Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

regatulcuvantului.editii.org

Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

40 Regatul Cuvântului Anul II, Nr. 7(9), Iulie 2012

Fig. 60. În antichitate, pe dreptul mal („uluc“) de

sâgi al Dunării, dacii-sigini (din Istoriile lui

Herodot) aveau vestita cetate-oraş, Siggidun /

Sîghidun – ce a jucat un rol important şi în

rezistenţa lor anti-imperial-romanică; dincoace de

orizontul anului 700 d. H., în timpurile evmezice,

Siggidun redevenit-a o puternică fortăreaţă,

Belgrad, ale cărei ziduri de prin anul 1450, din

sâgi şi cărămizi arse, mai pot fi văzute şi azi

(foto: Gabriela Pachia, 9 X 2010).

191) SIGGOS (< pelasgo[valaho]-dac. Sîggos [sîg- / sâg[ă] „sâg“ + suf.

adj. -os]; vectorizarea semantică a toponimului: „oraşul sâgos“, „locul cu sâgă“,

„sâgosul“ / „sîghiosul“) – un antic oraş pelasgo[>valaho]-dac. / thrac, pe ţărmul

european al Mării Thracice, în Peninsula-Trident a Thessalonikului, adică în

Calcidica, aparţinând astăzi Greciei „extinse în Thracia până la dispariţia-i“ (v.

supra, fig.57 / Harta localităţilor din «Istoriile» lui Herodot – HIst, II), formând

pereche toponimic-zalmoxiană cu Sigeon (Sigeion) / Σίγειον, de pe ţărmul

asiatico-frigian al Mării Thracice, astăzi, localitate din Turcia în / lângă Troia

(turistică) şi la sud-vest de Çanakkale. Toponimul pelasgo(>valaho)-thrac Siggos

este greco-latinizat în Singos. Cu privire la anticul oraş pelasg > valah, Siggos /

Singos, Herodot, în Istorii (VII, 122 / HIst, 228) notează: «Prin urmare, când

forţele navale au primit de la Xerxes încuviinţarea să plece şi au străbătut canalul

săpat la Athos, canal care răspunde în golful unde sunt ctitorite oraşele Assa,

Piloris, Siggos şi Sarte, de aici, după recrutarea altor oameni şi din aceste cetăţi,

porniră pe mare, spre golful Thermaic.» (cf. HIst, II, 620 / 228).

192) SIGHEA, (ÎN)SÎGA / (ÎN)SÂGHEA verb < pelasgo[>valaho]-dac.

sigă + des. verb. inf. -a / -ea: „a (în)sâg[he]a“, „a (în)sâgi“, „a curma / cresta cu

lama de sîgă / sîghea, ori de săghie“, „a tăia cu sica / siga > sichea / sighea“ etc.

(v. infra sighetură / sîghetură).

193) SIGHET s. n. < pelasgo[>valaho]-dac. sig’- /sâg’- „sîg“ + suf. col. -

et „sighet“ (v. supra, Saggidava / Sâghe[t]dava, fig. 26; sighet < sîghet /

sâghet).

194) SIGHETU[L] MARMAŢIEI < pelasgo[>valaho]-dac. compus

sighet s. n. [< sîg- „sâg“ + suf. col. -et] + art. hot. -[u]l + Marmaţia <

Maramarisia (v. supra, Saggidava / Sâghe[t]dava, fig. 26; sighet < sîghet /

sâghet).

195) SIGHETU[L] [TRANS]SILVANIEI < pelasgo[>valaho]-dac.

compus sighet s. n. [< sîg- „sâg“ + suf. col. -et] + art. hot. -[u]l + Silvaniei <

[Trans]silvaniei (v. supra, Saggidava / Sâghe[t]dava, fig. 26; sighet < sîghet /

sâghet).

196) SIGHETURĂ s. f. < pelasgo[>valaho]-dac. sighet / sîghet „sîg“ + suf. -ură; sighetură / sîghetură (pl. sigheturi /

sâgheturi): 1. „lame tăioase de sâgă / gresie“, „sîgiş“ / „sighet“; 2. „tăietură / crestătură cu lamă de sâgă / gresie“ ca semn de

recunoaştere a apartenenţei, a stăpânului-cioban, la fiecare oaie / berbec (miel / mieluşea), făcut cu sighea / sichea (sica, sabia,

baioneta, cuţitul etc. ) la vârful urechii, ori în stânga / dreapta respectivului „vârf pavilionar“.

197) SIGHINAŞ s. m.(pl. sighinaşi) < pelasgo[>valaho]-dac. sighină

„lance“ + suf. hipocoristic -aş: „subţire / ascuţit ca o lance“, „cu siluetă de

sighină“, „slab ca o lance / sighină“.

198) SIGHINĂ s. f. < pelasgo[>valaho]-dac. sigină „lance“ [< sâg(ă)

+ suf. -in(ă)], pl. sigine / sighine, de la numele pelasgo(>valaho)-dacilor

sigini > sighini (infra), vestiţi producători de astfel de arme / unelte (cf.

Herodot, Istorii, V, 9 / HIst, II, 31).

199) SIGHINCĂ s. f. < pelasgo[>valaho]-dac. sighină + suf. -că:

„sighină mică“, adică un soi special de lance-baston din fier forjat (infra, fig.

61), cu folosinţă multiplă: 1. armă de atac / apărare în faţa duşmanilor,

sălbăticiunilor care atacă omul, punându-i viaţa în pericol; 2. unealtă de

pescuit iarna, „de trăznit peştii de sub gheaţa Dunării“; 3. sedilă pentru

plantatul viţei de vie; apelativul are circuit valaha contemporană din satele de

pescari situate în zona Dunării de Jos – Giurgeni, Vadu Oii etc. –, îndeosebi,

în satele din Marea Insulă a Brăilei: Măraşu, Băndoiu, Nedeicu, Gîrluţa,

Brăiliţa, Borduşani, Cegani, Făcăieni, Vlădeni, Ostrov etc.

Ancheta noastră lingvistică de teren, pe bază de chestionar, din vara anului

1984, aduce următoarele lămuriri: «sighinca este un baston-lance din fier

Fig. 61. Siggidun / Belgrad – pe temelie de sâgă:

Marea Catedrală Ortodoxă a Poporului Sârb, în curs

de finisare (foto: Diandra Frăsie-Debreţin, 9

octombrie 2010).

forjat, cam de-un metru şi douăzeci şi cinci de centimetri; este făcută din fier forjat; capătul-lance este cu gaură; cam la un metru de

la vârful de lance şi cam la două palme de la mânerul-baston, are un inel special, tot din acelaşi fier, în care se opreşte când o

împlânţi în snopul de stuf; demult, când nu se prea găsea ţiglă ori tablă, ca azi, pentru căşi, acestea se acopereau cu snopi de stuf:

Similar magazines