2010 Mai Luminatorul.. - Roboam

REVISTA ASOCIAŢIEI BISERICILOR BAPTISTE ROMÂNE DIN SUA ŞI CANADA 

Anul 98 :: MAI 2010 :: www.romanianbaptists.org

CUPRINS 

5 

14 

Predică 

adventiștii o altă 

Evanghelie? 

Forgiveness & 

Restoration 

Cum stai cu 

spiritualitatea? 

10 

16 

Hope again: when 

life hurts and 

dreams fade 

Încearcă și tu 

Prezentare 

carte: Cele patru 

anotimpuri ale 

căsniciei 

NU UITAŢI SĂ VĂ ABONAŢI LA „LUMINĂTORUL” ! 

11 

18 

22 23 24 

Preţul unei reviste este de $2.50 ($30 pe an). 

Încurajăm abonarea „în bulk” pe biserici. 

Abonamentele se fac la Cornel Ciba 

2624 Chalet Pl, Chino Hills, CA 91709 

Tel: (909)248-1024 | E-mail: cornel.ciba@gmail.com 

Contribuţiile pentru fondul de misiune se fac la Ion Cotârlă 

3015 W. Kilburn Rd., Rochester Hills, MI 48306 

ioncotarla@gmail.com 

Gravitatea răzvrătirii 

împotriva autorităţii 

lui Dumnezeu 

West Coast Mission 

Conference 

ŞTIRI 

Asociaţia nu sunt „ei”, nici „noi şi ei”, ci 

„eu şi cu tine” 

Revista Asociaţiei Bisericilor Baptiste Române 

din USA şi Canada. 

48 biserici - 5.500 membri 

Preşedinte: 

Daniel Brânzei (714)670-7772 

danbranz@sbcglobal.net 

Secretar General: 

George Dancea (847)774-6199 

gdancea@comcast.net 

Vicepreşedinte Vest: 

Nelu Cintean 

Cinteanu@aol.com 

Vicepreşedinte Est: 

Teofil Cocean (770)640-7460 

tcocian@hotmail.com 

Vicepreşedinte Canada: 

Ionel Păsui (519)743-4736 

Secretar Vest: 

Eusebiu Rusu 

erusu50@yahoo.com 

Secretar Est: 

Simion Plăcintă 

placintasimion@yahoo.com 

Președinte Comisia Pastorală: 

Dan Paul 

dlpaul2002@hotmail.com 

Membru Comisia Pastorală: 

Cornel Drăgoi 

Octavian Doboș 

Președinte Comisia de Misiune: 

Viorel Clintoc 

vclintoc@hotmail.com 

Membru Comisia de Misiune: 

Nelu Pășcuţ 

Radu Știr 

Matei Isudor 

Președinte Comisia Școlilor Duminicale: 

Florin Filip 

erbcvancouver@yahoo.com 

Membru Comisia Școlilor Duminicale: 

Aurel Mateescu 

George Bisorca 

Arhivar, Comisia de rezoluţii: 

Nelu Ciorbă 

Casier Misiune: 

Ion Cotârlă (248)373-7324 

ioncotarla@gmail.com 

Casier administrativ: 

Moise Filipescu (818)240-6368 

Cornel Ciba 

Design: 

Marius Şerban 

mario.print@gmail.com 

Tipar şi expediere: 

Teofil Cocean - Atlanta

DE LA PREŞEDINTE 

ECLESIASTUL - CHEMAREA ETERNITĂȚII 

Viaţa este o simfonie 

care trebuie cântată 

după ritmul și melodia 

celui care a compus-o! 

Eclesiastul nu 

este un fatalist, dar 

observă că există o 

rânduială de deasupra puterilor omenești. 

Ea se manifestă în alternanţa plăcut 

- neplăcut, din care trebuie să gustăm 

fiecare și este încununată cu presimţirea 

eternităţii, „gândul veșniciei“ așezat 

în inima noastră de însuși Dumnezeu. 

Existenţa acestui „gând al veșniciei“ în 

inima fiecărui om are câteva consecinţe 

aparent contradictorii. 

În primul rând, faptul că „Dumnezeu 

a pus în inima lor (a oamenilor) gândul 

veșniciei“ a dus la universalitatea fenomenului 

religios. Etnologii pot confirma 

că nu s-a descoperit încă nicăieri un 

popor sau grup social care să nu aibă o 

formă oarecare de închinare religioasă. 

Psihiatrul și filosoful elveţian Carl Gustav 

Yung (1875-1961) a devenit celebru 

când a lansat teza existenţei unor „tipare 

originare“ în psihicul uman. De exemplu, 

fiecare om are înscris în structura lui 

mentală un tipar al vorbirii. El se poate 

umple cu diferite variante ale limbajului, 

dar este unul și același la toţi oamenii 

de pe faţa pământului. Existenţa acestui 

tipar unic face posibilă „traducerea“ 

dintr-o limbă într-alta. Structurile lim- 

bajului sunt identice, numai termenii 

sunt diferiţi. Între tiparele enumerate 

de Carl Gustav Yung este și „tiparul religios“. 

Omul nu poate „funcţiona“ fără 

religie. „Dacă Dumnezeu n-ar exista, ar 

trebui să-L inventăm“, a spus un filosof 

francez confirmând și el observaţia foarte 

pătrunzătoare făcută de Solomon. Comunismul 

ateu sau umanismul nu sunt 

forme nereligioase, ci pervertiri ale sentimentului 

religios în care oamenii „au 

schimbat slava Dumnezeului nemuritor 

... S-au fălit că sunt înţelepţi și au înebunit 

.... căci au schimbat în minciună adevărul 

lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat 

făpturii în locul Făcătorului, care 

este binecuvântat în veci!“ (merită citit 

întreg pasajul din Romani 1:18-25). 

Gabriel Tudor a răspândit prin presa 

din România vestea că: „Oamenii sunt 

programaţi să creadă în Dumnezeu!“ 

(Wednesday, 05 December 2007). Iată 

câteva extrase din acest articol: 

“Chiar dacă multora n-o să le vină a 

crede, fraza din titlu nu aparţine vreunui 

teolog, ci unor oameni de știinţă sceptici 

prin însăși natura profesiei lor. O 

echipă de neurologi de la Universitatea 

Laurentian, din Sudbury, Ontario, Canada, 

a ajuns la această concluzie după 

ce a studiat, vreme de câţiva ani, 120 de 

practicanţi ai unor tehnici de meditaţie 

orientală. 

Ei au descoperit că în timpul meditaţiei, 

în creier se activează zone nefolosite 

în mod obișnuit și a căror justificare nu 

poate fi prin procesul evoluţiei. În același 

timp, savanţii canadieni au studiat 

și modul în care bolile psihice de tipul 

epilepsiei, sau ingerarea de droguri halucinogene, 

pot produce „viziuni“ asemănătoare 

cu cele de natură religioasă, 

stări de decorporalizare sau alte trăiri 

mistice. O a treia categorie de experienţe 

a vizat așezarea, pe capul subiecţilor, 

a unor „coifuri“ de metal, supuse unui 

câmp electro-magnetic, cu ajutorul cărora, 

s-a observat, se produceau experienţe 

„spirituale“ în creierul celor supuși 

experimentelor. 

Cercetătorii au ajuns la concluzia că 

există o misterioasă chimie cerebrală: 

„Am reușit să observăm pentru prima 

dată în istorie ce se petrece în creier în 

timpul așa-numitelor „viziuni supranaturale“ 

și probabil că tehnologia viitorului 

ne va permite, într-o zi, nu numai 

simpla observare, ci și reproducerea 

unor astfel de viziuni, graţie cărora subiecţii 

să trăiască starea de Nirvana, aidoma 

marilor iniţiaţi în tehnicile yoga“, 

spune dr. Michael Persinger, titularul 

catedrei de neurologie a Universitaţii 

Laurentian. 

„Persinger crede că sentimentul de „comuniune 

cu Universul“, resimţit de practicanţii 

metodelor de meditaţie orientală 

se datorează scăderii activităţii cerebrale 

în lobul parietal al creierului, în timpul 

stărilor de profundă relaxare mentală, în 

vreme ce, pentru starea de „iubire necondiţionată“, 

trăită de unii din subiecţii care 

au trecut prin experienţe de moarte clinică, 

responsabile sunt schimbările produse 

în lobul frontal.“ 

„Iniţial, liderii religioși au ofensaţi de 

afirmaţiile cercetătorului, care părea 

că dă apă la moară materialiștilor, prezentând 

spiritualitatea drept rezultatul 

unor simple procese chimice.“ 

„Din punct de vedere neurologic, se 

poate explica de ce persoanele care au 

avut experienţe religioase au devenit 

mult mai credincioase după aceea. Motivul 

îl constituie activarea, în situaţii-limită, 

a anumitor zone din lobul temporal, 

responsabile de trăirile cu semnificaţie 

personală. În cursul cercetărilor noastre, 

am observat un lucru straniu, și 

anume acela că, creierul uman este 

LUMINĂTORUL :: MAI 2010 3

parcă „programat“ pentru a 

avea experienţe religioase. 

Cu alte cuvinte, creierul este predispus 

la credinţa în supranatural, și de aceea, 

atât de mulţi oameni cred în Dumnezeu“, 

precizează dr Persinger. Declaraţiile sale 

au fost de natură să ofenseze mulţi lideri 

religioși, nu numai creștini, din Canada, 

astfel că neurologul s-a grăbit să declare 

nu numai că este el însuși un om religios, 

dar a afirmat că nici prin gând nu i-ar fi 

trecut să dea de înţeles că Dumnezeu ar 

fi o „creaţie“ a creierul uman!“ 

„Am vrut mai curând să demonstrez 

că Dumnezeu există și, pe lângă faptul 

că a creat Universul, El a instalat în organismul 

uman o mașinărie aproape perfectă 

– creierul, dându-i posibilitatea să 

fie conectat la experienţele mistice, iar 

aceasta este o șansă data tuturor celor 

ce doresc o mai înaltă spiritualizare, de 

a-l descoperi mai ușor pe Creator!“ 

Cercetările din Canada au confirmat 

ceea ce au trebuit să recunoască până 

și cei mai înfocaţi adepţi ai evoluţiei: 

„Omul este un animal religios!“, iar creierul 

și întreaga structură a trupului material 

este un suport adecvat pentru trăirile 

spirituale ale sufletului. Viaţa este 

mai mult decât „să mâncăm și să bem 

că mâine vom muri“! Dincolo de funcţionalitatea 

proceselor materiale din organism, 

la nivelul sufletului fiinţa umană 

este definită în Biblie drept un un „vas“ 

destinat să găzduiască conţinut divin: 

Comoara aceasta o purtăm în niște 

vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită 

să fie de la Dumnezeu și 

nu de la noi. (2 Corinteni 4:7) 

Omul este un „container“ care așteaptă 

să fie umplut cu ceva de natură spirituală. 

Nu tot ce este spiritual este însă 

și dumnezeiesc, așa că mulţi oameni, în 

căutarea specifică religiilor păgâne sau 

prin practicile halucinogene ale drogurilor 

care deschid „porţile sufletului“, 

ajung să fie stăpâniţi de entităţi spirituale 

reale, dar opuse lumii neprihănite a lui 

Dumnezeu. Biblia îi numește pe aceşti 

oameni „demonizaţi“. Cu alte cuvinte, 

Dumnezeu a făcut fiinţa umană asemenea 

unui aparat de radio cu posibilităţi 

de emisie și recepţie. Depinde însă de el 

să caute și să găsească frecvenţa corectă. 

Altfel riscă să prindă ... „posturi străine“. 

„Secolul XXI va fi un secol religios sau 

nu va fi de loc“ a spus un alt filosof, care 

a observat că alienarea sentimentului 

religios sau suprimarea lui naște crize 

4 RBA :: WWW.ROMANIANBAPTIST.ORG 

majore în care omenirea are tendinţe violente 

spre sinucidere. 

De fapt, aceasta este o altă consecinţă 

a prezenţei „gândului veșniciei“ în inima 

fiecărui om. Solomon își completează 

observaţia spunând: „măcar că omul nu 

poate cuprinde, de la început până la 

sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu“. 

Presimţirea veșniciei și neputinţa de a 

o înţelege în contextul vieţii actuale i-a 

dus pe mulţi la sinucidere. Una din cele 

mai triste fraze pe care am citit-o vreodată 

a fost aceasta: „A murit strivit de 

roţile mecanismului unei lumi pe care 

n-o mai putea înţelege“. Sinuciderea este 

adeseori cel mai violent strigăt după 

ajutor. Persoana în cauză refuză să mai 

fie complice unei existenţe cu aspect de 

„farsă“. Între ordinea pe care o dorește 

lăuntrul ei și „dezordinea haotică“ din 

jurul ei se naște o tensiune insuportabilă. 

Ecouri ale acestei tensiuni sunt notate 

de Solomon, așa cum vom vedea, în 

Eclesiastul 4:1-3. 

Mi-am petrecut tinereţea fascinat de 

scrierile lui Jack London și Ernest Hemingway. 

Puternici și pasionaţi, acești 

oameni au creat personaje prin care șiau 

mărturisit în public propriile lupte lăuntrice. 

Marin Eden din cartea cu același 

nume este alter ego-ul lui Jack London. 

Prin evoluţia personajului, autorul își 

autoanalizează fiinţa și își anunţă felul 

în care are de gând să-și termine viaţa: 

prin sinucidere. Tot prin sinucidere a 

sfârșit-o și Hemingway. Belșugul unei 

vieţi lipsite de sens nu le-a fost suficient. 

Ca și eroii cărţilor lor, acești doi autori 

au refuzat să continue să trăiască într-un 

compromis cu realitatea. Profunda sete 

de semnificaţie din inima lor nu s-a putut 

împăca cu lipsa de sens a lumii înconjurătoare. 

Victime ale unui univers lipsit 

de cer și exponenţi ai unei culturi lipsite 

de cult, cei doi autori americani m-au 

împins, chiar dacă nu acesta le-a fost 

scopul, spre căutarea lui Dumnezeu. Ne 

aflăm, cum spunea marele poet Milton 

„în căutarea paradisului pierdut“. Această 

năzuinţă nu poate fi explicată prin 

simplul și simplistul proces al evoluţiei, 

propus de Darwin. Niciun animal nu este 

agitat și nemulţumit când nevoile lui 

materiale îi sunt satisfăcute. Uitaţi-vă la 

câinele de casă care picotește mulţumit 

după ce a terminat ce i-a fost pus în farfurie 

sau la porcul care s-a culcat pe o 

rână după ce a mâncat porţia din troa- 

că. Amândoi sunt pe deplin satisfăcuţi 

și liniștiţi. Daţi-i însă unui om suficient 

de mâncare și ...asta nu-i va fi îndeajuns. 

El va simţi înăuntrul fiinţei sale dorinţa 

după „altceva“, intuind că viaţa poate și 

trebuie să-i pună la dispoziţie ceva mai 

mult. (Vezi poezia „Într-o gulie“ din anexele 

de la sfârșitul cărţii) 

„Gândul veșniciei“ despre care 

amintește Koheletul l-a făcut pe Augustin 

să exclame: „Ne-ai făcut pentru Tine, 

Dumnezeule, și inimile noastre sunt 

neliniștite până nu-și vor găsi liniștea 

în Tine“. Omul este o fiinţă transcendentală, 

el este altfel decât animalele. Omul 

caută „Faţa lui Dumnezeu“. C. S. Lewis a 

spus atât de frumos: „Tatăl nostru care 

este în cer ne-a pregătit pe drumul către 

El multe confortabile , dar este 

foarte atent să nu-l confundăm pe niciunul 

dintre ele cu adevărata noastră casă“. 

Cartea Eclesiastului este un răspuns 

dat chemării veșniciei, iar faptul că 

„omul nu poate cuprinde, de la început 

până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o 

Dumnezeu“ nu poate și nici nu trebuie 

să nege existenţa. 

Dumnezeu are un plan care cuprinde 

toţi oamenii din lume, toate evenimentele 

din viaţa lor și asta în fiecare secundă 

a existenţei lor! Solomon crede că a găsit 

formula magică prin care poate explica 

„dezordinea“ din lume, instaurarea unei 

ordini divine pe care omul n-o poate pricepe, 

dar căreia el trebuie să i se supună: 

Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire 

pentru ei decât să se bucure și să 

trăiască bine în viaţa lor; dar și faptul 

că un om mănâncă și bea și duce un trai 

bun în mijlocul întregii lui munci, este 

un dar de la Dumnezeu. Am ajuns la cunoștinţa 

că tot ce face Dumnezeu dăinuiește 

în veci, și la ceea ce face El nu mai 

este nimic de adăugat și nimic de scăzut, 

și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea 

să se teamă de El. Ce este, a mai fost, și 

ce va fi, a mai fost; și Dumnezeu aduce 

iarăși înapoi ce a trecut. (Eclesiastul 

3:12-15). 

(Extras din “Eclesiastul - Chemarea 

Eternităţii”, Daniel Brânzei) 

Daniel Brânzei

PREDICĂ ADVENTIȘTII 

O ALTĂ EVANGHELIE? 

de Dale Ratzlaff 

xistă două extreme 

pe care Biserica trebuie 

să le confrunte 

în mod continuu, oricare 

dintre ele pot fi 

dovedite a fi fatale 

acesteia. La fel cum 

este în timp ce conduci mașina pe șosea 

formezi un număr de telefon la celular 

și dintr-o dată îţi pierzi concentraţia 

și apoi te trezești că ai virat în afara 

drumului. Eu aproape că am lovit curba 

mai alaltăieri făcând același lucru. 

Prima extremă este atunci când bisericile 

încep să se critice între ele. Nu există 

biserică perfectă și trebuie să ne amintim 

de rugăciunea Domnului Isus pentru 

unitate ca toate să fie una. Dacă ar fi fost 

vreo biserică perfectă, cred că nu ar fi 

fost perfectă dacă ne alăturam noi la ea. 

Astfel că a face argumente despre stilurile 

de închinare, muzică, cât de des se 

serbează Cina Domnului, sau cum o să 

decurgă evenimentele zilei anterioare 

sunt lucruri pe care le consider că rănesc 

biserica în calitate de întreg. 

Cealaltă extremă în care au căzut mulţi 

creștini este că noi ne vedem doar de 

afacerile noastre. Nu ne pasă deloc de 

ceea ce învaţă biserica. În cele din urmă, 

cine suntem de fapt noi ca să judecăm? 

Slujba noastră este să predicăm adevărul 

și să nu ne îngrijorăm de alţii. Corect? 

Această atitudine de neimplicare face 

loc învăţătorilor falși pentru a-i trage pe 

mii, da, milioane în organizaţii cultice și 

extra-cultice, care compromit evanghelia 

care a fost odată pentru totdeauna 

dată sfinţilor. 

Prin urmare, pe de-o parte, trebuie 

să fim atenţi să nu condamnăm alte 

biserici care au un stil de închinare diferite 

și diferenţe în cadrul crezurilor 

periferice ci, pe de altă parte, Scriptura 

este clară referitoare la faptul că noi 

trebuie să confruntăm falșii învăţători 

care compromit fundamentul de bază al 

Creștinismului – evanghelia lui Hristos. 

Problema din Galatia 

Mi s-a cerut să împărtășesc cu dumneavoastră 

ceea ce eu consider a fi cea mai 

importantă, sau cel puţin una din importantele, 

probleme cu biserica Adventistă 

de Ziua a Şaptea. Adventiștii ţin multe 

valori și practici. Accentul lor pe sănătate, 

educaţie, misiune, evanghelism, 

comunitate și dăruire sunt de lăudat. Totuși, 

cred că adventiștii au anumite doctrine 

false la care ţin și că în inima Adventismului 

istoric există un compromis 

al evangheliei, ceea ce este foarte similar 

cu ceea ce era promovat bisericilor din 

Galatia din timpul lui Pavel. 

Epistola către Galateni a fost scrisă 

aproximativ în anul 50 d. Hr. și mulţi 

scolastici cred că aceasta este prima 

scrisoare pe care Pavel a scris-o tinerelor 

biserici dintre neamuri. Motivul 

pentru care s-a scris galatenilor era una 

dintre primele probleme cu care biserica 

Creștină avea să se confrunte. Ce 

relaţie trebuie să existe între legile vechiului 

legământ și Creștinism? Această 

problemă continuă să fie o chestiune 

presantă în cadrul bisericii de astăzi. 

Magnitudinea problemei 

din Galatia 

Dacă se face o comparaţie între cartea 

Galateni și alte cărţi ale lui Pavel, se poate 

evidenţia faptul că Pavel a considerat 

că problema galatiană avea o magnitudine 

mai mare decât orice altă problemă 

pe care a adresat-o în oricare dintre scrisorile 

lui.

Mai întâi, observăm că nu 

există cuvinte de afecţiune. 

Dacă compară cineva, de 

exemplu, scrisoare lui Pavel către corinteni 

se poate descoperi că el se adresează 

corintenilor ca „sfinţiţi în Hristos, 

chemaţi să fie sfinţi” (1 Corinteni 1:2). 

Pavel continuă prin a-i lăuda, „în El aţi 

fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu 

orice vorbire și cu orice cunoștinţă” 

(1 Corinteni 1:5). „Nu duceţi lipsă de 

nici un fel de dar, în așteptarea arătării 

Domnului nostru Isus Hristos. El vă va 

întări până la sfârșit, în așa fel ca să fiţi 

fără vină în ziua venirii Domnului nostru 

Isus Hristos” (1 Corinteni 1:7, 8). Cu 

toate acestea știm că biserica din Corint 

nu era prea „sfântă” în comportamentul 

ei. Existau partide, cu certuri și gelozii 

(1 Corinteni 4). Exista „curvie și încă o 

curvie de acelea, care nici chiar la păgâni 

nu se pomenesc, până acolo că unul din 

voi trăiește cu nevasta tatălui său” (1 Corinteni 

5) [traducerea Cornilescu, n. tr.]. 

Corinteni se judecau unul pe altul la tribunal 

(1 Corinteni 6). Exista învăţătură 

falsă despre căsătorie (1 Corinteni 6) și 

lista poate continua. Cu toate acestea Pavel 

i-a putut numi „sfinţi în Isus Hristos”! 

De ce? Pentru că problema corintenilor 

era una legată de comportamentul cuiva, 

nematuritate și înţelegerea greșită iar 

nu un compromis mușamalizat al evangheliei. 

Atunci când scrie galatenilor, totuși, 

nu există cuvinte de asigurare sau 

de afecţiune. Nu există nici o menţiune 

de „sfinţi” în cartea Galateni. Există cuvinte 

de afecţiune în toate celelalte scrisori 

ale lui Pavel, dar 

Limba greacă 

evidenţiază 

foarte clar 

faptul că 

„evanghelia” 

pe care o 

promovau 

falşii 

învăţători 

galateni era 

o evanghelie 

total diferită 

de adevărata 

Evanghelie a 

lui Hristos. 

nu și aici. De ce? Datorită 

magnitudinii problemei! 

Putem în mod 

drept conclude faptul 

că pentru Pavel problema 

din Galatia era mult 

mai rea decât situaţia 

din Corint. 

Pavel ajunge direct la 

punctul său și le spune 

galatenilor că ei învăţau 

o evanghelie falsă. 

„Mă mir că treceţi 

așa de repede de la Cel 

ce v-a chemat prin harul 

lui Hristos, la o altă 

Evanghelie. Nu doar că 

este o altă Evanghelie; 

dar Sunt unii oameni 

care vă tulbură, și vo- 


iesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos”. 

(Galateni 1: 6,7) 

Limba greacă evidenţiază 

foarte clar faptul că „evanghelia” pe care 

o promovau falșii învăţători galateni era 

o evanghelie total diferită de adevărata 

evanghelie a lui Hristos. Pavel merge 

mai departe în cel mai puternic limbaj 

pentru a condamna pe oricine care ar 

învăţa această falsă evanghelie. 

Dar chiar dacă noi înșine sau un înger 

din cer ar veni să vă propovăduiască o 

Evanghelie, deosebită de aceea pe care 

v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! 

Cum am mai spus, o spun și acum: dacă 

vă propovăduiește cineva o Evanghelie, 

deosebită de aceea pe care aţi primit-o, 

să fie anatema! (Galateni 1:8, 9) 

Pavel, de ce un astfel de limbaj puternic 

și condamnator? De ce? Datorită 


Următorul lucru ce trebuie luat în 

considerare este confruntarea publică 

cu Petru din Galateni 2:11-14. Ne-am 

aștepta ca Pavel să-l trateze pe Petru cu 

mai multă atenţie decât să-l condamne 

în faţa adunării. În plus, nu era oare Petru 

cel care era capul echipei care a umblat 

și a vorbit cu Hristos? Oare nu a fost 

Petru cel care a fost folosit într-un mod 

așa de măreţ în ziua Cincizecimii, când 

3.000 de oameni au fost convertiţi? Oare 

nu către Petru a fost direcţionat Corneliu 

de către îngerul lui Dumnezeu atunci 

când neamurile au primit darul Duhului 

Sfânt? De ce nu l-a luat Pavel pe Petru 

aparte și să-l mustre în particular? De 

ce? Datorită magnitudinii problemei! 

Notaţi care sunt cuvintele folosite de 

Pavel pentru a descrie pe acești falși învăţători. 

O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat, 

pe voi, înaintea ochilor cărora a 

fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? 

(Galateni 3:1) 

Aici Pavel îi numește „ridicoli” și 

„fermecaţi”. Acesta este într-adevăr un 

limbaj pasionant. El a făcut-o pentru a-i 

șoca faţă de seriozitatea acţiunilor lor. 

Astăzi, am putea spune ceva de acest 

gen, „Voi idioţilor prostiţi, de ce aţi lăsat 

ca simpla evanghelie a harului prin credinţa 

în Hristos pentru o falsă evanghelie? 

Nătângilor!” De ce a folosit Pavel un 

astfel de limbaj pasionant? De ce? Datorită 

magnitudinii problemei. 

Pavel merge chiar mai departe. Erezia 

din Galatia, spune Pavel, i-a făcut să fie 

„despărţiţi de Hristos” și că „au căzut din 

har” (Galateni 5:1-4). O! Pavel, de ce ești 

așa de condamnator? De ce? Datorită 


Apoi, de parcă cititorii săi nu ar fi simţit 

încă întreaga enormitate a problemei, 

Pavel atinge culmea. 

Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! 


Începem să vedem magnitudinea 

problemei din Galatia. Aceasta a făcut 

apel la cea mai puternică dintre confruntările 

lui Pavel. Motivul pentru care 

problema din Galatia se contura așa de 

mult în mintea lui Pavel a fost faptul că 

învăţătorii falși promovau o evanghelie 

falsă care a subminat temelia de bază pe 

care stă Creștinismul. 

Natura problemei 

din Galatia 

Care a fost această pervertire a evangheliei? 

În cadrul bisericii Adventiste există 

o grămadă de controversă referitor la 

care a fost problema din Galatia. Unii au 

încercat să limiteze afirmaţiile despre 

lege din Galateni în favoare așa numitei 

„legi ceremoniale” excluzând astfel așa 

zisa „lege morală” a celor Zece Porunci. 

Făcând aceasta ei pot ţine Sabatul de 

ziua a șaptea datorită problemei din Galatia. 

Unii au încercat să spună că problema 

din Galatia era de natura unei erezii 

gnostice. Personal, sunt convins, dincolo 

de orice umbră de îndoială, că cei din 

Galatia amestecau credinţa cu faptele. Ei 

își puneau atât credinţa în Hristos și ascultarea 

de lege ca temelie a mântuirii. 

Ei spuneau că pentru a fi mântuit cineva 

trebuie să aibă credinţă în Hristos, 

da, dar trebuie să ţină și legea. Şi așa au 

mers cu un pas înainte și promovau ritualurile 

vechiului legământ drept semn 

că cineva era ascultător de lege. Următoarele 

texte ne duc la această concluzie. 

Neprihănirea Noului Legământ nu 

vine prin lege (Galateni 2:21); aceasta 

este învăţătura consistentă a lui Pavel. 

În Filipeni 3:8,9 citim următoarele: „Mai 

mult decât atât Ba încă, și acum privesc

toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de 

preţul nespus de mare al cunoașterii lui 

Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am 

pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca 

să câștig pe Hristos, și să fiu găsit în El, nu 

având o neprihănire a mea, pe care mi-o 

dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa 

în Hristos, neprihănirea, pe care o 

dă Dumnezeu, prin credinţă.” 

Neprihănirea Vechiului Legământ, totuși, 

este bazată pe ascultarea de lege. 

Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă 

vom împlini cu scumpătate toate aceste 

porunci înaintea Domnului, Dumnezeului 

nostru, cum ne-a poruncit El (Deuteronom 

6:25) [Versiunea Cornilescu folosește 

cuvântul „îndurarea”, iar versiunea 

din limba engleză este folosit cuvântul 

„neprihănire”, n. tr.] 

Pavel îi întreabă pe Galateni, 

„Iată numai ce voiesc să știu de la voi: 

prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, 

ori prin auzirea credinţei?” (Galateni 

3:2) 

Apoi El spune: 

„Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele 

Legii, sunt sub blestem; pentru că este 

scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește 

în toate lucrurile scrise în cartea 

Legii, ca să le facă”… Însă Legea nu se întemeiază 

pe credinţă; ci ea zice: „Cine va 

face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 

3:10, 12). 

Pavel afirmă foarte clar că dominaţia 

legii a fost de la Moise la Hristos. El afirmă 

aceasta de câteva ori în feluri diferite. 

1. Legea a apărut la 430 de 

ani după Avraam (Galateni 3:17). 

2. El spune că legea a fost „adăugată” 

până când avea să vină sămânţa 

(Hristos) (Galateni 3:19). 

Atunci când cineva adaugă ceva, 

înseamnă că aceasta nu a fost 

acolo anterior. Cuvântul „până” înseamnă 

că ceea ce a fost adăugat a 

fost mai apoi luat. 

3. Legea era un îndrumător pentru 

a ne conduce la Hristos (Galateni 

3:24, 25). Acum însă de odată ce a 

venit credinţa nu mai suntem sub 

îndrumarea legii (v. 25). 

4. Să nu trecem cu privirea semnificaţia 

textului din Galateni 3:28, 

29. Nu mai este nici Iudeu, nici 

Grec; nu mai este nici rob nici slobod; 

nu mai este nici parte bărbă- 

tească, nici parte femeiască, fiindcă 

toţi sunteţi una în Hristos Isus. 

Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi 

„sămânţa” lui Avraam, moștenitori 

prin făgăduinţă. (Galateni 

3:28, 29). Această mărturisire a 

faptului că noul legământ nu face 

nici o distincţie dintre Iudeu și 

Grec, rob sau slobod, bărbat sau 

femeie, este o afirmaţie de mari 

proporţii pentru cineva care este 

versat în legea vechiului legământ! 

Aceasta taie exact prin inima 

legii vechiului legământ. Există 

multe legi în cadrul vechiului legământ 

care îi separau pe Iudei de 

Neamuri1, pe robi de cei liberi2, 

bărbaţi de femei3. Aceste două 

versete anulează complet legile 

vechiului legământ care se referă 

la alimentele curate și necurate, 

circumcizie, Sabat, zilele de lună 

plină, festivalurile fixate și toate 

legile care îi separau pe Iudei de 

Neamuri. Pavel arată că creștinul 

noului legământ este direct legat 

de promisiunea de Neprihănire 

prin credinţă care i-a fost dată lui 

Avraam, înlăturând complet toate 

legile Sinaitice. 

5. Pavel este neabătut în a sublinia 

ideea despre dominaţia legii. 

6. În Galateni 4:3-5 Pavel afirmă că 

Iudeii au fost robi ţinuţi în sclavie 

sub lege până a venit Hristos ca 

să îi răscumpere pe cei ce se aflau 

sub lege. 

Tot așa și noi, când eram nevârstnici, 

eram supt robia învăţăturilor începătoare 

ale lumii. Dar când a venit împlinirea 

vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, 

născut din femeie, născut supt Lege, ca 

să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, 

pentru ca să căpătăm înfierea. (Galateni 

4:3-5) 

El continuă prin a le spune vestea 

bună. 

Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă 

ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu. 


Având în minte aceste lucruri clare am 

ajuns la inima problemei. Ce făceau de 

fapt galatenii încât să provoace o așa puternică 

confruntare din partea lui Pavel? 

1. Ei obligau circumcizia ca ingredient 

necesar pentru dreptul de a 

sta cu Dumnezeu (Galateni 5:3) 

2. Ei forţau separarea Iudeilor de 

Neamuri în cadrul mesei de părtășie. 

Neamurile aduceau la masa 

de părtășie altceva și nu un picior 

de miel! Aceasta i-a determinat pe 

Iudei să se depărteze de Neamuri, 

care prin urmare l-a determinat 

pe Pavel să-l confrunte în pe Petru 

în mijlocul celor adunaţi. 

3. Ei decretau zilele sfinte ale calendarului 

vechiului legământ. 

Dar acum, după ce aţi cunoscut pe 

Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce aţi 

fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai 

întoarceţi iarăși la acele învăţături începătoare, 

slabe și sărăcăcioase, cărora 

vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi 

zile, luni, vremi și ani. Mă tem să nu mă fi 

ostenit degeaba pentru voi. (Gal 4:9-11) 

Există unii care merg până acolo încât 

ar face orice ca să se scoată din învăţătura 

clară a acestui verset. Ei vor încerca să 

aducă o părere nouă faţă de discuţia lui 

Pavel despre legea vechiului legământ 

și să afirme că ceea ce se întâmplă de 

fapt aici se referă la anumite festivaluri 

păgâne antice. Totuși, este clar că Pavel 

folosește „lucrurile elementare” pentru 

legea vechiului legământ în câteva locuri 

și este în definitiv în vedere și aici5. Prin 

urmare, trebuie să concludem faptul că 

textul de mai sus se referă la „timpul potrivit 

al Domnului”6 al zilelor de Sabat, 

luni noi, cele șapte sărbători de anotimp 

și anii sabatici. În Coloseni 2:16, 17 Pavel 

a afirmat clar faptul că aceste lucruri 

(în calitate de grup) au fost doar o simplă 

umbră însă Hristos este esenţa. 

Galateni 5:18 o spune foarte clar, 

Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu 

sunteţi supt Lege. (Galateni 5:18) 

Sumarul problemei 

din Galatia 

Învăţătorii falși spuneau că pentru a fi 

mântuit cineva trebuia să aibă credinţă 

în Hristos și să ţină și legea, inclusiv legile 

despre hrană, ritualurile de circumcizie, 

Sabatul, lunile noi, festivalurile 

stabilite și anii sabatici. Pavel a spus că 

această învăţătură era o evanghelie falsă 

care a atras din el cea mai puternică formă 

de condamnare. 


Există două formule pentru 

mântuire care erau promovate. 

Credinţa + faptele legii = Mântuire 

Ascultarea noastră este un component 

necesar pentru mântuire. 

Sau 

Credinţa = Mântuire + roadele Duhului 

Ascultarea noastră nu este o componentă 

necesară mântuirii ci doar o evidenţă 

imperfectă a acesteia. 

Aici se află cea mai importantă afirmaţie. 

Faptele ascultării care provin în 

urma mântuirii nu sunt faptele legii și 

nu includ orice ritualuri din cadrul legii 

vechiului legământ cum sunt cele legate 

de curat și necurat, circumcizia, Sabatele, 

sărbătorile de lună nouă, sărbătorile 

de sezon sau anii sabatici (Marcu 7:14– 

23; Romani 14:5, 14; Evrei 10:1; Galateni 

4:10; Coloseni 2:16, 17). 

Galatenii vroiau să fie sub legea vechiului 

legământ; ei promovau ritualurile 

vechiului legământ. Pavel a 

spus că aceasta era o evanghelie falsă 

și a condamnat această învăţătură 

în termenii cei mai puternici posibili! 

Problema adventiştilor 

Adventiștii, de asemenea, vor să fie sub 

lege și o promovează în mod viguros. Şi 

ei silesc ritualul vechiului legământ al 

Sabatului precum și al legii lucrurilor 

curate și cele necurate. Problema adventistă 

este cu mult asemenea cu problema 

galatiană. Adventiștii învaţă că cineva 

poate fi mântuit doar prin credinţă dar 

pentru a se menţine mântuit acesta trebuie 

să ţină legea, în special Sabatul. 

Ei învaţă că Sabatul este sigiliul lui 

Dumnezeu și că cei care se închină Duminica 

vor primi Semnul fiarei, făcând 

astfel din Sabat o chestiune strâns legată 

de mântuire. 

În cadrul fundamentelor lor de credinţă 

oficiale #17 citim următoarele: „Unul 

din darurile Duhul Sfânt este profeţia. 

Acesta este un semn de identificare al 

bisericii rămășiţă și a fost manifestat în 

lucrarea lui Ellen G. White. În calitate de 

mesager al Domnului, scrierile sale sunt 

o sursă continuă și autoritară de adevăr…” 

Mai jos sunt unele dintre afirmaţiile 

ei „autoritare ale adevărului”. 


Numele de Adventist de Ziua a Şaptea 

este o mustrare deschisă pentru lumea 

Protestantă. Aici se află linia de distincţie 

dintre închinătorii la Dumnezeu și cei 

care se închină fiarei și primesc semnul 

ei… [EGW, Spiritual Gifts (Daruri Spirituale, 

n. tr.), Vol. 4, p. 54] 

Apoi mi s-a arătat o mulţime care striga 

în agonie. Pe hainele lor era scris cu 

litere mari: „Ai fost cântărită în balanţă și 

ai fost găsită vrednică”. Am întrebat cine 

era această mulţime. Îngerul mi-a spus: 

„Aceștia sunt cei care au ţinut odinioară 

Sabatul și au renunţat…” [EGW Early 

Writings (Scrieri Timpuri ale lui EGW), 

p. 37] 

Am descoperit a fi instructiv la o Convenţie 

recente să învăţ faptul că multe 

învăţături false ale zilelor moderne 

își au originea din comunicarea cu un 

„înger”. Pavel, sub îndrumarea Duhului 

Sfânt, cred că a prevăzut acest lucru 

atunci când a scris următoarele lucruri: 

Dar chiar dacă noi înșine sau un înger 

din cer ar veni să vă propovăduiască o 

Evanghelie, deosebită de aceea pe care 

v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! 


Ellen White continuă: 

Am văzut că Sfântul Sabat este, și va 

fi, zidul de despărţire dintre adevăratul 

Israel al lui Dumnezeu și necredincioși. 

[EGW Early Writings, p. 3] 

Aceste afirmaţii declară cu claritate 

dincolo de orice umbră de îndoială că în 

Adventism Sabatul este o chestiune legată 

de mântuire. Totuși, Sabatul nu este o 

lege morală; acesta este o lege rituală7. 

Nu există nici o distincţie clară în lege 

(cărţile lui Moise) între ritual și moral. 

Ei sunt adesea, dacă nu de obicei, amestecate 

laolaltă. Sabatul este menţionat 

de două ori cu legile morale în Exod 20 

și Deuteronom 5 pentru că acesta este 

semnul legământului Sinaitic dintre 

Dumnezeu și Israel (Exod 31:16,17), 

iar documentele de tratative din Orientul 

Apropiat aveau întotdeauna semnul 

legământului în centrul documentului 

de legământ8. Acesta este menţionat de 

multe ori împreună cu legile rituale ale 

vechiului legământ cum sunt lunile noi, 

festivalurile specifice, etc. 

În cel mai bun caz, adventiștii învaţă că 

„faptele” care rezultă în urma mântuirii 

sunt „faptele legii” cu un accent pe ţinerea 

Sabatului, un ritual al vechiului legământ, 

ca evidenţă a mântuirii. În cel mai 

rău caz, adventiștii învaţă că mântuirea 

este credinţa în Hristos + faptele legii cu 

accent pe ţinerea Sabatului. Atâta timp 

cât Adventismul învaţă că Sabatul este o 

chestiune legată de mântuire va exista o 

mare asemănare între aceia care predicau 

„o altă evanghelie” din Galatia și cei 

din Adventism. Pentru Pavel orice compromis 

al simplei evanghelii al credinţei 

în Hristos avea de a face cu cea mai 

puternică condamnare. Să fim noi mai 

prejos? 

Să ne rugăm pentru liderii adventiști. 

Sunt mulţi în cadrul Adventismului care 

nu cred doctrina istorică Adventistă. 

Mulţi din Adventism vor să se schimbe, 

însă o fac fără a admite eroare din trecut. 

A admite eroare în aceste puncte 

înseamnă a submina întreaga structură 

a Adventismului pentru că Adventismul 

stă pe aceste trei picioare: Autoritatea 

lui Ellen White, Sabatul din Ziua a Şaptea 

și teologia lor din 1844 despre sanctuar. 

Dacă ei elimină oricare dintre acestea 

trei, și sunt consistenţi în raţiunea și în 

învăţătura lor, și celelalte vor cădea pentru 

că ele nu sunt doctrine biblice. Tocmai 

de aceea mulţi pastori adventiști și 

membrii de biserică părăsesc Adventismul. 

Mai devreme sau mai târziu ei 

vor descoperi că una dintre aceste trei 

picioare este putred și că întreaga lor 

structură cade la pământ. 

Personal am vorbit cu mulţi pastori 

adventiști care nu cred că Ellen White 

este o sursă de autoritate, ei nu cred că 

Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu, ei nu 

cred că închinarea în ziua de Duminică 

va deveni semnul fiarei, ei nu cred că biserica 

Adventistă este biserica rămășită 

din profeţia Bibliei. Ei nu cred în teologia 

Adventistă din 1844 a sanctuarului. Nu 

numai că am vorbit cu pastori, ci și cu 

mulţi membrii și scolastici și administratori 

adventiști care în particular mi-au 

spus aceleași lucruri. 

Mulţi dintre liderii adventiști știu că 

Adventismul istoric învaţă un număr de 

doctrine nebiblice, false. Rugaţi-vă să 

aibă loc o reformă în cadrul Adventismului 

faţă de adevărul biblic și faţă de 

simpla evanghelie care a fost dată odată 

pentru totdeauna sfinţilor. 

Probabil că sunt anumiţi cititori ai publicaţiei 

adventiste Proclamation! [Proclamaţie, 

n. tr.] care încă mai cred că 

poziţia înaintea lui Dumnezeu, cel puţin 

la un anumit grad, este determinată de 

ţinerea Sabatului. Voi fi destul de îndrăz-

neţ în acest punct și îţi voi spune că nu 

vei putea tine niciodată Sabatul conform 

tuturor legilor biblice despre Sabat și, 

dacă ești un adventist și crezi că scrierile 

lui Ellen White sunt „o sură continuă 

și autoritară a adevărului”, vei descoperi 

că este imposibil să îi urmezi toate regulile 

ei restrictive despre ţinerea Sabatului 

care sunt legiune. Amintește-ţi că 

Scriptura este clară atunci când spune că 

dacă ești sub lege trebuie să ţii toată legea. 

„Blestemat este oricine nu stăruiește 

în toate lucrurile scrise în cartea Legii, 

ca să le facă” (Galateni 3:10). 

Citește cartea Galateni de la cap la coadă 

într-o singură citire și fă-o pentru 30 

de zile. Îţi va aduce claritate gândirii tale 

și pace în viaţa ta. Citește de asemenea 

și Romani și Efeseni. Aceste cărţi sunt 

ca apele răcoritoare – apă vie – într-o zi 

înfocată de vară. Ele te conduc în umbra 

Stâncii Atotputernice într-un tărâm bătătorit 

în care vei găsi adevărata odihnă 

pentru sufletul tău. „Noi care am crezut 

am intrat în acea odihnă” (Evrei 4:3). 

Apelez la tine să recunoști cu smerenie 

că nu poţi fi destul de bun și că nu 

poţi tine Sabatul destul de perfect ca 

acesta să aibă un loc în asigurarea mântuirii 

tale. Mai degrabă, întinde-ţi mâna 

credinţei și apucă darul graţios oferit 

de bunul nostru Dumnezeu. Lasă-L pe 

Dumnezeu să te declare El neprihănit 

bazat doar pe neprihănirea lui Hristos. 

Lasă-L pe Duhul Sfânt să-ţi regenereze 

viaţa în interior așa încât roada Duhului 

să curgă în mod natural din centrul 

fiinţei tale. Acceptă simpla evanghelie a 

credinţei în Hristos plus nimic altceva. 

Cine crede are viaţa veșnică. (Ioan 

6:47) 

Căci Hristos este sfârșitul Legii, pentru 

ca oricine crede în El, să poată căpăta 

neprihănirea. (Romani 10:4) 

Dacă mărturisești, deci, cu gura ta pe 

Isus ca Domn, și dacă crezi în inima ta 

că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi 

mântuit. (Romani 10:9) 

Fiindcă oricine va chema Numele 

Domnului, va fi mântuit. (Romani 10:13) 

(Avram) A crezut pe Domnul și Domnul 

i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. 

(Geneza 15:5) 

Da, Evanghelia este Vestea Bună, 

nu sfatul bun. Este simplă, este povestirea 

a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru 

noi în Hristos Isus și se merită să o apărăm 

cu fiecare fibră a fiinţei noastre. 

R.C. Sproul răspunzând la întrebarea 

„Ce este Evanghelia?” 

Nu există nici un mesaj mai măreţ ce trebuie auzit, decât ceea 

ce noi numim Evanghelia. Dar chiar dacă este atât de important 

cum credem noi, este adesea distorsionat în mod grosolan sau 

supra-simplificat. Oamenii cred că ei predică Evanghelia când îţi 

spun, „tu poţi avea un scop în viaţă”, sau, „există o semnificaţie 

pentru viaţa ta”, sau „tu poţi avea o relaţie personală cu Isus 

Hristos.” Toate acestea sunt adevărate, şi sunt importante, dar 

ele nu ajung la inima Evangheliei. 

Evanghelia este numită „Vestea Bună” deoarece se adresează 

celei mai serioase probleme pe care o avem tu şi cu mine ca 

fiinţe umane, şi problema este aceasta: Dumnezeu este sfânt 

şi drept şi eu nu sunt (sfânt şi drept). La sfârşitul vieţii mele 

eu voi sta în faţa unui Dumnezeu sfânt şi drept şi voi fi judeact. 

Judecata mea va fi fie pe baza propriei mele neprihăniri – sau pe 

baza lipsei acesteia – sau pe baza neprihănirii altcuiva. Vestea 

bună a Evangheliei este că Isus a trăit o viaţă de neprihănire 

perfectă, într-o ascultare desăvârşită de Dumnezeu, dar nu 

pentru binele propriu ci în folosul alor Săi. El a făcut pentru 

mine ceea ce eu nu am putut face pentru mine însumi. Dar 

El nu doar că a trăit o viaţă de o ascultare perfectă ci El s-a 

oferit pe Sine ca o jertfă perfectă care să satisfacă dreptatea şi 

neprihănirea lui Dumnezeu. 

Marea greşeală a zilelor noastre este aceasta: că Dumnezeu nu 

este interesat să-şi protejeze integritatea. Că El este un fel de 

dumnezeire molatică, care flutură un baston miraculos ce oferă 

iertarea la toţi. Nu. Pentru ca Dumnezeu să te poată ierta El a 

plătit foarte mult. L-a costat sacrificiul propriului Fiu. Sacrificul 

a fost atât de valoros încât Dumnezeu a arătat valoarea acestuia 

înviindu-l pe Isus din morţi – adică Hristos a murit pentru noi 

şi a fost înviat pentru justificarea (îndreptăţirea) noastră. 

Deci Evanghelia este ceva obiectiv. Este mesajul despre ceeea 

ce este Isus şi ceea ce a făcut El. Dar are şi o dimensiune 

subiectivă. Cum sunt aplicate nouă în mod subiectiv beneficiile 

lui Isus? Adică, cum le primesc? Bibla spune clar că eu nu sunt 

justificat prin faptele mele, prin eforturile sau acţiunile mele, ci 

numai prin credinţă. Singura modalitate de a obţine beneficiile 

morţii şi vieţii lui Isus este prin a-ţi pune încrederea în El şi 

numai în El. Dacă faci asta, Dumnezeu te declară neprihănit, 

eşti adoptat în familia Lui, îţi sunt iertate toate păcatele şi ţi-ai 

început pelerinajul către veşnicie. 


Hope Again 

when life hurts and 

dreams fade 

de Charles R. Swindoll 

traducere Rodica Botan 

Este cunoscut faptul că atunci când ni se 

face o nedreptate, răspundem în trei feluri 

foarte obișnuite: 

Primul este… AGRESIUNEA: învinuim 

noi pe ceilalţi. Această reacţie nu numai 

că este îndreptată către persoana sau 

persoanele care ne-au supărat, dar începem 

deja să ţinem o listă de nedreptăţi 

care ni s-au făcut, și de asemenea imaginăm 

metode prin care să ne răzbunăm. 

Reacţia asta parcă spune… „nu numai 

că am să mă mânii…dar am să și plătesc 

înapoi” În procesul ăsta, agresiunea poa- 


te crește de la o simplă supărare la o ură 

înverșunată. Începe cu sămânţa resentimentului, 

și germinează în răzbunare 

și în acest proces hrănește o rădăcină 

adâncă de amărăciune care ne înconjoară 

cu tenacitate inima. Când i se 

dă voie să crească în toată puterea 

sa, ca rezultat ne obligă, ne 

determină chiar să răspundem 

cu aceeași monedă fiecărei 

persoane care ne-a agravat 

vreodata. Este ca și omul 

acela care a fost mușcat de 

un câine. Şi doctorul i-a zis 

„Într-adevăr ai fost infectat 

de virusul turbării”. Şi după 

ce a auzit acest lucru ime- 

diat a făcut rost de o hârtie și 

ceva cu care să scrie. Crezând 

că omul vrea să-și facă testamentul, 

doctorul i-a spus… „nu 

te agita că n-ai să mori din asta! Este 

cură pentru turbare!” Omul îi răspunse 

scurt… „Ştiu! Dar îmi fac o listă cu oamenii 

pe care vreau să-i mușc!” 

Este posibil că unii din cei ce citesc aceste 

cuvinte sunt puși pe făcut liste chiar 

acum; liste cu oamenii care ar vrea să-i 

muște cu prima șansă oferită de viaţă. 

Unii poate sunteţi deja în procesul ăsta 

de ceva vreme. Poate jocul asta de-a blama 

pe alţii satisface într-o oarecare măsură 

pata aia de agresiune care trebuie 

scărpinată din când în când ca să se potolească 

măcar pentru puţin timp…dar 

nu este o soluţie permanentă. Nu degeaba 

Dumnezeu ne sfătuiește să nu ne răzbunăm 

singuri “Răzbunarea este a Mea, 

zice Domnul”. El o sa plătească fiecăruia 

după merit. (Romani 12:19) 

A doua este PASIVITATEA… nu facem nimic 

decât… ne plângem de milă. Ne plângem 

la toată lumea care este dispusă să 

ne asculte și care vrea să ne împrumute 

o ureche simpatetică. „Nu-i drept”… ne 

plângem. Dar dacă o ţinem așa cu văicăreala, 

devenim depresaţi și imobili, trăindu-ne 

restul vieţii într-o cameră cu drape- 

riile trase și ușile închise. Ca și nisipurile 

mișcătoare, starea asta mizerabilă de autocompătimire 

ne va înghite. Şi chiar dacă 

te abţii și nu faci nimic persoanei care ţi-a 

greșit, este suficientă ura și în starea asta 

pasivă; iar dacă dai drumul tentaţiei…n-o 

să mai fii vulnerabil în felul ăsta niciodată. 

Îmi amintește de niște tipi din armată 

care erau staţionaţi în Coreea în timpul 

războiului. Au angajat un băiat local ca să 

le gătească și să le facă curăţenie. Fiind 

însă tineri și plăcându-le să facă tot felul 

de glume, s-au cam întrecut cu gluma și 

și-au bătut joc mereu de acest tânăr naiv. 

I-au pus vaselină pe mânerele tigăilor, au 

pus o găleată cu apă la ușă și când a deschis 

ușa i-a picat apa în cap… odată chiar 

i-au pironit cu niște cuie ghetele de podea 

în timpul nopţii. Şi zi de zi, băiatul ăsta îndura 

glumele lor fără să zică nimic. Fără 

să-i acuze, fără să-și plângă de milă și fără 

să arunce un tandrum… 

În sfârșit, de la o vreme soldaţii s-au săturat 

de glumele astea așa că l-au chemat 

pe băiatul coreean și i-au spus…”Uite, de 

acum încolo n-o să ne mai batem joc de 

tine.” Era aproape de necrezut însă… așa 

că băiatul îi întrebă: 

- Nu o să-mi mai puneţi vaselină? 

- Nu… i-au răspuns ei. 

- Şi nici apă la ușă? 

- Nici apă… au mai zis ei… 

- Şi nici cuie în ghete? 

- Nici… niciodată, l-au asigurat ei… 

- Ok …a zis coreeanul…atunci nici nici eu 

n-am să vă mai scuip în supă… 

Chiar și în starea aia pasivă… poţi să 

scuipi în supa cuiva. 

Al treilea… este un fel de AȘTEPTARE… 

adunăm în noi pentru mai târziu și pe 

moment nu ne permitem să reacţionăm. 

Am putea să-l numim, sindromul lui 

Scarlett O’Hara… „mă voi gândii la asta 

mâine.” Şi fiecare problemă vizată va fi lăsată 

să fiarbă undeva în spate…nevăzută 

de nimeni, doar știută de noi, la o flacără 

mică. La suprafaţă totul pare calm…”nu 

mă deranjează” …am spune noi, dar în 

adânc simţămintele noastre ne mănâncă 

sufletul ca un acid. Şi dacă nu ne ocupăm 

de problemă direct, acest fel de a proceda 

va distruge fibrele vieţii noastre și ne 

va crea multe deziluzii. Din punct de vedere 

fizic chiar este nesănătos să avem 

simţăminte de resentiment…

GRAVITATEA 

RĂZVRĂTIRII 

ÎMPOTRIVA 

AUTORITĂŢII 

LUI DUMNEZEU 

de Nelu Banu 

Întrebare: De ce i-a pedepsit Dumnezeu atât de sever 

pe Core, Datan şi Abiram şi pe cei 250 de conducători, 

oameni cu nume? (Numeri 16) 

ământul și-a deschis gura 

și i-a înghiţit, pe ei și casele 

lor, împreună cu toţi 

oamenii lui Core și toate 

averile lor. Şi s-au coborât 

astfel de vii în Locuinţa 

morţilor, ei și tot ce 

aveau; pământul i-a acoperit de tot și 

au pierit din mijlocul adunării. Tot Israelul, 

care era în jurul lor, când au ţipat 

ei, a fugit; căci ziceau: «Să fugim ca să nu 

ne înghită pământul!» Un foc a ieșit de 

la Domnul și a mistuit pe cei două sute 

cincizeci de oameni care aduceau tămâia.” 

(vers. 32-34) 

Într-adevăr, cruntă pedeapsă. Dumnezeu 

nu i-a pedepsit numai pe ei, ci 

și „pe nevestele, copiii și pruncii lor” 

(v. 27). De ce o pedeapsă atât de severă? 

Care a fost, de fapt, păcatul lor? Ei s-au 

răsculat împotriva autorităţii instituite 

de Dumnezeu, împreună cu 250 de 

oameni, „din fruntașii adunării, din cei 

ce erau chemaţi la sfat, și care erau oameni 

cu nume” (v.2). Ei au zis lui Moise 

și Aaron: „destul! Căci toată aduna- 

rea, toţi sunt sfinţi, și Domnul este în 

mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai 

presus de adunarea Domnului?” (v.3). 

Core făcea parte din ceata Leviţilor 

împreună cu cei 250 de fruntași ai adunării, 

dar stăpâniţi de invidie au pretins 

și preoţia. Moise a zis tuturor acestor 

nemulţumiţi: „prea puţin lucru este oare 

pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a 

ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă 

să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi 

la slujba Cortului Domnului și să vă 

înfăţișaţi înaintea adunării ca să-I slujiţi? 

V-a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine și 

pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, și acum 

mai voiţi și preoţia!” (vers. 9-10). Ei au 

crezut că se răscoală doar împotriva lui 

Moise și Aaron, când de fapt s-au răzvrătit 

împotriva lui Dumnezeu care a stabilit 

aceste autorităţi. Moise „a căzut cu faţa 

la pământ” și nu s-a luptat cu ei, ci doar 

le-a spus că nu a lucrat din proprie iniţiativă 

și că nu mai departe decât mâine 

„Domnul va arăta cine este al Lui și cine 

este sfânt și-l va lăsa să se apropie de El” 

(v. 5 s.n.): 

„Iată cum veţi cunoaște că Domnul 

m-a trimis să fac toate aceste lucruri și 

că nu lucrez de capul meu: Dacă oamenii 

aceștia vor muri cum mor toţi oamenii și 

dacă vor avea aceeași soartă ca toţi oamenii, 

nu m-a trimis Domnul; dar dacă 

Domnul va face un lucru nemaiauzit, 

dacă pământul își va deschide gura să-i 

înghită cu tot ce au, așa încât se vor coborî 

de vii în Locuinţa morţilor, – atunci 

veţi ști că oamenii aceștia au hulit pe 

Domnul.” (vers. 28-30 BD) 

Sunt multe feluri de păcate în lume. 

Cea mai largă definiţie a păcatului 

este aceasta: „păcatul este fărădelege” 

(1 Ioan 3:4). Orice călcare de lege este 

fărădelege. Oamenii nu vor să fie îngrădiţi 

de legi, ci vor să fie liberi pentru a 

putea face tot ce le place. Dar nu există 

păcat fără urmări. Sunt păcate mari cu 

urmări grave și sunt păcate mici cu consecinţe 

mai puţin grave. Toţi am minţit 

cândva, dar Dumnezeu nu ne-a trăznit 

în acel moment, dar pe oamenii aceștia 

i-a înghiţit pământul. Este un păcat 

„mai mic” să rostești o minciună pentru 

a obţine un anumit favor și este cu totul 

altceva să te răzvrătești împotriva autorităţii 

stabilite de Dumnezeu. În ultimă 

instanţă orice păcat sfidează autoritatea 

lui Dumnezeu, așa după cum a mărturisit 

fiul risipitor: „Tată, am păcătuit 

împotriva cerului și împotriva ta” (Luca 

15:21), dar răzvrătirea directă împotriva 

autorităţii instituite de Dumnezeu 

este considerată cea mai gravă culpă. 

Răzvrătirea este foarte gravă pentru că 

totdeauna conduce la o revoltă în masă 

și în final la o anarhie generală, care are 

consecinţe catastrofale pentru lucrarea 

lui Dumnezeu. De multe ori poporul 

evreu, în timpul călătoriei prin pustie, 

s-a dovedit a fi necredincios Domnului și 

Domnul i-a iertat aproape în toate cazurile, 

dar când s-au răsculat împotriva autorităţii 

stabilite de El, atunci au fost în 

pericol să piară cu toţii. Core a reușit să 

influenţeze toată adunarea, chemând-o 

„împotriva lui Moise și Aaron, la ușa Cortului 

întâlnirii” (v. 19). Atunci Dumnezeu 

a zis lui Moise și lui Aaron: „despărţiţi-vă 

din mijlocul acestei adunări și-i voi topi 

într-o clipă”(v. 21). Cine se ridică împotriva 

autorităţii stabilite de Dumnezeu, 

se ridică împotriva lui Dumnezeu, căci 

„nu există nici o autoritate care să nu 

fie instituită de Dumnezeu” (Rom. 13:1 

NTR). Moise a calificat foarte grav răzvrătirea 

lor când le-a zis că „au hulit pe 

Domnul” și „împotriva Domnului!” s-au

idicat ei, nu împotriva lui 

Aaron (v. 30,11). Ei L-au dispreţuit 

pe Domnul care a instituit aceste 

autorităţi. 

De aceea este foarte important să învăţăm 

a ne supune autorităţii lui Dumnezeu. 

Toată viaţa noastră nu este altceva decât 

o școală unde învăţăm să ne supunem. 

Pretutindeni, în toată creaţia, Dumnezeu 

și-a manifestat autoritatea Sa. Fiecare 

din noi trebuie să ne supunem autorităţi 

instituite de El: copiii sunt răspunzători 

în faţa părinţilor lor, tinerii faţă de cei bătrâni, 

soţiile faţă de soţii lor, studenţii faţă 

de profesorii lor, salariaţii faţă de șefii lor, 

cetăţenii faţă de guvernul lor, iar creștinii 

faţă de cei mai mari din biserica lor: 

„Copii, ascultaţi de părinţii voștri în 

toate lucrurile, căci lucrul acesta place 

Domnului”. (Col. 3:20) „Tot așa și voi, tinerilor, 

fiţi supuși celor bătrâni.” (1 Petru 

5:5) „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor 

voștri ca Domnului” (Efes. 5:22) „Adu-le 

aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor” 

(Tit 3:1) „Ascultaţi de mai marii 

voștri și fiţi-le supuși, căci ei priveghează 

asupra sufletelor voastre, ca unii care au 

să dea socoteală de ele; pentru ca să poată 

face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, 

căci așa ceva nu v-ar fi de niciun 

folos.” (Evrei 13:17) 

Dar nici un loc nu este mai propice ca 

și biserica pentru a învăţa supunerea faţă 

de autoritatea instituită de Dumnezeu. 

Din păcate mulţi creștini nu știu nimic cu 

privire la supunerea faţă de autoritatea 

lui Dumnezeu; ei cred că sunt responsabili 

numai faţă de Dumnezeu. Apostolul 

Domnului ne-a sfătuit să ascultăm „de 

mai marii” noștri și să le fim supuși; dar 

cui să te supui dacă nu ști cine este mai 

mare decât tine în biserică? În 

oricât de mic număr s-ar aduna 

creștinii la închinare, fiecare ar 

trebui să știe cine are autoritate 

asupra lui și cine este sub autoritatea 

lui. Sutașul roman și-a 

cunoscut foarte bine atât superiorii 

cât și subalternii săi: „căci 

și eu, la rândul meu, sunt om 

sub autoritate și am și eu soldaţi 

în subordinea mea. Când 

spun unuia: „Du-te!”, el se duce, 

iar când spun altuia: „Vino!”, el 

vine.” (Matei 8:9 NTR). 

Principiul general al supunerii recomandat 

de Biblie este acesta: „supuneţivă 

unii altora în frica lui Hristos.” (Efes. 

5:21). Dar, de fapt, orice credincios care 

Nici un loc 

nu este mai 

propice ca 

şi biserica 

pentru 

a învăţa 

supunerea 

faţă de 

autoritatea 

instituită de 

Dumnezeu 


s-a născut din nou înaintea mea trebuie 

să aibe autoritate asupra mea, conform 

principiului întâietăţii stabilit de Dumnezeu 

încă de la creaţie: „căci Adam a fost 

întocmit mai întâi, apoi Eva”, de aceea 

femeia nu poate „să aibă autoritate asupra 

bărbatului” (1 Timotei 2:12-13 NTR). 

Atunci cu cât mai mare respect trebuie 

să am faţă de aceia care se ostenesc și lucrează 

din greu în biserică ca misionari, 

pastori, prezbiteri, diaconi și învăţători, 

despre care Apostolul Pavel a zis: „fiţi și 

voi supuși unor astfel de oameni și fiecăruia 

care ajută la lucru și se ostenește. (1 

Cor. 16:16) Nimeni nu poate avea pretenţia 

că se supune autorităţii lui Dumnezeu 

dacă nu se supune autorităţii instituite de 

Dumnezeu în biserică. Haosul, neînţelegerile 

și tot felul de dezbinări care au loc 

în biserică sunt rodul răzvrătirii împotriva 

autorităţii instituite de Dumnezeu. Nu 

ne dăm seama cât de contagioasă este 

rebeliunea. Din pricina aceasta i-a pedepsit 

Dumnezeu în mod exemplar pe toţi 

cei care au aderat la rebeliunea lui Core 

(Iuda 11), pentru a atrage atenţia tuturor 

generaţiilor de oameni cât de gravă 

este rebeliunea împotriva autorităţii lui 

Dumnezeu. Să nu credeţi că Dumnezeu a 

exagerat când i-a spus lui Moise: „despărţiţi-vă 

din mijlocul acestei adunări și-i voi 

topi într-o clipă” (v.19-20). Dumnezeu a 

știut ce influenţă nefastă va avea răzvrătirea 

lui Core asupra întregului popor. Dar 

Moise nu și-a dat seama ce zice când a 

răspuns Domnului: „un singur om a păcătuit, 

și să Te mânii împotriva întregii adunări?” 

Nu trecuse decât o zi de la groaznica 

pieire a lui Core și a cetei lui când din 

nou același duh de răzvrătire a cuprins: 

„toată adunarea copiilor lui Israel” care 

au „cârtit împotriva lui Moise și împotriva 

lui Aaron, zicând: «Voi aţi omorât 

pe poporul Domnului!»”(v.41). De data 

aceasta mânia lui Dumnezeu a și izbucnit 

zicând lui Moise și lui Aaron să se depărteze 

din mijlocul adunării și numaidecât 

a și început urgia Domnului: „14,700 de 

inși au murit de urgia aceasta”. Toţi ar fi 

pierit dacă nu ar fi avut un conducător 

atât de bun și milos ca Moise care a știut 

ce să facă pentru a salva acest popor. 

El a zis preotului Aaron: „«ia cădelniţa, 

pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în 

ea, du-te repede la adunare și fă ispășire 

pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului 

și a început urgia.» Aaron a luat cădelniţa, 

cum zisese Moise, și a alergat în mijlocul 

adunării, și iată că începuse urgia prin- 

tre popor. El a tămâiat și a făcut ispășire 

pentru norod. S-a așezat între cei morţi și 

între cei vii, și urgia a încetat” (vers. 46- 

48). Poporul a fost salvat tocmai de aceia 

împotriva cărora ei s-au răsculat. 

Arhanghelul Mihail a știut să se supună 

autorităţii stabilite de Dumnezeu când 

s-a împotrivit și s-a certat cu diavolul 

pentru trupul lui Moise. Dar Mihail nu 

a „îndrăznit să rostească împotriva lui o 

judecată de ocară, ci doar a zis: «Domnul 

să te mustre!»” (Iuda 9), cu toate că 

el a știut că diavolul urmărea ca israeliţii 

să-l venereze pe Moise și să facă din 

trupul său un mijloc pentru a favoriza 

idolatria, așa cum au făcut din șarpele de 

aramă pe care-l înălţase Moise în pustie 

(2 Regi 18:4). Atunci de ce nu a îndrăznit 

Mihail să-l osândească pe satan? Pentru 

că mai înainte Mihail fusese subordonatul 

acestui Luceafăr strălucitor (Isaia 

14:12, Ez. 28:14). Mihail nu a cutezat să-l 

condamne pe diavolul pentru că a știut ce 

înseamnă autoritatea, cu toate că diavolul 

s-a răzvrătit el însuși împotriva autorităţii 

lui Dumnezeu. Mihail a apelat doar la 

o autoritate superioară lor, la Dumnezeu. 

Apostolul Pavel a știut să se supună 

autorităţii stabilite de Dumnezeu chiar 

dacă aceste autorităţi erau ele însele răzvrătite 

împotriva lui Dumnezeu. Când s-a 

apărat înaintea Sinedriului iar Marele 

Preot, Anania, a poruncit să-l lovească 

peste gură, el i-a adresat cuvinte destul 

de dure: „te va bate Dumnezeu, perete 

văruit! Tu șezi să mă judeci după Lege, și 

poruncești să mă lovească, împotriva Legii!” 

Dar, de îndată ce i s-a spus cine este 

cel ce a poruncit lucrul acesta, Apostolul 

Pavel și-a cerut scuze, supunându-se autorităţii 

cu care l-a investit Dumnezeu pe 

marele preot, zicând: „n-am știut, fraţilor, 

că este marele preot; căci este scris: «Pe 

mai marele norodului tău să nu-l grăiești 

de rău.»” (Fapte 23:3,5). 

Nu va fi niciodată pace și binecuvântare 

într-o adunare în care toţi se cred egali și 

în care cei credincioși nu au învăţat lecţia 

supuneri faţă de cei investiţi de Dumnezeu 

cu autoritate în lucrarea Sa. 

Rugăciunea fiecăruia dintre noi ar trebui 

să fie aceasta: „Doamne ai milă de 

mine, dă-mi smerenia necesară pentru 

a-mi cunoaște bine darul și locul pe care 

mi l-ai stabilit Tu în adunarea sfinţilor și 

dă-mi harul necesar pentru a mă supune 

cu bucurie tuturor acelora cărora le-ai 

dat autoritate asupra mea, încadrându-i 

în lucrarea Ta.”

CARTE ÎN SERIAL 

Studiul de faţă este o combinaţie a trei cărţi. Prima parte este formată din extrase culese din scrisorile scrise 

de către Frank Laubach din Dansalan, Lake Lanao, Insulele Filipine în anii 1930-1932 către tatăl său și 

care au fost intitulate: «Epistolele unui mistic modern». A doua parte provine din «Jocul cu procesele verbale», 

tot de Frank Laubach. A treia parte este transcrierea în limbajul modern a cărţii intitulate: «Trăind în 

prezenţa lui Dumnezeu», scrisă de către Fratele Lawrence și publicată pentru prima dată în limba franceză 

în anul 1692. 

INTRĂ ÎN PREZENȚA DIVINĂ {partea a II-a} 

de Fratele Lawrence 

Frank Laubach 

Continente nedescoperite 

29 ianuarie 193o 

Mă simt tot timpul purtat, făcându-mi 

partea într-un plan, care este mult mai 

presus de mine însumi. Mă uimește 

această cooperare cu Dumnezeu în lucrurile 

mărunte, pentru că niciodată 

n-am înţeles lucrurile în felul acesta. 

Când am nevoie de ceva, găsesc că acel 

ceva este gata pregătit pentru mine. Evident, 

trebuie să lucrez, dar Dumnezeu 

lucrează alături de mine. Dumnezeu 

are grijă de toate celelalte lucruri. Partea 

mea este să trăiesc având o continuă 

conversaţie lăuntrică cu Dumnezeu și o 

receptivitate deplină la voia Lui, pentru 

ca fiecare clipă să fie nespus de bogată. 

Se pare că doar la atât am nevoie să mă 

gândesc. 

1 martie 193o 

În fiecare zi crește în mine senzaţia că 

sunt apucat de o mână nevăzută, în timp 

ce cealaltă pregătește calea pe care să 

merg. Nu trebuie să mă căznesc deloc ca 

să găsesc prilejuri favorabile. Vin peste 

mine cum se rostogolesc valurile pe plajă 

și, totuși este timp de a fi implicat în 

fiecare din ele. 

Probabil că cineva care a fost ordinat 

ca slujitor încă din anul 1914 trebuie 

să-i fie rușine să mărturisească că niciodată 

până acum el n-a avut bucuria unei 

complete - cum să-i spun? - ceva mai 

mult decât a unei abandonări, în fiecare 

oră, clipă de clipă. Mi s-a mai întâmplat 

și înainte. Mai mult decât a asculta 

ce spune Dumnezeu. Nu pot să găsesc 

cuvântul, care să explice ceea ce experimentez 

acum. Este un act al voinţei. Impun 

minţii mele să se îndrepte complet 

spre Dumnezeu. Sunt plin de hotărâre să 

fiu sensibil, așteptând și ascultând. Îmi 

îndrept atenţia înspre acolo, și câteodată, 

dis-de-dimineaţă, am nevoie de mult 

timp. Sunt hotărât să nu mă dau jos din 

pat până când mintea nu-mi este fixată 

în Domnul. Probabil că după un timp va 

deveni un obicei și va scădea senzaţia de 

efort. 

Dar de ce mă refer tot timpul la această 

experienţă lăuntrică? Pentru că sunt 

convins că ne stau în faţă continente nedescoperite 

ale trăirii spirituale comparativ 

cu care noi suntem ca niște prunci 

purtaţi în braţe. 

Şi trebuie să mărturisesc că oamenii 

din jur mă tratează diferit. Obstacole pe 

care odată vedeam ca fiind insurmontabile 

se risipesc ca un miraj. Cei, care erau 

suspicioși sau care mă neglijau îmi devin 

prieteni. Mă simt, ca unul, care avea vioara 

neacordată cu restul orchestrei, dar 

acum, în cele din urmă, este în armonie 

cu universul. 

În ce mă privește, n-am trăit, am fost 

mort pe jumătate, un copac uscat, până 

am ajuns în punctul în care m-am decis, 

și apoi redecis, în întregime și cu totul 

onest, că voi afla voia lui Dumnezeu și că 

voi împlini acea voie, chiar dacă fiecare 

părticică din mine va zice nu, și că voi 

câștiga bătălia din mintea mea. A fost ca 

și cum în adâncul sufletului meu a erupt 

o fântână arteziană și a ţâșnit tăria afară. 

Încă nu pot spune că am biruinţă chiar 

și pentru o zi, nu pentru o zi completă, 

însă unele zile sunt aproape de biruinţă, 

și fiecare zi este însoţită de o descoperire 

glorioasă. Lucrul acesta este etern. 

Este de neînfrânt. În curând, tu și eu vom 

exploda ieșind din trupurile acestea. Nu 

contează banii, slava, sărăcia, opoziţia, 

pentru că peste o mie de ani se va uita 

de ele, dar duhul, care ajunge la o minte, 

care trăiește o abandonare continuă, 

acest duh este viaţă veșnică. 

9 martie 193o 

Pentru prima dată în viaţă știu ce am 

de făcut în singuraticul Lanao. Ştiu de 

ce m-a lăsat Dumnezeu în acest pustiu 

dureros - pentru ca El însuși să fie cel, 

care să-l umple. Aflat pe muntele acesta, 

trebuie să continui călătoria descoperirii 

voii Lui. 

Trebuie să mă arunc în experienţele 

puternice ale rugăciunii de mijlocire. 

Trebuie să-i pun pe acești moroși faţă-n 

faţă cu dragostea divină, care i le va dărui 

pe Hristos. 

Dedicat unui experiment 

15 martie 193o 

Săptămâna aceasta am avut în singurătatea 

mea o experienţă nouă, minunată. 

Am fost disperat de singur, de nesuportat, 

dacă n-aș fi vorbit cu Dumnezeu. 

Așa că am privit spre El în fiecare clipă 

conștientă a săptămânii, cu excepţia a 

uneia sau a două ore.

Joia trecută, noaptea, eram 

în Lumbatam și ascultam la 

un fonograf, lăsându-mi inima să fie în 

părtășie, când deodată ceva s-a întâmplat 

în mine și am dorit fierbinte să-mi 

înalţ voinţa și s-o dăruiesc în întregime 

lui Dumnezeu. 

Cât de bogată este această atingere 

directă a lui Dumnezeu în raport cu vechea 

metodă pe care am folosit-o și recomandat-o 

ani de zile: citirea la nesfârșit 

a cărţilor devoţionale. Aproape mi se 

pare că însăși citirea Bibliei nu poate fi 

un substituit al întâlnirii faţă-n faţă cu 

Dumnezeu. Şi totuși, cum am ajuns la 

această apropiere? Ah, știu acum că a 

fost prin străpungerea centrului inimii 

mele și prin suferinţă. Săptămâna aceasta 

cineva mi-a spus că nimeni nu poate 

să cânte exprimând cele mai profunde 

simţăminte ale omului, decât dacă sufletul 

cântăreţului a ajuns să fie foarte blajin 

în urma unei mari suferinţe. Nu spun 

că aceasta este singura cale către inima 

lui Dumnezeu, dar trebuie să mărturisesc 

că în mine s-a deschis un sanctuar 

sfânt unde n-am mai intrat niciodată 

înainte. 

23 martie 193o 

Este o întrebare, care se pune acum. 

Putem fi tot timpul în contact cu Dumnezeu? 

Cât suntem treji, să adormim în 

braţele Lui, și să ne trezim în prezenţa 


Lui? Putem ajunge la așa ceva? Putem 

tot timpul să facem voia Lui? Putem să 

avem tot timpul în minte gândurile Lui? 

Sau, sunt perioade când treburile, plăcerile 

sau cei ce ne înconjoară trebuie 

neapărat să-L scoată pe Dumnezeu 

din mintea noastră? Nu putem avea în 

același timp două lucruri în minte. Întradevăr, 

nu putem ţine în minte un lucru 

mai mult de o jumătate de secundă. Mintea 

noastră este curgătoare. Oscilează. 

Concentrarea este mai degrabă întoarcerea 

la aceeași problemă, privind-o din 

milioane de unghiuri. Noi nu ne gândim 

la un lucru. Întotdeauna ne gândim la 

relaţia dintre cel puţin două lucruri, și 

cel mai adesea la relaţia dintre trei sau 

mai multe lururi. Deci, problema mea 

este: pot să-L aduc înapoi pe Dumnezeu 

în mintea mea curgătoare la fiecare câteva 

secunde, astfel încât Dumnezeu să fie 

tot timpul în mintea mea? 

Mă decid să fac din restul vieţii mele 

un experiment menit să răspundă acestei 

întrebări. 

S-ar putea ca cineva să spună, că 

această introspecţie și această luptă de a 

fi conștient de Dumnezeu tot timpul este 

anormală și periculoasă. Îmi voi asuma 

riscul, pentru că trebuie să și-l asume cineva. 

Dacă premisele noastre religioase 

sunt cât de cât corecte, atunci cea mai 

normală condiţie pe care poate cineva 

să o aibă este unitatea cu Dumnezeu. 

Aceasta l-a făcut pe Hristos să fie ceea ce 

era. Aceasta înţelegea Sf. Augustin când 

spunea: «Ne-ai făcut pentru Tine, și sufletele 

noastre sunt fără odihnă, până ce 

și-o găsesc în Tine». 

Nu invit pe nimeni să meargă pe 

această cărare abruptă. Aș dori ca mulţi 

să o facă. Un om nu poate să răspundă la 

toate întrebările. De exemplu: 

«Poate cineva, care lucrează, să 

reușească să se lase continuu în mâna lui 

Dumnezeu? Poate cineva, care lucrează 

la o mașină de prelucrat să se roage toată 

ziua pentru oameni, să vorbească tot 

timpul cu Dumnezeu, și în același timp 

să-și îndeplinească cu bine însărcinarea 

pe care o are? 

Poate un comerciant să facă afaceri, 

un contabil să facă rapoarte, lăsându-se 

fără întrerupere în mâna lui Dumnezeu? 

Poate să spele o mamă vasele, să aibă 

grijă de copilași, vorbind tot timpul cu 

Dumnezeu?» 

Se poate ajunge la așa ceva? 

Orice oră a zilei poate fi făcută perfectă, 

dacă se dorește cu tot dinadinsul 

acest lucru. Este foarte bine dacă cineva 

privește spre Dumnezeu în ora aceea, 

așteptând ca El să-l călăuzească în perioada 

aceea și încercând din plin să facă 

orice lucru, cât de mic, pe care Dumnezeu 

îl dorește, așa cum El îl vrea să fie făcut, 

cât se poate de perfect. Nu e nevoie 

de emoţii. Ora aceea este perfectă, doar 

făcând voia lui Dumnezeu. 

continuare în numărul următor 

FORGIVENESS & 

RESTORATION 

de Rose Sweet 

traducere Rodica Botan 

De ce ne este așa de greu să iertăm? 

Un motiv pentru care rezistăm 

iertării este pentru că nu înţelegem 

cu adevărat ce este iertarea și cum 

are loc acest proces. Noi credem că știm, 

dar de fapt ...n-avem habar. 

Cei mai mulţi dintre noi credem că iertând 

pe cei care ne aduc o ofensă, îi eliberăm 

doar din cârligul în care îi ţinem 

- și îi lăsăm să meargă în drumul lor, în 

timp ce noi suferim pe nedrept datorită 

acţiunilor lor. Mai credem că trebuie să 

fim prietenoși cu ei din nou, sau să reluăm 

vechile relaţii de prietenie cu ei. 

În timp ce Dumnezeu ne poruncește să

îi iertăm pe cei care ne greșesc, El nu 

ne spune să și continuăm să avem încredere 

în cei care au violat încrederea 

noastră și nu ne ordonă nici chiar să rămânem 

în preajma acelora care ne-au 

produs durere. 

rimul pas în a înţelege 

iertarea este acela de a 

învăţa ce este și ce nu este 

iertarea. Al doilea pas este 

acela de a îţi da ţie însuţi 

permisiunea să ierţi și să 

uiţi, să alungi amărăciunea 

în timp ce îţi amintești foarte clar 

drepturile tale la niste graniţe sănătoase 

în jurul tău. 

Iertarea nu înseamnă să-l lași pe cel 

care te-a ofensat liber. Noi putem și trebuie 

să cerem altora să dea seama pentru 

acţiunile lor sau lipsa de acţiuni. 

Iertarea este reîntoarcerea dreptului 

de judecată Lui Dumnezeu 

- căruia îi aparţine judecata. 

Refuzând să transfe- 

răm dreptul la o pedeapsă 

exactă sau răzbunare, noi 

îi spunem Lui Dumnezeu 

că nu avem încredere în El 

să se ocupe de problemele 

noastre. 

Iertarea nu înseamnă 

acceptarea repetării acelei 

ofense. Nu trebuie să tolerăm, 

și n-ar trebui să ne 

expunem nici unei lipse de 

respect sau orice altă formă 

de abuz. 

Iertarea nu înseamnă că 

trebuie să ne reîntoarcem 

la a fi victime din nou. Iertarea 

noastră nu trebuie 

să spună „Ceea ce ai făcut 

este OK, așa că poţi continua 

să mă calci în picioare.” 

Nu este nici rolul de martir, nici un fel de 

bucurie de a performa iertarea oamenilor 

poate pentru că perpetuează rolul 

nostru de victime. 

Iertarea nu este același lucru cu reconcilierea 

(împăcarea). Putem să iertăm 

pe cineva chiar daca n-o să ne mai 

înţelegem cu persoana respectivă niciodată. 

Iertarea este un proces - nu este un 

eveniment. Va lua probabil ceva timp să 

lucreze problemele noastre emoţionale 

înainte de a putea spune că am iertat cu 

adevărat. Dar să nu amânăm... cât pu- 

Nu totdeauna 

trebuie să le 

spunem că 

i-am iertat. Ca 

niște oameni 

drepți și sfinți 

să ne anunțăm 

grațioasa noastră 

iertare cuiva care 

nu a cerut să fie 

iertat, că asta 

poate arăta ca un 

fel de manipulare 

ca să-l facem să se 

simtă vinovat. Mai 

este și o formă de 

mândrie. 

tem de repede ar trebui să decidem să 

iertăm, (numai că este posibil să nu se 

întâmple așa - de exemplu imediat după 

un divorţ tragic. Şi este OK .) 

Trebuie să iertăm de fiecare dată. Dar 

dacă ni se întâmplă să ne aflăm mereu în 

situaţia de a ierta, ar trebui să ne uităm 

puţin la dansul ăsta pe care îl facem cu 

cealaltă persoană care ne cotonogește 

tot des că suntem în continuă durere, 

atac și abuz. 

Iertarea nu înseamnă să negi realitatea 

sau să ignori ofensele repetate. Unii 

oameni sunt obnoxious, cruzi, apatetici 

sau sunt persoane pe care nu te poţi 

baza niciodată. Şi posibil că n-o să se 

schimbe niciodată. Trebuie să ne schimbăm 

noi felul cum le răspundem, și să ne 

oprim să avem cine știe ce așteptări că 

vor fi altfel data viitoare. 

Iertarea nu este bazată în acţiunea 

celorlalţi ci în atitudinea noastră. Oamenii 

vor continua să ne 

producă dureri în viaţa 

asta. Așa că putem alege 

să ne uităm pieziș la ei și 

să stăm ţepeni în mânia 

noastră sau, o să ne gândim 

la relaţia noastră minunată 

cu Dumnezeu și o 

să îi încredinţăm Lui totul 

având încredere că El știe 

ce este bun pentru noi. 

Dacă oamenii nu regretă… 

noi tot trebuie să-i 

iertăm. Chiar dacă nu își 

cer iertare niciodată, noi 

tot trebuie să iertăm. Să 

memorăm aceste cuvinte 

și să ni le repetăm întruna… 

„Iertarea este în 

atitudinea noastră, nu în 

acţiunile celorlalţi.” 

Nu totdeauna trebuie 

să le spunem că i-am iertat. 

Ca niște oameni drepţi și sfinţi să ne 

anunţăm graţioasa noastră iertare cuiva 

care nu a cerut să fie iertat, că asta poate 

arăta ca un fel de manipulare ca să-l 

facem să se simtă vinovat. Mai este și o 

formă de mândrie. 

Refuzând să dai iertarea cuiva este 

un act în care nu vrei să dai drumul 

unei puteri care nu-ţi aparţine de fapt. 

Ne simţim puternici când cel care ne-a 

ofensat are nevoie de iertare și numai 

noi i-o putem da. Nu ne convine să mergem 

înapoi la momentul în care pierdem 

această putere. 

Poate va trebui să iertam mai mult decât 

divorţul. Mai sunt probleme de după 

divorţ în relaţie cu banii, copiii, orare și 

nevoia de a ierta sau nevoia să fim iertaţi 

va apare din nou … 

S-ar putea să iertăm prea devreme ca 

să evităm durerea sau să manipulăm 

situaţia. Iertarea dă drumul durerii și 

ne eliberează de nevoia de a sta cu ochii 

ţintă la cealaltă persoană. Prea adesea 

când suntem în mijlocul focului după un 

divorţ de pildă, căutăm cu disperare o 

rezolvare ușoară ca să împrăștiem tot ce 

este rău și să facem să dispară situaţia 

urâta care ne chinuie. Unele femei vor 

să se grăbească și să ierte ca să înceteze 

durerea și ca să aibă o relaţie decentă cu 

cealaltă persoană. Dar trebuie să fim cu 

grijă ca nu cumva să acoperim la repezeală 

rănile și să încetinim procesul de 

vindecare. 

Posibil să fim împinși de alţii la o iertare 

falsă înainte ca ea să se nască în 

inimile noastre. Când ne simţim obligaţi 

să iertăm doar ca alţii să ne placă, să ne 

accepte, sau să nu gândească urât despre 

noi, asta nu dă naștere la o iertare 

adevărată - este doar un act de teatru, o 

performanţă pe care o facem ca să ocolim 

simţământul că suntem lepădaţi. Dăţi 

timp și permisiunea să ierţi așa cum 

trebuie. Poate că tot ce poţi oferi astăzi să 

fie "Vreau să te iert dar chiar în momentul 

ăsta sunt încercat emoţional. Promit 

că mă străduiesc să ies din situaţie." 

ertarea nu înseamnă uitare. Este 

normal ca să ai momente de 

amintiri în viitor. Când gânduri 

din trecut te copleșesc, ceea ce 

faci cu ele devine important. 

Când ne aflăm cu ochii aţintiţi la 

ofensele trecute, putem învăţa 

să spunem… „Mulţumesc Doamne pentru 

că-mi amintești cât de importantă 

este iertarea.” 

Iertarea începe cu o decizie mentală. 

Partea emoţională a iertării este în 

sfârșit capabilă să renunţe la resentiment. 

Vindecarea emoţiilor poate apare 

mai devreme sau mai târziu după 

iertare.” 


PAGINA TINERILOR 

ÎNCEARCĂ ȘI TU! 

de Emilie Cristea 

ncearcă să-ţi imaginezi cum 

ar fi să nu ai familie: să nu ai 

mamă, să nu ai tată, să nu ai 

fraţi și surori. Acum încearcă 

să-ţi imaginezi că ar trebui să 

porţi aceleași haine pe care 

le-ai purtat și ieri și că la micul 

dejun trebuie să stai la coadă cu alţi 

șaizeci de copii ca să primești o bucăţică 

de mămăligă și un colţ de pâine uscată 

nu înainte însă ca singurii adulţi pe care-i 

cunoști să strige la tine fără nici un 

motiv. Cearta lor nici nu te mai deranjează, 

te-ai obișnuit cu ei. Cel puţin te 

bagă cineva în seamă. Ei sunt cei care 

ţi-au spus că te-ai născut la închisoare, 

că mama ţi-a murit în timp ce încerca să 

te nască. Te consolezi la gândul că soarta 

ta a fost mai bună decât a celei care stă 

lângă tine – cel puţin tu nu a trebuit să- 


ţi vezi tatăl omorându-ţi mama. Dar, tu 

nici nu știi ce înseamnă să ai o mamă, cu 

atât mai puţin să simţi durerea pricinuită 

de moartea ei… te-a abandonat întro 

închisoare! Oricum, asta e viaţa. Nu e 

chiar atât de rău, pentru că dimineaţă ai 

prins și tu o ţigară bună pe care a primit-o 

prietena ta din baraca pădurarului 

seara trecută. Probabil că nu fusese 

atât de băut ca de-obicei, și a dorit s-o 

răsplătească cu câteva ţigări după ce și-a 

terminat treaba cu el. Așa e viaţa: trebuie 

să dai ca să primești… sau poate e mai 

ușor să furi. 

Acum că ai mai crescut și ești una dintre 

fetele mai mari, poţi să faci cam tot ce 

vrei pe-aici! Până la urmă ţi-ai câștigat 

acest drept. Îţi place bluza cuiva? Mergi 

și o iei din lada ei de haine. Dacă te 

întâlnești cu ea din întâmplare mai târ- 

ziu, o înjuri și-i pui în vedere să nu cumva 

să se mai întâmple să vă întâlniţi din 

întâmplare. Faptul că ești una dintre fetele 

mai mari are și părţi negative. Una 

dintre acestea este că trebuie să mergi 

la arat pe câmp. Ce dacă de-abia ai împlinit 

unsprezece ani? Ce dacă ești fată? 

Ce dacă ai leșinat ieri din cauza caniculei 

insuportabile? Asta este viaţa: cu 

cât ești mai „bărbătoasă” cu atât ai mai 

multe „drepturi” și cu atât ai mai puţine 

probleme cu femeia care te ceartă când 

te prinde că furi sau că fumezi. Până la 

urmă și tu o mai prinzi pe ea furând sau 

fumând. Trăiești într-o junglă. Trebuie 

să lupţi pentru tine însuţi. Nimeni nu 

te apără. Nimeni nu a avut grijă de tine 

vreodată în afară de tine însuţi. Cu toate 

astea, „străinii” ăștia ţi-au spus altceva 

săptămâna care a trecut. Ei ţi-au vorbit 

despre un „Dumnezeu” care are grijă de 

tine. Prostii! Mai bine nu te mai gândii 

la asta. Dacă într-adevăr există un „Dumnezeu” 

de ce te afli în locul acesta ca o 

groapă murdară și lipsită de dragoste? 

De ce este mama lui Vlad alcoolică și l-a 

adus aici pentru că nu a mai vrut să se 

ocupe de el? De ce au fost Sergiu și Andrei 

abandonaţi în spital în prima lor 

zi de viaţă? De ce a încercat fratele mai 

mare al lui Maxim să-l înece? Era sănătos 

și acum și-a pierdut minţile și încearcă 

într-una să-și facă rău. De ce l-a lovit

pe Nicu tăticul lui cu un topor în cap? 

Fusese chiar atât de rău ca s-o merite? 

Unde era Dumnezeu când se întâmplau 

toate lucrurile astea? Ei ţi-au spus că 

Dumnezeu te-a creat, că te iubește și că 

are grijă de tine chiar și acum, în acest 

moment, în acest loc, în această situaţie! 

Poate că au puţină dreptate, că dacă stai 

să te gândești putea fi mai rău, puteai fi 

moartă pe stradă: abandonată fără nici o 

speranţă și fără nimeni care să se intereseze 

de tine, fără nici măcar aceste femei 

fără suflet din locul acesta rece și plin de 

răutate. Poate că „străinii” ziceau ei ceva 

când au vorbit cu tine aseară. Poate că 

într-adevăr Dumnezeu are grijă de tine. 

Poate că vrea să-ţi dea o a doua șansă. 

Poate că vrea să facă ceva din tine. Oamenii 

ăștia sunt atât de diferiţi. Ei sunt 

fericiţi! Te îmbrăţișează, te sărută, îţi 

spun povești, îţi dau daruri, îţi zâmbesc, 

îţi spun că ești frumoasă. Te iubesc! Este 

pentru prima dată când te simţi „iubită”. 

Este pentru prima dată când simţi că ești 

mai mult decât fetiţa murdară care este 

bună numai la spălat vasele și la arat 

brazda. „Dumnezeu le-a dat această dragoste” 

îţi spun ei. Dumnezeu le dă dragoste 

ca să-ţi dea și ţie din ea?! Îţi place 

să simţi dragostea! Vrei să nu se termine 

niciodată! Poate că ești într-adevăr specială. 

Poate că Dumnezeu știe că exiști. 

Vara trecută Dumnezeu a folosit 

Conferinţa de Misiune ca să-mi pună 

pe inimă să merg în Moldova . Fără să 

știu exact unde merg, în ce oraș, și fără 

să știu exact ce voi face, am plecat, prin 

credinţă. A fost unul dintre cele mai mari 

acte de credinţă pe care le-am făcut până 

atunci. Într-un mod ironic, sau mai bine 

zis providenţial, a fost experienţa prin 

care Dumnezeu m-a binecuvântat cel 

mai mult. Este interesant cum atunci 

când în ochii lumii ești cel mai singură 

și nu știi ce se va întâmpla în continuare, 

Dumnezeu te ia în braţele-I atotputernice 

și folosește actul tău de credinţă 

transformându-l într-o recoltă frumoasă 

pentru Împărăţia Sa. Părăsirea zonei 

mele de confort și providenţa lui Dumnezeu 

m-au dus într-o ţară necunoscută 

mie, într-o zonă rurală îndepărtată la un 

orfelinat pentru copii cu handicap. Singurele 

cuvinte de încurajare pe care leam 

auzit de la cei care aflau că merg la 

orfelinatul Vasoca au fost „Dumnezeu să 

te ajute!”. La Vasoca nu este electricitate, 

apă curentă, nu sunt veceuri, nu este 

internet și nu ai unde să fugi de acolo! În- 

conjurată de dealuri pe kilometri întregi 

în fiecare direcţie, singurul lucru pe care 

l-am putut face la acest orfelinat a fost să 

mă concentrez pe ceea ce mă trimisese 

Dumnezeu să fac acolo. Nu mai aveam 

nici un fel de resurse, ajutoare sau lucruri 

în care să-mi găsesc confort, așa că 

Dumnezeu a putut să mă folosească în 

sfârșit așa cum dorea El și a putut să mă 

înveţe așa cum dorea El s-o facă. La început 

mi-a fost foarte greu. Eram speriată. 

De ce în locul acesta, Doamne? De ce în 

cel mai dificil loc? Merg în misiune pentru 

prima dată în viaţa mea și organizatorii 

mă trimit AICI? Credeam că aici este 

locul unde merg cei mai „experimentaţi”. 

Copii handicapaţi? Ştiu, sunt studentă 

la nursing, dar totuși! Şi încă șaizeci de 

copii! De ce n-am stat într-un oraș mare 

să lucrez cu copiii de acolo? Ei provin 

din familii normale și nu au probleme și 

complicaţii. Nimic nu este la întâmplare 

însă și știu că nu-mi vei da mai mult 

decât pot duce, așa că Doamne, voi merge 

unde mă trimiţi. Nu-i drum înapoi. 

Şi într-adevăr nu m-am întors înapoi. 

Am realizat că Dumnezeu știa ce face 

și mi-a dovedit că nu aveam nevoie de 

experienţă ca să lucrez pentru El. Singurul 

lucru necesar era o inimă doritoare. 

La sfârșitul celor două săptămâni nu voiam 

să plec acasă. Răsplata mea a fost bucuria 

de a îmbrăţișa un copil creat după 

chipul și asemănarea lui Dumnezeu care 

era atât de frumos chiar dacă era murdar 

și cu haine rupte și încălţăminte cu 

două numere mai mici. Privilegiul de 

a-i spune, într-o ţară comunistă, că, cu 

toate că nu are un tată pe pământ, are 

cu siguranţă un Tată în ceruri și văzând 

acest copil zâmbind și recitându-mi ver- 

setele biblice pe care le învăţase cu mine, 

era dovada clară pentru mine că Dumnezeu 

este la lucru. Privind peste murdăria 

de pe faţa lui, peste hainele murdare și 

încălţămintea ce nu se potrivea, peste 

dinţii negrii și poveștile din viaţa acestor 

copilași, povești ce au capacitatea 

de a frânge inimi sănătoase, am învăţat 

despre speranţa vie, despre dragostea 

adevărată și despre mila harului pe care 

numai Tatăl nostru cel ceresc ne-o poate 

da tuturor. Tot un lucru dumnezeiesc 

este și posibilitatea de a spune Evanghelia 

acestor micuţi și să-i vezi cum plâng 

după tine și te îmbrăţișează când pleci și 

cum vin la tine la ușă în fiecare dimineaţă 

și cum îţi spun „mamă” în timp ce stau la 

tine în braţe. În acea sâmbătă seara, în 

timpul Conferinţei de Misiune, în care 

Duhul Sfânt nu înceta să bată la inima 

mea, nici nu-mi închipuiam ce lucruri 

minunate și care vor rămâne cu mine pe 

viaţă voi primi din această călătorie. Mă 

bucur așa de mult că am ascultat. Fă și 

tu un astfel de act de credinţă! Ai să te 

bucuri mult când vei vedea unde te duce 

Dumnezeu. 


WEST COAST MISSION CONFERENCE 

ăptămâna trecută am trăit clipe de har împreună cu tinerii bisericilor românești de pe Coasta de Vest a Americii. Domnul 

nostru a revărsat peste noi binecuvântari deosebite pe care nu le putem măsura nici exprima în cuvinte. Ne-am bucurat 

să fim prezenţi cu toţii în locașul Bisericii Baptiste Harul din Sacramento și să vedem cum Domnul vorbește prin fratele 

păstor Ryan Fullerton fiecăruia după nevoiele lui. Să analizăm eficienţa Conferinţei de Misiune de pe Coasta de Vest este 

prematur pentru că adevăratul efect în viaţa tinerilor îl vor analiza fraţii din bisericile locale cu scurgerea vremii. Ştim însă cu 

siguranţă că Domnul a vorbit tinerilor așa că vă îndemn să vă bucuraţi de următoarele mărturii care mă încurajează să afirm: 

„Da, se merită să te consumi cu toată fiinţa pentru sufletele tinerilor”. 

Ilie Cojan 

RBYA Vice-President, West 

Ryan Fullerton 

Immanuel Baptist 

Church 


23-25 APRILIE :: BISERICA BAPTISTĂ HARUL, SACRAMENTO, CA 

Reporter: Care este mesajul tău 

pentru tineri? 

Ryan: Mesajul meu ar fi ca tinerii 

să ia tot ce au învăţat și să aplice în 

vieţile lor de zi cu zi și nu doar în 

misiuni pe termen scurt. Dar adevărata 

dragoste pentru Evanghelie nu 

stă neapărat în a face lucruri mari ci 

ne îndeamnă să fim ascultători în lucrurile 

mici. Acesta este cel mai bun 

loc de unde poţi începe! Este locul 

unde Dumnezeu te va maturiza și te 

va crește. 

Buni Ionescu 

RBYA President 

Reporter: Cum crezi că au perceput 

tinerii mesajul? 

Buni: Cred că unii tineri nu înţeleg 

Evanghelia dar am fost încurajat să 

văd câţiva dintre ei care parcă au 

înţeles-o pentru prima dată. Sper că 

se vor și întoarce la Domnul. 

Reporter: Ai o concluzie de la 

conferinţă? 

Buni: Slavă Domnului pentru lucrarea 

pe care o face și mă rog ca El să 

continue să transforme tinerii ca să 

avem o generaţie gata de sacrificiu 

pentru El.

Stephen Ceausu, 16 

Biserica Betania, 

Los Angeles 

Serhiy Vlad, 20 

Biserică Baptistă, 

Portland 

Daniela Grib, 16 

Biserica Bethel, 

Sacramento 

Alina Dan, 17 


Portland 

Reporter: În urma conferinţei, ţi-a 

deschis Domnul inima să te implici 

în vreo misiune? 

Stephen: Da. Până acum am fost în 

câteva misiuni pe termen scurt în 

Mexic dar în urma Cuvântului auzit 

am înţeles că nu trebuie neapărat să 

plecăm în România sau Moldova pentru 

a face misiune, ci trebuie să fim 

misionari la școală și printre prie- 

tenii noștri. 

Reporter: Cu ce gânduri ai rămas în 

minte de la conferinţă? 

Serhiy: Am fost foarte impresionat, 

pentru că până acum nu prea am 

participat în vreo misiune în America. 

Aceasta a fost prima experienţă 

când am mers la homleși. Am fost 

foarte impresionat cum Dumnezeu 

a pregătit terenul. Mă așteptam să 

fie doar o întâlnire „obișnuită” în 

care ne ducem și probabil că nu o 

să vină prea mulţi, dar spre surprinderea 

mea au venit destui. Am avut 

niște discuţii foarte bune și am cântat 

pentru ei. 

Reporter: În ce grupă te-ai implicat 

la misiunea locală de sâmbătă dupăamiază? 

Daniela: Am fost la o casă de bătrâni. 

Mulţi dintre ei erau creștini. A 

fost plăcut să văd zâmbetele de pe 

feţele lor. 

Reporter: Cu ce gânduri pleci de aici? 

Daniela: Sper ca să putem și cu tinerii 

noștri din biserică să ne implicăm 

mai mult în comunitate. 

Reporter: Cum ţi-a vorbit Domnul la 

conferinţa asta și ce crezi că din ce ai 

auzit vei aplica de acum în viaţa ta? 

Alina: Fratele Ryan este un păstor 

extraordinar. Am învăţat foarte mult 

despre cum trebuie să fie un creștin 

real. De asemenea am înţeles că a fi 

creștin nu înseamnă doar să vi la biserică. 

Trebuie să îţi dorești asta din 

toată inima. 

Joseph Marian, 17 

Biserica Betania, 

Los Angeles 

Andy Matia, 17 


Portland 

Titus Tiplea, 20 

Biserica Betania 

Los Angeles 

Julia Dîrnu, 18 

Biserica Baptistă, 

San Leandro, CA 

Reporter: În ce grupă te-ai implicat 

la misiunea locală de sâmbătă dupăamiază? 

Joseph: Am participat la curăţenia 

unei case; am adunat bucăţi de lemne 

și gunoiul care era pe lângă. A fost 

o muncă grea dar știu că ceea ce am 

făcut acolo va aduce roade, pentru că 

am făcut-o spre slava Domnului. 

Reporter: Care este un lucru pe care 

l-ai învăţat aici? 

Joseph: Fratele Buni ne-a vorbit despre 

islam și am aflat multe lucruri interesante 

despre ei. 

Reporter: Cu ce gânduri ai venit la 

conferinţa asta? 

Andy: Acum la noi la biserică încercăm 

să punem mai mult în mișcare 

lucrarea de misiune și eu am fost cel 

desemnat să mă ocup de acest departament. 

Am fost speriat când m-au 

pus pe mine să mă ocup de această 

lucrare pentru că nu credeam că pot 

face faţă. Am venit aici ca să iau noi 

idei și îi mulţumesc Domnului că 

mi-a dat curaj să mă duc în lucrarea 

cu homleși și să arăt dragostea Lui. 

Reporter: Cu ce gânduri ai venit la 

conferinţa asta? 

Titus: Cu gânduri să văd diferite 

moduri în care lucrează Dumnezeu 

în lume și de asemenea să văd și pe 

tinerii cu care am slujit în trecut. 

Reporter: Cu ce gânduri pleci de aici? 

Titus: Dumnezeu e mai mare decât 

poate cuprinde mintea mea. Faptul 

acesta mă face să mă smeresc, mă 

face să am dorinţă mai mare să Îl cunosc 

și să cresc în asemănarea cu El. 

Reporter: Unde nde ai fost pentru outreach? 

Julia: Am fost în echipa care a mers 

la homleși. A fost foarte interesant să 

le ascultăm poveștile lor de viaţă dar 

în final și ei au ascultat ce am avut 

de spus. 

Reporter: Cu ce gânduri pleci de la 

conferinţă? 

Julia: Gândul cu care plec este că nu 

trebuie neapărat să mergi în misiune 

ci în fiecare zi trebuie să gândim ca și 

când am fi în misiune. 



Photos by: Marius Şerban :: www.serbanphotography.com


ÎNTÂMPLĂRI CU TÂLC :: MAXIME :: POEZIE 

CUM STAI CU SPIRITUALITATEA? BIBLIA ESTE CA ȘI... 

bișnuiam să răspund la 

această întrebare gândindu-mă 

imediat la 

activităţile mele „spirituale“. 

M-am rugat suficient? 

Am citit destul Biblia? 

Problema este că după 

aceste repere câștigă mereu fariseii. Oamenii 

pot fi foarte disciplinaţi și să ră- 

CAUT UN OM 


mână tot mâdrii și respingători. Cum am 

putea măsura spiritualitatea așa ca să nu 

câștige fariseii? 

Am întrebat un înţelept: „Cum îţi eva- 

luezi sănătatea spirituală?“ 

Mi-a răspuns fără să stea pe gânduri: 

„Îmi pun singur două întrebări“: 

„Cât m-am descurajat în ultima vreme?“ 

„Cât m-am enervat în ultima vreme?“ 

În centrul dezvoltării noastre spirituale 

stau dragostea lui Dumnezeu și pacea 

lui Dumnezeu. Dacă pacea Lui crește în 

mine, nu mă mai descurajez cu una cu 

două. Dacă dragostea Lui crește în mine, 

nu mă mai enervez ca înainte. Este o excelentă 

metodă de autoexaminare spirituală. 

Tu ce ai răspunde la aceste două întrebări? 

„Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea 

Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!” (Ezechiel 22:30) 

„Caut un om!” Anunţul de milenii, 

Cu glas de bronz răsună şi acum. 

Nevoia a crescut de-a lungul vremii 

Căci zidul cade pradă buruienii 

Şi în spărtură-s vălătuci de fum. 

„Caut un om!” Răspunde DA chemării, 

Căci omul căutat poţi fi chiar tu; 

E vremea luptei, vremea angajării, 

Căci a crescut nevoia implicării 

În urma milioanelor de NU. 

„Caut un om!” Fii tu mijlocitorul, 

Înalţă tu prin rugăciune zid, 

Pune-ţi în rugă dragostea şi dorul 

Şi, stând la sfat cu Însuşi Creatorul, 

Să vezi cum rănile din zid se-nchid. 

„Caut un om!” Fii omul ce răspunde: 

„Aici sunt, Doamne, fie voia Ta, 

Pune-mă în spărtură orişiunde 

Dar lasă Duhul Tău să mă inunde" 

Şi rezultatele... se vor vedea. 

„Caut un om!” Anunţul e valabil 

Şi chiar din zi în zi mai actual, 

Implică-te, matur şi responsabil, 

Căci se-ntrevede-n zare, implacabil, 

Al vremii de-ndurare act final. 

de Simion Felix Martian 

- PÂINEA 

“Pâinea care se coboară din cer este de 

așa fel, ca cineva să mănânce din ea și să 

nu moară.” Ioan 6:50 

- UN FOC 

“Nu este Cuvântul Meu ca un foc?” zice 

Domnul.” Ieremia 23:29 

- O LUMINĂ 

“Cuvântul Tău este o candelă pentru 

picioarele mele și o lumină pe cărarea 

mea.” Psalmul 119:105 

- LAPTELE 

“Ca niște prunci născuţi de curând, 

să doriţi laptele duhovnicesc și curat, 

pentru ca prin el să creșteti spre mântuire.” 

1 Petru 2:2 

- MIEREA 

“Sunt mai dulci decât mierea, decât 

picurul din faguri.” Psalmul 19:10 

- AURUL 

“Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât 

mult aur curat.” Psalmul 19:10 

- O OGLINDĂ 

“…Dar cine își va adânci privirile în legea 

desăvârșită, cea a libertăţii…” Iacov 

1:23-25 

- UN CIOCAN 

“Nu este Cuvântul Meu…ca un ciocan 

care sfărâmă în bucăţi stânca?” Ieremia 

23:29 

- O SABIE 

“Sabia Duhului, care este Cuvântul lui 

Dumnezeu.” Efeseni 6:17 și Evrei 4:12 

- SĂMÂNȚĂ 

“Nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, 

ci dintr-una care nu poate putrezi, prin 

Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și 

care rămâne.” 1 Petru 1:23 

-- 

Posted By Rodica Botan to PE GÂNDURI 

www.rodicabotan.blogspot.com

ÎNCREDINȚAREA LUI CALVIN 

Calvin avea anumite slăbiciuni de care era conștient, dar 

acestea erau suplinite cu succes de anumite convingeri și 

încredinţări, care nu făceau decât să îl ridice în poziţia din care 

Dumnezeu să îl folosească cu succes. 

Iată care era încredinţarea lui: 

“Diavolul și întreaga lui oștire se înșeală dacă crede că, fiind 

copleșit de minciuni prostești, rușinea mă va face mai slab și 

mai flexibil. Eu cred că Dumnezeu, prin bunătatea Lui infinită, 

îmi va permite să perseverez cu o răbdare neabătută pe cărarea 

chemării Sale sfinte.” 

Ce binecuvântată este o astfel de convingere, ea răsună ca un 

imn de laudă în adâncul fiinţei noastre și ne poate ridica sus 

prin oricât de multe încercări vom trece. „Căci cel neprihănit 

va trăi prin credinţă”. 

Unul din principiile lui Calvin era acesta: 

„Dacă nu mă declar mulţumit doar cu aprobarea lui Dumnezeu 

și dacă nu dispreţuiesc în același timp aprecierile perverse 

și nebunești ale oamenilor ignoranţi, precum și pe cele greșite 

și maliţioase ale celor răi, atunci problema este la mine.” 

Cred că asemenea principii îţi dau stabilitate în har, adică te 

menţin într-o situaţie ascendentă de-a lungul anilor. 

PREZENTARE DE CARTE 

Preț: $8 

www.kerigma.ro 

Se pot livra comenzi și în America dacă 

comanda minimă este de $20. 

Prea adesea și prea ușor ne complacem în lauda ieftină a 

celor ignoranţi sau creduli. Alţii au slăbiciunea de a se lăsa 

intimidaţi de aprecierile maliţioase ale celor răi, cu scop de a 

te prinde în cercul lor, de unde nu mai poţi ieși cu faţa curată 

de obicei. 

Doamne, ridică tu oameni care să nu caute la faţa oamenilor 

și care să înveţe calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să îi pese 

de părerile oamenilor! 

Frământările lui Calvin 

În care anotimp al căsniciei te afli? 

VARA – Căsniciile aflate în vară se 

caracterizează printr-un sentiment 

profund al împlinirii şi siguranţei. 

Această carte te va ajuta să profiţi la 

maximum de anotimpul de vară şi să 

identifici conflictele ascunse care pot 

apărea la suprafaţă şi-ţi pot ameninţa 

mulţumirea şi stabilitatea. 

PRIMĂVARA – Primăvara este timpul 

speranţei şi al noilor începuturi. Autorul 

te va ajuta să descoperi modalităţi 

noi de a asculta şi a-ţi iubi partenerul 

şi te va face mai conştient de iritările 

neaşteptate care se pot ivi în acest 

anotimp plăcut. 

IARNA – Relaţiile aflate în iarnă sunt 

distante şi dificile. Căsnicia este mult 

mai grea în acest anotimp al tăcerii 

glaciare şi al vânturilor aspre, dar odată 

Problema care îl frământa cel mai adesea pe Calvin era – și 

acesta este punctul central al întregii teologii a lui Calvin: 

1. Cum poate fi salvată gloria lui Dumnezeu pe pământ? 

2. Cum poate fi păstrată în siguranţă Împărăţia lui Dumnezeu 

pe pământ? 

3. Cum poate fi păstrată în siguranţă Împărăţia lui Dumnezeu 

printre noi.? 

Prima întrebare îmi place cel mai mult. Oooh... de ar tânji 

slujitorii după acest lucru în ziua de azi...!! Şi ar lăsa sinele mai 

ușor și dorinţele lui egoiste și înguste. 

ce tu şi partenerul tău v-aţi dezvoltat un 

vocabular pentru topirea gheţii, vă veţi 

îndrepta spre vremuri mai calde şi mai 

fericite. 

TOAMNA – Toamna aduce cu ea 

schimbările nedorite, nesiguranţa şi 

şovăiala cu care se confruntă toate 

cuplurile în această perioadă a căsniciei 

lor. Dar cu ajutorul lui Gary Chapman 

vei învăţa cum să navighezi în acest 

anotimp furtunos, cum să plantezi 

seminţele speranţei şi să eviţi vânturile 

ameninţătoare ale iernii. 

Dr. Gary Chapman este autorul best-sellerului Cele cinci 

limbaje ale iubirii (vândută în peste trei milioane de 

exemplare în limba engleză) şi a numeroase cărţi despre 

căsnicie şi familie. Este directorul organizaţiei Marriage & 

Family Consultants şi un cunoscut vorbitor internaţional 

al cărui program radio se difuzează la peste 100 de posturi 

de pe tot cuprinsul Americii de Nord. El şi soţia lui, Karolyn, 

trăiesc în Carolina de Nord. 


ŞTIRI 

Botez la Charlotte, NC. 

Am avut bucuria deosebită ca în 21 martie, la o lună după 

inaugurarea noii clădiri a Bisericii Baptiste Române din 

Charlotte să avem o sărbătoare prilejuită de botezul a trei 

tineri din biserică – Liuba Focșa, Sergiu Bogdan și Andrei 

Laștur. La sărbătoarea bisericii au participat și tinerii din 

Biserica Baptistă Gwinett, împreună cu păstorul lor, Matei 

Istudor. Corul tinerilor din Atlanta (Gwinett), condus de 

Marcel Olaru, corul bisericii locale, condus de Ionică Pelea, și 

corul tinerilor din Charlotte, condus de Svetlana Chistol, L-au 

glorificat pe Domnul și Mântuitorul nostru. 

Cuvântul a fost predicat de fr. Matei Istudor, iar actul 

botezului a fost îndelpinit de fr. Livius Percy. Binecuvântarea 

prin punerea mâinilor a fost făcută de fr. Ionică Pelea și 

fr. Livius Percy, păstorii bisericii din Charlotte. 

Dorim ca Domnul să binecuvânteze viaţa acestor tineri ca 

să fie consecvenţi pe cale și ascultători de Domnul în toate 

aspectele vieţii lor. 

Livius Percy 

Botez la Toronto 

În 7 Martie 2010 în Biserica Baptistă Română din Toronto 

a avut loc un botez nou-testamentar în care 8 persoane au 

mărturisit credinţa lor în Domnul Isus Hristos ca Mântuitor 

și Domn al vieţii lor. Fr. Florin Dragomir, păstor al Bisericii 

Baptiste Bethel din Kitchener, împreună cu corul aceleiași 

biserici, au fost invitaţi să se alăture bucuriei bisericii, slujind 

pe Domnul prin predică și cântare. La eveniment au participat 

mulţi români din Toronto, oraș cu o largă comunitate 

românească. Actul botezului a fost oficiat de păstorul bisericii 

locale, Mircea Toma. 

Mircea Toma 


(În fotografie – de la stânga la dreapta – Livius Percy, Liuba 

Focșa, Sergiu Bogdan, Andrei Laștur, Ionică Pelea.)

Bucurie la Nashville Conferință la Alfareta 

Prin harul Domnului, în perioada 27 februarie- 02 martie 

Biserica Baptistă Română din Nashville, TN a fost vizitată de 

mai mulţi fraţi păstori și lucrători în Domnul Isus Hristos. 

Această săptămână a “debutat” cu un eveniment important 

pentru media creștină, și anume, Conferinţa NRB (Naţional 

Religious Broadcaster), o conferinţă ce vrea să fie ecoul unei 

voci ce îndeamnă la pocăinţă și întoarcere la Domnul. 

Începută în urmă cu 65 de ani, ca o conferinţă locală apoi 

extinsă la nivel naţional, ca în final să se transforme într-o lucrare 

internaţională, NRB slujește, echipează, încurajează și 

susţine lucrarea Evangheliei în domeniul și cu ajutorul massmedia 

creștină. Aria de activitate cuprinde presa creștină 

scrisă, radioul creștin, televiziunea creștină, site-uri creștine 

– via internet, church media, etc. 

Desfășurată și anul acesta la Gaylord Opryland Center 

Nashville, TN conferinţa a “atras” diferite personalităţi din 

toate structurile vieţii publice – oameni politici religioși, 

reprezentanţi ai diferitelor posturi de televiziune, radio, 

ziare, reviste, dar și a diferitelor organizaţii religioase care 

militează pentru drepturile omului, drepturile religioase și 

cel mai important, pentru lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu. 

Cu această ocazie Biserica Română Baptistă din Nashville, 

TN s-a bucurat să fie gazda fratelui Cristi Țepeș – realizator 

de programe la TVR România, fratelui Lucian Despa – directorul 

RVE România (Radio Vocea Evangheliei), fratelui Dan 

Males – pastor Biserica Baptistă Nr. 3 Timișoara, fratelui Ion 

Damian – pastor Biserica Baptistă Radna, sorei Lidia Oprean 

(mama lui Becky) ca reprezentant al “Becky’s Hope”. 

Bucuria slujirii s-a materializat și în vizionarea a două 

documentare (“Viaţa lui Richard Wurmbrand” și “Evreii mesianici”- 

in premieră) oferite de fratele Cristi Tepeș în cadrul 

serviciului de duminică seara în biserica noastră. 

Pentru toată slujirea faţă de Domnul și bucuria revederii cu 

cei ce trudesc pe ogorul Evangheliei nu putem spune decât 

“…Lauda Ta, Doamne, răsună până la marginile pământului” 

(Ps. 48:10b) 

Din iniţiativa organizaţiei Southern Baptist, lideri ai bisericilor 

baptiste române din USA s-au întâlnit pentru o analiză 

strategică a lucrării. 

Dragii mei, m-am bucurat să fim împreună și vă trimit alăturat 

o fotografie de la conferinţă. 

Binecuvântare și har în slujire! 

Cu drag, 

Livius Percy 

Întâlnirea păstorilor de pe 

Coasta de Vest 

Într-o reeditare a Mahanaimului, între zilele de 13-16 Aprilie 

2010, la “Angels Camp” din apropierea orașului Sacramento, 

California, a avut loc întâlnirea de primăvară a păstorilor 

români baptiști de pe Coasta de Vest a Americii. 

De la stânga la dreapta, rândul de sus: Valer Monafu, Eusebiu 

Rusu, John Bilti, Doru Aninoiu, Ovidiu Rauca, Aurel Mateescu, 

Nelu Pășcuţ, Daniel Brânzei, Florin Filip. Rândul de jos: Nelu 

Cinteanu, Liviu Țiplea, Radu Shtir, Octavian Doboș. (lipsesc 

Daniel Şarlea, Nelu Brisc, Cornel Turcu, Ghiţă Moţoc) 


A 8-a ediţie a Festivalului Corurilor de Tineret “Lauda Domini” 

LĂUDAŢI VREDNICIA DUMNEZEULUI NOSTRU 

Într-o atmosferă de mare sărbătoare in San Francisco Bay 

Area s-a desfăşurat, între 13-14 Februarie a.c., cea de-a 8-a 

ediţie a Festivalului Corurilor de Tineret “LAUDĂ DOMINI”, 

atmosferă vibrantă ce-o simţim încă. 

De la copii la bătrâni atinşi de elanul tinerilor, fiecare dintre 

cei ce au participat au avut prilej de bucurie sufletească şi au 

putut să înalţe Numele Domnului în tot ceea ce s-a desfăşurat 

în aceste zile. 

Dar ce s-a întâmplat de fapt ? 

Sub atenta coordonare a fratelui Samuel Prelipceanu, 

bisericile baptiste din San Franciso - Bay Area şi Sacramento 

au dat mâna pentru a organiza acest eveniment. Fără a 

menţiona pe cineva anume aş spune doar că ne-am bucurat 

de o frumoasă colaborare, fără de care nu s-ar fi realizat 

această lucrare de mare anvergură. Şi pentru a înţelege că nu 

folosesc cuvinte prea mari v-aş da doar câteva date de la acest 

eveniment. 

Au participat 12 formaţiuni corale, ceea ce a însemnat 

prezenţa a 350-400 de tineri. 

Tinerii care au sosit de vineri seara s-au adunat la Biserica 

din San Leandro pentru a cere binecuvântarea Domnului 

peste acest eveniment. Biserica s-a rugat împreună cu tinerii 

prezenţi ca Domnul să-Si arate slava şi ca altă dată la Templu 

să strălucească prezenţa Sa. Mulţumim Domnului că am putut 

vedea slava Sa în aceste zile, glorie Lui. 

Sâmbătă ne-am adunat de la 10 AM, în clădirea Bisericii 

Redwood Chapel din Castro Valley, iar până la prânz ne-au 

încântat prin slujirea lor: 

• Grupul coral de voci egale – “Fiicele Sionului” - Sacramento, 

CA dir. sr. Nina Cifor, Luci Cifor 

• Corul de tineri din Biserica “Harul” Holywood, FL dir. 

fr. Benjamin Nistor 

• Corul de tineri al Bisericii române baptiste - Beaverton, 

WA, dir. fr. Emanuel Azgur 

• Corul de cameră “Logos” – Chicago, IL dirijor fr.: Mircea 

Olariu, Stelian Aioanei, Marius Olariu. 

• Corul de tineri al Bisericii române baptiste “Harul” – 

Sacramento, CA dir. fr. Octavian Câmpean 

• Grupul coral de voci egale din Biserica română Hickory, 

NC, dir. sr. Ludovica Netza 

După masa de prânz au urmat câteva seminarii, iar apoi la 

4 PM ne-am întors în frumosul sanctuar al bisericii Redwood 

Chapel pentru partea a doua a primei zile. 


Ne-au slujit: 

• Corul de tineri al Bisericii Române – Portland, OR, dir. fr. 

Laurenţiu Titerlea. 

• Corul de tineri al Bisericii Române – San Leandro, CA, dir. 

fr. Viorel Hodiş 

• Corul reunit al Bisericilor Române Bethel / Betania – Los 

Angeles, CA, dirijori: fr. Daniel Stăuceanu, Radu Ştir, Felix 

Macovei 

• Corul de tineri din Biserica “Isus Salvatorul” - Seattle, WA, 

dir. fr. Alexandru Midrigan. 

• Corul de tineri al Bisericii Române – Hickory, NC, dir. 

fr. Iacob Brâncovan. 

• Corul de tineri al Bisericii “Bethel” – Sacramento, CA, 

dir. fr. Nicu Cosovan. 

În prima zi, sâmbătă 13 februarie a.c., au slujit cu mesaje 

fraţii păstori Nelu Păşcuţ, Claudiu Vâlcu, Doru Aninoiu şi 

Ovidiu Rauca. Vrednicia Dumnezeului nostru de a primi laudă 

şi închinare a fost pe buzele şi în inimile tuturor slujitorilor 

Lui. 

Duminică corul reunit al tinerilor a slujit în serviciul divin 

al Bisericii americane ce ne-a fost o gazdă minunată. Impactul 

acestei slujiri are ecouri şi azi cu efect binecuvântat pe toate 

planurile. 

Serviciul festiv al acestei sărbători a început la ora 4 PM. 

Ne-am bucurat de slujirea corului reunit al tinerilor, când peste 

200 de suflete au înălţat pe Domnul împreună, sub bagheta 

dirijorilor prezenţi la eveniment. Mesajele fr. Sebi Rus, din 

Beaverton, Oregon şi a păstorului american Doug Tegner au 

înviorat sufletele tuturor celor prezenţi. 

Am încheiat aceste zile cu mulţumirea că Dumnezeu ne-a 

însoţit de-a lungul acestui festival cu credincioşia Sa, de la 

început şi până la sfârşit. Bucuria noastră rămâne aceea de a 

şti că am fost folosiţi de Domnul şi am putut sluji pe fraţi. 

Până la următoarea ediţie..., la care vă aşteptăm, vă spunem 

„LAUDĂ DOMINI !” 

a consemnat 

pastor Ovidiu Rauca 

San Leandro, CA

SURPRINZĂTOAREA ROMÂNIE

2010 Mai Luminatorul.. - Roboam

Transform your PDFs into Flipbooks and boost your revenue!

Delete template?

Save as template ?