi aceasta a fost publicată după multă vreme 

de la susţinere. (Traducere din limba italiană în limba 

română de Veronica Bălteanu. Prefaţă de Î.P.S.S. Nicolae 

Corneanu, mitropolitul Banatului, Ed. Eurostampa, 

Timişoara, 2000). 

14. Ioachim Miloia, Scrisori din Italia, p. 107. 

15. Scrisoare păstrată în Arhiva Virgil Miloia, citatul 

a fost reprodus în monografia Ioachim Miloia (1897- 

1940) de Aurel Turcuş, p. 60. 

16. Scrisoare păstrată în Arhiva Virgil Miloia; citat 

reprodus în monografie, p. 61. Perioada în care a fost 

Miloia în Bucureşti – poate fi dedusă dintr-o scrisoare 

pe care el a trimis-o istoricului de artă Coriolan Petreanu. 

Aceasta este datată 16 a VI-a 1927 şi începe 

astfel: „Abia ieri reîntors din Bucureşti – am găsit 

cărţile trimise de Dvoastră (...) Am fost la Bucureşti 

să mă interesez de ce-aş putea face-n ţară. Nu m-am 

ales cu nimic, deoarece spiritele sunt mult prea prinse 

peste tot de nervozitate politică şi toţi aşteaptă o 

limpezire a situaţiei de felul cum se va constitui noul 

guvern definitiv. Aşa că trebuie să stau şi eu, vrând 

nevrând, pasiv, cine ştie până când” (Ioachim Miloia, 

Corespondenţă, ediţie îngrijită de Aurel Turcuş, Ed. 

Eurostampa, Timişoara, 2005, p. 71). 

17. Aurel Turcuş, Ioachim Miloia (1897-1940), Ed. 

Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 46-52. 

18. Ibidem, p. 65. 

19. Ioachim Miloia, Din activitatea Muzeului 

Bănăţean – Dare de seamă pe 1928, în „Analele 

Banatului”, an I, nr.1, 1928, p. 131. În acelaşi număr, 

Miloia a publicat studiul Biserica română din Lipova 

(Banat), p. 26-42. 

20. Ibidem, p. 135. 

21. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, Muzeul Banatului. 

File de cronică II, 1918-1948, Editura Mirton, 


22. I. M. Chestia edificiului Muzeului Bănăţean, în 

„Analele Banatului”, an I, nr. 1, 1928, p. 89. 

23. Scrisoare păstrată în Arhiva Virgil Miloia. 

24. Mircea Miloia, Pictorul Ioachim Miloia 1897- 

1940, Ed. Eurostampa, 2002, p. 25, Aurel Turcuş, 

Identificarea unor opere de artă, în vol. Un erudit 

cărturar – Ioachim Miloia, Ed. Mirton, Timişoara, 

1997, p. 79 

26. „Analele Banatului”, an III, nr. 1, fascicola 4, 

ian.-mart. 1930, p. 72.

27. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, op. cit. P. 

93. 

28. Trei file despre Mănăstirea Săraca, raport din 

9-10 iunie către Societatea de Istorie şi Arheologie 

din Timişoara, în dosar 3/1931, din Arhiva Muzeului 

Banatului. 

29. Ioachim Miloia, Corespondenţă, p. 127. 

30. În „Analele Banatului”, pe aprilie-decembrie 

1931. 

31. Dare de seamă asupra activităţii secţiilor Institutului, 

de la 24 iunie 1932 până la 1 iulie 1933, în 

„Revista Institutului Social Banat - Crişana”, nr. 2-5, 

martie-octombrie 1933, p. 81. 

32. Ibidem 

33. Nicolae Săcară, Bisericile de lemn ale Banatului, 

Editura Excelsior, Timişoara, 2001, p. 7. 

34. În anul 1972 am găsit, la Muzeul Banatului, zece 

planuri ale unor biserici de lemn, care au fost desenate 

de Ioachim Miloia. Între timp aceste monumente au 

fost demolate (vezi materialul Ioachim Miloia - Planuri 

inedite ale unor biserici de lemn din Banat, în 

“Tibiscus - etnografie”, volum înghijit de Aurel Turcuş, 

Timişoara, 1975, p. 261-266) 

35. Nicolae Săcară, Bisericile de lemn dispărute din 

Banat, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2002, p. 11. 

36. Dorina Sabina Pârvulescu, Pictura bisericilor 

ortodoxe din Banat între secolul al XVII-lea şi deceniul 

trei al secolului al XIX-lea, Editura Excelsior Art, 


37. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, op. cit., p. 

119. 

38. Mircea Miloia, Pictorul Ioachim Miloia, 1897- 

1940, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2002, p. 29. 

39. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, Muzeul Banatului. 

File de cronică II 1918-1948, Editura Mirton, 


39. Ibidem, p.122. 

40. Ibidem 

41. În lucrarea Ioachim Miloia, 1897-1940, Ed. 

Eurostampa, Timişoara, 2008, arătam că studiul Biserica 

medievală de la Căvăran, publicat de Miloia în 

„Analele Banatului” nr. 4, oct.-dec. 1930, inaugurează 

în istoriografia românească din Banat un domeniu nou, 

acela al arheologiei medievale (p. 176) 

42. Nicolae Săcară, Ioachim Miloia – cercetător şi 

protector al monumentelor istorice în vol. „Un erudit 

cărturar – Ioachim Miloia” de Mircea Miloia, Aurel 

Turcuş, Gheorghe Mudura, Nicolae Săcară, Ed. Mirton, 


43. Lucrarea Pictorul Ioachim Miloia 1897-1940. 


126. 


Studii 

46. Ibidem, p. 31. 

47. Ştefan Gomboşiu, Restaurarea picturii bisericii 

ortodoxe din Timişoara (Fabrică), în „Luceafărul”, nr. 

6, iunie 1936. 

48. Aurel Cosma, op. cit., p. 74. 

49. Ibidem 

50. Pr. prof. Ionel Popescu – Parohia Ortodoxă 

Timişoara Iosefin, Timişoara, 2002. Autorul menţionează 

că, în anul 1958, pictorul „Anastasie Demian a 

restaurat pictura şi a mai adăugat 18 scene biblice la 

strane, balcoane şi cor. O nouă restaurare a picturii a 

fost făcută între anii 1983-1985 de către prof. Victor 

Jurca, care a mai adăugat 70 de scene şi suprafeţe 

compoziţionale în tehnicile tempera şi frescă”. 

51. Ştefan Gomboşiu, Ioachim Miloia, în „Luceafărul” 

din 11 noiembrie 1935. 


129. 

53. I. Miloia, Constantin Daniel a fost sârb sau 

român, în „Luceafărul” (Timişoara), nr. 1, 1935. 

54. Idem, Biserica de lemn din Povergina, în „Luceafărul”, 

martie 1935. 


137. 

56. Aurel Bugariu, Ioachim Miloia, 1897, în „Revista 

Banatului”, nr. 1-3, Timişoara, 1944. Articolul a 

fost preluat din „Cronica Numismatică şi Arheologică” 

din Bucureşti, 1940. Aici este amintită şi participarea 

lui Miloia la Congresul Naţional de Arheologie şi Numismatică, 

organizat la Cluj, în anul 1936: „Membrii 

Societăţii Numismatice cari au participat la Congresul 

nostru din Cluj îşi vor mai putea aminti acea figură de 

roman cu chip de bronz şi tâmple prematur înzăpezite, 

care a făcut nepreţuit de frumoasă o comunicare despre 

o bisericuţă de lemn. (E din cărămidă – n.n. A.T.) din 

Banat, numită „Mănăstirea Săraca”. E de reţinut din 

această evocare şi portretul lui Miloia, creionat de unul 

dintre contemporanii săi, care l-a cunoscut bine şi l-a 

apreciat în mod deosebit. 

57. I. Miloia, Iarăşi chestiunea Episcopiei Timişoarei, 

în „Suflet nou” (Comloşu Mare), anul IV, nr. 12-1, 

decembrie, ianuarie 1937. 

58. Mitropolit Nicolae Corneanu, Omagiu postum în 

vol. „Un erudit cărturar Ioachim Miloia”, Ed. Mirton, 


59. Traian Topliceanu, Un cărturar bănăţean: 

Ioachim Miloia, în „Revista Banatului” an X, nr. 1-3, 

1944, p. 4. 

60. Aurel Cosma, Pictura românească din Banat de 

la origine până azi, Timişoara, 1940, p. 76. 



157. 


55

Studii 

VIAŢA RELIgIOASĂ DIN TIMIşOARA 

ÎN SECOLELE XV – XVIII Prof. DelIA GeoRGescu 

Desfăşurarea etnogenezei a fost însoţită de 

răspândirea creştinismului în aria de formare a 

acestui popor, ceea ce a fundamentat afirmaţia că 

„românii s-au născut creştini”. 

Primele urme ale creştinismului semănat în 

veacul al IV-lea prin episcopii Nicolaus şi Niceta 

(Nichita) zis şi Românul 1 , au rezistat în Banat sub 

paşii grei ai migraţiei popoarelor. Dacia, dar mai 

ales Dacia Ripensis a avut norocul ca în acele 

vremuri tulburi să cunoască răspândirea religiei 

creştine prin strădaniile episcopului Niceta, venerat 

de aceea ca apostol al Daciei 2 . În această perioadă 

a avut loc convertirea liturghiei greceşti, mai ales 

după ce Theotinus, episcop de Tomis – numit, 

potrivit relatării lui Sozomenus, Deus romanorum 

de către hunii în mijlocul cărora învăţătura creştină 

se răspândise în acea vreme – se străduise atât de 

mult să-i facă să o păstreze. 

Sub Arpad şi ducii care au urmat, ungurii se 

rugau încă la zeităţile aduse din Asia până când 

episcopul Gerhard a semănat sămânţa creştinismul 

printre unguri. Gerhard de Sagredo, călugăr benedictin, 

născut într-o veche familie veneţiană, care 

petrecuse, după întoarcerea sa din Ţara Sfântă, 

şapte ani de solitudine şi contemplare „a lucrurilor 

dumnezeieşti” în mănăstirea Bell de lângă Buda, a 

fost instituit de regele Ştefan cel Sfânt drept prim 

episcop al Banatului cu sediul în cetatea Cenad. 

Jurisdicţia bisericească a diecezei sale se extindea, 

în afara ţinutului din jurul Timişoarei, şi asupra 

unor teritorii de dincolo de Mureş 3 . Acesta a fost 

primul episcop care a răspândit în zona Banatului 

religia creştină de rit latin (viitoarea catolică). 

Creştinismul de rit grecesc (ortodoxismul) avea 

rădăcini aici de multe secole (unele schimbări 

începuseră să separe biserica grecească de cea 

latină încă din secolul al IV-lea 4 ). 

În anul 1047 regele Andrei I a dat o lege prin 

care toţi cei care nu ar fi îmbrăţişat religia catolică 

ori nu i-ar fi onorat pe slujitorii şi sanctuarele 

acesteia îşi pierdeau bunurile şi viaţa. Această lege 

a contribuit la răspândirea credinţei catolice, fapt 

reflectat în aceea că, la mijlocul secolului al XI-lea, 

ea era consolidată în ţinutul din jurul Timişoarei. 


Dintr-un privilegiu al lui Ladislau al IV-lea 

din anul 1279 aflăm că sub regele Bela al IV-lea, 

episcopul de Cenad, cu acordul legatului papal 

Philip i s-a transmis sarcina ca, împreună cu un 

baron şi doi nobili ai regelui să-i boteze cu sfintele 

sacramente pe cumanii de pe malurile Timişului, 

în imediata apropiere a Timişoarei. 

În timpul dinastiei arpadiene nu se mai 

cunosc alte evenimente mai însemnate. 

Sub dinastia de Anjou, Timişoara a ajuns la 

o mare înflorire. 

Din cauza neînţelegerilor cu nobilimea 

Carol Robert mută în 1316 capitala regatului său 

la Timişoara. Cu venirea în Timişoara a regelui 

şi a diferiţilor feudali a început în oraş o viaţă 

culturală bisericească. Regii Ungariei, fiind regi 

apostolici, aveau în primul rând misiunea de a-i 

converti la catolicism pe „valahii necredincioşi”. 

Metoda de convertire sub Anjouvini era ademenirea 

fruntaşilor, atragerea lor prin oferirea diferitelor 

privilegii şi prin conferirea de demnităţi. Odată 

cu domnul feudal vine în Timişoara şi în Banat şi 

preotul catolic pentru a-i converti pe români la 

catolicism. Aşa se explică de ce în secolul al XIVlea 

aflăm în ţinutul nostru curat românesc, preoţi 

catolici şi nu parohii catolice 5 . Listele de zeciuială 

papală dintre 1332 - 1337 consemnează mai multe 

comune având preoţi catolici. Dar numai preotul 

şi stăpânul feudal sunt catolici, populaţia comunei 

nu. Însă se mai poate ca listele de zeciuială 

papală să cuprindă şi pe preoţii necatolici. Există 

numeroase dovezi că şi preoţimea ortodoxă a fost 

supusă la plata taxelor de zeciuială către preoţii 

catolici (aceasta deoarece unii preoţi ortodocşi, 

consideraţi „schismatici” de către regatul maghiar, 

arătându-şi fidelitatea faţă de confesiunea ortodoxă 

decădeau în rândurile ţărănimii iobage). La baza 

izbucnirii răscoalei din 1437, pe lângă numeroase 

motive sociale era şi o astfel de ilegalitate comisă 

de episcopul Gh. Lepeş. 

Spre sfârşitul secolului al XIV-lea, pericolul 

otoman se făcea tot mai mult simţit în zona 

Banatului şi implicit în Timişoara. Bineînţeles 

că primejdia turcească plana şi asupra bisericii

din această zonă. Acest fapt a determinat dieta 

maghiară din 24 septembrie 1397 ca, pe lângă alte 

măsuri, să hotărască ca, „în timp de război jumătate 

din veniturile bisericeşti se vor întrebuinţa pentru 

scopuri militare”. 6 

Majoritatea populaţiei autohtone din 

Timişoara era de origine românească. La aceasta 

s-au adăugat un număr mare de români aduşi 

de Ioan Corvinul, aşezaţi în Timişoara şi în împrejurimi 

pentru a zidi o cetate şi pentru a-i folosi 

în luptele contra turcilor. Locul unde au fost 

colonizaţi românii a fost Câmpia Ulicia din care 

apoi prin extindere s-a dezvoltat Palanca Mare. 

Aceşti români îşi aveau biserica lor încă înainte 

de ocupaţia turcească. 

În tot timpul ocupaţiei turceşti, credinţa 

ortodoxă s-a menţinut, mult stânjenită în răspândirea 

ei. Ca urmare a despotismului neîngrădit al turcilor, 

mulţi dintre românii rămaşi de la coloniile 

romane, la fel ca rascienii, adică sârbii aşezaţi în 

ţară, fugiră acum 7 . Astfel numărul populaţiei scăzu, 

iar cei rămaşi ajunseră la cea mai mare umilire. 

Bisericile creştine fură dărâmate, iar în locul lor 

au fost ridicate moschei. Bisericile creştine rămase 

au fost transformate în moschee. Tot în timpul 

ocupaţiei otomane, turnurile la bisericile creştine 

nu erau admise. 

Datorită acestor progoane a religiei creştine, 

preoţii neglijară ştiinţele teologice. Preoţii români 

şi sârbi au devenit ignoranţi. Chiar şi liturghia nu 

mai era unitară, ci fie slavonă, fie românească. 

Aceasta aduse cu sine nu numai o schimbare a 

limbii ci şi literelor care nu mai erau nici greceşti, 

nici latineşti 8 . Cu toate acestea în timpul stăpânirii 

de către turci a Banatului şi Timişoarei erau aici 

două episcopii greco-orientale (ortodoxe): una 

cu sediul la Timişoara, iar cealaltă cu sediul la 

Caransebeş. 

Nici situaţia bisericii catolice nu era cu mult 

mai bună. Episcopul catolic al Cenadului, Francisc 

Ugodi în vremea căruia turcii se înstăpâniseră 

asupra provinciei, abandonase Banatul cu totul. 

Pietro Paolini care îi urmă în anul 1560, putu să se 

îngrijească prea puţin de această parte a diecezei 

sale, în cele câteva luni cât fusese în scaunul 

episcopal. Paul de Kolosvar, devenit în acelaşi 

an episcop, mută scaunul episcopal dincolo de 

Mureş în Ungaria. Astfel se formă Cenadul Nou, 

în vreme ce vechiul Cenad pierdea tot mai mult 

din strălucirea avută. Cât de slabă era episcopia de 

Studii 

Cenad în Banat se poate constata din faptul că avea 

doar patru parohii: Oraviţa, Arad cetate, Aradul 

Nou, Ineu, iar dincolo de Mureş avea Măcăul. 

În această perioadă învăţăturile lui Luther şi 

Calvin erau foarte răspândite în Ungaria (Luther 

şi Calvin – prin reformă s-au rupt de jurisdicţia 

Romei susţinând că singura bază a religiei creştine 

este Sfânta Scriptură, respingând Tradiţia şi pe 

Sfinţii Părinţi). Reforma luterană apare în Transilvania 

pe la 1519 în frunte cu J. Honterus, care 

îi luteranizează în special pe saşi 9 . 

Învăţătura lui Calvin a adus-o la Timişoara 

încă din anul 1570 Ştefan Kiss, unde avea adepţii 

ei. Ca o reflectare a relativei răspândiri a religiei reformate 

în această zonă este întrunirea din 8 martie 

1582 în care locuitorii Timişoarei au trimis Papei 

o scrisoare, în limba maghiară prin care îl rugau 

să le trimită un predicator, cunoscător al limbii 

maghiare, care să impună catolicismul împotriva 

învăţăturii reformatoare false. 

În Timişoara sub turci erau câţiva călugări 

franciscani de Bosnia, apoi iezuiţi şi puţini mozaici. 

Când trupele imperiale au împresurat 

Timişoara, episcipul ortodox Ignatie Vladislavlovici 

face mari servicii lui Eugen de Savoia, strecurându-se, 

pe ascuns, de mai multe ori, în tabăra 

creştină pentru a constata situaţia asediaţilor. De 

altfel pentru sentimentele sale filoimperiale acesta 

a suferit foarte mult şi chiar a fost întemniţat de 

turci. 

La părăsirea Timişoarei de către turci, exista 

în Palanca Mare (cartier al oraşului) o biserică 

ortodoxă română, iar în 1613 este amintit episcopul 

ortodox Neofit care avea reşedinţa la Timişoara şi 

o biserică ortodoxă în acest oraş. 

După înlăturarea stăpânirii turceşti din 

Timişoara, religia creştină a reintrat în drepturile 

sale fireşti. Sub protecţia religiei romano-catolice 

s-au adunat repede aici un număr mare de colonişti 

germani pentru care la 1 ianuarie 1718 s-a constituit 

magistratul german. 

În suburbiile Timişoarei, Palanca Mare şi 

Palanca Mică majoritatea populaţiei era formată 

din români şi de sârbi. Aceştia aveau credinţa 

ortodoxă comună. În repetate rânduri împotriva 

lor s-au luat măsuri nedrepte de către consiliul 

comunal german. Faţă de acestea primarul Iosif 

Maleniţa a înaintat o petiţie Curţii marţiale din 

Viena (Hofkriegstrat) în care se arăta că izgonirea 


57

ascienilor din cetate era dăunătoare din toate 

punctele de vedere (şi din punct de vedere militar). 

Rascienii au fost întotdeauna de folos, au adus 

mari servicii în timpul epidemiei de ciumă, au adus 

mari jertfe pentru recucerirea oraşului de la turci. 

Maleniţa arăta că rascienii au fost în Timişoara 

ca element autohton nu numai în timpul turcilor 

ci şi în vremea regilor maghiari. Ei constituie un 

element de încredere care contează mult, mai ales 

în cazul unui asediu. 

În anul 1717 magistratul german, într-o 

petiţie adresată contelui Mercy, cerea să fie redată 

oraşului vechea şi principala moschee zidită 

pe locul unde a fost înainte de turci o biserică 

parohială. Cea mai spaţioasă moschee a devenit 

biserică parohială fiind deservită de iezuiţi şi 

slujind în acelaşi timp episcopului de Cenad, pe 

atunci Ladislau din familia conţilor Nadasdy, 

drept catedrală în care acest prelat îşi îndeplinea 

îndatoririle episcopale. 

O altă moschee a fost cedată francmasonilor 

din provincia Bosnia a Sfântului Ioan Capistrano. 

Ea se află pe lângă Poarta Aradului, numită în 

prezent Poarta Prinţului Eugen. Aceşti călugări 

primiră o bucată de pământ în faţa Porţii Lugojului 

în interiorul Palăncii Mici. Fraţii minoriţi ai 

Ordinului Franciscan, în anul 1732 şi-au zidit o 

biserică cu hramul Sfântului Ioan Nepomuk. 

La Caransebeş românii şi sârbii aveau un 

episcop de rit ortodox; la Timişoara lui Isaia Diaconovici 

îi urmă în aceeaşi demnitate Vichentie 

Ioanovici. Aceşti episcopi aveau misiunea ca – 

potrivit privilegiilor obţinute de la împăraţii Leopold 

şi Iosif I – să instaleze preoţi şi să ridice în 

fiecare sat românesc şi sârbesc o biserică de ritul 

lor (ortodox) 10 . 

După 1732 a fost stabilit locul bisericiicatedrale 

şi a palatului episcopal catolic. Până 

atunci episcopul se slujea de locuinţa generalului 

Mercy aflată la Poarta Lugojului. În scaunul 

episcopal de la Cenad se afla pe atunci baronul 

Adalbert von Falkenstein 11 . Între timp meşterii 

constructori din Italia puseseră temelia palatului 

episcopal. Alţi meşteri începuseră zidirea bisericii 

episcopale şi a celei parohiale. O a treia biserică 

urma să fie construită pentru populaţia sârbească, 

împreună cu o locuinţă potrivită pentru episcopul 

de rit greco-iliric. 

După 1742 a început o nouă perioadă de 

construcţii în Timişoara. Acum (între 1745 - 1748) 

Studii 


s-a construit biserica-catedrala cu hramul Sfântului 

Gheorghe (în Fabric). 

Episcop de Cenad era pe atunci Nicolae 

Stanilovich, originar din Bulgaria 12 . 

Printre locuitorii Timişoarei, la începutul 

secolului al XVIII-lea trebuie amintiţi şi evreii. La 

ocuparea oraşului de către Eugen de Savoia, în oraş 

se găseau 12 familii de evrei spanioli. Sub Mercy 

aveau ca primar pe Abraham Politzer, comunitatea 

evreiască având consilieri proprii. Primul 

rabin al Timişoarei a fost Iacob Moises, conform 

conscripţiei din anul 1739. Prima sinagogă se 

zideşte în anul 1760 atât pentru cultul sefard cât 

şi pentru cel aschenaz. Până la acea dată evreii 

îşi aveau locul lor de rugăciune într-o cameră 

sub poarta Eugen de Savoia, apoi într-o cameră 

închiriată dintr-un palat care era situat unde se 

găseşte astăzi edificiul Dicasterial. 

Dealtfel cea dintâi dovadă despre existenţa 

comunităţii evreieşti din Timişoara o avem din 

secolul al XVII-lea. Dovada despre acesta este 

piatra funerară a lui Assael Azriel, evreu spaniol, 

care moare în Timişoara în anul 1636. 

În anul 1755 erau în Timişoara 23 de familii, 

în 1772 au sporit la 53 de familii, iar în anul 1776 

erau 76 de familii de evrei. Pentru a împiedica 

aşezarea lor în oraş, în anul 1776 se dispune că 

numărul lor în Timişoara nu poate fi mai mare de 

49 de familii 13 . 

Până în 1781 nu li se admitea să poarte barbă 

sau mustăţi. Nu li se permitea să se căsătorească 

decât cu permis special de la autorităţi. În oraş erau 

numai toleraţi. Posedau un certificat dat de către 

primărie, că ei aparţineau oraşului, însă numai ca 

cetăţeni toleraţi. Comerţ în cetate nu aveau voie 

să facă decât 8 evrei, iar telali erau admişi numai 

6. Evreii care veneau la Timişoara, nu aveau voie 

să rămână în oraş mai mult de 12 ore la o familie. 

Pentru fiecare 24 de ore de şedere în oraş plăteau 

o taxă de 5 groşi. Creştinii nu aveau voie să intre 

în serviciul evreilor. 

Evreii nu aveau voie să facă comerţ în provincie, 

să locuiască în casă creştină sau să aibă 

servitori creştini. Pentru a putea fi controlaţi să nu 

încalce aceste dispoziţii, în anul 1776 sunt obligaţi 

să se aşeze în Cetate, dar numai într-un anumit 

loc, impunându-li-se ca în decurs de 3 ani să-şi 

construiască case. Evreii s-au aşezat într-o parte 

din cetate, numită cartierul evreiesc, pe străzile (de 

astăzi) Emanuel Ungureanu, Gh. Lazăr, Mărăşeşti

şi Eugen de Savoia. În felul acesta s-a format în 

Timişoara o puternică comunitate evreiască. 

Dintr-o listă a impozitelor din anul 1754 

se poate consta că între cei scutiţi de impozite în 

cartierul Fabric era şi fabrica de lumânări cuşer 

(Juden Wachs Press). 

În anul revoluţionar 1848 împotriva evreilor 

din Timişoara a fost un adevărat pogrom 14 . 

După ocuparea Timişoarei de către Eugen 

de Savoia, propaganda pentru unirea cu biserica 

Romei s-a răspândit între ortodocşii de aici, mai 

ales de către călugării franciscani şi iezuiţi. 

Unirea cu biserica Romei s-a făcut la sfârşitul 

secolului al XVII-lea şi începutul celui următor. 

Pentru a se putea bucura de drepturi, românii 

trebuiau să treacă la una din religiile recunoscute. 

Era singura cale de a scăpa de situaţia umilitoare de 

a fi consideraţi „toleraţi” în propria ţară. Cea mai 

apropiată de sufletul românilor era religia grecocatolică. 

Neschimbând nimic din ritul oriental cu 

care erau obişnuiţi, nici din obiceiuri, iar dogmele 

erau propriu-zis o problemă ce nu atingea cu nimic 

mulţimea de credincioşi 15 . Unirea cu Roma, deşi nu 

a uşurat prea mult starea iobagilor, a creat mediul 

istoric de unde va porni în toate părţile locuite de 

români lumina trezirii conştiinţei naţionale. 

Tinerii trimişi să studieze în Apus, mai ales 

la Roma, au ajuns la conştiinţa latinităţii poporului 

român, au introdus alfabetul latin şi au început să 

scrie româneşte. 

Înfiinţarea parohiei unite din Timişoara – 

Fabric a avut loc în anul 1737. Primul preot e 

Petronie Popovici, a cărui hirotonosire se face de 

către episcopul greco-catolic St. Olsavszky din 

Munkacs, la recomandarea episcopului romanocatolic 

din Cenad. Preotul Popovici moare în anul 

1742, căzând într-o prăpastie din jurul Orşovei. 

Uniţii din Timişoara şi-au zidit o bisericuţă în anul 

1770 care cu timpul a ajuns într-o stare jalnică, 

ceea ce a determinat parohia romano-catolică 

din Fabric să cedeze în 1906 biserica parohială a 

românilor uniţi din acel cartier. 

Întrucât unirea nu mergea, la 1781 

Administraţia provincială a propus sistarea parohiei. 

Propunerea a fost repetată de către cetăţenii 

germani din cartierul Fabric în 1784 şi de către jude 

cu motivarea că parohia nu are decât 16 credincioşi 

în Fabric, 2 în Cetate şi 2 în Mehala. 

În 1782 numărul credincioşilor greco-catolici 

era 11, în 1785 numărul lor era de 16 în Fabric 

Studii 

şi 14 în filiale: Cetate, Mehala, Murani, Giarmata, 

Hitiaş, Petroman, Jebel şi Chizătău. 

Biserica unită şi-a avut patronatul 

erariului până în anul 1782 când patronatul 

trece asupra oraşului Timişoara. În baza acetui 

patronat susţinerea bisericii, locuinţei preotului şi 

dotaţiunea lui erau în sarcina oraşului 16 . 

Parohia greco-catolică din Timişoara era 

considerată încă de la înfiinţare ca parohie de rangul 

întâi, având misiunea de a se îngriji de parohiile 

împrăştiate în diferitele părţi ale Banatului. Tocmai 

de aceea în 1777 în Timişoara s-a înfiinţat un 

vicariat unit, stabilindu-se că vicar nu poate fi decât 

parohul Timişoarei sau cel de Zabran (Zăbrani). 

Cel dintâi vicar a fost Nicefor Aron, parohul 

Timişoarei. Prin decret regal (1790) s-a suspendat 

numirea vicarului. Se reînfiinţează în anul 1932. 

NOTE 

1 Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului 

român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, 

pag. 46 2 Francesco Griselini – Încercare de istorie politică şi 

naturală a Banatului Timişoarei, Editura Facla, Timişoara, 

1984, pag. 33 

3 Ibidem, pag. 34 


5 Dr. N. Ilieşiu – Timişoara. Monografie istorică, vol. 

I, Editura G. Matheiu, Timişoara 


7 Francesco Griselini, op. cit. pag. 80 

8 Francesco Griselini, op. cit. pag. 80 

9 Ion Ploscaru – Scurtă istorie a bisericii române, 

Editura Signata, Timişoara 1993 

10 Francesco Griselini, op. cit. Pag. 127 


12 Ibidem, pag. 142 – 143 

13 Dr. N. Ilieşiu, op. cit. Pag. 80 


15 Ion Ploscaru, op. cit. Pag. 61 

16 Dr. N. Ilieşiu, op. cit. Pag. 165 


59

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe 

Române, în Prefaţa temeinicei lucrări Brâncuşi. 

Sculptor creştin ortodox (Editura Trinitas, Iaşi, 2008), 

precizează că, în aceasta, şi-a propus să evidenţieze 

„prezenţa spiritualităţii creştin-ortodoxe în viaţa şi 

opera lui Constantin Brâncuşi” – temă, într-o variantă 

mai redusă, a prelegerii pe care a ţinut-o la Universitatea 

de Arte „George Enescu” din Iaşi, după ce 

prestigioasa instituţie din 

metropola Moldovei i-a 

decernat titlul de Doctor 

Honoris Causa. 

Acum, dezvoltarea 

acestei teme, se face pe 

parcursul a patru capitole: 

I. Spiritualitate creştină 

ortodoxă în viaţa şi gândirea 

lui Brâncuşi; II. Materia 

sculptată – epifanie 

a luminii Creatorului; III. 

Lumini ale universului 

liturgic ortodox în Masa 

Tăcerii, Poarta Sărutului 

şi Coloana fără sfârşit, care 

cuprinde două secvenţe: 

1. Motivaţiile religioase 

ale Ansamblului monumental 

de la Târgu-Jiu; 

2. „Tainele dumnezeieşti 

pe care le-a aprins Constantin 

Brâncuşi, pe Jiu, 

la el acasă”. Semnificaţii 

creştine ale Ansambului monumental de la Târgu-Jiu; 

IV. Arta – adevărată transfigurare a vieţii şi bucurie a 

sufletului. 

În privinţa genezei lucrării Brâncuşi. Sculptor 

creştin ortodox, pe când autorul ei era mitropolit 

al Moldovei şi Bucovinei, avem o lămuritoare 

notă la subsolul Prefeţei. Aici autorul mărturiseşte 

următoarele: „Motivaţia acestui omagiu constă nu 

numai în legătura noastră personală cu Oltenia, având 

tatăl născut în această provincie a României, ci şi în 

admiraţia pe care o avem pentru românul artist, care a 

legat în mod genial tradiţia cu noutatea şi a influenţat, 

ca nimeni altul, arta universală. Iar faptul că un iubitor 

de artă născut în Moldova, la Botoşani, Iosef Brummer, 

emigrat în America, în anul 1912, l-a făcut cunoscut pe 

Brâncuşi în toată lumea prin galeriile sale de artă (Cf. 

Brâncuşiana 

SPIRITUALITATEA CREşTIN-ORTODOXĂ ÎN VIAŢA 

şI OPERA LUI CONSTANTIN BRâNCUşI 


AuRel TuRcuŞ 

C. Zărnescu, Aforismele lui Brâncuşi, Editura Dacia, 

2004, p. 107) ne îndeamnă să contribuim şi noi, românii 

ortodocşi din Moldova, la o mai bună înţelegere a 

operei lui Brâncuşi”. Fericit îndemn – subliniem noi 

– pentru că, sub imboldul său, s-a realizat un studiu 

foarte valoros, care, într-adevăr, îşi aduce o contribuţie 

însemnată în cadrul bogatei bibliografii Brâncuşi (Despre 

întinderea acesteia, o imagine concludentă ne oferă 

lucrarea Doinei Frumuşelu, 

Brâncuşi în conştiinţa lumii. 

Bibliografie nesfârşită, 

Editura Orizonturi Universitare, 

Timişoara, 2007, în care 

sunt consemnate, în derulare 

cronologică, aproape 7.500 

referinţe privind viaţa şi 

opera genialului sculptor 

român). 

Fiind la curent cu 

ceea ce s-a scris, până în 

prezent despre ,arele sculptor, 

Preafericitul Daniel 

evidenţiază faptul că: „Mulţi 

exegeţi ai operei lui Constantin 

Brâncuşi au scos în 

evidenţă adevărul că vechea 

şi bogata tradiţie a artei populare 

româneşti a fost o sursă 

a inspiraţiei sale artistice şi 

filosofice, dar mai puţini au 

remarcat în arta lui influenţa 

credinţei ortodoxe sau a tradiţiei liturgice bizantine”. 

Între puţinii exegeţi care au sesizat această caracteristică 

– dar nu au prezentat-o dezvoltat – sunt Dan Botta şi 

Mircea Eliade. După ce citează valoroasele opinii ale 

acestora, autorul lucrării de faţă subliniază că: „Totuşi, 

dimensiunea religioasă a operei lui Brâncuşi, remarcată 

sporadic de câţiva exegeţi sau critici de artă, trebuie 

evidenţiată mai temeinic şi mai sistematic pornind atât 

de la propriile mărturii ale sculptorului, exprimate mai 

ales în Aforismele sale, cât şi de universul liturgic ortodox 

în care a trăit şi activat el. Fără percepţia existenţei 

ca mister sau taină şi a artei – ca transfigurare a vieţii 

spre bucurie şi lumină eternă, se pierde cheia sau 

coloana vertebrală a exegezei operei lui Brâncuşi”. 

Din mărturisirile sculptorului, Preafericitul 

reţine importanta opinie despre artă a acestuia care

luminează înţelegerea propriei sale creaţii. „De la începuturile 

ei şi până la accepţia ei ultimă, contemporană 

– spune Brâncuşi – arta a fost un mijloc de propagare 

a ideilor religioase (...) Cele mai mari capodopere ale 

trecutului au apărut în perioadele de maximă exaltare 

religioasă (...) În alte vremuri (...) credinţa era aceea 

care însufleţea arta (...) În trecut credinţa dădea naştere 

în mod inconştient unor forme care se potriveau cu 

sentimentele religioase. 

Într-o asemenea tradiţie a artei s-a înscris 

înnoitorul, modernul sculptor Brâncuşi. Credinţa 

sa religioasă se potriveşte cu formele artei sale care 

reprezintă tâlcuitoare „transfigurări ale vieţii”. 

Din datele biografice prezentate în lucrare, se 

desprinde nedespărţita legătură – în întreaga viaţă – a 

lui Brâncuşi cu biserica, precum şi credinţa religioasă, 

adeseori mărturisită a acestuia. Această binecuvântată 

experienţă a vieţii sale i-a influenţat gândirea, meditaţia 

asupra sensurilor existenţei. Din perspectiva aceasta 

reflecţiile lui îşi dezvăluiesc sensuri mai profunde, 

fiind adeseori chei ale înţelegerii artei sale. Bunăoară 

mărturisirea lui, precum că „statuile mele sunt ocaziuni 

ale meditaţiei. Templele şi bisericile au fost şi au rămas 

întotdeauna lăcaşuri ale meditaţiei” – exprimă una din 

chintesenţele viziunii sale artistice, de care trebuie să 

se ţină seama în interpretarea operei sale. 

În aceste rânduri care se vor a fi doar un semnal 

editorial nu este intenţia noastră de a prezenta detaliat 

conţinutul acestei lucrări – cu totul excepţională, atât 

prin noutatea exegezei operelor lui Brâncuşi cât şi 

prin ţinuta tipografică. De aceea ne rezumăm doar să 

atragem atenţia asupra unor idei deosebit de fertile în 

interpretarea sculpturii lui Brâncuşi. Astfel, Preafericitul 

Daniel arată că „Pasărea Măiastră”, simbol al sufletului 

uman botezat sau unit cu Duhul Sfânt – Care S-a 

arătat ca Porumbel la Botezul Domnului, în Iordan (cf. 

Matei 3, 13-17, Marcu, 1, 9-11, Luca 3, 21-22, Ioan 1, 

32-33) uneşte în chipul ei minunat deodată smerenia 

şi dinamismul creşterii spirituale. 

La slujba Utreniei din duminici, cântăreţul 

bisericesc şi sculptorul Constantin Brâncuşi a avut 

privilejul să mediteze la cântarea liturgică ortodoxă: 

„Prin Sfântul Duh tot sufletul viază şi întru curăţenie se 

înalţă”, care conţine un mesaj similar cu cel al zborului 

smerit din arta sa. 

De altfel, toate Păsările în văzduh şi Păsările 

de aur ale lui Brâncuşi, mai ales cele sculptate în bronz 

şi apoi aduse, prin şlefuire sau poleire, la strălucirea 

luminii, reprezintă sufletul omului unit cu Duhul Sfânt 

în elan după nemurire, lumină şi iubire veşnică. Zborul 

acesta fascinant al Păsărilor minunate care reprezintă 

şi elevaţia sufletului în lumină eternă va fi integrat în 

Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi şi, asemănătoare 

unui cârd de cocori de aur călători spre patria cerească, 

Brâncuşiana 

simbolizând astfel o comuniune eternă a sufletelor 

umane unite între ele prin acelaşi dor al înaintării în 

bucuria şi slava iubirii veşnice a lui Dumnezeu”. 

Am reprodus din carte acest lung citat pentru 

a face cunoscut unul din cele mai profunde şi originale 

demersuri exegetice ale autorului, care este concludent 

pentru întreaga înălţime ideatică a lucrării şi pentru 

stilul ales, cuceritor, în care a fost redactată. 

În anul acesta se împlinesc 70 de ani de la inaugurarea 

şi sfinţirea Ansamblului monumental de la 

Târgu-Jiu, care – consideră Preafericitul Daniel – „rămâne 

cea mai valoroasă realizare a lui Brâncuşi şi cea 

mai profundă sinteză artistică sculpturală între spirit 

şi materie, credinţă şi artă, arhaic şi modern, timp şi 

veşnicie”. Încheiem semnalul nostru editorial subliniind 

că, pe măsura valorii creaţiei brâncuşiene este 

şi relevarea, în această carte, a „luminilor universului 

liturgic ortodox în Masa tăcerii, Poarta Sărutului şi 

Coloana fără sfârşit. Dintre atâtea şi atâtea revelatoare 

formulări privind semnificaţiile componentelor Ansamblului 

Monumental de la Târgu-Jiu consemnăm doar 

câteva: „Masa Tăcerii ne cheamă tainic să pomenim 

în viaţa liturgică a comunităţii pe cei trecuţi în lumina 

Domnului Iisus Hristos: „Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, 

sufletele adormiţilor Tăi, unde nu este durere, 

nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit – 

De nenumărate ori a cântat Brâncuşi acest condac la 

slujbele ortodoxe de pomenire a morţilor, pe când era 

cântăreţ şi paracliser bisericesc”. În Poarta Sărutului 

este sugerată „ultima sărutare a celor plecaţi pe front, 

cât şi ultima sărutare dată mortului în timpul slujbei 

ortodoxe de înmormântare, ca semn de comuniune, în 

rugăciunea mai tare decât moartea, a celor vii pentru 

cei trecuţi la cele veşnice”. În viziunea lui Brâncuşi 

„Coloana fără sfârşit tinde spre odihna sau împlinirea 

cerească a omului: unde nu este durere, nici întristare, 

nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”, cum se spune în 

slujba liturgică ortodoxă a înmormântării. Monumentul 

comemorativ Coloana fără sfârşit care începe cu 

jumătate de octoedru ieşind din pământ, ca arbore al 

vieţii umane, şi se finalizează cu o altă jumătate de 

octoedru intrând în cer, ca ofrandă sau dăruire de sine 

a omului, a fost în mod voit amplasat de Brâncuşi 

nu în faţa Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, 

ci dincolo de ea, tocmai pentru că numai trecând 

prin Biserică omul credincios dobândeşte mântuirea 

şi viaţa veşnică în Hristos, Biserica fiind „anticamera 

Împărăţiei cerurilor” (Sf. Nicolae Cabasila) şi „Laboratorul 

învierii” (Sf. Maxim Mărturisitorul) (...)” Ultima 

sintagmă din memorabilul citat îl parafrazăm, consider 

că, în ansamblu, lucrarea de faţă se constituie într-un 

laborator exegetic, cu o mare strălucire de idei, fără de 

care de azi înainte, nu se mai poate concepe continuarea 

tălmăcirii operei lui Brâncuşi. 


61

Brâncuşiana 

BRâNCUşI SAU APROPIEREA DE DIVINITATE 

De multă vreme nu m-a impresionat mai mult o carte, 

precum cea înţelept alcătuită de dl. Sorin Lory Buliga. În 

puzderia de cărţi apărute în ultimul deceniu, iată o carte 

serioasă, care te îndeamnă să gândeşti. 

Nu l-am cunoscut pe dl. Buliga până acum, dar citisem 

cu ceva timp în urmă cartea „Scriitori din ţara lui Brâncuşi”, 

în care era inclus un eseu despre „Influenţa gândirii indiene 

asupra lui L. Blaga şi C. Brâncuşi”. M-am 

bucurat descoperind un intelectual riguros, 

inteligent, curajos. Despre Brâncuşi au scris 

şi Mircea Eliade, Petre Neagoe, Adrian 

Marino, Petre Pandrea, V.G. Paleolog dar şi 

poetul Ezra Pound, Jean Casson şi Rainer 

Maria Rilke. Despre „cel dintâi artist român 

care joacă un rol european în evoluţia artei” 

cum spunea L. Blaga, s-a scris mult. Dar 

iată că un studiu serios „Brâncuşi – religiozitate, 

filozofie şi artă” al domnului Sorin 

Lory Buliga demonstrează că autorul i-a 

depăşit în multe privinţe pe exegeţii creaţiei 

brâncuşiene, ridicându-se pe alte poziţii prin 

ineditul abordării, el încercând să surprindă 

alte faţate şi alte taine ale creatorului, să 

contureze viziunea filosofică şi religioasă 

despre lume şi viaţă a sculptorului C. Brâncuşi. 

Cartea abordează doar simbolismul Coloanei Infinite 

din prisma unor mituri universale şi româneşti, simbolism 

ce se lasă decodat şi din textele şi aforimele lui Brâncuşi, 

pe tema capodoperei lui. 

Structurată în cinci capitole, celelalte trei constituindu-se 

în studii complementare, lucrarea oferă importante 

informaţii şi o originală interpretare a acestora. 

Primul capitol „Sursele filosofiei creatoare la C. 

Brâncuşi grupează în trei categorii factorii ce au conturat 

viziunea plastică brâncuşiană: 1. Credinţele precreştine, 

2. Creştinismul ortodox (ca fapt mistic), 3. Metafizica din 

Extremul Orient. Toate acestea au convieţuit surprinzător 

şi armonios în ampla religiozitate a artistului, care a descoperit 

– după cum afirmă Sorin Lory Buliga – „rădăcina lor 

comună şi secretă, acolo unde contrariile se împacă într-o 

unitate primordială”. Sunt subliniate influenţele motivelor 

folclorice, universalitatea unor simboluri din folclorul românesc, 

miturile, ceea ce demonstrează că Brâncuşi a înţeles 

şi a fructificat mentalitatea arhaică românească, moştenită 

de la strămoşii hobiţeni. 

Părintele „artei moderne”, cel care a fost un catalizator 

al „revoluţiei moderniste”, Brâncuşi e revendicat de 

suprarealişti şi chiar cubişti, chiar dacă el a refuzat să fie 

încadrat în curentele artistice nou apărute, căci a văzut în 

ele doar încercări şi nu sursa Artei. 

Sorin Lory Buliga în studiul său insistă asupra ideii 

că Brâncuşi a fost un artist mistic, ce a preluat arta folclorică 

românească dându-i un sens modern. 

Capitolul al doilea „Spirit şi materie în viziunea lui 

C. Brâncuşi” insistă, demonstrează şi reliefează subtil că 

Brâncuşi dorea „ca să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul 

materiei, că artistul trebuie să fie unealta care dă la iveală 

esenţa sa cosmică” (p. 72). 

Se insistă asupra dorinţei de a realiza ceva simplu, 

esenţializat, fără să copieze. Gândurile lui Brâncuşi devin 


RAlucA VoInA lozbă 

argumente ale acestei munci dificile de a esenţializa forma 

şi a explica preferinţa pentru nonfigurativ. 

Autorul acestui studiu insistă asupra spiritului reprezentat 

prin lumină şi foc în ciclul bronzurilor lustruite, 

evidenţiind bucuria în actul de creaţie brâncuşian. 

Capitolul al treilea „Biserica Sf. Apostoli şi credinţa 

ortodoxă a lui C. Brâncuşi” prezintă atitudinea sculptorului 

faţă de Biserica „Sf. Apostoli” începută în 

1927 şi pictată de Iosif Keber, pentru care 

a donat şi bani. 

Brâncuşi doreşte în 1937 să amplaseze 

un monument, şi anume „o coloană fără 

sfârşit”, în acest an sfinţindu-se Biserica, 

eveniment la care a participat Miron Cristea, 

C. Brâncuşi şi pictorul I. Keber. 

Este evidenţiată credinţa creştinortodoxă 

a lui Brâncuşi, insistând asupra 

trăirii ei autentice. 

Subcapitolul „Simbolismul coloanei 

infinite şi amplasarea ei după biserică” 

accentuează faptul că această operă poate 

fi interpretată ca o teofanie. Numai trecând 

prin biserică se obţine revelaţia semnificaţiei 

Coloanei infinite, ca reprezentare a 

Divinităţii. 

Capitolul al patrulea „Simbolismul mitic al coloanei 

infinite” insistă asupra faptului că sculptorul a folosit 

termenul „Coloana infinită”. Se remarcă elemente din 

sculpturile populare: stâlpii de pridvor şi poartă, arhetipul 

românesc fiind uşor de recunoscut. De asemenea se insistă 

asupra faptului că Brâncuşi a păstrat un anumit mister asupra 

sensului precis al lucrării sale, de care Sorin Lory Buliga 

se apropie. 

Notele din subsol sunt explicite, ele completând informaţii 

despre simbolurile: arborele cosmic, stâlpii porţilor şi 

pridvoarelor, stâlpii funerari, funiile împletite, romburile. 

Coloana infinită sugerează o epifanie, divinitatea ca 

stâlp de lumină sau stâlp de foc, prin galbenul strălucitor al 

sculpturii alămite. 

Capitolul al cincilea se referă la istoricul ansamblului 

monumental realizat de C. Brâncuşi la Târgu Jiu şi conţine 

informaţii şi note cu privire la construirea celorlalte lucrări: 

Masa tăcerii şi Poarta sărutului (Portalul). 

Concluziile lucrării sunt formulate succint: Brâncuşi 

a gândit iniţial ansamblul doar din două piese monumentale: 

Coloana şi Poarta, ulterior adăugând Masa şi scaunele; 

realizarea tehnică a Coloanei se face între anii 1937-1938 

(alămirea), ansamblul monumental nu s-a făcut după un 

şablon. 

Bibliografia bogată cuprinde cam tot ce s-a scris în 

România despre C- Brâncuşi, dar sunt citaţi şi exegeţi străini. 

Originala abordare a temei, scriitura densă şi riguroasă, 

eleganţa argumentării fac ca acest studiu să fie receptat ca o 

reînviere a înaltelor trăiri intelectuale; bunul simţ îl face pe 

Sorin Lory Buliga să evite controverse sterile iar bunul gust 

îl aşează pe autor în rândul adevăratelor spirite ale culturii 

româneşti contemporane. 

De aceea piatra lui Brâncuşi cântă în zbor asemenea 

ciocârliei. „Coloana infinită” cântă-zboară în infinit graţie 

magului ce-a zămislit-o.

Consemnări 

LA TOPLIŢA-ÎNTâLNIRE CU 

ISTORIA,CREDINŢA şI CULTURA STRĂBUNĂ 

În zilele de 18-20 iulie a.c.împreunâ cu 

soţia,Astra Elena,am reprezentat Asociaţia 

Culturală ,,Constantin Brâncuşi’’ din Timişoara 

la cea de-a XI-a ediţie a ,,Zilelor Miron Cristea’’de 

la Topliţa,judeţul Harghita.După un 

drum lung,presărat cu minunate peisaje care 

ne-au încântat privirea şi 

inima,prilej de a realiza,dea 

lungul Mureşului, sute 

de fotografii,am ajuns 

î n f r u m o a s a a ş e z a r e 

românească,Topliţa. 

Manifestarea a fost,aşa 

cum va sublinia redactorul 

Ştefan Danciu în ,,Informaţia 

Harghitei’’din 22 iulie a.c.,o 

sărbătoare a spiritului şi a 

simţirii româneşti,a dragostei 

şi respectului pentru tot 

ceea ce am moştenit bun şi 

frumos de la multe generaţii 

de premergători’’. Ea s-a 

desfăşurat pe trei secţiuni: 

Istorie, 

Cultură şi Civilizaţie, 

Credinţă străbună.Au participat 

60 de istorici, scriitori, cercetători 

şi profesori din: Bucureşti, Chişinău, Cluj- 

Napoca,Ploieşti,Timişoara, Sibiu,Constanţa, 

Blaj,Sfântu-Gheorghe, Roman, Alba-Iulia,Târgu- 

Mureş, Reghin, Miercurea-Ciuc,Bistriţa,Gherla 

şi Baia-Mare. 

Studiile acestora,trimise din timp,au 

văzut lumina tiparului în volumul,,Sangidava’’ 

(2),345 pag.format A-4,.apărut în Editura Ardealul 

din Târgu Mureş.Exemplul poate fi luat 

şi de timişoreni.Aceasta a uşurat desfăşurarea 

lucrărilor pe secţiuni, autorii nemaifiind obligaţi 

să-şi citească opera,ci doar să prezinte succint 

motivaţia temei alese,sursele de informare 

şi cu ce au venit nou pe făgaşul cercetării 

problemei,timpul mai mare fiind acordat luărilor 

de poziţii, dialogului ştiinţific. 

Motorul activităţilor,cel care n-a stat o 

clipă liniştit,ca totul să iasă bine,a fost inimosul 

şi harnicul profesor,d-l Ilie Şandru.La sfârşitul 

manifestării acesta va declara: ,,La Topliţa au 

fost prezente la această 

ediţie a,,Zilelor Miron 

Cristea’’ un număr sensibil 

mai mare de personalitâţi 

,decât la cele precedente. 

Însă mai important decât 

numărul este faptul că 

lucrările prezentate au fost 

de o înaltă valoare,rod al 

unor cercetări şi studii extrem 

de laborioase,dintre 

care unele au fost prezentate 

în premieră,la nivel 

naţional,aici la Topliţa.A 

fost mult mai mare decât 

oricând şi numărul de cărţi 

lansate aici (20), majoritatea 

de mare interes istoric, 

literar sau documentar’’. 

Manifestările în 

plen,într-o sală arhiplină, l-au avut ca moderator 

pe I.P.S.Ioan Sălăjanu,episcop ortodox 

al Covasnei şi Harghitei,personalitate de mare 

valoare spirituală şi culturală,care a creat o 

atmosferă de sărbătoare şi dragoste faţă de 

credinţa şi neamul românesc.Întrebarea sa 

firească adresată reprezentantei Ministerului 

Culturii şi Cultelor prezentă la manifestări,dacă 

Topliţa mai figurează pe harta României ca centru 

de românism,a stârnit ropote de aplauze de 

la cei prezenţi în sală. 

A m p a r t i c i p a t l a S e c ţ i u n e a 

Istorie,prezentând studiul ,,Din activitatea dr.Elie 

Miron Cristea, Episcop al Caransebeşului,în realizarea 

Marii Uniri’’. Cei doi moderatori, prof. 


consTAnTIn c.GomboŞ 

63

univ. dr. Alexandru Porţeanu şi Ioan Giurcă din 

Bucureşti au reuşit să determine prin studiile 

prezentate,răspunsurile la întrebări şi a dialogului 

direct, cunoaşterea unor aspecte inedite ale 

activităţii extrem de vaste a primului Patriarh al 

României,dr.Elie Miron Cristea,la împlinirea a 

140 de ani de la naşterea sa şi a celor 80 de ani 

de la sfinţirea ctitoriei sale,Mănăstirea ,,Sfântul 

Prooroc Ilie’’din Topliţa Română.S-a subliniat 

influenţa extrem de puternică,benefică,a acestuia 

asupra întregii vieţi spirituale,politice şi culturale 

a ţării,de-a lungul vieţii sale. 

In cele trei zile invitaţii au participat şi la: 

parastasul de pomenire al Primului Patriarh al României, 

desfăşurat în Parcul central din Topliţa,în 

faţa statuii acestuia şi a unui numeros public; 

“Zilele Miron Cristea” 

vizita la Mănăstirea Doamnei din Moglăneşti, 

care a aniversat 350 de ani de existenţă iar 

părintele Adrian Stoian ne-a dat o lecţie de istorie 

şi creştinism,de continuitate românească pe 

aceste meleaguri străbune;vizitarea Muzeului 

de Etnografie din Topliţa cu cele două expoziţii 

,,Natura construieşte,omul desăvârşeşte’’ şi 

,,Sculptori în rădăcini-meşteri populari din 

zona Topliţa’’prezentate cu multă competenţă 

de d-na dr.Doina Işfănoni de la Muzeul Satului 

din Bucureşti;concertul de pian al prof.Amalia 

Blănaru sub genericul ,,Zenitul şi amurgul unei 

epoci’’piese de Bach,Haendel şi Scarlatti, şi unul 

de vioară excepţional al tânărului Vlad Hârlav 

Consemnări 


Maistorovici (Ploieşti), în prezent student la 

Conservatorul Regal din Londra. 

O acţiune de mare interes a fost cea de 

lansare de cărţi.Amintesc printre noile apariţii 

editoriale câteva titluri :,,Patriarhul Miron 

Cristea,,autor Ilie Şandru, apărută în Editura Grai 

Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi 

Harghitei, Miercurea Ciuc,2008,’’Constantin 

Mustaţă-,,Teroare în Ardeal’’, editura Roza Vânturilor, 

Bucureşti, 2008, Ioan Lăcătuşu- ,,Structuri 

entice şi confesionale în judeţele Covasna şi 

Harghita’’ Editura Universităţii ,,Petru Maior’’, 

Tg.Mureş, 2008 şi ,,Argumente împotriva 

autonomiei teritoriale pe criterii etnice în aşa 

zisul ,,Ţinut Secuiesc’’,Ed.Eurocarpatica,Sf. 

Gheorghe,2008 ş.a.Am prezentat şi eu cele 

două volume,,50 de istorie-Din 

istoria în date 

a judeţului Timiş-1939- 

1989’’Editura Orizonturi 

Universitare,Timişoara 

şi ,,Cpt.Nicolae Munt 

h i u - S c r i s o r i d i n 

Galiţia-1914-1917’’ care 

au fost bine apreciate. 

,,Zilele Miron Cristea 

s-au încheiat duminică,20 

iulie,la Mănăstirea ,,Sfântul 

Prooroc Ilie’’, ctitorie 

şi danie a primului Patriarh 

al României, unde au 

fost prezenţi mii de pelerini 

din judeţele Harghita, 

Covasna, Bacău, Maramureş, Mureş,Bistriţa 

Năsăud, Suceava şi din alte colţuri de ţară, 

ca să urmărească slujba oficiată de un mare 

sobor de preoţi sub conducerea I.P.S.Ioan 

Sălăjanu,episcopul Covasnei şi Harghitei. 

Grija manifestată de generoasele gazde faţă 

de oaspeţi,de la condiţiile de desfăşurare,la cele 

de masă,odihnă şi bună ambianţă,ne-au bucurat 

inimile.Am legat noi prietenii.Considerăm că 

am reprezentat cu cinste şi demnitate Asociaţia 

Culturală,,Constantin Brâncuşi’’din Timişoara. 

De altfel,am primit deja invitaţia de a participa 

şi la anul la manifestări.Să ne ajute Bunul 

Dumnezeu !

Viaţa cărţilor 

Contents 

DEBUTUL DESCHIDERII PROIECTULUI CULTURAL „PANTHEON BĂNĂŢEAN” ÎNTRU 

CINSTIREA PUBLICISTICĂ A PERSONALITĂŢILOR ÎN VIAŢĂ 1 

NICOLAE CORNEANU (n. 1923) 2 

PREOT DR. IONEL POPESCU - Contribuţia Mitropolitului Academician Nicolae Corneanu la 

dezvoltarea studiilor patristice româneşti şi la promovarea ecumenismului 2 

SCRIITORUL NICOLAE CORNEANU 8 

(Text reprodus din Dicţionar al Scriitorilor din Banat. Concepţie, coordonare generală şi revizie: 

Alexandru Ruja, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005, p.190-195) 8 

AUREL TURCUŞ - o pilduitoare corespondenţă spirituală 12 

Corespondenţă inedită: DR. AUREL COSMA jr – Î.P. S. DR. NICOLAE CORNEANU 16 

DR. AUREL COSMA JR. - A urel Cosma junior şi biserica 40 

DR. AUREL COSMA JR - Mesajul călugărilor români din Athos 42 

Veşti din Athos la Paştile din anul 1974 43 

AUREL TURCUŞ - Legătura lui Ioachim Miloia cu biserica şi patrimoniul cultural religios 46 

PROF. DELIA GEORGESCU - Viaţa religioasă din Timişoara în secolele XV – XVIII 56 

AUREL TURCUŞ - spiritualitatea creştin-ortodoxă în viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi 60 

RALUCA VOINA LOZBĂ - Brâncuşi sau apropierea de Divinitate 62 

CONSTANTIN C.GOMBOŞ - La Topliţa-Întâlnire cu istoria,credinţa şi cultura străbună 63 


65

Revista Coloana Infinitului nr. 66 - Brancusi

Transform your PDFs into Flipbooks and boost your revenue!

Revista Coloana Infinitului nr. 66 - Brancusi

Transform your PDFs into Flipbooks and boost your revenue!

Delete template?

Save as template ?