descarca fisier - Schimbarea-la-fata.ro

Perioada Octoihului
Oamenii nu se atingeau de leproşi, pentru că lepra era o boală molipsitoare,
o boală contagioasă; Domnul Hristos fiind Om adevărat şi Dumnezeu adevărat
se atinge de ei, 39 şi nu numai că se atinge, dar îi şi vindecă. De regulă, Domnul
Hristos după ce-i vindecă pe leproşi, îi trimite <strong>la</strong> preoţii templului din Ierusalim,
pentru că ei erau acreditaţi să constate şi să confirme vindecarea de lepră. 40 Prin
urmare bolnavul de lepră avea nevoie de un certificat, de recunoaşterea oficială
a vindecării sale.
Un lepros care în mod oficial nu era încă dec<strong>la</strong>rat vindecat nu avea voie să se
apropie de un om sănătos, lepra fiind, cum am menţionat, o boală extrem de contagioasă.
În cazul celor 10 leproşi însă s-a întâmp<strong>la</strong>t un fapt minunat. Ştim că unul
din cei 10 era samarinean, deci de alt neam şi de altă credinţă. Acesta văzând că
s-a vindecat, nu s-a mai dus <strong>la</strong> preoţii templului <strong>la</strong> care fusese trimis, ci s-a întors
<strong>la</strong> Domnul Hristos, recunoscându-i astfel puterea dumnezeiască de a face minuni.
Ca fost lepros, care nu avea acte în regulă, risca să fie pedepsit. S-a apropiat totuşi
de Domnul Hristos şi i-a mulţumit. I-a făcut închinăciune, iar Hristos i-a dat har
peste har:
„Scoală-te și du-te – îi spune Domnul Hristos – credinţa ta te-a mântuit!”
(Lc 17, 19).
Astfel, <strong>la</strong> darul vindecării trupeşti, Iisus a adăugat încă un dar, infinit mai
mare, darul mântuirii.
Domnul Hristos a venit în lume nu ca taumaturg, ci a venit să ne mântuiască,
să ne elibereze de povara păcatelor. Din păcate pe Domnul nostru Iisus Hristos
îl căutăm mai mult nu ca să ne eliberăm de ba<strong>la</strong>stul păcatelor, ci îl căutăm atunci
când suntem încercaţi de o boală sau de o neputinţă. Dacă am avea ochi duhovniceşti
am vedea că de multe ori păcatele noastre sunt mai respingătoare decât
lepra leproşilor. Dacă lepra făcea din oamenii normali oameni fără degete, fără
urechi, fără nas, fără mâini, păcatul îl face pe om fără suflet. Un om care trăieşte
în păcat, un om care săvârşeşte păcatul este fără suflet. De ce? Pentru că un astfel
de om este fără Dumnezeu, iar sufletul este de <strong>la</strong> Dumnezeu. Dacă trupul este
muritor, sufletul este nemuritor, <strong>la</strong> fel cum este Dumnezeu.
Putem să spunem, fără să greşim, că sufletul unui om păcătos este mort înainte
de judecată. Ştim că sunt unii oameni care nu vor fi judecaţi. Despre aceasta
citim în Evanghelia după Ioan, în capitolul al V-lea. Spune Domnul Hristos:
„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a
trimis are viaţă veșnică și <strong>la</strong> judecată nu va veni, ci s-a mutat de <strong>la</strong> moarte <strong>la</strong>
39 Mt 8, 3; Mc 1, 40; Lc 5, 13.
40 Lev 14, 2 – 31.
35