Dimitrie Gusti – “Introducere la cursul de istoria filosofiei greceşti”
Dimitrie Gusti – “Introducere la cursul de istoria filosofiei greceşti”
Dimitrie Gusti – “Introducere la cursul de istoria filosofiei greceşti”
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
INTRODUCERE<br />
LA CURSUL DE<br />
ISTORIA FILOSOFIEI GRECEŞTI<br />
ETICĂ ŞI SOCIOLOGIE<br />
DE<br />
D. GUSTI<br />
PROFESOR-AGREGAT LA UNIVERSITATEA DIN IAŞI
BUCUREŞTI<br />
INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE „CAROL GÖBL”<br />
S-sor I. ST. RASIDESCU 16<br />
STRADA DOAMNEI, 16<br />
1910<br />
2
INTRODUCERE LA CURSUL<br />
DE<br />
ISTORIA FILOSOFIEI GRECEŞTI, ETICĂ ŞI SOCIOLOGIE 1<br />
Un profesor nou are a-şi împlini <strong>de</strong> <strong>la</strong> început o înaltă datorie<br />
<strong>de</strong> conştiinţă în lecţia <strong>de</strong> <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>re a <strong>cursul</strong>ui său. El trebuie să<br />
expună, <strong>de</strong> <strong>la</strong> început, cu toată c<strong>la</strong>ritatea şi adîncimea, care înlătură<br />
echivocul pe <strong>de</strong>-a-ntregul, cum înţelege el predarea <strong>cursul</strong>ui şi, mai<br />
ales, care-i va fi metoda <strong>de</strong> cercetare a ştiinţelor, pe care le va preda.<br />
Un profesor nou are obligaţia <strong>de</strong> a face din lecţia <strong>de</strong> <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>re<br />
a <strong>cursul</strong>ui său un fel <strong>de</strong> profesiune <strong>de</strong> credinţă aca<strong>de</strong>mică.<br />
Acest fel <strong>de</strong> profesiune <strong>de</strong> credinţă aca<strong>de</strong>mică se impune în<br />
cazul meu, cu atît mai mult cu cît materiile <strong>de</strong> predat şi ştiinţele<br />
filosofice <strong>de</strong> cercetat par aşa <strong>de</strong> eterogene, cum ar fi <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong><br />
greceşti pe <strong>de</strong> o parte, etica şi sociologia pe <strong>de</strong> altă parte, <strong>–</strong> materii<br />
care, după regu<strong>la</strong>mentul actual al facultăţii <strong>de</strong> litere formează<br />
obiectul catedrei.<br />
Domnilor, nu tot<strong>de</strong>auna titu<strong>la</strong>rul acestei catedre a predat<br />
materiile legate astăzi <strong>de</strong> dînsa.<br />
Iată pe scurt cîteva date mai însemnate, cred nu lipsite <strong>de</strong><br />
interes, din istoricul <strong>de</strong> 50 <strong>de</strong> ani al acestei catedre.<br />
Cel dintîi titu<strong>la</strong>r al catedrei, singura catedră <strong>de</strong> filosofie pe acea<br />
vreme, a fost, <strong>la</strong> 1860, Simion Bărnuţiu. La 1863, Bărnuţiu, care era<br />
profesor şi <strong>la</strong> facultatea <strong>de</strong> drept, rămîne numai <strong>la</strong> aceasta din urmă.<br />
În locul lui Bărnuţiu trece, <strong>la</strong> 1863, ilustrul <strong>de</strong>can <strong>de</strong> astăzi al<br />
profesorilor <strong>de</strong> filosofie <strong>de</strong> <strong>la</strong> noi, dl Titu Maiorescu, care pînă atunci<br />
făcea curs <strong>de</strong> istorie universală (aşa, în 1863 a vorbit <strong>de</strong>spre <strong>istoria</strong><br />
republicii romane).<br />
De <strong>la</strong> 1863 pînă <strong>la</strong> 1871, a ilustrat dl Maiorescu această<br />
catedră, cînd, din motive politice, <strong>la</strong> 1871, generalul Tell îl consi<strong>de</strong>ră<br />
<strong>de</strong>misionat din profesorat.<br />
1<br />
Lecţie inaugurală ţinută <strong>la</strong> 8 Aprilie 1910, în au<strong>la</strong> Universităţii din Iaşi.<br />
3
Domnului Maiorescu îi urmează C. Leonar<strong>de</strong>scu, care, fără<br />
întrerupere, a fost profesor pînă <strong>la</strong> 1907. Să-mi fie permis, cu această<br />
ocaziune, a aduce omagiu memoriei acestui profesor, care a fost unul<br />
dintre <strong>de</strong>votaţii pregătitori filosofici ai atîtor generaţiuni.<br />
Pentru a fi complet, amintesc că, <strong>de</strong> <strong>la</strong> 1907 pînă astăzi, catedra<br />
a fost suplinită <strong>de</strong> dl <strong>de</strong>can al facultăţii <strong>de</strong> litere, dl Găvănescul.<br />
Titlul, ca să zic aşa, bugetar al catedrei se fixează abia în 1895<br />
şi anume titlul catedrei, după buget, este <strong>de</strong> Istoria <strong>filosofiei</strong> antice şi<br />
morală.<br />
Acest titlu conţine, mai întîi, o expresie improprie, apoi o<br />
inexactitate. Titlul catedrei <strong>de</strong> <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> antice este impropriu,<br />
pentru motivele pe care le voi da în <strong>cursul</strong> acestei prelegeri.<br />
Titlul catedrei <strong>de</strong> morală este inexact, căci mora<strong>la</strong> este obiectul<br />
<strong>de</strong> studiat al Eticei şi Etica este ştiinţa moralei, catedra este <strong>de</strong>ci <strong>de</strong><br />
Etică, dacă vreţi <strong>de</strong> filosofie morală, căci nu poate fi o catedră <strong>de</strong><br />
obiectul unei ştiinţe, ci ştiinţa însuşi este obiectul catedrei.<br />
Pînă <strong>la</strong> fixarea titlului nou al catedrei, titu<strong>la</strong>rul acestei catedre<br />
făcea cursurile cele mai variate <strong>de</strong> filosofie; aşa S. Bărnuţiu a predat<br />
<strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong>, filosofie morală, metafizica, estetica, filosofia<br />
dreptului, chiar şi pedagogia.<br />
Dl Maiorescu a făcut asemenea cursuri diferite <strong>de</strong> filosofie;<br />
primul său curs, în 1863, a fost chiar un fel <strong>de</strong> curs asupra<br />
enciclopediei filosofice. Acest curs a fost anunţat în 1863 aşa:<br />
Psihologie cu aplicări <strong>la</strong> Pedagogie şi cu privire perpetuă <strong>la</strong> Logică,<br />
Metafizică şi Estetică.<br />
Dl Maiorescu a mai făcut, apoi, <strong>de</strong> <strong>la</strong> 1863 pînă <strong>la</strong> 1871,<br />
cursuri <strong>de</strong> psihologie, logică, estetică, <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> contemporane,<br />
chiar şi <strong>de</strong> filosofia istoriei.<br />
Tot aşa, Leonar<strong>de</strong>scu a predat logica, estetica, psihologia,<br />
metafizica, <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong>, <strong>de</strong> <strong>la</strong> 1897 chiar şi sociologia.<br />
Prin regu<strong>la</strong>mentele actuale ale Facultăţii <strong>de</strong> Litere şi Filosofie<br />
din Iaşi şi Bucureşti (sancţionate prin înaltul <strong>de</strong>cret regal din 1908),<br />
profesorul <strong>de</strong> „Istoria <strong>filosofiei</strong> vechi şi etică” este obligat a face şi<br />
un curs <strong>de</strong> sociologie pentru licenţa în filosofie.<br />
4
Aşa că după un trecut <strong>de</strong> aproape 50 <strong>de</strong> ani, acum, în ajunul<br />
jubileului acestei catedre (singura catedră <strong>de</strong> filosofie din ţară care va<br />
putea serba <strong>la</strong> anul jubileul ei <strong>de</strong> 50 <strong>de</strong> ani!), acum putem spune<br />
catedra aceasta este astăzi <strong>de</strong> Istoria <strong>filosofiei</strong> greceşti, <strong>de</strong> etică şi<br />
sociologie.<br />
Odată stabilit titlul a<strong>de</strong>vărat al catedrei, să ve<strong>de</strong>m acum cum ar<br />
putea fi concepute aceste materii care, <strong>la</strong> prima ve<strong>de</strong>re, nu pot avea<br />
nici o înrudire între dînsele. Aceasta este problema care trebuie, mai<br />
întîi, <strong>de</strong>zvoltată.<br />
Domnilor, orice problemă este rezolvabilă, dacă este bine pusă.<br />
Aşa, chiar această simplă întîmp<strong>la</strong>re bugetară, adică alăturarea<br />
istoriei <strong>filosofiei</strong> greceşti <strong>de</strong> etică şi sociologie, îşi poate avea rostul<br />
ei.<br />
Într-a<strong>de</strong>văr, ca orice întîmp<strong>la</strong>re, această întîmp<strong>la</strong>re bugetară nu<br />
este ceva absolut nelogic, ea este întîlnirea a două serii cauzale: a<br />
necesităţii predării istoriei <strong>filosofiei</strong> greceşti, a eticei şi sociologiei pe<br />
<strong>de</strong> o parte, a economiei bugetare pe <strong>de</strong> altă parte, aşa că avem<br />
alăturate <strong>de</strong> aceeaşi catedră, cea mai minunată introducere în studiul<br />
<strong>filosofiei</strong>, în gîndirea ştiinţifică şi filosofică, care este, după părerea<br />
mea, <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> greceşti şi, în ace<strong>la</strong>şi timp, încoronarea<br />
oricărui studiu filosofic, care este, după părerea mea, studiul Eticei şi<br />
al Sociologiei.<br />
Să ve<strong>de</strong>m acum, Domnilor, pentru ce <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> greceşti<br />
ar fi o bună introducere în studiul <strong>filosofiei</strong> şi pentru ce studiul Eticei<br />
şi al Sociologiei ar fi încoronarea oricărui studiu filosofic.<br />
Domnilor, studiul istoriei <strong>filosofiei</strong> este indispensabil pentru<br />
oricine se ocupă cu problemele filosofice. Studiul alchimiei, <strong>de</strong> pildă,<br />
ori al astrologiei, este interesant din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al evoluţiei<br />
ştiinţei chimiei ori astronomiei; acest studiu nu are însă absolut nici o<br />
însemnătate pentru studiul chimiei ori al astronomiei ca atare.<br />
Dimpotrivă, se poate spune că înţelegerea problemelor<br />
filosofice atîrnă sine qua non <strong>de</strong> cunoaşterea datelor principale din<br />
<strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong>. Cine ar îndrăzni, <strong>de</strong> pildă, să vorbească <strong>de</strong>spre<br />
posibilitatea şi graniţele cunoştinţei, <strong>de</strong>spre cunoaşterea realităţii ori<br />
<strong>de</strong>spre Etica datoriei, fără <strong>de</strong> a studia filosofia Kantiană?<br />
5
Dar <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> nu este numai o colecţiune bogată <strong>de</strong><br />
răspunsuri <strong>la</strong> toate întrebările ce spiritul filosofic şi le-ar putea pune;<br />
ea este ceva mai mult: <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> este expresia culturală a<br />
progresului ştiinţific însuşi.<br />
Pentru aceasta, cunoaşterea istoriei <strong>filosofiei</strong> este atît <strong>de</strong> utilă<br />
tuturor oamenilor <strong>de</strong> ştiinţă, care poartă interes legăturilor intime<br />
dintre ştiinţele lor <strong>de</strong> cercetare şi cele<strong>la</strong>lte ştiinţe.<br />
Această concepţie a importanţei istoriei <strong>filosofiei</strong> indică şi<br />
metoda ei <strong>de</strong> cercetare.<br />
Istoria <strong>filosofiei</strong> nu poate fi privită din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
biografic-anecdotic, dîndu-se prepon<strong>de</strong>ranţă în expunerea ei mai<br />
mult inci<strong>de</strong>ntelor biografice şi anecdotice din viaţa filosofilor.<br />
Istoria <strong>filosofiei</strong> nu poate fi numai interpretarea şi comentarea<br />
filologică a lucrărilor filosofilor, aşa cum, <strong>de</strong> pildă, se face <strong>de</strong> unii cu<br />
Dialogurile lui P<strong>la</strong>to şi cu Operele lui Kant. Dar <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> nu<br />
poate fi privită nici numai din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re pur estetic-literar,<br />
adică expunînd şi interpretînd sistemele filosofice, ca lucrări<br />
arhitectonice, frumos şi majestos clădite.<br />
Sistemele filosofice nu pot fi privite nici ca operă exclusivă a<br />
unor personalităţi excepţionale, cum a făcut marele maestru al<br />
istoriei <strong>filosofiei</strong>, Kuno Fischer, în monumentalele sale lucrări asupra<br />
lui Bacon, Descartes, Spinoza, Kant, Schopenhauer şi Hegel.<br />
Istoria Filosofiei nu poate fi, în sfîrşit, nici o simplă ilustrare a<br />
unui principiu filosofic, aşa cum a încercat Hegel să explice<br />
perindarea diferitelor sisteme filosofice, ca un proces <strong>de</strong> recunoaştere<br />
<strong>de</strong> sine a evoluţiei spiritului în teze şi antiteze.<br />
În <strong>cursul</strong> meu, <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> va fi privită din două puncte <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re distincte:<br />
Prin <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> se va înţelege, mai întîi, expunerea<br />
sistematică a principiilor şi problemelor filosofice, precum şi critica<br />
lor, apoi se va înţelege <strong>istoria</strong> progresului ştiinţelor (luate în<br />
totalitatea lor), precum şi a stărilor <strong>de</strong> cultură socială, care, împreună<br />
cu progresul ştiinţific, s-au constituit şi sintetizat în diferite timpuri,<br />
în <strong>de</strong>osebitele sisteme filosofice.<br />
6
Din aceste puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re va fi privită şi <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong><br />
greceşti, una din materiile <strong>de</strong> predat ale acestei catedre.<br />
Am zis intenţionat <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> greceşti şi nu <strong>istoria</strong><br />
<strong>filosofiei</strong> antice, pentru că eu cred, că expresia „filosofia antică” este<br />
improprie, după cum găsesc improprie şi expresia istorie antică, căci<br />
se poate distinge foarte uşor, în aşa zisa istorie antică, o perioadă<br />
antică, medievală şi mo<strong>de</strong>rnă, după cum şi <strong>istoria</strong> medievală are o<br />
perioadă antică, una medievală şi alta mo<strong>de</strong>rnă.<br />
Tot astfel şi aşa-zisa istorie a <strong>filosofiei</strong> antice are o perioadă<br />
antică, una medievală şi alta mo<strong>de</strong>rnă. Criteriile pentru această<br />
împărţire sunt luate din stările culturale şi sociale, pe <strong>de</strong> o parte, din<br />
<strong>de</strong>zvoltarea personalităţii în luptă cu acele stări, pe <strong>de</strong> altă parte.<br />
Epoca antică a <strong>filosofiei</strong> greceşti ar fi specu<strong>la</strong>ţiunea metafizică<br />
şi cosmologică înainte <strong>de</strong> Socrate, care corespun<strong>de</strong> culturii vechi<br />
ioniene, epoca medievală a <strong>filosofiei</strong> greceşti, care corespun<strong>de</strong><br />
luptelor interne politice pentru triumful <strong>de</strong>mocraţiei, ar fi specu<strong>la</strong>ţia<br />
etică-antropologică a sofiştilor şi a lui Socrate. În sfîrşit, falimentul<br />
<strong>de</strong>mocraţiei ateniene provoacă epoca mo<strong>de</strong>rnă a <strong>filosofiei</strong> greceşti,<br />
un P<strong>la</strong>to nemulţumit <strong>de</strong> timpul său se refugiază în lumea eternă a<br />
i<strong>de</strong>ilor, un Aristoteles sintetizează într-o supremă sforţare genială tot<br />
trecutul ştiinţific şi filosofic al grecilor, în timp ce cosmopolitismul<br />
cinicilor şi al stoicilor prevesteşte <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea completă a naţiunii<br />
greceşti.<br />
Istoria <strong>filosofiei</strong> greceşti ia caracterul unei a<strong>de</strong>vărate<br />
introduceri în filosofia ştiinţifică, din următoarele motive: La greci,<br />
filosofia era terminus technicus pentru ştiinţă, în general.<br />
Pînă <strong>la</strong> perioada alexandrină nu era, <strong>la</strong> greci, ştiinţă în afară şi<br />
lîngă filosofie. Filosofia era, <strong>la</strong> greci, sistemul anticipat al ştiinţelor,<br />
domeniul comun <strong>de</strong> un<strong>de</strong>, apoi, ştiinţele s-au diferenţiat, aşa că însăşi<br />
matematica forma, după P<strong>la</strong>to, o parte a <strong>filosofiei</strong>, iar Aristoteles<br />
vorbeşte <strong>de</strong> diferite „Filosofii”, voind să înţeleagă diferite ştiinţe.<br />
Istoria <strong>filosofiei</strong> greceşti este aşadar <strong>istoria</strong> gîndirii ştiinţifice <strong>la</strong><br />
greci. Această gîndire are un caracter tipic ca una care, printr-o<br />
grandioasă simplitate în trăsături <strong>la</strong>rgi, <strong>de</strong> multe ori aproape groteşti,<br />
7
eprezintă formele fundamentale ale vieţii filosofice, forme care<br />
revin mai tîrziu în <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong>, în cele mai variate combinaţiuni.<br />
Acest caracter-tip al istoriei <strong>filosofiei</strong> greceşti se manifestă,<br />
mai întîi, în terminologia greacă, iar numele, ca şi disciplinele<br />
filosofice: psihologia, metafizica, logica, etica sunt creaţiunea<br />
spiritului grec.<br />
Acest caracter tipic se manifestă, apoi, în marea actualitate a<br />
problemelor şi principiilor filosofice formu<strong>la</strong>te pentru întîia oară în<br />
filosofia greacă sub specie aeternitatis. Puterea acestei creaţiuni este<br />
într-a<strong>de</strong>văr uimitoare şi surprinzătoare!<br />
Astăzi, după atîtea schimbări istorice, după atîta <strong>de</strong>sfăşurare<br />
imensă <strong>de</strong> muncă a spiritului omenesc, tot P<strong>la</strong>to a rămas prototipul<br />
I<strong>de</strong>alismului, al spiritului <strong>de</strong>ductiv filosofic, după cum Aristoteles a<br />
rămas prototipul realismului, al spiritului inductiv filosofic. În afară<br />
<strong>de</strong> studiul Criticei raţiunii pure, a lui Kant, cea mai bună şcoală<br />
pentru studiul teoriei cunoştinţei şi al metafizicei au rămas<br />
frumoasele dialoguri ale lui P<strong>la</strong>to din lucrarea sa, Republica.<br />
Tot aşa, <strong>de</strong>spre Psihologia, Etica, Politica lui Aristoteles se<br />
poate spune ce a spus Kant <strong>de</strong>spre Logica lui Aristoteles, anume că,<br />
din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al principiilor <strong>de</strong> <strong>la</strong> Aristoteles încoace nu s-a<br />
făcut vreun pas înainte în aceste domenii.<br />
Dar actualitatea <strong>filosofiei</strong> greceşti nu se mărgineşte numai <strong>la</strong><br />
P<strong>la</strong>to şi Aristoteles. Vă amintesc, bunăoară, că unele din primele<br />
lucrări ale lui Ed. Zeller, ale autorului monumentalei istorii a<br />
<strong>filosofiei</strong> greceşti, se întitu<strong>la</strong>u astfel: Premergătorii Darwinieni <strong>la</strong><br />
greci, Dezvoltarea Monoteismului <strong>la</strong> greci, Atomismul <strong>la</strong> greci.<br />
Terminologia noastră filosofică şi ştiinţifică este, în cea mai<br />
mare parte, <strong>de</strong> origine greacă, gîndirea noastră filosofică este, în<br />
esenţa ei, pătrunsă <strong>de</strong> filosofia greacă; iată pentru ce <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong><br />
greceşti este cea mai minunată introducere în studiul <strong>filosofiei</strong>, în<br />
general.<br />
Domnilor, am insistat puţin asupra acestui punct, pentru că nu<br />
vroiam să vă <strong>la</strong>s în nedumerire în privinţa uneia din materiile <strong>de</strong><br />
predat.<br />
8
Vă mărturisesc însă, că eu nu privesc în „Istoria <strong>filosofiei</strong><br />
<strong>greceşti”</strong>, materia care să <strong>de</strong>a nota caracteristică catedrei. Această<br />
notă este dată <strong>de</strong> Etică şi Sociologie, pe care aş dori să le numesc,<br />
printr-un cuvînt, filosofie practică.<br />
Catedra aceasta este, după mine, numai <strong>de</strong> filosofie practică şi,<br />
în mod inci<strong>de</strong>ntal, <strong>de</strong> „Istoria <strong>filosofiei</strong> <strong>greceşti”</strong>. Dovada <strong>de</strong>spre<br />
a<strong>de</strong>vărul acestei interpretări a catedrei s-a dat <strong>de</strong> Facultăţile <strong>de</strong> Litere<br />
din Bucureşti şi Iaşi, care au găsit logic, ca <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> greceşti<br />
să fie făcută <strong>de</strong> ace<strong>la</strong> care face <strong>istoria</strong> <strong>filosofiei</strong> mo<strong>de</strong>rne şi<br />
contemporane, lăsînd ca Etica şi Sociologia să fie obiectul unei<br />
catedre <strong>de</strong>osebite.<br />
Problema care acum cere a fi <strong>de</strong>zvoltată este aceasta: în ce<br />
constă obiectul <strong>filosofiei</strong> practice, <strong>de</strong> ce se numeşte filosofie<br />
practică? Şi pentru a răspun<strong>de</strong> <strong>la</strong> aceste întrebări este nevoie, <strong>de</strong>sigur,<br />
<strong>de</strong> a satisface şi o curiozitate a d-voastră, <strong>de</strong> a expune în cîteva<br />
cuvinte, mai întîi, ce voi înţelege în <strong>cursul</strong> meu prin filosofie, în<br />
general.<br />
Vă veţi întreba, oare sunt a<strong>de</strong>ptul vreunei şcoli filosofice <strong>la</strong><br />
modă astăzi? sunt neokantian, pragmatist, bergsonian, sunt<br />
spencerian? Oare înţeleg prin „Filozofie” numai o disciplină<br />
filosofică, cum înţelege profesorul din Berlin, A. Riehl, filosofia<br />
numai ca teoria cunoştinţei? ori cum înţelege filosofia, profesorul din<br />
Hei<strong>de</strong>lberg, W. Win<strong>de</strong>lband, numai ca o filosofie a valorilor?<br />
Vă spun <strong>de</strong> <strong>la</strong> început: nu aparţin nici unei şcoli filosofice, sunt<br />
pentru o filosofie ştiinţifică, pentru o filosofie critică-realistă, adică<br />
pentru o filosofie sintetică-critică a realităţii, a realităţii analizate <strong>de</strong><br />
ştiinţele particu<strong>la</strong>re.<br />
În această privinţă sunt foarte interesante raporturile care s-au<br />
stabilit în <strong>de</strong><strong>cursul</strong> vremii între ştiinţă şi filosofie.<br />
La greci, am văzut, era un raport <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate între Ştiinţă şi<br />
Filosofie. Mai tîrziu s-au <strong>de</strong>zvoltat două raporturi între Filosofie şi<br />
Ştiinţă; sau una dintre ştiinţe a ţinut locul <strong>filosofiei</strong>, cum este, <strong>de</strong><br />
pildă, esenţa <strong>filosofiei</strong> lui Descartes, după care întreaga filosofie se<br />
reducea <strong>la</strong> pură mecanică universală sau filosofia ţinea locul tuturor<br />
9
ştiinţelor, cum este, <strong>de</strong> pildă, filosofia lui Fichte, care <strong>de</strong>zvolta toate<br />
a<strong>de</strong>vărurile ştiinţifice a priori, cu intenţie <strong>de</strong>spreţuind experienţa.<br />
Mai ales, acest din urmă fel <strong>de</strong> a filosofa a fost cu predilecţie<br />
preferat <strong>de</strong> diferiţii întemeietori <strong>de</strong> sisteme filosofice, care, dintr-un<br />
principiu suprem <strong>de</strong>scoperit prin taina nepătrunsă a intuiţiunii, au<br />
clădit splendi<strong>de</strong> pa<strong>la</strong>te fantastice şi abstracte în aer.<br />
Astfel <strong>de</strong> principii ultime sînt <strong>la</strong> Spinoza, Substanţa, <strong>la</strong> Fichte,<br />
Eul absolut, <strong>la</strong> Hegel, I<strong>de</strong>ea, <strong>la</strong> Schopenhauer, Voinţa! Sistemele<br />
filosofice ale acestor gînditori sînt superbe opere <strong>de</strong> imaginaţie, sînt,<br />
s-ar putea spune, superbe romane <strong>de</strong> gînditori.<br />
Observatorul conştiincios al mişcării ştiinţifice şi filosofice<br />
contemporane găseşte un al patrulea raport între Ştiinţă şi Filosofie,<br />
pe lîngă cele trei <strong>de</strong> pînă acuma, adică <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate între Ştiinţă şi<br />
Filosofie, <strong>de</strong> eliminare a Filosofiei prin Ştiinţă, <strong>de</strong> eliminare a Ştiinţei<br />
prin Filosofie: acest al patrulea raport este cel <strong>de</strong> reciprocitate între<br />
Ştiinţă şi Filosofie.<br />
În toate ştiinţele <strong>de</strong> astăzi se face filosofie, după cum în toate<br />
disciplinele filosofice <strong>de</strong> astăzi se face ştiinţă.<br />
Observatorul mişcării ştiinţifice şi filosofice contemporane ar<br />
putea formu<strong>la</strong> această constatare astfel: există astăzi pe lîngă o<br />
filosofie a filosofilor [fără a fi răutăcios s-ar putea spune: pe lîngă o<br />
filosofie a profesorilor <strong>de</strong> filosofie <strong>–</strong>, care nu constă, în bună parte,<br />
<strong>de</strong>cît în exerciţii stilistice şi în gimnastică intelectuală) o filosofie a<br />
oamenilor <strong>de</strong> ştiinţă, a specialiştilor, după cum există o ştiinţă a<br />
acelora ce se ocupă cu disciplinele filosofice.<br />
Să luăm cîteva pil<strong>de</strong> pentru a exemplifica aceste afirmări.<br />
În ştiinţele aşa-zis exacte, ale naturii, două <strong>de</strong>scoperiri au făcut<br />
multă vîlvă în lumea filosofică: e vorba <strong>de</strong> principiul energetic şi <strong>de</strong><br />
teoria evoluţiei şi a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţei.<br />
Descoperirea principiilor constanţei energiei <strong>de</strong> Iulius Robert<br />
Meyer înseamnă, împreună cu <strong>de</strong>scoperirea principiului heliocentric<br />
al lui Copernic, a legii că<strong>de</strong>rii corpurilor a lui Galilei şi a legii<br />
gravitaţiunii a lui Newton, o întreagă revoluţie în concepţia filosofică<br />
<strong>de</strong>spre lume şi univers. În timpul nostru, Wilhelm Ostwald a clădit pe<br />
acest principiu o întreagă filosofie energetică. După el, tot ce<br />
10
cunoaştem constă în raporturi ale energiei, energia fiind (împreună<br />
cu spaţiul şi timpul) o însuşire comună tuturor fenomenelor. Ostwald<br />
a aplicat acest principiu în fizică, chimie, biologie, psihologie, etică,<br />
estetică, în timpul din urmă şi în sociologie, în drept şi economie<br />
politică.<br />
Ostwald dirijează chiar un organ periodic, Annallen <strong>de</strong>r<br />
Naturphilosophie, în care el şi şco<strong>la</strong>rii săi discută aplicările felurite<br />
ale acestui principiu.<br />
Ca şi principiul energetic, teoria darwiniană a evoluţiei şi a<br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţei joacă un rol covîrşitor în filosofia timpului nostru.<br />
Abstracţie făcînd că întreaga filosofie sintetică a lui Spencer, atît <strong>de</strong><br />
răspîndită azi, este bazată pe teoria evoluţiei, este <strong>de</strong>stul să amintim<br />
<strong>de</strong> filosofia lui Haeckel, a cărui lucrare, Die Welträtsel, s-a răspîndit<br />
în timpul nostru ca nici o altă scriere filosofică.<br />
Dar nu numai în ştiinţele zise ale naturii, ci chiar în ştiinţele<br />
zise ale spiritului ori sociale se observă curente filosofice, tendinţe <strong>de</strong><br />
a întemeia filosofic ori <strong>de</strong> a încorona filosofic cercetările lor speciale.<br />
Aşa, în teologie, şcoa<strong>la</strong> protestantă a lui Ritschl este<br />
neokantiană. Iar catolicii, avînd nevoie <strong>de</strong> autoritatea unui filosof, au<br />
ales, după recomandarea papei Leo XIII, pe Thomas ab Aquino. În<br />
afară <strong>de</strong> aceasta, studiile babilonice-asirice, studiile etnologice<br />
comparative au dat un puternic impuls <strong>filosofiei</strong> religiei. Astăzi avem<br />
chiar cîteva organe periodice speciale consacrate studiului <strong>filosofiei</strong><br />
religiilor.<br />
În ştiinţa istoriei se discută cu aprin<strong>de</strong>re locul metodologic al<br />
istoriei în c<strong>la</strong>sificarea ştiinţelor. K. Lamprecht întemeiază aşa zisa<br />
„Kulturgeschichte”, în care puterile psihice-sociale joacă rolul<br />
hotărîtor. Dar ce să căutăm peste hotare, pilda cea mai vie a<br />
interesului pentru filosofia istoriei o avem aici, în mijlocul nostru. Dl<br />
Xenopol clă<strong>de</strong>şte un întreg sistem filosofic bazat pe <strong>de</strong>osebirea<br />
fundamentală dintre faptele <strong>de</strong> repetiţie şi cele <strong>de</strong> succesiune, pentru<br />
a întemeia o nouă teorie a istoriei.<br />
Tot astfel, în economia politică, Schäffle ajunge în urma<br />
studiilor sale speciale, <strong>la</strong> un sistem <strong>de</strong> filosofie socială; Adolf<br />
Wagner <strong>de</strong>c<strong>la</strong>ră solemn că economia politică este psihologie aplicată,<br />
11
şcoa<strong>la</strong> austriacă (Böhm-Bawerk, v. Wieser, aşa-zisa<br />
Grenznutzentheorie) dă în vileag cea mai interesantă filosofie a<br />
valorilor, iar Schmoller, şeful aşa-zisei şcoli noi istorice, întemeiază<br />
cea dintîi economie politică pe baza unei <strong>la</strong>rgi filosofii sociale,<br />
psihologice şi etice.<br />
În ştiinţa dreptului se accentuează nu mai puţin tendinţele<br />
filosofice; vă citez numai faimoasele lucrări <strong>de</strong> filosofie socială ale<br />
unor romanişti ca von Ihering ori ca Stammler. În special, în dreptul<br />
penal, lucrările teoretice <strong>de</strong> astăzi asupra pe<strong>de</strong>psei şi a crimei aparţin<br />
domeniului psihologiei şi <strong>filosofiei</strong> sociale; amintesc şcoa<strong>la</strong> italiană,<br />
pe un Garofalo, Ferri, ca şi şcoa<strong>la</strong> sociologică mo<strong>de</strong>rnă, germană, pe<br />
un v. Liszt.<br />
Nota filosofică metodologică se remarcă apoi în statistică, mai<br />
ales în statistica morală.<br />
Lucrările <strong>de</strong> psihologie şi filosofie socială ale unui W. Wundt<br />
(Völkerpsychologie) au avut cel mai profund ecou în filologie,<br />
teologie şi ştiinţa artelor.<br />
Această mare mişcare filosofică în ştiinţele particu<strong>la</strong>re ar<br />
îndritui <strong>de</strong>numirea timpului nostru <strong>de</strong> saeculum philosophicum.<br />
Domnilor, în disciplinele filosofice tendinţa riguros ştiinţifică<br />
este tot aşa <strong>de</strong> puternică ca şi tendinţa filosofică pe care am văzut-o<br />
în ştiinţele particu<strong>la</strong>re.<br />
Să luăm iarăşi cîteva pil<strong>de</strong>. Psihologia contmporană formează<br />
un sistem <strong>de</strong> ştiinţe psihologice <strong>–</strong> psihologia fiziologică, una din<br />
principalele discipline psihologice, nici nu se poate concepe fără<br />
cunoaşterea fiziologiei şi a biologiei generale <strong>–</strong> psiho-fizica nu se<br />
poate concepe fără cunoaşterea fizicei şi a matematicei, a calculului<br />
infinitesmal<strong>–</strong> psihologia comparată presupune, în ce priveşte<br />
psihologia animală, cunoştinţe <strong>de</strong> zoologie, iar în ce priveşte<br />
psihologia infantilă presupune o sumă <strong>de</strong> alte cunoştinţe speciale; în<br />
al treilea rînd, în ce priveşte psihologia etnologică şi socială,<br />
presupune cunoştinţe <strong>de</strong> etnologie comparată, <strong>–</strong> în<br />
sfîrşit,psihopatologia stă în strînsă legătură cu medicina şi psihiatria.<br />
Fără cunoaşterea matematicei şi a ştiinţelor naturale, cum se<br />
poate concepe Logica şi Teoria cunoştinţei?<br />
12
Metafizica presupune studiul şi prelucrarea principiilor ultime<br />
ale tuturor ştiinţelor.<br />
Aşadar este constatat: ştiinţa şi filosofia contemporană se află<br />
într-un raport <strong>de</strong> intimă reciprocitate. Ştiinţa nu este terra incognita<br />
pentru filosofie, după cum filosofia nu este terra incognita pentru<br />
ştiinţă.<br />
Acest raport <strong>de</strong> reciprocitate constă, pentru a-l schiţa într-un<br />
cuvînt: filosofia împrumută <strong>de</strong> <strong>la</strong> ştiinţe baza experienţei, pentru a da<br />
apoi ştiinţelor particu<strong>la</strong>re prelucrarea principiilor şi a problemelor<br />
generale şi comune.<br />
Numai astfel filosofia va <strong>de</strong>veni într-a<strong>de</strong>văr ştiinţa ştiinţelor,<br />
die Königin <strong>de</strong>r Wissenschaften, cum o numesc germanii, scientia<br />
universalis, cum o numea Leibniz.<br />
Cel mai mare elogiu care se poate aduce unui filosof este să i<br />
se zică că este şi om <strong>de</strong> ştiinţă pe lîngă că este filosof, după cum cel<br />
mai mare elogiu ce se poate aduce unui om <strong>de</strong> ştiinţă este să i se<br />
spună că este şi filosof pe lîngă om <strong>de</strong> ştiinţă.<br />
Aceasta este o concepţie realistă a <strong>filosofiei</strong> şi, în <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
realismul, să-l numim naiv, al unui Haeckel şi Ostwald, care se<br />
hazar<strong>de</strong>ază în specu<strong>la</strong>ţii pripite, realismul <strong>filosofiei</strong> care se va face în<br />
<strong>cursul</strong> meu va fi critic, adică realitatea obiectivă va fi privită şi din<br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al funcţiunilor <strong>de</strong> cunoştinţă şi <strong>de</strong> apreciere<br />
subiectivă.<br />
Realitatea poate fi, domnilor, obiectul experienţei ştiinţifice şi<br />
filosofice ca un imperiu al necesităţii fizice, ca Natură sau ca un<br />
imperiu al necesităţii actuale, ca Societate, ca Voinţă! Natura şi<br />
Societatea sunt cele două mari feţe ale realităţii, care formează două<br />
mari cuprinsuri ale experienţei, două distincte puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
ştiinţifice.<br />
Cu partea fizică a realităţii se ocupă ştiinţele matematice şi aşa<br />
zisele ştiinţe ale naturii, cu partea socială a realităţii se ocupă ştiinţele<br />
aşa zise ale spiritului ori sociale.<br />
Experienţa ştiinţelor zise ale naturii are a face cu lucruri<br />
moarte, experienţa ştiinţelor sociale are a face cu fapte vii, cu fapte<br />
<strong>de</strong> conştiinţă ale personalităţii omeneşti.<br />
13
Filosofia ştiinţelor matematice şi ale naturii formează, să-i<br />
spunem: Filosofia teoretică; filosofia ştiinţelor sociale formează, să-i<br />
spunem: Filosofia practică.<br />
Domnilor, înainte <strong>de</strong> a părăsi această mică introducere, care<br />
după cum cred, a fost indispensabilă pentru lămurirea mai <strong>la</strong>rgă a<br />
concepţiei filosofice a <strong>cursul</strong>ui meu asupra Eticei şi Sociologiei, ca<br />
Filosofie practică, voi mai face o ultimă observaţie în această<br />
direcţie.<br />
Printr-un fel <strong>de</strong> capriciu al spiritului cercetător s-a dat pînă<br />
acum toată atenţia mai mult studiului lucrurilor moarte <strong>de</strong>cît celui al<br />
faptelor vii.<br />
De abia în timpul din urmă, pe ici pe colo, ,se dă ştiinţelor<br />
sociale <strong>la</strong> universităţile apusene mai multă extin<strong>de</strong>re, <strong>de</strong>şi nu o egală<br />
extin<strong>de</strong>re cu cea a studiului ştiinţelor aşa zise exacte.<br />
Să mai vorbesc <strong>de</strong> universităţile noastre un<strong>de</strong> ştiinţele sociale<br />
nu sînt aproape <strong>de</strong>loc reprezentate?<br />
Neglijarea ştiinţelor sociale a atras după sine neglijarea<br />
<strong>filosofiei</strong> sociale. Astfel, avem astăzi foarte <strong>de</strong>zvoltate toate<br />
disciplinele <strong>filosofiei</strong> teoretice, adică ale <strong>filosofiei</strong> ştiinţelor naturii:<br />
avem o logică, o teorie a cunoştinţei, o metafizică, o psihologie, nu<br />
avem însă o filosofie socială, o filosofie practică, o filosofie a<br />
ştiinţelor sociale.<br />
Să ve<strong>de</strong>m acum, în mod sumar, în ce constă această filosofie<br />
practică.<br />
Domnilor, după principiul critic-realist, care va călăuzi toate<br />
cercetările noastre, se impune să ne întrebăm întîi în ce constă<br />
realitatea socială, apoi în ce constă critica acestei realităţi sociale?<br />
Esenţa realităţii sociale este, aceasta trebuie spus <strong>de</strong> <strong>la</strong> început:<br />
voinţa socială. În toate manifestările sociale, în activitatea<br />
economică, morală, în faptele politice, în obiceiurile juridice, ca şi în<br />
obiceiurile religioase, elementul primordial şi iniţial, care dă acestor<br />
manifestări pecetea socială este voinţa socială, căci nu se întîmplă<br />
nimic prin aceste manifestări care să nu izvorască din re<strong>la</strong>ţiunile,<br />
acţiunile şi reacţiunile dintre indivizi.<br />
14
Voinţa este principiul <strong>de</strong> unire al acestor manifestări sociale,<br />
voinţa dă tuturor i<strong>de</strong>ilor şi sentimentelor putere <strong>de</strong> realizare socială.<br />
Se poate spune: i<strong>de</strong>ile şi sentimentele sînt simple cuprinsuri<br />
obiective <strong>de</strong> voinţă, sînt simple motive ale voinţei.<br />
Să ne întrebăm acum: ce anume face voinţa să fie socială?<br />
care-i este principiul ei <strong>de</strong> socializare?<br />
Acest principiu <strong>de</strong> socializare al voinţei constă în caracterul ei<br />
teleologic, dinamic. Orice voinţă este îndreptată către un scop, orice<br />
voinţă este <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> un anumit scop şi este înţeleasă numai<br />
prin acest scop.<br />
Fiecare stabilire <strong>de</strong> scopuri cuprin<strong>de</strong> însă un moment <strong>de</strong><br />
apreciere, <strong>de</strong> valorizare, fiecare stabilire <strong>de</strong> scopuri este în ace<strong>la</strong>şi<br />
timp o stabilire <strong>de</strong> valori. Căci, în a<strong>de</strong>văr, <strong>de</strong> ce s-ar stabili anumite<br />
scopuri dacă ele n-ar fi preferate altor scopuri, dacă adică n-ar fi<br />
găsite mai <strong>de</strong> valoare <strong>de</strong>cît alte scopuri?<br />
Scopul valorizat nu este niciodată izo<strong>la</strong>t, el este condiţionat<br />
naţional, religios, economic, într-un cuvînt este condiţionat social,<br />
căci face parte integrantă şi nelipsită dintr-un imperiu <strong>de</strong> alte scopuri<br />
şi valori, dintr-un sistem <strong>de</strong> scopuri şi valori, care se raportează <strong>la</strong><br />
familie, naţiune, epoci istorice, <strong>la</strong> umanitatea însăşi.<br />
Acest principiu <strong>de</strong> socializare a voinţei explică pentru ce<br />
individul este un ξώου πολιτχόυ, cum îl numea Aristoteles sau un<br />
sociale animal, cum îl numea Grotius.<br />
Individul este social, nu pentru că trăieşte în societate, ci pentru<br />
că societatea trăieşte în individ.<br />
Individul este sociabil, nu prin instinct dobîndit prin experienţă<br />
ori fiindcă ar avea însuşiri înnăscute, ci pentru că prin însăşi<br />
constituţia psihică a voinţei sale este sociabil.<br />
Individul este conştient <strong>de</strong> puterea <strong>de</strong> socializare a scopurilor şi<br />
valorilor pe care Ie doreşte. În această stare <strong>de</strong> conştiinţă constă<br />
actualitatea socială.<br />
Natura actualităţii sociale este aşadar, în intimitatea ei, voinţa<br />
socială.<br />
Voinţa socială este, din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re formal, o unitate; din<br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re real, un tot vieţuitor.<br />
15
Unei unităţi îi aparţine în mod necesar-logic o pluralitate, unui<br />
tot îi aparţine părţi. Caracteristica realităţii sociale este că această<br />
pluralitate se compune ea însăşi din unităţi complexe, că aceste părţi<br />
sînt însăşi toturi <strong>de</strong> natură abstractă.<br />
Iată ce înseamnă aceasta cu alte cuvinte: viaţa socială cu toate<br />
manifestările ei complexe formează un tot indivizibil, care singur<br />
există sub formă concretă, activitatea economică, morală ş.a.m.d. nu<br />
se pot concepe fără o viaţă socială, ele sînt părţi ne<strong>de</strong>zlipite din viaţa<br />
socială şi numai printr-un proces <strong>de</strong> abstracţiune se pot privi izo<strong>la</strong>t.<br />
De aceea aceste părţi se numesc abstracte şi totul se numeşte concret.<br />
Pentru a face această expunere şi mai c<strong>la</strong>ră să-mi daţi voie a vă<br />
face o comparaţie: o casă nu se poate clădi din alte case, ci numai din<br />
diferite materiale, realitatea socială, care formează o unitate şi un tot<br />
se construieşte însă din alte unităţi şi toturi, căci activitatea<br />
economică, morală ş.a.m.d. <strong>de</strong>şi sunt ne<strong>de</strong>spărţite <strong>de</strong> viaţa socială,<br />
sînt totuşi, <strong>la</strong> rîndul lor, unităţi distincte şi particu<strong>la</strong>re.<br />
Domnilor, prin viaţa socială se pot înţelege două lucruri.<br />
Aici intervine critica realităţii sociale.<br />
Voinţa socială se poate înţelege ca fenomen, ca fapt, obiect, ca<br />
ceva <strong>de</strong>venit ori ca proces, eveniment, ca ceva care <strong>de</strong>vine.<br />
Starea-fenomen a voinţei sociale este obiectul ştiinţelor sociale<br />
şi al Sociologiei, procesul <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare a voinţei sociale este<br />
obiectul Politicei şi al Eticei.<br />
Ştiinţele sociale şi Sociologia se ocupă cu cunoaşterea cauzală<br />
a voinţei sociale ca fapt, fenomen. Politica şi Etica se ocupă cu<br />
valorizarea voinţei sociale ca activitate, proces <strong>de</strong> manifestare, în<br />
ve<strong>de</strong>rea aprecierii scopurilor ei.<br />
Cum se comportă ştiinţele sociale întîi faţă <strong>de</strong> acest tot şi alte<br />
părţi, cum se comportă apoi aceste ştiinţe <strong>de</strong> tot şi <strong>de</strong> părţi între ele?<br />
S-au dat în această privinţă două răspunsuri tipice: Auguste<br />
Comte (şi şcoa<strong>la</strong> sa) a zis: nu există <strong>de</strong>cît o ştiinţă socială generală,<br />
ştiinţa totului social, nu există <strong>de</strong>cît o Sociologie şi nici o altă ştiinţă<br />
socială (Comte neagă, între altele, posibilitatea economiei politice ca<br />
ştiinţă).<br />
16
Dilthey a zis dimpotrivă: nu există <strong>de</strong>cît diferite ştiinţe sociale,<br />
nu poate exista însă o ştiinţă socială generală, nu poate există<br />
Sociologia.<br />
O disciplină sociologică nu poate exista, pentru că sau<br />
sociologia are ace<strong>la</strong>şi obiect ca şi restul ştiinţelor sociale, anume<br />
fapte sociale <strong>–</strong> şi, ca atare, Sociologia este i<strong>de</strong>ntică cu ştiinţele<br />
sociale particu<strong>la</strong>re, <strong>–</strong> sau sociologia are un obiect special, care să nu<br />
fie ace<strong>la</strong> al ştiinţelor sociale particu<strong>la</strong>re, dar atunci acest obiect<br />
trebuie să fie în afară <strong>de</strong> experienţa socială şi atunci Sociologia este<br />
imposibilă.<br />
S-a încercat să se rezolve această dilemă astfel. Într-a<strong>de</strong>văr,<br />
Sociologia, a zis Durkheim, are ace<strong>la</strong>şi obiect ca şi ştiinţele sociale<br />
particu<strong>la</strong>re, Sociologia este însă numai sistemul, enciclopedia<br />
ştiinţelor sociale. Simmel a zis dimpotrivă: Sociologia are într-a<strong>de</strong>văr<br />
un obiect al ei special (care este în afară <strong>de</strong> experienţa socială, în<br />
afară adică <strong>de</strong> faptele sociale, care formează obiectul ştiinţelor<br />
sociale particu<strong>la</strong>re), aceasta este forma socială, adică influenţa<br />
psihică reciprocă dintre indivizi, care face experienţa socială posibilă<br />
şi care face faptele să <strong>de</strong>vină, în general, sociale.<br />
Aceste încercări <strong>de</strong> a rezolva dilema noastră nu sînt fericite.<br />
Căci, mai întîi, în ce priveşte pe Durkheim, un sistem, o<br />
enciclopedie, ca atare nu poate forma o ştiinţă nouă, să <strong>de</strong>scopere<br />
a<strong>de</strong>văruri şi cunoştinţe noi.<br />
În ce priveşte pe Simmel trebuie spus că nu orişice influenţă<br />
psihică reciprocă trebuie să fie sensu strictissimo socială (aşa este<br />
oare numai<strong>de</strong>cît socială o legătură <strong>de</strong> dragoste? o corespon<strong>de</strong>nţă prin<br />
scrisori?), după cum nu orişice tot ce este social trebuie să fie cu<br />
necesitate o influenţă psihică reciprocă (aşa toate produsele obiective<br />
ale voinţei sociale, cum sînt bunăoară instituţiile sociale).<br />
A<strong>de</strong>vărata soluţiune a dilemei ne-o dă numai privirea critică a<br />
realităţii sociale.<br />
Ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re au a studia şi cunoaşte cauzal<br />
părţile abstracte ale totului social şi concret, pluralitatea socială.<br />
Sociologia are a studia acest tot însuşi, unitatea socială.<br />
17
Ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re, în această tendinţă a lor <strong>de</strong> a<br />
explică cauzal pluralitatea socială, fac o analiză a realităţii sociale.<br />
Pe cînd Sociologia în tendinţa ei <strong>de</strong> a explica cauzal unitatea socială<br />
face o sinteză a vieţii sociale.<br />
După cum ve<strong>de</strong>ţi, domnilor, şi aici se explică ce am spus <strong>la</strong><br />
început în privinţa raportului dintre filosofie şi ştiinţă: Între<br />
Sociologie şi Ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re există un raport <strong>de</strong> intimă<br />
reciprocitate. Sociologia se întemeiază pe rezultatele ştiinţelor<br />
sociale particu<strong>la</strong>re, căci numai în cunoaşterea analitică progresivă a<br />
părţilor stă condiţia <strong>de</strong> suverană cunoaştere şi stăpînire a totului.<br />
Ştiinţele sociale, <strong>la</strong> rîndul lor, au nevoie <strong>de</strong> reflecţiile<br />
Sociologiei, căci fiecare din ele are imperioasă nevoie <strong>de</strong> cunoaşterea<br />
generală a legăturii problemelor lor cu problemele celor<strong>la</strong>lte ştiinţe<br />
sociale (cum e problema cauzalităţii, a libertăţii).<br />
O dovadă elocventă a acestei nevoi este sume<strong>de</strong>nia <strong>de</strong> filosofii<br />
particu<strong>la</strong>re ale ştiinţelor sociale particu<strong>la</strong>re; aşa se vorbeşte <strong>de</strong> o<br />
filosofie a dreptului, <strong>de</strong> o filosofie economică, <strong>de</strong> o filosofie a limbii,<br />
<strong>de</strong> o filosofie a religiunii, a artei ş.a.m.d.<br />
Ştiinţele sociale, ca şi Sociologia, constată şi explică cauzal<br />
fenomenele sociale ca o realitate necesară, ele nu se ocupă, nu se pot<br />
ocupa, dacă această realitate are vreo valoare şi care anume. Pentru<br />
aceste ştiinţe un criminal ca şi un erou, o crimă ca şi o salvare a<br />
patriei din pericol, sînt fenomene <strong>de</strong> o egală însemnătate.<br />
Pentru sociologie şi ştiinţe sociale se poate aplica formu<strong>la</strong> lui<br />
Spinoza: neque flere, nec ri<strong>de</strong>re, sed intelligere, nici să plîngi, nici să<br />
rîzi, ci numai să înţelegi realitatea socială, să înţelegi adică lumea<br />
socială aşa cum este, nu cum ar trebui să fie.<br />
Politica şi Etica, ca ştiinţe, se întreabă dimpotrivă: dacă<br />
realitatea socială are vreo valoare şi care anume, dacă acest proces <strong>de</strong><br />
apreciere este întemeiat şi pentru ce, mai înainte <strong>de</strong> toate însă, dacă<br />
actualitatea socială posibilă, pe care ne-o dă sinteza sociologică, este<br />
realizabilă prin activitatea voinţei şi anume cum.<br />
Politica şi Etica nu se ocupă, ca ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re şi<br />
sociologice, <strong>de</strong> lumea socială aşa cum este ea în mod necesar;<br />
18
politica şi etica se ocupă <strong>de</strong> lumea socială aşa cum ea în mod necesar<br />
trebuie să fie.<br />
Domnilor, voinţa, în esenţa ei intimă, tinzînd să-şi realizeze<br />
scopurile şi valorile, tin<strong>de</strong> necontenit a se realiza printr-o continuă<br />
afirmare <strong>de</strong> putere, printr-o continuă cucerire <strong>de</strong> putere.<br />
Prin putere, voinţa îşi realizează valorile sociale <strong>de</strong> ordin<br />
sufletesc, economic, juridic şi politic.<br />
Această tendinţă <strong>de</strong> realizare a voinţei formează, în aprecierea<br />
ei normativă, obiectul Politicei ca ştiinţă şi al Eticei.<br />
Cea mai înaltă valoare în politică, cea mai fundamentală<br />
normă, după care se pot ju<strong>de</strong>ca toate manifestările vieţii sociale este<br />
dreptatea.<br />
Dreptatea politică nu este altceva <strong>de</strong>cît armonia scopurilor<br />
sociale, naţionale şi umanitare.<br />
E un fapt <strong>de</strong> constatare curentă că orice contrazicere violentă<br />
între unul din aceste scopuri (social-naţional-umanitare) se manifestă<br />
printr-o lovire a tuturor celor<strong>la</strong>lte scopuri.<br />
De pildă, cînd scopul social vine în conflict violent cu scopul<br />
naţional, acest conflict va fi neprielnic şi scopurilor naţionale şi celor<br />
umanitare.<br />
Care este naţiunea aceea care s-ar bucura <strong>de</strong> o stare<br />
înfloritoare, cînd ea ar lăsa să stînjenească, să se piardă una din<br />
c<strong>la</strong>sele ei sociale mai însemnate, cum ar fi, <strong>de</strong> pildă, într-un stat,<br />
pătura ţărănească?<br />
Tot aşa, un cosmopolitism umanitar, care n-ar vrea să ţină<br />
seamă <strong>de</strong> interesele vitale naţionale particu<strong>la</strong>re ar fi un umanitarism<br />
foarte anemic, căci dacă naţiunile în parte nu sînt tari sufleteşte,<br />
economiceşte, politiceşte şi juridiceşte, cum va putea fi tare din<br />
aceste puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re unitatea lor, sub forma ei cea mai înaltă, care<br />
este umanitatea?<br />
Aşadar s-ar putea da formu<strong>la</strong> dreptăţii politice astfel: scopul<br />
social să nu contrazică scopul naţional, scopul naţional să nu<br />
contrazică pe cel umanitar, după cum şi dimpotrivă: scopul umanitar<br />
să nu contrazică pe cel naţional, scopul naţional să nu contrazică pe<br />
cel social.<br />
19
A<strong>de</strong>văratele scopuri naţionale, sociale ori umanitare, nu se<br />
contrazic niciodată între ele, ele formează tot<strong>de</strong>auna o armonie<br />
completă, ele sînt adică drepte!<br />
Domnilor, scopurile sociale, naţionale şi umanitare sînt<br />
re<strong>la</strong>tive, ele nu sînt aceleaşi după diferite timpuri <strong>la</strong> diferite popoare:<br />
Cine poate spune, că aşa zisa „chestiunea socială” este aceeaşi <strong>la</strong> noi,<br />
ca şi în Franţa ori în America? Este ştiut apoi, că scopurile naţionale<br />
sînt un product al timpului nostru.<br />
Mai ales două împrejurări fac ca aceste scopuri să fie re<strong>la</strong>tive:<br />
sau se schimbă unele din scopurile sociale, naţionale şi umanitare<br />
însele, sau se schimbă împrejurările, direcţia <strong>de</strong> apreciere, <strong>de</strong><br />
valorizare a timpului, <strong>de</strong>şi scopurile rămîn aceleaşi.<br />
Acum se naşte întrebarea: scopurile şi valorile sociale,<br />
naţionale şi umanitare nu au oare valori şi scopuri mai superioare<br />
<strong>de</strong>cît dînsele? Sunt oare scopuri şi valori sociale absolute? Care sunt<br />
acestea?<br />
Aceasta e o întrebare ce şi-o pune Etica, ca ştiinţă normativă.<br />
Şi ca să răspun<strong>de</strong>m <strong>de</strong> <strong>la</strong> început <strong>la</strong> această întrebare trebuie să<br />
spunem: Etica personalităţii culturale este această valoare absolută,<br />
acest scop absolut.<br />
Etica, ca ştiinţă normativă, se bazează, <strong>de</strong>sigur, pe analiza unei<br />
ştiinţe explicative. Această analiză este analiza psihologică a<br />
funcţionării voinţei. Sinteza acestei priviri analitice a voinţei<br />
formează imperativul categoric etic.<br />
Fireşte, Domnilor, în această prelegere nu vă pot da <strong>de</strong>cît<br />
rezultatul acestei analize şi sinteze.<br />
Caracterul social <strong>de</strong> activitate al voinţei este datorat, cum am<br />
mai spus în <strong>cursul</strong> acestei prelegeri, constituţiei ei intime psihice.<br />
Sociale sînt, mai întîi, afectele fundamentale care <strong>de</strong>termină<br />
voinţa <strong>la</strong> acţiune socială.<br />
Aceste afecte tipice sînt trei: iubirea <strong>de</strong> sine, care nu este <strong>de</strong>cît<br />
un afect însoţitor conştiinţei <strong>de</strong> sine şi manifestării ei în afară (şi care<br />
trebuie <strong>de</strong>osebită <strong>de</strong> egoism, o <strong>de</strong>generare a afectului iubiri <strong>de</strong> sine).<br />
Tot aşa <strong>de</strong> fundamental ca iubirea <strong>de</strong> sine este afectul simpatiei,<br />
adică afectul care însoţeşte proiecţiunea conştiinţei <strong>de</strong> sine în afară,<br />
20
fie în lumea naturii (atunci simpatia <strong>de</strong>vine origina mitului), fie în<br />
lumea societăţii (atunci simpatia <strong>de</strong>vine, printr-un fel <strong>de</strong> <strong>de</strong>p<strong>la</strong>sare a<br />
lumii proprii sufleteşti în lumea sufletească a altui individ, originea<br />
acelui sociale animal al lui Grotius, acelui ξώου πολιτιχόυ al lui<br />
Aristoteles).<br />
Iubirea <strong>de</strong> sine şi Simpatia se găsesc unite într-un al treilea<br />
afect fundamental, care este un fel <strong>de</strong> frică respectuoasă faţă <strong>de</strong><br />
necunoscut, este un fel <strong>de</strong> subordonare sfioasă şi respectuoasă a<br />
conştiinţei sale proprii legilor supreme conducătoare ale lumii, ale<br />
naturii, şi societăţii.<br />
Limba română şi cea franceză n-au un cuvînt corespunzător<br />
acestui afect; „veneraţia” nu corespun<strong>de</strong> <strong>de</strong>cît foarte aproximativ<br />
<strong>de</strong>votamentului conştient pe care-l aduce voinţa lumii din afară ori<br />
unei voinţe supreme ei. Limba germană numeşte acest afect aşa <strong>de</strong><br />
bine: Ehrfurcht.<br />
Dar, Domnilor, pe lîngă aceste afecte sînt şi scopurile pe care<br />
le urmăreşte voinţa, eminent sociale.<br />
Prin scop se înţelege însă şi întreaga serie <strong>de</strong> mijloace, care, <strong>la</strong><br />
rîndul lor, ca un fel <strong>de</strong> sub-scopuri trebuiesc aplicate pentru<br />
realizarea scopului mai înalt.<br />
După raportul dintre scop şi mijloc se schimbă şi caracterul<br />
social al voinţei. Se disting trei raporturi dintre scop şi mijloc, care<br />
formează în ace<strong>la</strong>şi timp trei gra<strong>de</strong> <strong>de</strong> evoluţie a voinţei sociale.<br />
Sînt indivizi (aceasta se observă <strong>la</strong> popoarele primitive), care<br />
nu ştiu a <strong>de</strong>osebi între scop şi mijloc, care n-au adică noţiunea<br />
scopului, ci sînt prada impulsiunilor momentane inconştiente.<br />
Sînt alţi indivizi care ştiu a alege mijloacele cele mai bune<br />
dintre mijloacele posibile pentru realizarea unui anumit scop. În<br />
sfîrşit, sînt indivizi care nu numai că ştiu a alege cele mai nimerite<br />
mijloace pentru realizarea unor anumite scopuri, dar ştiu a alege şi<br />
dintre scopurile posibile pe cele mai bune şi mai înalte.<br />
Ve<strong>de</strong>ţi, Domnilor, se poate spune, voinţa celor care nu ştiu a<br />
distinge între mijloc şi scop e mai scurtă <strong>de</strong>cît voinţa acelor care ştiu<br />
a alege între mijloc şi scop şi care îşi au un scop. Voinţa acelor care<br />
21
ştiu a alege şi scopurile şi mijloacele, se poate spune, este mai lungă<br />
<strong>de</strong>cît a acelora care aleg numai mijloacele pentru un scop.<br />
Se poate <strong>de</strong>ci vorbi <strong>de</strong> o lungime a voinţei.<br />
Domnilor, o personalitate (<strong>de</strong>spre care se vorbeşte atît <strong>de</strong> mult<br />
şi în filosofie, ca şi în limbagiul curent) nu poate fi altceva <strong>de</strong>cît<br />
unitatea armonică, sintetic concentrată a afectelor fundamentale ale<br />
voinţei (cum sunt: iubirea <strong>de</strong> sine, simpatia şi Ehrfurcht) cu cea mai<br />
lungă voinţă.<br />
Cine are cea mai lungă voinţă, adică ve<strong>de</strong> <strong>de</strong>parte, stăpîneşte<br />
perspectiva scopurilor, ştie a alege dintre scopurile posibile pe cele<br />
mai înalte şi pentru realizarea lor ştie a alege cele mai nimerite<br />
mijloace, cine pe lîngă această voinţă „lungă” mai are <strong>de</strong>zvoltat<br />
armonic iubirea <strong>de</strong> sine, simpatia şi Ehrfurcht <strong>–</strong> ace<strong>la</strong> este o<br />
personalitate!<br />
Cea mai înaltă datorie etică a cuiva este să <strong>de</strong>vie o<br />
personalitate!<br />
Cea mai înaltă datorie etică a cuiva care este o personalitate,<br />
este să o afirme, să o <strong>de</strong>sfăşoare.<br />
Toate unităţile sociale, orice voinţă, trebuiesc să <strong>de</strong>vină o<br />
personalitate, căci pot <strong>de</strong>veni o personalitate.<br />
Personalităţile, care trăiesc în mijlocul unei naţiuni şi pe care le<br />
putem numi sociale, formează o personalitate mai mare, care este<br />
naţiunea însăşi. Naţiunile-personalităţi, <strong>la</strong> rîndul lor, formează o<br />
personalitate şi mai mare, care este umanitatea.<br />
Prin <strong>de</strong>sfăşurarea şi afirmarea personalităţii se creează toată<br />
sca<strong>la</strong> valorilor culturale.<br />
Personalităţile sociale ori naţionale, prin activitatea lor în<br />
direcţiunea intelectuală, economică, politică ori juridică, creează<br />
valorile culturale <strong>de</strong> ordin intelectual, economic, politic ori juridic.<br />
O personalitate poate fi minimală, adică ne<strong>de</strong>zvoltată, numai<br />
posibilă, virtuală.<br />
Ea poate fi reală, adică mai mult ori mai puţin <strong>de</strong>zvoltată ori<br />
maximală, adică perfect <strong>de</strong>zvoltată.<br />
De gradul <strong>de</strong>zvoltării personalităţilor atîrnă şi gradul unei<br />
culturi.<br />
22
Cultura nu este <strong>de</strong>loc (este cultura sălbaticilor), cînd<br />
personalitatea este minimală.<br />
Cultura este, cum se spune, numai pe jumătate (este semicultură,<br />
cultura primitivilor), cînd personalitatea este puţin<br />
<strong>de</strong>zvoltată.<br />
Cultura este întreagă şi a<strong>de</strong>vărată, cînd personalitatea este dacă<br />
nu maximală cel puţin pronunţat <strong>de</strong>zvoltată.<br />
Valoarea personalităţii şi valoarea culturii (care purce<strong>de</strong> din<br />
valoarea personalităţii) sunt valorile etice absolute.<br />
I<strong>de</strong>ii personalităţii şi i<strong>de</strong>ii culturii trebuie să se supună toate<br />
valorile şi scopurile voinţei, toate valorile şi scopurile politice.<br />
Dreptatea politică este <strong>de</strong> valoare etică, pentru că serveşte i<strong>de</strong>ii<br />
personalităţii şi i<strong>de</strong>ii culturii, căci fără dreptate nu se poate <strong>de</strong>zvolta<br />
nici o personalitate, nici o cultură.<br />
Scopurile şi valorile sociale, naţionale şi umanitare, cu<br />
categoriile lor sufleteşti economice, politice şi juridice găsesc<br />
întemeierea lor ultimă, legitimitatea lor ultimă în i<strong>de</strong>ea personalităţii<br />
şi a culturii.<br />
Căci într-a<strong>de</strong>văr, Domnilor, ce ar fi o naţiune fără cultură, fără<br />
personalităţi sociale, ce-ar fi o umanitate fără naţiuni-personalităţi,<br />
fără naţiuni care să aibă cultura lor caracteristică sufletească,<br />
economică, politică şi juridică?<br />
O naţiune fără personalităţi culturale, o umanitate fără naţiunipersonalităţi<br />
ar fi <strong>de</strong> compătimit.<br />
De aceea, Domnilor, nu poate fi un imperativ mai categoric în<br />
etică <strong>de</strong>cît: <strong>de</strong>veniţi o personalitate pentru a o <strong>de</strong>sfăşura în toată<br />
plinătatea ei; <strong>de</strong>sfăşuraţi-vă personalitatea pentru a crea valori <strong>de</strong><br />
cultură.<br />
Domnilor, Politica şi Etica, aşa cum vi s-a expus pînă acum, ca<br />
ştiinţe normative au o aplicare practică, sînt şi discipline practice.<br />
Ele au a cerceta în cazuri concrete din viaţa socială întrucît<br />
scopurile şi valorile vieţii sociale sînt <strong>de</strong> acord ori cad în conflict cu<br />
norma fundamentală a politicei care este dreptatea, cu i<strong>de</strong>ile etice,<br />
care sunt i<strong>de</strong>ea personalităţii şi a culturii.<br />
23
Cum însă în viaţa practică socială scopurile şi valorile voinţei<br />
sunt <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a se conforma normei dreptăţii şi i<strong>de</strong>ilor personalităţii<br />
şi culturii este <strong>de</strong> o neapărată nevoie o educaţie, o formare a voinţei<br />
în aceste direcţii.<br />
Astfel se iveşte cea mai sublimă sarcină: aceea <strong>de</strong> a formă şi a<br />
ajuta să se realizeze voinţa în sensul dreptăţii politice şi al<br />
personalităţii şi culturii etice.<br />
Aceasta ar fi obiectul unei discipline noi, a pedagogiei voinţei<br />
sociale.<br />
Din acest excurs v-aţi convins, cred, Domnilor, <strong>de</strong> marea<br />
importanţă a <strong>filosofiei</strong> practice.<br />
E timpul acum a rezuma <strong>de</strong>zbaterea <strong>de</strong> pînă aici şi a <strong>de</strong>termina<br />
domeniul aşa <strong>de</strong> imens al <strong>filosofiei</strong> practice prin cîteva cuvinte.<br />
Din domeniul <strong>filosofiei</strong> practice fac parte: întîi, realitatea<br />
socială, care este în esenţa ei voinţa socială; apoi, procesul <strong>de</strong><br />
cunoaştere cauzală al acestei realităţi, care ori este un proces analiticcauzal<br />
<strong>–</strong> obiectul ştiinţelor sociale particu<strong>la</strong>re ori este un proces<br />
sintetic cauzal <strong>–</strong> obiectul sociologiei.<br />
Ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re şi sociologia formează ştiinţele<br />
sociale explicative.<br />
În al treilea rînd avem procesul <strong>de</strong> apreciere, <strong>de</strong> valorizare al<br />
realităţii sociale. Şi anume: politica cîrmuieşte prin aplicarea normei<br />
politice realizarea analitică a valorilor sociale particu<strong>la</strong>re, etica<br />
formulează valorile şi normele absolute.<br />
Dacă ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re şi sociologia au <strong>de</strong> a face cu<br />
valori <strong>de</strong> cunoştinţă, adică cu valori care exprimă o explicaţie (lucrul<br />
este adică aşa şi nu altfel), politica şi etica au <strong>de</strong> a face cu valori <strong>de</strong><br />
ju<strong>de</strong>cată, care exprimă o apreciere (adică lucrul acesta care este aşa<br />
cum este ar putea fi, trebuie să fie şi altfel).<br />
Ştiinţele sociale <strong>–</strong> Sociologia <strong>–</strong> Politica şi Etica formează o<br />
serie riguros logică, fiecare ştiinţă dintre ele este o consecinţă logică<br />
a celor care o prece<strong>de</strong>ază, după cum fiecare ştiinţă care prece<strong>de</strong>ază<br />
este ipoteza metodologică a celei ce urmează; <strong>–</strong> aşa, Sociologia este<br />
o consecinţă logică a ştiinţelor sociale, Politica şi Etica sînt o<br />
consecinţă logică a sociologiei şi a ştiinţelor sociale.<br />
24
Sociologia nu este posibilă fără rezultatele ştiinţelor sociale<br />
particu<strong>la</strong>re, ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re nu sînt complete fără<br />
cercetările sociologice.<br />
Politica se fon<strong>de</strong>ază pe sociologie şi pe ştiinţele sociale<br />
particu<strong>la</strong>re, ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re şi sociologia găsesc<br />
completarea lor necesară în politică. Etica este ştiinţa normativă cea<br />
mai înaltă, care închi<strong>de</strong> seria ştiinţelor sociale explicative şi<br />
normative.<br />
Care este oare secretul acestei perfecte continuităţi logice a<br />
acestor ştiinţe? Acest secret se explică prin faptul realizării voinţei!<br />
Cu voinţa realizată, adică cu actualitatea socială se ocupă ştiinţele<br />
sociale particu<strong>la</strong>re şi sociologia. Sociologia indică, în ace<strong>la</strong>şi timp,<br />
posibilitatea unei viitoare realizări a actualităţii sociale.<br />
Prin procesul <strong>de</strong> apreciere şi valorizare a actualităţii sociale<br />
realizate şi realizabile, cîştigă politica şi etica norme pentru o nouă<br />
realizare a actualităţii sociale. Cu această nouă realizare a actualităţii<br />
sociale se ocupă iarăşi ştiinţele sociale şi sociologia. Şi aşa mai<br />
<strong>de</strong>parte.<br />
Aşadar, faptul <strong>de</strong> realizare a actualităţii sociale formează<br />
principiul care <strong>de</strong>termină <strong>de</strong>sfăşurarea cu necesitate dialectică a<br />
continuităţii logice, a ştiinţelor sociale, a sociologiei, a politicei şi a<br />
eticei.<br />
Astfel vor fi înţelese Sociologia şi Etica în <strong>cursul</strong> meu.<br />
Domnilor, din acest repe<strong>de</strong> şi foarte sumar excurs v-am dat o<br />
i<strong>de</strong>e (recunosc, o foarte palidă i<strong>de</strong>e!), <strong>de</strong> cum înţeleg eu materiile<br />
caracteristice ale acestei catedre.<br />
Pentru a fi însă complet în această mărturisire a profesiunii <strong>de</strong><br />
credinţă aca<strong>de</strong>mică (care a fost singurul obiect al acestei prelegeri<br />
inaugurale) mai sunt obligat a vă mai întreţine cîteva minute asupra<br />
modului cum înţeleg eu activitatea aca<strong>de</strong>mică ex professo. O<br />
activitate aca<strong>de</strong>mică cuprin<strong>de</strong> două părţi complementare: o activitate<br />
în ce priveşte cercetarea ştiinţelor, o alta în ce priveşte predarea lor.<br />
Metoda <strong>de</strong> cercetare a ştiinţelor filosofice care dă nota<br />
caracteristică acestei catedre, a Sociologiei şi Eticei, este indicată <strong>de</strong><br />
firul care ne-a condus în această expunere, anume <strong>de</strong> concepţia<br />
25
noastră, în general, <strong>de</strong>spre raporturile <strong>de</strong> reciprocitate între ştiinţă şi<br />
filosofie, între ştiinţele sociale particu<strong>la</strong>re, sociologie, politică şi<br />
etică, în special.<br />
Vom da toată atenţiunea progresului ştiinţelor sociale<br />
particu<strong>la</strong>re, vom lucra în sensul acestui progres avînd profunda<br />
convingere, că lucrînd astfel, lucrăm pentru întemeierea unei<br />
sociologii şi unei etice ştiinţifice.<br />
Vom lupta, mai ales, pentru organizarea ştiinţelor sociale în<br />
învăţămîntul universitar (organizare atît <strong>de</strong> neglijată astăzi).<br />
Ne vom păzi în cercetările noastre <strong>de</strong> toate <strong>de</strong>fectele aşa ziselor<br />
„cercetări” sociologice şi etice <strong>de</strong> astăzi, care suferă, mai ales, <strong>de</strong><br />
două mari <strong>de</strong>fecte: <strong>de</strong> generalizări şi analogii pripite.<br />
Pentru aceasta vom inaugura în cercetările noastre<br />
monografiile sociologice şi etice.<br />
Întreagă munca noastră o vom concentra într-un seminar<br />
sociologic. Acest seminar va <strong>de</strong>veni obiectul celei mai încordate<br />
atenţiuni a noastre.<br />
Dacă avem vreo ambiţiune este să putem întemeia un seminar<br />
<strong>de</strong> sociologie şi etică, pe care să-l punem în legătură cu instituţiile <strong>de</strong><br />
cercetare ştiinţifică simi<strong>la</strong>re din străinătatea apuseană, cum ar fi,<br />
pentru a cita numai patru exemple: Institutul <strong>de</strong> sociologie „Solvay”<br />
din Bruxelles, marile seminare din Lipsca, ale lui Bücher (<strong>de</strong> ştiinţe<br />
<strong>de</strong> stat), Lamprecht (<strong>de</strong> istorie universală) şi marele seminar<br />
criminalistic al lui von Liszt din Berlin.<br />
Dacă avem vreo ambiţie e să putem întemeia un seminar <strong>de</strong><br />
sociologie şi etică aşa cum le-am cunoscut în studiile noastre<br />
în<strong>de</strong>lungate în Germania!<br />
Domnilor, în Germania, profesorul şi stu<strong>de</strong>nţii discută şi<br />
cercetează nu numai toate problemele ştiinţelor speciale sub specie<br />
aeternitatis, dar, mai ales, şi probleme <strong>de</strong> legis<strong>la</strong>ţie actuală ori<br />
probleme <strong>de</strong> însemnătate socială imediată.<br />
Îmi amintesc <strong>de</strong> activitatea membrilor din seminariile <strong>de</strong> ştiinţe<br />
<strong>de</strong> stat din Berlin şi Lipsca, precum şi <strong>de</strong> activitatea seminarului<br />
criminalistic din Berlin, pe care le cunosc bine. În aceste seminare se<br />
făcea, fireşte, mai înainte <strong>de</strong> toate, ştiinţă; dar în afară <strong>de</strong> ştiinţă<br />
26
„pură” se mai cerceta, ca într-un fel <strong>de</strong> par<strong>la</strong>mente consultative adhoc,<br />
în mod monografic minuţios şi strict ştiinţific, materialul<br />
legis<strong>la</strong>tiv <strong>de</strong> care, apoi, în bună parte, se servea par<strong>la</strong>mentul în<br />
acţiunea lui <strong>de</strong> legiferare.<br />
Seminariilor le corespund în Germania organizarea tuturor<br />
specialiştilor în asociaţiuni, care se întîlnesc anual şi care au organele<br />
lor periodice. Aşa, seminariilor <strong>de</strong> ştiinţe <strong>de</strong> stat le corespund, în<br />
afară <strong>de</strong> universitate, vestitul „Verein für Sozialpolitik”, întemeiat <strong>de</strong><br />
profesori universitari <strong>de</strong> economie politică şi bărbaţi <strong>de</strong> stat germani,<br />
care „Verein” a influenţat şi influenţează încă <strong>de</strong> un sfert <strong>de</strong> veac<br />
politica socială a imperiului german.<br />
Seminarului criminalistic din Berlin îi corespun<strong>de</strong> „Die<br />
kriminalistische Vereinigung”, o asociaţie a profesorilor universitari<br />
<strong>de</strong> drept, a magistraţilor şi avocaţilor, a medicilor şi teologilor<br />
germani, care sunt pătrunşi <strong>de</strong> însemnătatea socială simptomatică a<br />
crimei şi criminalilor; această asociaţie este inspiratoarea i<strong>de</strong>ilor<br />
fundamentale ale reformei codului penal, reformă care se plănuieşte<br />
astăzi în Germania.<br />
Oare filosoful social, care are a constata şi explica cauzal<br />
realitatea socială, care are, apoi, a interpreta normativ această<br />
realitate pentru a formu<strong>la</strong> norme, prin a căror aplicare să o schimbe<br />
practic, oare poate filosoful social să nu se intereseze <strong>de</strong> astfel <strong>de</strong><br />
organizări?<br />
Să îndrăznim oare a spera că prin activitatea unor viitoare<br />
seminare şi asociaţii să se schimbe fundamental în ţara noastră modul<br />
îngrozitor <strong>de</strong> superficial cum se tratează astăzi ştiinţele sociale şi<br />
sociologia, în general, precum şi problemele sociale româneşti, în<br />
special?<br />
Este timpul, cred, ca studiul ştiinţelor sociale, studiul<br />
problemelor sociale româneşti, să se strămute şi <strong>la</strong> noi în ţară, ca în<br />
Germania, din comisiunile par<strong>la</strong>mentare şi din ministere <strong>la</strong><br />
universităţi.<br />
Iată, <strong>de</strong> pildă, aşa-zisa „chestiune ţărănească”! Ce cîmp vast <strong>de</strong><br />
cercetări pentru cine o priveşte din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al ştiinţelor<br />
sociale particu<strong>la</strong>re, din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cultural, sufletesc, religios,<br />
27
economic, statistic, politic, juridic..., ce interesantă ar fi această<br />
chestiune din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re sociologic-sintetic!, dar ce<br />
emoţionantă ar fi această chestiune şi din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al<br />
dreptăţii politice si al i<strong>de</strong>ilor etice ale personalităţii si culturii!<br />
Domnilor, închei această prelegere adresînd întîi un cuvînt<br />
domnilor profesori, apoi un alt cuvînt domnilor stu<strong>de</strong>nţi. Aduc cele<br />
mai cal<strong>de</strong> omagii <strong>de</strong> mulţumire domnilor profesori din Iaşi şi<br />
Bucureşti, care mi-au arătat încre<strong>de</strong>rea lor în chip aşa <strong>de</strong> statornic în<br />
două rînduri şi m-au recomandat pentru ocuparea acestei catedre.<br />
Găsesc că în această lecţie inaugurală este nimerit a asigura pe<br />
aceşti domni profesori că-mi voi da toată silinţa să nu-i <strong>de</strong>zmint pe<br />
viitor.<br />
Cu această ocazie nu pot să nu-mi îndrept gîndul către<br />
fermecătoarea ţară a Germaniei, das Land <strong>de</strong>r Dichter und Denker,<br />
un<strong>de</strong> mi-am făcut studii în<strong>de</strong>lungate. Şi cum vă vorbeam <strong>de</strong> meto<strong>de</strong><br />
<strong>de</strong> cercetare, <strong>de</strong> seminarii, <strong>de</strong> asociaţii, mi s-a <strong>de</strong>şteptat o mare<br />
nevoie sufletească să amintesc numele acelor care m-au învăţat că o<br />
cariera aca<strong>de</strong>mică implică datorii mari şi o mare răspun<strong>de</strong>re.<br />
Nu fără emoţie şi înduioşare aduc aici omagiile mele <strong>de</strong><br />
recunoştinţă profesorului W. Wundt din Lipsca, prea mult<br />
regretatului profesor F. Paulsen din Berlin, cărora le datorez cea mai<br />
bună parte din cultura mea filosofică şi psihologică, profesorilor K.<br />
Bücher din Lipsca, şi G. v. Schmoller din Berlin, care m-au învăţat a<br />
gîndi economiceşte, profesorului F. v. Liszt din Berlin, care m-a<br />
învăţat a gîndi juridiceşte, profesorului F. Tönnies din Kiel, o mare<br />
autoritate în sociologia ştiinţifică, prietenului meu F. Krueger,<br />
profesor în Halle, precum şi profesorului P. Barth din Lipsca, care,<br />
pentru întîiaşi dată <strong>la</strong> 1903, îndată după luarea doctoratului în<br />
filosofie, mi-a <strong>de</strong>schis coloanele bătrînei reviste Vierteljahrschrift für<br />
wissenschaftliche Philosophie und Soziologie.<br />
Aş dori, domnilor stu<strong>de</strong>nţi, ca între noi să domnească <strong>la</strong> curs şi<br />
în seminar aceleaşi raporturi <strong>de</strong> cordialitate <strong>de</strong> care am beneficiat eu,<br />
<strong>de</strong>şi străin, în Germania, <strong>de</strong> <strong>la</strong> aceşti profesori.<br />
28
Aţi auzit, domnilor stu<strong>de</strong>nţi, în această prelegere un întreg<br />
program <strong>de</strong> activitate. Vi s-a părut, <strong>de</strong>sigur, această expunere<br />
programatică a concepţiei <strong>cursul</strong>ui meu pe alocurea prea succintă şi<br />
abstractă.<br />
Era şi greu să nu fi fost aşa, dată fiind materia ce trebuia<br />
<strong>de</strong>zvoltată şi timpul pe care-l aveam <strong>la</strong> dispoziţie. Am ţinut însă,<br />
domnilor stu<strong>de</strong>nţi, să vă arăt <strong>de</strong> <strong>la</strong> început cam în ce direcţie voi lucra<br />
cu dvs. În <strong>de</strong>zvoltarea <strong>cursul</strong>ui meu ca şi, mai ales, în seminar, voi<br />
avea ocaziunea <strong>de</strong> a vă <strong>de</strong>zvolta punct cu punct programul pe care vi<br />
l-am enunţat astăzi.<br />
Dacă în această scurtă oară am putut să vă <strong>de</strong>ştept interesul<br />
pentru acest program, sunt mulţumit. Căci, <strong>la</strong> urma urmei, acesta este<br />
şi rostul unui curs, mai ales <strong>de</strong> filosofie! Cursul n-are însemnătate atît<br />
prin numărul cunoştinţelor care se dau ori prin frumuseţea expunerii<br />
acestor cunoştinţe, cît prin contribuirea <strong>la</strong> formarea gîndirii<br />
ascultătorilor, <strong>la</strong> <strong>de</strong>şteptarea interesului ascultătorilor pentru lucrul în<br />
sine.<br />
Cursul are importanţă prin familiarizarea cu metoda <strong>de</strong><br />
cercetare pe care, apoi, după curs, ascultătorii să o aplice în<br />
cercetările lor.<br />
Fără această parte activă a <strong>cursul</strong>ui, cu partea curat mecanică a<br />
ascultării şi predării <strong>cursul</strong>ui, vă asigur, cel mai frumos şi elocvent<br />
curs nu este <strong>de</strong> nici un folos durabil, este, cel mult, <strong>de</strong> un folos<br />
trecător, poate <strong>de</strong> nici un folos.<br />
De aceea, domnilor stu<strong>de</strong>nţi, marea însemnătate pe care o voi<br />
da seminarului.<br />
Din co<strong>la</strong>borarea dvs. <strong>la</strong> curs şi, mai ales, <strong>la</strong> seminar, vă<br />
mărturisesc, îmi fac o mare iluzie.<br />
Noi, românii, am putea zice cu Nietzsche (care, vorbind <strong>de</strong><br />
germanii din jumătatea întîia a secolului al XIX-lea, a spus: „Wir<br />
haben kein Heute, kein Gestern, son<strong>de</strong>rn nur Morgen”), n-avem din<br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cultural nici Ieri, nici Azi, noi avem numai un<br />
Mîine.<br />
29
Desfăşurarea acestui mîine cultural, realizarea viitorului nostru<br />
cultural atîrnă în bună parte <strong>de</strong> atitudinea d-voastră, <strong>de</strong> munca şi<br />
ştiinţa dvs.<br />
Căci în lupta pentru afirmarea noastră naţională, atitudinea,<br />
munca, ştiinţa dvs. va fi o înaltă confirmare.<br />
Va fi confirmarea, că dvs. formaţi speranţa etică a neamului,<br />
<strong>de</strong>venind personalităţi şi creînd valori <strong>de</strong> cultură a<strong>de</strong>vărată.<br />
Fiind dvs. personalităţi, veţi face ca şi naţiunea noastră<br />
românească să <strong>de</strong>vie o personalitate pronunţată cu cultura ei distinctă<br />
în mijlocul celor<strong>la</strong>lte naţiuni.<br />
Domnilor stu<strong>de</strong>nţi, dacă în filosofia teoretică în unele privinţe<br />
este îndrituit strigătul: Ignoramus (nu cunoaştem), în alte privinţe<br />
este îndrituit chiar să spunem: Ignorabimus (nu vom cunoaşte), în<br />
filosofia practică adresîndu-vi-se dvs. nu se poate spune <strong>de</strong>cît numai:<br />
Speramus, Sperabimus, <strong>–</strong> sperăm, vom spera!<br />
30