Litere severinene - Facultatea de Litere

Litere severinene Nr 17 din mai 2013
Mestecănaru - în finlandeză ‘’koivu’’ înseamnă
‘’mesteacăn’’ - a domnit în paralel cu Ceauşescu, un
fost cizmar. Koivisto a lipsit de la conducerea Finlandei
exact în perioada în care Ceauşescu a început
revoluţia culturală după modelul lui Kim Ir Sen.
Finlanda, scăpată de comunism prin tratatul de la Ialta,
n-a rupt legăturile cu Uniunea Sovietică, dar nici nu sa
înscris în planul Marshall. Cu toate astea americanii
i-au finanţat pe ascuns, din greu. La fel şi sovieticii.
Finlanda a ştiut să sugă la două vaci!). ‘’Ei, bine,
domnule, atunci, în anii ’80 femeile au făcut ample
manifestaţii de stradă, cerând guvernului să-i trimită
pe bărbaţi acasă din restaurante. Şi Mauno Koivisto
le-a ascultat. A închis restaurantele de la 8 seara la
10 dimineaţa’’. (Şi Ceauşescu pusese mira, îmi
amintesc eu. Pentru cei tineri, şi Ceauşescu
interzisese servirea băuturilor alcoolice până la 10
dimineaţa, oră care coincidea cu deschiderea
progarmului de dimineaţă al Televiziunii Române. Pînă
atunci la televizor rula
doar mira). ‘’Iar dacă
cineva ridica vocea în
restaurante, întâi i se
atrăgea atenţia, a doua
oară i se puneau
cătuşele şi era dus la
nevastă’’. (Aha, îngân
eu în timp ce prin minte
îmi trecea ideea că
Koivisto, Koivista
rimează cu Burebista,
cel care a tăiat viile
dacilor).
Viitakivi International
Center de lângă
Hauho, fostă şcoală de educaţie a adulţilor (în ţările
nordice, şcolile pentru adulţi s-au înfiinţat cu mult
înaintea şcolii obligatorii pentru copii, sub influenţa
danezului Grundtvig), este acum un fel de şcoală de
reeducare în aer liber. Adică, tinerii care, din diverse
motive au abandonat şcoala şi au hălăduit prin lume,
pe la vreo 18-25 de ani se reîntorc pentru a-şi completa
studiile. Altfel n-au nicio şansă în societatea lor. Nici
măcar ca dulgheri. În acest campus întins pe vreo 3-
4 hectare de pădure pe malul unuia dintre cele peste
188.000 de lacuri ale ‘’ţării cu 1000 de lacuri’’,
dispunând de cămin-hostel, biblioteci, săli de curs,
cantină cu autoservire, saună, sală de rugăciuni fără
niciun însemn religios pentru a nu favoriza vreo credinţă
în detrimentul altora, tinerii sunt liberi să înveţe. Cea
mai apropiată localitate, în afară de micul sat Hauho,
e la peste 30 de kilometri de mers prin păduri de
conifere şi printre lacuri. Nu există alt mijloc de
transport, decât taxi-ul. Nimeni nu fuge de la şcoală.
În una din seri, gazdele ne invită la saună. Aburul
fierbinte îmi aminteşte de bucătăria de vară din copilărie
când mama turna apa fierbinte în albie să facem baie
de Paşti. După vreo jumătate de oră, ieşim, roşii ca
racii şi ne aruncăm în apa lacului. Termometrul de pe
mal indică 15 grade Celsius (Mint, ceilalţi s-au aruncat
în apă, eu am coborât pe scara de lemn, până ce apa
a ajuns la nivelul gâtului). Imediat, ne pregătim să
vizităm Hauho, o localitate ascunsă într-o pădure de
conifere, din care se veadea doar turla unei biserici,
casele mici pe dinafară, mari pe dinlăuntru, semănând
cu imaginile din ilustratele cărţilor cu poveşti, de abia
puteau fi zărite printre copaci.
Intrăm în restaurant, singurul, din centru. După saună
simţeam că mă ia frigul şi, amintindu-mi de prietenia
mea cu streptococul auriu, cer ospătarului o votcă.
‘’Mică sau mare’’?, mă întreabă el. ‘’Cât costă’’? mă
interesez eu, ştiindu-mă cam ‘’short of money’’. Păi,
cea mică de douăzeci de mililitri e 5 euro, cea mare,
de 40 ml, e 10 euro. (patru mililitri per euro!)
- Urkko, zic unuia dintre gazde, nu e pe aici vreun
market de unde să cumpărăm o sticlă?
- Şi la market are
acelaşi preţ, îmi
răspunse Urkko
zâmbind, în Finlanda
alcoolul e monopol de
stat.
- Păi, zic eu, ştiu că
şi în Norvegia e
scumpă băutura, dar
am văzut la un
inspector şcolar din
Christiansand, că
avea destulă votcă.
- Da, dar ştii că cei
din sudul Norvegiei
se duc în week-end
în Danemarca cu un feribot şi se întorc cu două. Cel
de-al doilea e plin cu băutura cumpărată de acolo.
Am comandat una mică, de frica răcelii. Cred că am
băut vreo zece mililitri, restul de votcă a rămas unsă
pe interiorul paharului şi mi-a fost jenă să-l ling. Am
consumat un fel de carne fiartă maronie, tăiată la
grosimea unei coli de xerox. Am întrebat ce e. ‘’Inimă
de bou’’, mi s-a răspuns. Bună. Am mai băut o bere
împreună cu ceilalţi, timp în care am mai aflat că două
treimi dintre finlandezi lucrează în cercetare, restul în
servicii, că în limba finlandeză există peste douăzeci
de cuvinte care înseamnă zăpadă, în funcţie de
calitatea acesteia (căutam în minte o situaţie
asemănătoare din limba română şi găseam doar
sinonime pentru ţuică: rachiu, răchie, pălincă, horincă,
vinars, turţ, băsămac, poşircă, carcalete, doi ochi
albaştri, ochii lui Dobrin, holercă...) şi ne-am îndreptat
spre hostel. În seara finlandeză de la miezul nopţii
(vara, în Finlanda, noaptea durează cam de la ora 1 la
3, restul e o înserare lungă), printre brazii care învăluiau
totul, am avut revelaţia succesului şi seriozităţii
finlandezilor: N-AU PRUNI!
5