120 de ani de la naşterea lui ŞTEFAN HOLBAN, avocat, fost deputat ...

omanţe pe versuri de K. Semionovski; Balada celor vii,
versuri de V. Omov; Întoarcere, versuri de A. Malaşenco;
Pânza roşie a speranţei, versuri de I. Sipohin; ciclul vocal pe
versuri de Iuri Pavlov, 1987 (în total peste 100 de creaţii).
Pentru orchestră de estradă şi simfonică a compus
Parafraze (1966, 1969, 1975, 1976); Intermezzo pentru
clarinet (1965, 1973, 1975); Intermezzo pentru flaut (1967,
1974); Piese pentru trompetă (1969, 1970, 1973); Concert
pentru saxofon (1970); Doina – fantezie de concert pentru
saxofon (1970); Suită pentru patru tromboane (1975);
Elegie; Bună dispoziţie, pentru trombon şi orchestră.
Pentru orchestra de jazz a compus: Suita tinereţii
(1968); Dimineaţa, Ziua, Seara, Noaptea – suită; Fantezie
– parafrază pentru vioară şi orchestră; Vals pentru chitară
şi orchestră; Baladă pentru saxofon-alt şi orchestră;
cinci piese (1982).
Pentru cor: Preludiu şi Fugă; Senin ţi-i cerul, Patrie iubită
de P. Cruceniuc; 25 de cântece pentru copii (1975),
20 de cântece pentru cei mai mici (1977); creaţii corale
pe versuri de poeţi moldoveni (1987). A scris muzică la
spectacole pentru copii: Scufiţa Roşie (1979), Căţeluşul
zburător, de A. Strâmbeanu; Iepuraşul încrezut, de S. Mihalkov;
Ceasul fermecat de K. Ilinski; La răscruce, 1981;
Răţuşca murdară, 1982; Salut, maimuţă!, 1984 etc.
BIBLIOGRAFIE:
Note muzicale:
NEGRUŢA, OLEG. Cântece de estradă = Èstradnye pesni / O.
Negruţa, A. Sochireanski. – Chişinău: Lit. Artistică, 1978. – 119 p.
Înregistrări audio:
Arta muzicală a Moldovei = Muzykal’noe iskusstvo Moldavii.
– Moskva: Melodiâ, [S. a.]. – 1 disc. – [Din conţ.: Negruţa,
Oleg. Privetstvuû tebâ, Kišinev / Vers.: L. Deleanu; Interpr.:
D. Roşca; Orchestra de estradă “Bucuria”].
Moldavskie kompozitory detâm. – Moskva: Melodiâ,
[S. a.]. – 1 disc. – [Din conţ.: Oleg Negruţa. „Păsărica” / Vers.:
Gr. Vieru; Interp.: Corul şcolii medii Nr. 1 din Chişinău].
Moldavskij džaz – orkestr “Bucuria” / Hud. ruk: Şico Aranov.
– Moskva: Aprelev. zavod gramplastinok, [S. a.]. – 1 disc.:
[Din conţ.: Oleg Negruţa. „Pervye list’â” / Vers.: Romaşcanu;
Interpr.: L. Ivanova].
* * *
* Negruţa, Oleg // Literatura şi arta Moldovei: Encicl.: În 2
vol. Vol. 2. – Chişinău, 1986. – P. 77.
Oleg Negruţa // Compozitori şi muzicologi din Moldova:
Lexicon biobibliogr. = Kompozitory i muzykovedy Moldovy:
Biobibliogr. sprav. – Chişinău, 1992. – p. 71-74.
V. G.
Alexander
FLEMING
1881-1955
Bacteriolog britanic. Descoperitorul efectului antibiotic
al penicilinei, fondatorul ştiinţei moderne a antibioticelor.
S-a născut la 6 aug. 1881, în Ayrshire, Scoţia, în familia
unui mic fermier. A decedat la 11 mart. 1955, la Londra.
A urmat cursurile elementare la şcoala la ţară. Rezultatele
bune la învăţătură îi fac pe părinţi să-l înscrie la o
şcoală mai importantă, din Darvel. A urmat şi cursurile
şcolii medii or. Kilmarnok. Îşi continuă studiile la Londra,
unde se înscrie la Şcoala Politehnică, la secţia comercială,
intenţionând să frecventeze Facultatea de Medicină,
pentru care i se cerea să promoveze un examen, care să
echivaleze cu diploma de bacalaureat, ceea ce face în iul.
1901. Având dreptul de a candida la medicină, în oct. 1901
a fost angajat practicant la spitalul Sf. Maria. Peste un an
devine student la şcoala medicală a spitalului, iar în 1906,
luându-şi doctoratul în medicină, devine medic la acest
spital şi intră ca asistent în laboratorul lui Wright. În 1908,
Wright înfiinţează serviciul de inoculare la Spitalul Sf.
Maria, unde este înrolat şi Fleming.
S-a specializat în bacteriologie, domeniu în care obţine
însemnate rezultate ştiinţifico-medicale.
Mobilizat în 1914, urmează echipa lui Wright la
Boulogne, unde se instalează o unitate de cercetare bacteriologică
a Spitalului Armatei Britanice. Calităţile sale
de observator îl conduc, în 1921, la prima sa mare descoperire:
lizozoma, un agent antibacterian răspândit, care
constituie, în opinia unora, primul pas în descoperirea
penicilinei. Studiul virusului gripei, a descoperit proprietatea
unor mucegaiuri de a inhiba multiplicarea bacteriilor,
numind-o penicilină, după mucegaiul penicillium
notatum, şi care nu era toxică nici pentru oameni, nici
pentru animale. Astfel descoperirea epocală, penicilina,
are loc în toamna anului 1928, fiind anunţată la 13 febr.
1929, într-o comunicare susţinută la Clubul de cercetări
medicale din capitala Marii Britanii. Totuşi, el nu a fost
capabil să obţină o metodă de purificare a penicilinei.
De aceea penicilina nu a fost folosită timp de zece ani. În
1939 doi cercetători medicali britanici, Howard Walter
Florey şi Ernst Boris Chain, au descoperit articolul lui
Fleming. Au repetat experienţa şi i-au verificat rezultatele.
Au purificat penicilina şi au testat substanţa pe
animale de laborator, iar în 1941 au testat substanţa pe
oameni bolnavi, demonstrând că noul medicament era
uluitor de puternic.
Din 1945 penicilina a început să fie folosită de toată
lumea, ea fiind eficientă împotriva unei game largi de
microorganisme dăunătoare.
A fost înnobilat de către regina Angliei, Elisabeta a II-a,
şi i s-a decernat în 1945, Premiul Nobel pentru medicină,
împreună cu Howard Walter Florey şi Ernst Boris Chain.
În 1951 a fost numit rector al Universităţii din Edinburgh,
părăsind acest post în 1954, pentru a se dedica totalmente
ştiinţei. Însă în curând se stinge din viaţă, pe neaşteptate,
fără să i se poată acorda ajutor medical.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
MAUROIS, ANDRÉ. Alexander Fleming / Trad. de N. Cajal.
– Bucureşti: Ed. Medicală, 1965. – 280 p.
* MAUROIS, ANDRÉ. Alexander Fleming / Trad. de A.
Conunov. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1970. – 291 p.
251