Manualul Schengen - Ijpfiasi.ro

RO
RO RO

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE
Bruxelles, 6.11.2006*
C(2006) 5186 final
RECOMANDARE A COMISIEI
6/11/2006
de instituire a unui „Manual practic pentru poliţiştii de frontieră (<strong>Manualul</strong> <strong>Schengen</strong>)”
comun, de utilizat de către autorităţile competente ale statelor membre în cadrul
efectuării controlului la frontieră asupra persoanelor
* This is a consolidated version taking into account the amendments adopted by the Commission on 25 June
2008 (C (2008)2976), on 29 September 2009 (C (2009)7376) as well as the update of the Handbook on the
accession of the Swiss Confederation to the <strong>Schengen</strong> area as communicated to circa users on 10.12.2008
(modifications in the Handbook are still subject to a formal adoption by the Commission)
RO RO

RECOMANDARE A COMISIEI
6/11/2006
de instituire a unui „Manual practic pentru poliţiştii de frontieră (<strong>Manualul</strong> <strong>Schengen</strong>)”
comun, de utilizat de către autorităţile competente ale statelor membre în cadrul
efectuării controlului la frontieră asupra persoanelor
COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi, în special, articolul 211 al
acestuia;
întrucât:
(1) Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15
martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a
frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong>) 1 stabileşte normele
comunitare privind efectuarea controlului la frontieră asupra persoanelor, care includ
verificările la frontieră şi supravegherea.
(2) Este necesar să se asigure că normele comunitare privind controlul la frontieră sunt
puse în aplicare în mod uniform de toate autorităţile naţionale competente care
îndeplinesc atribuţii în acest domeniu. În acest scop, trebuie elaborat un „Manual
practic pentru poliţiştii de frontieră (<strong>Manualul</strong> <strong>Schengen</strong>)”, conţinând orientări
comune, bune practici şi recomandări privind controlul la frontieră.
(3) Pentru a asigura utilizarea sa optimă de către toate autorităţile competente ale statelor
membre, Comisia va pune <strong>Manualul</strong> practic la dispoziţia statelor membre, în format
electronic, împreună cu orice alte informaţii concrete disponibile, necesare îndeplinirii
îndatoririlor de serviciu de către poliţiştii de frontieră, precum listele cu punctele de
trecere a frontierei, modelele documentelor de călătorie şi ale altor documente
similare.
(4) Comisia va asigura actualizarea regulată a <strong>Manualul</strong>ui practic şi a oricăror alte
informaţii concrete necesare îndeplinirii eficiente a îndatoririlor de serviciu de către
poliţiştii de frontieră.
(5) În vederea asigurării unei puneri în aplicare uniforme a normelor comunitare privind
controlul la frontiere, statele membre trebuie să dea dispoziţii autorităţilor naţionale
competente să efectueze controlul la frontieră asupra persoanelor, să utilizeze
<strong>Manualul</strong> practic anexat ca principal instrument în îndeplinirea atribuţiilor care le
revin în domeniul controlului la frontieră.
1 Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de
instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul
Frontierelor <strong>Schengen</strong>), JO L 105, 13.4.2006, p. 1.
RO 2 RO

(6) De asemenea, statele membre sunt încurajate să utilizeze manualul practic în vederea
formării profesionale a personalului care urmează să exercite atribuţii de control la
frontieră.
RECOMANDĂ:
1. Statelor membre, în vederea asigurării unei puneri în aplicare eficiente şi armonizate a
normelor comune privind controlul la frontiere, prevăzute de Regulamentul (CE) nr.
562/2006:
– să transmită <strong>Manualul</strong> practic pentru poliţiştii de frontieră (denumit în continuare
„<strong>Manualul</strong> practic”), anexat prezentei recomandări, autorităţilor lor naţionale
competente în efectuarea controlului la frontieră asupra persoanelor;
– să dea dispoziţii autorităţilor menţionate anterior să utilizeze manualul practic ca
principal instrument în îndeplinirea atribuţiilor care le revin în domeniul controlului
la frontiere.
2. Statelor membre, de asemenea, să utilizeze <strong>Manualul</strong> practic în vederea formării
profesionale a personalului care urmează să exercite atribuţii de control la frontieră.
Adoptată la Bruxelles, 6.11.2006.
Vicepreşedinte al Comisiei
Pentru Comisie
Franco FRATTINI
RO 3 RO

ANEXĂ
Manual practic pentru poliţiştii de frontieră
(<strong>Manualul</strong> <strong>Schengen</strong>)
RO 4 RO

CUPRINS
PARTEA ÎNTÂI - DEFINIŢII...............................................................................................8
PARTEA A DOUA – VERIFICĂRILE LA FRONTIERE...................................................13
SECŢIUNEA I: Procedurile verificărilor la frontieră............................................................13
1. Verificările la punctele de trecere a frontierelor.................................................13
3. Dispoziţii speciale pentru verificarea anumitor categorii de persoane ..............24
3.1 Persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie .................24
3.2 Șefi de stat............................................................................................................25
3.3 Piloţii de aeronavă................................................................................................26
3.4 Marinarii ..............................................................................................................26
3.5 Titularii paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum şi membrii
organizaţiilor internaţionale................................................................................27
3.6 Locuitorii de la frontieră care beneficiază de regimul specific micului trafic de
frontieră................................................................................................................30
3.7 Minorii..................................................................................................................30
3.8 Elevii resortisanţi ai unei ţări terţe care au reşedinţa într-un stat membru sau într-o
ţară terţă care nu face obiectul obligativităţii vizei.............................................32
3.9 Lucrătorii transfrontalieri...................................................................................33
3.10 Turiştii SDA .........................................................................................................34
4. Ștampilarea documentelor de călătorie..............................................................35
5. Relaxarea verificărilor la frontieră .....................................................................39
6. Refuzul intrării.....................................................................................................39
7. Eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit ..........................47
8. Anularea, revocarea şi reducerea perioadei de valabilitate a vizelor uniforme
<strong>Schengen</strong>...............................................................................................................53
9. Regimurile speciale de tranzit..............................................................................55
9.1 Documentul de facilitare a tranzitului (FTD) şi documentul de facilitare a tranzitului
feroviar (FRTD) ...................................................................................................55
9.2. Tranzitarea teritoriului statelor membre care nu pun în aplicare în întregime acquisul
<strong>Schengen</strong>...........................................................................................................55
10. Solicitanţii de azil/solicitanţii de protecţie internaţională...................................57
11. Înregistrarea informaţiilor la frontieră...............................................................59
12. Cooperarea cu alte servicii...................................................................................59
RO 5 RO

SECŢIUNEA II: Frontierele terestre....................................................................................60
1. Verificarea traficului rutier.................................................................................60
2. Verificarea traficului feroviar .............................................................................62
3. Micul trafic de frontieră ......................................................................................65
SECŢIUNEA III: Frontierele aeriene...................................................................................66
1. Verificările pe aeroport........................................................................................66
2. Verificările în aerodromuri .................................................................................70
3. Verificările asupra persoanelor din zborurile private........................................70
SECŢIUNEA IV: Frontierele maritime................................................................................71
1. Proceduri generale de verificare a traficului maritim........................................71
2. Verificările asupra navelor de croazieră .............................................................73
3. Verificările asupra navelor de agrement.............................................................76
4. Verificările asupra pescuitului de coastă.............................................................77
5. Verificările asupra legăturilor prin nave feribot................................................77
SECŢIUNEA V: Verificările în cadrul navigaţiei pe apele interne.......................................78
1. Navigaţia pe apele interne....................................................................................78
PARTEA A TREIA: SUPRAVEGHEREA FRONTIERELOR............................................80
1. Obiectivul supravegherii......................................................................................80
2. Metodele de supraveghere ...................................................................................80
2.3 Principalele sarcini ale unităţilor de patrulare sunt:.................................................80
PARTEA IV: LISTA INSTRUMENTELOR JURIDICE RELEVANTE..............................82
RO 6 RO

CUVÂNT ÎNAINTE
Obiectivul prezentului Manual practic pentru poliţiştii de frontieră este să stabilească orientări, bune
practici şi recomandări privind îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către poliţiştii de frontieră în
statele <strong>Schengen</strong>. <strong>Manualul</strong> se doreşte a fi, de asemenea, un ghid de utilizare pentru poliţiştii de
frontieră în domeniul măsurilor şi deciziilor care vor fi adoptate la frontierele externe.
Prezentul manual abordează în principal controlul la frontieră asupra persoanelor şi se bazează pe
instrumentele comunitare care reglementează trecerea frontierelor externe (şi, în mod special, Codul
Frontierelor <strong>Schengen</strong> 2 ), eliberarea vizelor, dreptul comunitar la liberă circulaţie şi cererea de azil.
O listă a actelor de reglementare a domeniilor la care se referă prezentul manual figurează în Partea
IV.
În cazul în care prezentul manual face referinţă la alte tipuri de control care pot fi efectuate sau care
trebuie să fie efectuate la frontieră (de exemplu, controale vamale, fitosanitare sau de ordin
medical), legislaţia comunitară şi naţională în domeniu se aplică acestor tipuri de controale. În toate
cazurile, statele membre trebuie să asigure întotdeauna o cooperare strânsă între diferitele autorităţi
care efectuează controale la frontierele externe, precum şi cu autorităţile care efectuează controale
în interiorul teritoriului.
Prezentul manual nu creează nicio obligaţie juridică statelor membre, nici nu stabileşte noi drepturi
şi obligaţii pentru poliţiştii de frontieră sau oricare alte persoane la care acesta se referă. Numai
actele juridice pe care se bazează sau la care se referă acest manual produc efecte juridice
obligatorii şi pot fi invocate în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale.
2 Regulamentul (CE) nr. 562 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui
Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong>), JO L
105, 13.4.2006, p. 1.
RO 7 RO

PARTEA ÎNTÂI - DEFINIŢII
1. STATE SCHENGEN (state care pun în aplicare în întregime acquis-ul <strong>Schengen</strong> şi care
1. Austria
2. Belgia
au eliminat controlul la frontierele lor interne) 3 :
3. Republica Cehă
4. Danemarca
5. Estonia
6. Finlanda
7. Franţa
8. Germania
9. Grecia
10. Ungaria
11. Islanda
12. Italia
13. Letonia
14. Lituania
15. Luxemburg
16. Malta
17. Ţările de Jos
18. Norvegia
19. Polonia
20. Portugalia
21. Slovacia
22. Slovenia
23. Spania
24. Suedia
N.B. Acordul încheiat între UE/CE şi Elveţia privind asocierea acesteia din urmă la transpunerea,
punerea în aplicare şi dezvoltarea acquis-ului <strong>Schengen</strong> a intrat în vigoare la 1.3.2008. Punerea în
aplicare a acquis-ului <strong>Schengen</strong> de către Elveţia este preconizată pentru sfârşitul anului 2008,
ulterior procedurilor de evaluare <strong>Schengen</strong> corespunzătoare.
La data de 28.2.2008, a fost semnat un protocol între UE/CE, Elveţia şi Liechtenstein privind
aderarea Liechtensteinului la acquis-ul <strong>Schengen</strong>.
2. STATE MEMBRE UE:
1. Austria
2. Belgia
3. Bulgaria
4. Republica Cehă
5. Cipru
6. Danemarca
7. Estonia
12. Ungaria
13. Irlanda
14. Italia
15. Letonia
16. Lituania
17. Luxemburg
18. Malta
23. Slovenia
24. Spania
25. Suedia
26. România
27. Regatul Unit
3 Bulgaria, Cipru şi România nu pun încă în aplicare în întregime acquis-ul <strong>Schengen</strong>, dar aplică normele
comune în domeniul controlului la frontieră.
RO 8 RO

8. Finlanda
9. Franţa
10. Germania
11. Grecia
19. Ţările de Jos
20. Polonia
21. Portugalia
22. Slovacia
3. Ţări SEE: Norvegia (NO), Islanda (IS) şi Lichtenstein (LI).
4. „Frontiere interne” sunt:
a) frontierele terestre comune, inclusiv frontierele fluviale şi pe lacuri ale statelor
<strong>Schengen</strong>;
b) aeroporturile statelor <strong>Schengen</strong> destinate zborurilor interne;
c) porturile maritime, fluviale şi pe lacuri ale statelor <strong>Schengen</strong> pentru legăturile regulate
ale navelor feribot.
5. „Frontiere externe” sunt frontierele terestre ale statelor <strong>Schengen</strong>, inclusiv frontierele
fluviale şi pe lacuri, frontierele maritime, precum şi aeroporturile, porturile fluviale,
porturile maritime şi pe lacuri, cu condiţia ca acestea să nu fie frontiere interne.
6. „Persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie” sunt resortisanţi
ai statelor membre UE, ţărilor SEE şi Elveţiei, precum şi membrii familiilor acestora,
indiferent de naţionalitate, care îi însoţesc sau li se alătură.
7. „Membrii de familie ai cetăţenilor ţărilor UE/SEE/CH” sunt, indiferent de naţionalitate:
• soţul/ soţia şi, dacă parteneriatul este încheiat pe baza legislaţiei unui stat membru şi
recunoscut de către legislaţia statului membru gazdă drept echivalent căsătoriei,
partenerul cu care cetăţeanul UE/SEE/CH a încheiat un parteneriat înregistrat;
• descendenţii direcţi în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreţinere, precum
şi descendenţii direcţi ai soţului (soţiei) sau ai partenerului înregistrat;
• rudele directe pe linie ascendentă care se află în întreţinere, precum şi cei ai soţului
(soţiei) sau ai partenerului înregistrat.
RO 9 RO

8. „Cetăţeni UE” înseamnă orice persoană care deţine cetăţenia unui stat membru al Uniunii
Europene.
9. „Resortisant al unei ţări terţe” înseamnă orice persoană care nu beneficiază de dreptul
comunitar la liberă circulaţie.
10. „Poliţist de frontieră” înseamnă orice agent public desemnat, în conformitate cu legislaţia
internă, la un punct de trecere a frontierei sau de-a lungul frontierei ori în imediata
apropiere a acesteia, care exercită sarcini de control la frontieră, în conformitate cu
legislaţia comunitară şi naţională.
11. „Control la frontieră” este activitatea desfăşurată la o frontieră, ca răspuns exclusiv la
intenţia de a trece o frontieră sau la trecerea unei frontiere, indiferent de orice alte
considerente, constând în verificări la frontiere şi în supravegherea frontierelor.
12. „Verificări la frontiere” înseamnă verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei,
pentru a garanta că persoanele, inclusiv mijloacele de transport ale acestora şi obiectele
aflate în posesia lor, pot fi autorizate să intre pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong> sau să îl
părăsească.
13. „Supravegherea frontierelor” înseamnă supravegherea frontierelor dintre punctele de
trecere a frontierei şi supravegherea punctelor de trecere a frontierei în afara orarului de
funcţionare stabilit, în vederea împiedicării persoanelor să se sustragă de la verificările la
frontiere;
14. „Verificare minimă” înseamnă verificarea efectuată, ca regulă, asupra persoanelor care
beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie, în vederea verificării identităţii şi a
naţionalităţii, pentru cetăţenii UE/SEE/CH, sau a identităţii şi a legăturilor familiale cu un
cetăţean al UE/SEE/CH, pentru membrii acestora de familie care nu sunt cetăţeni ai
UE/SEE/CH. Aceasta consistă într-o examinare simplă şi rapidă a documentului de
călătorie, în scopul verificării valabilităţii acestuia şi a depistării unor indicii de falsificare
sau contrafacere. Această verificare poate implica şi consultarea, în baze de date relevante,
a informaţiilor privind documentele furate, însuşite ilegal, pierdute şi anulate.
15. „Verificare amănunţită” înseamnă verificarea care trebuie efectuată asupra rezidenţilor
ţărilor terţe, care se distinge de verificarea minimă, aplicabilă persoanelor care beneficiază
de dreptul comunitar la liberă circulaţie. Aceasta consistă în verificarea de către poliţistul
RO 10 RO

de frontieră ca resortisantul unei ţări terţe să îndeplinească toate condiţiile de intrare (şi
ieşire de) pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>.
16. „Verificările în linia a doua” înseamnă verificările suplimentare care pot fi efectuate într-
un loc special, separat de locul în care sunt verificate toate persoanele („prima linie”).
17. „Solicitant de azil” înseamnă un resortisant al unei ţări terţe sau un apatrid care a depus o
cerere de azil, cu privire la care nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă.
18. „Cerere de protecţie internaţională” înseamnă o cerere înaintată de un resortisant al unei
ţări terţe sau de un apatrid, prin care acesta solicită protecţia unui stat membru, care poate
fi înţeleasă ca solicitare a statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecţie
subsidiară.
19. „Refugiat” înseamnă un resortisant al unei ţări terţe sau un apatrid care, ca urmare a unei
temeri bine fondate de a fi persecutat din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, opiniilor
politice sau apartenenţei la un anumit grup social, se află în afara ţării al cărei cetăţean este
şi care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu doreşte să beneficieze de protecţia
respectivei ţări sau un apatrid care, aflându-se din motivele menţionate anterior în afara
ţării în care are reşedinţa obişnuită, nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu doreşte să se
întoarcă în ţara respectivă.
20. „Persoană care poate beneficia de protecţie subsidiară” înseamnă un resortisant al unei
ţări terţe sau un apatrid care nu poate fi considerat refugiat, dar în privinţa căruia există
motive serioase şi întemeiate de a crede că, în cazul în care ar fi trimis în ţara sa de origine
sau (în cazul unui apatrid) în ţara în care avea reşedinţa obişnuită, ar fi supus unui risc real
de a suferi vătămările grave definite la articolul 15 din Directiva 2004/83/CE a Consiliului
şi care nu poate sau, ca urmare a acestui risc, nu doreşte protecţia respectivei ţări.
21. „Apatrid” înseamnă o persoană pe care niciun stat nu o consideră ca fiind resortisantul
său, prin efectul legii.
22. „Ameninţare pentru sănătatea publică” înseamnă orice boală cu potenţial epidemic,
astfel definită de Regulamentul sanitar internaţional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi
alte boli infecţioase sau parazitare contagioase, cu condiţia să facă obiectul unor dispoziţii
de protecţie cu privire la resortisanţii statelor membre. Pentru mai multe detalii, a se vedea
orientările privind ameninţările la adresa sănătăţii publice, secţiunea I punctul 1.6.
RO 11 RO

23. „Viză” înseamnă o autorizaţie eliberată de un stat membru sau o decizie adoptată de un
asemenea stat, care este necesară în vederea intrării pentru o şedere preconizată în acel stat
membru sau în mai multe state membre sau a tranzitării teritoriului acelui stat membru sau
a mai multor state membre. Pentru mai multe detalii privind diferitele tipuri de viză, a se
vedea secţiunea I punctul 7.
RO 12 RO

PARTEA A DOUA – VERIFICĂRILE LA FRONTIERE
SECŢIUNEA I: Procedurile verificărilor la frontieră
1. Verificările la punctele de trecere a frontierelor
1.1 Scopul principal al verificărilor la punctele de trecere a frontierelor este de a controla
respectarea condiţiilor de intrare pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong> de către toate persoanele
care trec frontiera.
Condiţiile de intrare pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe la
intrarea pe teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong> sunt următoarele:
a) să fie în posesia unui document de călătorie sau a unor documente valabile, care să le
permită trecerea frontierei;
b) să fie în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este necesară. Cu toate
acestea, dacă un resortisant al unei ţări terţe este titularul unui permis de şedere
eliberat de un stat <strong>Schengen</strong>, acest permis de şedere se consideră a fi echivalent cu o
viză <strong>Schengen</strong>. Această echivalenţă nu se aplică permiselor temporare eliberate în
cursul examinării unei prime cereri pentru un permis de şedere sau a unei cereri de
azil;
c) să justifice scopul şi condiţiile şederii în statul (statele) <strong>Schengen</strong> care urmează să fie
vizitat(e), inclusiv să dispună de mijloace de subzistenţă suficiente, pe durata şederii
preconizate şi pentru întoarcerea în ţara de origine (sau pentru tranzitarea unei ţări
terţe în care admiterea lor este sigură, de exemplu, deoarece sunt titularii unui permis
de şedere eliberat de ţara respectivă) sau că este în măsură să dobândească în mod
legal respectivele mijloace;
d) să nu fie o persoană semnalată ca inadmisibilă în Sistemul de Informaţii <strong>Schengen</strong>
(SIS);
e) să nu fie o persoană considerată ca ameninţare pentru ordinea publică, securitatea
internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unui stat <strong>Schengen</strong>. Acesta
poate fi, în special, cazul dacă persoana respectivă nu este semnalată ca inadmisibilă
într-o bază de date naţională.
RO 13 RO

Principala condiţie care trebuie verificată la ieşire este valabilitatea documentului care îl
autorizează pe titular să treacă frontiera şi, în măsura în care este posibil, faptul că
resortisantul ţării terţe nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea
internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unui stat <strong>Schengen</strong>.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolul 5);
- Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin:
- Regulamentul (CE) nr. 2414/2001 al Consiliului
- Regulamentul (CE) nr. 453/2003 al Consiliului
-Regulamentul (CE) nr. 851/2005 al Consiliului
- Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006
Link-uri:
-Lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină vize pentru trecerea frontierelor
externe şi ai căror resortisanţi sunt exceptaţi de la obligativitatea vizei.
-Excepţii de la obligativitatea vizei pentru posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu
şi ai altor paşapoarte oficiale.
-Excepţii de la obligativitatea vizei pentru refugiaţi şi apatrizi.
-Alte excepţii de la obligativitatea vizei.
-Excepţii de la scutirea de viză pentru persoanele care exercită o activitate remunerată.
- Orientări privind circulaţia resortisanţilor turci care trec frontierele externe ale statelor
membre ale UE pentru a presta servicii în UE.
- Lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi se supun obligativităţii vizei de tranzit aeroportuar.
N.B. Condiţiile menţionate mai sus nu se aplică cetăţenilor UE şi altor persoane care
beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie, care au dreptul, ca regulă
generală, să intre pe teritoriul unui stat membru doar prin simpla prezentare a unei cărţi de
identitate sau a unui paşaport. Pentru detalii suplimentare, a se vedea punctul 3.1 de mai
jos.
1.2 Drepturile fundamentale consacrate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie să fie garantate oricărei persoane care
intenţionează să treacă frontierele. Controlul la frontieră trebuie să respecte pe deplin, în
RO 14 RO

special, interzicerea tratamentelor inumane şi degradante, precum şi interzicerea
discriminării, consacrate la articolele 3 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului şi, respectiv, la articolele 4 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii
Europene.
În special, poliţiştii de frontieră trebuie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să respecte
pe deplin demnitatea umană şi să nu facă nicio discriminare pe criterii de sex, rasă sau
origine etnică, religie sau credinţă, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Toate măsurile
luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu trebuie să fie proporţionale cu obiectivele
urmărite.
Toţi călătorii au dreptul să fie informaţi cu privire la natura controlului şi să fie trataţi în
mod profesional, amabil şi politicos, în conformitate cu prevederile în domeniu ale
dreptului internaţional, dreptului comunitar şi dreptului naţional.
1.3 Poliţistul de frontieră responsabil pentru punctul de trecere al frontierei trebuie să aloce
personalul corespunzător, în număr suficient, pentru a asigura efectuarea unui control
eficient la frontiere. Poliţiştii de frontieră trebuie să încerce întotdeauna să păstreze
echilibrul între, pe de o parte, necesitatea de a asigura fluidizarea traficului frontalier
pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de intrare şi care reprezintă marea majoritate
a călătorilor (de exemplu, turişti, oameni de afaceri, studenţi) şi, pe de altă parte,
necesitatea de a fi întotdeauna vigilenţi, pentru a depista persoanele care reprezintă un
pericol pentru ordinea publică şi securitatea internă, precum şi potenţialii imigranţi ilegali.
* Sfaturi pentru poliţiştii de frontieră în timpul efectuării controlului la frontieră:
– atunci când luaţi documentul de călătorie, priviţi întotdeauna faţa călătorului mai
întâi (încercaţi să vă reamintiţi, pe cât posibil, trăsăturile caracteristice ale feţei
călătorului);
– comparaţi trăsăturile călătorului cu fotografia şi descrierea incluse în documentul de
călătorie, apropiaţi-le şi de viză, dacă este cazul (aceasta poate să vă ajute în
înlăturarea impostorilor);
– verificaţi integralitatea documentului de călătorie, pentru a elimina posibilitatea ca
acesta să fie contrafăcut sau falsificat (numerotarea, imprimarea şi sistemul de
prindere a paginilor, sigiliile şi ştampilele aplicate, includerea altor persoane; toate
RO 15 RO

corecturile efectuate în document, în mod special cele din pagina cu date personale,
trebuie explicate de către călător);
– verificaţi datele din sistemul de fişiere; în timpul acestei operaţiuni, menţineţi în
permanenţă în contactul verbal şi observaţi comportamentul şi reacţia călătorului (de
exemplu, nervozitate, atitudine agresivă, disponibilitate exagerată de cooperare);
– înainte să aplicaţi ştampila de frontieră, asiguraţi-vă că persoana nu a depăşit
perioada autorizată în timpul ultimei sale şederi pe teritoriul <strong>Schengen</strong> (de exemplu,
trei luni la fiecare şase luni);
– nu interogaţi călătorul ca şi cum ar fi un potenţial infractor sau imigrant ilegal. Toate
întrebările trebuie să fie bine echilibrate şi adresate într-un mod amabil.
– nu consideraţi întrebările formulate de călător ca fiind indiscrete şi răspundeţi-le într-
un mod precis şi politicos.
1.4 Toate persoanele fac obiectul unei verificări minime la intrare şi la ieşire, implicând
corespondenţa între identitatea persoanei şi documentele care îi permit acesteia să treacă
frontiera. Verificarea minimă consistă, de obicei, într-o examinare simplă şi rapidă a
documentului de călătorie, în scopul verificării valabilităţi acestuia şi a depistării unor
indicii de falsificare sau contrafacere. Această verificare poate implica, de asemenea,
consultarea, în baze de date relevante, a informaţiilor privind documentele furate, însuşite
ilegal, pierdute şi anulate.
Verificarea minimă trebuie să fie regula pentru persoanele care beneficiază de dreptul
comunitar la liberă circulaţie (a se vedea punctul 3.1. de mai jos).
1.5 Resortisanţii ţărilor terţe trebuie să facă obiectul unei verificări amănunţite, efectuate
astfel cum se indică mai jos. Cu toate acestea, dispoziţii speciale se aplică următoarelor
categorii de persoane:
a) Șefi de stat şi membrii delegaţiilor acestora (punctul 3.2);
b) Piloţii de aeronavă şi alţi membri ai echipajului (punctul 3.3);
c) Marinarii (punctul 3.4);
d) Titularii paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum şi membrii
organizaţiilor internaţionale (punctul 3.5);
RO 16 RO

e) Locuitorii de la frontieră care beneficiază de regimul specific micului trafic de
frontieră (punctul 3.6);
f) Minorii (punctul 3.7);
g) Elevii resortisanţi ai unei ţări terţe care au reşedinţa într-un stat membru sau într-o
ţară terţă care nu fac obiectul obligativităţii vizei (punctul 3.8);
h) Lucrătorii transfrontalieri (punctul 3.9);
i) Turiştii SDA (punctul 3.10).
Verificările asupra apatrizilor şi refugiaţilor se efectuează în acelaşi mod ca în cazul
resortisanţilor ţărilor terţe în general (a se vedea punctul 10, secţiunea I privind solicitanţii
de azil).
N.B. Pentru verificările asupra rezidenţilor ţărilor terţe care sunt membrii de familie ai
unor cetăţeni UE, SEE sau CH (persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă
circulaţie) a se vedea punctul 3.1
* Link-uri:
- Documente eliberate apatrizilor şi refugiaţilor de statele <strong>Schengen</strong>
- Excepţii de la obligativitatea vizei pentru refugiaţi şi apatrizi
1.6 Verificarea amănunţită la intrare constă în verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor de
intrare, de exemplu:
– verificarea dacă resortisantul ţării terţe deţine un document (documente) valabil(e)
pentru trecerea frontierei şi care nu a(u) expirat, iar documentul (documentele)
respectiv(e) să fie însoţit(e), după caz, de viza sau de permisul de şedere necesare;
– examinarea amănunţită a documentului de călătorie, în vederea depistării unor indicii de
falsificare sau de contrafacere. După caz, examinarea documentelor de călătorie, a
vizelor şi a permiselor de şedere trebuie efectuată prin comparare cu modele ale
documentelor actuale care permit trecerea frontierei şi cu modele de colante de viză, şi
prin utilizarea de echipament, precum lămpi UV, lupe, lămpi de detectare, microscoape,
cutii de documente şi, dacă este cazul, echipament mai performant, precum spectrul
video, etc.;
– examinarea ştampilelor de intrare şi de ieşire de pe documentul de călătorie al
resortisantului ţării terţe în cauză, în vederea verificării, prin compararea datelor de
intrare şi de ieşire, dacă persoana nu a depăşit deja durata maximă de şedere autorizată
RO 17 RO

pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, de exemplu trei luni la fiecare şase luni. Perioada de trei
luni trebuie să fie calculată începând cu data primei intrări;
– verificarea punctelor de origine şi de destinaţie a resortisantului ţării terţe în cauză,
precum şi a scopului şederii preconizate şi, după caz, verificarea documentelor
justificative corespunzătoare;
– verificarea suficienţei mijloacelor de subzistenţă de care dispune resortisantul ţării terţe
în cauză pe durata şi pentru scopul şederii preconizate, pentru întoarcerea în ţara de
origine sau pentru tranzitarea unei ţări terţe, sau a capacităţii acestuia de a dobândi în
mod legal aceste mijloace. Pentru a evalua mijloacele de subzistenţă, trebuie să fie luate
în calcul cuantumurile de referinţă, stabilite de fiecare stat <strong>Schengen</strong>;
– evaluarea mijloacelor suficiente de subzistenţă se poate baza pe posesia de numerar,
cecuri de călătorie şi cărţi de credit de către resortisantul unei ţări terţe. Pot constitui, de
asemenea, o dovadă a mijloacelor suficiente de subzistenţă declaraţiile de garanţie,
atunci când sunt prevăzute de legislaţia internă, şi scrisorile de garanţie/invitaţie din
partea gazdelor, astfel cum sunt definite de legislaţia internă, în cazul resortisanţilor
ţărilor terţe cazaţi la o gazdă;
– valabilitatea unei cărţi de credit poate fi verificată prin contactarea societăţii emitente
sau prin utilizarea altor facilităţi disponibile la punctul de trecere a frontierei (de
exemplu, casele de schimb valutar).
– invitaţia din partea gazdelor poate fi verificată luând legătura direct cu gazda sau
apelând la punctele de contact naţionale ale statului membru de reşedinţă al gazdei,
pentru a verifica buna credinţă a acesteia.
– verificarea faptului că resortisantul ţării terţe în cauză, mijlocul său de transport şi
obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să compromită ordinea publică,
siguranţa internă, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale unui stat <strong>Schengen</strong>. O
astfel de verificare trebuie să includă consultarea directă a datelor şi a semnalărilor
privind persoane şi, dacă este necesar, privind obiecte, introduse în Sistemul de
Informaţii <strong>Schengen</strong> (SIS) şi în fişierele bazelor de date naţionale, precum şi a acţiunii
care trebuie întreprinsă, după caz, în urma unei semnalări.
RO 18 RO

* Orientări privind noţiunea de „ameninţare pentru sănătatea publică” în ceea ce
priveşte refuzul intrării:
Această noţiune se referă la „orice boală cu potenţial epidemic, astfel definită de
Regulamentul sanitar internaţional (RSI) al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi
alte boli infecţioase sau parazitare contagioase, cu condiţia să facă obiectul dispoziţiilor de
protecţie cu privire la resortisanţii statelor membre”.
În sensul prezentului manual, orice ameninţare pentru sănătatea cetăţenilor europeni,
precum şi deciziile privind măsurile efective care trebuie întreprinse, vor fi evaluate şi
instituite în cadrul reţelei comunitare înfiinţate în temeiul Deciziei 2119/98/CE şi a
sistemului său de alertă precoce şi de reacţie (EWRS) şi ECDC, instituit prin Regulamentul
(CE) nr. 851/2004, de înfiinţare a unui Centru European de prevenire şi control al bolilor.
Autorităţile EWRS includ autorităţile de sănătate publică din statele membre şi acţionează
la nivel naţional împreună cu institutele naţionale de supraveghere recunoscute. ECDC
efectuează analize de risc privind ameninţările (ecdc.europa.eu).
În consecinţă, autorităţile fiecărui stat membru care sunt competente pentru punerea în
aplicare a măsurilor de protecţie sanitară, trebuie să fie întotdeauna asociate la procesul de
evaluare a riscurilor de sănătate publică, în scopul permiterii sau refuzării intrării la
frontieră, în conformitate cu legislaţia naţională şi comunitară în domeniul sănătăţii publice
şi cu procedurile stabilite de fiecare stat membru.
1.7 Verificarea amănunţită la ieşire constă în:
– verificarea deţinerii unui document valabil pentru trecerea frontierei de către
resortisantul ţării terţe;
– verificarea documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau
contrafacere;
– când este posibil, verificarea faptului că resortisantul ţării terţe nu este considerat o
ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa internă sau pentru relaţiile internaţionale
ale unui stat <strong>Schengen</strong>.
Verificările suplimentare la ieşire pot cuprinde:
RO 19 RO

– verificarea deţinerii unei vize valabile, în cazul obligativităţii acesteia, cu excepţia
cazului în care persoana deţine un permis de şedere valabil, eliberat de state <strong>Schengen</strong>
sau alte documente care autorizează şederea sau reintrarea pe teritoriul lor;
– verificarea faptului că persoana nu a depăşit durata maximă de şedere autorizată pe
teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>;
– consultarea semnalărilor privind persoane şi obiecte incluse în SIS şi în bazele de date
naţionale.
1.8 Resortisanţilor ţărilor terţe care deţin un permis de şedere eliberat de un stat <strong>Schengen</strong> nu
trebuie, ca regulă generală, să li se solicite dovada scopului şederii preconizate ori a
mijloacelor de subzistenţă deţinute. Alte verificări – şi în special examinarea documentelor
de călătorie şi de şedere, căutările în SIS şi în bazele de date naţionale – trebuie, cu toate
acestea, să fie efectuate astfel cum s-a explicat la punctele 1.4, 1.5, 1.6 şi 1.7 de mai sus.
1.9 La solicitarea persoanei care face obiectul unei verificări amănunţite, poliţistul de frontieră
care efectuează verificarea trebuie să îi arate acesteia ecusonul de serviciu, să îi comunice
numărul de identificare de serviciu şi, dacă împrejurările o permit, să îi spună numele său.
Comunicarea numelui poate fi refuzată în eventualitatea existenţei unui motiv pentru a
presupune că poliţistul de frontieră respectiv ar putea avea de suferit (de exemplu, dacă
acesta este ameninţat cu represalii). În acest ultim caz, trebuie comunicate numai numărul
ecusonului, denumirea şi adresa serviciului.
1.10 Pentru a nu încetini procedurile de verificare la punctele de control la intrare/ieşire din
prima linie şi atunci când este necesar să se efectueze verificări suplimentare, verificările
amănunţite menţionate mai sus pot fi efectuate într-un loc separat de acestea „verificări în
linia a doua”).
La solicitarea unui resortisant al unei ţări terţe şi dacă există facilităţile necesare, aceste
verificări amănunţite trebuie efectuate într-o zonă care nu este publică, amenajată în acest
scop. În acest caz, resortisantul ţării terţe în cauză trebuie să fie informat cu privire la
scopul unor asemenea verificări, precum şi cu privire la procedură. Aceste informaţii pot
avea forma unui afiş sau unei broşuri, care va fi înmânată persoanei. Broşura sau afişul
trebuie să fie disponibile în toate limbile oficiale ale Uniunii şi în limba sau limbile ţărilor
limitrofe statului membru în cauză.
RO 20 RO

* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolele 6 şi 7; anexele I şi IV)
Decizia nr. 2119/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 septembrie 1998 de
creare a reţelei de supraveghere epidemiologică şi control al bolilor transmisibile în
Comunitate (JO 268, 3.10.1998, p.1)
Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie
2004 de creare a unui Centru European de prevenire şi control al bolilor (JO L 142,
30.4.2004, p. 1)
- Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind
standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte
şi în documente de călătorie emise de statele membre (JO L 385, 29.12.2004, p.1)
- Regulamentul sanitar internaţional (RSI)
- Hotărârea CEJ din 3 otombrie 2006, în cauza C-241/05 Bot / Préfet du Val-de-Marne
2. Căutările în Sistemul de Informaţii <strong>Schengen</strong>
2.1 SIS trebuie să fie utilizat pentru a căuta informaţii privind persoane şi obiecte şi în special
privind:
– persoane căutate în vederea arestării pe baza unui mandat european de arestare sau
persoane căutate pentru arestare preventivă în vederea extrădării;
– resortisanţii ţărilor terţe cărora trebuie să li se refuze intrarea pe teritoriul statelor
<strong>Schengen</strong>;
– persoane dispărute sau persoane care, pentru propria lor protecţie şi în scopul prevenirii
ameninţărilor, trebuie să fie plasate provizoriu sub protecţie poliţienească;
– persoane căutate pentru o procedură judiciară;
– persoane şi obiecte care fac obiectul supravegherii discrete sau al controalelor specifice;
– obiecte căutate în vederea confiscării sau utilizării ca probă în proceduri penale.
2.2. Conduita care trebuie respectată în cazul obţinerii unui rezultat pozitiv în SIS:
RO 21 RO

2.2.1 Persoanele căutate în vederea arestării trebuie să fie predate autorităţilor competente în
luarea unei decizii privind reţinerea temporară în scopul extrădării sau predării statului
membru solicitant.
2.2.2 Resortisanţii ţărilor terţe cărora le este refuzată intrarea trebuie să fie trimişi în locul de
unde au venit sau în ţara lor de origine, cât mai repede posibil, dacă împrejurările permit
aceasta. Aceste persoane trebuie să rămână sub supravegherea poliţiştilor de frontieră până
la plecarea lor de pe teritoriul statului <strong>Schengen</strong>.
2.2.3 Comunicarea de informaţii despre o persoană adultă dispărută, către partea care a raportat
dispariţia, se face numai cu consimţământul prealabil al persoanei dispărute.
2.2.4 Trebuie să se acorde o atenţie specială minorilor sau persoanelor care, în temeiul unei
decizii a autorităţilor de stat (instanţe judecătoreşti, autorităţi administrative) trebuie puse
sub protecţie. Măsuri suplimentare pot fi întreprinse numai ulterior consultării acestor
autorităţi.
2.2.5 Datele utilizate în scopul supravegherii discrete trebuie să permită obţinerea unor
informaţii precum:
– locul, data sau motivul verificării,
– ruta şi destinaţia călătoriei,
– persoanele care însoţesc persoana în cauză sau ocupanţii vehiculului, ai ambarcaţiunii
sau ai aeronavei,
– vehiculul, ambarcaţiunea, aeronava sau containerul utilizate,
– obiectele transportate,
– împrejurările în care s-a localizat persoana sau vehiculul, ambarcaţiunea, aeronava sau
containerul,
În timpul colectării acestor informaţii, natura discretă a supravegherii trebuie să fie
menţinută.
* Bună practică – Solicitarea de informaţii privind o semnalare SIS:
RO 22 RO

În cazul în care o persoană solicită informaţii cu privire la procesarea datelor sale personale
în SIS şi a drepturilor său de acces, poliţistul de frontieră trebuie să furnizeze persoanei în
cauză coordonatele autorităţilor naţionale competente, inclusiv autorităţile competente în
domeniul protecţiei datelor, faţă de care aceasta îşi poate exercita drepturile.
2.2.6 Din categoria obiectelor căutate în vederea confiscării sau utilizării ca probă în proceduri
penale fac parte:
(a) autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 50 cm³, ambarcaţiuni şi aeronave
care au fost furate, însuşite ilegal sau pierdute;
(b) remorci cu o greutate fără încărcătură de peste 750 kg, rulote, echipament industrial,
motoare suspendate şi containere care au fost furate, însuşite ilegal sau pierdute;
(c) arme de foc care au fost furate, însuşite ilegal sau pierdute;
(d) documente oficiale în alb care au fost furate, însuşite ilegal sau pierdute;
(e) documente de identitate eliberate, de tipul paşapoartelor, cărţilor de identitate,
permiselor de conducere, permiselor de şedere şi documentelor de călătorie care au
fost furate, însuşite ilegal, pierdute sau anulate;
(f) certificate de înmatriculare ale vehiculelor sau plăci cu numărul de înmatriculare care
au fost furate, însuşite ilegal, pierdute sau anulate;
(g) bancnote (bancnote înregistrate);
(h) titluri de valoare şi mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cărţi de credit, obligaţiuni şi
acţiuni, care au fost furate, însuşite ilegal, pierdute sau anulate.
Pentru informaţii suplimentare privind conduita care trebuie respectată în cazul unei
semnalări în SIS, poliţiştii de frontieră trebuie să consulte <strong>Manualul</strong> SIRENE.
* Temeiul juridic:
- Convenţia <strong>Schengen</strong> (articolele 93 – 118)
RO 23 RO

3. Dispoziţii speciale pentru verificarea anumitor categorii de persoane
3.1 Persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie
3.1.1 Persoanele care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie sunt autorizate să
treacă frontiera unui stat membru pe baza următoarelor documente, ca regulă generală:
– cetăţenii UE, SEE, CH: carte de identitate sau paşaport;
– membrii de familie ai cetăţenilor UE şi SEE care sunt resortisanţi ai unei ţări terţe:
paşaport. Acestora li se poate solicita să deţină o viză de intrare, în cazul în care sunt
resortisanţi ai unei ţări terţe făcând obiectul obligativităţii vizei, cu excepţia cazului în
care deţin un permis (sau o carte) de şedere, emisă de un stat membru (sau de ţările
SEE).
– membrii de familie ai cetăţenilor CH care sunt resortisanţi ai unei ţări terţe: paşaport.
Acestora li se poate solicita să deţină o viză de intrare, în cazul în care sunt resortisanţi
ai unei ţări terţe făcând obiectul obligativităţii vizei.
N.B. În baza Acordului între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte,
şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind libera circulaţie a persoanelor,
dispoziţiile menţionate anterior se referă, de asemenea, la salariaţi, indiferent de
naţionalitate, la prestatori de servicii, care sunt integraţi pe piaţa muncii din Elveţia sau a
unuia dintre statele membre şi care sunt afectaţi pentru prestarea unui serviciu pe teritoriul
Elveţiei sau a unuia dintre statele membre (articolul 17 din anexa I la acord).
3.1.2 Cu toate acestea, dacă o persoană care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie
nu deţine documentele de călătorie necesare sau, în cazul obligativităţii vizei, vizele
necesare, statul membru în cauză trebuie, înainte să o returneze, să ofere persoanei
respective orice posibilitate rezonabilă să obţină documentele necesare, să îi fie aduse într-
un interval rezonabil de timp ori să confirme sau să dovedească prin alte mijloace că
beneficiază de dreptul la liberă circulaţie.
3.1.3 În consecinţă, verificările asupra persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la
liberă circulaţie trebuie să fie limitate, ca regulă generală, la verificarea identităţii şi
naţionalităţii/legăturilor familiale (aşa numita „verificare minimă”, a se vedea punctul 1.4.
de mai sus). Nu trebuie, prin urmare, să le fie adresată nicio întrebare privind scopul
RO 24 RO

călătoriei, planurile de călătorie, adeverinţa de salariat, fişele de salariu, extrasele de cont,
mijloacele de subzistenţă sau alte date personale.
3.1.4 Cu toate acestea, în mod nesistematic, şi pentru a se asigura că prezenţa acestor persoane
nu reprezintă un pericol real, actual şi suficient de grav pentru securitatea internă, ordinea
publică sau relaţiile internaţionale ale statelor membre sau o ameninţare pentru sănătatea
publică, poliţiştii de frontieră pot efectua verificări suplimentare asupra acestor persoane,
consultând bazele de date naţionale şi europene.
Obţinerea unui rezultat pozitiv în SIS sau în alte baze de date nu poate justifica în sine
refuzul intrării pentru persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie (a
se vedea punctul 6.3, secţiunea I, privind dispoziţiile care se aplică refuzului intrării
pentru persoanele care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie).
Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, refuzul intrării.
* Temeiul juridic – Jurisprudenţă:
- Directiva 38/2004/CE (articolele 4, 5 şi 27)
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolul 7)
- Acordul între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi
Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind libera circulaţie a persoanelor, 21 iunie
1999
- Hotărârea CEJ din 25 iulie 2007, cauza C-459/99, MRAX / Belgia
- Hotărârea CEJ din 17 februarie 2005, cauza C-215/03, Salah Oulane / Minister voor
Vreemdelingenzaken en Integratie
- Hotărârea CEJ din 31 ianuarie 2006, cauza C-503/03, Comisia / Spania
3.2 Șefi de stat
Șefii de stat şi membrii delegaţiilor acestora, a căror sosire şi plecare au fost anunţate oficial pe cale
diplomatică poliţiştilor de frontieră, pot să nu facă obiectul verificărilor la frontieră.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VII)
RO 25 RO

3.3 Piloţii de aeronavă
3.3.1 Piloţii de aeronavă şi alţi membri ai echipajului pot trece frontiera, în timpul exercitării
atribuţiilor, pe baza brevetului de pilot sau a certificatului de membru al echipajului, astfel
cum se prevede în anexa 9 la Convenţia din 7 decembrie 1944 privind aviaţia civilă
internaţională (Convenţia OACI), atunci când:
(a) se îmbarcă sau debarcă în aeroportul de escală sau de destinaţie, situat pe
teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>;
(b) intră pe teritoriul localităţii aeroportului de escală sau de destinaţie, situat pe
teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>;
(c) se deplasează, prin orice mijloc de transport, către un aeroport situat pe
teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>, pentru a se îmbarca pe o aeronavă care
urmează să plece de pe respectivul aeroport.
În toate celelalte cazuri, trebuie să fie îndeplinite condiţiile generale de intrare pentru
resortisanţii ţărilor terţe.
3.3.2. În măsura posibilului, în timpul verificărilor la aeroporturi, trebuie să se acorde prioritate
verificărilor asupra echipajului aeronavelor, astfel încât aceştia să fie verificaţi fie înaintea
pasagerilor, fie în locuri special amenajate. Echipajul, aflat în cadrul exercitării atribuţiilor
şi cunoscut de personalul însărcinat cu efectuarea controalelor la frontieră, poate face
obiectul numai al unor verificări aleatorii.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VII)
- Convenţia OACI
3.4 Marinarii
3.4.1 Marinarii pot debarca, respectiv staţiona, în localitatea portului în care nava lor face escală
sau în localităţile limitrofe, utilizând documentul de identitate de marinar, eliberat în
conformitate cu Convenţia de la Geneva din 19 iunie 2003 (nr. 185), cu Convenţia de la
Londra din 9 aprilie 1965, precum şi cu dispoziţiile naţionale aplicabile, cu condiţia ca
acest document să fie recunoscut de statul <strong>Schengen</strong> în cauză. Într-un astfel de caz, ei nu
trebuie să se prezinte la punctele de trecere a frontierei, cu condiţia să figureze pe lista
RO 26 RO

echipajului navei de care aparţin, care a fost în prealabil verificată de autorităţile
competente.
Cu toate acestea, în funcţie de evaluarea riscurilor legate de securitatea internă şi de
imigraţia ilegală, marinarii trebuie să facă obiectul unei verificări amănunţite normale,
aplicabilă resortisanţilor ţărilor terţe.
3.4.2 Marinarii care intenţionează să rămână în afara localităţilor situate în apropierea porturilor
trebuie să îndeplinească condiţiile generale de intrare pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>.
Cu toate acestea, titularii unui livret de marinar sau a unui document de identitate de
marinar pot fi autorizaţi să intre pe teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>, chiar dacă nu sunt în
posesia unei vize valabile şi/sau nu pot demonstra că dispun de suficiente mijloace de
subzistenţă, în împrejurările prezentate mai jos:
– îmbarcare pe o navă care a ancorat deja sau care este pe punctul de a ajunge într-un port
dintr-un stat <strong>Schengen</strong>;
– tranzitarea unei ţări terţe sau întoarcerea în ţara de origine;
– cazuri de urgenţă sau cazuri de necesitate (boală, concediere, încheierea contractului
etc).
În astfel de cazuri, titularilor unui livret de marinar sau a unui document de identitate de
marinar care se supun obligativităţii vizei datorită naţionalităţii şi care nu deţin viză în
momentul intrării pe teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>, li se poate elibera o viză la frontieră (a
se vedea punctul 7, secţiunea I de mai jos).
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VII)
- Convenţia de la Geneva nr. 185
- Convenţia FAL
3.5 Titularii paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum şi membrii
organizaţiilor internaţionale
3.5.1 Având în vedere privilegiile speciale sau imunităţile de care beneficiază titularii
paşapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu eliberate de state terţe sau de guvernele
lor recunoscute de statele <strong>Schengen</strong>, care călătoresc în timpul exercitării atribuţiilor,
RO 27 RO

aceştia pot avea prioritate în faţa altor călători la verificările de la punctele de trecere a
frontierei, chiar dacă fac în continuare, atunci când este cazul, obiectul obligativităţii vizei.
Titularilor acestor documente nu sunt obligaţi să facă dovada deţinerii unor mijloace
suficiente de subzistenţă.
3.5.2 În cazul în care o persoană se prezintă la frontiera externă invocând privilegii, imunităţi şi
exonerări, poliţistul de frontieră poate solicita ca respectiva persoană să facă dovada
calităţii sale prin prezentarea documentelor corespunzătoare, în special certificate eliberate
de statul acreditant, prin prezentarea unui paşaport diplomatic sau prin alt mijloc. În cazul
în care există îndoieli, poliţistul de frontieră poate, în cazurile urgente, să apeleze direct la
Ministerul Afacerilor Externe.
În plus, poliţiştii de frontieră nu pot să refuze titularilor paşapoartelor diplomatice, oficiale
sau de serviciu intrarea pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, fără să fi consultat în prealabil
autorităţile naţionale competente. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care persoana
respectivă a fost semnalată în SIS.
3.5.3 Membrii acreditaţi ai misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor consulare şi familiile
acestora pot intra pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong> prezentând un permis eliberat de
Ministerele Afacerilor Externe ale statelor <strong>Schengen</strong> şi documentul care le permite trecerea
frontierei.
Verificarea condiţiilor de intrare nu este necesară atunci când diplomatul intră pe teritoriul
statului <strong>Schengen</strong> în care este acreditat şi în care are drept de şedere de lungă durată.
3.5.4 Diplomaţii care sunt acreditaţi în afara teritoriului statelor <strong>Schengen</strong> trebuie să
îndeplinească cerinţele generale de intrare atunci când călătoresc în scopuri personale.
3.5.5 În cazul în care există un risc şi o suspiciune justificată privind desfăşurarea unei activităţi
ilicite sau infracţionale de către diplomaţi, Ministrul Afacerilor Externe al ţării în cauză
trebuie să fie informat de îndată.
3.5.6 În conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961,
diplomaţii se bucură de inviolabilitate şi alte imunităţi numai în ţara în care sunt acreditaţi
şi în acele ţări pe care le tranzitează pentru a ajunge la post sau pentru a se întoarce la post
ori atunci când se întorc în ţara de origine. Acestea nu se aplică în cazul în care călătoresc
în scopuri personale.
RO 28 RO

3.5.7. Membrii organizaţiilor internaţionale, titulari ai unor documente eliberate de organizaţiile
internaţionale enumerate mai jos şi care îşi îndeplinesc atribuţiile, pot, în măsura în care
este posibil, să beneficieze de tratament preferenţial în timpul verificărilor la frontieră.
Următoarele documente, în special, trebuie luate în considerare:
– permis de liberă trecere al Naţiunilor Unite, eliberat pentru personalul Naţiunilor Unite
şi al agenţiilor subordonate, în temeiul Convenţiei privind privilegiile şi imunităţile
agenţiilor specializate, adoptată la New York, la 21 noiembrie 1947, de către Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite;
– permis de liberă trecere al Comunităţii Europene (CE);
– permis de liberă trecere al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom);
– certificat de legitimare eliberat de Secretarul General al Consiliului Europei;
– documente eliberate în temeiul articolului III alineatul (2) din Convenţia dintre statele
părţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor armate (cărţi de
identitate militare însoţite de un ordin de misiune, de o foaie de drum, de un ordin de
misiune individual sau colectiv), precum şi documente eliberate în cadrul
Parteneriatului pentru Pace.
Ca regulă generală, titularii acestor documente nu sunt obligaţi să facă dovada deţinerii
unor mijloace suficiente de subzistenţă.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VII)
- Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961
Link-uri:
-Excepţii de la obligativitatea vizei pentru titularii paşapoartelor diplomatice, de serviciu şi
ai altor paşapoarte oficiale.
-Alte excepţii de la obligativitatea vizei.
RO 29 RO

3.6 Locuitorii de la frontieră care beneficiază de regimul specific micului trafic de
frontieră
3.6.1 Locuitorii de la frontieră ai unei ţări terţe vecine, care sunt titularii unui permis de mic
trafic de frontieră (LBPT) eliberat în cadrul regimului specific micului trafic de frontieră,
bazat pe un acord bilateral între un stat membru şi ţara terţă în cauză, beneficiază de un
tratament special atunci când trec frontiera, de exemplu:
– nu sunt supuşi obligativităţii vizei, dacă sunt titulari ai unui permis de mic trafic de
frontieră. Li se poate cere să deţină un paşaport, împreună cu permisul de mic trafic de
frontieră, în cazul în care se prevede astfel în acordurile bilaterale cu ţara terţă în cauză;
– ulterior verificării validităţii şi autenticităţii permisului de mic trafic de frontieră, care
dovedeşte statutul de locuitor de la frontieră al persoanei, nu mai trebuie efectuate
verificări suplimentare privind scopul călătoriei sau deţinerea de mijloace de
subzistenţă;
– nici permisul de mic trafic de frontieră, nici paşaportul, atunci când este obligatoriu, nu
trebuie ştampilate la intrare şi la ieşire.
3.6.2 Trecerea frontierei pentru aceste persoane poate fi facilitată şi mai mult, în cadrul
acordurilor bilaterale între un stat membru şi o ţară terţă, în conformitate cu punctul 3 al
secţiunii II.
3.7 Minorii
* Temeiul juridic:
- Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 privind micul trafic de frontieră;
- Acordurile bilaterale încheiate de statele <strong>Schengen</strong> privind micul trafic de frontieră
3.7.1 Poliţiştii de frontieră trebuie să acorde o atenţie specială minorilor, indiferent dacă aceştia
călătoresc însoţiţi sau neînsoţiţi.
3.7.2 În cazul în care minorii sunt însoţiţi, poliţistul de frontieră trebuie să verifice existenţa
autorităţii parentale a însoţitorilor asupra minorilor, în special în cazul în care minorii nu
sunt însoţiti decât de un sigur adult şi în cazul în care există motive întemeiate de
suspiciune că aceştia au fost luaţi ilegal din custodia persoanei care este titulara de drept a
autorităţii parentale asupra acestora. În acest ultim caz, poliţistul de frontieră va efectua
RO 30 RO

toate investigaţiile necesare pentru a preveni răpirea sau, în orice caz, scoaterea ilegală din
ţară a minorului.
3.7.3 Minorii neînsoţiţi trebuie să facă obiectul unui control foarte precis, prin verificarea
amănunţită a documentelor de călătorie şi a documentelor justificative ale acestora, pentru
a se asigura că nu părăsesc teritoriul împotriva voinţei persoanei (persoanelor) care deţine
(deţin) autoritatea parentală.
3.7.4 În cazul în care există îndoieli că un minor care este cetăţean UE sau cetăţean al unei ţări
terţe cu reşedinţa legală în UE nu este autorizat să treacă frontiera trebuie luată legătura cu
punctul de contact naţional din statul membru al cărui cetăţean sau rezident este minorul.
În cazul în care se primesc informaţii care indică posibilitatea de răpire sau suspiciuni cu
privire la trecerea neautorizată a frontierei de către un minor care este cetăţean UE sau
resortisant al unei ţări terţe cu reşedinţa legală în UE, poliţistul de frontieră trebuie să:
– refuze ieşirea din ţară a minorului, sau
– în cazurile în care nu există motive suficiente pentru a refuza ieşirea din ţară a
minorului, însă există suspiciuni cu privire la autoritatea parentală asupra acestuia, să
adune informaţii cu privire la persoana care însoţeşte minorul şi destinaţia acestora.
Aceste informaţii trebuie înaintate în cel mai scurt timp, în conformitate cu legislaţia
naţională aplicabilă, punctului de contact naţional din statul membru al cărui cetăţean
sau rezident este minorul.
În contextul procedurii menţionate anterior, sarcinile punctelor de contact naţionale trebuie
să includă:
– furnizarea, atunci când este posibil, de informaţii privind identitatea (nume, naţionalitate
şi data naşterii) minorului şi a persoanei care însoţeşte minorul şi relaţia dintre aceştia;
– alertarea altor agenţii naţionale care se ocupă de protecţia minorilor a căror situaţie este
considerată îngrijorătoare şi informarea acestora în legătură cu orice măsură de
precauţie luată cu privire la aceşti minori;
– acordarea de consiliere şi asistenţă altor state membre în legătură cu procedurile
naţionale şi documentele necesare.
RO 31 RO

* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VII)
* Link-uri:
- Lista punctelor de contact naţionale în vederea consultării privind minorii (anexa 37 la
<strong>Manualul</strong> practic pentru poliţiştii de frontieră)
- Lista punctelor de contact din statele membre pentru chestiunile privind gestionarea
frontierelor (anexa 2 la <strong>Manualul</strong> practic pentru poliţiştii de frontieră)
3.8 Elevii resortisanţi ai unei ţări terţe care au reşedinţa într-un stat membru sau într-o
ţară terţă care nu face obiectul obligativităţii vizei 4
3.8.1 Elevii care sunt resortisanţi ai unei ţări terţe care face obiectul obligativităţii vizei, dar care
sunt rezidenţi legali într-un stat membru UE şi care călătoresc în cadrul unei excursii
şcolare sunt exoneraţi de obligativitatea vizei pentru tranzitarea teritoriului altui stat
membru sau pentru şederea de scurtă durată pe teritoriul altui stat membru, dacă
îndeplinesc următoarele condiţii:
(a) să fie însoţiţi de un profesor al şcolii în cauză, care este titularul unui
document de călătorie valabil şi al unei vize, dacă aceasta este obligatorie;
(b) profesorul este în măsură să prezinte un formular, eliberat de şcoala în cauză
şi care permite, de asemenea, identificarea tuturor elevilor participanţi la
excursie şi care precizează în mod clar scopul şi împrejurările şederii
preconizate sau ale tranzitului;
(c) elevii deţin un document valabil pentru trecerea frontierei.
Cu toate acestea, ultima cerinţă – deţinerea unui document valabil de călătorie – poate fi
suspendată, dacă:
– formularul menţionat mai sus conţine o fotografie recentă a acelor elevi care nu sunt în
măsură să îşi dovedească identitatea printr-o carte de identitate conţinând fotografia lor;
– autoritatea competentă a statului membru în care elevii îşi au reşedinţa confirmă statutul
lor de rezidenţi, precum şi dreptul lor de a reintra pe teritoriul său şi veghează ca
4 Această secţiune nu se aplică Norvegiei, Islandei şi Elveţiei.
RO 32 RO

formularul să fie autentificat corespunzător (de exemplu, cu ştampila autorităţii
naţionale competente);
– statul membru în care elevii îşi au reşedinţa a informat celelalte state membre că doreşte
ca listele sale să fie recunoscute ca document de călătorie valabil.
3.8.2 Dispoziţiile de mai sus nu scutesc elevii sau profesorul (profesorii) care îi însoţeşte
(însoţesc) să facă obiectul verificărilor la frontieră, în conformitate cu dispoziţiile generale
(punctul 1, secţiunea I).
Intrarea sau tranzitul le pot fi refuzate, în cazul în care există motive în acest sens, în
conformitate cu punctul 6, secţiunea I.
3.8.3 Scutirea de viză poate fi, de asemenea, extinsă la elevii care participă la o excursie şcolară
şi care sunt resortisanţi ai unor ţări terţe, supuse obligativităţii vizei, dar care au reşedinţa
într-o ţară ţerţă, exonerată de această obligativitate (de exemplu, elevii de cetăţenie
bosniacă, care au reşedinţa legală în Croaţia).
Într-un astfel de caz, trebuie îndeplinite aceleaşi cerinţe ca în cazul elevilor cu reşedinţa
într-un stat membru.
* Temeiul legal:
- Decizia 94/795/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 1994
- Regulamentul (CE) nr. 539/2001 (articolul 4), astfel cum a fost modificat prin:
- Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006
3.9 Lucrătorii transfrontalieri
Lucrătorii transfrontalieri şi alte categorii de persoane care traversează în mod regulat
frontiera, care sunt bine cunoscuţi de poliţiştii de frontieră, întrucât trec frecvent frontiera
pe la acelaşi punct de trecere al frontierei, şi care, în baza verificării iniţiale, nu sunt
semnalaţi în SIS sau în bazele naţionale de date, nu fac obiectul verificărilor decât în mod
aleator, pentru a controla dacă deţin un document valabil care îi autorizează să treacă
frontiera şi dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru intrare. Verificările aleatorii trebuie
efectuate în conformitate cu procedurile aplicabile resortisanţilor ţărilor terţe în general şi,
respectiv, persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie.
RO 33 RO

Inopinat şi la intervale neregulate, respectivele persoane fac obiectul unor verificări
amănunţite.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VII)
3.10 Turiştii SDA
Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi Administraţia Naţională a
Turismului din Republica Populară Chineză privind vizele şi aspectele conexe referitoare
la grupurile de turişti din Republica Populară Chineză (statutul de destinaţie aprobată)
reglementează în mod special călătoriile efectuate de grupurile de turişti de cetăţenie
chineză din China, către teritoriul Comunităţii.
3.11 Participanţii acestor grupuri de călătorie de naţionalitate chineză („turişti SDA”), care
trebuie să fie formate din cel puţin 5 persoane, trebuie să intre pe teritoriul Comunităţii şi
să părăsească teritoriul Comunităţii în grup. Totodată, ei trebuie să se deplaseze pe
teritoriul Comunităţii în grup, în conformitate cu programul de călătorie prestabilit.
3.12 Ca regulă, turiştii SDA trebuie să fie însoţiţi de un conducător de grup, care trebuie să
vegheze că aceştia intră pe teritoriul Comunităţii şi părăsesc teritoriul Comunităţii în grup.
3.13 Turiştilor SDA trebuie să li se aplice procedurile normale de verificare (punctul 1,
secţiunea I). Verificările pot, de asemenea, să includă verificarea statutului SDA, care
trebuie, în orice caz, să fie indicat în colantul de viză. Vizele care conţin menţiunea „SDA”
sunt întotdeauna vize individuale. De asemenea, conducătorului de grup trebuie să i se
aplice procedurile normale de verificare, care includ verificarea statutului său de
conducător de grup.
Poliţistul de frontieră trebuie să solicite documentele justificative, care dovedesc statul
SDA şi statutul de conducător de grup.
* Temeiul juridic:
- Decizia Consiliului din 8 martie 2004 privind încheierea Memorandumului de înţelegere
dintre Comunitatea Europeană şi Administraţia Naţională a Turismului din Republica
Populară Chineză privind vizele şi aspectele conexe referitoare la grupurile de turişti din
Republica Populară Chineză (SDA)
RO 34 RO

4. Ștampilarea documentelor de călătorie
4.1 Ca regulă generală, documentele de călătorie ale tuturor resortisanţilor ţărilor terţe trebuie
să fie ştampilate în mod sistematic la intrare şi la ieşire. Ștampila nu constituie dovada că a
fost efectuată o verificare amănunţită; aceasta permite doar stabilirea, cu certitudine, a
datei şi a locului de trecere a frontierei. Ștampila garantează, de asemenea, posibilitatea de
a controla, în timpul verificărilor la intrare pe teritoriul <strong>Schengen</strong> şi la ieşire de pe teritoriul
<strong>Schengen</strong>, dacă durata maximă de şedere acordată unui resortisant al unei ţări terţe – trei
luni în decursul unei perioade de şase luni – a fost respectată.
În consecinţă, poliţiştii de frontieră trebuie să ştampileze întotdeauna documentele care
permit resortisanţilor unei ţări terţe să treacă frontiera, chiar şi în împrejurări excepţionale
şi neprevăzute, inclusiv în cazul relaxării verificărilor.
Documentul de călătorie al unei persoane căreia i se eliberează viza la frontieră trebuie, de
asemenea, ştampilat (punctul 7, secţiunea I).
4.2 Nu se aplică ştampilă de intrare sau ştampilă de ieşire în următoarele cazuri:
a) pe documentele de călătorie ale resortisanţilor din UE, Norvegia, Islanda,
Lichtenstein şi Elveţia;
b) pe documentele de călătorie ale şefilor de stat şi ale demnitarilor a căror sosire a fost
anunţată oficial în prealabil pe cale diplomatică;
c) pe brevetele de pilot sau certificatele membrilor echipajului unei aeronave;
d) pe documentele de călătorie ale marinarilor, prezenţi pe teritoriul unui stat membru
doar pe perioada escalei navei în zona portului de escală;
e) pe documentele de călătorie ale echipajului şi ale pasagerilor unei nave de croazieră,
care nu fac obiectul verificărilor la frontieră, în cazurile prevăzute la punctul 2,
secţiunea IV;
f) pe documentele care permit resortisanţilor din Andorra, Monaco şi San Marino să
treacă frontiera.
RO 35 RO

g) pe documentele locuitorilor de la frontieră, care beneficiază de regimul specific
micului trafic de frontieră (punctul 3, secţiunea II).
4.3 Documentele de călătorie ale membrilor de familie ai cetăţenilor UE, SEE şi CH, care
sunt rezidenţi ai unei ţări terţe trebuie, de asemenea, ştampilate, cu excepţia cazului în care
prezintă un permis de şedere, cu menţiunea „membru de familie al unui cetăţean UE” sau
„membru de familie al unui cetăţean SEE sau CH”.
* Exemple:
1) O resortisantă ucraineană, soţie a unui cetăţean olandez, titulară a unui permis de şedere
olandez (care menţionează calitatea sa de membru de familie al unui cetăţean UE) şi care
este însoţită de soţul său ori care se alătură acestuia, exercitându-şi astfel dreptul la liberă
circulaţie. Documentul de călătorie al acestei femei nu trebuie ştampilat;
2) Soţul croat al unei resortisante britanice, care este titularul unui permis de şedere
britanic (menţionând calitatea sa de membru de familie al unui cetăţean UE) şi care este
însoţit de soţia sa. Documentul de călătorie al acestui bărbat nu trebuie ştampilat;
3) O resortisantă indiană, soţie a unui cetăţean francez, titulară a unei vize <strong>Schengen</strong>, dar
nu (încă) şi a unui permis de şedere, care se alătură soţului său. În acest caz, documentul de
călătorie al acestei femei trebuie ştampilat.
4.4 În mod excepţional, la cererea unui resortisant al unei ţări terţe, şi dacă aplicarea ştampilei
de intrare/ieşire poate cauza serioase dificultăţi persoanei în cauză, ştampila se poate aplica
pe o fişă separată. Fişa respectivă trebuie înmânat resortisantului ţării terţe.
4.5 Se mai poate întâmpla ca, în practică, documentul care permite resortisantului ţării terţe să
treacă frontiera să nu mai fie adecvat pentru aplicarea unei ştampile, deoarece nu mai
există pagini disponibile. Într-un astfel de caz, trebuie să se recomande resortisantului ţării
terţe să facă o cerere în vederea eliberării unui nou paşaport, astfel încât ştampilele să poată
continua să fie aplicate în viitor.
Cu toate acestea, în mod excepţional – şi în special în cazul persoanelor trec în mod
periodic frontiera – se poate utiliza o fişă separată, pe care să se aplice alte ştampile. Fişa
respectivă trebuie înmânat resortisantului ţării terţe.
RO 36 RO

În orice caz, lipsa de pagini disponibile într-un paşaport nu este, în sine, un motiv
valabil şi suficient pentru a refuza intrarea unei persoane (a se vedea punctul 6,
secţiunea I, privind motivele de refuz).
* Practică recomandată:
Fişa menţionată la punctele 4.4 şi 4.5 trebuie să conţină următoarele detalii, ca cerinţă
minimă:
- numele şi locul posturilor de frontieră;
- data eliberării;
- numele titularului documentului de călătorie;
- numărul documentului de călătorie;
- ştampila (şi sigiliul) punctului de trecere a frontierei;
- numele şi semnătura poliţistului de frontieră.
4.6 La intrarea şi la ieşirea resortisanţilor ţărilor terţe supuşi obligativităţii vizei, ştampila se
aplică, pe cât posibil, astfel încât să acopere marginea vizei, fără a afecta lizibilitatea
menţiunilor de pe viză şi elementele de securitate ale colantului de viză. Dacă trebuie
aplicate mai multe ştampile (de exemplu, în cazul unei vize cu intrări multiple), trebuie să
se utilizeze pagina alăturată celei pe care pe care a fost aplicată viza. Dacă respectiva
pagină nu este utilizabilă, ştampila se aplică pe pagina următoare. Ștampila nu se aplică pe
banda de citire optică, nici pe datele personale sau pe alte pagini unde sunt înscrise
menţiuni formale originare.
* Practici recomandate:
- ştampilele trebuie aplicate, pe cât posibil, în ordine cronologică, pentru a găsi mai uşor
ultima dată la care persoana a trecut frontiera;
- ştampila de ieşire trebuie aplicată în apropierea ştampilei de intrare;
- ştampila trebuie să fie fixată în poziţie orizontală, astfel încât să poată fi citită cu uşurinţă;
- nicio ştampilă nu trebuie aplicată peste ştampile deja existente, inclusiv peste cele
aplicate de alte ţări.
RO 37 RO

4.7 Pentru a face dovada intrării sau ieşirii se utilizează diferite tipuri de ştampile (o ştampilă
dreptunghiulară pentru intrare, o ştampilă dreptunghiulară cu colţuri rotunjite pentru
ieşire). Aceste ştampile conţin litera (literele) care desemnează ţara, precum şi postul de
frontieră, data, numărul verificării şi o pictogramă care precizează mijlocul de deplasare la
intrare şi la ieşire (terestru, aerian sau maritim).
Întrebările privind ştampilele de intrare şi de ieşire, precum şi documentaţia cu privire la
ştampile falsificate, pierdute sau aplicate incorect sunt centralizate de punctele de contact
înfiinţate în acest scop de fiecare stat <strong>Schengen</strong>.
4.8 Fiecare punct de trecere a frontierei trebuie să păstreze un registru al ştampilelor de intrare
şi de ieşire înmânate şi returnate de fiecare poliţist de frontieră care efectuează verificările.
Acesta va conţine, de asemenea, referinţa fiecărei ştampile, care ar putea fi necesară în
efectuarea unor comparări ulterioare.
În cazul în care ştampilele nu sunt utilizate, acestea trebuie încuiate, accesul fiind permis
numai poliţiştilor de frontieră autorizaţi.
4.9 Codurile de securitate ale ştampilelor trebuie modificate la intervale regulate, care nu
depăşesc o lună.
4.10 Dacă, la ieşire, se constată că documentul de călătorie al unui resortisant al unei ţări terţe
nu are ştampilă de intrare, poliţistul de frontieră poate prezuma că titularul a intrat ilegal pe
teritoriul statelor <strong>Schengen</strong> şi/sau a depăşit durata maximă a şederii. Dacă acesta este
cazul, se poate aplica o pedeapsă, în conformitate cu legislaţia internă.
4.11 Cu toate acestea, dacă resortisantul ţării terţe prezintă, prin orice mijloc, elemente de probă
credibile, precum bilete de călătorie sau documente justificative ale prezenţei sale în afara
teritoriului statelor membre, nicio pedeapsă nu trebuie aplicată şi poliţistul de frontieră are
obligaţia să elibereze persoanei respective fie o confirmare specială pe un formular, fie,
dacă legislaţia internă prevede astfel, să indice direct în documentul de călătorie data şi
locul trecerii frontierei externe de către aceasta.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolul 10 şi anexa IV);
- Directiva 2004/38/CE (articolul 5);
RO 38 RO

- Convenţia <strong>Schengen</strong> (articolul 21).
5. Relaxarea verificărilor la frontieră
5.1 Verificările la frontierele externe pot face obiectul unei relaxări în cazul unor împrejurări
excepţionale şi neprevăzute. Respectivele împrejurări excepţionale şi neprevăzute sunt
considerate a fi acele evenimente imprevizibile care provoacă o intensificare a traficului,
astfel încât timpul de aşteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de
îndelungat şi au fost epuizate toate resursele în ceea ce priveşte personalul, mijloacele şi
organizarea. Acesta ar putea fi cazul, de exemplu, dacă o inundaţie sau o altă catastrofă
naturală, care împiedică trecerea frontierei la alte puncte de trecere a frontierei, astfel încât
fluxurile de trafic a mai multor puncte de trecere a frontierei sunt direcţionate către un
singur punct de trecere a frontierei.
5.2 În caz de relaxare a verificărilor la frontieră, verificările la intrare sunt, în principiu,
prioritare în raport cu verificările la ieşire. Decizia de relaxare a verificărilor trebuie luată
de poliţistul de frontieră responsabil pentru punctul de trecere a frontierei în cauză.
Relaxarea respectivă a verificărilor trebuie să fie temporară, adaptată împrejurărilor care o
determină şi pusă în aplicare progresiv.
5.3 Chiar şi în cazul relaxării verificărilor la frontieră, poliţistul de frontieră trebuie să
ştampileze documentele de călătorie ale resortisanţilor ţărilor terţe, atât la intrare, cât şi la
ieşire, în conformitate cu punctul 4, secţiunea I, şi trebuie să efectueze cel puţin o
verificare minimă.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolul 8)
6. Refuzul intrării
6.1 Intrarea trebuie refuzată resortisanţilor ţărilor terţe în următoarele cazuri:
a) nu deţin documente de călătorie valabile;
b) deţin documente de călătorie false (contrafăcute/falsificate);
RO 39 RO

c) nu deţin o viză valabilă, în cazul obligativităţii acesteia, sau un permis de
şedere eliberat de un stat <strong>Schengen</strong>;
d) deţin vize sau permise de şedere false (contrafăcute/falsificate);
e) nu deţin documentaţia corespunzătoare, care să justifice scopul şi condiţiile
şederii;
f) au stat deja trei luni în decursul unei perioade de şase luni pe teritoriul statelor
<strong>Schengen</strong>;
g) nu deţin suficiente mijloace de subzistenţă în raport cu durata sau tipul şederii,
sau mijloace pentru întoarcerea în ţara de origine sau de tranzit;
h) sunt persoane semnalate ca inadmisibile în SIS sau în bazele de date naţionale;
i) reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă, sănătatea
* Exemple:
publică sau relaţiile internaţionale ale unuia sau mai multor state <strong>Schengen</strong>.
1) O echipă de ciclişti din Nigeria pleacă în Ucraina, susţinând că vor participa la o cursă
de ciclism organizată în această ţară. Ei sosesc la aeroportul din Varşovia (Polonia),
declarând că vor ajunge în Ucraina cu autobuzul. În timpul verificării în prima linie se
constată că, deşi deţin o viză de tranzit valabilă pentru Polonia, nu deţin o viză valabilă
pentru a intra în Ucraina. Întrebări mai aprofundate le sunt adresate în a doua linie, unde ei
prezintă un document care confirmă participarea la cursă şi susţin că nu va fi nicio
problemă în obţinerea vizelor la frontiera ucraineană. Cu toate acestea, cicliştii nici nu se
află în posesia bicicletelor necesare pentru cursă, nici nu pot explica în mod convingător
unde şi cum şi le vor procura, odată ajunşi în Ucraina. După consultarea poliţiştilor de
frontieră ucraineni în legătură cu acest subiect şi ţinând cont de avizul lor negativ privind
posibilitatea eliberării unei vize la frontieră în respectivul caz, se adoptă o decizie de refuz
a intrării.
2) Un cetăţean moldovean ajunge la frontiera ungaro-ucrainiană cu maşina, declarând că se
deplasează în Germania în scopuri turistice. La verificarea în prima linie se constată că
acesta nu este în măsură să prezinte niciun document (rezervare de hotel, scrisoare de
invitaţie etc), care să dovedească că va sta în Germania sau că dispune de suficiente
RO 40 RO

mijloace de subzistenţă pentru a acoperi cheltuielile de şedere şi de întoarcere. În acest caz,
se adoptă o decizie de refuz al intrării.
3) Un cetăţean tunisian soseşte la aeroportul Schipol (Ţările de Jos). Scopul călătoriei este
vizitarea rudelor (fraţi şi surori), care au reşedinţa în Bruxelles (Belgia). El deţine o viză
<strong>Schengen</strong> valabilă, un bilet de întoarcere şi o scrisoare de invitaţie/garanţie din partea
gazdelor sale belgiene. Cu toate acestea, scrisoarea nu este autentificată de autorităţile
belgiene competente (astfel cum prevede legea din Belgia). În acest caz, înaintea adoptării
unei decizii permiţând sau nu intrarea, trebuie efectuate verificări suplimentare, precum:
examinarea paşaportului, pentru a vedea dacă persoanei respective i s-au mai eliberat vize
<strong>Schengen</strong>; compararea ştampilelor anterioare de intrare/ieşire, pentru a vedea dacă, în
trecut, persoana respectivă a depăşit durata şederii pe teritoriul <strong>Schengen</strong>; contactarea
autorităţilor belgiene competente, pentru a se solicita efectuarea verificărilor necesare
privind gazdele. Scopul acestora este verificarea bunei credinţe a persoanei respective; se
va adopta o decizie numai pe baza rezultatului acestor verificări.
4) Un avion din direcţia Shanghai aterizează pe aeroportul Helsinki-Vantaa (Finlanda).
OMS a declarat o urgenţă de sănătate publică, de interes internaţional (pe baza riscului de
SARS), care necesită adoptarea unor măsuri de precauţie stricte în cazul tuturor pasagerilor
sosiţi din China. Toţi călătorii sunt solicitaţi să completeze un formular de reperare,
conţinând numărul locului în avion şi datele de contact, în eventualitatea reperării lor
ulterioare. În terminalul aeroportului, toţi pasagerii trec printr-un culoar special, echipat cu
material medical. Unii resortisanţi chinezi şi unii resortisanţi UE prezintă simptome de
SARS şi sunt încă contagioşi. În urma consultării medicilor, a fost adoptată decizia
interdicţiei de intrare pentru resortisanţii chinezi şi spitalizarea imediată a resortisanţilor
UE, datorită ameninţării grave de răspândire a bolii. Ceilalţi pasageri ai avionului sunt
contactaţi, făcându-se apel la datele din formularele de reperare şi li se solicită să se
prezinte la medic. Aceasta nu exclude posibilitatea adoptării unor măsuri alternative,
precum carantina, dacă este cazul şi este justificată din motive de sănătate publică.
5) Un grup de suporteri ai unei echipe de fotbal din Ucraina sosesc la frontiera polono-
ucraineană. Ei călătoresc cu autocarul. În timpul verificărilor la frontieră, se constată că
deţin anumite obiecte periculoase, precum bâte de baseball, arme de timp nunchaku, cuţite
şi alte obiecte susceptibile să fie utilizate pentru agresarea altor persoane. În acest caz,
RO 41 RO

intrarea trebuie refuzată din motive de ordine publică, cu excepţia cazului în care călătorii
acceptă să predea echipamentul periculos înaintea trecerii graniţei poloneze.
6) Un grup de tineri turişti marocani care călătoresc cu feribotul de la Tanger, ajung în
portul Alicante (Spania). Itinerarul grupului include două oraşe din Spania (Barcelona şi
Madrid), precum şi mai multe oraşe din Franţa. Ei se întorc în Maroc cu avionul, de pe
aeroportul Paris-Charles de Gaulle; deţin bilete valabile pentru întoarcere. În urma
verificării la frontieră, se constată că unul dintre ei nu deţine o viză <strong>Schengen</strong> valabilă, dar
respectivul invocă lipsa de timp pentru obţinerea acesteia. Scopul călătoriei este verificat şi
tinerii deţin suficiente mijloace de subzistenţă. Cu toate acestea, persoana în cauză nu
poate dovedi în niciun mod că nu a putut solicita o viză în avans şi nici că există motive
imprevizibile sau imperative care să îi permită trecerea frontierei. În acest caz, şi în lipsa
oricăror motive umanitare şi/sau obligaţii internaţionale, acestei persoane fără viză i se va
refuza intrarea.
7) O familie rusă trece frontiera estoniană cu maşina. Cu toate acestea, se constată că
vehiculul are o problemă mecanică gravă (de exemplu, frânele nu funcţionează), care ar
putea pune alte persoane în pericol. În aceste condiţii, călătorii nu sunt autorizaţi să intre cu
maşina respectivă, atât timp cât problema nu este rezolvată. Totuşi, dacă toate celelalte
condiţii de intrare sunt îndeplinite, familia trebuie să primească permisiunea să treacă
frontiera, pe jos sau utilizând oricare alt mijloc de transport.
6.2 Un stat membru poate decide în mod excepţional să nu refuze intrarea şi să permită
intrarea unui resortisant al unei ţări terţe pe teritoriul său în următoarele cazuri:
a) din motive umanitare, de interes naţional sau în temeiul unor obligaţii
internaţionale (de exemplu, dacă o persoană solicită azil, sau are nevoie într-un
alt mod de protecţie internaţională);
b) dacă o persoană care nu deţine o viză îndeplineşte criteriile de eliberare a vizei
la frontieră (punctul 7, secţiunea I);
c) dacă persoana deţine un permis de şedere sau o viză de întoarcere eliberată de
un stat <strong>Schengen</strong>, care îi permite să tranziteze şi să intre pe teritoriul unui astfel
de stat. Cu toate acestea, tranzitul poate fi refuzat în cazul în care există o
semnalare privind persoana respectivă în baza de date naţională.
RO 42 RO

* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolele 1, 3, 5)
6.3 Persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie li se poate
refuza intrarea numai din motive de ordine publică sau siguranţă publică, de exemplu
atunci când conduita lor reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la
adresa unui interes fundamental al societăţii.
6.3.1. În consecinţă, o semnalare în SIS nu poate fi considerată, în sine, ca un motiv suficient
pentru a refuza automat intrarea acestor persoane; într-un astfel de caz, poliţistul de
frontieră trebuie să evalueze amănunţit situaţia şi să o aprecieze în lumina principiilor de
mai sus.
În cazul în care semnalarea a fost emisă de un alt stat <strong>Schengen</strong>, poliţistul de frontieră
trebuie să contacteze imediat, prin intermediul reţelei birourilor SIRENE sau prin alte
mijloace disponibile, autorităţile competente ale statului <strong>Schengen</strong> care a introdus
semnalarea. Acesta din urmă trebuie să verifice, în special, motivul (motivele) introducerii
semnalării şi dacă motivele respective sunt în continuare valabile. Aceste informaţii trebuie
transmise imediat autorităţilor statului membru solicitant.
Pe baza informaţiilor primite, autorităţile competente vor face o evaluare luând în calcul
criteriile explicate mai sus. Pe această bază, poliţistul de frontieră va admite sau va refuza
intrarea persoanei respective.
Dacă nu este posibil să se obţină informaţii într-un termen rezonabil, persoanei respective
trebuie să i se acorde permisiunea de a intra pe teritoriu. În acest caz, poliţiştii de frontieră,
precum şi alte autorităţi naţionale competente, pot efectua verificările necesare după ce
persoana respectivă a intrat pe teritoriu şi pot adopta ulterior, dacă este cazul, măsurile
corespunzătoare.
Cele de mai sus nu aduc atingere altor acţiuni care urmează să fie întreprinse în urma unei
semnalări SIS, precum arestarea persoanei, adoptarea măsurilor de protecţie etc.
* Temeiul juridic/Jurisprudenţa:
- Directiva 2004/38/CE (articolele 27-33)
RO 43 RO

Decizia 2119/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 septembrie 1998 de
creare a unei reţele de supraveghere epidemiologică şi control al bolilor transmisibile în
Comunitate (JO L 268, 3.10.1998, p.1)
Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie
2004 de creare a unui Centru European de prevenire şi control al bolilor (JO L 142,
30.4.2004, p. 1)
- Hotărârea CEJ din 3 iulie 1980, cauza C 157/79. Regina / Stanislaus Pieck
- Hotărârea CEJ din 31 ianuarie 2006, cauza C 503/03, Comisia / Spania
6.3.2. Dacă o persoană care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie nu deţine
documentele necesare de călătorie sau vizele necesare, în cazul obligativităţii acestora,
statul membru în cauză trebuie, înainte să returneze persoana respectivă, să îi ofere orice
posibilitate rezonabilă să obţină documentele necesare sau să îi fie aduse într-un interval
rezonabil de timp, ori să confirme sau să dovedească prin alte mijloace că beneficiază de
dreptul la liberă circulaţie.
În cazul în care un resortisant al unei ţări terţe, care este membru de familie al unui
cetăţean UE/SEE, nu deţine viza obligatorie, dar îşi poate proba identitatea şi legătura
familială cu un cetăţean UE/SEE, şi în cazul în care nu există nicio dovadă care să ateste că
acesta reprezintă un pericol pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea
publică a statelor membre, trebuie să i se elibereze viza la frontieră. Această viză trebuie
eliberată gratuit (a se vedea şi punctul 7.10. secţiunea I).
* Temeiul juridic/Jurisprudenţa:
- Directiva 2004/38/CE (articolele 5 şi 27-33)
- Hotărârea CEJ din 25 iulie 2007, cauza C 459/99, MRAX / Belgia
- Hotărârea CEJ din 17 februarie 2005, cauza C 215/03, Salah Oulane / Minister voor
Vreemdelingenzaken en Integratie
6.4 În cazul în care refuză intrarea unor resortisanţi ai unei ţări terţe, agentul de control trebuie:
a) să completeze un formular de refuz al intrării, menţionând motivul (motivele)
refuzului şi să îl înmâneze resortisantului ţării terţe în cauză, care trebuie să
semneze formularul şi să primească un exemplar după semnare. În cazul în
RO 44 RO

care resortisantul ţării terţe refuză să semneze, poliţistul de frontieră va indica
refuzul în formular, la rubrica „observaţii”;
b) să aplice pe paşaport o ştampilă de intrare, barată de o cruce cu cerneală neagră
indelebilă, şi să scrie lângă aceasta, în partea dreaptă, de asemenea cu cerneală
indelebilă, litera (literele) corespunzătoare motivului (motivelor) de refuz al
intrării, a căror listă este conţinută în formularul de refuz al intrării (a se vedea
mai jos).
Exemplu de ştampilă barată:
Literă care indică motivul de refuz al intrării, în
conformitate cu formularul
6.5 În cazul în care agentul responsabil de verificări constată că deţinătorul unei vize <strong>Schengen</strong>
a fost semnalat în SIS în vederea refuzării intrării, acesta trebuie să anuleze viza, aplicând
menţiunea „ANULAT”, printr-o ştampilă.
6.6 Viza uniformă nu trebuie anulată numai pe baza faptului că resortisantul ţării terţe nu a fost
în măsură să furnizeze documentul (documentele) justificativ(e), necesar(e) pentru
justificarea scopului călătoriei. În acest din urmă caz, poliţistul de frontieră trebuie să
efectueze cercetări suplimentare, pentru a evalua dacă persoana a obţinut viza în mod
fraudulos şi dacă aceasta reprezintă un risc legat de imigraţia ilegală. Dacă este necesar,
poliţistul de frontieră va contacta autorităţile competente din statul <strong>Schengen</strong> care a eliberat
viza. Numai în cazul în care s-a confirmat faptul că viza respectivă a fost obţinută în mod
fraudulos, aceasta trebuie anulată de poliţistul de frontieră. Pentru detalii suplimentare, a se
vedea punctul 8.1, secţiunea I
Bună practică: anularea unei ştampile de intrare sau de ieşire în alte cazuri decât
refuzul intrării:
RO 45 RO

Pot exista cazuri în care o ştampilă deja aplicată pe paşaport trebuie anulată (de exemplu,
dacă, din greşeală, poliţistul de frontieră a aplicat o altă ştampilă). În astfel de cazuri,
călătorul nu poartă nicio responsabilitate şi, în consecinţă, ştampila nu poate fi anulată în
acelaşi mod ca în cazul unei persoane căreia îi este refuzată intrarea. Se recomandă, prin
urmare, ca ştampila să fie anulată prin bararea colţului superior din partea stângă cu două
linii paralele, conform exemplului de mai jos:
6.7 Toate persoanele cărora le-a fost refuzată intrarea au dreptul la o cale de atac împotriva
acestei decizii, în conformitate cu legislaţia internă. Resortisantului ţării terţe i se pun la
dispoziţie informaţii scrise cu privire la punctele de contact în măsură să îi comunice
informaţii legate de reprezentanţii competenţi să acţioneze în numele său.
6.8 Dacă intrarea este refuzată unei persoane care beneficiază de dreptul comunitar la
liberă circulaţie, poliţistul de frontieră trebuie să îi înmâneze întotdeauna o decizie scrisă.
Decizia trebuie redactată astfel încât persoana în cauză să poată înţelege conţinutul şi
implicaţiile acesteia. Decizia trebuie să includă, de asemenea, indicaţii precise şi concrete
privind motivele de ordine publică sau securitate publică pe care se bazează decizia, cu
excepţia cazului în care acest lucru contravine intereselor siguranţei statului. Totodată,
decizia trebuie să precizeze instanţa judecătorească sau autoritatea administrativă la care
persoana în cauză poate contesta decizia şi termenul pentru contestare.
6.9 Decizia de refuz al intrării trebuie pusă imediat în aplicare.
6.10 În cazul în care resortisantul ţării terţe a ajuns la frontieră prin intermediul unui operator de
transport aerian, maritim sau terestru, acesta din urmă trebuie să îşi asume din nou
responsabilitatea pentru acesta. În special, operatorul de transport are obligaţia să returneze
resortisanţii ţărilor terţe în statul terţ din care aceştia au fost transportaţi, sau în statul terţ
care a eliberat documentul de călătorie cu care au efectuat călătoria sau într-un alt stat terţ
în care intrarea lor este garantată. În cazul în care resortisantul ţării terţe, care a făcut
RO 46 RO

obiectul unei decizii de refuz al intrării, nu poate fi returnat imediat, operatorul de transport
este obligat să îşi asume toate costurile legate de de cazare, întreţinere şi călătoria de
întoarcere. Dacă operatorul de transport nu este în măsură să returneze resortisantul ţării
terţe, el este obligat să asigure returnarea acestuia prin orice alte mijloace (de exemplu,
prin contactarea altui operator de transport).
6.11 Operatorului de transport trebuie să i se aplice pedepse în conformitate cu Directiva
2001/51/CE şi cu legislaţia internă.
6.12 Poliţiştii de frontieră trebuie să adopte toate măsurile corespunzătoare, luând în considerare
împrejurările locale, pentru a preîntâmpina intrarea ilegală a resortisanţilor ţărilor terţe
cărora le-a fost refuzată intrarea (de exemplu, asigurându-se că nu părăsesc zona de tranzit
a unui aeroport sau interzicându-le să debarce într-un port).
* Temeiul juridic:
- Directiva 2004/38/CE (articolele 5 şi 27-33);
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolul 13 şi anexa V);
- Convenţia <strong>Schengen</strong> (articolul 26);
- Directiva 2001/51/CE.
7. Eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit
7.1 Tipurile de vize uniforme <strong>Schengen</strong> (valabile pentru teritoriul tuturor statelor <strong>Schengen</strong>) 5 :
– „viză de tranzit aeroportuar” (viză de tip „A”): poate fi solicitată resortisanţilor ţărilor
terţe pentru a trece prin zona de tranzit internaţional a aeroporturilor din statele
<strong>Schengen</strong>, prin derogare de la principiile de liber tranzit stabilite în anexa 9 la
Convenţia de la Chicago privind aviaţia civilă internaţională;
– „viză de tranzit” (viză de tip „B”): conferă titularului, călătorind dintr-o ţară terţă în
alta, dreptul să tranziteze teritoriul statelor <strong>Schengen</strong> o dată, de două ori sau, în mod
excepţional, de mai multe ori. Fiecare perioadă de tranzit nu poate depăşi cinci zile
(exemplu: o călătorie din Turcia în Albania, cu tranzitarea Greciei);
5 Aceste vize sunt eliberate numai de statele care pun în aplicare în întregime acquis-ul <strong>Schengen</strong>.
RO 47 RO

– „viză de scurtă şedere” (viză de tip „C”): conferă titularului dreptul la o şedere care să
nu depăşească trei luni pe teritoriile statelor <strong>Schengen</strong>. Durata şederii nu poate depăşi
trei luni în decursul unei perioade de şase luni consecutive de la data primei intrări;
– „viză naţională” (viză de tip „D”): eliberată de un stat <strong>Schengen</strong> pentru lungă şedere
(pentru studii, activitatea profesională etc) şi care este emisă în conformitate cu
procedurile prevăzute de legislaţia internă. Validitatea teritorială a unei astfel de vize
este limitată la teritoriul statului emitent (cu excepţia cazului vizelor „D + C”
menţionate mai jos). Cu toate acestea, titularii unei astfel de vize au dreptul să tranziteze
teritoriul altor state <strong>Schengen</strong>, pentru a ajunge şi a intra, pentru prima dată, în statul
emitent, cu condiţia să deţină un document de călătorie valabil şi să nu figureze ca
inadmisibili pe lista naţională de semnalări a ţării pe care intenţionează să o tranziteze.
– „viză naţională cu valoare concomitentă de viză de viză de scurtă şedere” (viză de tip
„D + C”): eliberată (pentru lungă şedere) de un stat <strong>Schengen</strong>, dar care este valabilă, în
acelaşi timp, pentru a călători în alte state <strong>Schengen</strong> pentru o perioadă de maximum trei
luni de la data iniţială de valabilitate. O astfel de viză este eliberată în conformitate cu
criteriile şi condiţiile comune prevăzute pentru eliberarea vizelor uniforme de scurtă
şedere. Exemplu: o viză „D + C” eliberată de Franţa autorizează nu numai şederea pe
teritoriul francez pe toată durata vizei, ci şi deplasarea către toate celelalte state
<strong>Schengen</strong> pentru o perioadă de maximum trei luni, începând cu data de valabilitate
menţionată pe colantul de viză;
– „viză colectivă”: deopotrivă o viză de tranzit sau de scurtă şedere, cu o durată de
valabilitate de maximum 30 de zile, care poate fi aplicată pe un paşaport colectiv – cu
excepţia cazului în care legislaţia internă prevede dispoziţii contrare – eliberat unui grup
de străini, constituit înaintea adoptării deciziei de a efectua călătoria, cu condiţia ca
membrii grupului să intre pe teritoriu, să rămână şi să părăsească teritoriul în grup.
Vizele colective se pot elibera unor grupuri formate din 5 până la 50 de persoane.
Responsabilul grupului trebuie să deţină un paşaport individual şi, dacă este necesar, o
viză individuală. Aceste prevederi nu aduc atingere dispoziţiilor specifice privind
eliberarea vizelor la frontiere pentru grupurile de marinari (punctul 7.9, secţiunea I);
– „viză cu valabilitate teritorială limitată” (viză de tip „LTV B” sau „LTV C”): viză de
scurtă şedere care conferă titularului dreptul de a rezida pe teritoriul sau de a tranzita
teritoriul statului <strong>Schengen</strong> emitent sau teritoriile mai multor state <strong>Schengen</strong>. În acest
RO 48 RO

caz, valabilitatea teritorială (pentru unul sau mai multe state <strong>Schengen</strong>) este indicată pe
colantul de viză. Eliberarea unei astfel de vize are un caracter excepţional. Poliţistii de
frontieră trebuie să informeze întotdeauna autorităţile centrale, într-un interval de 72 de
ore de la eliberarea vizei de tip LTV, precizând datele persoanei beneficiare şi motivele
care au stat la baza eliberării vizei respective.
* Temeiul juridic:
- Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului;
- Convenţia <strong>Schengen</strong> (articolele 9 – 17).
- Instrucţiunile consulare comune
* Link-uri:
- Procedura de completare a colantului de viză;
- Modele de colante de viză completate (instrucţiuni suplimentare);
- Exemple de colante de viză emise de statele membre (cu fotografii).
7.2 Vizele pot fi eliberate la frontieră, cu condiţia ca resortisantul ţării terţe:
(a) să deţină un document valabil, care îi conferă dreptul să treacă frontiera;
(b) să poată justifica scopul călătoriei şi deţinerea de suficiente mijloace de
subzistenţă;
(c) să nu facă obiectul unei semnalări în SIS ca inadmisibil şi să nu reprezinte o
ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau
relaţiile internaţionale ale statelor <strong>Schengen</strong>;
(d) să poată dovedi că nu a putut solicita o viză în avans, în principal datorită
timpului limitat avut la dispoziţie;
(e) să prezinte documente justificative privind existenţa unor motive
imprevizibile sau imperative care justifică intrarea.
În plus, poliţistul de frontieră trebuie să poată verifica dacă întoarcerea
persoanei în ţara de origine sau într-o ţară terţă este asigurată.
RO 49 RO

7.3 Viza se poate elibera:
Eliberarea unei vize la frontieră (şi nu în cadrul consulatului/ambasadei,
care reprezintă regula) trebuie să rămână excepţională. Sarcina probării
motivelor pentru care viza nu a putut fi solicitată la consulat şi, în
consecinţă, pentru care aceasta trebuie eliberată la frontieră, revine
resortisantului ţării terţe în cauză.
a) fără restricţii de valabilitate teritorială (viză uniformă <strong>Schengen</strong>, valabilă pentru toate
statele <strong>Schengen</strong>). În acest caz, viza poate fi:
– viză de scurtă şedere (tip C);
– viză de tranzit (tip B). Acest tip de viză poate fi eliberat solicitantului la frontieră numai
în cazul în care acesta deţine o viză valabilă pentru toate celelalte ţări de tranzit şi de
destinaţie din afara spaţiului <strong>Schengen</strong>. Această viză trebuie să autorizeze tranzitarea
teritoriului (teritoriilor) statului (statelor) <strong>Schengen</strong> în cauză.
b) cu valabilitatea teritorială limitată ("LTV C" or "LTV B").
În ambele cazuri, viza eliberată nu trebuie să permită mai mult de o intrare. Valabilitatea
vizei de scurtă şedere nu trebuie să depăşească 15 zile; valabilitatea vizei de tranzit nu
trebuie să depăşească 5 zile.
7.4 Viza nu poate fi aplicată pe un document de călătorie care nu este valabil. În cazul în care
un document nu este recunoscut ca fiind valabil de unele state <strong>Schengen</strong>, viza eliberată
trebuie să fie limitată teritorial. În cazul în care documentul de călătorie nu este recunoscut
de ţara care eliberează viza, colantul de viză trebuie să fie aplicat pe un formular separat.
7.5 În principiu, nu i se poate elibera viză la frontieră unui resortisant al unei ţări terţe,
aparţinând unei categorii de persoane pentru care se impune consultarea uneia sau mai
multor autorităţi centrale ale celorlalte state <strong>Schengen</strong>. Cu toate acestea, acestor persoane li
se poate elibera viză la frontieră în cazuri excepţionale, respectiv din motive umanitare,
de interes naţional sau în temeiul unor obligaţii internaţionale.
*Exemple:
a) Vize eliberate la frontieră din motive umanitare:
RO 50 RO

- boală gravă şi subită a unei rude apropiate sau a altor persoane apropiate;
- decesul unei rude apropiate sau al altor persoane apropiate;
- intrare solicitată pentru acordarea primului ajutor medical şi/sau psihologic şi, în mod
excepţional, continuarea unui tratament în statul <strong>Schengen</strong> în cauză, în special ca urmare a
unui accident, precum un naufragiu în ape aflate în apropierea unui stat <strong>Schengen</strong>, ori alte
situaţii de salvare şi de catastrofă.
b) Vize eliberate la frontieră din motive de interes naţional:
- Intrarea unor membri ai guvernului (şef de guvern, miniştrii) ai unei ţări cu care statul
membru în cauză are relaţii diplomatice, în cazul în care sunt furnizate motive oficiale şi în
cazul în care persoanele îşi pot dovedi calitatea;
- Intrare în vederea participării la întrevederi cu reprezentanţii statului membru în cauză, cu
condiţia prezentării unei scrisori de invitaţie. Dacă este posibil, trebuie să se telefoneze
persoanei sau organizaţiei care a trimis invitaţia, pentru a verifica autenticitatea scrisorii;
- Intrarea unor persoane bine cunoscute în viaţa publică (de exemplu, personalităţi ale
lumii politice, economice, ştiinţifice sau culturale);
- Interese politice externe majore ale unui stat <strong>Schengen</strong>.
N.B. Ca regulă, motivele excepţionale enumerate mai sus pot fi extinse asupra însoţitorilor.
În cazul unei delegaţii, dacă există îndoieli, autoritatea naţională competentă poate fi
solicitată să adopte o decizie.
7.6 Vizele eliberate la frontieră trebuie înregistrate pe o listă.
7.7 Taxele care urmează să fie aplicate pentru eliberarea vizei la frontieră sunt echivalente
celor aplicate de un consulat. Cu toate acestea, vizele la frontieră pot să fie eliberate şi
gratuit.
Dispoziţii specifice privind marinarii:
7.8 Marinarilor li se aplică dispoziţii speciale pentru eliberarea vizelor de tranzit la frontieră.
Se poate elibera o viză de tranzit la frontieră unui marinar care este supus obligativităţii
vizei pentru a trece frontierele externe, în cazul în care:
RO 51 RO

– îndeplineşte condiţiile menţionate la punctul 7.2, secţiunea I;
– deţine o viză valabilă pentru toate ţările de tranzit şi de destinaţie din afara spaţiului
<strong>Schengen</strong>;
– motivul trecerii frontierei este îmbarcarea, reîmbarcarea sau debarcarea de pe o navă pe
care va lucra sau a lucrat ca marinar.
7.9 Marinarilor de aceeaşi cetăţenie şi care călătoresc în grup de minimum cinci persoane şi
maximum cincizeci de persoane li se poate elibera o viză colectivă de tranzit la frontieră,
care trebuie aplicată pe un formular separat. Formularul trebuie să includă numele şi
prenumele, data naşterii, naţionalitatea şi numărul documentului de călătorie.
Această viză de grup poate fi eliberată numai dacă fiecare dintre marinari îndeplineşte
condiţiile de eliberare a vizei la frontieră.
Înaintea eliberării vizei la frontieră unui (unor) marinar(i) în tranzit, autorităţile naţionale
competente trebuie să efectueze un schimb de informaţii în conformitate cu instrucţiunile
menţionate în anexa la Regulamentul (CE) nr. 415/2003.
Reguli speciale privind eliberarea vizelor la frontieră membrilor de familie ai cetăţenilor UE/SEE,
care sunt resortisanţi ai unor ţări terţe, supuse obligativităţii vizei:
7.10 În cazul în care un membru de familie al unui cetăţean UE/SEE, însoţind un cetăţean
UE/SEE sau alăturându-se unui cetăţean UE/SEE, ajunge la frontieră fără să deţină viza
necesară, statul membru în cauză trebuie, înainte să îl returneze, să îi ofere orice
posibilitate rezonabilă de a confirma sau de a dovedi prin alte mijloace că beneficiază de
dreptul la liberă circulaţie. Dacă acesta reuşeşte în acest demers şi dacă nu există nicio
dovadă care să ateste că reprezintă un pericol pentru ordinea publică, securitatea internă
sau sănătatea publică a statelor membre, trebuie să i se elibereze viza fără întârziere la
frontieră. Viza trebuie eliberată gratuit.
* Temeiul juridic:
- Directiva 2004/38/CE (articolul 5);
- Regulamentul (CE) nr. 415/2003 al Consiliului;
- Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului; astfel cum a fost modificat prin
Regulamentul (CE) nr. 334/2002 al Consiliului;
- Regulamentul (CE) nr. 333/2002;
RO 52 RO

- Hotărârea CEJ din 25 iulie 2002, cauza C 459/(9, MRAX / Belgia.
8. Anularea, revocarea şi reducerea perioadei de valabilitate a vizelor uniforme <strong>Schengen</strong>
Anularea:
8.1 Anularea unei vize uniforme <strong>Schengen</strong> la frontieră vizează să împiedice intrarea în spaţiul
<strong>Schengen</strong> a persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile de intrare pe teritoriul statelor
<strong>Schengen</strong>.
O viză uniformă trebuie să fie întotdeauna anulată în următoarele cazuri:
– titularul vizei este semnalat în Sistemul de Informaţii <strong>Schengen</strong> (SIS), care indică
interdicţia de intrare sau faptul că viza a fost contrafăcută sau falsificată;
– în cazul în care există motive întemeiate pentru a crede că viza a fost obţinută în mod
fraudulos (de exemplu, dacă este evident că, pentru a obţine viza, persoana a
falsificat/contrafăcut documentele justificative).
Cu toate acestea, viza nu trebuie să fie anulată automat de fiecare dată când unei persoane i
se refuză intrarea. Dacă, de exemplu, persoana nu poate dovedi, atunci când trece frontiera,
că deţine suficiente mijloace de subzistenţă, intrarea trebuie să îi fie refuzată, dar acest
refuz nu trebuie să ducă la anularea automată a vizei, în special dacă este o viză <strong>Schengen</strong>
eliberată de un alt stat <strong>Schengen</strong> (a se vedea, de asemenea, punctul 6.5 şi punctul 6.6,
secţiunea I).
8.2. În cazul în care viza este anulată, trebuie aplicată următoarea procedură:
– menţiunea „ANULAT” trebuie aplicată printr-o ştampilă pe colantul de viză şi cuvântul
„viză” trebuie tăiat cu cerneală indelebilă;
– poliţistul de frontieră trebuie să anuleze elementul optic variabil al vizei, utilizând un
instrument ascuţit (de exemplu, un stilou sau un obiect asemănător). Scopul este ca
elementul optic variabil să nu poată fi dezlipit de pe viză şi utilizat în mod abuziv.
8.3 Poliţistul de frontieră trebuie să semnaleze anularea vizei autorităţilor centrale, care – dacă
viza a fost eliberată de un alt stat <strong>Schengen</strong> – vor informa în termen de 72 de ore
autorităţile competente ale statului care a eliberat viza anulată. Următoarele date trebuie să
fie transmise:
RO 53 RO

Revocare:
– numele, prenumele şi data naşterii titularului vizei;
– naţionalitatea titularului vizei;
– tipul şi numărul documentului de călătorie;
– numărul colantului de viză;
– categoria vizei;
– data şi locul eliberării vizei;
– data şi motivele anulării.
8.4 Revocarea unei vize permite anularea perioadei de valabilitate rămase, chiar ulterior
intrării persoanei în ţară. Viza trebuie să fie revocată dacă titularul nu mai îndeplineşte
condiţiile de şedere legală pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>.
Orice revocare/reziliere a vizei trebuie notificată autorităţilor centrale – care, la rândul lor,
vor informa autorităţile centrale ale statului <strong>Schengen</strong> emitent – în conformitate cu
procedura prevăzută în cazul anulării vizei.
Reducerea perioadei de valabilitate a vizei:
8.5. Reducerea perioadei de valabilitate a vizei poate interveni în cazul în care se constată că
titularul nu deţine mijloace suficiente de subzistenţă pentru durata şederii preconizate
iniţial. De asemenea, aceasta se poate produce anterior expulzării unui resortisant al unei
ţări terţe (ultima zi de valabilitate a vizei corespunde cu data stabilită pentru expulzarea
resortisantului ţării terţe).
Reducerea perioadei de valabilitate a vizei trebuie semnalată în acelaşi mod ca în cazul
anulării şi revocării.
* Temeiul juridic:
- Instrucţiile consulare comune (anexa 14);
- Decizia SCH/Com-ex(93)24.
RO 54 RO

9. Regimurile speciale de tranzit
9.1 Documentul de facilitare a tranzitului (FTD) şi documentul de facilitare a tranzitului
feroviar (FRTD)
9.1.1 La 1 iulie 2003, a intrat în vigoare un nou regim de călătorie pentru tranzitul între
Kaliningrad şi Rusia continentală. Acesta introduce două tipuri de documente – un
document de facilitare a tranzitului (FTD) şi un document de facilitare a tranzitului
feroviar (FRTD) – necesare pentru traversarea teritoriului Lituaniei, pentru a permite şi a
facilita circulaţia resortisanţilor ţărilor terţe care călătoresc între cele două părţi ale propriei
ţări, care nu sunt contigue din punct de vedere geografic.
9.1.2 FTD serveşte tranzitului direct cu intrări multiple, prin orice mijloc de transport terestru pe
teritoriul Lituaniei. Este eliberat de autorităţile lituaniene şi este valabil pentru o perioadă
de cel mult trei ani. Un tranzit pe baza FTD nu poate depăşi 24 de ore.
9.1.3 FRTD serveşte tranzitului feroviar cu o singură intrare şi este valabil pentru maxim trei
luni. Un tranzit pe baza FRTD nu poate depăşi şase ore.
9.1.4 FTD/FRTD au aceeaşi valoare ca şi o viză şi trebuie eliberate conform unui model uniform
de autorităţile consulare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului
şi Regulamentul (CE) nr. 694/2003 al Consiliului. Ele nu pot fi eliberate la frontieră.
* Temeiul juridic:
- Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului;
- Regulamentul (CE) nr. 694/2003 al Consiliului.
9.2. Tranzitarea teritoriului statelor membre care nu pun în aplicare în întregime acquis-
ul <strong>Schengen</strong>
9.2.1 Până vor adera la spaţiul <strong>Schengen</strong>, Bulgaria, Cipru şi România pot recunoaşte
– vizele uniforme <strong>Schengen</strong>;
– vizele pe termen lung şi permisele de şedere eliberate de un stat <strong>Schengen</strong>;
ca fiind echivalente propriilor vize naţionale în scopul tranzitării teritoriului lor (fiecare
tranzit nedepăşind cinci zile).
RO 55 RO

9.2.2 Titularii documentelor menţionate mai sus trebuie să facă obiectul procedurilor normale de
verificare (punctul 1, secţiunea I).
* Temeiul juridic:
- Decizia nr. 895/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006
- Decizia nr. 582/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 iunie 2008 de
introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat
pe recunoaşterea unilaterală de către Bulgaria, Cipru şi România a anumitor documente ca
fiind echivalente cu vizele naţionale ale acestora în scopul tranzitului pe teritoriile lor
9.3 Tranzitarea teritoriului statelor membre de către titularii permiselor de şedere
eliberate de Elveţia şi Liechtenstein
9.3.1 Permisele de şedere eliberate de Elveţia şi Liechtenstein trebuie să fie recunoscute de
statele <strong>Schengen</strong> ca fiind echivalente unor vize uniforme <strong>Schengen</strong> sau propriilor vize
naţionale în scopul tranzitării teritoriului lor. Fiecare tranzit nu poate depăşi cinci zile.
9.3.2 În acelaşi scop, permisele de şedere menţionate mai sus pot fi, de asemenea, recunoscute
ca fiind echivalente vizelor naţionale de către Bulgaria, Cipru şi România.
9.3.3 Titularii documentelor menţionate mai sus trebuie să facă obiectul procedurilor normale de
verificare (punctul 1, secţiunea I).
* Temeiul juridic:
- Decizia nr. 896/2006 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006
9.4 Tranzitarea teritoriului Republicii Cehe, Ungariei, Letoniei, Maltei, Poloniei,
Slovaciei şi Sloveniei între 21 decembrie 2007 şi 30 iunie 2008
Vizele naţionale de scurtă şedere eliberate de Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Malta,
Polonia, Slovacia şi Slovenia înainte de 21 decembrie 2007 rămân valabile, până la 30
iunie 2008 şi pe perioada de valabilitate a acestora, în scopul tranzitării teritoriului acestor
state membre.
RO 56 RO

* Temeiul juridic:
- Decizia nr. 2007/801/CE a Consiliului privind aplicarea integrală a dispoziţiilor
acquis-ului <strong>Schengen</strong>
10. Solicitanţii de azil/solicitanţii de protecţie internaţională 6
* Principii generale:
Toate cererile de protecţie internaţională (inclusiv azil) depuse la frontieră trebuie să fie
examinate de statul membru, pentru a evalua, pe baza criteriilor prevăzute în Directiva
2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile
necesare pentru a obţine statutul de refugiat (în conformitate cu Convenţia de la Geneva
privind statutul refugiaţiilor din 28 iulie 1951, astfel cum a fost completată prin Protocolul
de la New York din 31 ianuarie 1967) sau statutul conferit prin protecţie subsidiară, astfel
cum este definit în aceeaşi directivă.
Statul membru responsabil efectiv de examinarea cererii trebuie stabilit în conformitate cu
Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 (Regulamentul de la
Dublin).
Natura examinării trebuie stabilită în conformitate cu Directiva 2005/85/CE a Consiliului
(Directiva privind procedurile de azil).
10.1 Un resortisant al unei ţări terţe trebuie considerat drept solicitant de azil/protecţie
internaţională dacă exprimă – în orice mod – teama de a suferi vătămări grave în cazul în
care revine în ţara de origine sau în fostul loc obişnuit de şedere.
Dorinţa de a solicita protecţie nu trebuie exprimată în nicio formă specială. Cuvântul „azil”
nu trebuie utilizat în mod special; elementul definitoriu este expresia temerii cu privire la
ceea ce s-ar putea întâmpla la întoarcere. În cazul în care există îndoieli privind o anumită
declaraţie, care ar putea fi interpretată ca dorinţă de a solicita azil sau altă formă de
6 Această secţiune nu se aplică Norvegiei, Islandei şi Elveţiei.
Această secţiune se aplică Danemarcei, în măsura în care este determinat statul membru responsabil pentru
examinarea solicitării de azil.
RO 57 RO

protecţie internaţională, poliţistul de frontieră trebuie să consulte autoritatea (autorităţile)
responsabilă (e) de examinarea cererilor de protecţie internaţională.
10.2 Toţi resortisanţii ţărilor terţe care îşi exprimă dorinţa de a solicita azil/protecţie
internaţională la frontieră (inclusiv în zonele de tranzit aeroportuare şi maritime) trebuie să
aibă posibilitatea de a efectua acest demers. În acest scop, autorităţile de frontieră trebuie
să informeze solicitanţii, într-o limbă pe care aceştia se poate presupune în mod rezonabil
că o înţeleg, despre procedura care va urma (cum şi unde să fie înaintată cererea), precum
şi despre drepturile şi obligaţiile care le revin, inclusiv despre posibilele consecinţe în cazul
neîndeplinirii obligaţiilor şi a refuzului cooperării cu autorităţile.
Pentru a evita neînţelegerile şi pentru a garanta că solicitanţii sunt informaţi în mod
corespunzător despre drepturile şi obligaţiile care le revin, precum şi despre procedură, în
cazul în care un solicitant de protecţie internaţională nu cunoaşte suficient de bine limba
vorbită în statul membru respectiv, trebuie să se apeleze la serviciile unui interpret.
10.3 Orice cerere de protecţie internaţională trebuie să fie transmisă fie autorităţii naţionale
competente desemnată de fiecare stat membru în vederea examinării/procesării acestui tip
de cerere, fie autorităţii abilitate să decidă dacă permite solicitantului (solicitantei) să intre
pe teritoriu, astfel încât cererea sa să poată fi examinată de autoritatea competentă.
Poliţistul de frontieră nu adoptă nicio decizie de returnare a solicitantului (solicitantei), fără
consultarea prealabilă a autorităţii (autorităţilor) naţionale competente.
10.4 Amprentele digitale ale fiecărui solicitant de azil în vârstă de cel puţin 14 ani trebuie
prelevate, în conformitate cu legislaţia internă a fiecărui stat membru, şi transmise unităţii
centrale EURODAC, pentru a fi verificate în sistemul EURODAC.
* Temeiul juridic:
- Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 şi Protocolul de la New York;
- Regulamentul 2725/2000 al Consiliului;
- Regulamentul (CE) nr. 407/2002 al Consiliului;
- Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului;
RO 58 RO

- Directiva 2004/83/CE a Consiliului;
- Directiva 2005/85/CE a Consiliului.
11. Înregistrarea informaţiilor la frontieră
La toate punctele de trecere a frontierei, ansamblul informaţiilor de serviciu, precum şi
toate celelalte informaţii de interes special trebuie înregistrate manual sau electronic.
Informaţiile care trebuie înregistrate includ, în special:
– numele poliţistului de frontieră responsabil local pentru verificările la frontieră şi
numele agenţilor din fiecare echipă;
– orice relaxare a verificărilor privind persoanele;
– eliberarea, la frontieră, a vizelor şi documentelor care înlocuiesc paşapoartele şi vizele;
– persoanele reţinute şi plângerile (infracţiuni şi contravenţii);
– persoanele care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării (motivele refuzului şi
cetăţenia acestora);
– codurile de securitate ale ştampilelor de intrare şi de ieşire, identitatea poliţiştilor de
frontieră care utilizează ştampilele, într-un anumit schimb sau la o anumită dată, precum
şi toate informaţiile privind ştampilele pierdute sau furate;
– plângeri ale persoanelor care au făcut obiectul verificărilor;
– alte măsuri poliţieneşti şi judiciare de interes deosebit;
– evenimente neobişnuite.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa II)
12. Cooperarea cu alte servicii
Poliţistul de frontieră trebuie să coopereze îndeaproape cu toate autorităţile statului
existente la frontieră, de exemplu cu autorităţile vamale, alte servicii competente în materie
de securitate a bunurilor sau cu serviciile responsabile de securitatea transporturilor.
RO 59 RO

SECŢIUNEA II: Frontierele terestre
1. Verificarea traficului rutier
1.1 Poliţistul de frontieră responsabil de un punct de trecere a frontierei trebuie să asigure
simultan eficacitatea verificărilor asupra persoanelor, precum şi siguranţa şi fluidizarea
traficului rutier.
1.2 În cazul în care este posibil, trebuie să existe culoare separate pentru persoanele care
beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie şi pentru resortisanţii ţărilor terţe, în
conformitate cu regulile generale de separare a culoarelor.
1.3 În măsura posibilului, verificările trebuie efectuate de doi poliţişti de frontieră.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolul 7, anexa VI)
* Bune practici:
● Mijlocul de transport trebuie percheziţionat, în cazul în care:
a) există o suspiciune justificată că în vehicul sunt ascunse persoane, droguri, materiale
explozive şi/sau arme,
b) există o suspiciune justificată că şoferul sau pasagerii vehiculului au comis o
infracţiune sau o contravenţie,
c) documentele vehiculului care au fost prezentate sunt incomplete sau false.
În orice caz, percheziţiilor respective li se va aplica legislaţia internă a statului <strong>Schengen</strong> în
cauză.
● Câini dresaţi pentru detectarea drogurilor vor fi utilizaţi pentru a efectua verificări în
mod aleatoriu, în vederea depistării de materiale explozive, droguri şi persoane ascunse.
Verificarea vehiculelor personale:
RO 60 RO

● Verificările asupra persoanelor care călătoresc în vehicule personale trebuie efectuate
după cum urmează, în măsura posibilului:
- şoferul şi pasagerii pot rămâne în vehicul în timpul efectuării verificărilor;
- poliţistul de frontieră verifică documentele şi le compară cu persoanele care trec
frontiera;
- simultan, un al doilea poliţist de frontieră supraveghează persoanele din automobil şi
protejează agentul care efectuează verificarea.
● În cazul în care există o suspiciune că un document de călătorie, un permis de conducere,
o asigurare sau un document de înmatriculare a fost falsificat(ă), toţi călătorii trebuie să
coboare din automobil. Automobilul trebuie percheziţionat în mod amănunţit. Aceste
activităţi trebuie să fie efectuate în spaţiul rezervat controlului în linia a doua.
Verificarea autocarelor:
● Verificările asupra persoanelor care călătoresc în autocar pot fi efectuate într-un terminal
pentru pasageri sau în autocar, în funcţie de împrejurări. În cazul în care verificarea este
efectuată în autocar, trebuie luate următoarele măsuri, pe cât posibil:
- verificarea documentelor trebuie să înceapă cu verificarea asupra şoferului autocarului şi
a responsabilului de grup, dacă este o călătorie organizată;
- în cazul în care există îndoieli privind documentul de călătorie sau scopul deplasării, ori
în cazul în care există indicii conform cărora o persoană poate reprezenta o ameninţare
pentru ordinea publică, siguranţa internă sau sănătatea publică a statelor <strong>Schengen</strong>, aceasta
trebuie solicitată să coboare din autobuz şi să facă obiectul unei verificări aprofundate în
linia a doua, în timp ce, simultan, un al doilea poliţist de frontieră supraveghează
persoanele din autocar şi protejează agentul care efectuează verificarea.
● În eventualitatea unui trafic intens, pasagerii autocarelor circulând pe linii locale regulate
trebuie să fie verificaţi primii, în cazul în care împrejurările locale permit aceasta.
În timpul verificării documentelor de călătorie în autocar, agenţii trebuie să utilizeze
dispozitive electronice portabile, în special pentru efectuarea căutărilor în SIS.
Verificarea camioanelor:
RO 61 RO

Verificările asupra camioanelor trebuie efectuate după cum urmează; în astfel de cazuri,
administraţiile vamale competente trebuie să se implice întotdeauna:
a) În măsura posibilului, trebuie să existe un culoar special pentru camioane, unde:
- camionul şi încărcătura pot fi percheziţionate cu uşurinţă;
- câinii dresaţi pentru detectarea drogurilor pot fi utilizaţi fără a fi perturbaţi;
- echipamentul tehnic pentru percheziţionare poate fi utilizat (de exemplu, dispozitive cu
raze X sau detectoare de dioxid de carbon).b) În timpul efectuării verificărilor asupra
camioanelor, poliţistul de frontieră trebuie să acorde o atenţie specială camioanelor care
transportă containere, unde se pot ascunde maşini furate, victimele traficului de fiinţe
umane sau materiale periculoase. Toată documentaţia privind conţinutul încărcăturii
trebuie verificată cu atenţie.
c) Toate camioanele trebuie percheziţionate amănunţit, în cazul în care:
- sigiliile vamale au fost rupte;
- prelata a fost distrusă sau cusută;
- există suspiciunea că înăuntru ar putea fi ascunse persoane, droguri, materiale
periculoase sau explozive.
● Următoarele verificări suplimentare pot fi, de asemenea, efectuate:
a) controlul traficului rutier, inclusiv respectarea dispoziţiilor sociale (de exemplu,
inspecţia tehnică auto, orarul de muncă al şoferului, asigurarea şoferului);
b) controlul transportului rutier (conformitatea mărfurilor transportate cu documentele);
c) controlul prezenţei mărfurilor radioactive sau periculoase.
Toate aceste controale suplimentare se desfăşoară în conformitate cu legislaţia comunitară
aplicabilă şi cu reglementările naţionale ale fiecărui stat <strong>Schengen</strong>.
2. Verificarea traficului feroviar
2.1 Poliţistul de frontieră responsabil, aflat de serviciu la punctul de trecere a frontierei
feroviar, trebuie să se informeze cu privire la mersul trenurilor şi numărul previzibil de
pasageri, pentru a asigura efectuarea unor verificări eficiente la frontieră.
2.2 Verificările pot fi efectuate într-unul din următoarele două moduri:
RO 62 RO

a) pe peron, în prima gară de sosire sau ultima gară de plecare de pe teritoriul unui stat
<strong>Schengen</strong>,
b) în tren, în timpul călătoriei.
2.3 Verificarea la frontieră include verificarea asupra:
a) personalului trenului,
b) pasagerilor care se deplasează în străinătate,
c) pasagerilor care vin din străinătate şi care nu au fost verificaţi în prealabil,
d) exteriorului trenului.
2.4 Controlul de frontieră asupra pasagerilor trenurilor de mare viteză care sosesc dintr-un stat
terţ pot fi efectuate într-unul din următoarele moduri:
a) în gările din ţara terţă din care persoanele respective se urcă în tren,
b) în gările în care persoanele respective coboară şi care se află pe teritoriul statelor
<strong>Schengen</strong>,
c) în tren, în timpul călătoriei, între gările situate pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, în
măsura în care persoanele rămân în tren în gara (gările) precedentă(e).
2.5 În cazul în care operatorul de transport feroviar are posibilitatea ca, pentru trenurile de
mare viteză provenind din ţări terţe şi care fac mai multe opriri pe teritoriul statelor
membre, să îmbarce pasageri pentru restul traseului situat exclusiv pe teritoriul statelor
<strong>Schengen</strong>, pasagerii respectivi trebuie să facă obiectul unor verificări la intrare, fie în tren,
fie în gara de destinaţie, cu excepţia cazului în care au fost efectuate verificări în gară, în
momentul îmbarcării în tren.
Într-un astfel de caz, persoanele care doresc să ia trenul exclusiv pentru partea rămasă din
traseu, situată pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, trebuie să fie informate înainte de plecare, în
mod clar, că vor face obiectul unor verificări la intrare în timpul călătoriei sau în gara de
destinaţie.
RO 63 RO

În direcţia inversă, persoanele din tren trebuie să facă obiectul unor verificări la ieşire,
urmându-se o procedură similară.
2.6 Poliţistul de frontieră poate inspecta spaţiile goale din vagoane, pentru a se asigura că în
spaţiile respective nu se ascund persoanele sau obiectele supuse verificărilor de frontieră.
Întotdeauna, poliţiştii de frontieră vor percheziţiona trenul amănunţit, în cazul în care
există suspiciunea că în acesta sunt ascunse materiale explozive sau droguri.
2.7 În cazul în care există motive să se considere că persoane semnalate, persoane suspectate
de comiterea unei infracţiuni sau resortisanţi ai unor ţări terţe care au intenţia să intre ilegal
se ascund în tren, poliţistul de frontieră, în cazul în care nu poate acţiona în conformitate cu
dispoziţiile de drept intern, trebuie să informeze statele <strong>Schengen</strong> către teritoriul cărora sau
pe teritoriul cărora circulă trenul.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolul 7, anexa VI)
* Bune practici:
● În timpul efectuării verificării pe peron, în prima gară de sosire sau ultima staţie înainte
de plecare, trenul trebuie să fie supravegheat, pentru a preîntâmpina sustragerea
persoanelor de la verificarea la frontieră. Agenţii care efectuează verificarea şi agenţii care
supraveghează trenul trebuie să păstreze în permanenţă legătura.
● În timpul verificărilor asupra pasagerilor din tren, deplasarea acestora trebuie interzisă.
● Verificarea asupra trenurilor de mărfuri trebuie să consiste în verificarea documentelor
personalului trenului şi în examinarea vagoanelor trenului.
● În timpul efectuării controlului la frontieră asupra trenurilor de pasageri şi de mărfuri
poliţistul de frontieră trebuie să acorde o atenţie specială pasagerilor şi obiectelor, în cazul
în care există riscul transportării unor materiale explozive. Pentru a îndeplini în mod
corespunzător această obligaţie, trebuie utilizaţi câini dresaţi pentru detectarea drogurilor.
● Verificarea la frontieră în tren trebuie încheiată înaintea sosirii în gara stabilită.
RO 64 RO

● Măsurile de control trebuie, în principiu, să nu provoace întârzieri în mersul trenurilor. În
cazul în care se produce, totuşi, o întârziere, şeful de gară trebuie înştiinţat cât mai curând
posibil.
3. Micul trafic de frontieră
3.1 Statele membre pot încheia acorduri bilaterale cu ţările terţe vecine, pentru a stabili un
regim de „mic trafic de frontieră” facilitat pentru locuitorii de la frontieră. Acest regim se
aplică resortisanţilor ţărilor terţe care îşi au reşedinţa în zona de frontieră (maximum 50
km) a unei ţări terţe, vecină cu un stat membru, care, ca regulă generală, îşi au reşedinţa de
cel puţin un an în zona respectivă (excepţii pot fi prevăzute în cadrul unor acorduri
bilaterale) şi care au motive legitime (legături de familie, motive de ordin economic, social
sau cultural) să treacă în mod foarte frecvent frontiera. În cadrul acestui regim, locuitorii de
la frontieră sunt autorizaţi să treacă frontiera pentru a rămâne în zona de frontieră a unui
stat membru pentru o perioadă neînteruptă de maximum trei luni.
3.2 Acordurile bilaterale pot dispune următoarele:
a) înfiinţarea unor puncte de trecere a frontierei speciale, rezervate locuitorilor de la
frontieră;
b) amenajarea unor culoare separate la punctele de trecere a frontierei, rezervate
locuitorilor de la frontieră;
c) în cazuri excepţionale, justificate de împrejurări locale, autorizarea locuitorilor de la
frontieră să treacă frontiera în afara punctelor de trecere a frontierei şi a orelor fixe.
Aceasta se aplică, de exemplu, situaţiilor în care un fermier are nevoie să treacă frontiera în
mod frecvent pentru a-şi lucra pământul sau în care frontiera trece prin interiorul unei
localităţi. În astfel de cazuri, locul prin care se poate trece frontiera trebuie precizat în
permisul acestora de mic trafic de frontieră (LBTP) (a se vedea punctul 3.6, secţiunea I).
3.3 Locuitorii de la frontieră care trec frontiera în conformitate cu punctele (a) şi (b) de mai sus
şi care sunt cunoscuţi de poliţiştii de frontieră întrucât trec frecvent frontiera, pot face
numai obiectul unor verificări aleatorii. Cu toate acestea, inopinat şi la intervale neregulate,
persoanele respective trebuie să facă obiectul unor verificări amănunţite.
RO 65 RO

3.4 În cazul în care facilitatea de la punctul 3.2, litera c) este prevăzută într-un acord bilateral
cu o tară terţă (de exemplu, permiţând trecerea frontierei în afara punctelor de trecere a
frontierei autorizate), statul membru în cauză trebuie să efectueze verificări aleatorii şi să
menţină o supraveghere periodică de-a lungul frontierei, pentru a preîntâmpina trecerea
neautorizată a frontierelor.
3.5 Detalii suplimentare privind verificările care trebuie efectuate asupra locuitorilor de la
frontieră, beneficiind de regimul micului trafic de frontieră, sunt menţionate la punctul 3.6
din secţiunea I.
* Temeiul juridic:
- Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al parlamentului European şi al Consiliului din 20
decembrie 2006 privind micul trafic de frontieră;
- Acordurile bilaterale privind micul trafic de frontieră.
SECŢIUNEA III: Frontierele aeriene
1. Verificările pe aeroport
1.1 Pentru a asigura efectuarea unor verificări eficiente în aeroporturi, poliţiştii de frontieră
trebuie să se informeze cu privire la orarul de zbor, pentru a aloca suficient personal, în
conformitate cu fluxul de pasageri şi luând în calcul faptul că trebuie să se acorde prioritate
pasagerilor care sosesc.
1.2 Trebuie amplasate infrastructuri corespunzătoare pentru a separa zborurile din interiorul
zonei <strong>Schengen</strong> de zborurile din afara acestui spaţiu şi pentru a preîntâmpina circulaţia
neautorizată a persoanelor şi/sau a documentelor între aceste două zone.
1.3 Verificările la frontieră vor fi efectuate, în general, la punctele autorizate de trecere a
frontierei din aeroport; cu toate acestea, în cazul în care există un risc legat de siguranţa
internă şi de imigraţia ilegală, verificarea la frontieră poate fie efectuată în aeronavă sau la
poarta de îmbarcare.
1.4 Accesul în zona de tranzit trebuie să fie controlat; verificările nu vor fi efectuate în mod
curent în zonele de tranzit, cu excepţia cazurilor în care evaluarea riscurilor legate de
siguranţa internă şi de imigraţia ilegală justifică un asemenea demers.
RO 66 RO

* Bune practici:
● Verificările asupra membrilor echipajului trebuie efectuate înaintea celor asupra
pasagerilor şi într-o locaţie separată.
● În măsura posibilului, trebuie amenajat un spaţiu separat pentru verificările la frontieră în
linia a doua.
● În măsura posibilului, trebuie să existe un culoar separat pentru diplomaţi şi pasagerii cu
handicap.
● Toate zonele aeroportului trebuie să se afle sub o strictă supraveghere, cu camere video
şi prin intermediul patrulelor, în mod special în zonele de înregistrare a pasagerilor, de
control al paşapoartelor şi de tranzit. Din motive de securitate, orice bagaj abandonat de
către proprietar sau orice alte obiecte suspecte trebuie imediat semnalate autorităţilor de
securitate.
1.5 Locul în care se efectuează verificări la frontieră trebuie stabilit în conformitate cu
Exemple:
următoarea procedură:
a) Pasagerii zborurilor provenind dintr-un stat terţ, care se îmbarcă pentru un zbor
intern, fac obiectul verificărilor la intrare pe aeroportul de sosire al zborului din statul
terţ. Pasagerii unui zbor intern, care se îmbarcă pe un zbor cu destinaţia într-un stat
terţ (pasageri în tranzit) trebuie să facă obiectul verificărilor la ieşire pe aeroportul de
plecare al ultimului zbor.
- Zbor din Brazilia la Lisabona, cu o corespondenţă în Lisabona către Paris, verificarea la intrare se
efectuează la Lisabona.
- Zbor din Paris la Lisabona, cu un transfer către Brazilia, verificarea la ieşire se efectuează la
Lisabona.
b) Pentru zborurile cu provenienţa sau destinaţia în state terţe fără pasageri în tranzit şi
pentru zborurile cu escale multiple în aeroporturi ale statelor <strong>Schengen</strong>, fără
schimbare de aeronavă:
RO 67 RO

Exemple:
(i) pasagerii zborurilor cu provenienţa sau destinaţia în state terţe, fără tranzit
anterior sau posterior pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, trebuie să facă obiectul
verificărilor la intrare pe aeroportul de intrare şi al verificărilor la ieşire pe
aeroportul de ieşire;
- Zbor de la New York către Berlin, verificarea la intrare se efectuează la Berlin.
- Zbor de la Berlin către New York, verificarea la ieşire se efectuează la Berlin.
Exemple:
(ii) pasagerii zborurilor cu provenienţa sau destinaţia în state terţe cu escale
multiple pe teritoriul statelor membre, fără schimbare de aeronavă (pasageri în
tranzit) şi cu condiţia ca pasagerii să nu se poată îmbarca în aeronavă pe
tronsonul situat pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, trebuie să facă obiectul
verificărilor la intrare pe aeroportul de destinaţie şi al verificărilor la ieşire pe
aeroportul de îmbarcare;
- Zbor Beijing-Helsinki-Frankfurt-Paris, cu escale la Helsinki, Frankfurt numai pentru pasagerii
care debarcă (îmbarcarea de pe celălalt tronson este interzisă), verificările la intrare sunt efectuate
pentru pasagerii care debarcă, respectiv în Helsinki, Frankfurt şi Paris.
- Zbor Paris-Frankfurt-Helsinki-Beijing, cu escale în Frankfurt şi Helsinki numai pentru pasagerii
care se îmbarcă (debarcarea este interzisă). Verificările de ieşire se efectuează în Paris, Frankfurt şi
Helsinki.
(iii) în cazul în care operatorul de transport aerian are posibilitatea ca, pentru
zborurile cu provenienţa dintr-un stat terţ şi care fac escale multiple pe
teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, să poată îmbarca pasageri exclusiv pentru
tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză trebuie să
facă obiectul verificărilor la ieşire pe aeroportul de îmbarcare şi al verificărilor
la intrare pe aeroportul de destinaţie. Verificările asupra pasagerilor care, în
timpul escalelor, se află deja la bordul aeronavei şi care nu s-au îmbarcat pe
teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, trebuie efectuate în conformitate cu litera (b)
RO 68 RO

punctul (ii). Procedura inversă trebuie să se aplice zborurilor din această
categorie, în cazul în care ţara de destinaţie este un stat terţ.
Exemple: 1. Zbor New York-Paris-Frankfurt-Roma, îmbarcarea fiind autorizată în timpul
escalelor la Paris şi Frankfurt. Verificări la intrare asupra pasagerilor care aterizează la
Paris, Frankfurt (inclusiv asupra celor care s-au îmbarcat la Paris) şi Roma (inclusiv asupra
celor care s-au îmbarcat la Paris şi Frankfurt).
2. Zbor Hamburg–Bruxelles-Paris-Cairo, aterizări fiind autorizate în timpul escalelor în
Bruxelles şi în Paris. Verificările la ieşire se efectuează la Hamburg, Bruxelles şi Paris.
1.6 În cazul în care un avion trebuie să aterizeze pe cea mai apropiată pistă, care nu este punct
de trecere a frontierei, avionul îşi poate continua zborul după ce a primit autorizarea din
partea poliţiştilor de frontieră şi, în măsura în care sunt implicate verificări vamale, din
partea autorităţilor vamale.
* Bune practici:
● După aterizarea unui avion, un poliţist de frontieră trebuie să se prezinte la locul de
staţionare al avionului, înaintea debarcării pasagerilor, în cazul în care:
- o infracţiune a fost comisă la bord,
- există o ameninţare la adresa siguranţei interne,
- există un risc de imigraţie ilegală,
- există persoane expulzate din alte ţări,
- este necesar să strângă informaţii de la membrii echipajului.
● Toţi pasagerii care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării trebuie să fie separaţi
de ceilalţi. În cazul în care plecarea lor imediată către locul de îmbarcare nu este posibilă,
aceştia trebuia să rămână, până la plecarea în zonele separate, sub controlul poliţiştilor de
frontieră.
● Persoanele care au comis o infracţiune trebuie să fie transportate direct din aeronavă în
locurile special amenajate în acest scop şi predate autorităţilor competente.
* Temeiul juridic:
RO 69 RO

- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
2. Verificările în aerodromuri
2.1 Trebuie să se asigure că persoanele sunt supuse verificărilor, în conformitate cu regulile
generale, în aeroporturile care nu au statut de aeroport internaţional, în temeiul legislaţiei
interne aplicabile („aerodromuri”), dar pentru care sunt autorizate zboruri cu provenienţa
sau cu destinaţia în ţări terţe.
2.2 Nu este necesar ca în aerodromuri să fie amplasate structuri destinate separării fizice a
fluxurilor de pasageri pentru zborurile interne de cele pentru alte zboruri, fără a se aduce
atingere dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 2320/2002, de instituire a unor norme
comune în domeniul siguranţei aviaţiei civile. În plus, în cazul în care volumul de trafic
este redus, nu este necesar ca poliţiştii de frontieră să fie prezenţi în permanenţă, în măsura
în care există garanţia că, în caz de necesitate, personalul adecvat poate fi afectat în timp
util.
2.3 În cazul în care prezenţa poliţiştilor de frontieră nu este asigurată în permanenţă în
aerodrom, administratorul aerodromului trebuie să informeze în prealabil poliţiştii de
frontieră cu privire la sosirea şi plecarea aeronavelor cu provenienţa sau destinaţia în ţări
terţe.
* Temeiul juridic
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
- Regulamentul (CE) nr. 2320/2002
3. Verificările asupra persoanelor din zborurile private
3.1 În cazul zborurilor private cu provenienţa sau destinaţia în state terţe, comandatul de bord
trebuie să transmită, înainte de decolare, poliţiştilor de frontieră din statul membru de
destinaţie, şi, după caz, din statul membru de primă intrare, o declaraţie generală conţinând
inter alia planul de zbor, în conformitate cu anexa 2 la Convenţia privind aviaţia civilă
internaţională, precum şi informaţii referitoare la identitatea pasagerilor.
3.2 În cazul în care zborurile private provenite dintr-un stat terţ şi cu destinaţia într-un stat
<strong>Schengen</strong> fac escale pe teritoriul altor state <strong>Schengen</strong>, autorităţile competente ale statului
RO 70 RO

<strong>Schengen</strong> de intrare trebuie să efectueze verificările la frontieră şi să aplice ştampila de
intrare pe declaraţia generală.
3.3 În cazul în care nu se poate stabili cu certitudine că un zbor are provenienţa sau destinaţia
exclusiv pe teritoriile statelor <strong>Schengen</strong>, fără aterizare pe teritoriul unui stat terţ, autorităţile
competente trebuie să efectueze verificări asupra persoanelor în aeroporturi şi aerodromuri,
în conformitate cu regulile generale.
3.4 Regimul de intrare şi de ieşire a planoarelor, aeronavelor foarte uşoare, elicopterelor şi
aeronavelor de fabricaţie artizanală, care nu permit decât parcurgerea unor distanţe scurte,
precum şi a baloanelor dirijabile, este stabilit prin legislaţie internă şi, după caz, prin
acorduri bilaterale.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
- Convenţia ICAO
SECŢIUNEA IV: Frontierele maritime
1. Proceduri generale de verificare a traficului maritim
1.1 Poliţistul de frontieră care este responsabil de un punct de trecere a frontierei trebuie să
asigure eficienţa verificărilor asupra pasagerilor şi echipajului navelor. Verificările trebuie
să se bazeze pe evaluarea riscului, constând în supravegherea permanentă şi exhaustivă a
zonei maritime.
1.2 Verificările asupra navelor trebuie efectuate în portul de sosire sau de plecare, la bordul
navei sau în zona prevăzută în acest scop, situată în imediata apropiere a navei. Cu toate
acestea, în conformitate cu acordurile încheiate în domeniu, verificările pot fi efectuate, de
asemenea, în cursul traversării, la sosirea sau la plecarea navei, pe teritoriul unei ţări terţe.
1.3 Căpitanul navei sau agentul maritim (de exemplu, persoana fizică sau juridică care
reprezintă armatorul în toate funcţiile legate de întreţinerea navei) trebuie să întocmească o
listă (listă nominală), în dublu exemplar, a membrilor echipajului şi, după caz, a
pasagerilor. Lista trebuie să includă următoarele informaţii:
RO 71 RO

– numele şi prenumele;
– data naşterii,
– naţionalitatea,
– numărul şi tipul documentului de călătorie şi, după caz, numărul vizei.
Membri ai echipajului înseamnă toate persoanele angajate la bord pe parcursul călătoriei,
în scopul asigurării funcţionării sau a întreţinerii navei şi care sunt incluse în lista
echipajului.
1.4 Lista (listele) menţionată (e) mai sus trebuie transmisă poliţiştilor de frontieră, cel mai
târziu la sosirea în port. În cazul în care, din motive de forţă majoră, lista (listele) nu pot fi
transmise poliţiştilor de frontieră, un exemplar al acesteia (acestora) trebuie transmis
postului de frontieră sau autorităţii maritime competente, care îl va transmite de îndată
poliţiştilor de frontieră.
1.5 Un exemplar din cele două liste, semnate corespunzător de poliţistul de frontieră, trebuie
înapoiat căpitanului navei, care o va prezenta, la cerere, în port.
1.6 Orice modificări privind componenţa echipajului sau a pasagerilor trebuie comunicate
imediat poliţiştilor de frontieră de către căpitanul navei sau agentul maritim.
1.7 Căpitanul are obligaţia să informeze poliţiştii de frontieră despre prezenţa la bordul navei
sale a pasagerilor clandestini, înainte ca nava să intre în port. Atât timp cât rămân la bordul
navei, pasagerii clandestini vor rămâne sub responsabilitatea căpitanului navei.
În cazul în care un stat membru autorizează debarcarea unui pasager clandestin pe teritoriul
său, procedurile normale de verificare trebuie efectuate anterior intrării acestuia.
1.8 Căpitanul trebuie să informeze poliţiştii de frontieră despre plecarea vasului. În cazul în
care se află în imposibilitatea efectuării acestui demers, căpitanul trebuie să informeze
autoritatea maritimă competentă şi să transmită al doilea exemplar al listei completate şi
semnate anterior.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
RO 72 RO

2. Verificările asupra navelor de croazieră
2.1 Navele de croazieră sunt nave care urmează un itinerar fix, potrivit unui program stabilit în
prealabil, care cuprinde o serie de activităţi turistice în diverse porturi şi care, în principiu,
nu îmbarcă şi nu debarcă pasageri în cursul călătoriei.
2.2 Căpitanul navei de croazieră sau agentul maritim trebuie să transmită poliţiştilor de
frontieră în cauză itinerarul şi programul croazierei, cu cel puţin 24 de ore înainte de a
părăsi portul de plecare şi înaintea sosirii în fiecare port situat pe teritoriul statelor
<strong>Schengen</strong>.
2.3 În cazul în care itinerarul navei de croazieră conţine exclusiv porturi situate pe teritoriul
statelor <strong>Schengen</strong>, nu trebuie efectuată nicio verificare la frontieră şi nava de croazieră
poate acosta în porturi care nu sunt puncte de trecere a frontierei. Cu toate acestea, în baza
unei evaluări a riscurilor legate de securitate şi de imigraţia ilegală, se pot efectua verificări
asupra membrilor echipajului şi pasagerilor acestor nave.
Exemplu:
- o navă de croazieră navigând din Grecia în diferite porturi din Italia şi înapoi în Grecia.
2.4 În cazul în care itinerarul navei de croazieră conţine atât porturi situate pe teritoriul
statelor <strong>Schengen</strong>, cât şi porturi situate în state terţe, verificările la frontieră trebuie
efectuate după cum urmează:
a) în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat pe teritoriul unui stat terţ şi
Exemplu:
efectuează prima escală într-un port situat pe teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>, membrii
echipajului şi pasagerii trebuie să facă obiectul verificărilor la intrare, pe baza listelor
nominale cu membrii echipajului şi cu pasagerii.
- o navă de croazieră navigând de la Sankt Petersburg la Stockholm.
Pasagerii care coboară de pe navă trebuie să facă obiectul verificărilor la intrare, în
conformitate cu regulile generale, cu excepţia cazului în care o analiză a riscurilor legate
de securitate şi de imigraţia ilegală demonstrează că nu este necesar să se efectueze
verificări.
RO 73 RO

) în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un stat terţ şi face din
Exemplu:
nou escală într-un port situat pe teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>, membrii echipajului şi
pasagerii trebuie să facă obiectul verificărilor la intrare pe baza listelor nominale cu
membrii echipajului şi cu pasagerii, menţionate anterior, în măsura în care aceste
liste au fost modificate după escala în portul precedent situat pe teritoriul unui stat
<strong>Schengen</strong>.
- ruta unei nave de croazieră este: Istanbul – Atena – Tunis – Barcelona.
Pasagerii care coboară de pe navă trebuie să facă obiectul verificărilor la intrare, în
conformitate cu regulile generale, cu excepţia cazului în care o analiză a riscurilor legate
de securitate şi de imigraţia ilegală demonstrează că nu este necesar să se efectueze astfel
de verificări. În cazul în care lista nominală nu a fost modificată, nu este necesar să se
identifice fiecare pasager cu documentul de călătorie. Cu toate acestea, pasagerii care
debarcă trebuie să aibă în permanenţă asupra lor documentele de călătorie şi să le arate
poliţiştilor de frontieră, la cererea acestora.
c) în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un stat <strong>Schengen</strong> şi
Exemplu:
face escală într-un astfel de port, pasagerii care coboară de pe navă trebuie să facă
obiectul verificărilor la intrare, în conformitate cu regulile generale, în cazul în care o
analiză a riscurilor legate de securitate şi de imigraţia ilegală impune acest lucru.
- o navă de croazieră care pleacă din Sankt Petersburg şi acostează, succesiv, în porturile
din Helsinki, Stockholm şi Copenhaga. În acest caz, verificările efectuate în Stockholm şi
Copenhaga trebuie să ia în calcul faptul că nava de croazieră a fost deja verificată în
Helsinki.
d) în cazul în care nava de croazieră părăseşte un port situat într-un stat <strong>Schengen</strong> şi are
ca destinaţie un port situat într-un stat terţ, membrii echipajului şi pasagerii trebuie să
facă obiectul verificărilor la ieşire pe baza listelor nominale cu membrii echipajului
şi cu pasagerii. În cazul în care o analiză a riscurilor legate de securitate şi de
imigraţia ilegală impune acest lucru, pasagerii care se îmbarcă trebuie să facă
obiectul verificărilor la ieşire în conformitate cu regulile generale.
RO 74 RO

Exemplu:
- o navă de croazieră navigând de la Helsinki la Sankt Petersburg.
e) în cazul în care o navă de croazieră părăseşte un port situat într-un stat <strong>Schengen</strong> şi
are ca destinaţie un astfel de port, nu trebuie efectuată nicio verificare de ieşire. Cu
toate acestea, în baza unei evaluări a riscurilor legate de securitate şi de imigraţia
ilegală, se pot efectua verificări asupra membrilor echipajului şi pasagerilor acestor
nave.
Exemplu:
- o navă de croazieră navighează de la Stockholm la Helsinki şi îşi continuă traseul în afara
zonei <strong>Schengen</strong> (de exemplu, Sankt Petersburg). În acest caz, în mod normal, nu trebuie
efectuate verificări la ieşire la Stochkolm, întrucât verificările respective urmează să fie
efectuate la Helsinki, înainte ca nava să părăsească zona <strong>Schengen</strong>.
2.5 Lista nominală trebuie transmisă poliţiştilor de frontieră de către căpitanul navei sau, în
cazul în care acest lucru nu este posibil, de către agentul maritim, cu cel puţin 24 de ore
înainte de sosirea în fiecare port sau, în cazul în care călătoria către port durează mai puţin
de 24 de ore, imediat după încheierea îmbarcării în portul precedent. Trebuie să se aplice o
ştampilă pe lista nominală în primul port de intrare pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong> şi
ulterior, de fiecare dată când lista este modificată.
2.6 În cazurile în care, în baza unei evaluări a riscurilor legate de securitate şi de imigraţia
ilegală, poliţiştii de frontieră decid că nu este necesar să se efectueze verificări asupra
pasagerilor navei de croazieră, în conformitate cu regulile generale privind verificările la
frontieră, documentele de călătorie nu trebuie ştampilate.
2.7 În baza unei evaluări a riscurilor legate de securitate şi de imigraţie, poliţiştii de frontieră
trebuie să ia în calcul, inter alia, următoarele elemente: naţionalitatea tuturor călătorilor,
informaţiile disponibile privind compania maritimă şi fiabilitatea sa, rapoartele de situaţie
şi informaţiile relevante pe care aceste le conţin, inclusiv informaţii obţinute din partea
altor state <strong>Schengen</strong> sau ţări terţe învecinate.
* Temeiul juridic:
RO 75 RO

- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
3. Verificările asupra navelor de agrement
3.1 Navigaţia de agrement înseamnă utilizarea navelor de agrement în scopuri sportive sau
turistice.
3.2 Persoanele aflate la bordul navelor de agrement cu provenienţa sau destinaţia într-un port
situat într-un stat <strong>Schengen</strong> nu trebuie să facă obiectul verificărilor la frontiere şi pot intra
într-un port care nu este punct de trecere a frontierei.
Cu toate acestea, în funcţie de evaluarea riscurilor legate de imigraţia ilegală şi, în special
în cazul în care coasta unui stat terţ este situată în imediata apropiere a teritoriului statului
<strong>Schengen</strong> în cauză, trebuie să se efectueze verificări asupra acestor persoanelor şi/sau
percheziţii ale navei de agrement.
3.3 O navă de agrement venind dintr-o stat terţ poate, în mod excepţional, să intre într-un port
care nu este punct de trecere a frontierei. În acest caz, persoanele aflate la bord trebuie să
informeze autorităţile portuare pentru a primi autorizaţia să intre în acest port. Autorităţile
portuare trebuia să ia legătura cu autorităţile celui mai apropiat port, desemnat ca punct de
trecere a frontierei, pentru a semnala sosirea navei. Declaraţia privind pasagerii trebuie
făcută prin depunerea la autorităţile portuare a listei persoanelor aflate la bord. Această
listă trebuie să fie pusă la dispoziţia poliţiştilor de frontieră, cel mai târziu în momentul
sosirii. De asemenea, în cazul în care din motive de forţă majoră nava de agrement venind
dintr-un stat terţ trebuie să acosteze într-un alt port decât cel care este punct de trecere a
frontierei, autorităţile portuare trebuie să ia legătura cu autorităţile celui mai apropiat port,
desemnat ca punct de trecere a frontierei, pentru a semnala prezenţa navei respective.
3.4 Un document care conţine toate caracteristicile navei şi numele persoanelor care se află la
bord trebuie prezentat în timpul efectuării acestor verificări. Un exemplar al acestui
document trebuie să fie înmânat autorităţilor porturilor de intrare şi de ieşire. Atât timp cât
nava rămâne în apele teritoriale ale unui stat <strong>Schengen</strong>, un exemplar al acestei liste trebuie
să figureze printre documentele aflate la bord.
3.5 Verificări aleatorii asupra navelor de agrement trebuie efectuate, indiferent de evaluarea
riscurilor legate de imigraţia ilegală.
RO 76 RO

* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
4. Verificările asupra pescuitului de coastă
4.1 Pescuit de coastă înseamnă activităţile de pescuit efectuate cu ajutorul navelor care intră
zilnic sau într-un interval de 36 ore într-un port situat pe teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>, fără
să facă escală într-un port situat într-un stat terţ.
4.2 Membrii echipajului navelor de pescuit de coastă care intră zilnic sau în interval de 36 de
ore în portul de înmatriculare sau în orice alt port situat pe teritoriul statelor <strong>Schengen</strong>, fără
să intre într-un port situat pe teritoriul unui stat terţ, nu trebuie să facă obiectul verificărilor
sistematice.
4.3 În cazul în care există un risc legat de imigraţia ilegală, în special în cazul în care coasta
unui stat terţ este situată în imediata apropiere a teritoriului statului <strong>Schengen</strong> în cauză,
trebuie să se efectueze verificări asupra persoanelor şi/sau percheziţii ale navei de
agrement.
4.4 Membrii echipajului navelor de pescuit de coastă, care nu sunt înmatriculate într-un port
situat pe teritoriul unui stat <strong>Schengen</strong>, trebuie să facă obiectul verificărilor în conformitate
cu dispoziţiile privind marinarii (punctul 3.4, secţiunea I). Căpitanul navei trebuie să
informeze autorităţile competente cu privire la orice modificare a listei membrilor
echipajului şi la prezenţa oricăror pasageri la bord.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
5. Verificările asupra legăturilor prin nave feribot
5.1 Trebuie efectuate verificări asupra persoanelor aflate la bordul navelor feribot care
efectuează curse spre porturi situate în state care nu aparţin zonei <strong>Schengen</strong>. Trebuie
aplicate următoarele dispoziţii:
a) în măsura posibilului, trebuie să se asigure culoare separate pentru statele membre
UE, statele membre SEE şi Elveţia,
RO 77 RO

) pasagerii pietoni trebuie să facă separat obiectul unor verificări;
c) verificările asupra pasagerilor din vehicule trebuie efectuate în timp ce aceştia se află
în vehicul;
d) pasagerii autocarelor trebuie trataţi la fel ca pasagerii pietoni. Aceşti pasageri trebuie
să coboare din autocar pentru a face obiectul verificărilor;
e) verificările asupra şoferilor de camioane şi asupra eventualilor însoţitori ai acestora
trebuie efectuate în timp ce persoanele respective se află în vehicul. În principiu,
aceste verificări se vor desfăşura separat de verificările asupra celorlalţi pasageri;
f) pentru a garanta rapiditatea verificărilor, trebuie să se prevadă un număr suficient de
posturi de control;
g) mijloacele de transport utilizate de pasageri, şi, după caz, încărcătura şi alte obiecte
transportate, trebuie să facă obiectul percheziţiilor aleatorii, în special pentru a
detecta imigranţii ilegali;
h) membrii echipajului navelor feribot trebuie să fie trataţi în acelaşi mod ca şi membrii
echipajului navelor comerciale.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
SECŢIUNEA V: Verificările în cadrul navigaţiei pe apele interne
1. Navigaţia pe apele interne
1.1 Navigaţie pe apele interne care implică trecerea frontierelor externe înseamnă utilizarea, în
scopuri profesionale sau de agrement, a tuturor tipurilor de nave sau de ambarcaţiuni de pe
fluvii, râuri, canale şi lacuri.
1.2 Verificările care trebuie efectuate în cadrul navigaţiei pe apele interne sunt identice cu cele
din cadrul traficului maritim, în general.
1.3 În ceea ce priveşte navele utilizate în scopuri profesionale, căpitanul şi persoanele angajate
la bord, care apar pe lista membrilor echipajului, precum şi membrii de familie ai
RO 78 RO

persoanelor respective, care locuiesc la bordul navei, trebuie să fie consideraţi drept
membrii ai echipajului sau echivalenţi.
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (anexa VI)
RO 79 RO

PARTEA A TREIA: SUPRAVEGHEREA FRONTIERELOR
1. Obiectivul supravegherii
1.1 Principalele obiective ale supravegherii frontierelor externe, în alte locuri decât
punctele de trecere a frontierei, şi ale supravegherii punctelor de trecere a frontierei
în afara orarului de funcţionare stabilit sunt:
a) preîntâmpinarea şi descurajarea trecerii neautorizate a frontierei;
b) combaterea criminalităţii transfrontaliere;
c) aplicarea sau luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal
frontiera.
1.2 Poliţistul de frontieră responsabil trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru a
preîntâmpina trecerea neautorizată a frontierei şi să aloce personal în baza evaluării
riscului legat de imigraţia ilegală şi de criminalitatea transfrontalieră.
Resursele utilizate trebuie alese în conformitate cu tipul şi natura frontierei (terestră,
ape interne sau maritimă).
2. Metodele de supraveghere
2.1 Supravegherea poate fi efectuată prin utilizarea de unităţi fixe sau mobile, care îşi
îndeplinesc misiunea prin:
a) patrulare,
b) prezenţă în locuri cunoscute drept sensibile.
2.2 Perioadele de supraveghere trebuie modificate frecvent şi inopinat, astfel încât
trecerile ilegale ale frontierei să fie descoperite în mod eficient.
2.3 Principalele sarcini ale unităţilor de patrulare sunt:
a) să supravegheze teritoriul pe care operează,
RO 80 RO

) să asigure că nu există un risc legat de ordinea publică şi securitatea internă în
zona de patrulare,
c) să verifice documentele persoanelor care se află în zonă şi care nu sunt
cunoscute de către echipa de patrulare,
d) să oprească toate persoanele suspecte care nu deţin asupra lor documente şi să
le solicite explicarea detaliată a motivelor pentru care se află în zona
respectivă,
e) să oprească şi să aducă la cel mai apropiat post de frontieră persoanele care au
trecut sau au încercat să treacă ilegal frontiera.
În timpul misiunii de patrulare, trebuie să se utilizeze câini dresaţi. Trebuie, de
asemenea, utilizate elicoptere, vase de patrulare şi vehicule de teren, pentru a întări
eficienţa patrulării şi a supravegherii frontierei.
2.4 Principalele sarcini ale unităţilor fixe sunt:
a) să observe locurile cunoscute drept sensibile pentru trecerea ilegală a
frontierei sau pentru contrabandă;
b) să oprească şi să aducă la postul de frontieră persoanele care au încercat
să treacă sau au trecut ilegal frontiera.
2.5 În funcţie de informaţiile obţinute, trebuie organizate ambuscade, pentru a prinde
persoanele care cad victimă traficului de fiinţe umane şi traficanţii acestora.
2.6 După caz, supravegherea trebuie, de asemenea, să fie asigurată prin utilizarea unor
mijloace tehnice şi electronice (de exemplu, radare, senzori şi sisteme video
infraroşii pe timp de noapte).
* Temeiul juridic:
- Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong> (articolul 12)
RO 81 RO

PARTEA IV: LISTA INSTRUMENTELOR JURIDICE RELEVANTE
• Legislaţia comunitară:
– Convenţie de punere în aplicare a acordului <strong>Schengen</strong> din 14 iunie 1985, între
guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale
Germania şi Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la
frontierele comune, semnată la <strong>Schengen</strong> la 19 iunie 1990 (JO L 239,
22.9.2000, p. 19);
– Decizia Comitetului Executiv din 14 decembrie 1993 privind principiile
comune de anulare, revocare sau de scurtare a duratei de valabilitate a vizei
uniforme [SCH/Com-ex (93)24] (JO L 239, 22.9.2000, p. 154);
– 94/795/JAI: Decizia Consiliului din 30 noiembrie 1994 privind o acţiune
comună adoptată de Consiliu în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (b)
din Tratatul privind Uniunea Europeană în ceea ce priveşte facilităţile de
călătorie pentru elevii resortisanţi ai unor ţări terţe care au reşedinţa într-un stat
membru (JO L 327, 19.12.1994, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din 29 mai 1995 de instituire a
unui model uniform de viză (JO L 164, 14.7.1995, p. 1), astfel cum a fost
modificat prin Regulamentul (CE) nr. 334/2002 al Consiliului din 18 februarie
2002 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din 29
mai 1995 de instituire a unui model uniform de viză (JO L 53, 23.2.2002, p. 7);
– Decizia 2119/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24
septembrie 1998 de creare a unei reţele de supraveghere epidemiologică şi
control al bolilor transmisibile în Comunitate (JO L 268, 3.10.1998, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului din 11 decembrie 2000
privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea amprentelor
digitale în scopul aplicării eficiente a Convenţiei de la Dublin (JO L 316,
15.12.2000, p. 1);
– Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (JO C 364, 18.12.2000, p.
1);
– Directiva nr. 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a
dispoziţiilor prevăzute la articolul 26 din Convenţia de punere în aplicare a
Acordului <strong>Schengen</strong> din 14 iunie 1985 (JO L 187, 7.7.2001, p. 45);
– Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire
a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea
frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de
această obligaţie (JO L 81 din 28.3.2001, p. 1), modificat prin următoarele
regulamente:
– Regulamentul (CE) nr. 2414/2001 al Consiliului (JO L 327 din
12.12.2001);
RO 82 RO

– Regulamentul (CE) nr. 453/2003 al Consiliului (JO L 69 din 13.3.2003,
p. 10);
– Regulamentul (CE) nr. 851/2005 al Consiliului din 2 iunie 2005 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei ţărilor
terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor
externe ale statelor membre şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt
exoneraţi de această obligaţie în ceea ce priveşte mecanismul de
reciprocitate;
– Regulamentul (CE) nr. 1932/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei
ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză la trecerea
frontierelor externe ale statelor membre şi a listei ţărilor terţe ai căror
resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie (JO L 405, 30.12.2006);
– Regulamentul (CE) nr. 333/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de
stabilire a unui model uniform de formular pentru aplicarea unei vize eliberate
de statele membre titularilor unui document de călătorie nerecunoscut de statul
membru care emite formularul respectiv (JO L 53, 23.2.2002, p. 4);
– Regulamentul (CE) nr. 407/2002 al Consiliului din 28 februarie 2002 (JO L 62,
5.3.2002, p. 1) de stabilire a anumitor norme de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 2725/2000 privind instituirea sistemului „Eurodac”
pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a
Convenţiei de la Dublin (JO L 316, 15.12.2000, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire
a unui model uniform de permis de şedere pentru resortisanţii ţărilor terţe (JO
L 157, 15.6.2002, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 2320/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 16 decembrie 2002 de instituire a unor norme comune în domeniul
siguranţei aviaţiei civile (JO L 355, 30.12.2002, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de
stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru
responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele
membre de către un resortisant al unei ţări terţe (JO L 50, 25.2.2003, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 415/2003 al Consiliului din 27 februarie 2003 privind
eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit (JO L 64,
7.3.2003, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului din 14 aprilie 2003 de stabilire
a unui document de facilitare a tranzitului (FTD), a unui document de facilitare
a tranzitului feroviar (FRTD) şi de modificare a Instrucţiunilor consulare
comune şi a <strong>Manualul</strong>ui comun (JO L 099, 17.4.2003, p. 8);
– Regulamentul (CE) nr. 694/2003 al Consiliului din 14 aprilie 2003 privind
modele uniforme pentru documentul de facilitare a tranzitului (FTD) şi
RO 83 RO

documentul de facilitare a tranzitului feroviar (FRTD) prevăzute de
Regulamentul (CE) nr. 693/2003 (JO L 099, 17.4.2003, p. 15);
– Decizia Consiliului din 8 martie 2004 privind încheierea Memorandumului de
înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi Administraţia Naţională a
Turismului din Republica Populară Chineză privind vizele şi aspectele conexe
referitoare la grupurile de turişti din Republica Populară Chineză (SDA) (JO L
83, 20.3.2004, p. 12);
– Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 21 aprilie 2004 de creare a unui Centru European de prevenire şi control al
bolilor (JO L 142, 30.04.2004, p. 1);
– Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie
2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre
pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora (JO L 299, 29.6.2004, p.
35);
– Directiva nr. 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele
minime referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii
ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau
persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională, şi
referitoare la conţinutul protecţiei acordate (JO L 304, din 30.9.2004 p. 12);
– Directiva 2005/85/CE a Consiliului din 1 decembrie 2005 privind standardele
minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare şi retragere a
statutului de refugiat (JO L 326, 13.12.2005, p. 13);
– Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004
privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice
integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre
(JO L 385, 29.12.2004, p.1);
– Instrucţiuni consulare comune pentru misiuni diplomatice şi consulate în ceea
ce priveşte vizele (JO C 313, 16.12.2005, p. 1);
– Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de
trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor <strong>Schengen</strong>) (JO L
105, 13.4.2006, p. 1);
– Decizia nr. 895/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14
iunie 2006 de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la
frontierele externe, bazat pe recunoaşterea unilaterală de către Republica Cehă,
Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia
a anumitor documentele ca fiind echivalente ale vizele lor naţionale în scopul
tranzitului pe teritoriul lor (JO L 167, 20.6.2006, p.1);
– Decizia nr. 896/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14
iunie 2006 de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la
frontierele externe, bazat pe recunoaşterea unilaterală de către statele membre a
RO 84 RO

anumitor permise de şedere eliberate de Elveţia şi de Liechtenstein în scopul
tranzitului pe teritoriul lor (JO L 167, 20.6.2006, p.8);
– Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de
frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre şi de modificare a
dispoziţiilor Convenţiei <strong>Schengen</strong> (JO L 405, 30.12.2006);
– Decizia nr. 2007/801/CE a Consiliului privind aplicarea integrală a dispoziţiilor
acquis-ului <strong>Schengen</strong> în Republica Cehă, în Republica Estonia, în Republica
Letonia, în Republica Lituania, în Republica Ungară, în Republica Malta, în
Republica Polonă, în Republica Slovenia şi în Republica Slovacă (JO L 323,
8.12.2007, p. 34);
– Decizia nr. 582/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
17 iunie 2008 de introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor
la frontierele externe, bazat pe recunoaşterea unilaterală de către Bulgaria,
Cipru şi România a anumitor documente ca fiind echivalente cu vizele
naţionale ale acestora în scopul tranzitului pe teritoriile lor (JO L 161,
20.6.2008, p. 30)
• Legislaţia internaţională:
– Convenţia din 7 decembrie 1944 privind aviaţia civilă internaţională
(Convenţia ICAO), anexa 2,9;
– Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului din 4 noiembrie 1950
şi protocoalele la aceasta;
– Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 28 iulie 1951, astfel
cum a fost modificată prin Protocolul de la New York, din 31 ianuarie 1967;
– Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL) din 9
aprilie 1965;
– Convenţia OIM privind actele de identitate ale navigatorilor (nr. 185) din 19
iunie 2003;
– Acord între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi
Confederaţia elveţiană, pe de altă parte, privind libera circulaţie a persoanelor
(JO L 114, 30.4.2002, p. 6);
– Acordurile bilaterale privind micul trafic de frontieră.
RO 85 RO

LISTA ANEXELOR
1. Lista serviciilor naţionale responsabile pentru controlul frontierei.
2. Lista punctelor de contact desemnate în statele membre pe teme privind gestionarea
frontierelor.
3. Lista punctelor de contact însărcinate cu schimbul de informaţii privind codurile de
securitate de pe ştampilele de intrare şi ieşire.
4. Lista punctelor de trecere a frontierei.
5. Tabelul documentelor de călătorie care conferă titularului dreptul de trecere a
frontierelor externe şi pe care poate fi aplicată o viză.
6. Lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină vize pentru trecerea
frontierelor externe şi cea a ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exceptaţi de la
obligativitatea vizei.
7. Tranzitarea teritoriilor Bulgariei, Ciprului şi României de către resortisanţii unei ţări
terţe care deţin o viză/permis de şedere emisă (emis) de statele membre <strong>Schengen</strong> şi
tranzitarea teritoriilor statelor membre de către resortisanţii unei ţări terţe care deţin
un permis de şedere emis de Liechtenstein.
8. Excepţii de la obligativitatea vizei pentru posesorii paşapoartelor diplomatice, de
serviciu şi ai altor paşapoarte oficiale.
9. Excepţii de la obligativitatea vizei pentru refugiaţii recunoscuţi şi pentru apatrizi.
10. Alte excepţii de la obligativitatea vizei.
11. Excepţii de la scutirea de viză pentru persoanele care exercită o activitate
remunerată.
12. Lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi se supun obligativităţii vizei de tranzit
aeroportuar.
13. Modele uniforme pentru colantele de viză şi informaţii privind specificaţiile tehnice
şi elementele de securizare. Procedura de completare a colantului de viză.
15. Menţiuni de inserat, dacă este cazul, la secţiunea dedicată observaţiilor.
16. Instrucţiuni privind completarea menţiunilor în zona de lectură optică.
17. Modele de colante de viză completate (instrucţiuni suplimentare).
18. Exemple de colante de viză emise de statele membre (cu fotografii).
19. Document de facilitare a tranzitului (FTD) şi document de facilitare a tranzitului
feroviar (FRTD).
RO 86 RO

20. Specimene de carduri emise de Ministerele de externe ale statelor membre.
21. Taxele percepute în moneda euro, corespunzătoare cheltuielilor administrative de
procesare a cererilor de viză.
22. Lista permiselor de şedere emise de statele membre.
23. Model de permise de şedere emise de statele membre.
24. Documente justificative pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de intrare.
25. Sumele de referinţă necesare pentru trecerea frontierelor externe, stabilite de către
autorităţile naţionale.
26. Formular standard de aprobare a probelor privind respectarea condiţiilor de şedere
pe termen scurt atunci când documentul de călătorie nu conţine o ştampilă de intrare.
27. Practici naţionale privind respingerea prezumţiei de intrare ilegală atunci când
lipseşte ştampila.
28. Formular standard pentru refuzul intrării la frontieră.
29. Instrucţiuni operaţionale pentru eliberarea vizei la frontieră pentru marinarii în
tranzit supuşi obligativităţii vizei.
30. Lista elevilor care călătoresc în cadrul unei excursii şcolare pe teritoriul Uniunii
Europene.
31. Lista autorităţilor naţionale abilitate cu tratarea cererilor de acces la date cu caracter
personal introduse în SIS.
32. Modele de panouri pentru indicarea culoarelor la punctele de trecere a frontierelor.
33. Model de formulare armonizate pentru invitaţii, declaraţii de garanţie şi atestări de
cazare, elaborat de părţile contractante.
34. Model de documente eliberate refugiaţilor şi apatrizilor care beneficiază de protecţie
subsidiară.
35. Model de documente colective.
36. Lista acordurilor privind micul traficul de frontieră şi model de permise emise de
statele membre în acest scop.
37. Lista punctelor de contact naţionale în vederea consultării privind minorii.
38. Orientări privind circulaţia resortisanţilor turci care trec frontierele externe ale
statelor membre ale UE pentru a presta servicii în UE.
RO 87 RO