Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

regatulcuvantului.editii.org

Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

17 Regatul Cuvântului Anul II, Nr. 7(9), Iulie 2012

genul de cofetărie provincială din România – nu-i! Ma uit şi pe terasă. Goală. Mirodan nu-i nici aici. Mă-ntorc să plec.

Dar... cine-i tipul ăsta dintr-o parte a sălii, aplecat peste masă, astfel că nu i se vede faţa, având deja a doua ceaşcă de

cafea şi câteva file desprinse de prin diferite publicaţii străine?! Citeşte absorbit, cu pixul în mână, transcriind ori

traducând ceva pe un caiet de lucru. O ceaşcă e deja goală. Da, e el! Ne salutăm, foile rupte şi caietul intră repede în

servietă. Comand şi eu «una neagră, mică».

Discuţia se leagă repede, e antrenantă, cu Mirodan nici nu poate fi altfel. Mă gândesc – amintindu-mi că în «chenarul

redacţional» de la «Minimum» e amintit numai numărul Căsuţei poştale, nu şi sediul – mă gândesc că, de fapt, aici

este, într-un fel, Redacţia. Aici Cerchez-Mirodan urmăreşte, scrie, devine şi detectiv când e nevoie, scoate un pistol din

teaca unei cărţi dintre atâtea «poliţiste», traduse de el în româneşte, îl pune tot pe masa de lucru. Aici el asociază,

deduce, rescrie, şterge, are probleme de conştiinţă, fumează trabuc şi bea cafele, decupează, desface şi lipeşte texte,

poze şi caricaturi. Se ceartă. Intrigă. Dărâmă şi construieşte. Face gazetărie «la cataramă»! Acum, în zilele astea, ca şi

ieri, ca şi alaltăieri, ca şi în urmă cu un an, cu doi sau douăzeci şi doi, ori douăzeci şi patru, el nu face un reportaj sau

două. Nu face, să zicem, un ziar. Nu! Mirodan creează şi recreează o REVISTĂ! «Revista oamenilor inteligenţi», cum

scria pe copertă, la-nceputul apariţiei sale.”... Şi aşa mai departe, lângă şi cu Mirodan, reportajul meu curge pe drumul

lui.

Acum, că terminasem reportajul, dau să-l public. Stai, domnule, îmi zic eu, la un moment dat. Mirodan nu e oricine,

scrii şi gata! Poate că ceva nu i se potriveşte! Poate unele date nu-i convin. De ce să nu-i dau să vadă materialul, înainte

de a-l preda spre apariţe?! Numai că la Mirodan nu se ajunge uşor. Mai ales că era bolnav. Am vorbit mai întâi cu o

anume persoană, care lucra pentru revista Mirodanului. Apoi am luat legătura, prin telefon, cu soţia scriitorului, căreia îi

spun despre ce este vorba. Îmi zice că nu ştie dacă Mirodan e în putere să vorbească, dar îl va întreba dacă acceptă să-i

trimit reportajul. (Nu ştiam atunci cât de puţin mai avea să trăiască!) Mi se comunică cum şi prin cine să trimit articolul

meu şi, apoi, răspunsul maestrului – de asemena indirect - nu întârzie: era vorba doar de o singură observaţie –

numărul de la Cafeneaua de pe strada Disenghoff, în care stătuserăm la o masă, cândva, era greşit. Atât! Corectez. Dau

drumul materialului. Apare. Face ceva „valuri”, primesc câteva telefoane de la persoane pe care le-am admirat

întotdeauna. Am publicat apoi acest reportaj şi în revista băcăuană „Ateneu” şi prin alte ziare româneşti, din presa

internetală a lumii.

Sunt mulţumit că am onorat Mirodanul, aşa cum am crezut şi m-am pricept eu mai bine. Peste vreo două zile de la

apariţia reportajului despre „Minimum”, în Israel, pe când mă aflu liniştit acasă la mine, sună telefonul: „Alo!... (Pauză)

Roni?... (Pauză). Dragă, nu pot vorbi. Nu-s bine deloc. (Se auzea respiraţia grea!). Vreau să-ţi Mulţumesc!”. Am

bâiguit ceva, iar Mirodan mi-a spus: „Scuză-mă, trebuie să închid. La revedere!...” Revederea nu a mai avut loc!

Şi, prin jocul dragostei şi-al întâmplării, mi-a fost dat, de curând, să am o nouă întâlnire, de suflet, cu Al. Mirodan. Asta

s-a-ntâmplat când mi-a fost acordat Premiul Asociaţiei Scriitorilor, acest Premiu purtând numele Maestrului. O întâlnire

minunată, ce le însumează pe toate celelalte, care au avut şi care n-au avut loc!

De fapt, îmi place să cred că, de-acolo, de sus, marele ziarist şi scriitor a „influenţat” juriul şi conducerea breslei noastre

scriitoriceşti de limbă română, spre a hotărî această premiere a mea. Un simplu „Mulţumesc”, cum a fost cel al

Maestrului, la telefon, poate însemna atât de mult! Încerc şi eu să-l spun, acum.

Similar magazines