TRADIłII: PLUGUŞORUL - Didactic

• Pluguşorul
• TradiŃii
• Urături
TRADIłII: PLUGUŞORUL
ÎNV. PUIU VALENTINA
PROF. ŞTEFAN MARIA
Şcoala cu cls I-VIII Albeştii de Argeş
„Aho, aho, copii şi fraŃi
StaŃi un pic şi nu mânaŃi!
Lângă boi v-alăturaŃi
Şi cuvântu-mi ascultaŃi…”
Ne aducem aminte aşa cum răsuna pe uliŃa copilăriei. Din păcate mai nou, din ce în ce mai
rar, cu greu deosebesc copii lucrurile tradiŃionale de cele comerciale, colindul şi pluguşorul s-a
restrâns în cadrul şcolii la serbări, costumul popular este îmbrăcat de asemenea numai atunci „când
avem serbare”…. Oare se mai poate trezi în noi acel sentiment de mândrie că purtăm un costum
popular? Să păstrăm tradiŃiile!
Primul pas s-a făcut în momentul când Şcoala, Primăria şi Casa de Cultură au încheiat un
protocol de colaborare pe 2006 – 2008, cu tematica „Să păstrăm tradiŃiile!”. Primim un spaŃiu în casa
de cultură pe care ne pregătim să folosim în acest scop. Copiii sunt invitaŃi să facă o colecŃie de
obiecte, lucruri pe care găsesc în gospodărie pe acasă, pe la bunici, în vecini…
Şi încep să sosească. Dar fiecare obiect nu vine singur, încet fiecare prinde viaŃă. Sosesc
copiii încărcaŃi cu o poveste , cine a purtat opincile?
când a fost Ńesută pânza pentru faŃa de masă,

oala de când „au dat de-a verii”.
Un copil ingenios aduce o căruŃă în miniatură că s-a gândit că nu ne permite spaŃiul să
expunem o căruŃă în mărime naturală şi totodată este nelipsită din viaŃa de la Ńară, alŃii aduc bucăŃi
dintr-un război de Ńesut (încă nu este întreg, din păcate, dar sperăm să completăm şi să-l putem aşeza
pe poziŃie), furcă, fus obiecte pe care copii cunosc şi au văzut bunicile lucrând.
Apare şi un buhai. Acesta este momentul declanşator al dorinŃei de a practica ceva tradiŃional,
de a transmite şi la alŃii.
Este scânteia de la care porneşte un lanŃ de evenimente şi manifestări. Căutăm şi un pluguşor,
găsim mai multe.
Copii îşi exprimă dorinŃa de a merge cu pluguşorul. Este cel mai frumos lucru ce ni se putea
întâmpla nouă, iniŃiatorilor acestui proiect, acela ca aceşti copii să fie dornici să iniŃieze modul cum
continuăm proiectul şi dorinŃa lor, bucuria se vede şi pe chipul lor vesel, îmbujorat.
Începe o nouă etapă, aceea de strângerea informaŃiilor. Unii caută pe internet date, alŃii
transcriu diferite variante de pluguşor transmise pe cale orală prin sat. Îşi caută costumul, obiectele
necesare: pluguşor, buhai, bici, strachină, clopoŃei.

Ne strângem în mai multe ocazii şi fiecare prezintă ceea ce a aflat.
Interesul oamenilor s-a îndepărtat treptat în ultimii ani de obiceiurile folclorice. De la un timp
însă, din nou îşi caută loc în viaŃa şi inimile noastre. Fenomenul acesta se datorează încărcăturii
valorice pe care le au obiceiurile, precum si interesului omului pentru ele. Obiceiurile sunt, fără
îndoiala, pitoreşti manifestări folclorice, mari spectacole. Ele cuprind semnificaŃii profunde asupra
omului şi relaŃiilor lui cu natura, cu lumea înconjurătoare. Astfel obiceiurile prezintă viata socială,
diverse aspecte ale rânduielii ei.
Seara, în ajunul lui Sf. Vasile, iar prin alte părŃi şi dimineaŃa, copiii şi flăcăii satelor noastre
obişnuiesc să pornească cete-cete pe la casele gospodarilor şi să le zică pe la ferestre felurite urături
care se cheamă pluguri, pluguşoare ori plugurele. Mai în toate este vorba de cineva care-şi ară într-un
chip minunat pământul şi culege roadele îmbelşugate.
Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Pluguşorul cum i se spune în popor, este un străvechi obicei
agrar prin excelenŃă, care se practica şi azi, mai cu seama în Moldova. în ajunul Anului Nou, în multe
locuri, chiar în ziua de Anul Nou, ceata de urători formata din doi până la douăzeci de flăcăi sau
bărbaŃi însurăŃei de curând, pleacă din casă în casă să ureze cu Pluguşorul sau sa "hăiască", cum se
spune în Moldova. Cu Pluguşorul urează astăzi şi copiii.
Vorbe frumoase, de prosperitate si belşug sunt adresate de cetele care vin cu "Pluguşorul",
fiecărei gospodarii. Ca o incantaŃie magica, textul urării se transmite din tata în fiu şi nu există român
să nu-l cunoască.
Colinda Pluguşorului este în datina Ńărilor agricole o urare pentru rodirea câmpului.
Pluguşorul nostru este "carmen avele al romanilor", colindul cu rugăciunea de ocrotire a
semănătorilor din câmp. MenŃionăm că este una dintre datinile cele mai vechi şi mai frumoase, ce s-a
păstrat şi se păstrează încă până în ziua de azi la poporul român. în pocnet amarnic de harapnic sau
bici, în sunet de talanca sau clopoŃei, ca şi în muget de buhai, colindătorul îşi deapănă urarea
îndemnându-si amicii cu refrenul: "Ia mânaŃi măi,/ hăi , hăi".
Vorbind despre aratul pământului cu 12 boi, despre semănatul grâului, seceratul şi măcinatul
lui, ca şi despre frumoasa morăriŃa, pluguşorul, care cuprinde în sine atâta poezie, este datina
româneasca care zugrăveşte în culori atât de vii deprinderea principală a poporului nostru.
Urarea nu se rezumă numai la expunerea în cântec sau versuri a celor dorite, ca în colinde, ci
se înfăptuieşte şi prin prezentarea dramatica a muncilor agricole. Avem deci de-a face cu o
manifestare folclorica complexă, menită să aducă belşug în agricultura. Pentru desfăşurarea dramatica
a urării se foloseşte plugul sau buhaiul. Plugul era altădată un plug adevărat, frumos împodobit cu
crengi de brad şi cu panglici, mai nou cu hârtie colorată, tras de 4 sau 2 boi, de asemenea împodobiŃi
cu panglici sau batiste lucrate în stil popular.
În anii din urma se răspândeşte tot mai mult plugul în miniatura purtat pe braŃe de cel ce
urează şi un plug simbolic, format dintr-un băŃ cu doua craci care reprezintă coarnele plugului. Copiii
urează numai cu plugurile în miniatura.
Buhaiul, numit în IalomiŃa şi în sudul Moldovei "buga", era un vas de lemn de forma unei
putinici, cu fundul acoperit cu piele de capra sau de oaie, bine întinsă şi legată cu un cerc sau strânsă
cu o frânghie. Prin mijlocul acestei piei trece o şuviŃă de păr de cal fixată în interior cu un nod sau cu
băŃ trecut printr-un laŃ. Gura vasului este deschisă. Unul din flăcăi Ńinea buhaiul, iar altul, cu degetele
muiate în borş, în apa cu sacâz sau numai în apă, trăgea şuviŃa de păr, producând un zgomot surd,
întărit de cutia de rezonanta a vasului. Cuvântul buhai a ajuns la noi, probabil, prin intermediul
limbilor slave: rus. bugai, pol. buhai, tc. buga, cum se spune în IalomiŃa şi în sudul Moldovei.
Obiectul menit să imite mugetul taurului, simbol al fertilităŃii, a fost cândva răspândit în întreaga
Europa. La cehi este cunoscut şi azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind în legătura cu
zgomotul pe care îl face. La unguri se numeşte burgato, tot o denumire onomatopeica. La germani se
numeşte Rummeltop sau Brummtorf, tot după zgomotul pe care îl face. Torf înseamnă oala de

pământ, de lut, aici vasul fiind de ceramică. Obiceiul a dispărut demult în Europa apuseana si, acolo
unde mai exista, şi-a pierdut sensul tradiŃional, este practicat mai mult ca un joc de către copii.
Pe lângă plug şi buhai, ceata purta bice sau harapnice din care se pocneşte, clopote de vite şi
tălăngi. Ea era însoŃita de instrumentişti populari care cântau din fluiere, cimpoi, vioară sau cobze.
In general, locurile unde plugul şi buhaiul apăreau împreuna în acelaşi obicei sunt mai rare.
Acolo unde plugul era înlocuit cu un bat simbolic, în tot timpul recitării băŃul era jucat în ritmul
versurilor; clopoŃeii care-l împodobeau acompaniau ritmic recitarea. În regiunile unde recuzita era şi
mai este un plug adevărat, se trage şi astăzi uneori, iar în trecut se trăgea cu regularitate, o brazda în
curtea sau la poarta gospodarului. Tragerea brazdei dovedeşte, fără putinŃa de îndoiala, că Pluguşorul
este un străvechi obicei agrar derivat dintr-o practica primitivă şi trecut printr-un rit de fertilitate,
ajungând o urare de recolte bogate pentru viitor. Urarea este un lung poem în versuri recitate care
descrie cu mult umor, dar şi cu cuvenita ridicare pe plan fabulos toate muncile agricole, până la
coptul colacului. Altădată, rit menit să provoace fertilitatea, Pluguşorul este azi, acolo unde se
păstrează, un obicei care contribuie la veselia generală a sărbătorii Anului Nou. Urarea cu plugul sau
cu buhaiul povesteşte cu umor despre prodigioase munci agricole, al căror rod este fabulos. La sate,
"pluguşorul" este insa extrem de complex, şi alaiurile care merg din casa in casa duc cu ele chiar un
plug. Prof. Mihai Camilar ne explica de ce se umbla cu plugul: "Datina de Anul Nou este o datina cu
predilecŃie agrară. Firesc, ne întrebam de ce se umbla la Anul Nou cu plugul si semănatul, deoarece
acestea sunt lucrări agricole care se practica primăvara. Este o translatare a acestor obiceiuri din
primăvară. În preistorie, ele se făceau de 1 martie, de Martin. Ursul se juca în luna martie. Buhaiul
face parte din recuzita cu caracter agrar. Chiar si textul pluguşorului este în excelenŃă o naraŃie
privind muncile agricole. Începe cu aratul, apoi urmează semănatul, cu îngrijirea plantelor, cu
recoltatul şi adusul boabelor in hambare”.
Valdemar Liungmann căuta sa stabilească o legătura între obiceiul nostru şi aratul ritual
practicat pentru a profita de către Ńăranii romani la Calendele lui Ianuarie sau la 1 Martie.
Desfăşurarea dramatica se leagă, după părerea lui Liungmann, de aratul şi semănatul ritual din cultul
lui Dionisos şi a lui Osiris. łinând seama de noile constatări făcute de N. E. Mate asupra miturilor
vechi egiptene, putem presupune ca Pluguşorul este de fapt, la origine, ceremonialul primei brazde
practicat de către căpetenia obştii patriarhale. şi în urarea noastră, gospodarul, bădiŃa Vasile sau
bădiŃa Traian, pare sa aibă acelaşi rol.
Gospodarul pleacă pe un cal negru sau pe un cal "graur cu şaua de aur" sa găsească "loc de
arat şi de semănat". El ară "brazda neagră" şi seamănă "grâu roşu". Grâul creste: "în pai ca trestia,/
în foi ca mazărea,/ în spic ca vrabia". Gospodarul încăleca din nou pe cal şi pleacă sa vadă daca
holda este coaptă: "Grâu de-o parte se-ngălbenea/ De aproape se cocea,/ De secera se gătea".
Gospodarul ia spice de proba, şi se întoarce acasă şi se pregăteşte de secerat. Se duce la târg sa-si
cumpere fier şi otel. Se duce la fierar si-l pune sa-i facă "secere mărunŃele/ Cu dinŃi de floricele,/ Cu
mănunchi de viorele,/ Să secere copile frumoase cu ele". intr-o varianta culeasa în anul 1950 în
Negrilesti, Vrancea, gospodarul cheamă fierarul la telegraf: şi-au sunat la telegraf/ Şi-a venit meşteri
îndat". Elementul vieŃii moderne intră în chip natural în descrierea muncilor agricole. Prezentarea
muncii menită să constituie miezul urării este presărată cu elemente de umor şi cu note de voită
exagerare, necesare împlinirii dorinŃelor. Ritmul seceratului este fantastic: "Un fecior de negustor/ Cu
stânga secera./ Cu dreapta leagă,/ Cu dinŃii-n haraba arunca./ O scos doisprezece telegari,/ Ca
ceaunele cănite,/ Cu unghiile potcovite,/ Cu potcoave de argint,/ Ce prind bine la pământ./ O scos
nouă iepe surepe,/ De cate nouă ani sterpe./ Cu gura-n car punea,/ Stambol nu le trebuia".
După terminarea seceratului şi treieratului, carele "împovărate,/ cu lanŃuri legate" se îndreaptă
spre moară. Moara, văzând atâtea care, "Pune coada la spinare/ şi apucă pe lunca mare". Dar:
"Morarul meşter mare,/ O ieşit cu ochi boldiŃi,/ Cu iŃarii cruciŃi,/ De dânsul sa te râzi". Şi morăriŃa a
ieşit: "Cu o caŃaveică de nişte tăricioare/ De când cu foametea cea mare./ şi mi-o începu a striga:/ -
Ptiu, ptiu, ptiu şi na, na, na./ Moara sta şi se uita./ şi o amăgit până la portiŃa/ Si-o luat-o din dârlog/
Şi-o dat-o la loc,/ Ş-o scos un ciolan,/ şi i-o dat una în splină/ S-o aşezat-o ca pe făină". Aceasta

parte în care moara este întruchipata ca o făptura vie, un fel de animal domestic care se sperie de
mulŃimea carelor şi o ia la fuga, este prinsă de morar sau ademenită de morăriŃa şi pune cu meşteşug
la loc, este plină de umor, stârneşte întotdeauna râsul ascultătorilor. Ea reprezintă, poate, cu hazul
cuvenit, îmbinarea între descrierea sobră, rituală a muncilor pentru pâine cu nota veselă care apare
simbiotic la foarte multe dintre riturile vechi şi la jocurile cu măşti medievale. Grâul este măcinat,
făina este dusa acasă la jupâneasa gazdă: " Face colac frumos,/ şi l-o pus în cuiul cel de jos, ca sa fie
plugarilor de folos,/ şi l-o rupt în nouă/ şi ne-o dat şi nouă". Versurile acestea de sfârşit seamănă cu
versurile din cântecele de secera.
Urarea cu pluguşorul se termină prin cererea darurilor iar gazdele îi răsplătesc pe urători cu
mere, nuci, covrigi, bani. „Şi o să ne daŃi de-un gălbior/Să facem de-un boldişor,/ să-nŃepăm boii la
dosişor,/ Să meargă mai tărişor,/ Că s-a înŃepenit plugul/ Într-o rădăcină de urzică,/ Nu mai pot boii
să-l ducă”. În partea care încheie Pluguşorul întâlnim unele elemente particulare de umor, obişnuite
şi în oraŃiile de nuntă, în unele povestiri şi în teatrul popular. Ele se refera la însăşi practica
obiceiului, ironizează recitarea şi pe recitatori, creează distanŃă între actul ceremonial şi receptarea
lui.
Bazat pe o practică rituală menită să însoŃească sau să prevină muncile plugarului, Pluguşorul
evoluează treptat şi ajunge la formele spectaculare sărbătoreşti de astăzi. La fiecare sfârşit de an
Pluguşorul ne încântă ca o scena pe care se desfăşoară un spectacol unic, în care elementele mitice şi
cele cotidiene sunt prezentate într-un recital de culori si de imaginaŃie.
Intrăm în atmosfera serbărilor de iarnă şi în cadrul cercului de pictură, ce se desfăşoară în
cadrul şcolii. Lucrează planşe tematice cu sărbători de iarnă, cu care participă la diferite concursuri.
Punctul central constituie tradiŃiile, transpun în imagini cu multă uşurinŃă portul popular,
atmosfera de sărbătoare, deşi afară încă este toamnă târzie, cu ploi interminabile şi iarna refuză să se
instaleze, atunci când pe „Piscul Negru” şi pe „Moldoveanu” apar „căciuliŃe de zăpadă” cu toŃii ştim
că se apropie iarna, cu sărbători, cu Pluguşorul de Sfântul Vasile.

ÎmpărŃim rolurile cei care vor Ńine coarnele pluguşorului, băieŃii care întrupează boii, buhaiul,
folosim zeama de varză, aşa au aflat de la părinŃi, bici, clopoŃei şi mulŃi băieŃi care au putere „la
strigat”. La început mai timid, dar cu teama de a nu fi auziŃi de gospodari prind putere.
Încep repetiŃiile, folosim orice prilej, în clasă în pauze, după ore. La repetiŃii asistă toată clasa,
critici, corectări, reveniri. Mai găsim câteva versuri păstrate de vreun bunic, sau un unchi îşi aduce
aminte din tinereŃe
Privim în urmă, rădăcinile ni le simŃim adâncite în tradiŃii, admirăm prezentul cu artiştii
anonimi în jurul nostru, care se regăsesc în orice om simplu, păstrător de tradiŃii, dar trebuie să ne
gândim şi la viitor, şi dacă ne uităm la feŃele senine ale copiilor noştri ştim că ei sunt cei care vor
păstra aceste tradiŃii.
“De urat am mai ura
Dar ni-i că vom însera
Pe la casa dumneavoastră
Departe de casa noastră.
Şi avem a trece-o cale
O dumbravă rea din vale,
Unde sunt iele nebune
Ce azvârle cu alune.
Şi se leagă de feciori
Ca albinele de flori
Şi le încurc’ cărările
Tot cu dezmierdările!
De urat am mai ura
Dar ni-i că vom însera;
Drumurile ni-s încurcate,
La mulŃi ani cu sănătate,
Şi să vă fie de bine
Ziua Sfântului Vasile,
Dumneavoastră-n bucurie,
De-acum şi până-n vecie,
Ahoooooo!Ahooooooo!
MânaŃi măi!
Hăi! Hăi!”