LUMEA MILITARA 2.qxp - Editura Militara

Recommendations

Info

LUMEA MILITARĂ Un faimos cãlãtor – mãcar cu gândul – din al XIX-lea veac, Jules Verne, remarca excepþionala însemnãtate a mãrilor ºi oceanelor pentru descoperirea ºi cunoaºterea pãmântului. Ceva mai aproape de vremurile noastre, ºcoala medievisticã de la „Annales” sublinia importanþa marilor drumuri comerciale pentru „dezenclavarea” þinuturilor planetei. Acestor douã afirmaþii trebuie sã li se adauge ºi viziunea lui Nicolae Iorga, a drumurilor creatoare de stat, pentru a dispune de câteva concepte necesare abordãrii subiectului nostru. Descoperitã de persani, care-i dau numele Axeina – Neagrã, colonizatã de greci din timpurile lui Homer pânã la Herodot ºi devenitã, printr-o potrivire de cuvinte, Pontul Euxin – Ospitalier, Marea Neagrã ºi cel mai mare afluent al sãu, Dunãrea de Jos, au devenit astfel partea bazinului Mediteranei Orientale mai întâi, a întregii Mediterane mai apoi. Pe temeiul înfloririi coloniilor greceºti – valorificatoare ale unui fundal continental de þãri ºi popoare, între care geþii în jumãtatea nordicã a Pontului Stâng (litoralul de vest) – s-a putut înfiripa cu un secol înainte de Cristos „uniunea mithridaticã”, circumponticã, dominatã de regele Pontului microasiatic, Mithridate al VI-lea Eupator (120 – 63 a.Chr.). Pe fãgaºul acestei uniuni, armele Romei ºi-au întins stãpânirea asupra Pontului Euxin, stãpânire contestatã cu succes în anii 50 – 44 a.Chr de la Olbia la Apollonia, de enigmaticul rege al geto-dacilor, Burebista. Politicii elenistice ºi romane de dominaþie a întregului bazin pontic i se opunea astfel aceea a ieºirilor la mare ale unor alcãtuiri politice sprijinite pe masive muntoase ºi mari cursuri de apã. Alãturi de Mediterana, Marea Neagrã a reprezentat vreme de mai bine de un mileniu axa marilor imperii roman ºi bizantin. Cu intermitenþe neglijabile pentru o asemenea duratã, imperiile civilizaþiei greco-latine ºi creºtine au pãstrat mereu puncte de sprijin ºi, prin flota lor, controlul asupra navigaþiei acestei mãri. Din secolele VIII-X geografia istoricã înregistreazã, alãturi de lumea mediteraneanã, divizatã între Creºtinãtate ºi Islam, conturarea treptatã a Europei statelor medievale de la Atlantic pânã la bazinul Mãrii Negre ºi al Balticei spre rãsãrit. Venitã din alt mileniu, dominaþia bizantinã a Mãrii Negre a fost anihilatã la finele secolului al XII-lea de afirmarea azimut 21 O b i e c t i v M a statalã vlaho-cumano-bulgarã, împãrãþia Asãneºtilor. O datã cu Cruciada a IV-a (1204), înlocuit în chiar esenþa sa, pentru mai bine de jumãtate de secol, de Imperiul Latin de la Constantinopol, Bizanþul restaurat în capitala sa (1261) nu a mai putut reveni în jumãtatea nordicã a Mãrii Negre decât prin îngãduinþa unor noi cuceritori – mongolii. Invazia mongolã/tãtarã în Europa orientalã ºi centralã (1236 – 1241) a dus la înglobarea în a doua jumãtate a secolului al XIII-lea a bazinului Mãrii Negre într-o uriaºã dominaþie ce se întindea de la Carpaþii Orientali ºi pânã la Oceanul Pacific. Strãºnicia administraþiei mongole, siguranþa drumurilor ºi încurajarea schimburilor au fãcut ca Marea Neagrã sã devinã, dupã fericita expresie a lui Gheorghe Brãtianu, „placa turnantã” a comerþului medieval de la cumpãna secolelor XIII/XIV. Românii ºi Marea perspective istorice în geopoliticã Sergiu Iosipescu Negustorii italieni ºi îndeosebi cei ai republicilor maritime Genova ºi Veneþia, privilegiaþi în Imperiul Bizantin, au profitat de conivenþa interesatã a stãpânitorilor mongoli de la Sarai, pe Volga, pentru a „dezenclava” aceste þinuturi, ºi, în acelaºi timp, pentru a le include în marele comerþ european, timpuriu capitalist. Acesta beneficia ºi de lesnicioasa axã de navigaþie est-vest a Dunãrii de Jos ºi, probabil de comunicaþiile fluviilor nordice – Siret, Prut, Nistru, Bug, Nipru. Marea Neagrã ºi implicit þinuturile din bazinul ei îºi pierdeau caracterul periferic . În spatele cortinei stãpânirii mongole ºi mãcar în parte eliberate de tendinþele de expansiune ale Regatului Ungariei, grav lovit de invazia de la 1241, alcãtuirile politice româneºti din þinuturile carpato-dunãreanopontice au început procesul de unificare, culminând cu afirmarea pe harta politicã a LUMEA MILITARÃ 1/2005 4 Europei primului pãtrar al secolului al XIV-lea a principatului Þãrii Româneºti sub Basarab I (cca 1319 – 1351/1352). Þara beneficia desigur atât de excepþionala valoare a cãii comerciale a Dunãrii de Jos, cât ºi de drumurile negoþului oriental prin trecãtorilecarpatine, ambele în dreptându-se spre Marea Neagrã. Aproape simultan, izvoarele istorice menþioneazã în legãturã cu Bizanþul o altã alcãtuire politicã pe litoralul Mãrii Negre având reºedinþa în cetatea Caliacra, condusã de arhontele Balica. Din acest nucleu statal va evolua pânã în deceniul al nouãlea al secolului al XIV-lea despotatul lui Dobrotiþã (1348 – 1385). În sfârºit, dupã 1344, printr-o adevãratã acþiune de reconquista anti-mongolã – pornitã din Transilvania ºi Maramureº, în corelare cu marea politicã a regatelor catolice ale Ungariei ºi Poloniei, la care se asociase ºi Þara Româneascã (post 1347) –, s-a început unificarea principatului românesc al Moldovei. Independentã sub Bogdan I, cãtre 1365, sprijinindu-se pe Scaunul Papal împotriva pretenþiilor Ungariei de dominaþie în zona est-carpaticã, Moldova a continuat reconquista pe contul sãu. Pretenþiile ungare motivate ºi de considerente economice aveau antecedente încã de la cumpãna secolelor XII/XIII, ºi implantarea cavalerilor teutoni în sud-estul transilvan, în Þara Bârsei (1212 – 1225), urmãrise tocmai o expansiune spre Dunãrea de Jos ºi Marea Neagrã, asociatã speranþei unui sprijin, eventuale joncþiuni cu posesiunile din Peninsula Balcanicã ale Imperiului Latin de Constantinopol (1204 – 1261). Frântã vreme de aproape un secol de invazia mongolã, mereu prezentã în ideologia politicã a monarhiei ungare, expansiunea spre Gurile Dunãrii ºi Marea Neagrã avea sã fie reluatã cu hotãrâtã stãruinþã de regele Louis I d’Anjou (1342 –
1382). Ideea se dezvoltase într-un plan de înfãptuire a unei legãturi de la Marea Adriaticã la Marea Neagrã în stãpânirea monarhiei angevine. Blocat la Adriatica de Veneþia (1358), planul a pãrut a fi quasi atins la Marea Neagrã prin înþelegerea Curþii ungare cu principele tãtarilor, Dimitrie, ce controla Gurile Dunãrii ºi prin acceptul principelui Þãrii Româneºti, Vladislav I Vlaicu, vasal regelui Louis I (1367 – 1368). Înfrângerea regelui în rãzboiul sãu contra þaratului de Vidin, tocmai prin intervenþia principelui Vladislav I ºi a aliatului acestuia, despotul Dobrotiþã, a dus ºi la preluarea în stãpânirea Þãrii Româneºti a zonei de la nord de Dunãrea maritimã, a „Basarabiei”. Lichidarea prezenþei mongole la gurile Dunãrii a principelui Dimitrie a fost efectuatã în colaborare cu forþele despotului de la Caliacra, Dobrotiþã. În aceeaºi vreme ºi apoi profitând decisiv de estomparea politicii ungare, odatã cu moartea regelui Louis I (1382), Moldova a reunit ºi teritoriul de la Marea Neagrã sub domnia de la Suceava. Fundamentul economic al procesului fusese funcþionarea „drumului moldovenesc” ce lega marele emporiu al Poloniei sud-estice, Lemberg/Lwów/Liov cu Marea Neagrã. Altminteri „drumul moldovenesc” – devenit sigur prin consolidarea domniei româneºti între Carpaþii Orientali ºi Nistru – înlocuise „drumul tãtãresc” ºi reprezenta ultimul tronson spre Marea Neagrã al cãilor comerciale ce veneau din centrul ºi vestul Europei ºi de la Marea Balticã. Aproape simultan, douã acte oficiale, ale cancelariei Þãrii Româneºti ºi Moldovei consfinþeau realizarea unificãrii teritoriale a celor douã principate româneºti de la Munþii Carpaþi ºi pânã la Marea Neagrã. Astfel, Mircea cel Bãtrân se intitula azimut 21 r e a N e a g r ã la 1391 „din mila lui Dumnezeu voievodul Þãrii Româneºti, duce de Fãgãraº ºi Amlaº, comite de Severin, stãpân al Dârstorului ºi despot al þãrii lui Dobrotici”, iar la 1392, Roman al Moldovei începea hrisovul sãu cu titlul „marele singur stãpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stãpânind Þara Moldovei de la munte pânã la mare”. Faþada maritimã româneascã se realizase astfel la finele secolului al XIV-lea, ea întinzându-se de la limanul Nistrului pânã la sud de capul ºi cetatea Caliacra, în Balcanii maritimi, având o întindere de peste 500 km. Contextul geopolitic al marii unificãri – refluxul mongol, anarhia din Ungaria dupã 1382, decãderea Imperiului Bizantin – s-a modificat însã dramatic o datã cu expansiunea otomanã în Peninsula Balcanicã. În ideologia rãzboinicã osmanã aplicatã realitãþilor terenului, cucerirea sud-estului european era împãrþitã pe trei direcþii: „calea din stânga” – expansiunea spre Grecia peninsularã – Peloponez; „calea din mijloc”, de-a lungul anticei via Aegnatia, spre þãrmurile albaneze ale Adriaticei ºi de acolo spre Italia; ºi, în fine „calea din dreapta”, spre Dunãrea de Jos ºi gurile fluviului. Atinsã timpuriu, la finele deceniului nouã al secolului XIV, prin prãbuºirea sub otomani a þaratului bulgar de la Târnovo, calea Dunãrii de Jos a fost disputatã vreme de mai bine de un secol, Þara Româneascã situându-se în prima linie a unei rezistenþe cãreia nu i-au lipsit nici elementele cruciadei. Faza finalã a expansiunii a fost pregãtitã ºi înfãptuitã de sultanul Mehmed al II-lea Fatih („Cuceritorul”) ºi a luat forma acaparãrii economice ºi politico-militare a bazinului Mãrii Negre în anii 1452 – 1484. Hartã germanã a Mãrii Negre din secolul al XIX-lea LUMEA MILITARÃ 1/2005 5 LUMEA MILITARĂ Primul pas a fost instalarea strictului control otoman al Strâmtorilor prin fortificarea ºi formidabila dotare artileristicã a Bosforului (1452), definitivat de cucerirea Constantinopolului (1453). În aceastã fazã, apãrarea libertãþii Mãrii Negre, a Dunãrii de Jos împotriva expansiunii otomane a revenit ºi ºi-a asumat-o cu temeritate Moldova lui ªtefan cel Mare (1457 – 1504). Rãzboiul românesc antiotoman din anii 1473 – 1486 a fost cea de pe urmã tentativã a Europei de sfârºit de ev mediu pentru pãstrarea în cadrul ei a bazinului pontic. Cetãþile româneºti ale Chiliei ºi Cetãþii Albe au fost ultimele debuºee libere ale marelui comerþ european spre ºi prin Marea Neagrã. Cãderea cetãþilor pontice româneºti sub stãpânirea otomanã (1484) a fost efectul unui uriaº cleºte strategic otomano-tãtar ale cãrui braþe sudic ºi nord-estic trebuiau sã se închidã tãind Moldova ponticã, ieºirea româneascã la mare. Pentru a putea face funcþional acest cleºte strategic, Poarta Otomanã a fost nevoitã sã-ºi subordoneze mai întâi hanatul tãtãresc al Crimeei printr-o expediþie navalã ºi terestrã în peninsulã (1475). Abili mânuitori ai acþiunilor indirecte, ªtefan cel Mare ºi consilierii sãi i-au opus principatul creºtin crâmlean de Theodoro, rezistenþa eroicã a centrului acestuia, Mangupul, întemeindu-se ºi pe participarea unui corp expediþionar moldovean. O datã cu ocuparea Chiliei ºi Cetãþii Albee, stãpânirea otomanã circumponticã a început sã se organizeze, Marea Neagrã fiind treptat, în etape (1484 – 1540 – 1684), închisã navigaþiei sub pavilion strãin ºi chiar, de la o vreme, oricãror alte nave decât cele ale Imperiului Semilunei. Subordonarea militarã, apoi economicã a bazinului pontic, efect al situaþiei geopolitice de la sfârºitul evului mediu a influenþat ºi statutul internaþional al principatelor române intrate definitiv acum în „Casa Pãcii” imperiale otomane. Reglementarea raporturilor între imperiu ºi principate prin rãscumpãrarea prin tribut a pãcii ºi chiar existenþa unei alianþe asimetrice a transformat graniþa fierbinte între Europa creºtinã ºi stãpânirea musulmanã într-o frontierã permeabilã schimburilor comerciale, în fond chezãºia funcþionãrii sistemului economic al Mãrii Negre. La o privire de ansamblu, o certã conexiune se stabileºte între libertatea Mãrii Negre ºi libertatea politicã româneascã.
Page 2 and 3: LUMEA MILITARĂ LA ZI Ziua Forþelo
Page 4 and 5: LUMEA MILITARĂ azimut 21 Pragmatis
Page 8 and 9: LUMEA MILITARĂ Tradiþii Metodolog
Page 10 and 11: LUMEA MILITARĂ depãºite. Regiune
Page 12 and 13: LUMEA MILITARĂ MAPAMOND POLITIC ª
Page 14 and 15: LUMEA MILITARĂ MAPAMOND POLITIC ª
Page 16 and 17: LUMEA MILITARĂ ONU ºi F. Rusã au
Page 18 and 19: LUMEA MILITARĂ puncte de vedere Sp
Page 20 and 21: LUMEA MILITARĂ maºina timpului Ma
Page 22 and 23: LUMEA MILITARĂ maºina timpului Te
Page 24 and 25: LUMEA MILITARĂ vor fi chiar din re
Page 26 and 27: LUMEA MILITARĂ când Miclescu salu
Page 28 and 29: LUMEA MILITARĂ invitaþiei stareþ
Page 30 and 31: LUMEA MILITARĂ maºina timpului Ne
Page 32 and 33: LUMEA MILITARĂ Spectacolele vor fi
Page 34 and 35: LUMEA MILITARĂ rãspuns Crainic.
Page 36 and 37: LUMEA MILITARĂ maºina timpului Ca
Page 38 and 39: LUMEA MILITARĂ lumea militarã în
Page 40 and 41: LUMEA MILITARĂ Titluri publicate:
Page 42 and 43: LUMEA MILITARĂ înþelege, au rãm
Page 44 and 45: LUMEA MILITARĂ Pornind de la aceas
Page 46 and 47: LUMEA MILITARĂ Interviu cu domnul
Page 48 and 49: LUMEA MILITARĂ portret de institu
Page 50 and 51: LUMEA MILITARĂ Lansarea, la Bucure
Page 52 and 53: LUMEA MILITARĂ • SPIRIT MILITAR
Page 54 and 55: LUMEA MILITARĂ Alexandra Mihalcea
Page 56 and 57:
LUMEA MILITARĂ / Totul” (de mira
Page 58 and 59:
LUMEA MILITARĂ literară pe care l
Page 60 and 61:
LUMEA MILITARĂ lumea militarã lit
Page 62 and 63:
LUMEA MILITARĂ CALENDAR Trecură
Page 64 and 65:
LUMEA MILITARĂ lumea militarã lit
Page 66:
LUMEA MILITARĂ vărsat de vînt pe
show all

LUMEA MILITARA 2.qxp - Editura Militara

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?