Citeşte un fragment

litera.ro

Citeşte un fragment

CAPITOLUL 1

Un moment al adevărului

„Ţarul Rusiei este comandantul militar suprem,

fiecare dintre zilele sale fiind o bătălie.“

Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia

Data – 10 februarie 2007, în plină desfăşurare a carnavalului de

la München. Locul – Bayerischer Hof, un hotel de cinci stele, unde

anual se ţine, timp de două zile, „Conferinţa pentru Securitate de

la München“, un eveniment la nivel înalt. Această întrunire a

comunităţii strategice a fost iniţiată de Ewald von Kleist, un om

care l-a susţinut pe contele Stauffenberg în atentatul împotriva

lui Hitler, din iulie 1944. Lui von Kleist i-a succedat Horst

Teltschik, care a fost, pentru mulţi ani, cel mai apropiat consilier

pe probleme de politică externă al lui Kohl. În 2007 l-a invitat pe

liderul rus să ţină o alocuţiune. Nimeni dintre cei prezenţi, persoa

nele invitate sau duzinile de jurnalişti care urmăreau evenimentul

din camere alăturate, nu au bănuit că vor fi martori ai unui

moment esenţial în relaţiile dintre Rusia cu Statele Unite şi cu

Vestul. Într-adevăr, după această reuniune de la München, anumite

linii de demarcare, estompate până atunci din cauza aroganţei,

ignoranţei sau speranţelor irealiste, au devenit foarte clare – linii

pe care şeful de la Kremlin le dorea respectate în Europa de Est,

Balcani şi în Asia Centrală. În dimineaţa zilei în care a luat apoi

cuvântul preşedintele Rusiei, a vorbit cancelarul german, Angela

Merkel. Cei care stăteau în apropierea lui Putin au putut vedea

cum acesta făcea modificări pe manuscrisul ce i-l dăduseră membrii

staffului său, tăind paragrafe întregi şi inserând altele, făcându-şi

note pe margine şi, din când în când, dând din cap parcă a supărare,

neluând aproape deloc în seamă ceea ce spunea Numărul Unu

BT_Putin si Rusia 140 x 200 best.indd 21 3/22/2011 11:47:46 AM


MICHAEL STÜRMER

german condu cătorilor lumii, experţilor în apărare şi analiştilor

politici adunaţi în acea sală de bal cu aer condiţionat şi puternic

iluminată. Era absolut clar şi dincolo de orice îndoială că Putin,

care se afla aşezat în primul rând, nu avea nevoie ca cineva să îi

aprobe discursul pe care tocmai urma să îl ţină şi, cu atât mai

puţin, pentru stabilirea cursului pe care îl vor urma relaţiile Rusiei

cu Vestul, în general, şi cu Statele Unite, în particular. Putin era,

în mod evident, stăpân pe situaţie – nu doar pentru următoarele

treizeci şi ceva de minute, ci şi în ceea ce privea problemele externe

şi de securitate ale Rusiei. Când a urcat pe podium, Putin nu a

arătat nici un dram de emoţie, ci doar o hotărâre tăioasă. Nu a

vorbit tare, ci reţinut, aproape că nu a făcut vreun gest, emoţiile

sale fiind riguros controlate. Desigur, a vorbit în rusă. „Tradiţia

conferinţei“, şi-a avertizat el ascultătorii cu o nuanţă de sarcasm,

„îmi permite să renunţ la o politeţe excesivă“.

Fr politeuri excesive

Ceea ce a avut de spus celor circa 200 de experţi reuniţi în sală,

alocu ţiunea sa fiind transmisă live de televiziunile din toată lumea,

nu a fost, într-adevăr, o lecţie de fineţe diplomatică. Nu a făcut

nici un secret din faptul că simţea, ca întreaga Rusie, că Vestul a

exploatat unilateral şi fără a fi prea fair dificultăţile prin care au

trecut de curând moştenitorii Uniunii Sovietice. Că, în loc să ofere

compensaţii pentru pierderile suferite de Rusia, Vestul a făcut ce

i-a stat în putinţă pentru a câştiga un avantaj geopolitic în întreaga

Europă de Est şi în cea mai mare parte a Asiei Centrale. Că relaţia

cu NATO era, în cel mai bun caz, una încordată. Că ruşii se simt

înconjuraţi, de la Marea Baltică până în Uzbekistan. Că nu este de

acord cu „expansiunea“ NATO în Europa de Est – referindu-se la

Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia, care fuseseră înainte

sateliţi sovietici în cadrul Pactului de la Varşovia –, dar şi în ţările

baltice, care fuseseră înainte parte integrantă din Uniunea

Sovietică, la fel ca şi Ucraina, Belarus, Republica Moldova şi Georgia.

Că Statele Unite nu au onorat cecul de bunăvoinţă inclus în

acordurile privind Germania în procesul de aplanare a Războiului

Rece sau în ajutorul oferit şi primit după 11 septembrie 2001. Că

22

BT_Putin si Rusia 140 x 200 best.indd 22 3/22/2011 11:47:46 AM


PUTIN SI NOUA RUSIE

Vestul nu îşi dă seama cât de mare este miza din Cecenia – deşi

Putin nu a nominalizat în mod expres acea provincie problematică.

Concluzia: ursul a ieşit din vizuină şi lucrurile urmează să se

schimbe. Dacă europenii erau văzuţi ca având doar nişte vini

minore, iar ţările satelit ale fostei Uniuni Sovietice, ca fiind doar

iritante, Statele Unite au fost ţinta unui atac de amploare, marea

putere aspirantă confruntându-se cu puterea globală aflată în

declin. În discursul său a existat o notă de dezamăgire şi cu privire

la faptul că Rusia este exclusă din Europa. Putin se simţea

abandonat de Vest şi acuza naţiunile occidentale de „stereotipii

ideologice, standarde duble şi alte aspecte tipice gândirii din epoca

Războiului Rece“. Dar mânia sa s-a revărsat asupra Statelor Unite

ale Americii. Să fi fost iritat că George W. Bush şi „compania“ îi

tot ţineau predici despre democraţie şi despre deficitele Rusiei în

ceea ce priveşte societatea civilă? Sau să fi vrut să adân cească

ruptura dintre Europa şi SUA? Ori poate că era supărat pentru că

fusese în general ignorat, atât la ONU, cât şi în alte foruri, şi că

nu a fost recunoscut ca un jucător global şi un partener de prim

ordin de către Statele Unite?

Putin a vorbit ca un profesor de ştiinţe politice, dar nu fără a

sublinia contradicţii evidente. După ce a afirmat că „lumea unipolară

propusă după Războiul Rece“ nu s-a materializat, a continuat

prin a ataca Statele Unite tocmai pentru aspiraţiile lor către o

asemenea ordine mondială, care ar urma să fie condusă de la

Washington. „Ce este o lume unipolară? Oricât de frumos am prezenta

termenul, în cele din urmă el se referă la un anume tip de

situaţie, respectiv, la un singur centru al autorităţii, la un singur

centru de forţă, la un singur centru decizional.“

Rusia vrea s fie respectat

Liderul unui imperiu destrămat avertiza Statele Unite că ordinea

unipolară a viselor de după Războiul Rece depăşea capacităţile de

care dispun: „Ar fi o lume în care nu există decât un singur stăpân,

un singur suveran. Ceea ce, în cele din urmă, este dăunător pentru

toţi cei care fac parte din acest sistem, dar şi pentru puterea

suverană, pentru că se distruge pe sine dinăuntru.“

BT_Putin si Rusia 140 x 200 best.indd 23 3/22/2011 11:47:46 AM

,

23


MICHAEL STÜRMER

Să fi fost aceasta lecţia pe care fostul ofiţer de informaţii,

cândva rezident KGB la Dresda, în Germania de Est, unde a putut

să vadă controlul imperial de aproape, o transmitea Statelor Unite

şi tuturor naţiunilor care se încred în SUA ca fiind ultimul lor

recurs pentru asigurarea securităţii lor? Mesajul era unul clar: nu

vă încredeţi în SUA, căci, mai devreme sau mai târziu, va avea

soarta tuturor imperiilor de până acum. Verdictul a fost la fel de

clar ca atenţionarea dinainte: „Modelul unipolar nu numai că nu

este acceptabil, dar nici nu este realizabil în lumea de astăzi.

Acţiuni unilaterale şi, de multe ori, ilegitime nu au reuşit să rezolve

problemele“. Putin a continuat apoi să prezinte Rusia ca fiind în

fruntea curentului care urmăreşte susţinerea legii internaţionale

împotriva Statelor Unite. „Ceea ce vedem astăzi este o tot mai

mare desconsiderare a principiilor legilor internaţionale. Iar normele

juridice independente se apropie, de fapt, tot mai mult de

cele ale unui sistem statal. Un stat, înainte de toate SUA, a trecut

peste pragul graniţelor sale naţionale prin toate modalităţile

posibile.“ Ceea ce i-a displăcut lui Putin nu a fost doar forţa brută

a SUA, ci şi toate variantele sale de forţă soft, adică neagresivă, pe

care Rusia nu ar putea spera niciodată să le egaleze: „Acest lucru

se vădeşte în abordările de natură economică, politică, culturală

şi educaţională, care sunt impuse celorlalte naţiuni.“

Avertizând asupra procesului de „militarizare“ a spaţiului, în

primul rând prin instalarea de armament pe orbită – ceea ce nu

poate să facă decât SUA în viitorul previzibil – Putin a declarat că

atât Rusia, cât şi SUA au interese convergente în ceea ce priveşte

securitatea mondială, lucru care este cel mai evident în domeniul

neproliferării armelor nucleare. Rămânerea la oligarhia nucleară

existentă, aşa cum este exprimată în Tratatul de Neproliferare din

1968, a constituit politica după care s-au ghidat superputerile în

timpul Războiului Rece şi, cu siguranţă, Putin nu era dispus să

renunţe, pentru nişte câştiguri de scurtă durată, la această

strategie esenţială. Fără a numi în mod explicit Coreea de Nord,

Iranul sau alte state care ar putea încălca această stare de fapt

existentă, el a subliniat că SUA şi Rusia au în continuare interese

strategice comune.

24

BT_Putin si Rusia 140 x 200 best.indd 24 3/22/2011 11:47:46 AM


Conflict i competiie

,

PUTIN SI NOUA RUSIE

Dar conflictul şi competiţia au constituit laitmotivul relaţiei dintre

cele două părţi, şi nu înţelegerile strategice, care sunt oricum

inevitabile în viitor, fiind impuse de tehnologie şi de necesitate.

În mod special, Putin a declarat-o pe tonul cel mai tranşant, o

separare în viitor a regiunii Kosovo de Serbia va fi combătută cu

toată puterea de către Rusia. Kremlinul va recurge la dreptul său

de veto în Consiliul de Securitate al ONU, ceea ce însemna o

lovitură fatală dată Planului Ahtisaari susţinut de ONU, plan care

fusese prezentat doar cu câteva zile înainte Consiliului de Securitate

şi care prevedea o rezolvare controlată şi paşnică a crizei,

sub formula unei „suveranităţi supervizate“. Este evident că Putin

nu a acordat multă importanţă încercărilor făcute de trioul pentru

Kosovo (format din diplomaţi ai SUA, Rusiei şi ai UE) de a

dezactiva această bombă care ameninţa să explodeze, din nou, în

Balcani. Putin a subliniat că intervenţia militară a NATO şi

războiul aerian din primăvara lui 1999 pentru a stopa purificarea

etnică iniţiată de Slobodan Miloşevici împotriva albanezilor din

Kosovo nu numai că nu au fost uitate, dar nici iertate. Rusia nu

avea o formulă mai bună, sau mai sustenabilă, pentru realizarea

stabilităţii în Balcani, dar Kosovo era unul dintre punctele din

agenda globală prin care Putin a vrut să demonstreze, fără a lăsa

vreo urmă de îndoială, că nu se poate face practic nimic împotriva

voinţei Rusiei. Serbia, tradiţional stăpână peste albanezii kosovari,

a fost o veche aliată şi protejată a Rusiei, încă din vremea

războaielor purtate de ţari împotriva Imperiului Otoman şi a

rivalităţilor cu Austria, fiind văzută ca un teren din sfera de

influenţă a Rusiei, unde naţiunile vestice ar trebui să păşească cu

multă atenţie. La un nivel mai ridicat, respectiv, la întâlnirea G8

care a fost organizată în vara anului 2007, în Heiligendamm, o

staţiune balneară aflată pe coasta Mării Baltice, Putin a mers până

acolo încât să avertizeze naţiunile vestice că a permite regiunii

Kosovo separarea de Serbia ar însemna acceptarea înfrângerii

„creştinătăţii“ în lupta sa epopeică împotriva Islamului – reamintind

cu această ocazie rolul de protector pe care Rusia l-ar fi avut de-a

lungul secolelor faţă de toate ţările ortodoxe. Mânia ţarului nu s-a

BT_Putin si Rusia 140 x 200 best.indd 25 3/22/2011 11:47:46 AM

25


MICHAEL STÜRMER

domolit însă după această admonestare legată de Kosovo. A urmat

un atac împotriva proiectului Statelor Unite de a realiza un sistem

balistic defensiv împotriva rachetelor intercontinentale nucleare

ale Iranului. Radarul gigantic care ar urma să fie plasat undeva în

sudul oraşului Praga, în Republica Cehă, menit să controleze

traiectoria unor eventuale rachete intercontinentale iraniene

trimise peste Europa spre SUA, a fost un blestem pentru Putin,

ca, de altfel, şi propunerea instalării unor rachete supli mentare în

nordul Poloniei, care ar urma să asigure posibilitatea neutrali zării

oricăror ameninţări balistice venite din sud. Putin a susţinut că

aceste măsuri ale SUA nu sunt decât ameninţări voalate împotriva

Rusiei. A făcut legătura dintre acest plan şi recenta retragere a

SUA din Tratatul Rachetelor Antibalistice încheiat în 1973, care

interzicea superputerilor să amplaseze instalaţii antirachetă.

Respectivul tratat fusese anulat de administraţia Bush, cu doi ani

înainte, spre nemulţumirea şi îngrijorarea ruşilor. Dar preşedintele

Rusiei trebuie să fi ştiu, din sursele sale informative militare că

noul proiect, aflat încă într-o fază incipientă, nu avea capacitatea

să răstoarne echilibrul, în mare măsură abstract, dintre SUA şi

Rusia în ceea ce priveşte rachetele cu focos nuclear.

Respingerea proiectului sistemelor antirachet

Dacă aşa stau lucrurile, de ce a ridicat Putin problema sistemelor

antirachetă? Par să existe trei cauze principale pentru această luare

de poziţie. În primul rând, Rusia dorea să fie consultată – şi nu a

fost, nici în Consiliul NATO–Rusia, şi nici în cadrul contactelor la

nivel înalt – iar Putin ştia, evident, că la Casa Albă nu au fost făcute

prea multe eforturi pentru a supune această problemă consilii -

lor NATO, ci că s-a ales calea bilaterală de negociere cu ţările

est-europene vizate în proiect. În al doilea rând, amplasarea unor

ins talaţii antirachetă în foste state-satelit ale Uniunii Sovietice

apărea în ochii ruşilor ca fiind o evidentă încălcare, dacă nu în

litera, atunci cel puţin în spiritul Tratatului Doi Plus Patru privind

Germania şi amplasamentele NATO. În al treilea rând, Putin

trebuie să fi simţit că acest proiect va duce la ample proteste în

întreaga Europă împotriva Statelor Unite, mai ales în Germania,

26

BT_Putin si Rusia 140 x 200 best.indd 26 3/22/2011 11:47:46 AM

More magazines by this user
Similar magazines