starea actuală a stilismului

1
Despre stilism
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
STAREA ACTUALĂ A STILISMULUI ÎN
ROMÂNIA
Motto: „Calendarul nu este o dogmă, ci un ceas al vremii care
poate să se schimbe fără să aducă vreo modificare dogmelor
dreptei credinţe creştin ortodoxe“ (Părintele Ilie Cleopa – „Urcuş
spre ínviere“).
Iubiţi credincioşi,
Preot Ioan
Viaţa omului se scurge în timp, între cele două termene sau
hotare fatale ale ei: naşterea şi moartea. Ca şi spaţiul, timpul este o
dimensiune a existenţei, cadrul firesc al vieţii omului. În concepţia
creştină timpul a fost creat odată cu lumea. „Mundus non factus est
in tempore, sed cum tempore“ (Lumea n-a fost făcută în timp, ci
odată cu timpul), zice Fericitul Augustin. 1 Din punct de vedere
teologic, Hristos-Mântuitorul este nu numai întemeietorul şi capul
nevăzut al Bisericii, ci şi axa timpului, centrul istoriei religioase a
omenirii. Înainte de El, istoria se îndrepta spre El, era orientată
mesianic spre El, era timpul de aşteptare, de prefigurare. După
întruparea lui a început: „plinirea vremii“ (Efeseni 1:10). Deşi timpul
este o noţiune abstractă, fiind invizibil, omul a simţit nevoia să-l
concretizeze şi să-l măsoare, adică să-l împartă printr-un şir de
mişcări succesive şi subdiviziuni periodice (care se succed la termene
regulate), în care să se încadreze atât viaţa sa gospodărească, cât şi

2
Despre stilism
cea religioasă. Acestea sunt consemnate în calendarul de care ne
servim pentru măsurarea şi divizarea timpului.
Lucrarea de faţă, intitulată ,,Starea actuală a stilismului în
România“, cuprinde 7 capitole şi dezbate problema calendarului,
precum şi mişcarea stilistă ce a luat naştere din îndreptarea
calendarului. Prin urmare, în continuare vom expune câteva noţiuni
despre calendar (cap.1), după care, treptat, vom pătrunde mai adânc
în istoria calendarului (1.2) pentru a putea înţelege ,,cum“ şi ,,de
ce“ a avut loc îndreptarea calendarului (1.5), arătând astfel de ce
nu corespunde data Paştelui din Apus cu cea din Răsărit (cap. 2).
În capitolul 3 vom arăta cum a luat naştere mişcarea stilistă, precum
şi care este situaţia actuală a stilismului în România.
Pentru a ne putea feri de învăţătura lor greşită, în capitolul 4 vom
expune ceea ce susţin stiliştii, pentru ca în capitolul următor să-i
combatem şi să arătăm abaterile canonice ale lor. În continuarea
lucrării vom aduce şi câteva mărturii ale Sfinţilor Părinţi (cap. 6)
cu privire la mişcarea stilistă pentru a arăta, a argumenta, fără
reţinere, dacă aceştia (stiliştii) sunt sau nu o erezie (cap.7).
Capitolul 1
CÂTEVA NOŢIUNI DESPRE CALENDAR
Problema măsurării timpului a generat ample discuţii şi
numeroase soluţii. De exemplu: ZIUA - spaţiul parcurs între răsărit şi
apus era socotită de greci şi gali ca spaţiul dintre două nopţi;
(astronomic) interval de timp între două culminaţii succesive ale unui
astru. ORA - o subdiviziune a zilei, formată din 60 de minute sau
3600 de secunde, a generat în secolul XVII un adevărat scandal,
lămurit abia în secolul al XIX-lea, când s-a stabilit pentru ora legală
măsurarea timpului de la meridianul Greenwich. Noţiunea de fus orar
a fost introdusă pe la 1884. SECOLUL - (o sută de ani) introdus de
romani, era la greci egal cu o viaţă de om (96 de ani).
De-a lungul timpului, lucrări de specialitate pun în discuţie
noţiuni cum sunt: timp solar, astronomic (tropic), timp istoric, timp
universal, timp calendaristic, timp legal, civil, timp biblic. De aici
rezultă şi denumirile de an civil, an bisericesc etc.

3
Despre stilism
ANUL CIVIL începe la 1 ianuarie, iar ANUL BISERICESC
începe la 1 septembrie, pentru că după tradiţia moştenită din Legea
Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi şi-ar fi
început Mântuitorul viaţa publică.
CALENDARUL este un sistem de măsurare a timpului, care
indică durata şi diviziunile lui. Calendarul este un sistem de împărţire
a timpului în ani, luni şi zile, bazat pe fenomenele periodice ale
naturii (mişcarea pământului in jurul soarelui şi a lunii in jurul
pământului, respectiv a pământului în jurul axei proprii).
Denumirea de calendar vine din limba latină, fie de la
„CALARE, CALERE“, a chema, a convoca, fie de la
„CALENDE“, termen prin care romanii indicau în general prima zi a
fiecărei luni, când toţi cetăţenii erau chemaţi (convocaţi) în adunarea
publică din forum, pentru a li se aduce la cunoştinţă prin viu grai,
lucruri de interes public-cetăţenesc. Primele calendare au luat naştere
din nevoia pe care au simţit-o oamenii de a-şi fixa în timp sărbătorile
religioase şi de a introduce o regularitate periodică în ocupaţiile lor
din viaţa zilnică. Ele se întemeiază pe mişcarea astrelor pe bolta
cerească, mai ales a soarelui şi a lunii, cei doi luminători ai cerului
făcuţi de Dumnezeu şi puşi de El: „Să fie luminători pe tăria cerului,
ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne
ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii“ (Facerea 1:14). În
legătură cu traiul şi ocupaţiile omului, s-a ales ca unitate mijlocie de
măsurare a timpului ziua solară medie, adică intervalul de timp dintre
două treceri consecutive ale soarelui la meridian sau cât ţine o rotaţie
completă a pământului în jurul axei sale. Ca orice unitate de măsură,
ziua solară medie are şi ea multiplii şi submultiplii ei, şi anume:
a ORELE (ceasurile), minutele şi secundele de timp: ziua e
împărţită în 24 de ore, ora în 60 de minute, minutul în 60 de secunde;
b SĂPTĂMÂNA, adică intervalul de timp dintre două faze
consecutive ale lunii pe cer: dintre luna nouă şi primul pătrar, sau de
la pătrarul prim la lună plină, de la lună plină la pătrarul ultim
ş.a.m.d., interval care durează aproximativ 7 zile;
c LUNA lunară (ori sinodică), adică intervalul de timp care îi
trebuie lunii pe cer să facă o rotaţie completă în jurul pământului şi să
revină la aceeaşi fază: de la lună nouă la lună nouă, de la lună plină la

4
Despre stilism
lună plină, adică aproximativ 29 şi 1/2 zile (mai exact 29 de zile, 12
ore, 44 de minute şi 2,9 secunde);
d ANUL TROPIC, solar sau astronomic, adică intervalul de
timp în care pământul face o rotaţie completă în jurul soarelui sau
răstimpul dintre două treceri consecutive ale soarelui la echinocţiul de
primăvară. Anul tropic are aproximativ 365 de zile şi 1/4 (mai exact,
365 de zile, 5 ore, 48 de minute şi 45-46 de secunde).
Deoarece anul tropic nu se compune dintr-un număr exact de
zile, n-a putut fi luat ca unitate de măsură, pentru că atunci ar fi
trebuit ca una din zile să aparţină celor doi ani consecutivi. De aceea
s-a adoptat ca unitate de măsură anul civil sau calendaristic, care în
fond este un an convenţional, obţinut din anul tropic prin înlăturarea
fracţiunii de zi. Şi deoarece anul civil nu coincide exact cu cel tropic
(astronomic), s-a căutat să se aducă din timp în timp corectări
calendarului, în diferite moduri, pentru a se restabili coincidenţa
anului civil cu anul astronomic. AŞA S-A NĂSCUT PROBLEMA
CALENDARULUI.
1.1 DIN ISTORIA CALENDARULUI
Cele mai vechi popoare cunoscute în istorie au avut calendare
lunare, adică şi-au întocmit calendarele după mişcarea de rotaţie a
lunii în jurul pământului. Astfel, primul calendar egiptean a avut la
bază anul lunar de 354 de zile (12 luni a 29 1/2 zile). Grecii şi
romanii aveau şi ei la început tot un calendar lunar, adică organizat
după mersul lunii; la ei luna calendaristică avea aceeaşi durată cu luna
lunară. 2 Se crede că vechiul sistem calendaristic folosit de romani era
iniţial compus din 10 luni, apoi din 12 luni. Prima lună era Martie în
cinstea lui Martius, numele lui Romulus, fondatorul Romei. Lunile
erau denumite după ordinea lor (de exemplu: I-a, a II-a, a III-a...)
dovadă că şi astăzi păstrăm denumirea originară a unor luni (spre
exemplu: September = Septembrie- a 7-a; October = Octombrie- a 8a;
November = Noiembrie- a 9-a; December = Decembrie- a 10-a).
Lunile Ianuarie şi Februarie (a11-a şi a12-a) au fost adăugate mai

5
Despre stilism
târziu, probabil când romanii au trecut de la calendarul vechi lunar, la
cel solar (din anul 753 î.d.Hr. până în anul 290 î.d.Hr. au folosit
calendarul lunar). Luna Ianuarie a început să fie socotită ca prima
lună din anul 153 î.d.Hr., când consulii romani au intrat în funcţie
pentru prima dată la 1 Ianuarie. Anul vechi roman era împărţit în luni,
şi într-un fel de săptămâni numite octade (grupuri de 8 zile) şi în zile. 3
De la calendarul vechi roman avem astăzi denumirea majorităţii
zilelor săptămânii: Lunes (dies) = LUNI; Martes = Marţi; Mercures =
Miercuri; Jovis = Joi; Veneres = Vineri. Împărţirea lunilor în
săptămâni (grupe de câte 7 zile) şi denumirea de Sâmbătă (sabat) sunt
influenţe pur evreieşti folosite şi de Biserică în calendarul ei. 4
Un asemenea calendar folosesc şi acum musulmanii din Asia şi
Africa (arabii, iranienii, indonezienii ş.a.) în viaţa lor religioasă. Alte
popoare (spre exemplu, evreii) întrebuinţează un calendar mixt
(lunaro-solar). În lume se găsesc peste 40 de tipuri de calendare, care
diferă între ele după felul în care se calculează anii sau erele istorice.
Astfel, dacă după calendarul creştin suntem în anul 2004 de la
naşterea lui Hristos, după cel musulman suntem în anul 1424 de la
Hegira, după cel ebraic suntem în anul 5764 de la creaţie, după cel
chinez suntem în anul 4640, iar după cel indian suntem în anul
1925...
Egiptenii au fost cei dintâi care au folosit un calendar solar,
adică bazat pe mişcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească, de fapt
bazat pe mişcarea de revoluţie a pământului, fiind şi cel mai corect. El
a fost perfecţionat de romani, prin Calendarul iulian, care stă la baza
cronologiei moderne, aşa cum vom arăta mai târziu.
După cum s-a amintit, încă înainte de Hristos existau două
sisteme de calculare a timpului unui an, adică durata de revoluţie a
pământului in jurul soarelui: unul al egiptenilor - care era mai corect,
dar nici el perfect - de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355
zile, rămânând totdeauna o diferenţa de timp de zece zile anual între
aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar,
precum şi faţă de datele astronomice ale oamenilor de ştiinţă ai
vremii. 5

6
Despre stilism
După această constatare, s-a simţit nevoia de îndreptare a lor şi a
punerii lor în acord cu calendarul ceresc, astfel, conştient de valoarea
calendarului alexandrin, în anul 46 î.d.Hr., Împăratul roman Iulius
Caesar a poruncit învăţatului alexandrin Iulian Sosigene din
Alexandria Egiptului să întocmească un calendar care să fie valabil
pentru tot Imperiul. Calendarul elaborat a primit numele împăratului
care l-a comandat: iulian. Acest calendar calculează anul sideral, care
ţine cont de mişcarea Soarelui, Lunii, Pământului şi a stelelor, deci de
toate elementele create de Dumnezeu în acest scop (Facerea, 1:14
ş.a., Sirah, 43, 2, 7, 9, 12). Astfel, calendarul vechi roman a fost
schimbat de calendarul Iulian, perfecţionând sistemul de calcul
egiptean, acesta stând la baza cronologiei moderne. După acest
calendar a mers apoi întreaga creştinătate timp de 15 secole. 6
1.2 DE CE ÎN LETOPISEŢE ŞI ÎN PISANII
TIMPUL ESTE NOTAT ÎN DOUĂ FELURI?
Este adevărat că timpul este notat în două feluri (spre exemplu:
Ştefan cel Mare, 1511 ‹‹7019››) fiindcă cele două date reprezintă
modul istoric şi cel biblic de considerare a timpului. Biblia consideră
anul I al lumii, anul I după Creaţie, când Adam iese din Rai. Calculele
bazate pe cărţile religioase dovedesc faptul că de la Adam până la
Hristos sunt 5508 ani. 7 Iisus Hristos se naşte în anul I al erei noastre.
Timpul istoric este măsurat de la El încoace. De la Adam până în
zilele noastre, lumea are o vechime de 5508 + 2011 = 7519 ani.
1.3 ORIGINEA CALENDARULUI CREŞTIN ŞI
STRUCTURA LUI
Calendarul de care se serveşte astăzi atât lumea creştină, cât şi
multe din popoarele necreştine civilizate, este de origine romană
(păgână). Este alcătuit în anul 46 î.d.Hr., de astronomul alexandrin
Sosigene, pe vremea împăratului roman Iuliu Cezar, de aceea a fost
numit calendarul iulian. Sosigene, cunoscând durata exactă a anului
tropic, a restabilit mai întâi coincidenţa anului tropic cu cel

7
Despre stilism
astronomic. Pentru diferenţa de 5 ore, 48 de minute şi aproape 46 de
secunde, cu care durata anului solar (tropic) o depăşeşte pe cea a
anului civil sau calendaristic, el a hotărât să adauge câte o zi în plus la
fiecare 4 ani. Din 4 în 4 ani vom avea un an de 366 de zile, numit an
bisect (din lat. bissextilis). Sosigene a păstrat împărţirea anului în 12
luni, iar denumirile lunilor anului şi a zilelor săptămânii sunt toate de
origine latină, aceleaşi care erau întrebuinţate pe vremea romanilor, cu
excepţia sâmbetei, de provenienţă iudaică (sabat), dar venită la noi tot
prin filiera latină (sabbatum).
În calendarul Iulian echinocţiul de primăvară cădea atunci la 24
martie, iar începutul anului era socotit la 1 martie fiind apoi mutat,
peste puţin timp, la 1 ianuarie.
Acesta era calendarul în uz în lumea greco-romană la ivirea
creştinismului şi în care Biserica şi-a fixat zilele cu semnificaţii
deosebite în istoria ei, din viaţa pământească a Mântuitorului, din
istoria mântuirii neamului omenesc, ca zile de sărbători. Prin urmare,
calendarul nu reprezintă o poruncă venită din cer, nu este un act al
revelaţiei dumnezeieşti, nu face parte din învăţătura Mântuitorului, nu
este element de doctrină, nu are valoare dogmatică. 8
Şi tot de calendarul iulian s-a servit şi Sinodul I Ecumenic de la
Niceea (325) la calcularea datei Paştilor, care este sărbătoare
mutabilă, variind de la an la an, in funcţie de echinocţiul de primăvară
şi de alte elemente.
Sinodul I Ecumenic, luând în discuţie data sărbătoririi Paştilor, a
hotărât să urmeze practica romană cu aceste rânduieli:
a. Paştile să se serbeze întotdeauna într-o zi de Duminică
b. această Duminică să fie imediat după 14 Nisan
c. după luna plină ce urmează echinocţiului de primavară
(când ziua este egală cu noaptea)
d. întâmplându-se 14 Nisan sau lună plină într-o Duminică,
să se serbeze Paştile în Duminica următoare
e. şi să nu coincidă Paştile creştinilor cu acela al iudeilor
(care este la 14-15 Nisan) adică cu cel al Vechiului Testament (vezi
canonul 7 Apostolic).

8
Despre stilism
După această hotărâre a Sinodului I Ecumenic, timpul în care este
cu putinţă a se sărbători Paştile cade între 22 martie şi 25 aprilie. Iar
calculul astronomic al aflării datei Paştilor s-a lăsat atunci pe seama
Bisericii din Alexandria, unde era focarul ştiinţei astronomice, cu
obligaţia de a face cunoscut, în fiecare an, tuturor Bisericilor, timpul
când trebuie a se serba Paştile.
1.4 DEFECTUL ORIGINAR AL CALENDARULUI
IULIAN
1.4.1. Îndreptarea calendarului în Apus
Întrucât însa, şi între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi
6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43' şi 46" rezultă
anual o diferenţa de 11' şi 14" s-a ajuns, după 384 de ani, la o
diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urmă calendarul iulian).
Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară
se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.d.Hr.,
când astronomul egiptean, Sosigene din Alexandria, a îndreptat
calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare, în calcularea
datei Paştilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocţiul de
primăvară, dar fără să ia alte măsuri de prevenire a întârzierii pe
viitor.
Specialiştii astronomi au constatat că, şi după aceea, din 128 în
128 de ani echinocţiul de primăvară retrogradează cu o zi. Acest lucru
fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii - în Răsărit ca şi
în Apus - au sesizat faptul şi au propus căpeteniilor Bisericii
îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale nu mai
corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
În Apus au fost mulţi învăţaţi (astronomi, matematicieni, teologi,
medici şi regi - ca Alfons de Castilia) care, între anii 1280 si 1580, au
cerut stăruitor îndreptarea calendarului şi a Pascaliei, arătând
nepotrivirile calendarului iulian. Între aceştia, unii, ca Roger Bacon
(+1292) şi alţii, au făcut apel direct la papii Romei, printre care şi
papa Clement al VI-lea (1265-1268) cerând îndreptarea calendarului
iulian si arătând că Paştile se serbează greşit, echinocţiul ajungând
uneori la 12 martie, în secolul al XVI-lea, diferenţa dintre echinocţiul

9
Despre stilism
real (astronomic) de primăvară şi cel ipotetic (21 martie în calendarul
iulian) ajunsese la 10 zile.
Aceste cercetări şi sesizări repetate au determinat pe papa Grigore
al XIII-lea (din iniţiativa sinodului din Trident), să anunţe, la 24
februarie 1582, prin ,,reforma gregoriană’’ îndreptarea calendarului
iulian, ceea ce a şi făcut, suprimând 10 zile (5-14 octombrie), acesta
fiind elaborat de către astronomul italian Luigi Lilio. 9 Şi, astfel, se
readuce echinocţiul de primăvară la 21 martie, când e lună plină, ca
pe vremea Sinodului I de la Niceea. De atunci, acest calendar s-a
numit „gregorian“ sau „stilul nou“ şi a fost adoptat de toate statele
catolice şi protestante din Apus (sec. XVI-XVIII), calendarul astfel
îndreptat a fost apoi adoptat de unele state asiatice şi africane
necreştine ca Japonia (1873), China (1912), Turcia (1926), Egipt
(1928).
1.4.2 Îndreptarea calendarului în Răsărit
Sesizări şi propuneri in ceea ce priveşte retrogradarea cu o zi a
echinocţiului de primăvară din 128 in 128 de ani s-au făcut şi în
Răsărit de către: Nichifor Grigoraş (1324) care zice că: ,,îndreptările
calendarului iulian au rămas neglijate şi trebuie negreşit a se
îndrepta“, Matei Vlastares în 1335 iar călugărul Isac Arghyras,
cercetând problema pascală, între anii 1271-1273, a arătat că
echinocţiul era cu 7 zile mai târziu după data Sinodului şi că serbarea
Paştilor cu această întârziere este o abatere de la hotărârea Pascaliei
niceene. El a cerut îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale
să corespundă datelor astronomice. Aceleaşi preocupări le-a avut şi
Ghemist Pletbon (+1450), luptând pentru data Paştilor şi îndreptarea
calendarului rămas în urmă. 10
In anul 1582 când a avut loc îndreptarea calendarului prin
reforma gregoriană, Bisericile ortodoxe nu au acceptat-o din motive
de ordin confesional, socotind-o o unealtă disimulată a propagandei şi
a tendinţei catolice de prozelitism. Ele au menţinut mai departe

10
Despre stilism
calendarul neîndreptat, care de aici înainte se va numi şi ,,stil vechi“
sau ,,ortodox“, prin opoziţie cu cel gregorian, numit şi ,,stil nou“ sau
,,catolic“. De la 1582 înainte, creştinătatea s-a împărţit, deci, in doua
mari grupe pe tema calendarului: Biserica apuseană pe de o parte şi
cea răsăriteană-ortodoxă pe de altă parte.
Apar motive pentru care creştinătatea se împarte în două.
Bisericile din răsărit folosesc în continuare vechiul calendar şi
manifestă o anumită rezervă, poate chiar ostilitate, faţă de reforma
gregoriană. Din cauză că papa Grigorie al XIII-lea nu s-a consultat cu
Răsăritul în această reformă a calendarului, acţiunea lui a fost privită
cu suspiciune şi neîncredere, iar noul calendar considerat un act de
prozelitism şi de ,,supremaţie asupra creştinătăţii răsăritene“.
Sinodul local ţinut la Constantinopol, în noiembrie 1583, sub
Patriarhul Ieremia al II-lea, condamnă reforma gregoriană ca pe o
inovaţie inutilă şi anticanonică. Peste 10 ani, în 1593 se semnalează
aceeaşi atitudine de rezervă în lumea ortodoxă faţă de reforma
calendarului gregorian. Menţinându-şi aceeaşi atitudine de rezervă în
continuare, Bisericile din Răsărit, prin Patriarhul Calinic al XI-lea al
Constantinopolului şi Patriarhul Atanasie al Antiohiei, condamnă
serbarea Paştelui odată cu catolicii, considerată o trădare a Ortodoxiei
şi o ieşire din prevederile patristice.
Intre timp, s-a constatat de către astronomi că şi între calendarul
gregorian din 1582 şi cel astronomic există, totuşi, o diferenţă anuală,
diferenţă care, la 3500 de ani, ar face ca şi calendarul gregorian să
rămână in urmă cu o zi şi o noapte. Calendarul ortodox, îndreptat în
1923, va ţine seama şi de această diferenţă.
Vechiul calendar iulian, în folosinţă în Bisericile ortodoxe, a
cumulat diferenţe şi contradicţii aşa încât în 1918 (ca exemplu)
Paştele s-a serbat nu după prima lună plină de după echinocţiul de
primăvară ci după a doua lună plină. Contradicţiile acestea de ordin
bisericesc, ca şi motive din afara Bisericii, raţiuni politice, sociale şi
raporturi internaţionale au cerut, au impus şi au determinat o
reconsiderare de atitudini. Relaţiile internaţionale cereau în chip
imperios modificarea calendarului; legăturile politice şi economice ale
statelor din Răsărit cu cele din Apus, corespondenţa, poşta, căile
ferate, bursele întâmpinau greutăţi prin folosirea a două calendare
(civil şi religios), cu diferenţele respective. Acestea au impus ca

11
Despre stilism
statele ortodoxe să folosească stilul nou, iar Bisericile Ortodoxe să se
menţină la vechiul calendar, ceea ce constituia un anacronism.
La o Enciclică a Patriarhiei Ecumenice din 1902, către toate
Bisericile Ortodoxe Autocefale, prin care se propunea acceptarea
stilului nou, s-a răspuns favorabil. Biserica Ierusalimului consemna în
1903: ,,Biserica Ortodoxă nu ar săvârşi nimic inconsecvent faţă de
sine însăşi dacă ar primi calendarul indicat de către ştiinţă ca
fiind cel mai exact posibil“.
Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, na
purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu
adoptarea lui de către Stat, in 1919, ci abia după Consfătuirea
interortodoxă de la Constantinopol din 1923, care a hotărât
îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea
diferenţei de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui
îndreptat. Data echinocţiului de primăvară de la 8 martie, la care
ajunsese calendarul iulian, este adusă la 21 martie, corespunzând
calendarului solar, cum stabiliseră Părinţii de la Sinodul 1 Ecumenic
de la Niceea (325).
Calendarul iulian îndreptat la Consfătuirea interortodoxă de la
Constantinopol va deveni mai corect decât cel gregorian prin
adoptarea unui nou sistem al anilor bisecţi, adăugând o zi în plus din
patru în patru ani, când luna februarie va avea 29 de zile în loc de 28
zile. Prin aceasta, în calendarul ortodox îndreptat, diferenţa dintre
anul solar şi cel civil este redusă - prin modul de bisectare - până la un
minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia după 42.772 de
zile calendarul (îndreptat) să mai rămână în urmă cu o zi şi o noapte,
pe când după cel gregorian, folosit de catolici, între anul astronomic şi
cel calendaristic, diferenţa este de 26,02 secunde, deci mai mare, aşa
încât la 4000 de ani apare o diferenţă de o zi.
Calendarul îndreptat, întrebuinţat de aici înainte de către
ortodocşi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.
Calendarul adoptat de ortodocşi de acum înainte nu este tot una
cu calendarul folosit în Apus numit gregorian, ci este rezultatul unui
alt sistem de îndreptare a erorii iniţiale a calendarului iulian.
La Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol (1923) n-au
participat, însă, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De
aceea, recomandările congresului au fost că îndreptarea calendarului

12
Despre stilism
adoptată aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserica Ortodoxă la
data pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naştere la tulburări. 11
Convinse de necesitatea şi justeţea îndreptării calendarului, din
1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar
astfel:
1. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924);
2. Patriarhia Antiohiei (1924);
3. Patriarhia Alexandriei (1928);
4. Arhiepiscopia Ciprului (1924);
5. Biserica Greciei (1924);
6. Biserica Ortodoxă Română (1924);
7. Patriarhia Bulgară ( 1968);
8. Biserica Ortodoxă a Poloniei (1924);
9. Biserica Ortodoxă a Cruziei (1924);
10. Biserica Ortodoxă a Cehoslovaciei (1951);
11. Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971).
Şi majoritatea Bisericilor Ortodoxe din Occident socotind ziua de
1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care
rămăsese in urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica
Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia
(1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii
Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgară (1968). 12
Au rămas, însa, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian
neîndreptat, ca:
1. Patriarhia Ierusalimului
2. Biserica Rusă
3. Biserica Sârbă
4. Patriarhia Georgiei
5. Mânăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului,
care se numesc „pe stil vechi“, pentru că prăznuiesc Paştile şi toate
sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi“. Exemplul
acestora a încurajat pe credincioşii disidenţi de la noi care încă ţin
stilul vechi şi sunt numiţi stilişti sau calendarişti.

13
Despre stilism
De aceea, pentru a nu se rupe unitatea Bisericii Ortodoxe,
întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe - însoţiţi de delegaţiile lor -
întruniţi în Conferinţa panortodoxă de la Moscova, din 1948, au
hotărât că, pentru menţinerea şi întărirea Ortodoxiei, toate
Bisericile să prăznuiască Paştile la aceeaşi dată, în zi de Duminică,
dar nu odată cu Paştile evreilor, socotindu-se că Pascalia
alexandrină satisface întru totul această cerinţă a Bisericii.
Astfel, s-a stabilit, în acea Conferinţă, ca toate Bisericile
Ortodoxe să serbeze Paştile numai după Pascalia veche, pana când
toate Bisericile Ortodoxe surori vor adopta calendarul iulian îndreptat,
iar cu privire la sărbătorile stabile, fiecare Biserică autocefală să se
folosească de calendarul pe care îl are.
In acelaşi timp, Conferinţa de la Moscova consideră obligatoriu
pentru cler şi credincioşi a urma stilul Bisericii locale pe teritoriul
căreia se află, ca unul dintre obiceiurile acestei Biserici.
Atitudinea si exemplul Bisericilor Ortodoxe care nu au adoptat
pana acum calendarul îndreptat a încurajat o serie de credincioşi de la
noi şi din alte Biserici Ortodoxe (Grecia), să ţină în continuare stilul
vechi, de unde şi numirea ce li s-a dat de stilişti sau calendarişti.
Hotărârile Conferinţei panortodoxe de la Moscova, înţelese
corect, puteau constitui baza pentru soluţionarea problemei şi
schismei stiliste în toată Ortodoxia, prin revenirea fraţilor în sânul
Bisericii, dar aceste hotărâri n-au fost acceptate de stilişti.
Capitolul 2
DE CE NU CORESPUNDE DATA SERBĂRII
PAŞTELUI ÎN RĂSĂRIT CU CEA DIN APUS?
Aşa cum am mai spus, calendarul Iulian (stil vechi) avea o
eroare de calcul ce ducea la diferenţe între anul solar (astronomic) şi
cel civil. Pentru prima dată această diferenţă a fost observată în
secolul IV şi discutată la Sinodul I Ecumenic de la Niceea care s-a
ţinut în anul 325. Atunci s-a hotărât ca Paştele să fie serbat la fel în
toată lumea creştină, în prima Duminică după lună plină, ce urmează
după echinocţiul de primăvară. Sinodul a hotărât ca în cazul în care

14
Despre stilism
data serbării ar coincide cu Paştele evreiesc (14 Nisan), să se amâne
cu o săptămână Paştele creştin. După hotărârile de la Niceea, Paştele
trebuiau să cadă între 22 Martie şi 25 Aprilie. Acest lucru însă nu s-a
putut păstra datorită erorii calendarului Iulian. 13
Biserica Catolică a corectat această greşeală prin reforma Papei
Grigore al XIII-lea (5 octombrie 1582), pe când Biserica Ortodoxă,
deşi a acceptat şi ea reforma, continuă să serbeze Paştele pe stil vechi.
De aici necorelarea datelor între Apus şi Răsărit. 14
După calendarul pe care-l întrebuinţează, lumea creştină se
află astăzi împărţită în trei grupe:
1. BISERICILE ORTODOXE care întrebuinţează încă stilul
vechi sau Calendarul iulian neîndreptat, eronat, rămas cu 13 zile în
urmă: Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei şi Patriarhia
Belgradului.
2. BISERICILE ORTODOXE care au adoptat Calendarul
îndreptat, după recomandările Conferinţei Interortodoxe de la
Constantinopol din 1923 (între care şi Biserica Ortodoxă Română) şi
care folosesc un calendar mixt, adică stilul nou pentru sărbătorile cu
date fixe Pascalia pe stil vechi pentru sărbătorile cu date mobile, ca o
concesie făcută Bisericilor ortodoxe rămase pe stilul vechi.
3. BISERICILE APUSENE (catolice şi protestante), care
întrebuinţează stilul nou. 15
Trebuie ştiut că în scopul păstrării unităţii spirituale, toate ţările
ortodoxe serbează Paştele şi sărbătorile legate de Paşte pe stilul vechi,
neîndreptat. Aşadar noi românii avem sărbătorile fixe pe „stil nou“,
adică după calendarul îndreptat şi Paştele, Rusaliile, sărbătorile
pascale după „stilul vechi” adică după vechiul calendar iulian
neîndreptat. 16
Uniformizarea creştinătăţii ortodoxe în această privinţă nu se va
putea face decât atunci când cele trei Biserici ortodoxe autocefale,
rămase cu stilul vechi, se vor hotărî şi ele să adopte Calendarul
îndreptat conform datelor exacte ale ştiinţei astronomice, calendar

15
Despre stilism
folosit acum nu numai de tot restul lumii creştine, ci de aproape toată
lumea civilizată. 17
Capitolul 3
STILISMUL ÎN ROMÂNIA
Începuturile acestuia datează chiar din 1924, îndată după
adoptarea calendarului îndreptat de către Biserica Ortodoxă Română
(1/14 octombrie 1924), conform recomandării Conferinţei
interortodoxe de la Constantinopol din mai 1923.
Partizanii vechiului stil, stiliştii sau calendariştii, cum sunt numiţi
uneori - numeroşi mai ales in Moldova - s-au grupat in jurul unor
călugări fanatici, certaţi cu disciplina vieţii de mânăstire şi
necunoscători ai realităţilor de care a ţinut seama Biserica atunci când
a adoptat calendarul îndreptat. Aceştia, rupând-o cu Biserica, au
început să umble prin sate, îndemnând pe credincioşi la păstrarea
vechiului calendar şi la nesupunerea faţă de autoritatea bisericească.
Cu timpul, li s-au alăturat şi unii nemulţumiţi de Biserică sau
ambiţioşi, doritori de câştig uşor sau de faimă personală. Aceştia au
fost folosiţi de forţe din afara Bisericii, sau de străini care aveau alte
interese decât unitatea poporului şi a Bisericii, cum au fost unii
călugări veniţi de prin mânăstirile Sfântului Munte sau din alte părţi.
Uneori, stiliştii erau încurajaţi teoretic chiar de către oameni pretinşi
luminaţi şi serioşi, care susţineau că îndreptarea calendarului ar
pricinui o perturbare în viaţa religioasă şi sufletească a satelor noastre.
Cu tot sprijinul unor astfel de elemente, stiliştii nu au izbutit să
obţină din partea conducerii de stat recunoaşterea ca un cult religios
deosebit de Biserica Ortodoxă şi cu un statut aparte, izbutind să-şi
creeze şi o ierarhie proprie, bineînţeles necanonică şi schismatică.
Neavând preoţi, stiliştii au câştigat pe fostul arhiereu Galaction
Gordun, pe care l-au declarat "mitropolitul" lor, oferindu-i felurite
avantaje. Acesta a "hirotonit" (la un fost schit al lor, de la Moara
Săracă, ca "episcop" pe un oarecare Meftodie Marinache (acum
decedat). Amândoi au hirotonit (la fostul schit stilist de la Copăceni

16
Despre stilism
Ilfov), ca al treilea episcop stilist, pe fostul protosinghel Evloghie Ota,
fost stareţ la schitul Râmeţi, din Ardeal, care fusese caterisit de
Sfântul Sinod şi exclus din monahism. Toţi trei au hirotonit apoi (tot
la Copăceni), ca arhiereu, pe Glicherie Tănase, un alt fost călugăr (de
la Mânăstirea Neamţ), caterisit de Mitropolia Moldovei încă din
1931. Alt arhiereu mai nou este un oarecare Silvestru Onofrei, cu
atribuţii de "vicar" pe lângă Glicherie, considerat azi ca "mitropolit",
iar ultimul arhiereu stilist este Cozma Lostun, de curând hirotonit de
către arhierei atoniţi. 18
Dupa caterisirea lui Galaction Gordun de către Sfântul Sinod
urmata la puţin timp după moartea lui, stiliştii, rămaşi fără pastori
legiuiţi, au fost alimentaţi mai departe în zelul lor fanatic, de către
falşi pastori: călugări excluşi din monahism si preoţi caterisiţi (ca
Glicherie Tănase, ierodiaconul David Bidascu s.a.), sau fără hirotonie
validă (ca preotul Vasile Jora, din comuna Prigoreni Iaşi, hirotonit
de Galaction Gordun), simpli laici improvizaţi cu de la sine putere in
preoţi (ca Vasile Ignat, agitator stilist din Brusturi, prot. Târgu
Neamţ, care slujeşte din când in când ca preot), sau diverşi
aventurieri certaţi cu ordinea de stat şi cu rânduielile bisericeşti.
Aceştia umblă pe ascuns, slujesc adesea travestiţi in haine civile
(daca sunt călugări), deşi canonul 28 Apostolic zice: ,, clericii
caterisiţi şi cei împovăraţi cu păcate grele, nu au voie să săvârşească
Sfânta Jertfă’’ 19 , predica un misticism bolnav, departe de învăţătura
Bisericii şi plin de superstiţii, indemna la nesupunere la ordinea de
Stat şi la neascultare de Biserică, pe care o declara decăzuta de la
dreapta credinţă, la nerespectarea preoţilor ortodocşi, pe care îi
numesc eretici şi schismatici etc. 20
Rămaşi în afara Bisericii şi fără călăuzirea clerului ei legiuit şi
canonic, stiliştii au alunecat repede spre erezie, adoptând atitudini,
credinţe şi practici religioase greşite.
Ei pun la baza credinţei lor mai ales Pidalionul (colecţie
grecească a Canoanelor Bisericii, alcătuită de sfântul Nicodim
Aghioritul şi tradusă în româneşte la Neamţu, 1844), pe care îl
preţuiesc mai mult decât Sfânta Scriptură, răstălmacindu-l sau
interpretându-l greşit şi abuziv.

17
Despre stilism
Fac din calendar centrul doctrinei şi vieţii lor religioase, socotind
că mântuirea sau osânda veşnică atârna nu de corectitudinea
învaţaturii de credinţă şi de împlinirea poruncilor Bisericii, ci de
respectarea "sfântului calendar", care e cel vechi, nu cel nou, şi făcând
din aceasta o dogmă. Ei rebotează şi cununa din nou pe cei ce aderă la
stilism, fac sfinţiri de biserici fără antimise şi fără arhiereu, fac
înmormântări fără preoţi, fac şi liturghie fără preoţi etc.
Pentru răspândirea ideilor lor au folosit nu numai instigaţia şi
predica orală a celor mai fanatici dintre ei, ci şi scrisul, prin tipărirea,
înainte de 1948, a unor broşuri stiliste cu titluri curioase şi
răsunătoare. Au introdus sistemul strângerii de fonduri, prin dajdia
impusă credincioşilor, după moda, în general obişnuita la sectanţi.
Unii au început să socotească sfinţirea bisericilor ca Taină sau ridică
la rangul de Taine unele rituri religioase străvechi, demult
abandonate, ca de exemplu ritul spălării picioarelor, pe care îl practica
nu numai în Joia Mare, ci şi la multe slujbe (cum se petrece la Cornu
Caprei, protoieria Harlau). 21
In ţara noastră, regiunea cu cei mai mulţi adepţi stilişti a fost de
la început şi este şi azi cea din nord-vestul Moldovei, şi anume
protopopiatele Fălticeni, Targu-Neamţ, Paşcani, Piatra-Neamţ si
Hârlău, aparţinând Arhiepiscopiei Iaşilor, unde influenţa
călugărilor din mânăstiri a fost mai puternica. 22
Centrul mişcării anarhice a stiliştilor este la cunoscuta mânăstire
stilistă Slătioara, de pe lângă Fălticeni. In afara acestei mânăstiri se
întâlnesc stilişti şi în alte localităţi. Aici îşi avea sediul şi oficia în
sobor pseudo-episcopul Glicherie Tanase, socotit "mitropolitul"
stiliştilor. Tot aici sunt concentraţi şi îşi au sediul permanent toţi
preoţii de mir stilişti, hirotoniţi şi numiţi de Glicherie la diverse
parohii stiliste, precum şi un număr de "călugări" stilişti, dintre care
unii şi-au arogat chiar rangul de "arhimandriţi".
Credincioşii din parohiile respective vin aici pentru serviciile pe
care le oficiază aceşti preoţi. La Slătioara se săvârşesc mai ales
botezurile, cununiile şi rugăciunile pentru pomenirea morţilor.
Credincioşii aduc şi alimente sau diferite daruri şi sunt găzduiţi în
dependinţele - destul de numeroase şi spaţioase - ale mânăstirii.

18
Despre stilism
Pseudo-slujitorii de acolo umblă îmbrăcaţi în uniforme clericale,
oficiază slujbe ziua şi noaptea şi au în general atitudine agresivă şi
cuvinte ofensatoare faţă de slujitorii canonici ai Bisericii.
In afară de mânăstirea principală de la Slătioara, stiliştii mai au
încă două schituri la: Cornu Luncii si Bradiţel. In aceste schituri,
slujbele se fac cu şi fără preot. Mai există şi alte mici aşezări stiliste
de călugări si călugăriţe, ca cea de la Dealul Mare, lânga Vânători-
Neamţ, şi la Brusturi (jud. Neamţ).
Centru important al mişcării stiliste din această regiune este de
asemenea Rădăşeni (lângă Fălticeni), unde stiliştii aveau mai înainte
şi o mânăstire organizată de ei.
Mulţi credincioşi stilişti se adună la sărbătorile pe stil vechi în
bisericile ortodoxe din parohiile de origine, dar au şi biserici proprii,
în care slujesc cântăreţi sau preoţi improvizaţi, iar din când in când,
călugări care au abandonat mânăstirea sau de prin satele unde s-au
statornicit după ieşirea din mânăstire.
Sunt şi unele cazuri de revenire la Biserica mamă (cântăreţul din
Moisa Suceava).
De asemenea, acţiunea stilisită se face vădită în: eparhia
Romanulusi, Buzău şi mai ales în Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării
de Jos, unde stiliştii se confundă cu starobreaţii (lipovenii). 23
Mândria şi dorinţa de a fi stăpân fără a fi sub ascultarea cuiva nu
i-a putut întoarce în sânul Bisericii mame, fapt pentru care şi astăzi
există acele divergenţe între stilul vechi şi stilul nou, unde preoţii şi
credincioşii de pe stilul vechi umblă şi strâng bani şi materiale în
numele bisericilor de pe stilul nou şi construiesc acele biserici pe
stilul vechi, blamând pe preoţii şi credincioşii de pe stilul nou cu fel şi
fel de cuvinte jignitoare ş.a.
Ex: - Catedrala pe stil vechi din Fălticeni, Jud. Suceava cu
hramul „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena", a fost construită în
mare majoritate cu bani şi materiale strânse în numele catedralei pe
stil nou tot din Fălticeni cu hramul „Învierea Domnului". Atunci când
preotul şi credincioşii acestei catedrale au fost să strângă bani pe la
casele credincioşilor (apartamente), precum şi materiale de la agenţii
economici, aceştia au spus că a fost şi a strâns cineva bani şi materiale
în numele lor. Făcându-se cercetări despre aceşti colectori s-a

19
Despre stilism
descoperit furtişagul făcut de ei şi de fapt pentru ce biserică strângeau.
Şi multe altele. 24
Au strâns şi strâng prin tren, prin pieţe şi târguri în numele altor
biserici de pe stil nou şi construiesc biserici pe stil vechi cu acelaşi
hram. Se folosesc de bisericile cu renume şi construiesc alta cu acelaşi
hram pentru a duce în eroare pe bunii creştini şi pentru a strânge mai
uşor bani cum ar fi:
Biserica pe stil vechi din Suceava de lângă cimitirul parohiei
Sf. Vineri, cartierul George Enescu, punând hramul „Sf. Ioan cel
Nou” de la Suceava, ca să strângă bani mai uşor pe la apartamente,
pentru că se ştia că în Suceava, Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul
Ioan cel Nou” este în restaurare şi astfel au strâns o mulţime de bani,
cu fel şi fel de acte false şi chitanţe neînregistrate care nu au nicio
valoare. 25
Un alt exemplu dureros care nu dă dovadă din partea lor că
sunt fii ai lui Dumnezeu şi ucenici ai lui lisus Hristos şi că „I se
închină în Duh şi Adevăr", este cel al părintelui Bostan Vasile din
Slătioara, care a construit o Biserică (catedrală) pe stil nou de
dimensiuni impresionante pentru un sat aşa mic cum este Slătioara.
Acest părinte trăieşte şi astăzi şi poate da mărturie despre tot ce a
pătimit de la stilişti: cum au vrut să-l otrăvească pe el, pe familie şi
animale, cum au căutat să-1 omoare prin fel şi fel de şiretlicuri şi
multe altele pentru că nu a vrut să treacă la ei (stil vechi) şi că acea
Biserică voiau ei să o aibă sub stăpânire şi întreg satul. Însă
Dumnezeu nu a putut îngădui aşa ceva şi nici din acest dureros
exemplu nu au vrut să se îndrepte. Exemplele ar putea continua şi din
alte părţi ale ţării. 26
Din cele expuse mai sus putem înţelege cum se folosesc de
bisericile de pe stil nou în mod grosolan şi necreştin (prin furtişag)
pentru ca să le construiască pe ale lor, să facă un număr suficient de
biserici şi de adepţi pentru ca să ceară recunoaşterea ca şi cult
(biserică) din partea Statului, însă uită sau nu vor să ştie că înaintea
lui Dumnezeu au pierdut Harul Divin şi nu pot fi recunoscuţi.
Mai trebuie menţionat un fapt şi anume că sunt parohii în
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor care ţin calendarul cel vechi şi

20
Despre stilism
toate celelalte rânduieli şi slujbe - li s-a îngăduit acest lucru pentru că
aşa au deprins ei rânduiala din moşi-strămoşi şi au cerut acest lucru -
dar care sunt sub ascultarea Arhiepiscopiei şi a înalt Prea Sfinţitului
Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, având preoţi slujitori
hirotoniţi de arhierei de pe stilul nou. Prin iconomia Bisericii s-a
îngăduit şi acest lucru şi atâta vreme cât sunt sub ascultarea Bisericii
şi a ierarhiei nu greşesc cu nimic, chiar dacă ţin încă calendarul
neîndreptat. Măcar acest lucru de l-ar putea face şi cei răzvrătiţi este
un pas de îndreptare şi de ascultare-supunere. 27
În prezent, Ieromonahul Glicherie este considerat Sfânt, făcându-i-se,
astfel, şi acatistul, tipărit de Editura ,,Schimbarea la Faţă’’,
Mânăstirea Slătioara în anul 1988 28 .
Membrii Sinodului al BOSV:
Primul Ierarh: IPS Vlasie Mogârzan (1992), Arhiepiscop şi
Mitropolit al Sfântului Sinod al BOSV din România, fost ucenic al lui
Glicherie
PS Episcop Demosten Nemţeanul
PS Episcop Ghenadie Băcăuanul
PS Episcop Sofronie Suceveanul
PS Episcop Teodosie Braşoveanul
PS Episcop Iosif Botoşăneanul
PS Episcop Antonie Ploieşteanul
PS Episcop Flavian Bârgăoanu Ilfoveanul (Bucureşti)
PS Episcop Glicherie Ieşeanul
PS Episcop Dionisie Gălăţeanul
PS Episcop Evloghie Sibianul
Locaţie: Mânăstirea Slătioara din Moldova
Biserici şi Parohii:
-Schitul Ploscii, com. Izvoarele Sucevei, Suceava
-Mânăstirea Sfântul Apostol Toma, Braşov
-Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti
Biserici surori cu care sunt în comuniune :
-Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Bulgaria
- Mănăstirea Sfântul Cuvios Serafim de Sarov din Pistoia, Italia

21
Despre stilism
- Centrul pentru Studii Ortodoxe Tradiţionaliste din Etna, California
- Exarhatul Suedez al Sinodului în Rezistenta
- Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor
- Mânăstirea Ortodoxă Sfântul Mucenic Eduard - Brookwood, Anglia
- Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia - Sinodul în Rezistenta
Publicaţiile lor :
- Tradiţia Ortodoxă- Catacombele Ortodoxiei
Site-urile recomandate de ei pentru învăţătura ortodoxă :
-www.catacombeleortodoxiei.ro - Revista "Catacombele Ortodoxiei"
-www.crucea.ro - Publicaţie de teologie ortodoxă
-www.orthodoxos.net - Glasul Sfinţilor Părinţi ai Ortodoxiei
-www.traditia-ortodoxa.ro - Calendar 2008, hramuri parohii, revista
"Tradiţia Ortodoxă" şi altelerata-cum-biserica-intotdeauna-a-lucratcu-iconomie-si-dreapta-socoteala
29
Stiliştii sunt în general divizaţi în două direcţii: unii, numiţi
calendarişti, care frecventează încă bisericile noastre, deşi teoretic nu
admit îndreptarea calendarului, alţii sunt dizidenţi, adică s-au dezbinat
practic de Biserică, rupând legătura cu ea. 30
Trebuie să remarcăm că deşi mulţi dintre ei au început să aibă o
mentalitate şi practici de sectanţi, totuşi ei şi-au păstrat în mare parte
credinţa şi cultul ortodox neschimbate. Erorile lor pleacă de fapt de la
o înţelegere greşită a problemei calendarului, din care au făcut cheia
de boltă a vieţii lor religioase. Rătăcirea lor, cauzată în parte şi de
nepăsarea şi lipsa de veghe a preoţilor din parohiile de care au
aparţinut, a fost alimentată de foşti clerici şi călugări ignoranţi,
fanatici şi răuvoitori.
Preoţii din parohiile apropiate de stilişti sau simpatizanţi ai
acestora au datoria să cunoască în amănunţime problema calendarului,
pentru a-i putea lămuri la nevoie pe credincioşi asupra justeţei şi
necesităţii îndreptării calendarului, care nu reprezintă o dogmă de
credinţă şi este normal şi necesar să fie adaptat conform precizării
specialiştilor în materie.
Este de dorit ca acei credincioşi stilişti, care menţin legătura cu
preoţii şi frecventează biserica, sa fie angajaţi la o participare mai
activă în slujbe, fiind primiţi la cântarea omofonă, dânduli-se să

22
Despre stilism
citească Apostolul sau Cazania s.a.m.d. Aceasta ar evita izolarea
sufletească a credincioşilor stilişti , căutându-se şi creându-se prilejuri
de strângere a legăturilor sufleteşti dintre ei şi preoţi, folosindu-se
orice fel de relaţii personale, familiale sau sociale dintre preoţi şi
păstoriţi pe de o parte, iar pe de alta, dintre credincioşii stilişti şi cei
nestilişti: botezuri, cununii, căsătorii, ajutorare reciprocă în caz de
nevoie etc.
Mulţi dintre adepţii stilismului pot fi implicaţi la lucrări obşteşti
pentru îngrijirea, repararea, înzestrarea şi înfrumuseţarea bisericilor şi
a cimitirelor. Cei reveniţi şi verificaţi pot fi cooptaţi în consiliile şi
comitetele parohiale, dându-li-se prilejul să fie activi în viaţa
Bisericii.
Întrucât stiliştii reprezintă o situaţie specială, mai uşor
remediabilă şi, în principiu, temporară în viaţa Bisericii, integrarea lor
parţială în practica liturgică pe măsură ce arată dorinţa sau bunăvoinţa
de a se întoarce înlăuntrul Bisericii este indicată si, adeseori, a dat
bune rezultate. 31
Fracţiunea stilistă care se menţine în ţara noastră ca o disidenţă
faţă de Biserica Ortodoxă reprezintă o abatere de la disciplina
bisericească cu forme de vină ce se pot analiza ca atare. Neascultarea
acelora ce se menţin pe vechiul stil îi separă de Biserică, care este
,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’. Prin păcatul
neascultării, stiliştii se rup de Trupul lui Hristos. Biserica este
aşezământul sfânt întemeiat de Cuvântul Cel întrupat al lui
Dumnezeu, pentru sfinţirea şi mântuirea oamenilor. Fac parte din
Biserică cei uniţi prin mărturisirea aceleiaşi credinţe, se fac părtaşi de
aceleaşi mijloace sfinţitoare şi stau sub ascultarea aceleiaşi autorităţi.
Hristos este Capul Bisericii, cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,şi pe
El L-a dat Cap Bisericii mai presus de toate, care este Trupul Lui,
împlinirea Celui Ce împlineşte toate întru toţi’’ (Efeseni 1:22).
Biserica prelungeşte întruparea Mântuitorului prin prezenţa continuă a
lui Hristos în sânul ei, prin lucrarea Sfântului Duh în mădularele ei
(Ioan 11:16).
Prin urmare, unitatea în Biserică, comuniunea cu ea asigură
lucrarea Sfântului Duh, harul necesar mântuirii ca realitate şi condiţie
obiectivă. Caracterul de unitate, de integrare prin acceptare şi
31 Ibidem, p. 305-308

23
Despre stilism
disciplină voită, este o condiţie de viaţă spirituală, de har şi de
mântuire. Prin separaţia de unitatea Bisericii, prin răzvrătirea
împotriva autorităţii ei, stiliştii se situează în afara Bisericii, în
afara harului şi comuniunii cu ea. 32
Cap. IV CE SUSŢIN STILIŞTII?
1) Ca toţi ereticii, schismaticii si sectanţii, stiliştii se socotesc şi
se pretind a fi Biserica cea adevărată şi singura păstrătoare a dreptei
credinţe, câştigând adepţi dintre creduli şi ignoranţi sau printre firile
bolnăvicioase şi printre cei certaţi cu Biserica, cu preotul lor, ori cu
autoritatea de Stat.
Toate ideile pe care le susţin şi acuzaţiile pe care le aduc Bisericii
se bazează pe o crasă ignoranţă a istoriei şi adevărurilor legate de
problema calendarului. Ignorând defectul originar şi rămânerea în
urmă a calendarului iulian (cele 11' si 15.02" de întârziere în fiecare
an) şi neînţelegând justeţea şi necesitatea îndreptării lui, pe care
Biserica de Apus a realizat-o încă din 1582, stiliştii susţin că singurul
calendar bun, de care trebuie să ne ţinem, este cel vechi, deoarece el
ar fi fost făcut de sfinţii părinţi de la Niceea (Sinodul 1 ecumenic) şi
că de aceştia trebuie să ascultăm, iar nu de părerile astronomilor şi ale
filosofilor.
Se ştie că nu Biserica face calendarul, ci acesta este alcătuit de
specialişti (matematicieni-astronomi cu aparate de calcul precise),
calendarul fiind alcătuit încă dinaintea naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos, cu o jumătate de veac (anul 36 i.d.Hr.), de către conducerea
imperiului roman de atunci, cu ajutorul astronomului alexandrin
Sosigene, deoarece întotdeauna organele bisericeşti competente au
făcut apel la ştiinţa astronomilor pentru alcătuirea ori îndreptarea
calendarelor (tot aşa s-a procedat şi în Apus, la îndreptarea
calendarului prin reforma gregoriană în secolul al XVI-lea).
Ştiinţa este rezultatul muncii ordonate şi a minţilor luminate şi
este dată tot de Dumnezeu, ca s-o folosim pentru cunoaşterea
Universului şi a naturii şi pentru îmbunătăţirea situaţiei omenirii.
32 Ionuţ Druche, op. cit., p. 67

24
Despre stilism
2) Stiliştii susţin că prin îndreptarea calendarului s-ar fi schimbat
dogmele credinţei adevărate şi toate aşezămintele canonice ale
sfinţilor părinţi, că stilul nou sau calendarul îndreptat ar fi cel catolic
şi că prin adoptarea lui am fi aderat la catolicism, s.a.m.d. 33
Conform calendarului iulian îndreptat, dintre anii seculari (care
se împart la 100), vor fi bisecţi doar cei a căror cifră, împărţită cu 9,
dă rest 2 sau 6, ceilalţi fiind socotiţi comuni. Exemplu: Anul
(jubiliar) 2000 : 9 = 222, 22222 (dă rest 2) - deci este an bisect - luna
februarie are 28 zile; 2008 : 9 = 223, 11111 (dă rest 1) - este an
comun - luna februarie are 29 zile.
Schimbarea calendarului sau mai bine zis îndreptarea lui s-a
produs la noi în ţară în anul 1924 conform recomandării Conferinţei
interortodoxe de la Constantinopol din mai 1923 (calendarul neo -
iulianconstantinopolitan sau stilul nou) când ziua de 1 octombrie a
devenit 14 octombrie. Îndreptarea nu atinge cu nimic învăţătura
Bisericii în latura dogmatică, canonică ori de cult. Calendarul nu este
ceva sfânt, este un mijloc prin care se măsoară timpurile şi anii şi a
îndrepta calendarul nu înseamnă a schimba dreapta credinţă, iar
dogmele, ca şi sărbătorile, nu-şi pierd nimic din sfinţenia lor dacă le
ţinem după calendarul îndreptat 34 .
Calendarul nostru fiind, deci, un mai bun măsurător al vremii
decât calendarul gregorian, această deosebire dintre ele nu poate fi
trecută cu vederea. Înlăturând şi noi cele 13 zile prăznuim sărbătorile
aşa cum le prăznuiau creştinii ortodocşi pe timpul Sinodului de la
Niceea din anul 325.
Deci, Naşterea Maicii Domnului, Buna-Vestire, Naşterea
Domnului, Adormirea Maicii Domnului şi alte câteva sărbători le
prăznuim acum în aceleaşi zile cu Papistaşii (aşa cum îi numesc
stiliştii), precum le-am prăznuit şi până în anul 1582, deşi ei se
înstrăinaseră ca şi altă dată de Biserica lui Hristos, cu cel puţin 528 de
ani mai înainte.
Din această întâlnire dintre noi şi ei, în prăznuirea câtorva
sărbători, nu înseamnă, însă, că noi ne-am lepădat de legea noastră şi
că ne-am fi făcut papistaşi (după cum ne acuză stiliştii), după cum nu
ne-am papistăşit nici până la anul 1582 şi nici de atunci încoace, deşi
33 P. I, David,op. cit., p. 301
34 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Arhim Prof. Cenadie Niţoiu, Pr. Prof. Ghe. Neda, Liturgica Teoretică, Manual pentru
Seminariile Teologice, Ed. I.B.M.B.O.R. Bucureşti, 2002, p. 49

25
Despre stilism
am avut şi avem cu ei aceleaşi sărbători numite Duminici, 52 sau 53
pe an şi am prăznuit în aceeaşi zi cu ei chiar Sfintele Paşti, aşa cum sa
întâmplat înainte de îndreptarea calendarului în 1922, dar şi de la
îndreptare şi până în zilele noastre în unii ani.
Fără nicio primejdie pentru ortodoxia noastră, am putea avea cu
ei, în aceleaşi zile, toate sărbătorile, căci sfinţenia sărbătorilor noastre
n-ar scădea, nu ar fi atinsă cu nimic, întocmai aşa cum acea sfinţenie
nu s-ar ştirbi dacă sărbători de ale noastre ar cădea în aceleaşi zile cu
sărbători evreieşti, turceşti (musulmane) sau păgâneşti. 35
Trebuie să ştim că multe din sărbătorile şi rânduielile creştine au
fost preluate de la evrei (Templu), sau chiar şi de la păgâni, dar li s-a
dat valoare religios-morală şi creştină totodată, conform
evenimentelor din viaţa Mântuitorului Hristos de pe pământ, dar şi a
vieţii creştine de mai târziu.
Putem exemplifica câteva sărbători de acest fel:
• Floriile - sărbătoare întâlnită atât la evrei cât şi la păgâni - atunci
când intra triumfal în cetate regele sau conducătorul de oşti după ce a
purtat un război şi a ieşit învingător i se aduceau osanale şi era
întâmpinat de mulţime multă de popor şi se decreta zi de sărbătoare
naţională cu jocuri şi cântări şi jertfe aduse zeilor ş.a. În creştinism
(ortodoxie) această sărbătoare împărătească are o însemnătate aparte,
când cinstim Intrarea Mântuitorului Hristos în Ierusalim blând şi
smerit cu inima, călare pe mânz de asin aşa cum a fost proorocit
(Zaharia IX, 9), nu este ştirbită această sărbătoare creştinească cu
nimic, chiar dacă se aseamănă cu o sărbătoare păgână. 36
• Rusaliile - sărbătoare de origine păgână, de la cuvântul rosa
(trandafir), pentru că ea cade în timpul înfloririi trandafirilor, când
romanii (păgâni) tocmai serbau Rosalia. În creştinism (ortodoxie),
Rusaliile au loc la 50 de zile după Învierea Domnului şi este
sărbătoare închinată Sfântului Duh, când s-a pogorât peste Sfinţii
Apostoli luminându-i şi sfinţindu-i pentru misiunea de propovăduire a
Cuvântului Evangheliei, luând fiinţă Biserica văzută a lui Hristos şi se
numeşte Duminica Rusaliilor. Mărturie despre originea acestei
sărbători avem în cartea Faptele Apostolilor II, 1-5 şi la Sf.
35 Pr. Ştefan Argatu, op. cit., p.16-18
36 Ibidem, p.18

26
Despre stilism
Evanghelist Ioan XVI, 12-13; iarăşi nu este ştirbită cu nimic
sfinţenia acestei sărbători creştine. 37
Deci nu putem fi acuzaţi că ţinem sărbători papistăşeşti
(romano-catolice) şi că ne-am dat la credinţa lor, lepădând credinţa
noastră strămoşească. Este doar o jignire fară temei şi ca să ducă pe
bunii creştini în eroare şi să atragă cât mai mulţi adepţi la răzvrătirea
lor.
Dar, pe lângă acestea sunt şi alte multe deosebiri între
calendarul nostru iulian îndreptat la 1923 şi cel gregorian adoptat la
anul 1582 în ceea ce priveşte cuprinsul unuia şi a altuia, întrucât nici
vorbă nu poate fi de nedreapta învinovăţire, ce ni se aduce că,
îndreptându-ne calendarul, am fi trecut la Papistaşi (Romano-
Catolici).
Iată câteva deosebiri de acestea:
1. În amândouă calendarele sunt arătate sărbători, pomeniri, pe
care le avem atât noi, cât şi Papistaşii (Romano-Catolicii), dar care nu
cad în aceleaşi zile.
Sărbătoarea
Data din calendarul
iulian îndreptat de
Ortodocşi
Data
calendarul
din
iulian îndreptat
de Papistaşi -
gregorian
Sfântul
Mare
Vasile cel 1 Ianuarie 2 Ianuarie
Sfântul Silvestru 2 Ianuarie 31 Decembrie
Sfântul
Teologul
Grigorie 25 Ianuarie 9 Mai
Sfântul Pamfil 16 Februarie 1 Iunie
Sfântul Policarp 23 Februarie 26 Ianuarie
Sfinţii 40 de Mucenici 9 Martie 10 Martie
Sf. Ap. şi Ev. Ioan 8 Mai 27 Decembrie
Toţi Sfinţii Duminica
Rusalii
I după 1 Noiembrie
Sf. Ap. Matia 9 August 24 Februarie
Sf. Ap. Toma 6 Octombrie 20 Decembrie
37 Ibidem, p.19

27
Despre stilism
Sf. Ap. Filip 14 Noiembrie 1 Mai
Sf. Ap. şi Ev. Matei 16 Noiembrie 21 Septembrie
Sf Ioan Damaschin 4 Decembrie 27 Martie
Sf. Iosif Logodnicul Duminică
Crăciun
după 19 Martie
Sf. Arhid. Ştefan 27 Decembrie 26 Decembrie
2.Calendarul nostru arată următoarele sărbători, care nu sunt în
calendarul gregorian: Duminica Ortodoxiei, Sfinţii Trei Ierarhi,
Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu Eugenicul, Sfinţii împăraţi
Constantin şi Elena, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sfânta
Parascheva, Sf. Dumitru şi mulţi alţii.
3.Calendarul Papistaşilor (Romano-catolic) are sfinţi pe care
calendarul nostru nu-i are, precum: Albert, Bonavcntura, Carol,
Dominic, Eduard, Ferdinand, Genoveva, Hortensia, Ivona, Matilda,
Odeta, Petru Damian, Raimund, Toma Acvin, Vilhelm şi mulţi alţii.
Sau: Şapte dureri ale Măriei, Sfânta Inimă a lui Iisus şi altele.
4.Pentru Duminici şi pomeniri, cele două calendare au numiri
diferite, cum ar fi:
a) Duminica întâia după Rusalii, calendarul nostru o numeşte a
Tuturor Sfinţilor, iar calendarul gregorian a Sfintei Treimi. 38
b) Pomenirea Cinei Celei de Taină, calendarul nostru o arată în
Sfânta şi Marea Joi, iar calendarul gregorian o arată Joi în a doua
săptămână de după Rusalii, sub numele de Trupul Domnului (Joia
Verde).
c) Pomenirea Zămislirii Prea Sfintei Fecioare Maria, calendarul
nostru o arată la 9 Decembrie, iar calendarul Papistaşilor (Romanocatolic)
o arată la 8 Decembrie, sub numirea de Neprihănita
Zămislire, fiindcă ei cred că, nu numai Mântuitorul Hristos, ci şi Prea
Sfânta Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoşesc (Imaculata
concepţie). Total greşit.
5.Calendarul iulian îndreptat de noi arată, ca şi în trecut, Sf.
Maslu de obşte, în Sfânta şi Marea Miercuri, pe când cel gregorian nu
pomeneşte de el. La Papistaşi (Romano-catolici) nu se face Sf. Maslu
decât celui care este aproape să moară 39 şi numai de către arhiereu.
38 Ibidem, p. 20-21
39 Prof. Univ. Dr. Constantin Chiricescu,Calendarul nostru nu este schimbat, ci îndreptat, Ed. Tipografiile Române,
Bucureşti, 1925, p. 12

28
Despre stilism
6. Noi, păzind hotarele puse de Sfântul Sinod de la Niceea, nu
prăznuim Paştile în aceeaşi zi cu Evreii, nici înainte de ei. Papistaşii
(Romano-catolicii) nu ţin seama de aceasta. De aceea, în anul 1927,
bunăoară, ei au prăznuit Paştile la 17 Aprilie, în aceeaşi zi cu Evreii,
iar noi, după o săptămână, adică Duminică, 24 Aprilie. Sau: în anul
1932, Papistaşii (Romano-catolicii) au serbat Paştile lor, la 27 Martie,
înainte de Paştile evreieşti, care vor fi Joi 21 Aprilie.
Noi am serbat Paştile noastre în Duminica următoare, adică la 24
Aprilie. 40
7. În calendarul gregorian sunt arătate următoarele
Posturi:
a) Postul Mare, pe care Papistaşii (Romano-catolicii) nu-1 încep
Luni, în săptămâna a şaptea înainte de Paşti, ci Miercuri, în aceeaşi
săptămână: în „Miercurea Cenuşei", numire necunoscută în calendarul
nostru, şi-1 ţin până la Paşti, afară de Duminici.
b) În întâia săptămână de pe la începutul primăverii, verii, toamnei,
şi iernii, Papistaşii (Romano-catolicii) postesc Miercurea, Vinerea şi
Sâmbăta, sub numirea de postul celor patru timpuri, pe care noi nu-1
cunoaştem.
c) Postul Crăciunului sau (Adventul), care la Papistaşi (Romanocatolici)
nu începe de la 15 Noiembrie, aşa cum îl începem noi, ci din
Duminica a patra înainte de Crăciun, adică pe la începutul lunii
Decembrie. Acest post nu îl postesc în toate zilele ca şi noi, ci numai
Vinerea şi Sâmbăta.
d) Postul din ajunul unor sărbători cum ar fi: Rusaliile, Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel, Adormirea Maicii Domnului (Papistaşii nu au
Postul Sfinţilor Apostoli şi nici al Adormirii Maicii Domnului) şi încă
câteva zile de post din cursul anului se ţin după împrejurări sau
localităţi, în fiecare an, după cum hotărăşte Papa de la Roma.
Posturile noastre nu sunt întocmite, nici rânduite în felul acesta,
ci în calendarul nostru îndreptat sunt arătate întocmai ca şi în trecut.
Din cele arătate la punctele de mai sus, la care s-ar putea adăuga
multe altele, se vede lămurit că, noi nu am făcut nimic altceva decât
am îndreptat datele calendarului iulian, făcându-le să cadă în acelaşi
timp cu datele statornice şi adevărate ale calendarului ceresc aşa cum
se ţineau şi în vremea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic.
40 Ibidem

29
Despre stilism
Prin aceasta noi n-am adus nici o schimbare Sfintei noastre
Credinţe (Ortodoxia), arătată şi în Sfintele Slujbe ale tuturor .
Sărbătorilor noastre, care au rămas şi sunt aceleaşi ca şi până acum,
fără vreo adăugire sau împuţinare, numai că, în loc să le prăznuim cu
întârzierea de până acum, le prăznuim la vremea pe care o arată
semnele anului celui adevărat sau ceresc, aşa cum au hotărât Sfinţii
Părinţi de la Niceea şi aşa cum le prăznuiau creştinii de atunci.
Schimbarea calendarului a fost posibil la noi în ţară datorită
situaţiei de pace, de bună stare şi înţelegere între oameni, având un
climat istoric şi economic bun la acea dată, fiind în perioada de după
primul Război Mondial, când nu de mult la 1 Decembrie 1918 s-a
înfăptuit Marea Unire - când românii din toate provinciile s-au unit
prin actul semnat în Sala Marii Uniri de la Alba Iulia şi adunaţi pe
Câmpia Libertăţii de la Blaj - devenind astfel România Mare; - când
Războiul de Independenţă din 1877- 1878 a fost câştigat de români,
ieşind de sub jugul otoman prin marea bătălie de la Griviţa şi Plevna,
astfel România a devenit un stat independent şi de mare influenţă în
Balcani. Aşa a fost posibilă trecerea în ţara noastră sau Patriarhia
Română la calendarul îndreptat sau neo - iulianconstantinopolitan
şi nu la cel gregorian 41 aşa cum ne acuză stiliştii sau schismaticii sau
cei de pe stilul vechi 42 . Chiar în actul semnat la Conferinţa
interortodoxă de la Constantinopol se hotărăşte şi se stipulează ca
fiecare Biserică Ortodoxă autonomă şi autocefală să treacă la
calendarul îndreptat atunci când situaţia istorică, politică,
economică, de pace şi bunăstare îi permite 43 . Aşa se întâmplă că din
1924 şi până azi au trecut la calendarul îndreptat mai multe Biserici
Ortodoxe pe care le-am enumerat mai sus, urmând ca şi celelalte
Biserici Ortodoxe surori să facă acest lucru când situaţia aşa cum am
notat mai sus le va permite fără a stârni eventuale răscoale şi schisme
şi tulburări între credincioşi 44 , aşteptând acel moment psihologic
favorabil pentru a fi una întru rânduială de pace şi de armonie.
Precum se vede, câte afirmaţii, tot atâtea neadevăruri. Aşa cum
am spus mai sus, calendarul îndreptat sau stilul nou, adoptat de
ortodocşi, nu este totuna cu calendarul gregorian folosit în Apus, ci
41Pr. Ştefan Argatu, op.cit., p.25
42 Ibidem, p.25
43 Ibidem, p.25
44 P.I. David, op. cit., p. 302

30
Despre stilism
rezultatul unui alt sistem de îndreptare a erorii iniţiale din calendarul
iulian (46 î.d.Hr.), sistem conceput de teologi şi astronomi ortodocşi
(printre care şi români) şi menit să preîntâmpine rămânerea în urmă a
calendarului (întârzierea anuală cu 11' si 14,02") pe o durată de timp
foarte mare (43.000 ani) faţă de cea asigurată prin sistemul gregorian
(circa 4.000 ani). 45
Cât priveşte schimbarea dogmelor sau a aşezămintelor de cult şi
viată religioasă, orice om de bună credinţă ştie şi recunoaşte că nimic
nu s-a schimbat la noi în această privinţă, decât doar că sărbătorile cu
date fixe (neschimbătoare) se serbează cu 13 zile mai înainte decât
erau după vechiul calendar, rămânând însa în aceleaşi luni şi la
aceleaşi date din lună ca şi mai înainte.
Stiliştii pretind eronat că noi ne-am "schimbat" calendarul, deşi în
fond nu e vorba de o schimbare a calendarului vechi şi înlocuirea lui
cu altul nou, ci numai de o îndreptare a lui şi punere de acord cu
mişcările exacte ale astrelor, cârmuite de providenţa divină şi
constatate de ştiinţa astronomică.
8. Stiliştii de la noi consideră că Biserica Ortodoxă Română este
singura Biserică ortodoxă care şi-ar fi îndreptat calendarul, rămânând
astfel izolată, în sânul Ortodoxiei, şi că, rupând unitatea de credinţă cu
celelalte Biserici Ortodoxe a şi întrerupt legătura canonică cu ele.
Dacă îndreptarea calendarului este bună şi justificată, mai pretind
stiliştii atunci de ce ea n-a fost primită de toate Bisericile Ortodoxe?
Dar este ştiut că, începând din 1924 până acum, majoritatea
Bisericilor ortodoxe naţionale (autocefale) au acceptat rând pe rând,
îndreptarea calendarului, exemplul cel dintâi dându-l însăşi Patriarhia
Ecumenică de la Constantinopol, iar cea din urmă fiind Biserica
Bulgară (dec. 1968). 46
45 Pr. Ştefan Argatu, op. cit., p. 16
46 P. I, David,op. cit., p. 301

31
Despre stilism
Puţinele Biserici ortodoxe autocefale care păstrează până
acum calendarul iulian îndreptat sunt, cum spuneam: Patriarhia
Ierusalimului, Biserica Rusă (Patriarhia Moscovei) şi cea Sârbă
(Patriarhia Belgradului) şi Mânăstirle din Sf. Munte Athos, cu
excepţia Vatopedului. Ele recunosc în principiu justeţea şi
necesitatea îndreptării calendarului, dar n-au aplicat-o până acum
de teama răscolului (a tulburărilor între credincioşi) şi aşteaptă
momentul psihologic cel mai favorabil pentru a o face.
Cât priveşte ruperea legăturilor noastre canonice cu aceste
Biserici, aceasta constituie o acuză gravă, contrazisă de realitate,
căci de atâtea ori până acum, în vizitele reciproce pe care ierarhii
noştri şi le fac şi la întâlnirile şi întrunirile lor interortodoxe ori
interconfesionale, din cadrul consfătuirilor sau întâlnirilor
ecumeniste, ei conliturghisesc ca nişte adevăraţi fraţi de credinţă,
respectând stilul calendaristic al Bisericii în cuprinsul căreia se află
de fiecare data, conform înţelegerii ei dinainte stabilite (la
Moscova, în 1948), între toate Bisericile ortodoxe.
9. O alta susţinere a stiliştilor este că Părinţii de la Niceea ar fi
alcătuit nu numai calendarul, ci şi o Pascalie perpetuă, în care se
cuprind datele Paştilor din toţi anii până la sfârşitul veacurilor şi pe
aceea trebuie s-o respectăm (eroare bazataă pe o sub însemnare
introdusă clandestin în textul Pidalionului - foile 7-8 din trad. rom.
- de un tâlcuitor la canonul 7 apostolic). 47
Adevărul este însă că tabela pascală a stilului vechi de care
vorbesc stiliştii este de origine mult mai nouă, fiind alcătuită între
sec. VIII-XIV, iar datele pascale din ea sunt întârziate cu 12 zile
faţă de datele exacte ale echinocţiului de primăvară şi cu 5 zile faţă
de cele ale lunilor pascale (prima lună plină de după echinocţiu)
cele două date astronomice pe baza cărora se stabileşte data
schimbătoare a Paştilor din fiecare an.
Este adevărat, toate Bisericile ortodoxe sărbătoresc
deocamdată Paştile după calendarul neîndreptat, ca să se păstreze
unitatea Ortodoxiei în această privinţă; dar toate recunosc că datele
47 Ibidem, p.302

32
Despre stilism
Pascaliei vechi nu mai corespund. Se aşteaptă ca şi celelalte
Biserici ortodoxe surori care păstrează încă stilul vechi să treacă la
îndreptarea calendarului, pentru ca de atunci înainte să sărbătorim
cu toţii Paştile după datele calendarului îndreptat (22 martie-25
aprilie stil nou). 48
10. Cât priveşte învinuirea stiliştilor că după datele noului
calendar Paştele creştinilor ar coincide uneori cu cel al evreilor sau
ar cădea chiar înaintea acestuia, ea este contrazisă de însăşi regula
serbării Paştilor, formulată ori consfinţită de Părinţii de la Niceea,
a cărei aplicare exactă implică totdeauna serbarea Paştilor creştine
după cele ale iudeilor, deoarece este vorba de Duminica de după
prima lună plină următoare echinocţiului de primăvară, luna care
coincide cu 14 Nisan din calendarul evreilor, când ei işi serbează
Paştile (începutul săptămânii azimilor). 49
11. Tot stiliştii spun că al nostru calendar îndreptat este
catolic, ca cel gregorian, deşi am arătat mai sus că cel gregorian
este diferit de calendarul nostru îndreptat prin faptul că între
calendarul gregorian îndreptat şi cel astronomic diferenţa anuală
este de 26,02 secunde, ceea ce îl face să rămână în urmă cu o zi şi
o noapte la 3500 de ani. Iar în calendarul ortodox îndreptat
diferenţa dintre anul solar şi cel civil este redusă prin modul de
bisectare până la un minim de 2,02 secunde, ceea ce face ca
diferenţa să ajungă de o zi şi o noapte de-abia după 42.772 de
ani. 50
12. De asemenea, stiliştii susţin că ţin cu Ierusalimul şi cu
Sfântul Munte Athos, dar dacă ţin cu Ierusalimul de ce acesta nu îi
primeşte pe stilişti nici la slujbă şi nici la împărtăşire. După ce
părintele Cleopa, împreună cu un grup de peste 40 de persoane, s-a
întors dintr-un pelerinaj făcut la Ierusalim a povestit că atunci când
grupul lor a intrat la Prea Fericitul Patriarh Benedict al
Ierusalimului, prima întrebare pe care a pus-o a fost: ,,nu este
vreun stilist printre voi...?’’, căci nu vroia să îi primească. Deci,
48 Ionuţ Druche, op. cit., p. 64
49 P. I, David,op. cit., p. 301
50 Arhim. Cleopa Ilie, op.cit., p. 416

33
Despre stilism
dacă zic că ţin ca la Ierusalim, de ce nu fac ceea ce fac cei din
Ierusalim, unde se ţine stilul vechi? Căci atât Prea Fericitul
Patriarh, cât şi Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit, episcopii, preoţii şi
diaconii de la Sfântul Mormânt slujesc şi se împărtăşesc cu toţi
creştinii ortodocşi care vin din toate ţările unde se ţine stilul nou. 51
Stiliştii nu ar mai trebui să mai vorbească de Ierusalim şi să
arate că ei ţin pe vechi, deoarece nu au părtăşie cu cei de la
Ierusalim. Exemplu grăitor în acest sens şi care nu au ţinut şi nu ţin
seama de el ca să se îndrepte, este momentul hirotonirii întru
episcop a I.P.S. Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor în 24 iunie 1982
în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sf. Ioan cel Nou’’ de la Suceava, la
care a participat şi Prea Fericitul Părinte Patriarh Diodor al
Ierusalimului şi care în cuvântul de învăţătură a spus foarte clar:
,,noi nu recunoaştem în România alte Biserică în afară de Biserica
Ortodoxă Română, condusă de Prea Fericitul Patriarh Iustin şi de
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu ierarhii săi.
Biserica Ortodoxă Română este sora Bisericii noastre. Ea are
comuniune cu Biserica Ierusalimului şi succesiunea apostolică
asemenea cu toate Bisericile Ortodoxe din lume’’. Apoi,
referindu-se la calendarul Iulian neîndreptat, a zis: ,,noi, la
Ierusalim, ţinem calendarul Iulian cel neîndreptat sau cum se mai
spune cel vechi, dar acest lucru nu este o pricină de despărţire între
noi şi Biserica Ortodoxă Română şi alte Biserici Ortodoxe şi nici
nu facem din calendar o dogmă. Nu avem părtăşie cu voi, stiliştii,
pentru că sunteţi sub neascultare; nu vă supuneţi hotărârii Sfântului
Sinod al Patriarhiei Române; nu vă recunoaştem de fraţi întru Iisus
Hristos; nu ne putem împărtăşi din acelaşi potir, aceeaşi Sfântă
Liturghie până nu îndreptaţi calendarul şi schisma pe care aţi făcuto
în Biserică’’. 52
În ceea ce priveşte Sfântul Munte, de ce nu fac şi ei ca cei de
la Sfântul Munte, adică să fie supuşi Bisericii, Sfântului Sinod şi
ţării din care fac parte şi să slujească împreună cu preoţii şi
episcopii cei ce ţin stilul nou, aşa cum fac stareţii, preoţii şi
51 Ibidem, p. 420
52 Pr. Ştefan Argatu, op. cit., p. 63

34
Despre stilism
monahii din Sfântul Munte Athos? De ce în anul 1992 când un
grup de călugări din Sfântul Munte a făcut un pelerinaj în ţara
noastră cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci nu a fost la nicio
Biserică Stilistă ci numai la biserici şi mănăstiri care ţin calendarul
nou? 53 Toate acestea ne arată faptul că stiliştii sunt o grupare ce s-a
rupt de Biserica mamă şi nu se află în comuniune cu ea.
13. Acuzele aduse de către stilişti că nu suntem în
ecumenicitate prin serbarea Sfintelor Paşti nu mai are temei, pentru
că nici evreii din diaspora nu mai respectă data Paştelui din timpul
Mântuitorului Hristos şi dacă în 1926 şi 1929 Paştele s-a serbat
înaintea evreilor după cum spun ei, este tocmai pentru că
schimbarea a fost cu puţin timp în urmă şi omul nu era pe deplin
pregătit să primească această schimbare, iar calcularea datei
Paştelui nu s-a făcut pe deplin la această dată.
Acest lucru însă, nu era un motiv de dezbinare, de nesupunere
şi de ruptură din sânul Bisericii şi să devii o altă Biserică –
Biserica de Stil vechi din România; trebuia să rămână sub
ascultare. 54
14. Stiliştii susţin că noi, cei ce ţinem calendarul nou
suntem eretici deoarece săvârşim Taina Sfântului Botez prin
stropire sau prin turnare, încălcând astfel canonul 50
Apostolic care zice: ,,Dacă vreun episcop sau prezbiter nu ar
săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului),
ci o singură afundare... să se caterisească’’ 55 .
Nu este adevărat! Se ştie foarte bine că ierarhii, preoţii
noştri săvârşesc Taina Sfântului Botez prin trei afundări, nu
una, cum susţin stiliştii. Este adevărat că s-au făcut unele
pogorăminte când Taina Sfântului Botez s-a săvârşit şi prin
stropire sau turnare, dar au fost cazuri speciale, în care nu exista o
altă alternativă. Exemplu: copiii care au ars în spitalul din
Bucureşti cu câteva luni în urmă au fost botezaţi, de urgenţă, prin
stropire deoarece starea de sănătate era critică: erau conectaţi la
53 Arhim. Cleopa Ilie, op.cit., p. 421
54 Pr. Ştefan Argatu, op. cit., p. 29
55 www.mitropoliaslătioara.ro/stiri

35
Despre stilism
aparate sau arsurile se extindeau pe mai mult de jumătate din
suprafaţa corpului. Aceştia, după ce au fost botezaţi, la cca. 30-60
min. au murit. Oare să fie aceasta erezie? Să-i fi lăsat să moară
nebotezaţi doar că nu puteau fi deconectaţi de la aparate din cauza
arsurilor şi afundaţi în apă? Oare ce era păcat: să-i boteze prin
stropire, deoarece altfel nu se putea, sau să nu-i boteze deloc? O
altă situaţie este când botezul s-a săvârşit prin turnare este
următoarea: Îi putem întreba pe stilişti cum ar săvârşi dumnealor
botezul unui bătrân care vrea să devină ortodox deşi este foarte
bolnav şi nu se poate deplasa?
Prin urmare, am arătat mai sus cum se înşeală stiliştii spunând
că noi suntem eretici şi că, tot noi, încălcăm canoanele.
15. Stiliştii au declarat că Tainele noastre ale celor care ţinem
calendarul nou, nu sunt valabile deoarece sunt lipsite de har din
pricina „schismei” 56 şi de aceea se impune remiruirea celor
proveniţi de la cei care ţin calendarul nou. 57
Cap. V ABATERI CANONICE ALE
STILIŞTILOR
De 60 de ani stiliştii din ţara noastră lucrează orice Taine şi
slujbe în bisericile lor fără arhiereu şi fără ierarhie, şi prin urmare,
dacă ei n-au ierarhi nici preoţii lor nu pot fi numiţi preoţi, nici
Biserica lor Biserică: „Cine nu este cu episcopul nu este în
Biserică“ (spune Fericitul Augustin). Iar dacă spun că au arhierei
să ne spună care este episcopul lor, cine l-a hirotonit şi unde îşi are
reşedinţa.
Rupându-se de Biserica mamă, cei pe stilul vechi au introdus
unele inovaţii în cult, în rânduiala slujbelor, a sfintelor Taine...,
făcând greşeli mari înaintea lui Dumnezeu şi neluând în seamă
56
Ne numesc ,,schismatici’’ deoarece, zic ei, ţinem calendarul catolic, dar despre această afirmaţie greşită a
lor am vorbit puţin mai sus.
57
Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul, Ed. Evanghelismos,
Bucureşti, 2006, p. 93

36
Despre stilism
caracterul sfânt al acestora şi nepermiterea schimbării lor. Aici
vom aminti câteva practici necanonice ale lor, şi anume:
1. Nu ascultă de hotărârea Patriarhiei Ecumenice din
Constantinopol, din anul 1923, care a hotărât îndreptarea
calendarului vechi.
2. Nu ascultă nici de Patriarhia Ierusalimului ( de stil
vechi).
3. Nu ascultă de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi nici
de hotărârea întâi-stătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe
care s-au adunat la Moscova în 1948.
,, După cel de-al doilea război mondial, din iniţiativa
Patriarhului Alexei al Moscovei, s-au întrunit căpeteniile şi
reprezentanţii mai multor Biserici ortodoxe, între 8-18 iulie 1948,
la Moscova într-o consfătuire cu caracter interortodox, prilejuită de
sărbătorirea a 500 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Ruse.
La lucrările consfătuirii de la Moscova au luat parte, pe lângă
ierarhii ruşi, şi Patriarhul Katolikos al Georgiei, Calistrat;
Patriarhul Serbiei, Gavriil; Patriarhul României Justinian; Exarhul
Bulgariei Ştefan; Mitropolitul Alexandru al Emessei şi
Mitropolitul Ilie al Libanului, ca reprezentanţi ai Patriarhiei din
Antiohia şi Patriarhiei din Alexandria; Arhiepiscopul Timotei, ca
reprezentant al Bisericii Ortodoxe din Polonia; Episcopul Paisie, ca
reprezentant al Bisericii Ortodoxe Albaneze şi Exarhul Patriarhiei
din Moscova în Cehoslovacia, Elefterie.
Această consfătuire a lansat un Apel pentru Pace, către toţi
creştinii din lume şi a luat atitudine faţă de unele probleme, sub
forma a patru rezoluţii, care obligă, fireşte numai pe cei care le-au
adoptat şi anume:
A treia rezoluţie se referă la problema calendarului
bisericesc, punând bazele unificării depline în această privinţă între
Bisericile Ortodoxe, prin recomandarea:
a. ca toate acestea să considere obligatorie serbarea Paştilor
numai după stilul iulian, iar

37
Despre stilism
b. până la stabilirea unui nou calendar cât mai perfecţionat,
fiecare Biserică Ortodoxă, să ţină sărbătorile fixe după calendarul
pe care îl urmează acum şi ca tot clerul şi credincioşii de pe
teritoriu unei Biserici locale, să urmeze stilul respectivei Biserici’’.
Este de la sine înţeles că această consfătuire cu caracter
interortodox acceptă şi pecetluieşte totodată hotărârile
Conferinţei de la Constantinopol din mai 1923 cu privire la
schimbarea calendarului şi mai mult decât atât se menţionează de
stabilirea unui nou calendar cât mai perfecţionat.
4. Cu de la sine putere, fără aprobarea Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române şi-au făcut singuri episcopie, prin
aceasta căzând sub osânda canoanelor: 31 (dacă vreun prezbiter,
desconsiderând pe propriul său episcop, ar face adunare separată şi
ar pune alt altar, nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă pe
episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii, acela să se
caterisească ca iubitor de stăpânire, căci este tiran. De asemenea şi
clericii, şi câţi se vor adăuga lui, iar laicii să se caterisească
) 58 ,33,34 Ap.;18, IV Ec.; 64,65.95 şi 109 Cartagina; 6, Laodiceea ;
15, II Constantinopol ; 6, Gangra; 34, VI Ec.; 8,IV Ec.; 5,
Antiohia.
Canoanele 11 Cartagina si 6 Ganga spun ca, clericul care se
ridica impotriva episcopului sau si face schisma sa fie anatema.
Episcopii care se dezbina de Sinod sa se cateriseasca- Sinodul I
Ecumenic, si canonul 2 de la Sinodul 3 Ecumenic
5. Episcopii lor nu au fost aleşi şi nici hirotoniţi cu
aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
câzând astfel sub osânda canoanelor; 1, 35, Ap.; 4, I
Constantinopol; 13, 19, 22, Antiohia; 4, 6, IV Ec., 3, VII Ec.;
12, Laodiceea; 6, Sardes; 1, I-II Constantinopol.
Faptul că episcopii lor au fost aleşi fără aprobare Sfântului
Sinod este dovedit de hotărârea episcopului Galaction Gordun
care, deşi fusese caterisit prin şedinţa extraordinară din data de 14
58 Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 24

38
Despre stilism
aprilie 1955 în Joia Patimilor 59 , văzând că nu poate lua legătura
cu nici un episcop din afara ţării pentru că era ţinut de autorităţile
statului sub supraveghere cu domiciliul forţat la Mânăstirea
Copăceni din localitatea Moara Domnească de lângă Baucureşti,
şi nici unul din ţară nu a fost de acord cu propunerea lui, a luat
hotărârea de a hirotoni singur un episcop 60 . Acest lucru este
inadmisibil şi necanonic- spune canonul că: ,,episcopul să se
hirotonească de către doi sau trei episcopi’’(can. 1 Apost.),
precum şi canoanele mai sus amintite. Exemplele în ceea ce
priveşte practicile necanonice cu privire la alegerea ierarhilor,
precum şi a rangurilor duhovniceşti ar putea continua. 61 Canonul
6 al Sinodului l ecumenic spune: „Peste tot să fie cunoscut că
episcopul care s-ar face (hirotoni) fără socotinţa
mitropolitului său (adică a Preşedintelui Sinodului), Sfântul
Sinod a hotărât a nu fi episcop unul ca acesta.“
Canonul 28 al Sinodului IV ecumenic porunceşte ca:
„...fiecare mitropolit din cei mai sus amintiţi, împreună cu
episcopii eparhiei să hirotonească pe episcopii eparhiei după
cum învaţă Sfintele Canoane.“
Canonul 19 din Antiohia legiferează: „Episcopul să nu se
hirotonească fără sinod şi prezenţa aceluia care este în
mitropolia eparhiei”, adică a preşedintelui Sinodului. Şi
continuă: „Acesta TREBUIE SĂ FIE DE FAŢĂ NEAPĂRAT...”
Canonul 23 al aceluiaşi sinod rânduieşte ca alegerea şi
hirotonia episcopului „să nu se facă în alt chip, decât cu Sinod şi
prin cercetarea episcopilor”.
Canonul 12 al Sinodului din Laodiceea legiferează ca
episcopii „să se aşeze în treapta bisericească cu judecata
mitropoliţilor şi a episcopilor celor dimprejur” şi nu la judecata
şi hotărârea numai a doi episcopi din Sinod care acţionează pe
furiş.
59 Pr. Ştefan Argatu, op. cit., p. 50
60 Ibidem, p. 51
61 Ibidem, p. 54-59

39
Despre stilism
În sfârşit Canonul 13 din Cartagina rânduieşte că hirotonia
episcopului nu este posibil să se săvârşească decât la „porunca
celui mai mare” şi nicidecum în desăvârşita neştiinţă!!!
6. Episcopii şi preoţii precum şi creştinii conduşi de ei,
se depărtează de la slujirea cu preoţii şi ierarhii noştrii, din
ură, răzvrătire şi neascultare, căzând sub osânda
canoanelor: 12, 13, 14, 15, I-II Constantinopol; 31, Ap.; 18,
IV Ec.; 31, 34, VI Ec.; 5, Antiohia şi altele.
Vedem în continuare cum, încă de pe vremea Pr. Serafim
Rose cum un grup ,,super-corect’’ 62 ne numesc eretici şi fără har:
,,aceşti oameni au susţinut că toate Bisericile din noul
calendar sau cu idei liberale sau ecumenice erau eretice şi
„nesănătoase”, că ele „nu erau de loc Biserici” şi împărtăşania lor
nu avea nici un har’’ 63 , şi tot de pe acum vedem câtă ură au aceşti
,,super-corecţi’’ pe cei ce ţin calendarul nou, aceasta reieşind din
următoarea istorisire: ,,Din nefericire, unul dintre preoţi(care
erau pe stil vechi) avea un frate care era încă preot în
Arhiepiscopia greacă (stil nou). În timpul unei vizite la Platina
el a spus cu mândrie Părintelui Gherman: „Desigur că nu mă rog
pentru fratele meu!” – însemnând că nu se ruga pentru el când se
pomeneau ortodocşii în timpul Sfintei Liturghii. Uimit, Părintele
Gherman i-a spus Părintelui Serafim:
- Îţi poţi imagina? A întrebat el. El vorbeşte despre fratele
său de sânge, hirotonit de acelaşi episcop ca şi el!
Părintele Serafim a clipit cu uimire:
- Ei, desigur că este ‘corect’, a spus cu un oftat.
Se auzea despre astfel de incidente că mama Părintelui
Gherman a întrebat despre oamenii super-corecţi: ” 64 Aşa s-a amestecat
vrăjmaşul, că cei pe calendar vechi şi cei pe calendar nou nu au
nicio dragoste unii faţă de alţii, ba au urâciune. Ei fiind de
62
Părintele Serafim Rose îi numea pe stilişi ,,super-corecţii’’, deoarece aceştia din urmă se credeau cafiin
singurii care au har
63
Damascene Christensen, Viaţa şi opera Părintelui Serafim Rose, Trad. din limba engleză de Graţia
Lungu Constantineanu, Ed. Apologeticum, 2005, p. 309
64
Ibidem, p. 309

40
Despre stilism
acelaşi neam, fiind de aceeaşi credinţă, şi uite, au urâciune unii
pe alţii. Această ură este lucrarea vrăjmaşului, că Dumnezeu
este şi dacă nu ai dragoste şi ură, te-ai dat de partea satanei.
La a doua venire, Iisus Hristos nu ne va întreba ce
calendar am ţinut, ci dacă am împlinit porunca iubirii faţă de
Dumnezeu şi faţă de aproapele.
7. Episcopii şi preoţii lor săvărşesc erezie când botează,
cunună, hirotonesc a doua oară pe creştinii ce au fost odată
botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi, căzând sub osânda
canoanelor, săvârşind o mare erezie şi greşeală dogmatică.
a) Botează a doua oară
Acest lucru este total greşit, dacă botezul s-a făcut în numele
Sfintei Treimi. Orice botez făcut în numele Sfintei Treimi, Biserica
îl consideră valid. În această privinţă, Dreptul Canonic ne spune
următoarele: ,,în cazul special al Sfântului Botez, el nu poate fi
recunoscut ca valid prin niciun fel de iconomie a acelora care l-au
primit de la antitrinitari, ca nefiind săvârşit în numele Sfintei
Treimi. De asemenea el n-ar trebui să fie recunoscut ca valid decât
în cazul acelora care l-au primit în cadrul Bisericii şi apoi au căzut
din comuniune cu ea, şi la urmă au revenit în sânul Bisericii ’’(can.
19 l Ec.) 65 . Aşa zice proorocul David în Cântarea treptelor: „Iată
acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii
împreună“ (Psalm 122:1). În grădina Ghetsimani Iisus Hristos s-a
rugat la Dumnezeu-Tatăl: „Ca toţi să fie una“ (Ioan 17:21) şi
aceasta înseamnă că lucru neplăcut este înaintea lui Dumnezeu
această dezbinare a credincioşilor în două părţi: după calendarul
vechi şi după calendarul îndreptat. Există fanatici care învaţă şi
îndeamnă pe creştini ( la noi în ţară doar în Moldova) că unde
există preoţi care merg după noul calendar să nu intre în Biserică,
să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine, să nu-şi boteze pruncii pe
motiv că Biserica în care slujesc preoţii după calendarul îndreptat,
s-a murdărit şi credinţa lor s-a schimbat. Ei cred, că în Sfintele
Taine a celor de rânduială nouă nu s-a pogorât Duhul Sfânt şi că
65 Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 63

41
Despre stilism
aceşti creştini sunt cu toţii în iad şi de aceea botează şi ung cu
Sfântul şi Marele Mir din nou pruncii celor de rânduială nouă,
întrucât consideră că în afara calendarului nu există mântuire.
b) Cunună a doua oară
Nu recunosc Taina Sfintei Cununii făcută pe stil nou, ci îi
cunună ei încă o dată şi spun că acei oameni (bărbat şi femeie) au
trăit în curvie până atunci şi ei le-au administrat Taina corectă sau
cea adevărată şi nu mai trăiesc în desfrânare de atunci în colo.
Lucru total greşit. 66
c) Hirotonesc a doua oară
Cei care se întâmplă să se răzvrătească împotriva ierarhiei pe
stil nou (preoţi) şi merg la cei pe vechi aceştia îl rehirotonesc
pentru că zic ei nu este validă hirotonia aceluia pentru că a fost
făcută de „schismatici" - cei de stilul nou - amăgindu-1 că noi am
pierdut Harul Sfinţitor şi continuitatea apostolică prin schimbarea
calendarului şi nu ei prin schismă - ruptură, pentru că ei au rămas
după rânduielile Sfinţilor Părinţi şi cum se ţinea în vechime
calendarul. Pentru ei calendarul reprezintă un lucru sfânt, o dogmă
care nu poate fi schimbată. Iarăşi greşit pentru că nu este aşa, ci
persoanele care sunt trecute în calendar sunt sfinte nu şi foaia pe
care sunt scrişi aceştia, el este doar un mijloc de ghidare a omului
în viaţa de zi cu zi (un ceas) şi nu o dogmă.
Şi în acest caz, sesizându-se, creştinii le-au cerut socoteală de
ce hirotonesc a doua oară? Mai nou recunosc ca fiind validă
hirotonia acestora şi nu-i mai hirotonesc; însă se pun nişte
întrebări: Ce fac cu aceşti preoţi de pe nou care vin la ei (dizidenţi)
li se administrează Taina Mirungerii din nou ca să poată sluji la ei
căci după spusa lor trec la adevărata credinţă (slujire)? Sau li se fac
unele dezlegări speciale care nu există în Molitfelnicul pe nou cât
şi a celorlalte biserici care nu au îndreptat calendarul - inventate de
ei probabil - pentru a putea sluji ca preot la ei? Dacă nici una nici
alta, înseamnă că se contrazic şi adevărul nu este la ei, ci doar
amăgesc cu atâta înverşunare ca să fie crezuţi de creştinii neştiutori
66 Pr. Ştefan Argatu, op. cit., p. 69

42
Despre stilism
de teologie şi de rânduială liturgică şi canonică şi să aibă cât mai
mulţi adepţi. Sigur, este nevoie de un răspuns şi o argumentare
clară, bazată pe canoane şi rânduieli liturgice din partea tor, cu
privire la aceste practici şi înşelătorii şi care să se regăsească şi
la Sfinţii Părinţi pe care se laudă că-i urmează şi le sunt urmaşi.
Dacă s-au înşelat neştiind adevărul sau dacă fac acest lucru din
înverşunare şi răzbunare faţă de Biserica de care s-au despărţit,
atunci este momentul întoarcerii lor ca şi Fiul Risipitor, fără a
avea prejudecăţi, pentru că Dumnezeu primeşte pe toţi cei păcătoşi
chiar şi în al 11-lea ceas.
Putem spune că cei care se întorc de la stilişti - preoţi - şi au fost
hirotoniţi la ei, trebuie rehirotoniţi - sau nu - pentru că nu este
validă hirotonia lor, însă şi aici dacă prin aprobarea Sf. Sinod se
ridică acea caterisire făcută în 1930 lui Glicherie Tănase
(ieromonah) şi în 1955 lui Galaction Cordun (arhiereu) care 1-a
hirotonit episcop pe cel sus menţionat, acest lucru nu se mai
săvârşeşte ci, potrivit canoanelor li se recunoaşte hirotonia prin
pogorământ dacă toţi trec sub ascultarea Bisericii de care s-au
despărţit şi sunt reabilitaţi în treapta în care au fost hirotoniţi.
Trebuie amintit faptul că după evenimentele din anul 1989 şi mai
precis după 1990, când Biserica a primit libertate religioasă, I.P.S.
Daniel Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (actualul patriarh), a
chemat la dialog pe Mitropolitul Silvestru Onofrei, al Bisericii
pe Stil Vechi din România ca să intre sub ascultarea Sf. Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, să îndrepte calendarul şi astfel să se
încheie această schismă începută în anul 1924. Nu a vrut, arătând
încă o dată ura, nesupunerea şi neascultarea faţă de Biserica de
care s-a rupt cu mai bine de jumătate de secol în urmă şi de ierarhia
ei de asemenea. 67
d) Săvârşesc greşit slujba Aghesmei
Veţi vedea în imaginea imprimată de pe situl lor
www.mitropoliaslatioara.ro cum episcopul Flavian (stilist)
"sfinţeşte” apa (Agheasma) ţinând greşit Sf. Cruce şi busuiocul. În
67 Ibidem, p. 69-71

43
Despre stilism
primul rând Sf. Cruce se ţine în mâna dreaptă şi nu în mâna stângă
pentru că dreapta binecuvintează şi nu stânga, prin puterea Crucii
pe care a fost răstignit Hristos se pogoară Sf. Duh şi nu prin
puterea busuiocului care este un element ajutător stropirii. Un alt
lucru mai grav decât acesta este felul în care ţine Sf. Cruce şi
anume o afundă întâi cu partea de jos cum ar fi mânerul sau
postamentul unde sunt picioarele Mântuitorului şi nu cu partea de
sus pentru că Hristos în râul Iordan era cu picioarele în apă, iar
Duhul Sfânt S-a pogorât de sus peste creştetul Mântuitorului şi
mâna Sf. Ioan Botezătorul a fost pusă tot pe creştet şi L-a botezat şi
de asemenea glasul Tatălui tot de sus din ceruri s-a auzit (Mt. III,
17) şi nu de la picioare ceea ce înseamnă erezie, înseamnă că
neagă dumnezeirea Fiului şi a întregii Sf. Treimi care S-a arătat la
Iordan (Bobotează), neagă puterea sfinţitoare a acestora, o calcă în
picioare aşa cum fac necredincioşii (sectarii). Este erezie - mare
erezie!!!, aceste practici trebuind îndreptate. Aceasta arată
încă odată falsa credinţă pe care o au şi pregătirea teologică care le
lipseşte, făcând „preoţi" şi „arhierei" fără nicio pregătire teologică
şi fără cercetare canonică. 68
8. Episcopii şi preoţii lor ( mă refer la cei din ţara noastră)
au rupt legătura duhovnicească cu ierarhia canonică a Bisericii
Ortodoxe Române sub osânda canoanelor: 31, Ap.; 17, VII Ec.;
4, 18, IV Ec.; 31, 34, VI Ec.; 1, I-II Constantinopol;5,6,
Gangra; 5, Antiohia şi 14 al Sinodului din Cartagina.
9. Hulesc şi defaimă patriarhii, episcopii şi preoţii Bisericii
care ţine stilul nou, numindu-i „catolici“,„lipsiţi de
har“,„eretici“, căzând astfel sub osânda canoanelor aşa cum
am arătat mai sus.
10. Episcopii şi preoţii lor nu pomenesc la slujbele lor pe
episcopul locului, nici pe mitropolit, nici pe patriarh,
osândindu-se de următoarele canoane: 55, Ap., 6, II Ec., 13, 14,
I-II Constantinopol. 69
68 Ibidem, p. 68
69 Ibidem, p. 87

44
Despre stilism
11. Au făcut mânăstiri fără aprobarea Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, căzând sub osânda canoanelor: 31,
Ap., 15, 16, I Ec., 4, 24, IV Ec., 42, 43, VI Ec., 21, VII Ec., 2, 3,
4, 5, I-II Constantinopol, 88, Cartagina. 70
Mândria şi dorinţa de a fi stăpân fără a fi sub ascultarea cuiva
nu i-a putut întoarce în sânul Bisericii mame, fapt pentru care şi
astăzi există acele divergenţe între stilul vechi şi stilul nou, unde
preoţii şi credincioşii de pe stilul vechi umblă şi strâng bani şi
materiale în numele bisericilor de pe stilul nou şi construiesc acele
biserici pe stilul vechi, blamând pe preoţii şi credincioşii de pe
stilul nou cu fel şi fel de cuvinte jignitoare ş.a.
Ex: - Catedrala pe stil vechi din Fălticeni, Jud. Suceava cu
hramul „Sf. împăraţi Constantin şi Elena", a fost construită în mare
majoritate cu bani şi materiale strânse în numele catedralei pe stil
nou tot din Fălticeni cu hramul „Învierea Domnului". Atunci când
preotul şi credincioşii acestei catedrale au fost să strângă bani pe la
casele credincioşilor (apartamente), precum şi materiale de la
agenţii economici, aceştia au spus că a fost şi a strâns cineva bani
şi materiale în numele lor. Făcându-se cercetări despre aceşti
colectori s-a descoperit furtişagul făcut de ei şi de fapt pentru ce
biserică strângeau. Şi multe altele.
Au strâns şi strâng prin tren, prin pieţe şi târguri în numele
altor biserici de pe stil nou şi construiesc biserici pe stil vechi cu
acelaşi hram. Se folosesc de bisericile cu renume şi construiesc alta
cu acelaşi hram pentru a duce în eroare pe bunii creştini şi pentru a
strânge mai uşor bani cum ar fi:
Biserica pe stil vechi din Suceava de lângă cimitirul
parohiei Sf. Vineri cartierul George Enescu, punând hramul „Sf.
Ioan cel Nou” de la Suceava, ca să strângă bani mai uşor pe la
apartamente, pentru că se ştia că în Suceava, Catedrala
Arhiepiscopală „Sf. Ioan cel Nou” este în restaurare şi astfel au
strâns mulţime de bani, cu fel şi fel de acte false şi chitanţe
neînregistrate care nu au nicio valoare. 71
70 Ibidem, p. 88
71 Ibidem, p. 72

45
Despre stilism
Un alt exemplu dureros care nu dă dovadă din partea lor că
sunt fii ai lui Dumnezeu şi ucenici ai lui lisus Hristos şi că „I se
închină în Duh şi Adevăr", este cel al părintelui Bostan Vasile din
Slătioara, care a construit o Biserică (catedrală) pe stil nou de
dimensiuni impresionante pentru un sat aşa mic cum este Slătioara.
Acest părinte trăieşte şi astăzi şi poate da mărturie despre tot ce a
pătimit de la stilişti: cum au vrut să-1 otrăvească pe el, pe familie şi
animale, cum au căutat să-1 omoare prin fel şi fel de şiretlicuri şi
multe altele pentru că nu a vrut să treacă la ei (stil vechi) şi că acea
Biserică voiau ei să o aibă sub stăpânire şi întreg satul. Însă
Dumnezeu nu a putut îngădui aşa ceva şi nici din acest dureros
exemplu nu au vrut să se îndrepte. Exemplele ar putea continua şi
din alte părţi ale ţării. 72
Din cele expuse mai sus putem înţelege cum se folosesc de
bisericile de pe stil nou în mod grosolan şi necreştin (prin furtişag)
pentru ca să le construiască pe ale lor, să facă un număr suficient
de biserici şi de adepţi pentru ca să ceară recunoaşterea ca şi cult
(biserică) din partea Statului, însă uită sau nu vor să ştie că
înaintea lui Dumnezeu au pierdut Harul Divin şi nu pot fi
recunoscuţi.
Mai trebuie menţionat un fapt şi anume că sunt parohii în
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor care ţin calendarul pe vechi şi
toate celelalte rânduieli şi slujbe - li s-a îngăduit acest lucru pentru
că aşa au deprins ei rânduiala din moşi-strămoşi şi au cerut acest
lucru - dar care sunt sub ascultarea Arhiepiscopiei şi a Înalt Prea
Sfinţitului Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, având
preoţi slujitori hirotoniţi de arhierei de pe stilul nou. Prin iconomia
Bisericii s-a îngăduit şi acest lucru şi atâta vreme cât sunt sub
ascultarea Bisericii şi a ierarhiei nu greşesc cu nimic, chiar dacă ţin
încă calendarul neîndreptat. Măcar acest lucru de l-ar putea face şi
cei răzvrătiţi este un pas de îndreptare şi de ascultare-supunere. 73
Putem înţelege, din cele prezentate până aici, că din 1924 de la
despărţirea de Biserica mamă şi în special după Revoluţia din
72 Ibidem, p. 72

46
Despre stilism
1989, au racolat multe suflete nevinovate mai ales din mediul rural,
ducându-le pe căile pierzării şi au ridicat o serie de schituri şi
biserici pe ,,stil vechi’’ cu scopul de a face prozelitism.
12. Preoţii stilişti se duc prin sate străine şi fac slujbe pe
ascuns, fără binecuvântare de la episcopul locului şi a
preotului paroh, căzând sub osânda canoanelor: 3, 21,
Antiohia; 15, I Ec., 14, 15, Ap., 2, 3, II Ec., 6, 13 şi 23, IV Ec.,
36, VI Ec., 16 Sardinia, 57 Cartagina. 74
Asemenea practici au pornit de la Ieromonahul Glicherie
Tănase şi Ierodiaconul David Bidaşcu care, atunci când au fost
caterisiţi şi daţi în urmărire de către autorităţi, ascunşi în casa a doi
ciobani, Ioan şi Mihai Urzică, au ales o cameră, au sfinţit-o şi au
transformat-o în paraclis unde săvârşeau Sfânta Liturghie
încălcând astfel canoanele Bisericii care spun 75 : ,,este interzis a se
săvârşi Sfânta Jertfă prin case’’ (canonul 58 Laodiceea) 76 şi ,,
liturghisirea în afara Bisericii este permisă numai cu autorizaţia
episcopului, iar, de nu, cade sub sancţiunea caterisirii’’ (can. 31 VI
Ec., 10, VII Ec., 58, Laod...).
13. Consideră calendarul sfânt şi fac din aceasta o
dogmă.
Aşa cum am arătat mai sus, în capitolul ,, Câteva noţiuni
despre calendar’’, calendarul nu reprezintă o poruncă venită din
cer, nu este un act al revelaţiei dumnezeieşti, nu face parte din
învăţătura Mântuitorului, nu este element de doctrină, nu are
valoare dogmatică. Sfintele Taine sunt săvârşite de Dumnezeu
prin episcopi şi preoţi în Duhul Sfânt, şi nu de calendarul vechi,
descoperit de către idolatrul grec Sosigene şi impus de un alt
idolatru, împăratul Iulius Caesar.
Dacă acceptăm că fără calendarul vechi nu se săvârşesc
Sfintele Taine, suntem nevoiţi să acceptăm că acesta (calendarul)
este mai presus sau cel puţin egal cu Duhul Sfânt.
Dacă ţinând calendarul îndreptat (pe stil nou) ne-am duce în

47
Despre stilism
iad, Iisus Hristos ne-ar fi spus şi ne-ar fi poruncit, pe lângă altele,
că pentru a ne mântui trebuie să păzim noul calendar al lui
Sosigene (calendarul lui Sosigene în timpul lui Hristos era nou,
deoarece, fiind mai corect, l-a anulat pe cel vechi al lui
Ptolemeu). Calendarele nu mântuiesc. 77
14. Nu au Sfântul şi Marele Mir, pentru că nici episcop nu
au şi din această cauză (în Taina Mirungerii) ung copiii cu
untdelemn din candele.
15. Mai bine de 60 de ani stiliştii au lucrat orice taină şi
orice sfinţire în bisericile lor fără arhiereu şi fără ierarhie.
Prin urmare, nici preoţii lor nu pot fi numiţi preoţi şi nici
Biserica lor Biserică. Pentru că unde nu este ierarhie şi arhiereu
canonic hirotonit, nu este nici sfinţenie şi nici mântuire. Iar dacă se
numesc pe sine Biserică dreptmăritoare şi tradiţională, să spună în
care Biserică dreptmăritoare s-au mai lucrat vreodată Sfintele
Taine fără arhiereu? 78
16. Mint pe credincioşi spunând că ţin cu Ierusalimul şi cu
Sfântul Munte Athos.
Dacă este aşa, atunci de ce nu-i primeşte Ierusalimul la nicio
slujbă şi la nicio împărtăşanie? După ce părintele Cleopa, împreună
cu un grup de peste 40 de persoane, s-a întors dintr-un pelerinaj
făcut la Ierusalim a povestit că atunci când grupul lor a intrat la
Prea Fericitul Patriarh Benedict al Ierusalimului, prima întrebare
pe care a pus-o a fost: ,,nu este vre-un stilist printre voi...?’’, căci
nu vroia să îi primească. Deci, dacă zic că ţin ca la Ierusalim, de ce
nu fac ceea ce fac cei din Ierusalim, unde se ţine stilul vechi? Căci
atât Prea Fericitul Patriarh, cât şi Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit,
episcopii, preoţii şi diaconii de la Sfântul Mormânt slujesc şi se
împărtăşesc cu toţi creştinii ortodocşi care vin din toate ţările unde
se ţine stilul nou. 79
Stiliştii nu ar mai trebui să mai vorbească de Ierusalim şi să
arate că ei ţin pe vechi, deoarece nu au părtăşie cu cei de la

48
Despre stilism
Ierusalim. Exemplu grăitor în acest sens şi care nu au ţinut şi nu ţin
seama de el ca să se îndrepte, este momentul hirotonirii întru
episcop a I.P.S. Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor în 24 iunie 1982
în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sf. Ioan cel Nou’’ de la Suceava, la
care a participat şi Prea Fericitul Părinte Patriarh Diodor al
Ierusalimului şi care în cuvântul de învăţătură a spus foarte clar:
,,noi nu recunoaştem în România altă Biserică în afară de Biserica
Ortodoxă Română, condusă de Prea Fericitul Patriarh Iustin şi de
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu ierarhii săi.
Biserica Ortodoxă Română este sora Bisericii noastre. Ea are
comuniune cu Biserica Ierusalimului şi succesiunea apostolică
asemenea cu toate Bisericile Ortodoxe din lume’’. Apoi,
referindu-se la calendarul iulian neîndreptat, a zis: ,,noi, la
Ierusalim, ţinem calendarul iulian cel neîndreptat sau cum se mai
spune cel vechi, dar acest lucru nu este o pricină de despărţire între
noi şi Biserica Ortodoxă Română şi alte Biserici Ortodoxe şi nici
nu facem din calendar o dogmă. Nu avem părtăşie cu voi, stiliştii,
pentru că sunteţi sub neascultare; nu vă supuneţi hotărârii Sfântului
Sinod al Patriarhiei Române; nu vă recunoaştem de fraţi întru Iisus
Hristos; nu ne putem împărtăşi din acelaşi potir, aceeaşi Sfântă
Liturghie până nu îndreptaţi calendarul şi schisma pe care aţi făcuto
în Biserică’’. 80
În ceea ce priveşte Sfântul Munte, de ce nu fac şi ei ca cei de
la Sfântul Munte, adică să fie supuşi Bisericii, Sfântului Sinod şi
ţării din care fac parte şi să slujească împreună cu preoţii şi
episcopii cei ce ţin stilul nou, aşa cum fac stareţii, preoţii şi
monahii din Sfântul Munte Athos? De ce în anul 1992 când un
grup de călugări din Sfântul Munte a făcut un pelerinaj în ţara
noastră cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci nu a fost la nicio
Biserică Stilistă ci numai la biserici şi mânăstiri care ţin calendarul
nou? 81 Toate acestea ne arată faptul că stiliştii sunt o grupare ce s-a
rupt de Biserica mamă şi nu se află în comuniune cu ea.

49
Despre stilism
17) Consideră Pidalionul (colecţia grecească a Canoanelor
Bisericii, alcătuită de Sf. Nicodim Aghioritul şi tradusă în
româneşte din limba rusă, la Mânăstirea Neamţ, în 1844), sfânt şi îl
preţuiesc mai mult decât Biblia, răstălmăcindu-1 sau interpretându-
1 greşit şi abuziv.
Cap. VI MĂRTURII ALE MARILOR PĂRINŢI
DESPRE CALENDAR
6.1 Stareţul Efrem Katunakiotul şi Gheron Iosif
În ceea ce priveşte gruparea stilistă, atât din România cât şi din
afara ei, vom expune câteva mărturii ale unor mari părinţi:
Una dintre izbânzile înţelepte ale Stareţului Iosif a fost luarea
unei poziţii corecte în problema calendarului, care în acea vreme
devenise foarte acută, de vreme ce acesta organizează viaţa istorică
şi liturgică a Bisericii.
Conducerea revoluţionară a lui Gonata, prin ordinul regal din
18 ianuarie 1923, a hotărât, din motive politice, să înainteze la
introducerea noului calendar în statul grec. Fireşte, Biserica putea
să respecte vechiul calendar pentru anul liturgic. Cu puţine zile mai
târziu însă, pe data de 3 februarie 1923, Patriarhia
Constantinopolului propunea printr-o enciclică Bisericilor
Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei şi
României revizuirea calendarului bisericesc.
Prin urmare, la 10 martie 1924, Sfântul Sinod al Bisericii
Greciei a hotărât să revizuiască calendarul bisericesc, cu excepţia
perioadelor Triodului şi Penticostarului, care aveau să fie rânduite
după Pascalie. Această sinteză a fost numită, nu fără probleme
liturgice, noul calendar iulian sau îndreptat. Astfel, şi Bisericile
Alexandriei, Antiohiei, României şi Bulgariei au primit noul
calendar, în ciuda împotrivirilor venite din partea poporului
credincios. De fapt, această înnoire a pricinuit schisme în Biserică,

50
Despre stilism
formându-se aşa-numitele „biserici vechi-calendariste”, rană care
nu s-a cicatrizat nici până astăzi.
Timp de 11 ani cei de pe stilul vechi au fost cu totul lipsiţi de
vreo conducere bisericească, neavând episcopi. Dar Biserica fără
episcop nu este socotită Biserică. Însă în 1935 episcopul Florinei,
Hrisostom Kavouridis, s-a rupt de Biserica oficială şi a intrat în cea
a vechilor calendarişti. Acest pas a fost salutat de către zelotişti cu
multă bucurie, fiindcă în felul acesta dobândeau şi un cap pentru
biserica lor.
Această pildă a sa au urmat-o apoi Gherman al Dimitriadei şi
Hrisostom al Zakinthului. Aceşti trei episcopi au înaintat apoi la
hirotonia altor patru episcopi noi, printre care a fost şi monahul
Matei de la Schitul Sfântului Vasilie din Sfântul Munte. Până în
1937, printre vechii calendarişti a existat o mare nedumerire: dacă
cei de pe stilul nou trebuie să fie socotiţi schismatici sau nu. Până
atunci nu au avut nişte puncte de vedere clare.
Hrisostom al Florinei socotea că majoritatea credincioşilor
erau de partea celor care ţineau calendarul vechi. Prin urmare, nu
ar fi fost cu neputinţă ca Biserica oficială să fi revenit la vechiul
calendar, dacă zelotiştii ar fi păstrat o poziţie de protest mai
înţeleaptă, fără extremisme şi lipsă de tact. Astfel, prin enciclica sa
oficială, Hrisostom a declarat că maica vechilor calendarişti era
Biserica Greciei şi că de acolo primeau Harul şi că poziţia lor era
una de protest.
Însă atunci când a declarat că Tainele celor de pe stilul nou
sunt valide, vechii calendarişti s-au despărţit în două tabere
vrăjmaşe: cei moderaţi, care îl urmau pe Hrisostom al Florinei, şi
cei extremişti, care îl urmau pe Matei Karpathakis şi susţineau că
Tainele Bisericii oficiale sunt nevalide. Între cele două tabere
exista destulă vrăjmăşie. Desigur, zelotiştii aruncau asupra lui
Hrisostom al Florinei nu puţine anateme şi blesteme.
Într-o zi, părintele Vartolomeu, care era un ieromonah din
tabăra lui Hrisostom al Florinei, l-a vizitat pe Stareţ (Gheron Iosif)
şi a voit să discute cu el problema calendarului. Însă Stareţul, care
era omul păcii şi al rugăciunii, nu voia aceasta şi de aceea i-a

51
Despre stilism
spus:„Renunţă la discuţia asta, căci vom spune cuvinte grele şi ne
vom mâhni”.
Celălalt însă insista şi începuse să spună cele ale sale despre
calendar. Şi aşa cum se aşteptase Stareţul, s-a şi petrecut. Şi-a
pierdut pacea şi a rostit cuvinte tăioase împotriva lor.
Apoi, când a mers la chilia sa ca să se liniştească, simţea ca şi
cum ar fi pierdut puţin Harul şi îi venea greu să se războiască
împotriva demonilor. Experimentat în cele duhovniceşti cum era, a
înţeles că ceva nu mergea bine. Atunci s-a întors cu stăruinţă la
scăparea sa cea dintotdeauna, rugăciunea. S-a nevoit cu lacrimi,
durere şi cu smerenie adâncă pentru a primi răspuns. S-a luptat
timp de mai multe ceasuri în rugăciune şi după ce a simţit la sfârşit
puţină pace, a mers să se odihnească. În somn i-a arătat Dumnezeu
următorul vis, aşa cum ne-a povestit el însuşi: „Se făcea că mă
aflam pe o fâşie a Sfântului Munte intrată în mare si care era
ameninţată să fie scufundată de valuri. Mă întrebam cum de am
ajuns în acel loc atât de primejdios şi cugetam înfricoşat că de
vreme ce acea fâşie se desprinsese de Munte şi se clătina de valuri,
peste puţin avea să se scufunde, iar eu să mă înec, deoarece
valurile începuseră deja să acopere stânca. Lângă mine însă
vedeam Muntele uriaş, Athonul, ce spărgea orice val al mării.
Atunci cugetam în sinea mea ca de îndată ce se va apropia stânca
de Munte, să sar pe acesta, după care nu aveam de ce să mă mai
tem. Şi astfel, cu primul prilej ce s-a ivit, am sărit pe pământul tare
al Muntelui. Şi într-adevăr, peste puţin stânca cea mică a fost
înghiţită de mare, iar eu am spus uşurat: «Slavă Ţie,
Dumnezeule!». Şi îndată m-am trezit”.
Când s-a trezit a înţeles tâlcuirea visului şi de atunci a început
a tăgădui corectitudinea poziţiei sale de mai înainte.
Dar şi părintele Efrem Katunakiotul, când s-a rugat pentru
aceeaşi problemă, a fost înştiinţat de o voce puternică, care i-a
spus: „În persoana lui Hrisostom al Florinei ai renegat toată
Biserica”.

52
Despre stilism
În chip asemănător, puţin mai târziu, Stareţul Iosif a auzit în
timp ce se ruga o voce dumnezeiască, zicându-i: „Biserica se află
la Patriarhia Ecumenică, la Constantinopol”.
Astfel, au înţeles că lucrurile nu stăteau aşa cum spuneau
vechii calendarişti şi că Tainele celor de pe stilul nou sunt valide. 82
Atunci au hotărât să-i ceară mitropolitului Florinei iertare în scris.
Stareţul a scris o scrisoare în care a cerut iertare şi pe care a
semnat-o el împreună cu obştea sa, precum şi obştea părintelui
Nichifor. Kalatzis însă a voit a adăuga încă ceva la sfârşit, şi
anume cuvintele: „Pe voi vă considerăm a fi Biserică Ortodoxă…”.
Astfel, au semnat şi acel adaos, după care i-au dat scrisoarea,
căci acesta avea să iasă afară din Sfântul Munte, ca să o dea în
mâinile mitropolitului Florinei. Iar acesta le-a răspuns apoi că i-a
iertat. De atunci Stareţul Iosif împreună cu obştea sa a preferat
starea moderată a floriniştilor.
Astfel, începând cu anul 1937, Stareţul a început să primească
ambele calendare, deşi a continuat să rămână zelotist. Această
poziţie faţă de problema calendarului o avea şi atunci când am
mers să rămân lângă dânsul. Puţin mai târziu însă, la 13/26 martie
1950, a fost emisă o nouă enciclică semnată de patru episcopi
vechi-calendarişti: Hrisostom al Florinei, Gherman al Cicladelor,
Hristofor al Hristianopolului şi Policarp al Diavliei. Enciclica am
citit-o eu, fiindcă Stareţul nici măcar să o citească nu a vrut, deşi
era zelotist. Printre altele erau scrise şi următoarele:
„Tainele săvârşite de cei de pe stilul nou, ca unii ce sunt
schismatici, sunt lipsite de Harul sfinţitor. Pentru aceasta pe nici un
neocalendarist nu se cuvine să-l primiţi în sânurile Sfintei noastre
Biserici şi, prin urmare, nici să-l ajutaţi, fără o mărturisire a
acestuia în care să osândească înnoirea neocalendariştilor şi să
declare Biserica acestora schismatică. Cât priveşte cei botezaţi de
înnoitori, să fie botezaţi cu Sfântul Mir de provenienţă ortodoxă,
care se găseşte din belşug la noi…” Când am citit acestea m-au
cuprins fiorii. Am socotit pe cel care a scris enciclica a fi un călău.

53
Despre stilism
Vechii calendarişti renegaseră nu numai unul sau doi episcopi, ci
întreaga Biserică a Greciei, care nici până astăzi nu a încetat să
aibă legături canonice cu toate Bisericile Ortodoxe. De îndată ce
am citit enciclica – era noapte, iar Stareţul îşi termina privegherea -
, am mers şi i-am spus: - Gheronda, în enciclică scrie asta şi asta. -
S-a terminat! Ne retragem! Aceştia au căzut pe dinafară. Nu se
poate ca adevărul lui Dumnezeu să fie acesta. Va trebui să luăm
poziţia mânăstirilor. Dar mai întâi vom face rugăciune ca să vedem
ce ne va spune Dumnezeu. Fiilor, rugăciune! Rugăciune, părinţilor,
ca să ne descopere Dumnezeu şi să nu facem vreo greşeală. Ceea
ce ne va descoperi Dumnezeu, aceea vom primi.
Stareţul nu avea diplomă universitară de absolvire a teologiei.
Era însă un adevărat teodidact şi, ca un văzător de Dumnezeu, era
iniţiat în adevărata teologie. Niciodată nu-mi amintesc să fi făcut
ceva fără să fi primit vestire de sus. Pentru această problemă atât
de importantă ne-a pus pe toţi să postim trei zile si să ne rugăm.
Timp de trei zile nu am mâncat nimic, ci doar apă am băut.
În a treia zi Stareţul s-a închis în coliba sa şi toată noaptea s-a
rugat vărsând şiroaie de lacrimi. Iar noi îl aşteptam afară pe Stareţ,
ca pe un alt Moise, ca să ne dea rezultatele „sinodului”.
După rugăciune se pare că a avut o descoperire, căci, ieşind
afară, ne-a spus: „Câţi sunteţi credincioşi…”. Părinţilor, s-a
terminat! Am primit vestire că trebuie să trecem de partea
mânăstirilor. Acesta e adevărul. Zelotiştii sunt înşelaţi! Cu
adevărat, mare si bruscă a fost întoarcerea Stareţului, căci fusese
zelotist şi încă unul înfocat. Până atunci fusesem cu toţii zelotişti:
bătrânul Arsenie, părintele Iosif cel tânăr, eu, părintele Efrem
Katunakiotul, bătrânul Nichifor şi alţii… O astfel de schimbare
bruscă a Stareţului a fost ca un fulger. Dar fiindcă Stareţul
niciodată nu a fost fanatic şi nici nu a urmat o cale cu împătimire,
am înţeles îndată că ceea ce ne spunea era adevărul, era Ortodoxia.
- Gheronda, ce ai văzut? - Nu vă voi spune. S-a terminat! Vom
urma calea pe care o urmează mânăstirile şi vom pomeni pe
Patriarh. - Eu nu pomenesc pe Patriarh, s-a împotrivit părintele
Atanasie. Este eretic! Părintele Arsenie a mers atunci în spatele

54
Despre stilism
Stareţului şi i-a spus: - Gheronda, mulţi s-au înşelat. Chiar şi
Sfinţi… - Părinte Arsenie, unu şi cu unu fac doi. Ia-ţi traista şi
pleacă! Atunci am înlemnit cu toţii. Părintele Arsenie de îndată ce
a auzit aceasta, a spus Stareţului: - Iertaţi, iertaţi! Părintele
Atanasie însă s-a opus, zicând: - Dar, ăsta-i aşa, celălalt e altfel.
Tu, părinte Atanasie, ia-ţi traista şi mergi la Lavră şi spune-le că ne
vom supune mânăstirii şi Patriarhiei. Veţi merge acolo ca să vă
înscrieţi. Repede! S-a terminat. Veţi lua buletine şi vom deveni în
mod oficial monahi ai Mânăstirii Lavra. Aceasta este calea lui
Dumnezeu. Zelotiştii au pierdut calea. Auzi, să spună că Tainele
nu au Har şi că noii calendarişti sunt osândiţi!
Şi astfel, părintele Atanasie a pornit spre Lavră cu traista în
spate, dar plin de gânduri. Se gândea: „Oare, Stareţul are dreptate
ori nu?”. Şi aşa cum mergea prin pădure, a obosit şi s-a aşezat ca să
se odihnească puţin. Atunci a adormit şi a avut o vedenie care l-a
încredinţat despre poziţia corectă a Stareţului. Când s-a trezit a
pornit îndată înapoi şi plin de entuziasm a spus Stareţului: -
Gheronda, mă supun. Şi pe Patriarh îl pomenesc şi fac orice îmi
spuneţi. Ceea ce am văzut… este voia lui Dumnezeu.
Ce anume a văzut nimeni nu ştie. Pe atunci eram mic, nu am
cercetat să aflu ce văzuse. Şi într-adevăr, am mers la Lavră ca să
scoatem buletine. Însă unii zelotişti s-au smintit şi au început să
spună multe. Bătrânul Nichifor a început să strige. Până şi părintele
Efrem de la Katunakia i-a spus: - Gheronda, ia aminte, căci Părinţii
au spus că până şi cei aleşi se vor înşela în zilele de pe urmă.
- Părinte, i-a spus atunci Stareţul, dacă nu vrei să liturghiseşti,
pleacă! Să mergi la stareţul tău adelfothta, fiindcă vestirea o
primise de la Dumnezeu, nu asculta pe nimeni. Iar noi, cei mici, nu
ne împotriveam. Dacă Stareţul spunea „da”, “da” rămânea. Spunea
„nu”, “nu” rămânea. Pentru noi, cei mai tineri, nu exista
împotrivire. Nu aveam nici cea mai mică neîncredere în hotărârea
Stareţului. Însă cei trei, care erau mai mari şi care aveau un
oarecare cuvânt de spus, s-au împotrivit oarecum. Dar părintele
Iosif cel tânăr si cu mine nu aveam nicio tulburare. L-am urmat pe
Stareţ cu o încredere desăvârşită. Părintele Haralambie încă nu se

55
Despre stilism
afla lângă noi, căci a venit cinci luni mai târziu. Puţin mai târziu a
venit şi părintele Efrem, duhovnicul meu din Volos, şi Stareţul l-a
întrebat: - Ia spune-mi, părinte, această enciclică pe care a dat-o
Sinodul… Este adevărat? Atunci acela a plecat capul şi a răspuns: -
Nu trebuia să circule această enciclică. Nu este corectă. - Prin
urmare, părintele meu, ne-am înşelat, nu-i aşa? - Ne-am înşelat.
Am deviat, aşadar, şi de aceea trebuie să luăm măsurile cuvenite.
După ce a trecut un oarecare timp, Stareţul ne-a destăinuit vedenia
în care a primit vestirea despre problema calendarului:
În timp ce se ruga a văzut o biserică frumoasă ce avea o poartă
mică şi prin care ieşeau cu toţii. În curtea ei însă se certau doi
credincioşi şi strigau unul la celălalt: - Eu sunt cel corect! - Eu sunt
mai corect! striga al doilea. - Eu sunt Biserica! striga al treilea.
Şi ne explica Stareţul: - Aceasta arată că se certau, dar
aparţineau Celei Una Sfântă şi Apostolească Biserică. Aveau
aceeaşi dogmă şi acelaşi Har, dar nu aveau libertatea Duhului şi
sfinţire şi pentru aceasta se certau. Cum pot eu acum să spun că
Biserica Greciei este rău-slăvitoare şi că nu are Harul lui
Dumnezeu? Să o numesc rău-slăvitoare doar pentru faptul că ţine
noul calendar?! Si să spun că episcopul este osândit? Ţin
calendarul vechi, dar nu cuget cum cugetă zelotiştii.
Şi într-adevăr, problema calendarului nu influenţează
mântuirea credincioşilor, deoarece este o chestiune calendaristică,
iar nu dogmatică. Cu excepţia chestiunilor dogmatice, se poate să
existe între Bisericile locale diferenţe izolate de natură
administrativă sau liturgică. Aceasta însă nu alungă Harul lui
Dumnezeu. Fiindcă Stareţul era nepătimaş, fără încăpăţânare şi
fanatism, putea să-şi vadă greşeala şi să primească şi îndreptare.
Atunci când s-a auzit că Părintele Iosif Pestereanul a trecut de
partea mânăstirilor, zelotiştii din împrejurimi au spus: A vorbit
Dumnezeu. Acesta vorbeşte cu Dumnezeu şi de aceea a primit
vestire în rugăciune. Prin urmare, acesta este adevărul. Căci Harul
lui Dumnezeu vine în sufletele sfinţite şi le descoperă adevărul. Nu
descoperă oricui s-ar întâmpla.

56
Despre stilism
Însă unii zelotişti fanatici, care aveau o încredere exagerată în
logica lor, au început să-l defaime pe Stareţ, zicând: icoana mică
Gheron Iosif - S-a înşelat Părintele Iosif Pestereanul. Cu toate
acestea Stareţul niciodată nu-i judeca, ci spunea: - Nu vom scoate
niciun cuvânt. Noi vom lua aminte să ne facem privegherea
noastră, rugăciunea noastră, iar pe ei lasă-i să spună ce vor.
Dumnezeu să-i ierte! Când Stareţul a adormit întru cuvioşie şi
sfinţenie, iar noi, fiii săi duhovniceşti, ne-am învrednicit să
dobândim obşti cu mulţi ucenici, zelotiştii au fost nevoiţi să
mărturisească: Da, într-adevăr, astfel de călugări!… Atât de mulţi
părinţi virtuoşi! Trebuie să recunoaştem că Stareţul a avut dreptate,
fiindcă nu se poate ca rădăcina să fie putredă si să scoată astfel de
roade si să se adune astfel de obşti. „După roade se cunoaşte
pomul”. Prin urmare, noi am greşit, iar Bătrânul Iosif avea
dreptate, era Sfânt.
Când ne-am alăturat celorlalţi părinţi athoniţi şi i-am lăsat pe
zelotişti, am cunoscut din experienţă puterea Harului Tainelor
săvârşite de noii calendarişti. De aceea, atunci când Stareţul ne
spunea că vede Harul umplând biserica, noi nu-l înţelegeam. Şi
aceasta până când l-am văzut şi noi. În orice caz, atunci când i-am
părăsit pe zelotişti, cu toţii am văzut Harul cu ochii cei trupeşti.
Mai târziu, când am devenit preoţi, am primit şi o altă vestire
în rugăciune cu privire la problema calendarului. Despre aceasta ne
povesteşte părintele Haralambie: „Când ne-am întors la calea
urmată de mânăstiri, încă nu pomeneam pe Patriarh. Însă atunci
când am venit la Noul Schit, a trebuit odată să liturghisesc la
Mănăstirea Sfântului Pavel si negreşit trebuia să pomenesc pe
Patriarh.”
- Ce să fac acum, Gheronda? l-am întrebat pe Stareţ. - Mergi şi
pomeneşte! Iar când te vei întoarce îmi vei spune ce-ai simţit. Cu
adevărat pot să vă spun că arareori am primit atât de mult Har în
timpul Sfintei Liturghii. Şuvoaie de lacrimi am vărsat pe toată
durata ei. Nici măcar ecfonisele nu le puteam rosti. Când m-am
întors, Stareţul mi-a spus: - Cu siguranţă că te-ai umplut de Har. -

57
Despre stilism
Da, Gheronda. Asta şi asta mi s-a întâmplat. - Vezi, fiul meu, că nu
păcătuieşti când îl pomeneşti pe Patriarh, orice ar spune sau face,
până ce nu este caterisit şi câtă vreme nu există Potir comun”
(…)”. 83
6.2 Istorisire a părintelui Cleopa
În privinţa schimbării calendarului pe stilul nou, de la
Părintele Ilie Cleopa am aflat o întâmplare din viaţa vestitului
stareţ Ioanichie, ce se dovedeşte a fi deosebit de convingătoare. Ne
povesteau părinţii că în anul 1924, când s-a îndreptat calendarul
vechi, aici, la Mânăstirea Sihăstria s-a mai ţinut calendarul vechi
aproape doi ani. Atunci a fost chemat părintele Ioanichie la
Mânăstirea Neamţ. Stareţul mânăstirii, Prea Sfinţitul Nicodim, i-a
zis părintelui Ioanichie: „De ce nu asculţi de Biserică şi de Sfântul
Sinod şi încă mai ţii după calendarul vechi care s-a îndreptat cu
aprobarea tuturor Bisericilor? Dacă nu ascultaţi veţi fi caterisiţi şi
vom închide mânăstirea voastră”.Atunci stareţul Ioanichie a zis
către Prea Sfinţitul Nicodim:“Noi ne temem să nu fie păcat dacă
ţinem pe nou. Vă rog să-mi daţi binecuvântare să ţin post patruzeci
de zile, ca să ne arate Dumnezeu cum este mai bine”. După ce i-a
dat binecuvântare, stareţul Ioanichie a venit trist la Sihăstria. La
masa de seară a zis către toţi părinţii şi fraţii:“Eu de mâine voi
intra în chilia mea şi blestemat şi neiertat să fie acela care va intra
în chilia mea până la patruzeci de zile”.
Călugării s-au întristat şi nu au zis nimic, iar unii au început să
plângă. Astfel, părintele stareţ a doua zi a încuiat uşa de la sală şi
pe cea de la chilie şi a luat cu el numai Psaltirea, o Cruce şi un
epitrahil. Părinţii mergeau la slujbele Bisericii şi apoi, cu sfatul
economului, se ducea fiecare la ascultarea lui. După ce au trecut
vreo zece zile, unul din ei a zis:“Fraţilor, părintele stareţ nu a mai
ieşit din chilie”. Se duceau la fereastra care era acoperită cu un
covor şi ziceau:“Părinte stareţ, blagosloveşte”, dar nu primeau

58
Despre stilism
niciun răspuns. După ce au trecut două săptămâni şi apoi încă una,
văzând că nu se mai aude nimic de la el, toţi au socotit că a murit
de atâta post. Nimeni însă nu îndrăznea să deschidă uşa pentru că
se temeau de blestemul pus de stareţ. Un diacon cu numele
Glichirie, care era de mic crescut în această mănăstire, a zis:“Eu
am să deschid uşa. Stareţul poate a murit, deoarece sunt trei
săptămâni şi două zile de când a intrat în chilie şi nu se mai aude
niciun semn de viaţă dinăuntru. Aducând o ţapină, s-a dus la uşa
lui şi după ce a strigat de mai multe ori, văzând că nu-i răspunde, a
zis către părinţii care se adunaseră acolo: „Blagosloviţi să deschid
uşa!“. Nimeni nu a zis: „Domnul!“, căci se temeau de blestem.
Atunci el a băgat colţul ţapinei sub uşă, săltând-o în sus şi a scos-o
din belciuge. Apoi a dat uşa la o parte şi a zis către părinţii care
erau acolo: „Blagosloviţi să deschid uşa chiliei!“. Din nou nimeni
nu a răspuns nimic. După ce a strigat de trei ori: „Părinte stareţ,
blagosloveşte să deschid uşa!“ şi a văzut că nu primeşte niciun
răspuns, a băgat ţapina dedesubt şi a scos şi a doua uşă. După ce a
dat-o la o parte au tăbărât cu toţii în chilie. Stareţul era jos cu
Psaltirea la cap şi nu se mişca deloc. Unul dintre ei a zis: „A murit
stareţul!“ şi au început toţi să plângă. Un altul, uitându-se mai
atent la el, a zis: „Nu a murit. Uite că mişcă ochii şi se uită la
noi“. Dacă au văzut că este viu, un preot a zis: „Hai să-l
împărtăşim să nu moară neîmpărtăşit!“. Deci, s-au dus la
Biserică şi au adus Prea Curatele Taine. Cu coada linguriţei un
preot i-a descleştat gura, apoi a pus în linguriţă o părticică din Prea
Curatele Taine şi puţin vin şi, deschizându-i gura mai bine, l-a
împărtăşit, citindu-i apoi rugăciunile de mulţumire care se zic după
ce ne împărtăşim.
După o săptămână s-a sculat singur şi încet, încet, sprijinit de
părinţi, a venit până la Biserică iar apoi la trapeză, aşezându-se la
locul lui din capul mesei. Cu glas stins a zis: „Dumnezeu să-l ierte
pe cel ce a deschis uşa şi a intrat la mine, căci eu nu mai aveam
putere nici să mă ridic de jos, nici să deschid uşa. Mari ispite am
avut de la draci. Într-o noapte au venit la mine patru draci cu o
tocilă şi ascuţeau nişte săbii de foc, iar unul dintre ei a zis: Hai să

59
Despre stilism
tăiem pe acest călugăr, că vrea să se facă sfânt! Venind la urechea
mea a zis: Cine ţi-a spus ţie că astăzi se mai fac sfinţi? Iar eu am
zis: Dar cine ţi-a spus ţie că nu se mai fac??? Atunci a pierit acea
nălucire, dar a rămas în chilie un fum tare înecăcios. Am mai avut
şi alte năluciri pe care nu mai am vreme a le povesti. Ştiu că până
la 10-12 zile am mai putut citi din Psaltire, iar pe urmă nu mai
vedeam literele şi am început a zice Psalmul 50 şi rugăciunea:
DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU,
MÂNTUIEŞTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL. Acum câteva zile,
într-o noapte, s-a ridicat acoperişul chiliei şi se vedeau stelele
cerului şi dintre stele au apărut trei lumini, care veneau spre mine.
Erau trei episcopi care străluceau ca soarele şi unul dintre ei a zis:
Ioanichie de ce te chinuieşti aşa? ASCULTAREA ESTE MAI
MARE DECÂT JERTFA! ...Fă ascultare de conducătorii Bisericii
şi îndreaptă calendarul. CALENDARUL NU ESTE O DOGMĂ ,
CI UN CEAS AL VREMII , CARE POATE SĂ SE
SCHIMBE , FĂRĂ SĂ ADUCĂ VREO MODIFICARE
DOGMELOR DREPTEI CREDINŢE! Şi după ce au zis aceasta,
m-au binecuvântat şi s-au depărtat până când nu s-au mai văzut“.
Apoi a zis părintele Ioanichie: „De mâine schimbaţi zăloaga la
cărţile bisericeşti, la Octoih, la Minei, la Proloage, la Apostol şi la
Evanghelie cu 13 zile înainte, aşa cum ţine toată Biserica noastră
Ortodoxă. De atunci şi Mânăstirea Sihăstria a reintrat sub
ascultarea Bisericii Ortodoxe Române. 84
6.3 Fericitul Filotei Zervakos, ucenicul Sfântului
Nectarie
,,Nu sunt de acord cu cei care ţin calendarul vechi, cu
concepţia pe care o propovăduiesc, că tainele celor ce ţin
calendarul nou sunt deşarte. Ar fi deşarte atunci şi sfinţirea
cinstitelor daruri, chemarea Duhului Sfânt şi împărtăşirea cu

60
Despre stilism
Trupul şi Sângele Domnului. Mare rătăcire şi erezie să creadă că
fără vechiul calendar nu se săvârşesc tainele. Hristos nu a învăţat
vreun calendar vechi sau nou, ci a învăţat dragostea, smerenia,
blândeţea, răbdarea, dreptatea, înfrânarea, înţelepciunea. Citeşte
Sfânta Evanghelie, izvorul adevărului, al luminii, al dreptăţii şi vei
vedea că niciunde nu se referă la calendar. Toţi Sfinţii s-au sfinţit
nu prin calendare, ci prin rugăciune, prin post, prin privegheri şi
prin celelalte rele pătimiri pe care le-au răbdat din dragoste pentru
Dumnezeu şi pentru a dobândi bunătăţile cereşti. Iar oamenii care
se mântuiesc şi se vor mântui, nu prin calendarul nou sau vechi se
vor mântui, ci prin credinţa cea caldă în Dumnezeu, prin dragoste
şi prin faptele lor cele bune. Tu deci, dacă vrei să te mântuieşti, să-
L urmezi pe Hristos şi nu pe calendarişti, căci mântuirea de la
Dumnezeu este şi nu de la calendar.
Şi dacă nu te linişteşti în privinţa calendarului, să nu te înşele
vrăjmaşul că te vei mântui dacă acum ţii calendarul cel vechi.
Hristos, atunci când i-a trimis pe ucenicii săi în lume, le-a zis:
„Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura, şi cel ce va crede şi se
va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15-16).
Domnul ne-a poruncit să ne iubim vrăjmaşii şi să ne rugăm
pentru cei ce ne fac rău, pentru cei ce ne urăsc şi ne nedreptăţesc.
Stiliştii sunt împărţiţi: pe de o parte urăsc, acuză şi hulesc ca eretici
pe ceilalţi, ignorând cuvintele Domnului, Cel care zice să avem
dragoste unii către alţii, să ne iubim vrăjmaşii şi tocmai aceştia ţin
ură, care acuză şi anatematizează, tocmai ei se autointitulează
ortodocşi autentici. Dar, de vreme ce fiecare parte o numeşte pe
cealaltă eretică, care este cu adevărat ortodoxă? De vreme ce
niciuna nu are dragoste, niciuna nu este ortodoxă şi de vreme ce nu
păzesc porunca iubirii, nici nu se vor mântui. Căci cine nu are
dragoste şi virtute, chiar de ar avea harisma de profet, de apostol şi
moarte martirică, fără dragoste nu se va mântui. Cea mai mare
cauză pentru care se întâmplă toate acestea este lipsa dragostei
între aceştia. Dacă se vor pocăi, dacă vor vorbi unii cu alţii, se vor
împăca între ei, se vor ruga cu smerenie şi în frângerea inimii unii
pentru ceilalţi, Dumnezeu va auzi rugăciunea lor şi vor reveni la

61
Despre stilism
cele dintâi. Fie ca Preamilostivul Dumnezeu, Care nu voieşte
moartea păcătoşilor, să dea pocăinţă şi întoarcere şi nu stricăciune
şi să ne mântuiască cu marea şi multa Sa milă. 85
6.4 Cuviosul Paisie Aghioritul
,,Pentru a înţelege mai bine poziţia Stareţului în problema
calendarului, vom da în continuare următoarea mărturie: Un grec
ortodox trăia în America împreuna cu familia sa de mai mulţi ani.
Avea însa o problemă serioasă El era stilist, iar femeia ş copiii lui
ţineau noul calendar. „Nu putem să facem nici măcar o singură
sărbătoare împreuna, spunea el. Ei prăznuiau Crăciunul, eu
prăznuiam pe Sfântul Spiridon. Când eu aveam Crăciunul, ei
prăznuiau pe Sfântul Ioan. Şi aceasta nu-i nimic. Lucrul cel mai
rău era să ştii că noii calendarişti sunt, aşa cum ne învăţau,
eretici şi se vor duce în iad. Oare este puţin lucru să auzi mereu
că femeia şi copiii tăi şi-au trădat credinţa, s-au dus cu Papa,
că Tainele lor nu au har şi altele? Ore întregi discutam cu soţia
mea, dar nu ajungeam la o înţelegere. Ca să spun adevărul, nu-mi
plăcea nici la stilişti. Mai ales atunci când veneau nişte episcopi şi
ne vorbeau. Nu o făceau cu dragoste şi durere pentru înşelaţii
(aşa cum îi considerau) neo-calendarişti, ci dimpotrivă aveau o
ură faţă de ei şi se bucurau atunci când spuneau că se vor duce
în iad. Erau foarte fanatici. Când se termina omilia lor, simţeam
o tulburare înlăuntrul meu, dar nici nu mă hotăram să plec de la ei.
Îmi venea să plesnesc. Cu siguranţă că aş fi păţit ceva din pricina
supărării, dacă nu l-aş fi întâlnit pe Părintele Paisie. Intr-una din
călătoriile mele in Grecia i-am spus problema mea vărului meu,
Ioan. Acela mi-a vorbit despre un oarecare stareţ Paisie. Şi astfel
am hotărât să mergem în Sfântul Munte să-l întâlnesc.
Am ajuns la
’’Panaguda’’. Stareţul ne-a tratat cu o faţă zâmbitoare şi ne-a pus
să stăm lângă el. Mă pierdusem. Se purta cu noi de parcă ne

62
Despre stilism
cunoştea de multă vreme, de parcă ar şti totul despre mine. - Cum
te descurci cu maşinile acelea in America? Au fost primele lui
cuvinte.Eu mă zăpăcisem cu totul. Am uitat să spun că serviciul
meu era la o parcare şi, fireşte, numai cu maşinile mă ocupam. -
Mă descurc bine, au fost singurele cuvinte pe care le-am putut
şopti, privindu-l ca un pierdut.- Cate biserici sunt acolo unde
locuieşti?- Patru, am răspuns şi un al doilea val de surpriză m-a
cuprins. - Pe calendarul vechi sau pe cel nou?, a fost al treilea
trăsnet care, în loc să-mi mărească buimăceala, mai degrabă m-a
familiarizat cu harisma Stareţului, m-a făcut să ’’aterizez’’, ca să
zic aşa. - Două pe vechi şi două pe nou, i-am răspuns.- Tu unde
mergi? - Eu la cea pe vechi, iar femeia mea la cea nouă. - Ascultă.
Să mergi şi tu acolo unde merge şi femeia ta. Şi se pregătea să-mi
dea explicaţii. Dar pentru mine subiectul se încheiase. Nu mai era
nevoie de explicaţii şi argumente. Ceva inexplicabil, ceva
dumnezeiesc s-a întâmplat înlăuntrul meu. Mi s-a ridicat o greutate
de pe suflet. Toate argumentele, toate ameninţările şi afurisirile
adresate celor ce ţineau calendarul nou, pe care ani de zile le
auzisem, s-au risipit. Am simţit harul lui Dumnezeu care, prin
Sfântul Său acţiona asupra mea şi mă inunda cu o pace pe care
o căutam de ani de zile. Iar starea pe care o trăiam mi se
întipărise pe faţă.
Ceea ce îmi aduc aminte este că acest lucru l-a făcut pe
Stareţ să se oprească pentru puţin. După aceea însa a continuat cu
explicaţii. Poate pentru a le spune altora sau poate să le folosesc eu
în vreme de ispită după ce va trece acea stare cerească în care mă
aflam. - Noi, aici, in Sfântul Munte, tot pe calendarul
vechi ţinem, dar este alt caz. Suntem uniţi cu Biserica, cu toate
patriarhiile, şi cu cele care îl ţin pe cel vechi. Recunoaştem
Tainele lor, iar ei pe ale noastre. Preoţii lor împreunăliturghisesc
cu preoţii noştri. În timp ce aceia, sărmanii, s-au
rupt. Cei mai mulţi dintre ei au şi evlavie şi acrivie şi nevoinţă si
râvnă pentru Dumnezeu. Numai că această râvnă a lor este fără
discernământ, ‘nu întru cunoştinţă’. Unii s-au abătut din
simplitate, alţii din neştiinţă, iar alţii din egoism. Au considerat

63
Despre stilism
cele treisprezece zile o chestiune dogmatică şi pe noi înşelaţi şi
au plecat din Biserică. Nu au comuniune nici cu Bisericile care
ţin calendarul nou, dar nici cu patriarhiile şi Bisericile care ţin
calendarul vechi, pentru că chipurile s-au spurcat din pricina
comuniunii cu cei ce ţin calendarul nou. Şi nu numai aceasta.
Puţinii care au rămas, nu ştiu în câte părţi, s-au împărţit şi se
împart mereu, anatematizându-se, afurisindu-se şi caterisinduse
între ele. Nu ştii cât m-a durut şi cât m-am rugat pentru
acest subiect. Trebuie să-i iubim şi să-i compătimim, iar nu să-i
judecăm. Şi cel mai mult să ne rugăm pentru ei ca să-i
lumineze Dumnezeu. Iar dacă se va întâmpla vreodată să ne ceară
cineva ajutor cu bună intenţie, să-l ajutăm cu vreun cuvânt’’. 86
6.5 Arhimandrit Epifanie Theodoropulos
(Cuviosului monah Nicodim din obştea
ieromonahului Efrem de la Provata, Sfântul
Munte).
,,Aşadar, părinte Nicodim, toţi cei care, înfricoşaţi de
ecumenism, au trecut la stilişti nu au făcut altceva decât să fugă
de o erezie şi să cadă în alta. Desigur, unii ca aceştia nu îşi dau
seama că au căzut în erezie, dar aceasta nu schimbă deloc
lucrurile.
Să nu crezi că sunt nedrept sau exagerat. Voi dovedi că
afirmaţia mea este absolut adevărată.
Ce este erezia, iubite părinte Nicodim? Falsificarea
Credinţei. Dar ce este falsificarea Credinţei? Încălcarea
dogmelor? Desigur, şi aceasta este falsificare a credinţei, dar nu
numai aceasta. Falsificare a credinţei este şi transformarea în
dogme de credinţă a unor lucruri care de fapt nu sunt aşa. Dacă,
de pildă cineva vrea să transforme în dogmă de credinţă, în
condiţie absolut obligatorie pentru mântuire, un lucru secundar,
chiar bun de ar fi el, atunci unul ca acesta devine automat

64
Despre stilism
eretic. Vrei un exemplu? Iată: renumiţii eustatieni. Ce au făcut
aceştia? S-au atins de dogmele Credinţei? De care? Oare de cea
a Sfintei Treimi? Oare de cea a celor două firi ale Domnului?
Oare de cea despre îngeri? Oare de cea despre diavolul? Nu. Nu
s-au atins de nicio dogmă. Dar atunci ce au făcut? Au
transformat în dogme de credinţă, în condiţii absolut necesare
pentru mântuire, lucruri secundare. Adică necăsătorirea şi
abţinerea de la consumul de carne. Biserica spunea: „Aceste
lucruri sunt bune şi sfinte şi plăcute lui Dumnezeu şi vrednice
de recomandat, dar nu sunt condiţii de mântuire, nu sunt dogme
de credinţă”. - „NU! cârteau eustatienii. Cel care nu se
depărtează de căsătorie şi de mâncarea de carne nu se va
mântui!” Ce s-a întâmplat atunci? Biserica, prin Sinodul din
Gangra, i-a proclamat pe aceştia eretici şi a rostit împotriva lor
un şir de anateme.
Bună şi sfântă este, părinte Nicodime, uniformitatea
calendaristică (care de fapt nu a existat niciodată în toată
Biserica), dar ea nu este o dogmă de credinţă, nu este o condiţie
de mântuire. „Nu!” strigă stiliştii. „Ruptura uniformităţii
calendaristice (când, oare, a cunoscut Biserica o desăvârşită
uniformitate calendaristică?) a lipsit Biserica de har, a făcut
(auzi şi te înfricoşează!) ca Tainele ei să nu fie valabile şi, prin
urmare, cei de pe stilul nou sunt lipsiţi de har, adică în afara
mântuirii”. Acest argument groaznic, frate Nicodime, constituie
o înfricoşătoare erezie şi hulă împotriva Sfântului Duh.
Transformă nenorociţii în dogme de credinţă, în condiţii de
mântuire, elemente... calendaristice.
Desigur, nimeni nu consideră un lucru bun existenţa a
două calendare în cadrul Bisericii Ortodoxe Soborniceşti.
Rău, foarte rău că s-a făcut schimbarea calendarului. Dar
de la acest punct până la punctul de a vedea calendarele ca
dogme de credinţă şi să legăm de ele validitatea Tainelor şi
dobândirea mântuirii distanţa este abisală.
Să ţină stiliştii vechiul calendar, dar să păstreze şi
împărtăşirea cu Biserica. Atunci nu va exista nicio primejdie.

65
Despre stilism
Aceştia, însă, au ajuns să se rupă de Biserică ca să nu... „piardă
harul şi mântuirea”.
Nu neg faptul că există stilişti ce nu primesc aceste hule,
dar care este câştigul de vreme ce există alţii - şi mai ales
conducerea lor - care susţin aceste poziţii eretice?” 87
6.6 Părintele Arsenie Papacioc
De exemplu stiliştii, ei cum revin la Ortodoxie? Prin mirungere?
- Arhimandrit Arsenie: Stiliştii nu.
- Dar cum? Se primesc prin pocăinţă?
- Arhimandrit Arsenie: E vorba de calendar; calendarul este o
măsurătoare.
- Deci ei vin aşa, pur şi simplu?
-Arhimandrit Arsenie: Pur şi simplu să revină, numai că ei s-au
complicat acum – ca să-i primeşti; pentru că te botează încă o dată
dacă eşti botezat, şi dacă eşti cununat te cunună încă o dată.
Botezul repetat, îţi dai seama ce mare greşeală; şi au căzut în
erezie. Nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul.
- Din cauza calendarului au dat în…
- Arhimandrit Arsenie: Păi sigur, dacă n-asculţi. Cine n-ascultă
intră în păgânătate: “şi, dacă nu te ascultă, să-ţi fie ca un păgân şi
vameş”, deci păgânătatea”. 88 (extras din “Singur ortodoxia”, p. 85-
87)
6.7 Părintele Serafim Rose
,,Părintele Serafim a consumat foarte mult timp şi
energie cu problema „super-corectitudinii”, trebuind să
transmită conştiinţa ortodoxă transmisă de la Părinţi, împotriva
multor particularităţi ale „teologiei” neo-tradiţionaliste. Nu era
nevoie numai de articole, ci şi de răspunsuri gândite cu
chibzuinţă pentru mulţi care veneau la el, întrebându-se despre

66
Despre stilism
noua atitudine care se aşezase în Biserică.’’
Aceştia (stiliştii) erau, după cum spunea Părintele Serafim,
„băieţi de colegiu care se jucau de-a ortodoxia”, încercând să
dovedească că erau mai tari ca oricine. Ei nu erau gânditori cu
simţire... şi nu-i interesa deloc ce trebuie să spună dacă nu erau
de acord cu „linia partidului”. Se pare că şi-ar fi putut folosi
mintea şi inima spre scopuri mai bune. 89
După cum am văzut, „boala corectitudinii” (şi nu întotdeauna în
formele evidente menţionate mai sus) este o mare ispită pentru
ortodocşii din aceste vremuri de pe urmă, când „iubirea
multora se răceşte”
6.8 Şerpii Maicii Domnului
Un alt argument care ne încredinţează că schimbarea
calendarului nu încalcă nicio dogmă şi este bună şi plăcută lui
Dumnezeu şi ar trebui să-i încredinţeze şi pe stilişti, este minunea
care se petrece an de an în Grecia în insula Kefalonia lângă satul
Marco Polo la o mânăstire de maici, care cu sute de ani în urmă au
fost cotropite de cei fără de lege (musulmani) şi care au vrut să le
necinstească. La acest auz maicile s-au încuiat în Biserică peste
noapte şi stăruind în rugăciune către Maica Domnului să nu fie
pângărite de nelegiuiţi le-a transformat în şerpi. Dimineaţa,
spărgând uşa Bisericii şi voind să le ia pe maici şi să le
pângărească, mirare mare, căci în Biserică erau o mulţime de şerpi
şi maicile nu. Atunci, au înţeles cei nelegiuiţi că s-a petrecut o
minune împotriva fărădelegilor lor, şi au plecat de acolo. De aceea
se numesc ,,Şerpii Maicii Domnului’’ care în fiecare an la 6 august
vin şerpii în Biserică în chip nevăzut şi neştiut de nimeni şi se
aşează pe icoana Maicii Domnului şi stau în Biserică, la slujbă,
până pe 15 august fără să vatăme pe cineva. 90

67
Despre stilism
La schimbarea calendarului s-a pus problema dacă şerpii vor mai
veni şi la ce dată: după vechiul calendar sau după noul calendar.
Astfel din anul 1925 şi până astăzi şerpi vin la 6 august după
calendarul îndreptat (stil nou) şi stau în Biserică până la 15 august
şi nimeni nu ştie de unde vin şi când vin şi unde se duc şi pe unde,
până la celălalt an la aceeaşi dată. La această minune se pun câteva
întrebări: Cine le-a dictat să vină?; Cine le-a poruncit?; Cine le
îngăduie acest lucru?- este clar că nu mai este nevoie să punem
problema pascaliei sau de mersul lunii ş.a., pentru a înţelege că
Dumnezeu pentru rugăciunile Maicii Domnului face această
minune pentru a ne încredinţa şi pe noi cei din ziua de astăzi şi
pentru a ne dori a fi înapoi în sânul Bisericii sub ascultare şi
frăţietate aşa cum am fost înainte de 1924. 91
Cap. VII ESTE STILISMUL O EREZIE?
Erezia este o doctrină sau credinţă religioasă care ia naştere în
sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate şi care
este condamnată de biserica respectivă. Cuvântul provine din
verbul eraticare, a rătăci.
Această preocupare pentru discernerea strictă a adevărului de
fals e deci specifică religiei creştine, celelalte religii neavând
dogme clare despre doctrinele diferite de propria doctrină.
În cadrul creştinismului, preocuparea pentru eliminarea
ereziilor s-a manifestat încă de la început, citim în Apocalipsă de
secta Nicolaiţilor sau de cea a Isabelei, în timpul Sfântului Ioan
evanghelistul.
Fracţiunea stilistă care se menţine în ţara noastră ca o disidenţă
faţă de Biserica Ortodoxă reprezintă o abatere de la disciplina
bisericească cu forme de vină ce se pot analiza ca atare.
Neascultarea acelora care se menţin după vechiul stil îi separă de

68
Despre stilism
Biserică, care este ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’.
Prin păcatul neascultării stiliştii se rup de Trupul lui Hristos.
Prin separaţia de unitatea Bisericii, prin răzvrătirea împotriva
autorităţii ei, stiliştii se situează în afara Bisericii, în afara harului
şi comuniunii cu ea.
Stiliştii nu dau ascultare ierarhiei, Sfântului Sinod, episcopului
eparhiot, preoţilor din parohiile respective şi, prin aceasta, ies în
afara Bisericii şi stau în afara lucrării mântuitoare. 92
Stiliştii din ţara noastră ieşind din ascultarea Sfântului Sinod al
Bisericii noastre cad sub osânda canoanelor 31, 33, 34 Apostolice,
18 al Sinodului al IV-lea ecumenic şi a altor canoane. 93
Stiliştii hulesc şi defaimă ierarhia Bisericească, pe patriarh, pe
episcopi şi preoţi, pe care îi numesc eretici, catolici, lipsiţi de har
pentru că au introdus stilul nou, calendarul îndreptat. Prin aceasta
cad sub răspunderea prevederilor cuprinse în Canoanele 12,15,105
Cartagina, 28, 74, 75 Apostolice ş.a. 94
Toate acestea amintite mai sus precum şi cele amintite în
capitolele anterioare ne arată necanonicitatea şi ruptura (schisma)
stiliştilor pe care aceştia au făcut-o în sânul Bisericii.
Faptul că sunt schismatici arată şi Ierom. Nicodim Sachelarie
în Pravila Bisericească spunând că stiliştii sunt schismatici
deoarece:
1. Se despart de Sfânta Biserică Ortodoxă, din răzvrătire -
Gangra 5,20.
2. Nu ascultă de hotărârile Sfântului Sinod; prin aceasta ei se
sinucid duhovniceşte - Gangra 6. 95
Pe lângă faptul că ei sunt schismatici, episcopii şi preoţii lor
săvârşesc erezie când botează şi cunună a doua oară pe
creştinii ce au fost o dată botezaţi în numele Prea Sfintei
Treimi, căzând astfel şi sub osânda canoanelor. Am arătat mai sus,

69
Despre stilism
în capitolul 5 la abaterile canonice ale stiliştilor cum că ei
săvârşesc Sfintele Taine a doua oară.
Vom aminti câţiva părinţi care au dat mărturie despre stilişti
cum că sunt eretici:
1. Părintele Arsenie Papacioc: ,,Botezul repetat, îţi dai
seama ce mare greşeală; şi au căzut în erezie. Nu pentru calendar,
ci pentru că repetă botezul.’’ 96
2. Arhim. Epifanie Theodoropulos: ,,toţi cei care,
înfricoşaţi de ecumenism, au trecut la stilişti, nu au făcut altceva
decât să fugă de o erezie 97 şi să cadă în alta. Desigur, unii ca
aceştia nu îşi dau seama că au căzut în erezie, dar aceasta nu
schimbă deloc lucrurile.
Bună şi sfântă este, părinte Nicodime, uniformitatea
calendaristică (care de fapt nu a existat niciodată în toată
Biserica), dar ea nu este o dogmă de credinţă, nu este o condiţie
de mântuire. „Nu!” strigă stiliştii. „Ruptura uniformităţii
calendaristice (când, oare, a cunoscut Biserica o desăvârşită
uniformitate calendaristică?) a lipsit Biserica de har, a făcut
(auzi şi te înfricoşează!) ca Tainele ei să nu fie valabile şi, prin
urmare, cei de pe stilul nou sunt lipsiţi de har, adică în afara
mântuirii”.
Acest argument groaznic, frate Nicodime, constituie o
înfricoşătoare erezie şi hulă împotriva Sfântului Duh.
Transformă nenorociţii în dogme de credinţă, în condiţii de
mântuire, elemente... calendaristice.’’ 98
Prin urmare, rămaşi în afara Bisericii şi fără călăuzirea clerului
ei legiuit şi canonic, stiliştii au alunecat repede spre erezie,
adoptând atitudini, credinţe şi practici religioase greşite. Ei sunt
nişte victime ale neştiinţei lor, speculate prin propaganda nefastă a
unor clerici şi călugări interesaţi.

CONCLUZII
70
Despre stilism
În concluzie, calendarul bisericesc îşi are rolul lui bine definit
in viaţa Bisericilor şi a creştinilor. Aceasta o arată chiar situaţia
actuală privind folosirea calendarului îndreptat sau neîndreptat, şi
implicaţiile folosirii unuia sau a altuia dintre cele două calendare
sau stiluri.
Începuturile stilismului datează chiar din 1924, îndată după
adoptarea calendarului îndreptat de către Biserica Ortodoxă
Romană (1/14 octombrie 1924), conform recomandării Conferinţei
interortodoxe de la Constantinopol din mai 1923.
Partizanii vechiului stil, stiliştii sau calendariştii, cum sunt
numiţi uneori - numeroşi mai ales în Moldova - s-au grupat în jurul
unor călugări fanatici, certaţi cu disciplina vieţii de mânăstire şi
necunoscători ai realităţilor de care a ţinut seama Biserica atunci
când a adoptat calendarul îndreptat. Aceştia, rupând-o cu Biserica,
au început să umble prin sate, îndemnând pe credincioşi la
păstrarea vechiului calendar şi la nesupunerea faţă de autoritatea
bisericeasca.
Cu timpul, li s-au alăturat şi unii nemulţumiţi de Biserică sau
ambiţioşi, doritori de câştig uşor sau de faimă personală. Aceştia
au fost folosiţi de forţe din afara Bisericii, sau de străini care aveau
alte interese decât unitatea poporului şi a Bisericii, cum au fost unii
călugări veniţi de prin mânăstirile Sfântului Munte sau din alte
părţi. Uneori, stiliştii erau încurajaţi teoretic chiar de către oameni
pretinşi luminaţi şi serioşi, care susţineau că îndreptarea
calendarului ar pricinui o perturbare în viaţa religioasă şi
sufletească a satelor noastre.
Cu tot sprijinul unor astfel de elemente, stiliştii nu au izbutit să
obţină din partea conducerii de stat recunoaşterea ca un cult
religios deosebit de Biserica Ortodoxă şi cu un statut aparte,
izbutind să-şi creeze şi o ierarhie proprie, bineînţeles necanonică şi
schismatică.

71
Despre stilism
În ţara noastră, regiunea cu cei mai mulţi adepţi stilişti a
fost de la început şi este şi azi cea din nord-vestul Moldovei, şi
anume protopopiatele Fălticeni, Târgu-Neamţ, Paşcani, Piatra-
Neamţ si Hârlău, aparţinând Arhiepiscopiei Iaşilor, unde
influenţa călugărilor din mânăstiri a fost mai puternică. 99
Bisericile apusene (catolică, protestantă şi anglicană)
întrebuinţează, toate, stilul nou, adică calendarul gregorian
(calendarul iulian îndreptat de papa Grigorie al XIII-lea în 1582)
atât pentru sărbătorile cu dată fixă cât şi pentru sărbătorile cu dată
mobilă.
Bisericile Ortodoxe prezintă însă o situaţie aparte: unele,
puţine la număr, nu şi-au îndreptat calendarul, întrebuinţând în
continuare calendarul iulian, rămas în urmă cu 13 zile, cunoscut
sub numele de stilul vechi; iar altele - majoritatea Bisericilor
Ortodoxe autocefale sau naţionale, între care şi Biserica Ortodoxă
Română - au adoptat, după 1923, calendarul îndreptat (calendarul
iulian îndreptat), dar folosesc un calendar mixt, adică: stilul nou
pentru sărbătorile cu dată fixă şi Pascalia pe stil vechi pentru
sărbătorile cu dată mobilă, adică pentru sărbătorirea Paştelui şi a
tuturor sărbătorilor legate de Paşti.
Fără să fie o problemă de doctrină, calendarul ortodox este una
dintre problemele actuale foarte importante pentru unitatea
liturgică a Bisericilor Ortodoxe şi pentru păstrarea dreptei credinţe
înseşi, căci "lipsa de unitate între Bisericile Ortodoxe locale în
privinţa sărbătoririi praznicelor cu dată fixă" în cele două stiluri -
nou şi vechi - "provoacă nedumerire în rândurile creştinilor
ortodocşi înşişi. Cu atât mai mult poate fi declarată nemulţumitoare
situaţia cu pascalia ortodoxă" căci, "cu cât mai departe va trece
vremea, cu atât mai mult se va mări divergenţa între calendarul
pascalic şi cel astronomic, aşa că la sfârşitul actualului indiction,
Paştile uneori vor coincide cu luna nouă. În acest timp, se poate
produce o abatere totală de la acele principii ale calendarului

72
Despre stilism
pascalic, principii pe care Biserica Ortodoxă le ţine ca fiind
stabilite de primul sinod ecumenic.
Sărbătorirea Paştilor de către toate Bisericile Ortodoxe la
aceeaşi dată, după Pascalia veche îşi are importanţa ei pentru
unitatea liturgică a întregii Ortodoxii. Dar nu se poate rămâne aici.
Îndreptarea calendarului iulian şi a pascaliei vechi, rămase
amândouă în urma timpului şi a ştiinţei, este mai mult decât
necesară şi de folos tuturor Bisericilor Ortodoxe, în interesul
unităţii lor, precum şi întregii unităţi creştine a Bisericii.
Fracţiunea stilistă care se menţine în ţara noastră ca o disidenţă
faţă de Biserica Ortodoxă reprezintă o abatere de la disciplina
bisericească cu forme de vină ce se pot analiza ca atare.
Neascultarea acelora ce se menţin pe vechiul stil îi separă de
Biserică, care este ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’.
Prin păcatul neascultării, stiliştii se rup de Trupul lui Hristos.
Biserica este aşezământul sfânt întemeiat de Cuvântul Cel întrupat
al lui Dumnezeu, pentru sfinţirea şi mântuirea oamenilor. Fac parte
din Biserică cei uniţi prin mărturisirea aceleiaşi credinţe, se fac
părtaşi de aceleaşi mijloace sfinţitoare şi stau sub ascultarea
aceleiaşi autorităţi. Hristos este Capul Bisericii, cum spune Sfântul
Apostol Pavel: ,,şi pe El L-a dat Cap Bisericii mai presus de
toate, care este Trupul Lui, împlinirea Celui Ce împlineşte toate
întru toţi“ (Efeseni 1:22). Biserica prelungeşte întruparea
Mântuitorului prin prezenţa continuă a lui Hristos în sânul ei, prin
lucrarea Sfântului Duh, în mădularele ei (Ioan 11:16).
Prin urmare, unitatea în Biserică, comuniunea cu ea asigură
lucrarea Sfântului Duh, harul necesar mântuirii ca realitate şi
condiţie obiectivă. Caracterul de unitate, de integrare prin
acceptare şi disciplină voită, este o condiţie de viaţă spirituală, de
har şi de mântuire. Prin separaţia de unitatea Bisericii, prin
răzvrătirea împotriva autorităţii ei, stiliştii se situează în afara
Bisericii, în afara harului şi comuniunii cu ea. Potrivit abaterilor
canonice arătate mai sus, în capitolul 5, putem vedea de ce stiliştii,
şi mai cu seamă cei din România, s-au rupt de Biserica-mamă,
devenind astfel schismatici şi pe deasupra, din cauza faptului că

73
Despre stilism
nu recunosc Sfintele noastre Taine ca fiind valabile săvârşind,
astfel, din nou Taina Sfântului Botez, a Mirungerii, a Preoţiei,
abătându-se astfel de la dogmele Bisericii, au devenit nu numai
schismatici,ci şi eretici: ,,altă temelie nu poate să pună, afară de
aceea care este pusă, care este Iisus Hristos’’ (I Corinteni 3;9).
Din cele ce am arătat mai sus putem conchide că omul a
realizat calendarul pentru nevoile sale practice, civile şi religioase
şi, ca lucrare omenească, a fost necesar şi trebuie întocmit în
forma cea mai bună, spre a-l folosi cu eficienţă, aceasta
presupunând şi îndreptarea lui când nevoia o cere. Dacă acesta
(calendarul) nu este un pas pe care-l faci, ci un drum pe care îl
străbaţi, el trebuie luat ca un drum care mereu trebuie îngrijit şi
îmbunătăţit, ca să facă cât mai bună călătoria 100 iar de reţinut
este faptul că la a doua venire, Iisus Hristos nu ne va întreba
ce calendar am ţinut, ci dacă am împlinit porunca iubirii faţă
de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
BIBLIOGRAFIE:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Tipărită sub îndrumarea şi purtarea da
grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române cu aprobarea Sfântului Sinod, Bucureşti, 2008
2. Argatu, Pr. Ştefan, Stiliştii în România, Ed. Mila Creştină, Fălticeni,
2009
3. Branişte, Pr. Prof. Dr. Ene; Niţoiu, Arhim Prof. Cenadie, Pr. Prof.
Ghe. Neda, Liturgica Teoretică, Manual pentru Seminariile
Teologice, Ed. I.B.M.B.O.R. Bucureşti, 2002
4. Idem, Liturgica generală, Ed. Partener, Galaţi, 2008
5. Chiricescu, Prof. Univ. Dr. Constantin,Calendarul nostru nu este
schimbat, ci îndreptat, Ed. Tipografiile Române, Bucureşti, 1925
6. Christensen, Damascene, Viaţa şi opera Părintelui Serafim Rose,
Trad. din limba engleză de Graţia Lungu Constantineanu, Ed.
Apologeticum, 2005
7. David, P. I, Manual de sectologie, Ed. Sfintei Arhiepiscopii a
Tomisului, Constanţa, 1998

74
Despre stilism
8. Druche, Ionuţ, Viaţa şi activitatea Părintelui Nicolae Cănănău, Ed.
Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2010
9. Filotheitul, Arhim. Efrem, Stareţul meu Iosif Isihastul, Ed.
Evanghelismos, Bucureşti, 2010
10. Floca, Arhidiacon Prof. Dr. N. Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe,
Ed. Polisib S. A., Sibiu, 1993
11. Gouvalis, Arhim. Daniil, Minunea credinţei, Trad. Din limba greacă
din anul 1985 de Prof. Elisabeta Cristea, Ed. Bunavestire, Bacău
12. Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, Trad. Din
limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Ed. Evanghelismos,
Bucureşti, 2005
13. Ilie, Arhim. Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă, Ed. Mânăstirea
Sihăstria, Vânători, 2007
14. Idem, Urcuş spre Înviere, Ed. Trinitas, Iaşi, 1992
15. Ne vorbeşte părintele Filothei Zervakos, Trad. de Cristian Spătărelu,
Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2007
16. Norocel, Episcop Epifanie, În slujba credinţei străbune şi a înţelegerii
între oameni, Ed. Episcopiei Buzăului, Buzău, 1987
17. Papacioc, Arhimandrit Arsenie, Singur Ortodoxia, Ed. Tipografiei
DOCUPRINT, Constanţa, 2005
18. Popescu, M. Teodor, Problema stabilirii datei Paştilor, în Revista
Ortodoxia, Nr. 7-9, 1964
19. Sachelarie, Ierom. Nicodim, Pravila Bisericească, Ed. Seminarului
Monahal Cernica, Ilfov, 1940
20. Safta, Pr. Prof. Gheorghe, Îndrumător liturgic, Ed. Gimnasium
21. Târâlă, Arhim. Zosima; Popescu, Ic. Stavr. Haralambie, Pidalionul
sau Cârma Bisericii, Ed. Institutului de arte grafice ,,Speranţa’’,
Bucureşti, 1933
22. Theodoropulos, Arhimandrit Epifanie, Cele două extreme:
ecumenismul şi stilismul, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2006
23. www.mitropoliaslătioara.ro/stiri
24. http://www.tezaurul-ortodox.com/index.php?showtopic=607#
Cuprins:
INTRODUCERE....................................................................1
CAP.I:CÂTEVA NOŢIUNI DESPRE CALENDAR ........ ...3
1.1 Din istoria calendarului ...............................................5

75
Despre stilism
1.2 De ce în letopiseţe şi în pisanii timpul este notat în
două feluri? ........................................................................6
1.3 Originea calendarului creştin şi structura lui. ............ 7
1.4 Defectul originar al calendarului iulian......................8
1.4.1 Îndreptarea calendarului în Apus...................................8
1.4.2 Îndreptarea calendarului în Răsărit..............................10
CAP. II: DECE NU CORESPUNDE DATA SERBĂRII
PAŞTELUI ÎN RĂSĂRIT CU CEA DIN APUS..................15
CAP. III: STILISMUL ÎN ROMÂNIA.................................17
CAP. IV: CE SUSŢIN STILIŞTII?.......................................26
CAP. V: ABATERI CANONICE ALE STILIŞTILOR.......39
CAP. VI: MĂRTURII ALE MARILOR PĂRINŢI DESPRE
CALENDAR.........................................................................51
6.1 Stareţul Efrem Katunakiotul şi Gheron Iosif..................51
6.2 Istorisire a Părintelui Cleopa..........................................58
6.3 Fericitul Filothei Yervakos, ucenicul Sfântului
Nectarie…………………………………………………….60
6.4 Cuviosul Paisie Aghioritul.............................................61
6.5 Arhimandritul Epifanie Theodoropulos.........................63
6.6 Părintele Arsenie Papacioc.............................................65
6.7 Părintele Serafim Rose...................................................65
6.8 Şerpii Maicii Domnului.................................................66
CAP. VII: ESTE STILISMUL O EREZIE?.........................67
CONCLUZII.........................................................................70
BIBLIOGRAFIE...................................................................74
CUPRINS..............................................................................76