Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

crap la proţap dar şi cazane cu borş pescăresc, produse naturiste, cătină
dar şi un tort din miere, grâu încolţit, polen, păstură, ornat cum se cuvine cu
petale din flori de nufăr... A adus chiar şi majoretele de la şcoală, din clasa a
opta, că el era diriginte, să danseze, l-au chemat pe vanicioc cu harmoşca,
să-l întâmpine pe bancher cu muzică haholească şi lipovenească locală... Au
stat cu ochii-n soare, uitându-se spre cer să vadă elicopterul, până s-a stricat
mâncarea, că era cald, şi s-au plictisit majoretele de-au luat-o la sănătoasa
pe la casele lor... Încet încet l-au părăsit aproape toţi... Eram şi eu acolo, că
era rost de-o băută... Până pe seară au ciulit urechile şi s-au uitat spre cer,
dar n-a aterizat niciun elicopter! În schimb, într-o remorcă ruginită ce scârţia
ca dracu’, a apărut un ziarist, de la un ziar local din tulcea. Era un ţigănuş
slăbănog, îl trimiseseră ăia să vadă ce e acolo, în deltă, cu oraşul ecologic.
Ziaristul era şi el beat criţă, abia a coborât din remorcă. Cei rămaşi în aşteptarea
miliardarului, au căzut în depresie, înţelegând că nu trebuiau să aibă
încredere în Fluturaş. Dar noi ne-am pus pe beţie şi pe petrecere în mijlocul
Deltei, noaptea, sub lună... Am făcut un foc din sălcii uscate... Am fiert borşul
de somn, ştiucă, şalău şi crap, am dat gata butoiaşul cu vin proaspăt şi aromat,
pe care l-am şi spart şi-am aruncat cu doagele spre Banu din ghiol, n-a fost
totul în zadar, că am făcut o petrecere cruntă! Dimineaţa abia l-am îmbarcat
în remorcă pe ziaristul care era mult mai turmentat decât când a venit. După
vreo săptămână, când s-o fi trezit şi ălă, a scris un articol despre „o noapte
de vis în paradisul deltei”, despre un profesor „vizionar”, care a proiectat un
oraş ecologic în mijlocul deltei şi care ar trebui sprijinit pentru a-şi realiza
proiectul „măcar parţial, deoarece, cândva, în viitor, oraşul ecologic închipuit
acum în amănunt de acest visător, „de acest frumos nebun al marilor pustiuri
– ca să-l parafrazăm pe Fănuş neagu", tot se va realiza, poate nu chiar exact
în această formă, dar oraşul din inima deltei va fiinţa cândva, peste ani...”
Articolul i-a plăcut lui Fluturaş, deoarece ziaristul (care a plecat încărcat cu
produse apicole şi naturiste), nu-l scosese „nebun”, ci doar „vizionar”, doar
un „frumos nebun”, adică aproape un profet... Ia să mai ciocnim un pahar!...
spuse Romanţescu şi continuă:
– Adevărul e că ţicnitul ăsta ia banii statului de douăzeci de ani pe degeaba!
niciodată n-a făcut o adevărată oră de sport! nu e uşor să faci o oră
de sport, ţinând seama de metodele şi mijloacele specifice, de structura şi
verigile pedagogice ale acestei lecţii şi mai ales de obţinerea performanţelor!
Copiii lui niciodată n-au învăţat nici să se întoarcă la dreapta sau la stânga
ori să sară în lungime sau înălţime, să facă alergări de viteză ori rezistenţă!...
nimic din toate acestea! Ei nu fac de douăzeci de ani decât un lucru: joacă
fotbal sau tenis, singuri, cum îi taie capul, în curtea şcolii! De curând, pentru
că spărgeau geamurile şi făceau prea multă gălăgie atât la orele de sport,
cât şi la celelalte ore la care chiulesc profesorii, ca să nu mai aibă şcoala
reclamaţii că nu se fac cursurile, directoarea a decis să joace fotbal la marginea
satului, să nu mai observe lumea şi mai ales cei de la primărie că se
joacă mai toată ziua! De fapt, Fluturaş nu se poate concentra să facă o oră
de educaţie fizică! De fapt, nu face nici altceva! La orele de franceză, pe care
le ia ca să i se completeze catedra, un elev şi-a fracturat piciorul la fotbal!
spuse Romanţescu, mai sorbind o duşcă.
– Ştiu! n-am chemat eu salvarea!? răspunse doamna doctor tifani. L-au
dus până la năvodari la un doctor ortoped! Fluturaş, ca să nu fie dat în judecată
de părinţi, a plătit spitalizarea şi chiar ciubucul dat medicului! şi s-a rugat de
ceilalţi profesori să nu-l lase repetent, că lipsise o jumătate de an!!
Ex Ponto nr. 2, 2012
47