Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

lohanul.slizhusi.ro

Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

Lohanul nr. 22, iunie 2012 Page 1


Sponsori:

Ing. Călin Ianţa – Dacia Plant SRL, Floriana Enache – SC Enache Morărit SRL, Nicoleta Bordeianu – SC Ecoloc SRL,

Ing. Victor Bordei, dr. Nelu Tătaru – Crataegus Pharm SRL, Adrian Dominte – SC Anta 95 SRL, Ing. Andrei Ursu – Investico SRL,

Ec. Neculai Baltag – Balnec SRL, Ing. Valeriu Ciupilan – viceprimar al Huşilor,Sofia Dancă – SC Sofia SRL,

Ing. Ioan Ciomaga – Viacons Rutier SRL, Ing. Constantin Silimon, Vasile Marian – Marsemar SA, Ticu Radu Macovei – notar public,

dr. Cosmin Murguleţ – Victoria Unic SRL

Lohanul nr. 22 – reviistă cultural – ştiinţifică

ISSN:1844-7686

Colaboratorii acestui număr:

Redactor: Vicu Merlan

ffondattă:: noiieembrri iee 2007

Valeriu D. Popovici-Ursu, Prof. Ştefan Plugaru, Prof. Costin Clit, Prof. Univ. dr. Gheorghe Buzatu, Stela Covaci, Jurnalist Ion N. Oprea,

Psiholog Keren Rosner, Ing. Augustiano Iacob, Ioana Plăviţu, Prof. univ. Dr. Acad. Constantin Toma, prof. univ. Dr. Lăcrămioara Ivănescu, Inv.

Tatiana Boţu, Prof. ing. Dr. Avram Tudosie, Mihaela Gheorghiu, Crina Ciubotariu, Neculai Onel, Dumitru Râpanu, Prof. Corneliu Văleanu,

Mihaela Filip, Nicușor Dărăbană, Aurel Cehan, înv. Corneliu Lazăr, Ioan Marcu, Gh. Niculescu, Petru Brumă, Costică Ticu Neculau, Prof. Albu

Liliana, Eugenia Faraon, Cristi Vicol, Prof. Luminița Săndulache, Ec. Virgil Agheorghesei, Prof. Paul Matei, Crenguţa Roşu, Dr. Cristian

Boerescu, Alex Ionescu, Ana-Maria Dorde, Prof. George Bianu, Astrolog Rodica Purniche, Peter Phillips, Lew Brown, Bridget Thornton, Mihail

Popa, Oana Mihai, Mihai Spiridon, George Preda, Rafael Matei, Aurora Nicolae, Andrei Gămulea, Iulia Bontaş, Arsenie Papacioc, Ing. Dan

Bozaru, Cătălin Buiu, Karyn Maria Lombrea, Eugenia Faraon, Paul Perry.

Referenţi ştiinţifici:

Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu (istorie), prof. univ. dr. acad. Constantin Toma (biologie), prof. dr. ing. Avram D.

Tudosie (viticultură), prof. dr. Doina Grigoraş (psihologie), prof. Lina Codreanu (literatură), prof. dr. ing. Paul Şuşnea

(mecanică), dr. George Silvestrovici (medicină generală), ec. Aurel Cordaş (economie).

Colaboratorii acestui număr al revistei sunt direct responsabili asupra conţinutului articolelor publicate.

Contact:

Puteţi citi revista on line pe http:// lohanul.slizhusi.ro

Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: isaiia2002@yahoo.fr sau prin poştă la C. P. 51, Huşi, jud. Vaslui, 735100.

Contact telefon: 076.1997.505; 074.589437

Lohanul nr. 22, iunie 2012 Page 2


CUPRINS:

Istorie

-----------------------------------

- Valeriu D. Popovici-Ursu - OBÎRŞIA

POPORULUI ROMÂN....................

- Prof. Ştefan Plugaru - Un formular de

serviciu inedit pentru mănăstirile din

Basarabia a părinţilor şi fraţilor Casei

Arhiepiscopale din Chişinău pe anul 1927..

- Prof. Costin Clit - Date statistice

privitoare la şcolile din districtele Cahul şi

Bolgrad la 1863..................................

- Prof. Costin Clit - Documente din

fondurile Direcţiei Judeţene a Arhivelor

Naţionale Vaslui (II)..........................

- Prof. Costin Clit - Un manuscris inedit

privitor la istoria satului Râşeşti..............

- Prof. Univ. dr. Gheorghe Buzatu -

DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU…..

- Prof. univ. dr. Gh. Buzatu - La 200 de

ani de la Raptul Basarabiei – Nicolae Iorga

si Ion Antonescu………………….

- Stela Covaci - Nicolae Labiş a fost

iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă

anticomunistă în România…………

- Prof. dr. Vicu Merlan - Athosul

românesc din Basarabia....................

- Jurnalist Ion N. Oprea - RĂSFOIND

ÎN ARHIVE ATUNCI CA ŞI ACUM…

Psihologie

-----------------------------------

- Psiholog Keren Rosner - ”ELEVII

DIGITALI”: sau cum INDOBITOCESC

tineretul noile tehnologii si internetul.

ATENTIE, PARINTI… si nu numai!....

- Prof. dr. Vicu Merlan - Introspecţia şi

detaşarea – etape prioritare în evoluţia

spirituală a omului contemporan…..

Pedagogie

-----------------------------------

-Inv. Tatiana Boţu - Trăsături morale ale

managerului educativ.................................

Fizică

-----------------------------------

- Ing. Augustiano Iacob - Universalitatea

legilor cunoscute în fizică…………

- Ioana Plăviţu - TETRAKTYS, știinţa

ciclurilor şi a ritmurilor care compun

universal…………………………

Turism

-----------------------------------

-Prof. univ. Dr. Acad. Constantin Toma,

prof. univ. Dr. Lăcrămioara Ivănescu -

Rezervaţii şi locuri de agrement

turistic…………………………….

Oenologie

-----------------------------------

- Prof. ing. Dr. Avram Tudosie -

Începutul vinotecilor din România…..

Economie

-----------------------------------

- Mihaela Gheorghiu - În ce direcţie se

îndreaptă economia mondială?............

Literatură

-----------------------------------

- Crina Ciubotariu - IN VÂNTUL

NOPŢII…………………………..

- Neculai Onel - Voi pleca…………..

- Dumitru Râpanu - Frunza în parc

- Prof. Corneliu Văleanu - Vino, dragăn

codru iar ………………………

- Mihaela Filip – CUVINTE

MOCNITE…………………………

- Nicușor Dărăbană - Eu n-am iubit pe

nimeni...niciodată !...............................

- Aurel Cehan - Cred, rațiunea va

învinge……………………………….

-Înv. Corneliu Lazăr, Hora de la

Gorban................................................

-Ioan Marcu, Gestionarea unei ţări…….

-Gh. Niculescu, Versificări cu

diversificări…………………………..

Petru Brumă, Catrene

epigramatice…………………………..

- Costică Ticu Neculau - Când am să

mor………………………………….

- Prof. Albu Liliana – MISTERE……

- Eugenia Faraon - PASTEL

HUŞEAN……………………………

- Cristi Vicol - Gândul meu…………

- Prof. Luminița Săndulache –

Singurătate………………………….

- Ec. Virgil Agheorghesei – Semnal….

- Prof. Corneliu Văleanu - Cum am

devenit multipartidist………………

- Jurnalist Ion N. Oprea - VASLUIENI.

SOŢUL ŞI SOŢIA SCRIITORI………….

Medicină naturală

-----------------------------------

- Prof. Paul Matei - Ciupercile –

proteinele pădurii…………………..

- Crenguţa Roşu - Terapia cu

cireşe…………………………….

- Dr. Cristian Boerescu - Depresia:

cauze, criterii de evaluare şi remedii

recomandate din perspectiva medicinii

naturiste şi a practicii yoga…………..

Astrologie

-----------------------------------

- Prof. George Bianu - Astrologia.

Elementele de bază şi semnificaţiile

lor………………………………..

- Astrolog Rodica Purniche - Jocul

zodiacal……………………….

- Astrolog Rodica Purniche - Anul

medical 2012…………………..

-Astrolog Rodica Purniche - Anul

profesional 2012……………….

Dezbateri

-----------------------------------

- Alex Ionescu - O epidemie modernă:

oboseala……………………………

- Ana-Maria Dorde - Călătorie spre

fericire – Ce este fericirea?..............

- Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget

Thornton - Armele electromagnetice şi

drepturile omului…………………..

- Mihail Popa - Primăvara arabă şi alte

«primăveri» ale istoriei………………

- Alex Ionescu - Industria farmaceutică.

De la imaginea de sprijin al sănătăţii

oamenilor la… realitate……………..

- Oana Mihai - Tatuajele şi piercingul - o

modă periculoasă……………………….

- Mihai Spiridon - Ameninţarea globală a

tehnologiei RFID. Pericolele implanturilor

RFID…………………………………..

- George Preda - Pare incredibil, dar este

perfect adevărat………………………..

- Prof. George Bianu - Sinestezia: un

fenomen perceptiv ce se situează la graniţa

dintre normal şi paranormal…………….

- Rafael Matei - Copiii indigo – mesagerii

noului mileniu………………………….

- Prof. George Bianu - Miracolul vieţii şi

viziunea omului asupra reîntrupării…….

- Aurora Nicolae, Andrei Gămulea -

Armonia formelor natural……………

Spiritualitate

- Iulia Bontaş - Lao Tse şi profunzimea

divină a înţelepciunii sale……………

- Iulia Bontaş - Cartea cea sfântă a lui

Raziel (SEPHER RAZIEL)…………..

- Arsenie Papacioc - Cine are urechi de

auzit să audă şi ochi de văzut să vadă!...

- Ing. Dan Bozaru - Priza de conştiinţă şi

experienţa individual în manifestare……

- Cătălin Buiu - Calea spre inima

transcendenţei…………………………..

- Karyn Maria Lombrea - Îngerul păzitor

este cel care ne inspiră, ne ghidează, ne

apără în mod tainic…………………….

- Eugenia Faraon - CUNOAŞTEREA DE

SINE (STĂPÂNIREA DE SINE ŞI

LEPĂDAREA DE SINE)……………….

- Paul Perry - Viaţa de apoi

(Afterlife)……………………………….

Lohanul nr. 22, iunie 2012 Page 3


OBÎRŞIA POPORULUI ROMÂN

Valeriu D. Popovici-Ursu - Paris

Istorie

Un mare savant german Alexander von Humboldt

scria : ,,Capacitatea de a lămuri propria istorie, constituie

pentru orice popor piatra de încercare a maturităţii sale”.

O

ri, dacă noi românii n-am ajuns să ne cunoaştem

adevarăta noastră obîrşie, astăzi, când avem la

dispoziţie atîtea surse de informaţii, înseamnă că noi,

poporul român, n-am ajuns să ne manifestăm maturitatea

noastră.

Este bine cunoscută politica regimului comunist după al

doilea război mondial şi, din păcate şi a regimurilor post

decembriste, de a înfometa populaţia, prioritatea românului

rămânându-i grija zilei de mâine, pentru subsistenţa lui şi a

familiei sale. Altfel se explică existenţa a şase milioane de

români în diaspora şi, în curînd vom avea în Sfîntul Sinod, mai

mulţi episcopi în diaspora decît în ţară!

Toţi tinerii cu care am avut contact în ţară cît şi în străinătate

nu cunosc adevărata obîrşie a poporului nostru, cu toţii ştiu cum

au învăţat la şcoală, că noi românii descindem din colonii

romani aduşi de împăratul Traian când a cucerit Dacia. Şi

culmea, romanii au supus doar o şeptime din teritoriul unde

locuiau strămoşii noştri! Cu toate că mulţi istorici au combătut

teza romanizarii Daciei, această teză subsistă şi astăzi în

istoriografia oficioasă românească, fiind una din principalele

obiective de deznaţionalizare, privilegiată de către regimurile

comuniste de ieri şi de azi. Această utopică teză a originii

noastre, le-a permis lingviştilor noştri să-şi bată joc de obîrşia

limbajului nostru, atribuind originea tuturor cuvintelor

româneşti de la romani (o foarte mică parte) şi restul de la toate

hoadele care au năvălit şi ne înconjoară astăzi, iar 4.000 de

cuvinte de origine necunoscută!

Cu toate că după evenimentele din decembrie 1989, o serie

de scriitori au putut scrie despre adevărata obîrşie a poporului

nostru, din cauza atît a concurenţei între linia oficioasă a

învăţământului şi tirajul redus al cărţilor care combăteau

utopicele teze ale învăţămîntului public, învăţămîntul din şcoli a

ieşit învingător.

În cele ce urmează, vă vom expune adevărul istoric despre

obîrşia popoului nostru.

Un mare savant ardelean Nicolae Densuşianu, ales Membru

corespondent al Academiei Române, a scris o carte Dacia

Preistorică, apărută în anul 1913, după moartea sa şi, reeditată

apoi deabea în anii 1986 şi 2003. În această prestigioasă carte,

autorul a evocat pe larg, tot ce a găsit scris despre strămoşii

noştri, la istoricii greci, romani şi egipteni. Aceşti scriitori i-au

denumit pe autohtonii români : pelasgi, hiperborei, geţi (popor

primordial), traci, sciţi, daci, dar ei se numeau între ei, cum

femeile la ţară îşi denumesc bărbatul : rumânul meu sau mai

de curînd românul meu.

Vechimea poporului nostru este atestată şi prin descoperirea

în comuna Bugiuleşti, jud. Vâlcea, a unor urme de hominid de

acum 1.8 -2.0 milioane de ani, care ar putea reprezenta prima

staţiune australopitecină descoperită în Europa, hominidul

având aceeaşi vechime ca şi cel descoperit în Africa de Sud.

Demn de remarcat este faptul că la Porţile de Fier şi în

apropiere, de o parte şi alta a Dunării, s-au găsit cele mai vechi

urme de locuire din Europa cît şi existenţa agriculturii încă din

anul 7.800 î.Hr., cea mai veche din lume. O altă binefacere de

care a beneficiat poporul român este existenţa sării şi a

izvoarelor de apă sărată de o parte şi alta a Carpaţilor, ceea ce

explică explozia demografică şi a animalelor din ţara noastră,

culminând în neolitic.

Un fenomen natural semnalat de către doi oceanografi

americani William Ryan şi Walter Pitman în cartea Noah‟s

Flood, a fost anul 5.600 î.Hr., când apele din Mediterana au

spart zăgazul stâncos de la Bosfor, inundând lacul de apă duce

ce exista înainte, creând Marea Neagră de astăzi. Acest

fenomen, a dezlănţuit o migrare a populaţiilor dimprejurul

fostului lac spre toate azimuturile.

Acelaşi exod îl semnala cu mai bine de opt decenii înainte,

Nicolae Densuşianu în cartea sa citată mai înainte, fără să

cunoască cauza exodului. Un fapt cert, consemnat în scrierile

egiptene şi greceşti, este că primii conducători religioşi ai

Egiptului, cît şi binefacerile aduse de aceşti conducători, cu

oamenii cu care au venit la civilizarea poporului băstinaş,

erau veniţi din nordul Dunării, adică din Spaţiul Carpatic.

Primul conducător-rege român care a domnit şi peste Egipt a

fost denumit Uran, nume de astru pe care i l-au dat după

moartea şi sacralizarea sa. Începutul domniei lui, scriitorii i-au

dat diferiţi ani, variind între 6.000 şi 5.605 î.Hr. Noi opiniem

pentru anul 5.600 î.Hr., an stabilit de ocenografii americani

pentru anul creării Mării Negre. Susţinem acest an şi pentru

faptul că fenomenul întîmplat la Marea Neagră a fost considerat

de preoţi ca un semn divin, dându-le îndemnul de a pleca şi în

alte părţi ale lumii să împărtăşească şi cu alte populaţii din

cuceririle civilizaţiei lor.

p. 4 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Istorie

Uran a domnit 32 de ani, până în anul 5.568 î.Hr. I-a urmat la

tron fiul său care a fost un rege iubit de toate popoarele peste

care a domnit, atît la egipteni dar mai ales la noi românii. În

anul 5508 î.Hr., regele şi sacerdotul nostru se stinge din viaţă la

o vîrstă foarte înaintată. După moartea sa, pentru toate

bunăstările pe care le-a înfăptuit la toate popoarele peste care a

domnit, el a fost slăvit şi sanctificat, egiptenii dându-i

denumirea unui astru, Saturn. Noi românii l-am numit Omul,

Zeul Moş–Zal-mox-is, iar grecii l-au denumit Kronos.

După Vergiliu în Aeneas. VIII, 380 şi Macrobius în

Saturnalia I, 7 ,,Saturn este acela, care, după cum spun

tradiţiile vechi, făcuse pe oameni să părăsească viaţa sălbatică,

i-a adunat într-o societate, le-a dat legi şi i-a învăţat

agricultura. El este şi cel care-a început şi propagat fericirea

omenească”

Noi românii i-am adus prinosul, sculptându-i bustul pe

vîrful Omul, iar tiara care-i sculptată deasupra capului, este

însemnul tuturor conducătorilor poporului nostru pînă la

Decebal.

Menţionăm faptul că acest an 5.508 î.Hr. n-a apărut în

scriptele româneşti, şi numai în ele, doar între sec.XIV şi XVIII.

Vă vom da un singur exemplu, avem cu sutele, privind

specificarea acestui an de referinţă 5.508 î.Hr., pe care unii

scriitori recenţi l-au denumit ,,Facerea lumii” probabil dintr-o

inscripţie în piatră a ctitorului bisericii Sfîntul Nicolae din

Dorohoi, Ştefan cel Mare şi Sfînt în care stă scris ,, ... anul de

la zidirii lumii 7003 ...”

Între secolele amintite mai sus, toate hrisoavele domneşti şi

bisericeşti erau datate de la anul 5.508 î.Hr. Cel mai grăitor

simbol al vechimii poporului nostru ni l-a lăsat Ştefan cel Mare

şi Sfînt pe placa sa funerară :

«Evseviosul Domn Io Ştefan Voievod cu mila lui

Dumnezeu, Domn al Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod,

ctitorul şi ziditorul acestui sfînt locaş, (este vorba de Ştefan

cel Mare n.n.) carele aici zace şi s-a mutat la vecinicele

locaşuri în anul „7...”, luna ..... şi a domnit ..... ani». Prin

faptul că datele morţii n-au fost completate, însemnă că

lespedea a fost comandată de domnitor înainte de moartea sa.

Urmaşii săi, au lăsat necompletate datele morţii sale, pentru a

ne arăta nouă românilor că, Ştefan este şi va rămâne pentru

eternitate viu în amintirea faptelor lui, ca Atlet al lui Hristos.

Deasupra lespedei de marmură albă, a existat un acoperământ

– un pocrovăţ după limbajul ecleziastic – de catifea roşie,

brodat cu flori de aur care acoperea piatra mormântului. Pe

marginea pocrovăţului este scrisă o inscripţie în litere cirilice,

astăzi expus la muzeu:

«Io Bogdan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitorul

ţarei Moldovei, am înfrumuse-ţat şi am acoperit cu acest

acoperământ mormântul tatălui seu Io Ştefan Voievod, care

a domnit în ţara Moldovei 47 de ani, trei luni şi carele s-a

mutat pe vecinicul locaş în leatul 7.012 (1.504

n.traducătorului), luna cuptor (iulie n.tr.), ziua a doua, la ora

patru din zi» 10 .

Am ţinut să expunem pe scurt, dovada vechimii atestate a

poporului român, pentru a aduce omagiul cuvenit

adevăraţilor noştri strămoşi, care ne-au lasat cel mai

valoros tezaur, limba dulce românească, limba cântată de

marii noştri poeţi şi scriitori: Eminescu, Alexandri, Coşbuc,

Creangă, Slavici, Topârceanu, Eliade pentru a nu-i cita decît pe

aceştia.

De reţinut este faptul că, limba noastră în trecutul îndepărtat,

a fost şi limba primară a europenilor.

Paris, 10 mărţişor 7520

Un formular de serviciu inedit pentru

mănăstirile din Basarabia a părinţilor şi fraţilor

Casei Arhiepiscopale din Chişinău pe anul 1927

Numele, slujba

bisericească şi

rangul

1.Econom

Protosinghel

Inochentie

2. Duhovnic şi

blagocin

Ieromonah

Iacov

Prof. Ştefan Plugaru – Huşi

p. 5 Lohanul nr. 22, iunie 2012

Ce

vârstă

are

Ce învăţătură

are şi unde a

făcut-o

52 În şcoala

primară

Din ce treaptă

socială este, cum

se numea în lume;

apoi a fost holtei

sau văduv, când

l‟a tuns în

monahism şi unde

a fost tuns

Din mazâli, în

lume se numea

Ioachim Daţcu,

holtei, tuns în

monahism în mrea

Curchi în anul

1908 Martie 2.

45 În mănăstire Din ţărani, în

lume se numea

Ioan Ghiolea ,

holtei, tuns în

tuns în monahism

la Casa

Arhiepiscopală

Chişinău în anul

1915 Iunie 27.

Ce ascultări a făcut în trecut şi

ce face acum, când a fost

hirotonisit, în slujba sa a făcut

vreo faptă de laudă, şi cu ce a

fost răsplătit

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Curchi

(1906, Mai 16)

Hirotonisit în ierodiacon

(1908 Sept. 14)

Numit ca împlinitor de

eclesiarh la m-rea Curchi

(1909 Iulie 8)

Aprobat în acest post (1913

Sept 22)

Hirotonisit în ieromonah

(1918 Febr. 2)

Numit econom la schitul

Pripiceni – Curchi (1920 Sept

1)

Numit casier în acelaş schit

(1920 Oct. 12)

Numit în postul de Econom al

Casei Arhiepiscopale din

Chişinău (1921 Iunie 15)

Gratificat cu nebedeniţă (1921

Dec. 12)

Gratificat cu crucea aurită

(1922 Dec 26)

Ridicat la rangul de

protosinghel (1927 oct. 1)

Primit în numărul fraţilor de

ascutare la m-rea Jabca (1912

Febr . 7)

Transferat la m-rea Cetatea

din Ismail (1914 Aug. 14)

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la Casa

Arhiepiscopală Chişinău

(1915 Ianuarie 3)

Hirotonisit în ierodiacon

(1917 Aug. 8)

Cu aprobarea Î.P.S:


3. Casier

Ieromonah

Hrisanf

4. Eclesiarh

Ieromonah

Simforian

5. Îngrijitorul

Viei

Arhiepiscopiei,

Ieromonah

Zosima

6. Ieromonah

Climent

7. Ieromonah

Pitirim

42 În mănăstire Din meşcieni, în

lume se numia

Hristofor

Nicolaev, holtei,

tuns în monahizm

în m-rea Curchi în

anul 1914 Iunie

21.

37 În şcoala de

cântăreţi

bisericeşti din

Chişinău

43 În şcoala

primară

41 În şcoala

primară

46 În şcoala

primară

Din ţărani, în

lume se numea

Ştefan Cheptene,

holtei, tuns în

monahizm la Via

Arhiepiscopală

Chişinău în anul

1920 Iulie 22.

Din ţărani, în

lume se numia

Mihail Cerchez,

holtei, tuns în

monahizm în mrea

Sf. Teodosie

din oraşul Balta,

gubernia Podolia

în anul 1914

Decembrie 28.

Din ţărani, în

lume se numea

Teodor Vrabie,

holtei, tuns în

monahizm în mrea

Suruceni în

anul 1918

Decembrie 29

Din ţărani, în

lume se munia

Petru Chirău,

holtei, tuns în

monahizm în mrea

Curchi în anul

1914 Iunie 23.

Istorie

Arhiepiscop al Chişinăului a

plecat în Regatul Vechi (1919

Febr. 4)

Hirotonisit în ieromonah la

Episcopia Râmnicul Vâlcea

(1919 Aprilie 15)

Primt în numărul părinţilor la

m-rea Căpriana (1919 Dec.

28)

Transferat la casa

Arhiepiscopală Chişinău şi

numit ca eclesiarh – mare

(1921 Iunie 15)

Gratificat cu nebederniţă

(1921 Dec. 12)

Numit casier provizoriu (1922

Dec. 29)

Eliberat din acest post (1923

mai 2)

Gratificat cu crucea aurită

(1925 Apr. 18)

Eliberat din postul de

eclesiarh –mare şi numit

duhovnic şi blagocin (1926

Noem 27)

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Curchi

(1909 Dec 7)

Hirotonisit în ierodiacon

(1916 ian 3)

Hirotonisit în ieromonah

(1920 mai 24)

Numit în postul de duhovnic

la schitul Borisovca, judeţul

Ismail (1921 Dec. 14)

Gratificat cu nebedeniţă (1922

Sept. 4)

Numit în postul de intendent

al casei Episcopale din Ismail

(1924 Febr. 1)

S-a retras înapoi la m-rea

Curchi (1924 Iulie 16)

Detaşat la Casa

Arhiepiscopală şi numit casier

(1926 Noem. 27)

Gratificat cu crucea aurită

(1927 Aug. 27)

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la Casa

Arhiepiscopală Chişinău

(1920 Iulie 15)

Hirotonisit în ierodiacon

(1920 dec. 20)

Hirotonisit în ieromonah

(1926 Aug 22)

Numit în postul de eclesiarh –

mare (1926 Noem. 27)

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Sf.

TEODOSIE DIN ORAŞUL

Balta, gubernia Podolia

Hirotonisit în ierodiacon

(1915 Febr. 1)

Hirotonisit în ieromonah

(1916 Oct. 23)

Primit în numărul părinţilor

Casei Arhiepiscopale

Chişinău (1920 Dec. 31)

Numit supraveghetor al Viei

Arhiepiscopale (1921)

Gratificat cu nebederniţă

(1922 Dec. 18)

Gratificat cu crucea aurită

(1925 Apr. 18)

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău

(1910 dec. 10)

Hirotonisit în ierodiacon

(1919 Apr. 24)

Numit intendent al Palatului

Arhiepiscopal Chişinău (1920

Ian. 15)

Hirotonisit în ieromonah

(1925 Oct. 14)

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Curchi

(1911 ian. 25)

Transferat la casa

Arhiepiscopală Chişinău

(1918 Dec. 1)

Hirotonisit în ierodiacon

(1920 Mart. 22)

Hirotonisit în ieromonah

(1921 Dec. 20)

Gratificat cu nabederniţă

(1925 Dec. 3)

Serveşte ca preot de rând şi

ascultarea de lemnar la Via

8. Ierodiacon

Elevferie

9. Ierodiacon

Sosfen

10. Ierodiacon

Filaret

11. Ierodicon

Lavru

12.Ierodiacon

Gherman

13. Ierodiacon

Iachinf (t)

14. Ierodiacon

Nafomail

43 În şcoala

primară

40 În şcoala

primară

32 În şcoala

primară

30 În şcoala

primară

32 În şcoala de

cântăreţi

bisericeşti din

Chişinău

31 În şcoala

primară

30 În şcoala

mănăstirească

15.Monah Iona 55 Ştie carte

puţin

16.Monah

Varsonofie

48 În şcoala

primară

Din ţărani, în

lume se numea

Evstafie Crăciun,

holtei, tuns în

monahizm la Sf.

Munte – Schitul

,,Sf. Ioan Teolog”

în anul 1912

Martie 23.

Din ţărani, în

lume se numea

Straton Josan,

holtei, tuns în

monahizm

Casa

Arhiepiscopală

la

Chişinău în anul

1920 Iunie 11.

Din mazâli, în

lume se numia

Teodor Dânga,

holtei, tuns în

monahizm

Hârjăuca în anul

1921 Aprilie 23.

Din ţărani, în

lume se numia

Leontie Florea,

holtei, tuns în

monahizm în

mănăstirea

Hârjauca în anul

1921 Aprilie 23.

Din ţărani, în

lume se numia

Gheorghe

Selevestru, holtei,

tuns în monahizm

la Via

Arhiepiscopală în

anul …

Din ţărani, în

lume se numia

Ioan Ciobanu,

holtei, tuns în

monahizm la Via

Arhiepiscopală în

anul 1923 August

15.

Din ţărani, în

lume se numea

Nicolae Mardaru,

holtei, tuns în

monahism în mrea

Hârjăuca în

anul 1924, martie

28

Din ţărani, în

lume se numea

Ioan Roman,

holtei, tuns în

monahism la casa

Arhiepiscopală

Chişinău în anul

1915 Februarie 28

Din ţărani, în

lume se numea

Vasilie Negară

Arhiepiscopală.

p. 6 Lohanul nr. 22, iunie 2012

Primit în numărul părinţilor

de ascultare la casa

Arhiepiscopală Chşinău (1915

Iulie 18)

Hirotonisit în ierodiacon

(1920 Ian. 7)

Numit ajutor de eclesiarh

(1920 Apr. 1)

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la Casa

Arhiepiscopală

(1916 Dec. 12)

Chişinău

Hirotonisit în ierodiacon

(1923 mai 18)

Îndeplineşte ascultarea de

econom

,,Bălăbăneşti”

la moşia

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Hârjăuca

(1920 Mai 15)

Detaşat la casa

Arhiepiscopală

(1923)

Chişinău

Hirotonisit în ierodiacon

(1924, Iunie 1)

Serveşte ca ierodiacon de

rând şi cântăreţ la strană.

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Hârjauca

(1921)

Hirotonisit în ierodiacon

(1923 Dec. 12)

Detaşat la Episcopia

Hotinului Bălţi (1924 Oct. 14)

Primit în numărul părinţilor la

Casa Arhiepiscopală Chişinău

(1925 Ian 23)

Serveşte ca ierodiacon de

rând şi cântăreţ la strană.

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la Via

Arhiepiscopală

(1919 Noem. 6)

Chişinău

Hiritonisit în ierodiacon (1921

Dec. 26)

Serveşte ca ierodiacon şi

cântăreţ la strană la Via

Arhiepiscopală.

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Hâncu

(1921 Febr 18)

Detaşat la Casa

Arhiepiscopală

(1923 Ian. 25)

Chişinău

Hirotonisit în ierodiacon

(1925 Oct. 14)

Îndeplineşte ascultarea la

Palatul Arhiepiscopal

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Ţigăneşti

(1920 mai 29)

Transferat la m-rea Hârjauca

(1922 Iulie 2)

Detaşat la Via Arhiepiscopală

(1926 Sept. 6)

Hirotonisit în ierodiacon

(1927 Aug. 7)

Îndeplineşte ascultarea ca

vânzător de lumânări în

capela Sf. Mitropolii

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău

(1914 mart. 14)

Îndeplineşte ascultarea la

trapeză.

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău


17.Monah

Vavila

18.Monah

Nectarie

Fraţi cu ordin

19.Ioan Florea

20.Ioan

Trofimov

21. Damian

Todica

77 Are

învăţătură de

casă.

37 În şcoala

primară

41 În

şcoala

primară

29 În şcoala

primară

57 În şcoala

primară

(Casian), holtei,

tuns în monahizm

la Casa

Arhiepiscopală în

an. 1921 dec. 20

Din tagma

duhovnicească, în

lume se numea

Vasilie Popescu,

văduv, tuns în

monahizm la casa

Arhiepiscopală în

anul 1924 Aprilie

22

Din ţărani, în

lume se numea

Nestor Donţu,

holtei, tuns în

monahizm în mrea

Frumoasa în

anul

Februarie 19

1923

(1921 Apr. 15)

Îndeplineşte ascultarea de

vizitiu al economatului.

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău (

1923 Sept. 5)

Îndeplineşte ascultarea la Via

Arhiepiscopală ca cântăreţ la

strană.

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Frumoasa (

1920 sept. 1)

Detaşat la Casa

Arhiepiscopală Chişinău

(1927 Apr. 14)

Îndeplineşte ascultarea de

bucătăria de obşte

Din ţărani, holtei Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău(1924

mai 17). Îndeplineşte

ascultarea de obşte.

Din ţărani, holtei Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa

Arhiepiscopală

(1925 ian. 9)

Chişinău

Îndeplineşte ascultarea de

scriitor

Mitropolii

în capela Sf.

Din ţărani, holtei Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa

Arhiepiscopală

(1926 Ian. 28)

Chişinău

Îndeplineşte

obşte

ascultarea la

Econom, Protosinghel Inochentie

Membrii Consiliu Economic : Ieromonah Hrisant

Ieromonah Iacov

Ieremonah Simforian

(Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 1135, inventar 1, dosar 52, filele

1-9).

Date statistice privitoare la şcolile din districtele

Cahul şi Bolgrad la 1863

Prof. Costin Clit - Huşi

Publicăm două documente depistate în Arhivele

Naţionale din Bucureşti, care oferă informaţii interesante

pentru istoria învăţământului din Basarabia.

1. -1863 martie 8. – Prefectul districtului Cahul trimite

Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice tabloul cu şcolile

existente.

Principatele Române 1863

Martie 8

Prefectura de Cahul

Biuroul II

N° 2115

Domnule Ministru!

Istorie

Spre (în)deplinire(a) ordinului domniei Vo(a)stre No 139,

subscrisul cu respect vă prezintă domnule Ministru un Tabel în

care este trecută sco(a)la ce se află în acest district.

Binevoiţi vă rog domnule Ministru a primi încredinţările

pre(a) deosebitei mele consideraţiuni.

Prefect

Şef Biuroului

Domniei Sale domnului

Ministru Cultelor şi instrucţiunilor Publice

Tablou

De numărul scolilor din districtul Cahul

Plasa şi

numele

comunei

cu

sco(a)la

Plasa

Cotu

Morii

Comuna

Tomai

Numele şi

prenumele

Profesorulu

i

Anastasie

Petru

N. Ordinului

Minist(erului)

cu data

orânduirii

22078 din

17

Noem(brie)

Întreţinerea

Cheltuiala

Stat sau de

particulari

p. 7 Lohanul nr. 22, iunie 2012

Ce subvenţie

primeşte

Particular 200

carboave

Pe an şi

Lemne de

încălzit

Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Cultelor şi

Instrucţiunii Publice, dosar 84 / 1863, f. 21 şi 23, Original.

2. - 1863 iunie 7. - Comitetul de inspecţiune al Şcolii Centrale din Bolgrad

trimite Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice lista cu şcolile comunale şi

numărul de elevi din luna mai.

Principatele – Unite Bolgradu 1863

Iunie 7

Comitetul

de

Inspecţiune al Scolei Centrale din

Bolgradu

N° 86

Conform oficiului Domniei Vo(a)stre cu N. 15995, subscrisu(l) cu tot respectul

cuvenit ne grăbim a ve comunica pe lângă ace(a)sta lista de numărul Scolelor

comunale şi a elevilor ce le frecventa după cele din urmă catalo(a)ge pe luna lui

Mai.

Cauza pentru care nu s-a trimis regulat lămuririle cerute a fost că, încă din anul

trecut Comitetul ceruse de la Onor(at) Ministerul ai trimite cataloagele necesarii

întru ace(a)sta, neprimind însă nici un răspuns Comitetul a trebuit ca să

tipărească aici cataloagele necesarii, urmând astfel şi întreruperea trimiterii lor.

Pe viitor însă va urma regulat trimiterea listei pe fiecare lună de numărul

scolelor şi a elevilor ce le frecventa.

Binevoiţi Domnule Ministru a primi încredinţarea (de)osebitei no(a)stre stime.

Preşedinte Membri


Directore V(asile) Popovici

Secretar N(icolae) Pascal

Listă

De numeru(l) scolarilor ce au frecventat aşezămintele publice coloniale de

instrucţie (î)n cursul lunii lui mai anul 1863


N° Numirea scolelor şi locul unde sunt aşezate Numărul scolarilor

Ocolul de Ismail

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

22

23

24

Col. Caracurtu

Vaisalu

Banovca

Fontana Dînclor

Stero- Troian

Enichioi

Şicherlichitai

Saş- Bunaru

Erdec-Burnu

Doluchioi

Cairaclii

Babeli

Dermendere

Tabacu

Congadu

Ocolul de Cagulu – Prut

Hagi- Abdula

Curcii

Împuţita

Bolbaca

Barta

Satu Nou

Cartalu

Caragaciu

Etulie

Ceşmechioi

Frecăţei

Anadolca

Chişliţa

Slobozia

Văleni

Brânza

Colibaşi

Velcaneştu

Directore V(asile) Popovici

Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Cultelor şi

Instrucţiunii Publice, dosar 84 / 1863, f. 164-165, Original.

16

25

12

21

14

24

45

36

21

30

16

17

14

16

42

17

20

11

15

21

20

28

30

17

38

26

19

13

15

17

16

15

38

759

Documente din fondurile Direcţiei Judeţene a

Arhivelor Naţionale Vaslui (II)1

Prof. Costin Clit - Huşi

23. - 1595 (7104) decembrie 24. - Zapis prin care Petrea

Dumbrăvanul dăruieşte partea sa de moşie din Cucoşeri, pe Stemnic,

ţinutul Vaslui, din jumătate de sat a treia parte, lui Gheorghiţă spătar,

care-i plătise capul cu 50 de taleri în zilele domniei lui Aron Voievodul

Moldovei.

Copii di pi zapis adivărat

† Adică eu Petrea Dumbrăvanul, scriu şi mărturisăsc cu acest zapis al

miieu că am mers eu di am furat un bou a lui Trifan din Boldeşti, deci,

Trifan m-au prins faţă cu boul şi m-au pus la legătură foarte vârtos şi

Istorie

m-au dus în Iaş. Deca2 m-au dus în Iaş eu am căzut la nevoe

mari şi nimine din oameni miiei la mini n-au venit, văzându-mă eu

la nevoe mare spre pirire, eu am căzut la dumnalui la

giupânul Georgiţă spătariul ca să-mi plătească capul în zilile

mării sali lui Aron vodă. Dumnalui mi-au plătit capul şi au dat

dumnalui cinzăci di taliri bătuţi dinainte porţii mării sale lui

vodă, şi dinainte dumisale lui Tănasi armaş, şi

dinainte3temnicerului, şi dinainte altor boeri, iară eu m-am

sculat dinainte acestor boeri şi mi-am dat parte me de ocină

din sat din Cucoşeri, din giumătate de sat a trie parte, şi am dat-o

dumisali giupânului Georgiţă spătariului pentru căci mi-au

plătit capul, să fie a dumisali cu tot venitul şi să nu mai aibă a să mai

amesteca din oamenii mie nici odinioară în veci, pentru căci mi-au

plătit giupânul capul. De aceasta mărturisăsc cu această scrisoare a

me.

7104 dec 24

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (1), f. 1, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 31, nr. 39.

24. - 1595 (7104) . - Zapis prin care Trifan din

satul Boldeşti, căruia Petrea Dumbrăvanul îi furase un bou, adevereşte

faptul că Gheorghiţă spătar i-a plătit capul celui pârât.

Încă un zapis sârbesc din mâna lui Trifan păgubaş din satul Boldeştii

au dat la mâna dule Georgiţă spătar şi adivereată

precum au plătit capul lui Petre Dumbrăvan.

7104 dec

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (2), f. 1, Rezumat.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 31, nr. 40.

25. - 1669 (7177) mai 6. – Zapis prin care Sohiica şi Drăguna,

împreună cu fraţii lor Gheorghe şi Toader Popa, feciorii lui Neniul şi

ai Antimiei Bârzoaie, vând preotului Gheorghe şi soţiei sale Tudosia,

partea lor de moşie din Cucoşeri, ţinutul Vaslui.

Altă copie din zapis, adică copie.

Adică noi Sohiica, şi soru me Drăguna, şi fraţii miei

Georgii şi Todir Popa, feciorii Neniului, şi Antimie Bărzoae,

fata lui Vartiic, cu ficiorii, scriem şi mărturisim cu acest zapis al

nostru, cum noi di bună voe noastră di nimine nevoiţi, nici asupriţi, am

vândut a noastră dreaptă ocină şi moşie din sat din Cucoşeri, pre

Stemnic, ce este la ţinutul Vasluiului, din giumătate de sat cât să va

alegi parte Antemie Bărzoae, cu tot venitul din vatra satului, şi din

ţarină, şi din fânaţ, şi din pădure, şi din apă, şi cu pomeţi, şi cu loc de

prisacă, şi cu tot venitul, precum mai sus scriem. Această parte de

ocină au vândut-o preutului Georgie domnesc din târgu de

Vaslui şi preuteasa lui Tudosăe, drept treizăci de lei bătuţi bani gata, şi

ni-au făcut parti deplin la mâna noastră ca să-i hii molitvi sale şi

preutesăi şi cuconilor lui şi nepoţilor şi strănepoţilor, dreaptă ocină şi

moşie în veci. Nime din oamenii noştri şi din săminţăe noastră să

nu să amestici, şi i-am dat şi uricul ce este di la moşii noştri făcut di la

Ştefan vodă cel bun, dinainte lui Penuli Hanovscii

călugărului di la mănăstire de la Zugrav, şi dinainte pârcălabilor de

Vasluiu, anume Mărdari şi Vasăli portariul, şi Statul ot Bârzăşti, şi

Cirila ot Băliţei, şi Toadir Ciurlac ot Albeşti, şi Toadir Pirască

1 În numărul trecut al revistei s-a strecurat o regretabilă

2 Dacă.

eroare chiar în titlu, pentru care ne cerem scuze.

3 Se repetă „şi dinainte”

p. 8 Lohanul nr. 22, iunie 2012


izbaşe, şi Ursul Prepeliţă şoltuzul ot târgul Vasluiului cu zeace pârgari,

şi Georgie a Drucăi, şi Dumitraşcu a Comisoai, şi Flore, şi

Todiraşco ţârcovnic domnesc, şi Vasili Glăzaşco, şi Păladi, şi mulţi

oameni buni şi bătrâni. Pentru credinţă pusunem peceţile şi iscăliturile

şi pecete oraşului, ca să-ş facă molitva sa şi deresă domneşti. Şi

eu Grigoraş deacon domnesc am scris ca să fie de credinţă.

7178 mai 6

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (3), f. 1-1v, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 50, nr. 99.

26. - 1679 (7187) iulie 30. – Zapis prin care Ion, fiul lui Vasile şi al

Tudosiei, nepotul Irinei, strănepotul lui Cucoş din Cucoşeri, împreună

cu surorile sale Tudosca şi Maria, vinde partea sa de moşie din satul

Cucoşeri, ţinutul Vaslui, „dintr-un bătrân a patra parte,” lui

Gheorghe, preot din târgul Vaslui, cu preţul de 60 de lei.

Copii di zapis adivărat

Istorie

Adică, noi Ion şi cu soru me Tudosca şi Mărie, ficior lui Vasilie şi

Tudorii, nipot Irinii, fetii lui Macsin, strănepot lui Cucoş ot Cucoşeri ot

Stămnic ot vlost Vlasluilui, şi Maruşcăi şi Gergei ot tam, scrim şi

mărturisim cu acest zapis al nostru că noi di bună voe noastră, de

nimine nevoiţi, nici asupriţi, am vândut a noastră dreaptă ocină şi

moşie din sat din Cucoşeri dintr-un bătrân a patra parte ce s-au ales

parte noastră, cu tot venitul din vatra satului, şi din camp, şi din

ţarină, şi din pădure, şi din pomăt, şi loc de prisacă, şi hăleşteu şi vad

de moară. Aceasta parte di ocină am vândut-o preutului

Georgii domnesc ot târgul Vasluiului, şi preutesii molitvii Sali

Tudoscăi, drept şasprăzăci lei, bani bătuţi, bani gata, şi ne-au făcut

molitva sa plată diplin la mâna noastră ca să-i fii lui dreaptă ocină

şi moşii în veci, şi cuconilor molitvăi sale, şi nipoţilor şi

strănipoţilor. Nimini dintru oaminii noştri să nu să amestici. Dinainte

lui Toadir Ciurlan, şi Iftodi, ginere lui Pătrăşcan Mâţă, şi Apostol şi

fratesău Andrunaci, feciorul lui Gavril Neagul, şi Hariton sin

Apostol Motăş, şi Andrunaci aprod, şi mulţi oamini buni şi bătrâni

din pregiur, megieş. Pentru credinţa pusune-am peceţile, şi aceşti

oameni buni iscălituril, ca să-ş facă molitva sa şi deres

domneşti. Şi eu popa Grigoraş am scris zapis.

U Vaslui 7187 mesţa iul 30

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (4), f. 1v-2, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 52, nr. 112.

27. - 1717 (7226) noiembrie 21, Iaşi . – Carte domnească prin care

Mihai Racoviţă Voievodul Moldovei scrie lui Strătulat să cheme la

Divan pe popa Timofte din Gura Lohanului, ţinutul Fălciu, pentru

neînţelegerea ce există între ei din cauza unei moşii pe care au avut-o

împreună.

Io Mihai Racoviţ Voevoda Bj Mlst Gpdar Zemli Moldavscoi.

Dat-am carte domnii meli lui Strătulat, să fie volnic cu

carte domnii meli a cema şi a soroci pe popa Timoftie din

Gura Lohanului, să vie aice la Divan să ste faţ cu Strătulat

pentru o moşie ce-au avut ei dinpreun, şi au fost luat Strătulat bani

de la popa pe 6 pământuri din parte lui, şi au avut tocmal, când

i-a dat Strătulat bani, iarăşi să-şi ţie moşie, acmu dând bani popa nu

v să-i e, şi s-au făcut zapis pe toat moşie. Pentru acee de

astăzi noev 22 până la 2 săptămâni să s afle popa

Timoftie aice, că neaflându-s aice s-a trimite om domnesc şi a da şi

cibote. Aceasta scriem.

U Ias 7226 noev

D.J.A.N.V., Colecţia A. Ursăcescu, 45, Original, filigran,

sigiliu octogonal în chinovar, greu lizibil.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 66, nr. 162.

28. - 1717 (7226) decmbrie 12 . – Ivaşcu, fiul lui Costache Druje, face

mărturisire cu limbă de moarte pentru bătrânul care îl lasă feciorilor

şi ginerilor săi, din bătrânul Maxim, din moşiile Costeşti şi Rădeşti,

ţinutul Tutova.

Adică eu Ivaşcu sin lui Costacie Drujii, făcut-am mărturie me

cu limbă de morte la mâna ficiorilor mei şi a ginerilor, precum le-

m făcut diată la mână, pe moşii car pe unde sintu, o moşie în

Costeşti, din bătrânul lui Macsim, o moşie în Rădeşti, un btrân; sau

zelogit giumătate de bătrân căpitanului Văncean drept un cal, şi

giumătate de bătrân au rămas curat o moşie în Uscaţi, baştin ce să

va alege di bătrânul Uscatului, un bătrân ce l-au cumpărat tată meu

Costacie Druje, bătrânul lui Dugiluş, şi au dat pe dânsul o vacă cu

viţel, şi o preţeluit-o drept optu lei, şi au mai dat doisprăzece lei bani.

Eu Neculaiu Spanciog crucer.

Eu Iftenie Şălar.

Eu Toader Rusescul.

Eu Simion Rusescul.

Eu preutul Ion ot Comarna car m-am tâmplat la morte lui

şi am şi scris.

Şi aşa mărturisim cu sufletile nostre înainte lui Dmnezeu.

Şi pentru credinţa ne-m pus şi degitile.

În zilile mării sali Mihai Voevod.

Vl t 7226 decm în 12

D.J.A.N.V., Colecţia A. Ursăcescu, 46, Original.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 66, nr. 163.

29. - 1719 (7227) iulie 12, Iaşi . – Hrisov prin care Mihai Racoviţă

Voievod întăreşte stăpânirea lui Simion Turiţă fost căpitan de curteni

asupra părţilor de moşie din Popeşti şi Moiceşti, ţinutul Vaslui, pe

care le avea moştenire de la strămoşul său Hirsu comis, şi porunceşte

Cehăneştilor şi lui Gavril Miclescu mare vornic să nu-i mai încalce

hotarele.

p. 9 Lohanul nr. 22, iunie 2012

Copie

Io Mihaiu Racoviţă Vvod Bj Milstiu Gspodar ZemliiMoldavscoi. Datam

cartea domniei mele slugii noastre lui Simion Turiţă biv

căpt de curte, ca să fie volnic şi puternic cu cartea domniei

mele a opri şi a ţine a sa dreaptă ocină şi moşie din sat din Popeşti şi

din Moiceşti, de la ţinut Vasluiului, care moşie îi iaste de la

strămoşu său Hirsu comis, unde peste izvorul Moiceştilor despre

dumlui Gavril Miclescu biv vel vorc şi despre Cehăneşti, şi

de ar hi şi cosit dumlui vorc niscai fân pe acel loc a lui

Simion sau şi alţii, să aibă a-l opri şi fânul, şi din pâine de a zecea, şi

dintr-altele pân vor veni hotarnici acolo să hotărască. Şi au jăluit

Simion pe cum să tindu dumlui vorc de au luat şi din

sus şi din jos de izvor în partea lui Simion. Deci au dat samă Simion

cum părţile dums vornicului Gavril cum umblă locul sânt din

sus, care să hotărăsc cu Micleştii. Deci de acolo să-ş ia din sus, să

nu ia şi din jos, şi nimenea să nu cuteze a sta înpotriva cărţii domniei

mele. Aceasta scriem.

U Ias let 7227 iuli 12

Pecete

D.J.A.N.V., Colecţia A. Ursăcescu, 47, Copie.


EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 66, nr. 164.

30. - 1720 (7228) mai 24 . – Zapis prin care Ştefan Vechiu dăruieşte

lui Ion Postolache şi rudelor sale partea de moşie din Moşeni, din via

lui Ţepeluş în sus, cu loc de fânaţ şi de arat, cu tot locul şi cu tot

venitul.

Copie de pe zapisul adivărat, scoasă asămine întocmai.

Adică eu Ştefan Veciul sân Iordaci ot Moşeni făcut-am

zapisul meu la mâna lui Ion Postolace, precum eu de a me bună

voe am dat a me dreptă ocină şi moşie ce s-ar alege parte

me din vie lui Ţăpăluş în sus, cu locu de fânaţe în şes, şi cu cânpu

de arat, cu tot locul, cu tot venitul, ce mergi hotarul până în hotarul

Cornilor. Această moşie am dat-o eu pentru sufletul meu, dumisale lui

Ion Postolace, ca să-i fie dumsale dreptă ocină şi moşie, şi

giupânesi dumsale, şi cuconilor dumisale, şi nepoţilor şi

strănepoţilor dumisale, iar cari din săminţie me s-ar ispiti al scoate

dintr-această danie ce i-am dat de a me bună voe să nu fie volnicu

şi să fie afurisit, iar dumnalui să fie volnicu pe zapisul meu să-ş

facă şi ispisocu Gospod. Şi acestu zapis când s-au făcut, s-au făcut

dinainte dumisale lui Vasile Bujoranul postelnic, şi dinainte lui

Luţă sin Vârlan, şi dinainte lui Ignat vornicu ot Roşieci sân lui

Vârlan, şi dinainte molitfii sale preotului măi tij ot Roşieci, şi

a altor oamini buni cari mai gios s-au iscălit şi ş-au pus şi degitele.

Şi eu Ştefan pentru mai mare credinţă mi-am pus şi degetul ca să fie di

crezut.

7228 maiu 24

Ştefan Veciu sin lui Iordaci

Vasilii Bujoran postelnicu

Eu Iordaci Beldiman am scris zapisul cu zisa lui Ştefan.

Luţă sân Vârlan.

Ignat sân Vârlan vornicu.

Timofti Juverdenu.

Palade Golmac (?) martur.

Această copii s-au scos de pe zapisul cel adivărat asămine

întocmai.

1829 genar 24

D.J.A.N.V., Colecţia A. Ursăcescu, 48, Copie din 24 ianuarie 1829.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 67, nr. 166.

31. - 1733 (7241) iulie 30. – Carte domnească prin care Constantin

Mavrocordat Voievodul Moldovei întăreşte mănăstirii „Sfinţii

Arhangheli”, unde era egumen Leonti, dreptul de a lua zeciuiala din

ţarini, fâneţe, prisăci, grădini şi din tot locul de pe partea de moşie pe

care o avea mănăstirea în Cucoşeri, pe Stemnic, ţinutul Vaslui.

Noi Costantin Niculai Voevod Bojoiu Milostăïiu Gospodariu

Zămli Moldovsc(h)ii. Dat-am carte domnii meli rugătoriului

nostru lui Lionti egumenului de la sfânta mănăstire Sfete

Arhange, şi pre cini ari trimite să fie volnic cu carte

domnii mele, a lua a zăci di pi o moşâie ce zâsă că ari

mănăstire, anume Cucoşari, ce esti pi apa Stemnicului, la ţinutul

Vasluiului, din ţarină şi fânaţi, din prisăci cu stupi şi din grădini cu

legumi, şi din tot locul cu tot venitul moşăi după obiceiu, iară cine

ar ave a răspunde să vie să te faţă cu dresă ce-a ave, şi

nimi să nu ste înpotrivă pisti carte domnii meli.

7241 iul(ie) 30

Istorie

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (5), f. 2, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 69, nr. 177.

32. - 1750 (7258) august 6. – Mărturie hotarnică a moşiei Deleni,

ţinutul Tutova, dată de Gavril medelnicer, Ştefan Popescu al treilea

armaş şi Constantin Talpiş.

Suretu

Din luminată poronca mării sali lui vodă, fiind noi orânduiţ de

dumlui ispravnicul ţinutlui Tutovii, ca să mergim la sat la

Deleni, carili este la acest ţinut al Tutovii, ca să alegim şi să hotărâm

pricinili ce au avut răzăşii de Deleni, anumi Ion sân Stratul, i Cozmiţa

Ţugule, şi Ariton, cumnat lui, şi Ion Plăcintă, şi cu alţi răzăşi şi niamuri

a lor, cu niamul Lupăneştilr, anumi cu preutul Grigorii Roşca, şi

preutul Nicolae, şi cu Vasâli Patrici, şi Andrei Găluşcă, şi cu alti

niamuri şi răzăş a lor, ce să trag din Lupan sulgeriul, cari aceştia ţin

a tria parte din giumătati de sat de Deleni din parte dispre apus, şi

fiind această a triia parte a Lupăneştilr hotărâtă de demult de moşul

lor şi acum având multe pricini între dânşii pentru o ciatră care să

stricasă de la o samă de vreme, şi unii arăta ca să sti mai în jos, iar

alţii mai în sus hotarul. Şi eşindu la giudecată la dumlui

Iordac


nişti pomi a lu omag pe hotarul a răşi 1

alăture cu Băcanii pe şor, care hotar îl stăpânesc iară niamul

Lupăneştilr, şi neputând noi afla adevărul şi neavând nici o dovadă

nici de o parte n-am putut alegi, şi au rămas să să giudece de la

giudecata Divanului, iar pentru câte pricini arătate sus după cum

am aflat cu frica lui Dumnezău am hotărât şi am dat această

mărturii la mâna răzăşilr ci sânt numiţi mai sus precum

a mâna Lupăneştilr. Şi pentru credinţă am iscălit. Şi Poiana

Şciopului ci să numeşti mai sus să vini în hotarul răzăşilr

acistora, să să ştii.

let 7258 avgt 7

Gavril medcer

Ştefan Popăscu treti armaş

Costdin Talpiş

Asămine de pe ce adivărată hotarnică.

1804 mart 26

Costandin Ursoianu medcer

Întocma de pe cea adevărat


D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 531, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 72, nr. 193.

33. - 1761 (7269). – Dumitraşco Palade se învoieşte cu Episcopul

Inochentie de Huşi să dea Episcopiei satul Voloseni, ţinutul Fălciu, şi

să primească în schimb satul Cioreceşti, bălţile din capul acestei moşii

şi patru pogoane de vie din dealul Pleşii dinspre Drăslăvăţ.

Gavril Mitropolit Moldovei

Dumitraşco Palade vel vor(nic) de Ţara de Sus, adeverez cu acestu

zapis al mieu, la mâna Svinţii sale părintelui Episcopului de Huşi kir

Inoc(h)entie, să s(e) ştie că având eu un satu întreg la ţânutul Fălciului,

pe apa Prutului, de iastă parte, anume Volosănii, ce să hotărăşte cu

moşiile Episcopii, fiind aproape şi de Episcopie, dintru a noastră buna

voinţă, ne-am învoitu cu Svinţia sa, şi am făcut sc(h)imbătură. Datam

eu Svinţii sale Episcopului acestu satu întreg, de mai sus arătat, şi

Svinţia sa părintele Episcopul mi-au dat mie moşie, dreptu moşie satul

Cioriceştii, ce iaste tot la ţânutul Fălciului, iar(ă)şi pe malul Prutului de

iasta parte. Şi fiind pe moşâia Volosănii puţini oameni şăzători datumi-au

Svinţia sa mai mult bălţile ce sântu în capul moşii Cioriceştii şi 4

pogoane de vie, cu pomătul lor, ce sântu la Huşi, în dealul Pleşii despre

Dreslavăţu. Şi am datu şi scrisorile cele vec(h)i ce am avutu pe această

moşie, unul la mâna altuia, ca de acmu înainte sc(h)inbul acesta să fie

stătătoriu şi bine păzitu, şi moşia ce am datu eu sc(h)inbu Episcopii, să

o stăpânească Episcopia cu pace, şi să-i fie dre(a)ptă ocină şi moşie în

veci. Însă să s(e) ştie şi aceasta că în zapisul cel de cumpărătură ce au

cumpăratu Svinţia sa moşia Cioriceştii, scrie că au cumpăratu şi

giumătate de satul Vârâţii, dar această giumătate de satu să o

stăpânească Episcopia, fiind că la tocmală, mie mi-au dat numai satul

Cioriceştii. Şi acestu aşăzământu şi sc(h)inbătură s-au făcut denaintea

Preosvinţii sale părintelui mitropolitului ţării şi altor boeri mari şi mici,

carii s-au şi iscălitu. Şi pe această aşăzare a noastră să-şi fac(ă) Svânta

Episcopie şi drese domneşti, şi pentru mai adevărată credinţă am iscălit

şi eu şi am pus şi pecetea.

Lt 7269

D(umitraşco) P(a)lade vel vor(nic)

2

Ioan Bogdan vel log(ofă)t

Lupul Balş vel vor(ni)c

1 Ilizibil, rupt.

2 Preluate din copie.

Istorie

Andronac(h)i vel spăt(a)r

Toader Canta vel ban

Alexandru Neculce vel pah(arni)c

D.A.N.I.C., F.E.H., LXX / 48, Original, difolio, filigran; D.J.A.N.V.,

Colecţia Documente, 45 (19), f. 3v, Copie adeverită la 2 noiembrie

1818 de Veniamin Mitropolitul Moldovei; EDIŢII: Tezaur arhivistic

vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente

întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986,

p. 78, nr. 220; Copia publicată de Costin Clit, Documente huşene, în

„Prutul”, revistă de cultură, an V, nr. 1(38), ianuarie 2005, p.1 ;

respectiv 5.

34. - 1762 (7270) martie 2, Iaşi. – Carte domnească prin care

Grigore Callimachi Voievodul Moldovei întăreşte schimbul dintre

Inochentie Episcop de Huşi şi Dumitraşcu Palade mare vornic, primul

dând moşia Cioriceşti şi bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa primind satul

Voloseni şi jumătate din satul Vârâţi.

p. 11 Lohanul nr. 22, iunie 2012

Copie

Cu mila lui Dumnezău Noi Grigorii Ioanu Vvoda Domnu Ţării

Moldaviei. Înştiinţare facem cu acest ispisoc al domniei mele tuturor

celor ce pre dânsul vor căuta, sau pre el citind vor auzi, că iată viind

înainte domnii mele cinstit părintele şi rugătoriul Svinţie sa Kir

Inocentie Episcopul de Huş, ni-au arătat un zapis din ani 7269,

de la dlui cinstit şi credincios boeriul domniei mele

Dumitraşco Palade vel vor, cu iscălitura şi pecete

dli, întru cari zapis s-au văzut iscălit şi al nostru pre cinstit

şi dhovnicescu părinte Svinţia sa Kir Gavriil Mitropolitul ţării şi

credincioşi boerii domnii mele, dlor Ioan Bogdan vel

logft, Lupul Balş vel vorc, i Andronaci, i vel spătr,

i Toader Cantacuzino vel ban, Alexandru Neculce vel pahc, în

care zapis aşa scrie; Cum că având dumlui un sat întreg la

ţinutu Fălciului, pe apa Prutului, de iasta parte, anume Volosănii,

care să hotărăşte cu moşie Episcopii Huşului, fiind aproape de

Episcopie; Deci dumlui din bună voinţă s-au învoit cu Svinţie sa

şi au făcut scimbătură, adică dat-au dumi Svinţii sale

Episcopului acest sat întreg de mai sus arătat, şi Sfinţie sa Episcopul de

Huş datu-i-au dumsale moşie drept moşie satul Cioriceştii, ce

este tot la ţinut Fălciului, iarăş de iasta parte pe malul Prutului,

şi fiind pe moşie Volosănii puţini oameni şăzători, datu-i-au Sfinţie sa

dumsale mai mult bălţile ce sânt în capul moşii Cioriceşti şi

patru pogoane de vie cu pomătul lor ce sânt la Huş, în dialul Pleşii

despre Dreslăvăţ, şi ş-au dat şi scrisorile veci, cele ce li-au avut

pe aceste moşii, unul la mâna altuia, hotărând ca de acum înainte

scimbul acesta ce au făcut să fie stătătoriu şi bine păzit, şi moşie

ce-au dat-o dumlui cu scimbu Episcopiei, să o stăpâniască

Episcopie cu pace şi să-i fie driaptă ocină şi moşie în veci.

Aşijdere, scrie ca să să ştie şi aceasta, că în zapisul cel de

cumpărătură ce au cumpărat Sfinţie sa moşie Cioriceştii, au cumpărat

şi giumătate de sat Vârâţii, şi această giumătate de sat au rămas să o

stăpâniască Episcopie, căci la tocmala dumsale vorclui i-au

dat numai satul Cioriceştii.

Deci şi domnie me încă dacă am văzut această scimbătură şi

aşăzământ de bună învoială şi de tocmală între dumlui

Dumitraşcu Paladi vel vorc şi între Sfinţie sa Kir Inocentie

Episcopul de Huşi, şi cu alte iscălituri, întâi a precinstitului al

nostru dhvnicesc părinte Sfinţie sa Kir Gavriil Mitropolitul

Ţării Moldavei şi cu iscăliturile cinstiţilor şi credincioşilor boerilor

domnii mele de mai sus numiţi, am crezut. Şi iată dar că şi de la

domnie me încă dăm şi întărim şi înoim cu acest domnescu ispisoc

al domnii mele Svintei Episcopii Huşilor ca să-i fie şi de la domnie

me Svintei Episcopii satul Volosănii şi giumătate de sat Vârâţii, de

mai sus scrisă, drepte ocini şi moşii, uric şi întăritură din tot locul, cu

tot venitul moşiilor, neclintite şi nestrămutate de la Sfânta Episcopie


stăpânire în veci. Scrisu-s-au ispisocul acesta în Iaş de Vasile Gane

diacul de divan.

La anii 7270 mart 2

Lc

Pce

Iordaci logft proci.

Costandin Grecian 3 logft.

Trecutu-s-au la condică de Simion Burgele.

1818 noemv 2: Posloduindu-să copie aceasta din cuvânt şi fiind

întocma cu orginalul s-au adeverit.

Iscălit

Veniamin Mitropolit Moldavvii

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 45 (18), f. 2v-3, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 79, nr. 225.

35. - 1763 decembrie 12. – Zapis prin care Andrei, feciorul Nastasiei,

nepotul lui Sîrghie, împreună cu Sanda, nepoata lui Sârghie şi cu alte

rude ale lor vând mănăstirii Fâstâci partea lor de moşie din Cucoşeri,

pe Stemnic, ţinutul Vaslui, care se învecina cu moşia Bălteni a

mănăstirii, cu preţ de 136 de lei plătiţi de egumenul Meletie.

Copii di zapis di cumpărat părintili Meti

Adică eu Andrei, ficiorul Nastasii, fata lui Sârgie, şi eu Sanda

nepoata lui Sârgii, dinpreună cu soţul mieu Paladi diacon, şi eu

Grigoraş, nipot lui Andreiu, şi eu Marie, sora lui Andreiu, şi eu Pavăl,

ficiorul Ilincăi, nipoţi lui Sârgii, şi eu Ioana, sora lui Pavăl,

făcut-am adivărat şi încredinţat zapisul nostru la mâna sfinţii sale

părintelui Meletii, egumenul di la mănăstirii Fâstâcii, precum să să

ştii că de nimini siliţi, nici asupriţi, ce de a nostră bună voe am

vândut dreaptă ocină şi moşie noastră, anume Cucoşerii, ce esti în

ţinutul Vasluiului, pi apa Stemnicului, ce să hotărăşti din gios cu moşie

mănăstirii, anume Băltenii. Dară fiind că având mănăstirea moşie cu

iaz, calcă moşie noastră, am socotit a nu fi mănăstire supărată di

către noi şi noi păgubaş di moşie noastră, am dat şi am vândut-o,

făcându-ne şi plată deplin în mânule noastre, sfintii mănăstiri di mai

sus zisă, drept o sută şi treizăci şi şasă de lei, după cum au fost

cumpărată di strămoşii noştri cum arată şi un zapis ce au vândut

Antimie Borzoosăi preotului Georgii, ce au fost preut

Gpd la Vasluiu, din velet 7127 mai 6; Şi alt zapis ce au

zălogit giumătate di moşii di mai sus numită, Irina Dămienasă, fata lui

Macsin din Cucoşeriu, la Gavriil din Petreşti; Şi alt zapis ce au vândut

Petre Dumbrăvanu dumisali Georgiţ spătar, strămoşul

nostru, din velet 7204 dece 20. Şi deca1 s-ar întâmpla di ar

eşi vreo scrisoari pi moşie aceasta Cucoşări cât îi va ţine hotarul

ii2să nu să ţii în samă. Şi când am făcut această tocmelă s-au

întâmplat şi alţi boeri mari, cari mai gios s-au iscălit, şi noi pentru mai

bună credinţă ne-am iscălit şi am pus şi degitile, şi înainte noastră

au mesisăt.

let 1763 dece 12

Zic aceşti răzăşi cum că de bună voe lor au vândut această moşie ce

scrii mai sus mănăstirii şi după mărturie lor am iscălit şi noi mai gios în

Divanul Gpd.

Erei Paladi diiacu cu soţul Sanda.

Andreiu a lui Andrunaci nepot.

1 dacă

2 ei

Istorie

Eu Pavil.

Eu Grigoraş.

Eu Marie.

Eu Ioana.

Şi am şi pus pecete a porţii.

Tănasă Mogâlde vor di poartă.

Lupul vor di portă.

Eu Ştefan diiac di divan am scris acest zapis cu zisa lor acestor

vânzători di mai sus numiţi şi sânt martur.

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (6), f. 2-2v, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-

1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 80, nr. 232.

36. - 1778 februarie 25. – Perilipsis cu documentele lui Ioniţă

Cantacuzino, mare vornic, din perioada 1632-1775, privind moşia

Cioriceşti şi bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa, ţinutul Fălciu.

Scrisori de moşie Cioriceştii şi de bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa din

ţinut Fălciului, care scrisori le-am dat la dumlui Ioniţi

Cantacuzino vel vorc.

1778 fevr 25

7140 iunie 24: Un zapis de la Medelian ficior lui Toader, nepot lui

Goian, şi cu fiii săi, în care arată că au vândut lui Grigoe şi

fimeii sale Truşcăi moşie din locul târgului Huşi şi pân în locul

Spărieţilor şi pân în locul lui Sprânceană, şi cu doao bălţi Lăpuşna

şi Lăpuşniţa până unde să întâlneşti spre răsărit cu Broscoşănii.

7175 maiu 20: Un zapis de la Truşca, femeia lui Grigorie Lungul

căpitan ce scrie că au dat de a sa bună voia lui Alexandru Ramandi vel

uşer două părţi de locşi cu doao bălţi, Lăpuşna şi Lăpuşniţa, care arată

că li-au avut cumpărătură bărbatul său de la Medelian şi de la Stanca, şi

Drunţa, şi Mărica, fetili Sofroniei, nepoatele lui Andronaci

7155 mart 2: Un zapis de la Stanca, şi Drunţa, şi Mărica, fetile

Sofronii, nepoatele lui Andronace, ce-au fost vândut lui Grigori

Lungul moşie şi doao bălţi, Lăpuşna şi Lăpuşniţa.

7158 genar 15: Un ispisoc de la Vasile vodă de întăritură lui Grigorie,

de Cioriceşti, pentru moşie şi doao bălţi, Lăpuşna şi Lăpuşniţa.

7158 genar 15: Suretul acestui ispisoc scris de Miron Gafinco la 7235

iunie 28.

7160 apr 5: Un ispisoc iar de la Vasile vodă tot de întăritură lui

GrigoreLungu căpitan pentru moşie şi două bălţi Lăpuşna şi Lăpuşniţa.

7160 apr 5: Suretul acestui ispisoc ce este scris iarăş de

Miron Gafencu la let 7235 iunie 28.

7160 apr 5: Un suret a acestui ispisoc.

7168 avgst 25: O carte de la Stefan vodă, cum s-au judecat popa

Crăste de Căpoteşti cu Grigori Lungu pentru bătrânul lui

Andronaci iar din Cioriceşti şi de bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa, şi

au dat rămas pe popa Crâste.

7235 genar 23: O carte de la Grigori Gica vodă bătrânul ce scrie

cătră Gavril Miclescul logfăt, tot pentru moşie şi bălţile Lăpuşna şi

Lăpuşniţa a lui Toderaşcu Tuduri com.

7235 mart 12: O mărturie a câţiva oameni ce înştiinţază pe

logfăt Miclescu, în care este iscălit şi Pălade Golie şi de

dânsul scrisă mărturia.

7235 mart 16: Carte logfăt Gavril Miclescu ce

înştiinţazi pe vod că au plinit lui Toderaşcu Tuduri comis

dijma moşii, şi din bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa, de la un Trohin.

7266 genar 3: Un zapis de la Casandra Cărpoae pentru moşie

Cioriceştii ce-au vândut-o cu fiii săi părintelui Episcopului.

7268 genar 3: Un zapis, iar de la Casandra Cărpoae

stolces şi de la fii săi, Dinu post şi Ioan, pentru

bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa, cum că i-au vândut părintelui

Episcopului.

p. 12 Lohanul nr. 22, iunie 2012


7268 fevr 25: Un ispisoc de la Ioan Teodor vodă de întăritură,

cum că au cumpărat părintele Cioriceştii şi bălţile Lăpuşna şi

Lăpuşniţa.

1772 iulie 2: O mărturie a câţva mazili împregiuraş şi de la alţi

oameni ce-au dat-o când au venit răposatul Vasile Rosăt

pahr, iar pentru Cioriceşti şi pentru bălţi Lăpuşna şi

Lăpuşniţa.

1774 săptv 19: O carte a Divanului de apărare bălţilor de

cătră Agariceşti.

1775 iulie 14: O anaphora de la veliţii boeri şi întărită de răposatul

G


(secretarul Inspectoratului) 1 . În anul 1939 a susţinut examenul de

înaintare la gradul II, desfăşurat în 1941 din cauza declanşării

războiului.Este numit învăţător cu gradul II prin decizia 81545 din

1942.2

Învăţătorui Gheorghe V. Artene a fost concentrat în Regimentul 12

Dorobanţi, participă la război şi este decorat cu „Virtutea Militară”,

clasa a II-a.

La 23 ianuarie 1944 se afla evacuat în comuna Vânjul Mare, judeţul

Mehedinţi.

A condus şcoala ca director, a înfiinţat şi condus corul şcolar şi al

tineretului din sat, a condus biblioteca şcolii, cooperativa agricolă,

muzeul, farmacia, atelierul şi cantina şcolii. A colectat alimente de la

locuitori, s-a implicat în colectele pentru militarii aflaţi pe front. A

construit personal o troiţă a eroilor pe care a amenajat-o în parcul din

faţa bisericii. Activează ca director şi secretar al Căminului Cultural

din Râşeşti. Prin propunerea Inspectoratului Şcolar a fost desemnat

şeful I. O. V. R., al comunei Drânceni. A fost secretarul Comitetului

comunei Drânceni şi membru al consiliul parohial al bisericii din sat (a

se vedea memoriul său din 24 septembrie 1944). Activitatea sa este

demonstrată şi de o serie de adeverinţe din dosarul personal. Preotul M.

Horga, în calitate de director al Căminului Cultural „Spătarul Costache

Cerchez”, îi eliberează un asemenea document în martie 1945, din care

reiese activitatea şi calitatea de director deţinută de învăţătorul

Gheorghe V. Artene la această instituţie 3 . Vasile Popa, primarul

comunei Drânceni, adevereşte pentru Gheorghe V. Artene, la 19 aprilie

1945, calitatea de şef al I. O. V. R., începând cu anul 1942, în care

activa şi la 1945.4

Primul capitol al lucrării sale este intitulat Aşezarea geografică.

Autorul descrie în subcapitolul „Orientarea”drumul pe care trebuie să-l

străbată călătorul pentru a ajunge în satul Râşeşti, „care rămâne pe

dreapta având în mâna stângă două case”. Şesul Prutului era brăzdat

de numeroase bălţi. Denumirea satului Valea Cânepei este explicată

prin cantitatea mare de cânepă recoltată, dar şi de calitatea acesteia.

Târgul Drânceni, întemeiat de Mihail Kogălniceanu, se numea, în

opinia autorului, „ şi Brânză – după numele stăpânului hlizei ce era

Nistor Brânză, înainte de 1600, megieş cu Dracea, întemeietorul

satului de pe dealul Drâncenilor”. Este amintit faimosul deal „La doi

lei”de la nord de Răducăneni, „deoarece trebuia, ca pe lângă caii carei

aveai, să mai dai doi lei, cum era atunci, la alţi cai, să ridici dealul”.

Prin Râşeşti se realiza legătura dintre oraşele Huşi – Iaşi şi Huşi –

Chişinău, „ prilej bun de chirii cu oraşul şi localităţile din Nord, chiar

cu Iaşul, ducând şi aducând diferite mărfuri ale negustorilor şi piatra

din dealul Unsului şi nisipul Prutului, câştigând bune parale, în urma

acestei munci a lor”. „În timpul războiului 1916-1918 şi câţiva ani mai

încoace, satul avea legături cu oraşul, printr-o cale ferată îngustă,

care făcea legătura cu Bucovăţul spre Chişimnău”5.

Al doilea subcapitol priveşte „Relieful”. Distinge două zone ale

satului: şesul şi dealul. „Şesul, partea dreaptă dinspre sat, are o lăţime

care plecând de la hotarul moşiei începe cu 1 ½ km se lărgeşte spre

sat, ca apoi în marginea de miazăzi a moşiei „La Sulete” – loc

stăpânit în vechime de unul „Sulă”, după care poartă numele şi astăzi

două bălţi de pe moşia lui, din anul 1600 şi mai bine. În lungime,

moşia satului atinge 6 km, aşa că pământul de pe şes este îndestulător

şi ca imaş pentru vite şi pentru cultivat cereale de tot felul, mai ales

minunat în cultura grâului, pe când dealul e bun pentru porumb, vii şi

chiar de livezi. La marginea de Nord a satului, la 300 m., se înalţă

vechea movilă Răbâia”, după care podişul se termină la nord „cu un

prag înalt de 15 m., sub care este balta Băcăoana, plină cu stuf şi peşte

în anii cu revărsări a Prutului”, mai spre nord „dai de balta

Medianului, iarăşi cu peşte şi care merge până în hotarul moşiei spre

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 10.

2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f.

3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 24.

4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 25.

5 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 29.

Istorie

Crivina Aloiţei. Spre Apus, mergând între Prut şi podiş pe şes, este

locul aşa zis „Răbâia”, care făcea parte din moşia Răbâia a lui

Iordache Fote pe la 1830, pământ foarte bun, dar deseori inundat de

apa Prutului. De aici,- şi chiar aceste locuri sunt proprietatea

oamenilor, fiind împroprietărţi la 1864-, până în marginea de Sud a

satului, unde este un şanţ, ce le despărţea de moşia proprietarului

Cerchez. În 1922, când s-a făcut a doua împroprietărire, moşia s-a

mărit spre Sud, până în moşia Dudei, fostă Sule, cuprinzând şi două

bălţi ce intră tot în imaş: Teleasa şi Hrubenii lui Hrubă, primul

stăpânitor. Spre Apus de aceste locuri, se întinde podişul Telesei, cu

pământ bun, care dă apoi în Şopârlenii lui Şopârlă, din 1600, pe unde

trece pârâul Barahoiul, fost Lilivia. De la apa aceasta, se înalţă dulce

dealul Ghermăneştilor, care se prelungeşte pe distanţă de 7 km. până

în dreptul Ghermăneştilor, satul lui Gherman, urmaş al lui Ilie sau

Aliuş, care a întemeiat satul Leuşeni, de dincolo de Prut. Pe acest deal,

care mai are încă patru dealuri ca ramificaţie: dealul lui David, dealul

lui Cehan, dealul lui Ţintea şi apoi a lui Voloacă, se află mai multe

movile, cu nume vechi, fiind hotare de moşii: movila lui Andrei, movila

lui Scripcă şi movila lui Soare. Aşezări vechi pe aceste locuri erau:

Odobeştii, care sunt şi astăzi de le zice Şopârlenii, Troeneştii, Dinţeni,

Fălfoeşti, Brătenii, Scrivulenii, Ghidişenii, Râpile şi Barahoiul. De la

movila lui Andrei la vale, se întind astăzi viile Râşeştilor, loc

împroprietărit la 1922, de câte 17 prăjini, apoi vin Hârtoapele, vechi

împroprietăriri, şi dai iarăşi la şoseaua spre Iaşi şi Chişinău, pe locul

unde este Răbâia.”Toate acestea făceau parte din moşiile Râşeşti şi

Răbâia, „vechi proprietăţi ale Episcopiei de Huşi, dăruite de Ieremia

Movilă la anul 16006, despărţite apoi de moşiile Episcopiei, după

constatările ordonate de Pavel Chiseleff – 1830 –1839 7 – comisiunei

însărcinate anume de el, fiindcă erau mereu în ceartă stăpânitorii

acestor moşii şi Episcopia. Astăzi moşia Râşeşti, care o stăpânesc

moştenitorii Cerchezilor, este îngrămădită pe malul Prutului, pe

locurile numite Purcica, Cotul lui Balan, Cotul Cărăuşului şi altele, pe

o suprafaţă de 600 ha., dintre care 240 ha. sunt pădure”8.

Subcapitolul 3 este dedicat „Climei”. „Din 1935, anii au fost foarte

buni, recoltă minunată, aşa că în anul 1943 s-a scos maximul de

producţie la grâu până la 2300 la Ha.”Revărsarea Prutului distruge

recoltele şi fâneţele. „De când s-a făcut canalul militar ce străbate

şesul, pământul de pe el este impropriu culturii, oamenii mărgininduse

a cultiva numai pământurile de pe podiş şi deal”. Autorul îşi încheie

primul capitol cu „Apele”, râul Prut marcând evoluţia comunităţii.

Prutul se revarsă adeseori şi „îşi dă acest belşug de peşte în bălţile de

pe şes, cum este balta Medianul, balta Băcăoana, Teleasa şi Hrubenii,

bălţi ce ţin mai mulţi ani cu apă şi peşte, îmbrăcate cu stuf şi papură,

cu care locuitorii din sat şi împrejurimi îşi învelesc casele. Nu s-ar

simţi aşa mult apele râului Prut ce revarsă, dacă nu ar fi canalul

militar ce străbate şesul drept în două şi care la cea mai mică

revărsare se umple cu apă, ca apoi să se reverse peste tot şesul

Prutului, făcând impropriu culturii pământul de pe el. Apa intră şi în

sat, stricând casele oamenilor, lucru care a făcut să se ridice

majoritatea pe podiş.”Apa cea mai bună de consum se găsea în

fântânile din faţa şcolii şi a locuitorului Mihalache Iancu. „De aici iau

oamenii pentru spălat sau fiertul fasolelor”. Adâncimea fântânilor de

pe şes era de 1-2 m., iar pe podiş de 10-12 m. „Fântâni bune sunt în sat

3 pe vale din 7-8. Pe podiş unde este satul sunt 12, toate cu apă bună

de consumat. Sunt şi trei cişmele, dintre care două cu apă foarte bună,

iar a treia din marginea de Miazăzi a satului cu apă sărată, încât

oamenii nu mai pun sare în mâncare, iar vitele o beau bine”9.

Capitolul al II-lea se ocupă de „Istoricul satului Râşeşti”. Autorul leagă

prima atestare a satului Râşeşti de dania făcută Episcopiei de către

domnul Ieremia Movilă, oferind eronat anul. În momentul daniei,

moşia şi satul Râşeşti erau „încă cu trei generaţii mai înainte, adică în

6 De fapt în 1602-1604.

7 Administarţia rusă condusă de generalul Pavel Kiseleff a fost între 1828 şi 1834.

8 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 30-31.

9 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 32.

p. 14 Lohanul nr. 22, iunie 2012


pragul anului 1500, pe timpul lui Ştefan cel Mare, care a zidit

mănăstirea1 şi târgul Huşi şi i-a dat o moşie din jur înprejur cu o rază

de 20 km”2. Satul Râşeşti a făcut parte din ocolul domnesc al târgului

Huşi3. Autorul consideră că după 1500 „s-a aşezat aici din jur, sau de

mai de departe ţărani, meseriaşi, ciobani, cum spune legenda de Vasile

Râş Ciobanul, văcari sau brănişteri de tot felul şi făcându-şi aşezări de

case, au numit locurile după numele celor întâi veniţi sau aduşi pe

moşia târgului Huşi. La 1600, satul Râşeşti era, şi Eremia Vodă

Movilă îl hărăzeşte cu alte şase sate Episcopiei de Huşi”4. Actul de

înzestrare al Episcopiei este în realitate din anii 1602-1604. Primul

stăpânitor al Hrubenilor este considerat a fi Hrubă. Autorul şi continuă

demersul istoric: „În 1811, populaţia ce era în satul Râşeşti, ne arată

zapisul Episcopiei, era de 30 răzeşi, cam 200 suflete. În acest an

locuitorii satului răzvrătindu-se şi nemulţumindu-se, s-au ridicat cu

toată pojijia lor şi s-au mutat pe moşia răzăşească Albiţa. Dar moşia

Alghiţa, fiind mică şi neavând loc nici de hrana lor, nici de a vitelor,

căinându-se da fapta lor, au căzut cu rugăminte şi au făcut o nouă

aşezare între stăpân – Episcopia şi locuitorii a căror nume sunt şi

astăzi: Hanganu, Mistreanu, Profir, Borş, Hatmanu, Negru, Cireş,

Golie, Mocanu, Ciobotaru şi Herghelegiu”. „Din 1830, comisia

rânduită de Pavel Chiseleff la cererea Episcopiei, de a rândui şi

cerceta actele de proprietate ale Episcopiei şi Vasile Pogor, spătar şi

ginerele lui C. Cerchez pe moşia lui Iordache Fote, unde era

statornicit, a hotărât ca moşia dintre movila Răbâiei şi moşia Sule a

celui dintâi stăpânitor Sulă care a întemeiat satul Suleni, azi Duda, să

fie împărţită în două. Aşa că din 1839, 1100 st(ânjeni) spre Răbâia

rămân a lui Vasile Pogor, iar 1100 st(ânjeni) rămân ai Episcopiei de

Huşi. Din acest an Râşeştii nu mai sunt a Episcopiei. Vasile Pogor

având socoteli cu cumătrul său C. Cerchez, fac schimb cu moşia

Râşeşti, de rămâne a lui C. Cerchez, iar acesta îşi dă Boldureştii, aşa

că de atunci şi până astăzi Râşeştii tot pe moşia Cerchezilor sunt. Aşa

cum este astăzi satul Râşeşti, jumătate şi mai bine, este tocmai din

timpurile amintite, iar a doua jumătate este nouă, de după 1864, când

s-a făcut împroprietărirea. Partea veche se întinde până la locuitorul

Ioan Roşca, în spatele căruia se află biserica şi cimitirul, care acum

nu mai sunt şi nici nu se mai cunosc, doar numai oasele ce sunt găsite

în săpăturile ce se fac aici. Pe aceste locuri sunt case de la 1864

încoace. A treia parte, se formează în timpul de faţă, prin gospodăriile

tinerilor însuraţi sau a celor ce s-au ridicat de pe vale din cauza

inundaţiilor. Aceste case sunt făcute pe locurile noi, de câte 8 prăjini,

date prin împroprietărirea din 1922, loc de sat cu străzi drepte şi

paralele ca şi planul satului nou din 1864”5.

„Partea veche a satului este aşezată pe şes şi pe coasta dintre şes şi

podiş, şi care se zice că ar fi prelungirea vechiului sat, care era unde

este astăzi Plopul mare, pe moşia Cerchez şi unde acum nu mai este

nimic decât şanţuri. Aici ar fi fost prima biserică pe locul unde se

spune „Balta Bisericii”, ceva mai la vale, înspre Prut”. În ceea ce

priveşte întemeierea satul autorul redă legenda care circula în rândurile

sătenilor: „primul ce s-ar fi aşezat aici, a fost un cioban, anume Vasile

Râş sau Râşescu, care vine cu oile de la munte şi le păştea pe moşia

aceasta care era a Episcopiei6. De la un timp, nu n-a mai dus cu oile

la munte, aşa cum făcea în fiecare an, ci şi-a întocmit aici împreună cu

copii lui case, şi au numit aceste locuri, Râşeşti. Urmaşii lui s-au

înmulţit şi fiind că Prutul, când revărsa îneca satul, ei s-au tras pe sub

coastă şi pe coastă, tot înspre M(iază) Z(i) cam la 1 ½ km. Şi astăzi se

întâmplă acest lucru, când din cauza revărsărilor Prutului oamenii îşi

strică gospodăriile lor şi-şi fac altele pe locurile de casă noi din 1922.

Făcându-se împroprietărirea din 1864, li s-au dat la 100 oameni care

1 Biserica catedrală cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 34.

3 Costin Clit, Biserica „Sfântul Gheorghe”din Huşi, Editura Sfera, Bârlad, 2006, p.5-9.

4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 34.

5 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 34-35.

6 Parte a ocolului târgului Huşi până la 1602-1604, de când datează actul de danie a lui Ieremia

Movilă.

Istorie

aveau mijloace de muncă, câte 100 prăjini teren arabil, 100 prăjini

fânaţ şi 100 prăjini imaş, iar la 15 oameni pălmaşi, câte 50 prăjini de

fiecare fel de pământ. Imaşul a fost dat lângă sat. Pe acest imaş s-au

construit de atunci case şi încă mai sunt multe locuri goale, unde au a

să face case. Când s-a făcut împroprietărirea din 1922 s-a dat anume

loc de sat, prevăzut cu loc pentru instituţii şi locuri de casă, câte 8

prăjini, şi pe locurile acestea, după cum am mai spus, se construiesc

case astăzi”7.

Din lucrare nu lipseşte descrierea movilei Răbâia făcută de Dimitrie

Cantemir. În 1941 movila Răbâia a servit ca post de observaţie pentru

armată8. Autorul face următoarele afirmaţii: „În partea de N. a satului.

la 300 m. de sat se înalţă falnic ca o adevărată cetate din vremuri,

movila Răbâii. Din cauza enigmei asupra originii ei, mulţi cercetători

ai trecutului s-au abătut ca să-i afle trecutul. Domnul profesor în

lucrarea sa „Izvoade şi surete 9 ”arată că Dimitrie Cantemir în

„Descrierea Moldovei” spune: „Nu departe de Huşi, se vede o movilă

mare făcută de om pe care Tătariio numesc Han-Tepese, adică movila

Hanului, iar locuitorii îi zic movila Răbâii. Pentru izvodirea ei sunt mi

multe chibzuiri. O seamă de Tătari zic că acolo Moldoveniiar fi

omorât un han cu toată oastea lui şi pentru pomenire i-ar fi făcut

această movilă.” Alţii spun că pe vremea Sciţilor un rege al lor,

Tahtazur, ar fi venit de de au prădat locurile acestea, unde erau tot

sciţi, care trăia pe aici şi aici ar fi prins pe o fiică a lui Bâia, care era

foarte rea şi ar fi omorât-o, iar armata lui Tahtatzur a îngropat-o aici,

cu toţi robii ei. / Altă legendă, care o ştiu şi oamenii de aici, spune că

tot acest Tahtazur, rege al unui popor barbar, ar fi venit pe timpul

când erau aici Românii. Au prădat aceste locuri şi cu pradă multă se

întorceau spre Nistru. Când au ajuns aproape de Prut, s-au oprit să-şi

împărţească prada de vite, cereale şi robi, aici, într-o poiană, căci

aceste locuri erau acoperite cu păduri mari. / Tocmai când împărţeau

ei aceste prăzi, Românii au dat peste ei. Oştirea lui Tahtazur fiind

surprinsă, a început să fugă. Cu ei era şi Bâia, fata lui Tahtazur, fată

rea, care bea sânge de om şi căreia oamenii îi ziceau Bâia cea rea.

Fugind şi Bâia prin pădure pe un cal aprig, s-a agăţat cu gâtul într-o

ramură uscată şi a rămas moartă. Atunci, regele a luat-o şi a îngropato

într-o poiană cu tot cu cal, poleiţi în aur, şi ar fi cărat cu toţii

pământ cu traistele, de prin împrejurimi, de au făcut această movilă,

ca s-o vadă regele de departe, când va veni pe aici. Oamenii i-au zis

movilei, movila Bâei cea rea, apoi movila Răbâia. / Movila, întradevăr,

este mare cum nu s-au mai văzut altele. Are două părţi: una

inelară cu un perimetru de 520 m. şi cu o deschizătură înspre

R(ăsărit), iar în mijloc are o movilă cu un perimetru de 200 m ., şi cu o

înălţime de 35 m. de la apa Prutului. Între movila de mijloc şi inelul ce

o înconjoară este o vale de 30 m., putând adăposti cam 3000 oameni. /

Pentru stabilirea adevărului, s-au ăcut mai multe săpături în ea, aşa

cum s-au făcut în 1922 de de profesorul Ghibănescu. Săpătura s-a

făcut din sus în jos, drept în vârful ei, dar nu s-a găsit nimic, decât

oase vechi, fiare vechi şi vârfuri de săgeţi. O altă săpătură s-a făcut în

anul 1934, când s-a săpat un tunel de la bază înspre mijloc, dar nici

acum nu s-a găsit nimic mai deosebit, ca la prima săpătură. Astăzi,

este înţelenită de iarbă şi pe ea pasc vitele”10.

Un capitol este dedicat situaţiei administrative. Autorul apreciază

începuturile primăriei din Râşeşti în anul 1838 (Sic!) „după actele

vechi găsite aici”, amintind şi actele româneşti din anii 1848-1850.

„Localul ei era într-o casă din sat până la 1864, când s-a făcut local

propriu, cu două odăi şi o sală, iar terenul cu primărie cu tot cuprinde

patru prăjini, împrejmuite cu gard din plasă de sârmă. Primăria a fost

aici de 100 de ani, până în anul 1938, când cu centralizarea s-a

contopit cu cea din târgiul Drânceni, cu toate că are un venit mai mare

ca al Drâncenilor, iar majoritatea sufletelor sunt tot în satul Râşeşti”.

După 1938 au fost numeroase intervenţii pentru mutarea sediului de

7 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 35.

8 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 36.

9 Surete şi izvoade.

10 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 35-36.

p. 15 Lohanul nr. 22, iunie 2012


primărie în Râşeşti. În 1941 satul Râşeşti număra 1570 suflete, iar în

1944 avea 1430 suflete, în timp ce în Drânceni erau 860 suflete. În

1944 satul Râşeşti era împărţit în opt sectoare agricole şi sanitare,

conduse de un şef de sector, intelectual, dintre slujbaşii satului, şi de un

şef de sector agricol, dintre fruntaşii rurali.

Oferim câteva informaţii care atestă statutul de comună al satului

Râşeşti. Consiliul comunei Râşeşti este dizolvat în 1906. Se constituie

o comisiune interimară, formată din Dimitrie Cireş, preşedinte, Tănase

Sbână şi Nicolae Toader Misăilă, membri1. Neîndeplinirea obligaţiilor

specifice duce la revocarea lui Dimitrie V. Cireş din funcţia de primar

al comunei rurale Râşeşti, prin decretul cu nr. 26458 din 12 noiembrie

19072.

Postul de Jandarmi a funcţionat între 1921-1930 şi 1939-1941. Sediul

postului de jandarmi se găsea în case închiriate sau localul de primărie.

Locuitorii, potrivit autorului, erau „învăţaţi cu cu multe obiceiuri rele,

mai ales când era graniţă Prutul, de făceau diferite feluri de

contrabandă cu cai şi alte lucruri din ambele părţi şi având şi obiceiul

furtului, încât li s-a dus vestea”. În momentul elaborării monografiei „

oamenii fiind foarte apucători din avutul altuia, se simte mare nevoie

de un post de jandarmi permanent”.

Percepţia Drânceni, care atârnă de Răducăneni, avea rolul colectării

impozitelor şi dărilor către stat. Cu mare dificultate erau încasate

impunerile către stat „fiind că oamenii nu înţeleg rostul”. Perceptorul

este văzut de locuitori ca o mare povară. Este redată şi situaţia

impunerilor şi încasărilor din anii 1941-19433:

Anul Impuneri Încasări

1941 1560000 lei 1120000 lei

1942 1560000 lei 1000000

1943 1990000 lei 1100000

Un Oficiu poştal nu exista în satul Râşeşti, însă era deservit de agentul poştaş

în timpul sătămânii, cu excepţia zilelor de Joi şi Duminică, ultima fiind zi de

odihnă. Agentul poştal din Râşeşti deservea şi locuitorii din satele Valea

Cânepei, Albiţa, Mihail Kogălniceanu şi Chersăcosu. Corespondenţa este

preluată de agent de la Oficiu şi lăsată la şcoală, de unde se împărţea în sat prin

intermediul şcolarilor4.

Populaţia constituie subiectul capitolului al IV-lea. Satul Râşeşti număra 1405

suflete la 31 decembrie 1941 (30% bărbaţi şi 70% femei de naţionalitate

română)5.

Situaţia naşterilor şi deceselor:

Anii Naşteri Decese

1941 64 28

1942 67 30

1943 60 27

Situaţia deceselor pe vârste:

Anii O zi - un 1-20 de 20-40 ani 40-60 ani Total

an ani

1941 6 8 12 2 28

1942 12 4 12 3 30

1943

10 4 9 4 27

1 „Monitorul oficial”, nr. 85, din 14 / 27 iulie 1906, p. 3413.

2 „Monitorul oficial”, nr. 186, din 20 noiembrie / 3 decembrie 1907, p. 6805.

3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 38.

4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 39.

5 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 41.

Istorie

Autorul analizează starea sanitară a locuitorilor. „Studiată din punct

de vedere a higienei şi sănătăţii fizice, populaţia satului Râşeşti se

prezintă într-o stare submulţumitoare. În majoritatea populaţiei, starea

fizică e puţin viguroasă, cu toate că sunt oameni înalţi; copiilor între

1-7 ani, ba chiar şi copiilor de şcoală le lipseşte curăţenia necesară ”.

„Din cauză că nu se îngrijesc la timp, tinerii între 20-30 ani, par foarte

îmbătrâniţi, mai ales femeile care muncesc mai mult decât bărbaţii,

căci ei poartă mai mult chiriile în toate părţile, lăsând lucrul câmpului

mai mult pe seama femeilor şi copiilor. O altă cauză care contribuie la

starea aceasta este şi alimentaţia proastă şi insuficientă. Insuficienţa

alimentaţiei substanţiale, lipsa aerului curat din locuinţă, lipsa higienii

corporale şi neîngrijirea boalelor la timp, sunt germenii care

degenerează populaţia satelor noastre”. Înfiinţarea cantinelor pe lângă

şcoli nu a rezolvat problema alimentaţiei din mediul rural. „Din martie

şi până în octombrie hrana lui6 este mămăliga cu borş de buruieni,

praz sau ceapă, ceva lapte sau brânză de vacă sau oaie, şi mai rar câte

o pasăre, deoarece multe din aceste alimente le duc la târg. Şi doar

Slavă Domnului, au şi oi şi păsări, care le-ar întări foarte mult trupul

consumându-le, căci vara muncesc de la ora 3 şi până la ora 9 seara.

Nici iarna alimentaţia săteanului nu este mai substanţială şi suficientă.

Din cele ce au adunat în timpul verii sunt destule a le consuma, dar le

vând cu toate că mai au şi alte mijloace de câştigat, cum sunt chiriile

cu piatră şi nisip. Are într-adevăr şi un porc bine hrănit pentru tăiat şi

ar îndestula destul de bine familia lui, dar nu ştiu să-l pregătească, aşa

cum îl pregătesc Românii din Ardeal, de au pe mai mult timp şi o

bucăţică mai bună. Se mărginesc mai mult la borş şi friptură, sau cum

îi mai zic ei, topitură. Al doilea porc, chiar de-l au, nu-l mai taie, ci îl

vinde. Încolo, numai cu murături din vară, varză murată şi cu fasole,

îşi petrec iarna. Băutura însă, slavă Domnului, se bea din gros. În

mediu se bea câte 1000 de l(itri) de familie pe iarnă, căci de la 1

Martie nu mai au vin, decât câţiva.” Pâinea din grâu şi secară nu prea

are căutare în lumea satului Râşeşti. „Din constatările noastre numai

un sfert din copiii de şcoală gustă ceva dimineaţa, încolo vin

nemâncaţi. Într-un cuvânt săteanul din Râşeşti, ca şi de ori unde, se

hrăneşte prost şi munceşte mult. Nu are un echilibru al consumului şi

muncii. Nu ştie să pregătească hrana ce o consumă”. Pentru

schimbarea mentalităţilor în această privinţă s-a înfiinţat Cantina

şcolară în cadrul Căminului cultural din Râşeşti.

În timpul verilor sătenii dorm pe câmp, prispa casei, iar tinerii cu caii

pe câmp. Locuinţa nu este spaţioasă la cei mai mulţi dintre locuitoriii

satului Râşeşti, este dotată de obicei cu ferestre mici fixate de pereţi şi

care nu puteau fi deschise pentru aerisire. „Aerul dinnăuntru este viciat

de mirosul opincilor ce le poartă ziua şi care noaptea le au puse la

uscat pe sobe”.

În timpul verilor ţăranul din Râşeşti se răcoreşte în apa Prutului sau a

gârlelor de pe moşia satului. Iarna se limitează la spălarea corpului „la

o săptămână, sau la o lună. Sunt oameni, şi chiar mulţi, care nu fac

băi până vara. Aşa se explică că vara copiii vin la şcoală murdari pe

corp sau cap. În afară de aceasta, nici schimbul rufelor de pe ei nu se

face la timp. Se schimbă rar, fie că nu au cu ce, fie că aşa sunt

obişnuiţi . Este un mare rău, căci toţi aproape au paraziţi, cu toate

sfaturile ce le dau şefii de sectoare sanitare şi organele sanitare. Fac

îmbrăcăminte bună – lux chiar – tinerilor flăcăi şi fete prin cumpărare

de ciorapi de mătase, blăni, şoşoni, rochii de mătase şi alte lucruri ce

nu sunt de strictul necesar, care ar trebui să-l aibă cei mai mici.

Aceştia stau în casă, numai în cămaşă sau îi trimit la şcoală goi şi

flămânzi”.

Bolnavii nu sunt duşi la medic, cei internaţi fug din spital. Bolnavul

beneficiază iniţial de descântecele babelor în care avea încredere mai

mare decât în medic. Apelul la medic se face în ultimă instanţă, când

boala se agravează. „Trăieşte cu credinţă că atât i-a fost dat de

Dumnezeu să trăiască, dar trebuie făcut să creadă şi în puterea

doctorului”. Asistenţa medicală este asigurată de personalul spitalului

„Regele Carol I” din localitatea Ghermăneşti, „spital mare, dacă nu

6 Ţăranului.

p. 16 Lohanul nr. 22, iunie 2012


cumva cel mai mare din judeţ, cu trei corpuri de clădiri, baie, locuinţă

şi aşezat pe botul unui deal, cu copaci din jur împrejur”. Se asigură

gratuitaea vizitelor medicale. Spitalul a beneficiat de aportul unor

medici destoinici, personal medical suficient, medicamente şi

inventarul necesar.

Starea economică a satului este analizată în capitolul al V-lea. La

1864 Toader Cerchez, proprietarul moşiei, stăpânea 2600 hectare teren

arabil, fâneţe şi imaş cu bălţi şi pădure: 224 ha. de pădure, 1500 ha de

teren arabil, iar restul imaş, fâneţe şi bălţi. În anul 1864 se aplică legea

rurală a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), despre care

am vorbit, iar în 1922 s-a realizat a doua împroprietărire a ţăranilor

(conform reformei agrare din 1921). Ţăranii fără pământ primesc loturi

tip de patru hectare. Sunt împroprietăriţi toţi locuitorii „începând cu

contigentul 1922 până la 60 de ani, care aveau copii minori. S-a

împărţit astfel 1100 ha. din moşia proprietarului Nicu Cerchez.

Înmulţindu-se locuitorii după aceea, loturile s-au împărţit pe fiii lor,

iar alţii făcând agricultură mai multă, tot mai lucrau pe moşia

boierului şi în ziua de astăzi ei mai lucrează pe această moşie în dijmă.

Din nenorocire, nici acest pământ cât îl au nu-l muncesc bine, din

cauză că nu ştiu să-l lucreze şi mulţi se încăpăţânează de a se lua după

noile metode de lucru care se dau prin camerele de agricultură”.

Suprafaţa proprietăţilor locuitorilor:

Suprafaţa

Între 1-3 ha. 150

Între 3-5 ha. 94

Între 5-8 ha. 105

Între 8-15 7

Proprietăţi

Până la 1864 sătenii îşi păşteau vitele pe imaşul boieresc, în schimbul

prestării muncilor agricole sau stabilirea unei sume de bani. În 1864

beneficiază de legea rurală, când primesc 100 de prăjini imaş şi 100

prăjini fânaţ. Imaşul se măreşte în 1922 cu 203 ha (în total 303 ha).

„Acest imaş se află, parte lângă sat, în partea de apus, unde se clădesc

case acum, iar cealaltă parte e şesul Prutului, în partea de răsărit,

imediat lângă sat, lucru care este un mare bine sătenilor. Acest imaş

are pe el două bălţi: Teleasa şi Hrubeni, pline cu peşte şi acoperite cu

stuf. Şesul este străbătut de canalul militar pe o lungime de 4 km.” Nu

erau semănate: lucerna, trifoiul, ovăzul (borceagul), iarba de Sudan1.

În ceea ce priveşte tipologia locuinţelor, întâlnim: casele vechi,

bătrâneşti, cu o tindă şi o odaie, şi casele noi cu o tindă, două odăi,

bucătărie de vară în paravanul de lângă casă. În faţa casei întâlnim

grădiniţa cu flori şi pomii fructiferi. Ograda este sistematizată conform

trebuinţelor: loc de depozitat nutreţul şi aria unde treieră, grajdul şi

ocolul vitelor, locul cu pomi şi zarzavaturile cultivate. Locuinţa este

înconjurată de un gard din scândură sau nuiele. Casele sunt învelite cu

stuf. Întâlnim opt case învelite cu ţiglă şi 12 cu tablă. În 1943 au fost

înregistrate 350 de case.

Principala ocupaţie este precticarea agriculturii (92 % din locuitori

sunt agricultori). Cursurile ţărăneşti de agricultură nu şi-au atins

scopurile iniţiale, „locuitorii continuă să lucreze aşa cum au apucat de

la cei bătrâni, cu toate că pământul ce-l stăpânesc este de bună

calitate”. Metodele de lucru sunt considerate a fi învechite.

Proprietarul îşi lucrează moşia la fel ca ţăranii, fără a se constitui întrun

model pentru introducerea metodelor moderne de practicare a

agriculturii. „Nu întrebuinţează nimeni, aproape, două arături, nici

asolament şi nici nu vezi la nimeni tăvălug, semănătoare sau la toţi

borune de fier. Prăşitul se face de două ori, dar dacă anul este bun,

omul lasă să meargă şi cu o praşilă, mai ales la floarea –soarelui.

Sămânţă pun de care au, fără a mai selecţiona-o prin trior, care nu

este decât la curtea boierească, iar unul al satului ce era prin 1938, nu

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 45.

Istorie

l-a întrebuinţat nimeni, dar nici nu l-a păstrat, aşa că în doi ani s-a

stricat stând în ploaie şi soare”.

Tablou cu profesiile practicate în Râşeşti:2

Profesii Număr

Preoţi 2

Învăţători 6

Cântăreţi biseiceşti 2

Funcţionari comunali 2

Comercianţi 2

Croitori 6

Fierari 3

Cizmari 3

Lemnari 2

Plugari 287

Total 314

Cereale cultivate în anii 1941-1943:3

Cereale 1941 1942 1943

Porumb 631, 25 ha. 690 ha. 700 ha.

Grâu 150 ha. 150 ha. 140 ha.

Orz 85 ha. 90 ha. 100 ha.

Secară 18 ha. 13 ha. 15 ha.

Mazăre 10 ha. 5 ha. 5 ha.

Floarea soarelui 42 ha. 47 ha. 45 ha.

Parâng 50 ha. 50 ha. 40 ha.

Ovăz 20 ha. 20, 25 ha. 30 ha.

Total 1625,25 ha. 1625, 25 ha. 1625 ha

Sfecla de zahar a fost cultivată în 1943 de câţiva ţărani pentru a scăpa

de concentrare. Viţa de vie – hibrizi, numai două dintre vii erau altoite

– ocupă o suprafaţă de 47 hectare. Livezile lipsesc aproape cu

desăvârşire. Şcoala deţine livada învăţătorilor, căreia i se adaugă pomii

fructiferi din curţile locuitorilor. Elevii învăţau practicarea altoitului de

pe băncile şcolii. Anterior anului 1939 numărul de stupi era substanţial,

„însă cu concentrările de trupe ce au staţionat aici din 1939 s-au

împuţinat”. Practicarea apiculturii era favorizată şi de salcâmăriile

existente în zonă. La data redactării monografiei de care ne folosim şi

noi, locuitorul Andronache Negru deţinea 18 stupi primitivi. Sunt

întâlnite câteva perechi de boi. Sunt crescute vite pentru a fi folosite la

muncile agricole, dar şi pentru comercializare. Domină creşterea

cabalinelor. Fiecare gospodar deţine una sau două vaci cu lapte, cărora

li se adaugă ovinele, porcinele şi păsările.

Tabel statistic cu animalele domestice crescute:

Animale 1941 1942 1943

Cai 216 200 220

Boi 48 40 40

Vaci 252 231 250

Oi 1400 1350 1350

Porci 180 180 180

Tabel statistic cu păsările crescute4:

Păsări 1941 1942 1943

Găini 890 900 900

Gâşte 130 130 130

Raţe 180 180 189

Curci 40 30 30

2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 45-47.

3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 47.

4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 48.

p. 17 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Banca Populară „Movila Răbâii” s-a înfiinţat în anul 1912 prin

stăruinţa preotului Alexandru Chirica şi a unui grup de locuitori. La

1941 banca are 89 de membri şi un capital social de 67000 de lei.

Banca a recurs la achiziţionarea cerealelor direct de la ţărani şi

comercializarea în porturile Galaţi şi Brăila. „Cooperativa Agricolă” a

fost înfiinţată în anul 1921 cu un număr de 55 de membri. Cooperativa

arenda loturi de pământ de la Casa Centrală, pe care le împărţea

membrilor săi. „Timpurile prin care a trecut ţara noastră şi criza

financiară ce a cuprins întreaga ţară, au făcut de au stagnat aceste

instituţii cooperatiste, factori principali în ridicarea satului, iar în

prezent sunt în curs de lichidare”1.

Abordarea stării culturale din satul Râşeşti este realizată în capitolul

VI al lucrării. Înfiinţarea şcolii este apreciată a fi în anul 1892,

cursurile fiind urmate de copii până acum la Drânceni. Cursurile se

desfăşoară într-un „local închiriat, care fusese casa unui om, cu o tindă

şi o odaie, la locuitorul Vasile Dănilă de astăzi. Primul învăţător a fost

Dumitru Sălceanu, titular, care apoi s-a mutat în oraşul Huşi”. Şcoala

din Râşeşti era deservită în anul 1896 de către învăţătorul Gheorghe

Motaş2. Localul şcolii va fi mutat în cel al primăriei. Lucrările de

construcţie ale localului de şcoală sunt realizate în 1908. „Localul nou,

este în partea de Nord a satului, lângă lângă curtea proprietarului R.

Cerchez”. Curtea şi grădina (3000 m²) şcolii măsoară 0,50 ha.

Suprafaţa localului este apreciată la 230 cm² (!). Şcoala este „aşezată

cu faţa la MZ, cu clasele aşezate de la Sud la Nord, având în faţă câte

o fereastră, iar pe margini câte trei ferestre mari. Clasele erau două la

număr, dar în anul 1935, când s-au mai înfiinţat alte posturi, clasa de

la răsărit s-a despărţit în două, una fiind cu intrarea prin spatele

şcoalei. Dimensiunile claselor sunt 10 / 8. În mijloc, între cele două

clase este o sală şi două odăiţe pentru locuinţa directorului. Aceste

odăi sunt mici având dimensiunile de 3 / 4 m”. Învăţătorului Dumitru

Sălceanu i-au urmat: Gheorghe Motaş (era la 1896), Ichim, Holban,

Timircan, Vasilache, învăţători titulari, absolvenţi ai Şcolii Normale,

transferaţi în mediul urban. Din 1920 soseşte ca învăţător director

Constantin Giurgea, care funcţiona şi în 1943-1944. Odată cu

înfiinţarea celui de al doilea post de învăţător, va fi numită Irina

Giurgea. În 1925 în cele patru posturi mai sunt întâlniţi şi învăţătorii

Petru Vetrescu şi Paula Vetrescu. Odată înfiinţat în 1934, postul al

cincilea de învăţător este ocupat de Gheorghe Arteni (deţine şi calitatea

de director), iar din 1936 postul al şaselea de Celea Giurgea. În 1944

şcoala funcţionează cu şase posturi ocupate de învăţători cu gradele I şi

II.

Situaţia elevilor:

Anii

1941 269

1942 277

1943 238

Numărul de elevi

1944 260

Învăţământul „cuprinde două cicluri – elementar şi ciclul supraprimar

de 3 clase”.

Funcţii ocupate de absolvenţii şcolii în 1943:3

Funcţia

Profesori

Învăţători

Preoţi

Doctori

Numărul

3

-

1

1

Istorie

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 48- 49.

2 Conform statelor de plată din ianuarie-decembrie 1896; Vezi Costin Clit, Slujitorii şcolilor

rurale din judeţul Fălciu la 1896, în „Prutul”Revistă de cultură, Anul V, nr. 1 (38), ianuarie 2005, p. 13.

3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 51.

Ingineri

Ofiţeri

Funcţionari

Studenţi

Subofiţeri

Elevi curs secundar

Începând cu anul 1941 localul de şcoală este utilizat de armatele care

au trecut Prutul sau de cele care au staţionat. O parte a mobilierului şi

materialului didactic este distrus de soldaţi.

Inventarul bibliotecii şcolare număra 450 de volume. Odată cu

evacuarea din 1944 o parte a cărţilor este dată spre păstrare elevilor, iar

o altă parte a fost distrusă. În afară de biblioteca şcolii fiecare clasă

deţinea o minibibliotecă.

Lunar sunt organizate serbări şcolare pentru ridicarea culturală a

satului. Serbarea „cuprindea un cuvânt din partea unui învăţător,

cântece, piese de teatru, recitări şi altele. În afară de serbări mai erau

şi şezătorile săptămânale cu un program”aproape identic.

Cooperativa şcolară „Movila Răbâii” servea aplicării cunoştinţelor de

cooperaţie obţinute în timpul cursurilor complimentare. Cooperativa

şcolară a fost înfiinţată în anul 1932, cu un număr de 82 de membri şi

un capital social de 415 lei. În 1943 deţinea un capital de 3500 lei.

Elevii cursului complimentar sunt organizaţi în echipe, asigurau

conducerea cooperativei pe o perioadă de o lună de zile sau un

trimestru.

Grădina şcolară avea o suprafaţă de 3000 m². Este îngrădită cu un

gard din plasă de sârmă şi unul viu. A fost împărţită în trei părţi:

grădina de zarzavat şi legume, via şi livada. Grădiniţa de flori era în

faţa şcolii4.

Prin cantina şcolară, înfiinţată în 1939, se urmărea oferirea de ajutor

copiilor lipsiţi de hrană în familii şi efectuarea practicii gospodăreşti de

către fete. Zilnic masa era servită de 20 copii.

Alături de şcoală, Căminul cultural „Spătarul Costache Cerchez”

reprezintă o altă pârghie de ridicare culturală a sătenilor din Râşeşti.

Căminul a fost înfiinţat la 22 iulie 1930. Poartă numele vechiului

proprietar. Preşedintele Căminului era în 1944 preotul M. Horga, iar

directorul Constantin Giurgea a fost înlocuit cu Gheorghe Arteni,

directorul şcolii. S-au desfăşurat activităţi intense mai ales în primii ani

de după înfiinţare, „iar mai târziu mai mult cu secţia cooperatistă

aprovizionând satul cu articole necesare”. „Căminul activează făcând

multe serbări ocazionale, şezători şi cursuri ţărăneşti, unde luau parte

până la 80 din membrii săi. La aceste cursuri luau parte şi autorităţile

comunale şi se ţineau subiecte sau convorbiri cu oamenii despre

diferite chestiuni, ce priveau interesul obştesc sau despre diferite

metode de lucru a câmpului sau creşterea vitelor”5.

Capitolul intitulat Starea moral-religioasă oferă numeroase informaţii

despre trecutul bisericii, religiozitatea şi moralitatea locuitorilor. Pe

teritoriul satului Râşeşti s-au succedat în timp trei biserici. Prima a fost

construită pe şesul Prutului „unde ar fi fost întâi satul, pe locul unde şi

astăzi se cheamă „Balta Bisericii”, loc unde nu se mai cunoaşte acum

nimic, fiind acoperită cu luncă”. A doua biserică a fost ridicată pe locul

unde în 1943 se afla casa locuitorului Neculai Marian, înconjurată de

cimitirul satului. Urmele lăcaşului religios nu se mai păstrau „dar se

găsesc oase de oameni când se face câte o săpătură în pământ”6.

La Muzeul Eparhial din Huşi se păstrează un Antologhion, tipărit la

Iaşi în 1755, care a aparţinut bisericii din Râşeşti. Redăm conţinutul a

două însemnări de pe acest Antologhion:

(I) „Această carte fiindu foarte stricată s-au dat de cătră mine

iscălitul proprietariu moşii Răşăştii de s-au legat şi s-au dres ca din

nou pre a mea c(h)eltuială la anul 1849, Marti(e) 30.

în Huşi

4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 52.

5 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 53.

6 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 53.

p. 18 Lohanul nr. 22, iunie 2012

1

2

5

1

4

7


Costac(h)i Cerc(h)ez”

(II) „Ştiinţă să ştii de cându s-au înc(h)is Prutu şi au rămas rusăsc.

1813 av(gust) 15

Eram în vrăstă di doozăci de ani.

Apostolu d(...) ot Răbâia”

Un document din 1855 atestă biserica „Sfinţii Voievozi” din satul

Râşeşti şi existenţa a 35 persoane decedate, dintre care 33 din cauza

holerei. Redăm lista decedaţilor, între paranteze menţionăm vârsta

decedatului şi data producerii decesului: Hortolomei sân Ion Pricoc(h)i

(8 ani, 7 iulie 1855),Toader sân Ioan Negru (un an, 9 iulie 1855),

Catrina, fiica lui Vasile Mazilu (un an, 10 iulie 1855), Ştefan sân Ion

Iancu (2 ani, 14 iulie 1855), Paraschiva (70 ani, 24 iulie 1855), Macarii

sân Ion Ciolan (un an, 25 iulie 1855), Eleana, fiica lui Andrei Bucos

(un an, 28 iulie 1855), Eleana, soţia lui Ioan Grădinaru (45 ani, 2

august 1855), Safta, soţia lui Toader Bratu (34 ani, 7 august 1855),

Ioan sân Ioan Grădinaru (20 ani, 7 august 1855), Ioan Grădinariu (60

ani, 10 august 1855), Ioan Golăi (45 ani, 10 august 1855), Iacob

Moisăi (65 ani, 10 august 1855), Catrina, soţia lui Ştefan Roşu (45 ani,

11 august 1855), Ştefan Roşu (50 ani, 11 august 1855), Catrina, văduvă

(70 ani, 11 august 1855), Catrina, soţia lui Iacob Moisăi (60 ani, 11

august 1855), Sandu Glodeanu (45 ani, 12 august 1855), Neculaiu

Moisăiu (26 ani, 12 august 1855), Dumitru sân G(h)eorg(h)i Iancu (13

august 1855), G(h)eorg(h)e Negru (65 ani, 15 august 1855), Pavăl, fiul

lui Ioan Bunescu (7 ani, 17 august 1855), Pricoc(h)e, fiul lui Ioan

Bunescu (5 ani, 19 august 1855), Eleana, soţia lui Ioan Bunescu (40

ani, 19 august 1855), Maria, văduvă (50 ani, 19 august 1855),

G(h)eorg(h)e, fiul lui Toader Melenca (un an, 19 august 1855),Vasâle

Mocanu (36 ani, 20 august 1855), Profira, fiica lui Costac(h)i

Pricoc(h)e (un an, 20 august 1855), Ifteni Condre (98 ani, 21 august

1855), Smaranda, văduvă (50 ani, 21 august 1855), Smaranda, fiica lui

Enac(h)e Misailă (5 ani, 27 august 1855), Elisaveta, fiica lui

Alecsandru Condri (8 ani, 27 august 1855), Vasâli Dulci (58 ani, 4

septembrie 1855), Ioan Iancu (42 ani, „de buba cea neagră”)1.

Biserica Sfinţii Voievozi să fie cel de-al doilea lăcaş bisericesc din

Râşeşti? Constantin Partene oferă o informaţie îndoielnică. Redăm

integral pasajul respectiv: „Între timp, biserica îşi stabilise altă zi de

hram, de la Sf. Voievozi se trecuse deja la Sf. Împ. Constantin şi Elena

(1909)”2. Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din

Râşeşti este atestată documentar în 1854. O vidomostie din 9 aprilie

1840 atestă biserica cu hramul „Sfinţii Voievozi”, amplasată pe moşia

sărdarului Costache Cerchez, la care slujea preotul Ioan sin Trifan,

dascălii Ioan Golăi şi Ioan Maliş (sunt înregistraţi 63 de locuitori)3.

A treia biserică a fost construită în partea de nord a satului de către

spătarul Costache Cerchez. În 1943 curtea boierească aparţinea lui

Radu Cerchez. Biserica măsoară 95 m², iar curtea din jur 2500 m².

Morţii sunt înmormântaţi în curtea bisericii până la 1864, când s-a

înfiinţat actualul cimitir, situat în partea de nord-vest a satului, cu o

suprafaţă de 10000 m². Gheorghe V. Artene apreciază construirea

bisericii între 1841-18514 de către spătarul Costache Cerchez pe moşia

sa. O reparaţie radicală a bisericii a fost realizată în vara anului 1944 cu

sprijinul Regimentului 3 Motorizat 5 şi a locuitorilor din sat. Sunt

reînnoite unele icoane, s-au reparat zidurile şi acoperişul, s-a făcut un

cafas pentru corul religios, gardul din faţă şi un trotuar din ciment din

drum până la uşa bisericii. Hramul bisericii este „Sfinţii Constantin şi

Elena”6.

1 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 23 / 1855, f. 73-74.

2 Constantin Partene, Istoria târgului Drânceni şi a comunei, p. 223.

3 Costin Clit, O vidomostie inedită cu slujitorii bisericilor din judeţul Fălciu la 1840 în „Elanul”,

Giurcani, nr. 35, ianuarie 2005, p. 4.

4 De fapt 1841- 1846.

5 Regimentul 12 Roşiori.

6 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 55-56.

Istorie

La 31 mai 1944 locotenetul-colonel Virgil Popescu, comandantul

Regimentului 12 Roşiori Purtat şi preotul căpitan Stavăr Popoiu,

confesorul Regimentului, se adresează Episcopiei Huşilor: „Am onoare

a vă aduce la cunoştinţă următoarele: În urma propunerii făcută de

Preotul Căpitan Stavăr Popoiu, Confesorul Regimentului nostru, am

luat iniţiativa reparării Bisericii Parohiale din Parohia Râşeşti,

Judeţul Fălciu. / În acest scop, am înfiinţat un comitet – în cadrul

regimentului 12 Roşiori Purtat- în care intră şi Preotul Paroh

respectiv, cât şi alţi doi membri din sânul parohienilor, comitet care

are însărcinarea de a se îngriji de procurarea fondurilor necesare, cât

şi de executarea lucrărilor de reparaţie. / Fondurile necesare se vor

procura prin liste de subscripţii de la enoriaşii parohiei, cât şi de la

ofiţerii, subofiţerii şi trupa Regimentului 12 Roşiori Purtat şi de la

celelalte unităţi ce se găsesc cantonate în regiunea Parohiei Râşeşti. /

Întrucât până în prezent am şi procurat deja materialele necesare

pentru reparaţia acestei Biserici, lucrătorii necesari de specialitate

avându-i chiar de la Regimentul nostru, am onoare a vă ruga să

binevoiţi a dispune să se aprobe executarea acestei lucrări de

reparaţie, urmând ca în cel mai scurt timp să începem lucrările

repective ”7.

Se păstrează o scrisoare de mulţumire de la Episcopul Grigorie Leu:

„D-le Comandant / Cu vie bucurie am luat la cunoştinţă de lăudabila

iniţiativă a dv şi a pr. căpitan St(avăr) Popoiu, de-a repara biserica

satului Răşăşti şi o aprobăm din toată inima, aducându-vă, pentru

aceasta, caldele noastre mulţumiri. Fapta dv vă cinsteşte nu numai

personal, ci şi ofiţerii, subofiţerii şi trupa reg(egimentului) care cu

destoinicie îl comandaţi şi este o reală înlesnire făcută acestui sat,

care prin aşezarea lui la piciorul podului care leagă cele două

Moldove, a primit de patru ani mulţi foarte mulţi ostaşi Români şi

Germani, a fost evacuat de mai multe ori şi supus bombardamentelor

din iunie 1941. / Şi această faptă bună creştină va sta mărturie vie că

oastea Ţării, care-şi dă cu dărnicie sângele pentru cruce, dreptate şi

Neam şi care ctitoreşte biserici, va ctitori pentru totdeauna temeliile

dreptăţii care trebuie să ni se facă şi pentru care sângerăm”8.

Biserica a fost sfinţită de Episcopul Grigorie Leu la 25 iunie 1944.

Sunt aduse cuvinte de mulţumire căpitanului Stavăr Popoiu, preot

militar, fost paroh la Epureni (Tutova), locotenentului-colonel Virgil

Popescu, comandantul trupelor operative. „Prăznuirea a fost un simbol

al războiului ce se duce împotriva profanatorilor şi distrugătorilor de

biserici ca şi a locului unde se află biserica cu deviza veche, că pe

aicea nu se trece”9.

Autorul aminteşte următorii preoţi slujitori: Andronache (ante

185810-187811), Alexandru Maleş (187812-1889), transferat în Lunca

Banului, Alexandru Chirica13 (1889-1923), pr. Gherbete14, până la

sosirea titularului Mihai Horga.

Un document din 27 aprilie 1877 aminteşte pe defunctul preot

Andronache Trifan, care deţinuse atestatul eliberat de Seminarul

Veniamin din Iaşi cu nr. 77, din 27 mai 1846, decretul de diacon cu nr.

279 din 1846. Era originar din satul Râşeşti15.

La 2 mai 1854 locuitorii satului Râşeşti dau mărturie ierodiaconului

Andronache, fiul preotului Ioan Trifan din acelaşi sat, căsătorit cu Ana,

fiica preotului Ioan Luca din Pogăneşti, pentru a fi hirotonisit preot la

biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din Râşeşti.

7 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 257 / 1945, Pachet 349.

8 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 257 / 1945, Pachet 349.

9 Cronica oficierilor şi vizitelor canonice în „Cronica Huşilor” Foaie oficială a Eparhiei Huşilor,

Anul XI, Nr. 3-6, martie-iunie 1944, p. 31-32.

10 Preot din 1854.

11 De fapt 1876.

12 Din 1875.

13 Preotul Alexandru Chirica a decedat la 12 februarie 1928, fiind înlocuit de preotul suplinitor I.

Popa la 15 februarie 1928. Parohia număra 310 capi de familie cu 1029 suflete; Vezi „Buletinul Episcopiei

Huşilor”, An IV, nr. 5, din 1 martie 1928, p. 52; Preotul I. Popa a funcţionat până la 1 martie 1928.

14 Ieromonahul Gheronte Zaporojan, care l-a înlocuit pe preotul I. Popa la 1 martie 1928; Vezi

„Buletinul Episcopiei Huşilor”, An V, nr. 7, din 1 aprilie 1928, p. 74; Ieromonahul Gheronte Zaporojan,

fost paroh, a fost lăsat în disponibilitate la 15 octombrie 1929; Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An VI,

nr. 11, din 1 noiembrie 1929, p. 161.

15 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 47 / 1877, Pachet 53, f. 31-32.

p. 19 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Viitorul slujitor urma să-l urmeze pe preotul Ioan Trifan, om în vârstă

de 66 de ani, hirotonisit preot în Râşeşti de 30 de ani, deci de pe la

1824. Mărturia era semnată şi de Eacov (Iacov) Moisăi, pasnic, Ioan

Hatmanu, vornicul satului 1 . Protoiereul Ioan Râşcanu recomandă

ierarhului la 4 mai 1854 pe diaconul Andronachi, fiul preotului Ioan

Trifan din Râşeşti. Este trimis pentru hirotonisire la Agie Tripoleos (25

mai 1854) de care este hirotonisit la 30 mai 18542. În octombrie 1861

iconomul Andronachi Trifan converteşte la ortodoxie pe Vasile Cernic,

catolic, originar din Boemia, aşezat la Râşeşti3. Preotul se afla în

conflict la 1864 cu locuitorul Vasile Negru4. Documentele cercetate îl

atestă în 18725. Costache Cerchez, proprietarul moşiei Râşeşti, cerea în

1875 un preot ajutător. Populaţia satului se ridica la 170 locuitori.

Permutarea preotului Alexandru Maleş la Râşeşti este aprobată la 26

noiembrie 1875 6 . În raportul din 16 ianuarie 1876, protoiereul

informează Episcopia despre vizita efectuată la biserica din Râşeşti şi

cercetarea reclamaţiei preotului Andrunache Trufan, împotriva

preotului Alexandru Maleş, „angajat de către proprietarul moşiei ca

preot numai pentru necesităţile religioase ale casnicilor şi servilor

curţii”. Preotul Alexandru Maleş i-ar fi luat dreptul parohial,

proprietarul nu-i mai dădea pământul legitim preotului Trifan, forţat să

se prezinte la subprefectură şi curte. Locuitorii satului au negat

acuzaţiile la întrunirea din biserică. Este atestat dascălul Costache7.

Preotul Andrunachi Trifan solicita în 1876 un alt post preoţesc.

Protoiereul I. Cogean îl recomandă la 28 martie 1876 pentru satul

Râpile. În Râşeşti funcţiona şi preotul Alexandru Maleş. Cartea de

permutare a preotului Andrunache Trifan a fost eliberată la 29 martie

1876, pentru satul Râpile8.

Postul de paroh al parohiei Râşeşti era vacant la 1909. Parohia

număra 250 familii cu 900 de suflete. Într-o scurtă notă se aminteşte

construirea bisericii de zid între 1841-1846 şi reparaţiile din 18979.

În 1909 biserica din Râşeşti era închisă pentru reparaţii. Cântăreţul

Th. Golie este mutat în Huşi. Acesta nu a luat parte la nici un serviciu

religios între 1 aprilie-1 iunie 190910. Odată cu demiterea cântăreţului

II, Vasile Sava, a fost numit Ion N. Ţabară de la parohia Stănileşti, la 1

iulie 191011. În 1 iulie 1911 Ion Ţabără este transferat la Lunca

Banului, în locul cântăreţului Ioan Prodan, transferat la Stănileşti12.

Postul cântăreţului Dimitrie Diaconu, domiciliat în Huşi, curier la

Banca Populară „Grădina”din Huşi, este solicitat în 1914 de către

Ştefan Sănduţă. Episcopul Nicodem Munteanu se opune solicitării,

apreciind modul de exercitare a îndatoririlor de cântăreţ de către

Dimitri Diaconu13. În 1915 este numit cântăreţ bisericesc P. Agafiţii

de la parohia Pribeşti (Vaslui). Ioan Gh. Murgociu este numit cântăreţ

II provizoriu la 1 ianuarie 192014.

Dintre cântăreţii bisericeşti mai amintim: D. Crăsneanu, transferat din

Râşeşti la Pâhneşti la 1 ianuarie 1926, En. Vasilache, transferat din

Pâhneşti la Râşeşti la 1 ianuarie 1926 15 , Dumitru Dăscălescu,

transferat din Râşeşti la Drânceni la 15 august 192916, Petru Popa,

1 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 24 / 1854, f. 272, Pachet 7.

2 Ibidem, f. 271, respective 274.

3 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 104 / 1861, f. 177-182, Pachet 22.

4 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 100 / 1864, Pachet 33; Vezi şi

Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 72 / 1864, Pachet 31 (Acta preotului

Andronachi Trifan în conflict cu locuitorul V. Negru).

5 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 35 / 1872, f. 1.

6 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar33 / 1875, f. 69, Pachet 50.

7 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 37 / 1876, f. 1.

8 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 53 / 1876, f. 65v-66.

9 „Anuar”, Editat de Administraţiunea Cassei Bisericii, 1909, p. 424.

10 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 33 / 1909, Pachet 118.

11 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 241 / 1910, Pachet 120.

12 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 23 / 1911, Pachet 122.

13 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 27 / 1914, Pachet 129.

14 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 28 / 1915, Pachet 131.

15 Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An II, nr. 2, din februarie 1926, p. 12.

16 Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An VI, nr. 10, din 1 octombrie 1929, p. 145.

Istorie

transferat de la Podul Hagiului la Râşeşti la 1 noiembrie 192917, apoi

din Râşeşti la Podul Hagiului18.

Preotul Mihai Horga, născut la 5 noiembrie 1905 în comuna Focuri,

Regiunea Iaşi, a fost hirotonisit pe seama bisericii din Râşeşti la 15

octombrie 1929, este hirotesit duhovnic la 25 martie 1930, devine

sachelar la 1 septembrie 195119.

Preotul Mihai Horga şi-a avut evacuată familia în judeţul Argeş

(1944)20. Slujea şi în 1948, când era preşedinte ARLUS, al Căminului

cultural, activează în Comitetul Comunal Sanitar şi Sfatul

Gospodăresc. Cântăreţul Ioan Sănduţă era dat dispărut în Al Doilea

Război Mondial. La 15 ianuarie 1948 este numit cântăreţ onorific Alex.

V. Sănduţă, absolvent al Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti 21. Preotul

Mihai Horga participa la şedinţele Cercului Cultural Preoţesc din

Epureni. Participă după instalarea regimului comunist la campaniile de

însămânţări. La 29 martie 1949 a cedat (i-a fost confiscat de comunişti)

terenul bisericii cu o suprafaţă de 9,50 ha. În 1950 participă la

activitatea de depistare a gândacului de Colorado (sic!)22.

Potrivit unei fişe parohiale întocmită în 1956, biserica din Râşeşti a

fost construită din zid la 1841 de spătarul Costache Cerchez, se afla în

stare bună şi era acoperită cu tablă. Parohia Râşeşti se compunea din

satele Râşeşti (415 capi familie cu 1685 de suflete) şi Şopârleni (16

capi familie cu 65 suflete). Cimitirul avea suprafaţa de un hectar, fără

capelă, în stare bună, strict confesional. În afara casei parohiale parohia

deţinea „un botezător”, construit din zid, de inginerul N. Cerchez la

1912 şi era acoperit cu tablă. Biblioteca parohială număra 44 de cărţi şi

152 reviste. Deţinea o jumătate de hectar de pământ, două locuri de

casă în Şopârleni, destinate, unul pentru biserică, celălalt pentru

cimitir. Biserica era slujită de: pr. Mihai Horga, cântăreţul Enacachi

Vasilache, paraclisierii V. Stavăr şi N. Dănilă.

„Sătenii din sat ar părea că sunt religioşi, însă forte rar vin la

biserică. Sunt sărbători când vin 3-4 oameni şi 5-6 femei mai bătrâne.

Ajută însă biserica când li se cere şi numai în zilele mari, cum ar fi Sf.

Paşte sau Crăciunul , vine un număr destul de mare, încât nu mai

încap în biserică. Mai sunt şi alte sărbători mari când se duc la

biserică. De obicei femeile se duc mai des la biserică decât bărbaţii.

Ţin la praznicele şi toate pomenirile ce se cuvin celor morţi. Posturile

iarăşi le ţin, precum şi zilele de post, Miercuri şi Vinerile. Sunt şi parte

din ei care mai îndrăznesc să nu ţină la aceste posturi, fie din cauza

lipsei de hrană sau nu mai cred în ele. Tinerii sunt mult mai

necredincioşi şi numai din cauza părinţilor care nu-i stăpânesc. Vin

foarte rar la biserică. Nu mai este creşterea bună, frica de Dumnezeu

şi iubirea de biserică şi de cele sfinte, care erau mai înainte”.

„Moralitatea – şi mai mult a tinerilor – lasă foarte mult de dorit. Vina,

bineînţeles, este tot numai a părinţilor care permit copiilor lor să facă

atâtea lucruri imorale. Copii încep a juca în horă cu fetele de la 10-12

ani şi-i lasă să umble noaptea prin sat, făcând diferite acte imorale,

fumând, furând, bând vin, după care strică toată liniştea satului. Rari

oamenii, care nu permit să facă copii lor asemenea lucruri şi le dă o

creştere mai aleasă. Distrug şi fură ogoare întregi cu recoltă. Cel în

pagubă, fără a mai reclama, face şi el la fel, aşa că vai de acel ce nu

face la fel cu ei! Trebuie să-şi păzească cu mare greutate avutul său,

ca să-l aibă. Seratele şi balurile curg în fiecare Duminică, când se

întâmplă bătăi şi orgii. Cu toate că prin Căminul cultural şi predicile

sau în diferite ocazii, li se dau sfaturi pentru întâmpinarea răului,

lucrurile nu s epot îndrepta de loc, ba merg crescând din ce în ce. Vina

o poartă în parte şi vremurile de război, când cele mai multe familii nu

17 Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An VII, nr. 1, din 1 ianuarie 1930, p. 1.

18 Ibidem, p. 2.

19 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Protopopiatul Huşi, dosar 1 / 1959-1960; Data hirotonirii şi

în Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An VI, nr. 11, din 1 noiembrie 1929, p. 161.

20 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 257 / 1945, Pachet 349.

21 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 257 / 1944, Pachet 349.

22 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Protopopiatul Huşi, dosar 1 / 1949-1953.

p. 20 Lohanul nr. 22, iunie 2012


mai au nici un conducător, iar tineretul alunecă uşor pe panta relelor

”1.

Capitolul VIII a fost intitulat „Felul de viaţă al locuitorilor din

Râşeşti”. Locuitorii sunt „oameni bine făcuţi, înalţi, cu privirea vioae,

puţin şireată, îmbrăcaţi binişor cu haine de suman la bărbaţi, iar când

îi cald numai în vestă şi în pantaloni din lână cu căciulă care o ţin mai

multpe ochi şi care o poartă şi iarna şi vara. Flăcăii şi fetele mari

poartă însă mai mult haine de târg, pe care dau o mare sumă de bani.

Aici este o întrecere a îmbrăca tinerii până la însurătoare, pe când cei

mai mici de şcoală sunt aşa de goi încât ţi-e mai mare mila când îi

vezi. Cei mari, fetele, poartă şoşoni buni de mii de lei, ca cei mai mici

să nu aibă nici papuci de cârpă şi haine, să vină mai mult în cămaşă la

şcoală, sau să stea în cămaşă în casă. Copii, şi cei mici şi cei mari,

sunt hrăniţi cum nu se poate mai prost, de aceea cât sunt mici, sunt

mai plăpânzi. De la vârsta de 15 ani, şi în special fetele, se dezvoltă

foarte mult. Oamenii, deşi au obiceiuri urâte, de a fura şi altele, totuşi

sunt harnici, chiar neîntrecuţi. Poate nici într-un sat nu isprăvesc mai

degrabă lucrul ca aici. Chiriile de tot felul şi oriunde ar fi, ale lor sunt,

şi, din cauză că vin mereu în contact cu oamenii de la oraşe, s-au făcut

şi ei nişte pişcheri, încât cu greu îi poate cineva înşela. Vara, muncesc

şi adună iarnă, fie de la ei fie de la alţii. Iarna, când au în pivniţăcâte

2-3 butoaie de vin şi ceva de mâncare, îân anii mai buni, o duc numai

în petreceri, în „compănii”cum zic ei, formatedin câteva familii de

neamuri sau prieteni; tineretul în serate şi baluri, hore şi nunţi, cum

mai rar se fac în alte sate. Puţini, care mai lucrează câte ceva pentru

ei sau alţi ”. Autorul a încercat să prezinte înfăţişarea fizică şi

sufletească, prin rândurile de mai sus.

În ceea ce priveşte portul, Gheorghe Artene se pronunţă: „Se vede şi

astăzi la oamenii bătrâni ilicul, un fel de vestă făcută de casă cu multe

cusuturi şi şireturi cusute cu măiestrie şi de o frumuseţe mare. Acest

ilic se vede, de altfel, şi prin satele dinprejur. Şi pantalonii îi au unii

din ei la fel cusuţi şi cu cizme cu bofturi, creţi tare şi aşezaţi într-o

ordine perfectă. În zilele de lucru poartă opinci, pantaloni de lână, pe

deasupra cărora trag ciorapii din opinci, legaţi cu curelele lor. Pe trup

poartă haină groasă de suman, vopsită negru şi pe cap poartă căciulă

bună din pielicică de miel. Femeile poartă pantofi de piele sau de

cârpă, rochii din stofă de târg, iar pe cap o broboadă tot de târg. De la

un timp încoace, încep a purta şi broboade făcute din lână şi lucrate

de ele. Fetele mai poartă rochii de târg, şoşoni şi batice scumpe.

Costume naţionale nu au decât fetele de şcoală, care le poartă numai

la serbări sau zile naţionale. Multe ţes pânză din in şi cânepă, covoare

din lână pentru aşternut în casă ”2.

Este reluată clasificarea locuinţelor. „Casele, majoritatea, au pământ

pe jos. În casă au o sobă mare şi cu plită în faţă unde pregătesc

mâncarea. Fac unele femei mâncare şi la pirostii, dar sunt puţine

dintre acestea. De jur împrejur au laviţe din scânduri, acoperite cu un

lăvicer, iar pe cele ce dorm, au mindire de paie şi aşternuturi mai

bune. La un capăt al patului în odaia cea curată au zestrea fetelor de

măritat, care constă din plapumă, perne, levicere de lână în poduri,

scoarţe – la cele mai bogate, ţesături din cânepă pentru saci şi alte

lucruri. De obicei, dorm toţi într-o odaie. La rari oameni dorm fetele

cele mari în altă odaie. Icoanele sunt aşezate toate într-un colţ şi au în

faţa lor o perdea cusută. Au câte două ferestre la fiecare odaie în faţă

şi câte una la o parte. Brâiele trase cu măiestrie, unele cu flori,

împodobesc casa de locuit şi cea curată. Casele sunt construite din

ceamur – lut cu paie – sau din vălătuci, sunt trainice şi acoperite cu

stuf, aproape toate, afară de câteva cu ţiglă şi tablă. În ogradă au câte

o bucătărie de vară , un coşăr pentru porumb, un grajd pentru vite,

însă rău întocmit, un coteţ pentru porc – la unii – şi alte acareturi.

gradina, are o parte cu salcâmi, o parte cu câţiva pomi şi o parte cu

zarzavat. Gardul lor este din nuiele sau din scânduri, tăiate de ei”3.

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 55-56.

2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 58.

3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 58-59.

Istorie

Important pentru demersul istoric iniţiat este subcapitolul Contribuţia

satului în războiul din 1916-1918 şi războiul actual.

Tabel cu eroii din Primul Război Mondial:

p. 21 Lohanul nr. 22, iunie 2012

Nr.

Crt

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

1

2

Numele şi prenumele

Mândru Chirilă

Munteanu Vasile

Stoica Vasile

Iancu Neculai

Ene Neculai

Negru C-tin

Mocanu Andronache

Cristea Ioan

Ciobanu Vasile

Turculeţ Vasile

Afloarei C-tin

Golie Grigore

Cristea Neculai

Tabără Ioan

INVALIZI DE RĂZBOI

Haimu Nicolae

Dumitru Dulce

Tabel de eroi, prizonieri şi invalizi din Al Doilea Război Mondial 4 :

Nr. crt.

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

Numele şiprenumele Gradul Unitatea militară din care făcea parte

Bahrim Vasile

Axinte Gheorghe

Dănilă State

Iancu Alexandru

Pintilie Vasile

Clemente Iancu

Dănilă Vasile

Dănilă N. Gheorghe

Negru Grigore

Negru Simion

Axinte Vasile

Axinte C-tin

Negru D. Simion

Cireş Petru

Enache Dumitru

Enache Ioan

Negru Gheorghe

Negru Gheorghe

Enache Vasile

Enache Gheorghe

Marian Ioan

Marian Gheorghe

Brădicescu Vasile

Brădicescu C-tin

Stavăr C-tin

Stavăr Gheorghe

Dănilă Petru

Dănilă Gheorghe

Vasilache C-tin

Burhuc Ioan

Frunză Vasile

Burhuc Dumitru

Alexa Vasile

Roşca Neculai

Enache Sandu

Roşca Grigore

Cristei Gheorghe

Stoica Grigore

Negru C-tin

Negru Gheorghe

Maleş Neculai

Marincea Gheorghe

Negru Gheorghe

Bucos Tudorache

Dănilă N. C-tin

Sergent

Soldat

Soldat

Caporal

Sergent

Sergent

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Caporal

Sergent

Sergent major

Sergent major

Soldat

Soldat

Caporal

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Sergent

Soldat

Soldat

Soldat

Caporal

Caporal

Caporal

Caporal

Sergent

Soldat

Soldat

Caporal

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Soldat

Regimentul 25 Infanterie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 25 Infanterie

Compania V Sanitară

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 35 Infanterie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 11 Dorobanţi

Regimentul 85 Infanterie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 25 Infanterie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 25 Infanterie

Regimentul 18 Vânători Munte

Regimentul 20 Vânători Munte

Regimentul 35 Infanterie

Regimentul 25 Infanterie

Regimentul 2 Călăraşi

Regimentul 24 Infanterie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 8 Roşiori

Regimentul 24 Artilierie

Regimentul 24 Artilierie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 25 Artilierie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 25 Artilierie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 25 Infanterie

Regimentul 85 Infanterie

Regimentul 10 Vânători

Regimentul 18 Vânători Munte

Capitolul intitulat Folclorul îl redăm integral.

„Tineretul, flăcăii şi fetele, în zilele de sărbătoare, seara şi pe la

şezători, când sunt în momente de bună dispoziţie, cântă multe cântece,

care sunt auzite din alte părţi, de unde sunt aduse de cei ce fac serviciul

militar sau împrumutate din alte sate, la care mai adaugă şi ei alte

strofe sau le mai schimbă după localitate.

4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 60.


Altele sunt cântecele bătrâneşti, care au reînviat de atâtea ori. Cele

mai multe sunt cântecele nou ieşite, pe care flăcăii le cântă în grupuri

seara prin sat la diferite ocazii: şezători sau când pleacă în armată sau

concentrare.

Aşa sunt:

Foaie verde şi-o negară

Foaie verde şi-o negară

Într-o sâmbătă-n seară

Şueră un tren în gară

Şi nu şueră să stea,

Şueră ca să mă ia,

Să mă ducă-n ţări străine

Unde nu cunosc pe nimeni,

Decât arma lângă mine

Şi batista de la tine,

Să-mi şterg faţa de sudoare

Şi ochii de lăcrămioare.

Păsărică de sub nor

Păsărică de sub nor - Mamă dragă, mamă (bis)

Mă du unde mi-i dor - //- //- //- //-

Deasupra cazarmelor - //- //- //- //-

Să-mi văd pe al meu puişor - //- //- //- //-

Să-l văd scrie sau citeşte - //- //- //- //-

Sau la mine se gândeşte - //- //- //- //-

Fira-i maică blestemată - //- //- //- //-

M-ai făcut băiat nu fată - //- //- //- //-

Dacă mă făceai o fată - //- //- //- //-

Îţi căram lemne la vatră - //- //- //- //-

M-ai făcut băiat voinic - //- //- //- //-

Mitraliera s-o ridic - //- //- //- //-

Mitraliera armă grea - //- //- //- //-

Mi se rupe inima. - //- //- //- //-

Inima mea

Săraca căsuţa mea

Cine o fi stăpână în ea

Inima mea, inima mea

Iar a prins a mă durea

Săracii copii mei

Cine-o fi tată la ei

Inima mea… Refren

Săracă nevasta mea

Cine-o fi bărbat la ea

Inima mea… Refren

Pentru tine măi Ioane

Stau doi boi şi rag de foame

Inima mea… Refren

Rag de foame şi de sete

N-are cine să-i adăpe

Inima mea… Refren

Că cine i-a adăpat

A murit îndepărtat

Inima mea… Refren

De la Carpaţi în vale

De la Tisa în vale

Trece un tren cu trei vagoane

Şi pe unul era scris

Că avea în el răniţi.

Unul strigă din vagon

Te rog domn conductor

Lasă trenul încetişor

Că mă zdruncin la picior

Am o rană, n-am o sută

Mă doare de mă usucă

Istorie

Se lovesc tampoanele

Rău mă dor ranele

Foaie verde foi de spin

Toţi militarii vin

Numai pe Gheorghiţă al meu

Nu-l aduce Dumnezeu.

După cum vedem toate cântecele care se cântă în sat, în prezent sunt

cântece de război, care arată starea actuală sufletească a acelora ce au

plecat să apere ţara.

Credinţe şi superstiţii

Săteanul din satul Râşeşti ca şi ceilalţi români cred în multe lucruri,

care ar avea înrăurire asupra lor sau boalelor ce le au. Aşa cred într-o

mulţime de descântece, care mereu le întrebuinţează şi fiindcă din

întâmplare se însănătoşează, ei îşi întăresc credinţa în aceste descântece

şi cu mare greutate au să le părăsească.

Doftoroaiele, babele satului, mereu sunt căutate şi pe drept cuvânt,

fără a avea pretenţie mare de plată, ele foarte serioase de rolul lor,

servesc pe pacienţi cu ştiinţa lor, aşa că omul nostru până la doctor,

fuge mai întâi să descânte în vin sau apă neîncepută, de la o fântână sau

mai multe, după caz şi cu diferite obiecte, cozi de linguri, gâtiţă de lup,

baligă de vacă, sau buruieni care le fierb şi zeama o dau s-o bea

bolnavul, sau îl stropeşte, sau îl afundă şi-l unge cu scrum după caz.

Când omul vede că nu merge cu descântul şi nici cu argintul cel viu

care se dă în cazuri grave, îl duce la doctor, însă fiind întârziată boala,

nu-i mai poate face nimica bolnavului.

Dăm mai jos, din fiecare câte un descântec cules de la femeile

descântătoare sau chiar bărbaţii care descântă.

De deochiu

Pune mâna pe fruntea bolnavului şi zice de trei ori:

Fugi deochiu dintre frunte

De la Ion

Că te ajunge vânt de munte. (Apoi cască tare şi repetă iarăşi până la trei ori, iar

la urmă îl scuipă încet.)

De cârtiţă sau de buboaie, care nu este altceva decât sifilis sau tuberculoză

osoasă. Se descântă şi se pune carne de cârtiţă.

De gălbenare. Bolnavului de gălbenare i să dă să bea rachiu cu şapte păduchi

şi-i trece.

De reumatism. Băi cu saramură sau să învelească picioarele în lâna unei oi

tunse.

De deochiu. Într-o cană cu apă începută şi cu trei cărbuni stinşi se zice:

Pasăre albă şi cudalbă,

Sus se ridică, jos pică

Piatra se despică

Despica-s-ar ochii

Cui a deochiat pe ….

Să rămână curat şi luminat

Ca de Maica Precista lăsat.

După descântec se stropeşte cu apă din ulcică.

De vânt rău. Materialul descântecului. O cană cu apă neîncepută şi cu crengi de

pelin de la Rusalii, când se zice că vin Rusaliile şi-i fac rău bolnavului.

S-au sculat nouă fete mari

Şi-au smuls nouă pelini de la nouă mărăcini

Să măture nouă biserici şi nouă altare

Nu mătură nouă biserici şi nouă altare

Ci mătură pe (numele bolnavului)

De vânt rău, de ceas rău şi ameţeală

De ferbinţeală şi toate durerile

Maica precista auzea

La (numele descântătoarei) o trimitea

Să o descânte

Sângele se aşezea

Şi curat şi luminat rămânea.

Se dă bolnavului să bea de nouă ori din cana cu apă.

De bube dulci.

A făcut buba mare o masă mare

Şi a chemat toate bubele şi zgârieturile

Numai pe buba dulce n-a chemat-o

p. 22 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Ea de ciudă şi de inima rea

Din rădăcină s-a uscat

Şi-n patru a crăpat

Ca baliga în gard.

Iei baliga de vacă în mână şi ungi bubele dulci de trei ori apoi o arunci de trei

ori în gard.

De vierme.

Materialul. Se i-a trei crengi de boz şi le scuturi la rana cu vierme şi zice de trei

ori:

Cum scutur bozul din mână mea

Aşa să scuture de vierme rana

Şi (numele bolnavului sau a vitei) să rămână curată şi luminată

Ca de la Maica Precista lăsată. (se repetă de trei ori)

Superstiţii.

Ca oricare ţăran trăit în mijlocul naturii, cu toate fenomenele ei

curioase, din întâmplările zilnice, rămâne cu oarecare superstiţii, care

le crede ca hotărâtoare asupra sorţii lui şi se păzeşte de ele s-au le

aşteaptă să le sufere ca o pedeapsă a naturii, luându-se după: „Ce ţi-e

scris în frunte ţi-i pus”. Aşa că dacă luni îţi merge bine, toată

săptămâna îţi merge bine. De îţi iese cineva cu căldarea goală înainte,

îţi merge rău unde ai plecat . Din contră la alţii le merge bine. Iepurele

de taie calea iarăşi îţi merge rău. La fel de îţi iese preotul înainte.

Scânteile de sar din foc, vei avea musafiri, sau te vorbeşte cineva de

rău. Funiginea pe pirostrii de arde, după ce le-ai luat de pe foc, va

ploua. Iară şi sarea de se va uda, va ploua cât de curând. Cucuveaua de

va cânta pe casă pustiu înseamnă sau va muri cineva din casă. Câinele

de va urla, rău prevesteşte. La fel găina de va cânta ca cocoşul, va fi

rău în casa aceia. De sughiţi, te vorbeşte cineva de rău. Paianjenul de ţi

se lasă în casă în jos, vei avea musafiri. Un copil de va merge pe brânci

în casă, iarăşi vei avea musafiri. Ochiul drept de se bate, bine va fi.

Ochiul stâng, rău va fi. Lunea nu se i-au ouăle din cuibar, Miercurea nu

se vinde lână. Nu se mănâncă din oală căci îţi va ploua la nuntă. Palma

stângă de te mănâncă vei lua bani, dreapta de te mănâncă vei da. De ţi

se întoarce haina pe dos vei lua bătaie.

Obiceiuri.

La naştere. După naştere atât timp cât lehuza stă în pat, toate

prietenele şi femeile din mahala merg la ea s-o vadă aducându-i diferite

daruri ca: făină de grâu sau porumb, carne, o găină sau alte lucruri de

mâncare, să întărească lehuza, iar copilul să fie bogat. La lehuză acasă

vin toate ceată şi sunt cinstite cu câte un pahar de băutură. După aceia

toate merg la cârciumă unde sunt cinstite întâi de acea femeie ce va

boteza copilul şi apoi pun fiecare şi beau, cântă şi joacă.

La botez. Cine se duce întâi în casa unde copilul s-a născut pune pe

fruntea copilului un ban sau mai mulţi ca să fie drăgălaş ca banul. Când

se scaldă copilul la botez, în scăldătoare se pune lapte ca să fie dulce ca

laptele, pene să fie uşor ca penele, grâu să fie bogat, pietre să fie tare ca

piatra şi se suflă cu busuioc în gură ca să nu-i miroase gura.

La nuntă. Înainte de a se începe nunta şi de a veni naşul la mire se

duce starostele cu 2 colaci ca să-i prindă de nuni. Încolo sunt aceleaşi

obiceiuri care sunt şi în alte sate. La fel la înmormântare, la

Sărbătorile Crăciunului sau Paşti. La Anul Nou un obicei, care nu mai

ştiu de mai este în alte sate: de a umbla cu brazda neagră. Copii de la

cel mai mic la cel mai mare umblă în cete de 10-20 şi intră în ograda

omului în ziua de ajun şi bat din picioare şi strigă: „Brazdă neagră

răsturnată, scoate colacul şi pitacul că-ţi strică boii pragul” atât.

După ce primesc daniile se duc la altă casă1.

Capitolul final este intitulat sugestiv Satul Râşeşti şi viitorul.

„Aşa cum se prezintă satul Râşeşti, cu o lume harnică dar nărăvaşă,

cu un teren frumos şi bogat pentru agriultură, cu multe posibilităţi de a

câştiga şi în afară de ocupaţia lor – plugăria. ar putea ajunge un sat

de frunte. Sunt în sat multe familii ce pot fi un imbold pentru toţi

ceilalţi săteni, dacă puţinul lor pământ l-ar lucra aşa cum îl lucrează

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 62- 65

Istorie

celelalte familii. Majoritatea au între 3 până la 6 ha. teren, care dacă

ar fi lucrat mai intens ar scoate sufficient pentru întreţinerea lor. Nu

au în primul rând un inventar agricol, vite de muncă şi nu

întrebuinţează o metodă mai nouă şi mai uşoară pentru munca lor.

Aceste lucruri se pot schimba dacă statul ar pune la dispoziţie uneltele

necesare în mod gratuit sau să le dea posibilitatea să le poată

cumpăra prin obşti săteşti, cu un preţ mai mic. Să întocmească câmpul

de experienţă unde să lucreze chiar ei conduşi de oameni de

specialitate, lucrnd după metode noi. Numai aşa, verificând ei la faţa

locului, având în faţă exemple vii, vor primi şi promova sfaturile ce se

dau prin şcoală, cămin şi autorităţile comunale. Să se menţină

şezătorile, serbările şi adunările tuturor instituţiilor săteşti, care prin

conferinţe, sfaturi şi exemple, pentru a îndrepta moralitatea satului,

care după cum am spus în cuprinsul lucrării, lasă foarte mult de dorit.

/ Un sat cu oameni morali, sunt şi muncitori şi curaţi, cu gospodării

frumos orânduite, cu frica în Dumnezeu şi supuşi la legile ţării. / Să se

reînvie băncile populare, cooperativele săteşti, pentru a avea

mijloacele de aprovizionare şi de desfacere a produsului muncii lor cu

un preţ mai mare. Să se încurajeze oamenii muncitori şi morali prin

premii şi expoziţii, pentru a fi un imbold pentru toţi sătenii. / Să se

cunoască trecutul ţării noastre cu toţi oamenii de bine ai poporului, să

se dea exemplu oamenii patrioţi şi luptători pentru promovarea

sentimentului patriotic. Să se lichideze definitiv analfabetismul prin

menţinerea şcoalei cu 7 clase, a cursurilor de adulţi, înfiinţarea de

biblioteci săteşti, potrivit ocupaţiei şi nivelului lor de cultură. / Satul să

fie condus de oameni vrednici şi dornici de a contribui cu toţi factorii

de ridicarea poporului. Numai prin coordonarea tuturor factorilor şi

continuitatea muncii lor, satul va ajunge, după cum am spus, un sat

model ”2.

Pe urmele lui Ştefan Lăcustă

Prof. Matei V. Dragoş - Roman

Sunt doua feluri de oameni: pe unii îi ridică favorurile,

combinaţiile politice şi favorurilor şi sunt pe timpul mari numai pe

timpul vieţiilor şi în cercul linguşitorilor.

P

e alţii, îi înalţă bogăţia cunoştinţelor, aptitudinile, modestia,

bunătatea inimii, strălucirea minţii şi tezaurul nesecat al

virtuţiilor. Dacă numele celor dintâi ne lasă indiferenţi şi reci,

amintirea celor din urmă ne încălzeşte inima şi sufletul de bucurie, că

au fost oameni cu onoare ce au luptatt pentru apărarea neamului

românesc.

Pe 30 martie 2012, cậnd s-a aniversat 532 de ani de la

naşterea lui Ştefan-Radu zis ,,Lăcustă‟‟ am aduc un pios omagiu3

acestui om deoarece prin abnegaţia şi puterea sa de convingere

politică, a reuşit să îl determine pe sultanul Soliman I, să renunţe în

vara anului 1538 la anexarea Moldovei la Imperiul Otoman, salvậnd

această ţară de a fi proclamată paşalậc turcesc!

Dar cine este acest barbat care a rămas în istorie, pe nedrept,

cu porecla de ,,Lăcustă‟‟?

2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 67.

3 .Cu ocazia aniversarii orasului Roman, atesta documentar la 30 martie

1392.Dragos Matei, Eroi au fost eroi sunt înca, Mansucris, 2008, Roman, p.45

p. 23 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Pentru a cunoaşte mai bine pe cel care şi-a înscris cu cinste

numele în cartea de aur a istoriei poporului romận, alături de alte

personalităţi,să ne întoarcem în timp,metaforic, alături de mintea,inima

şi paşii neobositului Ştefan-Radu ,, Lăcustă‟‟.

Născut la 30 martie 1480, în frumosul tậrg al Romanului,

Ştefan-Radu a fost fiul lui Alexandru Muşat (n.1459-d.1496) şi Maria

Paleologul (n.1460-d.1530),fata Despotului Gheorghe Paleologul

(n.1420-d.1477)şi nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al

XI-lea (n.1410-d.1453).

Potrivit vremii, tậnărul Ştefan-Radu a primit o educaţie

aleasă,fiind trimis în Polonia pentru a învaţa slovele şi a mậnuii

armele.

Între 1487-1496, Ștefan-Radu a fost paj1,scutier2 şi cavaler.

La 30 martie 1496, Ştefan-Radu a fost învestit cavaler ,deşii

avea doar 17 ani, trecậnd acest ,,examen‟‟ după ce a urmat însuşirea

celor 7 virtuţi cavalereşti:călăria,înotul,aruncarea

lancei,scrierea,vậnătoarea,jocul de dame şi şahul.

Paralel, Ştefan-Radu a studiat la Şcoala regală din Cracovia

(1487-1492) şi Universitatea din Praga (1492-1496), fiind primul domn

al Moldovei care a terminat studiile la o universitate din Europa,fiind

licenţiat în istorie cu lucrarea ,,Roman I- adevăr şi legendă‟‟; tânărul

Ştefan-Radu,vorbea fluent poloneza, engleza, franceza, italiana, turca,

rusa şi germana., fijnd un adevărat poliglot.După prestarea

jurămậntului vasalic în faţa seniorului său, regele Ioan Albert (n. 27

decembrie 1459 – d. 17 iunie 1501), tậnărul prinţ a revenit în

Moldova.

Începea o viaţă nouă pentru tậnărul Ştefan-Radu.

La propunerea lui Ştefan III Muşat (n. 1433 - d. 2 iulie 1504

), tậnărul Ştefan-Radu a fost învestit de către Sfatul Domnesc,în funcţia

de Comandant al Gărzii domneşti3, participậnd cu mult entuziasm la

vestitele bătalii de la Codrii Cosminului4, Lenţesti 5 şi Cernauţi6.Cum

Ştefan III Muşat, bunicul său era suferind de podagră7 şi de o rană la

piciorul stậng 8 şi întodeauna se deplasa, fie cu o diligenţă,fie cu

sania,frậiele armatei au fost coordonate de Ştefan-Radu şi Bogdan -

Vlad.

1 .Participă la ceremoniile regale din Polonia, ca reprezentant al

Moldovei, unde a învăţat conduitele morale.Vezi Dragoş Matei, Domnitorii

Moldovei:adevar şi legenda (1347-1859), Manuscris, Roman, 1999, p.245;

2 .În iniţierea armelor,cum ar fi sabia, arcul cu sageata, lancea; participă

alături de viitorul rege Ioan Albert la vậnătoare şi turniruri .regale, în Polonia,

Cehia, Ungaria , Transilvania.Idem, p.245

3 1 mai 1496-29 mai 1501, Ibidem, 245;

4 . 26 octombri e1497, Istoria României în date, Horia C.Matei, p.111

5 29 octombrie 1497, Idem, p.111;

6 30 octombrie 1497, Ibidem, p.111

7 .Denumită şi gută ,este o boală de articulaţii datorită consumului

excesiv de carne , mai ales de vanat.N. Vatamanu, Voievozii si medicii la curte,

Bucuresti, 1972, p.22

8 .Căpătată la 22 iunie 1462 la asediul Chiliei unde a fost împuşcat la

glezna stângă cu o puşca grea de cetate iar această suferinţă i-a provocat până la

urmă decesul să, la care se adăga un ulcer cronic, alimentat de un proces

inflamator osos, de o osteită.T.Ghitan, Cr. Mircioiu,Câteva precizari în jurul

diagnosticului boalei lui Ştefan cel Mare, în ,, Revista medicochirugicală‟‟,Iaşi,

LX, 1956, nr.3,p.129;

Istorie

La Codrii Cosminului,amậndoi au fost grav răniţi:Bogdan-

Vlad la ochiul drept cu o săgeată iar Ştefan-Radu la umărul stậng de o

sabie poloneză.Urmează apoi alte acţiuni de vitejie pe teritoriul

Poloniei,înfrậngậnd trupele poloneze la Podhajce9 şi incendiind ţinutul

Cameniţei10.

După terminarea războiului moldo-polonez, Ştefan-Radu a

făcut parte din delegaţia Moldovei care a semnat a tratatul de

pace11, având ca mediator pe regelui Ungariei, Vladislav al II-lea.Prin

acest tratat se reconfirma deplina egalitate dintre Moldova şi Polonia,

care trebuiau să se ajute reciproc într-un eventual atac otoman dar înca

rămậnea deschisă ,, problema Pocuţiei‟‟,deoarece regele polonez refuza

cedarea ei.

Erau două posibilităţi de recuperare a Pocuţiei: pe cale

diplomatică, susţinută de Luca Arbore şi Ştefan-Radu iar a a doua

opţiune era pe calea armelor susţinută de Bogdan-Vlad şi Stefan III

Musat! Totuşi până la urmă s-a ales calea diplomaţiei,printr-o

apropiere de Imperiul Otoman, care a acceptat medierea acestui

conflict.În acest sens,Ştefan-Radu a fost mandat de Ştefan III să

incheie pacea cu turcii,fiind numit Capuchehaie la Constantinopole (29

mai 1501).De fapt,au fost alte motive de îndepărtare a lui Ștefan-Radu

din Moldova!

Din umbră,Maria-Voichiţa,mama lui Bogdan-Vlad,insista pe

lângă Ştefan III Musat,să îl numească oficial urmaşul său pe tronul

Moldovei,iar Ştefan-Radu să fie trimis în capitala otomană, pentru a fi

sigură ca fiul său va fi declarat urmaşul pe tronul de Suceava.

Iniţial,Ştefan III Muşat,a refuzat să îl trimită pe nepotul său

la Constantinopole, dar la insistenţele Mariei-Vochiţa,Bogdan-Vlad a

fost confirmat succesorul său pe tronul Moldovei iar Ştefan-Radu a

fost la trimis la Constantinopole.

În capitala otomană,tânărul Ştefan-Vlad,a intermediat în vara

anului 1502 încheierea unei păci durabile dintre Moldova şi Imperiul

Otoman pregatind în secret, terenul diplomatic de numire a sa pe

tronul de la Suceava.El de fapt nu ştia că la Suceava,zarurilele au fost

aruncate şi I se pregătea asasinarea sa

Grav, bolnav, bunicul său dorea o anumită stabilitate politică

în Moldova, dorind ca urmaş pe Bogdan-Vlad.

Numai că boierii din Sfatul Domnesc aveau alte opţiuni, fiind

împărţiţi în trei tabere:

a.O tabără susţineau candidatura lui Bogdan-Vlad,dorită de

Ştefan IV Muşat şi sprijinită diplomatic de regele maghiar Vladislav al

II-lea ;

b.Alta tabăra,majoritară,îl doreau pe Ştefan-Radu,susţinut de

regele polonez Alexandru (n.1465-d.1506),voievodul ardelean Petru de

Szentgyorgy de Beltiug (n.1470-d.1534),hanul tătar Mengli-Ghirai

(n.1435-d.1515) şi sultanul turc Baiazid a II-lea Velî (n.1460-d.1512);

9 .24 iunie 1498. Istoria Romaniei in date, Horia C.Matei, p.111;

10 . 20 ianuarie 1499, Idem, p.111;

11 . 16 aprilie 1499.Ibidem,p.111.

p. 24 Lohanul nr. 22, iunie 2012


c.A treia tabără, minoritară,susţinea ca domn al Moldovei pe

Luca Arbore.

De fapt ultima grupare de boieri s-a alăturat lui Șfefan-Radu!

Pentru liniştea Moldovei şi ca succesiunea să fie legală,în

acel moment a intervenit,brutal Ştefan IV Muşat,decapitând boierii

potrivnici numirii lui Bogdan-Vlad, încălcându-se grav sistemul feudal

electiv-ereditar.

Se pune întrebarea: Cum s-a încalcat acest sistem electiveereditar?

Să luăm logic.

Urmaşul de drept a lui Ştefan IV, era Alexandru, decedat însă

în anul 1496 iar potrivit sistemului electiv-ereditar din Moldova,urma

pe tronul Moldovei primul fiu al acestuia,adică Ştefan-Radu.Numai că

Ştefan IV a aplicat legea altfel,alegând ca succesor primul fiu în viaţă

pe teritoriul Moldovei.Ori la 1 iulie 1504 primul fiu care avea drept ca

succesor pe tronul Moldovei era Bogdan-Vlad,iar Ştefan-Radu ,fiind

nepot era exclus de la succesiune.Să nu mai vorbim că Bogdan avea şi

o infirmitate,dar care a fost dobândită în timpul vieţii,fiind orb de

ochiul stang.Oricum era iute la mânie şi neînduplecat.

Ștefan-Radu era diferit:deştept,destoinic,inteligent şi agreat

de sultan.

Unele voci,din jurul voievodul ar fi acceptat şi o conducere

duală: Ştefan-Radu cu Bogdan –Vlad; primul să aibă capitala la

Roman, iar al doilea capitala la Suceava.Totuşi,nici aceasta idee nu a

fost agreată de Ştefan IV, care a profitat şi de faptul că sultanul

Baiazid II era ocupat cu o campanie militară din Asia, alegând domn al

Moldovei pe Bogdan-Vlad iar Ştefan-Radu a ales calea exilului. Aici a

contat se pare şi pungile trimise de Ştefan IV către marele vizir

Hersek-zade Ahmed-Paşa (n.1468-d.1523).

Destinul lui Stefan-Radu s-a schimbat radical: în loc să

ajungă domn al Moldovei, a ajuns un simplu pribeag,existând chiar

riscul să fie ucis de Bogdan-Vlad.Din această cauză, văzând că a fost

ales Bogdan-Vlad domn al Moldovei,tânărul Stefan-Radu a stat 3 luni

la Braila iar de aici s-a retras la Constantinopole,refuzând oferta

sultanului de a trece la religia islamică1.

Pentru perioada 1504-1538 se ştiu puţine lucruri despre

Ştefan-Radu;a fost caimacam de Samos(1505-1534) şi Chios(1534-

1538),fiind totodată pretendent la tronul Moldovei în anii 1511, 1517,

1527 şi 1531.

În vara lui 1538 Ştefan-Radu şi-a văzut visul indeplinit: a fost

numit domn al Moldovei.

Ştefan Radu a fost primul domn al Moldovei numit de către

sultan şi nu ales de către Sfatul Domnesc.După alungarea lui Petru

Rares, sultanul Soliman cel Mare şi-a stabilit tabăra la Suceava şi a

convocat la 18 septembrie 1538 Sfatul Domnesc, pentru alegerea lui

1 .12 iunie 1505.Dragoş Matei, Eroi au fost, eroi sunt încă, Manuscris,

2008, Roman, 135;

Istorie

Ştefan-Radu ca domn al Moldovei.Soliman Măreţul intră în Iaşi apoi

cucereşte Suceava. Boierii se adună atunci, în satul Bădeuţi la curţile

domneşti încăpătoare pentru întregul divan,,.

Despre acest fapt zice cronicarul Grigore Ureche: ,,Prădând

şi stropşind Ţara Moldovei, împăratul Soliman şi fiind ţara bejenită

spre munţi, stânsu-s-au vlădicii şi boierii de la sat la Bădeuţi, de s-au

sfătuit cu toţii ce se vor face de acea nevoie ce le venise asupră. Mai

apoi din toate şi-au ales sfat ca să trimită soli la împăratul, cu mare

rugăminte şi plângere să-i ierte. Şi aşa au ales dintre dânşii pe Trifan

Ciolpan, de l-au trimis sol la Suceava, la împăratul de se rugară de pace

şi-şi cerură domn. Împăratul văzând rugămintea lor s-a milostivit şi iau

iertat şi au trimis la dânşii cu Cioplanul pe un ceauş mare cu

credinţă, de i-au chemat pre toţi la împăratul la Suceava. Carii cu mare

frică au mersu şi au căzut la picioarele împăratului pre cari i-au iertat

împăratul şi cu dragoste i-au primit ca pre nişte robi ai săi. Mai apoi leau

pus domn pre Ştefan Vodă, feciorul lui Alexandru Vodă şi el s-au

întors înapoi cu multă dobândă dimpreună cu toată oastea sa,,.2

După 4 zile, a avut loc ceremonia de învestire a noului domn

iar boierii au venit şi au sărutat mâna domnului,având ca ajutor pe

Mehmed-bei Iahia Paşaoglu3

Insusi sultanul Soliman cel Mare a oferit în cadrul

ceremoniei de incoronare, care a avut loc în Bădăuţi, însemnele puterii

domneşti:cuca de aur4,tuiul5,o blana scumpa de samur, caftan 6 şi

Beretul de investitură.7

După investirea lui Ştefan V ca domn al Moldovei, la 22

septembrie, sultanul Soliman cel Mare a dat ordin de întrerupere a

campaniei militare din Moldova,iar pentru a dovedi noului domn de

respectul său,restituii Tezaurul Domnesc elibera 600 de români

prizonieri,dar lua drept gaj Moldovei ţinutul Tighinei. 8 Mai

mult,sultanul a iertat Moldova de la plata tributului pe anul 1539 din

cauza unui hazard biologic mai cunoscut:lăcustele.Această invazie a

avut loc în iunie-august 1538, care au adus ravagii Moldovei,

compromiţând recolta de grâu, orz, ovăz şi mei. Neputinţa în faţa

acestul hazard ecologic a făcut pe moldoveni să privească această

invazie ca o pedeapsă divină iar lui Ştefan-Radu i s-a atribuit porecla

de ,,Lacustă‟‟ deşi, dacă am vedea cronologic domnia acestuia

2 Primaria orasului Milişauti-Suceava.ro

3 .Zis Mehmed Sokolli, renegat sârb şi văr cu soţia lui Petru Rares.

Mihail Guboglu, Inscripţia sultanului Suleiman Magnificul în urmaexpediţiei în

Moldova din 1538 , în „‟Studii‟‟, IX ,1956, NR.2-3, P.100.

4 .Caciulă înaltă şi piramidală , împodobită cu pene de struţ şi îmbrăcată

pe dinauntru cu catifea aurie, Dicţionar explicativ al limbei române universale,

Bucureşti, 1931, p.181

5 . Steag făcut din două sau trei coade lungi albe de cal, atârrnate de o

lance vopsită roşu cu semiluna în varf şi împletite cu maiestrie.Idem, p. 670;

6 . Haina de onoare , lungă la mâneci, Ibidem, p.90;

7 .Diploma.Vezi.N.a (Nota autorului)

8 .În locul vechii întărituri româneşti de pe malul Nistrului, turcii

construiesc o puternică cetate de piatră pe care o numesc Bender. În locul vechii

întărituri româneşti de pe malul Nistrului, turcii construiesc o puternică cetate

de piatră pe care o numesc Bender, tradus Poarta, fiind colonizata cu tarani

turci.Aceasta va constitui un avanpost turcesc în faţa Ak-Kermanului (Cetăţii

Albe) şi un cap de pod pe cursul de mijloc al Nistrului. Aceasta va constitui un

avanpost turcesc în faţa Ak-Kermanului (Cetăţii Albe) şi un cap de pod pe

cursul de mijloc al Nistrului.Constantin Rezachevici, Originea si domnia lui

Alexandru voda Cronea, p.806

p. 25 Lohanul nr. 22, iunie 2012


începuse pe 21 septembrie 1538, iar invazia lăcustelor începuse pe 2

iunie.

De fapt porecla de ,, Lăcusta‟‟ a fost semnalată prima dată în

data de 18 octombrie 1546 într-un hrisov semnat de Petru Rareş, apoi

preluat de cronicari români şi straini.Era de fapt o nedreptate,deoarece

invazii de lăcuste au mai avut loc în Moldova şi în anii 1545, 1590,

1610, 1712, 1778 ,1811 iar acei domni nu au primit poreclele de ,,

Lăcustă‟‟

După plecarea ,, lăcustelor‟‟ , a urmat o mare foamete,

remediat de domn prin cumpărarea de grâu din Imperiul Otoman.Mai

mult,după foamete a urmat un alt hazard: cutremure de pământ (26

septembrie si 28 noiembrie 1538).În urma acestor cutremure au murit

aproximativ 300 de oameni, fiind semn rău pentru noul domn al

Moldovei.

După numirea sa ca domn, Ştefan Radu a trebuit să iniţieze o

serie de măsuri urgente , atât pe plan intern dar şi extern.

În politica internă a emis o moneda din aur denumită dinar,a oferit

numeroase danii lăcaşurilor de cult cum ar fi Mănăstirea

Doljeşti,Episcopia Romanului, Biserica Albă., manăstirea Bistriţa-

Neamţ, biserica din Racova-Vaslui,Pentru a asigura securitatea

locuitorilor Moldovei a fost înfiinţat un corp de interdenţi şi pentru

uşurarea familiilor sărace a a redus dările cu 20%.

Politica externă a Moldovei a fost influenţată de ciuntirea teritorială din

vara anului 1538,când s-a pierdut teritoriul de la Soroca la Tighina.În

această situaţie, domnitorul şi boierii doreau recuperarea teritoriilor

anexate de turci din trupul Moldovei; numai că actiunile de recuperare

a acestor teritorii aveau viziuni diferite:Sfatul Domnesc dorea iniţierea

unei acţiuni militare imediate pentru recuperarea Benderului, Chiliei şi

cetăţii Albe, în timp ce Ştefan-Radu cerea un răgaz de cel putin 2 ani

de zile pentru reorganizarea armatei şi iniţierea de acţiuni diplomatice

secrete cu statele vecine, pentru a atrage sprijinul acestora..Dar acest

lucru nu a fost primit favorabil, în special de boierii Arbore şi Gane.

Între timp, Ştefan-Radu a încheiat tratate de pace cu Polonia(30 august

1539),Brandenburg(15 septembrie 1539),Transilvania(20 decembrie

1539),Crimeea(18 ianuarie 1540),Austria(20 februarie 1540) şi Statul

Papal(26 august 1540),pregătind terenul diplomatic de recuperare a

teritoriilor moldoveneşti ocupate de turci.

Reconfirmarea domniei lui Stefan Radu la 18 noiembrie 1540

a sporit teama grupării boierilor Gănesti şi Arbureşti de amânare a

luptei antiotomane şi chiar de o revenire a lui Petru Rares pe tronul de

la Suceava.

Aceştia,fără aprobarea lui Ştefan Radu au iniţiat acţiuni

antiotomane,atacând succesiv Tighina (1 decembrie 1540),Chilia (2

decembrie 1540) şi Cetatea Albă (3 decembrie 1540).

Din această cauză, sultanul,neştiind situaţia la mazilit pe

Ştefan IV Radu la 18 decembrie, iar domn al Moldovei a fost numit

Petru Rares;diploma imperială de numire ajungea la 30 decembrie

aceluiaşi an in Suceava,unde domn era însă Alexandru Cornea.

Istorie

Pentru că Ştefan IV Radu s-a opus campaniei

antiotomane,boierii grupării Ganeştilor şi Arbureştilor au decis

uciderea domnitorului.

Deşi erau conştienţi ,,că la noi nu era obieiul acesta „‟1 totuşi

complotişti ,încă nu aflase de numirea lui Petru Rareş, aceȘtia au optat

pentru această soluţie extremă ,deoarece au vazut ,,că nu se poate face

nimic cu domnul‟‟2 iar că ,, Dumnezeu ne este martor ca nu s-a putut

altfel..‟‟3.

Asasinarea lui Ştefan-Radu ,, Lăcustă‟‟ a avut loc pe 20

decembrie 1540 în Suceava, când albanezul Mihu hatmanul şi

logofătul Gavriil Trotuşan au provocat o răscoală iar ,, într-un foişor,

sus în cetate, unde odihniia la aşternutul lui, au risipit uşa şi neştiind

Ştefan vodă numia de aceasta, sau sculat, fiind numai cu cămaşa, iara

ei cu toţii, ca nişte lei sălbatici au năvălit asuprai şi multe rîne făcîndu-

i, l-au omoraît şi l-au scos afară‟‟4 şi i-au tăiat capul, trimis noului

domn, Alexandru Cornea iar trupul a fost depus în interiorul mănăstirii

Bistriţa-Neamţ.

Trecând prin Roman, noul domn numit de sultan, Petru Rareş

a prins pe toţii boierii care l-au ucis pe Ştefan-Radu, decapitându-i în

piaţa publică în 10 martie 1541, în faţa mulţimii şi trimisului sultanului

în Moldova.

Prin aceasta, Petru Rares a răzbunat uciderea lui Ştefan-Radu

dar a scapat de 16 boieri incomozi, oricând să îl trădeze.

Ştefan-Radu ,,Lăcustă‟‟ a fost căsătorit cu Cheajna (n.1490d.1542),

fiica lui Radu cel Mare, având 5 copii:

1.Constantin(n.1508-d.1542);

2.Oltea(n.1509-d.1571),

3.Ştefan Mâzga(n.1518-d.1581);

4.Ion Creţu (n.1520-d.1566);

5.Alexandru ,,Potcoavă‟‟ (n.1525-1578).

1 Hurmuzaki, Supliment II, p.139

2 . Idem, p.140.

3 . Nicolae Iorga, Studii şi documente, XXXIII, p.26.

4 Grigore Ureche, Letopiseţul Moldovei, p.160

p. 26 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Anexe

Hrisov slavon prin care Ştefan Lăcustă (foto). Pecete din ceară

roşie cu stema Moldovei, prinsă de un şnur de mătase roşie

Bibliografie selectivă:

Istorie

A.D Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiana, II, Ediţia a IV-a, Bucureşti,

1903;

Andrei Pippidi, Tradiţia bizantină în Ţările Române în secolele XVI-XVIII,

Bucureşti, 1983;

Călatori Străini despre Ţările Române, Bucureşti,1981 vol. I;

*** 1983,vo. II;

Constantin Rezachevici,Istoria popoarelor vecine şi neamul românesc în Evul

Mediu, Bucureşti, 1998;

Constantin C,Giurescu , Dinu C.Giurescu, Istoria Românilor, volumul II,

Bucureşti, 1976

*** Despre filiatia lui Stefan Lacustă , in R.IR, XIV, 1946, nr.1, p. 77-78;

Cronicile Slavo-Române, Bucuresti, 1959;

Constantin Rezachevici, Originea si domnia lui Alexandru voda

Cornea,Bucureşti, 1990;

C.Cihodaru, Pretendenţi la tronul Moldovei între 1504-1538 în ,, Anuarul

Institutului de Istorie AD Xenopol şi Arheologie‟‟ Iaşi, XIV, 1977, p. 105-109;

Cronici turceşti privind Ţările Române, Bucureşti, 1983;

Dicţionar explicativ al limbei române universale, Bucureşti, 1931;

Dragoş Matei, Domnitorii Moldovei:adevar şi legenda (1347-1859), Manuscris,

Roman, 1999;

***, Eroi au fost, eroi sunt încă, Manuscris, Roman, 2008

Ilie Minea, În legătură cu omorârea lui Ştefan vodă Lăcustă în ,, Cercetaări

istorice‟‟ Serie Veche şi Nouă , Iaşi, X-XII, 1934-1936, nr.1;

Ioan Aurel Pop, Cu privire la domnia lui Ştefan Lăcustă în ,, A.I.I.C‟‟ , 1985-

1986, p.79-96;

Istoria României în date , Bucureşti, 1972

Grigore Ureche, Letopiseţul Moldovei, Bucureşti, 1957;

Hurmuzaki,Supliment II, Bucureşti, 1900;

*** , volumul VIII, Bucureşti, 1922;

Mihail Guboglu, Inscripţia sultanului Suleiman Magnificul în urma expediţiei în

Moldova din 1538 , în „‟Studii‟‟, IX ,1956, NR.2-3, P.100.

Mihail Sadoveanu, Viaţa lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1965;

*** Viaţa lui Ştefan cel Mare, Chişinău, 1989;

Nicolae Iorga, Studii şi documente, XXIII, Bucureşti, 1920;

*** Inscripţii din bisericile României, volumul I, Bucureşti, 1934;

*** Ştefan Lăcustă nu e fiul lui Ştefan cel Mare, în ,,R.I‟‟, I, 1915, p.213;

N. Vatamanu, Voievozii si medicii la curte, Bucuresti, 1972, p.22

Silviu Dragomir, Istorii neelucidate, Bucureşti, 2007;

Ştefan Sorin Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976;

*** , Note inedite şi genealogice cu privire la urmaşii lui Ştefan cel Mare, în ,,

Studii şi materiale de istorie modernă‟‟, Braila, VIII, 1975 un izvor inedit,

,p.187-192;

Ştefana Simionescu,Noi date despre situaţia internă şi externă a Moldovei în

anul 1538 într-, un document inedit‟‟ ,, Studii‟‟ , 1972, nr.2,, p.233-234;

T.Ghitan, Cr. Mircioiu,Câteva precizari în jurul diagnosticului boalei lui Ştefan

cel Mare, în ,, Revista medico-chirugicală‟‟,Iaşi, LX, 1956, nr.3,p.129;

Petru Demetru Popescu, Dicţionar de personalităţi istorice, Bucureşti, 2005.

DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU

Prof. Univ. dr. Gheorghe Buzatu - Iaşi

A sosit momentul – precizam în 2011, prefaţând pentru

Editura Tipo Moldova (Colecţia „Opera Omnia”) volumul

Pentru legionari, I, semnat de Corneliu Zelea Codreanu - ca,

lăsând deoparte toate calculele şi jocurile politice, toate

schemele savante, în esenţa lor pseudoştiinţifice, toate

tentativele disperate ale unei „societăţi civile” compromisă

de-a mai lustrui ce-i posibil, să lăsăm în sfârşit ca

problemele trecutului să fie dezbătute prioritar de istorici.

D

e acei care au operă şi care au dovedit că ştiu ce înseamnă a

munci în biblioteci şi arhive, române ori străine, care ne-au

oferit descoperiri relevante, care cunosc ce înseamnă a purta

un dialog ştiinţific, în spiritul unui clasic adagiu – sine ira et

studio!

Trebuie să fim pregătiţi din start de surprize peste măsură şi chiar

ilogice, tot astfel după cum nu avem să nu ignorăm recunoaşterile ce se

impun la adresa orişicui ori despre orişice. În această privinţă, nu

demult, Nicolae Breban observa cu deplină îndreptăţire în excelenta-i

Istorie dramatică a prezentului. Aventurierii politicii româneşti

(Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2010, p. 239): „Cum

să înţelegem istoria dacă excludem din seria amplă şi întortocheată a

evenimentelor pe care le-a trăit naţiunea noastră unele segmente

ample şi extraordinar de dramatice, de expresive, care ar trebui privite

azi cu o anume răceală (poate şi curaj!) şi refuzăm să le acceptăm

, adică aparţinând şi reprezentând nu numai , dar şi …”

În urmă cu exact zece ani, deschideam, tot cu un Avertisment, ediţia a

X-a a volumului Pentru legionari. Care ediţie (Bucureşti, Editura

Majadahonda, 2001, 406 p. + ilustraţii inedite), precum şi precedentele,

s-a dovedit – fără false pretenţii – una de succes, tirajul epuizându-se

fără dificultate, fără probleme. Dintr-un alt unghi însă faptul era

surprinzător, de vreme ce după atâtea decenii scurse în urma şi în

umbra nenorocitului act de la 23 august 1944, toate scrierile şi

materialele purtând semnătura lui Corneliu Zelea Codreanu, iar nu în

mod special amintirile sale neterminate, în privinţa cărora inegalabilul

Nicolae Iorga a exprimat, în capodopera sa Istoria Românilor (vol. X,

1939), serioase dubii şi grave rezerve, au fost declarate în mod oficial

„interzise”. Contravenţiile fiind, evident, pedepsite cu ani grei de

temniţă. Şi totuşi – ce cruntă ironie a istoriei! – în prezent toate

lucrările fostului Căpitan, deci inclusiv Pentru legionari, circulă în

deplină libertate, sunt examinate şi comentate în cadrul unor

simpozioane interne sau internaţionale, iar, de dată recentă, pot fi

consultate inclusiv pe …Internet

(cf. www.fgmanu.ro/carti/1/capitol-30-42k).

O constatare în plus se impune despre toate scrierile lui C. Z.

Codreanu, dar mai cu seamă despre Pentru legionari, editat recent de

Tipo Moldova în copie anastatică, după ediţia princeps – Editura

„Totul pentru Ţară”, Sibiu, 1936 (Tipografia Vestemean). Volumul a

apărut în colecţia „OPERA OMNIA” (2011), ceea ce presupunea că

aveam în proiectul de tipăriri şi restul scrierilor Căpitanului, edite sau

p. 27 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Istorie

inedite, câte vom fi identificat. După cum, în mod cu totul special,

editarea documentelor de arhivă. Sub acest raport, se impune să

avertizăm cititorul în privinţa intervenţiei unui eveniment editorial de

excepţie – apariţia celui dintâi volum şi în condiţii grafice remarcabile

a monumentalei Cărţi a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu

(Bucureşti, Editura Politică a Mişcării Conservatoare, 2008, 835

pagini), îngrijită de d-nii Mugur Vasiliu şi Eleodorus Enăchescu. De

data aceasta, graţie d-lui Victor Roncea, publicist binecunoscut şi

îngrijitor al cunoscutului Ziarişti Online, care a beneficiat de tot

concursul C.N.S.A.S. – ului, îndeosebi al d-lui prof. dr. Silviu

Moldoveanu, avem acum la dispoziţie mai multe mii de documente, în

majoritate inedite, despre Mişcarea Legionară şi activitatea lui C. Z.

Codreanu[1], în chip concret a majorităţii liderilor legionari.

Nu putem neglija că apariţiile recente – subliniam la lansarea ediţiei

menţionate a volumului Pentru legionari, căreia trebuie să-i adăugim

acum documentele în discuţie – survin în momente semnificative.

Nebănuite altcândva, dar, totuşi, sesizabile. Indivizi certaţi cu legea şi

total străini de disciplina Istoriei, slujitori fideli cândva ai

monstruoaselor organisme teroriste internaţionale, bântuite deopotrivă

de comunism ori de nazism, de tipul Cominternului, salariaţi ai

serviciilor secrete din Est ori din Vest sau ai posturilor lor de radio şi

agenţiilor lor de propagandă, cameleoni de profesie dispuşi azi să

practice boxul, înotul şi chiar profesiile „curate” de ziarişti cinstiţi ori

de … universitari sadea, reclamă azi drepturi pe care ei, în primul rând,

altădată le-au batjocorit, strigă din răsputeri fascism! ori comunism!,

deplâng violentarea istoriei ori abuzurile negaţionismului (în privinţa

propriilor „opinii” idioate despre democraţie şi logica faptelor istorice),

după ce ei singuri au sugrumat trecutul şi Adevărul, deci, acei indivizi,

emit pretenţii de cenzori neînduplecaţi ori se oferă, în chip ridicol, ei

înşişi drept „modele”, un fel de „guru”ai vremurilor ce stau să vină …

Într-un atare context, despre Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938),

ucis într-un masacru antilegionar înscenat la dispoziţia regelui criminal

Carol al II-lea, propaganda oficială şi lucrările uzuale „de specialitate”

n-au îngăduit şi nu recomandă decât etichetele oscilând între extreme –

criminal şi trădător de ţară. Într-o atare situaţie, ale represiunii roşii

totale de la 1944 până în 1989 şi „democratice” ulterior, a te fi apropiat

pentru studii, a-i fi înţeles şi a-i fi explicat pe Corneliu Zelea

Codreanu şi apropiaţii săi, Legiunea Arhanghelul Mihail sau

Partidul Totul pentru Ţară au fost şi rămân de neînchipuit, condiţii

în care se explică de ce primele şi cele mai serioase contribuţii

consacrate Mişcării Legionare le datorăm istoricilor străini (germani,

italieni, spanioli, francezi, britanici sau americani). Revenind la

Avertismentul menţionat din 2001, precizez că l-am desprins din

Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), publicată ca un efort de

revenire la ordinea zilei în colaborare cu colegii mei Corneliu

Ciucanu şi Cristian Sandache (Bucureşti, Editura FFPress, 1996;

reeditare 2011), care în răstimp au publicat importante şi distincte

studii sau monografii de referinţă privind fenomenul şi implicaţiile

fenomenului legionar în România veacului trecut. Revenim, în context,

la „beneficiul” asigurat cercetărilor relativ la istoria legionară – chiar

aşa! – în urma campaniei propagandistice idioate şi predicilor

antilegionare de duzină susţinute necontenit şi fără noimă de activişti

fără noimă ai „cauzei”, de ieri ori de azi, dar care au acţionat mai ales

sub pulpana ocupantului sovietic ori în spiritul ideologiei

cominterniste, post-cominterniste şi post-comuniste, aşa precum: M.

Roller, Iosif Chişinevschi, Silviu Brucan, Ana Pauker, Valter

Roman, Alexandru şi Sorin Toma, I. Ludo ş.a., mai toţi reţinuţi de

Paul Goma în inegalabila-i Săptămână Roşie (28 iunie – 3 iulie 1940)

sau Basarabia şi evreii (ediţia a VII-a, Bacău, Editura Vicovia,

2010)[2].

În actualul context al „războiului noilor internaţionale”[3] nu-i de fel

surprinzător faptul că revin în atenţia noii cenzuri post-comuniste

Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier, antilegionarismul

dovedindu-se – pentru a câta oară în România ultimelor opt decenii,

precum în cazurile nazismului în Germania, fascismului în Italia sau

franchismului în Spania – o excelentă navetă pentru îmbarcarea şi

transportul tuturor celor certaţi cu Istoria, cu Lumea şi, vai, cu

Dumnezeu!

Iaşi, 31 martie 2012

Notă

Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia

cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C.

Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:

Cota Dosarul Volumul Total file

013207 111041 1 770

,, ,, 2 580

,, ,, 3 501

,, ,, 4 497

,, ,, 5 311

11784 110237 l 532

,, ,, 2 267

,, ,, 3 242

,, ,, 4 325

,, ,, 5 523

,, ,, 6 386

,, ,, 7 307

,, ,, 8 508

,, ,, 9 399

,, ,, 10 339

,, ,, 11 313

,, ,, 12 288

,, ,, 13 422

12784 110237 14 509

,, ,, 15 271

,, ,, 16 536

,, ,, 17 71

,, ,, 18 305

,, ,, 19 231

,, ,, 20 200

,, ,, 21 91

I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147

Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele

relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-

17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note

informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu

aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind

perioada începuturilor (1923-1924) etc.

Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanupentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusivziaristi-online/.

Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice

indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.

[1] În final se prezintă lista fondurilor şi dosarelor investigate

(vezi).

[2] Cf., de asemenea, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, coordonatori,

Enciclopedia valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române. 1944-

1999, I, Bucureşti, Editura Pro-Humanitate, 2000, pp. 84; Mihai Ungheanu,

Holocaustul culturii române, Bucureşti, Editura D.B.H., 1999, passim).

[3] Vezi Enciclopedia valorilor reprimate …, I, p. 93-94.

p. 28 Lohanul nr. 22, iunie 2012


La 200 de ani de la Raptul Basarabiei –

Nicolae Iorga si Ion Antonescu

Prof. univ. dr. Gh. Buzatu - Iaşi

Nenumărate au fost împrejurările şi considerentele

care, în deceniile II-IV ale veacului XX, i-au apropiat pe N.

Iorga şi I. Antonescu. După cum au existat tot atâtea

condiţii şi temeiuri care, din nefericire, i-au despărţit.

C

eea ce însă a rămas, mai presus decât orice, a fost respectul

reciproc faţă de proporţiile, în afară de orice dubii, ale

personalităţilor implicate în „joc”, cum şi faţă de cele mai

multe dintre laturile activităţii lor. Dacă este adevărat că, la un

moment dat, Istoricul a intervenit pentru a bloca primirea Generalului

în Academia Română, fapt pe care acesta l-a reţinut înverşunat pe

răbojul nemulţumirilor sale, el, totuşi, ajuns Conducător al Statului

Român, solicitat de prietenul N. Miclescu, a avizat în 1941 creditele

necesare pentru continuarea activităţii de traducere şi terminarea

tipăririi în limba franceză a monumentalei Istorii a Românilor în zece

volume din 1936-1939. Trecând peste extrem de numeroase elemente

ce pot fi luate în consideraţie, vom reţine că, la 7 septembrie 1940,

savantul a publicat în cotidianul „Universul” articolul intitulat simplu

Un Minister Antonescu, în care-l evoca pe militarul de excepţie din

cursul Războiului Unităţii Naţionale din 1916-1919 şi-şi exprima

convingerea în privinţa a ceea ce trebuia să fie – şi a fost! – regimul

Generalului. Tocmai, având în vedere acest material, cel mai adesea

neglijat, îl reproducem integral:

Un Minister Antonescu

Regele a numit Preşedinte de Consiliu pe Generalul Antonescu.

Acest nume aminteşte rezistenţa mândriei româneşti din timpul

Marelui Război, sfaturile pe care tânărul colonel de atunci le-a dat

neînfricoşatului General Presan, apoi severul director al Şcoalei de

Război, formând ofiţeri pentru luptă, nu pentru paradă şi onoruri, pe

acela care, în clipa când armata noastră pornea pe calea unei

organisări greşite, opunea o concepţie diametral deosebită într-un

memoriu pe care trebuie cândva să îl publice ca să se vadă

răspunderile, pe omul modest care, neputând atinge ţinta sa, nu s-a

gândit decât să se întoarcă la datorie, în sfârşit pe omul de caracter

care n-a cunoscut mijloacele prin care se ajunge mai uşor.

Acesta este Generalul Antonescu pentru noi, afară de speranţele pe

care le trezeşte marea sa valoare militară.

Istorie

A încerca să se facă din el, pentru nedreptatea pe care a suferit-o,

şeful unei revoluţii în favoarea unei singure grupări politice [Mişcarea

Legionară], în momentul când se cere solidaritatea românească, e mai

mult decât o greşeală.

Generalul Antonescu nu poate primi acest rol.

Şi, după cum se ştie, Generalul Antonescu n-a primit „rolul” despre

care a făcut vorbire N. Iorga. Desigur, în prima etapă a guvernării sale

(septembrie 1940 – ianuarie 1941), Antonescu a cooperat cu legionarii.

Dar nu şi la crimele acestora, cărora, mai cu seamă la 26-28 noiembrie

1940, le-au căzut victime zeci de personalităţi, în primul rând N. Iorga

însuşi. Pentru toate cele întâmplate, care au amplificat tragedia

României după prăbuşirea graniţelor în iunie – septembrie 1940, se

poate stabili indiscutabil responsabilitatea guvernului I. Antonescu –

Horia Sima, dar nu şi una personală, a Generalului. Este adevărat că

Generalul, în ce-l priveşte, a făgăduit că avea să se preocupe de aflarea

şi pedepsirea responsabililor asasinatului. Obiective irealizabile, în

condiţiile războiului mondial; ca şi ulterior. Dar, în acelaşi timp, nu se

poate neglija că, în şedinţa din 28 noiembrie 1940 a Cabinetului, Ion

Antonescu a declarat categoric că el nu putea tolera „crimele ordinare”,

fiind decis să se „retragă”. Iar când la Preşedinţia Consiliului de

Miniştri a sosit, în dimineaţa de 28 noiembrie 1940, ştirea uciderii lui

N. Iorga, I. Antonescu – după ce în seara precedentă îl avertizase pe

Horia Sima să vegheze ca istoricului, răpit de „necunoscuţi” de la

domiciliul său din Sinaia, să nu i se întâmple ceva – a fost „foarte

impresionat şi numai răspunderea ce avea de viitorul ţării l-a

împiedicat – relatează fostul ministru N. Mareş – de a părăsi

conducerea Statului (subl. ns.)”. Din câte ştim, a fost primul

avertisment categoric dat de Antonescu în sensul că divorţul de

legionari, survenit în practică abia urma rebeliunii din 21-23 ianuarie

1941, avea cu obligativitate să se producă.

Pe de altă parte, prea puţin se cunoaşte că, în anul 1941, Ion Antonescu

a pregătit pentru tipar ediţia a II-a a micro-sintezei Românii. Originea,

trecutul, sacrificiile şi drepturile lor. Pentru cea dintâi ediţie, apărută în

1919, autorul beneficiase de concursul lui N. Iorga, fapt pe care l-a

menţionat în Postfaţa lucrării. Ediţia din 1941 beneficia, în raport cu

evenimentele petrecute în răstimp, de o nouă Prefaţă, în care autorul îşi

motiva decizia şi explica transformările (în fapt, adaosurile) operate.

Din motive lesne de înţeles, preferăm să apelăm nemijlocit la textul

inedit:

Prefaţă la a 2-a ediţie

În vremuri atât de grele pentru Ţara şi Poporul Românesc, am hotărât

retipărirea acestei lucrări care, în 1919, a constituit o sinteză a

revendicărilor noastre naţionale.

Cu toate angajamentele formale ale aliaţilor de atunci, numai parte

din aceste revendicări au fost realizate prin Tratatele de Pace care au

urmat Războiului din 1914-19.

Arbitrajul de la Wiena (sic!) 1940 a reactualizat problema, deschizând

o rană ce nu se încheiase definitiv, cu toată bogăţia şi mărimea de

jertfe care au sângerat naţiunea în Războiul pentru Întregire.

Lucrarea apare revăzută şi completată pentru a fi într-adevăr utilă

cercetătorului actual.

Un capitol special asupra Românilor de peste hotare întregeşte

lucrarea.

p. 29 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Pentru toţi acei care se interesează de problema sfintelor noastre

drepturi, cumpărând această carte, ţin să se ştie că toate veniturile

rezultate din vânzarea ei vor servi pentru hrănirea copiilor săraci şi

refacerea bisericilor dărâmate de cutremur.

COPIII şi CREDINŢA asigură viitorul şi eternitatea neamul. Lor să le

dăm totul.

MAREŞAL ANTONESCU

Să mai reţinem că Mareşalul a stabilit drept motto la Prefaţa din 1941

câteva din excepţionalele sale îndemnuri desprinse din Apelul „Către

Români”, datat 26 februarie 1941, mai precis:

Eu m-am înclinat în faţa unei situaţii găsite.

Împreună cu poporul, nu am acceptat-o ca definitivă şi nu o vom

accepta niciodată.

Nu va fi linişte în acest colţ al Europei şi nu va fi dreptate adevărată în

lume cât nu se va face sau nu-şi va face dreptate poporul românesc. Şi

se va face.

Acest lucru îl afirmă prin mine şi odată cu mine toţi acei care au vieţi

de jertfit.

Popor român, porţile veacurilor şi drumurile drepturilor îţi stau

deschise, dacă ştii să dovedeşte întâi prietenilor şi apoi duşmanilor că

eşti în stare să-ţi stăpâneşti destinul.

Din motive şi în împrejurări asupra cărora vom reveni, reeditarea

Românilor s-a amânat pentru anul 1944, iar, atunci, Mareşalul va

renunţa definitiv.

***

Istorie

Înainte încă de-a fi implicat ţara în conflagraţia mondială din 1939-

1945, Ion Antonescu n-a manifestat vreun dubiu, după ce legase

România de Pactul Tripartit, cum că războiul în perspectivă ar fi lipsit

de şanse. Dimpotrivă. Iată-l, aşadar, pe proaspătul premier şi

Conducător al Statului român revenind la Bucureşti după prima vizită

ce i-a făcut lui Adolf Hitler la Berlin, unde parafase aderarea României

la Axa Berlin-Roma-Tokyo, declarând la 25 noiembrie 1940 pe peronul

Gării de Nord: „România va merge la biruinţă. România va avea

drepturile ei (subl. ns.)”. După declanşarea Războiului Sfânt la 22

iunie 1941, în tabăra Germaniei, şi în urma succeselor înregistrate mai

ales în primul an al ostilităţilor pe Frontul de Est, credinţa lui

Antonescu în victorie a sporit, chiar s-a transformat în convingere. Este

adevărat că evoluţia în continuare a evenimentelor, cu reversul lor după

19-20 noiembrie 1942 la Stalingrad, avea să-l determine pe Mareşal,

uneori, să facă consideraţii ambigui în privinţa şanselor. Dar, ca

element determinant, optimismul nu l-a părăsit nici un moment. Poate

că de aici a rezultat şi decizia lui de-a rămâne aliat al lui Hitler până la

sfârşit. Chiar în seara de 22 august 1944, primindu-l pe liderul

naţional-ţărănist Ion Mihalache, Mareşalul a admis că nu mai credea

„de mult” în victoria Germaniei, dar, pentru a înfăptui volte-face-ul,

considera ca fiind absolut necesare din partea anglo-americanilor

„garanţii” pentru viitorul României. Nefiind cazul, aşa se explică de ce,

în ceasurile imediat următoare, Antonescu n-a acceptat vreo „mişcare

în front”, lucru pe care i l-a comunicat Regelui Mihai I în cursul

ultimei întrevederi, decisive, din după-amiaza de 23 august 1944. În

context, cum se ştie, însă aşa cum avertizase Antonescu, cotitura

Bucureştilor n-a salvat România. Din contra, cu şi, mai ales, fără

Mareşal, catastrofa României s-a precipitat chiar atunci, prin lovitura

de stat, care s-a limitat în esenţă la demiterea şi încarcerarea

principalilor reprezentanţi ai regimului antonescian. Pentru România,

însă, n-a rezultat vreun avantaj, în afară de ocupaţie, răşluiri teritoriale,

imense datorii de război, teroare şi, mai cu seamă, comunismul asiatic

de import sub şenilele tancurilor roşii.

Până atunci, Antonescu, încrezător în victorie, nu s-a dovedit nicicum

un idealist, fiind mai degrabă un lider realist, chiar oportunist. Un

document recent descoperit atestă o perspectivă extraordinară şi

categorică pentru a-i desluşi poziţia. Ne referim la scrisoarea inedită

adresată de I. Antonescu ataşatului militar german la Bucureşti, Alfred

Gerstenberg, la 26 noiembrie 1942. În documentul respectiv, după ce,

printr-o intervenţie personală de excepţie pe textul dactilografiat,

Mareşalul a fixat în chip esenţial rolul şi locul ţării în războiul statelor

Axei – considerând România „CEL MAI MARE DIN CEI MICI DIN

AXĂ” – sublinia: „… Cred că nu mă înşel în credinţa ce am că vom

smulge, după lupte grele, victoria (subl. ns.), oricare ar fi greutăţile

prin care trecem împreună cu cei mari din Axă, cu care avem aceleaşi

idealuri şi riscuri”. A fost remarcabil însă că, totodată, Mareşalul

Antonescu n-a ezitat să-i comunice ataşatului Reichului la Bucureşti şi

rezervele sale, sub această formă: „Sunt însă convins că, dacă sondele

şi rafinăriile româneşti ar fi distruse chiar parţial, vom pierde războiul

oricât de genială este conducerea germană şi oricât de mare este

[sunt] bravura, tenacitatea, pregătirea, organizarea, energia şi puterea

poporului şi armatei germane, în faţa cărora şi eu, ca şi toţi, mă înclin

cu admiraţie”. După cum s-a stabilit, nemaifiind necesar să revenim,

petrolul nu a putut fi apărat, soarta României şi a aliaţilor ei –

periclitată, iar catastrofa Axei – inevitabilul în viziunea lui Antonescu –

nu a mai întârziat mult timp!

Dependent, aşadar, de victoria Axei în război, Mareşalul Antonescu nu

a reuşit să-şi domine cunoscutele-i patimi şi orgoliul nemăsurat. Din

postura sa de lider militar şi politic, el ajunse să nu-i mai fie, pur şi

simplu, indiferent modul în care avea să fie prezentat posterităţii. De

altfel, Antonescu avea la îndemână propria-i experienţă. Şi anume că,

în cursul anilor 1916-1919, ca şef al Biroului Operaţii al Marelui

Cartier General Român, el avusese un rol adeseori determinant în

proiectarea şi executarea acţiunilor, dar, atunci şi îndeosebi după

război, gloria a revenit (dacă nu cumva şi-au asumat-o!) şefii săi:

Constantin Prezan, Al. Averescu ş.a. În acest context, trebuie avut în

vedere că în 1941-1942 colecţia oficială a Istoricului campaniei din

1916-1919 demarase (fiind deja editate primele trei volume), iar, în

paginile masivei lucrări, rosturile ofiţerului de odinioară nu au fost

puse în evidenţă dincolo de zona penumbrelor. Or, de această dată, în

cazul Războiului din Răsărit, în care evident Antonescu avusese rolul

hotărâtor în toate privinţele (planificare, declanşare şi execuţie),

lucrurile nu aveau cum, şi nu trebuiau, să se mai repete. În fond, de la

un capăt la altul, noul război pentru România Mare, purtat – este

adevărat, precum şi la 1916-1918 – de o Românie Mică, era într-o

măsură şi al său … Se înţelege ce proporţii căpăta acest aspect în

imaginaţia şi în comportamentul Mareşalului, pentru el, care – oricând

şi oriunde – obişnuia să vorbească despre sine exclusiv la persoana a

III-a!

Am socotit necesare aceste consideraţii, cel puţin pentru a afla sensul

deciziei Mareşalului Antonescu de-a se trece, după modelul existent

pentru primul război mondial, la elaborarea unui istoric al campaniei

declanşate la 22 iunie 1941. Sub acest aspect, preparativele s-au

desfăşurat rapid şi, într-o privinţă, eficient. Avem în vedere faptul că,

deja în luna octombrie 1942, la solicitarea expresă a Mareşalului, s-a

trecut la întocmirea Istoricului campaniei din Est. S-a prevăzut ca

„prima redactare” să se termine la 31 decembrie acelaşi an, urmând ca

textul definitiv să fie predat în ianuarie 1943. După numai un an de

p. 30 Lohanul nr. 22, iunie 2012


zile, în ianuarie 1944, s-a raportat că „redactarea definitivă” se

încheiase, rezultând volumul România şi expansiunea rusească.

Armata Română în războiul contra bolşevismului. În raport cu

obiectivele istoriografice asumate, colaboratorii Cabinetului Militar şi

ai Serviciului Istoric al MStM-ului au organizat, bineînţeles, materialul

arhivistic disponibil şi, concomitent, au pregătit conferinţe şi diverse

broşuri, ca forme ale unei valorificări … anticipate a operei finisate.

Pe parcurs, Mareşalul Antonescu a avut meritul de-a repune pe tapet –

atenţionat fiind de membrii Cabinetului Militar, în speţă de maiorul

Eugen Niculescu – problema Istoricului campaniei din 1916-1919. Pe

bună dreptate, era inacceptabil ca Istoricul campaniei în plină

desfăşurare (în Est) să devanseze în vreun fel proiectul aflat pe rol.

Concluzia nu putea fi decât una singură: Intensificarea eforturilor

pentru definitivarea volumelor restante (IV-VI) ale Istoricului

consacrate Marelui Război din 1916-1919. De unde au rezultat

iniţiativele şi deciziile reflectate şi, deopotrivă, concretizate în

documentele, mai precis:

1) Conformându-se ordinului Mareşalului Antonescu, maiorul adjutant

Eugen Niculescu, după ce s-a interesat la Serviciul Istoric al MStM, a

prezentat Conducătorului Statului două referate ale fostului şef al

Biroului Operaţii al Marelui Cartier General de odinioară (nimeni altul

decât lt. col. Ion Antonescu!) relativ la declinarea răspunderii Armatei

a II-a Române (a generalului Alexandru Averescu) de-a angaja bătălia

cu inamicul în iulie-august 1917. La 20 februarie 1942, direct pe text,

Antonescu a apreciat că „nu sunt acestea actele pe care le cer”, ele

urmând „să se găsească în arhivele mele [ale Mareşalului] sau la

[Serviciul] Istoric”.

2) Drept urmare, acelaşi Eugen Niculescu a înaintat Mareşalului

Antonescu o altă Notă ce trimitea la următoarele documente: a)

Raportul nr. 1 807 din 1 august 1917 al Armatei a II-a; b) Ordinul

confidenţial nr. 2 854 din 6 august 1917 al Marelui Cartier General,

semnat de generalul Constantin Prezan, dar întocmit de lt. col. I.

Antonescu. Mareşalul, prin rezoluţia sa, a admis că „este ceva dar nu

totul”.

3) În urma cercetărilor efectuate, la 26 februarie 1942 a rezultat Nota

maiorului adjutant Eugen Niculescu care – tot la ordinul Mareşalului –

stabilea obiectivele concrete în definitivarea Istoricului campaniei din

1916-1919 şi departajarea volumelor restante (IV-V-VI), cu

recomandarea de-a se lua măsuri „în cel mai scurt timp” pentru a se

depăşi stadiul şi ritmul existent de „încetineală atât de mare”.

4) În sfârşit, la 27 februarie 1942, Eugen Niculescu a transmis direct

Serviciului Istoric al MStM adresa Cabinetului Militar prin care

prindeau viaţă dispoziţiile Mareşalului relativ la Istoricul campaniei

din 1916-1919.

Este însă iluzoriu să admitem că, în felul acesta, problema se încheiase

cu adevărat. În baza dispoziţiilor Mareşalului Antonescu, lt. col. R.

Dumitrescu, de la Serviciul Istoric al MStM, a întocmit în perioada

următoare un amplu şi temeinic Dosar cuprinzând ordine de zi şi

referate ale Marelui Cartier General către Armata a II-a (mai –

noiembrie 1917, un document complet, care aşteaptă încă a fi cercetat

şi valorificat de istoricii militari.

În ceea ce-l priveşte pe Mareşalul Antonescu, acesta se impusese –

după cum am relevat dintru început – drept un istoric şi comentator

avizat al campaniei din 1916-1919, rezervându-i un spaţiu şi o

semnificaţie adecvată în menţionata micro-sinteză din 1919 Românii.

Origina, trecutul, sacrificiile şi drepturile lor, elaborată după

consultarea (poate şi la îndemnul) neîntrecutului N. Iorga. După cum se

Istorie

ştie, ediţia a II-a, pregătită de Mareşal pentru condiţiile specifice din

1941, a amânat-o, din motive necunoscute. Va relua proiectul peste trei

ani, dar, pe coperta acelei ediţii, Mareşalul a consemnat la 20 mai

1944: „Este actuală dar NU este politic a o republica (subl. lui I. A.)”.

Fapt cu totul semnificativ, N. Iorga şi I. Antonescu s-au mai „întâlnit”

într-un rând în privinţa unei probleme fundamentale a României Mari:

prăbuşirea construcţiei din 1918 şi necesitatea absolută a refacerii ei

grabnice. Antonescu a ales calea războiului, purtat alături de

Germania după 22 iunie 1941 şi care, până la capăt, la 23 august 1944,

a avut un caracter drept. Istoricul, asasinat în noiembrie 1940, nu avea

cum să se pronunţe asupra deciziei lui Antonescu. Avem însă

convingerea că N. Iorga, ţinând seama de scopul acţiunii în Est, nu

avea să respingă drumul urmat, mai ales că, de îndată după notele

ultimative ale lui V. M. Molotov din 26-27 iunie 1940, el a observat –

într-un adagiu – singurul introdus atunci – al microsintezei Adevărul

asupra trecutului şi prezentului Basarabiei, publicată pe atunci în

româneşte (după versiunea franceză din 1922) – că partea de ţară

ocupată de URSS reprezenta „„un teritoriu de istorie naţională şi de

drept naţional” şi care, netăgăduit, urma a fi reluat la „cel dintâi

prilej favorabil”[2]. În concluzie, am putea discuta despre un proiect

eşuat? Nicidecum, mai ales că, după 1989, Românii … lui Ion

Antonescu s-au bucurat de nenumărate ediţii şi de o binemeritată

preţuire din partea specialiştilor. Însă, mai presus de orice, rămân

paginile de istorie privind destinele celor două personalităţi de

anvergură – trecute în condiţii din cele mai tragice în rândul

„oamenilor cari au fost” – Nicolae Iorga şi Ion Antonescu.

p. 31 Lohanul nr. 22, iunie 2012

***

În esenţă, oameni de stat şi militari de elită, scriitori şi diplomaţi,

istorici şi geopoliticieni, ziarişti de imens prestigiu şi autoritate,

dintre care-i reţin în prima ordine pe M. Eminescu şi N. Iorga, pe

M. Kogălniceanu, I. I. C. Brătianu şi N. Titulescu, pe S. Mehedinţi,

Pamfil Şeicaru, Emil Cioran sau pe Mareşalul Antonescu, s-au

exprimat adeseori şi în mod categoric în sensul că, pentru ultimele

trei veacuri ale istoriei naţionale, a funcţionat cu putere de lege

acest blestem neiertător în privinţa poziţiei noastre geopolitice:

Românii şi România s-au aflat

„prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”!

Această situaţie geopolitică a stat – cine mai pune la îndoială faptul? –

la temeiul atâtor dezastre din trecutul nostru, mai cum seamă în 1812,

1940, 1944 … Astfel, conchidem, că sesiunea noastră, nefiind una

aniversară, este consacrată analizei dezastrelor menţionate în

consecinţă, şi nu numai, asupra originilor, desfăşurării şi urmărilor lor,

pe termen scurt ori de durată. Revin în atenţie şi aspectele fondării

României Mari, menţinerea, consolidarea şi, apoi, prăbuşirea ei în

1940 şi 1944, după cum şi perspectivele actuale ori de mâine, dacă

acestea, realmente, mai pot/ori merită a mai fi luate în consideraţie? Să

reţinem că, indiferent de soluţiile avansate, trebuie a se avea în

vedere revenirea „acasă” a provinciilor noastre istorice!

Nu spun o noutate că, în toate aceste probleme, strălucitul nostru

polihistor N. Iorga s-a întâlnit – de fel întâmplător! – cu Ion Antonescu

… Între altele, cel dintâi, în lucrarea Adevărul asupra trecutului şi

prezentului Basarabiei, retipărită în urma notelor ultimative ale lui V.

M. Molotov din 26-27 iunie 1940, a observat după cum am constatat –

într-un adagiu de obicei ignorat – că partea României ocupată de

U.R.S.S. reprezenta „un teritoriu de istorie naţională şi de drept

naţional”, care, netăgăduit, urma a fi … „reluat la cel dintâi prilej

favorabil”!


Acel prilej favorabil avea să intervină graţie actului de voinţă şi

acţiunii al lui Ion Antonescu ce a coincis clipei astrale a istoriei

naţionale – 22 iunie 1941! Data de 22 iunie 1941 rămâne negreşit în

istoria românilor legată de numele Mareşalului Ion Antonescu.

Multe din documentele sale, de regulă neglijate chiar de istorici, s-au

aflat la temeiul acţiunilor sale pe Frontul de Est. Dintre acestea, fără a

intra în detalii, menţionăm: Ordinul de zi adresat la 1 ianuarie 1944

luptătorilor de pe front; ordinul din 6 februarie 1943, deci de îndată

după eşecul de la Stalingrad, transmis tot unităţilor operative din Est, în

sensul de a lupta „cu toată hotărârea, acolo unde ne găsim, spre a feri

ţara de cotropire [...] Dacă vrem să reconstruim o Românie Mare

trebuie să o merităm prin lupte şi prin sacrificii”; declaraţia

confidenţială făcută ziaristului italian Lamberti Sorrentino pentru „Il

Tempo” la 26 ianuarie 1943 (şi apărută abia după războiul mondial din

1939-1945) în sensul că: „… Mă gândesc la ziua de mâine a României

şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care

este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem

îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba […] Eu lupt

întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu

sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să

ajungă acolo numai traversând sau înghiţind România […] Eu nu fac

un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi

sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece

prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi

ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a

Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi [pe care],

trebuie să recunoaştem, îi continuă genial. Este ursul rus

dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează

în numele unei ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi

colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu

voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi

izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru

România: zăgăzuirea ruşilor…”[3]

Dar sunt atâtea probleme asupra cărora ar trebui să insistăm. Tocmai de

aceea, se înţelege, în context, valoarea testamentară a ultimei declaraţii

a Mareşalului, din după-amiaza de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus

spre locul de execuţie de la Jilava. Atunci, Antonescu, despărţindu-se

de mama sa, a asigurat-o fără ezitare: „Dacă mor – este pentru

Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reîncep, aş face la fel …”

Ce încheiere se impune, ne întrebăm, chiar şi în cadrul unei

prestigioase reuniuni ştiinţifice, alta decât aceasta:

Note:

BASARABIA ŞI BUCOVINA – A NU SE UITA!

Istorie

[1] Conferinţa Internaţională a istoricilor pe tema raptului Basarabiei prin Pacea

de la Bucureşti din 16(28) mai 1812 de la Chişinău – Iaşi, 14-16 mai 2012.

[2] Vezi N. Iorga, Adevărul asupra trecutului şi prezentului Basarabiei,

Bucureşti, Tipografia „Universul”, 1940, p. 78. De altfel, în anii care au

precedat la 1912 centenarul răpirii teritoriului dintre Prut şi Nistru de către

Rusia ţaristă N. Iorga, extrem de activ, s-a pronunţat identic de pe poziţiile

iridentei române asupra Basarabiei, care – mai devreme ori mai târziu – trebuia

să revină Patriei-Mamă, cum s-a şi petrecut în 1918! Reţinem câteva dintre

formulările celebrului istoric: „Ruşii vor serba ca o zi de bucurie centenariul

anexării [Basarabiei]. Noi va trebui să o comemorăm ca o zi de durere şi ca o zi

de trezire a speranţelor pe care le dă totdeauna dreptul veşnic, care nu poate fi

învins, nici cucerit (subl. ns.)” (1909); „Suntem noi oare prea slabi pentru a lua

asupra noastră sarcina de a ne restitui în drepturile noastre (subl. ns.)?”

(1912); „Ne-am simţit un popor, un singur popor. Şi furia urgiei din urmă ne

mână pe toţi iute către limanul dreptului îndeplinit, al dreptăţii săvârşite … Nu

vom cruţa nici o silinţă ca să ajungem acolo …(subl. ns.)” (apud N. Iorga,

Pagini despre Basarabia de astăzi, în Basarabia Română. Antologie, ediţie

Florin Rotaru, Bucureşti, Editura Semne, 1996, pp. 44, 52-53).

[3] Apud Gh. Buzatu, ed., Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Bucureşti,

Editura Mica Valahie, 2002, p. 378-379.

Nicolae Labiş a fost iniţiatorul Mişcării de

Rezistenţă anticomunistă în România

Stela Covaci - Bucureşti

De aici avea să i se tragă moartea. În noaptea de 9

spre 10 decembrie 1956, a fost lovit de un tramvai –

conform versiunii oficiale. În realitate a fost un atentat, pus

la cale de Securitate şi executat la ordin. Poetul a

supravieţuit până pe 21 decembrie, la Spitalul de Urgenţă

Floreasca…

P

erfid şi cinic construită şi dusă la îndeplinire din ordine

nescrise, această crimă nu permite nici acum, la peste 50 de

ani, o cercetare completă. Documentele au fost distruse sau

microfilmate, au fost puse pe durată nelimitată în seifurile care ascund

secrete murdare “de interes naţional”. Să ucizi un viitor foarte mare

poet al ţării, înzestrat cu daruri celeste, adăpându-se cu lăcomie din

sevele pure ale acestui pământ, brusc dumerit asupra jugului,

minciunii şi ororii, precis de neînduplecat, nu e un lucru simplu:

urmele, oricât le-ai îngropa, ies mereu şi mereu la suprafaţă şi, ca în

basmele ezoterice, sângele tânăr cere izbăvirea.

Mă număr printre puţinii martori care se mai află în viaţă, colegă de

grupă, prietenă şi părtaşă la aceleaşi frământări ale poetului în ultimul

lui an de existenţă – tumultuosul şi sângerosul 1956, când doar pentru

o clipă am trăit iluzia libertăţii. Această fericire m-a transformat în

martor incomod şi “nociv”. În realitate, nu aveam nici pe departe

carisma şi puterea lui de luptător. Am fost aleasă însă ca exemplu,

arestată şi condamnată, pentru că am organizat şedinţe “conspirative”,

“contrarevoluţionare”, la care a participat şi poetul Nicolae Labiş.

Aceeaşi soartă a avut-o şi colegul şi prietenul nostru comun Aurel

Covaci, care-l adăpostea pe poetul fără locuinţă şi bani Nicolae Labiş.

Campania de înfricoşare prin şantaj, schingiuire, condamnări fără drept

de apel, lipsiri de drepturi civile a fost atât de aberantă, încât ne-a

amuţit, pe unii pentru vecie. Aurel Covaci, devenit în 1962 soţul meu,

mi-a propus să nu vorbim, să îngropăm în adâncul nostru această

cutremurătoare taină.

“Pasărea cu clonţ de rubin”

Familia poetului a ştiut adevărul de la început. Răpus pe patul de la

Spitalul de Urgenţă, el le-a mărturisit tatălui său şi câtorva prieteni

apropiaţi că a fost împins între vagoanele tramvaiului şi că-l cunoştea

pe executant. Singura mărturisire, din zorii zilei de 10 decembrie,

dictată lui Aurel Covaci, care fusese chemat la dorinţa lui Nicolae

Labiş de o voce anonimă, cu un uşor accent rusesc (vocea Mariei

Polevoi – dansatoare, n. 1919 în Basarabia), transmite concluzia cum

nu se poate mai clară că necruţătoarea “Pasăre cu clonţ de rubin” a

doctrinei comuniste s-a răzbunat pentru nesupunerea lui şi l-a strivit.

Cu ironie amară trage speranţa că urmaşii pajurei vor găsi prin ţărână

urmele poetului Nicolae Labiş, care “va rămâne o amintire frumoasă”.

p. 32 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Ultimele trei cuvinte, acel vaer atât de lucid şi disperat, au rămas în

manuscrisul original, tăiate de Aurel Covaci la cererea celui care urma

să plece demn, împins în abisul morţii de cei pe care i-a crezut că au

suflet şi idealuri.

Mă voi rezuma în textul de faţă doar la ceea ce cunosc despre cum s-au

petrecut hărţuirea, lupta şi soluţia finală dintre poetul Nicolae Labiş şi

organele Securităţii statului în toată ierarhia lor în cele trei luni ale

toamnei anului 1956.

Răzvrătitul înconjurat de informatori inocenţi

De cum a venit, atras de mirajul Capitalei în anul 1952, tânărul Labiş,

romantic revoluţionar, cum se spunea pe atunci, încercând să scrie în

pas cu cerinţele epocii, a înţeles că îndrumarea falsă şi restricţiile care i

se impuneau nu pot fi admise. Inteligenţa scotocitoare, talentul

debordant au declanşat ura şi invidia colegilor de la Şcoala de

Literatură (Nicolae Stoian, Gh. Tomozei şi alţii), dar, mai ales, din

partea responsabililor cu “tinerele talente”: M. Beniuc, Marcel

Breslaşu, Gogu Rădulescu, Mihai Gafiţa ş.a.

Pentru că Labiş nu s-a supus, a refuzat oblăduirea cuiva, consider că,

de atunci a început să i se constituie dosarul de urmărire. Directorul

Şcolii de Literatură îl credea pe Labiş “un rătăcit” cu idei “dăunătoare”

şi a creat în jurul lui o reţea informativă dintre colegi, obligaţi, de

spaimă, din laşitate sau din dorinţa de parvenire, să scrie şi să depună

regulat note informative despre lecturile interzise, ideile răzvrătite şi tot

ce părea suspect la acest ciudat coleg cu aspect de copil năstruşnic şi

generos. Concret, se perindă sancţiunile, tentativele de exmatriculare

din şcoală sau UTM, consemnarea la domiciliu, percheziţiile în camera

de la cămin, urmate de confiscarea cărţilor interzise. A continuat

interzicerea textelor şi a prezenţei lui la Festivalul Mondial al

Tineretului – Bucureşti 1953. În marea lor ură şi prostie, colegii şi

“victima” l-au pârât pentru “tentativă de viol” asupra naivei Doina

Ciurea. Doar Mihail Sadoveanu, care-l simpatiza, l-a mai putut salva

de sancţiuni.

Alături de colegii de la Şcoala de Literatură

Istorie

Cabala activiştilor şi lista neagră a lui Gogu Rădulescu

Ne apropiem de anul 1956, când poetul Nicolae Labiş se hotărâse să

termine cu “coproducţiile” şi să pornească pe drumul propriu, fără

îndrumători şi închistări în lozinci triumfaliste. Într-un interviu dat la

Radio în 1956 lui Titel Constantinescu, el numeşte perioada Şcolii de

Literatură “Treapta limpezirii”. Citez:

“În această etapă m-am format prin luptă. Dogmatismul, birocraţia,

iată nişte scorpii care circulau cu violenţă pe atunci în domeniul

fraged al tinerei noastre literaturi… dar nu m-am închinat cum, vai, au

făcut-o unii colegi nimerniciei…”.

Labiş primeşte riposte dure: La Plenara secţiei de poezie de la 29 mai

1956, în referatul lui M. Petroveanu (soţul Veronicăi Porumbacu) îi

caracterizează poeziile ca dominate de “apăsare şi tristeţe lipsită de

obiect”, iar Mihu Dragomir îl acuză de “asimilarea excesivă a unor

poeţi dintre cele două războaie (Ion Barbu şi Tudor Arghezi)”, ca apoi,

la primul Congres al Scriitorilor din iunie 1956, să-l învinuiască

de “snobism, evazionism, influenţe ale ideologiei burgheze, infiltraţii

liberaliste, slabă pregătire ideologică, lipsă de contact cu realitatea,

precum şi confuzii cu privire la raportul dintre libertate şi îndrumare”.

Atmosfera de suspiciune, intrigile din tagmă, piedicile puse sub diverse

pretexte la publicarea volumului aşteptat şi a unor poezii trimise la

reviste, lipsa de bani îl izolează, dar cel mai mult îl înspăimântă

chemările la ordin cu ameninţări din partea Securităţii. Ştia că este

trecut pe “lista neagră” întocmită de Gogu Rădulescu (prezent în

tribună până în ultima zi a lui Ceauşescu), care primise de pe atunci

sarcina ca, sub pretextul unor discuţii sincere” cu tinerii scriitori, să

afle şi să informeze Securitatea ce idei duşmănoase îi frământă în taină.

“Labiş a fost ales pentru a exemplifica urmările posibile ale

nesupunerii”, declară cu toată răspunderea ziaristul şi apropiatul

prieten până la moarte, Portik Imre, în memoriile sale postume, apărute

abia în anul 2005, după părerea mea, cea mai autentică, dezinteresată şi

bine informată consemnare dintre cele apărute până acum.

Cu Gheorghe Tomozei

Presentimentul morţii

Pe parcursul anului 1956, cred că prin vară, se mută de la adresa de pe

Str. Odobescu, unde locuiau în comun fraţii Raicu, D. Carabăţ, Gh.

Mărgărit (sporadic mai dormea şi pe la Ion Băeşu sau Lucian Pintilie).

Ceruse o cameră de la Uniunea Scriitorilor, dar nu primeşte. Colegul

său, mai în vârstă cu trei ani, Aurel Covaci, generos şi ocrotitor, îi

oferă să împartă, ca între fraţi, camera cu chirie de la ICRAL de pe

Strada Miletin nr. 14. Dormeau într-un pat, îşi împărţeau bruma de

mâncare, ţigările şi paharul de vin, dar mai ales nedumeririle, spaimele

şi hotărârile.

Din acel septembrie 1956, eu, Stela Pogorilovschi, studentă la Secţia

de Literatură şi Critică Literară, anul III Filologie, am devenit prietenă

apropiată, confidentă, împărtăşindu-le durerile şi bucuriile zi de zi. Am

povestit în două cărţi apărute – “Timpul asasinilor”, Editura Libra,

1997, şi în “Persecuţia”, Editura Vremea, 2006 - parte din

documentele memoriei mele care se referă la acel anotimp zguduit de

istorie, a cărui amprentă a rămas ca un sigiliu sacru impregnat în fiinţa

mea fagilă, maturizând-o. Le voi relua curând în altă parte, întregindule

mai ales pe cele despre poetul supravegheat şi voi povesti cum,

împotriva raţiunii lui salvatoare, destinul, adică propria lui structură

spirituală, înfruntând “maşina infernală”, îl împingea spre pieire. De

altfel, în majoritatea poeziilor de atunci, presentimentele, ca în

tragediile antice, domină şi ne copleşesc. Aurel Covaci le cunoştea cel

mai bine, i-a citit primul epitafurile despre care, cu nesăbuinţă,

regretatul Laurenţiu Ulici mi-a spus: “Poetul şi-a regizat singur

moartea”.

“E un ştreang în adâncul genunii

Ce mă spânzură invers spre cer”

Voi încerca acum să desluşesc semnificaţia “nopţilor de coşmar”, adică

a trăirilor din poeziile scrise sau dictate lui Aurel Covaci, câte s-au mai

păstrat, din cele două nopţi esenţiale:Noaptea Sfântului Andrei – 30

noiembrie 1956 şi 2 decembire 1956 – Ultima zi de naştere, la

împlinirea a 21 de ani. Cele din Ultima Noapte au fost descoperite de

mine acum un an în Muzeul de la Suceava, “Fondul Nicolae Labiş”, la

care nu am avut acces până recent, după cum, timp de peste 50 de ani,

nu am fost invitată niciodată să onorez vreo festivitate dedicată

poetului…

Din noaptea Sfântului Andrei s-au păstrat doar trei poezii ale

coşmarului care acum devenise datină.

Labiş se aşezase turceşte peste pătura patului hârbuit, dar ospitalier,

umbra lui din profil apare clătinându-se pe peretele văruit (“Umbra

mea îşi clatină/ Limpede var/ Vine ca o datină/ Noaptea de coşmar”).

Aurel Covaci se aşază, în poziţia lui Buda, în faţa poetului şi îşi

desenează unul altuia staturile din profil. Pentru a se încuraja, au scris

cu litere mari, în cărbune deasupra: “Omule, nu te supăra, că trece şi

asta”.

Ca în transă, preluând coşmarul celuilalt, Aurel Covaci compune

primul sonet al coşmarului, iscălit apoi de Nicolae Labiş:

p. 33 Lohanul nr. 22, iunie 2012


SONETUL COŞMARULUI

Pricepem noi această odihnă chinuită

Când ne cuprinde vraja trăirii efemere,

Când ni se aprinde totuşi tăcuta dinamită

Încătuşată-n suflet, în creier şi-n artere?

Când somnul, moarte-n uda uitărilor ne cere

Învie în ţărână cu secetă cumplită

Aceste clare vise, viclene temnicere,

Când chiar şi suferinţa e-n lume urgisită.

Prietene: ne bate-n gol, ca toba, pieptul,

Să strige ca nebunul: acela-i înţeleptul…

Când nici măcar la chinuri noi nu mai avem dreptul.

Ne zgârie atâtea satane reci peceţii

Deci: care-i vieţuirea şi care sunt pereţii?

Deci: sufletele noastre ne sfâşie pereţii?

(Deşi a compus-o amicul eu intim Covaci, o iscălesc cu brio. N. Labiş)

Foaia aceea a fost arestată şi ea de Securitate (corp delict nr. 30), dar

mai apoi a fost recuperată. S-a mai păstrat, brăcuit, începutul celui deal

doilea sonet al coşmarului cu scrisul lui Covaci:

Eram, în vis, cadavru, în raclă şi în groapă…

Simţeam în nară izul putreziciunii mele,

Dar auzeam tăcerea cum sapă, cum tot sapă,

În moartea mea să scoată comori de gând şi stele…

O viziune a propriei morţi, dar şi a acelor tainice recuperări spirituale

de după. Labiş i-a transmis imaginea în transă poetică.

A treia poezie, fără titlu, scrisă şi compusă de Nicolae Labiş, pe care

Covaci o aprobă doar prin iscălitură, este o mărturie totală despre

suferinţă. Aici apare imaginea surprinzătoare a poetului sugrumat cu

propria-i faşă de prunc, atârnat cu capul spre adâncul genunii şi cu

picioarele invers, spre cer:

Mă doare tot: visul, cuvântul, somnul, viaţa şi vântul.

Mă doare cel pe care îl iubesc.

Bogat şi sărac.

Mă doare haina, mă doare cămaşa,

Mă doare scutecul, mă doare faşa,

Faşa aceasta a fost prima funie

Ce m-a sugrumat, dar acum

E un ştreang în adâncul genunii

Ce mă spânzură invers spre cer.

“Pasărea cu clonţ de rubin” – manuscris

“Iată, acesta este omul care a văzut Adevărul”

Semnificaţia acestei obsedante imagini am dezlegat-o abia după

descoperirea celui de-al doilea set de poezii dictate, iscălite şi datate de

Nicolae Labiş din cea de-a doua noapte de coşmar, la 2 decembrie

1956. Le-am recunoscut imediat după caracteristica foilor rupte dintr-o

mapă de birou, dar, mai ales, că multe sunt stenografiate total sau

parţial. Caligrafia este a lui Aurel Covaci, stenografia de asemenea…

M-am gândit, emţionată, că hieroglifele pot acoperi taine ascunse,

ultimele gânduri intime ale poetului, peste care au trecut 50 de ani şi

atâtea priviri scotocitoare, plus competenţa şi vigilenţa “poetului prinţ”

Gheorghe Tomozei, care, stăpân pe toată arhiva, nu a avut interesul să

se ocupe de ele. Mi s-a permis xeroxarea. Pe parcursul anului 2008, leam

descifrat cu ajutorul a două doamne stenografe supercalificate.

Istorie

Apar acum, pentru prima oară în formă tipărită. Doar câteva, scrise de

mână, au fost rupte din context şi prezentate fără semnificaţii în alte

părţi.

Le veţi citi şi veţi înţelege disperarea poetului, care, “îngrozit de

temnicer”, “înainte de gol”, “înainte de focul suav, zâmbitor de pistol”,

se adresează “omului de pe marginea patului”, care i-a însoţit

“nefericirea nopţii de coşmar”. Spânzurat cu capul în jos de un iadeş,

lasă această ultimă chemare “nu scrisă, ci dictată”, ţipând în van

“ajutor”! Ultimele lui concluzii, concentrate în 13 versuri, i le-a

încredinţat lui Covaci, poate cu rugămintea de a nu le face publice

niciodată. E vorba despre poezia “Credo”, o viziune a omenirii laşe şi a

puterii lui Satan pe pământul patriei, dată de Dumnezeu altar Poetului.

Despre simbolistica Spânzuratului din cărţile de Tarot, explicată

succint de doi mari scriitori ocultişti, sunt necesare explicaţii:

Eliphas Levi (secolul al XIX-lea): “Spânzuratul este un simbol al lui

Prometeu, cu picioarele în cer şi capul atingând pământul, adeptul

liber şi mânat de sacrificiu care dezvăluie oamenilor secretul zeilor şi

care pentru asta este ameninţat cu moartea”.

Teologul Leonid Uspenski, în cartea cu poeme în proză, zice despre

Spânzurat: “Iată, acesta este omul care a văzut Adevărul. O nouă

suferinţă, mai mare decât poate provoca vreodată orice durere

omenească…”.

Nicolae Labiş spune totul despre el şi despre epoca celui rău. Prin

ultimele lui mesaje mi se confirmă ceea ce aflasem: Nicolae Labiş,

structural, avea toate datele unui viitor mare iniţiat. Primele taine le-a

aflat de la profesorul său de limba română, V. Gh. Popa (condamnat la

16 ani de închisoare politică), discipol şi apropiat al lui Vasile

Lovinescu. Profesorul de la liceul din Fălticeni este cel care i-a deschis

ochii spre frumuseţea, profunzimea şi tâlcul folclorului străbun.

Nicolae Labiş are chiar o culegere proprie de poezii populare de toate

genurile, printre care basmul Lostriţa, care aminteşte prin similitudini

mitologice de mitul lui Oedip.

Scenarii şi dovezi

Despre aşa-zisul accident de tramvai din noaptea de 9 spre 10

decembrie 1956, căruia i-a supravieţuit până la data de 21 decembrie,

s-a tot scris timp de mai bine de jumătate de secol. Cu greu se poate

dovedi care este adevărul, mai ales că au rămas extrem de puţine şi

verosimile documente. Serviciul kafkian al Securităţii, departamentul

de dezintoxicare, prin sumedenie de agenţi, chiar şi din rândul

scriitorilor, au împrăştiat drept adevăruri versiuni aberante despre cum

s-a petrecut crima şi cine poate fi autorul ei. Serviciul despre care am

vorbit primea sute de note informative şi întocmea apoi dosare pe baza

minciunilor clocite tot acolo.

Astfel, voi da ca exemplu doar câteva variante:

1. Labiş era atât de beat, încât s-a vârât singur sub tramvai;

2. Labiş a băut cu Covaci, iar în staţie acesta l-a împins sub tramvai,

furându-i şi ceasul de la mână. Această faptă ar avea două explicaţii:

a) Covaci este bănuit că “scopul lui a fost de a-l atrage pe poetul

Nicolae Labiş pe linie contrarevoluţionară, iar, dacă nu i-a reuşit, a

trecut la omorârea lui” – extras din documentul CNSAS nr. 62 de la

14 martie 1958, strict secret. Documentul este perfid întocmit, pe baza

investigaţiilor lui Gh. Achişei şi afirmaţiei Margaretei Labiş, studentă

la Filologie;

b) Covaci l-a omorât din gelozie, iubeau amândoi aceeaşi fată; pare

hilar dacă nu s-ar fi comandat şi un roman difuzat pe piaţă, scris de

Gabriel Gafiţa. Protagoniştii sunt doi buni prieteni scriitori, dintre care

unul, lipsit de talent, invidios şi gelos, îl ucide pe celălalt. Prost scrisă,

cusută cu aţă albă, această versiune nu a prins şi nu a convins pe

nimeni, dar a fost un foarte bun pretext să-l ciomăgească pe Aurel

Covaci noapte de noapte în perioada când supravieţuia cu Petre

Pandrea în aceeaşi celulă (mie mi-a relatat un martor din arest).

După ce ne-au învăţat minte şi ne-au eliberat din închisoare

condiţionat, cu angajamentul de a nu relata nimic niciodată, fiind

pasibili de o nouă pedeapsă, am păstrat, ca pe icoana unui martir,

imaginea poetului Nicolae Labiş, hăituit de păzitorii ideologiei în care

p. 34 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Istorie

crezuse candid, ca într-un basm, înfricoşat şi singur, ameninţat cu

moartea şi cu interdicţia. Imaginea acelei ultime nopţi de decembrie,

reci şi ceţoase, despre care Vladmir Maiacovski, victimă a altei

revoluţii, a scris: “În astfel de nopţi/ În astfel de zile/ Umblă pe străzi

cu umbre tiptile/ Poeţii şi tâhlarii”.

I-am recitat întreaga viaţă poeziile postume. Aurel Covaci îi imita şi

tonul dulce moldovenesc, cu inflexiuni surprinzător de dure, ca dalta

unui sculptor cioplitor al cuvintelor limbii româneşti.

“Pot flămânzi zile întregi, dar nu pot să nu scriu”

În momentul de faţă, rămasă în viaţă, sunt singura care a trăit şi a văzut

cu ochii proprii grozăvia unei odioase crime ce a retezat prea timpuriu

o altă floare de crin întrupându-se într-o zi cât alţii în zece. Doar pentru

cei de bună-credinţă scriu atât cât ştiu şi, ca pe un desfăşurător, punctez

filmul ultimelor zile.

6 decembrie, de Sfântul Nicolae: Se întâlneşte cu prietenul său Portik

Imre, venit la Bucureşti în delegaţie. I se plânge de lipsa de bani, de

lipsa de foc în camera lui Aurel Covaci şi de răceala oamenilor care îi

erau odată apropiaţi. Îi citeşte o poezie dedicată sieşi: “Sunt douăzeci

de ani şi încă unul…”. Mărturiseşte că foloseşte cuvintele limbajului

comun ca simboluri:“Pentru mine, cuvintele partid, marxism, stegar

ş.a. au altă semnificaţie decât cea obişnuită…”.

Îl preocupa faptul că a cântat în public în repetate rânduri Imnul regal

şi a recitat poezii interzise. Vorbeşte cu Portik despre evenimentele din

Ungaria din 1956 şi consecinţele de la Facultatea de Filologie, arestări,

excluderi. Se hotărăşte: “Trebuie să dispar pentru un timp din faţa

ochilor lor. Vreau să dispar din Bucureşti, fără urmă”. Hotărăşte să

plece înainte de Sărbători.

Mai spune: “Pot flămânzi zile întregi, dar nu pot să nu scriu”. Portik a

plecat.

7 şi 8 decembrie: Se întoarce foarte târziu la locuinţa de pe Miletin 14.

Pe data de 8 eu mă întâlnesc cu el şi-mi cere cu împrumut suma de 5

lei, echivalentul a două pachete de ţigări Carpaţi.

9 decembrie: Spre seară apare acasă devreme, avertizat de Aurel

Covaci că nu-i va mai oferi găzduire dacă întârzie nopţile. E foarte

flămând, dar gazda nu are absolut nimic de mâncare. Prânzul îl lua la

cantina studenţească de pe Matei Voievod. Labiş cere permisiunea să

comande o friptură pe datorie doamnei Candrea, responsabila

restaurantului Casei Scriitorilor. Dumitru C. Micu îşi aminteşte că l-a

văzut acolo şi că a plecat singur. Mioara Cremene, în amplul interviu

cu doamna Mariana Sipoş (Editura Universal Dalsi-2000), îşi aduce

aminte că în acea seară i-a şoptit doar atât: “Hei, Mioriţo, habar n-ai!

Nici nu-ţi închipui ce mi se pregăteşte…”.

Labiş şi Margareta, sora lui

“Hei, Mioriţo, habar n-ai! Nici nu-ţi închipui ce mi se pregăteşte”

În drumul spre casă, cu exact cei 5 lei împrumutaţi de la mine cumpără

o sticluţă de un sfert din cea mai ieftină ţuică populară. Nevoia de

comunicare şi alte aleanuri îl deturnează spre localul Capşa, încă

elegant, păstrând ceva din parfumul boemei de odinioară. Labiş nu era

beat, o afirmă şi alţii, o declară şi el la Urgenţă. Gustă puţin din ţuică,

nu avea bani nici măcar de o cafea. Între timp, la o masă mai încolo, se

aşază trei bărbaţi şi o femeie.

În anchetele trucate ale lui Tomozei sunt prezentaţi drept necunoscuţi.

Pe cel puţin doi, Labiş îi cunoştea. Pe unul, încă din 1953, când a avut

cu el o altercaţie dură la festivitatea înmânării premiului de stat

poetului Alexandru Andriţoiu. Acesta i-a spus lui Labiş, cu ură, că în

viaţa sa nu va “pupa” premiul de stat. Labiş se hotărăşte să-l bată, dar

Aurel Covaci l-a sfătuit să se ferească de el, căci are meseria de

“suflător”. Îl chema Iosif Schwartszman, zis Grişa, de meserie pianist

acompaniator, alogen basarabean.

Femeia, însoţitoarea lui Grişa, pe nume Maria Polevoi, era o fostă

dansatoare la Teatrul “Tănase”. În 1956, dansa în ansamblul artistic al

MAI. Sora lui Labiş mi-a spus că Nicolae Labiş părea s-o fi cunocut şi

pe ea, dinainte. Polevoi Maria, născută la Ismail – URSS, la 3 martie

1919, cu domiciliul stabil în Bucureşti, Str. Traian nr. 31. Evident,

biografiile lui Grişa şi a lui Mary Polevoi sunt în multe privinţe

asemănătoare. Convingerea mea este că şi ei au avut rolurile lor, dar

documentele esenţiale lipsesc. Eu îi consider agenţi, bazându-mă pe

declaraţiile lor confuze şi contradictorii aflate în filele Dosarului penal

nr. I84960/1956, arhivat la foarte scurtă vreme după moartea poetului.

Tramvaiul 13

Grişa Schwartszman, în acea noapte la Capşa, l-a invitat la masa lor.

Poetul, disperat, s-a lăsat ademenit de femeie şi le-a oferit şi lor din

bruma lui de ţuică. Mai mult, Labiş nu a băut. I-a invitat la restaurantul

Victoria, în subsolul pasajului cu acelaşi nume. Labiş a vrut să-şi

amaneteze ceasul “Pobeda”, ca să-i ofere ceva lui Mary, dar nu a

reuşit. Apoi, femeia îi propune să se furişeze pe căi diferite şi să se

întâlnească în staţia de tramvai Colţea, invitându-l peste noapte la ea.

În staţia prost luminată, apare şi filatorul Grişa. Mary îl recunoaşte şi

asistă de la o mică distanţă cum poetul ezită, aşteptând-o, să ia

tramvaiul 13, care iese din refugiul din faţa spitalului, face bucla şi

opreşte uşor în faţa Muzeuluiui Şuţu. Patru persoane aşteaptă să urce,

Labiş e al treilea, dar tot mai şovăie. Când porneşte tramvaiul, cel de-al

patrulea îl împinge pe Nicolae Labiş pe grătarul dintre cele două

vagoane. Grişa strigă că cel căzut e beat, în timp ce Mary,

nemaiîndurând grozăvia, spune că îl cunoştea pe poetul Nicolae Labiş

şi roagă să fie dus la spital.

Considerând că victima este în stare de ebrietate, doi bărbaţi (probabil

martorii din staţie) îl târăsc pe propriile picioare, forţând fisura

p. 35 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Istorie

coloanei şi împreună cu femeia îl duc la camera de gardă. Lăsat pe jos,

nu este nici internat, nici consultat, ci trimis cu un taxi şi cu femeia mai

departe, până ajung la Urgenţa de pe Str. Arh. Mincu. Încă erau la

Colţea când poetul, conştient, dă numărul de telefon al lui Aurel

Covaci, şi Mary îl anunţă în jurul orei 3 dimineaţa că unul “Labeş” a

suferit un accident de tramvai.

În memoriile postume ale lui Portik Imre se limpezesc multe aspecte

ale aşa-zisului accident. Îngrijorat că nu a apărut încă la Covasna,

Portik revine la Bucureşti, îl găseşte la Spitalul de Urgenţă. Portarul îi

şopteşte: “Se spune că era beat, dar a fost aruncat sub tramvai”. Îl

găseşte complet lucid şi vorbind coerent. L-a întrebat dacă a primit

telegrama trimisă în ajun din spital (10 decembrie) printr-o fată, Stela.

Eu i-o dusesem la poştă, într-adevăr, dar telegrama nu a ajuns. Aşa

cum am aflat din dosarul meu de urmărire informativă, încă din 1956,

printr-un ordin secret, corespondenţa îmi era triată şi parţial oprită. În

telegramă, poetul se scuza că nu poate fi punctual la întâlnire, fără alte

explicaţii.

Maria Polevoi: “Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele

lui“

Am să extrag câteva fragmente esenţiale, pentru stabilirea adevărului,

din memoriile lui Portik Imre. El reconstituie cu scrupulozitate vorbele

lui Labiş din ziua revederii lor, cât şi cele relatate de Maria Polevoi,

apărută la Spital pe la ora 3 p.m. şi acceptând să stea de vorbă cu Portik

circa două ore, invitată la masă, la Restaurantul Kiseleff. Informaţiile

pe care le-am adunat o viaţă întreagă, insinuările din anchetele speciale

ale Securităţii mă determină să le acord toată încrederea.

Labiş către Portik: “Nu, n-am fost beat. E adevărat că am băut dupăamiază

şi în seara aceea, dar nici măcar ameţit n-am fost…”; “Nu am

căzut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva… Nu aveam

intenţia să iau tramvaiul din mers, fiindcă trebuia să văd mai întâi în

ce tramvai şi în ce vagon urcă ea”.

Maria Polevoi îl zăreşte ajuns în staţie, dar se răzgândeşte şi se retrage

în umbră. “Aveam multe motive ca nimeni să nu mă vadă cu el. Când a

sosit primul tamvai nr. 13, l-am urmărit cu privirea, având de gând să

nu urc dacă se urcă el. Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele

lui, continuându-şi drumul, în timp ce poetul dispăruse”…

Despre autorul faptei: “… Sta puţin la o parte, cu mâinile în buzunar,

vorbea murdar despre Labiş”.

Mariei Polevoi i-a fost frică toată viaţa să pronunţe numele celui care a

executat atentatul. Poate că, până la un moment dat, i-a fost complice.

Cert este că sensibilitatea ei de femeie (cine ştie prin câte vicisitudini

trecută) angajată în MAI, fie chiar şi într-un ansamblu, a determinat-o,

la data de 10 decembrie, să se prezinte la Uniunea Scriitorilor şi să stea

de vorbă cu Mihai Gafiţa (fost ofiţer de securitate) şi să-i povestească

despre cele văzute cu adevărat. În felul acesta, sunt informaţi în secret

cei care aveau sarcina de partid să-l supravegheze pe poetul Nicolae

Labiş: Marcel Breslaşu, Mihai Beniuc, Ema Beniuc, Emil Galan. În

cursul nopţii de 10 spre 11 decembrie, Mary a primit mai multe

telefoane de ameninţare cu moartea. Ulterior, ea a dat de înţeles că i-ar

fi recunoscut vocea lui Grişa Schwartszman.

Până în 1978, fiinţa aceasta a trăit sub teroarea deţinerii secretului

crimei. S-a sinucis atunci când cineva şi-a amintit de ea şi a încercat să

o determine să spună adevărul.

Satana şi-a făcut datoria

Cât despre Grişa, încă se mai poate realiza o investigaţie competentă

asupra celor două procese-verbale de ascultare, consemnate de

sergentul major Gheorghe Aurelian de la DMC, la ora 2:40, în noaptea

de 10 decembrie. În urma celor două declaraţii confuze şi mincinoase

ale lui, manipulate în continuare de Securitate, se dispune trimiterea

dosarului la Procuratura Raionului Tudor Vladimirescu. Concluzia a

fost că, pentru producerea accidentului, vinovat ar fi manipulantul

tramvaiului, consemnându-se următoarele: “Întrucât accidentul nu s-a

datorat nici cel puţin faptului încercării sale de a se urca în vagon,

urmează a se constata că (nu) sunt întrunite elementele constitutive ale

acestui delict şi a pronunţa ca atare încetarea procesului”.

Mihai Beniuc a avut sarcină grea. El a trebuit să-i alunge pe tinerii, pe

scriitorii sau pe studenţii înghesuiţi pe coridoarele Urgenţei. Nu pierdea

nici un prilej să-i mustre şi să-l dea de exemplu pe Labiş. Îi avertiza la

ce ducea faptul să nu asculţi de îndrumarea partidului. Acelaşi lucru l-a

declarat şi Nicolae Ceauşescu prin anii ‟70, adresându-se unei delegaţii

de tineri scriitori, sfătuindu-i să nu comită fapte nesăbuite dacă vor să

nu împărtăşească soarta poetului Labiş.

A murit când furios, când sperând, părându-i rău şi iubind cu ardoare

viaţa şi oamenii, implorând în ultimele ceasuri să i se aducă ozon de pe

culmile unde se adapă căprioara.

L-am revăzut pe catafalc în holul Casei Scriitorilor, îmbrăcat în

costumul pe care şi-l cumpărase cu o lună înainte din banii

pe “Primele iubiri”, scufundat în spuma voalului de mireasă mortuar.

Mâna lui fină mi s-a părut că o reţine pe a mea. M-am înspăimântat,

căci i se schimbase chipul.

Avea faţa Spânzuratului din Tarot şi în craniu, din care i se extirpase

creierul, i-au băgat în loc câlţi. Satana, clonţul Păsării cu clonţ de rubin,

şi-a făcut datoria.

Avem dreptul să ştim şi noi ce a ştiut Securitatea

Mai ştiu că agentului Schwartszman Isac-Grişa, la scurtă vreme după

înmormântarea lui Nicolae Labiş, i s-au aprobat actele de plecare

definitivă din ţară.

Timp de aproape zece zile, Spitalul de Urgenţă, în care poetul trăgea să

moară, s-a transformat într-un obiectiv strategic, apărat straşnic sub

supravegherea strictă a Securităţii române.

Au instalat filtre discrete, au făcut fotografii, au dat rapoarte – cred că

există o sumedenie de documente de acest gen în dosarele care au

rămas deschise. Şi totuşi, “numele lui Nicolae Labiş este necunoscut în

arhiva Securităţii”…

Athosul românesc din Basarabia

Prof. dr. Vicu Merlan - Huşi

Pe valea Răutului din Basarabia, în sectorul inferior,

între satele Tribujăni şi Butuceni, în abruptul malului

calcaros secţionat de râu, se găsesc mai multe mănăstiri

rupestre, ce datează din vremea geţilor.

O

sârdia, ascetismul şi dorinţa de înnobilare a sufletului iau

determinat pe călugării geţi să se retragă în acest

perimetru stâncos pentru a atinge desăvârşirea

spirituală.

Peisajul de canion, vegetaţia ce are ca predominanţă tufişuri

scunde de scumpii, peliniţa, iarba grasă ce se aseamănă cu nişte

cactuşi suculenţi, rocile dure albicioase etc, amintesc de peisajul

semiarid al Dobrogei, semănând ca o enclavă vegetativă de tip

mediteraneean tocmai în latura central nordică a Podişului

Moldovenesc, ce are ca o caracteristică de bază clima temperatcontinentală.

p. 36 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Istorie

Chiliile rupestre din stâncile teraselor înalte ale râului Răut

Izolarea chiliilor rupestre, săpate în malul abrupt greu accesibil,

unele chiar în peretele drept stâncos, este pusă pe dorinţa de

izolare şi reculegere a celor care s-au direcţionat pe un astfel de

făgaş.

Dispuse pe cel puţin trei aliniamente, mănăstirile rupestre

poartă amprenta unor modificări oarecum la limita

confortabilului. Astfel întâlnim chilii izolate, precum nişte

cuiburi de vultur, la care se ajunge doar prin căţărare

periculoasă, sprijinându-te de un lanţ şi câteva piroane bătute în

stâncă, şi chilii compartimentate, cu o singură intrare dinspre

râu.

folosirea unei uşi din dulapi din lemn pentru perioada friguroasă

şi chiar pentru a stopa curentul generat de micile fisuri din

stâncă. De obicei aceste chilii izolate aveau două postamente,

ceea ce explică că în interior se aflau doi călugări (un novice şi

un monah experimentat).

Complexul de chilii rupestre

Despre această castă sacerdoţială din partea de est a Daciei

avem informaţii încă de la Herodot, care o descrie ca fiind pe

malurile abrupte ale Tyrasului (Nistrului) şi a afluenţilor

acestuia din dreapta, respectiv pe malurile râului Răut.

Promontoriul în care meandrează strâns Răutul a fost locuit de o

comunitate getică ce a ridicat o fortăreaţă prevăzută cu val şi

şanţ de apărare. În apropierea bisericii noi, pe latura de nord se

află locul în care era amplasat sanctuarul getic al aşezării, iar la

câţiva metri în subsol se găsesc câteva chilii ale călugărilor geţi,

care comunicau probabil printr-un labirint secret cu locuinţa

sacră de la partea superioară.

Urcuşul greu al ....desăvârşirii spre chilia izolată în peretele stâncii

Chiliile izolate au doar o intrare, ce se aseamănă cu o fereastră

Biserica Pârcălabului Bosie

Chiliile comune erau dispuse tot pe un plan greu accesibil, însă

pătrată. În interior se găsesc două postamente de tip prichici puteau avea două intrări sau chiar una însă mai largă şi cu

folosite ca paturi, probabil acoperite cu fân sau paie şi blănuri câteva ferestre. În interior, exista un culoar larg pe centru de

de animale. La intrare se observă şi o şănţuire ce demonstrează unde erau dispuse concentric micile încăperi de formă pătrată

p. 37 Lohanul nr. 22, iunie 2012


sau dreptunghiulară, ce depăşeau 2 m 2 , fiind întâlnite peste 12

astfel de adăposturi monahale.

Băile ritualice se făceau în apa Răutului, probabil dimineaţa.

Chiliile erau dispuse atât pe stânga cât şi pe dreapta râului Răut,

însă direcţia de orientare a intrării era spre est sau nord.

Arheologii basarabeni au descoperit, în interiorul unor astfel de

chilii, urne funerare cu cenuşă, ceea ce demonstrează o credinţă

de nestrămutat în divinitate, întratât încât considerau trupul doar

un vehicul pentru suflet (pentru ca atunci când sufletul părăsea

trupul, acesta nemaifiind folositor, era ars). Practica incineraţiei

era veche, fiind o dovadă incontestabilă a credinţei acelor

populaţii în nemurirea sufletului, în viaţa de apoi.

În lunga existenţă a acestor mănăstiri rupestre, în interiorul lor

s-au rugat neîncetat mii de asceţi ce s-au osârdit la

perfecţionarea şi desăvârşirea sufletului şi egregorului omenesc.

În perioada prigoanei atee comuniste sovietice s-au interzis cu

desăvârşire orice fel de slujbe, însă au existat se pare fiinţe

umane, care măcar periodic, reveneau în aceste locuri rugându-

se pe ascuns.

Mănăstirea din stâncă

Nu întâmplător din toate colţurile Rusiei veneau şi vin

necontenit pelerini creştini, ştiindu-se că cei care se roagă cu

putere se pot vindeca instantaneu de boli incurabile sau li se

îndeplinesc doleanţele sincere ce pornesc din inimă. Deasupra

mănăstirii rupestre, unde se oficiază slujbe religioase în regim

de mănăstire, există o cruce mare din piatră ce are în mijloc o

rozetă cu un motiv geometric esoteric, care dacă este atinsă,

timp în care se formulează mental o dorinţă arzătoare, clară şi

binefăcătoare, face ca aceasta să fie îndeplinită la un anumit

interval de timp, în funcţie de intensitatea credinţei avute. Apoi

se înconjoară de trei ori cruce, în sens invers acelor de ceas.

Istorie

Crucea făcătoare de minuni de deasupra mănăstirilor rupestre

Complexul monahal străvechi al mănăstirilor rupestre de la

Orheiul Vechi are analogii la Ţâpova, Saharna în Basarabia dar

şi la Nucu (Buzău), cu unele din Dobrogea, s.a. din România.

„Cuiburile de vultur” ale râvnitorilor la desăvârşire

Spiritualitatea românească perenă s-a manifestat pe întinsul

spaţiu dacic, fiind un teren propice pentru creştinismul timpuriu,

care a fost adoptat cu uşurinţă de populaţia autohtonă

românească, tocmai datorită elementelor religioase autentice, ce

au păstrat vie credinţa într-o divinitate celestă înălţătoare

profund benefică pentru fiinţa umană.

p. 38 Lohanul nr. 22, iunie 2012


RĂSFOIND ÎN ARHIVE

ATUNCI CA ŞI ACUM…

Jurnalist Ion N. Oprea - Iaşi

Ne crucim când citim sau vedem diferenţele de salarii

dintre truditorii României de astăzi.

ocumentele vremurilor, consultate, ne spun că şi în

trecut, chiar la începutul îndepărtării de epoca

capitalismului acaparator şi a intrării noastre în era

socialismului fără biruinţe care se credeau a fi strălucitoare,

cam tot la fel era.

Citesc documentul nr. 17032 din 29 martie 1945 care

recunoştea numirea prea-cucernicului preot Ioan Marina în

postul de vicar al Sfintei Mitropolii a Moldovei pe data de 30

martie 1945, când în Monitorul oficial al României nr. 74-bis se

publica decizia respectivă, fiind retribuit cu 16.200 lei lunar.

Alăturat citesc, în „Compania Specială de Pază” , organizată

de M.A. I. se prevedea o indemnizaţie de 40.000 lei lunar de

persoană necăsătorită şi de 50.000 lei lunar pentru persoane

căsătorite, fără copii, 60.000 lei pe lună pentru persoane

căsătorite, cu copii, care prestau serviciu.

Subofiţerii primeau o indemnizaţie de 20.000 lei lunar, ofiţerii

până la gradul de căpitan 30.000 lei , iar căpitanilor 50.000 lei

lunar (Monitorul oficial nr. 110 din 18 mai 1945).

În Monitorul oficial nr. 142 din 27 iunie 1945 se informa că la

Prefectura Poliţiei Capitalei se angajau informatori cu diurne

lunare de 40.000 lei, dar erau angajaţi şi cu diurne lunare de

55.000 lei (Monitorul oficial nr. 152 din 9 iulie 1945). La 19

iulie 1945 în Monitorul oficial nr. 161 se anunţau angajări de

dactilografe cu diurnă fixă lunară de 39.000 lei, telefonistă cu

32.000 lei, om de serviciu cu 32.000 lei şi o spălătoreasă tot cu

32.000 lei lunar.

La 3 august 1945, Prea-cucernicia Sa preot Ioan Marina era

confirmat pe data sfinţirii întru arhierie, în postul de arhiereu

vicar, trecut de la Sfânta Mitropolie a Olteniei la Sfânta

Mitropolie a Moldovei şi Sucevei, retribuit cu un salariu bugetar

de 27.000 lei lunar (Monitorul oficial nr. 176 din 6 august

1945).

Se pot trage concluziile de fiecare cititor în parte.

Psihologie

D A

”ELEVII DIGITALI”: sau cum

INDOBITOCESC tineretul noile tehnologii si

internetul. ATENTIE, PARINTI… si nu numai!

Psiholog Keren Rosner

Evoluţia tehnologiei are efecte nefaste asupra noii

generaţii. Elevii sunt depăşiţi de operaţii aritmetice simple,

iar jumătate dintre adulţii tineri au abilităţi de calcul situate

la nivelul unui copil de 11 ani.

ccesul permanent la tehnologia mobilă şi la internet

influenţează modul de funcţionare a creierului,

susţin cercetătorii americani şi britanici. Efectele,

din păcate adesea negative, sunt cel mai vizibile în cazul

elevilor şi studenţilor aflaţi astăzi pe băncile şcolii care, născuţi

în era digitală, sunt în mare parte dependenţi de gadgeturi

şi mediul online.

Mai exact, obişnuiţi să gândească internetul şi calculatorul

pentru ei, deprinşi să primească informaţia de-a gata,

„elevii digitali” au devenit incapabili să opereze calcule

simple sau să memoreze şi să analizeze date, arată studii

recente realizate de specialişti de la grupul de lobby în educaţie

RSA, din Marea Britanie, şi de profesorii de la Universitatea din

Carolina de Nord, SUA.

„Când are de rezolvat o operaţie de aritmetică elementară,

şcolarul de azi întinde instinctiv mâna după telefonul mobil

pentru a accesa aplicaţia «calculator», în loc să se gândească

la problemă“, se arată în raportul „Rezolvând problema

matematicii”, publicat de RSA şi înaintat guvernului britanic.

Matematica, eliminată din universităţi

Problema dependenţei de tehnologie şi modul în care ea

afectează sistemul de învăţământ a fost evidentă atunci când

mai multe universităţi din Marea Britanie au decis să elimine

cursurile de matematică din programă pentru că studenţii sau

dovedit depăşiţi de dificultatea materiei. Mai grav, a

avertizat RSA, este că nici profesorii n-au confirmat că ar fi

capabili să rezolve probleme complexe, iar soluţia la îndemână

a fost pur şi simplu renunţarea la disciplina respectivă, dar şi

la materiile care necesită cunoştinţe matematice, ca de pildă

economia, ştiinţele sociale sau psihologia.

Din nefericire, situaţia este la fel în majoritatea statelor

europene, relevă o cercetare efectuată în 11 state din UE,

citată de presa britanică. Astfel, potrivit studiului realizat pe

7.000 de subiecţi, aproape jumătate dintre adulţii tineri, de

până în 30 de ani, au abilităţi de calcul situate la nivelul

unui copil de 11 ani. De asemenea, 15,9% din europenii care

au terminat cel puţin şcoala primară întâmpină greutăţi majore

în descifrarea facturilor la utilităţi sau a etichetelor de pe

produsele alimentare.

p. 39 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Cu mâna „lipită” de mobil

Nici România nu a scăpat de consecinţele neplăcute ale

dependenţei de tehnologie. Mariana Rachieru (53 de ani),

profesoară de matematică la o şcoală generală din Bucureşti,

spune că cea mai dificilă sarcină a sa a devenit aceea de a-i

convinge pe elevii din clasele V-VIII să renunţe la telefonul

mobil în timpul orelor.

„Dacă ar putea, ar ieşi cu telefoanele şi la tablă. Când le dau

extemporal, butonează calculatorul pe sub bancă în loc să-şi

pună capetele la contribuţie. Le-am atras atenţia şi părinţilor,

şi nu o singură dată, să nu-i mai lase pe copii cu tot felul de

gadgeturi la şcoală, însă demersul meu s-a dovedit inutil”,

povesteşte Mariana Rachieru.

De partea cealaltă este Cosmin Rotaru, elev în clasa a VIII-a la

aceeaşi şcoală, care susţine că, dimpotrivă, tehnologia îl ajută să

fie un şcolar mai bun. „Cu telefonul la îndemână nu mai pierd

timpul cu socoteli simple, aşa că pot rezolva o problemă de

matematică mai repede. La limba română e la fel: în loc să

pierd câteva zile citind o carte, mai bine caut pe internet un

rezumat de două pagini şi, în câteva minute, ştiu despre ce e

vorba”, spune Cosmin.

Efort puţin, minte puţină

Specialiştii, însă, îl contrazic pe elevul de gimnaziu. „Ajutorul

tehnologiei scade obişnuinţa cu efortul intelectual, solicitările

cognitive fiind reduse. Elevul nu mai este deprins să

memoreze multe informaţii pentru pentru că ele sunt mereu la

îndemână. Astfel, este evitat studiul diverselor materiale,

pentru că subiectele sunt deja sintetizate pe internet. Efortul

asocierilor şi înţelegerea de ansamblu nu este solicitată de

individ pentru că este deja extrasă şi concluzionată, singurul

efort fiind acela de a căuta informaţia «gata preparată»”, este

de părere psihologul Keren Rosner, din Bucureşti.

Specialistul explică şi de ce este matematica atât de importantă

pentru dezvoltarea mintală a elevului. „Prin calcule

matematice copilul exersează nişte scheme de corelaţie care

sporesc capacitatea de memorare şi de aplicare a informaţiilor

memorate. Cu cât înaintează în vârstă, copiii încep să înveţe

prin testarea ipotezelor şi chiar limbajul este deprins prin acest

mod. Aşadar, şi limbajul copilului va avea de suferit în urma

acestei renunţări la analiză, calcul, forţarea memoriei,

exerciţiu intelectual. Nu mă refer doar la cuvinte, ci la

folosirea limbajului în crearea şi exprimarea gândurilor,

ideilor, emoţiilor“, punctează psihologul Keren Rosner.

Fără calculator în şcoli

Ministrul Educaţiei din Marea Britanie, Nick Gibb, vrea să

le interzică elevilor din clasele primare folosirea

calculatorului la şcoală. Decizia vine în urma rezultatelor

unui sondaj realizat la nivel internaţional care a arătat că

Psihologie

britanicii sunt mult în urma altor naţiuni la capitolul

abilităţi de calcul.

Să învăţăm cu RICAR

Cea mai eficientă tehnică de memorare a unui material scris s-a

dovedit a fi metoda RICAR (Răsfoieşte, Întreabă, Citeşte

textul, Aminteşte-ţi ideile principale, Recapitulează în

gând), susţine psihologul Keren Rosner. „Dacă elevul nu

practică această tehnică, el riscă să uite repede informaţiile

acumulate la un moment dat. În plus, dacă nu există un fond

de cunoştinţe condiţionate de o organizare riguroasă, vor

apărea eşecuri de reactualizare a memoriei, situaţii în care

soluţiile la problemele de zi cu zi vor fi din ce în ce mai greu de

găsit“, precizează specialistul.

Generaţie ultramodernă, sistem învechit

Elevii născuţi în era digitală întâmpină dificultăţi de adaptare în

sistemul actual de învăţământ, susţine americanul Marc

Prensky, consultant pe probleme de educaţie şi autor al cărţii

„Digital Natives, Digital Immigrants”.„Până să împlinească

18 ani, copiii din ziua de azi petrec, în medie, peste 10.000 de

ore jucându-se pe calculator, trimit şi primesc peste 200.000

de e-mailuri şi mesaje instant, vorbesc la telefon aproape

10.000 de ore şi se uită la televizor mai mult de 20.000 de ore,

în special pe MTV. În acelaşi timp, în cel mai fericit caz,

petrec aproximativ 5.000 de ore citind”, scrie Marc Prensky,

care încearcă să demonstreze că mintea unui „elev digital”

funcţionează diferit faţă de cea a părinţilor săi, din cauza

expunerii excesive la tehnologie.

Deşi creierul copiilor de astăzi funcţionează diferit – capacitate

de analiză şi putere de memorare pe termen lung scăzute, dar un

potenţial crescut de interpretare şi corelare a imaginilor în

mişcare – sistemul de învăţământ a rămas la fel cum a fost creat

pentru părinţii şi bunicii acestor elevi.

Jocul digital, noul „prof de mate”

Americanul Marc Prensky este de părere că problema este a

sistemului, şi nu a şcolarilor. „«Copiii digitali» se descurcă

mult mai bine cu informaţia în format electronic, decât cu cea

pe suport de hârtie. Ei sunt la fel de inteligenţi şi de talentaţi ca

părinţii lor, numai că mintea lor funcţionează altfel. Pentru a

nu-i pierde definitiv pe aceşti copii, sistemul educaţional ar

trebui să se adapteze lor şi invers. Există metode de învăţare

prin intermediul jocurilor digitale, care au fost deja probate cu

succes. Dependenţa de gadgeturi ar trebui folosită în avantajul

acestor elevi“, afirmă scriitorul.

În acest moment, şcolile ignoră cu desăvârşire tehnologia, iar

consecinţele se văd în abilităţile din ce în ce mai scăzute ale

elevilor de a acumula informaţie prin metode clasice de studiu.

Când au fost întrebaţi de Marc Prensky, în cadrul unui sondaj

premergător redactării cărţii, elevii americani s-au declarat la

unison dispuşi să accepte în sala de clasă noi tehnologii de

p. 40 Lohanul nr. 22, iunie 2012


studiu. „Singurul impediment este că mai trebuie să fie de

acord şi şcolile”, punctează Prensky.

200 de mii de e-mailuri şi mesaje instant trimit şi primesc, în

medie, copiii din ziua de azi până să împlinească 18 ani.

Apare pericolul de mediocritate prelungită

Atunci când tehnologia înlocuieşte gândirea un timp

îndelungat, consecinţele negative ale acestui fapt vor afecta

individul în mod definitiv, explică specialiştii.

„Saltul peste etapele fireşti ale cunoaşterii, definite de lectură

şi învăţare, va conduce la diminuarea motivaţiei individului, la

lipsa de curiozitate şi la o disponibilitate redusă de implicare

în viaţa socială. Se va aplatiza dorinţa de autodepăşire şi

competitivitatea elevului, care se va mulţumi cu informaţii

standard, «prefabricate» de alţii şi postate pe internet. Ambiţia

de a afla şi de a se evidenţia prin unicitatea interpretărilor va

avea de suferit. Mediocritatea va absorbi tot mai mulţi elevi şi

va genera tot mai mulţi adulţi blazaţi”, spune psihologul Keren

Rosner.

Antrenamentul memoriei

Psihologie

Specialistul adaugă faptul că „lipsa de solicitare a memoriei, a

cogniţiei, a voinţei, a perseverenţei şi a încrederii în

cunoştinţele proprii şi în capacitatea de deducţie va împiedica

o dezvoltare psihică armonioasă”.

„Cu cât materialul supus memorării este mai organizat, cu atât

mai uşor va fi de accesat şi de reactualizat. Dacă elevul nu-şi

însuşeşte cunoştinţele într-un mod corect, atunci nici nu va

beneficia de avantajul acelor cunoştinte. Exersarea

reactualizării informaţiilor este o modalitate de îmbunătăţire a

memoriei care va dispărea dacă elevul nu se antrenează

constant în procesul de învăţare. Practica mintală implică

repetarea imaginară a deprinderii perceptual-motorii în

absenţa mişcării”, conchide Keren Rosner.

“Saltul peste etapele fireşti ale cunoaşterii, definite de lectură

şi învăţare, va conduce la diminuarea motivaţiei individului, la

lipsa de curiozitate şi la o disponibilitate redusă de implicare în

viaţa socială.”

Introspecţia şi detaşarea

– etape prioritare în evoluţia spirituală a

omului contemporan

Prof. dr. Vicu Merlan – Huşi

Trăim momente şi etape cu o evoluţie sinuoasă ce ne

modelează activ conştiinţa, stările emoţionale,

comportamentul şi chiar sănătatea fizică şi mentală.

F

rica de moarte, pleiada de temeri care o însoţesc, au

nenumărate faţete ce se proiectează asupra tuturor

activităţilor omeneşti. La aceasta se adaugă teama pentru

sănătatea noastră, pentru poziţia socială, pentru bunuri, pentru

pierderea soţiei sau a soţului, petru copiii noştri.

Nesiguranţa, teama pentru evenimentele viitoare, pentru tot ce

ar putea să apară în mod neaşteptat în viaţă, toate acestea ne

determină să facem tocmai ceea ce ar trebui evitat şi să uităm

ceea ce ar trebui să facem în mod normal. Arsenalul de temeri

ne paralizează şi astfel ajungem să vedem doar o mică parte a

realităţii.

Frica este inerentă naturii umane obişnuite şi astfel ea poate

deveni atunci o pedică serioasă în evoluţia sufletească, căpătând

un rol dublu:frica de a acţiona şi frica de a nu acţiona.

Orice dorinţă, indiferent de natura ei lumească, trezeşte focul

pasiunilor înlănţuitoare ce deschid poarta către rezonanţe

inferioare, către lumile infernale. Stările de îndoială pot fi

înlăturate prin introspecţie şi detaşare, iar pentru suprimarea

fricii este nevoie de perseverenţă şi constanţă.

Cele mai mari frici ale noastre ne dezrădăcinează de la realitatea

obişnuită, apărând în mod prostesc în minte, senzaţia de

neputinţă, pesimism, izolare, nesiguranţă generală. În astfel de

momente generate de proiecţia mentală puternică asupra unei

surse negative pe care o alimentăm necontenit, mintea se află

ancorată, clipă de clipă, asupra stării de boală, asupra unor

clişee frustrante de gelozie sau posesivitate, asupra unor

momente de parcă ne-au smuls din realitatea înconjurătoare

armonioasă. Pentru a ne debranşa de la o astfel de trăire

inferioară, este necesară o desprindere din realitatea artificială

creată mental cu sugestii negative, astfel încât mintea să se

cupleze necontenit la alte realităţi stenice şi armonioase.

Practica perseverentă de înlocuire a clişeelor negative trebuie

realizată până la depăşirea dificultăţilor şi a tendinţelor

dezechilibrante.

Experienţa a demonstrat, că cu cât mai ardentă este dorinţa de

schimbare în bine a trăirilor şi stărilor emoţionale, cu atât vin

mental valuri neîncetate, uneori cu intensităţi variabile, astfel

încât atunci când se crează impresia că mentalul este stăpânit,

p. 41 Lohanul nr. 22, iunie 2012


apar noi tentaţii şi stări puternic negative care te scot de pe

făgaşul urmărit.

Un pas foarte important în îndepărtarea acestor „valuri

emoţionale” negative este stoparea hrănirii lor energetice.

Aceste gânduri au acces şi ne trezesc emoţional negativ în

momentul în care odată apărute ele sunt hrănite în mod isidios,

branşându-ne constant şi intens la stările iniţiale ce ne-au adus

la stările de gelozie, posesiviate sau boală.

Cu cât gândul, cuvântul sau sentimentul au fost susţinute mai

arzător, cu atât au devenit mai operative. Frica te ţine încordat

(gelozie, posesivitate), însă dragostea ne descătuşează, ne

detaşează blând de evenimente si fapte care ne-ar fi chinuit

teribil. Această lume nu este dirijată de alegeri la întâmplare sau

de soartă, totul este o necesitate stringentă pentru un anumit

momen dat. Astfel unele elemente ale procesului vieţii s-au

adunat într-un anumit fel, la un moment dat, cu anumite

rezultate înlănţuitoare. Trebuie astfel să rămânem imperturbabili

în faţa celor mai rele experienţe ale vieţii.

Apare de asemenea şi neacceptarea situaţiei curente prin

regretul constant, alimentat perpetuu, că am fi putut evita

momentul ce a dus laapariţia unei situaţii de fapt, ce a declanşat

boala, accidentul sau gelozia.

O altă etapă importantă de depăşire a acestor stări este

responsabilitatea şi discernământul propriilor trăiri, oricât ar fi

ele de neplăcute.

Combinarea celor două metode eficiente (asumarea

responsabilităţii asupra faptelor şi nealimentarea energetică

mentală a valurilor de emoţii negative ce vin constant asupra

noastră, mai ales la început, fiind alimentate şi de rememorarea

unor locuri, obiecte, animale etc.), printr-o angrenare puternică

a voinţei, duc la desăvârşirea sufletească şi la eliminarea

impurităţilor sufleteşti conflictuale.

O a treia metodă, la fel deimportantă, chiar cu impact major

asupra fiinţei umane în suferinţă, este ajutorul de suflet al unui

ghid spiritual (preot, călugăr etc.), care ne oferă suportul,

„logistica”, etapele şi chiar energia necesară declanşării în fiinţa

noastră a unui astfel de declic ce ne soate scoate de pe făgaşul

înlănţuitor.

Toate cele descrise sunt uşor puse în practică când se realizeză

invocarea în fiinţăa unei stări intense de iubire şi compasiune,

fapt care aduce cu sine liniştea sufletească lăuntrică atât de

necesară pentru un astfel de moment.

Încrederea totală şi iubirea intensă faţă de Dumnezeu,

regenerează fiinţa.

Psihologie

Stările de centrare interioară ne ajut să eliminăm tensiunile şi

contradicţiile lăuntrice.

Din perspectiva religioasă trezirea forţei esenţiale a fiinţei

umane, reprezintă ştergerea unui anumit trecut împovărător şi

pătrunderea într-un prezent viu, într-un nou început, ce are

valenţa de a exorciza influienţele demonice şi de a sublima

energiile grosiere, elevând frecvenţa de vibraţie a mediului

ambiant, astfel încât toţi demonii ce pătrunseseră în universul

mental interior, ajung să-şi piardă răutatea şi mânia, eliberând

fiinţa de înlănţuitoarele stări paralizante.

Toate încercările prin care trecem în viaţă, le-am ales cu

chibzuinţă pentru a trăi experienţa, fiind asfel necesare în

evoluţia sufletului.

Un mod mai puţin dureros de a trece de aceste încercări este

prin a schimba felul în care le privim, să schimbăm experienţa

interioară. Aceasta înseamnă măiestria de a trăi. Durerea a

apărut ca urmare a unu mod greşit de a judeca lumea şi pe noi

înşine. Tradiţiile spirituale ne amintesc că cele mai mari

încercări ale fiinţei umane sunt spre marele său triumf.

Dezamăgirile personale profunde sunt răspunsuri pe care le-am

ales, iar înlăturarea lor se poate face într-o clipă, decizând

introspectiv aceasta pur şi simplu. Această lume nu este dirijată

de alegeri la întâmplare sau de sorţi, pentru că alegerile făcute

sunt perfecte pentru acel moment, având ca scop perfecţionarea

fiinţei umane chiar dacă experienţa în sine este dureroasă. Noi

suntem rădăcina cauzei pentru condiţiile care există ca suferinţă.

Emoţia este puterea care atrage. Orice gând pe care îl emitem

este creator, de aceea energia sa nu moare niciodată, el se

îndreaptă în Univers, întâlneşte alte gânduri, se atrag în funcţie

de rezonanţa fiecăruia şi formează un „bulgăre” de energie de

acelaşi fel. Sfărmarea acestui „bulgăre înlănţuitor” se face cu o

formă de energie opusă, eliberând energia primordială din care

a fost compus acesta (gândurile înlănţuitoare).

Relaţiile noastre cu cei din jur au provocările specifice. Nu

trebuiesc evitate ci înţelese prin introspecţie şi detaşare, fapt

care până la urmă ne permite să le vedem ca pe nişte daruri de

la Dumnezeu. În acest gen de situaţii, important este să iubeşti

fără durere, să renunţi fără durere, să plângi fără durere.

În fiecare experenţă se ascunde o comoară.

Aşadar, introspecţia atentă şi profundă asupra greşelilor cât şi

detaşarea de trecutul dureros, ne permit să ne debranşăm total

de înlănţuitoarele clişee evocatoare mental, şi să ne raportăm la

o anumită ambianţă elevată, spirituală, îndumnezeită.

p. 42 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Trăsături morale ale managerului

educativ

Prof. Tatiana Boţu - Huşi

Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor,

sentimentelor reflectate în principii, norme, reguli determinate

istoric şi social, care reglementează comportamentul şi raporturile

indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi societate, în funcţie

de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate, întemeiate pe

conştiinţă şi opinie publică.

M

oralitatea este manifestarea efectivă a moralei prin atitudini,

conştiinţă fiind susţinută de principii morale. Majoritatea

oamenilor se comportă mai mult sau mai puţin moral, ei

conformându-se modelelor de conduită ce sunt validate prin consens

social; nu de puţine ori însă, respectarea normelor este orientată de

interese personale. „Moralitatea desemnează condiţia necesară şi

suficientă a construirii personalităţii morale a omului real, care îşi

întemeiază acţiunea pe solide repere morale, pe un simţ moral rezultat

dintr-o îndelungată experienţă, singur şi rafinat, ce-i permit să se

exprime responsabil şi nuanţat în situaţii concrete, dar întotdeauna în

spiritul codului moral pe care în mod liber şi l-a impus.”

Managementul educaţional poate fi considerat ştiinţa şi arta de a

pregăti resursele umane, de a forma personalităţi competente,

independente şi adaptabile la schimbările care au loc în toate sferele

vieţii sociale, în ştiinţă şi cultură, în modul de viaţă al oamenilor. În

învăţământ, arta conducerii prevalează adesea faţă de ştiinţa

conducerii, personalitatea conducătorului şi exemplul lui personal

având un rol esenţial în realizarea obiectivelor sistemului sau

instituţiei.

Într-o societate de un dinamism fără precedent, directorul de unitate

şcolară se confruntă cu o multitudine de cerinţe ce impun o bună

instruire profesională, o pregătire managerială adecvată, construite pe o

personalitate cu înalte calităţi cetăţeneşti şi morale. În procesul de

organizare şi conducere a activităţii, managerul educativ este figura

centrală, figura reprezentativă a instituţiei, de calitatea muncii lui

depinzând, în mare parte, succesele organizaţiei pe care o conduce.

Standardele de competenţă care definesc o persoană ca fiind un bun

manager educativ au dublă determinare: nativă şi dobândită prin

instruire şi experimentare. Managerul unei echipe de succes este, la

rândul său, o persoană de succes care caută succesul şi îşi

fundamentează concepţia managerială pe combinarea unei serii de

calităţi, atitudini şi apitudini care îl vor conduce spre acel succes dorit

de el şi de organizaţie.

Principalii factori care determină comportamentul etic al organizaţiilor

sunt: reglementările guvernamentale, codurile de etică, caracteristicile

individuale regulamentele interne, presiunea socială şi rezultatele.

Regulamentul de ordine interioară precizează normele şi regulile de

funcţionare care trebuie respectate de către toţi angajaţii unităţii,

obligaţiile acestora şi drepturile, aspecte dezvoltate la nivel formal.

Normele stabilesc „cum trebuie să mă port”, neexistând alternative

admise la comportamentul prescris. La nivel informal se dezvoltă

coduri morale şi profesionale nescrise.

„Visul de aur” al multor manageri este ca organizaţiile pe care le

conduc să funcţioneze lin, fără asperităţi, iar între angajaţi să

domnească pacea şi armonia. La nivelul instituţiilor şcolare, managerii

sunt cei care „sfinţesc locul”, cum spune românul, motivând

personalul, stimulându-i pe copii şi pe elevi, dezvoltând şi

modernizând zestrea materială a şcolii, mobilizând familia şi

comunitatea locală pentru o participare eficace realizarea obiectivelor

instituţiei.

Pedagogie

Edificarea unui mediul organizaţional etic impune un „filtru axiologic”

în raport cu toate deciziile, practicile şi scopurile managerului şi ale

organizaţiei. ,,Imaginea managerului de succes este construită temeinic

pe o moralitate bazată pe responsabilitate şi toleranţă, pe căutarea

măsurii şi echilibrului dintre eficienţă şi loialitate, între rezultatele şi

interesele angajaţilor.” Intuiţia, bunul simţ, talentul organizatoric,

asociate cu pregătirea temeinică în practică, îi vor conferi managerului

acele calităţi care îi sunt necesare pentru a deveni performant.

Bibliografie

Crăciun, Dan, Etica în afaceri. O scurtă introducere, Editura ASE, Bucureşti,

2005;

Jinga, Ioan, Managementul Învăţământului, Editura Aldin, Bucureşti, 2001;

Joita, Elena, Management educaţional – Profesorul-manager: roluri şi

metodologie, Editura Polirom, Iaşi, 2007;

Maxim, Sorin-Tudor, Toleranţa: dreptul la diferenţă, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2004.

Universalitatea legilor cunoscute în fizică

Ing. Augustiano Iacob - Alba Iulia

Încă din cele mai vechi timpuri mintea omenească a

fost fascinată de misterul prezent în universul perceput de

simţuri. Mereu omenirea a căutat să înţeleagă acest mister

al forţelor nevăzute ce stau în spatele fenomenelor,

lucrurilor şi fiinţelor, şi datorită acestui fapt, de-a lungul

timpului diverşi oameni de ştiinţă au descoperit diferite legi,

binecunoscute astăzi în domeniul fizicii, chimiei, etc.

V

isul dintotdeauna al acestor oameni de ştiinţă a fost

să surprindă într-o ecuaţie formula secretă a

întregului univers. Astfel, pornind de la diverse legi

de manifestare s-a urmărit mereu generalizarea şi

universalizarea acestora, treptat savanţii dându-şi seama că

legile descoperite de-a lungul timpului sunt de fapt aplicaţii

particulare a unor legi mai universale. Puţini sunt însă aceia

care intuiesc faptul că aceste legi, odată descoperite, pot fi

aplicate şi în domeniile care nu constituie obiectul de studiu al

fizicii, de exemplu în studiul comportamentului uman, în

domeniul metafizicii, etc. Un caz similar este domeniul de

studiu al fractalilor, care au la bază o anumită funcţie, şi

indiferent de forma luată de o anumită reprezentare a acestor

fractali, funcţia de bază care stă la baza acestora este aceeaşi.

Similar, indiferent pe ce plan aplicăm unele din legile

binecunoscute ale fizicii, ele sunt valabile şi se aplică întocmai

ca şi în fizică studiată în universităţi, fizică nefiind altceva decât

p. 43 Lohanul nr. 22, iunie 2012


o aplicaţie particulară a unor legi mai universale care stau la

baza existenţei întregului univers.

Pentru a arăta într-un mod practic această stare de fapt

vom porni de la unele fenomene fizice şi vom translata apoi

într-un alt plan de manifestare şi vom arăta universalitatea

unora din legile binecunoscute din fizica. Astfel, se ştie că în

electricitate, puterea disipată de un rezistor este:

P = RxI 2 ,

unde:

P = puterea disipată;

R = rezistenţa rezistorului respectiv;

I = intensitatea curentului care circulă prin rezistorul

respectiv.

De asemenea, se ştie că valoarea căldurii degajată de

acest rezistor are următoarea formulă:

Q = Pxt,

unde:

Q = cantitatea de căldura degajată;

P = puterea disipată, conform cu formula de mai sus;

t = timpul cât trece curent electric prin rezistorul

respectiv.

În final, după combinarea celor două relaţii, vom avea

formula finală:

Q = RxI 2 xt

Nu insistăm asupra unităţilor de măsură a mărimilor

reprezentate mai sus deoarece vom studia fenomenele din punct

de vedere calitativ mai ales, însă putem trage unele concluzie şi

cantitativ, mai ales că intervine o dependentă patractica a

căldurii de curentul care trece prin rezistor. Vom reveni ulterior

asupra acestui aspect.

Până acum nu este nimic neobişnuit, aceste legi

binecunoscute le cunoaşte toată lumea şi sunt aplicate din plin

în ştiinţă şi tehnologie.

Pornind de la această lege vom urmări acum să o

înţelegem dintr-un alt punct de vedere. Şi anume vom aplica

această lege în domeniul metafizic.

Fizică

Vom observa cum această lege este valabilă şi într-un

alt plan şi vom trage unele concluzii derivate din aplicarea

acesteia. Să urmărim din nou această formulă:

Q = RxI 2 xt

însă de data aceasta mărimile au altă semnificaţie:

Q = cantitea de nemulţumire sau neplăcere;

R = rezistenta psihică a minţii la anumite fenomene,

idei sau evenimente;

I = fluxul de evenimente care vin către noi;

t = timpul de expunere.

Acum deja avem cu totul alte mărimi, care se afla de

fapt în planul subtil al fenomenelor psihice însă această lege

funcţionează în acelaşi mod ca şi în planul fizic. Pentru a

demonstra acest lucru vom presupune că ne aflăm acasă şi la un

moment dat apare un zgomot neplăcut nedorit, de exemplu

sirena salvării, alarma unei maşini, muzică la un volum exagerat

dată de altcineva, etc.

Astfel factorul care ne interesează este cantitatea de

neplăcere pe care o resimţim în cazul acestui stimul neplăcut.

Această stare este proporţională cu intensitatea stimulului

(nivelul zgomotului respectiv), cu timpul care suntem expuşi

acestui zgomot, şi atenţie, cu rezistenţa psihică la acest stimul.

În acest caz al exemplului nostru, cantitatea de neplăcere mai

poate fi tradusă şi prin gradul de enervare, care este cunoscută

ca fiind de natura focului sau căldurii. Aceşti doi factori, cursul

evenimentului propriu-zis şi timpul de expunere se presupune

că nu le putem controla în mod direct, deoarece nu depind de

noi. Putem doar să părăsim locul respectiv şi în acest caz

scăpăm de toată această neplăcere, însă presupunem pentru

studiu ca nu avem acest caz, deci evenimentele au un curs

normal. Singurul factor asupra căruia putem acţiona este această

rezistenţă psihică asupra acestor evenimente exterioare.

Astfel dacă rezistenţa este crescută, atunci se vede cum

cantitatea Q este mare, deci neplăcerea, sau enervarea are valori

p. 44 Lohanul nr. 22, iunie 2012


idicate. Dacă facem astfel încât să nu opunem rezistenţă

interioară la aceşti stimuli, deci dacă R tinde spre zero, atunci şi

neplăcerea pe care o vom resimţi va tinde spre zero.

Aici deja regăsim ceea ce vechile tradiţii spirituale ne

recomandă şi anume să ne cultivăm acea stare de abandon.

Acest lucru se traduce printr-o rezistentă sau împotrivire psihică

redusă în faţa evenimentelor vieţii. Acest lucru nu înseamnă o

stare de pasivitate şi inacţiune, ci se referă doar la procesele

psihice interioare. Suntem practic transparenţi pentru aceste

evenimente care vin către noi, nu ne legăm de ele în nici un fel.

mai sus:

Să vedem acum două cazuri extreme ale situaţiei de

- Cazul rezistenţei maxime, adică suntem izolatori

perfecţi, deci ne opunem total la toate evenimentele din

viaţa noastră. În acest caz, conform formulei de mai

sus vom avea o cantitate de neplăcere foarte mare,

practic suntem izolaţi de exterior. Aceasta se traduce

printr-un ego exacerbat, care ne izolează complet de

lumea exterioară. În acest caz gradul de suferinţă este

maxim, chiar dacă aparent nu este aşa. În asemenea

cazuri persoana respectivă cauta să scape de această

senzaţie neplăcută prin diverse trucuri exterioare, de

exemplu privitul la televizor, lucrul până la epuizare şi

în general orice activitate care înăbuşă această stare de

nefericire pe care în momentele de linişte persoana

respectivă o simte că răzbate din străfundurile fiinţei

sale.

- Cazul rezistenţei minime, adică suntem conductori

perfecţi, deci nu opunem nici o rezistenţă psihică

evenimentelor externe. În acest caz gradul de neplăcere

este minim, la limita chiar zero.

Această stare de fapt se traduce prin termenul de

supraconductibilitate, deci totul curge prin noi fără a întâmpina

nici o rezistenţă. În acest caz fiinţă respectivă are un grad minim

de neplăcere psihică, fiind mai mereu fericită. Aici putem face

observaţia că aceste energii care curg liber ne conferă printre

altele şi starea de sănătate perfectă, fiind cunoscut faptul din

Fizică

medicină chineză că multe boli şi dezechilibre psihosomatice se

datorează unor blocaje energetice.

În continuare, revenind la formula iniţială se observă

că gradul de neplăcere Q depinde de pătratul intensităţii curgerii

evenimentelor spre noi, deci o dublare a intensităţii de exemplu

a sunetului din exemplul de mai sus ne cauzează o grad de

insatisfacţie de 4 ori mai mare. Aceasta este un fapt menit să ne

determine să luăm măsuri mai radicale în aceste cazuri de

evenimente care vin spre noi, deci cu alte cuvinte ne impun o

mai acută necesitate de transformare în sensul micşorării

rezistenţei, altfel gradul de neplăcere sau suferinţa creşte şi mai

p. 45 Lohanul nr. 22, iunie 2012

mult.

O altă observaţie este aceea că pentru a creşte valoarea

rezistenţei noi depunem un efort adesea inconştient de

împotrivire printr-o încrâncenare prin care urmărim să scăpăm

de factorul perturbator. Acest efort ne cauzează de asemenea o

stare de oboseală, cu alte cuvinte, cu cât ne opunem mai tare

evenimentelor, cu atât vom fi mai obosiţi. Altfel spus, într-un

mod sintetic, cu cât ne opunem mai tare interior fluxului

evenimentelor din viaţa noastră, care în esenţă reprezintă voinţa

divină, sau viaţa care ne este dăruită de la Dumnezeu, cu atât

suferim mai tare şi suntem mai obosiţi. Invers, cu cât ne

abandonăm mai mult în faţa voinţei divine şi ne abandonăm

acesteia, cu atât această stare de oboseală cronică dispare şi

suntem mai liberi şi mai fericiţi. Este un fapt binecunoscut

faptul că fiinţă umană, cu cât avansează din punct de vedere

spiritual are o mai mică nevoie de odihnă şi somn, aceste

necesităţi având o necesitate secundară, nemaifiind aşa

dependenţi de ea. De aici şi termenul de “trezire” dat

fenomenului de asecensiune spirituală, fenomen care se petrece

odată cu accesarea unor nivele spirituale mai înalte.

Concluziile care se impun, realizând aceste corelaţii

între diferitele planuri de manifestare, sunt acelea ca întregul

univers este guvernat de legi universale, care se aplică în mod

specific fiecărui plan de manifestare şi prin studierea unei

aplicaţii particulare a acestor legi putem trage concluzii asupra

funcţionarii întregului, aşa cum în studiul fractalilor, dacă

studiem o aplicaţie particulară a acestora şi descoperim funcţia


care îl generează putem oricând să înţelegem orice altă zonă a

acestuia, reuşind astfel să accedem noi niveluri de cunoaştere,

care până atunci ne erau mereu ocultate. Putem de asemenea să

mergem mai departe şi să căutăm şi alte legi fizice, concrete, de

exemplu legea lui Ohm, etc la care să descoperim aspectul lor

universal şi aplicaţiilor în domeniul metafizic. Rezultatele vor fi

surprinzătoare pentru noi şi ne pot transforma întreaga viaţă,

oferindu-ne o altă viziune mult mai extinsă asupra existenţei.

TETRAKTYS, știinţa ciclurilor şi a ritmurilor

care compun universal

Ioana Plăviţu – Bucureşti

Mai mult decât o reprezentare matematică,

Tetractys-ul este un simbol metafizic ce ascunde esenţa

principilor lumii manifestate, armonia cosmică, ideea

ascensiunii către Divin şi misterele lumii spirituale

n filosofia

Î principiul

precede

platonică,

mental

principiul

material şi este totodată

cauza acestuia. Universul

este privit ca o emanaţie a

Minţii Divine.

Ca simbol grafic, Tetraktys-ul

este un triunghi echilateral

format din 10 puncte aliniate

pe patru rânduri, ca în figura

alăturată.

Pentru filozofii antici, Tetraktis-ul avea valenţe sacre, astfel că

ei îşi realizau jurămintele după următoarea formulă: „Jur pe

acela care a dăruit seminţiei noastre muritoare Tetraktis-ul,

care este izvorul întregii noastre cunoaşteri şi înţelepciuni,

rădăcina nemuritoare a întregii Naturi.”

Cele patru niveluri ale învăţăturii pitagoreice

Învăţăturile lui Pitagora, cunoscute sub denumirea

de quadrivium, corespund celor patru niveluri ale Tetraktis-ului.

Astfel, primul nivel corespunde aritmeticii, studiul numerelor.

Aici numarul este considerat drept o expresie a Unităţii. Mai

mult, cele patru niveluri ale Tetraktis-ului (1+2+3+4=10) conţin

elementele fundamentale ale aritmeticii. La al doilea nivel de

studiu se află muzica, nume străvechi al ştiinţei matematice a

proporţiilor. Această ramură a matematicii a generat alcătuirea

scării muzicale şi are totodată aplicaţii importante în

Fizică

domeniilegeometriei şi astronomiei, corespunzând nivelurilor al

treilea şi al patrulea ale învăţăturilor pitagoreice. În viziunea lui

Pitagora, proporţiile 1:2 (octava muzicală, progresia

geometrică), 2:3 (cvinta muzicală, progresia aritmetică) şi 3:4

(octava muzicală, progresia armonică) sunt elementele ce

compun muzica sferelor.

Pe cel de-al treilea nivel se situează geometria, studiul celor trei

dimensiuni: lungime, lăţime şi înălţime. În sfera geometriei,

Unu reprezintă punctul, Doi – linia, Trei – suprafaţa şi Patru –

tetraedrul, care este prima formă tridimensională.

Cel de-al patrulea nivel de studiu în acest sistem îl reprezintă

astronomia, studiul obiectelor tridimensionale în cea de-a patra

dimensiune, sau mişcarea în spaţiu-timp. Astronomia cuprinde

fiecare din primele trei știinte și o a patra în plus, mișcarea în

timp, Patru simbolizând aici cele patru elemente fundamentale

ale realității fizice: aer, foc, apă și pământ.

Aceste patru științe sunt

treptele ce conduc către

al cincilea studiu, cel

transcendent: dialectica,

studiul domeniului

metafizic al ideilor și

legătura ce unește toate

domeniile anterioare.

În dialectică, Unu îl

reprezintă pe

Dumnezeu, principiu

unic și sursa a întregii

Existențe, care este

dincolo de toate numerele și formele. Poate că cel mai mare

mister din toate filosofiile este răspunsul la întrebarea: „De ce

Unu dă naștere multiplicității?” Din perspectiva filosofilor

antici, Unu este atât de perfect încât întreaga creație nu este

altceva decât manifestarea perfecțiunii sale. Unicul este

caracterizat de omnipotență și de aceea crează lumile fără a-și

cauza vreo lipsă sieși. Din acest preaplin apare diada infinitlimitat,

calități ce definesc categoriile de zei în teologia

pitagoreică. Al treilea nivel al acestei desfășurări ierarhice a

cosmosului este Ființa însăși, sursa triadică a existenței, a Vieții

și a Inteligenței și totodată paradigma sufletului cu cele trei

aspecte ale sale – dorința, voința și rațiunea. Tetrada

corespunde ultimei legături din marele lanț al existenței: planul

fizic și cele patru elemente ce-l alcătuiesc.

Primele zece numere care constituie Tetraktys-ul sunt

recunoscute de asemenea ca simboluri ale desfășurării și

extensiei Unității Minții Divine. Numerele sunt principii

arhetipale și puteri divine care au o influență cauzală asupra

lumii noastre.

Unu – este principiul monadei, simbolul unității, al

completitudinii și al totalității reprezentat printr-un cerc.

Doi – diada este puterea dualității, a contrastului și a

multiplicității, de exemplu: masculin-feminin, cer-pământ,

dreapta-stânga.

Trei – triada introduce în plus o medie între cele două extreme

și reprezintă puterea de a aduce ordine și armonie în

p. 46 Lohanul nr. 22, iunie 2012


multiplicitate. În tradiția pitagoreică, sufletul este intermediarul

între ceea ce este nemuritor, făcând din aceste două principii un

întreg.

Patru – tetradra. În aritmetică, tetrada reprezintă un stadiu al

completitudinii, căci primele patru numere însumate dau 10.

Geometric tetrada este exprimată prin pătrat sau printr-un

tetraedru. Metafizic, tetrada reprezintă principiul material şi

primele patru elemente.

O interpretare actuală a Tetraktys-ului

În epoca lui Pitagora, Spiritul şi Materia începeau să se distingă

dar nu erau complet separate. Numerele nu erau, pentru

înțelepţii acelor epoci, o modalitate de reconstituire a unităţii

spirit-materie, ci de exprimare acestei unităţi, care constituia

sistemul lor de referinţă.

Colette Tréhel, profesoară de matematică din Paris, Franţa,

prezintă în cele ce urmează o nouă interpretare a modelului

pitagoreic al Tetraktis-ului. Reluând reprezentarea triunghiulară

a numerelor întregi şi considerând Tetraktis-ul ca pe un sistem

organizat pe patru niveluri, acest Tetraktys apare ca o metaforă

a procesului individuaţiei şi a diverselor moduri de funcţionare

a conştiinţei umane de-a lungul evoluţiei sale istorice, o

reprezentare a etapelor expansionării câmpului conştiinţei.

Primul nivel: Unu îl simbolizează pe Dumnezeu,

principiul creator dinaintea creaţiei, unitatea primară în care

totul este nediferenţiat, sau totul este inconştient. La primul

nivel nu există încă formă, doar antagonismul potenţialitateactualitate

în „aşteptarea” creaţiei, a conştiinţei. Acest nivel

corespunde modului de fucţionare magic, fuziunii mistice.

Dinamica lui Doi

Al doilea nivel: Unu+Doi

Semnul + nu reprezintă aici un semn operativ, ci indică faptul

că Unu şi Doi se integrază pentru a constitui un sistem mai

complex, în care ele devin subniveluri. „De fiecare dată când

judecata umană doreşte să înţeleagă un lucru pe care, la o

analiză ultimă, nu l-a înţeles, ea trebuie (dacă este sinceră),

pentru a sesiza anumite aspecte, să se supună unei contradicţii

şi să scindeze respectivul obiect în aparenţele sale opuse”. (Carl

Gustav Jung, „L'homme à la découverte de son âme”).

Al doilea nivel este cel al dinamicii lui Doi, capacitatea de a

distinge, care devine activă în inima lui Unu. Este începutul

prizei de conştiinţă care se produce în acelaşi timp cu

actualizarea, „duplicaţiile identice ale obiectelor, în vise ca şi în

mituri, indică de fapt că un conţinut păşeşte pe pragul

conştiinţei ca element discernabil înfăţișând astfel un prim

studiu de manifestare”. Jung spune despre acest subiect:

„Percepţia conştientă este discriminare. De aceea, formele care

sunt în inconştient se disting atunci când ating pragul

percepţiei; o astfel de formă apare în acel moment ca

două...” (cf. „Număr şi timp”).

Asocierea priză de conştiinţă-materializare în energia lui Doi se

regăseşte în ideea reîncarnării, conform căreia o entitate îşi

alege un corp, se încarnează, se actualizează în spaţiu-timp, în

scopul de a-şi expansiona câmpul de conştiinţă, de a se informa.

Al doilea nivel este cel al gândirii religioase, pentru care

Spiritul şi Materia se află separate în unitatea lui Unu. Lumea

interioară şi lumea exterioară se prezintă ca subniveluri ale lui

Fizică

Unu, care ia astfel o nouă formă, mai complexă. Dar

posibilitatea de a distinge, oferită de acest nivel Doi, se poate

uneori perverti şi poate conduce la separaţii, prin pierderea

referenţialului. Doi devine în loc de , iar

dinamica lui Doi o înlocuieşte pe cea a lui Unu în loc să o

complexifice, această disociere creând numeroase probleme,

atât individuale cât şi colective. Unii nu se interesează decât de

Materie – demersul lor se va numi ştiinţific, alţii se interesează

numai de Spirit, iar demersul lor se va numi mistic. Ambele

demersuri sunt parţiale şi dezechilibrante, conştiinţa unitaţii este

pierdută, unul din cei doi termeni ai antagonismului este refulat

în Umbră. Conform logicii pitagoreice, numărul sacru de Doi

este Unu+Doi=Trei, ceea ce anunţă următorul nivel de

complexitate.

Logica terţului inclus

Al treilea nivel: Unu+Doi+Trei

„Orice tensiune a aspectelor opuse implică o desfăşurare din

care se naşte trei. În trei tensiunea se relaxează. Prin urmare,

trei se află dincolo de actualizările dinamice ale continuumului

unitar, în dimensiunile spaţiu-timp ca şi în conştiinţa noastră”.

Trecerea dintre Doi şi Trei se face prin „adăugarea unei

conştiinţe care observă (martor)”. Aceasta este Trinitatea care

există în toate tradiţiile.

Ea se prezintă fie „ca trei figuri de egală importanţă”, fie „ca o

figură principală unică însoţită de alte două”. „Prima tendinţă

reprezintă mai degrabă dinamismul preconştient al arhetipului,

iar cea de a doua, începutul realizării unităţii din opuşii interni

şi apariţia acestui Unu într-un spaţiu-timp, adică în conştiinţă”.

(cf. C.G. Jung, „Număr şi timp”)

Sistemul unitate-cuplu reconstituie unitatea într-o mai mare

diferenţiere, pe un nou nivel de conştiinţă mai complex. Din

perspectiva acestei dinamici, dezbaterea dintre materialişti, care

fac din Spirit o proprietate a Materiei, şi idealişti pentru care

Materia este o creaţie a Spiritului, apare ca o falsă dezbatere. Nu

este vorba de a stabili relaţii cauză-efect între Spirit, domeniu

potenţial, şi Materie, domeniu actual, într-o logică a terţului

exclus, ci relaţii de Semnificaţie, într-o logică a terţului inclus,

aşa cum apare în fenomenele de sincronicitate, „acte de creaţie

în timp”.

Nu este vorba de a face o sinteză între gândirea ştiinţifică şi cea

mistică, aşa cum propun mulţi cercetători, ceea ce ar reveni la a

suprima antagonismul dintre cele două moduri, ci de

schimbarea nivelului de conştiinţă, de a trece la un nivel mai

complex în care gândirea ştiinţifică şi gândirea mistică apar

drept subniveluri, în relaţie de antagonism, reconstituind

unitatea originară într-o mai mare diferenţiere, aşa cum propune

Jung: „(deplasând) noţiunea de realitate şi centrând-o asupra

Sufletului (Psyché), numai atunci această noţiune este la locul

său şi conflictul dintre Natură şi Spirit, ca principii explicative,

se rezolvă de la sine. Natura şi Spiritul nu mai sunt desemnări

de origine ale conţinuturilor psihice care se aglomerează în

conştiinţă.” (L'homme à la découverte de son âme”)

După cum a remarcat dr. R. Cahen, psihologia şi ştiinţa clasică

se bazează pe arhetipul Trinităţii. Dar energia acestui arhetip

p. 47 Lohanul nr. 22, iunie 2012


este adesea utilizată într-un al doilea sens greşit, adică sub

forma şi nu sub forma unde referinţa

la unitate s-a pierdut, ceea ce conduce la modele ternare care

rămân mecaniciste, într-o logică a terţului exclus, cauzală.

Modelul celor trei materii al lui Stéphane Lupasco este

corespunzător lui Trei în forma sa sistematică. Punctul de

vedere al lui Lupasco este analog celui lui al lui Jung, a treia

materie, micro-materia având o funcţie analoagă celei a

Sufletului (Psyché). Fenomenele de sincronicitate sunt produse

de energia „unui simbol din universul interior psihic”.

Simbolurile sunt transformatoare ale energiei, ele permiţând

transmutarea energiei psihice între lumea Spiritului şi cea a

Materiei. Pe planul informaţiei, simbolurile stabilesc noi relaţii

de semnificaţie între cele două lumi. Punctul de vedere simbolic

este cel al Sufletului (Psyché).

În simbolistica Tetraktys-ului, numărul sacru Trei este

Unu+Doi+Trei=Şase, reprezentat de pecetea lui

Solomon adică integrarea Spiritului şi a

Materiei într-un sistem reconstituind unitatea sub o nouă

formă, mai complexă, într-o diferenţiere mai mare decât cea a

nivelului Doi.

Trecerea de la Trei la Patru

Al patrulea nivel: Unu +Doi+Trei+Patru

De la începutul secolului al XX-lea , arhetipul lui Patru este în

mod deosebit activ, energia sa se actualizează în toate

domeniile, punând în evidenţă partea Psyché-ului încă

neconştientizată.

Pentru Hubert Reeves, Patru este un „număr magic” în fizică.

Între Trei şi Patru apare o asimetrie. Studiile asupra activităţii

electrice a creierului au permis punerea în evidenţă a patru

benzi de frecvenţă: beta, alpha, theta şi delta, corespunzând

celor patru stări de conştiinţă: veghe, somn cu vise, somn

profund şi starea transpersonală sau de conştiinţă cosmică.

Această a patra stare, aşa cum indică şi numele ei, transcende

ego-ul. Fizicienii au identificat la rândul lor patru forţe de

legătură, dintre care forţa gravitaţională pare să joace un rol

aparte. Până în prezent, orice tentativă de a elabora o teorie a

câmpului unificat nu a reuşit să integreze şi forţa gravitaţională.

Einstein a făcut trecerea de la reprezentarea tridimensională a

spaţiului la cea

cvadridimensiona

lă. Iar dacă în

ecuaţiile teoriei

relativităţii aceste

patru dimensiuni

joacă acelaşi rol,

nu la fel se petrec

lucrurile în cazul

percepţiei actuale

a evimentelor, în

Fizică

care timpului are un rol aparte.

Am putea oferi şi alte exemple. Toate aceste modele nu sunt

Realitatea însăşi, ci doar reprezentări ale realului, de data

aceasta la nivelui lui Patru, un nou nivel de conştiinţă care ne

permite să integrăm mai multă informaţie, să pătrundem mai în

profunzimea problemelor.

Pentru pitagoricieni, numărul sacru reprezentat prin Tetraktys

este 10, deoarece 1+2+3+4=10, Unitatea regăsită pe un alt plan,

ce corespunde trecerii de la ego la Sine. 10=5×2, cinci este

chintesenţa, tot aşa cum Sinele este „arhetipul central”. Astfel

putem înţelege mesajul lui Iisus crucificat (patru) în centrul

Crucii (cinci), el se sacrifică (sacrificiul personalităţii umane) şi

renaşte într-un alt plan al realităţii (naşterea Sinelui).

Tetraktys-ul este, ca şi piramidele egiptene, un model al

Totului, forma triunghiulară ascunzând misterul său divin. Iar

dacă cele patru niveluri ale Tetraktys-ului conţin toate cele 10

numere arhetipale, forma sa triunghiulară are puterea de a le

unifica şi de a revela esenţa lor în unitate. Aici se află ocultat

secretul Tetraktys-ului. Deşi realitatea se desfăşoară într-o

divină progresie pe patru niveluri, unitatea se revelează atunci

când transcendem cel de-al patrulea nivel, cel al planului fizic,

ascensionăm către viziunea luminii strălucitoare a Fiinţei şi

dobândim înţelegerea adevăratului număr, principiul, sursa şi

rădăcina întregii manifestări.

Rezervaţii şi locuri de agrement turistic

Prof. univ. Dr. Acad. Constantin Toma,

prof. univ. Dr. Lăcrămioara Ivănescu

Fac. de Biologie - Iaşi

Este sezonul vacanţelor, care vine să bucure deopotrivă

pe cei mici, dar şi pe cei mai în vârstă, care doresc să

evadeze, chiar pentru o perioadă scurtă, în afara cadrului

obişnuit, citadin, spre o relaxare şi fortificare necesare după

o lungă perioadă de activitate mai mult sau mai puţin

obositoare.

D

ar unde să mergem? Având în vedere şi unul din

factorii principali – banii, care nu sunt disponibili chiar

pentru oricine.

Pentru acei care dispun de mai puţine resurse

financiare sau de timp limitat numai la sfârşit de săptămână,

recomandăm un traseu plăcut şi interesant în apropierea oraşului

Iaşi, masivul păduros Bârnova-Repedea.

Din Iaşi se poate merge cu trenul până în gara

Bârnova, apoi se urcă pe jos până la Cabana Bârnova, aflată în

vecinătatea Sanatoriului Bârnova. Aici, într-un cadru natural

plăcut, liniştit, cu umbră la alegere, se poate face un popas,

unde găsim în permanenţă o băutură răcoritoare şi chiar ceva

care să astâmpere foamea, dacă nu ne-am luat ceva de acasă.

De aici se pot face scurte excursii prin pădure, fiecare

după puteri, unde putem admira arbori falnici care ne protejează

cu umbra lor deasă împotriva căldurii.

p. 48 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Turism

Pădurea este frumoasă în toate anotimpurile, dar mai uneltele şi anexele gospodăreşti specifice epocii în care a trăit,

ales vara; iar pentru cei amatori oferă şi prilejul de a colecta aşa încât când ai pătruns pe poartă şi în casă parcă te afli în

ciuperci comestibile; dar, atenţie! nu culegeţi decât pe cele pe lumea minunatelor amintiri şi poveşti ale copilăriei.

care le cunoaşteţi foarte bine.

Părăsim Humuleştiul, şi prin localitatea Vânătorii

Pentru acei care doresc itinerarii ceva mai lungi, pe Neamţului, ne îndreptăm spre Poiana Largului, comună mare,

durata unei zile întregi, se poate merge în continuare, de la cu oameni gospodari şi case frumoase, care nu mai seamănă cu

cabana Bârnova, pe şosea, până în satul Poiana cu Cetate, o descrierile lui Ion Creangă.

mică aşezare pitorească, înconjurată de pădure. Din marginea Continuăm şoseaua până la intersecţia ce ne conduce la

satului, pe un drum de pământ, la dreapta, prin pădure, urmând Mănăstirea Neamţului. Înainte de a ajunge la intersecţie trecem

un marcaj cu punct albastru, ne putem îndrepta spre Poiana printr-o frumoasă pădure de stejari seculari, unii cu diametrul de

Schitului, aflată la circa 45 de minute de mers pe jos. Traseul peste 1 m şi înalţi de peste 30 de m, declarată rezervaţie naturală

străbate un peisaj pitoresc, cu păduri frumoase de fag, gorun şi şi cunoscută sub numele de Pădurea Branişte.

stejar, la capătul căruia ni se deschide o minunată privelişte într- Dacă dorim să vizităm Mănăstirea Neamţului, ne

o poiană largă, cu stejari rari şi cu o floră ierboasă multicoloră, abatem circa 5 Km la dreapta, străbătând o zonă cu păduri şi

ce aminteşte de fâneţele montane. Aici se mai află ruinele unui fâneţe rar întâlnite în altă parte. Pe acest scurt traseu se mai pot

vechi schit, de unde şi numele poienii.

vizita Casa Memorială Mihail Sadoveanu şi Rezervaţia de

Tot aici, în urmă cu peste 3 decenii a fost organizată, zimbri.

timp de câţiva ani la rând, o tabără naţională de sculptură, la Revenim la traseul spre Ceahlău şi ne îndreptăm spre

care au participat artişti din toată ţara, care au sculptat în piatră Poiana Largului, străbătând un şir de sate printre care şi

statui şi monumente „megalitice”, încadrate armonios în Pipirigul, de unde se pare că era mama lui Ion Creangă.

peisajul deosebit de plăcut al poienii. Peisajul natural fantastic, Străbatem o zonă de o rară frumuseţe, împădurită mai

înnobilat de operele de artă cu gust amplasate, te relaxează şi te ales cu răşinoase, trecând peste cumpăna apelor dintre Moldova

îndeamnă la visare şi meditaţie. Întregul complex merită pe şi Bistriţa.

deplin oboseala unui drum pe care nu-l putea străbate decât cu Ajunşi, în sfârşit, la Poiana Largului, unde se află

piciorul. Atenţie! Luaţi-vă apă la intrarea în pădure, fiindcă nu coada Lacului Bicaz, trecem pe viaductul de peste Bistriţa şi o

găsiţi pe traseu.

luăm la stânga, prin Durău, spre Ceahlău.

Traseul propus se poate realiza şi cu maşina, din Iaşi După un drum lung, străbătând o zonă încântătoare,

spre Ciurea-Dumbrava-Cabana Bârnova-satul Poiana cu Cetate ajungem în staţiunea Durău, la poalele muntelui Ceahlău. Aici

şi, în continuare, pe jos.

sunt toate condiţiile pentru a petrece câteva zile într-un cadru

Cel mai cunoscut itinerar în jurul Iaşului este pe dealul natural deosebit de plăcut, înnobilat cu aerul curat şi ozonat al

Repedea şi pădurea Repedea-Poieni. De pe dealul Repedea, pădurilor de brad şi molid care înconjoară staţiunea. Pădurile

unde se află o rezervaţie ştiinţifică complexă (fosiliferă, acestea întunecate sunt întrerupte pe alocuri de pajişti

botanică şi zoologică, precum şi peisagistică), ni se deschide o multicolore încântătoare, aflate pe culmile domoale din

vedere splendidă asupra Iaşului în întregime, situat pe cele şapte împrejurimi.

coline.

Dar, pentru marea majoritate a celor care au parcurs

Şi acum un traseu mai lung, care străbate judeţele Iaşi drumul până aici, ţelul final este urcuşul pe culmile înalte ale

şi Neamţ, pentru a ajunge în prima etapă pe Ceahlău, numit şi Ceahlăului.

„Olimpul Moldovei”, masiv cu o siluetă inconfundabilă, ce se Din Durău sunt două trasee importante pentru a ajunge

oglindeşte în apa lacului Bicaz.

pe platoul Ceahlăului şi Vf. Toaca (1904 m). Un traseu pe la

Se poate circula cu trenul până la Târgu Neamţ, apoi Cascada Duruitoarea, foarte greu de urcat, dar de o rară

cu autobuzul până la Durău, sau cu autoturismul pe ruta Iaşi- frumuseţe şi plin de farmec, recomandat pentru tinerii antrenaţi,

Paşcani.Moţca-Cristeşti-Târgu Neamţ-Vânători-Poiana şi un alt traseu, mai uşor de urmat, pe la Cabana Fântânele.

Largului-Durău. Pe acest traseu se poate vizita Palatul lui Acest de-al doilea traseu începe din staţiunea Durău,

Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, restaurat şi pus în urcând pieptiş timp de o oră printr-o pădure de molid şi brad,

valoare de ghizi deosebit de competenţi. Castelul este înconjurat după care se ajunge la Cabana Fântânele. De aici ni se deschide

de un frumos parc, cu specii de plante exotice şi indigene. în vale o vedere panoramică deosebit de frumoasă asupra

O altă oprire se poate face la „Codrii Paşcanilor”, o staţiunii Durău, iar spre înălţimi se profilează stâncile albe, cu

pădure de gorun cu carpen şi fag, care ne oferă răcoarea denumiri sugestive ale abruptului din masivul superior al

binemeritată în zilele toride de vară şi un peisaj deosebit de Ceahlăului.

liniştitor şi reconfortant.

După o pauză bine meritată, urcăm în continuare pe

Târgu Neamţ, un orăşel aşezat într-o zonă submontană, potecă marcată spre culme, şi după aproximativ 2 ore ajungem

ne oferă ca obiectiv turistic important „Cetatea Neamţului”, pe platou, trecând pe sub Vf. Toaca.

complet restaurată recent, mărturie în piatră a istoriei noastre Cu cât ne apropiem de platou, pădurea de molid se

zbuciumate, înconjurată de frumoase păduri alcătuite din răreşte şi apar plante lemnoase pitice, târâtoare, cum sunt

răşinoase şi fag.

jneapănul şi ienupărul, care ne indică faptul că ne aflăm în

Dar cum trecem pârâul Ozana, intrăm în satul etajul subalpin.

amintirilor lui Ion Creangă, Humuleşti. Pe aici şi-a petrecut Pajiştile de pe platou sunt brodate cu o sumedenie de

scriitorul anii copilăriei, atât de frumos evocaţi în „Amintiri din flori multicolore, viu colorate pentru a atrage insectele

copilărie”. Casa marelui povestitor, aflată la 400-500 m de polenizatoare, care aici sunt mult mai rare din cauza condiţiilor

Valea Ozanei, este şi astăzi bine conservată, cu mobilierul, climatice mai aspre. În locuri mai puţin accesibile, mai departe

p. 49 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Turism

de traseele turistice, s-a retras şi se mai găseşte încă Floarea de Pentru protecţia întregului ansamblu peisagistic,

colţ sau albumiţa, podoabă a stâncăriilor calcaroase; plantă floristic şi faunistic al Muntelui Ceahlău, s-a propus şi s-a

ocrotită de lege, dar care – din păcate – mai este încă recoltată şi realizat declararea acestuia ca „Parc naţional”, punându-se

comercializată, de localnici îndeosebi, fără să suporte nici o astfel sub protecţia legii cel mai reprezentativ masiv muntos din

consecinţă. Aceasta este o plantă rară, pe care turiştii trebuie s-o Moldova, pentru a-l lăsa moştenire urmaşilor urmaşilor noştri în

protejeze şi să nu o cumpere de la cei ce o comercializează, în veşnicie.

felul acesta descurajând colectarea ei în continuare.

Am prezentat, aşa cum ne-am propus, doar două trasee

Urcând printre tufe de jneapăn şi ienupăr pitici, cu de vacanţă prin Moldova. Dar sunt atâtea altele, frumoase,

pajişti presărate de flori, ajungem pe Vf. Toaca, la 1904 m, de interesante şi atrăgătoare pentru tineri şi vârstnici deopotrivă,

unde oboseala ne este răsplătită prin priveliştea minunată care fiecare optând pentru o variantă sau alta, după gust şi

ni se deschide până spre câmpurile cultivate cu cereale ale posibilităţi. Oricât de lung ar fi traseul, bine este să nu-l facem

judeţului Neamţ şi aproape întreg lanţul Carpaţilor Orientali. numai cu maşina, ci să găsim posibilitatea de a merge cât mai

Coborâm de pe Vf. Toaca şi continuăm drumeţia pe mult pe jos, în locuri ferite de zgomot, cu aer curat şi cu

platou până la Cabana Dochia singurul refugiu de pe platou, privelişti odihnitoare. Dar, pentru a ne simţi bine acolo unde

unde în permanenţă putem găsi ceva pentru a ne astâmpăra ajungem, trebuie ca la orice popas să găsim loc curat şi să lăsăm

foamea ori setea şi, dacă dorim, ni se oferă locuri de cazare. loc curat pentru cei ce vor veni după noi. Numai aşa vom păstra

După o pauză din plin aşteptată, cu forţele refăcute,

putem vizita şi alte obiective de pe platoul lung de circa 10 km:

natura cât mai primitoare.

Ocolaşul Mare, Ocolaşul Mic, Piatra Lată, Detunatele şi multe

altele.

LOCURI DE VIZITAT ÎN JUDEŢELE MOLDOVEI

Din păcate, prin lucrările de extindere a Cabanei Judeţul IAŞI:

Dochia, la care s-au folosit utilaje grele, abandonate în mare - Masivul Bârnova – Poieni şi rezervaţia geologică de pe dealul

parte după încheierea lucrării, s-au produs intense degradări de Repedea - Iaşi

teren, au apărut ravene adânci în împrejurimile cabanei, toate Pădurile Breazu, Mârzeşti şi Ciric - Iaşi

urâţind peisajul, făcându-l neprimitor şi dezolant cu ani în urmă. Codrii Paşcanilor

Aici a fost necesară intervenţia urgentă a tuturor organizaţiilor Codrii Hârlăului, cu pădurea Zagavia

şi asociaţiilor care se ocupă de protecţia muntelui, pentru a

stopa fenomenul degradării în continuare, a terenului şi

Cotnarii, cu pădurea de pe dealul Cătălina

peisajului, prin lucrări care au condus în final la acoperirea Judeţul VASLUI:

ravenelor şi înierbarea zonelor denudate, redând aspectul de Pădurea Chiţoc, nu departe de impunătoarea statuie ecvestră a

munte cu un covor ierbos încheiat, presărat cu flori multicolore. lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Podul Înalt

Este de datoria noastră să păstrăm muntele curat şi Pădurea Bălteni, în drum de la Iaşi la Vaslui

intact, pentru ca oboseala urcuşului să ne fie răsplătită printr-un Traseul Iaşi-Vaslui, trecând pe la rezervaţia „Movila lui

peisaj încântător. Când spunem toate acestea, gândul ne poartă Burcel”, înainte de a ajunge la Lacul Soleşti.

cu peste 50 de ani în urmă, când – studenţi fiind – am urcat - Şoseaua Crasna-Huşi, străjuită de plopi încărcaţi cu vâsc

pentru prima dată Ceahlăul, condus de renumitul botanist Pădurea Dobrina din vecinătatea Huşilor, pe traseul Crasna-

Constantin Papp, de la a cărui naştere s-au împlinit nu demult

100 de ani. Împrejurimile cabanei Dochia erau curate, iar

Huşi-Albiţa

cabanierii erau primitori şi buni paznici ai muntelui, animaţi de Judeţul VRANCEA:

protejarea lui, nu numai dornici de a se îmbogăţi cu orice preţ. Soveja cu împrejurimile sale, aflate în zona pădurilor de

Atunci am văzut urmările unei alte greşeli: defrişarea răşinoase.

jnepenişului, la gândul că se va extinde zona de păscut; ceea ce

nu s-a întâmplat, deoarece în loc să crească iarba, au apărut mai

Pădurea Crâng şi valea Nerejului.

ales plante ce nu erau consumate de animale (îndeosebi Judeţul GALAŢI:

muşchi); în plus, au apărut ravenele. A trebuit o jumătate de Pădurea Adam din apropierea mănăstirii cu acelaşi nume.

secol pentru ca parte din peisaj să se refacă şi jnepenişul să Pădurea, rezervaţie naturală, Gârboavele, din imediata

îmbrace loul dezgolit. Astăzi, când ştim cât ne-a costat această

greşeală, nu ne mai este permis aşa ceva. Există o agenţie de

vecinătate a oraşului Galaţi.

protecţie a mediului în fiecare judeţ, abilitată să dispună şi să Judeţul NEAMŢ:

aplice măsuri împotriva celor care deteriorează mediul Zona mănăstirilor şi cetăţilor.

înconjurător, muntele în mod deosebit în cazul discutat. Văratec şi Agapia: codrii de aramă şi pădurea de argint.

Dar, să coborâm, pentru a ne încheia excursia. M-rea Neamţ – pădurea din zonă şi rezervaţia de zimbri.

Coborârea de pe munte se poate face pe acelaşi traseu sau, mai Drumul spre Durău, trecând prin Vânători, pădurea Branişte, pe

bine, pe altele la fel de pitoreşti, cum sunt: Cabana Dochia- valea Ozanei.

Cascada Duruitoarea-Durău; Cabana Dochia-Poiana Maicilor- Cetatea Neamţului

Izvorul Muntelui-Bicaz; Cabana Dochia-Poliţa cu Crini-Izvorul

Muntelui, prin Lutul Roşu-Bicaz. Pe acest ultim traseu se află

Muntele Ceahlău, Lacul Roşu, Cheile Bicazului

rezervaţia „Poliţa cu crini”, unde creşte pe o suprafaţă întinsă Judeţul SUCEAVA:

lariţa sau zada, numită şi crin de munte, arbore din neamul Zona mănăstirilor şi cetăţilor din Bucovina; obcini dulci

răşinoaselor ocrotit în ţara noastră.

presărate peste tot.

p. 50 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Poiana Ştampei – cu cea mai mare turbărie din ţară.

Vatra Dornei – renumită staţiune de tratament şi odihnă.

Traseele spre Parcul Naţional Călimani şi rezervaţia 12

Apostoli.

Pădurea Adam şi Eva de la Pojorâta

Masivul Rarău

Codrul Secular Slătioara.

Judeţul BACĂU:

Parcurile dendrologice: Dofteana şi Hemeiuşi.

Rezervaţia naturală Dealul Perchiu, de lângă Oneşti.

traseul Valea Uzului – muntele Nemira.

Poiana Sărată – pe valea Oituzului.

Judeţul BOTOŞANI:

Pădurea şi mănăstirea Vorona.

Codrul şi lacul „Mihai Eminescu” – pădurea Baisa.

Pădurea Humosu

Începutul vinotecilor din România

Prof. ing. Dr. Avram Tudosie - Huşi

Vinoteca Şcolii de Viticultură – Liceul – Colegiul Naţional

Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huşi

V

inoteca de la Huşi este o înfăptuire mai târzie a marilor

înaintaşi ai Şcolii de Viticultură, care specializându-se în

Apus, în mari şi vestite şcoli şi facultăţi ca Montpellier –

Franţa, Milano – Italia, Geinseiheim – Germania,

Klosterneuburg – Austria ş.a. unde au găsit peste tot o şcoală cu o vie

didactică-experimentală şi adesea, sub ea, sau în vecinătate, o „vinărie”

(cramă pivniţă cu vinotecă), considerându-se că aceste două surori

siameze constituie pârghia pregătirii temeinice a viitoarelor cadre de

specialitate.

În această privinţă, în ţara noastră, marele merit îi revine eruditului

nostru patriot Petre S. Aurelian, personalitate deosebit de complexă,

care a fost pe rând sau concomitent, agronom, economist, profesor,

director la Şcoala de Agricultură „Pantelimon” şi „Herăstrău”, deputat,

senator şi preşedinte de senat, ministru (de cinci ori), prim-ministru,

academician şi preşedinte al Academiei Române. „Un spirit universal”

cum şi-l aminteşte Nicolae Iorga, „unul dintre cei dintâi români care au

avut cunoştinţe serioase de agricultură, un om de o adâncă cultură, cu

privire largă, dincolo de limitele propriei lui specializări.„ ”În fiecare

domeniu de care s-a preocupat, P. S. Aurelian a înscris realizări de

prestigiu fiindcă a muncit cu suflet din «nevoia de a face», nu din

dorinţa de a se impune sau de a se realiza pentru sine.” (G. Ionescu

Siseşti).

P. S. Aurelian este primul om de ştiinţă care a constatat şi consemnat

că: „În România suntem în patria naturală a viţei-de-vie” printr-o

metaforă rămasă celebră: „Vara, un parfum de Tămâioare (la înfloritul

viţei-de-vie), la începutul toamnei, ciorghine cu boabe negre sau aurii,

iar spre sfârşit, frunze roşii – ca para focului – ne spun la fiecare pas că

suntem în patria naturală a viţei-de-vie.” (I. C. Teodorescu – „Viţa de

Oenologie

vie şi vinul de-al lungul veacurilor”, 1966). El a fost şi primul vizionar

practic al mijloacelor de luptă pentru stăvilirea atacului de filoxeră care

şi-a trimis valoroşii săi sfetnici (Gh. Nicoleanu pentru viticultură şi

prof. univ. V. Buţureanu pentru vinificaţie) la Congresul viticol al

judeţului Fălciu, ţinut la Huşi pe 7 decembrie 1897, să susţină că

priorităţile congresului trebuie să fie stăvilirea atacului filoxerei,

înfiinţarea unei reviste de specialitate, organizarea unor expoziţii şi

concursuri viti-vinicole, crearea unei cooperative viticole săteşti,

construirea unei crame-pivniţă cooperatistă model, înfiinţarea unei

şcoli de viticultură şi pomologie şi a unui atelier de dogărie ce „trebuie

organizate pe bazele cele mai practice, scopul său tehnic să fie de a

produce vieri buni, oameni care să cunoască cultura viei, fabricarea şi

păstrarea vinaţelor”.

La primul congres vitivinicol de la Huşi au participat peste 1.000 de

podgoreni ce deţineau peste 5.000 ha de vie. Vinurile prezentate la

concursul acestui congres au fost bine apreciate, mai ales vinurile de

Fetească şi „amestecuri” superioare albe şi negre. Toate au excelat prin

însuşiri de aromă şi culoare, meritând a fi prezentate la orice întrecere

de vinuri. La Expoziţia Agricolă Naţională cu concurs de vinuri din

1904 ţinută la Bucureşti, vinurile de Huşi au primit prima medalie de

aur, din cele cinci câştigate pe întreaga ţară.

Instituţionalizarea primei vinoteci româneşti la Şcoala de

Viticultură din Huşi

Prima încropire de pivniţă-vinotecă în Moldova pare a fi realizată la

Huşi de prof. ing. Gh. Gheorghiu, directorul Şcolii de Viticultură

„Dimitrie Cantemir”, în primăvara lui 1909, după numirea sa ca

director al şcolii (înfiinţată la 15 ianuarie 1908), în beciul-pivniţă din

incinta şcolii, funcţional şi astăzi, dar cu altă destinaţie şcolară. Aici au

fost strânse de prof. ing. Gh. Gheorghiu, de la proprietari şi oficialităţi

donatoare din Huşi şi din alte podgorii ale Moldovei (după cum scrie

Ecaterina Gh. Gheorghiu în corespondenţa cu A. D. Tudosie, 1965-

1980).

La instituţionalizarea acestei prime pivniţe-vinoteci şcolare a participat

ministrul Spiru Haret, adus special de politicianul şi senatorul de Huşi,

dr. Nicolae Gh. Lupu. Această mică cramă-pivniţă a fost renovată,

adaptată şi dotată ca o unică vinotecă la Huşi. Florin Chernbach

aminteşte într-o scrisoare şi un articol adresate Ecaterinei Gheorghiu

(după înmormântarea soţului său, pe 3 aprilie 1927, decedat la etatea

de 47 de ani de T.B.C.), următoarele: „Gh. Gheorghiu a avut câteva

ofuri neîndeplinite în perioada trăită la Huşi: de a vedea construită în

via din jurul şcolii o mică cramă-pivniţă, cu o colecţie de vinuri, la

sticle, cum a văzut el la studii în Austria, la Şcoala Superioară din

Klosterneuburg şi în Germania la Geisenheim şi Hohenheim. De aceea

a luptat pentru fondarea acestui nucleu de vinotecă – colecţie de vinuri

la Şcoala Viticolă din Huşi, aducând cu el până şi din deplasările de

studii în ţările viticole din Apus sticle îmbuteliate, ascunse printre cărţi

ca să treacă neobservate la vamă. Şi repeta adesea: „Degeaba ai o vie

cu soiuri bune de viţă dacă nu ai şi o vinărie (cramă-pivniţă-vinotecă)

pe măsură, unde să înveţe elevii cum să obţină şi cum să păstreze

vinurile, «aceste fiinţe lichide» dar foarte sensibile la condiţii şi

îngrijiri specifice.”

Gh. Gheorghiu scria în revistele „Albina” (pentru învăţători şi preoţi) şi

„Câmpul” că „producerea, întreţinerea şi păstrarea vinurilor nu se poate

p. 51 Lohanul nr. 22, iunie 2012


face decât în localuri corespunzătoare sau aproape corespunzătoare”.

De aceea, la Huşi, cum a fost numit a şi început să caute un beci

potrivit unde să încropească, prin amenajări şi adaptări cu posibilităţi

locale, o cramă (deasupra) şi o pivniţă-beci-vinotecă (dedesubt) pentru

maturarea vinurilor în butoaie şi apoi păstrarea lor în sticle. Pe Gh.

Gheorghiu l-au frământat permanent fondurile pentru construirea unei

şcoli şi concomitent, şi a unei crame-pivniţă-vinotecă – „pârghii

principale pentru ridicarea calităţii vinurilor şi profesională a elevilor şi

producătorilor”. În primăvara lui 1909, când închegase o cramăpivniţă

şi o colecţie-vinotecă, l-a rugat pe senatorul şi prefectul de

Huşi, dr. N. Gh. Lupu, să îl aducă pe Spiru Haret să vadă „nu numai

nevoile şcolii: clădiri, remize, laborator, aparatură ci şi necesitatea

construirii deodată cu şcoala a unei pivniţe-vinoteci şcolare”. Cramapivniţă-vinotecă,

„improvizată” de Gh. Gheorghiu, cu 380 de sticle

procurate de la huşeni, nu prea a fost pe placul lui Spiru Haret, dar l-a

încurajat în această direcţie, ca urmaş fidel al maestrului său, Petre S.

Aurelian. Acesta spusese pentru prima dată în istoria învăţământului

agricol că: „O şcoală cu vie bună nu poate produce vieri buni şi

vinaţuri dacă nu are şi o vinărie pe măsură” (N. Pomohaci).

De aceea, Gh. Gheorghiu s-a luptat mult ca odată cu începerea

construcţiei localului nou pentru şcoală să se construiască în vie sau

lângă şcoală o modestă cramă-pivniţă-vinotecă, pentru care s-a

deplasat în mai multe ţări din Apus ca să aducă diferite schiţe şi

proiecte de şcoli cu crame-pivniţe-vinoteci şcolare, integrate economic

într-una.

Colecţia de vinuri din amenajata pivniţotecă a şcolii a sporit an de an,

de la 380 de sticle la câteva mii până la pârjolul Primului Război

Mondial când avea să dispară totul, fără vreo urmă.

După această neaşteptată calamitate sarcina reînfiinţării unei noi

pivniţoteci i-a revenit urmaşului său la conducerea şcolii, prof. ing.

Constantin Hogaş, care după 1919 a depus o muncă titanică pentru

strângerea de vinuri reprezentative din podgoria Huşi, din Moldova şi

chiar de peste hotare cu ocazia numeroaselor vizite, excursii de studii şi

congrese internaţionale la care participa activ, fiind printre primii

puţini reprezentanţi permanenţi ai ţării (I. C. Teodorescu).

„Grosul” vinotecii, de câteva mii de sticle, l-a constituit – cum era şi

firesc – vinurile din Huşi, Odobeşti, Iaşi, Panciu, Cotnari, Nicoreşti,

Dealu Mare şi din alte podgorii româneşti. Şi de data aceasta, tocmai

când această colecţie rară pe pământ românesc de câteva mii de sticle

urma să se mute într-o încăpere subterană din crama-pivniţă (aflată în

construcţie din 1935-1936, cum preciza prof. Ing. T. Volcov), a venit

Al Doilea Război Mondial care a pârjolit din nou totul. După calmarea

şi liniştirea problemelor sociale, impuse de sfârşitul războiului, s-a

început, din nou, acţiunea de reconstituire a fondului didactico-ştiinţific

al vinotecii şcolii de la Huşi, care există şi azi.

Tocmai de aceea, prof. univ. I. C. Teodorescu citează în 1966 printre

primele vinoteci – cu organizare continuă pe pământ românesc – în

perioada antebelică, interbelică şi postbelică pe cea de la Şcoala de

Viticultură din Huşi şi făuritorii lor, Gh. Gheorghiu, Constantin Hogaş,

Emil Constantinescu, T. Volcov, Marino Degli Uomini, Gh. Bălţatu,

Vs. Moleavin. Ultimii doi, Gh. Bălţatu şi Vs. Moleavin au pus din nou

bazele noii vinoteci a şcolii, stocându-se sub formă de colecţie primele

probe de vin, distilate şi coniac din ferma didactică a şcolii şi din

Oenologie

podgoria Huşi, începând cu anul 1948-1949, reînodându-se astfel

tradiţia unei vechi instituţii. De atunci şi până în prezent fondul

vinotecii a sporit cu produsele şcolii şi ale podgorenilor huşeni mai

renumiţi, cât şi prin absolvenţii şcolii, ajunşi repede în funcţii de

conducere la unităţi vitivinicole din mai toată ţara.

Pe lângă autodotarea anuală a vinotecii cu vinurile din producţia fermei

didactice şi a podgoriei huşene, după 1948-1949 Direcţia

Învăţământului din Ministerul Gospodăriilor Agricole de Stat, care

patrona şcoala, a dispus la recomandarea uriaşului patriot huşean acad.

Mihai Ralea (vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale şi

apoi al Consiliului de Stat, ca al doilea demnitar în conducerea ţării)

înzestrarea vinotecii şcolii huşene cu cele mai reprezentative vinuri

naturale, speciale, coniacuri şi alte produse pe bază de vin, din

principale IAS-uri din podgoriile româneşti, cu largul concurs al

ministrului IAS, Bucur Şchiopu, constituindu-se astfel primul nucleu al

unei vinoteci de talie naţională.

În 1964 prof. ing. Avram D. Tudosie, proaspăt huşean, a trecut la

lărgirea spectrului vinotecii împreună cu prof. ing Vs. Moleavin,

sprijiniţi fiind de prof. ing. insp. Vasile Dorca (din partea Ministerului

IAS) şi prof. ing. insp. Constantin Atanasiu (din partea Ministerul

Agriculturii). Ei au întocmit o listă selectivă cu principale vinuri din

principale IAS-uri şi podgorii care să fie donate vinotecii Şcolii

Viticole din Huşi. Lista a fost aprobată de prof. univ. Bucur Şchiopu,

ministrul GAS, împreună cu acad. huşean Mihai Ralea din partea

Consiliului de Stat.

Astfel, vinoteca Şcolii de Viticultură din Huşi, respectiv a Liceului

Agricol a fost nominalizată ca Vinotecă naţională în 1972 de către prof.

univ. dr. Milu Oşlobeanu, directorul general şi ministru adjunct al nou

înfiinţate Centrale a Viei şi Vinului. Această nominalizare s-a fondat

pe faptul că vinoteca şcolii figura încă din februarie 1909 în cramapivniţă

instituţionalizată de ministrul Spiru Haret împreună cu huşeanul

N. Gh. Lupu, senator şi prefect al judeţului Fălciu şi ministru al

Muncii. Mai mult, s-a constatat că vinoteca înfiinţată în 1909 şi

reînfiinţată în 1919 precum şi în 1948-1949 evoluase foarte mult la

circa 15.000 de sticle prin dotarea cu vinuri, începând cu 1964, din

toate podgoriile româneşti, datorită celor doi susţinători citaţi mai sus.

Vinoteca şcolii cu cele câteva mii de sticle de vin din şcoală şi din

unităţile IAS s-a dezvoltat continuu şi prin dotarea ei, începând din

1970, cu câteva mii de sticle din principalele podgorii, unde lucrau

absolvenţii şcolii.

Prof. dr. ing. Gh. Bălţatu, prof. ing. Vsevolod Moleavin şi apoi Traian

Petrea, Avram D. Tudosie, Constantin Ţiţei, Pavel Zaharia, Gh. Boboc,

Irimia Artene, V. Hoha, Vasile Onceanu şi Eugenia Gaită au sporit

cantitatea de vinuri din zestrea şcolii cu multe altele aduse din întreaga

ţară. Nu întâmplător, prof. dr. ing. Gh. Bălţatu, preciza la revederile

decenale ale absolvenţilor şcolii că patrimoniul naţional al vinotecii a

sporit în ultimii ani datorită interesului tânărului prof. A. D. Tudosie,

care a solicitat absolvenţilor la întâlnirile decenale – care lucrau în

domeniu sau în funcţii de conducere a unităţilor viti-vinicole – să

doneze şcolii din vinurile lor.

Cităm doar câtva nume: Costică Moldovan, director IJVV Tulcea;

Petrache Vârnă, Alexandru Raicu şi Jan Chiroşcă, directori IVV

Vaslui; Ştefan Petcovici, director IVV Iaşi; Petru Ene, director IVV

p. 52 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Galaţi; I. Busuioc şi Sorin Busuioc, directori IVV Brăila; I. Bahrim,

director IAS Urlaţi; Constantin Matran director SCPVV Blaj; Preda

Buzescu, director IAS Drăgăşani; N. Stoicescu, director IAS Murfatlar;

Gh. Sârbu, director IVV Bârlad; Traian Petrea, Valerică Şelaru, Ştefan

Şelaru, Mircea Şelaru, Eugenia Gaită, Stelian Dima, IVV Huşi; C.

Cogălniceanu, Claudiu Creţu, Gr. Tălmaciu, V. Enăchescu, IAS Huşi;

Titel Jescu, Octavian Mândru, D. Jora, Carolică Cristof, IVV

Răducăneni; Mihai Prodea, IVV Hoceni; Liviu Bălan, V. Iolea, IVV

Târzii, Eleonora Hriscu şi Elena Bălţatu, IVV Murgeni; I. Angheluţă,

N. Botezatu, Elena Hatmanu, IVV Vaslui; Dodonica Istate, IVV

Braşov ş.a.

În prezent şcoala posedă în vinoteca sa o colecţie din cele mai

reprezentative vinuri româneşti şi din toate podgoriile ţării, devenind

astfel faptic, scriptic şi tradiţional prima vinotecă naţională. Vinoteca

dispune de peste 25.000 de sticle şi se reliefează ca unica colecţie de

vinuri ca vechime, număr de soiuri şi tipuri de vinuri din România.

În perioada 1975-1990 în şcoală a avut loc o dezvoltare spectaculoasă,

progresiv „revoluţionară” în toate privinţele. În 1975 şcoala a reintrat

în posesia a 20 ha teren primit la Împroprietărirea de după Primul

Război Mondial; tot terenul secularei pepiniere a judeţului Fălciu (luat

abuziv ca şi cele 20 de ha ale şcolii, de IAS Huşi în 1959), plantând în

premieră naţională în toamna anului 1977 şi primăvara anului 1978 30

de ha cu vie, pe parcele experimentale cu 8 soiuri de vin, două soiuri de

masă şi 0,5 ha cu Busuioacă de Bohotin, selectată clonal în şcoală. În

1975-1978 şcoala şi-a construit un nou şi modern complex vinicol cu o

capacitate de 10 vagoane pentru învechirea vinurilor îmbuteliate, ca

vinotecă, 10 vagoane pentru maturarea vinului în butoaie; un laborator

special de vinificaţie şi o ultramodernă sală de laborator şi de protocol

pentru recunoaşterea vinurilor prin analize şi degustări, care să

servească la instruirea elevilor sau iniţierea doritorilor în probleme de

protocol vinicol. Vinoteca naţională din clădirea veche şi cea nouă s-a

modernizat şi dotat cu stelaje supraetajate şi protejate anti-cutremur ce

susţin cele 25.000 de sticle cu vinuri vechi din toată ţara şi din

străinătate, etalate orizontal, constituind o „mândrie naţională şi o

veşnică atracţie universală, ce se înnobilează în eternitatea timpului ce

zboară”. (acad. prof. univ. Constantin Toma, prof. univ. Petru Ioan şi

ing. Petru Matei).

Vechea cramă-pivniţă şcolară construită din piatră cioplită (de C.

Hogaş în 1935-1936) a fost extinsă (dublată) şi modernizată în 1979-

1983 şi pe dinafară „bahic” sculptată iar în interior imagistic

„decorată” cu numeroase citate celebre, vibrante, de toţi oaspeţii

copiate, „binecuvântând o operă unică şi magnifică mereu admirată şi

aplaudată şi niciodată uitată sau egalată”. „Ambele entităţi îngemănate

sunt atracţii arhitectonice ce captivează privirea oricui văzându-le, dar

şi vizitându-le.” (acad. prof. Cezar Lăzărescu, rectorul Universităţii de

Arhitectură din Bucureşti). „Întreg ansamblul este deosebit de

cuceritor, încât poate face parte din comoara vinicolă şi arhitecturală

românească, ce fascinează de la frontonul de la intrare până la fundalul

şi spaţiile dintre stelaje unde sunt «pictate» cele mai valoroase citate,

vibrante, din antichitate şi până în contemporaneitate.” (acad. prof.

Manea Mănescu, prim-ministru al Românei).

La inaugurarea acestui ansamblu de obiective şcolare, măreţe şi

singulare, în mijlocul cărora tronează Muzeul viticol şi toate

împresurate de faimoasa fermă şcolară, au participat acad. V. D. Cotea

Oenologie

(vicepreşedinte şi laureat al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi

Vinului cu sediul la Paris) şi ceva mai târziu acad. prof. Manea

Mănescu, prim-ministru al României, care au definit acest ansamblul

arhitectonic şi vinicol un măreţ Panteon care depăşeşte prin

arhitectonică şi dotarea interioară marile combinate similare din ţară şi

chiar dinafară, constituind mândria Liceului Agricol, a podgoriei şi a

României, ce garantează pe lângă o pregătire temeinică de specialitate

şi producerea unor vinuri de înaltă calitate, semnate cu cerneala

exigenţei apostolilor săi.

În podgoria Huşi, pe baza rezultatelor cercetărilor vinurilor din

vinoteca şcolii, paralel cu studiul soiurilor din colecţia ampelografică şi

din via didactică experimentală, s-a procedat la raionarea,

microraionarea şi zonarea soiurilor de viţă în cel mai propice mediu

(biotop); s-a stabilit raportul între soiuri cât şi amestecurile tehnologice

cele mai potrivite; vârsta maturării vinurilor pe soiuri; timpul optim

pentru îmbutelierea lor; perspectivele ce le are fiecare soi de vin în

podgorie. Astfel, s-a stabilit că Zghihara de Huşi şi Aligote sunt soiuri

de mare producţie – pentru vinuri de larg consum – şi că prin cupajarea

lor cu Rieslingul italian şi mai ales cu Feteasca albă sporesc incredibil

însuşirile organoleptice, caracteristicile de calitate şi capacitatea de

conservare prin învechire. S-a mai stabilit că vinul Zghihară de Huşi nu

se poate păstra pentru învechire, neavând asigurată conservabilitatea şi

nici nu îşi sporeşte însuşirile calitative prin învechire. Acestea se pot

asigura prin cupajarea lui la vinificare cu alte soiuri mai superioare.

Vinurile albe superioare (VSO) se obţin din Fetească albă, Riesling

italian, Fetească regală, Sauvignon ş.a. Vinuri roşii superioare (VSO)

se obţin din Feteasca neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon, Oporto ş.a.

Vinuri aromate excelente (VSOC) se obţin din Muscat Ottonel şi

Busuioacă de Bohotin-Huşi.

Vinurile albe de calitate superioară au o durată de învechire (4-6 ani)

mai mică decât vinurile roşii superioare (5-8 ani). Busuioaca de

Bohotin-Huşi îşi prelungeşte durata păstrării şi atinge apogeul

însuşirilor sale calitative la 4-6 ani. Pe lângă acest soi, care dă vinuri

roze-roşii aromate, delicate, se cultivă şi Busuioaca de Huşi, soi obţinut

şi cultivat în şcoală deşi neomologat, dă vinuri de aceeaşi calitate – şi

chiar superioare Busuioacei de Bohotin-Huşi.

Vinurile speciale – ca cel spumant (Champagne) – se obţin din

Zghihara de Huşi, în special. Vinul special extraaromotizat de tip

vermut alb şi roşu din 50 de plante aromate şi medicinale şi vinurile

speciale pelicular-oxidative, omoloage celebrelor vinuri de tip Malaga,

Madera, Porto, Marsala şi Cahors, sunt alte rezultate ale centenarei

noastre şcoli. Valoarea lor a fost preţuită în mod deosebit prin

numeroasele diplome şi medalii acordate la concursurile naţionale de

vinuri de la Vaslui şi Bucureşti (între 1972-1996).

Câteva aprecieri – vechi şi noi – ale vinurilor de Huşi

Podgoriile din Moldova pe lângă că sunt cele mai vechi, sunt şi cele

mai mari din România, formând un adevărat arhipelag, de la Cotnari

până la Coteşti. Ele au fost apreciate încă din vechime. Preţuirea lor de

călătorii şi cărturarii străini, Palas (1846) sau Marco Bandini (1860) şi

până la aprecierile din ziua de azi s-au dovedit a fi cele mai redutabile.

Despre podgoria Huşi şi vinurile sale, Marco Bandini precizează:

„Huşii sunt cetatea naturală a celor trei dealuri viticole ce străjuiesc

p. 53 Lohanul nr. 22, iunie 2012


târgul, o curte, o biserică şi o pivniţă domnească de pe vremea lui

Ştefan cel Mare, iar vinurile sunt savuroase şi mult căutate.”

Tot despre Huşi, Vasile Pârvan spune: „Deşi Huşii sunt la margine de

ţară stau cu produsele şi cu ospitalitatea la mijloc pe masă.”

Prof. univ. I. C. Teodorescu aprecia podgoria Huşi astfel: „Cine poate

admira Huşul într-un fascinant apus de soare, de pe cerdacul lui Ştefan

cel Mare, poate exclama că se află în faţa celui mai fermecător tablou

natural, «minunea de la Huşi»”.

Oenologie

Acad. G. I. Siseşti spunea despre vinurile Huşilor: „Cine vrea să ştie ce

înseamnă un vin de inspiraţie trainică şi profundă imaginaţie să se

descopere cu evlavie în faţa măreţelor pivniţe săpate sub noi – de

Ştefan cel Mare – că se află în faţa unui măreţ templu închinat vinului.”

„Vinul de Huşi este” – după cum aprecia marele profesor dramaturg

Victor Ion Popa – „singura carte de vizită pe care o poate pune un

neam la poarta veşniciei.”

Nicolae Iorga scria în Cartea de Onoare a Şcolii de Viticultură din

Huşi: „În Şcoala de Viticultură «Dimitrie Cantemir» din Huşi şi în

vinoteca sa trebuie să se intre (şi iese) ca într-un templu vinicol,

covârşit de respect şi cu pălăria în mână.”

Păstorel Teodoreanu vizitând Huşii cu podgoria şi vinoteca şcolii, s-a

exprimat că: „Huşul, se apropie mai mult de Bordeaux decât de

Bourgogne, cu vinul său galben ca aurul de 18 carate, atât de

înviorător, plăcut acidulat la gustat. Pentru acest vin trebuie scris un

imn.” De aceea, Păstorel Teodoreanu a scris în 1927 (şi publicat în

1928) „Crezul vinotecilor şi degustătorilor”, un adevărat imn închinat

întregii podgorii româneşti. La articolul 5, încheie astfel: „În urma

degustării vinurilor, în Cartea de Aur a vinotecii să se scrie cine a băut

vinul, cât de bun a fost şi cu ce notă, reflecţie sau cugetare şi glumă

mare (anecdotă) l-a preţuit, scriind-o ca să rămână pentru posteritate ca

un document oenologic rar, istoric şi literar.”

Prescripţiile acestui imn sau crez al vinurilor a fost cinstit cu respect de

mari şi numeroase personalităţi care au trecut prin faimoasa şi bătrâna

noastră şcoală şi vinotecă, printre care enumerăm 5 şefi de stat, 6 prim

miniştri, peste 20 de miniştri, 38 de academicieni (în frunte cu 3

preşedinţi ai Academiei), peste 130 de parlamentari în frunte cu prof.

univ. Dan Marţian, preşedintele Camerei Deputaţilor şi multe alte mari

personalităţi din toate domeniile de activitate.

Se cuvine început acest itinerar de impresii cu cea rostită de huşeanul

N. Gh. Lupu: „Vă îmbii să gustaţi licoarea Huşilor – un vin nectar la

pahar şi sănătate de buchet la pachet, visând ce e mai frumos la piept.”

Acad. V. D. Cotea scria la inaugurarea noilor obiective vinicole

construite în şcoală, următoarele: „Oraşul dumneavoastră cunoscut în

trecut ca un oraş podgorie a devenit un oraş modern, fără ca legăturile

sale cu via, cu tradiţia să fie întrerupte. Dimpotrivă. Acestea s-au

amplificat făcând din Huşi «metropola viticolă a Moldovei». Viile sunt

pentru oraşul dumneavoastră – păstrând proporţiile – ceea ce reprezintă

piramidele pentru Egipt, iar Şcoala Viticolă, Muzeul viticol, Turnul

Eiffel pentru Paris… portdrapelul Huşilor.”… „Îngăduiţi-mi să aşez

Liceul Agricol printre piramidele care înalţă numele oraşului şi al

Moldovei viticole, făcând din Huşi aşa cum spuneam, casa noastră de

suflet… şi orice personalitate ce poposeşte la Şcoala Viticolă, în muzeu

şi vinoteci, are sentimentul că răsfoieşte cartea de suflet şi de vizită a

viticulturii moldave şi deschide poarta primitoare a unei «Mici

Academii a viei şi vinului». Muzeul şi vinoteca şcolii sunt embleme

păstrătoare ale unor importante vestigii, valoroase vinuri şi numeroase

gânduri şi aprecieri din trecutul şi prezentul şcolii, de mare mândrie

pentru ţara noastră”.

Marele profesor I. C. Teodorescu scria: „Podgoria Huşi e «capitala

viticolă» a Moldovei centrale, datorită suprafeţei şi producţiei, cât şi

prin faptul că se impune ca un imens amfiteatru natural ce străjuieşte

oraşul ca o împărăţie de linişte şi visare, iar în centru-i «tronează»

Şcoala de Viticultură, adevărată «catedrală» a învăţământului viticol,

cu fresca sa de «Capelă Sixtină», Muzeul viticol şi Vinoteca sa

naţională.”

„Cine trece prin Huşi şi nu a vizitat Liceul de viticultură, cu muzeul

viticol şi Vinoteca sa naţională e ca şi cum ar trece prin Iaşi fără să fi

văzut Palatul culturii şi grandioasa Grădină Botanică.” (acad.

Constantin Ciopraga).

Inspiraţi de aceste înălţătoare impresii, reprezentanţii Ministerului

Agriculturii şi ai Învăţământului, organizatorii Olimpiadei şcolare de

viticultură din 1989, au scris:

„Vinoteca Liceului Viticol Huşi –

Staţie tranzit între Pământ şi Olimp

Panteonul zeilor sufletului.”

Numeroşi vizitatori, citind impresia aceasta s-au exprimat, inspirat şi

luminat că trebuie scrisă pe antetul oricărui act şi corespondenţă a

şcolii, cum se practică azi în toată lumea, pe antetele şi emblemele

marilor instituţii.

Despre valoarea făclierilor Şcolii Viticole acad. V. D. Cotea citează

două aprecieri atotcuprinzătoare existente în colecţia vinotecii (în unul

din cele trei volume ale «Cărţii de aur»). Astfel, acad. prof. univ. dr.

Constantin Ciopraga, printre altele consemnează: „Artiştii în criză de

imaginaţie, îndrăgostiţii fără speranţă... să vină la Huşi, unde vraciul

Avram D. Tudosie le va lua necazul cu „paharul” şi cu harul. Prof dr.

ing. Avram. D. Tudosie e un dirijor şi un virtuoz sub a cărui baghetă

licorile huşene ating cotele înalte ale artei...”, iar Marin Preda arată că:

„Prin cultivarea şi cântarea celebrelor vinuri Zghihară de Huşi şi

Busuioacă de Bohotin, ale căror calităţi fac parcă să cânte sufletul în

noi, felicităm conducerea şcolii în frunte cu prof. dr. ing. Avram D.

Tudosie pentru asemenea realizări în speranţa că cele două

«nestemate» ale vinurilor româneşti îi vor parafa o nouă carte

«Ambrozie şi nectar»…”

În încheiere, merită să cântăm Busuioaca de Bohotin – ca „regină” a

noastră, oriunde şi oricând, care a fost descoperită, botezată, studiată şi

lansată de şcoală şi prezentând-o la concursurile mondiale de vinuri din

1993 şi 2000 a fost validată ca „Vin licoros şi maiestos, Muscat aromat

şi trandafiriu colorat, a Huşilor vocaţie şi a făclierilor şcolii creaţie şi

punere în circulaţie”. Acest celebru vin huşean a fost numit „a opta

minune a lumii, a şcolii şi a podgoriei” (Gh. Neamu şi M. Oşlobeanu).

p. 54 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Acest sublim vin este un elixir de vis, cu care te vezi şi visezi şi în

paradis, oricâte păcate ai fi comis. (I. Abramovici, Moscova).

Acest vin cu mireasma sa parfumată a încântat şi pe regina Maria şi pe

Nicolae Iorga, marele savant, pe Nicolae Titulescu, marele lumii

diplomat, pe Mihail Sadoveanu, celebrul nostru literat, dar şi pe regele

Carol al II-lea, puţin cam… amorezat.

Tudor Arghezi l-a poetizat în stilul său pamfletist: „Busuioaca de

Bohotin Huşi o pot declara «logodnică» de-a pururi, «soţie» niciodată,

că e şi blondă şi brunetă totodată, dar şi dulce şi captivantă, care te dă

gata dintr-o dată.”

Mândria şcolii noastre o constituie şi cei peste 10.000 de absolvenţi,

cele aproape 1.000 de mari personalităţi care au vizitat, ajutat şi elogiat

şcoala şi făclierii ei, dascăli şi apostoli. Totodată, slăvim şi pe cei 1.000

de absolvenţi care sunt licenţiaţi, dintre care 47 sunt doctori în ştiinţe,

29 de cadre universitare, de la asistenţi, la decani şi academicieni.

Cu ocazia împlinirii şi sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea şcolii şi

a vinotecii noastre adresez omagiul meu tuturor înaintaşilor care au

durat şi sfinţit această instituţie, au pregătit peste 100 de promoţii,

multe şi minunate licori, despre care se spune „dacă bei un stropuşor îţi

vine să zbori, să te însori ori să iubeşti până mori.” Mă asociez celor

care au rostit atâtea cuvinte mari despre şcoala noastră, care a fost

declarată pentru înfăptuirile ei „Stea Polară după care trebuie să se

orienteze toate suratele din ţară.”

Vinoteca personală-pasională „Ambrozie şi nectar”

Însufleţit de cele consemnate mai sus, descrise în literatura străină şi

românească şi la îndemnul acad. prof. univ. I. C. Teodorescu, prof. ing.

Leonida Gheorghiu şi prof. ing. Victor Ceaicovschi, în anii ‟50-‟60 am

început să încropesc o colecţie-vinotecă personală, pasională cu sticle

de băuturi alcoolice şi vinuri vechi. Vinoteca personală a fost

prezentată (documentat şi fascinant) de T.V.R. pe 25 mai 1995 şi 6

iunie 1996.

Vinoteca adună după 50 de ani de la încropire numeroase şi variate

sticle care unele din ele purtau pe etichetă autograful marilor

personalităţi donatoare. Majoritatea probelor le-am primit ca

„recompensă” pentru prezentarea ştiinţifico-romanţată a vinurilor –

podgoriilor Iveşti, Odobeşti şi Huşi – la aşa-zisele „degustări

sărbătoreşti” (sau de protocol).

Despre vinotecă personală „Ambrozie şi nectar” (a lui Tudosie

Avram), prof. dr. Theodor Codreanu scria în Istoria Huşilor:

Oenologie

„Mai reţinem şi o altă «operă» viti-vinicolă a Huşilor – vinoteca

personală a lui Avram D. Tudosie, rod a 50 de ani de activitate

profesională, cu butelii având pe etichete semnăturile a unor

personalităţi politice, ştiinţifice, literare şi artistice donatoare, de la

Mihail Sadoveanu, Ion Minulescu şi soţia Claudia Milian, Mihai Ralea,

Şerban Cioculescu, Marin Preda, Constantin Ciopraga, Ilie Dan, Vasile

Militaru, Păstorel Teodoreanu, până la Constantin Prisnea, C. C.

Giurescu, Ioana Radu, Ion Frunzetti, George Lesnea, Paul-Popescu

Neveanu, V. Voiculescu, I. C Teodorescu, T. Martin, D. Bernaz sau V.

D. Cotea şi Grigore Vieru şi mai toţi marii specialişti din viticultura şi

vinificaţia României. Acestora li se adugă Mihai Ralea, Al. O.

(Păstorel) Teodoreanu, C. Prisnea, M. Preda, C. Ciopraga, Ilie Dan, Gr.

Vieru, N. Dabija, Nichita Stănescu, Dan Iordăchescu, C. C. Giurescu,

Ioana Radu, Ion Frunzetti, George Lesnea, George Bălăiţă, Paul

Popescu Neveanu, Vlad Voiculescu, V. D. Cotea, I. C. Teodorescu, T.

Martin, I. Laszlo, M. Oprean, Marin Gheorghiţă, Brad Segal, I. G.

Fulga, L. Gheorghiu, V. Negritu, Anatolie Pănuş, Andrei Holostenco,

I. Golumbovschi, Gh. Curoşu, mai toţi marii specialişti din viticultura

şi vinificaţia Românei, precum şi mulţi specialişti din lume.

Cele mai vechi băuturi au aproape un secol şi provin din Franţa, URSS

Portugalia, Italia, Germania, Elveţia, iar cele din România, de la

Domeniile Coroanei Regale. O sticlă mi-a fost donată de Eduard

Sevarnadze, fost ministru de externe al URSS pe când era prim secretar

al RSS Gruzia şi două sticle de Riesling italian din vinoteca IAS

Segarcea (a fostului Domeniul al Coroanei Regale) mi-a fost înmânată

de prof. dr. ing. Anatolie Pănuş, la Concursul Naţional de Vinuri de la

Vaslui din 1987 (unde am fost membru al juriului). Mai toţi marii

specialişti din viticultura şi vinificaţia Românie mi-au donat câte o

probă de vin.

Această stare de lucruri s-a menţinut până la Revoluţia din 1989 când

această vinotecă personală-pasională „Ambrozie şi nectar” (= a lui

Tudosie Avram) sub scurtul directorat al economistului M. Mocanu a

fost inundată în 1992, deşi se afla într-o boxă corespunzătoare de sub

Muzeul viticol al şcolii, cu toate aprobările de rigoare din perioada

comunistă. Pe 8 iunie 1994 a fost evacuată abuziv din această boxă de

către prefectul judeţului Vaslui, Nicolae Pascu, împreună cu

inspectorul zonal Constantin Poiană, „asmuţiţi” de directorii din

perioada respectivă. Evacuarea a fost „asistată” de prof. Ştefan Asandei

şi Mihai Mocanu ca directori împreună cu prof. ing. Irimia Artene,

director adjunct şi prof. ing. Vasile Onceanu, profesor de specialitate.

În timpul inundaţiei s-au şters multe autografe scrise pe etichetele

sticlelor iar în timpul evacuării s-a „decimat” o mare parte din colecţie.

Această abuzivă evacuare a fost condamnată de toată şcoala, breasla şi

de mari personalităţi şi demnitari din toată ţara întrucât, judeţul Vaslui,

municipiul Huşi şi vestitul Liceu – Colegiu Agricol sunt mai sărace

material şi spiritual cu o valoroasă comoară de vinuri vechi care era şi

a rămas unica vinotecă particulară-pasională din ţară (acad. V. D.

Cotea, şi I. C. Teodorescu).

Valoarea ei a fost reliefată şi de faptul că la Concursul Naţional de

Vinuri din 26 octombrie 1996 de la Bucureşti vinul de Busuioacă de

Bohotin Huşi provenind din această colecţie s-a bucurat aprecieri

unanime şi de o înaltă distincţie.

p. 55 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Parabole din Noul Testament referitoare la

problemele financiare

I. Structura Noului Testament

Ec. Aurel Cordaş – Iaşi

Economie

Noul Testament reprezintă a doua parte a Bibliei

creştine. Creştinii privesc Noul Testament ca îndeplinirea

promisiunii din Vechiul Testament.

N

oul Testament cuprinde relatări despre faptele,

evenimentele şi învăţăturile Domnului Iisus şi

interpretează semnificaţia lor pentru biserica creştină

timpurie, concentrându-se în special pe Noul Legământ dintre

Dumnezeu şi adepţii Domnului Iisus Hristos.

Noul Testament este alcătuit din 27 de cărţi:

Patru Evanghelii (după Sfinţii Apostoli Matei, Marcu, Luca şi

Ioan în care sunt prezente relatări despre viaţa, vorbele,

învăţăturile şi evenimentele din ultima săptămână pe care

Domnului Iisus a petrecut-o pe pământ, evenimente printre care

se numără Răstignirea şi Învierea Sa.

Din ,,Evanghelia după Matei” aflăm regula de aur

,,Deci ce voiţi să vă facă oamenii faceţi şi voi la fel. Căci

aceasta este Legea şi prorocii”;

2. Faptele Apostolilor, având ca autor pe Sf. Apostol

Luca, povestesc despre istoria timpurie a creştinătăţii. Cartea

este o prelungire a relatării Evangheliilor în perioada de după

Înălţarea Domnului Iisus la cer, narând ce li s-a întâmplat

Apostolilor (ucenicilor) după despărţirea de El;

3. Epistolele (scrisorile) în număr de 21, redau

corespondenţa primilor conducători ai Bisericii şi cuprinde

poveţe şi învăţături pentru primii creştini. Epistolele se pot

împărţi în două părţi:

3a. Epistolele Pauline (către Romani, Corinteni (2),

Tesaloniceni (2), Galateeni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, Evrei,

Timotei (2), Tit, şi Filimon) autor Sf. Apostol Pavel, căruia îi

sunt atribuite un număr de 14 scrisori;

3b. Epistolele soborniceşti sunt scrisorile adresate

tuturor Bisericilor de către alţi conducători ai Bisericii Creştine

Timpurii (Sf. Apostol Iacov, Petru (2), Ioan (3) şi Iuda);

Astfel în Epistola Sf. Apostol Ioan găsim un mare

adevăr ,, Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci

Dumnezeu este iubire. ”

Iar în Epistola către Galateeni, Sf. Apostol Paul ne

spune că ,,Suprema lege în creştinism este dragostea” (5:14).

Din prima Scrisoare către Corinteni a Sf. Apostol

Pavel aflăm:

,,Dragostea rabdă îndelung; dragostea este plină de

bunătate; dragostea nu ştie de pizmă; dragostea nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu se aprinde la mânie, nu

pune la socoteală răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură

de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte,

toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată.

4. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cuprinde

viziunea confruntării Bisericii cu persecuţiile şi fărădelegile

lumii, dar şi cu previziunea victoriei finale şi este atribuită Sf.

Apostol şi Evanghelist Ioan. Cuvântul ,,apocalipsă” este de

origine grecească şi înseamnă descoperire, dezvăluire, revelaţie.

Scopul scrierii sale este de a încuraja şi întări în

credinţă pe cei slabi, de ai certa pe cei rătăciţi şi de ai ameninţa

cu pedeapsa dumnezeiască pe adversarii Bisericii, arătându-le

tuturor că biruitor va fi creştinismul.

Destinatarii scrierii sunt conducătorii Bisericilor din

Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea,

localităţi din jurul Efesului situate în Asia Mică. Numărul de

şapte al bisericilor mai are şi un sens simbolic. Scrierea este

adresată întregii creştinătăţi.

Textul are un caracter enigmatic, greu de

descifrat în toate sensurile ei, cu un stil bogat în parabole,

metafore, simboluri. De ex. cifra 1, semnifică unitatea Fiinţei

Divine; cifra 2, reprezintă cele două firi ale Mântuitorului:

dumnezeiască şi omenească; cifra 3, Sfânta Treime; 4, punctele

cardinale; 7, desăvârşirea şi zilele săptămânii; 666, răutatea

supremă, antihristul, 12 aminteşte cele 12 seminţii ale lui Israel

(adică cei 12 fii ai lui Iacov şi familiile lor care au format

începuturile poporului evreu), cei 12 Apostoli ai Domnului

Hristos şi simbolizează tot neamul omenesc.

În Apocalipsă adversarii Bisericii sunt arătaţi prin

animale sălbatice, monştri marini sau pământeşti, iar instituţiile

anticreştine sunt simbolizate prin organe ale acestor fiare.

Această scriere vine să întregească povestirea luptei

dintre bine şi rău, începută în cartea ,,Genezei,” confruntare care

se desfăşoară pe pământ. Scrierea prevesteşte misterioase,

înfricoşătoare fenomene cereşti, finalizându-se cu un tablou

care înfăţişeză noul cer şi noul pământ. (R.C. op. cit.).

II. Caracteristicile pildelor

Dacă în Biblie sunt prezente 2350 de versete prin care

ni se transmite cum trebuie să ne administrăm, în Noul

Testament sunt prezente nenumărate trimiteri la problematica

financiară. Astfel în Evanghelia Sf. Matei şi Luca sunt în jur de

30 de referinţe cu caracter economic: 15 dintre ele sunt exemple

negative care vorbesc despre lăcomie, nedreptate şi îngrijorările

vieţii, restul sunt pozitive şi neutre.

Cuvântul ,,parabolă” (a pune alături, a asemăna, a

compara), mult întrebuinţată în Noul Testament, este o istorisire

fictivă dar verosimilă în care, cu ajutorul unor asemănări, se

exprimă adevăruri de credinţă sau se dau îndrumări de conduită.

Este un alt termen pentru pilde. Etimologic, înţelesul este

asemănător cu cel al alegoriei, care prin derivaţie însemnă ,,a

spune lucrurile într-un alt mod.”

Atât pildele cât şi parabolele au fost considerate forme

didactice, care prezentau ascultătorilor, mai puţin instruiţi,

ilustraţii, exemple concrete care-i ajuta pe cei interesaţi să

înţeleagă mai uşor adevărurile morale şi religioase şi-i îndemna

la meditaţie. În afară de acestea, prin parabole adevărurile

morale se exprimau mai pe ocolite şi menajau pe unii dintre

ascultătorii vizaţi direct, cum erau fariseii. Fariseii erau membri

ai unui curent religios apărut în perioada 135-104 î.Hr. care

acorda o importanţă exagerată formalismului şi tradiţiilor rituale

în dauna purităţii şi spontaneităţii sentimentului religios. Prin

extensie, cuvântul este folosit şi cu sensul de făţarnic, ipocrit

(R.C. op.cit.).

Sunt ilustraţii din pilde care îşi au originea în natură,

ca de exemplu în pilde despre seminţe şi creşterea lor, cum ar fi

p. 56 Lohanul nr. 22, iunie 2012


,,Pilda semănătorului” (Matei 13:24-30; Marcu 4:1-20; Luca

8:4-15). Astfel în această pildă se pune accent pe capacitatea

diferită de receptare, de însuşire a învăţăturii Domnului

Hristos. Pentru unii grijile exagerate ale vieţii şi poftele lumeşti

o înăbuşă. Alţii se arată indiferenţi, iar cei mai mulţi primesc

învăţătura cu entuziasm şi aceasta le aduce înţelepciune , adică

roade bogate.

Uneori sunt folosite obiceiuri şi aspecte familiare din

viaţa de toate zilele, aşa cum este cazul în ,,Pilda aluatului”

(Matei 13:33), unde se nuanţează ideea că ,,Împărăţia lui

Dumnezeu” va avea mare putere de pătrundere, de transformare

spirituală şi de acţiune practică.

Alteori sunt prezente în temă şi morală caracteristici

negative ale firii omeneşti, cum este cazul ,,Pilda iconomului

nedrept” (Luca 16:1-13). Astfel în această pildă un om avut,

auzind că că administratorul său este incorect, îl înştiinţează ca

va fi destituit şi-i cere socoteală. Acesta, până la la lichidarea

administraţiei sale, se înţelege cu datornicii stăpânului său să-i

înapoieze mai puţin, iar restul să-l împartă, pentru a avea cu ce

trăi după pierderea serviciului. Stăpânul aude şi-i laudă

iscusinţa. Domnul Iisus adresându-se ucenicilor, îi îndeamnă să

procedeze cu aceeaşi iscusinţă în cele bune precum a procedat

iconomul în cele rele. Să fie tot aşa de sârguincioşi şi înţelepţi

în dobândirea Împărăţiei Cerurilor. În concluzie se recomandă

ca iscusinţa să fie folosită în lucruri bune , spirituale (I.C. -

op.cit.).

Apar cazuri când învăţătura unei pilde este clară chiar

din conţinutul ei, aşa cum este ,,Pilda omului care i-a rodit mult

ţarina” (Luca 12:13-20), unde bogatul moare chiar în momentul

când se credea împlinit financiar şi că se poate bucura de toată

avuţia adunată şi povestea se închee cu morală (Luca 12:16-21).

,,Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci

viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale” (Luca 12:15).

Este posibil ca uneori învăţătura, morala să fie prezente

la finele unei povestiri, ca în ,,Parabola celor doi datornici.”

,,Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel Ceresc dacă nu

veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima” (Matei 18:35).

De multe ori povestirea este spusă, fără a se adăuga

nici un comentariu pe marginea ei, iar ascultătorii sunt lăsaţi să

tragă ei înşişi învăţătură din ea, ca în ,,Pilda viticultorilor care

au vrut să fure via de la stăpân” (Matei 21:33-45; Marcu 12.12),

cărora li se dă o vie s-o lucreze, dar la trimiterea unor slujitori

de către stăpân, spre a prelua rodul, îi omoară, ca şi pe fiul

stăpânului, trimis ulterior. După această faptă, via este luată de

la ei şi se dă altora.

Este vorba despre iudei, cărora li s-a încredinţat la

început Împărăţia mesianică, însă ei au tratat pe profeţi cu

indiferenţa lor faţă de învăţătura acestora şi a lui Moise, iar

mai târziu au fost de acord cu răstignirea pe cruce a

Mântuitorului. Din aceste motive Împărăţia mesianică a fost

luată şi dată altor neamuri. Este clar că liderii religioşi, nu şi-au

făcut datoria faţă de poporul iudeu, şi au dorit să-l piardă pe

Mântuitor, astfel au ştiut că Domnul Iisus Hristos a spus această

pildă împotriva lor.

,,Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face

lucrătorilor acestora.”

Preoţii au răspuns:

,,Pe cei răi în rău îi va pierde, iar via o va da altor

lucrători, care-i va da roadele la vremea lor.”.....Iar arhiereii şi

Economie

fariseii auzindu-I parabolele, au înţeles că despre ei vorbeşte.

(Matei 21:41,45).

III. Învăţătura prin parabole

1. Parabola celor doi datornici (Matei 18:21-35)

Pilda începe cu întrebarea Sf. Apostol Petru către

Domnul Iisus Hristos:

,,Doamne, de câte ori va greşi fratele meu faţă de mine

şi eu îi voi ierta? Oare până de şapte ori?” (Matei 18:21).

Domnul Iisus Hristos a răspuns:

,,Nu-ţi spun că până de şapte ori, ci de şaptezeci de ori

câte şaptezeci” (Matei 18:22).

Domnul Iisus, în continuare, pentru a lămuri mai

simplu cele spuse, prezintă ascultătorilor pilda împăratului, care

a vrut să se socotească cu slugile sale, despre felul cum i-au fost

administrate avuţiile sale. Se prezentă la el un administrator

care nu putea justifica în gestiunea sa, uriaşa sumă de zece mii

de talanţi (Matei 18:23).

Pentru cititorii noştri dornici de cunoştinţe

numismatice, talantul a fost una din vechile unităţi de măsură

ale masei şi a unităţilor corespunzătoare de valoare echivalente

cu această greutate a unui metal preţios. Deci înainte de a fi

denumire a semnelor monetare mari talantul a fost unitate de

măsură a greutăţii, având valori diferite într-o serie de ţări din

jurul Mării Mediterane.

Aflăm din Biblie că un talant este egal cu 36 kg.

Dar neavând cu ce plăti datoria şi conform cutumei

(obiceiul locului), marele său stăpân a poruncit ca debitorul să

fie vândut el, femeia şi copii lui. Disperat datornicul se aruncă

la picioarele creditorului, adică a stăpânului cerînd clemenţă,

implorându-l:

,,Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot”

(Matei 18:26).

În ciuda unei datorii fabuloase, împăratului i se face

milă de datornic, îl eliberează şi l-a iertat de datorie. Astfel

fostul datornic, fericit ieşind de la împărat se întâlneşte cu un

coleg care-i datora doar 100 de dinari (1 dinar = 4 gr.). A pus

mâna pe datornic, şi-l strângea de gât zicând:

,,Plăteşte-mi ce eşti dator şi căzându-i, la picioare cel

ce era slugă ca şi el, îl rugă, zicându-i mai îngăduieşte-mă şi-ţi

voi plăti.” (Matei 18:28-29).

Dar el n-a vrut, cerând aruncarea la închisoare, a

datornicului cu un debit de numai 100 de dinari, până când va

primi suma în întregime. Celelalte slugi s-au întristat mult şi lau

informat pe stăpân. Atunci împăratul a chemat la el pe fostul

datornic şi i-a zis:

,,Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o,

fiindcă m-ai rugat. Nu trebuie oare ca şi tu să ai milă de cel ce

este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine” ?

Şi mânâindu-se stăpânul său la dat pe mâna chinuitorilor, până

ce-i va plăti toată datoria. (Matei 18:23-25).

În finalul parabolei ni se spune că dacă iertăm

greşiţilor noştri, ni se iartă şi nouă greşelile noastre.

2. Parabola tânărului bogat (Matei 19:16-24)

Un tânăr a venit la Domnul Iisus Hristos şi l-a întrebat.

p. 57 Lohanul nr. 22, iunie 2012


,,Învăţătorule bun, ce bine să fac să am o viaţă

veşnică”....Iar El a zis: ,,De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este

bun, decât numai unul Dumnezeu, iar dacă vrei să intri în Viaţă,

păzeşte poruncile.”

El I-a zis: ,,Care”? Iar Iisus i-a zis: Să nu ucizi, să nu

te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe

tatăl tău şi pe mama ta, şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine

însuţi.

Tânărul I-a zis: ,,Pe toate acestea le-am păzit din

tinereţea mea. Ce-mi lipseşte?”

Domnul Iisus i-a răspuns că dacă, a respectat toate

poruncile Decalogului, nu-i mai rămâne decât să-şi împartă

averea săracilor şi să-l urmeze. Fiind foarte bogat tânărul s-a

întristat deoarece moştenise averi numeroase.

Iar Domnul Iisus a zis ucenicilor Săi, ca învăţătură:

,,Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în

împărăţia cerurilor. Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o

cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia

lui Dumnezeu” (Matei 19:22-24).

În cazul rostirii ,,cămila prin urechea acului,” potrivit

exegeţilor biblici, Domnul Iisus se referă la una din porţile

cetăţii Ierusalim, celebră prin îngustimea ei şi numită ,, Poarta

acului,” prin care o cămilă nu putea trece.

O altă părere, este că Domnul Iisus s-ar fi putut referi,

la faptul că exista o funie groasă folosită de corăbieri care se

numeşte ,,cămila.” De aceea în unele traduceri, în loc de

cuvântul cămilă, apare ,,funia corăbiei”: ,,....mai lesne este să

treacă funia corăbiei prin urechile acului.” Prin extensie,

expresia caracterizează orice situaţie greu de rezolvat.

Sintagma ,,Împărăţia lui Dumnezeu” sau ,,Împărăţia

cerurilor” este o realitate transcedentală, care se consideră, se

presupune că este deasupra lumii reale. În Noul Testament şi

implicit în scrierile creştine, este un concept de bază ce

constituie aspiraţia supremă a vieţii oricărui adept al învăţăturii

Domnului Iisus Hristos, exprimat prin rugăciunea ,,Tatăl

nostru,” unde se spune ,,Vie împărăţia Ta” (R.C. – op. cit.).

3. Parabola talanţilor (Matei 25:14-29)

Economie

În pilda talanţilor se vorbeşte despre un proprietar care

plecând într-o călătorie la mare distanţă şi le-a încredinţat, spre

administrare, avuţia slujitorilor săi. Unuia i-a dat cinci talanţi,

altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui.

Şi după multă vreme a venit stăpânul acelor slugi şi s-a

socotit cu ele, constatând că slujitorii care au primit spre

administrare câte doi şi cinci talanţi, prin muncă şi credinţă au

dublat suma primită. Stăpânul i-a lăudat şi avansat în

îndatoririle lor pe slujitorii care au reuşit să fructifice capitalul

primit, dublându-l.

Sluga care a primit un talant, n-a muncit ci a ţinut

argintul ascuns în pământ, restituindu-l stăpânului său aşa cum

la primit, adică fără nici un venit în plus. Extrem de supărat,

stăpânul său i-a zis:

Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am

semănat şi adun de unde n-am răspândit? Se cuvenea deci să dai

argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ceea ce este al meu

cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are

zece talanţi. Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la

cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are (Matei 25: 26-

29).

Această pildă este eshatologică, însă are şi un caracter

moral. Căci ea ne învaţă să punem în valoare darurile materiale

şi spirituale primite de la Dumnezeu, având a da seamă de ele la

judecata viitoare.

4. Pilda omului care i-a rodit mult ţarina (Luca 12:13-

p. 58 Lohanul nr. 22, iunie 2012

20)

Această pildă cunoscută şi sub numele de ,,Parabola

bogatului nesăbuit” începe cu o întrebare adresată Domnului

Iisus Hristos, de către unul din ucenici:

,, Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă

moştenirea cu mine.”Iar El i-a zis: ,,Omule, cine M-a pus pe

Mine judecător sau împărţitor peste voi?” Şi a zis către ei:

,,Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu

stă în prisosul avuţiilor sale.” (Luca 12:15).

Şi le-a spus următoarea pildă. Ţarina unui om bogat

rodise mult. Şi el se gândea ce să facă cu atâta belşug de

produse, deoarece spaţiile de depozitare sunt insuficiente. S-a

hotărât să-şi strice hambarele şi să zidească altele mai mari. Şi

având atâtea bogăţii strânse, îşi propunea să se odihnească, să

mănânce, să bea, să se bucure.

Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule!, în noaptea aceasta

îţi vor cere sufletul. Şi cele ce-ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se

întâmplă cu cel ce-şi adună sieşi comori, şi nu într-un

Dumnezeu se îmbogăţeşte” (Luca 12:20, 21).

Prin această parabolă a bogatului nesocotit, Domnul

Iisus a arătat nebunia acelora care cred că scopul vieţii noastre

este să adunăm bunuri fără măsură şi să uităm de iubirea faţă de

aproape, adică de situaţia celor săraci, a orfanilor, a văduvelor, a

suferinzilor şi a celor în nenorocire. Mult bine s-ar fi putut face

cu, doar, ce-i prisosea bogatului. Dar el în nebunia, în orbirea

lui, în locomia lui, în dorinţa de câştig numai pentru folos

propriu, egoist, implicit în lipsa lui de dragoste faţă de

Dumnezeu, nu realizează că se poate muri oricând fără să

înţeleagă că binecuvântarea vine de la Divinitate, că Dumnezeu

este iubire şi iubirea este viaţă.

5. Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr

(Luca 16:19- 25)

Era un bogat care se îmbrăca în porfiră (stofă scumpă

vopsită în purpură) şi vison (stofă foarte fină şi preţioasă din

care era făcută tunica de sub haina de purpură) vesel tot timpul.

Un om sărac şi bolnav, pe care îl chema Lazăr, zăcea la

poarta lui plin de bube. Bogatului nu-i păsa de suferinţele lui

Lazăr, fără să aibă milă de foamea acestuia, nu-i trimite nici o

fărâmă de pe mesele lui pline de bucate şi care, evident, îi

prisoseau.

Doar câinii vin la Lazăr ca să-i lingă rănile. Dar vine

timpul când bogatul cât şi săracul Lazăr, pleacă la cele veşnice,

dar cu destinaţii diferite. Astfel bogatul ajunge în iad, iar Lazăr

în sânul lui Avraam.

Expresia ,,în sânul lui Avraam” este una din

denumirile metaforice ale raiului, deoarece în Împărăţia lui

Dumnezeu, Avraam este părintele celor drepţi întru veşnică

fericire. Iar comparaţia uzuală a te simţi ca în sânul lui Avraam

exprimă superlativ absolut al stării de fericire (R.C.- op. cit.).

Bogatul aflat în iad, se roagă pentru un strop de apă,

dar este refuzat în numele prăpastiei care desparte raiul de iad şi


al dreptăţii de care fiecare dintre noi trebuie să aibă parte după

faptele sale.

Din parabolă se învaţă că dacă nu se ascultă de

învăţăturile lui Moise şi de profeţi, nu se poate ajunge la

înţelepciune, adevăr şi credinţă. Se mai învaţă că bogăţiile nu

trebuie risipite în trândăvie şi plăceri, ci pentru a face bine

oamenilor care au nevoie de ele. Numai în acest mod bogatul ar

putea scăpa de influienţa bunurilor materiale şi ar deveni

moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Bibliografie selectivă

X x x – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Istitutului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.

T. Aldea – Povestea smochinului, Ed.Academiei Române. Bucureşti, 2006

I. Bria – Dicţionar de teologie ortodoxă, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1981.

I. Constantinescu – Studiul Noului Testament, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti,

2002.

R. Ciobanu – Dicţionarul rostirilor biblice, Ed. Helicon, Timişoara, 1995.

R. Ciobanu – Mic dicţionar de cultură religioasă, Ed. Helicon, Timişoara 1994.

J.D. Duglas şi colab. – Dicţionar biblic, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 2009.

M. Valică şi colab. – Teologie socială, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007.

Sf. Vasile cel Mare – Despre lăcomie. Către bogaţi...., Ed. I.B.M. al B.O.R.,

Bucureşti, 2009.

E.G. White – Parabolele Domnului Hristos, Casa de Editură Cuvântul

Evangheliei, Bucureşti, 1993.

România în timpul marilor

incertitudini

I. Speranţa creşterii economice

Ec. Aurel Cordaş - Iaşi

Economie

agricultura, industria, turismul, investiţiile străine, atragerea de

fonduri U.E. etc.

Să încercăm cu ajutorul presei de specialitate, a Institutului de

Statistică şi a B.N.R. să analizăm potenţialul unor ,,motoare”ce

ar putea ajuta revigorarea unui organism economic, infestat cu

,,viruşii” unei datorii naţionale. Pentru tratarea acestei boli sunt

greu de găsit medicamentele potrivite.

Faptul că 2012 este un an electoral, va genera apariţia unor

vectori care vor amplifica, cel puţin pe termen scurt, creşterea

economică prin alocarea fondurilor suplimentare necesare

mituirii electoratului, prin reântregirea unor salarii bugetare,

fără o bază economică, sănătoasă.

Sperăm ca în ceasul al 12-lea, după ce în intervalul 2007-2011

am cotizat la U.E. cca. 6,5 miliarde euro, să reuşim să

,,prindem” o parte din fondurile europene, la care se adaugă

sumele rezultate din din eventualele privatizări impuse de

F.M.I. şi C.E.

II. Investiţiile străine

Am putea să sperăm la o reluare a creşterii economice prin

măsuri de atragere a investiţiilor străine. Dacă în anul 2008,

România a reuşit să atragă inv. străine de cca. 10 miliarde de

euro, în 2009 au scăzut la 33%, iar în anii următori trendul

negativ a continuat până la 1o% , potrivit unor date publicate

de B.N.R.

O parte din firmele străine care au făcut, deja, investiţii la noi,

încep să se retragă: vezi închiderea fabricii Nokia, plecarea

producătorului israelian de lactate Tnuva etc. Cauzele invocate

sunt: birocraţia şi fiscalitatea excesivă, corupţia etc. Astfel,

România este pe primele locuri în Europa după cheltuielile

suportate de un întreprinzător cu fiecare angajat. Concluziile se

trag de la sine.

Pentru anul 2012, previziunile cele mai pesimiste

indică o creştere economică de numai 0,5% iar cele mai

III. Exporturile

optimiste de 2,8%. Comisia Europeană a redus prognoza de În 20011, firmele româneşti au exportat, cca. 60 miliarde de

creştere economică a României pentru 2012 de la 3,7% la euro, faţă de 6 miliarde de dolari în anul 1989. Faptul că

2,1%.

exporturile au avut un ritm de creştere mai mare decât al

S

ă încercăm să înţelegem implicaţiiele creşterii economice.

Astfel, creşterea producţiei face necesară o creştere a

nevoii de forţă de muncă, consecinţa firească, diminuarea

importurilor a avut ca rezultat scăderea deficitului comercial al

româniei cu 64 de miloane de euro.

Este greu de crezut că această tendinţă de creştere se poate

menţine şi în 2012, deoarece peste 70% din exporturi sunt

şomajului. În plus, aceeaşi, relansare a cererii interne, adică a orientate apre ţări din U.E., zonă care este posibil să între în

producţiei, generează de asemenea nevoia mai multor fonduri recesiune în anul 2012. Specialiştii recomandă reorientarea

pentru a finanţa un volum crescut al comerţului etc. care are ca vânzărilor către zone economice cu potenţial economic mai bun

rezultantă imediată, creşterea cererii de monedă.

decât zona euro, cum ar fi ţări din Asia Centrală sau Orientul

La rândul ei, cererea de monedă suplimentară face să

urce, să se mărească preţul banilor (rata dobânzii). Creşterea

ratei dobânzii stimulează intrările de capital dintr-o ţară şi

Mijlociu.

formarea unui surpus la balanţa contului de capital. Intrările de

capital pot determina şi aprecierea (scumpirea) monedei

IV. Inflaţia

naţionale, scăderea exporturilor şi creşterea importurilor, ceea Un alt indicator al performanţei economice este inflaţia, care

ce implică o intervenţie a Băncii Centrale pe piaţa valutară. poate fi caracterizată ca un dezechilibru macroeconomic,

Reamintim câţiva din factorii ce pot contribui la determinat de existenţa unei mase monetare ce nu are

relansarea economică. În acest sens exemplificăm ca ,,motoare” acoperireîn volumul bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă,

de creştere, ,,combustibili” ai capitalismului: creşterea dezechilibrul între cerere şi oferta de bunuri, dezechilibrul

consumului, expansiunea creditului, scăderea ratei dobânzii, dintre productivitatea muncii şi salarii.

avantaje fiscale, mărirea deficitului bugetar, exporturile, Inflaţia poate fi: galopantă, moderată, rapidă, târâtoare, prin

cerere, prin costuri, prin credit, prin monedă, prin ofertă.

p. 59 Lohanul nr. 22, iunie 2012


În anul 2010 rata inflaţiei a fost de 7,96% cea mai mare din

U.E. Prin politici de combatere a inflaţiei s-a reuşit o scădere a

inflaţiei. Aceste politici cuprind trei sectoare de manifestare:

financiar (reducerea deficitului bugetar), monetar (ridicarea

taxei oficiale a scontului, a ratei dobânzii, operaţiuni pe piaţa

liberă, rezerve bancare minime obligatorii şi neacoperirea

deficitului bugetar prin emisiune de monedă) şi controlul

preţurilor şi tarifelor prin deflaţie.

Veşti bune vin de la entităţile statistice: în luna noiembrie , rata

anuală a inflaţiei a scăzut la 3,44%, cel mai mic nivel atins după

1989 . Din păcate populaţia nu percepe pozitiv aceste date.

Bunăstarea nu este dată de preţurile în continuă creştere, peste

limita suportabilităţii, la gaze, combustibili, căldură,

medicamente, alimente, utilităţi etc.

Economistul şef al B.N.R. V. Lazea spune că este posibil ca

actuala criză a datoriilor naţionale din Europa va obliga Banca

Centrală a Europei (B.C.E.) să ducă o politică generatoare de

inflaţie, care să reducă povara statelor îndatorate. În acest sens

reamintim că pentru stat, guvern inflaţia acţionează ca o

supraimpozitare mascată.

V. Şomajul

Şomajul este un indicator important pentru că de volumul

acestuia depinde volumul creditelor restante la bănci ale

populaţiei. Există o legătură simbiotică între evoluţia economiei

din anul 2012 şi evoluţia ratei şomajului.

Se prognozează pentru 2012, un an de recesiune (,,tendinţa

descendentă în cadrul ciclului de afaceri caracterizată printr-un

declin al producţiei şi creşterea şomajului”) rândurile celor fără

de muncă se vor îngroşa mai mult.

Pe de altă parte, continuarea restructurării economiei, reducerea

deficitului bugetar, reducerea sumelor primite de la românii ce

muncesc în afara graniţelor ţării ş.a. ar putea genera noi

concedieri în zona bugetară şi nu numai.

Faptul că rata şomajului din România de 7,3% este sub rata

medie a şomajului din U.E. de 9,8%, se datorează şi faptului că

mulţi români muncesc în străinătate.

VI. Deficitul bugetar

Economie

Indicatorul ce reflectă cel mai bine realismul politicii bugetare

este reprezentat de deficitul bugetar (deficitul public). Adică

cheltuielile sunt mai mari decât veniturile bugetare. Ne amintim

că deficitul bugetar poate fi finanţat, acoperit prin: creşterea

obligaţiilor fiscale, emisiune monetară şi împrumuturi.

Când deficitul public (bugetar) este finanţat cu împrumuturi pe

termen lung, prin intermediul emisiunii de obligaţiuni sau

bonuri de tezaur, aceste surse atrase formează datoria publică

(sumă datorată de stat, Guvern ca urmare a obţinerii unor

împrumuturi interne şi externe).

Deficitul bugetar poate fi un instrument prin care statul

intervine în relansarea economică. Dacă deficitul este persistent

şi ridicat, el poate mări gradul de îndatorare a ţării (datoria

publică) şi poate mări inflaţia.

Reducerea ponderii datoriei publice şi a deficitului bugetar din

P.I.B. este unul din indicatorii economici după care se apreciază

progresul economic.

Deficitul public nu poate depăşi 3% din din P.I.B. deoarece

această cifră de 3%, reprezintă deficitul necesar impus pentru a

stabiliza datoria publică la 60% din P.I.B.

- În urma summit-ul liderilor U.E. din decembrie 2011,

bugetele naţionale vor fi fie echilibrate, fie vor înregistra

surplus. Principiul de echilibrul se va considera respectat dacă

deficitul structural anual nu depăşeşte o,5% din PIB. (ţinta

agreată de liderii U.E. pentru deficitul bugetar rămâne 3% din

PIB).

- Regula va fi introdusă în legislaţia fiecărui stat care semnează

tratatul privind noile Reguli Fiscale din U.E. Norma va conţine

un ,,mecanism automat de corecţie,” care va fi activat automat

în caz de derapaj.

- Statele membre care se află în procedură de deficit excesiv se

vor supune Comisiei Europene şi Consiliului European pentru

sprijin printr-un program de parteneriat economic care va

detalia reformele structurale necesare pentru asigurarea unei

îmbunătăţiri de durată a deficitelor excesive.

Dacă vorbim despre deficitul bugetar, limita asumată pentru

anul 2011, a fost de 4,4% din P.I.B. Pentru a se atinge plafonul

de 3% din P.I.B. trebuie să se reducă în continuare cheltuielile

bugetare (cheltuielile publice), care se vor materializa în şomaj,

reduceri de salarii, reduceri de cheltuieli cu bunuri şi servicii

etc.

VII. Datoria publică

Datoria publică reprezintă suma obligaţiilor interne şi externe

pe care statul le are la un moment dat, contractate de Guvern

prin Ministerul de Finanţe.

Reamintim că limita maximă a datoriei publice, prevăzute prin

Tratatul de la Maastricht (Olanda), nu poate depăşi 60% din

PIB.

Ştim deja, că datoria publică este, în mare măsură, rezultatul

deficitului bugetar. Altfel spus, când deficitul public (bugetar)

este finanţat din împrumuturi pe termen lung, se măreşte datoria

publică. De la declanşarea crizei datoria publică a

crescut într-un ritm vertiginos, astfel încât am reuşit să fim şi

noi pe primul loc în Europa la viteza de creştere a datoriei

publice. De trei ani, datoria publică a României s-a dublat. La

finele lunii iulie 2011, datoria s-a dublat, ajungând la suma de

48 miliarde de euro. Analiştii economici spun că ar trebui să ne

oprim la o datorie care să nu depăşească 40% din PIB pentru a

fi credibili pe pieţele financiare în anii care vin.

Preşedintele României a declarat că România trebuie să se

împrumute cu 16 miliarde de euro, respectiv 13,5 miliarde de

euro pentru rostogolirea datoriilor anterioare şi 2,5 miliarde de

euro pentru finanţarea deficitului bugetar de 1,9% din PIB.

Din păcate nu avem soluţii, deocamdată, decât împrumuturile.

Statul trăieşte din datorii, lună de lună Ministerul de Finanţe se

împrumută pentru a plăti pensiile şi salariile.

Bibliografie selectivă

V. Stoian şi colab. – Modul de gândire economic, Ed.Tribuna Economică,

Bucureşti, 1998.

A. Streinu – Dicţionar de economie politică, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2010.

X x x – The Economist, Ed. Capital, Bucureşti, 2012.

Colecţia ,,Capitalul”

Colecţia ,,Jurnalul Naţional”

p. 60 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Economie

Importanţa culturii în general şi

a culturii economice în special

Din păcate, nu la fel de mult sunt cunoscute

fundamentele,structurile, componentele ce definesc o economie

de piaţă (sistem economic bazat pe liberalism ec., proprietate

privată, concurenţă, preţurile fiind determinate de raporturile

dintre cerere şi ofertă), legităţile care stau la baza producţiei,

repartiţiei, schimbului, consumului de bunuri şi servicii şi a

Ec. Aurel Cordaş - Iaşi relaţiile economice între oameni.

De asemenea, nu întodeauna se cunosc ,,motoarele” şi

1. Importanţa culturii generale

combustibilii creşterii economice, ce sunt şi când pot face rău

organismului economic, indicatori economici ca: deficit

Dacă deschidem dicţionarul aflăm despre cultura că ea bugetar, datorie publică, serviciul datoriei publice, deficit de

reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create cont curent, aprecierea şi deprecierea cursului de schimb,

de omenire în procesul practicii social economice, precum şi interdependenţele dintre principalii indicatori economici ş.a.

a instituţiilor necesare pentru crearea şi comunicarea Din cauza sistemului economic dirijist moştenit, a

acestor valori.

modelului schimbării pe care l-am urmat, a precarităţii culturii

A

stfel cultura generală reprezintă ansamblu de

cunoştinţe (idei, concepte, teorii, principii, etc.), de

un anumit nivel, care stă la baza dezvoltării

economice româneşti de tip capitalist, s-a înţeles că economia

este ceva misterios, din afara noastră. De aici rezultă gradul

redus de interes pentru asumarea riscului investiţional, al

afacerii pe cont propriu.

multilaterale a personalităţii, strict necesare fiecărui individ în Privatizarea fără echivalenţă a proprietăţii, implicit fără

viaţa zilnică, pentru a se adapta la cele mai diverse situaţii. eficienţă, a lipsei capitalului bănesc, neurmată de dezvoltarea

Prima etapă în formarea culturii o constituie funcţiilor productive ale acestei proprietăţi, etc., a pus barieră

cunoaşterea (momentul cognitiv), ce presupune capacitatea, creării noilor forme de proprietate, formarea unei culturi

posibilitatea de a căpăta informaţii, date asupra unui subiect, investiţionale în economia reală şi a elitei capitalului.

asupra unei probleme etc. Cunoaşterea, nevoia de cunoaştere Reacţiile au fost de tip ,,domino,” dar pe invers, adică

defineşte existenţa umană. Aceasta dorinţă ne însoţeşte toată s-a ,,pus carul înaintea boilor,” întâi s-au deschis piaţa

viaţa, evident, în funcţie de vârstă, preucupări, etc. Oricare ar fi monetară, de capital şi piaţa forţei de muncă şi apoi s-a încercat

domeniul pe care ne definim, în existenţa noastră, cunoaşterea restructurarea sistemului economic care a produs şi produce

presupune în permanenţă o vie curiozitate, dublată de pierderi. S-a liberalizat capitalul înaintea capitalizării, s-a

activitatea de cercetare şi învăţare, iar când se adaugă o cultivat la nivel social vocaţia consumului neproductiv, de lux,

puternică motivaţie şi satisfacţia unei reuşite, obiectivul fără nici o legătură cu eficienţa economiei româneşti

cunoaşterii devine mai uşor de cuprins şi de asimilat.

concretizate în slaba productivitate a muncii, datorii acumulate,

Deci cunoştinţele reprezintă suma noţiunilor, ideilor, declinul producţiei şi a investiţiilor, evaziune fiscală, sifonarea

informaţiilor pe care le are un om, într-un domeniu oarecare. banului public, lipsa motoarelor de pornire şi întreţinerea vieţii

Întodeauna ignoranţa a făcut mult rău oamenilor. De aceea economiei, etc.

cunoştinţele sunt extrem de preţioase pentru existenţa umană.

Din păcate astăzi, aceste motoare ale creşterii

Să nu uităm să amintim că practica însăşi este premisă economice pot fi puse în funcţiune din exterior, deoarece

obligatorie şi de bază în formarea culturii.

economia românească este dependentă de economia Uniunii

O altă etapă constitutivă a culturii, o constituie Europene în proporţie de cca. 70%-75%.

raportarea rezultatelor cunoaşterii la nevoile sau aspiraţiile

Cunoaşterea, învăţarea raţională, se zice că îl

omului, adică valorificarea cunoştinţelor la nevoile şi scopurile apropie pe om de realitatea materială a existenţei. Cunoaşterea

individului, implicit la nevoilor colective.

nemijlocită a realităţii prin observaţie directă nu necesită,

Creaţia este procesul specific în cadrul căruia iau întodeauna, studii de specialitate, ci o anumită determinare în

naştere operele de artă, operele ştiinţifice etc. Altfel spus, dorinţa de a înţelege ,,misterele” lumii economice în special şi

creaţia este produsul valoros al muncii creatoare, opera creată. de a le pune în practică, în acţiune.

În acelaşi timp, creaţia reprezintă factorul cel mai dinamic şi de Cu riscul de a ne repeta, de a cădea în didacticism,

bază în procesul formării culturii, deoarece prin creaţie se face reamintim că viaţa economică, în aproape toate formele ei, este

saltul de la acumularea cantitativă a cunoştinţelor, la o calitate dependentă de bani, de capital. Ştim că banii sunt sângele

nouă care este cultura.

organismului economic şi la fel cum sângele duce cu el

Ultima etapă în formarea culturii este distribuirea şi oxigenul necesar unui organism viu, banii duc cu ei valoare,

asimilarea valorilor la nivelul societăţii. Adică cultura este o permit circulaţia valorii şi întreţin cu ei viaţa sistemelor

moştenire ce se transmite cu ajutorul oricărei forme de (organismelor) economice. Băncile formează plămânul unui

comunicaţie cum sunt: gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, organism economic. De aceea toate entităţile economice caută

mass media (presa, radioul, televiziunea), telefonul etc. capital.

Despre importanţa culturii generale, rolul ei în formarea Capitalul nu înseamnă numai resursele materiale care

personalităţii, în formarea caracterelor, etc. s-a scris, se scriu şi participă la realizarea de noi bunuri economice, în scopul

se ştiu multe.

obţinerii de profit. Capitalul mai poate însemna şi factorul

uman, adică stocul de experienţă şi de cunoştinţe economico-

2. Importanţa culturii economice

financiare acumulate de om, care reprezintă pentru posesor un

venit potenţial de viitor.

p. 61 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Evoluţia gândirii, a culturii economice arată că

economia funcţionează de la static le dinamic, de la economia

naturală (troc, trampă) la economia concurenţială (economie

monetară, de piaţă), de la echilibru la fluctuaţii. Altfel spus de-a

lungul istoriei şi până în prezent, s-au acumulat şi s-au

sedimentat, idei, experienţe, concepţii.

Cultura, cunoaşterea economico-financiară în special,

devine mai importantă pentru că ,,înarmează” individul,

entităţile economice cu învăţăturile necesare, pentru a se putea

descurca în hăţişul junglei financiare formată de sistemele şi

pieţele financiare care cuprind pieţele titlurilor de capital,

pieţele obligaţiunilor, intermediarii financiari, instituţiile

financiare şi reglementările acestora.

Dar să nu uităm, să mai amintim, că oamenii trăiesc

zi de zi, cu voia sau fără voia lor, în lumea categoriilor

economice cum ar fi: salarii, preţuri, credite bancare, dobânzi,

taxe, impozite, investiţii, tranzacţii cu titluri de valoare (acţiuni,

obligaţiuni), dividente, profituri, etc.

Una din cauzele care au stat la baza dezechilibrelor,

crizelor unei economii sănătoase este lipsa cunoştinţelor

economice, implicit lipsa unei culturi economice. Fără o cultură

a competiţiei, fără o cultură a economiei de piaţă cu toate

atributele ei, fără o cultură a managementului, în special, cel

domestic, fără o cultură a investiţiilor pe grade de priorităţi, fără

o cultură a muncii eficiente, a corectitudinii etc. nu putem

ajunge la bunăstare.

O lecţie de viaţă o reprezintă crizele economicofinanciare

care ne învaţă, că atunci când nu avem înţelepciunea

să înţelegem vocea trecutului economic, să înţelegem că există

o măsură în toate, şi dacă depăşim această limită, atunci istoria,

ignoranţa, lăcomia, se răzbună, vin turbulenţele şi recesiunea şii

taxează pe nesăbuiţi.

Tot datorită precarităţii culturii economiei sociale de

piaţă, guvernanţii noştri ca într-o poveste demnă de cartea ,,O

mie şi una de nopţi,” ne spun că intrarea şi ieşirea din criză se

întâmplă de la sine, şi ne mai spun că ei stăpânesc toate

pârghiile de influienţă, asupra fundamentelor economiei.

În detaşarea lor faţă de factorul economico-social,

diriguitorii noştri ne mai povestesc cu multă emoţie, că şomajul

este redus în România, fără să apeleze la relaţia cauză-efect,

adică fără să se ,,observe” că sursele economice de venit sunt

extrem de puţine. În acelaşi registru, detaşat şi plin patos

revoluţionar, ni se explică, cum prognozele de creştere

economică reflectă competenţa şi eficienţa politicienilor noştri

şi suntem ca şi scoşi din criză, iar explicaţiile pentru

contraperformanţa sunt căutate în altă parte, oricum nu în curtea

noastră.

Rezultă că informaţia însemnă putere, şi astfel în

deciziile noastre economico-financiare, poate vom reuşi, prin

cunoaştere să găsim optimul, adică soluţia cea mai bună pentru

noi.

Bibliografie selectivă

I. Banu şi colab. – Mic dicţionar de filozofie, Ed. Politică, Bucureşti, 1969.

M. Bădulescu şi colab. – Dicţionarul limbii române, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1983.

A. Smith – Avuţia naţiunilor, Ed. All, 2010.

A. Ţiglea – Memorator de filozofie, Ed. Booklet, Bucureşti, 2009.

G. Macovei – Fundamentele gândirii economice, Ed. I. Ionescu de la Brad, Iaşi,

1999.

A. Graf şi C. Le Buhan – Lexic de filozofie, Ed. Institutul European, Iaşi, 2009.

Economie

A. Vasilescu – Biletul de ieşire din criză, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2011.

J. Valier – Scurtă istorie a gândirii economice de la Aristotel până azi, Ed.

Compania, Bucureşti, 2009.

Enciclopedia Britannica – Ghid de cultură generală, întrebări şi răspunsuri, Ed.

Litera Internaţional, Bucureşti, 2009.

www.wikipedia.com

În ce direcţie se îndreaptă economia

mondială?

Mihaela Gheorghiu – Bucureşti

Vă prezentăm o serie de opinii pertinente ale unor analişti

americani independenţi

O

serie de analişti americani, care nu sunt aserviţi

sistemului dominant aflat la putere în SUA în

acest moment (responsabil de haosul economic

actual), au declarat că ne aflăm în preajma unei noi crize,

care probabil va fi mai dificilă decât cea actuală.

Gerald Celente este unul dintre cei mai cunoscuţi analişti

politici mondiali, fondator al Institutului de Cercetare a

Tendinţelor (Trends Research Institute). De mai bine de două

decenii, Celente a reuşit să prevadă, uneori cu o acurateţe

incredibilă, aproape toate tendinţele politice, economice,

financiare şi sociale (incluzând unele atacuri teroriste, căderi

economice, războaie, revolte împotriva majorărilor de taxe) din

întreaga lume. Iată o declaraţie recentă a sa:

„Tot sistemul este în curs de dezagregare. Retrageţi-vă banii

din toate conturile. O cădere financiară devastatoare se

pregăteşte. Ca în 2008, vom avea impresia că este sfârşitul

lumii. Dar nu va fi aşa. Noua criză va afecta sever sistemului

nostru financiar şi economia americană, dar nu le va distruge.

Când construiţi un castel de nisip pe plajă, el nu este complet

măturat de primul val şi nici chiar de al doilea. Fiecare val îl

afectează un pic mai mult, dar distrugerea castelului este un

proces de durată.

La fel se petrece şi cu economia americană, care a fost cea mai

extraordinară maşinărie pe care lumea a cunoscut-o. După

următoarea criză ne vom afla într-o situaţie şi mai rea. Vor mai

veni şi alte „valuri”. Dacă vom continua pe aceeaşi cale, vom

merge din ce în ce mai rău.

p. 62 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Chiar dacă nu toată lumea este de acord cu afirmaţiile mele,

cred că în timp se va dovedi că am avut dreptate. Pentru

moment să ne pregătim pentru următorul val.”

Zero Hedge este un blog financiar american, înfiinţat în 2009,

care a ajuns să aibă aproape un milion de vizitatori unici pe

lună. A fost prima publicaţie care a acuzat banca Goldman

Sachs, unul dintre giganţii care fac jocurile pe Wall Street, de

fraudă. Articolele acestei

publicaţii online sunt scrise de

specialişti în diverse domenii

(finanţe, operaţiuni economice,

etc.) şi nu de jurnalişti care au

devenit aşa-zişi experţi în finanţe

pe măsură ce au scris despre

diverse subiecte, fără a avea o

experienţă practică în acest

domeniu. Autorii acestui blog se semnează cu pseudonimul

Tyler Durden (personaj din cartea Fight Club, care a fost

ecranizată într-un film cu acelaşi nume). Acest blog prevede o

criză economică în China:

„Continuăm să observăm o rapidă decelerare a creşterii

economice în China, mai ales în industriile ciclice. O recentă

vizită la societăţile siderurgice din regiunea Pekin a pus în

evidenţă impactul pe care îl au asupra ei puternica contracţie a

lichidităţilor şi continuarea politicii restrictive asupra pieţei

construcţiilor. Reducerea producţiei de oţel a devenit curentă şi

viteza cu care ea se propagă a surprins din plin piaţa. În

contextul de declin al construcţiilor noi, al volumului stagnant

al tranzacţiilor şi al unui început semnificativ însoţit de

scăderea preţurilor imobiliarelor, aceste evoluţii de pe piaţa

oţelului reprezintă semnalul interesant de alarmă al apariţiei

importantelor probleme cu care se va confrunta economia

chineză.”

Bob Chapman a început să

scrie articole despre afaceri,

finanţe, economie şi politică în

urmă cu mai bine de 45 de ani.

A locuit în mai multe colţuri ale

lumii, a lucrat pentru serviciile

Economie

secrete ale armatei americane, apoi a avut o firmă de brokeraj,

fiind cel mai mare broker de pe piaţa de aur şi argint în perioada

respectivă. În 1991, la câţiva ani după ce s-a pensionat, a fondat

The International Forcaster, devenită azi una dintre cele mai

prestigioase publicaţii economice americane. Iată ce scrie acesta

în The International Forcaster privitor la situaţia economică

europeană:

„De curând s-a finalizat capitularea Eurozonei în faţa

guvernului mondial. Criza financiară a fost manipulată din

spatele scenei de Rezerva Federală în aşa fel încât cancelarul

german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy

să se poată concentra asupra unor probleme mai importante,

precum federalizarea finală a Eurozonei, urmată de

sincronizarea celorlalte ţări ale Uniunii Europene. Apelurile

pentru realizarea unor schimbări importante menţionate în

actualele Tratate nu au nimic de-a face cu criza datoriei. Rolul

celor doi emisari ai elitei mondiale este de a pune în funcţiune

autoritatea monetară legală şi uniunea politică a acestei

asociaţii artificiale şi de a le înlocui cu o disciplină bugetară

drastică, numită MSE sau Mecanism de Stabilizare Europeană,

pentru a susţine vizibil ţările care se află în dificultate. În

cadrul acestei schimbări majore, se conturează o transformare

radicală a Tratatelor originale de la Maastricht şi de la

Lisabona care va fi pusă în practică fără ca populaţiile în

cauză să fie consultate.”

Bill Bonner, genialul creator al Daily Reckoning (fondat în

1999 la Paris), este unanim apreciat datorită corectitudinii

predicţiilor sale economice. Daily Reckoning este publicat zi de

zi, în şase ţări şi trei limbi, şi oferă zilnic celor peste o jumătate

de milion de abonaţi analize economice de încredere şi

valoroase idei de investiţii. Cităm

dintr-un articol recent:

„Ultimele acţiuni decise de Banca

Federală în colaborare cu băncile

centrale străine pentru a realiza

schimburi (swap-uri) de lichidităţi

de dolari în monede străine sunt un

argument în plus în favoarea unei

p. 63 Lohanul nr. 22, iunie 2012


întăriri din partea Congresului a puterii sale de control şi audit

asupra Băncii Federale. Cu legile actuale, Congresul nu are

posibilitatea de a examina acest tip de acord. Cei care pretind

că a audita Banca Federală sau anumite acorduri cu băncile

centrale dăunează independenţei Băncii Federale ar trebui să

reflecteze asupra acestei presupuse independenţe când Banca

Federală pune pe picioare Europa la scurt timp după ce

preşedintele Obama i-a promis acesteia asistenţă americană

pentru soluţionarea crizei euro.

În loc să calmeze pieţele, aceste acorduri sunt mai degrabă

dovada fricii pe care această criză le-o inspiră tuturor

guvernelor de pe planetă. Băncile centrale sunt în căutarea

oricărei soluţii posibile şi speră că înecând lumea sub

povara lichidităţilor create vor reuşi într-un fel sau altul să

rezolve o criză provocată de cheltuielile guvernamentale

necontrolate şi de crearea unei datorii iresponsabile.

Congresul nu ar trebui să permită asemenea

comportamente din partea Băncii Federale, comportamente

care ar putea să se soldeze cu pierderi de mii de miliarde de

dolari. Aceste schimburi (swap-uri) de dolari sunt pur

inflaţioniste şi vor dăuna consumatorilor americani, la fel ca

orice formă de relaxare cantitativă.

Banca Federală continuă să se comporte aşa cum a făcut-o în

cursul crizei financiare din 2008. Doar că de această dată în

loc de salvarea întreprinderilor protejate politic care erau

considerate «prea mari pentru a se scufunda», sunt puse pe

picioare guverne costisitoare. Cetăţenii din lumea întreagă

merită mai mult de atât. Merită o monedă solidă care să nu

poată fi manipulată, nici creată «din aer» de planificatori

centrali care promit o prosperitate tipărită. Moneda-fiat a

provocat această criză europeană şi criza financiară

precedentă. Mai multe monede-fiat nu reprezintă soluţia

optimă. Sistemul global de monedă-fiat este un eşec, avem

nevoie de o reală reformă monetară. Şi avem nevoie de o

monedă solidă.”

Literatură

IN VÂNTUL NOPŢII…

Crina Ciubotariu – Răducăneni, jud. Iaşi

Vântul nopţii şuiera lângă cer şi cântă

Cele mai triste acorduri de iubire!

Cum să nu fi iubit cel mai cald

Suflet şi cei mai umezi ochi!

Aud imensitatea nopţii.. atât de imensă fără Tine..

Iubirea din mine, nu te mai poate privi…

Sufletul meu nu se obişnuieşte cu pierderea ta

De parcă privirea mea caută şi inima mea

Caută şi ea… aceleaşi cuvinte şi fapte..

Şi nu eşti cu mine!

În noaptea albă, atât de albă, nu ne mai iubim!

Vocea mea caută vântul, pentru a-i atinge…auzul

Eşti al alteia! şi eu.. corpul meu conturat clar

Ochii mei infiniţi.. nu te mai iubesc!

Sau poate mă mint, in veşnicia scurtei iubiri

Şi eternei uitări..

Doamne cum simt pierderea ta!

Ca pe cea din urmă durere,

În vântul nopţii care şuieră lângă cer şi cântă

Cele mai triste versuri de iubire..

TĂCEREA DOARE

Tăcerea doare, mai mult decât o mie de cuvinte

Timpul parcă, mi-e duşman, frunza căzută moare

Ucisă de ger, de mister!

Sute de stele cad

Rănindu-mi buzele!

Timpul nu ştiu dacă s-a oprit

Sau trece!

Nu aud ceasul..tic-tac-ul e mort!

Nu pot să dau pagini înainte!

Revolta nu le-o înţeleg!

Îmi cade stiloul… şi plânge!!!

Iar cuvintele mor!

Tăcerea …, mă împinge spre nemişcare

Totul devine o clipă!

Lumea prea mică!

Mă înec în eterna clipă….mă întreb totul moare?

Şi de ce totul tace?

DE AZI RĂMÂI CU BINE!

De azi, nu te mai caut,

Nu voi mai plânge paşii tăi ,

Ce n-ai ştiut să-i faci cu mine!

În amintiri n-o să te caut

Te-am şters din vise..

p. 64 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Când ai spus adio…

Nu ai ştiut să ceri

Sau să primeşti...tot ce am

Avut să îţi ofer…

Când te zbăteai prea mult

Pe la răscruci de drumuri…

Sau poate am crezut in vise!!

Ai fost un laş...nu ai ştiut

Să lupţi şi mâine!

Ai fost iubire până ieri

De azi rămâi cu bine!

………………………

Mâine poate revii…

La visele pe care le-ai lăsat…

Nu va mai fi nimeni

Să-ţi spună.. Suflet drag...

Atât am obosit!

Şi ce naivă am fost

Să cred că pentru tine

Doar Sufletul Rămâne!!

De azi rămâi cu bine.

Voi pleca

Neculai Onel - Bârlad

Am trăit destul pe-acest pământ

De-aceea în curând eu voi pleca departe,

Voi merge lângă cei ce astăzi nu mai sunt

Oprindu-mă lângă părinți dacă se poate.

Acolo, în tăcere și uitare,

Îmi voi căta iubita să m-aline,

Pe sora mea cea veșnic zâmbitoare

Să vină și să stea cu mine.

Îmi va fi rece-n noaptea fără stele

Şi ziua voi fi trist pe o alee fără soare

Doar îngerii înaripați mă vor păzi de rele

Şi mă vor alina atunci când sufletul mă doare.

Dar e de-ajuns cu întristări și jale

Şi să-nțeleg că asta este soarta

Voi poposi la cimitirul cel din vale

Şi voi rămâne singur când se-nchide poarta.

TIMPUL A TRECUT

O, cât aș vrea să stau în pragul casei părintești,

Acolo unde mama îmi spunea povești.

Pe tata să-l privesc cum umblă prin ogradă,

Pe frații mei care munceau vara-n livadă.

O, cât aș vrea ca să privesc pârâul care șerpuiește

Și iarba de pe maluri ce primăvara înverzește.

Eu de acolo să admir câte-o salcie pletoasă,

Priveliștea de basm când seara-ncet se lasă.

Literatură

Nostalgic mă gândesc la clipele d-amor,

De horile din sat îmi este dor,

Târziu, în noapte, s-abate tristețe și suspin

Când stau în casă singur și mă-nchin.

Aș vrea ca tot ce-a fost frumos să vină înapoi

Și să mă plimb cu mândra prin zăvoi,

Dar parcă satu-mi pare trist și mai tăcut

Acum când sunt bătrân și timpul a trecut.

În pădure la Grăjdeni

Printre fagi și mari poieni

Se înalță către soare

Mănăstire sclipitoare.

VENIȚI ȘI VĂ-NCHINAȚI

De o frumusețe rară, cu turle către cer

În care razele de lună sclipesc și apoi pier,

Privită, îți dă viață, iubire și credință,

Imbold ca să respecți cu drag orice ființă.

În jurul ei plutește taină și mister

Și simți duioase rugăciuni ce se înalță către cer

Pe care le rostesc călugăriţe cu sufletul curat

Stând neclintite, cu trupul aplecat.

De-aceea muritori, bolnavi și în durere

Veniți și vă-nchinați pios și în tăcere.

Aprinde-ți lumânări în perla cea divină

Și veți pleca curați, în pace și lumină.

Frunza în parc - după George Topârceanu

( Parodii)

Dumitru Râpanu – Huși

Cad alene pe aleea

Parcului portocaliu

Frunze moarte, ca aceea

A simbolului pustiu.

Prin lumina estompată

De sticla unui chefliu,

Visătoare trece-o fată

Cu un marinar zurliu.

Roșu, că-a făcut-o lată,

El se uită ca un drac;

Ea strivește frunza moartă

Sub pantofii scumpi de lac

Și cu-o insolență rară,

Ce frizează prostul-gust,

Fac eforturi mari să pară

Ea deșteaptă, el robust !

p. 65 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Cioara – după George Topârceanu

Câmpul alb, de la oraș

Până-n zări se desfăşoară...

Sus, pe capul lui Igáș,

S-a oprit din zbor o cioară;

Confundându-l cu un par-

Că stătea pe post de soclu-

Cioara nu avea habar

Că era de fapt un cioclu;

Planând lin, dar fără frică,

Sub nemărginitul cer…

Ministrul, la o adică,

A-nțeles că-i semn de ger;

Aprinzând focul cu lemne,

Că le-avea la îndemână,

Transmitea febril prin semne,

Neștiind limba română,

Dar noroc cu Prometeus

Că eliberase focul

Și așa aflat-a Zeus

Care este-n Piață jocul;

Că-analiștii, decodorii

Lui Zeus Cotroceneanu᾽

Se luptă în draci, ca chiorii,

Să-l salveze pân᾽ la anu᾽;

După goalele tirade

Și morala prăbușită

Și la ”minus zero grade”

Umblă cu… cioara vopsită.

Acuarelă – după Ion Minulescu

În oraşu-n care plouă într-un an o săptămână

Bătrânii, pe trotuare,

Acum nu mai merg de mână

Şi-n oraşu-n care plouă într-un an o săptămână

Nu se mai găsesc umbrele

Să se-ndoaie,

Să reziste și la ploaie

Bătrânii pe trotuare

Par păpuşi dezafectate, urâte de guvernare.

În oraşu-n care plouă într-un an o săptămână

Nu răsună pe trotuare

Decât paşii celor care merg folosindu-se de mână,

Numărând

În gând pahare

Ce au gâlgâit

Șiroaie

Din butoaie

Cât un ster

Prinse cu cercuri de fier

Literatură

Venite ca moarte lentă,

Monotonă,

Fioroasă

Și prezentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână-

Eu acolo locuiesc-

Un bătrân şi o bătrână

Nu mai merg acum de mână...

Stau la poartă și bârfesc !

Romanţă monocromă – după Ion Minulescu

Nu-i cer nimic...

Şi totuşi, dacă-aș vrea –

O, dac-aș vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –

Ar merge-automat la DNA

Și-apoi în beci săpat adânc în stâncă

Nu-i cer nimic...

Dar dacă-ar fi să-i cer

Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,

M-aș bucura enorm, ca un șomer,

Şi-aş cere serios apoi aşa :

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,

Dă-mi flota pescuitului oceanic,

Dă-mi primul pește prins în plasa ta

Și primul rom băut direct din ceainic

Dă-mi paradoxul parvenirii tale,

Dă-mi măreția blondelor tembele,

Dă-mi cheia adunărilor banale

Și rădăcina pletelor rebele.

Dă-mi algoritmul vieții subumane,

Dă-mi simfonia maselor tăcute,

Dă-mi veselia vieții subterane

Și lacrima vapoarelor pierdute.

Dă-mi râul filantropic de la bănci,

Dă-mi un vapor din flota vânturată,

Dă-mi ascuțimea minții unei lănci

Și prima ta minciună gogonată.

Dă-mi frenezia celui care sapă,

Dă-mi liniștea plecării la război,

Dă-mi veselia morților la groapă

Şi Ziua Judecății de Apoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,

Şi tot din ce ulterior aduni.

Dă-mi bogăția castei țărănești

Şi frumusețea casei de nebuni...

Nu-i cer nimic...

Şi totuşi, dacă-aș vrea –

O, dac-aș vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –

p. 66 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Ar merge-automat la DNA

Și-apoi în beci săpat adânc în stâncă...

Vino, dragă-n codru iar

(eminesciană)

Prof. Corneliu Văleanu -Iaşi

Vino, dragă,-n codru iar

Să ne pierdem în adâncu-i,

Fericiţi cum nimenu-i,

Ci doar noi umblând hoinar.

Vom culege flori şi fragi

Până la izvorul rece

Şi ca apa să nu-i sece,

Ne-om sorbi din ochii dragi.

Potoli-vom setea gurii

Şi a inimii bătând,

Tu, pe braţul meu dormind,

Vei visa că te-au prins furii.

Dar când ochii-vei deschide,

M-ai privi mirată-n faţă

Şi şireată te agaţă

Iar de gâtu-mi, iar sărută.

Eu striga-voi al tău nume

Să-l audă codrul, valea,

Să-ţi aţină cumva calea

De vei vrea să fugi în lume.

Noaptea-n codru, la izvor,

Vom şedea sub clar de lună,

Ascultând cum apa sună

Cântec drag, doina de dor.

De-ţi va fi de mine dor

(eminesciană)

De-ţi va fi de mine dor,

Vei privi spre soare-apune

La pădure şi ecoul îţi va spune

Doară gând răscolitor.

Suspina-vei în tăcere

La aducere-aminte,

Cine ochii-ţi să-i alinte?

Cine-o gură de-ţi mai cere.

Vei dori să te cuprindă

Braţele-mi ca altădată,

Aştepta-vei fermecată

Stele-n cer să se aprindă.

Literatură

Voi veni tiptil-tiptil

Şi cu dorul de copil

Te voi săruta pe pleoape.

CUVINTE MOCNITE

Mihaela Filip - Iaşi

În inima ta ai ţinut cuţitul bine ascuns

Şi într-o zi l-ai rostit: cuvinte mocnite şi iuţi - câini turbaţi.

M-au muşcat. Colţii lor în fiecare celulă-au pătruns,

Când îngerii mei păzitori erau la plimbare plecaţi.

Eu aşteptam ca pe frunte iubire în cunună să-mi prinzi

Şi viitorul să vină ca un liman liniştit,

Nu rug fără sfârşit să-mi înalţi, să-mi aprinzi.

Cuvinte mocnite şi iuţi cu dangăt de clopot timpanu-au lovit.

Doamne! Ascultă-mi ruga şi pune-mi balsam peste rană,

Căci singură a mă vindeca nu pot.

Trupul mi-e încovoiat, durerea e neagră, nepământeană

Şi zilnic simt cum mor. Mor de tot.

MAI PUTEM ÎNVĂŢA SĂ IUBIM?

Trudind cu încordare ne-am înjghebat o lume,

Luptând cu viaţa, cu rătăcirea şi păcatul,

Un teritoriu sacru am cucerit cu greu

Şi vrem ca nimeni să nu ne încalce hatul.

Mai putem învăţa acum să iubim?

E târziu. Cuptorul din inimi cu oboseală poate fi potolit.

Chiar dacă iubirea ne caută, ne cercetează,

La hotare s-o ţinem, mitul iubirii e demult depăşit!

Iar seara când în cetate ne întoarcem

Şi inima pulsează un sânge cald, cu visuri şi melancolii,

Când focul din suflet se-nmlădie după conturul celui drag

Cu aducerile-aminte să–ncingem bătălii.

IUBIREA DOARE

Iubitul meu,

Iubirea doare!

Nu-i joc cu toane ca-n copilărie,

E ardere smintită,

E suferinţă vie,

Tumult, ciclon,

E grindină,

Urgie.

Durerea te lasă cu ochii dilataţi de coşmar,

De-această mocnită urgie arzând în zadar.

Cu beznă în inimă ca-n adâncitul mormânt,

Un iad pentru suflet chiar aici, pe pământ.

Şi în somnu-ţi, pe aproape,

p. 67 Lohanul nr. 22, iunie 2012


BLESTEM … DE DRAGOSTE

Dacã eşti izvor rãcoros, nu o fântânã secatã,

Dar ştii din rãcoare, durere sã-aprinzi şi chin înzecit,

Dacã prin durere şi lacrimi te simţi împlinit,

Sã mã cauţi prin lume cu buze arse de dor,

cu privirea înfocatã!

Dacã neînţelesuri se abat peste tine din zãri

Nu cunoşti ce-i iertarea, rãmâi îmbãtat cu venin,

Iar secretul iubirii îţi rãmâne strãin,

Sufletul sã-ţi colinde pe urmele mele pe eterne

şi nesfârşite cãrãri!

Dacã ştii sã fugi, sã te-ascunzi, dar ţi-e greu sã asculţi,

Iar inima ta nu tresaltã din porniri sau îndemn neştiut,

Dacã nu poţi sã te înalţi mai presus decât trupul de lut,

Pribeag sã rãmâi cãt nu ai curajul sã mã vezi,

sã mã înfrunţi!

Dacã ştii sã promiţi, dar nu poţi sã te ţii de cuvânt,

Şi te-ntorci ca învins din cãlãtoria prin Vechi şi Nou Testament,

Sã arzi cumplit de iubire, mie sã-mi fii pacient

Pânã când ne-om întoarce amândoi

în acelaşi pãmânt!

Dacã eşti orb şi fiinţa nu ţi-i pridvor totdeauna deschis

Şi vântul meu de vãpaie nu simţi cum se zbate,

Nopţile goale sã-ţi fie, sã te-nconvoaie amarnica singurãtate,

Doar lângã mine sã gãseşti iubire

şi poartã de intrare-n paradis!

Eu n-am iubit pe nimeni...niciodată !

Eu n-am iubit pe nimeni...niciodată !

Părere-a fost întreaga suferință,

Chiar de-a vărsat vreo lacrimă o fată.

Nicicând iubirea nu mi-a fost credință.

Acestei taine moartea îi e rege,

Nu poți ieși cu trupul viu din ea,

Și dacă azi trăiesc se înțelege

Că n-am urcat cu nimeni pe o stea.

Nicușor Dărăbană – Huși

Literatură

Nesocotești întreaga omenire

Și nu pui preț decât pe-atale gânduri,

Trăiești întreaga viață printre rânduri,

Sfidezi baladă, doină, bocet și simțire.

...Te ardă focul tinereții mele

Demonică vestală ariană,

Și dacă tribul tău a coborât din stele

Nu-nseamnă că iubirea mea-i profană.

Întreaga ta sfidare ascunde-amărăciune,

Tu vrei să fii lumină, dar ai să-ajungi tăciune.

Întemnițată-n dogma acelor minți tembele

Tu te ascunzi de oameni...în praful minții mele.

Poemul înălțării

Îngăduie-mi, străino, să te᾽nfrățesc cu roua

Care șoptește ierbii că zorii sunt aproape,

Căci leacul tău lumină-i și mâna ta e noua

Speranță-a celui șubred că va călca pe ape.

Prinsoarea ta cu viața e luptă nemiloasă

Căci sufletul și trupul învață grai străin...

...Iubirea mea bizară e-o formă de declin,

Crescută pe tăișul amețitor de coasă...

Iar dacă – rătăcite – în zborul tău de stea

A mele simțăminte nu pot lăsa vreo urmă,

Tu iartă-mi neputința și gândul de-a fi nea

Și᾽ntoarce-te᾽nțeleaptă la visul tău din urmă.

Trufașă!...Nestemată!, ursită ești să-mi dai

Curajul și onoarea de nobil samurai...

Iar tu ?... descătușată de farmece și visuri

Să te înalți, candidă, pe piscuri...din abisuri !

Cred, rațiunea va învinge

Și la cel mic și la cel mare;

Românul sub nămeți se stinge,

Decor sinistru, dezolare

Cred, rațiunea va învinge

(Rondel)

Aurel Cehan – Huși

Agonizez fără să-mi aflu drumul

Purtând în suflet floarea încuiată,

Din focul ce-l visam a rămas scrumul,

Căci n-am iubit pe nimeni...niciodată !

Un cățeluș omătul linge...

I-e sete, n-are nici mâncare;

Cred, rațiunea va învinge

Și la cel mic și la cel mare;

Poemul imposibilei iubiri

Bătrânii nu au glas să strige...

Tu porți indiferența ca armură,

Ți-e zâmbetul podoabă otrăvită.

Cu ironia ta nu faci gravură

Nevoie au de ajutoare;

Guvernul greu îl poți convinge,

Avem cod roșu, disperare...

Pe inima-mi naivă – mistuită.

Cred, rațiunea va învinge !

p. 68 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Crapă pietrele de ger

(Mesaj protestatarilor de la kilometrul 0)

Crapă pietrele de ger,

Marii, doar de nesimțire;

Eu mă rog, privesc la cer

Aștept, Doamne, o-mplinire.

Nu vreau mult, atâta cer:

O nouă comenduire;

Crapă pietrele de ger,

Marii, doar de nesimțire;

Mă gândesc, aștept și sper

La televizor o știre:

Că-a plecat acest guvern

Orb...și plin de nesimțire.

Crapă pietrele de ger...

Murim puțin câte puțin...

Nici nu mai știm dacă ne doare,

În infinit mai mult privim,

E pentru noi o provocare.

Este-un blestem și este-un chin

Să știe omu-atunci când moare;

Murim puțin câte puțin...

Nici nu mai știm dacă ne doare.

Lăsăm în urmă prea puțin...

Alții, la rând, își încep jocul;

Privim tot trist spre țintirim,

Nu vrem să recunoaștem locul.

Murim puțin câte puțin...!

Capitalism doar de fațadă,

Democrație de doi lei,

Miniștri cu miros de șpagă

Împart averea între ei.

Se stă și astăzi mult la coadă...

La taxe, dări, se dau bani grei;

Capitalism doar de fațadă,

Democrație de doi lei.

Mama nu vine să mă vadă...

În pungă are câțiva lei;

Stă sechestrată în ogradă

Și asta...nu din vina ei.

Capitalism doar de fațadă !

Murim puțin câte puțin

Capitalism doar de fațadă

Literatură

Haideţi cu toţii la horă

Multe fete şi flăcăi

Să urnim hora din Gorba

Către Scoposenii Noi

Dă-te deoparte bunele

Jocul ăsta nu-I de tine

Mai bine dute la cramă

Că te cheamă nu ştiu cine

Umple cofele cu vin

De la Gura-Bohotin

Toarnă vinul în ulcele

Şi vino aici cu ele

-Las-o mai moale mătuşă

Că se rupe hora-n două

-O mai trag încă oleacă

Până la Zberoaia- Nouă

-Tai-o la deal Moş Vasile

Ia-o înspre “Chetrărie”

Să nu prăpădeşti cărarea

Că-i dudăul mare- vie

După mine gorbăneni

S-o luăm spre Podoleni

Dar să nu-ntrecem măsura

Că ajungem la Arsura

-Ia-o la vale Costache,

Ia-o către pescărie

Podu-Hagiului ne aude

Vine după noi prin vie

-Ţine-o la Prut Moş Ioane

Saltă pasul lângă apă

Dincolo de mal o tobă

Bate, bate până crapă

Asta-i horă românească

Cine.o joacă să trăiască

Asta-I tobă românească

Cine-o crapă s-o cârpească

Ţine-o pe mal coană Saftă

Până către Botoşani

Iar de-acolo-n Satul Mare

Timişoara, Petroşani

Să trecem şi prin Craiova

Bateţi pasul apăsat

Iar apoi mai către seară

Ne-om întoarce iar în sat

Iaca, hora că se curmă

C-au rămas babele-n urmă

Vai de mine, ce păcate

Fără babe nu se poate

Turnaţi vinul în ulcele

Până diseară-or veni ele…

Hora de la Gorban

Înv. Corneliu Lazăr – Gura Bohotin, jud. Iaşi

p. 69 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Angrenajul uni stat

(Totul de la A la Z)

Spre a fi gestionat

Poate fi încredinţat

Unui om bine dotat

Priceput şi competent.

Acest om, din câte se ştie

Ca prim “gospodar” în stat

În toate correct să fie

Nu abateri, nici hoţie

Bun exemplu de urmat.

Astfel bunul mers al ţării

(Chiar şi hrana omului)

Şi alte treburi obligatorii

Sau sarcini aleatorii

Toate sunt pe seama lui.

Noiamul de obligaţii

Toate cele ce se cer

Funcţie de situaţii

Cel ce le face prestaţii

Este omul premier.

Cu “frâie” bine strunite

Exigent şi cu prestanţă

Cu ideii bine gândite

Toate bine rânduite

Fără nici o toleranţă.

……………………..

Gestionarea unei ţări

Ioan Marcu - Huşi

Suflet plin de cuvinte

Paula Potroca - Roman

Suflete debusolate suntem toţi

Eterni îndrăgostiţi de calmă noapte

De şoapte ce se pierd....

În liniştea clipelor de ieri

Literatură

Unor cozi de topor

Toporul, sculă neroadă,

Taie chiar şi-n carne vie.

Totuşi, uni vor să-i fie

Coadă!

Arca lui Noe

Sufletu mi-e pustiu, sedat.

Nebun de dor...

Ţigara ce se stinge atât de uşor

Inima mi-e inexistentă

Mică, sfâşiată...

Doar tu eşti nemuritor, întuneric apăsător

Şi-n lumea asta plastică.

Minciuna-i mereu prezentă

Doar eu...inexistentă

Sunt la morgă sau trăiesc?

Adesea mă întreb..

Aidoma unui pictor beat

Eu cuvinte pictez

Cuvinte cu care te infectez

Te amăgesc, te fac să mă iubeşti

Cuvinte prin care eu exist

Suferinţa, iubire, tristeţe, culori, emoţii.

Toate vin dintr-un suflet plin de...cuvinte

Versificări cu diversificări

Gheorghe Niculescu – Uricani, jud. Hunedoara

Că unii vândură flota

Este lucru cunoscut,

De-ar fi fost acum Potopul,

Noe ce s-ar fi făcut?

Onirică

Aveam bani, maşini, palat

Şi-o majoretă-n pat,

Dar, când ceasul a sunat,

Mi-am dat seama c-am visat.

Ingenunchiez în faţa ta, indiferentă

Despre impozite

Multe zile, multe nopţi, doar tu...

Eternă clepsidra, eşti mama lor

-Impozitul iar se măreşte

Măcar o dată să te opreşti!

Şi-o să ţi se dubleze ortul!

Ceas nesuferit...ticăit infinit...

Când auzi toate aceste

Mai muri odată…mortul.

Blestemate-mi sunt amintirile

Poarta spre trecut....

Blestemate-mi sunt venele

Ciuruite de seringi...

p. 70 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Unui virtual parlamentar

Scaun voia în Parlament

El – în mod imperative –

Şi-a primit pentru moment,

Doar…un purgativ.

Zâmbet ancestral

Avem dovada vie cum

Că din Scorilo tu te tragi-

În faţa morţii, vechii daci

Râdeau la fel ca tine-acum!

Fiecare cu criza lui

Unu-o are de lombară,

Altul de ieşit afară…

Guvernaţii au, socot,

Crize de dureri în cot!

Corecţie

Catrene epigramatice

Trăsniţii cad de-odată din picioare.

Deci, ce ne spui matale e-o eroare-

Huşeni sunt pe jos ca urmare

a unui lent proces de îmbătare!

Destin vitreg

Suntem ca nişte sinistraţi la Pol

care-aşteptăm privind departe-n gol,

şi-nţepeniţi cu fundul pe-o baliză

să vină să ne …mângâie o briză!

să vii la mine să mă vezi

cu braţul plin de flori

şi dacă-mi spui că mă iubeşti

voi învia din nou

de ai să vii

am să trăiesc

acolo în mormânt

deşi încerc să te visez

plângând sau chiar râzând

tu să-mi aduci

o lumânare

Când am să mor

Petru Brumă – Constanţa

Costică Ticu Neculau - Huşi

Literatură

aprinsă de demult

s-o pui la cap sau la picioare

acolo pe mormânt

să spui la toţi

că tu mă ştii şi încă de demult

de vrei sădeşti un trandafir

de tine eu să ştiu

să mă aştepţi

noaptea la geam

măcar în prima lună

de am să vin ai să rămâi

cu mine împreună

când am să mor

să mă-ngropaţi

la margine de drum

şi să-mi puneţi la mormânt

un tei sau un salcâm

un tei de-ţi pune

am să ştiu

căci frunza-i lată

când teiul tot va înflori

voi sta la voi la poartă

de nu găseşti

un tei nici cum

sădeşte un slcâm

căci el atunci când îmfloreşte

miroase a parfum

aşa voi fi voi fi mereu

aproape lângă tine

iar când salcâmul va –nflori

tu mă visezi pe mine.

Cine-a văzut aşa palate?

În văluri faine, înmiresmate.

Pe malul apei înşirate,

Cu scoici şi mândre diamante.

O, apa este viaţa mea.

Şi mă-nveleam cu Dunărea,

Cu stele ce sclipeau sub gene

Şi cu frumoase crizanteme.

MISTERE

Iar cerul îmi părea aproape.

Ziua se transforma în noapte,

A zâmbetului închinare

Atunci, când strălucea sub soare.

Prof. Albu Liliana - Huşi

p. 71 Lohanul nr. 22, iunie 2012


O nuntă efemeră-n stele

Şi sub privirea vieţii mele,

Căci soarele cu luna se-ntâlniră

Şi-şi puseră pe cap câte-o cunună.

Ia uite ce-adunătură:

Gâze multe, cu alură,

Îmbrăcate-n ţoale noi,

Pregătite pentru voi.

Astăzi Riţa se cunună

Cu bădiţa Rac, sub lună.

Se-nţeleg atât de bine

Iată lumea cum mai vine.

Sturzul galben, auriu,

Cu iubita lui soţie,

Şi-a luat fracu-argintiu

Cică naşi, ei o să fie.

O lăcustă-i preoteasă

Şi stă în-tr-un colţ de masă.

Soţul ei e pregătit

Să citească de nuntit.

Gărgăriţele-n rochiţe,

Stele şi-au pus în cosiţe.

O să pună câte-o floare,

Sunt domnişoare de onoare.

Şi când dansul va începe

Ce bine se va petrece:

Căci rădaşca iar ciocneşte,

Şi de bine le vorbeşte.

Nunta asta-i nuntă mare

Ne-a spus o ciocănitoare,

Căci mireasa-i din neam mare,

Iar mirele-i domn cu stare.

Oglinda cerească

reflectă visele

decojite de contururi

şi nostalgii locale,

deşi încă nu ne-am desprins

de matricea de lut.

ALAIUL

PASTEL HUŞEAN

Eugenia Faraon - Huşi

Literatură

iar toamna zborul auriu

de albine vrăjite

în ritmul picăturilor de must

scurs din teascuri.

Precum duhurile văzduhului

cu patimi roiesc peste suflete...

Din câte astfel de rituri păgâne

nu-şi trage poezia seva –

mustind de talente huşene

de care nimănui nu-ipasă –

cum din tristeţi

sau armonii mundane

se-nalţă rugăciunea!

Oriunde-ai fi

suflet neîmpăcat între cer şi pământ,

nu eşti singur,

nu eşti captiv într-un pastel cenuşiu,

sau roz de-ar fi,

Cel ce te-a desenat

îţi toarce suspinul

şi pe această spirală te va aspira...

ADUNĂ-MĂ

Se ciocnesc

pornirile din adînc:

între vârtejuri tectonice

şi-adieri ale pitorescului lăuntric,

între jeturi de gheizer

şi susururi senine şi limpezi...

Adună-Mă, Doamne,

ca o albină ce alege nectarul,

un pic de-aici, un pic de-acolo,

şi umple fagurele din poieni

ca şi dintre gunoaie,

căci totul atingi cu măreţia picăturii.

Pe de o parte peisajul ca reazem

pentru aici

între colinele huşene –

pe de-alta cerul ca temelie eternă,

la fel, altfel, şi încă-n nici-un fel,

cu fiecare dispută interioară,

cu fiecare lucrare şi odihnă,

totul se prelinge pe făgaş

toate se adună pe Cale ...

Coconul dealurilor striate

de vii şi livezi,

CAPELA INVIZIBILĂ

îşi deşiră spre văile Prutului

miresme

Oriunde-aş fi,

şi parfum de struguri în floare,

pe străzi,acasă,

ori urcând serpentinele

p. 72 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Dobrinei,

port prin salut şi închinare

invizibila capelă vie:

Sărut picoarele Tale, Prunc

preasfânt

când mi Te-aşezi pe umeri –

acoperiş, clopotniţă de apărare –

sărut mâna ta, Maică, ce prinde

mâna mea,

sărut mâna tată Iosife,

ce-mi ţine altă mână.

Deschide-ţi aripile, Îngere,

în jurul meu,

o, deschideţi-mi sfinţilor

uşile sufletului spre Cer...

În faţa Ostiei

Preasfintei Inimi

din tabernacolul interior,

îngenunchiază inima-mi

bătând odată cu-a Mariei,

în cântecele Jertfei tresăltând...

O, vino Duhule Preasfinte,

adie în invizibila capelă,

în care atârnă peste tot

icoane vii .

Veniţi să ne-nchinăm...

încăpeţi cu toţii

în capela mobilă a fiinţei mele !

Gândul meu

LUMINĂ LINĂ ca-n Huşi nu-i nicăieri

Ziua de azi zboară dintr-un cuib de ieri

Puţină rouă pentru mâini şi chip

De ceri îţi dă şi firul pustnic de nisip

La noi nu moare nimeni ca puii de lei

Se mută străbunii în flori de tei

Şi orice sămânţă are drept de somn

Şi frunza căzătoare e veston de Domn...

GÂNDUL MEU, frunză-n lumină

Ca o tremurare lină,

Ca un zbor de rândunele

Săgetând tării rebele,

Gândul meu, fuior de vânt

Pe sub cer şi pe pământ

Când mă duce, când mă-ntoarce

Neodihna fin mi-o toarce.

Cristi Vicol - Huşi

Literatură

Şi mi-e gândul dor de dus

Între răsărit şi-apus,

Între lună şi-ntre soare

Ca o floare grăitoare.

Pe ochi, pe frunte și pe chip,

Ți-am pus sărutul meu divin,

Te-am adorat ca pe un idol

Prea venerat de-un bun creștin.

Și te-am ucis în dezmierdări,

Și-n pofte tainice și grele,

Dar ai abandonat iubirea

Și-ai dat uitării toate cele.

Și n-ai pierdut doară un înger,

Și-o biată minte de femeie,

Ci ai ratat Eternitatea,

De unde-avea doar dânsa cheie.

Rămas-ai muritor de rând,

În beznă să trăiești în van,

N-ai înțeles ce e iubirea

Ce mișcă sori pe ăst liman.

De-aceea, poate c-am uitat

Și-n insula veciei nu te-am luat!

Și va veni o vreme

când,

peste noi doi

s-or așterne

amintirile.

Și va veni o vreme

când,

din trupul meu trecător,

se vor ospăta, fericiți,

viermii adâncului.

Și va veni o vreme

când,

din versul meu,

nepieritor,

Se vor înfrupta, delicios,

toți muritorii.

Și va veni o vreme

când,

peste tot și toate

se va așterne,

triumfător,

CUVÂNTUL.

Singurătate

Prof. Luminița Săndulache – Huşi

Și va veni..

p. 73 Lohanul nr. 22, iunie 2012


SATUL BOHOTIN ŞI OAMENII SĂI

Elena Olariu – Răducăneni, jud. Iaşi

„Am încercat şi voi încerca mereu să aduc un omagiu

acestui plai, încărcat de frumuseţe şi legendă, oamenilor săi

care sunt, dar şi a celor care nu mai sunt. Bohotinul a fost şi

va fi mereu locul de naştere, dar şi de odihnă veşnică a

strămoşilor mei, la fel cum ei înşişi au fost şi rămân, prin

ţărâna lor, fiii acestui binecuvântat pământ”, ni se confesează,

în scris, poetul, eseistul, epigramistul şi romancierul Gheorghe

Luchian D’Aquila.

Ş

Literatură

i pe drept cuvânt: l-am cunoscut, prin voinţă divină, pe

scriitorul, azi în mijlocul nostru care, se pare că deşi valurile

vieţii l-au dus hăăt, departe, nicicând nu şi-a uitat rădăcinile din

ale căror sevă şi-a tras hrana şi înţelepciunea. Confruntându-se cu

vitrigiile sorţii, acestea l-au călit, l-au îmbărbătat, i-au îmbogăţit

coşurile cu amintiri, rămânând fidel religiei în care s-a născut şi din

care a înţeles că trebuie să ne ducem Crucea, oricare ar fie ele,

intemperiile.

Satul Bohotin, cândva vrednică localitate administrativă – comună

adică, a fost menţionată încă de pe vremea boierului Radu Rosetti în

“Cronica Bohotinului”. Aşa aflăm cât de bogată era această zonă şi,

mai ales că o parte din pământurile sale ţineau de Sf. Mănăstire

Agapia. Cum « Braniştea Bohotinului » părea fără graniţe, aşa de

întinsă era, lăsăm pe cititor s-o descopere, noi trecând peste « cumplita

pustiire suferită dela oştirile Craiului Sobieţiki, care de la Iaşi se

scoborâse jefuind şi arzând până la Făciu».

Reîntregit « sub hatmanul Răducanu Roset (1805-1838),Bohotinul

cunoaşte o mare înflorire şi dezvoltare ; cele două curţi - Răducanu

Roset şi sora sa, Băneasa Maria, fiind înconjurate cu ziduri de apărare,

puternic fortificate şi-n interiorul cărora florăriile, de-un rafinament

aparte, bucura sufletul şi ducea la inspiraţie.

Soarta face ca, după moartea hatmanului Roseti, fiii să-şi împartă

moştenirea, înstrăinând astfel o parte din pământurile Bohotinului :

Hiliţa, Colţu Cornii, mai târziu Cozia, Bazga, etc, ...visul întregitor al

al hatmanului spulberându-se, de bogăţiile acestor pământuri, ca şi în

zilele noastre, urmând a se bucura nobilimea străină.

xxx

Graţie unui vultur, care din înălţimi ecvestre a lăsat să-i cadă o pană

chiar în grădina scriitorului Gheorghe Luchian ; ridicând-o, acesta

descoperi un scris incifrat ; i-au trebuit ani în şir să scormonească

printre literele cronologic aşezare pe pană, ajungând astfel la bătrânii

satului Bohotin din aniul 1943 încoace : descoperim aşezările aşa cum

erau atunci : casele, funcţie de starea socială a locuitorilor, ocupaţiile

locuitorilor – predomina lemnăritul şi albinăritul dar şi agricultura,

culturile de bază fiind : de grâu, secară, porumb, floarea soarelui,

rapiţă, orz, ovăz, in, cânepă. (Intrând în posesia volumului veţi

descoperi toate aceste scrieri) . Bătrânii care făceau cinste satului şi,

alături de preot şi învăţător, se ocupau de organizarea internă şi externă

a problemelor administrative ; sunt menţionaţi ca fiind oameni aşezaţi,

chibzuiţi, gospodari, din cuvântul acestora neieşind nici chiar propriile

familii.

Nu trebuiesc uitate nici animalele : vacile, porcii, oile, mai puţin caiii,

în perioada mai sus menţionată existând carul cu boi. Ca păsări, baza o

reprezentau gâştile şi raţele pentru că existau şesurile unde acestea

creşteau – funcţie de cârdul fiecărui gospodar, şi se hrăneau. Calul,

cunoscut ca fiind « animal de fugă » era folosit la călărie, preţul şi

întreţinerea acestuia fiind costisitoare. De aceea numai cei înstăriţi îi

aveau în grajduri şi nu de puţine ori erau împrumutaţi la nunţi când

vorniceii mergeau din casă în casă să invite sătenii la nuntă.

Trecerea anilor îşi pune amprenta pozitiv asupra satului, dezvoltânduse

meşteşugurile ; apare fierăria, muncă foarte grea dar bănoasă, apoi

atelierele de croitorie, de care se ocupau la început numai bărbaţii. Un

beneficiu pentru meşteşugar ce duce însă la ruptura dintre tradiţie –

costumul naţional, rămânând doar în sipetele bunicii.

Descoperim apoi diferenţa dintre clasele sociale : locuinţele săracilor

erau ridicate din pământ amestecat cu paie (vălătuci), bătut pe furci sau

bârne şi acoperite cu stuf, spre deosebire de cele ale bogătaşilor care

erau din chirpici sau piatră, acoperite cu ţiglă ori tablă. Sunt menţionate

familii care fac cinstea satului : Oprea, Marin, Agavriloaie, Mardare,

Ambrono, Bodoga, Stamate, Rusu, Muşat, Păsat, Barbu, Sladariu,

Rotaru - mai noi şi mai vechi: Ionescu, Ruxanda, Mocanu, Mardare,

Ioachim, Aştefanei, Angheluţă, Ifrose, Zugravu, Dimitriu, Bucos etc.

Cu toată sărăcia lor, sursa de apă era inepuizabilă, zona fiind foarte

bogată în izvoare, existând fântâni în fiecare ogradă, pe ţarină şi

medean iar din punct de vedere spiritual, troiţele ucupau un loc de

frunte, multe din ele fiind făcute din lemn masiv de stejar sau din

piatră. Aceasta demonstrează că locuitorii aveau o profundă credinţă

în Dumnezeu ştiind când şi cum să-I mulţumească prin jertfe

personale.

Copiii, ca nisşte slove frumos orânduite într-un Ceaslov erau

îndeaproape îndrumaţi de învăţătorii Bucur, Mardare, Ioachim,

Stamate, Mocanu, la şcoală şi activităţile extraşcolare şi de părinţii

spirituali Petronel Diaconu şi în zilele nostre părintele Bercaru, prin

care satul şi locuitorii din Bohotin au ieşit din anonimat prin activităţile

cultural-spirituale, reînnoite parcă de cele începute altădată de familiile

de învăţători Ecaterina şi Ion Mardare şi familia Ioachim, fii ai

satului.

Am scris acesta carte, spune scriitorul, în felul în care am ştiut şi

simţit, din dragoste pentru locurile pe care le consider oarecum

natale (...), pentru că o mare parte din copilărie am petrecut-o la

Bucureşti, dar vacanţele (...) la Bohotin, în casa bunicilor dinspre

mamă, Ioachim. Şi încheie autorul : casa a dispărut, lăsând locul

liber alteia noi. A dispărut şi via, livada cu cireşi şi gutui(...) fiind

plantate alte soiuri de pomi. Nu uită să aprecieze străduinţa

locuitorilor din Răducăneni, pe magistrul acestora în persoana

primarului, domnul ing. Neculai Botezatu şi a celor care fac cinste

comunităţii. (...) în faţa cărora, cu respect, se înclină.

Alegeri 2012 sau semne de afară şi

dinlăuntru…

Elena Olariu – Răducăneni, jud. Iaşi

Mai, 2012. Zece ale lunii. Dimineaţa. Frumos orânduite

de voinţa lui Dumnezeu, din înălţimi nevăzute de ochiul

profan, razele coboară aparent leneşe asupra târgului cu

unduiri uşoare de vânt ce promise mult aşteptele ploi de

mai ; so vorbă din bătrâni spune: « de va ploua în luna mai,

se face mălaiul ! » Şi pe bună dreptate, cred lucrul acesta.

N

umai de n-or veni acele furtuni năprasnice care în loc să

legene ramurile copacilor, să le rupă. Că vremurile sunt

tulburi şi în natură ca şi în sufletul bietului român : nu peste

multe ceasuri va începe nebunia electorală, campanie

risipindă şi împroşcătoare cu reziduri de tot neamul pe care omul l-ea

tot adunat de-a lungul timpului şi acum le deşartă aiurea, pe la colţuri,

defăimând pe unii, asumându-şi drepturi nerealizate – doar suntem la

alegeri !, lăsând poporul cu un gust amar...

Amar, căci în hărţuiala aceasta, chibzuiţa fuge din raţiunea omului care

până ieri era de bună credinţă şi din prietenie se alege haosul.

p. 74 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Literatură

Un amărât de gând mă duce la alegerile de acum patru ani ; afişe

electorale de toate sortimentele, chipuri care mai de care mai

prezentabile şi fotogenice, pomeni electorale la care oamenii se

înghesuiau ca la rând la pâine pe vremea lui ceaşcă... Apoi, praful !

găleţile s-au spart, umbrelele le-a întors vântul, eşarfele şi-au schimbat

culoarea şi sigla, posterele au devenit umbrare pentru găini; unele

adăpost de noapte la oamenii străzii. Numai oamenii au rămas aceeaşi.

Pe buletin...

In patru ani nu au cum să se schimbe prea mult...Mi-amintesc de tata:

la cei şaptezeci şi trei de ani când a plecat din mijlocul nostru,

înălţimile având nevoie de sfaturile lui, avea un chip aidoma cu a

tuturor bătrânilor din sat: scurt de statură precum Ştefan cel Mare,

îndesat însă şi rezonabil ca chibzuinţă, se bucura nespus când îşi vedea

odraslele adunate în bătătură la Sfintele Paşti , când se pomeneau

morţii la cimitir şi la Hramul Bisericii : atunci, la Pretură, fosta locuinţă

a bierului Gheorghiade, se aduna tineretul pe de o parte, încercând să

iasă la horă şi, pe de cealaltă parte, gospodarii satului. Tare mai era

frumoasă intrarea tatei pe poartă, înconjurat de feciori şi fiice, de

nurori şi gineri şi de maldăr de nepoţi, li se cânta « Marşul

generalului ». ..

Acum, la promisiunile acestea electorale se cântă mai ceva ca la hram :

şi dedicaţia este pe măsură ! « Votaţi primar pe domnul X ! » ori : « Să

ne trăiască viitorul primar ! »... Trai neneică cu mici, bere, afişe cu care

să aprindem focul ! numai că trebuie să-l păzim. Altfel, aşa cum a ars

nu de multă vreme vechiul conac « Lascăr Rosetii », nu se ştie ce efect

are tăria asupra psihicului labil al unora şi ce le cloceşte adormita

raţiune... Că unde şcoala este puţină şi gândirea scapătă...

In tandem, vântul, trezit peste noapte ia din mers posterele aleşilor;

dacă omul obişnuit nu mai vrea să audă de mereu statul în frunte al

unora pentru că osul este plăcut în ciorbă, vântul, impasibil, îşi face de

cap. Ce poţi să-i faci ?!

Numai că uraganul dinspre duminică când lumea trebuia să răspundă

« Prezent » la datorie şi la împărţit calendare şi afişe, crengile nucilor

stau martore pe pământ ca un semn al nerecunoştinţei omului. Zarzării,

uşuraţi de poame, cu frunzele găurite îşi plâng roada avortată spontan,

nimeni având a înţelege semnele lui Dumnezeu...Şi aşa erau puţine.

Acum, rărite de-abinelea, nu sunt bune nici de dulceaţă, nici de

chisăliţă.... Că aşa făceau bătrânii noştri pe vremea primului prăşit;

spor la muncuşoara câmpului nu era în halba cu bere ci în împletirea

muncii minţii cu cea a frământării pământului ; liant, inima şi

dragostea, făcea ca omul, fie el şi ţăran, să se bucure de sudoarea

muncii sale : şi roadele, sănătoase, prelungeau viaţa omului. Acum,

colorate forţat ne scurtează din zile şi aşa puţine... Apoi, la Duminica

Rusaliilor, oamenii aduceau jertfă lui Dumnezeu din poamele coapte

timpuriu : cireşe, zarzăre, ofrandă de pâine – drept mulţumire pentru

bunăstarea anului şi sănătatea familiei. Acum, fiind goale, bisericile se

lăfăiesc în covoare scumpe şi bătrănilor, cu mâna tremurândă, le

picură printre degete ceara galbenă precum mierea din fagurele prea

plin de la floarea de salcâm...

Dar, a început campania electorală şi pomenile, cu sigle diferite

precum degradeul petuniilor, au luat locul poamelor pe care Dumnezeu

– voit, le-a lăsat drept aşternut la rădăcina copacilor ca poate, poate

ne-om trezi...

Ş-om şti ce fel de roade să culegem...

Duminică. În război cu propria conştiinţă, omul începutului de secol

XXI se pregăteşte. Mai abitir decât frământatul cozonacului, se scoală

dis-de-dimineaţă şi face maiaua: apă, zahăr, drojdie, puţin lapte acru,

sare; îngrediente fără de care nu creşte plămada. Dacă mai adugi şi

puţin rom, rezultatul este lăudabil. Numai să adaugi romul în aluat...

aşa se prăgătesc acum lucrurile galbene, roşii, albastre şi foste

portocalii. Unii, din umbră privesc, acumulează informaţie şi apoi,

precum gândacii găunoşi, ies la suprafaţă. Lovesc din plin pe cel din

faţa-i cu sabia cuvântului. Numai că acesta nu aţinteşte unde

trebuie !...

Mocirloase, cuvintele împroşcă. Murdăresc de jur-împrejur precum

maiaua vărsată voit, ca pâinea să nu se mai coacă. Cui mai trebuie

astăzi pâine curată, frământată de mâinile ţăranului, obosite,

ciolănoase, îmbătrânite timpuriu ? Cui mai trebuie şi cine mai ascultă

de Cuvântul-cuvânt, fără de care trăitorul să-şi ducă conduita zilelor. Şi

să chibzuiască ?!... În război cu propria conştiinţă, omul se dezbină :

aruncă la gunoi loialitatea, sinceritatea, buna-cuviinţă, raţiunea fiind

înlocuită de postere, pe dinafară învăţate. Şi urlă. Si se înjură mai abitir

ca la împărţitul oilor toamna...

Duminică. Piaţa, plină de mese goale, aşteaptă pe comercianţi să-şi

distribuie marfa. Pe de o parte. Pe cealaltă parte, cumpărătorii – rari de

tot, se uită, dau din umeri şi merg mai departe.Caşul, frumos, gălbui cu

găuri împietoare printr-însul, îndeamnă să deschizi portmoneul. Te

uiţi : aproape gol. Cu pesia de 35 Ron, treisutecincizeci lei în bani

vechi sunt prea puţini pentru a cumpăra caşul care nă slăbeşte de la 13

lei pe kilogram... mai trebuie ulei, nişte răsad de roşii, ardei, cimbru,

oleacă de busuioc şi de mai rămân, pentru câteva flori. Pâinea trece pe

alt tabel : se mai găseşte făină în lădoaia aproape goală din magazie...

Dar, cine ştie că bietului român nu-i mai ajung banii de la o pensie la

alta !? Bruma de pensie de CAP după atâta amar de ani de muncă !...

Ploaia reci şi vântul, pătimaş pe sat, alungă cumpărătorii. Si-i alungă şi

pe vânzători. Pe comercianţi. Răsadurile se pregătesc în lădiţe pentru a

se întoarce în automobilul care care s-au deplasat la târg...ce-or face cu

ele comercianţii, nu ştiu, ce ştiu foarte bine este că atenţia li-i atrasă de

nebunia propagandei electorale :

- Votaţi...., în fruntea căruia alesul va fi.... ; el va aduce bunăstarea

comunei. Numai partidul nostru va aduce schimbarea !...

Care schimbare, fraţilor !? Că de nu munceşti, nimeni nu-ţi pune în

traistă ! Îţi încovoi spatele de muncă, uiţi de tine, trupul fiindu-ţi

amorţit, eşti ameţit de apa chioară pe care ai băut-o – doi litri, şi forţa

sbăbeţe pe zi ce trece... Ce schimbare poate să aducă cel care vrea să

prindă osul de celălat capăt ?!...

Dar timpul le va limpezi pe toate aşa cum se limpeşte apa de ulei şi ce-i

frumos, plăcut şi bun, cu singuranţă, va pluti.... Se va înălţa.

Este mai şi ploile, chir cu vânt năprasnic, binecuvântează pământul cu

rauă cerească, să poată creşte iarba pentru ca animalele să se hrănescă,

să crească florile, pentru ca tânărul îndrăgostit de sensibilitatea şi

curăţia unei fecioare, să-i îmbujoreze obrajii ; de ce nu, pentru ca noi,

ceştilalţi să privim la vechimea brazilor sau stejarilor de la marginea

drumului şi, vai, să vedem câte taine ştiu şi părtaşi la câte suferinţe ale

omului au fost... Drumurile noastre – diferite, au fost aproape identice

din punctul de vedere al trăirilor interioare. Mai cu seamă că şi noi şi ei

mergem spre necunoscutul...

Semnal

Ec. Virgil Agheorghesei - Huşi

Paradoxal, pe zi ce trece devenim parcă o lume tot mai

preocupată să demoleze, decât să construiască.

D

in această perspectivă, activitatea gazetărească se pliază

perfect pe fenomen. Rareori mai putem citi în publicaţiile

cotidiene o relatare pozitivă. Aproape fără excepţie paginile

acestora sunt inundate cu crime şi accidente de circulaţie, violuri sau

furturi, răfuieli din lumea interlopă, procese şi scandaluri politice,

cancanuri mărunte din viaţa mondenă etc. În context, nu mi se pare

nefirească insitenţa cu care presa promovează aceste subiecte, ci

indiferenţa noastră, a cititorilor, care le acceptăm cu nepăsare

producţiile. Cumpărând fără noimă toată suita invazivă de fiţuici, deja

specializate în astfel de relatări, până la marile hebdomadare, şi ele

p. 75 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Literatură

parţial exponente ale aceluiaşi gen de publicistică, le perpetuăm

existenţa şi contribuim voluntar la răspândirea răului. Recunosc, dacă

nu suportam din partea presei locale un degradant refuz, nu luam

atitudine şi mă complăceam în continuare în aceeaşi acceptare tacită,

prin indiferenţa manifestată. Şi pentru a mă face înţeles, să mă explic.

Împreună cu bunul meu prieten, Corneliu Florenţa, pe 17

decembrie trecut lansam la Biblioteca

ce fiinţează în Casa Naţională ,,Stroe S. Belloescuˮ din Bârlad, două

lucrări semnificative pentru lumea rebusistă. Este vorba de volumul I

A-C din lucrarea proprie

,,Prietenii mei, rebusiştii”-

mic dicţionar şi de volumul I

A-H din ,,Dicţionarul de 4

litereˮ pentru rebus,

integrame, scrabble, al

cunoscutului rebusist

bârladean. Ca oameni cu

bune intenţii am invitat la

eveniment ,pe lângă

exponenţii principalelor

redacţii rebusiste centrale şi

delegaţi ai televiziunii şi

presei locale şi judeţene. N-a

fost să fie. La manifestare au

fost prezenţi redactori din

capitală şi alte localităţi, iar

din judeţ au răspuns chemării doar cei de la postul de televiziune din

Bârlad, care a şi prezentat cu promptitudine acţiunea. În rest, nimeni!

Considerând faptul în sine accidental, am încercat ulterior să obţin

măcar prezentarea lucrării prin redacţiile ,,Monitorulˮ şi ,,Adevărulˮ

de Vaslui. E drept, fără a insista. Din nou, tăcere. Deşi revin la subiect,

sper să nu fiu înţeles greşit. Nu este vorba de frustrare. Apariţia

lucrării, care constituie, cu toată modestia posibilă, o premieră

naţională, dorită şi aşteptată de lumea rebusistă, a fost larg mediatizată.

În acest sens s-au tipărit semnale în 7 dintre revistele proprii ale

Editurii ,,Maxim publisher”, în revista de specialitate Rebus, în Rebus

opTIM, în diverse alte publicaţii judeţene şi s-a lansat în eter ştirea la

Postul de radio Iaşi, s-au făcut menţiuni pe diverse bloguri ale colegilor

etc. Doar pe plan local, deocamdată singurul care a prezentat volumul

este profesorul Serghei Coloşenco, din Bârlad, în revista Labirint. Aşa

se face că lansez singur acest nou semnal prin bunăvoinţa domnului

profesor Merlan, redactorul fondator al publicaţiei de faţă. Şi,

recunosc, o fac cu mândria cuvenită, pentru că lucrarea în sine, deşi în

derulare, este deocamdată unică. Acest prim volum adună în paginile

sale o mică parte dintr-un ansamblu prin care, în final, se vor restitui

memoriei publice detaliile biografice şi faptele marilor împătimiţi ale

tainelor de cuvânt: rebusiştii. Fenomenul rebusist românesc a acumulat

suficientă tradiţie şi experienţă, pentru ca în sfârşit cineva să-şi

sacrifice timpul şi energia şi să dea la iveală o lucrare informativă de

mare utilitate, notează în prefaţă conf. universitar dr. Ioan Dănilă, din

Bacău.

Din această perspectivă, lucrarea PRIETENII MEI,

REBUSIŞTII- mic dicţionar este un portret colectiv şi totodată

individualizator al enigmiştilor români. Medalioanele din cuprins sunt

un ansamblu compoziţional care oferă cititorului detaliile biografice ale

subiectului prezentat, iar prin exemplificările incluse în final reprezintă

o antologie ad-hoc de specii, facilitând o privire de expresie naţională

asupra fenomenului rebusist autohton. Acest primul volum cuprinde

211 portrete de rebusişti, încheindu-se cu un interesant Breviar

publicistic şi un Memento în imagini, care completează ideal suportul

informatic al cărţii. Discursul dezvoltat de Virgil Agheorghiesei are

substanţă, desfăşurare impecabilă şi, constant, o vizibilă şi

binefăcătoare căldură umană. Autorul se declară norocos pentru

faptul de a fi invitat la un ospăţ intelectual de mare rafinament,

făcându-ne părtaşi şi pe noi, cei de azi, dar îndeosebi pe cei de mâine -

notează în prezentare acelaşi Ioan Dănilă.

Cum am devenit multipartidist

Prof. Corneliu Văleanu - Iaşi

Cu câteva zile înainte de declanşarea campaniei

electorale locale, venind de

la cumpărături, m-am oprit să-mi servesc ţapul de

bere la barul meu preferat

„LA COCOŞUL NEBUN”.

N

ici nu m-am aşezat bine la masă, când pe uşă a

intrat amicul Costică. Cum mă vede, plescăie din

degete, salutându-mă în stilul său. Îi fac semn să

vină la masa mea.

Salve, Vasile!

Salut, Stănică!

Fac semn barmanului să aducă „una moartă” pentru

amicul meu. Adică o sticlă de bere, căci aşa o numeşte

amicul sticla de bere, motivând că nici nu-l ameţeşte,

nici setea nu i-o stinge. Ciocnesc ţapul cu sticla lui. În

ochi îi citesc nerăbdarea de a-mi spune o noutate, pentru

că el este la curent cu toate câte se petrec pe lumea

aceasta. Dar cine e Stănică, vă întrebaţi? E o figură

emblematic pentru parcul cartierului. Pensionar anticipat de

vreo opt ani, fără obligaţii familiale deosebite.Este un tip

aproape sexagenar, negricios la faţă, de statură medie, aş

spune bine legat, poartă plete pe spate, o barbă grizonată

destul de îngrijită, mustăţi stufoase, poartă ochelari fumurii

şi pălărie cu boruri mari încrustată cu figuri geometrice.

Toată ziua chibiţează pe la mesele de şah, remy sau

table, din acestă cauză mai toţi pensionarii îl cunosc. Rar

îl vezi jucănd, mai ales când se joacă pe bani. Amicii

săi, căci are destui, îl mai servesc cu câte o înghiţitură de

băutură pentru veştile pe care le aduce, pentru comentariile

sportive, însă mai ales pentru cele politice. Pentru bagajele

de cunoştinţe pe care le are, pot spune, fără să greşesc, că e

un enciclopedist format la televizor sau din lectura ziarelor

şi revistelor. După ce a dat pe gât cu gâlgâituri din sticla

de bere, mi se adresează:

-Dragă Vasile, vrei să ciuguleşti ceva bani în

campania electorală care începe peste câteva zile? Îţi vei

îmbunătăţi pensioara! Fac ochii mari, îmi deschid bine urechile

şi-l întreb:cum?

- Foarte simplu! Ştii că sunt cunoscut destul de bine

în cartierul nostru.Ei, şefuleţii de cartier ai mai multor

p. 76 Lohanul nr. 22, iunie 2012


partide politice mi-au propus să-i ajut în campania

electorală pentru locale, găsindu-le „fani” pentru partidele

lor la întrunirile electorale, care vor avea loc, începând de

săptămâna viitoare. Dacă accepţi, formăm o echipă de

zece pensionari, pentru că nu vom fi numai noi doi.

Nu!...Mai am încă vreo opt amici cărora le-am prezentat

problema şi au fost de acord şi sunt nerăbdători să trecem

la acţiune. Toţi şefuleţii mi-au promis că pe lângă chiflă, mici

şi bere, vor strecura şi ronişori în buzunarele noastre..Deci,

uite, când se declanşează campania electorală, ne prezentăm

la primul partid însemnat ce-şi are sediul în capătul

cartierului. Să ştii că am făcut o planificare şi...Am înţeles

strategia lui şi i-am acceptat fără reserve propunerea, mai

ales că nevastă-mea e plecată în Spania să aibă grijă de

doi nepoţi ai căror părinţi lucrează acolo şi n-am cui da

raportul de ce fac toată ziulica. Batem palma şi dăm pe

gât ultimile picături de bere.

Chiar în prima zi de campanie electorală, grupul

nostru s-a prezentat la sediul din cartier al primului partid

trecut în grafic de Stănică. Aici, câţiva adolescenţi, probabil

liceieni racolaţi, erau deja cu tricouri, eşarfe şi şepci cu

însemnele partidului.

Stănică ne prezintă şefuleţului de partid, un tip de vreo

patruzeci de ani, îmbrăcat cu bluejeans, cu tricoul cu

însemnele partidului, cu eşarfă şi nelipsita şapcă. Îmbrăcăm

şi noi tricourile peste puloverele noastre, primim eşarfele şi

şepcile, apoi steaguri ale partidului, nişte benere cu

îndemnuri la vot pentru candidaţii propuşi. Grupul nostru

este aşezat în frunte. Plecăm spre centru, unde trebuie să

facem joncţiunea cu alte grupuri venite din alte părţi ale

oraşului. Strigăm sloganurile partidului, numele

celor propuşi pentru primăria oraşului şi pentru consiliul

judeţean. Adunarea electorală s-a treminat în mod festiv cu

chifle, mici şi bere în ritmurile unei fanfare adusă

din judeţ. Şefuleţul de partid ne strecoară ceva roni în

palmă, rugându-ne să ne întoarcem cu materialele la sediul

partidului de cartier. Apoi ne comunică să fim pregătiţi

pentru a merge cu caravana electorală în judeţ. Stănică îl

asigură că vom fi la datorie.

Mergând spre cartier, ne anunţă următoarea mişcare, cu ce

partid vom defila.

Îl asigurăm că vom fi unde trebuie.

-Măi Stănică, dar dacă ne recunoaşte şefuleţul de

astăzi în grupul partidului rival, ce facem?...

- Nu-ţi fie teamă, omule! Ne deghizăm de fiecare

dată. Eu îmi schimb culoarea la barbă, iau altă pălărie, voi

vă puneţi mustăţi răsucite, cum se purtau pe vremuri. Alte

haine şi nu mai acceptăm să fim puşi în faţă, ci mai spre

mijlocul grupului. Ne-a dat asigurări că vom fi răsplătiţi

bine, căci unii şefuleţi au promis mai mult dacă vom mai

lipi afişe electorale pentru partidele lor şi dacă vom

împărţi postere electorale pe stradă.

- Stănică, dar nu e prea mult?

- Ce, vreţi să vă boşorogiţi de tot, stând acasă? Nu

simţiţi că-n chestia aceastae şi ceva aventură? Nimeni nu-l

mai contrează. Chiar ne bucurăm, mai ales că începutul

este bun şi vom aduna ceva bănişori în buzunarele noastre

de pensionari.

Literatură

Şi uite aşa, într-o campanie electorală, am trecut

pe la patru partide ce şi-au disputat întâietatea în câştigarea

„ciolanului” la locale. Eu şi amicii mei, putem spune

că am devenit multipartidişti. La sfâşitul lunii de campanie

electorală îl întreb pe amicul Stănică:

- Şi noi duminică cu cine votăm?

- Cu nimeni!... A venit răspunsul prompt.

- Cum aşa?...

- Vasile, de duminică intrăm în refacere pentru la

toamnă, când vor fi alegeri pentru parlament. Să vezi

atunci bătălie electorală, iar şansele noastre de câştig vor

fi mai mari şi începe să râdă zgomotos. Intrăm în barul

„LA COCOŞUL NEBUN”şi pe nerăsuflate bem câte una

moartă. Plec cu unii din amicii mei spre casele noastre,

alţii au mai rămas în parc. Ajuns acasă, fac inventarul:

patru tricouri, patru eşarfe, patru şepculiţe şi alte prostioare:

pixuri, inimioare magnetice pentru lipit pe frigider, postere

cu candidaţi şi tot ce am putut aduna. Le voi ţine bine, că

s-ar putea peste timp, nepoţii mei să le vândă la licitaţie, să

scoată şi ei vreun profit din munca bunicului lor.

VASLUIENI. SOŢUL ŞI SOŢIA SCRIITORI

Jurnalist Ion N. Oprea – Iaşi

Bogată, deosebit de numeroasă este lumea creatorilor

de operă cultă încât nici dicţionarele care se tipăresc să le

amintească numele nu-i mai cuprind în filele lor.

E

ste şi cazul soţilor Maruca şi Romeo Pivniceru, amândoi

născuţi la noi în părţile Vasluiului, domiciliaţi în

Bucureşti, oameni la vârsta când ai putea să greşeşti

considerându-i că numai de creaţii literare nu se ocupă şi, totuşi,

iată, deşi nu-s cuprinşi în Dicţionarul Universal literar a lui Ioan

Baban, Editura PIM, Iaşi, 2008, cuprinzând scriitorii din zonă,

mi-au expediat parte din producţiile literare, dovedindu-mi încă

odată, ceea ce ştiam, că “Aşa sunt românii”, muncesc până la

zenitul lor, cum au învăţat din moşi-strămoşi, ba făcând şi

literatură…

Maruca Pivniceru mi-a îmbogăţit biblioteca cu cea de-a doua

ediţie a volumului “Doamne, ce doamne”, Editura Agerpres,

2011, „Cuvânt înainte” Mircea Micu, o carte asemănătoare, cum

spune el, cu acea bijuterie de epocă intitulată „Trecute vieţi de

Doamne şi Domniţe”. O carte prin care, spune autoarea, a ţinut

să prezinte ce parte imensă de contribuţie au femeile în toate

domeniile la noi ca şi la scara planetei. Trimise „D-lui Ion N.

Oprea, aceste „Dialoguri”, la 29 martie 2012”, Maruca

Pivniceru, după cum a scris despre carte ca „Adevărate

mărturisiri de credinţă” Carmen Păsculescu-Florian în Plai

Străbun, Bucureşti, nr. 12, 2008, ne pune pe masă, la ceas de

seară adevărate destăinuiri ale unor Doamne care ne relevă

propria lor viaţă, printre care le enumăr: scriitoarea Ileana

Vulpescu, actriţele Carmen Stănescu şi Lucia Mureşan, pianista

Ilinca Dumitrescu, mezzosoprana Ruxandra Donose, balerina

Ileana Iliescu, cântăreaţa de jazz Teodora Enache, ziaristele

Elvira Ivaşcu, Cristina Liberti şi Anca Romeci, poeta Paula

Romanescu, compozitoarea Irina Odăgescu-Ţuţuianu,

p. 77 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Literatură

exploratoarea Uca Marinescu, dar şi pictoriţa Olga Morărescu- Nu există un colţişor pe acest glob care nu ar merita să fie

Mărginean, care, vedeţi Dumneavoastră, făcându-şi meseria, din vizitat, îşi continuă Doamna confesiunile într-un dialog cu

pasiune dar şi din simpatie pentru naratoare, pune pe coperta Doamna Maria Capoianu, care realizează postfaţa cărţii.

cărţii despre care vorbim însăşi simbolistica ei, petalele unei Regretul meu mare este că nu o mai pot face, sănătatea nu-mi

flori care poartă pe ele numele personajelor volumului, din care mai permite. Am văzut multe minunăţii ale naturii, multe

, între timp, unele s-au şi scuturat – medicul Mioara Mincu, realizări impresionante ale oamenilor, atât în bătrâna noastră

actriţa Lucia Mureşan şi însuşi prefaţatorul, scriitorul Mircea Europă, cât şi în Asia ori Africa. M-au impresionat în mod cu

Micu.

totul aparte fiordurile Norvegiei şi Marele Zid chinezesc.

Romeo Pivniceru, un narator plin de har, care îmi Atunci am trăit impresia că mă aflu pe altă planetă şi în alt timp.

istoriseşte că întotdeauna „cărţile au constituit călătoriile sale în Fireşte, mai sunt atâtea minunăţii, dar nu le poţi cita pe toate:

locurile neumblate, în ţinuturi reale sau imaginare, în spaţii Sagrada Familia a lui Gaudi, la Barcelona, Turnul Eiffel, Statuia

siderale sau în lumea abstractă a ideilor” îmi expediază, lui David, la Florenţa…

deocamdată, „Note de lector”, volumul I, Editura Agerpress, S-a născut la Vaslui prin anii 30, este fiica lui Gheorghe

2011, carte care înseamnă, novaţie, o aducere aminte şi redare a Andreescu, chirurg, un diagnostician de excepţie, veneau la el

notaţiilor făcute asupra textului la lectură, bun prilej pentru bolnavi şi din alte judeţe, se specializase la Paris, pe banii lui, în

Domnia sa de a ne aduce din memoria sa şi alte evenimente diverse domenii- boli digestive, ginecologie, iar când era nevoie

trăite în timp care constituie deliciul paginilor…

se pricepea şi în chirurgie estetică. Era medic militar, urma

De acelaşi autor au apărut şi alte cărţi: Povestiri pentru tradiţia tatălui său, a colonelului-medic Vasile (Bazil)

Maruca, Călătorie în lumea cărţilor, Critici nonconformiste, Andeescu, supranumit “falsul Davila”, că semăna cu acesta şi-i

Visând în faţa cărţilor deschise, Oameni fără importanţă, din fusese alături în toate campaniile, ca aghiotant, în războiul

care două volume sunt deja tipărite şi ajunse la public, volumul sârbo-bulgar din 1874, în războiul pentru Independenţă de la

III este în pregătire, cel de al IV-lea bun de tipar, iar al V-lea în 1877, în 1913 – în războiul al doilea balcanic… După o

manuscris…

campanie glorioasă, i-a făcut cadou bunicului o trusă medicală

Cum din Oameni fără importanţă, vol. III, tipărit totuşi în complet echipată, trusă care astăzi se află la Societatea de

2011 la aceeaşi Editură Agerpres am deja în lectură paginile lui Medicină, secţia Istoria Medicinii, depusă în 1964 de tatăl

de memorialistică, cu descinderi nu numai în lumea Huşilor, Doamnei Maruca.

oraşul său natal şi împrejurimi, ci şi unde îl poartă memoria, cu Povestind despre tatăl său, îşi aminteşte cu bucurie că prin

reflecţii la tot pasul, care dau sare şi piper povestirilor, aflu, 1979 a cunoscut-o pe Doamna dr. Nicolaescu, când făceau o

pentru cititori, pentru vasluieni poate în premieră, că Romeo croazieră în Marea Mediterană. Doamna doctor i-a relatat cu

Pivniceru, inginer şi cu gradul de căpitan în 1948, când eu de admiraţie şi recunoştinţă că la vârsta de şapte ani fusese operată

abia absolvisem Gimnaziul, are pregătit, între timp, bun de de medicul Andeescu. Mai târziu, după cum ştim şi noi, se

tipar, volumul I a altei cărţi – Paşi peste hotare (Călătorii în precizează că, împreună cu soţul, tot medic şi director al

URSS. Fuga în Egipt) şi volumul II al aceluiaşi titlu, cu subtitlul Spitalului de la Tutova, au făcut minuni acolo. Au creat o

Micul Anabasis sau călătorie în Turcia. Călătorie în legendă şi gospodărie anexă care le-a permis să nu mai cumpere carne,

preistorie sau excursie în Creta cu scurtă oprire la Atena. zarzavaturi şi fructe pentru hrana bolnavilor. Soţii Pivniceru,

Are şi traduceri: Emile Faguet – Initiation Philosophique. răspunzând invitaţiei, au vizitat ulterior Spitalul şi au văzut la

În proiect – Paşi peste hotare, volumul III, Elveţia, Tunisia. faţa locului realizările, împreună au servit excelenta hrană care

Refăcând epic epoca în care a trăit, Romeo Pivniceru, se dădea bolnavilor. Buni gospodari şi chibzuiţi în toate, familia

născut în 1927, face ca „scrierea sa, Oameni fără importanţă sau Nicolaescu şi-a construit o casă de vacanţă la Durău, unde

Memoriile unui necunoscut, să se distingă prin acuitatea intenţionau să se retragă la pensionare. I-a fost confiscată pe

observaţiei psihologice, prin arta portretizării, prin marea timpul lui Ceauşescu, iar doctorul s-a îmbolnăvit de inimă-rea şi

cantitate de date istorice aduse la lumină, dar mai ales printr-un a murit. Pe mormântul lui este scris epitaful: „Nu vă voi ierta

farmec aparte al descrierilor de atmosferă. Memoriile sale ne niciodată !”

vorbesc despre o lume pe care o iubim, pentru că este a noastră Îşi reaminteşte anii copilăriei. De superba grădină a casei

şi pentru că ne recunoaştem în ea cu ceea ce avem noi mai bun”, părinteşti din Vaslui, situată pe strada Ştefan cel Mare. De

scrie Mihai Diaconescu, incitându-ne la lectură, lucru pe care îl cadourile de Sintele Paşti, de ouăle încondeiate sau de cele de

şi realizăm.

ciocolată, de iepuraşi, de jucăriile care de care mai frumoase…

Cei doi, după cum spune Doamna Maruca s-au cunoscut Grădina era imensă, i se părea copilului, plină de boschete, tufe

într-un voiaj în Asia Centrală. Voiajurile, spune ea, au fost şi flori multicolore… După naţionalizare, locul a devenit

pasiunea vieţii mele şi ori de câte ori am avut prilejul să vizitez Grădină publică, şi, cum se întâmplă atunci când lucrurile devin

un loc pentru prima dată, am încercat o senzaţie deosebită. Cea ale nimănui, treptat, treptat, toată vegetaţia a dispărut.

de atunci a fost că am descoperit sufletul şi mintea pereche. Amintiri tot atât de ispititoare sunt şi cele de la casa bunicilor

Descoperirea a devenit o realitate durabilă, o împlinire de pe mamă. Mama ei, Adina Andreescu, era fiica lui Pavel

armonioasă şi rodnică. Mergem împreună pretutindeni, este Mihăilescu, podgorean vestit la Cotnari, cu via vecină surorilor

cavalerul meu şarmant, colaborăm, scriem, facem cumpărături Terente, celebre pentru calitatea vinurilor lor. Acolo, reţine

ca toată lumea şi mă ocup cu drag de regimul său alimentar, el întâlnirea cu o Doamnă în vârstă, cu pieptul plin de decoraţii…

fiind diabetic.

Era marea soprană Haricleea Darclee, persoana căreia Pucini i-a

Maruca şi Romeo Pivniceru, o familie pasionată de natură dedicat marea operă Tosca. Îşi reaminteşte şi o întâmplare

şi cultură, explică textul pus la o fotografie din cartea Doamnei. nefericită. Bunicul Pavel Mihăilescu, era presat de autorităţi, ca

şi alţi vecini să-şi vândă via, ca să fie întinsă via oferită regelui

p. 78 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Literatură

Carol al II-lea. Atunci, ca şi pe timpul lui Ceauşescu mai apoi, sunt violenţa şi sexul exibat cu o totală lipsă de pudoare, iată,

s-a cerut ca, pentru estetică, aracii să fie perfect aliniaţi, perfect din prea mult bun simţ şi recunoaştere a elitelor intelectuale,

ordonaţi, numai că, pornind o ploaie grozavă, cu o furtună tot Maruca Pivniceru, născută la Vaslui, ne poartă cu dialogurile la

atât de puternică, praful s-a ales de dania care se pregătea personalităţile feminine cărora le promovează talentul,

monahului.

capacităţile prifesionale, charisma. A făcut acest lucru,

Ca şi Haricleea Darclee la vârstă înaintată, mama fetei, Adina mărturiseşte, pentru că a vrut să le remarce aportul lor nu mai

Andreescu, povestea că atunci când era studentă la Iaşi – puţin valoros decât al multor bărbaţi din domenii profesionale

Facultatea de Litere şi Filosofie – de câte ori se îmbolnăvea, similare, Domnia sa declarându-se a fi o mare admiratoare a

mergea la Cotnari, la vie, şi urma un tratament care, local, nu tuturor femeilor remacabile, independente şi fermecătoare, fiind

dădea niciodată greş: consuma o cană de vin fiert şi se învelea o feministă convinsă.

cu o şubă de blană, iar a doua zi putea pleca la şcoală, « Cartea semnată de Maruca Pivniceru, « Doamne, ce

sănătoasă.

doamne ! », cu o admirabilă prefaţă alcătuită de poetul şi

De educaţia mea s-au ocupat mama şi tata, bunicii, declară ea publicistul de mare cultură Mircea Micu, este o apariţie salutară

Doamnei Maria Capoianu. Educaţia mea a fost completată de în contextul militant şi angajat de promovare şi semnificare a

guvernante elveţiene care mă învăţau franceza şi germana, îmi valorilor unor personalităţi (feminine de data aceasta) care fac

dădeau lecţii de pian.

gloria – şi nu mă sfiesc să scriu acest cuvânt -, atât în ţară, cât,

La vîrsta de şapte ani părinţii au înscris-o la Institutul – de cele mai multe ori, pe înalte şi foarte înalte scene de artă, de

internat Pitar-Moş din Bucureşti, cu program sever mânăstiresc, spirit şi de frumos ale planetei », scrie sub titlul « O carte de

dar a terminat şcoala primară din apropiere de casă. Şcoala mare interes », Mircea Ştefănescu , în Dimineaţa, Bucureşti, nr.

liceală a făcut-o la Şcoala Centrală de fete, la liceul Gheorghe 12, 2008. După care subliniază: „Cartea doamnei Maruca

Lazăr şi Spiru Haret. A beneficiat de o solidă instrucţie şi Pivniceru, în această vreme când viaţa literelor este plină de

educaţie atât în domeniile umaniste, cât şi ale ştiinţelor. În toată îngustimi, de aroganţe şi brutalităţi mediatice de neimaginat

perioada de activitate a fost inginer constructor, specialist în (dacă nu le-am vedea în stare liberă) este mentor nu numai

instalaţii şi utilaje. A ieşit la pensie de la o întreprindere care cititorilor interesaţi de ceea ce este real şi adevărat în

avea ca obiect de activitate realizarea de parcuri de distracţie tip performanţa românească, dar şi un mesaj pentru istorie, pentru

Disney Land, unde, dat fiind că vorbea curent franceza şi că este o lucrare de conştiinţă şi de atitudine, care ar trebui

engleza a ajutat-o în munca sa. Pensionarea a primit-o cu pentru mulţi să fie o obligaţie elementară faţă de cititori şi de ei

bucurie, ca pe o eliberare, a simţit că de abia la pensie se poate înşişi”.

concentra în tihnă să-şi valorifice aptitudinile de a comenta şi în În „Impresii despre un volum eveniment”, Dr. Mirela Zafiri în

scris evenimentele culturale la care participa : concerte, „Plai Străbun”, Bucureşti, nr. 16, 2009, constată: „autoarea ne

expoziţii, lansări de carte, recitaluri de dans, de canto, prezintă o altă faţetă a adevăratelor vedete ale unui popor care

spectacole de teatru şi operă. Si aşa, aşternea pe hârtie în ultimii 15 ani îşi caută identitatea, se redescoperă la vârsta

impresiile pe care le comunica prin scrisori prietenelor plecate adolescenţei, crede în libertatea sa, dar se comportă ca un prunc

din ţară, ca să le ţină la curent cu viaţa culturală din România. în hamul tranziţiei, experimentând avid noutatea kitsch-ului şi a

Îşi aduce aminte cu emoţie un eveniment la care participase. Era nonvalorii”

în 1981, în Studioul de Concerte ale Radiodifuzunii s-a „Regal de inteligenţă feminină”, găseşte Gelcu Maksutovici,

desfăşurat sărbătorirea a o sută de ani de viaţă ai Cellei în „Naţiunea”, Bucureşti, 6-12 august, 2008, „caseta de

Delavrancea. Toată sala vibra la unison. Când sărbătorita a veritabile valori” identificate de prefaţatorul Mircea Micu între

terminat de cântat la pian o nocturnă de Chopin, criticul literar coperţile generoase ale cărţii semnate de Maruca Pivniceru, pe

Şerban Cioculescu a exclamat, ca să-l audă participanţii : care o găseşte „o distinsă mânuitoare de condei, fină

« Acum slobozeşte, Stăpâne, în pace pre robul tău, că văzură observatoare a fenomenului cultural de pe toate palierele”,

ochii mei mântuirea ! » Sala a trăit momentul cu intensitate asemănând şi domnia sa cartea cu “acea bijuterie de epocă

maximă, dar Doamnă Maruca s-a simţit plutind, undeva, Sus, intitulată Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe, ce merită să stea

Sus… Cum să nu consemnezi asemenea eveniment ?

pe raftul oricărei biblioteci, spre bucuria cititorilor”.

Tot din aduceri aminte. Era în 2003. Întâmplarea a făcut să se Dr. Constanţa Cristescu, în „Cronica Muzicală on-line”, 11

întâlnească cu Doamna Rodica Subţirelu. Când a aflat care i-i iulie, 2009, se aliniază spuselor explicative ale autoarei care de

numele a şi exclamat: “Maruca, ah, ce nume frumos ! Aş vrea pe coperta de încheiere a cărţii notează: „M-am decis să scriu

ca o persoană cu acest nume să scrie în revista “Cronica câteva dialoguri cu personalităţi feminine, din domenii diferite,

Fundaţiilor”, unde sunt redactor şef adjunct, iar redactorul şef care s-au remarcat prin modestia, talentul, profesionalismul şi

este poetul Mircea Mincu”. Tocmai fusese la Muzeul Cotroceni, charisma de care au dat dovadă de-a lungul carierei lor”.

unde dramaturgul Paul Everac îşi lansase două volume. Şi Cauterizând epoca prezentă cu neajunsurile ei şi în cultură şi

Maruca Pivniceru a scris despre eveniment ! A scris consecvent artă, coperta şi cele două Doamne termină optimiste: “Poate că

la « Cronica Fundaţiilor », dar a început să colaboreze şi la alte omenirea se va trezi din acest coşmar şi va repune pe soclul pe

publicaţii : « Plai străbun », pentru românii de pretutindeni, la care trebuie să fie aşezate frica de Dumnezeu, respectul de sine

revista Fundaţiei umaniste « Carol Davila », la revista « Femeia şi faţă de aproapele tău, demascând şi îndepărtând nulităţile

ortodoxă » care apărea la Craiova…

incompetente care îşi ascund prin agresivitate lipsa oricărui

Acum, când în publicistică se caută şi se promovează har”.

senzaţionalul cu orice preţ, când valorile autentice sunt neglijate Că urcuşurile ne sunt posibile ne spune şi intervievata Uca

ori sunt călcate în picioare şi umilite de incompetenţa Marinescu, născută la Gheorghieni, judeţul Harghita, care face

gălăgioasă, în care primează primitivismul instinctelor, cum asemenea lucruri de la 5 ani, ca la 11 ani să urce pe Vârful

p. 79 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Moldovenu, iar după studii şi muncă, din 1990 să străbată

China, ajungând până în Tibet, să ajungă între anii 1991-1996 în

India, Nepal şi Sikkim, Canada de la est la vest, în Yukon şi

Oceanul Arctic, cu escaladarea Alpilor şi Pirineilor, Munţii

Scoţiei şi Munţii Caucaz, itinerarul străbătut de expediţia

Belgica… Ea a străbătut locurile vechii civilizaţii Yuka – Chile,

Bolivia, Peru şi Ecuador, a ajuns în Insula Paştelui – Rapa Nui,

în 1999 a traversat solitar Africa de la sud la nord, prin 11 ţări –

Africa de sud, Namibia, Botswana, Malawi, Zimbawe,

Tanzania Kenya, Sudan, Etiopia, Egipt şi Tunisia -, ca în 2000

să parcurgă drumurile maritime în căutarea vikingilor. A fost în

Insulele Shetland şi Faroe, În Islanda, în Groelanda, la Polul

Nord, plecând din Siberia, dar a ajuns şi la Polul Sud. În anul

2003 a explorat şi Australia – Oceania…

Ne oprim aici cu cartea primită de la Maruca Pivniceru.

Merită citită, ca şi cărţile soţului său Romeo, cu o căsnicie

împreună de peste 30 de ani. Doi intelectuali care nu numai se

plimbă ca să cunoască lumea, dar care ne-o şi dăruiesc,

înfăţişându-ne-o, în ceea ce scriu…

Ciupercile – proteinele pădurii

Prof. Paul Matei - Iaşi

O sursă importantă de proteine o putem găsi în

ciupercile de pădure, însă este foarte important să le

cunoaştem, pentru a nu opta decât pentru cele comestibile.

Reţete cu ciuperci proaspete

Salată de ciuperci proaspete cu brânză tofu

Pentru 2 porţii:

250g de ciuperci

70g de brânză tofu

Sos aromat:

1 căţel de usturoi pisat

1 linguriţă de ulei de măsline

1 linguriţă de zeamă de lămâie

chimen, sare, piper, mărar sau pătrunjel verde tocat

felii de roşie, castraveţi, ardei gras pentru decor

- Ciupercile se curăţă de startul de pieliţă ce acoperă pălăria cu un cuţit

fin, se spală în 3-4 ape şi se taie felii. Se aşează pe un platou, urmărind

să fie cât mai estetic prezentate.

- Se prepară un sos din uleiul de măsline, zeama de lămâie, un vârf de

sare, 1 linguriţă de apă şi usturoiul mărunţit.

- Se pune sosul peste ciuperci, turnându-l în şuviţe fine şi urmărind ca

bucăţele de usturoi să fie egal repartizate. Se poate face sosul fără

usturoi, iar usturoiul mărunţit se presară direct peste ciuperci.

- Se rade brânza tofu peste platoul de ciuperci. Se decorează cu felii de

roşii, ardei, castraveţi şi mărar sau pătrunjel verde tocat. Se poate servi

lângă piure de cartofi sau cartofi natur, orez simplu cu legume etc.

Salată de ciuperci proaspete cu avocado

Pentru 2 porţii:

5-6 ciuperci champignon

2 fructe de avocado curăţate de coajă şi sâmbure şi apoi tăiate cuburi

Medicină naturală

1 salată verde

1-2 fire de ceapă verde tocată

1 roşie tăiată felii

1 castravete tăiat rondele

Sos aromat:

1/2 linguriţă de ghimbir proaspăt ras sau ghimbir pulbere

1 lingură de suc de lămâie

2 linguri ulei de măsline

2 linguri de apă

1 legătură de pătrunjel verde tocat

1 legătură de mărar verde tocat

crenguţe de busuioc proaspăt, tocat, coriandru, chimen, cimbru,

rozmarin, salvie, piper, sare

- Se amestecă toate ingredientele pentru sos şi se păstrează la rece până

când este utilizat.

- Într-un castron se pun toate ingredientele pregătite pentru salată şi se

amestecă uşor adăugând sosul aromat peste ele. Salata se serveşte

decorată cu frunze de salată şi felii de roşii.

Salată de ciuperci

proaspete cu

andive şi

maioneză

Pentru 4 porţii:

400g ciuperci

champignon

2 andive

2 roşii

maioneză din 2

gălbenuşuri de ou

seminţe de

coriandru şi

fenicul

castravete tăiat

felii

sare

- Andivele şi roşiile se curăţă şi se spală.

- Andivele se taie rondele.

- Ciupercile se curăţă de pieliţe, se spală şi se taie felii.

- Se amestecă în salatieră andivele cu ciupercile, maioneza şi

condimentele.

- Roşiile se taie rondele şi se aranjează pe marginea salatierei,

alternând cu feliile de castravete.

Ciuperci proaspete cu salată verde

Pentru 4 porţii:

300g ciuperci champignon proaspete

2 salate

2 roşii

1 lingură de suc de lămâie

coriandru, fenicul, mărar verde tocat

castravete tăiat felii

2 linguri ulei de măsline

sare

- Se curăţă de pieliţă ciupercile, se spală, se taie felii.

- Se spală şi se taie foile de salată, roşiile şi castravetele.

- Se amestecă în salatieră ciupercile, salata, sucul de lămâie, roşiile şi

castravetele.

- Se adaugă uleiul, sarea şi condimentele.

- Se serveşte imediat, presărat cu mărar verde.

Reţete cu ciuperci gătite

Omletă cu ciuperci şi brânză tofu

p. 80 Lohanul nr. 22, iunie 2012


Medicină naturală

Pentru 2 porţii:

5 gălbenuşuri

proaspete

4-5 ciuperci

2 fire de ceapă

verde

1 gogoşar sau un

ardei gras

1 roşie

100g de brânză

tofu

Condimente:

1 legătură de

pătrunjel verde

tocat

Busuioc,

coriandru,

fenicul, cimbru

Opţional frunze de mentă

Sare, piper

- Se curăţă de pieliţă ciupercile, se spală şi se taie felii. Gogoşarii,

roşiile şi brânza se taie bucăţele.

- Se pune ulei în tigaie, se aşează cât mai egal repartizate feliile de

ciuperci şi de gogoşar.

- Se dă focul mic pentru 2-3 minute.

- Gălbenuşurile se pun într-un bol, se bat cu un tel sau cu o furculiţă,

adăugându-se condimentele sau sarea.

- Se toarnă gălbenuşurile peste ciuperci, şi se pune capacul. Peste 2-3

minute se ridică uşor omleta cu o paletă, ca să se coaguleze întreaga

compoziţie.

- Se presară peste omletă cuburile de brânză, ceapa verde tocată,

pătrunjelul tocat.

- Se acoperă din nou cu capacul. Peste 2-3 minute se stinge focul şi se

lasă 2-3 minute ca să se mai coacă.

- Se serveşte decorată cu roşii şi salată verde.

Ciuperci la cuptor cu legume şi brânză tofu

Pentru 1 porţie:

4 ciuperci

50 g de tofu

mujdei de usturoi

1 roşie decojită şi tocată

1 ardei gras

sare, unt

ghimbir ras fin

pulbere de busuioc proaspăt

- Cuptorul se încălzeşte la temperatură medie.

- Se pregătesc ciupercile, se înlătură picioruşele lor şi se curăţă de

lamelele interioare ale pălăriei precum şi de pieliţa de pe suprafaţa

pălărioarei. Se spală cu apă rece, după care se presară cu puţină sare

(ciupercile vor absorbi apa şi sarea în scurt timp).

- Se rade brânza tofu într-un vas separat, după care se adaugă mujdeiul

de usturoi, omogenizând compoziţia. Roşia se spală şi se taie cuburi, se

adaugă ardeiul feliat, ghimbirul ras fin şi busuiocul.

- Se unge o tavă sau un vas yena cu puţin unt şi se aranjează

pălărioarele de ciuperci astfel încât cupa pălăriei să fie în sus.

- Se presară deasupra fiecărei pălărioare de ciuperci compoziţia

pregătită pentru a umple ciupercile (cam o linguriţă pentru fiecare, în

funcţie şi de mărimea ciupercilor).

- Se pune în fiecare pălărie câte un cubuleţ de roşie.

- Se pun în cuptor pentru 20 minute la foc potrivit; ciupercile trebuie să

fie puţin pătrunse de căldură, ca să rămână ferme.

- Se servesc pe un platou pe care s-au aşezat foi de spanac sau salată,

presărate cu pătrunjel verde.

Supă cremă de ciuperci şi legume

Pentru 4 porţii:

400g de ciuperci

1 morcov mare

100g de ţelină

50g de păstârnac

2-3 cartofi

1/2 ceapă mică sau 1 fir de ceapă verde

2 linguri de smântână sau 200ml lapte sau 100ml iaurt

zeamă de lămâie

o lingură de unt

pătrunjel verde tocat

o foaie de dafin

1 linguriţă de chimen

10 boabe de coriandru

piper negru sau măcinat, sare

- Se curăţă şi se spală cartofii, morcovul, ţelina, păstârnacul (se poate

folosi doar ţelină sau doar păstârnac sau rădăcină de pătrunjel), şi

ciupercile.

- Se taie bucăţi şi se fierb cu 1,5 litri apă şi o foaie de dafin.

- Se păstrează 2 ciuperci mici pentru decorare. În maxim 20 de minute

legumele sunt fierte.

- Se lasă să se răcească puţin, se scoate foaie de dafin şi se mixează,

adăugând smântâna sau laptele.

- Se răstoarnă amestecul mixat în oala pentru supă. Dacă amestecul

este prea gros (ţinând cont că atunci când se va răci va fi şi mai

consistent) se mai subţiază după caz cu lapte sau apă. Se mai aşează pe

foc, ca să dea încă un clocot. Se adaugă chimenul, coriandrul, un vârf

de piper măcinat, untul, zeama de lămâie după gust şi sarea.

- Se serveşte supa cu câteva felii din ciupercile oprite pentru decor,

pătrunjelul verde şi câteva boabe de chimen deasupra. Supa se poate

servi şi cu crutoane din cubuleţe de pâine uscate la cuptor.

Terapia cu cireşe

Crenguţa Roşu - Bucureşti

Zilele călduroase de vară ne oferă o multitudine de

posibilităţi de a ne hrăni sănătos.

F

ructele de sezon, căci la acestea vom face referire în articolele

ce vor urma, sunt surse de energie şi forţă, cu mari valenţe

terapeutice totodată, oferindu-ne astfel încă o posibilitate de a

ne bucura din plin de viaţă.

Cireşele – fructe regale, o sursă de sănătate

Cireşele, un mare dar de la natură, sunt unele dintre cele mai îndrăgite

fructe de către români. Metafora „cireaşa din vârful tortului” este cea

mai potrivită pentru a desemna ceva special, unic pe care îl au aceste

comori rubinii pe timp de vară. Verdictul dat în urma a zece ani de

studii minuţioase în diverse laboratoare şi spitale universitare a fost

clar: delicioasele fructe roşii sunt un medicament incontestabil, care

combate cu un incredibil succes câteva zeci de boli grave.

Putem consuma orice fel de cireşe cu condiţia să fie bine coapte şi

deloc alterate (aceste fructe intră foarte uşor în fermentaţie). Trebuie,

p. 81 Lohanul nr. 22, iunie 2012


însă, ştiut că cireşele în funcţie de soiul lor, prezintă efecte terapeutice

diferite. De pildă, cireşele galbene sau de o culoare mai deschisă, au un

efect diuretic mai puternic, favorizând în mod special mobilizarea şi

eliminarea toxinelor din organism şi sunt un bunt stimulent al digestiei.

Cireşele de un roşu închis sau cele negre, prezintă o acţiune mai

complexă, având efecte antioxidante foarte puternice sunt un

medicament neaşteptat de eficient şi contra bolilor degenerative, a

afecţiunilor cardio-vasculare şi a anumitor forme de cancer. Cireşele

amare sunt cele mai preţuite de către terapeuţi, fiind un excelent

remediu pentru tratarea durerilor musculare, a îmbătrânirii premature, a

afecţiunilor inflamatorii, a bolilor hepatice, a tumorilor maligne sau

benigne.

Considerate super-fructe, pentru că au foarte mulţi nutrienţi, cireşele

conţin peste 70% apă (la fel ca organismul uman), restul de 30% fiind

format din: complexul de vitamine B (B1, B2, B6), vitaminele A, C, E

şi PP; minerale şi oligoelemente precum: fier, îndeosebi potasiu

(220mg%), calciu, fosfor, magneziu, cupru, zinc, cobalt. Mai conţin

albumină, hidraţi de carbon, fibre alimentare, acizi organici liberi.

Prezenţa acidului elagic (compus fenolic) cât şi a unui procentaj mare

de flavonoide ca: antocianidine, quercitin, conferă cireşelor proprităţi

antioxidante cu o acţiune puternică de anihilare a efectelor generate de

radicalii liberi, şi de scădere a nivelului de acid uric din sânge.

Prezenţa în cireşe a acestor compuşi naturali au făcut din ele revelaţia

medicală a ultimilor ani, fiind folosite ca aliment-medicament cu

proprietăţi de multe ori miraculoase: antiinflamatorii şi antimicrobiene,

antiîmbătrânire, antispastice anti-alergice, antitoxice şi anticarcinogene

(conferă inhibarea creşterii şi proliferării celulelor canceroase).

În toate testele clinice sau de laborator, încununate cu rezultate

excepţionale, s-au folosit cireşe bine coapte şi proaspete, consumate ca

atare sau sub formă de suc proapăt stors.

Cireşele în stare

de fruct

Se consumă la

temparatura

camerei, de

preferinţă pe

stomacul gol, cu

minim 15 minute

înainte de masă.

Doza zilnică

terapeutică

recomandată: 1

Medicină naturală

kilogram pe zi, consumat în 2-3 reprize. Sunt studii care recomandă

600 de grame ca doză minimă zilnică pentru un tratament de lungă

durată. O cură de cireşe durează minim trei săptămâni, neexistând o

limită maximă.

Sucul proaspăt de cireşe

Se obţine prin zdrobire, urmată de stoarcere prin tifon, fie prin

centrifugare la storcător. Cel mai eficient din punct de vedere

terapeutic este cel din cireşe negre şi cel din cireşe amare. La acesta din

urmă se va adăuga miere lichidă, astfel se poate păstra la rece şi 6 ore

fără să i se modifice gustul. Se consumă zilnic o jumătate de litru până

la un litru de suc, în cure de minim două săptămâni.

Siropul de cireşe amare

Se obţine din sucul extras prin zdrobire urmată de filtrare sau prin

centrifugare. Sucul rezultat se lasă într-un vas transparent vreme de o

oră, nemişcat, pentru a se separa partea limpede de cea cu sedimente.

Numai sucul limpede va fi apoi extras cu un furtun şi se va pune într-

un alt vas, unde se va amesteca cu miere până când se omogenizează.

La un litru de suc limpede de cireşe amare se adaugă două kilograme

de miere de albine, iar amestecul rezultat se pune în sticle închise

ermetic şi se păstrează în locuri întunecoase şi cât mai reci. Se

consumă zilnic o sută de grame din acest sirop amestecat cu apă, ca

substitut de suc proaspăt, pentru tratarea bolilor inflamatorii şi a celor

degenerative.

Boli (afecţiuni) ce pot fi tratate cu ajutorul cireşelor

Cancer la rinichi şi prostată

Puternic antiinflamatoare renale şi stimulent al diurezei, consumul de

suc de cireşe este un foarte bun mijloc de prevenire a cancerului de

rinichi, de vezică şi de prostată. O cură cu suc de cireşe durează

minimum 4 săptămâni şi are şi alte efecte benefice asupra rinichilor,

aşa cum vom vedea:

Litiază renală

În special litiaza cu uraţi, care apare la consumatorii constanţi de carne,

este eficient combătută de o cur