versiune pdf - AS Scanteia

ASSOCIAAȚIA 

MILITTANȚILOR 

PENTTRU 

PAACE, 

EGGALITTATE 

ȘI PROOGREES 

SOC CIAL” ”SCÂNNTEIA 

A” 

© C OPYRIGH 

Nrr. 

5 sepptembrie 

- octo ombrie 

H T A S . 

Sccânt 

teia 

As 

2009 

S CÂNTEIA 

‐ W W W . SCANN 

TEIAASOCIATIE 

E . RO

CUPRIINS 

A. 

1. Sistemull 

socialist estte 

singurul ssistem 

care sse 

bazează pe p 

drepturile fundamenttale 

ale omuului 

………………………… 

…. 3 

2. Socialismmul 

in Secoluul 

21……………………………………… 

….. 

3. Scrisori 

4 

a. Între inccompetenta 

ssi 

absurd…………………………… 

…… 6 

b. Dreptul la asistenţă medicală grratuită……………………… 

6 

c. Protestull 

justitiei - uun 

precedentt 

periculos………………… 

…. 7 

4. O scrisoaare 

catre prrietenul 

meuu, 

un imigrannt 

ilegal …… … 8 

5. Che Gueevara 

- 42 anni 

de la moaarte 

………………………… 

… 8 

6. CHINAA- 

60 ani de republică populară, 660 

de ani de d 

tranziţie ccătre 

socialiism 

………………………………… 

…… 

7. De prin ppresa 

adunaate. 

Comenttarii 

de P. Iggnat………… 

… 13 

B. Stânga IInternaționaală 

a)Cuba 

1) Apelul Associatiei 

Che GGuevara-Rommania 

catre preesedintele 

SUA A ... 14 

2) Mesajul luui 

Rene Gonzaales 

….………………………………………… 

….. 14 

3) Reflectiilee 

lui Fidel Casstro 

…………………………………………… 

…... 

b) Turcia 

1) Apelul cellui 

de-al 4-leaa 

Congres al PPartidului 

marxxist-leninist 

din 

15 

Turcia-MLCP 

…………………………………………………………… 

…… 27 

2) Criza si reezistenta 

………….............. 

...................... ...................... ...... 30 

3) Clasa munncitoare 

condaamna 

pucismuul 

si pe pucistii 

……………… 

30 

4) Creste furiia 

populara immpotriva 

bandditilor 

imperiallisti…………….. 

31 

5) Forumul SSocial 

al Mesoopotamiei…………………………………… 

…... 

c) Germaniaa 

1) Interviu cuu 

Stefan Engeel 

presedintelee 

Partidului maarxist-leninist 

t 

31 

din Germaniaa-MLKP 

…………………………………………………… 

……. 32 

2) Interview with the chairrman 

of the MMLPD, 

Stefan Engel………….. 

d) Venezuelaa 

33 

1) Chavez prropune 

lui Oba ama o Aliantaa 

pentru Pace ……………… …... 35 

10 

AASOCIAȚI 

IA 

MIILITANȚIL 

LOR 

PEENTRU 

PA ACE, 

EGGALITATE 

E ȘI 

PROGRES 

SOCIIAL”SCÂN 

NTEIA” 

Sccânteia 

As 

Nr. 5 septemb brie - 

octtombrie 

2009 2 

© copyright 

As. Sc cânteia 

www.scanteiaascoc 

ciatie.ro

Scânteia As –Nr. 5 septembrie - octombrie 2009 

1. Sistemul socialist este singurul 

sistem care se bazează pe 

drepturile fundamentale ale 

omului 

Moto: “RESTRICŢIILE aplicate manifestărilor nevoilor 

instinctuale stau la baza civilizaţiei, ordinii şi păcii în 

lume.” 

Nici-un partid nu poate să se numească democrat atâta 

vreme cât nu are o bază biologic, antropologică, biologia 

omului. 

Omul este o fiinţă (animal) vertebrată şi ca toate 

vertebratele mamifere este dotat cu reflexe necondiţionate, 

numite instincte, care il ajută să se orienteze în natură 

pentru a supravieţui într-un mediu ostil. 

Instinctele fundamentale ale omului sunt naturale şi printre 

ele se numără: instinctual de viaţă-de hrană, adăpost, 

îmbrăcăminte; instinctual de sexual; instinctual de 

proprietate; instinctual de libertate; instinctual de agresiune 

şi violenţă, etc. 

Trăind în mediu social, omul a căpătat o conştiinţă 

colectivă şi apoi o conştiinţă individuală, care l-au 

determinat să-şi impună unele restricţii în relaţiile cu 

ceilalţi oameni din colectivitatea în care se afla. 

După apariţia raţiunii oamenii au reuşit să-şi satisfacă 

nevoile instinctuale de viaţă în relaţie cu mediul natural şi 

social, treptat sustrăgâdu-se selecţiei naturale, care opera, 

prin crearea de adăposturi, folosirea pieilor animalelor 

vânate, ca îmbrăcăminte sau prin practicarea agriculturii, 

etc. În acest mod s-a reuşit ca numărul populaţiei să 

crească iar dezvoltarea calitativă a oamenilor să susţină 

sustragerea dela selecţia naturală. 

Însă grupările de oameni - cete, triburi - se războiau pentru 

supravieţuire în obţinerea bogăţiilor oferite de planeta 

noastră. 

Pentru a pune capăt acestor confruntări, săngeroase de 

multe ori, cu ajutorul raţiunii umane, oamenii au creat 

DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI care se 

bazează pe principiile de drept care prevăd EGALITATEA, 

JUSTIŢIA şi RECIPROCITATEA între oameni în 

rezolvarea satisfacerii nevoilor instinctuale ale acestora, 

necesare supravieţuirii, prin RESTRICŢII şi echilibrarea 

satisfacerii acestor nevoi în cadrul social. 

Astfel s-a căutat satisfacerea instinctului de viaţă prin 

satisfacerea nevoii de hrană, adăpost, îmbrăcăminte; a 

instinctului sexual prin încurajarea creerii familiei; a 

instinctului de libertate prin eliberarea de pasiunii, 

autocontrolul şi controlul societăţii asupra manifestărilor 

ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI 

PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA” 

instinctuale pentru a îngrădi manifestarea exagerată sau în 

detrimentl altor indivizilor şi societăţii; a instinctului de 

proprietate prin limitarea cuantumului de acumulare de 

bunuri materiale la un nivel rezonabil, la limita 

necesităţilor, pe baza principiilor de drept care prevăd 

egalitatea, justeţea şi reciprocitatea iar instinctul de 

agresiune şi violenţă fiind intrzis. 

Pe această separare a satisfacerii nevoilor instinctuale, 

provocate de instinctele naturale, de drepturile naturale ale 

omului de a-şi satisface aceste instincte pe baza principiilor 

de drept care prevăd egalitatea, justiţia şi reciprocitatea 

între oameni trebuie să se bazeze principiile economice ale 

societăţii umane. 

Sistemul politic bazat pe libertatea de manifestare a 

instinctelor animalice ale omului, fără nicio restricţie creată 

de raţiunea umană în cadrul social, este un sistem politic 

dictatorial. De exemplu dictaturile lui Stalin, Hitler, Pinocet 

şi alţii s-au bazat pe manifestarea fără restricţii a 

instinctului de agresiune şi violenţă. În schimb sistemul 

capitalist se bazează pe instinctual de proprietate care nu 

este limitat de principiile de drept care prevăd egalitatea, 

justiţia şi reciprocitatea între oameni în cadrul social, în 

consecinţă el este un sistem extremist dictatorial, în care 

dictează bancherii,prin intermediul banului, şi deci nu este 

democratie reală, în care să decidă cu adevărat majoritatea 

membrilor comunităţii din societate formată din muncitori 

şi ţărani, adevăraţii producători de bunuri sociale reale 

necesare satisfacerii instinctului de viaţă. 

Sistemul socialist este singurul sistem care se bazează pe 

drepturile fundamentale ale omului - care prevăd egalitatea, 

justiţia şi reciprocitatea – în ceeace priveşte satisfacerea 

nevoilor instinctuale ale omului. 

Baza doctrinară bazată pe biologia oamenilor este necesară 

unui partid cu adevărat democratic deoarece oamenii nu 

sunt egali prin instinctele naturale şi deci ei nu pot să-şi 

satisfacă nevoile instinctual fundamentale, bizuindu-se 

numai pe instinctele lor, fără intervenţia societăţii umane 

care a stabilit drepturile fundamentale ale omului în 

rezolvarea nevoilor sale instinctuale. Unii oameni, de 

exemplu, în ceeace priveşte instinctual de proprietate, care 

nu este egal între oameni, unii sunt lacomi iar alţii nu sunt 

interesaţi în acumularea de bunuri materiale. Societatea, 

prin STAT, are obligaţia să echilibreze aceste tendinţe 

opuse, căutând o cale de mijloc, care va elimina permanenta 

luptă pentru bunuri materiale între oameni. 

Oamenii sunt egali numai prin suferinţă şi moarte. 

Societatea socialist are ca scop să aducă egalitatea, justiţia 

şi reciprocitatea între toţi oamenii în satisfacerea nevoilor 

instinctuale, la nivelul unor standarde superioare de 

civilizaţie, prin restricţii raţionale conform principiilor de 

drept. 

Inegalitata în obţinerea de bunuri materiale a dus şi duce la 

apariţia bancherilor, a miliardarilor care pot genera şi 

finanţa agresiunea şi violenţa sub forma de război, terorism, 

| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 3


etc. La baza acestor violenţe se află instinctul de 

proprietate, cu generarea acelei economii libere de piaţă 

specifica sistemului capitalist. 

RESTRICŢIILE aplicate manifestărilor nevoilor 

instinctuale stau la baza civilizaţiei, ordinii şi păcii în lume. 

Dr. Mihail Georgescu 

2. Socialismul in Secolul XXI 

Ing.dipl Creţu C-tin 

Socialismul a aparut in forma sa initiala cunoscuta in 

prezent sub denumirea de inaintea 

aparitiei clasei muncitoare moderne, cu peste 150 de ani in 

urma. Mari ginditori ca Robert Owen, Saint Simon , si 

Fourier au prezentat socialismul ca o alternativa la 

capitalism. Ei au criticat aspru capitalismul, dar alternativa 

propusa de ei respectiv de a crea enclave socialiste intr-o 

mare capitalista, nu s-a dovedit viabila. 

Noii ginditori socialisti au aparut odata cu dezvoltarea 

clasei muncitoare. Unul dintre liderii teoreticieni ai miscarii 

British Chartist din Anglia a fost Bronterre O'Brien care a 

scris: 

. 



In ultima suta de ani ,clasa muncitoare s-a revoltat de 

multe ori dar numai dupa 1917 a reusit sa treaca, pentru 

prima data, de la feudalism la socialism. 

Dupa al doilea razboi mondial socialismul s-a extins in tari 

din Europa Centrala si de Sud - Est, in Asia si in zona 

Caraibelor. 

Ca o concluzie noi putem spune ca in toate aceste tari, cu 

mici diferentieri, s-a trecut de la feudalism la socialism. 

Socialismul care s-a dezvoltat in aceste tari il putem numi 

deci . Acest 

s-a bazat in domeniul economic pe un in care statul socialist a luat locul feudalului in 

agricultura si al capitalistului in industrie iar in domeniul 

democratiei s-a dezvoltat o . 

Albert Einstein in studiul sau intitulat 

mentioneaza: 

< Intr-o economie socialista, mijloacele de productie sunt 

proprietatea intregii societati si sunt folosite in mod 

planificat. Planificarea economica, va ajusta productia la 

necesitatile comunitatii, va asigura locuri de munca pentru 

toti cei capabili sa munceasca si va garanta mijloace de 

trai fiecarui om, femeie sau copil. Educatia individuala, in 

plus de abilitatile inascute va incerca sa dezvolte 

membrilor societatii simtul responsabilitatii pentru 

aproapele lor, in locul glorificarii puterii si a succesului 

din societatea capitalista. 

Totusi,este necesar sa amintesc ca o nu este inca socialism. O economie 

planificata, ca atare, poate avea ca rezultat o inrobire 

completa a individului. Realizarea socialismului cere deci 

solutii pentru probleme socio-politice extrem de dificile 

pentru a preveni o prea mare centralizare a puterii 

economice si politice, pentru a preveni ca birocratia sa 

devina atotputernica, pentru ca drepturile individului sa fie 

protejate prin masuri democratice de limitare a puterii 

birocratiei . 

Ce diferente au existat intre socialismul definit de Albert 

Einstein si din fostele tari 

socialiste ? 

Principalele diferente constau in faptul ca nu s-a putut 

realiza o in care oamenii muncii 

sa constientizeze importanta detinerii mijloacelor de 

productie care apartineau membrilor intregii societetii si nu 

statului socialist si nu s-a putut inlocui cu o iar 

planificarea excesiva a economiei a micsorat, in anumite 

perioade de timp, ritmul cresterii economice si chiar unele 

drepturi ale individului. 

Cu toate aceste deficiente, a 

dovedit viabilitatea aplicarii in practica a teoriei 

socialismului respectiv ca poate fi realizata o societate 

bazata pe solidaritate si dreptate sociala in care protectia 

sociala s-a realizat prin asigurarea de locuri de munca 

pentru toata populatia apta de munca, nivelul de trai decent 

a fost garantat fiecarui om, femeie sau copil impreuna cu 



educatie si asistenta medicala gratuita si locuinte pentru 

toti membrii societatii. 

In 1989 odata cu cadrea Zidului Berlinului, strategii 

capitalului au lansat o ofensiva ideologica fara precedent 

impotriva socialismului. Pentru ei capitalismul a cistigat 

pentru totdeauna iar sistemul socialist care a fost inalturat 

din fostele tari socialiste este caracterizat ca un , un sistem Stalinist. 

Acesta este si motivul pentru care chiar unii membrii si 

observatori ai Partidului Stinga Europeana precum si alte 

partide de stinga din Europa si din alte zone , au inca 

rezerve in definirea cu claritate in documentele lor 

programatice a scopului final , respectiv faptul ca se 

militeaza pentru o 

pentru o < Europa a Dreptatii Sociale> . O astfel de 

precizare este imperios necesara pentru a se putea dovedi ca 

identitatea partidelor de stinga din Europa si din intrega 

lume este diferita de cea a partidelor social democrate si a 

Internationalei Socialiste care promoveaza o Europa 

Sociala . 

Lider in domeniul filozofiei sociale din Statele Unite in 

secolul XX, John Dewey , a precizat ca pina cind < 

feudalismul industrial> va fi inlocuit de politica va ramine . 

Analizind experienta economica si sociala acumulata de 

putem observa ca in prezent 

Partidul Comunist din China declara ca in aceasta tara se 

construieste nu o economie socialista ci o < economie 

mixta in care coexista proprietatea publica cu cea privata > 

. In acest fel China acumuleaza experienta capitalista 

necesara care a lipsit din primul sau stadiu de dezvoltare a 

socialsimului respectiv din etapa . Acest nou stadiu de dezvoltare permite 

Republicii Populare Chineze sa faca pasi concreti in viitor 

pentru a realiza un nou stadiu de dezvoltare a societatii 

socialiste respective . 

Ca o conclzie putem spune deci ca promoveaza valori mai inalte decit 

. va 

inlocui < feudalismul industrial > cu < democratia 

industriala> si < democratia reprezentativa > cu < 

democratia participativa >. In acelasi timp trecerea de la 

la < socialismul postcapitalist > 

cere ca o necesitate dialectica ca economia sa treaca printro 

faza de premergatoare trecerii la o 

.Economia mixta 

necesita existanta unui ” Stat al Bunastarii “ nu a unui “Stat 

minimal” cum preconizeaza teoria neo-liberala.”Statul 

Bunastarii “ trebuie deci sa aiba responsabilitatea 

sectorelor energetice si strategice ale tarii, a serviciilor 

publice pentru a putea garanta tuturor cetatenilor tarii 

dreptul la accesul egal la educatie, sanatate, energie, 

transport , apa si alimente si sa realizeze un echilibru bazat 



pe eficienta economica si sociala intre sectorul public si 

sectorul privat . 

Acesta este motivul pentru care si in Romania , tara in care 

este inlocuita in ultimi 

16 ani cu o , se impune a 

se milita cu consecvanta pentru o . 

In Tezele Politice ale partidului Stinga Europeana se 

mentioneaza la art. 40 ca : 

< Daca noi aparam drepturile la munca, sociale si de mediu 

inconjurator, marile firme multinationale vor migra in alte 

tari unde aceste drepturi nu exista. Acesta este un santaj si 

este de neacceptat. Acesta este motivul pentru care noi 

trebuie sa impunem crearea unui in care sa putem apara convergenta drepturilor 

sociale si de munca. Parasirea locurilor in care isi 

desfasoara activitatea multinationalele poate fi contracarata 

prin lupta sociala, interventie publica si restructurarea 

activitatii productive cu participarea muncitorilor. 

Acest nou concept teoretic de mentionat in tezele Partidului Stinga Europeana 

va putea fi pus in practica numai prin promovarea cu 

consecventa a conceptului de la nivelul tuturor tarilor din Europa si din intereaga 

lume. Prin promovarea se va putea realiza atit contracararea efectelor negative 

generate de fuga capitalului si a societatilor multinationale 

spre alte piete cit si o restructare reala a activitatii 

productive cu particiaprea celor care muncesc ca o baza de 

promovare a unei < democratii industriale > reale. 

Aceasta necesitate rezulta, deasemenea, din faptul ca desi in 

ultima decada fortele care militeaza pentru socialism au fost 

divizate si izolate, miscarile sociale din intrega lume se 

amplifica si determina orientarea spre stinga a marii 

majoritati a societati ajunsa in pragul saraciei.Daca in anul 

1820, de exemplu, prapastia dintre cele mai bogate tari si 

cele mai sarace tari din lume era de 3 la 1. In 1950 aceasta 

diferenta a crescut la 35 la 1, iar in prezent este de 75 la 1. 

In cadrul natiunilor, divizarea dintre saraci si bogati nu a 

fost nici o data mai mare decit in prezent. In Statele Unite 

considerate citadela capitalismului din 1979, pina in prezent 

,venitul mediu pe familie a crescut de 18 ori, in timp ce 

venitul a 1% din cei mai bogati a crescut de 200 de ori . 

Nu este deci surprinzator faptul ca o personalitate ca 

Presedintele Venezuelei Hugo Chavez si mai recent 

Presedintele Boliviei Evo Morales si noii presedinti din 

Chile, Ecuador si Nicaragua se orienteaza pas cu pas spre 

stinga. La inceputul acestui an, presedintele Chavez s-a 

arata interesat sa studieze si sa reexamineze 

socialismul.Sunt convins, a spus el, si eu cred ca acesta 

convingere va fi pentru tot restul vietii mele , ca pasul spre 

o noua si mai buna lume, nu este capitalismul, acest pas 

este socialismul. 

In ultima perioada el a reiterat cu insistenta acest punct de 

vedere si a stimulat discutii despre socialism nu numai in 

Venezuela , dar peste tot in lume. Noi vrem Socialism 

pentru Secolul XXI, a spus el si a precizat ca alegerea sa a 

fost intre Socialism si Barbarism. 



Forta acestor idei a luat prin surprindere pe toti promotorii 

globalizarii neo - liberale a capitalului atit de convinsi ca 

forta ideilor de stinga a disparut pentru totdeauna. 

Rezultatul negativ al referendumurilor din Franta si Olanda 

cu privire la aprobarea Constitutiei Uniunii Europene cit si 

nevalidarea Motiunii Anticomuniste de catre Adunarea 

Parlamentara a Consiliului Europei pe 25.01.2006 sunt o 

dovada concludenta a luptei popoarelor pentru solidaritate 

si dreptate sociala. 

Dar ca multe alte victorii pentru dreptate si libertate de-a 

lungul secolelor , trecerea spre o nu se va face de la sine. Una din cele mai 

clare lectii ale istoriei,inclusiv istoria recenta, este ca: 

< Drepturile nu sunt garantate .Ele se cistiga. Restul 

depinde de noi! >. 

Pornind de la aceste realitati in prezent , este imperativ 

necesar, ca globalizarii neo-liberale a capitalului bazata pe 

razboaie si neo-colonialism, sa-i se opuna o forta egala 

capabila sa promoveze pacea , stabilitatea, solidaritatea, 

dreptatea sociala, progresul si prosperitatea tuturor tarilor, 

intr-o lume multipolara fara razboaie si embargouri. 

3.a. Între incompetența si absurd 

Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în faţa 

Parlamentului pentru noul pachet de legi: Legea Educatiei 

Nationale, Legea Salarizarii Unice si Legea de restructurare 

a agenţiilor. 

Este adevărat, nu există legi perfecte, doar perfectibile. Însă 

noul pachet de legi nu tinde spre perfectiune, ba din contră , 

ajunge până la absurd, în special cu Legea Educatiei 

Nationale. Probabil domnul Mircea Miclea si doamna 

Ecateriana Andronescu, creatorii acestei legi, trăiesc în cu 

totul altă Românie. 

Întrunul din articolele acestei legi se vorbeşte de învăţământ 

computerizat şi biblioteci virtuale, cand exista înca un 

număr foarte mare de localitaţi cu şcoli fără apă curentă 

şi cu elevi care merg pe jos prin noroaie si ger kilometri 

intregi. Încă există şcoli în România secolului 21 cu săli de 

clasa în care plouă pe elevi, iar doamna ministru doreste 

biblioteci virtuale...Pentru cine? Pentru un procent de 20- 

30% din elevi? Acesta este noul cod? mult asteptata 

''reformă'', speranţa? 

Grav! Foarte grav! S-a distrus aproape totul prin 

descentralizare haotică, dar daca nu se va face o reformă 

adevarată, macar în învăţământ, viitorul ni se arată sumbru. 

Mă întreb - de ce se grabeste atat guvernul Boc cu asumarea 

raspunderii? Ne-am lămurit în privinţa acestui lucru dupa 

discursul domnului presedinte in Parlament. Presedintele 

''jucator'' avea nevoie de realizări pentru campania 



electorală. Bilanţul său ''onest'' n-ar fi fost complet fără 

pachetul celor 3 legi. 

Discursul sau de 2 ore mai poate încă mobiliza doar 

iubitorii de cârnaţi si pomanagii de prin mahalale. 

Preşedintele unei ţări aflate aproape în colaps, unde justitia 

nu funcţionează, unde învăţământul este îngropat de 

veşnicele reforme de 20 de ani încoace, preşedintele unei 

ţări cu peste 800 000 de şomeri, nemai socotind pe cei care 

nu mai primesc ajutor de somaj dar nu au loc de munca, cei 

care îngroaşă rândurile imigranţilor sau cei care trăiesc din 

agricultura de subzistenţă, acest presedinte ''jucator''( mai 

bine spus''farsor'') are neruşinarea de a se lăuda public cu''o 

crestere economica fara precedent in istoria contemporana a 

Romaniei''. Este foarte adevarat, nu există precedent în 

istoria României pentru situaţia în care se afla ţara azi, 

jalnică , de degradare morala si economica, situaţie creată 

de politrucii care tot fac ''jocuri de culise''de 20 de ani. 

Aceşti politruci de carton, aflaţi la şefia unui stat ''vasal'' 

cum e România de azi(desi nu putem afirma cu exactitate 

,vasala cui anume?) au nerusinarea de a numi perioada 

României Socialiste, perioada''de trista amintire''. 

Se evită a se spune că în bilanţul acestei perioade de''trista 

amintire''se găsesc mii sau zeci de mii de exemple de 

realizari: de la realizari economice, agricultură organizată 

ştiinţific cu certe perspective de dezvoltare infloritoare, 

industrie diversificată, locuri de muncă pentru toţi, sistem 

de învăţământ care a dat societăţii oameni exceptionali. 

Comunismul a lasat in urma celor 25 de ani ,valori umane 

şi materiale incontestabile care nu au nevoie de placuţa 

inscripţionată''Aici sunt banii dumneavoastra'' marca 

Băsescu. 

Trist si ruşinos este ce va lasa in urma acesti 20 de ani de 

asa-zisa ''democraţie'', generatiilor viitoare; o pata de noroi 

pe istoria unui popor,un stigmat greu de şters pentru urmaşi. 

Violeta Ştefan oraşul Mizil jud. Prahova 

3.b. Dreptul la asistență medicală 

gratuită, un drept elementar al 

omului 

În perioada postdecembristă, mai ales acum în plină criză, 

majoritatea românilor trăiesc greu. Situaţia se agraveayă 

atunci cînd se îmbolnăvesc. S-au dus vremurile bune, cînd 

toţi salariaţii, „colectiviştii”(membri CAP), pensionarii, 

inclusiv membri lor de familie, aveau dreptul necondiţionat 

la asisenţă medicală gratuită. 

Acum, dacă patronul nu te angajează cu carte de muncă, nu 

ai asigurare medicală, sau ţi-o plăteşti singur, dacă ai din ce. 

Dar chiar dacă ai asigurare medicală, investigaţiile, 

consultaţiile de specialitate, tratamentele şi medicamentele 



acordate gratuit sau compensate sînt tot mai puţine. Trebuie 

să te scoli cu noaptea-n cap şi să stai la coadă ca să obţii o 

programare pentru analizele de laborator gratuite, şi asta 

numai în primele zile ale lunii. Unele laboratoare primesc 

fonduri de la asigurările de sănătate numai pentru o singură 

zi. Dacă ai nevoie urgentă de analize în zilele cînd nu mai 

sînt fonduri, te priveşte. Trebuie să plăteşti. Acelaşi lucru 

este valabil şi pentru consultaţiile de specialitate şi 

medicamentele compensate. La fizioterapie se plăteşte 

numai un număr limitat de proceduri. 

Se preconizează că şi la medicul de familie se va plăti o 

taxă pentru consultaţie. 

La tratamentele în staţiunile balneare numai pensionarii 

beneficiază de reducere la o parte din costul biletelor de 

tratament fiind suportate de asigurările de sănătate. 

Salariaţii şi şomerii nu au nici un fel de reducere. Cei cu 

bani puţini nu-şi pot permite să meargă la tratament sau la 

odihnă cu copii într-o staţiune. 

Capitalismul occidental critică ţările care nu le cîntă în 

strună pentru „nerespectarea drepturilor omului” dar uită că 

în propriile ţări este încălcat un drept elementar al omului, 

dreptul la asistenţă medicală gratuită. 

Cighear Şarlota - Arad 

3.c. Protestul justitiei ‐ un precedent 

periculos 

Sunt deja câteva săptămâni de când a izbucnit criza fără 

precedent din justiţia română. Practic la ora actuala suntem 

o ţara fără justiţie, deoarece magistraţii refuză să mai judece 

altceva decat cauzele extrem de urgente. În rest nimic… 

Pentru cei avizati, situaţia din justiţie este una de o gravitate 

nemaiântălnită, dat fiind că întregul sistemul este pur si 

simplu bolcat. 

Motivul ? Legea salarizării unice dar nu numai. 

Cu toţii ştim că justiţia a fost şi este un capitol spinos în 

România, unde performanţa a lipsit şi lipseşte cu 

desăvârşire. Am fost acuzaţi, ca şi ţară, de corupţia din 

justiţie si mai ales pentru faptul că funcţionarea sa este 

defectuoasă cu multe soluţii date aiurea si cu lipsa 

condamnării marilor corupti. Din acest punct de vedere 

avem o mare si rotunda bila neagra în dreptul magistraţilor 

români. 

Pe de altă parte, situaţia magistraţilor, şi mă refer in primul 

rând la judecători, este una extrem de ingrată. Vorbesc ca 

jurist, cunoscător al sistemului de mai bine de 6 ani de când 

activez în sistem. Pentru cei ce nu cunosc, exista cazuri, 

deloc puţine, când un judecător are de judecat 100 sau chiar 



mai multe dosare într-o singură zi !! Acest lucru pare 

desprins din filme. 

Să ne imaginăm că judecătorul este şi el om şi are o limita a 

rezistenţei, atât fizice cât si psihice. Puterea politică care a 

condus ţara( a condus-o oare?) după anul fatidic 1989 nu a 

ştiut să organizeze sistemul pentru a fi functional. 

Şi atunci se pune întrebarea - dacă magistraţii vor primii 

salarii mai mari, va fi oare justiţia mai eficientă? 

Sincer, părerea mea este ca nu. 

Statul capitalist actual ar face bine să investească în 

formarea de magistraţi pentru a acoperi nevoile de 

judecători la toate instanţele până la un nivel acceptabil 

astfel ca fiecarui judecator sa nu ii revina mai mult de 20 de 

dosare pe zi. Numai astfel se poate miza pe o justitie mai 

bună, mai corectă şi fără riscul permanent de solutii gresite 

din partea magistratilor care uneori din cauza oboselii si a 

stresului generat de suprasolicitare, nu se pot concentra asa 

cum trebuie pe fiecare dosar în parte. 

In privinta mult discutatei salarizari, as vrea sa punctez 

faptul ca statul trebuie sa joace un rol esential in salarizarea 

bugetarilor. Am fost recent intr-o vizita in America de Sud, 

in Venezuela revolutionara a lui Chavez si am vazut acolo 

cum se implementează un sistem care, mie unul, mi se pare 

just şi functional. 

Este vorba de sistemul regulii de 1/3 adica raportul dintre 

salariul cel mai mic dintr-o organizatie şi salariul cel mai 

mare nu depaseste 1/3. Mai précis, între femeia de serviciu 

şi director raportul salariului nu depaşeste 1/3. Toti membrii 

societăţii au cam aceleaşi necesităţi de viaţă. Regula 

functioneaza destul de bine in Venezuela, cel putin în 

organizaţiile de stat. 

Rolul statului este acela de a se implica profund în toate 

domeniile economiei, dar mai ales in acele domenii care ţin 

de buget. Nu se poate sa dai la unii mai mult si la altii mai 

putin deoarece creezi nemultumire, lipsa de performanta si 

frustrări. Apreciez ca o regula similara regulii de 1/3 in 

privinta salarizarii ar fi ceva benefic. In orice caz, statul 

trebuie sa se implice în aceasta stabilire a salarizării in mod 

activ. 

In concluzie ar fi foarte indicat daca i s-ar distribui fiecarui 

judecator un numar rezonabil de dosare, nu mai mult de 20 

dosare pe sedinţă, pe care sa le solutioneze intr-o perioada 

rezonabila de timp, asta presupune evident angajarea si a 

altor judecatori de catre instanţe. Tot astfel s-ar asigura o 

justitie mai eficientă deoarece judecatorul are timpul 

necesar să se aplece pe îndelete asupra fiecarei cauze in 

parte. 

In plus, o lege a salarizarii judecatorilor trebuie sa ţină cont 

de realităţile economice ale României actuale, fără 

exagerări într-un sens sau altul. Până la urma cine se face 

judecator se face pentru ca iubeste aceasta nobilă meserie si 

nu pentru banii pe care ii poate câstiga. Cine se gândeste 

exclusiv la bani mă tem ca nu este nicidecum un 

profesionist. 

A.Ionescu - tânăr avocet 



4. O scrisoare catre prietenul meu, 

un imigrant ilegal 

Charles Caleb Colton-Malta 

Dragul meu prieten 

Crede-ma ca iti scriu aceste cuvinte cu inima stransa. 

Cu siguranta ca nu ti-as fi scris deloc daca as fi banuit 

vreun moment ca ai fost in vreun fel implicat in tulburarile 

si revoltele declansate periodic de colegii tai, Prin aititdinea 

lor violenta si lipsita de recunostinta ei nu fac decat sa 

tulbure ordinea publica si peisajul. Ce asteapta ei oare sa 

obtina daca arunca mancarea inapoi la cei care-i hranesc si 

dau foc la saltele sau sparg usile si ferestrele? In tarile lor 

de origine ei nu ar fi putut sa faca asa ceva. Ei trebuie sa 

realizeze ca se joaca cu focul si sa fie atenti sa nu intreaca 

masura. 

Maltezii sunt un popor generos si ospitalier, gata sa va 

accepte si sa va hraneasca, in ciuda posibilitatilor noastre 

modeste. Cu toate acestea resentimentele fata de imigratia 

ilegala sunt in crestere, mai ales acum, in conditiile crizei 

economice si cresterii somajului. Puteti fi totusi siguri ca 

aceasta nu are nici o legatura cu rasismul, ci cu faptul ca 

acele tari europene care au fost candva puteri coloniale nu 

numai ca nu fac nimic pentru a alina suferintele pe care leau 

cauzat in coloniile lor, dar continua sa faca tot ce le sta 

in putinta pentru a promova imperialismul pe seama 

popoarelor africane. 

Eu unul nu cred ca e bine ca voi sa fiti tinuti aici, departe de 

tarile voastre si de familiile voastre. Daca in tari mai mari si 

mai industrializate ca a noastra imigratia poate fi privita 

drept buna pentru economie la noi in Malta situatia este 

diametral opusa, in mai multe privinte. Pentru ca Malta este 

o insula atat de mica ea nu isi poate permite sa fie 

transformata intr-o tabara de refugiati. Iar faptul ca sunteti 

aici in mod ilegal va impiedica sa plecati mai departe, spre 

alte tari europene. UE nu are nici o politica oficiala privind 

imigratia, exceptand opresiva politica a Cardului Albastru, 

al carei principal obiectiv este satisfacerea cererii UE 

pentru forta de munca ieftina. Aceasta politica reprezinta o 

noua forma de exploatare si discriminare, si are si rolul de a 

secatui tarile subdezvoltate de muncitorii lor calificati si de 

elitele lor intelectuale, in special in cazul tarilor africane. 

Impotriva acestui lucru trebuie sa protestati voi, dragii mei 

prieteni! Trebuie sa dati vina pe asa-zisele tari "civilizate" 

pentru ca mentin populatia tarilor voastre in saracie desi 

aceste tari sunt bogate in resurse, desi aici nu e doar vina 

imperialistilor ci si a oligarhiilor locale corupte. De ce nu 

vorbeste nimeni nimic de complicitatea companiilor 

europene si americane cu bancile elvetiene in care 

politicienii si generalii africani corupti isi tin conturile? 

Prezentul val de migratie peste Mediterana isi are originile 

in malefica mostenire a sclaviei si colonialismului, si in 



faptul ca Africa inca se gaseste in robia colonialista, cu care 

noi maltezii nu avem nimic de-a face. Puteti deci voi sa ne 

acuzati pe noi ca ii privim cu suspiciune pe unii de-ai 

vostri? Putem fi siguri ca nu se gasesc printre voi si viitori 

teroristi? Va rugam sa tineti cont si de faptul ca nimeni nu 

stie cu adevarat cati dintre voi folosesc de fapt acte de 

identitate flase. Daca cineva nu-si poate dovedi identitatea, 

ce fel de ajutor poate pretinde el sa i se dea? 

Tari europene mai mari si mai bogate au inceput sa ia 

masuri aspre pentru a stavili imigratia. Ele nu mai permit 

nici un fel de imigratie ilegala, intercepteaza vasele cu 

imigranti si le trimit inapoi, in special in Libia. Daca ajung 

acolo ei sunt imediat internati in centre de deportare, nu 

foarte diferite de niste veritabile lagare de concentrare. Stiti 

bine ca guvernul Berlusconi a promis Libiei ca-i va plati 5 

miliarde de dolari in urmatorii 25 de ani drept compensatie 

pentru perioada cand Libia a fost colonie italiana. De ce nu 

ar face asta si guvernul britanic? La urma urmei, bogatia 

Occidentului prin exploatarea Africii s-a adunat. 

Asadar prietene, voi ati gresit tara in care trebuia sa 

ajungeti. Noi niciodata nu v-am colonizat pe voi, din contra 

am fost si noi, la fel ca voi, colonizati de altii! 

Pe data viitoare 

Al tau prieten sincer, J.M.C. 

5. Che Guevara ‐ 42 ani de la moarte 

Anul 2007 a fost declarat de stînga mondială „Anul Che 

Guevara”. De ce? Pentru ca, la 9 octombrie 1967 marele 

revolutionar Che Guevara cunoscut si sub numele „El Che” 

a fost ucis de trupele de jandarmi care îl luaseră prizonier,la 

presiunea agenţilor SUA, fără nici un fel de judecată. 

Mai tîrziu comandantul plutonului de execuţie s-a împuşcat 

cu propria armă şi a rămas paralizat( a avut remuşcări?). 

Blestemul lui Che! Spun bolivienii. 

„Prostii! Spune bătrînul în scăunelul cu rotile. Am executat 

un ordin!” 

America Latină este bîntuită de un val de nostalgie cu 

ocazia fiecărei aniversări a morţii lui. Şcoala din La 

Higuera unde a fost ucis s-a transformat în muzeu. Morga 

spitalului din Vallegrande unde a stat corpul său fără viaţă a 

devenit loc de pelerinaj. 

Preşedintele bolivian Evo Morales are în biroul său un 

portret uriaş al lui Che. În Bolivia agenţiile de turism fac 

bani. Învăţătoarea din La Higuera, cea care a vorbit ultima 

cu Che; fotograful care i-a fotografiat cadavrul în morga 



spitalului din Vallegrande; surorile care i-au spălat cadavrul 

înainte de a fi îmbălsămat cu formol şi a i se tăia mîinile (!) 

sunt celebrităţi locale. Turişti din întreaga lume vin în 

pelerinaj la La Higuera. Un francez a deschis un hotel în 

fosta clădire a poştei, locul unde partizanii au făcut un 

ultim efort de a stabili contactul cu lumea exterioară. În 

clădirea învecinată, doctori din Cuba oferă asistenţă 

medicală gratuită şomerilor. Ţăranii au în case icoane cu 

Che. Unii se roagă la „sfîntul Ernesto”. Se vorbeşte de 

vindecări miraculoase. 

Pe 9 octombrie, comandantul plutonului de execuţie (acum 

în rotile) a văzut că oamenii lui nu vor să îl execute pe 

„Che”, i-a convins să tragă la sorţi cine va fi călăul. Paiul 

cel scurt l-a tras Mario Teran, ieşit acum la pensie. 

Locuieşte în cel mai mare oraş bolivian, Santa Cruz de la 

Sierra. S-a întors în La Higuera sub un nume fals şi este 

recunoscător medicilor cubanezi care l-au operat pe gratis 

la ochi. Acum îi este recunoscător şi lui Che şi lui Fidel 

Castro. 

Dar cine a fost Che Guevara 

Pe numele său adevarat Ernesto Guevara de La Serna, 

"Che" s-a născut pe data de 14 iulie 1928, in Rosario, un 

oras din Argentina. Guevara a studiat in Rosario si in 1953 

a terminat cursurile Universitatii din Buenos Aires, 

devenind medic. 

În 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 

1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau 

minerii din nordul ţării. Merge mai departe, în Peru, în 

Amazonia, în Columbia, în Venezuela unde vizitează o 

leprozerie. Revine acasă complet schimbat. Descoperise 

marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a 

indienilor, aroganţa militarilor. După ce îşi ia diploma în 

medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou: Bolivia, Peru, 

Ecuador, Guatemala. La 27 iunie 1954, preşedintele 

guatemalez Jacopo Arbenz cade victimă unui puci militar 

pus la cale de CIA. Lucrul acesta l-a îndîrjit pe tînărul Che 

şi l-a făcut să vadă ca SUA nu este interesată de loc de 

promovarea democraţiei, ci numai de apărarea intereselor 

sale strategice. Dictatorii erau buni atîta vreme cît le 

protejau interesele (Cum era Batista în Cuba) şi erau răi 

dacă le ameninţau (Stalin sau Mao). 

Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă 

în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel 

Castro. În această perioadă e supranumit Che din cauza 

dialectului argentinian în care vorbea. “Che” este un fel de 

“păi..” folosit numai în Argentina şi Uruguay. În cadrul 

antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a 

practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, 

care măsura peste 5.000 de metri. Toată viaţa a fost bolnav 

de astm, lucru care nu l-a împiedicat să se supună de bună 

voie unor eforturi extreme. A participat la prima tentativă 

eşuată de puci a lui Fidel Castro, din 1956, după care s-a 

refugiat din nou în Mexic. A doua oară mişcarea de guerilă 

conduă de Fidel Castro s-a transformat într-o mare mişcare 

populară care l-a azvîrlit de la putere pe protejatul 



americanilor, Batista, şi a adus la putere partizanii lui Fidel 

Castro (1 ianuarie 1959). Che Guevara primeşte imediat , la 

9 ianuarie 1959, cetăţenia cubaneză, printr-o lege specială. 

După aproape un an devine ministrul industriilor. Activ în 

reorientarea economiei cubaneze pe modelul socialist. 

Se împrieteneşte cu marii filosofi francezi Jean-Paul Sartre 

şi cu Simone de Beauvoir. Trimis de Cuba la ONU, Che 

Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva 

imperialismului yankeu. În 1965 SUA începe războiul din 

Vietnam cu înscenarea unui incident în golful Tonkin. Che 

lansează faimosul îndemn antiamerican: "Să creăm noi 

Vietnamuri!". 

În 24 februarie 1965, la Alger, ţine un discurs care va 

deranja enorm Moscova. Ţările socialiste sunt atacate 

violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul 

intereselor lor egoiste. URSS-ul este ţinta principală iar 

Castro primeşte reproşuri de la Kremlin. La întoarcerea în 

Cuba, după discuţii între Castro şi Guevara, Che nu mai 

apare în public. Fidel jurămîntului său de a elibera lumea a 

treia de exploatarea imperialistă, pleacă în Africa, în Congo 

să lupte împotriva lui Mobutu, pe vremea aceea sprijinit de 

americani (după 1990 l-au sacrificat fără regrete). Aventura 

din Congo se sfârşeşte dezastruos. În decembrie 1965, 

părăseşte Africa. Slabit, cu crize de astm, bolnav de 

paludism şi dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde 

plănuieşte o nouă aventură, de data asta în Bolivia. 

Aventura în Bolivia se anunţa sinucigaşă. Aici, armata era 

bine antrenată . Partidul Comunist Bolivian era scindat în 

cel puţin trei ramuri (pro-sovietic, maoist şi troţkist). Cel 

prosovietic se împotrivea luptei de partizani din principiu. 

Cel maoist avea toată conducerea la închisoare. Troţkiştii 

nu credeau în mişcarea de guerilă. Nu avea cine să-l ajute. 

Totuşi, cum de s-a lăsat Che Guevara (şi Fidel Castro) 

captat de iluzia succesului? Ambiţiile erau mai mari: 

Bolivia urma să fie doar prima etapă a eliberării întregii 

Americi Latine de umilinţă şi mizerie. Se crede că vinovat 

ar fi preşedintele PC Bolivian (pro-sovietic) Mario Monje 

care a prezentat un tablou idilic al Boliviei: acolo este o 

situaţie revoluţionară, ţăranii abia aşteaptă un Mesia să îi 

elibereze. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala 

boliviană, după ce a trecut prin Praga, Moscova, Paris. Se 

îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a 

forma o şcoală de gherilă. Mario Monje găseşte scuza 

pentru a nu-l ajuta: mişcarea trebuia să fie exclusiv 

boliviană şi condusă de el, pentru a nu se putea spune că în 

Bolivia este o intervenţie străină. 

Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 

8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che 

Guevara este executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967. 

In 1997 legenda lui, niciodată căzuta in uitare, a fost 

reanimată de gasirea ramasitelor sale, asupra carora 

planeaza in continuare indoiala. Acestea au fost inhumate la 

momentul respectiv de insusi Fidel Castro. 



Astazi, Che Guevara continua sa fie simbolul revolutiei de 

pretutindeni, devenind un veritabil brand popularizat prin 

documentare, melodii "cu dedicatie", spectacole de grafitti. 

Tricouri, bluze, sepci, cani, ceasuri, insigne, brelocuri etc, 

sunt doar cateva suporturi pentru chipul lui Guevara. 

Imaginea lui, imprimata pe tot ceea ce inseamna suvenir, 

continua sa inregistreze recorduri de vinzari. 

Che Guevara - eroul de cinema 

Aventurile comandantului „Che” au ajuns si pe marile 

ecrane, la mai putin de un an de la decesul sau. In cei 40 de 

ani care au trecut de la disparitia lui s-au turnat mai bine de 

20 de filme cu Che printre eroii principali. In 1969, celebrul 

comandant a fost interpretat de Omar Sharif, in productia 

"Che!", iar 27 de ani mai tarziu, actorul Antonio Banderas 

avea sa-l intruchipeze pe Guevara in filmul "Evita". O alta 

productie cinematografica de succes, "Diarios de 

motocicleta" (Jurnalele motocicletei), a fost lansata in 2004 

si a urmarit indeaproape istoria calatoriilor lui Che Guevara 

prin America Latina. Viata legendarului comandant este 

repovestita intr-o alta pelicula a lui Steven Soderbergh, 

intitulata "Guerrilla" - o biografie a lui Che Guevara, cu 

Benicio del Toro in rolul principal. Lista nu se opreste insa 

aici. 

6. CHINA‐ 60 ani de republică 

populară, 60 de ani de tranziție către 

socialism 

Interviu acordat postului de radio Romania Actualitati de 

Liu Zengwen, ambasadorul Republicii Populare Chineze la 

Bucureşti. 

realizatoarei Silvia Ilieş 

Realizator: Se împlinesc, Excelenţă, 60 de ani de la 

stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi China. 

România a fost apropiată de China, chiar de la început, între 

cele două state stabilindu-se o trainică prietenie. Cum 

apreciaţi dumneavoastră ultimii 20 de ani de relaţii 

bilaterale, mai ales că aveţi o percepţie deosebită şi istorică 

asupra acestor relaţii, aţi fost de mai multe ori în România, 

vorbiţi româneşte, aţi studiat în România, acum 

reprezentaţi, la cel mai înalt nivel, ţara dumneavoastră, aici. 

Liu Zengwen: Sunt foarte bucuros să trec în revistă 

evoluţia relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre cele două 

ţări de-a lungul a 60 de ani. Anul acesta este un an aniversar 

şi un eveniment foarte important nu numai pentru cele două 

ţări, ci şi pentru cele două popoare. La 1 octombrie 1949 s-a 

proclamat Republica Populară Chineză şi după câteva zile, 

la 5 octombrie 1949, România a recunoscut China nouă, a 

treia ţară, adică după URSS şi Bulgaria, care a stabilit 

relaţiile diplomatice depline de ambasadă cu Republica 

Populară Chineză. Şi poporul chinez şi Guvernul chinez a 



apreciat întotdeauna foarte-foarte mult acest gest, care are 

reflectat solidaritatea deplină faţă de poporul chinez. Am 

studiat limba română, în 1963, şi am terminat facultatea în 

1977 şi după aceea, după acum, am lucrat de patru ori la 

Ambasada chineză în România. Pot să vă spun, sunt un 

martor al multor momente istorice pe care am avut în acei 

20 după ce am terminat faculatea, am trăit multe momente 

importante şi am însoţit şi ca translator pentru multe 

delegaţii şi de partide şi gunvernamentale între cele două 

ţări. Am impresia, sincer, din suflet, proverbul românesc 

care spune "Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte". Eu 

cred că aceasta este expresia exactă a relaţiilor de prietenie 

şi de colaborare dintre cele două ţări în această perioadă de 

60 de ani. În acea perioadă, atât pe plan internaţional, cât şi 

pe plan intern al celor două ţări, s-a schimbat foarte-foarte 

multe. Şi dumneavoastră, adineaori, v-aţi referit la ultimii 

20 de relaţii bilaterale. Poate să vă spun că, înainte de 1989, 

cam pe la luna septembrie, eram aici, lucram la Ambasada 

chineză. 

Realizator: Aţi prins Revoluţia, aici? 

Liu Zengwen: Am prins tot. Tot timpul. Şi chiar soţia mea 

a venit, pe 21 decembrie 1989, ultima cursă de avion, atunci 

şi după aceea s-a oprit. Am prins tot evenimentul din 1989. 

Cunosc ceva situaţia înainte de 1989, adică după ce am 

terminat facultatea şi toate evenimentele importante după 

1989. Din 1989 până în 1994, când a făcut vizită oficială a 

premierului nostru Li Peng şi în această perioadă, adică în 

1989 până în 1994, contactele la nivel înalt dintre cele două 

ţări. Ce înseamnă, aceasta? Aceasta înseamnă că 

continuitatea relaţiilor tradiţionale de prietenie şi colaborare 

nu s-au oprit niciodată. Şi, în această perioadă, şefii de stat, 

şefii de guvern şi şefii din diplomaţie s-au întâlnit în multe, 

cum se spune, locuri, sau multe împrejurări. Şi din 1994, 

când a venit premierul nostru, Li Peng, a spus patru puncte 

de a dezvolta relaţiile de prietenie şi colaborare cu România 

şi cu ţările din Europa de Est. 

Realizator: Toate ţările foste comuniste, în mod special... 

Liu Zengwen: Pot să spun aşa... Ce înseamnă aceasta? 

Aceasta înseamnă că China respectă voinţa popoarelor din 

această zonă, din această regiune de a-şi alege calea de 

dezvoltare şi modul social. Şi în acel timp şi-a exprimat 

dorinţa de a continua relaţiile bilaterale cu ţările din această 

zonă pe baza egalităţii şi avantajului reciproc şi colaborarea 

pe plan internaţional. Până acum, între cele două ţări 

încrederea politică, contactele sunt foarte frecvente la nivel 

înalt şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale în toate domeniile. 

Pot să vă spun că între China şi România relaţiile în 

domeniile politic, economic, învăţământ educaţional, 

tehnico-ştiinţific, cultural şi pe linie de partid, şi pe linie de 

jandarmerie, adică Ministerul de Interne, şi organizaţia de 

femei, şi sindicate, şi organe de tineret. Pot să spun că în 

toate domeniile. Adineaori am menţionat că deşi s-au 

transformat foarte, foarte mult, în ultimii 20 de ani pe plan 

internaţional, dar bineînţeles că şi în România, şi în China 

s-au transformat foarte, foarte mult. Toate acestea nu au 

influenţat dezvoltarea pe mai departe sau în profunzime a 

relaţiilor bilaterale de prietenie. 

Realizator: Excelenţă, China este acum o mare putere 

economică. Se vorbeşte de miracolul chinez şi aş dori să vă 

întreb care sunt principiile dumneavoastră în momentul 



prezent în domeniul relaţiilor internaţionale? Cum vedeţi 

relaţia cu Europa, cu celelalte zone şi cum faceţi faţă crizei? 

Liu Zengwen: Toată lumea a spus că China a devenit o 

mare putere din punct de vedere economice. După părerea 

mea personală, pot să spun că într-adevăr China este o ţară 

mare, cu o suprafaţă mare, cu populaţie foarte mare. 

Nimeni nu poate ignora sau nega această realitate, dar când 

noi privim istoria şi evoluţia economiei din China în ultimii 

60 de ani, de la întemeierea Republicii Populare Chineze, 

mai ales în ultimii 30 de ani, adică după aplicarea politicii 

de reforme şi de deschidere către lume, am schimbat 

mentalitatea, eliberarea gândirii. China, România şi alte ţări 

din Europa de Est sau din alte regiuni... am copiat un model 

social, am copiat multe metode atât din punct de vedere 

teoretic, cât şi practic. 

Realizator: Ce model aţi luat? 

Liu Zengwen: Putem spune societatea socialistă. Acum 

China tot societatea socialistă, dar realitatea societăţii 

socialiste de acum diferă foarte, foarte mult de societatea 

socialistă din trecut. De ce? Din 1949 până în 1978, când a 

început reforma, în aceşti 30 de ani, deşi am obţinut 

realizări remarcabile, totuşi, nu au fost suficiente pentru 

China, cu o populaţie atât de mare. Dacă cineva ştie istoria 

din 1949 până în 1978, am trecut prin multe, multe 

momente grele. Cel puţin am trecut o perioadă de zece ani a 

marii revoluţii culturale. Accentul acestei perioade a fost 

lupta de clasă. A ignorat dezvoltarea economiei care să fie 

aplicată după condiţiile concrete ale Chinei. Ce înseamnă 

aceasta? Am copiat un model, am copiat societatea 

socialistă, dar aceasta nu a corespuns exact condiţiilor 

concrete ale Chinei. După ce am făcut bilanţul, în 1978, 

acest an este foarte, foarte important. Putem spune, un jalon 

al istoriei, un punct de plecare a Chinei pentru viitor. La 

sfârşitul anului 1978 a avut loc cea de-a treia plenară a 

Comitetului Central al P.C. Chinez şi a stabilit strategia de 

dezvoltare a economiei în centrul activităţilor guvernului şi 

partidului. 

Realizator: Până în ce an? 

Liu Zengwen: Până acum. 

Realizator: Acum s-a schimbat ceva? 

Liu Zengwen: Acum s-a schimbat foarte, foarte mult. 

Factorii cei mai importanţi care au determinat dezvoltarea 

economiei şi obţinerea realizări remarcabile în ultimii 30 de 

ani. Aş fi putut să dau câteva cifre. De exemplu PIB-ul. 

PIB-ul Chinei faţă de 1949 până acum a sporit sau s-a 

înmulţit de aproape 80 de ori şi venitul naţional financiar 

real a sporit de o mie de ori. Dar în ceea ce priveşte rezerva 

de valută, a crescut de zece mii de ori. Ce înseamnă asta? 

Adică China a devenit dintr-o ţară relativ izolată, înapoiată, 

o tară relativ prosperă şi puternică, aşa cum aţi spus 

adineaori că a doua putere sau a treia economie acum de pe 

mapamond. 

Realizator: Ca ritm de dezvoltare. 

Liu Zengwen: Da. 

Realizator: Îl păstraţi în continuare şi în această perioadă 

de criză? Cum sunteţi confruntaţi cu criza? 

Liu Zengwen: E foarte greu să vă spun acest lucru. În 

ultimii 30 de ani, China a menţinut, şi-a păstrat viteza sau 

ritmul de dezvoltare... 

Realizator: Şi creşterea economică... 



Liu Zengwen: ...şi creşterea economică, adică pe medie, 

aproape 10. Această cifră e foarte mare pentru celelalte ţări, 

nu? Adică toată lumea consideră aşa, dar pentru China nu. 

De ce? Pentru că baza economică din ţara noastră, pe care 

am pornit e prea scăzută. Am ajuns acum la o medie. De 

exemplu, acum, pe cap de locuitor în toate statele PIB-ul 

este scăzut. De exemplu la sfârşitul anului trecut Banca 

Mondială a publicat o cifră: China, din punct de vedere al 

PIB-ului, este în clasament a treia. România - pe 43. Dar pe 

cap de locuitor, în România - 7500 şi ceva de dolari. În 

China ştiţi cât e ? 2340 de dolari. 

Realizator: Bine, şi populaţia Chinei este, cred, că o 

problemă chiar pentru China. 

Liu Zengwen: Da, aşa cum spun eu sau cred eu, aşa, ca o 

familie. Dacă o familie, părinţii şi cu doi copiii, trăiesc nu? 

Tatăl cu zece copii acelaşi, cum spunea, venitul e la fel. Ce 

înseamnă? Că nivelul de trai este diferit. Aşa e ca şi în 

China. China are o populaţie de un miliard 320 de milioane. 

Ce înseamnă asta? Orice cifră mare, orice economie mare, 

dacă e împărţită cu această cifră, are probleme. 

Realizator: Are probleme. E o societate spuneţi că şi în 

prezent cu probleme. Aş vrea să merg... Vedeţi, anul 1978 

şi pentru România, cei care mai ştim şi ne aducem aminte 

din istoria economică, şi în România 1978 a fost anul 

introducerii mecanismului economico-financiar de 

dezvoltare socială şi înaintare spre comunism, dacă ştiţi, 

ideologia, aşa era. Înţeleg că şi în '78 şi dumneavoastră v-aţi 

schimbat modelul economic. Dezvoltările au fost - n-aş 

vrea să somentez, poate ne întâlnim altădată să vorbim 

numai despre istoria relaţiilor bilaterale, iată au fost două 

destine separate din punct de vedere economic. Spuneaţi că 

după '94 sau aţi lăsat să se înţeleagă că anul '94 a fost un an 

important în relaţiile bilaterale. Ce s-a întâmplat după '94, 

ce se întâmplă acum? Şi o să vă pun şi întrebări concrete 

legate de relaţiile economice. Sunt întrebări din partea 

oamenilor, care ar dori să ştie mai mult despre o viitoare 

bancă chinezească în România, despre ruta de avion 

Bucureşti-Beijing, care nu mai este, firme de turism şi 

excursii, chiar bilaterale, dar aş vrea să ne oprim asupra 

primului aspect. 

Liu Zengwen: Pot să spun, când noi ne referim la relaţiile 

economice şi comerciale.... 

Realizator: După '94. 

Liu Zengwen: din '94, pot să vă spun că până în '94, 

relaţiile politice, mai bine spus contactele fiind foarte 

frecvent, şefii de stat, şefii de guvern, şefii de informaţii, 

dar şi şefii Parlamentului au făcut reciproc vizite frecvente 

şi contacte foarte strânse între partide, între societăţile civile 

şi între toate păturile sociale dintre cele două ţări. Înainte de 

1989, adică 1979, volumul comercial a ajuns la o cifră 

foarte mare, a depăsit un miliard de dolari. 

Realizator: Între România şi China. 

Liu Zengwen: Între România şi China. Dar situaţia nu este 

la fel . Atunci s-a aplicat regimul de plată de pe cont pe 

cont, nu cu valută şi după 1989 s-a schimbat foarte, foarte 

mult regimul de plată şi întreprinderile cu produse pentru 

export sau pentru import, şi structura produselor s-a 

schimbat foarte, foarte mult. Deci de la un miliard în 1979, 

acum avem în jur de maxim 200 de milioane.Şi după aceea 

a revenit. Acum ştiţi cât e? Anul trecut - 3,2 miliarde de 



dolari. Asta e după socoteala chinezească, dar după 

socoteala românească a spus că 3,678 miliarde. 

Realizator: Aşadar, avem nişte relaţii economice bune. 

Liu Zengwen: Eu cred că sunt bune, dar există o mică 

problemă. E balanţă nefavorabilă pentru România. România 

exportă produsele către China relativ puţin. Acestei 

probleme deja au acordat o mare atenţie cele două guverne 

şi anul acesta, in primul semestru, deja am depăşit 1,3 sau 

1,4. E binişor în acest moment al crizei internaţionale. dar 

după părerea mea, cred că nu se va ajunge la cifra de anul 

trecut. Dar cel puţin o să ajungem la o cifră din 2007. 

Realizator: Şi cât a fost atunci? 

Liu Zengwen: 2,6 miliarde de dolari. 

Realizator: Ce are nevoie China din România? 

Liu Zengwen: Asta e o problemă foarte complicată. 

Trebuie să trecem în revistă puţin trecutul, înainte de 1979 

sau în anii '70 sau '80 şi chiar în primii zece sau 20 de ani ai 

reformei şi deschiderea către lumea din afară a Chinei, 

atunci China importa sau a importat multe produse 

româneşti. Atunci China importa sau a importat multe 

produse româneşti - multe, multe, de la echipamentLiu 

Zengwen: Atunci China importa sau a importat multe 

produse româneşti- multe, multe, de la echipamentele 

petroliere, unelte, maşini, până la mobilă, îngrăşăminte 

chimice ş.a.m.d. dar în acei 30 de ani, China a făcut 

progrese mari, mai ales în domeniul economic, aşa cum 

oamenii au spus că China acum e fabrică mondială, poate 

produce orice, fie pe licenţa proprie, fie pe licenţa altora /.../ 

reciprocă a produselor /.../ regimului comercial s-a 

schimbat foarte mult. În felul acesta, după părerea mea, 

oamenii de afaceri din cele două ţări, neapărat trebuie să 

întărească contactele, schimburile şi cunoaşterea reciprocă a 

pieţei. Eu cred, în această privinţă, nu este suficient. În ceea 

ce priveşte autorităţile, trebuie gestionată situaţia realistă, 

ca să găsim nişte şanse, nişte paliere potrivite având şanse 

mari de colaborare, de investiţie dintre cele două ţări. 

Pentru contactele oamenilor de afaceri dintre cele două ţări, 

autorităţile din cele două ţări, neapărat trebuie să creeze 

nişte condiţii favorabile pentru ei. În felul acesta, şi pe baza 

solidă a relaţiilor de prietenie şi de colaborare tradiţionale o 

să adăugăm un nou conţinut pragmatic pentru relaţiile 

economice, comerciale dintre cele două ţări şi să luăm nişte 

măsuri- să ştiţi, am luat nişte măsuri, dar nu sunt suficiente- 

ameliorarea situaţiei /.../ nefavorabile pentru România. 

Dacă nu mai e voinţa politică, adică a conducătorilor din 

cele două ţări, nu este suficient. Trebuie să promovăm 

iniţiativele oamenilor de afaceri să facă ceva. 

Realizator: Să facă mai mult? 

Liu Zengwen: Nici oamenii de afaceri din China nu prea 

cunosc situaţia din România, adică cadrul juridic şi la fel, şi 

oamenii de afaceri din România nu prea cunosc. Numai cu 

ceva spre ţările cele mai dezvoltate, sau spre zonele din ţara 

noastră dezvoltate, dar noi trebuie să schimbăm 

mentalitatea. O să găsim alte zone, avem şi zonele 

îndepărtate, relativ mai înapoiate. Şi acolo, probabil nişte 

produse româneşti... poate căuta pieţele, nu? 

Realizator: Oameni de afaceri să se orienteze spre acele 

zone de pieţe şi regiuni din China? 

Liu Zengwen: Să fie realişti, să fie pragmatici. 

Realizator: Apropiate de realitatea imediată. 



Liu Zengwen: Produsele româneşti de acum nu sunt la fel 

ca şi acum 30 de ani, pentru China sunt competitive. 

Aceleaşi produse /.../ acum /.../ nu. 

Realizator: S-a schimbat piaţa. 

Liu Zengwen: Asta e situaţia, realist. Şi ca ambasador, şi 

doresc foarte mult să dezvoltăm relaţiile de prietenie, de 

colaborare, pragmatici în toate /.../ profitându-se de 

prietenia şi tradiţiile... 

Realizator: ... relaţiilor bilaterale. 

Liu Zengwen: Asta este. Am trăit aici aproape toată cariera 

mea diplomatică. România este o ţară în care am trăit cel 

mai mult, în afară de China, adică patria mea. Putem spune 

aici, România este a a doua casă a mea. 

Realizator: A doua casă a dumneavoastră. 

Liu Zengwen: Da. Şi nutresc un sentiment deosebit faţă de 

România, faţă de poporul român. Am mulţi prieteni români, 

din toate nivelurile, din toate domeniile. 

Realizator: Şi v-au întrebat, pe când o bancă în România? 

Liu Zengwen: Toată lumea vorbeşte despre această 

problemă, de mulţi, de mulţi ani şi chiar eu consider că ar fi 

mai bine să fie o filială sau o bancă chineză în România. 

Acuma, este o problemă de discutat deja între cele două 

ţări, în anumite ministere de resort, depinde. Orice bancă 

când va deschinde o filială într-o altă ţară trebuie să ţină 

cont de situaţie şi volumul economic - comercial şi numărul 

oamenilor de afaceri. 

Realizator: Ca să ne fie mai uşor, ca să putem să circulăm, 

nu? 

Liu Zengwen: Da. Acuma, şi românii şi chinezii fac 

plângere în această privinţă, că nu este prielnic pentru a 

merge, sau ar putea veni în România, sau, respectiv, în 

China. În anii '70 a început această cursă şi a oprit-o în 

2003, din multe motive, dar, bineînţeles, o cursă de avion, 

fie către România, fie către China, prima premiză este, de a 

fi rentabil, nu? Dar, depinde şi de alte condiţii. Eu cred că 

există această şansă, de a relua această linie aeriană directă 

dintre România şi China. Aceasta este chiar dorinţa 

oamenilor de afaceri dintre cele două ţări şi turiştilor dintre 

cele două ţări. Acum, în fiecare an, zeci de mii de români, 

fie delegaţie, fie oameni de afaceri, fie turişti, au plecat în 

China. 

Realizator: Nu vedem însă, mulţi chinezi în România, 

turişti. 

Liu Zengwen: Chiar aş dori să vă spun, în ceea ce priveşte 

turiştii chinezi, tare ar dori să vină în România să vadă 

peisajul pitoresc şi relieful variant şi poporul ospitalier şi 

tare prieten al Chinei. Despre România nu este străin pentru 

poporul chinez filemele, muzicile, sportivii şi arta, etc. Sunt 

foarte cunoscute de poporul Chinei. De aceea am spuns, am 

norocul, am fericirea de a învăţa limba română şi în felul 

acesta am şansa de a lucra, aproape toată cariera mea, şi 

probabil că pentru prietenie, pentru dezvoltarea relaţiilor 

bilaterale dintre cele două ţări. 

Realizator: Excelenţă, vă mulţumesc foarte mult, pentru 

acest interviu şi vă doresc ca, în aceasta a doua casă a 

dumneavoastră, să aveţi bucuria să se deschidă şi o bancă 

chinezească în România, ceea ce înseamnă fluxuri de 

capital mai multe bilaterale şi o cursă de avion Bucureşti - 

Beijing, pentru ca prietenii dumneavoastră, prietenii români 



de aici să poată să se viziteze mai repede, să facă afaceri şi 

mai multe firme de turism. 

Liu Zengwen: Da, avem multe dorinţe şi trebuie să le 

îndeplinim eforturile. Şi eu mulţumesc foarte mult pentru 

amabilitate şi aş dori să folosesc acest prilej şi mulţumirile 

şi salutările mele cele mai calde ascultătorilor români la 

radio. 

7. De prin presa adunate. Comentarii 

de P. Ignat 

1. Petre Roman şi interesul general 

În Jurnalul Naţional din 3 septembrie fostul Prim-ministru 

„revolutionar” Petre Roman deplînge „Demolarea 

interesului general’ uitînd să ne spună că acesta, interesul 

general(national), a început sa fie demolat chiar de EL şi 

„revoluţionarii” săi în decembrie 1989 prin: aşa-zis-a 

„revolutie”; prin impuşcarea Conducătorului; prin 

deschiderea graniţelor; prin declaraţii de genul,,industria 

este fiare vechi”, „vă dăm pămîntul inapoi”, „Statul este 

prost gestionar” sau prin legi ca: Legea fondului funciar; 

Legea privatizării şi chiar prin Constituţie. 

Dacă tăcea filosof rămînea! 

2. De ce comunistii au „datoria morala” sa voteze 

un candidat al opozitiei? 

Intr-un interviu, pentru Europa Liberă, Marian Lupu fostul 

membru al PCRM si fost Preşedinte al Parlamentului 

moldovean, funcţie ce i-a permis să devină o 

„personalitate” de prim rang al scenei politice, a declarat, la 

puţin timp după alegerile din 29 august, că „nu a pretins 

niciodată funcţia de preşedinte, iar comuniştii au obligaţia 

morală să voteze candidatul coaliţiei”. 

Interesantă afirmaţie de la un om care a „dezertat” de la un 

partid care l-a făcut ”personalitate politică de prim rang” şi 

care acum invocă principii morale(?) pentru a fi votat( 

candidatul coaliţiei, spune el) de către cei pe care i-a trădat. 

De menţionat că Marian Lupu între timp a fost anunţat că 

este candidatul noii majorităţi parlamentare la funcţia de 

Preşedinte a Republicii Moldova. 

Oare care sunt principiile morale pentru care comuniştii ar 

trebui să-l voteze? Aceleaşi după care care s-a ghidat când a 

„dezertat” !?! Ce-i şi cu marala asta în politica 

„democrată”!!! 

3. Interesul Rusiei pentru Moldova dintre Prut şi 

Nistru este mult mai vechi şi aceasta nu avea 

nevoie de un „Pact” cu Germania ca să-l 

afirme. 



In ziarul Adevarul din 24 august istoricul diplomat Dan 

Dungaciu publică un articol „Nedreptăţi istorice pentru 

România” pe veşnica tema a Tratatului Ribentrop-Molotov 

şi aşa ziselor consecinţe ale acestuia, una dintre acestea find 

desprinderea Moldovei dintre Prut şi Nistru de România 

interbelică.Dar atunci am pierdut şi Cadrilaterul despre care 

nu se spune mai nimic. Să fie acest teritoriu mai puţin 

românesc decât „Basarabia”? Această tăcere(complice?) îşi 

are explicaţia prin faptul că pierderea Cadrilaterului s-a 

datorat presiunii făcute de Germania hitleristă tot ca urmare 

a aceluiaşi pact prin care de fapt se afirmau sferele de 

influentă ale celor două puteri la momentul respectiv şi nu 

neapărat însuşirea de teritorii, iar prevederile sale au 

devenit nule în momentul atacarii URSS de către Germania. 

Interesul Rusiei pentru Moldova dintre Prut şi Nistru este 

mult mai vechi şi aceasta nu avea nevoie de un „Pact” cu 

Germania ca să-l afirme. 

În cadrul aceluiaşi articol apare şi o fotografie înfăţişăndu-l 

pe Preşedintele PCRM, şi al R.Moldova la acel moment, în 

faţa statuii lui V I Lenin cu următorul comentariu ” 

Comuniştii moldoveni jură încă pe Lenin” comentariu ce se 

vrea sarcastic. Păi dacă sunt comunisti pe cine ar trebui 

să jure, pe Hristos? 

4. De ce Nicu Ceauşescu nu a mai condus 

delegatia tineretului român la Festivalul 

Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la 

Phenian din decembrie 1989? 

Reputatul publicist Dumitru Avram ne aduce la cunoştinţă 

în revista „Flacăra lui adrian Păunescu”, nr din 9-15 

octombrie 2009, cîteva informaţii interesante despre un fapt 

petrecut acum aproape 20 de ani şi anume despre delegaţia 

de 150 de tineri care a participat la Festivalul Mondial al 

Tineretului şi Studenţilor de la Phenian din decembrie 1989 

ce a avut loc în capitala Republicii Populare Democrate 

Coreene, Phenian, din care a făcut şi el parte dar şi Adrian 

Năstase viitorul Prim ministru şi şef de partid. Despre 

participarea lui Adrian Năstase la acest festival presa 

„răutăcioasa”a făcut caz, la un moment dat, despre acest 

lucru. Informatţia interesantă este aceea că această delegaţie 

trebuia să fie condusă de Nicu Ceauşescu dar a fost retras în 

ultimul moment. „Nici acum nu-mi pot da seama de ce 

acesta a fost retras în ultima clipă?”, se întrabă autorul. 

Răspunsul e simplu „complotiştii” doreau să-l aibe în ţară la 

„momentul” oportun, care se apropia conform planificării, 

şi nu să se pomenească cu el găzduit de prietenii coreeni, 

ceeace ar fi dus la complicaţii nedorite. Familia Ceauşescu 

trebuia anihilată complet şi simultan la „revoluţie”, nu? 


Scânteia As – Nr. 5 septembrie - octombrie 2009 

B. Stânga Internaționlă 

a) Cuba 

B.a.1. Apelul Asociatiei Che Guevara‐ 

Romania catre presedintele SUA 

Domnului Presedinte al Statelor Unite ale Americii Barak 

Obama 

Domnule Presedinte 

Noi, membrii Asociatiei Che Guevara din Romania 

urmarim cu atentie si speranta noua politica externa a 

Statelor Unite ale Americii promovata de dumneavoastra si 

in mod special cea fata de Cuba si poporul cubanez. 

Ne-a bucurat intentia d-voastra de a imbunatatii relatiile 

dintre SUA si Cuba prin desfiintarea inchisorii de la 

Guantanamo ca prim pas in acest sens. 

Ne-am bucurat cand ati afirmat ca “fiecare tara are dreptul 

sa-si construiasca sistemul social pe care si-l doreste” si 

deci, am presupus noi, motivul ideologic care a facut ca 

relatiile sa fie incordate intre SUA si Cuba socialista si 

revolutionara sa fie eliminate sau cel putin sa nu fie factorul 

predominant 

Apreciem consegventa cu care SUA lupta pe plan 

international in apararea si promovarea drepturilor omului, 

printre care si dreptul la libera circulatie, in schimb suntem 

surprinsi negativ de faptul ca statul american interzice 

cetatenilor sai sa se deplaseze in Cuba sa-si petreaca 

vacanta. 

Urmarim cu interes sistemul de justitie din SUA, considerat 

cel mai peformant din lume, in care procedurile judiciare 

sunt respectate cu sfintenie in asa fel incat sentintele sa fie 

conforme cu gravitatea faptelor si distribuite uniform si 

echitabil, dar observam cu surprindere, mahnire si revolta, 

ca nu si in cazul celor cinci tineri cubanezi: Gerardo 

Hernandez, Rene Gonzales, Antonio Guerrero, Fernando 

Gonzales si Ramon Labanino condamnati la pedepse 

aberante( doua condamnari la inchisoare pe viata-una nu era 

de ajuns?- plus 15 ani pentru Gerardo Hernandez; 

inchisoare pe viata plus 18 ani pentru Ramon Labanino; 

inchisoare pe viata plus 10 ani pentru Antonio Guerrero; 19 

ani pentru Fernando Gonzales si 15 ani pentru Rene 

Gonzales) dupa procese nedrepte si inechitabile incalcanduse 

flagrant o prevedere din Carta Drepturilor Omului, de 

care SUA face atata caz, ,,fiecare om are dreptul la un 

process just si echitabil”. 

De asemenea urmarim cu interes fermitatea cu care 

actioneaza statul american impotriva tuturor celor care vor 

B. Stânga internațională 

sa faca rau acesteia sub diferite forme si mijloace, 

considerand aceasta un drept legitim, dar suntem contrariati 

de faptul ca refuza acelasi drept statului Cubanez si 

cetatenilor sai, mai sus mentionati, care nu au facut altceva 

decat sa monitorizeze activitatea organizatiilor teroriste, de 

origine cubaneza stabilite la Miami- care timp de 50 de ani 

au savarsit acte teroriste contra Cubei, provocand moartea a 

mii de cetateni cubanezi nevinovati si enorme pagube 

materiale economiei acesteia- si sa alerteze Guvernul 

cubanez in legatura cu orice act terorist pe care-l pregateau 

impotriva Cubei. Sa intelegem ca Statul american are 

masuri diferite pentru acelasi gen de fapte si ca este un bun 

exemplu pentru Lumea a carei lider vrea sa fie? 

Acum cand s-au implinit 11 ani de la nedreapta incarcerare 

a celor cinci, Gerardo Hernandez, Rene Gonzales, Antonio 

Guerrero, Fernando Gonzales si Ramon Labanino , 

considerati de poporul cubanez, in mod just, EROI- asa cum 

si poporul american ar face la fel cu cetatenii sai pentru 

fapte similare – VA SOLICITAM sa va folositi intreaga 

autoritate de care dispuneti pentru eliberarea celor cinci 

transpunand in fapte promisiunea facuta de ameliorare a 

relatiilor cu Republica Cuba si astfel sa aratati ca sunteti 

alaturi si de majoritatea poporului cubanez aflat in tara lor, 

Cuba, si nu numai cu o minoritate care se afla la Miami. 

Cu convingerea ca veti lua in considerare apelul nostru 

uram, cu sinceritate si respect, Domnule Presedinte Barak 

Obama, multa sanatate si fericire, d-voastra si poporului 

american pe care-l conduceti. Facti ca America sa fie un 

exemplu bun pentru intreaga lume. 

Fie ca binele sa triumfe in America si in Lume! 

11 septembrie 2009 

Presedinte fondator 

Jurist Petre Ignatencu 

B.a.2. MESAJUL LUI RENE GONZALEZ, 

Unul dintre Cei Cinci antiterorişti 

cubanezi încarcerați de zece ani în S.U.A 

Dragi compatrioţi, 

Prieteni din toată lumea, 

Odată mai mult, mascarada judiciară a societăţii celei mai 

ipocrite prea cunoscută îşi descoperă faţa, lăsând să se vadă 

adevărata faţă a imperialismului nordamerican şi pălmuind 

conştiinţa lumii cu un mesaj cinic: Nu legile ţării vor fi 

acelea care să-i împiedice să asigure impunitatea teroriştilor. 

Nu ne-a luat mult timp ca să înţelegem ceea ce în argoul 

autorităţilor americane înseamnă – cel puţin când este vorba 

de Cuba – cuvântul schimbare. Hăţişul de crime, de 

genociduri, aroganţa şi josniciile pe care s-a ţesut psihicul 

acestui imperiu nu se va descurca prin alegerea unui 



preşedinte carismatic, în mod oportun scos dintr-o pătură 

încă oprimată a poporului nordamerican. Pentru noi cinci, 

supuşi de peste un deceniu la o revărsare de cruzime 

ticăloasă şi laşă, nu înseamnă decât reiterarea unei morale 

familiare: „nu are importanţă cât de jos au putut să cadă 

călăii noştri, ei întotdeauna vor putea să ne demonstreze 

infinita lor capacitate de a ajunge şi mai jos”. 

Pentru noi şi familiile noastre, deja orice moment ar putea 

fi prea târziu pentru a ni se mai face dreptate. Tot aşa şi 

pentru popoarele native decimate, pentru ţările ale căror 

teritorii au fost uzurpate, pentru milioanele de fiinţe umane 

arse de vii de bombele incendiare, sau dispăruţii unor 

dictaturi complice, sau torturaţi sub supravegherea ofiţerilor 

ianchei, sau masacrate prin lume de poftele corporatiste. 

Este prea târziu pentru a face dreptate miilor de victime ale 

terorismului contra Cubei, terorism pentru a cărui prevenire 

este crima noastră de neiertat. 

Faţă de aceste milioane de victime, copii inocenţi de toate 

vârstele, cetăţeni de toate rasele şi crezurile deveniţi, în cele 

mai diferite şi obişnuite circumstanţe, daune colaterale, 

fiinţe umane private de dreptul elementar la viaţă în 

siguranţă în căminele lor, în sânul familiilor sau smulşi 

brusc şi fără prevenire din cotidian- noi cei cinci suntem 

norocoşi. Suntem cinci soldaţi, ocupanţi conştienţi şi 

mândri ai unei tranşee, care am ales să ne ridicăm pentru 

ceva decât să cădem pentru nimic, oglindă vie a moralei 

unui popor în care inamicul îşi vede reflectată, cu furie şi 

impotenţă, lipsa lui de valori, sărăcia lui de spirit, 

fragilitatea propriei imagini şi toate mizeriile lui. Suntem 

cinci revoluţionari cubanezi pe care nu-i vor putea 

îngenunchia niciodată, şi vor trebui să trăiască zi de zi cu 

umilinţa incapacităţii lor de a înţelege- DE CE?. 

Pentru popoarele din toată lumea neobrăzarea acestui proces 

este reiterarea unei lecţii din vechime: Înfruntăm un 

imperiu care nu se va opri de la nici o crimă, singurul 

calcul fiind să-i iasă aşa cum vrea el. Nu va exista nici o 

consideraţie etică sau cerere universală care să-i oprească, 

numai preţul pe care-l va impune rezistenţa. 

Pentru poporul Cubei, împotriva căruia se îndreaptă acest 

nou act de răzbunare, este o nouă chemare de a strânge 

rândurile, de a nu crede în aparenţe, de a se aştepta de la 

agresor la ce este mai rău, şi să nu dea înapoi de la 

edificarea unei societăţi în care ipocrizia, revanşismul, lipsa 

de demnitate, minciuna şi laşitatea care au domnit într-un 

proces ca al nostru să nu poată exista, cum există în 

imperiul vecin şi sunt considerate virtuţi cetăţeneşti. 

Aceasta va fi singura măsură de justiţie demnă de toate 

victimele lui. 

Hasta la Victoria Siempre! 

B.a.3. Reflectiile lui Fidel Castro. 

5 august 2009 

ŞAPTE PUMNALE ÎN INIMA AMERICII 


Citesc şi recitesc datele şi articolele elaborate de 

personalităţi inteligente, cunoscute sau puţin cunoscute, care 

scriu în diverse medii şi iau informaţia din surse nepuse la 

îndoială de nimeni. 

Popoarele care locuiesc pe planetă, în toate părţile, se 

confruntă cu riscuri economice, ambientale şi de război, 

derivate din politica Statelor Unite, dar nici o altă regiune 

de pe pământ nu este ameninţată de probleme atât de grave 

cum sunt cele ale vecinilor, popoarele situate pe acest 

continent la Sudul acestei ţări hegemoniste. 

Prezenţa imperiului atât de puternic, care pe toate 

continentele şi oceanele dispune de baze militare, 

portavioane şi submarine nucleare, vase de război moderne 

şi avioane de luptă sofisticate, purtătoare a tot felul de arme, 

sute de mii de soldaţi, pentru care guvernul pretinde 

impunitate absolută, constituie cea mai mare durere de cap 

pentru orice guvern, fie de stânga, centru sau dreapta, aliat 

sau nu al Statelor Unite. 

Problema, pentru cei care îi suntem vecini, nu este că acolo 

se vorbeşte altă limbă şi este o naţiune diferită. Există 

nordamericani de toate culorile şi de toate originile. Sunt 

persoane la fel ca noi şi capabile de orice sentiment într-un 

sens sau altul. Dramatic este sistemul care s-a dezvoltat 

acolo şi l-au impus tuturor. Asemenea sistem nu este nou în 

ceea ce priveşte folosirea forţei şi a metodelor de dominaţie 

care au prevalat de-a lungul istoriei. Nouă este epoca în 

care trăim. A aborda subiectul din punctele de vedere 

tradiţionale ar fi o eroare şi nu ajută pe nimeni. A citi şi a 

cunoaşte ceea ce gândesc apărătorii sistemului ilustrează 

multe lucruri, pentru că înseamnă că sunt conştienţi de 

natura unui sistem care se bazează pe apelul permanent la 

egoism şi la instinctele primare ale oamenilor. 

Dacă n-ar exista convingerea în valoarea conştiinţei şi a 

capacităţii ei de a prevala asupra instinctelor, nu s-ar putea 

nici măcar exprima speranţa unei schimbări în orice 

perioadă din extrem de scurta istorie a omului. Nici nu s-ar 

putea înţelege teribilele obstacole care se ridică în calea 

diferiţilor lideri politici în ţările latinoamericane sau iberoamericane 

de pe emisferă. În definitiv, popoarele care trăiau 

în această regiune a planetei de zeci de mii de ani, până la 

faimoasa descoperire a Americii, n-aveau nimic de latin, de 

iberic sau de europeni; trăsăturile lor erau mai asemănătoare 

cu cele ale asiaticilor, de unde au provenit străbunii lor. 

Astăzi le vedem pe feţele indienilor din Mexic, America 

Centrală, Venezuela, Columbia, Ecuador, Brazilia, Peru, 

Bolivia, Paraguay şi Chile, o ţară unde araucanii au scris o 

pagină de neşters. În anumite zone din Canada şi Alaska îşi 

conservă rădăcinile indigene cu toată puritatea posibilă. 

Dar pe teritoriul principal al Statelor Unite, o mare parte din 

populaţiile antice a fost exterminată de conchistadorii albi. 



Aşa cum ştie toată lumea, milioane de africani au fost 

smulşi de pe pământurile lor şi duşi să muncească ca sclavi 

pe această emisferă. În unele ţări ca Haiti şi mare parte din 

insulele Mării Caraibelor, descendenţii lor constituie 

majoritatea populaţiei. În alte ţări formează ample sectoare. 

În Statele Unite descendenţii de africani constituie zeci de 

milioane de cetăţeni care, în general, sunt cei mai săraci şi 

discriminaţi. 

De-a lungul secolelor această ţară a reclamat drepturi 

privilegiate asupra continentului nostru. În epoca lui Marti, 

a încercat să impună o monedă unică bazată pe aur, un 

metal a cărui valoare a fost cea mai constantă de-a lungul 

istoriei. Comerţul internaţional, în general, se baza pe 

acesta. Azi nici măcar asta nu mai există. Din anii lui 

Nixon, comerţul mondial s-a instrumentat cu bilete de hârtie 

imprimate de Statele Unite: dolarul, o deviză care azi 

valorează de circa 27 de ori mai puţin ca la începutul anilor 

70, aceasta fiind una din multele forme de a domina şi 

excroca restul lumii. Totuşi, astăzi, alte devize înlocuiesc 

dolarul în comerţul internaţional şi în rezervele de monede 

convertibile. 

Dacă pe de o parte devizele imperiului se devalorizează, în 

schimb rezervele de forţe militare cresc. Ştiinţa şi 

tehnologia cea mai modernă, monopolizate de super-putere, 

au fost dirijate în mod considerabil spre dezvoltarea 

armelor. Actualmente nu se vorbeşte numai de mii de 

proiectile nucleare, sau de puterea distructivă modernă a 

armelor convenţionale; se vorbeşte de avioane fără pilot, 

conduse de automat. Nu este vorba de o simplă fantezie. 

Deja se folosesc unele avioane de acest tip în Afganistan şi 

alte locuri. Rapoarte recente arată că într-un viitor relativ 

apropiat, în 2020, cu mult înainte ca calota Antactidei să se 

topească, imperiul, cu cele 2500 de avioane de luptă, 

prevede că va dispune de 1100 de avioane de luptă F-35 şi 

F-22, în versiunile de vânătoare şi bombardament de 

generaţia a cincea. Pentru a avea o idee de acest potenţial, 

este de ajuns să spunem că cele de care dispun la baza Soto 

Cano, din Honduras, pentru antrenamentul piloţilor acestei 

ţări sunt F-5; cele pe care le-au furnizat forţelor aeriene ale 

Venezuelei înainte de venirea lui Chavez, Chile şi alte ţări, 

erau mici escadrile de F-16. 

Şi mai improtant, imperiul proiectează ca în decursul a 30 

de ani toate avioanele de luptă ale Statelor Unite, de la cele 

de vânătoare la bombardiere grele şi avioane cisternă, să fie 

conduse de roboţi. 

Această putere militară nu este necesară lumii, este o 

necesitate a sistemului economic pe care imperiul îl impune 

lumii. 

Oricine poate înţelege că dacă automatele pot înlocui piloţii 

de luptă, tot aşa de bine pot substitui muncitorii din multe 

fabrici. Acordurile de comerţ liber pe care imperiul încearcă 

să le impună ţărilor din această emisferă cer ca lucrătorii 

lor să concureze cu tehnologia avansată şi cu roboţii din 

industria ianchee. 


Roboţii nu fac greve, sunt obedienţi şi disciplinaţi. Am 

văzut la televizor maşini care culeg mere şi alte fructe. 

Întrebarea care se pune şi lucrătorilor nordamericani: Unde 

vor fi locurile de muncă? Care este viitorul pe care 

capitalismul fără frontiere, în faza sa avansată de dezvoltare, 

îl rezervă cetăţenilor? 

În lumina acesteia şi a altor realităţi, guvernanţii din ţările 

UNASUR, MERCOSUR, Grupul de la Rio şi altele, nu pot 

să nu analizeze foarte justa întrebare venită din partea 

Venezuelei: Ce sens au bazele militare şi navale pe care 

Statele Unite vor să le instaleze în jurul Venezuelei şi în 

inima Americii de sud? Îmi aduc aminte că acum câţiva ani, 

când între Columbia şi Venezuela, două ţări surori prin 

geografie şi istorie, relaţiile deveniseră periculos de 

încordate, Cuba a promovat pe tăcute paşi importanţi în 

direcţia păcii dintre cele două ţări. Cubanezii nu vor 

stimula niciodată războiul între ţări surori. Experienţa 

istorică, destinul evident proclamat şi aplicat de Statele 

Unite, şi slăbiciunea acuzaţiilor aduse Venezuelei că ar 

furniza arme FARC, asociate cu negocierile cu scopul de a 

ceda şapte puncte de pe teritoriul său pentru uzul forţelor 

aeriene şi navale ale Forţelor Armate ale Statelor Unite, 

obligă Venezuela să investească în arme, resurse pe care lear 

putea folosi în economie, în programele sociale şi 

cooperarea cu alte ţări din regiune care sunt mai puţin 

dezvoltate şi au mai puţine resurse. Venezuela nu se 

înarmează contra poporului frate din columbia, se 

înarmează cotnra imperiului, care a încercat deja să-i 

distrugă Revoluţia şi azi vrea să instaleze în apropierea 

frontierelor venezueliene arme sofisticate. 

Ar fi o gravă eroare să ne gândim că ameninţarea este 

numai la adresa Venezuelei; este îndreptată împotriva 

tuturor ţărilor din sudul continentului. Nici una nu va putea 

eluda subiectul şi aşa au şi declarat-o câteva. 

Generaţiile prezente şi viitoare îi vor judeca pe liderii lor 

prin conduita pe care o vor adopta în acest moment. Nu este 

vorba numai de Statele Unite, ci de Statele Unite şi sistem. 

Ce oferă? Ce caută? 

Oferă ALCA, adică, ruina anticipată de toate ţările noastre, 

tranzitul liber de bunuri şi capital, dar nu tranzitul liber de 

persoane. Simt teama că societatea opulentă şi consumistă 

ar fi invadată de latini săraci, indieni, negri şi mulatri sau 

albi şomeri în propriile ţări. Îi trimit acasă pe toţi cei care 

comit greşeli sau sunt de prisos. Îi omoară de multe ori 

înainte să intre, sau îi întorc precum turmele când nu au 

nevoie de ei; 12 milioane de imigranţi latinoamericani sau 

caraibieni sunt ilegal în Statele Unite. O nouă economie a 

apărut în ţările noastre, în special în cele mai mici şi sărace: 

aceea a ajutoarelor. Când este criză, aceasta loveşte în toţi 

imigranţii şi familiile lor. Părinţi şi copii sunt despărţiţi cu 

cruzime uneori pentru totdeauna. Dacă emigrantul este la 

vârsta de militărie, îi dau posibilitatea să se înroleze pentru 

a lupta la mii de kilometri distanţă, „în numele libertăţii şi 

democraţiei”. La întoarcere, dacă nu moare acolo, i se dă 

dreptul de a deveni cetăţean al Statelor Unite. Cum sunt 

bine antrenaţi li se dă posibilitatea de a fi contractaţi nu ca 



soldaţi profesionişti, ci ca civili soldaţi în companiile 

private care prestează servicii în războaiele imperialiste de 

cucerire. 

Există alte pericole extrem de grave. Mereu sosesc ştiri 

despre emigranţii mexicani şi din alte ţări ale regiunii 

noastre care mor încercând să treacă actuala frontieră a 

Mexicului cu Statele Unite. Cota de victime din fiecare an 

depăşeşte totalitatea celor care şi-au pierdut viaţa în cei 

aproape 28 de ani de existenţă a faimosului Zid al 

Berlinului. 

Mai incredibil este că abia circulă prin lume ştirea despre 

un război care costă în acest moment mii de vieţi pe an. Au 

murit deja, în 2009, mai mulţi mexicani decât soldaţii 

nordamericani care au murit în războiul lui Bush contra 

Irakului de-a lungul întregii lui administraţii. 

Războiul din Mexic a fost dezlănţuit din cauza celei mai 

mari pieţe de droguri care există în lume: cea a Statelor 

Unite. Dar pe teritoriul lor nu există un război între poliţie 

şi forţele armate ale Statelor Unite în lupta contra traficului 

de droguri. Războiul a fost exportat în Mexic şi America 

Centrală, dar mai ales în ţara aztecă, mai aproape de 

teritoriul Statelor Unite. Imaginile care circulă pe canalele 

de televiziune, cu cadavre stivuite şi veştile care vin despre 

persoane asasinate în chiar saloanele de chirurgie unde se 

încerca salvarea vieţii lor, sunt oribile. Nici una din aceste 

imagini nu provin de pe teritoriul nordamerican. 

Asemenea val de violenţă şi sânge se extinde în mai mare 

sau mai mică măsură în toate ţările Americii de Sud. De 

unde vin banii dacă nu din nesecatul izvor care porneşte de 

pe piaţa nordamericană? La rândul lui, consumul tinde şi el 

să se extindă în celelalte ţări din arie, provocând victime şi 

mai multe daune direct sau indirect decât SIDA, paludismul 

şi alte boli la un loc. 

Planurile imperiale de dominaţie sunt precedate de enorme 

sume alocate misiunilor de a minţi şi dezinforma opinia 

publică. Contează pe totala complicitate a oligarhiei, a 

burgheziei, a dreptei intelectuale şi a mediilor de 

comunicare în masă. 

Sunt experţi în răspândirea erorilor şi a contradicţiilor 

politicienilor. 

Destinul omenirii nu trebuie să rămână pe mâna roboţilor 

transformaţi în persoane sau a persoanelor transformate în 

roboţi. 

În anul 2010, guvernul Statelor Unite va cheltui 2 200 de 

milioane de dolari prin Departamentul de Stat şi USAID 

pentru a-şi promova politica, cu 12% mai mult decât banii 

primiţi de guvernul lui Bush în ultimul an al mandatului. 

Din aceştia, aproape 450 de milioane sunt destinaţi să 

demonstreze să tirania impusă lumii înseamnă democraţie şi 

respectarea drepturilor omului. 


Apelează permanent la instinct şi la egoismul oamenilor; 

dispreţuiesc valoarea educaţiei şi conştiinţa. Este evidentă 

rezistenţa demonstrată de poporul cubanez de-a lungul a 50 

de ani. Să rezişti este arma la care nu pot renunţa niciodată 

popoarele; portoricanii au reuşit să oprească manevrele 

militare în Vieques, aşezându-se în poligonul de tir. 

Patria lui Bolivar este astăzi ţara care-i îngrijorează cel mai 

tare, pentru rolul ei istoric în luptele de independenţă ale 

popoarelor Americii. Cubanezii care prestează acolo 

servicii ca specialişti în domeniul sănătăţii, educaţiei, 

educaţie fizică şi sporturi, informatică, tehnică agricolă, şi 

alte domenii, trebuie să facă totul pentru îndeplinirea 

îndatoririlor internaţionaliste, pentru a demonstra că 

popoarele pot rezista şi pot fi purtătoarele principiilor celor 

mai sacre ale societăţii umane. Altfel, imperiul va distruge 

civilizaţia şi însăşi specia umană. 

FIDEL CASTRO RUZ 

5 august 2009 

Ora 11:16 a.m. 

9 august 2009 

BAZELE YANCHEE ŞI SUVERANITATEA 

LATINOAMERICANĂ 

Conceptul de naţiunea a apărut din suma de elemente 

comune ca istorie, limbă, cultură, obiceiuri, legi, instituţii şi 

alţi factori legaţi de viaţa materială şi spirituală a 

comunităţilor umane. 

Popoarele Americii, pentru a căror libertate Bolivar a făcut 

mari fapte de vitejie care l-au făcut să devină El Libertador, 

au fost chemate de el să creeze, cum a spus: „cea mai mare 

naţiune din lume, nu atât prin întindere şi bogăţie cât pentru 

libertatea şi gloria ei.” 

Antonio Jose de Sucre a purtat la Ayacucho ultima bătălie 

contra imperiului care transformase mare parte din acest 

continent în proprietatea regală a coroanei Spaniei timp de 

peste 300 de ani. 

Este aceeaşi Americă, care, decenii mai târziu, şi când deja 

fusese ciuntită în parte de imperiul yancheu pe cale să se 

nască, Marti a denumit-o America Noastră. 

Trebuie amintit încă odată că, înainte de a cădea în luptă 

pentru independenţa Cubei, ultimul bastion al coloniei 

spaniole în America, la 19 mai 1895, cu câteva ore înainte 

de a muri, Jose Marti a scris profetic că tot ceea ce făcuse şi 

ar mai face era pentru „a împiedica la timp, odata cu 

independenţa Cubei, ca Statele Untie să se extindă în Antile 

şi să se repeadă cu o forţă şi mai mare asupra pământurilor 

noastre din America.” 

În Statele Unite, cele 13 colonii recent eliberate n-au 

întârziat să se extindă dezordonat spre Vest în căutare de 

pământ şi aur, exterminând indigenii până când au ajuns la 



coastele Pacificului, concurau statele agricole sclavagiste 

din Sud cu statele industriale din Nord care exploatau 

munca salariată, încercând să creeze alte state pentru a-şi 

apăra interesele economice. 

În 1848 i-au răpit Mexicului peste 50% din teritoriu, printrun 

război de cucerire împotriva acestei ţări slabă din punct 

de vedere militar, au ocupat capitala şi i-au impus condiţii 

umilitoare de pace. Pe teritoriul ocupat se aflau mari 

rezerve de petrol şi gaz pe care mai târziu le furnizau 

Statelor Unite timp de peste un secol şi în parte furnizează 

şi acum. 

Piratul yancheu William Walker, stimulat de „destinul 

evident” pe care l-a proclamat ţara sa, a debarcat în 

Nicaragua în anul 1855 şi s-a autoproclamat Preşedinte, 

până când a fost expulzat de nicaraguaieni şi alţi patrioţi 

centroamericani în 1856. 

Eroul nostru Naţional a văzut cum soarta ţărilor 

latinoamericane era distrusă de imperiul, ce se nastea,al 

Statelor Untie. 

După moartea în bătălie a lui Marti s-a produs intervenţia 

militară în Cuba, pe când deja armata spaniolă era învinsă. 

Amendamentul Platt, care ceda puternicei ţări dreptul de a 

interveni în Insulă, a fost impus Cubei. 

Ocuparea Puerto Rico, care a durat deja 11 ani şi azi 

constituie aşa numitul „Stat Liber Asociat”, care nu este nici 

Stat şi nici Liber, a fost o altă consecinţă a acelei intervenţii. 

Cele mai rele lucruri pentru America Latină veneau, 

confirmând genialele premoniţii ale lui Marti. Imperiul 

crescând decisese că acel canal care ar uni două oceane să 

fie săpat prin Panama şi nu prin Nicaragua. Istmul Panama, 

Corintul visat de Bolivar drept capitală a celei mai mari 

Republici din lume concepută de el, a devenit proprietate 

yanchee. 

Chiar şi aşa, au existat cele mai rele consecinţe de-a lungul 

secolului XX. Cu sprijinul oligarhiilor politice naţionale, 

Statele Unite s-au făcut stăpâne pe resurse şi economia 

ţărilor latinoamericane; intervenţiile s-au înmulţit; forţele 

militare şi poliţieneşti au căzut sub egida lor. Companiile 

transnaţionale yanchee au pus stăpânire pe producţii şi 

serviciile de bază - bănci, companii de asigurări, comerţ 

exterior, căi ferate, nave, depozite, servicii de electricitate, 

telefonice şi altele, în mai mare sau mai mică măsură au 

trecut în mâna lor. 

Este cert că adâncirea inegalităţilor sociale a făcut să 

izbucnească Revoluţia Mexicană în a doua decadă a 

secolului XX, care s-a transformat într-o sursă de inspiraţie 

pentru alte ţări. Revoluţia a făcut să progreseze Mexicul în 

multe domenii. Dar acelaşi imperiu care ieri a devorat o 

mare parte din teritoriul său, azi devorează importante 

resurse naturale care i-au mai rămas, forţa de muncă ieftină 

şi până la a-l face să-şi verse sângele propriilor fii. 


TLCAN este cel mai brutal acord economic impus unei ţări 

în dezvoltare. Mai pe scurt, este de-ajuns să semnalăm că 

Guvernul Statelor Unite a afirmat textual: „În momentele în 

care Mexicul a suferit o lovitură dublă, nu numai prin 

prăbuşirea economiei sale ci şi prin efectele virusului 

AH1N1, probabil vrem să avem economia mai stabilizată 

înainte de a avea o amplă discuţie despre noi negocieri 

comerciale.” Desigur că nu se suflă nici un cuvânt despre 

faptul că, ca o consecinţă a războiului dezlănţuit de traficul 

de droguri, în care Mexicul foloseşte 36 000 de soldaţi, 

aproape 4 000 de mexicani au murit în 2009. Fenomenul se 

repetă în mai mare sau mai mică măsură în restul Americii 

Latine. Drogurile nu numai că crează probleme grave de 

sănătate, generează violenţă care sfâşie Mexicul şi America 

Latină ca o consecinţă a pieţei nesăţioase a Statelor Unite, 

sursă inepuizabilă de devize cu care se hrăneşte producţia 

de cocaină şi heroină, şi este ţara de unde se aprovizionează 

cu armele care se folosesc în acest război feroce şi lipsit de 

reclamă. 

Cei care mor de la Rio Grande până la graniţele Americii 

de Sud sunt latinoamericani. În acest fel, violenţa generală 

bate recordul de morţi şi victimele trec de 100 000 pe an în 

America Latină, provocate în principal de droguri şi 

sărăcie. 

Imperiul nu duce nici o luptă cu drogurile în interiorul 

frontierelor sale; o duce pe teritoriile latinoamericane. 

În ţara noastră nu se cultivă nici coca nici mac. Luptăm 

eficient contra celor care încearcă să introducă droguri în 

ţara noastră sau să se folosească de Cuba ca tranzit, şi 

indicii persoanelor care mor din cauza violenţei se reduc în 

fiecare an. Nu avem nevoie pentru asta de soldaţi yanchei. 

Lupta contra drogurilor este un pretext pentru a instala baze 

militare în toată emisfera. De când navele Flotei a IV-a şi 

avioanele moderne de luptă servesc pentru a combate 

drogurile? 

Adevăratul scop este acela de a controla resursele 

economice, dominaţia pe pieţe şi combaterea schimbărilor 

sociale. Ce nevoie este de a reface această flotă, 

demobilizată la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, 

acum peste 60 de ani, când nu mai există nici URSS, nici 

războiul rece? Argumentele folosite pentru a instala şapte 

baze aeronavale în Columbia sunt o insultă la inteligenţa 

oamenilor. 

Istoria nu-i va ierta pe cei care comit asemenea lipsă de 

loialitate faţă de popoarele lor, şi nici pe cei care folosesc 

drept pretext exercitarea suveranităţii pentru a da o aparenţă 

onestă prezenţei trupelor yanchee. La ce suveranitate se 

referă ei? La cea cucerită de Bolivar, Sucre, San Martin, O– 

Higgins, Morelos, Juarez, Tiradentes, Marti? Nici unul 

dintre ei n-ar fi acceptat vreodată un atât de ruşinos 

argument pentru a justifica concesionarea de baze militare 

pentru Forţele Armate ale Statelor Unite, un imperiu 

dominant, cel mai puternic şi mai universal decât coroanele 

peninsulei iberice. 



Dacă, ca urmare a unor asemenea acorduri promovate 

ilegal şi neconstituţional de Statele Unite, orice guvern al 

acestei ţări ar folosi aceste baze, aşa cum au făcut Reagan 

cu războiul murdar şi Bush cu cel din Irak, pentru a provoca 

un conflict armat între două popoare frăţeşti, ar fi o mare 

tragedie. Venezuela şi Columbia s-au născut împreună în 

istoria Americii după bătăliile de la Boyaca şi Carabobo, 

sub conducerea lui Simon Bolivar. Forţele yanchee ar putea 

promova un război murdar aşa cum au făcut în Nicaragua, 

chiar folosind soldaţi de alte naţionalităţi antrenaţi de ei şi 

ar putea ataca vreo ţară, dar ar fi dificil ca poporul 

combativ, curajos şi patriot al Columbiei să se lase târât 

într-un război contra poporului frate ca cel din Venezuela. 

Se înşeală imperialiştii dacă subestimează la fel celelalte 

popoare din America Latină. Nici unul nu va fi de acord cu 

bazele militare yanchee, nici unul nu va renunţa să fie 

solidar cu orice popor latinoamerican atacat de 

imperialism. 

Marti îl admira extraordinar pe Bolivar şi nu a greşit când a 

spus: „...aşa stă Bolivar în cerul Americii, vigilent şi 

ameninţător...cu ghetele de campanie pe care le poartă încă, 

să fie pregătit pentru că ceea ce n-a făcut el, nici până azi nu 

s-a făcut: pentru că Bolivar mai are încă de făcut în 

America”. 


9 august 2009 

Ora 6:32 pm 

19 august 2009 

IMPERIUL ŞI ROBOŢII 

De curând am abordat planurile Statelor Unite de a-şi 

impune superioritatea absolută a forţelor sale aeriene ca 

instrument de dominaţie asupra restului lumii. Am 

menţionat proiectul de a avea în 2020 peste o mie de 

bombardiere şi avioane de vânătoare F-22 şi F-35 de ultimă 

generaţie în flota de 2 500 avioane militare. Peste încă 20 de 

ani, totalitatea avioanelor de luptă vor fi operate de 

automate. 

Bugetele militare au întotdeauna sprijinul imensei majorităţi 

a legislatorilor americani. Abia dacă există în state din 

Uniune care să nu depindă în parte de industria de apărare. 

La nivel mondial şi valoare constantă, cheltuielile militare 

s-au dublat în ultimii 10 ani ca şi cum n-ar exista nici un 

pericol de criză. În aceste momente este industria cea mai 

prosperă a planetei. 

În 2008, circa 1,5 milioane de miliarde de dolari se 

investeau deja în bugetele dedicate apărării. 42% din 

cheltuielile mondiale în acest domeniu, 607 miliarde 

reveneau numai Statelor Unite, fără a mai include 


cheltuielile de război, în timp ce numărul de înfometaţi din 

lume atinge cifra de 1 miliard de persoane. 

O agenţie occidentală a informat acum două zile că la 

jumătatea lunii august, armata Statelor Unite a expus un 

helicopter teleghidat, precum şi roboţi capabili să efectueze 

lucrări de geniu, din care 2500 au fost trimişi în zonele de 

luptă. 

O firmă de comercializare a roboţilor a afirmat că noile 

tehnologii vor revoluţiona modalitatea de a purta un război. 

S-a publicat că în 2003 Statele Unite abia dacă aveau roboţi 

în arsenalul lor şi „azi au – conform AFP – 10 000 de 

vehicole terestre, precum şi 7 000 de dispozitive aeriene, de 

la micul Raven, care poate fi lansat cu mâna, până la 

giganticul Global Hawk, un avion de spionaj de 13m. 

Lungime şi 35 anvergură, capabil să zboare la mare 

altitudine timp de 35 de ore”. Sunt enumerate în această 

ştire alte arme. 

În timp ce aceste cheltuieli colosale în tehnologie pentru a 

ucide se fac în Statele Unite, Preşedintele acestei ţări asudă 

din greu pentru a extinde serviciile medicale la cei 50 de 

milioane de americani care nu dispun de ele. Atât de mare 

este confuzia, încât noul Preşedinte a declarat: „eram mai 

aproape ca niciodată să reuşim reforma sistemului de 

sănătate dar lupta devine feroce.” 

„Istoria este clară – adaugă el – de fiecare dată când avem 

reforma sanitară la orizont, interesele speciale luptă cu tot 

ce au la îndemână, îşi folosesc influenţa, lansează campanii 

publicitare şi se folosesc de aliaţii politici pentru a speria 

poporul american.” 

Realitatea este că la Los Angeles 8 000 de persoane – 

majoritatea şomeri, conform presei – s-au adunat pe un 

stadion pentru a primi îngrijiri de la o clinică itinerantă 

gratuită care prestează servicii în Lumea a Treia. Mulţimea 

a petrecut noaptea acolo. Unii veniseră de la sute de 

kilometri distanţă. 

Pe mine ce mă interesează dacă este socialist sau nu? 

Suntem singura ţară din lume în care cei mai vulnerabili nu 

avem nimic”, a spus o femeie dintr-un cartier de negri şi cu 

educaţie superioară. 

Se informează că „o analiză de sânge poate costa 500 de 

dolari şi un tratament dentar de rutină peste 1000 de dolari.” 

Ce speranţă poate oferi această societate lumii? 

Lobiştii din Congres îşi petrec luna august lucrând contra 

unei simple legi care vrea să ofere asistenţă medicală la zeci 

de milioane de persoane sărace, negri şi latini în imensa lor 

majoritate, care sunt lipsiţi de ea. Până şi o ţară blocată cum 

este Cuba a putut s-o facă, şi chiar să coopereze cu zeci de 

ţări din Lumea a Treia. 

Dacă roboţii din mâna transnaţionalelor pot înlocui soldaţii 

imperiului în războaiele de cucerire, ce le va opri pe aceste 



companii transnaţionale în goana după pieţe pentru 

artefactele lor? Aşa cum au inundat lumea cu automobile 

care azi concurează cu omul prin consumul de energie 

neregenerabila şi chiar prin alimentele transformate în 

combustibil, tot aşa o pot inunda cu roboţi care să 

deplaseze milioane de lucrători de pe locurile lor de 

muncă. 

Mai mult, oamenii de ştiinţă pot tot aşa să proiecteze roboţi 

capabili să guverneze; aşa ar fi scutiţi de această oribilă, 

contradictorie şi confuză treabă a Guvernului şi Congresului 

Statelor Unite. 

Fără îndoială ar face-o mai bine şi mai ieftin. 



Ora 3:15 pm 


BINE-AR FI SĂ GREŞESC! 

Am citit cu mirare ştirile de la sfârşitul săptămânii despre 

politica internă a Statelor Untie, unde este evident o uzură 

sistematică de influenţă a Preşedintelui Barack Obama. 

Surprinzătorul său triumf electoral n-ar fi fost posibil fără 

criza profundă politică şi economică a acestei ţări. Soldaţii 

americani morţi sau răniţi în Irak, scandalul torturilor şi a 

închisorilor secrete, pierderea locuinţelor şi a locurilor de 

muncă, au scuturat societatea americană. Criza economică 

se extindea în lume făcând să crească sărăcia şi foametea în 

ţările Lumii a Treia. 

Asemenea împrejurări au făcut posibilă candidatura şi 

ulterioara alegere a lui Obama într-o societate tradiţional 

rasistă. Nu mai puţin de 90% din populaţia de culoare, 

discriminată şi săracă, majoritatea votanţilor de origină 

latinoamericană şi o amplă minoritate albă din clasa de 

mijloc şi muncitorească, în special tinerii, au votat pentru 

el. 

Era logic ca printre americanii care l-au sprijinit să se 

deştepte multe speranţe. Odată trecuţi opt ani de 

aventurism, demagogie şi minciuni, ani în care au murit mii 

de soldaţi americani şi aproape un milion de irakieni într-un 

război de cucerire pentru petrolul din această ţară 

musulmană care n-are nimic de-a face cu atacul atroce de 

la turnurile Gemene, poporul Statelor Unite să se simtă 

plictisit şi ruşinat. 

N-au fost puţini cei din Africa şi alte părţi ale lumii care sau 

entuziasmat cu ideea că vor fi schimbări în politica 

externă a Statelor Unite. 

Totuşi, era de-ajuns o cunoaştere elementară a realităţii 

pentru a nu-ţi face iluzii în legătură cu o posibilă schimbare 

politică în Statele Unite de la alegerea noului preşedinte. 


Obama desigur s-a opus războiului lui Bush în Irak mai 

înaintea multora din Congresul Statelor Unite. Cunoştea de 

când era adolescent umilinţele discriminării rasiale, şi la fel 

ca mulţi americani admira pe marele luptător pentru drepturi 

civile, Martin Luther King. 

Obama s-a născut, s-a educat, a făcut politică şi a avut 

succes în cadrul sistemului capitalist imperial al Statelor 

Unite. Nu dorea şi nici nu putea să schimbe sistemul. Curios 

este că, în ciuda acestui fapt, extrema dreaptă îl ura pentru 

faptul că este afro-american şi combate ceea ce Preşedintele 

face, pentru a ameliora imaginea deteriorată a acestei ţări. 

A fost capabil să înţeleagă că Statele Unite, cu abia 4% din 

populaţia mondială, consumă în jur de 25% din energia 

fosilă şi este cel mai mare emiţător de gaze poluante din 

lume. 

Obama îşi propune, la rândul său, să aplice norme mai 

rigide contra evaziunii fiscale. De exemplu se arată că din 

52 000 de conturi bancare ale cetăţenilor Statelor Untie în 

băncile din Elveţia, acestea furnizează datele a aproximativ 

4 500 suspecte de evaziune fiscală. 

În Europa, acum câteva săptămâni, Obama s-a angajat în 

faţa ţărilor din G-8, în special Franţa şi Germania, să pună 

capăt folosirii paradisurilor fiscale din partea ţării sale, 

pentru a injecta enorme cantităţi de dolari americani în 

economia mondială. 

La aproape 50 de milioane de cetăţeni care erau lipsiţi de 

asigurări medicale le-a oferit servicii de sănătate. 

Poporului Statelor Unite i-a pormis să ungă aparatul 

productiv, să frâneze şomajul în creştere şi să revină la 

creşterea economică. 

Celor 12 milioane de imigranţi hispanici ilegali le-a promis 

că va pune capăt gratiilor pline de cruzime şi tratamentului 

inuman la care sunt expuşi. 

Au mai fost şi alte promisiuni pe care nu le enumăr, nici una 

nu pune la îndoială sistemul de dominaţie capitalistimperialist. 

Puternica extremă-dreaptă nu se resemnează cu nici o 

măsură care ar putea în cel mai mic grad să-i scadă 

prerogativele. 

Mă voi limita numai la cuvintele din textele informaţiilor 

provenind din Statele Unite care au venit în ultimele zile, 

luate de la agenţiile de presă şi din presa din Statele Unite. 

La 21 august: 

„Încrederea americanilor în preşedintele Barack Obama a 

scăzut substanţial, conform unui sondaj pe care-l publică 

azi The Washignton Post.” 

„În toiul opoziţiei crescânde faţă de reforma sistemului 

sanitar, sondajul telefonic realizat împreună cu canalul de 



televiziune ABC, între 13 şi 17 august, pe un eşantion de 1 

001 adulţi, arată că...49% din cei chestionaţi sunt de părere 

că Obama va fi capabil să aducă îmbunătăţiri semnificative 

în sistemul de asistenţă medicală din SUA, şi asta 

reprezintă cu 20% mai puţin decât înainte ca Obama să-şi 

înceapă demersul prezidenţial.” 

„55% din cei chestionaţi crede că situaţia generală din 

Statele Unite este pe un drum greşit, comparat cu 48% în 

aprilie.” 

„Dezbaterea înverşunată asupra reformei sistemului de 

sănătate din Statele Untie dă dovezi de un extremism care 

îngrijorează pe experţi, care sunt alarmaţi de prezenţa 

oamenilor înarmaţi la adunările populare, zvasticile 

desenate şi imaginile lui Hitler.” 

„Experţii în crime comise din ură recomandă supravegherea 

de aproape a acestor extremişti, şi chiar dacă mulţi 

democraţi au rămas năuciţi de proteste, alţii au optat să dea 

faţă-n faţă direct cu concetăţenii lor.” 

„O tânără care avea o fotografie aranjată a lui Obama cu 

mustaţă a la Hitler, alimentează teoria că mandatarul ar 

înfiinţa „liste ale morţii” care sprijină eutanasierea 

bătrânilor bolnavi incurabili...”„...sunt unii care fac pe surzii 

şi optează pentru mesajele de ură şi extremism, lucru pe 

care ex agentul Oficiului Federal de Investigaţii (FBI), Brad 

Garrett, le observă alarmat.” 

„Trăim în mod cert timpuri care ne sperie”, a spus Garrett, 

săptămâna trecută la televiziunea ABC, şi a adăugat că 

serviciile secrete „se tem că lui Obama i se poate întâmpla 

ceva”. 

Luni, fără să merg prea departe, vreo 12 persoane îşi arătau 

armele în afara centrului de Congrese din Phoenix 

(Arizona), unde preşedintele rostea un discurs în faţa 

veteranilor de război în care printre altele pleda pentru 

reforma sa medicală.” 

„Un alt bărbat purta un pistol cu inscripţia „a venit 

momentul să udăm copacul libertăţii”, făcând aluzie la 

citatul preşedintelui Thomas Jefferson (1801-1809) şi 

anume că „sângele patrioţilor şi tiranilor” trebuie să ude 

arborele libertăţii.” 

„Unele mesaje au fost şi mai explicite dorind „moartea lui 

Obama, a lui Michelle şi a celor două...fete”. 

„Aceste incidente demonstrează că ura a izbucnit în politica 

americană cu mai multă forţă ca niciodată.” 

„Vorbim de oameni care strigă, care poartă fotografii ale 

lui Obama înfăţişându-l ca nazist (...) şi care folosesc 

termenul „socialist”, spune la EFE Larry Berman (de la 

Universitatea din California, scriitor a 12 cărţi despre 

Preşedinţia SUA), care atribuie parte din ceea ce se 

întâmplă moştenirii latente de rasism.” 


„Îndată ce The New York Times informa ieri că CIS s 

contractat în 2004 pe Blackwater pentru sarcini de 

planificare, antrenament şi pază, în ediţia de azi a ziarului 

aduce detalii despre activităţile cu care este însărcinată 

această controversată întreprindere de securitate privată al 

cărei nume actual este Xe.” 

„Ziarul a semnalat că Agenţia Centrală de Inteligenţă (CIA) 

din Statele Unite a recrutat agenţii lui Blackwater pentru a 

pune bombe în avioanele teleghidate cu scopul de a-i omorî 

pe liderii Al-Qaeda.” 

„Conform informaţiei furnizate de funcţionari 

guvernamentali ziarului The New York Times, operaţiunile 

s-au desfăşurat la bazele situate în Pakistan şi Afganistan, 

unde compania privată monta şi punea în avioane rachete 

Hellfire şi bombe ghidate prin laser.” 

„Actualul director al agenţiei, Leon Panetta, a decis la un 

moment dat, să anuleze programul şi să dezvăluie 

Congresului, în luna iunie, colaborarea lui Blackwater cu 

CIA.” 

„Colaborarea lui Blackwater s-a terminat cu ani înainte ca 

Panetta să asume conducerea CIA, datorită faptului că 

aceeaşi funcţionari ai agenţiei au fost nemulţumiţi de 

participarea unor agenţi externi la un program de asasinate 

selective.” 

„Blackwater a fost principala companie de securitate privată 

însărcinată să păzească personalul american din Irak în 

timpul administraţiei lui George W. Bush.” 

„Tacticile ei agresive au fost criticate în diverse ocazii. 

Cazul cel mai grav a fost în septembrie 2007, când agenţii 

companiei au omorât 17 civili irakieni.” 

„În faţa cifrelor record de sinucideri şi a valului de depresii 

printre soldaţi, armata Statelor Unite pregăteşte treptat 

formatii specializate destinate să-i facă pe militari „mai 

rezistenţi” la stresul emoţional în situaţiile de război.” 

La 22 august: 

„Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a lansat azi o 

critică dură la adresa celor care se opun planului său de 

reformă în sistemul sanitar al ţării şi i-a acuzat de faptul că 

răspândesc minciuni şi lucruri false.” 

„După cum a semnalat în discursul său, scopul reformei 

sistemului de asistenţă medicală este de a stopa creşterea 

vertiginoasă a costului şi de a asigura medical aproape 50 de 

milioane de americani care nu dispun de asigurare.” 

„...ar trebui să fie o dezbatere cinstită, nu dominată de 

falsuri şi distorsiuni intenţionat răspândite de cei care trag 

cele mai multe foloase dacă lucrurile rămân aşa cum sunt.” 

„Departamentul de Stat american continuă să finanţeze 

compania Blackwater, companie privată de mercenari pe 

care i-a implicat în asasinarea liderilor Al-Qaeda şi care 

acum se numeşte Xe Services, scrie azi ziarul The New 

York Times.” 



„Guvernatorul statului New York, David Paterson, a 

asigurat vineri că mediile de comunicare au folosit 

stereotipuri rasiale pe coperte cu funcţionari negri ca el 

însuşi, preşedintele Barack Obama şi guvernatorul de 

Massachussets, Deval Patrick.” 

„Casa Albă calculează că deficitul bugetar în deceniul 

următor va fi cu 2 milioane de milioane de dolari mai mare 

decât pronosticurile făcute până de curând, o lovitură 

demolatoare pentru preşedintele Barack Obama şi planurile 

lui de a crea un sistem de sănătate publică susţinut în mare 

parte de stat.” 

„Pronosticurile pe 10 ani sunt foarte volatile şi pot varia 

cu timpul. Totuşi, noile numere roşii din finanţele publice 

vor pune probleme arzătoare lui Obama în Congres, şi o 

enormă nelinişte printre străinii care finanţează datoria 

publică americană, în special China. Aproape toţi 

economiştii le consideră de nesusţinut chiar şi cu o 

devalorizare masivă a dolarului american.” 

La 23 august: 

„Principalul militar din fruntea armatei americane s-a arătat 

preocupat , duminică, de pierderea sprijinului popular în 

ţara sa pentru războiul din Afganistan, arătând că ţara 

continuă să fie vulnerabilă la atacurile extremiştilor.” 

„Cred că situaţia din Afganistan este gravă şi se 

deteriorează, şi eu am spus că în ultimii doi ani insurecţia 

talibanilor s-a ameliorat, a devenit mai specializată”, a 

afirmat şeful comandamentului comun al forţelor militare, 

Mike Mullen”. 

„Într-un interviu transmis de canalul NBC, Mullen n-a vrut 

să specifice dacă va fi necesar să trimită mai mulţi soldaţi”. 

„Ceva mai mult de 50% din cei chestionaţi într-un sondaj al 

ziarului Washington Post şi canalul ABC, publicat recent, 

au declarat că nu merită să faci război în Afganistan.” 

„La finele anului 2009, Statele Unite vor avea de trei ori 

mai mulţi soldaţi decât cei 20 000 care erau desfăşuraţi în 

Afganistan acum trei ani.” 

Deruta domneşte în sânul societăţii americane. 

La 11 septembrie se vor împlini opt ani de la fatidicul 11-S. 

În aceeaşi zi am avertizat în adunarea de la Oraşul Sportiv 

că războiul nu este calea de a pune capăt terorismului. 

Strategia retragerii trupelor din Irak şi trimiterea lor în 

războiul din Afganistan să lupte contra talibanilor, este o 

greşală. Acolo s-a scufundat Uniunea Sovietică. Aliaţii 

europeni ai Statelor Unite vor opune tot mai multă 

rezistenţă vărsării sângelui soldaţilor lor în această ţară. 

Preocuparea lui Mullen în legătură cu popularitatea acestui 

război nu este nefondată. Cei care au comis atacul de la 11 

septembrie 2001 la Turnurile Gemene au fost antrenaţi de 

Statele Unite. 


Taliban este o mişcare naţionalistă afgană care n-a avut 

nimic de-a face cu acel fapt. Organizaţia Al-Qaeda, 

finanţată de CIA din 1979 şi folosită contra URSS în anii 

războiului rece, a fost cea care a urzit acel atac 22 de ani 

mai târziu. Există fapte obscure care nu au fost suficient 

clarificate pentru opinia publică internaţională. 

Obama a moştenit de la Bush aceste probleme. 

N-am nici cea mai mică îndoială că dreapta rasistă va face 

tot posibilul ca să-i slăbească autoritatea, punând-i obstacole 

în calea programului său pentru a-l scoate din joc într-un 

fel sau altul, cu cel mai mic cost politic posibil. 

Bine-ar fi să greşesc! 

FIDEL CASTRO 



ESTE MOMENTUL SĂ FACEM BILANŢUL ŞI SĂ 

MERGEM UNIŢI 

Această reflecţie nu este adresată guvernelor, ci popoarelor 

frăţeşti din America Latină. 

Mâine, 28 august, va începe în Argentina Reuniunea la 

nivel înalt UNASUR, a cărei improtanţă nu poate fi 

ignorată. Acolo se va analiza concesionarea a şapte baze 

militare pe teritoriul Columbiei către super-puterea 

nordamericană. Convorbirile prealabile între cele două 

guverne au fost ţinute într-un secret riguros. Acordul 

trebuia să fie prezentat lumii ca un fapt consumat. 

În zorii zilei de 1 martie 2008, Forţele Armate ale 

Columbiei, antrenate şi înarmate de Statele Unite, atacaseră 

cu bombe de precizie un grup de guerrilleros care au pătruns 

într-o zonă izolată de pe teritoriul ecuadorian. În zori, 

bărbaţi din trupele de elită columbiene transportaţi de 

helicoptere au ocupat o mică tabără, ia-u omorât pe răniţi 

şi au sechestrat cadavrul şefului guerrillei Raul Reyes, care 

se pare avea în acele zile o întâlnire cu tineri vizitatori 

străini, interesaţi să cunoască experienţele guerrilei care de 

la moartea liderului liberal Jorge Eliecer Gaitan, acum peste 

50 de ani, susţine lupta armată. Printre victime erau studenţi 

universitari din Mexic şi Ecuador care nu purtau arme. 

Metoda a fost brutală, în stilul yancheu. Guvernul 

Ecuadorului nu primise nici o avertizare înainte de atac. 

Faptul a constituit o acţiune umilitoare pentru mica şi eroica 

ţară sudamericană, implicată într-un proces politic 

democratic. Se suspecta foarte tare că baza aeriană 

nordamericană de la Manta oferise informaţia şi cooperase 

cu atacatorii. Preşedintele Rafael Correa a adoptat decizia 

îndrăzneaţă de a cere retrocedarea teritoriului ocupat de 

baza militară de la Manta, îndeplinind strict termenii 



stabiliţi în convenţia militară cu Statele Unite, şi şi-a retras 

ambasadorul de la Bogota. 

Concesionarea de teritoriu pentru instalarea a şapte baze 

militare ale Statelor Unite în Columbia, ameninţă direct 

suveranitatea şi integritatea celorlalte popoare din Sudul şi 

Centrul Americii unde înaintaşii noştri eroi au visat că va fi 

marea patrie latinoamericană. 

Imperialismul yancheu este de sute de ori mai puternic 

decât imperiile coloniale ale Spaniei şi Portugaliei, este 

străin complet de originea, obiceiurile şi cultura popoarelor 

noastre. 

Nu este vorba de şovinisme înguste. „Patria este 

umanitatea”, cum a proclamat Marti, dar niciodată sub 

dominaţia unui imperiu care a impus lumii o tiranie 

sângeroasă. Chiar în emisfera noastră sute de mii de 

compatrioţi latinoaemricani asasinaţi, toturaţi şi dispăruţi în 

Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua, Panama, 

Chile, Argentina, Paraguay, Uruguay şi alte ţări din 

America Noastră, în ultimele cinci decenii prin lovituri de 

stat şi acţiuni pe care Statele Unite le-a promovat şi sprijinit, 

demonstrează fără tăgadă ceea ce afirm. 

Când analizez argumentele cu care Statele Untie vor să 

justifice concesionarea de baze militare pe teritoriul 

Columbiei, nu pot decât să le calific ca cinice asemenea 

pretexte. Afirmă că au nevoie de aceste baze pentru a 

coopera la lupta contra traficului de droguri, contra 

terorismului, traficului de arme, imigrării ilegale, deţinerii 

de arme de distrugere în masă, contra izbucnirilor 

naţionaliste şi dezastrelor naturale. 

Această puternică ţară este cel mai mare cumpărător şi 

consumator de droguri de pe planetă. O analiză a 

bancnotelor care circulă la Washington, capitala Statelor 

Unite, arată că 95% au trecut prin mâna persoanelor care 

consumă droguri; este cea mai mare piaţă şi în acelaşi timp 

cel mai mare furnizor de arme pentru crima organizată din 

America Latină, cu acestea sunt omorâte zeci de mii de 

persoane în fiecare an la Sud de frontiera lor; este cel mai 

mare stat terorist care a existat vreodată. Nu numai că a 

lansat bombe asupra oraşelor civile Hiroshima şi 

Nagasaki; în războaiele imperiale ca cele duse în Vietnam, 

Irak, Afganistan, Pakistan şi alte ţări situate la mii de 

kilometri distanţă au murit milioane de persoane; este cel 

mai mare producător şi posesor de arme de distrugere în 

masă, inclusiv nucleare, chimice şi biologice. 

Paramilitarii columbieni, dintre care mulţi provin din cei 

demobilizaţi din Forţele Armate şi constituie, în parte, 

rezerviştii lor, sunt cei mai buni aliaţi şi protectori ai 

narcotraficanţilor. 

Aşa numitul personal civil care-i însoţeşte pe soldaţi la 

bazele din Columbia sunt, de regulă, ex militari 

nordamericani perfect antrenaţi, care apoi sunt contractaţi 

de companiile private ca „Blackwater”, care a devenit 


faimoasă pentru crimele comise în Irak şi alte părţi ale 

lumii. 

O ţară care se respectă pe sine nu are nevoie de mercenari, 

nici de soldaţi, nici de baze militare nordamericane pentru a 

combate narcotraficul, nici pentru a proteja populaţia în 

cazuri de dezastre naturale sau pentru cooperare umanitară 

cu alte popoare. 

Cuba este o ţară fără probleme de droguri şi nici nu are 

indici ridicaţi de morţi violente, al căror număr descreşte an 

de an. 

Singurul scop al Statelor Unite urmărit cu aceste baze este 

de a pune America Latină la îndemâna trupelor sale în 

câteva ore. Înalta ierarhie militară din Brazilia a primit cu 

reală neplăcere ştirea surpinzătoare a acordului petnru 

instalarea bazelor militare ale Statelor Unite în Columbia. 

Baza de la Palanquero este foarte aproape de frontiera cu 

Brazilia. Cu aceste baze, alături de cele din Insulele 

Malvine, Paraguay, Peru, Hondruas, Aruba, Curazao şi 

altele, nu mai rămâne nici un punct de pe teritoriul Braziliei 

şi restului Americii de Sud care să nu fie la îndemâna 

Comandamentului Sud, unde în chestiune de ore, prin 

folosirea celor mai moderne avioane de transport, pot 

ajunge trupe şi alte mijloace sofisticate de luptă. Cei mai 

buni specialişti în materie au furnizat datele necesare 

pentru a demonstra raza de acţiune militară a acordului 

americano-columbian. 

Acest program, care a inclus refacerea Flotei a IV-a, a fost 

proiectată de Bush şi moştenită de actualul guvern al 

Statelor Unite, căruia unii lideri sudamericani îi cer 

clarificarea cuvenită a politicii militare în America Latină. 

Portavioanele nucleare nu sunt necesare pentru a combate 

drogurile. 

Obiectivul imediat urmărit de acest plan este să lichideze 

procesul revoluţionar bolivarian şi să asigure controlul 

asupra petrolului şi a altor resurse naturale din Venezuela. 

Imperiul, pe de altă parte, nu acceptă concurenţa cu noile 

economii emergente din curtea sa din dos, nici ţări întradevăr 

idependente în America Latină. Are o oligarhie 

reacţionară, dreapta fascistă şi controlul principalelor medii 

de comunicare în masă interne şi externe. Nimic din ce 

pare adevărată echitate şi justiţie socială nu va avea vreun 

sprijin din partea lui. 

Emigraţia de latinoamericani spre Statele Unite este 

consecinţa subdezvoltării şi aceasta este consecinţa jafului 

la care am fost supuşi din partea acestei ţări şi a schimbului 

inegal cu ţările industrializate. 

Mexicul a fost separat de America Latină prin Acordul de 

Comerţ Liber cu Statele Unite şi Canada. Majoritatea celor 

12 milioane de emigranţi ilegali în SUA sunt mexicani şi 

tot cea mai mare parte din sutele care mor în fiecare an la 

zidul ridicat la frontiera cu SUA. 



Cu o populaţie de 107 milioane de locuitori, în toiul 

actualei crize economice internaţionale, indicele de sărăcie 

critică în Mexic a crescut la 18% şi sărăcia generală atinge 

peste jumătate din locuitori. 

Nimic n-a tulburat mai mult viaţa lui Marti, Apostolul 

independenţei noastre, ca anexarea la Statele Unite. Din 

1889 era conştient că reprezentau cel mai mare pericol 

pentru America Latină. A visat întotdeauna la Patria Mare, 

de la Rio Bravo până în Patagonia; pentru aceasta şi pentru 

Cuba şi-a dat viaţa. 

La 10 ianuarie 1891 a scris în „Revista Ilustrată” din New 

York un eseu intitulat „America Noastră”, în care spune 

neuitatele fraze: „...arborii trebuie să se pună în rând, unul 

lângă altul, ca să nu poată trece printre ei gigantul cu şapte 

limbi! Este ora bilanţului şi a marşului unit, şi trebuie să 

mergem în rânduri strânse, ca filonul de argint pe la 

rădăcinile Anzilor.” 

Patru ani mai târziu, după debarcarea sa la Playitas din 

provincia orientală a Cubei, când deja mergea pe câmpurile 

de bătălie, a avut o întâlnire cu ziaristul de la „Herald”, 

George E. Bryson, la 2 mai 1895. Acesta i-a povestit că 

avusese un interviu la Havana cu faimosul general Arsenio 

Martinez Campo. Acest şef spaniol i-a spus că decât să 

acorde independenţa Cubei prefera s-o predea Statelor 

Unite. 

Atât de tare l-a lovit vestea pe Marti încât la 18 mai îi scria 

prietenului său mexican Manuel Mercado faimoasa 

scrisoare postumă în care vorbeşte despre „...drumul care 

trebuie închis, şi cu sângele nostru îl închidem, cel al 

anexării popoarelor Americii Noastre, la Nordul nesăţios şi 

brutal care ne dispreţuieşte...” 

În ziua următoare, ignorând sfatul Generalului Maximo 

Gomez, care-i spusese să rămână în ariergardă, i-a cerut 

adjutanului un revolver, a început să tragă asupra unei trupe 

spaniole bine instalată pe poziţii şi a murit în luptă. 

„Am trăit în monstru şi-i cunosc măruntaiele”, scrie ca o 

sentinţă în ultima sa scrisoare. 



Ora 12:40 pm 


O SPECIE ÎN PERICOL DE DISPARIŢIE 

Mi-ar fi plăcut să vorbesc astăzi despre concertul 

extraordinar „Pace fără frontiere”, care a vut loc în Piaţa 

Revoluţiei „Jose Marti” acum 24 de ore, dar realitatea 

îndărătnică mă obligă să scriu despre un pericol care 

ameninţă nu numai pacea, ci şi supravieţuirea speciei 

noastre. 


Organizaţia Naţiunilor Unite, a cărei sarcină este să vegheze 

pentru pace, securitate şi drepturile a aproape 200 de state 

care reprezintă peste 6,5 miliarde de locuitori ai planetei, 

va începe dezbaterile din Adunarea sa Generală cu 

participarea Şefilor de stat miercurea viitoare. De data 

aceasta, dată fiind importanţa excepţională a temei, va 

dedida marţi, 22 septembrie, o Sesiune la nivel înalt 

schimbării climatice, în pregătirea Conferinţei de la 

Copenhaga, Danemarca, între 7 şi 18 decembrie a.c. 

La conferinţa Internaţională a Mediului convocată de ONU 

la Rio de Janeiro, am afirmat atunci în calitatea mea de şef 

al statului cubanez: „O specie este în pericol de extincţie: 

omul”. Când am rostit şi fundamentat acele cuvinte, primite 

şi aplaudate de şefii de stat prezenţi – inclusiv Preşedintele 

Statelor Unite, un Bush mai puţin tenebros decât fiul său 

George W. -, aceştia credeau că mai dispun de câteva secole 

pentru a aborda problema. Chiar şi eu nu vedeam o dată 

mai apropiată de 60 sau 80 de ani. 

Astăzi este vorba de un pericol într-adevăr iminent şi 

efectele lui sunt deja vizibile. Mă voi limina numai la 

câteva detalii, care vor fi pe larg abordate la New York de 

Ministrul nostru de Externe care va interveni acolo în 

numele Cubei. 

Temperatura medie a crescut cu 0,8 grade C din 1980 

încoace, conform Institutului de Studii Spaţiale al NASA. 

Ultimele două decenii ale secolului XX au fost cele mai 

călduroase în sute de ani. Temperaturile din Alaska, Vestul 

canadian şi Estul Rusiei au crescut într-un ritm care 

dublează media mondială. Gheaţa Arcticii dispare cu 

repeziciune şi regiunea poate să experimenteze prima sa 

vară complet fără gheaţă mai curând de anul 2040. Efectele 

sunt vizibile în masele de gheaţă de peste 2 km înălţime 

care se topesc în Groenlanda, gheţarii dein America de Sud, 

din Ecuador până la Capul Horn, izvoare esenţiale de apă, 

şi gigantica pătură de gheaţă care acoperă vasta zonă a 

Antactidei. 

Concentraţiile actuale de dioxid de carbon au atins 

echivalentul a 380 de părţi la milion, cifră care depăşeşte 

nivelul natural din ultimii 650 000 de ani. Încălzirea 

afectează deja sistemele naturale din toată lumea. Dacă 

aceasta se va întâmpla va fi devatator pentru toate 

popoarele. 

Oamenii de ştiinţă au descoperit că acum nu mai puţin de 3 

miliarde de ani au apărut primele forme de viaţă elementară 

pe planeta Terra. De atunci acestea au evoluat continuu 

până la formele superioare şi complexe în virtutea legilor 

biologice inexorabile. Specia noastră actuală, Homo 

Sapiens, abia dacă are 150 000 de ani de existenţă, o 

fracţiune nesemnificativă de timp de când a apărut viaţa. 

Deşi grecii, cu sute de ani înaintea erei noastre, posedau 

deja anumite cunoştinţe astronomice, numai acum ceva mai 

mult de 500 de ani, după o lungă perioadă de obscurantism 

medieval, omul a reuşit să afle că Terra era rotundă şi nu 

plană. Un amiral îndrăzneţ de origină genoveză şi solide 

cunoştinţe s-a lansat să navigheze spre Est în căutarea 



Indiei, în loc să ocolească prin Sudul Africii. Începea 

colonizarea europeană în această emisferă şi restul planetei. 

Specia umană a putut să măsoare cu destulă precizie rotaţia 

Terrei în 24 de ore şi mişcarea de translaţie în jurul enormei 

mase incandescente a Soarelui, la fiecare 365 de zile 

aproximativ. Acestea şi alte împrejurări erau asociate cu 

existenţa şi viaţa tuturor speciilor care existau pe atunci. 

Din antichitate, filozofii şi gânditorii mai progresişti au 

căutat justiţia socială. În pofida acestui lucru sclavia fizică 

a durat legal până acum 129 de ani, când s-a decretat 

abolirea sclaviei în colonia spaniolă Cuba. 

Din punctul meu de vedere Teoria Evoluţiei, expusă de 

Darwin în cartea sa „Origina Speciilor”, a fost una din cele 

două descoperiri ale ştiinţei cele mai importante. Unii au 

văzut în ea un antagonism faţă de credinţele religioase; nici 

un savant, totuşi, nu o neagă azi, şi mulţi dintre ei, care 

profesează sincer credinţe religioase, văd în evoluţie 

expresia voinţei divine. 

O altă contribuţie decisivă a fost aceea a Teoriei Generale a 

Relativităţii a lui Albert Einstein, expusă în 1915, izvor de 

multe cercetări ulterioare morţii autorului în aprilie 1955. 

Puţine persoane au influenţat atât de mult destinul lumii ca 

el. Einstein l-a convins pe Roosevelt să iniţieze cercetări 

pentru a produce bomba atomică din teama că aceasta ar fi 

putut fi fabricată de nazişti. Când Truman le-a făcut să 

explodeze asupra oraşelor civile fără apărare Hiroshima şi 

Nagasaki, a fost atât de impresionat încât a devenit un 

pacifist convins. Statele Unite posedă mii de arme nucleare 

mult mai puternice decât acele bombe, arme cu care ar 

putea extermina de câteva ori populaţia lumii. În acelaşi 

timp sunt cei mai mari fabricanţi şi exportatori de tot felul 

de arme. 

Ritmul accelerat al cercetărilor ştiinţifice în toate domeniile 

de producţie materială şi servicii, sub imperiul ordinii 

economice impuse lumii după al doilea război mondial, a 

condus omenirea la o situaţie nesustenabilă. 

Datoria noastră este să cerem adevărul. Populaţia tuturor 

ţărilor are dreptul să cunoască factorii care au stat la baza 

schimbării climatice şi care sunt posibilităţile actuale ale 

ştiinţei pentru a stopa tendinţa, dacă mai există într-adevăr 

asemenea posibilităţi. 

Poporul cubanez, în special tineretul său minunat, a 

demonstrat ieri că şi în toiul unei blocade brutale economice 

este posibil să învingi obstacole inimaginabile. 



ora 5:44 pm 


OBAMA CEL SERIOS 

Preşedintele bolivarian Hugo Chavez a fost într-adevăr 

original când a vorbit despre „enigma celor doi Obama”. 


Astăzi a vorbit Obama cel serios. De curând am recunoscut 

două trăsături pozitive ale conduitei sale: încercarea de a 

face să ajungă sănătatea la 47 de milioane de americani la 

care nu ajunge, şi preocuparea pentru schimbarea climatică. 

Ceea ce a spus ieri despre ameninţarea iminentă care 

planează asupra speciei umane ar putea părea pesimistă, dar 

nu este departe de realitate. Mai rămâne să se cunoască 

acum opinia multor Şefi de state despre tema ignorată şi 

uitată a schimbării climatice. 

Obama a fost primul care şi-a spus părerea ca ţară gazdă a 

Reuniunii la Nivel Înalt a Naţiunilor Unite pe această temă. 

Ce a spus? Transcriu cuvintele esenţiale ale discursului: 

„Recunoaştem că ameninţarea la adresa planetei este 

serioasă şi crescândă.” 

„Răspunsul la această provocare ambientală va fi judecat de 

istorie.” 

„Nu există ţară, oricât de mare sau de mică ar fi, care să 

scape de impactul schimbării climatice.” 

„Zi de zi cresc mareele înalte care inundă coastele, furtuni 

şi inundaţii tot mai puternice ameninţă continentele 

noastre.” 

„Securitatea şi stabilitatea tuturor ţărilor noastre sunt în 

pericol.” 

„Am aşezat clima în vârful priorităţilor agendei noastre 

internaţionale, a Chinei, Braziliei, de la India la Mexic, 

Africa şi Europa.” 

„Unindu-ne, aceşti paşi sunt semnificativi.” 

„Înţelegem gravitatea situaţiei şi suntem hotărâţi să 

acţionăm. Dar n-am venit aici ca să sărbătorim progresele. 

Este foarte multă treabă de făcut. Şi acest lucru nu va fi 

uşor. Vedem că partea cea mai grea a drumului se află în 

faţa noastră. Acest lucru se întâmplă în momentul în care 

prioritatea pentru mulţi este de a face să-şi revină 

economiile.” 

„Cu toţii avem îndoieli în ceea ce priveşte schimbarea 

climatică. Dificultăţile şi îndoielile nu sunt o scuză ca să nu 

acţionăm.” 

„Fiecare din noi trebuie să-şi facă treaba care-i revine 

pentru ca economiile noastre să crească fără să pună în 

pericol planeta.” 

„Trebuie să facem din Copenhaga un pas semnificativ 

înainte în ceea ce priveşte schimbarea climatică.” 

„Dar nici nu trebuie să permitem ca vechile dezbinări să 

pună obstacole în calea găsirii de soluţii, uniţi.” 



„Naţiunile dezvoltate au provocat cea mai mare parte a 

prejudiciului şi trebuie să-şi asume responsabiltiatea.” 

„Nu vom depăşi provocarea aceasta decât dacă ne unim. 

Ştim că aceste ţări, în special cele mai vulnerabile, nu au 

aceleaşi resurse pentru a combate schimbările climatice.” 

„Viitorul nu este o opţiune între creşterea economică şi 

planeta curată, pentru că supravieţuirea depinde de 

amândouă. Ne revine responsabilitatea de a furniza ajutor 

financiar şi tehnic acestor ţări. Vom căuta să facem un pact 

care să permită creşterea calităţii vieţii popoarelor, fără să 

afectăm planeta. Ştim că viitorul depinde de un angajament 

global. Dar schimbarea este de lungă durată şi dură şi nu 

avem timp ca să parcurgem traseul.” 

Acum problema este că tot ceea ce afirmă este în 

contradicţie cu ceea ce Statele Unite fac de 150 de ani 

încoace, în special de când, la sfârşitul celui de-al doilea 

război mondial, au impus lumii acordul de la Bretton 

Woods şi au devenit stăpânul economiei mondiale. 

Sutele de baze militare instalate în zeci de ţări de pe toate 

continentele, protavioanele lor şi forţele lor navale, miile de 

arme nucleare, războaiele lor de cucerire, complexul militar 

industrial şi comerţul cu arme, sunt incompatibile cu 

supravieţuirea speciei umane. Societăţile de consum sunt 

de asemenea incompatibile cu ideea de creştere economică 

şi o planetă curată. Risipa fără limite de resurse naturale ne 

renovabile, în special petrol şi gaze, acumulate de-a lungul 

a sute de milioane de ani şi care în numai două secole se 

vor epuiza în ritmul actual de consum, au fost cauzele 

esenţiale ale schimbării climatice. Chiar dacă se vor reduce 

gazele poluante în ţările industrializate, ceea ce ar fi 

lăudabil, nu este mai puţin cert că 5,2 miliarde de locuitori 

ai planetei Terra, adică, trei pătrimi din populaţie, trăiesc în 

ţările care în măsură mai mare sau mai mică sunt pe cale de 

dezvoltare, care vor cere enorme consumuri de cărbune, 

petrol, gaze naturale şi alte resurse ne renovabile care, 

conform etaloanelor de consum create de economia 

capitalistă, sunt incompatibile cu obiectivul de salvare a 

speciei umane. 

N-ar fi just să se arunce vina pe Obama cel serios de enigma 

celor întâmplate până azi, dar ar fi şi mai injust ca celălalt 

Obama să ne facă să credem că omenirea ar putea fi 

păstrată cu normele care prevalează astăzi în economia 

mondială. 

Preşedintele Statelor Unite a admis că ţările dezvoltate au 

provocat cea mai mare parte a pagubei şi trebuie să-şi 

asume responsabilitatea. A fost fără îndoială un gest 

curajos. 

Ar fi just să recunoaştem şi că nici un alt Preşedinte al 

Statelor Unite n-a mai avut curajul să spună ceea ce a spus 

el. 



Ora 6:14 pm 



ACOLO SE ZĂMISLEŞTE O REVOLUŢIE 

La 16 iulie a.c. am spus textual că lovitura de stat din 

Honduras „a fost concepută şi organizată de personaje fără 

scrupule din extrema dreaptă, care erau funcţionari de 

încredere ai lui George W. Bush şi fuseseră promovaţi de 

el.” 

Am menţionat numele lui Hugo Llorens, Robert Blau, 

Stephen McFarland şi Robert Callahan, ambasadori yanchei 

în Honduras, El Salvador, Guatemala şi Nicaragua, numiţi 

de Bush în lunile iulie şi august 2008 şi că cei patru urmau 

linia lui John Negroponte şi Otto Reich, cu o istorie 

tenebroasă. 

Am semnalat baza yanchee de la Soto Cano ca punct de 

sprijin principal al loviturii de stat şi că „ideea unei 

iniţiative de pace venind din Costa Rica a fost transmisă 

Preşedintelui acestei ţări de la Departamentul de stat când 

Obama se afla la Moscova şi declara, la o universitate rusă, 

că singurul Preşedinte al Honduras era Manuel Zelaya”. 

Am adăugat că „reuniunea din Costa Rica slăbea 

autoritatea ONU, a OSA şi a celorlalte instituţii care se 

angajaseră să sprijine poporul din Honduras şi singurul 

lucru corect era să ceară Guvernului Statelor Unite 

încetarea intervenţiei sale în Honduras şi retragerea din 

această ţară a Forţei de Sarcină Comună.” 

Răspunsul Statelor Unite, după lovitura de stat din această 

ţară din America Centrală, a fost să încheie cu Guvernul 

Columbiei un acord pentru a instala şapte baze militare, ca 

cea de la Soto Cano, în această ţară soră, care ameninţă 

Venezuela, Brazilia şi toate celelalte popoare din America 

de Sud. 

În momentul critic, pe când se discută într-o reuniune la 

nivel înalt a Şefilor de state la Naţiunile Unite tragedia 

schimbării climatice şi criza economică internaţională, 

puciştii din Honduras ameninţă să violeze imunitatea 

Ambasadei Braziliei, unde se află preşedintele Manuel 

Zelaya, familia sa şi un grup de apropiaţi care au fost 

obligaţi să se refugieze în această incintă. 

Este dovedit că guvernul Braziliei nu a avut absolut nimic 

de-a face cu situaţia creată acolo. 

Este prin urmare inadmisibil, chiar de neconceput, ca 

Ambasada braziliană să fie asaltată de guvernul fascist, 

doar dacă nu vrea să instrumenteze propria sinucidere, 

târând ţara într-o intervenţie directă a forţelor străine aşa 

cum s-a întâmplat în Haiti, ceea ce ar însemna intervenţia 

trupelor yanchee sub steagul Naţiunilor Unite. 

Honduras nu este o ţară îndepărtată şi izolată din Caraibe. O 

intervenţie a forţelor străine în Honduras ar dezlănţui un 

conflict în America Centrală şi ar crea un haos politic în 

toată America Latină. 



Lupta eroică a poporului hondurian, după aproape 90 de zile 

de bătălie neîncetată, a aruncat în criză guvernul fascist şi 

pro-yancheu care reprimă bărbaţi şi femei dezarmaţi. 

Am văzut cum a apărut o nouă conştiinţă în rândul 

poporului hondurian. O întreagă legiune de luptători 

sociali s-a oţelit în această bătălie. Zelaya şi-a ţinut 

promisiunea de a reveni. Are dreptul să restabilească 

Guvernul şi să prezideze alegerile. Dintre mişcările sociale 

combative se remarcă noi şi admirabile cadre, capabile să 

conducă acest popor pe drumurile dificile care le aşteaptă 

pe popoarele Americii Noastre. Acolo se zămisleşte o 

Revoluţie. 

Adunarea Naţiunilor Unite poate fi istorică în funcţie de 

succesele sau erorile sale. 

Liderii mondiali au expus teme de mare interes şi 

complexitate. Au reflectat magnitudinea sarcinilor pe care 

omenirea le are în faţă şi cât de puţin este timpul de care 

dispune. 



Ora 1:23 pm 

b) Turcia 

B.b.1. Apelul celui de‐al 4‐lea Congres al 

Partidului marxist‐leninist din Turcia‐ 

MLCP 

Catre muncitori, oamenii muncii, tineri, femei si 

revolutionari 

Partidul nostru MLCP sarbatoreste azi 15 ani de lupta si va 

anunta cu satisfactie ca al 4lea Congres s-a incheiat cu 

succes. Cel de-al 4-lea Congres al nostru, tinut intre 15 

august- 1 septembrie reprezinta o victorie politica in lupta 

cu dictatura fascista colonialista care ne ataca cu sprijinul 

imperialismului american si imperialism. El este semnalul 

ca partidul nostru intra in al 16-lea an de lupta plin de 

hotararea de a organiza revolutia pentru victoria 

socialismului. 

Acest al 4-lea Congres reprezinta un apel la organizare, 

solidaritate si lupta catre clasa muncitoare din Turcia, 

supusa exploatarii si asupririi, catre poporul kurd supus 

negarii si anihilarii, catre milioanele de oameni ai muncii 

confruntati cu saracia si somajul, catre femei, supuse celor 

mai abjecte forme de violenta, catre tineri a caror energie 


este irosita de degradarea economiei si culturii, catre 

studentii ale caror drepturi democratice sunt negate, catre 

oamenii muncii aleviti privati de libertatea de constiinta si 

de practicare a cultului, catre minoritatile nationale supuse 

masacrelor si hartuirilor, catre intelectualii si artistii a caror 

libertate de expresie este ingradita de ideologia oficiala. 

Al 4-lea Congres al MLCP este si un apel la intensificarea 

luptei regionale si internationale impotriva imperialismului, 

pentru socialism, pentru libertati politice, impotriva 

fascismului, militarismului si sovinismului, pentru fratia 

popoarelor, pentru o pace justa si democratica, pentru 

egalitate sociala si intre sexe, impotriva sistemului bazat pe 

proprietate privata care genereaza in fiecare zi mentalitati 

patriarhale. 

Catre muncitori si oameni ai muncii, 

Al 4-lea Congres al MLCP va cheama sa va organizati in 

randurile revolutiei si socialismului si sa luptati sub 

conducerea partidului nostru impotriva crizei economice, 

saraciei si exploatarii capitaliste, somajului si foamei, 

distrugerii natiurii, legislatiei fasciste si asasinatelor comise 

de politie, razboaielor si ocupatiei imperialiste, razboiului 

murdari si colonial impotriva kurzilor, nedreptatilor de tot 

felul. Statul burghez turc si partidele burgheziei nu au nimic 

sa va ofere in afara de exploatare, saracire si otravire a 

mintilor cu sovinism. Va chemam sa o rupeti cu aceste 

partide si sa va ridicati impotriva sistemului capitalist si 

regimului capitalist, nu ca o masa inconstienta ci ca o 

armata a revolutiei. 

Catre poporul kurd, 

Al 4-lea Congres al MLCP saluta rezistenta voastra demna 

impotriva colonialismului fascist, a politicilor rasistsoviniste 

de linsaj si incercarilor de anihilare care continua 

fara intrerupere atat la sate cat si la orase, va anunta inca o 

data ca apara cu toata taria revendicarile voastre nationale si 

democratice. Va cheama sa fiti vigilenti in fata scenariilor 

de lichiare sustinute si de centrele imperialiste, cheama 

oamenii muncii si tinerii kurzi sa se uneasca in lupta pentru 

eliberare nationala si pentru socialism in randurile sectiei 

kurde a partidului nostru. 

Catre femei, 

Al 4-lea Congres al MLCP, prin schimbari efectuate in 

program si statut, prin discutii intensive asupra problemelor 

cu care va confruntati, si-a imbogatit orizontul trasand noi 

sarcini in vederea luptei pentru emanciparea deplina a 

femeii. Ridicati-va impotriva sistemului capitalist, a moralei 

patriarhale, generatoare de saracie, inegalitate in drepturi si 

violenta. Va cheamam sa luptati in randurile noastre pentru 

eliberarea voastra si sa luptati pentru socialism. 

Catre tineri, 

Al 4-lea Congres al MLCP va cheama sa urmati traditia 

marelui salt revolutionar din 1971, cand 10 revolutionari din 

Frontul Popular pentru Eliberare si Armata Populara de 

Eliberare au rapit doi englezi si un canadian dintr-o baza 



militara NATO, cu scopul stoparii executiei liderului APE 

Deniz Gezmis si au luptat pana la ultimul om cand au fost 

inconjurati de trupe la Kizildere, cazand toti martiri ai 

Revolutiei. Ve chemam sa veniti in randurile organizatiei 

noastre de tineret KGO si sa luptati sub conducerea 

partidului nostru, sa va inarmati cu spiritul anti-imperialist 

al miscarii tineretului din 1968, cu curajul lui Sengul Boran 

si Ozgur Evrime Gocer si cu entuziasmul Organizatiei 

Tineretului Comunist. Va chemam sa accelerati marsul catre 

Revolutie si Socialism in toate domeniile activitatii voastre, 

din universitati pana in cartierele muncitoresti, va chemam 

sa va inarmati cu aceasta minunata lozinca- "Fiti realisti, 

cereti imposibilul!" 

Catre oamenii muncii aleviti 

Al 4-lea Congres al MLCP saluta lupta voastra pentru 

libertate de constiinta si de practicare a cultului vostru 

impotriva ideologiei oficiale, care a ajuns un amestec de 

nationalism turc cu islamism sunit. El va reaminteste ca 

aceasta lupta este parte integranta a luptei pentru libertati 

politice si va cheama la intensificarea ei, avertizandu-va in 

acelasi timp de necesitatea ruperii cu kemalismul, cu 

reactionarul Partid Republican al Poporului (CHP) precum 

si cu acei colaboratori ai sai proveniti din randurile 

comunitatii voastre; va chemam sa va uniti lupta cu cea a 

altor categorii asuprite si sa ridicati steagul socialismului. 

Catre minoritatile nationale din Turcia si Kurdistanul de 

Nord, 

Ati trait genocidul din 1915 si masacrele din 6-7 

septembrie, organizate de sovinistii si militaristii turci in 

mod sistematic, ca o politica de stat. I-ati pierdut pe 

intelectualii care luptau pentru drepturile voastre, precum 

Hrant Dink, pe publicistii vostri, precum si pe liderii vostri 

religiosi, victime ale asasinatelor politice. Al 4-lea Congres 

al MLCP va cheama sa va organizati in randurile sale pentru 

o lupta hotarata pentru drepturi politice, impotriva statului 

turc fascist care pe langa kurzi asupreste greci, armeni, 

asirieni si alte minoritati nationale din Turcia si Kurdistanul 

Va invitam sa studiati deciziile Congresului nostru in acest 

sens si sa intariti prietenia noastra revolutionara. 

Tovarasi, 

Sa continuam neabatuti pe drumul revolutionar in al 16-lea 

nostru an de lupta, sa privim acest Congres ca un important 

salt inainte pentru partidul nostru. Al 4-lea Congres al 

MLCP este unul al schimbarii si trnasformarii, unul al 

solutiilor noi in ce priveste caile de lupta, formele de 

organizare, problema miscarii femeilor (s-a decis acordarea 

unei mai mari atentii formarii de lideri din randul lor), in ce 

priveste abordarea propriei istorii si a dialecticii ciocnirii 

intre revolutie si contrarevolutie. El poate fi privit ca un 

Congres al solutiilor, solutii la care s-a ajuns pe baza 

experientei acumulate in lupta cu atacurile politiei si in 

procesul de organizare. Al 4-lea nostru Congres este o 

platforma a indraznelii, a curajului, a reinnoirii si mersului 

inainte, al hotararii de a merge in continuare pe calea 

revolutionara si de a intari rolul de avangarda al partidului 


de Nord, incercand totodata sa le intimideze prin provocari 

si asasinate. 

Catre artisti si intelectuali, 

Al 4-lea Congres al MLCP considera ca, in conditiile 

actualei crize economice mondiale a sosit timpul sa va 

mobilizati capacitatile creative si sa le puneti in slujba 

maselor de oameni ai muncii, va cheama sa va faceti datoria 

de luptatori pe frontul estetic al Revolutiei. Artistii si 

intelectualii trebuie sa aiba in minte exemplul lui Yilmaz 

Guney care spune ca "artistii poporului sunt luptatori ai 

poporului", sa vina in randurile noastre, alaturi de artistii si 

intelectualii comunisti, in slujba celor multi. 

Catre muncitorii imigranti, 

Exploatarea si saracia cu care va confruntati in marile orase 

se adancesc ca urmare a crizei economice globale. 

Drepturile voastre se afla sub amenintare ca urmare a crizei 

si colapsului blocului sovietic, ca urmare a recrudescentei 

sovinismului si rasismului. Va chemam sa va alaturati luptei 

de clasa din tarile unde va aflati si sa luptati impotriva 

capitalismului si imperialismului, pentru libertate si 

socialism. Va chemam sa va organizati in randurile 

partidului nostru si sa ridicati steagul sperantei. 

Catre revolutionari, catre tovarasi nostri de arme, 

Al 4-lea Congres al MLCP este o etapa importanta in istoria 

partidului nostru. El a decis reconstructia sa din punct de 

vedere organizatori, sa perfectioneze stilul nou creat in 

cursul Unitatii Revolutionare, in primul rand in ce priveste 

diversitatea si bogatia cailor si formelor de lupta si 

organizare. El saluta rezistenta istorica a tovarasului Orhan 

Yilmazkaya de acum cateva luni, drept o forma pretioasa de 

lupta politica si ideologica. El constata ca hotararea si 

spiritul de lupta ale militantilor nostri a crescut ca urmare a 

unor actiuni de acest gen. Trebuie sa mergem inainte, sa 

promovam noul si sa ne rupem de ceea ce este depasit 

inmiscarea noastra. Partidul nostru va continua sa se achite 

de responsabilitatile sale in ce priveste intarirea luptei 

revolutionare. 

in aceasta lupta. Acest Congres a marcat sfarsitul perioadei 

de tranzitie cauzate de atacurile politienesti si inceputul 

uneia noi, de afirmare mai pronuntata a noastra ca partid de 

avangarda al revolutiei. A marcat desavarsirea Congresului 

Unitatii si a celui de-al Treilea Congres. Sa ascultam deci 

apelul sau, sa incepem o mobilizare completa de sus in jos 

in noi insine, organizatiile noastre si tovarasii nostri. Sa 

organizam partidul de avangarda tocmai pentru a putea 

organiza revolutia, sa intarim constiinta cadrelor noastre 

active pentru a putea organiza partidul de avangarda. Sa 

incepem revolutia de la noi insine. Sa ridicam constiinta 

noastra pana la nivelul trasat de al 4-lea Congres, sa avem in 

minte spiritul lui, deciziile lui in activitatea noastra practica. 

Glorie celui de-al 4-lea Congres, spre Revolutie si 

Socialism impreuna cu noi in al 15-lea nostru an! 



B.b.2. Criza si rezistenta 

Traducere din International Bulletin 

nr 84 din August 2009 

Organ de presa al MLKP-Turcia 

In ciuda tuturor incercarilor guvernului sa ascunda 

consecintele crizei economice globale in Turcia si 

Kurdistanul de Nord, ele devin din ce in ce mai vizibile. In 

primul patrar al acestui an economia tarii s-a contractat cu 

13,8%, ceea ce inseamna cea mai mare scadere din toate 

tarile OECD si a 3-a la nivelul intregii lumi. In acelasi timp 

deficitul bugetar s-a ridicat pentru numai 6 luni la 23,2 

miliarde lire turcesti. Raspunsul guvernului AKP este de a 

mari taxele, ceea ce a dus, de exemplu, la cresterea pretului 

benzinei in medie cu 7,8%. Ratele VAT au crescut la 18%, 

ceea ce inseamna o crestere a preturilor cu 10%. 

Un alt efect al crizei economice este cresterea somajului. 

Conform Institutului Turc de Statistica rata somajului a 

crescut intr-un an cu 5%, ajungand la 14,9%, ceea ce 

inseamna ca 3,5 milioane de oameni sunt someri. In mediul 

urban rata somajului este de 17,5% iar la sate de 9,5%, in 

timp ce printre tineri ea a ajuns ;a 26,5%. Acestea sunt insa 

doar estimari conservatoare. Un studiu al DISK 

(Confederatia Sindicala a Muncitorilor Revolutionari) a 

aratat ca numarul real al somerilor a ajuns in aprilie 2009 la 

5 837 000, rata reala a somajului fiind deci de 24,7%. 

Fiecare al patrulea tanar este astazi somer. 

Trebuie spus ca in septembrie 2008, la inceputul crizei, 

numarul somerilor ERA DEJA de peste 3 milioane. 

Muncitorii si oamenii muncii nu accepta aceasta situatie 

fara lupta. Cu toate ca grevele si miscarile de rezistenta sunt 

izolate, o crestere a combativitatii nu poate fi ignorata. 

Sindicatul Birlesik Metal al muncitorilor metalurgisti duce 

astfel o lupta de pe 22 decembrie anul trecut la fabrica 

Sinter Metal din cartierul Umraniye al Istanbul-ului, 

impotriva concedierii membrilor sai. 

Sindicatul muncitorilor textilisti Tekstil-Sen lupta la 

compania Ag Tekstil pentru drepturile muncitorilor, dupa ce 

anterior luptase la Selga, Safak, Miteks, Asya si Hiranur. 

Sindicatul docherilor Limter-Is isi desfasoara lupta in 

companiile CHT si Positif Gemi. Incepand cu luna februarie 

jurnalistii s-au aflat si ei greva, pentru prima oara de la 

puciul militar din 12 septembrie 1980. Lucratorii municipali 

din sindicatul Genel-Is au iesit in strada pe 17 iulie si au 

blocat traficul drept protest pentru ca nu-si primisera 

salariile de 8 luni. Angajatii din industria ceaiului au 

protestat si ei in cateva orase de pe malul Marii Negre 

impotriva companiei de stat Cay-Kur. La o demonstratie de 

pe 14 iulie din Cindikli peste 100 de participanti au fortat o 

bariera a politiei cerand ca aceste bariere sa fie puse 

impotriva gruparilor criminale nu impotriva muncitorilor. 

Membri ai sindicatului profesorilor Egitim-Sen si ai celui al 

angajatilor din sectorul public KESK au iesit in strada la 


Ankara, la Izmir a avut loc o greva de doua zile a 

muncitorilor feroviari iar la Adana 3000 de membri ai 

sindicatului Tez Koop-Is al angajatilor din comert au decis 

sa intre in greva dupa esecul negocierilor salariale. In alte 

parti s-a ajuns la ocupari de fabrici si chiar la luari de 

ostatici. 

Toate aceste actiuni arata clar vointa de rezistenta a 

oamenilor muncii din toata tara. Cu toate acestea, linia 

concilianta a sindicatelor galbene, care evita orice ciocnire 

serioasa cu clasa capitalista, este un obstacol serios in calea 

radicalizarii miscarii de protest. La inceputul crizei multi 

dintre acesti „lideri galbeni” au anuntat planuri serioase de 

combatere a crizei, dar vorbele lor marete nu au fost urmate 

de nimic concret. Birocratia sindicala incearca din toate 

puterile sa tina in frau nemultumirile maselor, acceptand in 

acelasi timp cerere dupa cerere din partea capitalistilor, cum 

au facut recent cu prilejul negocierilor contractelor colective 

din sectorul public. 

De aceea miscarile spontane de protest nu se pot transforma 

intr-o miscare muncitoreasca de masa impotriva regimului 

decat daca ele sunt conduse de o forta revolutionara de 

avangarda, numai daca avangarda comunista va stabili 

legaturi trainice cu masele si astfel va putea sa profite cu 

succes de oportunitatile pe care o prezinta actuala criza. 

B.b.3. Clasa muncitoare condamna 

pucismul si pe pucisti 

Traducere din International Bulletin nr 84 din August 

2009 

Organ de presa al MLKP-Turcia 

In Turcia, tara care a cunoscut 3 lovituri de stat militare, 

cele din 27 mai 1960, 12 martie 1971, 12 septembrie 1980, 

si un puci "post-modern", pe 28 februarie 1997, discutiile in 

legatura cu tragerea la raspundere a generalilor pucisti din 

1980 s-au intensificat din nou, in contextul conflictelor 

interne dintre diferitele forte conducatoare. 

Deconspirarea "Planului de Actiune Impotriva Reactiunii 

Religioase" arata ca lupta pentru putere se duce si acum la 

fel de intens, ea atingand si problema tragerii la raspundere 

a pucistilor. 

Lovitura de stat militara din 12 septembrie 1980 a fost un 

episod deosebit de sangeros din istoria Turciei, marcat de 

torturi, executii, disparitii a celor aflati in detentie, asasinate 

politice, asasinate extrajudiciare in plina strada, arderi de 

carti si numerosi refugiati. In ciuda alegerilor tinute in 1983 

si a re-convocarii parlamentrului burghez, armata a 

continuat sa fie, ca urmare a loviturii de stat, principala forta 



in cadrul regimului burghez, ea exercitandu-si dominatia 

prin intermediul MGK- Consiliului National de Securitate. 

Trebuie spus ca re-convocarea parlamentului a avut loc 

numai dupa reprimarea fortelor revolutionare si a celor 

patriotice kurde, ca si a opozitiei progresiste democratice si 

dupa consolidarea din punct de vedere legal a armatei ca 

forta conducatoare a regimului. 

Articolul 15, care impiedica condamnarea generalilor 

pucisti si a liderului lor Kenan Evren a fost introdus in 

Constitutie prin forta in 1982, desi numai "temporar". 

Pucismul a primit deci si o legitimare constitutionala. 

Acest articol "provizoriu" este in vigoare si in ziua de azi. 

Regimul militar instaurat in 1980 se mentine deci si acum, 

la aproape 30 de ani dupa lovitura de stat. 

Discutiile in legatura cu aceasta au reizbucnit mai ales dupa 

publicarea unui document in legatura cu ea, numit "Plan de 

Actiune Impotriva Reactiunii Religioase", semnat de 

colonelul Dursun Cicek. Armata a numit acest document un 

simplu petec de hartie si a declarat ca nu va porni o 

vanatoare de vrajitoare in randurile sale. In ciuda acestui 

fapt, ca o dovada de reconciliere intre conducerea 

guvernului si cea a armatei, colonelul repsectiv a fost 

condamnat la inchisoare de un tribunal civil. 

Exista doua motive pentru realizarea acestei reconcilieri 

intre guvern si armata- in primul rand faptul ca, in ce 

priveste politica externa, cele doua grupari ale regimului au 

ajuns la un consens in ce priveste politica SUA in Orientul 

Mijlociu. Al doilea este de natura interna, faptul ca regimul 

nu mai poate suporta noi conflicte intre cele doua 

componente ale sale de baza. 

Armata turca, care a ajuns, pentru prima oara dupa o lunga 

perioada, sa isi piarda din influenta, doreste sa mentina 

starea actuala de lucruri, pozitia sa privilegiata in cadrul 

regimului burghez, astfel ca ea a ajuns sa repete tot mai des 

vechiul argument ca ea este garantul regimului. In acelasi 

timp, primul ministru Tayyip Erdogan a ajuns sa spuna, 

recent, ca, din contra, garantul regimului "este politia". 

Chiar daca el a incercat mai apoi sa-si "indulceasca" 

mesajul, acesta este clar. Preluarea de catre politie a rolului 

de garant jucat de armata inseamna ca guvernul va deveni 

mai puternic decat armata. 

Erdogan incearca sa reduca influenta armatei sub pretextul 

intaririi democratiei. Adevarul e insca ca aici nu e vorba de 

o lupta pentru democratie ci de una pentru putere in 

interiorul regimului, cu mentinerea structurii statale si 

militate existente si a constitutiei fasciste de dupa lovitura 

de stat. 

Discutiile in legatura cu aceasta lovitura de stat, declaratiile 

presei burgheze, a partidelor burgheze de opozitie si 

diverselor organizatii burgheze nu fac decat sa 

caricaturizeze democratia. MGK este in continuare 

adevaratul for conducator al statului, toate deciziile 

importante pentru statul turc fascist si colonialist sunt luate 

acolo. 

Documentul Politicii de Securitate Nationala constituie 

adevarata constitutie a Republicii Turce. AKP, partideul de 


guvernamant, incearca sa schimbe Codul Penal pentru a 

permite judecarea militarilor de catre tribunale civile. Dar 

fortele progresiste, revolutionare si comuniste lupta de multi 

ani pentru condamnarea generalilor pucisti, pentru abolirea 

"provizoriului" articol 15 din constitutie, pentru pedepsirea 

torturilor si tuturor crimelor impotriva umanitatii comise 

atunci. Condamnarea pucistilor ar insemna un mare pas 

inainte pentru lupta clasei muncitoare, a oamenilor muncii 

si a miscarii nationale kurde, pentru cauza libertatii si 

democratiei. 

Este necesar pentru noi sa intervenim in mod constient in 

aceste discutii in jurul loviturii de stat si sa le legam de lupta 

clasei muncitoare si oamenilor muncii, singura care poate 

face dreptate in privinta sangeroaselor crime comise de 

junta pucista din 1980. 

B.b.4. Creste furia populara impotriva 

banditilor imperialisti 

Protestele impotriva reuniunii FMI si Bancii Mondiale, 

programate la Istanbul pe 6-7 octombrie, se intensifica. 

Fortele socialiste cauta sa organizeze aceste proteste 

desfasurand o intensa munca de agitatie in cartierele 

muncitoresti. 

Ei cheama masele de oameni ai muncii sa iasa in strada 

pentru a protesta impotriva acestei reuniuni. Unii activisti sau 

legat cu lanturi de Centrul Congresului din Istanbul, unde 

reuniunea va avea loc, si au desfasurat un banner cu lozinca 

"Jos cu FMI/No Pasaran". Dupa ce au scandat "Sa incoltim 

FMI la Istanbul", fortele de ordine i-au atacat si au retinut 4 

activisti. 

Conform unei declaratii a guvernatorului Istanbul-ului, la 

protest vor participa 10 000 de oameni si 21 000 de politisti, 

din care 10 000 in uniforme, restul in civil. 

Socialistii au mai chemat masele sa ia parte la Congresul 

Economic Socialist ce va fi organizat de Academia de 

Stiinte Marxiste Nazim Hikmet pe 3 octombrie. 

Traducere de pe http://www.mlkp.info 

B.b.5. Forumul Social al Mesopotamiei 

Forumul Social al Mesopotamiei (MSF), ce s-a desfasurat la 

Diyarbakir, in Kurdistan, intre 25-30 septembrie, cu 

participarea a 250 de organizatii, a debutat cu o manifestatie 

la care au participat aproape 10 000 de oameni. 

La aceasta manifestatie s-a desfasurat un banner cu lozinca 

"O alta Mesopotamie este posibila!". Militantii MLCP au 

fost si ei prezenti la demonstratie, scandand: "Traiasca al 4- 



lea Congres al MLCP!", "Femei, veniti in partidul nostru 

MLCP!", "Organizatia Tineretului Comunist, steaua 

partidului nostru!". Patriotii kurzi au desfasurat si ei o 

pancarta cu lozinca "Nu operatiunilor militare si 

arestarilor!". 

Manifestatia a continuat apoi cu discursuri si muzica. 

Au mai avut loc si seminarii precum "Adunarea pentru 

solidaritatea popoarelor" si "Luptele popoarelor din 

America Latina", precum si Intalnirea Femeilor din Orientul 

Mijlociu, in vederea Forumului Mondial al Femeilor 

programat pentru 2011 in Venezuela. Pana la incheierea 

forumului, pe 30 septembrie, s-au mai desfasurat si alte 

seminarii si activitati. 

Traducere de pe http://www.mlkp.info 

c) Germania 

B.c.1. Interviu cu Stefan Engel 

presedintele Partidului marxist‐leninist 

din Germania‐MLPD 

Ofensiva pentru socialism autentic nu mai poate fi 

oprita! 

Traducere din ziarul Red Flag(Steagul rosu) editia din 28 

August 2009. 

Radu M. Florian. 

Red. Campania MLPD pentru alegerile parlamentare 

nationale a inceput cu o stralucita adunare la Hamburg. 

Cum se explica succesul ei? 

Stefan Engel Evenimentul a fost intr-adevar un succes 

total! Grupurile de initiativa din statele federale nordice a 

jucat un rol important in acest succes. S-a adaugat un 

numeros grup din Hamburg si din intreaga zona de coasta. 

La miting au luat parte 800 de oameni, la evenimentul 

cultural 1500, iar alte mii de trecatori le-au urmarit. MLPD 

s-a remarca astfel ca un partid atat militant cat si atragator. 

Speram ca acest "spirit al Hamburgului" sa ne urmareasca in 

campania electorala si de acum incolo. 

Red. Care este cel mai important lucru in aceste alegeri 

parlamentare nationale? 

Stefan Engel Este foarte important ca noi sa ne delimitam 

de parlamentarismul burghez in principiu. Acest 

parlamentarism burghez sustine ca alegerile parlamentare 


sunt cel mai important lucru, dar adevarul este ca votantii au 

o influenta foarte mica in comparatie cu monopolurile 

conducatoare. 

Noi ne vom lupta totusi pentru fiecare vot. Aceasta poate 

parea unora o contradictie, dar participarea noastra la 

alegeri trezeste constiinta si increderea maselor. Noi ducem, 

si invatam sa ducem, o lupta pentru constiinte, al carei scop 

final este convingerea majoritatii clasei muncitoare de 

necesitatea socialismului si a luptei impotriva guvernului. 

Cei care nu inteleg acest lucru sunt usor influentati de 

parlamentarismul burghez. Nu ne facem iluzii, stim bine ca 

in conditiile sistemului actual nu putem influenta decat intro 

foarte mica masura rezultatul alegerilor. Totusi, 

participarea la ele, discutiile cu oamenii sunt importante 

pentru ca ne apropie de masele largi de oameni ai muncii, in 

special de femei si tineri. 

Red. Pe ce se va concentra campania electorala a MLPD? 

Stefan Engel Bineinteles ca va trebuie sa ne ocupam de 

problemele de baza ale economiei si vietii politice, exact 

problemele pe care clasa conducatoare incearca in mod 

insistent sa le treaca sub tacere. Sub nici o forma nu vrea ea 

sa polarizeze electoratul! Bineinteles insa ca, mai ales in 

contextul actualei crize, ea se confrunta cu riscul ca masele 

sa se ridice impotriva partidelor sale, impotriva celor 

vinovati de declansarea crizei. Este deci important sa 

aducem aceste probleme in centrul atentiei si sa polemizam 

cu partidele burgheze pe marginea lor. Dorim sa ne ocupam 

de problemele serioase, nu de cele minore. 

Red .Aceasta inseamna ca in centrul atentiei va fi probabil 

actuala criza economica mondiala. 

Stefan Engel Bineinteles! Se stie ca de exemplu inca de 

saptamana trecuta se fac incercari pentru a convinge masele 

ca s-a terminat cu criza. Curios ca aceste incercari par sa 

coincida cu inceputul campaniei electorale! 

Este adevarat ca declinul economic poate fi incetinit si ca sau 

observat anumite semne de progres, dar e greu de spus, 

deocamdata, daca aceste semne sunt doar fluctuatii IN 

INTERIORUL curbei descendete sau daca ele marcheaza 

intr-adevar inceputul, daca nu al unei noi perioade de 

crestere, macar al uneia de stagnare. Trebuie sa realizam ca 

ne aflam inca la nivelul anului 2000 in ce priveste productia 

industriala. Exporturile Germaniei in iunie au fost de pilda 

cu 22% mai mici decat in iunie al anului precedent. Credem 

deci ca e prea devreme sa vorbim de un sfarsit al crizei, din 

contra, putem sa ne asteptam la ce e mai rau. In SUA 

prabusirea bancilor continua- vinerea trecuta s-a inregistrat 

astfel al 81-lea faliment bancar, iar continuarea 

speculatiilor, mai ales in ce priveste cartile de credit, poate 

sa accelereze criza oricand in loc sa o atenueze. In 

Germania pregatirile pentru reduceri masive de locuri de 

munca sunt abia la inceput. 

Doar in luna iulie 64 de monopoluri internationale si-au 

anuntat intentia de a desfiinta, in intreaga lume, 600 000 de 

locuri de munca. La noi se asteapta ca numarul somerilor sa 

creasca cu 1- 1,5 milioane pana la sfarsitul anului. Toate 

acestea vor avea reprecursiuni grave asupra nivelului de trai 

al maselor. Toata povara crizei va fi aruncata pe umerii 

celor ce muncesc, iar cei care nu vor fi concediati se vor 

confrunta cu o intensificare a intensitatii muncii lor. 

Amenintarea somajului, total sau partial, le permite 



patronilor sa intensifice exploatarea pana la epuizare a celor 

inca angajati, totul cu scopul de a face intreprinderile mai 

bine pregatite concurentei internationale din ce in ce mai 

inversunate. Se urmareste de asemenea scaderea salariilor si 

reducerea unor drepturi ale muncitorilor. Aceste fenomene 

se observa acum mai ales in industria automobilelor. 

Red. In aceasta luni saptamanalul Financial Times Germany 

a raportat in exclusivitate ca s-a ajuns la un moratoriu intre 

marile monopoluri si guvern in ce priveste amanarea 

concedierilor pana dupa alegeri. In mod sigur se va urmari 

si marirea impozitelor indirecte, reduceri drastice in 

programele de asistenta sociala, reduceri de pensii, reduceri 

in sistemul Hartz IV de ocrotire sociala. Aceasta campanie 

electorala este doar un ragaz pentru ceea ce va urma! Noi 

trebuie sa spunem clar ca dupa alegeri se va plati drastic! Iar 

clasa muncitoare, masele largi de oameni ai muncii nu vor 

avea alta solutie decat sa lupte impotriva acestor incercari 

de aruncare a crizei pe umerii lor. Care este esenta 

campaniei MLPD? 

Stefan Engel Lucrul cel mai important este ca aceasta 

campanie sa fie o parte a ofensivei noastre pentru 

socialismul autentic. Trebuie sa profitam de deplasarea 

maselor spre stanga pentru a le castiga de partea alternativei 

socialiste revolutionare. Desigur ca in cadrul stangii fortele 

reformiste inca domina. Partidul Stangii, de exemplu, 

trebuie demascat, dar fara a rupe legaturile cu membrii sai 

de rand. Multi membri si simpartizanti ai acestuia raman 

pentru noi cei mai importanti aliati in lupta pentru apararea 

beneficiilor sociale, impotriva neofascismului, impotriva 

misiunii militare din Afghanistan. Dar cu toate acestea noi 

trebuie sa spunem oamenilor adevarul, trebuie sa le spunem 

ca lozinca lui Lafontaine despre "economia oamenilor 

liberi", fara abolirea capitalismului, este o iluzie, o fantezie 

inselatoare care face rau luptei de clasa. Daca muncitorimea 

doreste sa se elibereze din exploatare ea trebuie sa rastoarne 

sistemul capitalist. Acesta este motivul pentru care ofensiva 

pentru socialismul autentic trebuie imbinata cu lupta 

impotriva reformismului mic-burghez, a iluziilor 

parlamentariste cultivate de acesta, mai ales in conditiile in 

care masele manifesta o deschidere spre noi mai mare ca 

niciodata pana acum. 

Red.Cum se manifesta aceasta deschidere 

Stefan Engel In timpul pregatirilor pentru aceasta 

campanie am putut observa ca anti-comunismul nu mai este 

acum obstacolul principal in calea strangerii de semnaturi. 

Am strans 40 000 de semnaturi, pentru care a trebuit sa 

ducem circa 200 000 de discutii individuale in care a trebuit 

sa ne delimitam clar de partidele burgheze fata de care se 

observa o nemultumire tot mai mare. 

Oamenii trebuie sa inteleaga ca aceasta nemultumire nu este 

suficienta, ca nu trebuie sa cada in negativism si defetism ci 

trebuie sa se organizeze si sa lupte pentru drepturile lor, 

altfel se poate ajunge la o intarire a extremismului de 

dreapta. 

Strangerea de semnaturi a reprezentat o importanta batalie 

preliminara, pe care o putem considera un succes. Am reusit 

sa strangem semnaturi in toate statele federale. Campania 

electorala va avea rolul de a intensifica aceste discutii pe 

care le-am purtat cu oamenii cu ocazia strangerii de 

semnaturi. 


Fiecare ofensiva presupune depunerea unor insemnate 

eforturi. Acum este timpul sa le facem! In urmatoarele 

saptamani vom fi in strada zilnic, in mijlocul oamenilor, 

dedicandu-ne toata activitatea lucrului cu masele. Iar 

"spiritul Hamburgului" ne va ajuta foarte mult. Va trebui sa 

punem accentul si pe realizarea de aliante cu diferitele 

organizatii ale imigrantilor, in vederea realizarii unei 

campaneii comune. 

Red. Ati putea sa ne spuneti ce probleme se discuta acum in 

MLPD? 

Stefan Engel Cum este firesc, fiecare disputa sociala se 

reflecta in partid, intr-un fel sau altul. Unii incearca sa evite 

polarizarea. Cei nemultumiti de numarul crescand de voturi 

pentru Partidul Stangii si lipsiti de rabdarea necesara 

lucrului cu masele sunt nemultumiti de faptul ca muncitorii 

nu pornesc la lupta imediat si incep sa se ploconeasca in 

fata spontaneitatii. In acest fel isi pot face loc in partidul 

nostru diletantismul si dezorganizarea. Totusi trebuie spus 

ca ne descurcam destul de bine in lupta cu aceste tendinte, 

in buna parte datorita marelui entuziasm de care dau dovada 

membrii nostri, entuziasm pe care multe alte partide si l-ar 

dori. Ofensiva noastra pentru socialismul autentic avanseaza 

si nu poate fi oprita. 

Red. Ce ne puteti spune despre munca cu tineretul? 

Stefan Engel Taberele de vara, organizate in comun de 

MLPD si de liga sa de tineret Rebell s-au incheiat cu succes. 

S-au discutat probleme politice, s-a organizat activitati 

culturale si sportive, a fost cultivat spiritul de echipa, 

organizatia Vulpile Rosii s-a aflat din nou la inaltime. Dar 

nu trebuie sa ne culcam pe o ureche daca vrem sa faurim o 

organizatie de tineret de masa! Noi am decis ca ofensiva 

pentru socialismul autentic sa se orienteze in special spre 

tineri, in randul carora un mai mare spirit de lupta trebuie 

cultivat! 

Red. Ce doriti sa spuneti in inheiere? 

Stefan Engel Trebuie sa luptam pentru fiecare vot, nu doar 

pentru ca voturile sunt importante dar mai ales pentru ca 

trebuie sa folosim aceasta campanie pentru a schimba 

modul de gandire al oamenilor, pentru ca pentru multi votul 

pentru MLPD este adeseori doar primul pas in lupta pentru 

o noua societate, pentru socialismul autentic. 

B.c.2. Interview with the chairman of the 

MLPD, Stefan Engel, dated August 26, 

2009 

(Published in Red Flag, August 28, 2009 

The Offensive for Genuine Socialism can no longer be 

held up! 

The national parliamentary election campaign of the 

MLPD began with the brilliant opening event in 

Hamburg. How did this success come about? 



This opening event was really an all-round success! The 

voter initiative groups from the northern federal states took 

this opening event as an opportunity for an excursion, 

making the central event to their own cause, and this also 

strengthened solidarity. In addition, numerous participants 

and visitors from Hamburg and from the entire coastal 

region attended. The rally was visited by 800 participants, 

the cultural event by 1,500 and 1,000 people participated in 

the demonstration from the site of the rally to that of the 

cultural event. That in turn was seen by thousands of 

passers-by and Hamburg residents and so -often for the first 

time -the MLPD became known as a militant and attractive 

– just revolutionary! - party. The basic idea of this inspiring 

opening event was to combine the orientation to the 

parliamentary election campaign with the first larger 

election event and in this way to put our focus of party 

building on Hamburg into practice. We succeeded in this 

lock, stock and barrel! So the "spirit of Hamburg" will 

spread to our election campaign all over the country. 

What is the most important thing in the national 

parliamentary elections? 

It is important that we dissociate ourselves from bourgeois 

parliamentarism in principle. This bourgeois 

parliamentarism says that people’s fates are determined by 

parliamentary elections. However, in reality it is a fact that 

the number of votes will have only little influence on the 

politics of the ruling monopolies. 

Nevertheless, we are fighting for each and every vote in 

these elections. This might first seem to some people to be a 

contradiction. The struggle for each and every vote is, 

however, decisive. This struggle aims at changing people; it 

creates consciousness and self-confidence. 

In this way we lead and we learn to conduct a struggle over 

the mode of thinking that ultimately aims at winning the 

decisive majority of the working class for socialism and 

involving the broad masses in the struggle against the 

government. Anyone who does not understand these 

dialectics is quickly influenced by bourgeois 

parliamentarism. He only evaluates the activities of the 

MLPD with regard to the election results and this is onesided. 

However, due to the given conditions within the whole 

system of electoral manipulation, we can exert only small 

influence on these results. 

However, we do have full influence on the way we face the 

masses, how we discuss with people, how we convince 

them, how we represent our party, which forms of 

organizations we create and how we succeed in building up 

our party systematically and in making it more attractive to 

the core of the industrial proletariat, the broad masses of 

people and especially the masses of the women and the 

youth. 

What is the most important content of the parliamentary 

election campaign of the MLPD? 

Of course, we have to deal with the most important basic 

questions of the political and economic situation. The ruling 

class really insistently attempts to push aside exactly these 

basic questions in this election campaign. By no means do 

they want to polarize! 


Under the conditions of the existing world economic crisis 

they, of course, always run the risk that the discontent of the 

people turns against them as ruling parties and against those 

who caused the crisis in the corporate top management of 

the international supermonopolies. Therefore, it is 

especially important that we place these decisive crucial 

questions into the center of attention, attack the bourgeois 

parties and polemicize. We, of course, do not join in their 

soft-soap course. 

The discussion about the world economic and financial 

crisis will probably be in the center of attention. 

Of course! Since the last week the attempt is being made to 

convince people that the economic and financial crisis is 

over. It is as if this had been ordered right for the start of the 

federal election campaign. This is obviously a manoeuvre. 

It is correct that the decline of the economy could be curbed 

and that some factors have even developed positively. 

However, it is still an open question at the moment whether 

these are small fluctuations within the framework of the 

downward trend of the crisis or whether it marks a transition 

to a stagnation at the lowest level. 

At the same time, we have to realize that we are still at the 

level of the year 2000 

regarding industrial production. German exports in June 

also were 22 per cent below the level of June 2008. 

In no case can we speak of an end of the world economic 

and financial crisis. On the contrary, the main effects of this 

world economic and financial crisis are still to come. In the 

USA, the breakdown of banks is continuing; last Friday the 

81st bank collapsed since the beginning of the world 

economic and financial crisis. Further gigantic speculative 

bubbles, as in the sector of credit cards or with further foul 

bonds, can burst any time and trigger a new push in the 

crisis development. In Germany the preparations for 

comprehensive job cuts in big industry and in the service 

and trade sector etc. are just beginning. The insolvencies up 

to now were only a foretaste of what is to come. 

In July alone, 64 international monopolies have announced 

their intention to cut 600,000 jobs worldwide. Even 

bourgeois experts reckon with a rise in the official 

unemployment figures by 1 to 1.5 million by the end of next 

year. 

All this will have repercussions on the economic 

development. Above all, however, the burden of the crisis 

will be shifted onto the people in various ways. In the center 

is the gigantic intensification of the exploitation of the 

workers in the enterprises by means of an increase in the 

intensity of labor. The fear of the loss of jobs and the 

method of short-time work etc. are being mercilessly used 

for intensifying the exploitation in the enterprises and 

wearing people down. At the same time, the crisis is being 

used for restructuring the enterprises, gearing them to a new 

round in the international competitive struggle and forcing 

the workers into identifying themselves with their 

respective monopolies. The focus of this is the automobile 

industry. This will be connected to a series of attacks upon 

wage and working conditions, but also upon workers’ 

rights, which of course will be discussed openly only after 

the elections. 



On Monday of this week, the Financial Times Germany 

reported for its exclusive readership about a moratorium 

between the leading monopolies and the government on 

postponing mass dismissals and other massive attacks upon 

the workforce until election day and only until then! 

Comprehensive attacks on the part of the state are also 

being prepared, because the gigantic crisis management 

programs with hundreds of billions of euros have to be 

refinanced somehow. Surely the focus will be on the 

planned increase in indirect taxes, cutbacks in social 

services, further dismantling the equal financing of social 

security, the cuts in pensions, further cuts in Hartz IV 

income support - in short: deep cuts in all social security 

systems. That is why we are using the election campaign for 

preparing the masses for what is coming. After the elections 

we will have to pay the bill! The working class, the broad 

masses of people have to be brought into position against 

this: they have to fight 2 against the shifting of the burdens 

of the crisis onto their backs. 

What is the essence of the MLPD’s election campaign? 

The most important thing is to conduct the federal election 

campaign as an offensive for genuine socialism. This means 

that we fight within the framework of the present trend to 

the left among the masses for winning the people for a 

revolutionary socialist alternative. 

The left-reformist tendency within the trend to the left still 

has the upper hand. The Left Party could use the 

parliamentary illusions among the masses for its own ends. 

For this reason we also have to deal with the policy of the 

Left Party critically, but without cutting the ties. Many 

members and supporters of the Left Party remain to be the 

most important potential allies in the struggle against the 

dismantling of social gains, against neo-fascism, against 

military missions in Afghanistan. Nevertheless we have to 

tell people the truth. Lafontaine’s slogan of an “economy of 

free people” without abolishing capitalism is illusory and a 

misleading fantasy which harms the class struggle. 

If the working class wants to liberate itself from 

exploitation and oppression it has to overcome the capitalist 

system. For this reason, on the one hand, the offensive for 

genuine socialism means a dispute with the illusory view of 

the petty-bourgeois-reformist, pettybourgeois-revisionist 

and petty-bourgeois-parliamentary mode of thinking, 

especially of the Left Party. On the other hand, it also 

means spreading our concept of genuine socialism among 

the masses in a lively, convincing, popular and selfconfident 

way. They are open to this more than I have never 

experienced before. 

How is this openness expressed? 

In the run-up to these federal elections, we experienced that 

anti-communism no longer played the primary role as an 

obstacle in the debate over the collection of signatures. 

We collected 40,000 signatures and for this we had to 

conduct about 200,000 partly very demanding individual 

talks. There it became evident that the main problem was a 

certain disenchantment with politics and discontent about 

“politicians” on the whole. We first have to convincingly 

draw a line of demarcation as “rebels of politics” and 

declare our position in order not to take a beating for the 

bourgeois parties. 


People have to realize that muffled expressions of 

discontent are not enough. Instead of declining into 

negativism and defeatism you have to fight for your 

interests and get organized. Sheer discontent off the top of 

one’s head is even a breeding-ground for right populists. 

The collection of signatures was an important preliminary 

battle which we could deal with very successfully as a 

whole. We are the only party in Germany that had to collect 

signatures and was successful in this in all federal states. 

That was a great success that we can build upon. The 

election campaign will further intensify the debate that has 

started and the method of the intensive work of convincing 

people. 

Every offensive means making special efforts and must 

have an excellent quality! 

There is the time of holiday and relaxation and there is the 

time of the mobilization of forces and exertion of all one’s 

energies. Now is a time that requires great efforts! During 

the next weeks we will be on the streets daily, with and 

among the people, and concentrate completely on this 

offensive of the work among the rank and file of the masses. 

Our voter action groups have to be built up, our contacts 

have to be consolidated and we have to win many people 

for the MLPD and the struggle for socialism. This will be 

the test whether our offensive in connection with the federal 

elections will be successful or not. 

The spirit that has been spread from our start in Hamburg is 

very important for these goals: The strong power to 

convince people, the aggressiveness and the selfconfidence, 

but also attractiveness of the great solidarity 

and the intensified alliance-building work. We have to 

emphasize especially the alliance-building work with 

various migrant organizations with which we are 

conducting a joint election campaign. The decisive method 

of our offensive is a really systematic and intensive work 

among the rank and file of the broad masses – the success of 

Hamburg was also based on this. 

Would you give us a glance behind the curtains and tell us 

what problems are currently being discussed within the 

MLPD ? 

Naturally, every social dispute is reflected within the party 

in one way or another. 

Those who are influenced by the pseudo-soft-soap course of 

the government are avoiding polarization. Those who are at 

odds with the growing number of votes for the "Left Party" 

cannot carry out the patient work of accompanying the 

masses in coping with the pettybourgeois parliamentary 

mode of thinking. Those who are frustrated that the workers 

don't start fighting immediately with the outbreak of the 

crisis are still worshiping spontaneity themselves. 

Dilettantism and disorganization spread, if you don't work 

tirelessly on raising your level in mastering the dialectical 

method. However, we have progressed quite well in solving 

all these problems, because all in all, as a party, we are 

positioned excellently and have outstanding and enthusiastic 

members, whose commitment other parties are panting for. 

The offensive for genuine socialism is advancing and 

cannot be stopped. 



How are the MLPD and the youth organisation Rebell 

progressing with the selftransformation of their youth 

work ? 

The summer camps as a joint project of the youth league 

Rebell and the MLPD have just ended successfully. With 

the political topics of the camp groups, a whole variety of 

cultural and sportive spare-time activities, new impulses for 

a sense of community and team spirit among the young 

people and successful new aspects of the work of the Red 

Foxes, they were again an important step ahead. 

But we have to discuss critically the view that the summer 

camps are the most important contribution of Rebell for the 

offensive for genuine socialism. Our guiding line in youth 

work is not to lower our sights ! We want to build up a mass 

youth organisation! The whole core is the selftransformation 

of the systematic rank and file work of 

Rebell in the offensive and the realization of the three basic 

interrelations between the party and the youth league: 

ideological-political leadership, practical cooperation and 

the promotion of the organizational independence. We had 

decided that the entire offensive for genuine socialism has 

to be oriented primarily to the youth. Here much more 

ideological-political fighting spirit and willingness to 

experiment have to be developed ! 

What do you want to give the comrades on their way? 

d) Venezuela 

CHAVEZ PROPUNE LUI OBAMA O ALIANTA PENTRU PACE 


We have to fight for each and every single vote - not just 

because of the vote, but because of the people, who often 

have to change their mode of thinking and their 

consciousness for casting this vote and for whom voting for 

the MLPD is often a first step to take part in future in the 

struggle for a new society in genuine socialism. 

Thank you for the interview. 

Lupta contra foametei, a bolilor si mizeriei din lume a fost propunerea pe care a adresat-o presedintele venezuelean lui 

Barack Obama. 

El a semnalat ca vanzarea de combustibil pentru incalzire ramane in vigoare de aceasta beneficiind un milion si 200 de mii 

de persoane. Chavez a calificat drept "trogloditi" pe autorii loviturii de stat din Honduras. 

O alianta pentru promovarea pacii a fost propunerea pe care presedintele Republicii Bolivariene Venezuela a adresat-o 

omologului sau nord american, Barack Obama. In acelasi timp a subliniat ca discursul presedintelui statelor Unite este 

contradictoriu.In timpul unei reuniuni cu sindicatele muncitorilor din New York de la sediul Misiunii Permanente a 

Venezuelei la Organizatia Natiunilor Unite (ONU), presedintele Hugo Chavez a semnalat ca omologul sau nord american 

"azi vorbeste de promovarea pacii, dar ar trebui intrebat presedintele Obama : daca dumneavoastra promovati pacea, atunci 

pentru ce exista cele 7 baze militare in Columbia, mai multi soldati, mai multe arme si mai multe razboaie ? De ce se afla in 

Marea Caraibilor a patra flota a statelor unite, in apele Americii de Sud ? O flota a pacii ? Nu, o flota de razboi. Baze de pace 

? Nu, sunt baze de razboi, avioane de razboi, oameni pentru razboi si arme pentru razboi." 

In acest sens a propus presdintelui Obama sa colaboreze pentru promovarea pacii in lume. " Haide Obama, sa luptam 

impreuna impotriva foametei, a bolilor si mizeriei. Drumul este foarte lung, cum au afirmat azi toti presedintii in reuniunea 

de la ONU." 

Presedintele Chavez a afirmat ca doreste sa aiba bune relatii cu guvernul presedintelui Obama, "dar este multa lume care nu 

doreste acest lucru. Eu vreau sa discut si sa caut mecanisme de cooperare si acest mesaj il adresez Statelor Unite. eu nu sunt 

o amenintare pentru aceasta tara si nici nu sunt dusman al acestei tari ; ne-au satanizat pentru ca lor le e teama de 

democratie.Noi suntem purtatorii tortei adevratei democratii, aceea despre care vorbea Lincoln".. 

In alta ordine de idei, presedintele venezuelean a semnalat ca vanzarea de combustibili pentru incalzire la preturi reduse, prin 

intermediul firmei Citgo va continua si de acest lucru au beneficiat un milion doua sute de mii de persoane. 

Presedintele Chavez a comentat ca Consiliul Presedintilor ALBA se reunste si actioneaza rapid si s-a referit la tema 

intoarcerii presedintelui hondurez Manuel Zelaya in tara sa. 

A mai semnalat ca "am sprijinit guvernul legitim. Manuel Zelaya trebuie sa se intoarca la guvernare. Nu putem accepta, cred 

ca numindu-i autori de lovitura de stat e prea putin ; sunt niste trogloditi. Au atacat ambasada Braziliei cu bombe 

lacrimogene si au ucis cel putin 3 persoane, furiosi de faptul ca Zelaya le facuse o mare surpriza. Zelaya le-a aplicat o 

operatiune de inducere in eroare".

versiune pdf - AS Scanteia

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?