Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

regatulcuvantului.editii.org

Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

39 Regatul Cuvântului Anul II, Nr. 7(9), Iulie 2012

Fig. 58. Catedrala Ortodoxă din moderna „davă“ Sibiu.

Strămoşii noştri pelasgo(>valaho)-daci aveau şi un cult foarte puternic al „sacrelor

perechi“ (căci în monoteismul tetradic al Zalmoxianismului, în panoul său central,

se aflau: Perechea Primordială, Soarele-Moş / Tatăl-Cer şi Dachia > Dochia / Terra

Mater, şi sacra pereche secundă, Soarele şi Luna ce „le ţineau cununa“ în toate cele

teluric-celeste / cosmice) şi din acest motiv, plantele, râurile, localităţile etc. se

înfăţişau în „sacre perechi“; de regulă, dava („zalmoxianul oraş-cetate“) avea

acelaşi nume cu sursa vitală fundamentală, apa / râul; deci toponimul Siggidava >

Sighidava se releva „omonimic“ (ca, de exemplu: Dierna-dava de la vărsarea în

Dunăre a râului Dierna > Dzierna > Ţierna „râul cerului / Cogaionului, de sub

muntele mare, Cogaion > Guguion > Gugu“), în strânsă interdependenţă de un

hidronim sighin / sîghin (cu apă curată, celest-zalmoxiană), adică Sighinul (unde

iniţiala constrictiv-dentală surdă, s-, în compania vocalei înschise anterioare, -i-, a

(şi în prezentul României) două perechi toponimic-zalmoxiene:

(1) de „masculin“ (Sibiu) – „feminin“ (Sighişoara) şi (2) de „mare“

(Sibiu) – „mic“ (Sibiel)“, coordonatele Sighişoarei (46 o 13’ 1’’ N – 24 o

47’ 28’’ E) şi ale Sibielului fiind destul de apropiate de ale dacicanticei

Σιγγίδαυα / Sighidava (v. supra: Sibiu, Sibiel; v. infra,

Sighişoara).

O altă pecete pelasgo(>valaho)-dacă / zalmoxiană se reflectă în faptul

că în Dacia, numele sursei vitale fundamentale, apa / râul, izvorând din

cele nouă ceruri-spirale acvatic-primordiale, ale lui Samoş („Soarele-

Moş“, Dumnezeul Cogaionului / Sarmisegetusei, al Daciei, „discul

senin, profund-albastru, al cerului, al Tatălui-Cer“), era dat şi davei /

cătăţii-oraş – deci în Dacia, tot în zalmoxiene / sacre perechi,

hidronimul „impunea“ toponimul, după cum se constată şi în cazul

Sîghiu-davă / Sâghiu-râu.

Fig. 59. Un evmezic zid din sâgi şi cărămizi din

Sîghiu / Sibiu.

devenit semioclusiva prepalatală surdă č- / Ci- ) > Cibinul – ce trecea prin imperii şi mai trece şi azi, ca şi în 2007, prin „capitala

cultural-europeană“ Sîghiu / Sibiu. Pelasgo[> valaho]-dacul Sîghi[u] / Sighi[u] se metamorfozează – după cum s-a mai spus – în

modernul / contemporanul toponim Sibiu, cu vocala -â- / -î- > -i-, şi cu oclusiva dentală surdă (-g’-) bilabializată sonor (-b-), nu

numai sub înrâurirea vocalei închise anterior, -i-, antepuse şi postpuse, ci şi sub presiunea bazei articulatorii a funcţionărimii din

administraţiile imperiale cunoscute de Dacia: 1. mai întâi, antica administraţie romană „deformează“ toponimul / hidronimul în

Cibinum – constrictiva dentală surdă, S- [din pelasgo-dacul Sighiu / Sîghiu] devine africata prepalatală surdă, Č- / Ci-, în

următoarele „circumstanţe atenuant-lingvistice“: în epoca imperial-romană, provincia Arutela > Arudela > Arudeal / Ardeal a

Daciei deţinea nu numai monopolul aurului şi sării, ci era – pentru întregul Imperiu Roman, pentru Eurasia – unul dintre cele mai

importante centre metalurgice, producătoare, între altele, şi de sigine / sighine, adică de lănci, dava-Sighiu / Siggidava fiind la

acest capitol între cele mai vestite; sighina pelasgo-dacă, de la Herodot citire, devine în graiul romanilor / latinilor sibina / sibyna,

ae «f. [un fel de] lance sau ţepuşă de vânătoare» – GDlr, 1122; şi pentru că pelasgo-daca sighină fusese transferată în latineasca

sibina, cu oclusiva dentală surdă, -g’-, bilabializată sonor, în -b-, administratorii împăratului de la Roma, analogic şi pe baza

apropierii semantice dintre numele davei, Sighiu / Sîghiu, şi numele vestitului produs militar, pelasgo-dac, sighina > sibina,

„conving“ ca toponimul / hidronimul Sighiu / Sâghiu să fie nu Sibin [confundabil cu obiectul produs sibina], ci Cibin[um]; 2.

aproape pe urmele imperialilor Romei merge şi evmezica administraţie habsburgică / austro-ungară ce îşi permite redenumiri ale

localităţii ca, de pildă, Hermannstadt, Nagyszeben etc.; subliniem că vorbitorii ambelor administraţii imperiale nu aveau – ca şi

urmaşii popoarelor lor de azi – nici „bază de articulare“ pentru pentru sunetele ă, î / â şi, fireşte, nici litere în alfabetele lor spre a le

[cali]grafia etc.(v. supra, Sibiu).

Pelasgo(valaho)-dacul oraş-cetate de pe sacrul fluviu al dacilor, Dunărea (în vremea lui Burebista, chiar în întregul ei),

Siggidun / Sîghidun, are coordonatele ptolemeice 45 o 30’ – 44 o 30’ (cf. Fontes, I, 546 sq.), „corespunzând“ în cea mai mare

măsură coordonatelor calculate cu mijloace ultra-moderne ale Belgradului de azi: 44° 49′ 14″ N / 20° 27′ 44″ E / 44° 49′ 14″ N /

20° 27′ 44″ E.

Căci numele capitalei de astăzi a Serbiei, Belgrad (< Bel- „alb“ + -grad < gorod „oraş“), îşi află tâlmăcirea în limba sârbă

/ slavonă, cu mare fidelitate, a elementelor formante din toponimul pelasg > valah, Sighidun, „oraşul sâgilor albe-ale Dunării“, mai

mult ca sigur, din orizontul anului 700 d. H., când au fost înrădăcinaţi strămoşii poporului sârb (cam tot pe-acelaşi segment

temporal cu strămoşii poporului bulgar – tot în Valahimea din Dacia Sud-Dunăreană) prin voinţa Imperiului Bizantin – extins de

secole peste cea mai mare parte balcano-dunăreană a spaţiului Daciei.

190) SIGGONI – Σιγγονή (< pelasgo[>valaho]-dac. Sîgoni „sâgoni“, „sâgi mari“ < sâgă + suf. aug. -on / -oane;

vectorizarea semantică a toponimului: „la sâgoni / sâgoane“, „La Sâgile Mari“) – localitate pelasgă > valahă din Dacia de Nord-

Vest, actualmente în Slovacia (cf. Fontes, I, 536 sq.).

Similar magazines