CERCETĂRI ECOLOGICE ÎN MASIVUL CIUCAŞ - Didactic

1
CERCETĂRI ECOLOGICE ÎN MASIVUL CIUCAŞ
În cercetările noastre am analizat modul cum se manifestă influenţa complexă a
factorilor mediului abiotic şi biotic asupra plantelor, atât în ceea ce priveşte fitoindividul
cât şi asociaţiile vegetale.
Condiţiile de mediu influenţează, transformă (modifică) şi selecţionează plantele.
Dar şi plantele, la rândul lor, influenţează mediul şi-l schimbă. Mediul, în totalitatea lui,
este un adevărat complex de factori, care acţionează izolat şi convergent, influenţând
morfologia şi biologia plantelor.
Prezentăm în continuare câteva rezultate privind influenţa unor factori asupra
florei din Masivul Ciucaş. Diagramele cuprind valori intermediare, având în vedere
încadrările ecologice ale celor 128 de plante studiate.
A. FACTORII CLIMATICI
a) APA
Apa are o importanţă covârşitoare
pentru viaţa plantelor, toate funcţiile
fiziologice necesitând prezenţa ei.
Astfel, absorbţia substanţelor
minerale, fotosinteza, acţiunea
fermenţilor, transpiraţia, biochimismul
celular, germinaţia seminţelor etc, nu
pot avea loc fără apă. Din greutatea
plantelor apa reprezintă aproximativ
90%.
Teleajenul, la izvoare
Şi pentru plantele din zona studiată
sursa de apă poate fi diferită: ploaie,
zăpadă, rouă, ceaţă, chiciură, grindină, ape subterane. Datorită structurii sale geologice
specifice, Masivul Ciucaş prezintă particularitatea că, de la altitudinea de aproximativ
1350 m în sus, singura sursă de apă o reprezintă precipitaţiile. Cantitatea anuală de
precipitaţii de circa 1000-1200 mm are o mare importanţă pentru plante. Importantă este
însă nu atât cantitatea de precipitaţii anuale, cât repartizarea lor pe anotimpuri. În
funcţie de cantitatea de apă din mediul în care trăiesc, în cercetările noastre am
identificat mai multe tipuri de plante:
Plante higrofite
Acestea trăiesc în văi umede, pe malul apelor sau în păduri puternic umbrite, pe soluri
jilav-umede până la umed-ude. Ele au presiunea osmotică celulară de 8-12 atmosfere,
frunze în general mari, glabre, cu multe stomate, unele şi cu hidatode, cuticula subţire,
cilindrul central slab dezvoltat, sistemul radicular superficial şi destul de redus, fixat în
apă sau în solul înmlăştinat (Equisetum sylvaticum, Inula helenium, Caltha laeta, ş.a. ).
Plante mezohigrofite
Sunt plante care cresc pe locuri cu umiditate potrivită, pe soluri reavăn-jilave până la
jilav-umede. Au presiunea osmotică în celule de aproximativ 12-15 atmosfere. Când nu
au apă suficientă aceste plante sunt expuse la ofilire (Polygonum bistorta, Rumex
alpinus, Lotus corniculatus, Gentiana kochiana, ş.a.).

50
40
30
20
10
0
2
Plante mezofite
Cresc pe soluri revene până la reavăn-jilave. (Sambucus racemosa, Campanula serrata,
Lamium album, ş.a.)
Plante xeromezofite
Cresc pe soluri uscat-revene până la revene (Eritrichium nanum, Calamintha alpina,
Carlina acaulis, ş.a.).
Plante xerofite
Sunt specii ce suportă condiţiile vitrege ale deficitului de umiditate din sol, fie
permanent, fie sezonier, pe soluri uscate până la uscat-revene. Aceste plante transpiră
puţin datorită poziţiei şi structurii stomatelor, răsucirii limbului, acoperirii frunzelor cu
peri deşi, a epidermei groase şi adesea cerate etc. Pot suporta o ofilire prelungită. Au
presiunea osmotică adesea peste 100 atmosfere şi, ca atare, pot absorbi soluţii
concentrate când este apă puţină în sol. În categoria aceasta aparţin numeroase
graminee, plante de stîncării etc.
%
DIAGRAMA SCĂRII ECOLOGICE PENTRU UMIDITATE
valorile se referă la cele 128 de plante din
conspectul taxonomic al plantelor determinate
30%
29%
41%
HIGROFITE
XEROFITE MEZOFITE MEZOHIGROFITE
MEZOXEROFITE
b) TEMPERATURA
Căldura este unul dintre cei mai importanţi factori climatici, cu acţiune directă
sau indirectă asupra plantelor. Principalele funcţiuni ale plantelor (creştere, fotosinteză,
înflorire, fecundaţie, fructificare etc.) necesită o anumită cantitate de căldură.
Germinarea seminţelor şi apoi a diferitelor stadii de dezvoltare ale plantelor necesită o

3
anumită temperatură care poate fi minimă, optimă sau maximă. Majoritatea
fenomenelor vitale se pot desfăşura normal în cadrul temperaturilor între 0°C şi
45°C.Unele plante, însă, pot suporta şi temperaturi mai înalte, sau temperaturi foarte
scăzute de până la - 30°C (numeroase specii de licheni, brazii, molizii etc.).Optimul
termic pentru numeroase plante este cuprins între 20°C şi 30°C.
Cantitatea de căldură diferă în masivul
Ciucaş, pe verticală, fiind mai mare în zonele joase
(Babarunca, Vama Buzăului, Poiana Stânei) şi mai
mică spre crestele Zăganului şi Ciucaşului. Pe
orizontală, locurile deschise, pajiştile, poienele,
rariştile de pădure, primesc o cantitate mai mare de
energie solară decât cele din interiorul pădurilor sau
de pe văi. Îngheţul târziu sau dezgheţul brusc sunt
mai vătămătoare pentru plante decât temperaturile
scăzute. Plantele care transpiră puternic iarna sunt
mai puţin rezistente la ger decât cele cu o
transpiraţie scăzută. Rezistenţa plantelor la
temperaturi scăzute este legată şi de felul coloizilor
din celule şi de prezenţa anumitor zaharuri care
măresc rezistenţa celulelor la ger. Trebuie să mai
adăugăm faptul că plantele sunt influenţate atât de
temperatura aerului cât şi de temperatura solului.
Astfel, germinarea seminţelor şi creşterea
Molizi degeraţi datorită
îngheţului târziu-Creasta Zăganu
plantulelor sunt în funcţie de temperatura din sol, iar corpul plantei este influenţat de
temperatura din atmosferă.
Pentru a se apăra de intemperiile iernii plantele posedă diferite organe care iernează la
adâncimi diferite faţă de suprafaţa solului. După poziţia acestor organe ele se împart în
mai multe forme biologice şi anume:
• Fanerofite, cu mugurii protejaţi de solzi, aşezaţi mult mai sus de suprafaţa solului
(arbori, arbuşti: Fagus, Sambucus, Cornus ş.a.).
• Chamaefite, la care mugurii sunt aproape de suprafaţa solului şi sunt apăraţi de solzi
şi de stratul de zăpadă (arbuşti pitici: Rhododendron, Vaccinium ş.a.).
• Hemicriptofite, care au mugurii chiar la suprafaţa solului şi iarna pier toate părţile
aeriene (Taraxacum, Bellis, Capsella ş.a.).
• Criptofite (geofite), la care iarna rezistă numai mugurii organelor subterane (bulbi,
rizomi, tuberculi ( Polygonatum, Galanthus, Crocus ş.a.).
• Terofite, plante ce pier în timpul iernii şi iernează numai sub formă de seminţe
( Potentilla, Lathyrus ş.a.).
c) LUMINA
Are un rol extrem de important în viaţa plantelor verzi, deoarece fotosinteza nu
poate avea loc decât în prezenţa luminii. Dacă lumina lipseşte, sau este în cantitate
insuficientă, plantele se etiolează, internodurile se alungesc (dicotiledonate), sau, se
scurtează (graminee). Plantele care cresc la lumină sunt viguroase, pe când cele crescute
la lumină slabă sunt firave, etiolate.

Pădurea de molizi
de lângă şoseaua Cheia-Vălenii de Munte, distrusă
din cauza gazelor de eşapament produse în urma
traficului extrem de intens
4
Fiecare plantă, pentru a se putea dezvolta normal are nevoie de o anumită
intensitate luminoasă optimă. Acest optim variază de la specie la specie.
În funcţie de factorul lumină, plantele din masivul Ciucaş se grupează astfel:
Heliofite (fotofite), plante iubitoare de lumină puternică şi directă (plantele din zona
subalpină: (Papaver,Sempervivum,Saxifraga,Centaurea,Campanula,Leontopodium,
Gentiana, Dianthus ş.a.).
Sciofite (umbrofite), plante ierboase din păduri, iubitoare de umbră (Dryopteris,
Asplenium ş.a.)
Helio-sciofite, plante care se pot acomoda şi la lumină directă şi la umbră
(Senecio, Colchium ş.a.)
Nevoia de lumină nu este constantă, chiar pentru una şi aceeaşi specie, ci ea se
schimbă în funcţie de fenofază, vârstă, anotimp, latitudine. Insuficienţa luminii, de
pildă, face ca să se usuce ramurile inferioare ale copacilor, fenomen cunoscut în
silvicultura sub numele de elagaj.
În plină lumină însă, plantele sunt mai rămuroase, cu epiderma strălucitoare, sau
sunt acoperite cu peri deşi, au ţesuturile lemnoase mai dezvoltate. La unele ramurile se
pot transforma în spini (Ruscus aculeatus).
Plantele de umbră sunt glabre şi cu sclerenchimul puţin dezvoltat.
d) AERUL ŞI VÂNTUL
Plantele nu pot trăi în lipsă de
aer (luând în considerare încadrarea
regnurilor după W i t t h a c k e r ).
Pentru ele, oxigenul este necesar
respiraţiei, iar dioxidul de carbon în
procesul de fotosinteză. Oxigenul din
aer se găseşte aproximativ în aceeaşi
cantitate pe toată suprafaţa globului,
deci, din acest punct de vedere nu
există diferenţă între diferitele
regiuni. Oxigenul se află în
atmosferă în proporţie de 21%, iar
azotul de circa 78%. Cantitatea de
dioxid de carbon însă nu este aceeaşi
în toate arealurile. Începând de la nivelul solului, în sus, cantitatea de dioxid de carbon
creşte, fiind influenţată şi de natura solului. Cantitatea de oxigen scade în apă şi în sol
faţă de atmosferă. Diferitele impurităţi şi gaze toxice, care se degajă din activitatea
antropică, în special industrială, cum ar fi gazele sulfuroase provenite din arderea
cărbunilor de pământ, au acţiune dăunătoare asupra multor plante ca Abies alba, Picea
abies, Fagus sylvatica ş.a.
Solul, ca structură, are un regim de aer mai bun şi este, deci, mai fertil. În solul cu
un conţinut scăzut de aer rădăcinile nu mai pot respira şi, ca urmare, nu mai pot absorbi
substanţele vitale în vederea creşterii şi dezvoltării lor, murind asfixiate.
Mişcarea aerului sub formă de curenţi, vânt, are o mare influenţă asupra
plantelor. Ca acţiune, vânturile puternice provoacă vătămări mecanice, ruperea coroanei

5
sau a trunchiului, desrădăcinarea arborilor din păduri, mai ales coniferele, datorită
rădăcinii lor mai superficiale (Abies alba, Picea alba ş.a.). Vântul ce bate mereu din
aceeaşi direcţie şi anume din NE apre SV, cum este şi cazul Masivului Ciucaş, provoacă
disimetria coroanei la molizii (sau brazii “rătăciţi”) ce cresc în apropiere de golurile de
munte. Asemenea arbori se numesc “arbori în drapel” sau “stindard”. Vegetaţia de la
altitudinile de peste 1400 m din masivul Ciucaş, îşi datorează talia mică în primul rând
vânturilor puternice.
Vânturile, de asemenea intensifică totodată foarte mult transpiraţia. Acesta este şi
motivul pentru care multe specii au găsit mijloace eficiente pentru economisirea apei
prin cerificarea limbului, acoperirea cu peri etc. (Saxifraga, Alchemylla ş.a.).
B. FACTORII EDAFICI
Aceşti factori se referă la sol şi la modul cum acesta influenţează plantele. Solul
este reprezentat prin straturile afânate de la suprafaţa litosferei ce s-au format prin
acţiunea de dezagregare şi alterare de către biosferă asupra diferitelor roci. Vegetaţia
joacă un rol important în formarea solului. Fertilitatea acestuia este o însuşire esenţială
de care depinde vegetaţia, însuşire strâns legată de cantitatea de humus. Plantele terestre
absorb prin intermediul sistemului radicular, din straturile superioare afânate ale solului,
substanţele minerale sub formă de soluţii. Solurile sunt foarte diferite, chiar în aceeaşi
zonă climatică şi vegetaţia este, de asemenea, variată în funcţie de natura solului.
a) SCARA PENTRU TROFICITATE
Gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive este numit troficitate şi
este foarte variat, deosebindu-se mai multe categorii de soluri. Pe aceste soluri cresc
diferite categorii de plante care s-au adaptat la capacitatea mai ridicată, sau mai scăzută,
de aprovizionare cu ioni nutritivi. Sunt numeroase plantele adaptate numai la anumite
tipuri de sol (plante indicatoare). Pentru zonele cercetărilor noastre menţionăm
existenţa în Munţii Ciucaşului a următoarelor categorii:
♦ Oligotrofe.
Cresc pe solurile cu troficitate scăzută (T=10-30), sărace în substanţe nutritive, pe
terenuri aride (Nardus stricta, Deschampsia flexuosa, Lycopodium clavatum, Juniperus
sibirica, Cerastium lanatum, Alchemilla hybrida, Rhododendron kotschyi).
♦ Oligomezotrofe.
Cresc pe soluri cu troficitate scăzută, până la mijlocie (T=30-50): Picea abies, Sorbus
aucuparia, Soldanella pusilla.
♦ Mezotrofe.
Cresc pe soluri cu troficitate mijlocie (T=50-80). În masivul Ciucaş, din totalul plantelor
determinate de noi, acest grup cuprinde cele mai multe specii, din care menţionăm:
Dryopteris filix-mas, Ranunculus polyanthemos, Dianthus spiculifolius, Stellaria
palustris, Euphorbia amygdaloides.
♦ Eutrofe.
Cresc pe soluri cu troficitate ridicată (T=80-140), bogate în substanţe nutritive
(Chelidonium majus, Dentaria bulbifera).

50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
OLIGOTROFE
6
♦ Euritrofe
Plante cu mare amplitudine ecologică faţă de troficitatea solului (Equisetum arvense,
Oxalis acetosella).
%
OLIGOMEZOTROFE
MEZOTROFE
EUTROFE
EURITROFE
DIAGRAMA SCĂRII ECOLOGICE PENTRU TROFICITATE
- în procente -
27
b) SCARA PENTRU ACIDITATE
În cercetările noastre privind adaptarea plantelor la reacţia soluţiei solurilor, exprimată
prin valoarea pH în orizonturile superioare, am deosebit următoarele caractere de
plante şi soluri, investigând zonele Babarunca, Cheia, Poiana Stânei, Zăganu,
Gropşoarele, Ciucaş, Poiana Teslei.
7
47
15
4

6
22
7
Trusa folosită pentru efectuarea determinărilor a fost trusa Merck.
În cazul plantelor determinate, încadrările corespund următoarelor categorii:
Specii slab acide – neutre. Cresc pe soluri cu pH = 6,8 – 7,0 (Carex sempervirens,
Lilium martagon, Cirsium erisithales,Leonurus cardiaca, Gentiana verna, Gentiana
lutea, Astrantia major).
Specii acide-slab acidofile. Cresc pe soluri cu pH = 6,0 – 6,8 (Colchium autumnale,
Senecio nemorensis, Dryopteris filix-mas, Alchemylla hybrida).
Specii acide-moderat acidofile. Cresc pe soluri cu pH = 5,0 – 6,0 (Festuca ovina,
Nardus stricta, Chrysanthemum rotundifolium, Campanula serrata, Rhododendron
kotschyi, Bruckenthalia spiculifolia).
Specii acide-puternic acidofile. Cresc pe soluri cu pH = 5,0 – 4,5 (Pinus sylvestris,
Vaccinium myrtillus).
Specii alcalinofile (bazofile). Cresc pe soluri alcaline cu pH > 7,2 (Taraxacum
officinale).
Specii euriacidofile (eurioxifite). Au o largă amplitudine ecologică faţă de reacţia
solului, adesea fiind numite şi plante indiferente (Equisetum arvense).
NEUTROFILE
SLAB ACIDOFILE
MODERAT ACIDOFILE
ACIDE
50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
MODERAT ACIDE-NEUTRE
ALCALINOFILE
EURIACIDOFILE
DIAGRAMA SCĂRII ECOLOGICE PENTRU ACIDITATE
- valori aproximative în procente -
%
C.FACTORII OROGRAFICI
6
22
Din această grupă fac parte: altitudinea, relieful (macrorelief, microrelief), gradul
de înclinare al pantelor, direcţia înclinării pantelor faţă de punctele cardinale etc. În
raport cu altitudinea se schimbă şi alţi factori ca temperatura, vântul, luminozitatea etc.
şi, ca urmare, se modifică flora şi vegetaţia. Din observaţiile noastre am constatat că, în
44
44
9
9
11
11
3
3
5
5

8
Masivul Ciucaş, pantele înclinate spre sud şi est primesc mai multă lumină şi căldură şi
sunt mai ferite de vânturile puternice de la nord decât pantele cu expoziţie nordică.
Versanţii opuşi vânturilor dominante sunt mai adăpostiţi şi, ca atare, plantele înfloresc şi
fructifică mai devreme, transpiraţia este mai mică. În unele zone mai joase,
depresionare, bine adăpostite şi ferite de vânturile dominante, se pot dezvolta plante mai
pretenţioase faţă de climat.
Prezentăm în continuare rezultatele noastre privind stabilirea densităţii la
Alchemilla hybrida şi Polygonum bystorta ca urmare a cercetărilor efectuate la diferite
nivele de altitudine din Masivul Ciucaş: Poiana Stânei(962 m), Muntele Roşu (1260 m)
şi Cabana Ciucaş (1550 m), în baza metodelor privind calculul densităţii.
DIAGRAMA SCĂRII ECOLOGICE A VARIAŢIEI DENSITĂŢII
ÎN FUNCŢIE DE ALTITUDINE LA ALCHEMILLA HYBRIDA
- în procente -
După cum se poate observa în graficul
alăturat, densitatea la Alchemilla hybrida
este mai mică la altitudinea de 962 m, creşte
la 1260 m, scăzând uşor la nivelul de
1550 m. Acest fapt se explică prin
caracteristicile ecologice ale plantei:
oligotrofă, iubitoare de soluri acide,
moderat uscate. La Poiana Stânei solurile
sunt mai bogate în humus, umede (datorită
Văii Teleajenului), slab acide până la
neutre, iar temperatura este cu aproximativ
5° C mai mare decât la Muntele Roşu, sau
8°C faţă de Cabana Ciucaş. Scăderea
12
10
8
6
4
2
0
POIANA
STÂNEI-
962 m
MUNTELE
ROŞU-
1260 m
CABANA
CIUCAŞ-
1550 m
densităţii cu 2% în zona Cabana Ciucaş faţă de Muntele Roşu nu se datorează, după
opinia noastră, condiţiilor climatice sau edafice, ci deteriorării pajiştilor subalpine
(fenomen aproape generalizat în Masivul Ciucaş), datorită păşunatului excesiv. Din
observaţiile pe care le-am efectuat, am putut constata, în perioada iulie 2001-iulie 2003,
prezenţa în arealul (destul de redus) Muntele Roşu, Cabana Ciucaş, Creasta Zăganului şi
Gropşoarelor, a numeroase turme de oi, cu un efectiv de aproximativ 4000 de capete.
Aşa se explică extinderea populaţiei de Nardus stricta, reducerea efectivelor unor plante
valoroase, degradarea solurilor, cauze la care se adaugă, din păcate, şi modul de
comportament al unor turişti pe traseele montane.

DIAGRAMA SCĂRII ECOLOGICE A VARIAŢIEI DENSITĂŢII
ÎN FUNCŢIE DE ALTITUDINE LA PLOLYGONUM BISTORTA
9
- în procente -
La Polygonum bistorta, spre deosebire de Alchemilla hybrida, variaţia densităţii pe
altitudine este, aproximativ, în raport invers proporţional. Densitatea mare de la Poiana
Stânei se poate explica prin faptul că,
Polygonum bistorta, este o specie de
pajişti umede, Poiana Stânei fiind locul
ideal, pe soluri slab acide, mai bogate
în humus. Prezenţa ei mai numeroasă
poate fi datorată şi motivului că, în
zona respectivă, se află cabana
Ocolului Silvic Măneciu-Ungureni
(judeţul Prahova), cât şi faptului că nu
este “atractivă” pentru turişti, nefiind o
plantă cu valoare medicinală, spre
deosebire de Alchemilla hybrida, mult
căutată pentru calităţile sate
fitoterapeutice.
D. FACTORII BIOTICI
Usnea barbata, pe crengile de
Picea abies, la Muntele Roşu
12
10
8
6
4
2
0
POIANA
STÂNEI-
962 m
MUNTELE
ROŞU-
1260 m
CABANA
CIUCAŞ-
1550 m
În această categorie intră raporturile reciproce dintre diferite plante, sau dintre
diferitele asociaţii vegetale, apoi raporturile dintre plante şi animale şi influenţa omului
asupra plantelor.
Raporturile dintre plante îmbracă forme foarte
variate. Uneori numai una din părţi trage
foloase, din această categorie făcând parte
numeroase plante parazite, semiparazite, epifite.
În cazul când ambii parteneri beneficiază de pe
urma convieţuirii avem de-a face cu simbioze:
lichenii, bacteriile ce trăiesc în simbioză cu
rădăcinile leguminoaselor, ciupercile ce
formează micoroze cu rădăcinile multor plante
În aceste asociaţii, cum sunt făgetele, molidişurile,
fiecare individ se hrăneşte autotrof. Relaţii de acest
fel am observat în numeroase locuri din Masivul
Ciucaş
Raporturile dintre plante şi animale capătă, de
asemenea, aspecte variate. Animalele influenţează
plantele în diferite moduri. Astfel, la un număr
lemnoase şi ierboase. Indivizii multor specii
formează asociaţii în anumite condiţii de mediu.

Fagi tăiaţi în zona Cheia-Poiana Stânei
10
foarte mare de specii, polenizarea este realizată de către insecte. De asemenea
animalele răspândesc pe cale epizoochoră sau endozoochoră seminţele şi fructele de
la numeroase plante. Păşunatul modifică foarte mult covorul vegetal. Astfel, este
bine-cunoscută invazia de Nardus stricta ca urmare a păşunatului excesiv în etajul
subalpin al Masivului Ciucaş
Influenţa omului (factorii antropici) asupra plantelor se poate exercita prin acţiuni
conştiente sau inconştiente privind
vegetaţia. Lucrările agricole, defrişarea
pădurilor, drenajul, irigaţiile,
introducerea de noi plante, selecţia
artificială, crearea de noi păduri sau
pajişti artificiale, construirea de
drumuri, poduri, apeducte, exploatarea
carierele de calcar, turismul necivilizat,
oieritul, comercializarea
“plantelor medicinale” sau a
dispariţia multor specii de plante şi animale,
transformând biocenozele, de multe ori până la
exterminarea lor. Astfel se explică reducerea drastică
a efectivelor unor specii de plante, care şi în Masivul
Ciucaş au devenit estrem de rare: Leontopodium
alpinum, Gentiana lutea, Achillea schuri, Papaver
corona-sancti-stefani şi multe altele.
În finalul acestui capitol, nu putem încheia, totuşi,
fără o notă optimistă: Masivul Ciucaş, spre deosebire de
munţii înconjurători (Bucegi, Piatra Mare, Postăvarul) îşi
mai păstrează, încă, o bogăţie floristică, vegetală şi
peisagistică de o rară valoare şi frumuseţe. Probabil că,
una din cauze este şi numărul extrem de redus de cabane
(doar la Muntele Roşu şi Ciucaş), precum şi lipsa apei
potabile de la 1350 metri în sus, fapt mai puţin agreat de o
“rarităţilor”, incendierile şi multe
altele, toate acestea contribuie la
Incendieri practicate de
ciobani pentru extinderea
zonelor de păşunat.
TurnulGoliat
anumită categorie de “montaniarzi”. Ne bucurăm că, la iniţiativa noastră, Agenţia
pentru Protecţia Mediului Braşov a înaintat Guvernului României propunerea ca
întregul Masiv Ciucaş să fie declarat Parc Naţional. Este şi acesta, un nou şi
frumos început…
AUTORI
PROF. DAN IORGA
Grupul Şcolar de Arte şi Meserii Braşov
PROF. CAMELIA IORGA
Colegiile Naţionale “Unirea” şi “Grigore Moisil”
Braşov

11
BIBLIOGRAFIE
ALEXANDRESCU, I. – “Valea Teleajenului", Editura Meridiane,
Bucureşti, 1970.
ANDREI, M. – “Morfologia plantelor” – Note de curs, vol. I – II,
Centrul de multiplicare al Universităţii Bucureşti, 1973.
BELDIE, AL. – “Flora României – Determinator ilustrat al plantelor vasculare",vol.
I – II, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1979.
BELDIE, AL., PRIDVORNIC, C. – “Flori din munţii noştri", Editura Ştiiţifică,
Bucureşti, 1959
BORZA, AL. – “Dicţionar etno-botanic", Editura Academiei R.S.R., 1968.
BOTNARIUC, N. – “Concepţia şi metoda sistemică în biologia generală”, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1992.
BOTNARIUC, N., VĂDINEANU, A. – “Ecologie”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982.
CIOCÎRLAN, V. – “Flora ilustrată a României”, Editura Ceres, Bucureşti, 1988
CIUCĂ, M. – “Harta vegetaţiei pajiştilor din Munţii Ciucaş", în "Comunicări de
Botanică", vol VII, Societatea de Ştiinţe Biologice, Bucureşti, 1971.
CRISTEA, V., DENAYER, S., HERREMAS, J. G., GOIA, I. – “Ocrotirea naturii şi
protecţia mediului în România”, Editura Universităţii Cluj – Napoca,
1996.
CRISTUREAN, I. – “Originea şi evoluţia plantelor în concepţii moderne”, în
“Biologie generală”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
GEORGESCU, C. C. – “Consideraţii asupra unor elemente termofile, în special
sudice, din flora României” – în “Studii şi cercetări de Biologie”, seria
Botanică, tomul 17, Nr. 4 – 5, Editura Academiei R.S.R., 1965.
IONESCU – CRÎNGURI, D., MANIŢIU, O. – “Masivul Ciucaş", Editura
Tineretului, Cultură fizică şi sport, Bucureşti, 1959.
IONESCU, V., CRISTUREAN, I. – “Organizarea florală şi evoluţia
angiospermelor”.
IONESCU, V., CRISTUREAN, I. – “Unele criterii actuale folosite în stabilirea
principalelor linii evolutive ale regnului vegetal”, în “Probleme actuale
de Biologie”, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1986.
IVAN, D. – “Fitocenologie şi vegetaţia R.S.R.", Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1976.
MARTINIUC, C., COTEŢ, P. – “Câteva observaţii geo-morfologice asupra
munţilor Ciucaş, Zăganu şi împrejurimi", Editura Academiei R.P.R.,
Bucureşti, 1957.
MORARIU, I. şi colab. – “Botanica sistematică”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1966.
NEACŞU, P., APOSTOLACHE – STOICESCU, Z. – “Dicţionar de ecologie",
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

12
NICULESCU, R. M. – “Ciucaş”, Colecţia “Munţii noştri”, Nr. 14, Editura Sport –
Turism, Bucureşti, 1977.
POSEA, GR., POPESCU, N., IELENICZ, M. - "Relieful României", Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1974.
PRODAN, I., BUIA, AL. – “Flora mică ilustrată a R.P.R.”, Editura Agro-Silvică,
Bucureşti, 1961.
SĂVULESCU, T. şi colab. – “Flora R. P. R.", Editura Academiei R.P.R., Bucureşti,
vol. I – XIII.
ŞERBĂNESCU – JITARIU, G., TOMA, C. - "Morfologia şi Anatomia plantelor",
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
ŞERBĂNESCU, I. – “Plantele din pădurile noastre", Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1959.
TODOR, I. – “Mic atlas de plante din flora R.S.R.", Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti, 1968.
VANCEA, ŞT. – “Ecosistemul pădurilor carpatine” – “Probleme actuale de
Biologie”, vol. III, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.