Publication as PDF

POLITICA EXTERNĂ
A REPUBLICII MOLDOVA 2009 – 2011
în sinteze şi dezbateri

CZU 327(478)
P 75
Sub editura Asociaţiei pentru Politica Externă (APE) şi Fundaţiei Friedrich Ebert (FES).
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Politica externă a Republicii Moldova 2009-2011 : în sinteze şi dezbateri
/ red.: Lina Grâu. – Ch. : «MS Logo» SRL, 2011. – 320 p.
500 ex.
ISBN 978-9975-9625-9-9
327(478)
P 75

Cuprins
- Introducere 6
- Introducere 7
CAPITOLUL 1. ANUL 2009: RESETAREA RELAŢIILOR CU PARTENERII EXTERNI 8
- Criza gazelor şi lecţiile acesteia pentru Uniunea Europeană şi Republica
Moldova: Andrei Popov în dialog cu Vladimir Socor 9
- CSI – un club de discuţii incapabil să soluţioneze problemele statelor membre 12
- Relaţiile cu vecinii, la cel mai jos nivel de la declararea independenţei Republicii Moldova 17
- Factorul extern şi alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 23
- Rolul factorului extern în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din
29 iulie 2009 în viziunea experţilor de politică externă: România versus Rusia 29
- Modul în care rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din
29 iulie 2009 ar putea influenţa politica externă a Republicii Moldova: viziunea experţilor 36
- Modul în care rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009
ar putea influenţa politica externă a Republicii Moldova: viziunea academică 43
- Obiectivele politicii externe a Alianţei pentru Integrare Europeană 46
- Republica Moldova la 18 ani de independenţă. Cum să îmbunătăţim relaţiile cu vecinii? 51
- Dimensiunea soft-power a politicii externe a Federaţiei Ruse în Republica Moldova 58
- Perspectivele dezvoltării relaţiilor Republicii Moldova cu Rusia, România şi Ucraina 64
- Integrarea Europeană – prioritate majoră a Guvernului Filat: primele acţiuni 72
- Republica Moldova optează pentru integrarea în UE, dar rămâne în CSI: pragmatism
sau soluţie de moment? 77
- Parafarea Convenţiei privind micul trafic la frontiera cu România şi ultimele evoluţii
în relaţiile cu UE 83
- Noua politică externă a Republicii Moldova. Interviu cu Natalia Gherman 88
- Perspectivele de integrare europeană ale Republicii Moldova: rolul statelor membre ale UE 94
- Chişinăul trebuie să facă tot ce îi stă în puteri pentru a deveni atractiv pentru partea stângă a
Nistrului. Interviu cu Igor Corman 99
- Relaţiile dintre Republica Moldova şi Ucraina: viziunea diplomaţiei moldoveneşti.
Interviu cu Andrei Popov 104
- Procesul de reglementare a conflictului transnistrean: starea actuală şi perspective.
Interviu cu Victor Osipov 111
- Integrarea europeană şi problematica transnistreană: evoluţii şi rezultate în 2009 116
CAPITOLUL 2. ANUL 2010: SUB ZODIA PARTENERIATELOR STRATEGICE 122
- Evoluţii în politica externă a Republicii Moldova la începutul anului 2010 122
- Evoluţia relaţiilor diplomatice cu România, Ucraina şi Rusia. Interviu cu Andrei Popov 128
- Procesul de reglementare a conflictului transnistrean: noi tensiuni în relaţia
Chişinău-Tiraspol. Interviu cu Oazu Nantoi 134
- Relaţiile Republicii Moldova cu România: Declaraţia comună privind parteneriatul strategic
pentru integrarea europeană a Republicii Moldova 139
3

- Declaraţia comună a preşedinţilor Medvedev şi Ianukovici: repercusiuni pentru Republica
Moldova 145
- Negocierile privind regimul liberalizat de vize între Republica Moldova şi UE 149
- Evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu Republica Federativă Germania 154
- Relaţiile cu Ucraina, Rusia, România: cazul Palanca, embargoul vinurilor în Rusia şi
consulatele româneşti la Bălţi şi Cahul. Interviu cu Andrei Popov 161
- Impactul tensiunilor dintre Chişinău şi Moscova asupra relaţiilor dintre cele
două state 166
- Evoluţia politicii externe a Republicii Moldova în perioada guvernării Alianţei pentru
Integrare Europeană 170
- Republica Moldova în cadrul Parteneriatului Estic 174
- Rezultatele întâlnirii trilaterale de la Deauville şi concluziile Consiliului Permanent pentru
Afaceri Externe al UE 181
- Semnarea Tratatului privind regimul frontierei cu România şi demersul adresat NATO de
susţinere în retragerea trupelor ruse din Transnistria 186
- Politica externă a Republicii Moldova: retrospectiva anului 2010 192
CAPITOLUL 3. ANUL 2011: DE LA PARTENERIAT, LA ASOCIERE POLITICĂ ŞI
INTEGRARE ECONOMICĂ CU UE 199
- Rezultatele vizitei la Chişinău a vicepreşedintelui american, Joe Biden, şi a vicepreşedintelui
CE, Catherine Ashton 199
- Evoluţia relaţiilor diplomatice cu vecinii şi Forul economic UE-Moldova de la Chişinău 203
- Sprijinul UE şi reglementarea transnistreană în contextul crizei politice de la Chişinău 209
- Problematica transnistreană în cadrul dialogului moldo-german 213
- Problematica transnistreană în ajunul consultărilor în formatul 5+2 de la Moscova
din 21 iunie 2011 219
- Trilaterala Chişinău-Bruxelles-Kiev 224
- Priorităţile Poloniei în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene 229
- Diplomaţia Republicii Moldova la 20 de ani: realizări şi eşecuri 233
- Viziunea Germaniei privind vectorii de politică externă ai Republicii Moldova 239
- Deficienţele cadrului legal şi instituţional privind susţinerea diasporei Republicii Moldova
de peste hotare 245
CAPITOLUL 4. POLITICA EXTERNĂ 2009-2011:
DE LA AŞTEPTĂRI, LA REALIZĂRI. INTERVIURI 251
- Dirk Schuebel: UE vă va fi alături şi la bine, şi la rău, dar clasa politică trebuie să arate
determinare în continuarea reformelor 251
- Iurie Leancă: Politica externă a Republicii Moldova s-a derulat în ultimii ani sub semnul
apropierii fără precedent de Uniunea Europeană 260
- Igor Corman: Trebuie să fim sinceri cu cetăţenii noştri când vorbim despre integrarea
europeană 267
- Dorin Chirtoacă: Din cauza conflictelor interne riscăm să pierdem şansa istorică de apropiere
de UE şi să reintrăm în sfera de influenţă a Rusiei 275
4

- Vasile Nedelciuc: Politica externă dă rezultate bune dacă şi acasă se produc lucruri bune.
Altfel, riscăm să ratăm şansa de aderare la UE 283
- Igor Munteanu: SUA, alături de partenerii europeni, au salutat perspectiva unei transformări
accelerate a Republicii Moldova şi mizează pe continuarea acestui curs 295
- Nicu Popescu: UE va evalua pe viitor succesele Chişinăului în funcţie de progresele în
realizarea reformelor interne şi nu de promisiunile făcute 306
- Victor Chirilă: Dacă nu va depăşi criza politică, AIE riscă să piardă guvernarea şi viitorul
european al Republicii Moldova 312
5

6
Introducere
Promovarea integrării europene a Republicii Moldova s-a înscris întotdeauna
printre obiectivele principale ale Fundaţiei Friedrich Ebert. De la lansarea sa la Chișinău în
2012, fundaţia a sprijinit mai multe proiecte menite să sprijine Republica Moldova pe calea
integrării sale europene.
Willy Brandt, un social-democrat german renumit, spunea că cooperarea
internaţională este mult prea importantă pentru a fi lăsată doar pe seama guvernelor.
Moldova este un exemplu elocvent unde domeniul afacerilor interne şi cel al afacerilor
externe depind extrem de mult unul de celălalt, având, ambele, un impact semnificativ asupra
viitorului ţării. Anume din această perspectivă este importantă implicarea societăţii civile
într-un dialog constructiv pe probleme de politică externă şi integrare europeană. Pornind
de la acest raţionament, Fundaţia Friedrich Ebert şi-a asumat o implicare activă în acest
domeniu, urmărind două obiective – cel de a avea un public şi o societate civilă informată
în probleme de politică externă şi integrare europeană şi cel de a dezvolta cooperarea pe
probleme de integrare europeană dintre societatea civilă şi factorii decizionali.
Astfel, de câţiva ani, FES sprijină publicarea suplimentului “Integrarea europeană
pas cu pas” la ziarul “Timpul de Dimineaţă”, care este, cred, o istorie de succes în stimularea
dezbaterilor pe plan intern în domeniul integrării europene.
În vederea realizării celui de-al doilea obiectiv, în comun cu Asociaţia pentru
Politică Externă, cu care suntem parteneri de mai mulţi ani, am reuşit să construim un
dialog fructuos dintre societatea civilă şi politicieni în cadrul proiectului comun “Sinteze şi
dezbateri pe politică externă”. Pe lângă dezbaterile radio, cluburile de presă, documentele
de analiză, cartea dată reprezintă un rezultat tangibil al proiectului sus-menţionat, iar
volumul ei considerabil vorbeşte despre intensitatea dezbaterilor de politică externă, care
s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani. Aceasta este o dovadă în plus a faptului că vocea
societăţii civile se face tot mai auzită, ceea ce reprezintă un succes în sine.
Ne bucură rezultatele obţinute şi rămânem în continuare angajaţi în promovarea
valorilor şi ideii europene în Republica Moldova, şi în sprijinirea eforturilor de integrare
europeană a ţării.
Stefanie Moser,
Reprezentantă FES în România şi Republica Moldova

Introducere
„Politica Externă a Republicii Moldova (2009-2011) în sinteze şi dezbateri” este
o colecţie de interviuri radiofonice realizate de Asociaţia pentru Politică Externă (APE) în
colaborarea cu Grupul de presă IMEDIA şi difuzate de postul de radio Vocea Basarabiei.
Interviurile sunt rodul proiectului „Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă”
al APE, implementat în cooperare cu Fundaţia Friedrich Ebert (FES). Pe parcursul
proiectului au fost difuzate 60 de emisiuni radiofonice, în cadrul cărora reprezentanţii
societăţii civile, politicienii şi diplomaţii au avut posibilitatea să dezbată principalele teme
ale politicii externe a Republicii Moldova.
Acest proiect a facilitat închegarea unei comunităţi de experţi de politică externă
compusă din reprezentanţi ai societăţii civile, ai partidelor politice, ai Parlamentului şi
Ministerului de Externe. Politica externă nu mai este doar apanagiul exclusiv al partidelor
politice şi al guvernanţilor, dar şi al societăţii civile, care exercită o influenţa tot mai mare
asupra politicii externe moldovene, participând la formularea şi monitorizarea ei. Opiniile
societăţii civile sunt, din ce în ce mai greu de ignorat şi, tot mai frecvent, sunt ascultate şi
luate în considerare de guvernanţi.
De asemenea, proiectul a urmărit să contribuie la informarea profesionistă şi
echidistantă a societăţii despre principalele teme ale politicii externe. Difuzarea emisiunilor
„Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă” la radio Vocea Basarabiei a oferit unui public larg
acces la opinii variate şi competente asupra evenimentelor şi evoluţiilor de politică externă
care au vizat nemijlocit Republica Moldova.
Prezenta colecţie este divizată în patru capitole distincte care conţin cele mai
relevante interviuri ale proiectului nostru. Ele vizează diverse subiecte ce reflectă agenda
şi evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu principalii săi parteneri internaţionali în
perioada 2009 - 2011: Uniunea Europeană (UE), România, Ucraina, Federaţia Rusă,
SUA şi Germania. Laitmotivul tuturor interviurilor este integrarea europeană a Republicii
Moldova, care este tratată, tot mai mult, prin prisma modernizării ţării şi, mai puţin, prin
cea a alegerii geopolitice între Vest şi Est.
Interviurile reflectă schimbarea tectonică care s-a produs, în ultimii trei ani,
în politica externă a ţării. Datorită acestei schimbări, integrarea europeană a devenit un
factor ce determină tot mai mult conţinutul relaţiilor Republicii Moldova cu principalii
săi parteneri. Din acest punct de vedere, dezvoltarea unui şir de parteneriate strategice
reprezintă un imperativ dictat atât de necesitatea asigurării unui climat propice pentru
integrarea noastră europeană, cât şi de imperiozitatea afirmării Republicii Moldova ca
un stat european, matur şi previzibil la frontiera estică a UE. Interviurile scot în evidenţă,
de asemenea, insuficienţele structurale, depăşirea cărora este crucială pentru viitoarele
parteneriate strategice.
Problema transnistreană este, de asemenea, prezentă în interviurile noastre. În
majoritatea lor, conflictul este perceput că fiind o provocare pentru aprofundarea relaţiilor
contractuale cu UE. În acelaşi timp, începând cu 2009, asistăm la structurarea unei
7

paradigme noi de soluţionare a problemei, conform căreia integrarea europeană ar urma să
creeze condiţiile necesare pentru reintegrarea ţării.
Prezenta colecţie de interviuri oferă o largă gamă de opinii asupra evenimentelor
ce au dominat agenda diplomaţiei noastre, ea nu reprezintă, însă, o analiză exhaustivă
a politicii externe a Republicii Moldova. Cu toate acestea, colecţia este o sursă bună de
informaţii pentru eventualele cercetări şi analize de politică externă ce vor încerca să disece
obiectivele, motivaţiile şi principalele repere de care s-a ghidat politica noastră externă în
aceasta perioadă.
8
Victor Chirilă
Director Executiv
Asociaţia pentru Politică Externă

CAPITOLUL 1. ANUL 2009: RESETAREA RELAŢIILOR
CU PARTENERII EXTERNI
12 ianuarie 2009
Criza gazelor şi lecţiile acesteia pentru Uniunea Europeană şi Republica
Moldova: Andrei Popov în dialog cu Vladimir Socor
Andrei Popov, director executiv al APE: Chiar din primele zile ale anului, criză
gazelor ţine cap de afiş în presa internaţională şi locală. Ceea ce iniţial era tratat de mulţi
doar că o nouă rundă în disputa deja tradiţională dintre Rusia şi Ucraina cu privire la
preţul gazelor şi condiţiile de tranzit a degenerat foarte rapid într-o foarte serioasă criză
internaţională, care afectează în modul cel mai direct interesele unui mare grup de state
europene.
Uniunea Europeană peste noapte s-a pomenit a fi un actor-cheie în această
dispută şi acum se află în faţa unui foarte serios test de credibilitate. Criza are multiple
faţete şi dimensiuni şi în ultimele zile în spaţiul public din Republica Moldova experţi,
oficiali, politicieni au discutat despre multe din ele. Un aspect separat al dezbaterii şi pentru
mulţi în mod firesc cel mai important ţine de implicaţiile acestei crize asupra intereselor
Republicii Moldova. A fost sau nu pregătită Moldova? A făcut sau nu tot ce putea pentru a
minimiza impactul negativ al crizei şi, în sens mai larg, pentru a reduce vulnerabilităţile sale
în domeniul securităţii energetice? Are sau nu are ţara noastră opţiuni realiste pentru a-şi
diversifica sursele de aprovizionare cu gaze naturale şi a reduce dependenţa totală de gazul
rusesc? Iată doar câteva dintre cele mai frecvente subiecte de discuţie.
Domnule Vladimir Socor, vreau să vă întreb despre lecţiile pe care Moldova ar
trebui să le „înveţe” şi opţiunile pe care le are ţara noastră în vederea reducerii vulnerabilităţii
în faţa repetării unor astfel de situaţii.
Vladimir Socor, analist al Fundaţiei Jamestown: Deocamdată, singurul lucru
care apare cu claritate este faptul că Rusia a declanşat în mod artificial această criză, a dorit
s-o declanşeze şi a căutat pretexte pentru a ajunge la această situaţie. În decursul lunii
decembrie, Rusia a propus preţuri pentru gazul rusesc (care, în cea mai mare parte, este
gaz provenit din Turkmenia). Rusia a propus un preţ care a variat fără nicio explicaţie, de
la săptămână la săptămână, în sus şi în jos, în coridorul dintre 250 dolari pe o mie de metri
cubi şi 450 dolari pentru o mie de metri cubi
De fiecare dată, partea rusă a insistat că acesta va fi „preţul de piaţă”. De fapt, nu
există un „preţ de piaţă”. Preţul de piaţă este preţul pe care Rusia doreşte să-l eticheteze în
acest mod. Preţurile cerute de Rusia au fost cu totul arbitrare în această perioadă. Ucraina
a achitat toate facturile de gaz, ce-i drept cu întârziere de o lună sau, în unele cazuri, cu
întârziere de două luni, dar a achitat facturile pentru gazul consumat în tot decursul anului
2008. Achitarea integrală s-a produs, cu oarecare întârzieri, la sfârşitul lunii decembrie
9

2008. Au mai rămas de plătit penalizări pentru întârzierea cu care Ucraina achitase facturile
respective.
Pentru a tranşa problema penalizărilor, atât Rusia, cât şi Ucraina s-au adresat
arbitrajului internaţional de la Stockholm. Dar înainte de a începe măcar procedura de
la Stockholm, Rusia, în mod abuziv şi unilateral, a încetat livrările de gaze. Repet, după
ce Ucraina achitase toate facturile pe anul 2008. Prin urmare, Rusia în mod deliberat a
provocat această criză.
Andrei Popov: Totuşi, este şi o diferenţă de percepţie din partea Europei.
Analizând articolele de fond din marele publicaţii occidentale, constat o diferenţă faţă de
modul cum a fost percepută criza din 2006 şi cum sunt văzute lucrurile astăzi. Dacă în
2006 opinia internaţională în Europa era aproape necondiţionat de partea Ucrainei, de
data aceasta liniile oarecum s-au şters şi nu exista un contrast foarte mare, nu mai iese în
evidenţă faptul că doar Rusia a fost cea care este de vină, iar multă lume blamează Ucraina,
de rând cu Rusia. Atât pentru netransparenţa în care se desfăşoară schemele de tranzitare a
gazului, vezi RosUcrEnergo, pentru războiul total pe care îl poartă între ei liderii ucraineni
şi explicaţiile lor contradictorii cu privire la motivele care au condus la eşecul negocierilor
cu Gazprom la sfârşitul anului 2008.
Vladimir Socor: Într-adevăr, în anul 2006 şi după aceea chiar, s-a cristalizat o
percepţie europeană potrivit căreia Rusia este vinovata principală şi Ucraina este o victimă
a atacului rus, în 2006 şi ulterior. În 2009, percepţia s-a schimbat, deoarece în Europa şi în
SUA s-a instalat, între timp, un sentiment nu numai de oboseală faţă de Ucraina - „Ucraine
fatigue” de careva vreme, dar chiar un sentiment de exasperare faţă de Ucraina, din cauza
crizelor politice neîncetate, a corupţiei şi în general a prăbuşirii guvernării ucrainene.
Ucraina trece printr-o criză de guvernare, începând cu revoluţia oranj, care a
devenit un eşec evident – apropo, un avertisment pentru Republica Moldova. Deci, această
stare de exasperare faţă de Ucraina sigur că lucrează în favoarea Rusiei. În momentul în
care Rusia a stopat livrările de gaze nu numai către Ucraina, dar către Europa prin Ucraina,
începând cu ziua de 6 sau 7 ianuarie, a apărut în Europa tendinţa de a blama şi Ucraina, din
cauza lipsei de informaţii.
Rusia câştigă în mod clar bătălia pentru opinia publică, bătălia propagandistică.
Rusia este infinit mai bine decât Ucraina echipată pentru această bătălie. Reprezentanţii
Gazpromului şi ai guvernului rus sunt în permanenţă la Londra, la Paris, la Berlin, la
Bruxelles şi în alte capitale europene. De asemenea, oameni de afaceri şi personalităţi
politice europene călătoresc cu regularitate la Moscova. Gazpromul a angajat firme de lobby
şi de relaţii publice cu bani foarte grei, pe care Ucraina nu-i are. Mesajele ucrainene sunt
mai confuze şi mai nesistematice decât ale Gazpromului. Uneori apar şi neconcordanţe
între mesajele Ucrainei adresate din diferite părţi ale guvernării ucrainene faţă de Occident.
Deci, Gazpromul are un avantaj marcant în bătălia pentru convingerea opiniei
publice europene. Ca un rezultat net al acestor tendinţe contradictorii, poziţia europenilor
10

este, în general, destul de confuză, aproape echidistantă, între Ucraina şi Rusia, dar totuşi
cu un plus de iritare faţă de acţiunile abuzive ale Rusiei. Totuşi, chiar dacă pe termen scurt
Rusia a câştigat bătălia propagandistică, pe termen mediu şi lung Rusia a suferit o înfrângere
propagandistică, demonstrând că este pregătită, în orice moment, să întrerupă livrările de
gaze către clienţii săi principali.
Andrei Popov: Şi de data aceasta Moldova s-a dovedit a fi foarte vulnerabilă şi
practic ostatică într-un joc mult mai mare cu mize mult mai mari, dar care ne loveşte în
modul cel mai direct. Atunci când panica şi aşteptările deconectării şi a unor zile friguroase
fără gaze în case a părut să atingă apogeul şi a început numărătoarea inversă, iată am
primit o mână de ajutor din partea Ucrainei, care s-a angajat, pe o perioadă nedefinită,
să ne furnizeze câte 1,5 milioane metri cubi din propriile rezerve. Totuşi, Rusia rămâne
furnizorul unic de gaze pentru Republica Moldova. Conducta strategică spre Balcani, care
traversează Ucraina şi Republica Moldova, este sursa principala din care primim gaze. Ce
se poate de făcut în această situaţie de către Chişinău? Ce putem realist face dacă nu pentru
a elimina completamente riscurile, cel puţin pentru a reduce vulnerabilitatea şi a estompa
efectul negativ al unor asemenea situaţii în viitor? Şi cât de fezabilă, credeţi, în acest context,
ar putea fi racordarea Republicii Moldova la sistemul de distribuţie a gazelor al României?
Vladimir Socor: Primul pas necesar este introducerea unei proceduri permanente
de consultare a Chişinăului cu UE. Al doilea, îmi pare imperioasă racordarea reţelei de gaze
a Republicii Moldova cu reţeaua românească. Am aflat de la experţi români în domeniul
gazelor faptul că politica României în extragerea gazului are ca obiectiv să prelungească
disponibilitatea zăcămintelor de gaze din România pentru următorii 30 de ani: ritmul
extracţiei anuale de gaze în România este calculat în aşa mod încât rezervele care sunt
actualmente cunoscute şi dovedite să dureze încă 30 de ani. După părerea mea, am spus
acest lucru şi în România şi cu alte ocazii, consumul Republicii Moldova este atât de
modest, încât România ar putea, fără să facă sacrificii economice deosebite, să asigure
măcar o parte din necesarul de gaze al Republicii Moldova, racordând cele două reţele
eventual pe traseul Iaşi - Bălţi, sau pe alt traseu, în aşa mod încât şi Chişinăul să fie conectat.
Pentru România, cu producţia ei de 12 miliarde metri cubi pe an, a furniza
Republicii Moldova, să spunem, 600-700 milioane metri cubi pe an, adică jumătate din
ceea ce se consumă, nu ar fi un sacrificiu teribil şi, cu siguranţă, ar fi o politică de asigurare a
Republicii Moldova împotriva vulnerabilităţii faţă de Rusia. Îmi pare un imperativ strategic.
Aici eu văd un interes naţional comun al României şi Republicii Moldova. Retorica despre
frăţietate nu face nici două parale dacă România, cu surplusul ei de energie, nu intervine în
situaţii de criză pentru Republica Moldova.
Andrei Popov: Dar totuşi este vorba şi de anumite restricţii de ordin tehnic. Ceea
ce am aflat eu de la specialişti este faptul că este imposibil, în cazul unor intermitenţe de
acest gen, de a folosi pe perioade scurte de timp în sens invers conducta strategică care
trece din Republica Moldova în România şi mai departe. După cum mi-au explicat experţii,
11

compresoarele sunt setate în aşa fel încât ele pompează acest gaz, la presiune foarte mare,
în direcţia nord-est – sud-vest şi a schimba în sens revers este posibil doar atunci când se
ia o decizie strategică şi este foarte greu să faci acest lucru pentru intermitenţe sporadice şi
relativ scurte de acest gen.
Vladimir Socor: Conducta aceea acum este goală. Republica Moldova suferă
anume din cauza că această conductă este goală. Legătura de acolo este irelevantă pentru
relaţia dintre Republica Moldova şi România. Cred că suntem amândoi de acord cu faptul
că avem această premisă pentru racordarea dintre Republica Moldova şi România, premisa
fiind conducta de capacitate considerabilă care ajunge de la câmpurile de gaze ale României
până la Iaşi. Şi în plus, România se bucură de flexibilitate în ceea ce priveşte sursele pentru
generarea curentului electric. România dispune de cărbune şi de centrala nucleară de la
Cernavodă. Ca rezultat, România are un surplus de electricitate, pe care, în aceste zile de
criză, îl exportă în ţări vecine, cum ar fi Bulgaria.
13 februarie 2009
CSI – un club de discuţii incapabil să soluţioneze problemele statelor
membre
12
Opinii:
- Nicu Popescu, expert al Consiliului European pentru
Relaţii Externe, Londra, Marea Britanie;
- Eugen Revenco, director de programe la APE;
- Victor Chirilă, director de programe la APE;
- Eugen Carpov, fost ministru adjunct de Externe
responsabil de dimensiunea estică a politicii
externe moldovene.
Moderator: În perioada 9-10 februarie 2009, secretarul executiv al Comunităţii
Statelor Independente, Serghei Lebedev, a efectuat o vizită de lucru la Chişinău. Vizita a
avut loc în contextul preluării de către Republica Moldova a preşedinţiei CSI pentru anul
2009. La întrevederea cu preşedintele Vladimir Voronin s-a vorbit, citez din comunicatul
preşedinţiei moldovene, despre acţiunile ce ţin de consolidarea securităţii energetice în
cadrul CSI şi cooperarea în combaterea efectelor crizei economice şi financiare globale.
Este sau nu este CSI o structură viabilă? Se poate oare această organizaţie opune eficient
crizei economice mondiale şi, nu în ultimul rând, cât de judicioasă a fost angajarea
guvernării de le Chişinău în executarea preşedinţiei CSI exact în anul în care urmează să
înceapă negocierile, complexe şi dificile, pe marginea unui nou acord politic cu UE?
Nicu Popescu: Iniţial funcţia CSI era dublă – atât de a gestiona divorţul statelor

post-sovietice, cât şi de a încerca să menţină, prin anumite instrumente, influenţa Federaţiei
Ruse în spaţiul post-sovietic. Primul obiectiv al CSI a fost atins, divorţul a avut loc, treptat
statele post-sovietice şi-au diversificat destul de mult atât politica externă, cât şi relaţiile
economice externe. Iar al doilea obiectiv, de a menţine prin intermediul CSI influenţa
Rusiei, cred că în mare parte a eşuat.
Anume din acest motiv cred că Rusia, chiar dacă periodic încearcă să prezinte CSIul
drept vehicul prin care îşi avansează interesele în spaţiul post-sovietic, nu reuşeşte să-şi
menţină o zonă de influenţă exclusivă în spaţiul post-sovietic prin CSI. Şi parţial din această
cauză adevăratele vehicule în acest sens au devenit Comunitatea economică Euroasiatică,
cât şi organizaţia Tratatului de securitate colectivă din spaţiul post-sovietic. Însă trebuie
să ne dăm seama că Rusia este capabilă să-şi consolideze sfera sa de influenţă doar întrun
număr destul de restrâns de state post-sovietice, în primul rând în Asia Centrală, dar
şi în Armenia. Pe când practic jumătate din statele CSI nu intră în sfera reconsolidată de
influenţă a Rusiei, chiar dacă influenţa rusească încă este destul de semnificativă şi acolo.
Moderator: În ce măsură vedeţi CSI-ul menţinându-se, în următorii câţiva ani, ca
o structură viabilă? Mai ales în contextul războiului din Georgia şi a conflictului cu Ucraina
privind livrarea gazelor naturale de la începutul anului 2009?
Nicu Popescu: CSI-ul nu trebuie tratat ca o structură viabilă, pentru că niciodată
nu a fost aşa ceva. CSI-ul este un club, în care preşedinţii unui număr restrâns de state
se întâlnesc periodic pentru a discuta anumite subiecte de interes comun. În cadrul CSI
adevăratul lucru care contează sunt relaţiile bilaterale dintre statele post-sovietice, iar CSIul,
ca structură cu interese sau viziuni comune politice şi economice, este practic inexistent.
Şi din această perspectivă cred că CSI va continua aceeaşi existenţă semi-lâncezindă pentru
următorii ani, în timp ce adevărata esenţă a relaţiilor dintre statele post-sovietice va avea loc
atât la nivel bilateral între statele din acest spaţiu, cât şi în cadrul celorlalte structuri postsovietice,
în primul rând a Comunităţii economice euroasiatice şi a organizaţiei Tratatului
de securitate colectivă din CSI.
Moderator: Care credeţi că va fi impactul crizei economice mondiale care se
prefigurează pentru spaţiul CSI?
Nicu Popescu: Criza economică mondială va avea un impact major asupra
întregului spaţiu post-sovietic, însă deocamdată nu este foarte clar ce fel de impact va fi.
Pe de o parte, Rusia se află într-o situaţie extrem de dificilă, rezervele sale financiare scad
cu o viteză şocantă pentru Guvernul de la Moscova şi, totodată, şi influenţa Rusiei scade.
În acelaşi timp, şi celelalte state post-sovietice sunt destul de fragile, cu economii destul de
disfuncţionale şi acestea pot fi afectate de criză poate chiar mai mult decât Federaţia Rusă.
Cert este faptul că pentru următorii doi-trei ani, întregul spaţiu post-sovietic intră într-o
perioadă de incertitudine legată de criza mondială şi nu este deloc clar cum va ieşi Rusia şi
întreaga zonă din această criză.
În acelaşi timp, trebuie să ne dăm seama că Rusia de astăzi nu mai este capabilă
13

să îşi reconsolideze sfera de influenţă unică pe teritoriul întregii foste URSS şi nici măcar
pe întreg teritoriul CSI. Este suficient să ne uităm la statistica comercială. De exemplu,
în Republica Moldova acum 10 ani practic 70 la sută din comerţ avea loc cu statele din
CSI. Astăzi, această cifră este de circă 40 la sută. În balanţa comerţului extern al Republicii
Moldova, Rusia este mai puţin importantă decât România, reprezentând doar 15 la sută din
volumul schimburilor comerciale. Din cele şase state post-sovietice incluse în Parteneriatul
Estic, numai Belarus are o relaţie comercială mai strânsă cu Federaţia Rusă decât cu UE.
Există foarte multe cifre surprinzătoare, inclusiv faptul că Armenia, care este un partener
strategic al Federaţiei Ruse, de fapt are mai mult comerţ cu un stat mic ca Belgia decât cu
Rusia. Aceste tendinţe sunt structurale şi ele au deja un impact vizibil în întreg spaţiul postsovietic.
Moderator: Republica Moldova a preluat în acest an preşedinţia în CSI. În ce
măsură credeţi că a fost judicios pentru Chişinău ca în acest an, în care urmează să înceapă
negocierile pentru un nou acord politic cu UE, să-şi disperseze efortul diplomatic şi pe
direcţia CSI-ului? Nu este aceasta o încercare de a prinde doi iepuri, cu riscul de a nu
prinde niciunul până la urmă?
Nicu Popescu: Cred că nu putem compara „iepurele” european cu „ne-iepurele”
CSI. Or, aceste două instituţii nici măcar nu pot fi comparate una cu alta. În linii mari,
nu contează foarte mult dacă Republica Moldova face sau nu parte din CSI, ci contează
mai mult ce face în această platformă regională. Nu există contradicţie între procesul de
integrare europeană a Republicii Moldova şi relaţii bune, de parteneriat reciproc avantajos,
cu Rusia, Kazahstan sau Belarus. Relaţiile bune cu partenerii din Est pot ajuta Chişinăul
inclusiv în promovarea exporturilor şi nu împiedică integrarea europeană. Însă la fel de bine
trebuie să ne dăm seama că există o contradicţie fundamentală între politicul şi economicul
post-sovietic şi standardele din UE. Nu poate exista integrare simultană în UE şi integrare
politică şi economică în spaţiul CSI, pentru că standardele sunt diferite. În aceste condiţii,
noţiunea de integrare simultană şi în Vest, şi în Est este una absurdă.
Deci, dacă e să ne referim la dilemele politicii externe a Republicii Moldova,
atunci trebuie să ne dăm foarte bine seama că Moldova poate coopera cu Rusia, Belarus
sau Kazahstan şi alte state CSI, integrându-se simultan în UE, însă Republica Moldova nu
se poate integra simultan atât în UE, cât şi în CSI, în condiţiile în care Rusia nu doreşte să
adopte standardele existente în UE.
Moderator: Invitaţii emisiunii de astăzi sunt Eugen Revenco şi Victor Chirilă,
coordonatori de programe la Asociaţia pentru Politică Externă. Domnule Eugen Revenco,
în ce măsură împărtăşiţi ideea că CSI a fost o formă de divorţ civilizat în fostul URSS şi că
această structură rămâne o pârghie de menţine a statelor post-sovietice în sfera de influenţă
a Rusiei?
Eugen Revenco: Am auzit adesea această idee, despre divorţul civilizat, doar că am
văzut şi modele mai de succes de disociere a unor ţări, fără a crea organizaţii internaţionale.
14

CSI nu a reuşit să se impună ca organizaţie internaţională funcţională pentru membrii săi,
între ţările CSI au avut loc războaie, un studiu recent al International Crisis Group califica
unele din ţările CSI ca fiind pe cale de a eşua ca stat – Tadjikistanul de exemplu, avem în
CSI şi cea mai săracă ţară din Europa – Republica Moldova, care nu a reuşit să devină un
proiect de succes.
În ceea ce priveşte modalitatea de cooperare dintre state, avem un pol puternic
– Federaţia Rusă, pe de o parte, şi restul ţărilor din CSI, pe de altă parte, ţări care la ziua
de astăzi au, cu toţii, relaţii ambigue sau neclare cu Federaţia Rusă. Despre iniţiativele
economice, putem spune că este una din organizaţiile cele mai rodnice în producerea
documentelor în stil sovietic, pe diferite segmente, despre care putem doar să zâmbim
când încercăm să aflăm cine le-a dezbătut, cine le-a discutat, în care centre, care sunt
analizele cost-beneficiu etc. Ceva mai devreme am avut şi embargouri la exporturi din
Republica Moldova şi Georgia, chiar în acest an am avut şi un război energetic între aceste
“ţări-prietene”.
Moderator: În ce măsură cooperarea în cadrul CSI ar putea ajuta ţările membre
ale comunităţii să depăşească consecinţele şi impactul crizei economice mondiale?
Victor Chirilă: Pentru a înţelege mai bine potenţialul CSI în depăşirea actualei
crize financiare şi economice, trebuie să ne referim puţin la esenţa acestei organizaţii. CSI
de fapt există virtual, pentru că există peste 1600 de documente semnate, iar conform unei
analize efectuate în 2006 doar 10 la sută din aceste documente funcţionează.
CSI s-a achitat doar parţial de sarcina sa de a asigura despărţirea civilizată a
fostelor republici din URSS, pentru că nu a evitat acele conflicte de pe teritoriul fostului
URSS, de exemplu în Transnistria, în Caucaz şi chiar în Asia Centrală. În anii 94-95, la
iniţiativa Rusiei, s-a încercat să se dea CSI-ului şi dimensiunea de integrare economică,
după modelul UE. CSI şi-a propus atunci să creeze o piaţă de liber schimb, o uniune
vamală şi în final să aibă o comunitate economică comună. Iată că au trecut 17 ani de
atunci. Acordul de liber schimb nu funcţionează, nu avem uniune vamală şi nu putem vorbi
despre o uniune economică. Dacă facem referinţă la experienţa UE în primii 17 ani de
existenţă, vom descoperi că UE a reuşit să aibă o piaţă economică comună, politici comune
în domeniul transportului şi agriculturii, o uniune vamală comună şi de asemenea instituţii
supranaţionale executive, care aveau destule împuterniciri să implementeze acele politici
convenite de statele membre ale UE. Toate aceste lucruri lipsesc în cadrul CSI.
De aici avem şi răspunsul la întrebarea dacă poate sau nu CSI să contribuie eficient
la depăşirea crizei. Nu poate, pentru că nu are mecanismele necesare, nu există nici voinţa
politică necesară între state pentru a coopera în cadrul CSI şi a găsi soluţii comune. De
aceea cred că CSI-ul nu va putea să ne ajute prea mult.
Moderator: Eugen Carpov, fost ministru adjunct de Externe responsabil de
dimensiunea estică a politicii externe moldovene, spune că CSI-ul a fost o improvizaţie
a Moscovei, care însă şi-a demonstrat ineficienţa pe parcursul anilor şi care nu are pârghii
15

eale de a se opune provocărilor economice şi politice moderne. Iar Chişinăul ar trebui să
decidă, într-o perspectivă previzibilă, în favoarea integrării europene.
Eugen Carpov: Nu ştiu dacă a fost exact o modalitate de divorţ civilizat, crearea
CSI-ului. Eu aş spune puţin altfel – a fost o structură concepută la Moscova după destrămarea
URSS, când Federaţia Rusă, stat declarat succesor al Uniunii Sovietice, trebuia să constituie
o structură care să substituie relaţiile pe care le-a avut Moscova cu republicile sovietice.
CSI a fost o organizaţie de cooperare regională creată expromt. Nimeni nu s-a aşteptat cu
mult timp înainte că URSS se va destrăma. Şi când s-a întâmplat, trebuia de creat urgent
ceva. Şi Federaţia Rusă a fost cea care a venit cu iniţiativa creării acestei structuri.
Acum, în ce măsură noua structură a fost favorabilă şi dezvoltării statelor nou create,
aici problema devine puţin mai sofisticată. Dacă ne amintim bine, Republica Moldova nu
a ratificat din start documentele constituante ale CSI, anume pentru că trebuia să studieze
care sunt avantajele participării la această organizaţie. Evident că iniţial erau prezentate
nişte perspective foarte pozitive. Acestea ţineau în primul rând de domeniul economic.
Şi, într-adevăr, exista o logică, când se spunea că republicile fostei Uniuni Sovietice erau
interconectate foarte puternic într-un sistem economic comun. După destrămare era dificil
pentru fiecare stat să-şi reconstruiască relaţiile pe noi criterii cu toate statele din regiune şi
CSI ar fi putut să fie un sistem care să faciliteze trecerea la noi relaţii economice.
În realitate, cred că nu s-a obţinut rezultatul scontat. S-au semnat foarte multe
acorduri în cadrul CSI, s-au creat foarte multe instituţii regionale în cadrul acestei structuri
care urmau să reglementeze diverse domenii importante de cooperare. Dar cred că aici
eficienţa CSI s-a oprit în mare parte, pentru că realizarea de facto a acordurilor semnate nu
s-a mişcat cu tempourile pe care şi le-a propus iniţial CSI.
Moderator: Serghei Lebedev a fost recent la Chişinău şi a declarat că există o
posibilitate de conlucrare la nivel economic pentru a contracara efectele crizei economice
mondiale. Există în cadrul CSI asemenea mecanisme, dincolo de relaţiile strict bilaterale
dintre statele membre?
Eugen Carpov: Eu am impresia că asemenea declaraţii ţin mai mult de domeniul
dorinţelor decât al realităţilor existente în cadrul acestei structuri. De fapt, în mare parte,
rezultatele pe care le-au obţinut statele membre ale CSI în mai mult de 15 ani de cooperare
se bazează pe relaţiile bilaterale. Toate efectele pozitive pe care le-a obţinut Republica
Moldova din colaborarea cu statele membre ale CSI sunt bazate mai mult pe acordurile
pe care le-a semnat în cadrul bilateral. Deci, vorbind despre capacităţile acestei organizaţii
de a se contrapune unor crize la nivel global, eu m-aş îndoi foarte mult. Pentru că acum
vedem că organizaţii mult mai puternice economice, financiare caută soluţii şi, chiar dacă
adoptă unele decizii, nu de fiecare dată acestea au efect. CSI-ul nu şi-a demonstrat eficienţa
în subiecte mult mai simple decât criza economică mondială.
Moderator: Cum vedeţi viitorul acestei structuri, mai ales după războiul din 2008
din Georgia, dar şi după criza gazelor de la începutul lui 2009?
16

Eugen Carpov: Relaţiile din cadrul CSI cred că în viitor vor fi puţin regrupate între
statele participante. Noi vedem că deja avem primul semnal din partea Georgiei care a luat
decizia să părăsească această organizaţie. Referitor la Republica Moldova şi Ucraina, care
şi-au pus drept scop integrarea europeană, probabil să statele respective ar trebui să facă o
analiză foarte atentă referitor la angajamentele pe care le presupune integrarea europeană
şi referitor la angajamentele care şi le-au asumat aceste state în cadrul CSI. Cu siguranţă că
nu toate permit existenţa cooperării şi în alte organizaţii de acelaşi gen. Deci, va trebui să
optăm pentru un anumit vector. Atâta timp cât Republica Moldova şi-a declarat vectorul
integrării europene probabil că va trebui gradual să reducem cooperarea noastră în CSI. Şi
o spun nu în sensul rău al cuvântului, ci în sensul că va trebui să respectăm angajamentele
de integrare europeană, astfel încât să nu venim în contradicţie cu ce ne dorim şi declarăm
la Bruxelles.
Moderator: Apropo despre vectorul politicii externe. În acest an, în care Republica
Moldova ar trebui să înceapă negocierile cu Bruxellesul pe marginea unui nou acord politic,
Chişinăul a preluat preşedinţia în CSI. În ce măsură este judicioasă această dispersare a
efortului diplomatic pe ambii vectori?
Eugen Carpov: Aici trebuie să ţinem cont de faptul că această decizie de a-şi asuma
preşedinţia în cadrul CSI aparţine actualei guvernări, guvernării Partidului Comuniştilor,
care niciodată nu a demonstrat coerenţă în aprecierea vectorilor de politică externă. Practic
asemenea acţiuni le-am avut şi pe parcursul ultimilor ani, când se declarau unele acţiuni
prioritare şi de fapt se implementau alte angajamente asumate pe alte dimensiuni.
24 aprilie 2009
Relaţiile cu vecinii, la cel mai jos nivel de la declararea independenţei
Republicii Moldova
Invitaţi:
- Andrei Popov, director executiv APE;
- Victor Chirilă, director de programe la APE;
- Radu Vrabie, director de programe la APE.
Moderator: Cum pot fi caracterizate în prezent relaţiile Republicii Moldova cu
vecinii săi – România şi Ucraina?
Victor Chirilă: Relaţiile Chişinăului cu vecinii sunt proaste. Aş spune cele
mai proaste de la declararea independenţei Republicii Moldova. Putem spune că este o
autoizolare a Republicii Moldova de principalii săi parteneri, inclusiv în plan economic
– pentru că atât Ucraina, cât şi România absorb o bună parte a comerţului nostru extern.
La capitolul dialog politic în relaţia cu România demult nu mai există un dialog
17

eficient la nivel de şefi de stat, la nivel de miniştri de externe acest dialog a existat cu
intermitenţe, dar niciodată nu s-a ajuns la un dialog constant, permanent, la o înţelegere
asupra problemelor care s-au acumulat de-a lungul vremii. Şi aceste probleme sunt
numeroase. Este destul să ne amintim despre Tratatul de bază, de Acordul privind frontiera
dintre Republica Moldova şi România, de Convenţia privind micul trafic la frontieră, de
deschiderea consulatelor româneşti la Bălţi şi Cahul, de problema Mitropoliei Basarabiei,
care este mereu adusă pe agendă când apar anumite tensiuni în relaţiile Republicii Moldova
cu România.
În raport cu Ucraina, dialogul nu a ajuns atât de jos ca în cazul României, dar
de asemenea problemele acumulate crează încet-încet acea masă critică care poate bloca
pentru mult timp relaţiile noastre politice. Să ne amintim că anul trecut în aprilie la Chişinău
s-a aflat în vizită de lucru ministrul de externe de pe atunci Ogrâzko, iar una din sarcinile
prioritare era să pregătească vizita preşedintelui Ucrainei, Victor Iuşcenko, în Republica
Moldova. Iată că această vizită nu a avut loc şi se pare că nici nu va avea loc prea curând,
pentru că relaţiile, în loc să se îmbunătăţească, dimpotrivă, par să se altereze.
În ultima perioadă se aud diferite mesaje îngrijorătoare din partea Kievului. A
fost introdusă necesitatea pentru cetăţenii moldoveni de a prezenta la vamă 1100 euro
pentru a putea intra în Ucraina. Moldova a fost introdusă de către Parlamentul ucrainean
pe lista ţărilor care prezintă risc pentru migraţia ilegală. Aceste măsuri au fost calificate de
experţii de la Chişinău ca fiind discriminatorii. Acest lucru a fost făcut fără nicio consultare
prealabilă cu autorităţile Republicii Moldova. Kievul a informat mai degrabă prin presă
decât prin canalele oficiale diplomatice Chişinăul despre măsurile care urmează să fie
impuse şi acest lucru trezeşte anumite întrebări în ceea ce priveşte calitatea relaţiilor şi
comunicarea dintre guvernele de la Kiev şi Chişinău.
Radu Vrabie: Suntem într-o situaţie extrem de neplăcută – avem doar doi vecini
şi cu ambii avem relaţii nu dintre cele mai bune. Relaţia cu Ucraina este deteriorată de mai
mult timp, acum problema doar a ieşit la iveală. Avem o serie de probleme pe care nu le
putem rezolva de foarte mult timp – şi aici mă refer la delimitarea frontierelor, la o serie
de probleme legate de proprietăţile moldoveneşti pe teritoriul Ucrainei, dar şi la dreptul
de proprietate asupra barajului de la staţia electrică de la Novodnestrovsk. Un alt capitol
la care avem restanţe în colaborarea cu Kievul este şi conflictul transnistrean, unde demult
nu mai avem Ucraina ca prieten şi aliat. Asta, în pofida faptului că am avut relaţii foarte
bune în perioada 2005-2006. Eu cred că în situaţia în care se află acum Republica Moldova
este un lucru inadmisibil ca relaţiile cu ambii vecini şi principali parteneri economici să se
deterioreze atât de mult.
Victor Chirilă: Republica Moldova a desconsiderat mai multe iniţiative ale
Ucrainei în ultimii ani. Iniţiativa Iuşcenko de reglementare a problemei transnistrene, cu
toate deficienţele ei, merita mai multă atenţie şi tact diplomatic din partea Chişinăului. De
asemenea, începând cu anul 2006, Chişinăul a neglijat în mod evident GUAM-ul, iniţiativă
18

egională în cadrul căreia Ucrainei îi revine rolul central. În special preşedintele Voronin a
neglijat întâlnirile la nivel înalt ale acestei organizaţii începând cu 2007. Şi desigur că astfel
de gesturi nu rămân neobservate la Kiev şi se decontează, mai devreme sau mai târziu.
Neglijarea importanţei regionale a Ucrainei este, cred eu, o mare gafă a diplomaţiei noastre.
Cred că ar fi trebuit acordată mai multă atenţie cooperării şi parteneriatului nostru
cu Ucraina şi în domeniul integrării europene, or acest lucru nu s-a făcut. Dimpotrivă,
Chişinăul continuă să se distanţeze de Ucraina, crezând că astfel vom obţine mai repede
o perspectivă clară de integrare europeană. Or, această logică este greşită atâta timp cât
în Republica Moldova reformele în plan politic, economic şi social solicitate de UE nu
sunt duse la bun sfârşit. Din această cauză orice argument al nostru de a ne despărţi de
locomotiva ucraineană în acest parcurs către UE nu este credibil în ochii Bruxellesului. Iată
de ce o astfel de retorică trebuie lăsată la o parte, trebuie găsite acele proiecte de integrare
europeană cu caracter regional care ne-ar uni eforturile cu cele ale Ucrainei. Aderarea
efectivă a Republicii Moldova la UE va depinde de eforturile noastre interne şi nu de faptul
că în acest moment suntem priviţi ca un vagon la locomotiva Ucrainei.
Moderator: Să fie aceste probleme la care v-aţi referit cauza pentru care Kievul a
introdus restricţii la frontieră pentru cetăţenii moldoveni?
Victor Chirilă: Aceste probleme acumulate creează un fundal nefavorabil pentru
noi şi propice pentru astfel de acţiuni neplăcute în raport cu ţara noastră. Astfel de decizii
ar fi putut fi în mod sigur evitate, dacă Chişinăul acorda mai multă atenţie mesajelor şi
semnalelor care veneau în ultimul timp de la Kiev. Au fost mesaje că Kievul va introduce
regim de vize, de asemenea, s-a vorbit despre faptul că Republica Moldova este o sursă de
migraţie ilegală spre UE prin teritoriul Ucrainei. Iarăşi Chişinăul nu a atras atenţia necesară
acestor mesaje. Şi în cele din urma Kievul a acţionat unilateral şi modul în care s-a luat
această decizie creează un anumit disconfort aici, la Chişinău.
Radu Vrabie: Faptul că Ucraina a făcut acest gest arată, într-adevăr, calitatea
proastă a relaţiilor şi a dialogului dintre Chişinău şi Kiev. Partea proastă este că vor avea
de suferit în primul rând cetăţenii Republicii Moldova care merg des în Ucraina pentru
vizite sau mici afaceri. Şi în acest context cred că Ministerul nostru de Externe trebuie să
fie mai activ şi să ofere anumite explicaţii populaţiei, care, în mare parte, nu prea ştie ce se
întâmplă.
Moderator: Cum ar putea să ne ajute Ucraina în rezolvarea dosarului transnistrean?
Victor Chirilă: Există deja un cadru instituţional pentru reglementarea
transnistreană – acest format 5+2. El este, într-adevăr, deficient la unele capitole, dar cred
că aceasta este formula care întruneşte consensul tuturor părţilor implicate, motiv pentru
care reluarea discuţiilor în formatul 5+2 este prioritatea numărul unu. Pentru că vedem că
în ultimele luni au loc discuţii în aşa-numitul format 2+1 – Medvedev, Voronin şi Smirnov
– şi acesta nu este cadrul care favorizează interesele noastre. Dimpotrivă, Voronin, fiind la
19

Moscova pe 18 martie 2009, a semnat o declaraţie care prejudiciază grav poziţia de până
în acel moment a Chişinăului privitor la modul în care trebuie să fie soluţionată problema
transnistreană. Şi aceste discuţii cu Rusia au avut loc peste capul Ucrainei, neglijând Kievul,
s-au făcut într-o formă nu tocmai transparentă.
De aceea Kievul are toate motivele să fie supărat, să aibă anumite îngrijorări şi o
doză de neîncredere faţă de Chişinău. Asemenea situaţii trebuie evitate, angajându-ne să
discutăm cu Rusia şi cu Transnistria în formatul 5+2, unde Ucraina, UE şi SUA vor putea
participa activ şi contribui cu soluţii în egală măsură ca şi Rusia.
Radu Vrabie: Republica Moldova nu are nici forţă, nici experienţă să negocieze
direct cu Rusia în problema transnistreană, de aceea este prima interesată să aibă un cadru
cât mai transparent şi pentru a avea un dialog permanent şi consultări cu Ucraina. Şi
Ucraina este afectată de acest conflict, niciunei ţări nu îi place să aibă un conflict deschis la
hotar, plus că, din ceea ce spune presa ucraineană, există şi probleme de contrabandă, cu
spălări de bani. Şi eu cred că în urma rezolvării problemelor bilaterale ar creşte interesul
Ucrainei şi ar fi şi ea mai activă şi astfel ar creşte numărul de ţări interesate de o regmentare
viabilă a conflictului. Pentru că, în opinia mea, este puţin probabil ca în formatul 2+1 să
putem obţine o soluţionare care ar avantaja Republica Moldova.
Victor Chirilă: Cred că este nevoie de parteneriate europene atât cu România, cât
şi cu Ucraina. Astfel de parteneriate ne-ar putea ajuta să ieşim din criza în care ne aflăm în
relaţiile cu vecinii.
Parteneriatul cu România este necesar pentru că este un stat membru al UE şi,
alături de celelalte state membre UE, ia decizii care ne vizează direct sau indirect. România
este ţara prin care trece drumul nostru, geografic vorbind, către UE. În plus, este ţara cu
care Uniunea Europeană ne îndeamnă să avem proiecte regionale de infrastructură care
sunt necesare pentru a pregăti economia noastră de standardele europene.
Cu Ucraina parteneriatul european ne-ar ajuta să ne unim eforturile pentru a
obţine acea perspectivă clară de aderare la UE. Din acest parteneriat european trebuie
să facă parte subiecte ca soluţionarea problemei transnistrene ca parte a parcursului
nostru comun spre UE, soluţionarea problemelor mai vechi din relaţiile bilaterale şi, de
asemenea, găsirea şi concentrarea eforturilor şi resurselor necesare pentru a soluţiona acele
impedimente de ordin administrativ, legislativ, regulator care ne împiedică să obţinem, atât
Moldova, cât şi Ucraina, regim de călătorii fără vize în UE.
Moderator: Ce şanse există ca relaţiile dintre Republica Moldova şi România, care
au ajuns atât de tensionate după evenimentele din 7 aprilie 2009, să revină la normalitate?
S-au făcut acuzaţii dure din partea Chişinăului de implicare în organizarea loviturii de stat,
s-au introdus vize, a fost expulzat ambasadorul român…
Andrei Popov: Dacă numim “normalitate” starea în care s-au aflat relaţiile dintre
Chişinău şi Bucureşti în ultimii ani, atunci acest nivel al relaţiilor nu este suficient. Eu cred
că halul în care au ajuns relaţiile noastre marchează cel mai de jos punct în relaţiile dintre
20

Chişinău şi Bucureşti de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Deci, în istoria
relaţiilor bilaterale, fără niciun dubiu, suntem la cel mai de jos nivel.
Am avea o cale enormă de parcurs pentru a reveni la normalitate, nemaivorbind
despre valorificarea potenţialului acestei relaţii, bazat pe faptul că România este singurul
vecin al Republicii Moldova membru al UE, pe avantajele imense pe care ni-l oferă faptul
că vorbim aceeaşi limbă, dar şi pe valoroasa experienţă pe care a acumulat-o România
recent în procesul de tranziţie de la un sistem similar celui de la care a pornit Republica
Moldova spre un sistem compatibil cu cel al UE şi posibilitatea ca această experienţă să
fie transferată Republicii Moldova. Ar mai fi şi potenţialul ca România să devină un avocat
care ar focaliza atenţia marilor cancelarii occidentale asupra Republicii Moldova. Deci, ar
fi atâtea lucruri de câştigat dincolo de o relaţie normală.
Moderator: Faptul că pe de o parte România este ţară membră a UE, iar pe de
altă parte UE este nevoită să intervină prin poziţia sa în evenimentele de la Chişinău, nu
complică şi mai mult sarcina UE?
Victor Chirilă: Cred că te referi la acea tăcere din partea UE în ceea ce priveşte
acuzaţiile aduse României de autorităţile de la Chişinău, mai ales după evenimentele din 7
aprilie 2009. Cred că UE ar trebui să arate solidaritate faţă de România. Această solidaritate
a fost într-un fel exprimată de preşedinţia cehă a UE, de fosta preşedintă a UE – Franţa şi de
viitoarea preşedintă Suedia, printr-o declaraţie comună.
Dar cred că este nevoie de mai multă fermitate, pentru că astfel de acuzaţii au
mai fost şi în trecut, poate nu de o asemenea gravitate. Cred că UE trebuie să solicite
Chişinăului probe concrete, dovezi că într-adevăr România se implică în afacerile interne
ale Republicii Moldova. Şi dacă aceste dovezi nu se confirmă, UE trebuie să fie foarte fermă
vizavi de Chişinău, pentru a curma astfel de acţiuni pe viitor. Situaţia actuală nu poate fi
depăşită doar de Bucureşti şi Chişinău, bilateral. Am ajuns în punctul în care este nevoie de
intervenţia UE pentru a depăşi această situaţie.
Moderator: Vedem că de-a lungul anilor lista problemelor în relaţiile cu vecinii
doar a crescut. Mă refer aici şi la relaţiile cu România, şi la cele cu Ucraina. Credeţi că actuala
putere are destulă voinţă politică ca să demareze un dialog eficient pe baza principiilor
europene cu cele două ţări vecine?
Victor Chirilă: Greu de spus. Experienţa anilor trecuţi demonstrează că la
nivelul retoricii parcă această voinţă politică exista, dar după ce vizitele unor oficiali
români sau ucraineni în ţara noastră se consumau, această voinţă politică nu ajungea şi
la nivelul acţiunilor concrete. De aceea cred că atâta timp cât nu se va renunţa la anumite
stereotipuri ideologice în raport, de exemplu, cu România, atâta timp cât nu se va renunţa
la neîncredere, la paradigma statului asaltat de vecinul din Est în chestiuni teritoriale sau
care ţin de problema transnistreană, sunt sigur că nu se va ajunge la niciun rezultat benefic.
Şi mai există un aspect. Avem o diplomaţie nu tocmai eficientă. Foarte multe
cadre bine pregătite au părăsit Ministerul de Externe. Totuşi, în interiorul Ministerului
21

au mai rămas specialişti buni, au fost angajaţi oameni noi cu o pregătire teoretică foarte
bună, dar acest lucru nu este de ajuns. S-a demonstrat că diplomaţia noastră nu este tocmai
independentă în luarea deciziilor. Şi acest lucru este parţial din cauza faptului că sistemul
politic de luare a deciziilor s-a centralizat tot mai mult în ultimul timp, iar Preşedinţia,
sub conducerea lui Vladimir Voronin, a devenit punctul de comandă în toate sferele de
activitate – fie că vorbim despre economie, politică, de sfera socială, diplomaţie sau alte
domenii. Dar, în acelaşi timp problema se regăseşte şi în interiorul Ministerului. Este
nevoie de şefi ai diplomaţiei care să aibă curajul şi verticalitatea necesară pentru a spune
preşedintelui şi factorilor de decizie din Republica Moldova cum stau lucrurile, care este
tactica cea mai bună şi strategia cea mai indicată pentru a atinge anumite obiective, chiar
dacă aceste sfaturi şi recomandări nu întotdeauna pot să coincidă cu aşteptările factorului
de decizie.
Or, mi se pare că anume aici lucrurile stau foarte prost. Avem ambasadori, dar
care nu au nicio influenţă în diplomaţie, adesea nu spun lucrurilor pe nume, iar cei care
o fac sunt eliminaţi din diplomaţie. Avem în MAE diplomaţi buni, dar care nu au curajul
să spună preşedintelui Voronin ce ar trebui într-adevăr să facă Republica Moldova, la ce
stereotipuri trebuie de renunţat pentru a putea atinge obiectivele pe care ni le-am propus
în relaţiile cu vecinii.
În relaţia cu România, atâta timp cât obiectivele pe care ni le propunem, cum ar
fi Tratatul de bază sau Acordul de frontieră, vor fi legate de aspecte ce ţin de crearea unei
naţiuni moldoveneşti în ţara noastră, atâta timp partea română va privi cu neîncredere
orice acţiuni care vin din partea Chişinăului. Trebuie de făcut o delimitare între chestiunile
ce ţin de identitate, limbă şi chestiunile politice cum ar fi Tratatul de bază, care ar trebui să
fie un acord axat pe ideea integrării europene, şi Acordul de frontieră, care să fie un acord
pur tehnic ce ar reglementa regimul de trecere şi administrare a acestei frontiere şi ar fi la
fel un pas al nostru pe direcţia apropierii de UE. Atunci când va exista această delimitare
clară a subiectelor de ordin identitar şi a celor de ordin politic care afectează interesele şi
bunăstarea ţării, atunci cred că se vor putea face progrese mari în relaţiile cu partenerii
noştri strategici, printre care sunt şi vecinii noştri imediaţi.
22

05 iulie 2009
Factorul extern şi alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009
Invitaţi:
- Vlad Lupan, analist independent;
- Victor Chirilă, director executiv interimar al APE;
- Radu Vrabie, director de programe la APE.
Moderator: În urma vizitei pe care preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin,
lider al Partidului Comuniştilor (PCRM) a avut-o în Federaţia Rusă pe data de 22 iunie
2009, autorităţile de la Moscova s-au arătat gata să acorde Republicii Moldova un credit de
500 milioane dolari. Mai mulţi experţi şi politicieni din opoziţie au calificat, însă, acest gest
al Rusiei drept un suport electoral pentru PCRM şi, totodată, s-au arătat sceptici de faptul
că Rusia va acorda integral acest credit, în condiţiile în care ea însăşi se confruntă cu o gravă
criză economică. Aşadar, cum trebuie interpretat acest gest al Moscovei?
Vlad Lupan: Aici sunt de acord cu reprezentanţii partidelor de opoziţie – este cu
siguranţă o vizită de natură electorală, de altfel, ca şi celelalte vizite pe care le-a întreprins
preşedintele Voronin la Moscova sau reprezentanţii Kremlinului la Chişinău. Însăşi maniera
în care a avut loc vizita demonstrează că are un caracter electoral.
S-au făcut promisiuni care nu pot fi îndeplinite în viitorul apropiat, ceea ce
demonstrează clar că vizita a fost utilizată pentru ceea ce în Occident se numeşte
“oportunităţi de fotografiere”. Oportunităţi de apariţii în mass-media, care ulterior să
fie difuzate inclusiv pe canalele care sunt extrem de populare în Republica Moldova şi
astfel să creeze imagine Partidului Comuniştilor. Acesta pare să fie unicul partid susţinut
de Federaţia Rusă, ceea ce este important pentru electoratul din Republica Moldova în
contextul alegerilor din 29 iulie 2009. În paralel, se încearcă acreditarea ideii că Federaţia
Rusă va susţine financiar Republica Moldova. Părerea mea este că un asemenea ajutor ar
putea veni fie foarte târziu, fie deloc.
Victor Chirilă: Cred că vizita recentă a preşedintelui Voronin la Moscova
confirmă, de fapt, că vectorul estic al politicii noastre externe predomină din ce în ce mai
mult. Este adevărat că este o vizită legată de contextul electoral. Comuniştii contează foarte
mult pe faptul că Federaţia Rusă îi va ajuta să câştige puterea pentru următorii patru ani. De
asemenea, această vizită, dar mai ales mesajele care vin de la Moscova în urma acestei vizite,
ne demonstrează că Federaţia Rusă înţelege să joace un rol important în această regiune,
în ţara noastră, iar miza sa este să preîntâmpine extinderea lumii vestice în Moldova şi în
statele din Europa de Est care fac parte din Parteneriatul Estic, lansat recent de Uniunea
Europeană.
Radu Vrabie: Mai există un aspect care va fi exploatat de Federaţia Rusă. FMI
nu a oferit un credit Moldovei, în condiţiile în care nu există un guvern format, iar pe
23

acest fundal, Moscova vine cu această promisiune, care, în mod sigur, are ca menire să
îmbunătăţească imaginea Rusiei în ochii populaţiei din Republica Moldova. Pentru ca, aşa
cum spun des autorităţile de la Chişinău, “prietenul la nevoie se cunoaşte”.
Victor Chirilă: Dacă se confirmă informaţia că Republica Moldova contează
foarte mult pe această asistenţă financiară în valoare de jumătate de miliard de dolari şi
dacă Republica Moldova va intra în negocieri cu Moscova pentru acest credit, mă tem vor
fi periclitate relaţiile noastre cu FMI, cu Banca Mondială (BM) şi cu SUA, şi desigur cu UE.
Iarăşi, vedem o diferenţă foarte clară dintre relaţia noastră cu Vestul şi cu Federaţia Rusă.
În timp ce în negocierile cu FMI sau cu BM sunt transparente, se cunosc condiţiile pe
care actorii sau partenerii noştri din Vest ni le pun, în cazul Federaţiei Ruse nu cunoaştem
care sunt aceste condiţii, ceea ce trezeşte o sumedenie de suspiciuni şi întrebări, aici, la
Chişinău, din partea partidelor din opoziţie, din partea actorilor din societatea civilă. Şi
este normal să ne întrebăm care sunt condiţiile adevărate, care sunt aşteptările Federaţiei
Ruse?
Pentru că trecutul recent şi mai îndepărtat ne demonstrează că Federaţia Rusă
pune accent pe condiţii de ordin politic, care subminează suveranitatea noastră, anume
suveranitatea la care ţine foarte mult şi pe care pedalează foarte mult în această campanie
Partidul Comuniştilor. Or, dacă acesta ţine cu adevărat la noţiunile de suveranitate şi
independenţă a Republicii Moldova, să ne informeze în mod transparent despre discuţiile
care se poartă la acest capitol.
Vlad Lupan: Pe cât de mult Partidul Comuniştilor respectă de fapt el însuşi
suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova? Ce înseamnă aceste plecări la Moscova
şi care este moneda în schimbul căreia Partidul Comuniştilor beneficiază de susţinere
politică? Pe ce mizează preşedintele Voronin când merge la Moscova şi cine va trebui să
plătească pentru asta? Cetăţeanul de rând sau liderul Partidului Comuniştilor? Eu am dubii
că liderul Partidului Comuniştilor va plăti pentru ceva vreodată. În schimb, noi o să avem
de plătit, cu siguranţă.
Victor Chirilă: Desigur, aici este vorba despre viitoarele generaţii. Cine va achita
acest credit? Să nu uităm că deja sunt discuţii începute cu Statele Unite ale Americii în
vederea oferirii unui ajutor Republicii Moldova în cadrul programului Provocările
Mileniului. În cazul în care acordul dintre Republica Moldova şi SUA se va încheia, acest
ajutor poate atinge suma de 300 milioane dolari. Şi acesta nu este credit. Acestea sunt
donaţii, bani pentru proiecte, un cadou, bani pentru a ne construi drumuri, bani pentru
a moderniza agricultura, bani pentru a ne moderniza sistemul de irigaţii, care practic
este inexistent în această ţară. Or, pentru a beneficia de această asistenţă nerambursabilă,
Republica Moldova trebuie să respecte anumite condiţii. Şi aici prima condiţie pe care
americanii o pun în faţa statelor beneficiare este următoarea: democraţia şi buna guvernare.
Or, anume la acest capitol, în ultimele luni, mai ales după alegerile parlamentare din 5
aprilie 2009, avem o deteriorare evidentă. Sunt îngrijorări exprimate de mai multe foruri
24

internaţionale.
Moderator: De ce totuşi Federaţia Rusă ar fi interesată să susţină Partidul
Comuniştilor şi nu alte partide? De ce manifestă un sprijin pe faţă pentru acest partid?
Vlad Lupan: Un calcul rece. Federaţia Rusă întotdeauna a făcut calcule la
rece. Sunt binecunoscuţi în acest sens. Chiar dacă nu le convine pe deplin Partidul
Comuniştilor, pentru că, probabil, îl consideră pe preşedintele Voronin drept un trădător al
Memorandumului Kozak din 2003 şi, respectiv, o persoană în care nu poţi avea încredere.
Calculul politic le spune, de exemplu, că partidul respectiv va câştiga cu un procentaj înalt
alegerile din Republica Moldova. Şi atunci, aşa cum au spus-o şi înaintea alegerilor din 5
aprilie 2009, Rusia mizează pe răul cel mai mic.
Să ne imaginăm o situaţie în care Federaţia Rusă ar susţine alte partide. Asta
ar însemna că Federaţia Rusă susţine partidele care vor, în primul rând, democratizarea
Republicii Moldova. Democratizarea Republicii Moldova însemnă însă instituirea unor
reguli europene şi nu a unor reguli de tip rusesc, de genul: „fac ce vreau şi scap nevătămat
fără probleme”. Deci, astfel ar susţine europenizarea şi plecarea Chişinăului din sfera de
influenţă a Federaţiei Ruse, ceea ce este de neconceput pentru Moscova.
În prezent, pe continentul european există două spaţii. Spaţiul euroasiatic, cu
accent pe “asiatic”, este un spaţiu în care regulile sunt aproximative: „Azi vreau aşa, mâine
vreau altfel. Eu schimb regulile şi tot eu spun că aşa e bine. Deci, fac ce vreau, şi, respectiv,
tot eu rămân cu dreptatea”. La polul celălalt, spaţiul european are reguli clare, judecata-i
judecată, economia – economie şi aici există prosperitate. Şi noi vedem acest lucru. Este
foarte clar că Federaţia Rusă ar susţine doar acele partide din Republica Moldova, care ar
avea o mai mare şansă de succes în parlamentare, iar dacă aceste partide ar fi orientate către
spaţiul civilizaţional euroasiatic ar fi încă şi mai bine. În cazul Republicii Moldova aceasta
este exact situaţia PCRM. Este un partid non-european, în esenţă, şi orientat spre spaţiul
civilizaţional euro-asiatic.
Însă în cazul în care unul dintre partidele democratice sau mai multe partide
democrate vor câştiga alegerile, Federaţia Rusa va lucra şi cu ele. Întrucât este vorba despre
pragmatismul Federaţiei Ruse şi despre interesele sale de viitor. Până la urmă, în relaţiile
internaţionale eşti nevoit să lucrezi cu ceea ce ai.
Victor Chirilă: Partidul Comuniştilor a monopolizat sprijinul Federaţiei Ruse nu
datorită ataşamentului Rusiei faţă de Vladimir Voronin. Sunt sigur că există foarte multă
neîncredere vizavi de preşedintele Voronin. Trecutul o demonstrează. Afrontul pe care în
2003 dl Voronin l-a adus preşedintelui Vladimir Putin nu poate fi uitat atât de uşor şi nu
cred că va fi uitat prea curând. Dar, Federaţia Rusă nu are altă forţă în Republica Moldova
pe care să poată conta, în sensul prezervării influenţei sale în Moldova şi în Transnistria,
prin amânarea rezolvării problemei transnistrene sau găsirea unei soluţii care să avantajeze
Rusia. Iată de ce, acum, Moscova mizează pe Partidul Comuniştilor.
PCRM denotă un comportament departe de practicile şi standardele europene şi,
25

persistând pe această linie, continuă să fie un factor de instabilitate. Partidul Comuniştilor
nu înţelege că stabilitatea în această ţara poate fi asigurată doar prin dialog cu societatea
civilă şi cu partidele de opoziţie şi că nu este nevoie să le distrugi pentru a crea o stabilitate.
Acţionând în acest fel, Partidul Comuniştilor continuă să fie un factor de instabilitate.
Or, instabilitatea este primul element care joacă în beneficiul Federaţiei Ruse, pentru că
astfel sunt create condiţiile pentru prezervarea status quo-ul în Moldova şi în regiunea
transnistreană. Atâta timp cât se va menţine această instabilitate şi acest status quo,
Federaţia Rusă va fi un actor important în viaţa noastră internă, aici, la Chişinău.
Moderator: Aş vrea să revenim la subiectul transnistrean şi la faptul că în această
campanie Transnistria pare să fie mult mai puţin exploatată de partidele politice decât
altădată. De ce se întâmpla acest lucru?
Radu Vrabie: Preşedintele Voronin a recunoscut el însuşi într-un interviu acordat
unui post de radio rusesc că nu prea are timp pentru rezolvarea problemei transnistrene,
întrucât are alte preocupări. Până una-alta, dacă e să ne referim la campania din 29 iulie
2009, eu cel puţin am văzut două partide mai active. În afară de partidul de guvernământ
şi Partidul Democrat, celelalte nu sunt atât de active în ceea ce priveşte sloganele, afişele
electorale, apariţiile la televiziune. Vedem chiar că Partidul Comuniştilor şi-a schimbat
strategia. De la sloganul „Pentru o Moldovă stabilă” s-a trecut la „Să ne apărăm Patria!”.
Bănuiesc că ei merg deja pe această cale a radicalizării, în care Transnistria nu-şi mai
găseşte locul. Aducerea problemei transnistrene la masa de discuţii nu ar avantaja Partidul
Comuniştilor şi de aici şi această absenţă a subiectului transnistrean în platformele
electorale.
Victor Chirilă: Dacă am vorbi despre Transnistria, ar trebui să vorbim despre
pericolul care vine dinspre Est, dinspre Federaţia Rusă, pentru că mai avem în Transnistria
acele trupe armate care staţionează pe teritoriul nostru. Avem acel armament de 20 mii
tone, care în continuare nu este transportat în Federaţia Rusă. Or, iată că aceste subiecte nu
sunt comode pentru a fi discutate acum. Chişinăul oficial are nevoie de sprijinul Federaţiei
Ruse în campania electorală.
Vlad Lupan: Conflictul transnistrean, din punctul de vedere al autorităţilor
Republicii Moldova, este, cu siguranţă, o problemă pe care ei nu vor să o discute. Dar
am văzut că până în 5 aprilie 2009 acest subiect a fost utilizat în mod masiv în electorală,
inclusiv pentru a motiva Federaţia Rusă să se implice de partea Partidului Comuniştilor.
Acum, subiectul conflictului transnistrean nu mai este atât de actual pentru PCRM,
probabil pentru că ei au convins Moscova că sunt cei mai indicaţi să primească susţinerea
Kremlinului.
Pe de altă parte, subiectul transnistrean nu este utilizat nici de partidele de
opoziţie. În primul rând, subiectul transnistrean nu este un subiect de prioritate pentru
cetăţenii Republicii Moldova. În plus, acest subiect a fost utilizat în scopuri electorale de
o manieră propagandistă de Partidul Comuniştilor, în defavoarea intereselor naţionale ale
26

Republicii Moldova.
Deci, odată ce începi să discuţi pe problematica transnistreană şi s-o pui în capul
mesei, înseamnă că susţii eforturile Federaţiei Ruse de a utiliza acest conflict ca pârghie
de influenţă asupra Republicii Moldova. Pentru că în realitate, soluţionarea conflictului
transnistrean nu se va întâmpla în curând. Deci, în momentul în care tu ştii că soluţionarea
conflictului transnistrean nu va veni repede şi totuşi te bagi să discuţi subiectul respectiv,
asta înseamnă că de fapt joci jocul Federaţiei Ruse. Şi atunci evident că partidele liberale,
democrate de opoziţie nici nu ar fi interesate de subiectul transnistrean şi poate că nici nu
ar trebui să utilizeze acest subiect în electorala pentru scrutinul din 29 iulie 2009. Acestea
ar trebui să revină la problematica transnistreană deja după alegeri, în funcţie de rezultate.
Victor Chirilă: Campania electorală pentru 5 aprilie 2009, la fel ca şi aceasta,
pentru 29 iulie 2009, au influenţat negativ politica noastră externă. De fapt, avem de a face
cu o deteriorare a mesajelor noastre de politică externă. Vedem că relaţiile noastre s-au răcit
acum cu Bruxellesul. Ni s-a dat un semnal că UE ar fi gata să înceapă negocierile pentru
semnarea viitorului acord de asociere cu Republica Moldova, dar ne pune nişte condiţii
clare: să tratăm în mod egal cetăţenii Uniunii Europene, ceea ce înseamnă să renunţăm la
regimul de vize instituit pentru cetăţenii României. Ni se impune condiţia să respectăm
drepturile omului şi să investigăm în mod transparent, eficient acele evenimente triste care
au avut loc în aprilie şi care s-au soldat cu încălcarea flagrantă a drepturilor omului. Şi,
de asemenea, ni se cere expres să avem o campanie electorală corectă, în conformitate cu
standardele şi principiile democratice. Când aceste condiţii vor fi îndeplinite, numai atunci
relaţiile cu Bruxellesul vor putea fi relansate.
Or, deocamdată, Chişinăul oficial, Partidul Comuniştilor, nu este gata să facă
aceşti paşi în întâmpinarea Bruxellesului, pentru că obţinerea puterii contează în primul
rând, puterea pare să fie dorită cu orice preţ. Şi acesta este un factor ce creează tensiune în
societate, care se răsfrânge şi asupra calităţii politicii noastre externe.
Moderator: Ce riscuri comportă pentru Republica Moldova deteriorarea relaţiilor
cu partenerii europeni, cu Uniunea Europeană, cu SUA?
Vlad Lupan: Eu aş menţiona aici şi organizaţiile monetare internaţionale, care
au relaţii directe atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu Statele Unite. Deteriorarea relaţiilor
pe acest plan presupune o întârziere în semnarea unor acorduri. Or, semnarea de acorduri
nu este pur şi simplu semnarea unor hârtii. Deci, nu vor fi reforme, nu vor fi nici relaţii cu
Uniunea Europeană. Nu va fi o relaţie cu Uniunea Europeană, nu vor fi, respectiv, relaţii
normale nici cu Fondul Monetar Internaţional, nici cu Banca Mondială. În consecinţă,
Republica Moldova nu va primi finanţare tocmai în perioada de criză.
Deci, nivelul relaţiilor economice de mai departe va depinde, de fapt, de
implementarea unor reforme reale în Republica Moldova, într-o perioadă foarte scurtă de
timp, dar şi respectarea unor condiţii privind desfăşurarea alegerilor parlamentare. Îmi pare
foarte rău să le spun radioascultătorilor acest lucru, dar Federaţia Rusă nu are bani să dea
27

Republicii Moldova. Pe hârtie arată foarte frumos, dar banii adevăraţi se află la FMI. Iată de
acolo, dacă nu vin banii, atunci vom avea de a face cu o adevărată criză.
Radu Vrabie: Preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin în interviurile sale a
menţionat faptul că Moldova este o ţară unică, care poate avea relaţii bune şi în Est, şi în
Vest. Un lucru în principiu bine spus, dar prost înfăptuit. Republica Moldova este o ţară
prea mică ca să-şi permită luxul să închidă nişte porţi pe care abia a reuşit să le întredeschidă.
Cu totul diferite ar fi condiţiile creditului Federaţiei Ruse în cazul în care Moldova
ar avea o relaţie mai bună cu Uniunea Europeană decât acum, când ruşii înţeleg că Republica
Moldova nu are, de fapt, alte soluţii. Iată de ce revin iarăşi la lipsa de transparenţă în aceste
negocieri cu Rusia de care au dat dovadă autorităţile din Republica Moldova. Chişinăului
nu îi este convenabil să negocieze cu Rusia fără alţi parteneri, pentru că, în acest moment,
Republica Moldova a ajuns, practic, într-o zonă în care nu ea controlează deciziile...
Victor Chirilă: Politica externă a Republicii Moldova s-a transformat într-un
fel de şantaj. Uitaţi-vă la mesajele şi acţiunile pe care le întreprind actualii oficiali faţă de
Uniunea Europeană: regimul de vize cu România va rămâne în vigoare până când UE nu
va institui regim fără vize pentru cetăţenii Republicii Moldova. Acesta este un şantaj curat.
Astfel de mesaje nu merg la Bruxelles. Cu astfel de şantaj nu îţi poţi creşte credibilitatea.
Credibilitatea se îmbunătăţeşte prin reforme şi acţiuni concrete întreprinse aici, la noi
în ţară: prin ameliorarea condiţiilor democratice, prin modernizarea economiei, prin
consolidarea frontierei, prin îmbunătăţirea serviciilor de frontieră şi vamale, astfel încât să
ţi se permită să beneficiezi de acel de regim de vize cu UE.
În raport cu Fondul Monetar Internaţional, declaraţiile dlui Voronin vorbesc de la
sine. „Fondul Monetar a plecat ca soţia infidelă de la bărbat”, spune el. Dar, să ne întrebăm,
cine este Republica Moldova în raport cu FMI? Să nu uităm că la Fondul Monetar
Internaţional nu iau decizii nişte funcţionari, nişte birocraţi internaţionali care lucrează
acolo. Deciziile sunt luate la FMI de către state dezvoltate precum Germania, Franţa, UE în
general, de SUA... Deci afrontul acesta nu este adresat numai FMI sau BM, el este adresat
unor politicieni concreţi, unor capitale concrete, unor state concrete. Poate nu se înţelege
acest lucru aici, la Chişinău, dar lucrurile anume aşa se prezintă.
Sau, acest anunţ, precum că Federaţia Rusă este gata să ne dea 500 de milioane de
dolari... Nu este şi acesta un afront adresat Vestului? Este, cert, un şantaj. În anii precedenţi
dl Voronin obişnuia să declare că Republica Moldova este o ţară mică şi, prin urmare,
„vom fi acolo unde vor fi interesele noastre economice şi politice”. Păi, unde sunt interesele
noastre economice şi politice? Doar la Moscova? Cred că avem de-a face cu o degringoladă
totală a politicii noastre externe.
28

26 iulie 2009
Rolul factorului extern în campania electorală pentru alegerile
parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 în viziunea experţilor de
politică externă: România versus Rusia
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv interimar al APE;
- Oleg Cristal, Asociaţia pentru Democraţie
Participativă ADEPT;
- Corneliu Ciurea, expert independent.
Moderator: Domnilor experţi, vreau să vă întreb în primul rând dacă în general
putem vorbi despre o influenţă externă asupra alegerilor din Republica Moldova în această
campanie?
Oleg Cristal: Dacă e să vorbim despre Republica Moldova atunci influenţa din
exterior este foarte puternică şi aici sunt câteva elemente care contribuie la o influenţă
destul de mare asupra alegerilor. Mai întâi de toate, este vorba despre spaţiul informaţional.
Noi avem pe trei frecvenţe de stat două posturi care sunt retransmise din exterior: unul din
Federaţia Rusă cel de-al doilea – din România. Noi avem în Republica Moldova minorităţi
naţionale care reprezintă grupuri destul de importante care votează activ şi reprezintă ţări
destul de importante cum este Federaţia Rusă şi Ucraina, ţări care au interese directe în
Republica Moldova şi care încearcă prin diferite canale să influenţeze opţiunea de vot a
acestor alegători.
În plus, există o parte a cetăţenilor din Republica Moldova care se autoidentifică
drept români şi doresc ca Republica Moldova să se unească într-o anumită perspectivă
cu România. Cuvântul spus de la Bucureşti este foarte important pentru această categorie
de alegători. Prin urmare, ceea ce spune Bucureştiul este important pentru o anumită
parte de alegători, ceea ce spune Moscova este important pentru altă parte de alegători.
Şi acest lucru îl vedem prin mesajele pe care le transmit anumiţi concurenţi înscrişi în
cursa electorală. Unii susţin un mesaj pro-rusesc destul de pronunţat şi speculează că
minorităţile naţionale votează exclusiv în favoarea lor. Alte formaţiuni spun că promovează
un mesaj pro-românesc şi captează în mare parte votul persoanelor care îşi doresc unirea
cu România.
Victor Chirilă: Este adevărat, influenţa factorului extern în interiorul tării, în
politicile domestice este mare şi această influenţă este constantă. Dar, desigur, în timpul
campaniei electorale ea este mult mai pronunţată pentru că atunci se decide viitorul ţării şi
viitoarea configuraţie politică, viitorul vector de politică externă. Şi, desigur, există anumiţi
actori de politică externă care încearcă să speculeze diviziunea la nivel geostrategic care
există în Republica Moldova.
29

Este normal ca cetăţenii să aibă diferite viziuni asupra vectorului de politică externă
a ţării. Problema este că la noi această diviziune este mult mai pronunţată şi aici diviziunea
geostrategică reflectă o divizare pe criterii etnice. Este binecunoscut faptul că marea parte a
minorităţilor etnice au o mai mare aplecare către Rusia, sunt mult mai receptivi la mesajele
care vin dinspre Federaţia Rusă şi deseori votează în funcţie de predilecţiile pe care le au
politicienii de la Moscova vizavi de anumite partide din Republica Moldova.
De asemenea, populaţia majoritară din Republica Moldova, care se consideră
moldoveană sau română este, iarăşi, divizată, dar divizată pe criterii geostrategice: cei care
au trăit pe timpul Uniunii Sovietice sunt mult mai receptivi la mesajele Moscovei; cealaltă
parte, mai tânără, care a reuşit să călătorească în UE, să aibă contacte mai frecvente cu
lumea vestică şi-a schimbat opţiunile în ultimii 18 ani. Această categorie este mult mai
aproape de valorile europene, este mai aproape de practicile UE şi de cultura vestului şi ar
dori ca Republica Moldova să devină într-o bună zi membră a UE, iar mesajele care vin de
la UE sunt mult mai credibile pentru această categorie.
Moderator: Aş vrea să discutăm acum despre ceea ce poate fi numit convenţional
“factorul românesc” în campania electorală din Republica Moldova. S-au făcut foarte multe
speculaţii în presă pe seama implicării României, sau a pretinsei implicări a României,
în evenimentele din 7 aprilie 2009. Imediat după acele proteste, pe data de 8 aprilie,
preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin, lider al Partidului Comuniştilor, a acuzat direct
România de a fi stat în spatele protestelor şi, drept urmare, Chişinăul a introdus regim de
vize pentru cetăţenii români. Vedem că zilele trecute procurorul general Valeriu Gurbulea a
negat oficial acest lucru. În general, actuala campanie electorală a decursul pe fundalul unui
schimb permanent de replici între autorităţile de la Chişinău şi cele de la Bucureşti. Cum
au influenţat toate acestea campania electorală şi, implicit, alegătorii?
Corneliu Ciurea: Influenţa a fost foarte clară, de creare a unui climat isteric
în timpul campaniei. Lucru care a fost făcut intenţionat de Partidul Comuniştilor, de
guvernământ în Republica Moldova, pentru că el avea nevoie de un asemenea climat isteric
pentru a câştiga voturi, sau pentru a-şi păstra voturile pe care le-a obţinut în aprilie 2009.
Este clar că România este utilizată de Partidul Comuniştilor ca un factor electoral.
Bun, până la un punct putem accepta acest lucru. Nu aş vrea să exagerăm. Din
nou, insist asupra ideii de a nu supraestima factorul extern şi mai ales cel românesc, pentru
că, în opinia mea, în Republica Moldova contează mult mai mult factorul american şi cel
rusesc. Tocmai faptul că vorbim încontinuu despre România arată resursele limitate ale
acestei ţări de a influenţa situaţia din Republica Moldova. De fapt, de multe ori ţara vecină
este un cal de bătaie, este partea expusă, partea utilizată în luptele politice şi de mult mai
puţine ori vorbim despre factorul american de politică externă, care este mult mai bine
instituţionalizat în Republica Moldova: avem Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare
(USAID), Institutul Republican Internaţional (IRI), Institutul Naţional Democratic
(NDI). Sunt instituţii promotoare de democraţie, dar care promovează şi un anumit tip de
30

democraţie, occidentală. Pe de altă parte este prezentă şi Rusia, cu multe alte instrumente
de promovare a politicii externe a Rusiei.
Atunci când ne focalizăm doar asupra factorului românesc, arătăm o anumită
miopie în ceea ce priveşte ponderea fiecărui factor. Insist iarăşi asupra ideii că factorii
rusesc şi cel american sunt mult mai importanţi decât cel românesc.
Oleg Cristal: Eu aş fi de acord doar parţial cu ceea ce spune dl Ciurea. Cred totuşi
că România este unul dintre factorii cei mai importanţi în actuala campanie electorală
pentru că puterea foloseşte ţara vecină pe post de „bau, bau”, care sperie electoratul din
Republica Moldova, în special minorităţile naţionale şi trebuie să ţinem cont de faptul că
aceştia constituie 23 la sută din alegători. Sondajele arată că anume minorităţile naţionale
votează preponderent partidul de guvernământ. În plus, o anumită parte dintre moldoveni
au fobii în raport cu România, create pe parcursul a mai multe decenii. Aceste lucruri sunt
exploatate acum de putere în favoarea ei.
Eu sunt sigur că acest lucru s-a făcut intenţionat şi motivul este la suprafaţă –
Republica Moldova trece printr-o criză economică şi socială prin care nu a mai fost din
1998. Se închid foarte multe afaceri. Oamenii sunt concediaţi, li se reduc salariile, bugetarii
au întârzieri la salarii, studenţii au primit bursele cu mari întârzieri sau chiar nu le-au primit
în general. Remitenţele de peste hotare au scăzut în mod dramatic. A falimentat o bancă,
ceea ce este foarte grav. Domeniul construcţiilor a fost îngheţat şi foarte muţi oameni au
rămas acum pe drum cu zeci de mii de euro investiţi şi locuinţa nefinalizată. Exportul s-a
redus dramatic şi tot aşa.
Sunt foarte mulţi indicatori economici şi sociali care ar fi lovit extrem de dur în
PCRM, partidul aflat la guvernare. Comuniştii aveau nevoie să creeze o realitate virtuală,
un duşman inventat, pentru a da un alt subiect central campaniei electorale. Şi trebuie să
recunoaştem că le-a reuşit acest lucru. Chiar şi partidele de opoziţie au preluat mesajele
formaţiunii de guvernământ. În loc să se axeze pe problemele reale ale societăţii care sunt
indicate în sondajele de opinie, ei vorbesc despre duşmani inventaţi.
Victor Chirilă: Sunt de acord cu Cornel Ciurea când spune că Federaţia Rusă
este de fapt un factor mult mai puternic în Republica Moldova decât România. Întradevăr,
Federaţia Rusă are mai multe instrumente pentru a influenţa politicile interne ale
ţării noastre, de a determina viitorul curs al politicii externe, de a o impune să aleagă între
Vest şi Est. Avem o mulţime de exemple în trecut. S-a folosit şi blocada economică faţă de
produsele noastre agricole şi vinicole, s-a recurs şi la blocadă sau presiuni energetice, s-au
folosit şi presiuni diplomatice, s-a încercat în 2005 în campania electorală de atunci să se
influenţeze chiar şi configuraţia politică din tara noastră. Federaţia Rusă nu numai că are
aceste instrumente, ea le şi foloseşte când este nevoie.
România aş spune că este, de asemenea, un actor destul de important. Are, de
asemenea, instrumente. Da, România nu are instituţii asemenea IRI (Institutul Republican
Internaţional din SUA), NDI (Institutul Democratic Naţional) sau USAID prezente în
31

Republica Moldova, dar România, să nu uităm, este deja principala piaţă de desfacere
pentru produsele noastre agricole. Mulţi cetăţeni ai Republica Moldova doresc să aibă
paşaport românesc pentru a călători liber în spaţiul Uniunii Europene. De asemenea,
România ne-a oferit şansa de a semna un Acord de mic trafic la frontieră cu ţara noastră,
dar care nu este semnat. Ştim care sunt cauzele şi ştim care sunt condiţiile impuse de
autorităţile moldoveneşti. Mai există afinităţi sociale, culturale, istorice, sunt mai multe
instrumente pe care le are România la îndemână, dar România nu ştie să le folosească în
sens constructiv. Nu neapărat să dezbine, aşa cum face Federaţia Rusă.
Cred însă că implicarea României este exagerată intenţionat de către autorităţile
de la Chişinău, iarăşi, în scopuri electorale, se creează o isterie artificială pentru a se menţine
la putere având în vedere condiţiile negative în domeniul economiei, tendinţele negative
din politicile sociale. Explicaţia ar fi, sunt de acord, aceea că autorităţile comuniste nu au
multe argumente pozitive cu care să vină în faţa electoratului să-i convingă să voteze pentru
PCRM. În această situaţia, a fost găsit un duşman extern, neglijând, de fapt, problemele
interne.
Cred că această pistă pe care insistă acum autorităţile este greşită şi duce de fapt la
înstrăinarea aliaţilor din Vest şi chiar din Est, pentru că Republica Moldova dă dovadă de
incoerenţă atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
România însă, din cauza declaraţiilor şi mesajelor făcute de preşedintele Traian
Băsescu, îşi taie craca de sub ea pentru că, în fond, anihilează acele instrumente pe care le
are în Republica Moldova, despre care am vorbit mai sus, şi impactul pozitiv pe care le-ar
putea avea asupra cetăţenilor moldoveni.
Corneliu Ciurea: Victor a atras atenţia asupra unui subiect destul de palpitant, care
s-a discutat adesea şi la noi, şi în România. De fapt, există o predispoziţie chiar în interiorul
ţării noastre de a colabora mai eficient cu România, de a simţi impactul unor politici mai
inteligente din partea diplomaţiei româneşti şi sunt experţi români care acceptă, consimt şi
recunosc faptul că, într-adevăr, instrumentele diplomatice româneşti de multe ori dau greş.
Chiar şi acelaşi Dan Dungaciu, în discuţii recunoaşte că România putea influenţa mult mai
bine, mai benefic Republica Moldova.
Dacă vorbim despre aceşti trei factori, putem spune că americanii influenţează
Republica Moldova prin instrumente formalizate, prin instituţii promotoare de democraţie,
lucrând cu opoziţia, dar încercând să păstreze un anumit echilibru utilizând şi politici
de dezvoltare, USAID-ul şi alte organizaţii care oferă bani în mod deschis şi transparent
Republicii Moldova. Şi acest lucru nu poate să nu inspire respect.
Rusia, pe de altă parte, de multe ori foloseşte politici constrângătoare, represive.
Este dreptul ei, pentru că este un stat puternic şi pentru că are un credit de încredere în
Republica Moldova. Sondajele cel puţin arată acest credit. Dar Rusia joacă tare pe acest
teren şi nu se ascunde după degete. Dacă interzice ceva, atunci interzice şi o face deschis.
Politicile româneşti sunt mai puţin clare, mai confuze pentru alegătorii din
Republica Moldova. Pe de o parte, partea bună a politicii româneşti cred eu că este
32

tineretul, politicile axate pe tineret şi studiile care le oferă. Şi aici nu cred că putem avea
obiecţii. Dar politicile media la care recurge deranjează de multe ori şi inspiră anumite
rezerve. Şi alte instrumente diplomatice care sunt utilizate de România, la fel, deranjează.
Acestea deranjează chiar şi acel segment de populaţie care ar putea fi solidar cu România şi
ar putea susţine ideea românească. Cred – şi acesta este un îndemn care vine constant din
partea experţilor – că o revizuire a politicii diplomatice româneşti în raport cu Republica
Moldova se impune şi ar fi benefică pentru ambele părţi.
Oleg Cristal: Pare să existe un consens în mediul experţilor de la Chişinău că
România ar trebui sa-şi schimbe strategia şi tacticile în raport cu Republica Moldova.
Într-o analiză recentă semnată de către directorul asociaţiei ADEPT, Igor Boţan, dânsul
spunea că puterea de la Chişinău ar trebui să-i ridice un monument lui Traian Băsescu
alături de Vladimir Ilici Lenin. De ce? Pentru că într-adevăr foarte multe lucruri care se
întâmplă la Bucureşti toarnă apă la moara comuniştilor – declaraţii populiste, declaraţii
care dau motive serioase pentru a acuza Bucureştiul de implicare directă în treburile
interne ale Republica Moldova. Este suficient doar să preiai anumite afirmaţii făcute de
Traian Băsescu, să le difuzezi la posturile TV din media holding-ul puterii de la Chişinău şi
să pui comentariul ”Iată un exemplu de implicare directă în susţinerea opoziţiei naţionale
şi radicale din Republica Moldova”.
Moderator: Acum aş vrea să revenim puţin la declaraţiile anterioare ale lui Vladimir
Voronin care, după cum spuneam, acuzase direct România că s-ar afla în spatele protestelor
din aprilie. Vedem că procurorul general Valeriu Gurbulea a declarat oficial că România
ca stat nu stă în spatele acestor proteste, ci doar ar fi existat nişte atacuri cibernetice venite
din România şi că mai mulţi cetăţeni români ar fi încercat să vină în acele zile în Republica
Moldova. Prin ce se explică această schimbare de mesaj în declaraţiile autorităţilor? Şi dacă
s-a constat că România nu a fost implicată în acele proteste, de ce nu sunt anulate vizele
pentru cetăţenii români care au fost introduse imediat după 7 aprilie 2009?
Victor Chirilă: Cred că asistăm la o revizuire a mesajelor, a discursului autorităţilor
comuniste de la noi vizavi de România, nu fără presiuni din partea UE. Ştim că la 15
iunie miniştrii de externe ai Uniunii Europene au dat undă verde viitoarelor negocieri
cu Republica Moldova asupra Acordului de asociere, dar sunt câteva condiţii clare, trei
condiţii de fapt: anularea regimului de vize impus României, investigarea evenimentelor
din 7 aprilie 2009 cu participarea opoziţiei şi Parlamentului şi alegerile libere şi corecte.
Observaţi că prima condiţie este revizuirea relaţiilor cu România, pentru că
problema cu România este obstacolul cel mai mare în vederea începerii respectivelor
negocieri. Or, Acordul de asociere ar putea să ne deschidă o cale directă spre anularea
regimului de vize cu Uniunea Europeană, spre semnarea unui Acord de liber schimb
aprofundat cu Bruxellesul.
Aceste perspective, odată obţinute de viitoarea putere de la Chişinău vor aduce
nişte avantaje politice clare. Nu cred că actualele autorităţi nu se gândesc la viitorul relaţiilor
33

cu Bruxellesul, mai ales că există şi această criză financiară şi economică care apasă tot mai
mult asupra Republicii Moldova, asupra economiei, a cetăţenilor de rând. Deja efectele au
fost simţite de mulţi deponenţi ai băncii Invest Privat Bank, care a falimentat, şi să sperăm
că este ultima în această situaţie, dar sunt presupuneri că astfel de situaţii s-ar putea totuşi
repeta pe viitor. Pentru a evita înrăutăţirea situaţiei economice şi financiare din Republica
Moldova nu e de ajuns să ai suportul financiar al Federaţiei Ruse. Este nevoie de suportul
financiar al UE, este nevoie de suportul financiar al FMI. Acordul cu Fondul ne deschide
uşa spre alte asistenţe şi credite avantajoase pentru ţara noastră.
Oleg Cristal: Declaraţia procurorului general vine imediat înaintea scrutinului
din 29 iulie 2009. De ce anume acum? Eu sunt sigur că acesta cunoştea informaţia
respectivă mai de mult timp. S-a lăsat o anumită perioadă pentru ca formaţiunea de
guvernământ să speculeze pericolul românesc, dorinţa României de a produce o lovitură
de stat, o răsturnare violentă a puterii de la Chişinău şi spre finalul campaniei electorale,
când oamenii deja sunt montaţi pe frecvenţa respectivă, se încearcă schimbarea accentelor
pentru perioada postelectorală. Acest mesaj este adresat pentru perioada de după alegeri.
Într-adevăr, Chişinăul va fi impus atât din motive obiective, cât şi motive subiective, să-şi
revizuiască poziţia faţă de România, pentru că aşa a dat Dumnezeu să avem doar doi vecini,
unul dintre care este România – poarta noastră unică spre UE.
Eu sunt optimist şi cred că până la finele anului va fi abolit regimul de vize cu
România pentru că e o precondiţie pentru începerea negocierilor privind noul cadru juridic
cu Uniunea Europeană şi doar după anularea vizelor cu România pot demara negocierile.
Deci, există şi un interes obiectiv al Chişinăului să normalizeze relaţiile cu România.
Corneliu Ciurea: Este regretabil că Republica Moldova îşi construieşte discursul
şi relaţiile ei cu România ţinând cont ori de relaţiile ei cu Moscova, ori de relaţiile ei cu UE.
Ceea ce de fapt înseamnă că Republica Moldova nu are o relaţie cu România şi, de partea
cealaltă, indică asupra faptului că nici România nu are o relaţie oficială, normală, sănătoasă
cu Republica Moldova. Eu cred că diplomaţiile ambelor state au mult de lucrat aici, pentru
că în mod normal trebuie să fie un dialog politic constructiv între Chişinău şi Bucureşti şi
acest lucru lipseşte.
Victor Chirilă: Într-adevăr, nu avem un dialog eficient cu Bucureştiul şi am ajuns
să discutăm cu România prin intermediul Bruxellesului. Trebuie să revizuim relaţia noastră
cu România şi probabil ambele părţi trebuie să se aşeze şi să creeze o strategie comună
de dezvoltare a relaţiilor. Noi nu numai că nu avem o viziune cum să dezvoltăm relaţiile
noastre, noi nu avem dialog pentru a ajunge la acest consens. De aceea primul pas este
reconstituirea dialogului nostru, reconstituirea căilor de comunicare diplomatice, politice
cu Bucureştiul. Aceeaşi sarcină este şi în faţa Bucureştiului. Totul va depinde de viitoarea
configuraţie politică din Republica Moldova.
A declarat-o recent ministrul de Externe al României – viitoarele evoluţii vor
depinde de rezultatele alegerilor parlamentare de la Chişinău, iar pentru a reconstitui
34

încrederea este nevoie de depăşirea problemelor care s-au acumulat în relaţia noastră.
Începutul trebuie să fie semnarea celor două acorduri de bază – a Acordului politic şi a
Acordului privind regimul frontierei de stat. Cred că lipsa unui dialog a şi dus la impasul
din aceste două subiecte. În ultimii ani s-au făcut progrese, s-au depăşit anumite obstacole,
obstacolul major acum fiind neîncrederea care există între părţi.
Moderator: Am pomenit mai sus despre influenţa Rusiei în această campanie.
Cum s-a manifestat ea şi ce rol a jucat la modul concret în campania pentru anticipatele
din 29 iulie 2009?
Oleg Cristal: Eu aş împărţi jocul Rusiei cu Republica Moldova în două etape:
prima etapă a fost aproximativ până pe la începutul lunii iulie 2009, când Rusia miza destul
de mult pe faptul că Partidul Comuniştilor va obţine o victorie şi acest suport s-a manifestat
prin promisiunea Rusiei de a acorda un credit de 500 milioane dolari Republicii Moldova.
S-a promis că o sumă de câteva zeci de milioane va ajunge în Moldova în următoarele două
luni, acest termen este aproape pe sfârşite şi banii nu mai apar.
Nu apar pentru că am intrat, am impresia, într-o a doua perioadă, când Federaţia
Rusă a întors spatele actualei puteri şi acest lucru s-a făcut foarte bine simţit la recentul
summit informal, dacă poate fi numit aşa, de la Moscova, unde a avut loc cursa de cai
organizată de preşedintele Federaţiei Ruse. Posturile de televiziune ruseşti, care sunt un
instrument foarte abil pentru influenţarea alegătorilor în spaţiul post-sovietic, au evitat
imaginea preşedintelui Voronin. Chiar şi imaginea filmată de cameramanul preşedintelui
Voronin nu l-a prezentat niciodată strângând mâna preşedintelui Medvedev. Aşezarea
la masă spune foarte multe lucruri, mai ales în spaţiul post-sovietic. Am observat că
preşedintele Voronin a fost la capătul mesei, la distanţa cea mai mare de preşedintele
Medvedev, chiar mai departe decât preşedinţii regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia,
ceea ce este ofensator la adresa preşedintelui Republicii Moldova.
În plus, Voronin nu a avut acum la Moscova întâlniri bilaterale cu Medvedev,
lucru care ar fi fost normal cu atât mai mult că există un subiect de discuţie important, aşa
numitul credit promis de jumătate de miliard. Rusia sau a fost deranjată de anumite acţiuni
ale Chişinăului, sau a înţeles foarte bine că PCRM-ul nu va mai fi dominant după viitoarele
alegeri şi ar trebui să-şi construiască relaţii normale cu mai multe formaţiuni care vor putea
să facă o coaliţie de guvernare după 29 iulie 2009.
Victor Chirilă: Cred că, într-adevăr, Rusia a înţeles că, de această dată, Partidul
Comuniştilor s-ar putea să nu mai aibă majoritatea necesară în viitorul Parlament pentru
a forma Guvernul şi a alege preşedintele. Apar noi actori politici care, de asemenea,
promovează o relaţie strategică privilegiată cu Rusia. Rusia nu poate să fie oarbă şi surdă
la aceste mesaje. Ar fi păcat dacă Moscova ar neglija acest mesaj trimis politicienilor de la
Kremlin. Cred că de această dată Rusia şi Moldova au şansa să stabilească o altfel de relaţie.
O relaţie bazată pe nişte mesaje coerente, mesaje care inspiră încredere şi predictibilitate.
Or, cu actualele autorităţi de la Chişinău Rusia nu s-a bucurat de o relaţie coerentă,
35

predictibilă şi Memorandumul Kozak este cea mai bună mărturie în acest sens. Iată că
apare Partidul Democrat, care în fond dă semnale că este interesat să aibă o relaţie stabilă
cu Federaţia Rusă şi este interesat să respecte acele aşteptări, interese, obiective pe care
Federaţia Rusă le are în ţara noastră.
02 august 2009
Modul în care rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie
2009 ar putea influenţa politica externă a Republicii Moldova: viziunea
experţilor
36
Invitaţi:
- Vlad Lupan, expert independent;
- Igor Munteanu, director executiv al Institutului pentru
Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Viitorul.
Moderator: Aşadar, prima întrebare este cum vor influenţa rezultatele scrutinului
asupra relaţiei cu vecinii, în primul rând cu România, cu care avem în prezent relaţii extrem
de proaste.
Igor Munteanu: Foarte multă lume aşteaptă de la rezultatele acestor alegeri o
creştere calitativă a mesajului pe care Republica Moldova îl are în raport cu partenerii
săi străini. Şi vreau să spun că în anul 2009 am urmărit o deteriorare în forţă a relaţiilor
cu vecinii şi, de asemenea, am observat o cumpănă în care s-a ajuns în politica externă a
Republicii Moldova. Şi această cumpănă este legată de calitatea dubioasă a unor iniţiative,
care s-au pornit de la atacuri rostite la începuturile campaniei electorale împotriva relaţiei
cu Bucureştiul şi au continuat cu rezervele pe care le-a formulat şeful statului în raport cu
noua politică a Uniunii Europene – Parteneriatul Estic. Şi toate aceste lucruri s-au făcut pe
o tonalitate de râcă, pe o tonalitate de a căuta nişte duşmani externi serioşi cu care merită
să te lupţi.
Eu cred că politica externă a Republicii Moldova merită un „reset”, aşa cum spun
americanii despre relaţia lor cu Rusia – o reprogramare a priorităţilor de bază. Şi chiar dacă
noi spunem că integrarea europeană va rămâne tema centrală a politicilor interne şi externe
ale Republicii Moldova, această relaţie trebuie regândită în termeni funcţionali.
Şi o să mă refer la câteva lucruri importante. Această relaţie cu UE trebuie privită
nu doar în temeni asistenţialişti – voi ne daţi bani şi noi facem ce vrem în interior. Această
relaţie nu trebuie să fie privită ca o obligaţie de a transmite rapoarte formale care nu au nicio
treabă cu realităţile de politică internă. Şi, în sfârşit, faţa, imaginea Republicii Moldova, care
este reprezentată de diplomaţie, dar şi de clasa politică în integralitatea sa, nu trebuie să mai
semene cu feţe buhăite de diplomaţi care nu au nicio treabă nici cu diplomaţia de carieră,
nici cu oamenii de cultură care reprezintă o imagine atractivă şi credibilă a ţării noastre.

Această imagine trebuie să fie total revizuită şi doar în acest fel schimbarea promisă de
partidele liberale şi democratice ar putea să prindă contur şi ar putea fi receptată. Chiar şi
faptul, deloc nesemnificativ, că în majoritatea partidelor care sunt în proces de negociere
a unei alternative la guvernare, sunt o grămada de diplomaţi, care au fost goniţi de fosta
guvernare din Ministerul de Externe, înseamnă că lucruri extrem de grave s-au produs în
interiorul acestui Minister, care trebuie resetat.
Vlad Lupan: Momentul alegerii unui nou guvern contează. Contează dacă acest
guvern va fi aprobat. Şi atunci imediat vom vedea diferenţa dintre guvernarea anterioară şi
guvernarea actuală în politica externă. Unde vom vedea noi această diferenţă? În primul
rând în relaţiile cu vecinii. De ce? Haideţi să ne amintim ce a făcut Partidul Comuniştilor.
De dragul susţinerii electorale pentru alegerile din 5 aprilie 2009, din 29 iulie 2009 a
demonstrat Federaţiei Ruse că are relaţii proaste cu România, pentru că Rusia percepe
România drept un stat care ar fi vrut să ia Republica Moldova sub oblăduirea sa. Ceea ce
sigur este un non-sens, prin definiţie.
O apropiere între astea două state este o apropiere istorică, normală. Rusia însă
percepe apropierea sa de Belarus normală, iar apropierea Republicii Moldova de România
– drept anormală. Este o politică ce nu ţine cont de normalitate. Este o politică ce ţine
cont de interesele Federaţiei Ruse. Cine a susţinut interesele Federaţiei Ruse în Republica
Moldova? Partidul Comuniştilor. Odată plecat de la putere, în cazul în care va fi aprobat
un guvern şi creată o majoritate parlamentară democratică, cu siguranţă vom vedea o
schimbare substanţială de relaţii în politica externă vizavi de vecini. În primul rând avem
în vedere România, dar şi Ucraina. Ucraina a amânat câteva vizite la rând a preşedintelui
Iuşcenko în Republica Moldova pentru motive care devin destul de clare odată cu anul
2009, anul alegerilor. Înţelegem că nu a mai dorit să dea o susţinere deschisă, făţişă
regimului comunist din Republica Moldova. În asemenea circumstanţe vedem că de fapt
Ucraina le trimite mesaje relativ pozitive forţelor democratice. Trebuie să capitalizăm pe
această situaţie. Trebuie să utilizăm situaţia aceasta în favoarea noastră.
Moderator: Cum ar putea evolua relaţiile cu UE după aceste alegeri?
Igor Munteanu: UE a semnalat foarte clar că deciziile sale în privinţa avansării
dialogului politic ţin de corectitudinea procesului electoral, cât şi de viziunea clasei politice
din Republica Moldova. Eu cred că UE a făcut foarte bine că a luat o pauză de meditaţie, de
reflecţie, pentru ca să vadă până unde ajunge democraţia din Republica Moldova. Am văzut
până unde ajunge şi în aprilie 2009, şi înainte de alegerile din iulie, când toate resursele
administrative, tot ce este mai urât în maşinăria de stat a explodat în minţile oamenilor,
a explodat în mâinile poliţiştilor care s-au antrenat în acţiuni de consolidare a regimului
autoritar.
Slavă Domnului că procesul electoral a adus şi rezultate pozitive. Sperăm foarte
mult că aceste rezultate vor aduce la putere un guvern responsabil, transparent şi credibil
pentru partenerii occidentali. Din momentul în care există un interlocutor legitim la
37

Chişinău, în aceeaşi secundă UE va fi dispusă să reia discuţia asupra Acordului de asociere
care trebuie să continue logica Planului de acţiuni, să dea o perspectivă de asociere şi în
acelaşi timp să traseze priorităţile de bază pe care se va mişca cooperarea dintre UE şi
Republica Moldova.
Imaginea tip a Republicii Moldova este de ţară fragmentată, săracă, fără speranţe.
Asta este imaginea în toate rapoartele care circulă prin lume. Eu cred că Republica Moldova
are obligaţia să schimbe această imagine. Cum? Fiind un elev silitor la Politicile de vecinătate
ale UE, la politica Parteneriatului Estic şi în acelaşi timp la producerea de practici pozitive
cu care, de exemplu, UE să se poată mândri. Este extrem de important şi pentru UE ca
atunci când promovează cu atâta dificultate anumite politici costisitoare pentru bugetul
de criză al Uniunii Europene, să aibă posibilitate să spună: „Noi am investit în această ţară,
această ţară a prins lecţia şi ca urmare s-au schimbat lucrurile”. UE are disperată nevoie
să arate succesul Politicii de vecinătate şi eu cred că Republica Moldova prin configuraţia
naturală a forţelor politice care s-a întâmplat după 29 iulie 2009, are toate şansele să se
orienteze spre acest gen de abordare.
Moderator: Să vorbim acum şi despre relaţiile cu SUA. La ce ar trebui să ne
aşteptăm de la aceste relaţii după alegerile din 29 iulie?
Vlad Lupan: Cred că trebuie să înţelegem că expresia la care s-a referit Igor
Munteanu, cea de „reset”, de fapt vine tocmai din SUA, deci resetarea relaţiilor este o
expresie foarte des utilizată acum de către administraţia Obama. Eu sunt adeptul resetării
doar în situaţia în care ea merită, deci în momentul în care vrei să începi de la zero, de pe o
pagină curată.
SUA înţelege foarte bine ce se întâmplă în zona aceasta şi cine este acel actor care
creează probleme în zona respectivă. Acum urmează ca o nouă guvernare să utilizeze acest
moment, înţelegând faptul că administraţia Obama vrea totuşi să mai normalizeze relaţiile
cu Federaţia Rusă pe cât este posibil, dar în acelaşi timp să susţină statele care îşi doresc o
dezvoltare democratică. În situaţia în care în Republica Moldova în sfârşit se pare că se vrea
să apară o nouă guvernare democratică, aceasta este o oportunitate pentru stabilirea de noi
relaţii, este o oportunitate chiar şi pentru administraţia Obama, pentru că este un moment
pe care ei îl simt într-o manieră pozitivă.
Au simţit şi ei cam acelaşi lucru în momentul venirii lui Obama la putere. Este
un moment în care administraţia Obama cred că ar putea înţelege că evenimentele din
Republica Moldova într-adevăr merită să fie susţinute. Iar o guvernare democratică din
Republica Moldova ar trebui să înţeleagă că unul din partenerii strategici pentru viitorul
Republicii Moldova sunt tocmai Statele Unite. Nu doar integrarea europeană poate să
susţină Republica Moldova, dar şi o relaţie specială cu Statele Unite. Haideţi să ne amintim.
Planul Marshall a ridicat Europa până la nivelul actual. Noi acum vrem să fim membri ai
UE. Asta s-a întâmplat cu ajutorul SUA. Trebuie să înţelegem cine a fost şi mai rămâne
actorul central pentru viitorul continentului european. Ei pot să ne susţină şi noi putem să
38

eneficiem de o asemenea susţinere şi este un moment care trebuie numaidecât utilizat.
Igor Munteanu: Vlad Lupan are dreptate în sensul că niciodată nu trebuie să
porneşti o relaţie, sau să încerci să revizuieşti o relaţie cu un partener atât de important
ca Statele Unite de la zero, pentru că niciodată nu se va întâmpla acest lucru. Nu poţi să
resetezi fundamental această relaţie. Trebuie să menţionez că relaţia cu Statele Unite nu
este de fapt la nivelul zero. Pe anumite domenii s-a cooperat destul de strâns: relaţia dintre
militari (Carolina de Nord – Armata Naţională), pe anumite filiere, pe anumite domenii
relaţia a adus rezultate interesante, participarea unor militari la colegii şi şcoli în străinătate
– în Statele Unite, la Centrul Militar din Germania.
Întotdeauna am avut impresia că aceste relaţii sunt un pas înainte şi doi paşi
înapoi. Pentru că, de exemplu, în momentul în care asistenţa Statelor Unite era extrem de
importantă şi producea deja rezultate structurale, autorităţile se temeau şi făceau doi paşi
înapoi. Aşa s-a întâmplat de exemplu cu IPAP-ul (Planul individual de acţiuni cu NATO),
aşa s-a întâmplat de exemplu, cu Millenium Challenge Account. Sigur, guvernanţii au fost
ademeniţi de culoarea banilor, investiţiile strategice, dar s-au temut imediat că această
asistenţă ar putea să schimbe specificul instituţiilor pe care le controlează şi pe care le place
să le controleze.
Evident că în acest moment de ruptură a sistemului politic, în care vine o nouă
elită cu noi obligaţii faţă de acest electorat şi faţă de această populaţie, trebuie să resetăm şi
cooperarea cu SUA pe anumite domenii extrem de importante. Şi aceste domenii eu le-aş
lega de dezvoltarea economică, de creşterea calităţii asistenţei şi consultanţei economice pe
anumite domenii care ar trebui reîmprospătate şi regândite.
Pe de altă parte, le-aş lega şi de sectorul de securitate, care este într-o mare şi
adâncă, disperată problemă. Pentru că atâta timp cât nu ne mişcăm spre reconsiderarea
şi reconfigurarea acestui spaţiu, cetăţeanul nu este protejat, situaţia de criză politică
se poate adânci. Pentru că nu trebuie să privim schimbarea la guvernare ca schimbarea
mecanică a unor politicieni. Ea trebuie să aducă schimbări profunde pe întregul perimetru
al instituţiilor de bază care ţin un stat. Şi atâta vreme cât noi ne uităm după ceasul moscovit,
mâncăm alimente la preţurile europene şi încercăm să potrivim croiala hainelor după
alte continente cred că există o inconsistenţă şi o incoerenţă totală, care vorbeşte despre
dezechilibrarea sistemului politic.
Eu cred că Republica Moldova, pe relaţia cu Statele Unite, trebuie să-şi fixeze foarte
clar câteva priorităţi: dezvoltarea economică, revigorarea sau reformarea fundamentală
a sistemului de securitate care aduce după sine credibilitate, cooperare, interacţiune şi
stabilitate democratică şi nu stabilitatea de care am avut-o până în acest moment.
Vlad Lupan: Să ne amintim că înainte de 7 aprilie 2009 o parte a societăţii civile
repeta în permanenţă este nevoie de reforma sectorului de securitate. Toată lumea se
întreba: „Ce mai este şi asta?”, subînţelegând că termenul „securitate” înseamnă „Serviciul de
Informaţii şi Securitate”. Nu, am repetat, am spus de nenumărate ori. Sistemul de securitate
39

include toate instituţiile care fac parte din sistemul care asigură justiţie şi statul de drept
din Republica Moldova. Asta înseamnă: judecătoriile, sistemul de justiţie, procuratura.
Mass-media liberă este şi ea un element foarte important al sistemului de securitate. Spaţiul
informaţional şi libertatea mass-media, asigurarea unei informări corecte. Numaidecât
înseamnă şi subiecte ce ţin de respectarea drepturilor omului, care trebuie să fie egală atât
în armată, cât şi în societate. Evident că ţine şi de armata Republicii Moldova care trebuie
reformată din temelie. Este nevoie şi de o reformă a Serviciului de Informaţii şi Securitate,
este nevoie şi de reforma altor structuri care sunt neconforme criteriilor europene.
De fapt, reforma sectorului de securitate tocmai asta şi înseamnă – reforma tuturor
serviciilor militarizate sau demilitarizate, dar care se numesc la noi structuri de forţă. Plus
justiţia, plus mass-media, sistemul de informare a populaţiei care trebuie reformat într-o
manieră care să corespundă normelor europene în primul rând. În cadrul unei discuţii
private cu un reprezentant al SUA care se află în străinătate, deci nu e diplomat pe teritoriul
Republica Moldova, dar care are o anumită putere de decizie, vorbeam despre posibilitatea
susţinerii Republicii Moldova pentru o astfel de reformă. El mi-a răspuns foarte simplu:
„Stimaţi reprezentanţi ai Republicii Moldova, pentru noi reforma voastră din punct de
vedere financiar este o nimica toată, doar să vreţi să o faceţi”. Aşa că închipuiţi-vă ce se poate
întâmpla cu un guvern care să vrea să facă o reformă şi care imediat să primească absolut
toată susţinerea financiară din afară. Iată, într-adevăr, una din priorităţile relaţiei noastre cu
Statele Unite, deşi nu este unica.
Igor Munteanu: Accentul deosebit pe care Vlad Lupan l-a pus pe reforma
sectorului de securitate aparent nu are o legătură directă cu politica externă, pentru că
lumea zice: „Politica externă este făcută de diplomaţi”. Ştiinţele politice moderne văd însă o
legătură directă, pentru că atâta timp cât un stat nu-şi aduce într-o bună regulă funcţionarea
instituţiilor de forţă care asigură protecţia individului, care creează stavile contra abuzurilor
administrative sau abuzurilor unor oligarhii necontrolate de interesul public, atâta timp
statele devin şi rămân vulnerabile.
Moderator: Să vorbim acum puţin şi despre relaţiile cu Rusia. Care este perspectiva
acestor relaţii în lumina alegerilor din 29 iulie 2009?
Igor Munteanu: Cu Rusia noi avem o importantă problemă, pe care nu trebuie
să o neglijăm şi atunci când spunem că avem parteneriat strategic cu Rusia noi spunem
un mare fals, o mare minciună. Nu poţi să ai un parteneriat strategic cu o ţară care îţi
cotropeşte teritoriul, după cum nu poţi să ai o relaţie strategică cu cineva care îţi blochează
exporturile. Eu cred că interlocutorii de la Chişinău nu au fost niciodată credibili pentru
Moscova, iar relaţiile noastre au fost tratate circumstanţial în dependenţă de atitudinile
care s-au formulat pentru moment. În relaţiile cu Rusia noi, Republica Moldova, nu trebuie
să negociem niciodată singuri. Asta e o lecţie istorică, care ar fi trebuit să o învăţăm mai
rapid.
În al doilea rând, noi trebuie să avem grijă de formularea interesului naţional
40

indiferent cu cine vorbim. Atâta timp cât facem doi paşi înapoi şi spunem: „Da, dar asta nu
deranjează cumva Federaţia Rusă?”, atâta timp noi nu vom fi credibili, pentru că nimănui
nu-i place să aibă de afacere cu borfaşi, cu persoane care nu au respectul cuvenit pentru
propria lor identitate. Şi eu cred că asta este marea problemă cu care s-a confrunt şi politica
externă, şi politica internă a Republicii Moldova.
Vlad Lupan: Putem caracteriza relaţiile cu Federaţia Rusă, de acum în colo,
în cazul unei guvernări democratice în felul următor: relaţia dintre doi parteneri care se
stimează reciproc. Întrucât trebuie să ne stimăm reciproc – este o normalitate pentru un
stat european care nu trebuie să cedeze din interesele naţionale. Trebuie să înţelegem că
nu putem să ne aşteptăm ca Federaţia Rusă să soluţioneze conflictul transnistrean doar
pentru că avem o guvernare comunistă. Nici nu putem să ne închipuim că acest lucru se
va întâmpla dacă vom avea o guvernare democrată. Este un nonsens. Federaţia Rusă îşi
are interesele sale. Acesta e felul de gândire al Federaţiei Ruse şi trebuie să înţelegem că ea
oricum nu va soluţiona conflictul transnistrean pentru noi şi nici nu va dori să-l soluţioneze
într-o manieră adecvată.
În consecinţă, ar trebuie să mai diminuăm niţel din importanţa acestui subiect
pentru Republica Moldova, să ne punem în capul mesei interesele naţionale. Deci
soluţionarea conflictului să fie făcută după modelul care ne convine, sau pur şi simplu
deloc. Şi atunci, să ne mişcăm înainte în direcţia integrării europene, pentru că asta
e garanţia cea mai mare că alte interferenţe din afara Republicii Moldova nu vor exista,
inclusiv din partea Kremlinului. Este practic o axiomă: democratizarea unei societăţi
înseamnă un singur lucru – stabilizarea ei. Iată că am auzit despre stabilizare din partea
comuniştilor. Stabilizare în sensul în care cetăţenii Republicii Moldova plecau stabil peste
hotare şi trimiteau stabil bani acasă. Asta nu e stabilizare, asta e, după cum s-a exprimat un
coleg de-al nostru, stabilitate de mormânt. Noi vrem o altfel de stabilitate. O stabilizare în
dezvoltarea Republicii Moldova.
Acest lucru este posibil doar în situaţia în care relaţia cu Federaţia Rusă va fi o
relaţie normală şi nu trebuie să ne isterizăm că, Doamne fereşte, până poimâine Transnistria
va fi recunoscută. La urma urmei, şi ce dacă va fi recunoscută de către Federaţia Rusă? Se
va schimba ceva, va pleca pe Lună Republica Moldova sau Transnistria? Nu se va întâmpla
absolut nimic, mai cu seamă că Federaţia Rusă nu va risca acum să repete scenariul din
Georgia, cel cu Osetia. Pur şi simplu Moscovei îi convine situaţia actuală. Dar în definitiv
Rusia nu este interesată de o deteriorare gravă a situaţiei din Republica Moldova, pentru că
atunci toţi vor arăta cu degetul înspre Moscova.
Igor Munteanu: Eu cred că o altă lecţie pe care ar fi trebuit să o învăţăm în ultimii
ani de zile este că ar trebui să ne debarasăm complet de gândirea utopică. Să uităm de
utopia prin care noi aşteptam daruri, cadouri de la Federaţia Rusă, aşteptăm că în sfârşit
Vladimir Voronin va fi ascultat de mai marii zilei şi atunci Transnistria va fi rezolvată ca
problemă.
41

Moderator: Şi acum, foarte pe scurt, va rog să vă referiţi la calitatea diplomaţiei
din Republica Moldova. Cum poate fi apreciată acum calitatea diplomaţiei moldoveneşti
şi ce trebuie schimbat?
Vlad Lupan: Calitatea diplomaţiei poate fi apreciată într-o manieră destul de
simplă. Diplomaţii de calitate se regăsesc la noi oriunde în afara Ministerului de Externe,
în societatea civilă în mod special. Chiar şi persoane din societatea civilă care nu au activat
în Ministerul de Externe sunt mai buni diplomaţi actualmente decât mulţi dintre cei care
au rămas în Ministerul de Externe. În Minister au mai rămas câteva persoane care întradevăr
merită atenţia unei viitoare guvernări. Susţinem aceste persoane din punctul de
vedere al profesionalismului evident, noi fiind persoane din societatea civilă, dar cred că
calitatea diplomaţiei ar urma să fie într-adevăr reevaluată în baza criteriului meritocraţiei
– un criteriu despre care se vorbeşte în toate manualele de ştiinţe politice pe subiectul
democratizării.
Meritocraţia este acel element care determină şi face diferită o guvernare
democratică de una ne-democratică. Deci, dacă vrem profesionalism, meritocraţia
înseamnă profesionalism. Meriţi pentru că eşti bun. Dacă vrem o diplomaţie bună, atunci
va trebui să fie efectuată o reformă structurală serioasă a Ministerului de Externe, pentru
a vedea câte elemente din el mai pot continua activitatea în acest Minister şi care ar putea
contribui la reformarea acestui Minister, astfel încât MAE să devină într-adevăr un liant
dintre Uniunea Europeană şi celelalte structuri guvernamentale pentru o implementare
reală a reformelor europene.
Igor Munteanu: Diplomaţia moldoveană în acest moment este destul de sterilă,
lipsită de idei inovatoare şi extrem de politizată. Acest lucru l-am văzut şi în perioada în
care indicaţiile circulau de la MAE spre ambasade pentru a reflecta într-o anumită manieră
evenimentele din Chişinău, acest lucru l-am văzut şi cu ocazia unor iniţiative fundamentale,
strategic importante, lansate de Uniunea Europeană. Reacţia diplomaţilor era total
impotentă şi cred că acest lucru reflectă ceea ce se întâmplă în serviciul public în general.
Cred că noul guvern are obligaţia morală de a dispensa resursele sale astfel încât să
recurgă, să ajungă la o reformă cardinală, fundamentală a serviciului public. Vorbind despre
aceasta, evident că cei care trebuie să reajusteze serviciul diplomatic trebuie să gonească din
funcţiile călduţe toţi acei ambasadori care au fost instalaţi acolo doar pe criterii superficial
politice şi să dea un alt sens calităţii de diplomat al Republicii Moldova.
42

09 august 2009
Modul în care rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie
2009 ar putea influenţa politica externă a Republicii Moldova: viziunea
academică
Invitaţi:
- Mihai Cernenco, conferenţiar universitar;
- Octavian Ţîcu, şeful catedrei Relaţii Internaţionale la
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.
Moderator: În urma scrutinului din 29 iulie niciunul dintre partidele politice nu a
acumulat numărul de mandate necesare pentru a putea alege de unul singur şeful statului,
preşedintele Parlamentului sau Guvernul. Ce urmează, la ce ar trebui să ne aşteptăm în
continuare de la partidele politice?
Mihai Cernenco: Într-adevăr, niciunul dintre partidele politice nu are cel puţin 52
de voturi pentru a alege un guvern, cu atât mai mult 61 de voturi pentru a alege preşedintele
ţării. Astăzi, la ordinea de zi este problema negocierilor, ceea ce nu am avut în ultimii opt
ani de zile, atunci când am avut monopolul unui singur partid. Şi societatea noastră este
nerăbdătoare, cât mai repede să se întâmple ceva. Sigur că avem un partid – PCRM – căruia
i-am văzut şi auzit viziune, politicile pe parcursul a opt ani de zile. Dar mai avem şi patru
alte partide care pentru prima dată în ultimii opt ani de zile au şansa să creeze o coaliţie,
după 1998. De aceea, avem o nouă situaţie şi primul lucru la care ne-am gândit după 29
iulie 2009 a fost începerea negocierilor dintre partidele care vor crea o nouă coaliţie.
Octavian Ţîcu: Într-adevăr, avem o situaţie inedită. Cel puţin după opt ani de zile
este pentru prima dată când comuniştii nu au o majoritate absolută în Parlament. Este o
perspectivă interesantă, mai ales dacă luăm în considerare ceea ce se întâmplă la moment,
aşa numita Coaliţie despre care se discută.
Aş vrea să spun că există cel puţin trei viziuni asupra a ceea ce s-a întâmplat la 29
iulie 2009. Prima este o stare de euforie, probabil datorată faptului că ne dorim cu toţii o
schimbare, sau cel puţin segmente largi ale societăţii moldoveneşti îşi doreau o schimbare.
O a doua abordare ţine de cei care felicită Partidul Comuniştilor pentru victoria detaşată,
cu un scor de aproape trei ori mai mare decât următorul partid. Din acest punct de vedere,
este o realitate pe care opoziţia trebuie să o ea în calcul. Şi în sfârşit, există o abordare mai
pragmatică, mai realistă, care vede că situaţia care s-a creat la momentul actual în Republica
Moldova este una pe muchie, în ceea ce priveşte raportul dintre majoritate şi opoziţie în
acest Parlament. Din această perspectivă, eu cred că unitatea opoziţiei este mai mult ca
necesară în acest moment şi ceea ce s-a întâmplat recent ne demonstrează că lucrurile nu
sunt chiar atât de clare pe cât păreau la început.
43

Moderator: Ce impact ar putea avea alegerile din 29 iulie asupra politicii externe a
Republicii Moldova? Ne putem aştepta la schimbări radicale în acest domeniu?
Octavian Ţîcu: Eu cred că da. La ora actuală asistăm în spaţiul Baltic – Marea
Neagră la o confruntare între două modele evidente: Uniunea Europeană şi Rusia.
Uniunea Europeană poate să aibă un avantaj din mai multe considerente. În
primul rând, pentru că are un model atractiv, economic cel puţin, dar şi din punctul de
vedere al bunăstării. Proximitatea geografică pe care o avem cu Europa este evident un
avantaj pentru noi. În al doilea rând, există cel puţin două instrumente clare prin care acest
model este în avantaj faţă de Rusia – Politica vecinătăţii apropiate şi Parteneriatul Estic.
Deci, două instrumente clare, cu o abordare soft, o atitudine flexibilă faţă de fostul spaţiu
sovietic.
Rusia, spre regret, a pierdut această luptă, şi nu mă tem să o spun, pentru că Rusia
la ora actuală nu are o politică coerentă pentru ceea ce se numeşte fostul spaţiu sovietic.
Şi în condiţiile în care controlul asupra acestei regiuni este unul din elementele care vor
garanta pe viitor Rusiei statutul de putere regională, atunci ne dăm seama cât de importantă
în această luptă este Republica Moldova. De ce a pierdut Rusia această luptă? Pentru că
Rusia s-a axat în mare parte pe controlul primului eşalon al puterii în ţările din fostul spaţiu
sovietic, scăpând de sub control aşa-numita generaţie Saakaşvili.
Noua generaţie a crescut în spiritul valorilor europene. Dacă ne uităm la clasa
politică moldovenească, aceasta a fost formată în spiritul valorilor româneşti. Deci, de ce să
nu o recunoaştem, 7 aprilie 2009 a fost inclusiv o exaltare a ceea ce înseamnă românesc în
Republica Moldova. Pe lângă nemulţumirile de ordin economic şi politic a fost şi o exaltare
a spiritului românesc. La ora actuală Rusia încearcă să redreseze această situaţie mizând
pe factorul Lupu, Partidul Democrat lăsând în agenda sa cooperarea cu CSI, neutralitatea.
Însă în marea ei parte, opoziţia este axată clar pe valori europene, integrare europeană şi
perspectiva NATO.
Moderator: Cum vedeţi evoluţia relaţiilor cu Bucureştiul şi în ce măsură ne putem
aştepta la o depăşire a crizei în care se află în prezent aceste relaţii?
Octavian Ţîcu: În opt ani de zile Partidul Comuniştilor, cât nu ar fi de straniu, a
obţinut o anumită credibilitate, să-i spunem aşa, între ghilimele, în faţa Uniunii Europene,
care l-a perceput ca pe o realitate existentă cu care trebuie să vorbească, ca forţă principală
în societatea moldovenească. Acum, Uniunea Europeană aşteaptă o schimbare şi eu cred
că bătălia acestor alegeri este şi o bătălie a unor orientări de politică externă. Sigur nu
vom reuşi o ruptură detaşată, pentru că Rusia dispune de instrumente suficiente pentru a
contracara această ruptură definitivă. Ca pârghii, să amintim doar acel aşa-numit credit de
500 milioane dolari promis Republicii Moldova, promisiunea de ieftinire a gazelor şi aşa
mai departe, care poate conta foarte mult la electoratul nostru relativ agramat din punct de
vedere politic.
În ceea ce priveşte România, noi, istoricii, suntem temporali. De două sute de
44

ani nu s-a schimbat nimic în acest spaţiu. Confruntarea între Rusia, Uniunea Sovietică şi
România în jurul Basarabiei este o constantă. Aceasta şi-a schimbat formele, a variat în
intensitate, dar a rămas o constantă. Problema Basarabiei este o problemă de presiune
a Rusiei faţă de România în primul rând. Din punctul acesta de vedere, nu există nicio
îndoială în privinţa actului în sine din 7 aprilie 2009, care se înscrie în acelaşi spectru de
confruntare dintre Rusia şi România. Noi nu putem avea o faţă europeană ca stat, având
relaţii anormale cu România. Este un fapt pe cât de evident, pe atât de greu de contrazis,
mai ales din perspectiva faptului că tot ceea ce ţine la ora actuală de construcţiile identitare
politice din Republica Moldova ţine de această opoziţie dintre românism şi moldovenism,
concept care este un produs al timpurilor sovietice dar care, reactivat la ora actuală, este
un justificativ pentru elita politică comunistă aflată la guvernare. De aceea, atâta timp
cât va exista o prezenţă rusă puternică în Republica Moldova, va continua să fie această
confruntare şi această dilemă.
Mihai Cernenco: Dacă vrea să-şi îmbunătăţească relaţiile cu UE, Chişinăul trebuie
să scoată vizele pentru cetăţenii români. Eu cred că a venit timpul normalităţii, sau cel puţin
eu ca cetăţean aştept o normalitate de la politicieni.
Moderator: În cazul în care criza politică va fi depăşită, ne putem aştepta la o
asistenţă financiară din partea Occidentului, a organismelor financiare internaţionale, a
UE, a SUA? Şi cât de consistentă ar putea fi această asistenţă?
Octavian Ţîcu: Eu cred că perspectivă de asistenţă există, din moment ce
Parteneriatul Estic oferă 350 milioane euro, deci există nişte bani care pot fi accesaţi în
anumite condiţii. Dar dacă ne uităm la rezultatele ultimei misiuni a Fondului Monetar
Internaţional, care fost interpretate de comunişti ca un refuz datorită situaţiei incerte şi a
comportamentului opoziţiei, atunci este clar că lumea aşteaptă o schimbare. Dacă ar fi să
gândim în timp, accederea statelor din Europa de Est în UE a fost precedată de aderarea la
NATO, care, dincolo de aspectele militar şi politic, este un gen de protejare a investiţiilor
care se fac în ţările respective şi o probabilitate de a evita alunecarea democraţiilor tinere
în altă direcţie. Din acest punct de vedere, eu cred că trebuie să existe un angajament clar
al Republicii Moldova în ceea ce priveşte această sincronizare între NATO şi UE. Numai
în acest caz putem vorbi despre un angajament ferm, sigur al UE şi SUA în finanţarea
transformărilor democratice din Republica Moldova.
Mihai Cernenco: Mai mult ca atât, s-a vorbit despre disponibilitatea UE de a acorda
ajutor financiar Republicii Moldova şi eu cred că lucrul acesta s-ar putea întâmpla, dar sunt
de făcut mai multe lucruri. Planul de acţiuni Republica Moldova – UE, care ştiţi că a fost
finalizat în 2007 şi mai fost continuat pentru un an de zile, cerea nişte elemente esenţiale – o
mass-media liberă, o justiţie independentă şi accesul întregii societăţi la sistemul economic
şi de business. Dacă vă aduceţi aminte Marian Lupu pe 10 iulie 2009 spunea exact asta –
oamenii de afaceri sunt trataţi discriminatoriu, în funcţie de apartenenţa politică. Cam asta
a fost elementul esenţial de comportament în cei opt ani de zile. Mediul de afaceri la care
45

s-a referit de fiecare dată UE, Comisia Europeană care a monitorizat Planul de acţiuni este
probabil elementul crucial în comportamentul Republica Moldova.
16 august 2009
Obiectivele politicii externe a Alianţei pentru Integrare Europeană
46
Invitaţi:
- Natalia Catrinescu, ex-secretară a Comisiei naţionale
pentru integrare europeană a Republicii Moldova;
- Valeriu Prohniţchi, director executiv al Centrului
analitic Expert-Grup.
Moderator: Aşadar, iată că pe 8 august 2009, cele patru partide necomuniste care
au ajuns în Parlament – Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul
Democrat şi Alianţa Moldova Noastră – au anunţat constituirea unei coaliţii majoritare,
numită Alianţa pentru Integrare Europeană. Totuşi, situaţia rămâne destul de incertă,
întrucât nici noua coaliţie majoritară, nici Partidul Comuniştilor nu au numărul necesar de
mandate pentru a putea vota preşedintele ţării. Cum credeţi că ar putea fi depăşită această
situaţie?
Natalia Catrinescu: Cred că aici este nevoie de o maturitate politică din partea
tuturor partidelor şi probabil că cel mai raţional ar fi ca Partidul Comuniştilor să fie de
acord să negocieze cu aceste patru partide şi să voteze preşedintele ţării.
Valeriu Prohniţchi: Ceea ce până la moment s-a întâmplat în cadrul negocierilor
dintre cele patru partide inspiră o anumită încredere, un anumit optimism. Este într-adevăr
momentul, aspectul crucial, dacă comuniştii vor înţelege importanţa politică a momentului
şi vor fi de acord să transfere opt voturi pentru alegerea preşedintelui, pentru că de aceste
circumstanţe depinde nu doar situaţia economică, dar cred că şi viitorul politic al ţării.
Moderator: Cât de mare este riscul ca acest blocaj politic să nu fie depăşit? Adică,
Partidul Comuniştilor să refuze votarea şefului statului? Şi care ar fi consecinţele, atât pe
plan intern, cât şi pe plan extern a perpetuării acestei crize politice?
Natalia Catrinescu: Consecinţele vor fi prea triste, atât pe plan economic, cât şi
pe plan politic. Cred că sunt riscuri ca acest blocaj să nu fie depăşit şi să nu se găsească
cele opt voturi din partea Partidului Comuniştilor, pentru că după opt ani de guvernare,
probabil este greu să renunţi la putere. Cred că anumiţi membri şi susţinători ai Partidului
Comuniştilor au foarte mult de pierdut acum şi cred că şi-ar dori foarte mult să rămână în
procesul de luare a deciziilor. Însă, trebuie să înţelegem, şi cred că Partidul Comuniştilor
înţelege acest lucru, că dacă PCRM nu votează pentru preşedinte, se fac vinovaţi de
provocarea unei noi crize politice şi atunci cred că vor fi penalizaţi de alegători. Şi în acest

caz se vor face încercări de a se crea aparenţa că anume aceste patru partide necomuniste,
care au intrat în Parlament, nu s-au putut înţelege, nu au putut împărţi funcţii, în aşa fel
încât alegătorii să penalizeze anume aceste patru partide necomuniste.
Valeriu Prohniţchi: Cred şi eu că şansele de perpetuare a acestui blocaj sunt
destul de mici, chiar dacă nu pot fi ignorate. Nu cred că alegerile anticipate ar fi favorabile
Partidului Comuniştilor şi am impresia că în cadrul partidului există oameni care înţeleg
că singura şansă de supravieţuire a acestui partid pe termen lung este nu declanşarea unor
alegeri anticipate, nu destabilizarea şi mai puternică a situaţiei politice, ci modernizarea
acestui partid, transformarea lui pe termen lung într-un adevărat partid politic de tip
european. Şi, din aceste considerente, cred că se vor găsi oameni cu suficientă inteligenţă
ca să voteze.
Moderator: Noua coaliţie majoritară şi-a atribuit denumirea, destul de sugestivă
de altfel, de Alianţă pentru Integrare Europeană. Cum ar putea apropia la modul practic
această alianţă Republica Moldova de UE? Care sunt paşii concreţi pe care ar trebui să-i
întreprindem?
Natalia Catrinescu: Integrare europeană însemnă adoptarea valorilor europene,
în primul rând a valorilor de toleranţă în sânul societăţii şi a valorilor de bună guvernare.
Deci, exact despre ce am vorbit anterior. De aceea, pentru a apropia integrarea europeană,
Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să demonstreze că este hotărâtă să promoveze
principiile bunei guvernări, adică un proces decizional echitabil, eficient, utilizarea banilor
publici în folosul societăţii, edificarea unui stat de drept şi cred că aceste priorităţi sunt
bine descrise în declaraţia pe care au făcut-o liderii celor patru partide. Trebuie să avem
diplomaţi buni la Bruxelles şi în alte capitale europene şi trebuie să purtăm un dialog cu
partenerii europeni, bazat pe evidenţe, pe argumente şi pe aşa-numita temă pentru acasă,
să fie demonstrată capacitatea Moldovei de a adopta aceste valori europene.
Moderator: Domnule Prohniţchi, sub aspect economic, ce ar trebui să întreprindă
Alianţa pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană?
Valeriu Prohniţchi: Cred că integrarea europeană a Republicii Moldova începe
la Chişinău şi nu la Bruxelles. Integrarea europeană este pentru Moldova, poate chiar mai
mult decât pentru alte state, o temă pentru acasă deocamdată. Deci sunt o mulţime de
reforme în domeniul economic, în domeniul juridic, administrativ, care încă trebuie să fie
implementate şi cred că acele sarcini care şi le-a stabilit Alianţa pentru sine şi declarate
în public sunt într-un fel realizabile. Chiar şi acea semnare a Acordului de asociere este
realizabilă pentru Moldova, dacă, evident, se realizează o serie de reforme pe plan intern.
Deocamdată nu cred că este realist să vorbim de aderarea propriu-zisă a Republicii
Moldova la UE, în viitorul previzibil. Acest lucru nu este văzut bine la Bruxelles. Moldova
deocamdată nu are suficienţi avocaţi europeni şi corpul nostru diplomatic până în prezent
a fost destul de stângaci în promovarea acestei idei.
47

Deci, sunt necesare reforme interne pentru apropierea de spiritul, de modelul
european, inclusiv de modelul european de luare a deciziilor, după care, aderarea propriuzisă
la UE ar fi mai mult o sarcină tehnică. Evident, va trebui să depăşim unele stereotipuri
politice, care încă există în Uniunea Europeană vizavi de Republica Moldova ca ţară care
politic face parte din Europa. Şi, la modul mai practic, ce ar putea această Alianţă să facă
este negocierea unui bun Acord de liber schimb aprofundat şi comprehensiv. M-aş referi
aici nu doar la liberalizarea comerţului cu mărfuri, care este pentru noi important, dar care
în linii mari deja a fost realizat, ci mai mult la liberalizarea comerţului cu servicii şi mai
ales la liberalizarea circulaţiei forţei de muncă, care evident este pentru Europa un subiect
extrem de delicat, dar şi pentru Moldova este un subiect extrem de important.
Moderator: După alegerile din 29 iulie 2009, la ce schimbări ar trebui să ne
aşteptăm în domeniul relaţiilor externe, inclusiv al relaţiilor externe economice cu Uniunea
Europeană, cu SUA, cu Rusia, cu vecinii – România şi Ucraina? Ştim că relaţiile cu România
sunt cât se poate de proaste, dar vedem acum că şi cu Ucraina raporturile sunt departe de a
fi bune. Iată că, de exemplu, cetăţenii moldoveni nu vor mai putea intra în această ţară fără
a avea asupra lor cel puţin 1100 euro de persoană. De ce schimbări avem nevoie în politica
externă, inclusiv în cea economică?
Natalia Catrinescu: Este o întrebare destul de complexă, pentru că avem nevoie
de un şir de reforme. Deci, în primul şi în primul rând, şi aceasta este ceva care a devenit
o afirmaţie de bun simţ, trebuie să eliminăm vizele pentru cetăţenii români şi trebuie să
eliminăm piedicile în comerţul extern cu vecinul nostru, care este membru al Uniunii
Europene, deci chiar în mod pragmatic, dacă e să uităm că este România, este o ţară membră
a Uniunii Europene şi vecinul cu care avem relaţii economice, comerciale importante.
În al doilea rând, trebuie să eliminăm orice tip de discriminare, pe care tot noi
o impunem, deci, restricţii la export sau restricţii la import, favorizarea unor anumite
companii. Trebuie să permitem agenţilor economici să funcţioneze într-o atmosferă de
reguli egale pentru toţi. Şi cred că aici uneori e bine ca statul să nu se implice şi să creeze
o atmosferă favorabilă pentru agenţii economici şi ei singuri vor face ca lucrurile să se
orienteze corect. Vor face comerţ cu Rusia, vor face comerţ cu Ucraina, vor face comerţ
cu România, vor face comerţ cu toată lumea, pentru că, până la urmă, vor urma logica
profitului. Atunci nu vor exista sau vor fi mai puţin importante decât sunt acum aceste
divizări între partener strategic, partener nestrategic, anumite aspecte politice în relaţiile
comerciale. Şi aici mă refer anume la relaţiile economice, comerciale, deci este altceva pe
plan extern şi politic, dar în ceea ce priveşte relaţiile comerciale, cred că în primul rând
trebuie noi să eliminăm restricţiile pe care singuri ni le impunem.
Valeriu Prohniţchi: Cam aceleaşi lucruri, de fapt, am vrut şi eu să le nuanţez.
Vecinii nu ţi-i alegi, ei îţi sunt daţi de geografie şi de istorie. Trebuie să ai relaţii bune cu
aceşti vecini, poate chiar şi relaţii excelente cu aceşti vecini. Şi relaţiile cu aceşti doi vecini
pentru Moldova sunt de o importanţă mult mai strategică, decât cu alte ţări mai îndepărtate.
48

Avem nevoie de normalizarea politicii noastre comerciale şi a relaţiilor noastre economice
cu toate ţările. Guvernul ar trebui foarte clar să transmită un mesaj agenţilor economici că
ne implicăm până aici, creăm un cadru previzibil ca voi să puteţi activa, mai departe este
treaba voastră, problema voastră să identificaţi care vă sunt avantajele competitive, ce să
produceţi, unde să exportaţi, să semnaţi şi să negociaţi contractele în mod individual.
Moderator: Ce ar trebui de făcut pentru a eficientiza în general politica externă a
Republicii Moldova, inclusiv calitatea diplomaţiei moldoveneşti?
Valeriu Prohniţchi: Eu cred că trebuie profesionalizat serviciul diplomatic. Dacă
serviciul diplomatic va fi unul profesional, în termen de câţiva ani probabil că acest serviciu
îşi va arăta eficienţa. Atunci când noi trimitem ambasadori în China sau în Cuba, sau în
SUA persoane care pleacă, după cum a spus cineva, la odihna binemeritată în aceste ţări, în
loc să reprezinte interesele ţării, care de multe ori nu vorbesc limbile acestor ţări, este clar
că este un sistem eşuat de la bun început.
Natalia Catrinescu: Sunt absolut de acord. Trebuie să fie reformat serviciul public,
inclusiv în domeniul politicii externe, promovările trebuie să fie făcute pe merit şi nu pe
alte criterii, şi chiar dacă ambasadorii în multe ţări sunt numiţi, de fapt, pe criterii politice,
oricum, profesionalismul lor are un rol foarte mare în numirea acestora. Şi, credeţi-mă,
dacă preşedintele SUA ar numi un ambasador care în mod evident nu merită acest post,
s-ar isca un scandal la Washington. Deci, cred că dacă am avea şi noi acelaşi sistem, unde cei
mai buni într-un fel ar reprezenta ţara noastră, atunci chiar şi în Bruxelles sau în alte părţi, în
alte capitale europene, în Moscova, de ce nu, s-ar ivi avocaţi mai puternici pentru interesele
Republicii Moldova.
După cum spuneam mai înainte, întotdeauna mi se creează impresia că nouă ne
lipseşte sofisticare sau profesionalism în felul în care discutăm cu partenerii noştri, fie cu
FMI, BM, Comisia Europeană sau în relaţiile bilaterale cu guvernele Rusiei, Ucrainei,
României şi altor state. Chiar şi în cazul acestor restricţii care au fost impuse de Ucraina,
la care v-aţi referit mai înainte, nu-mi este foarte clar cum s-au ivit, cum s-a ajuns la aceste
restricţii? Ce fel de dialog s-a purtat? Pentru că aceste restricţii impuse de fapt contravin şi
politicii interne a Ucrainei, şi relaţiilor pe care le-am avut până acum. De unde până unde
s-a iscat această idee ca cetăţenii moldoveni să aibă o anumită sumă la ei? Nu ştiu... Chiar şi
aici diplomaţia cred că ar trebui să lucreze un pic altfel.
Moderator: Ca să revenim iarăşi la situaţia economică, fără o asistenţă din exterior,
Republica Moldova ar putea depăşi criza economică pe care o traversează acum, inclusiv să
acopere cumva deficitul bugetar imens care se prefigurează pentru anul 2009?
Valeriu Prohniţchi: Deficitul bugetar din punctul meu de vedere nu poate fi
rezolvat pe termen lung fără o asistenţă imediată din partea FMI, Băncii Mondiale şi a UE.
Cât priveşte criza în economia reală, economia reală are o proprietate de revenire puternică.
Economia, după ce atinge un prag de rezistenţă, începe în mod inevitabil să crească. Dacă,
49

evident, există condiţii normale pentru ca agenţii economici să poată activa.
Atunci când guvernul pompează resursele băneşti din sistemul bancar pentru
finanţarea deficitului bugetar, evident că acest guvern lasă fără resurse investiţionale
companiile. Şi acest lucru este la fel sau poate chiar mai periculos decât pur şi simplu
existenţa unui deficit bugetar mare. Dacă guvernul va fi în stare să găsească surse durabile şi
ieftine de finanţare a deficitului, fără a escalada datoria internă până la nivele insuportabile,
atunci cred că agenţii economici se vor restructura, vor fuziona, se vor diviza, vor găsi
soluţii, vor identifica noi pieţe, noi nişe de piaţă internă şi externă pentru ca să iasă din
această situaţie. Problema lor majoră la moment nici nu este lipsa unor surse financiare pe
termen scurt, ci mai degrabă lipsa resurselor investiţionale pe termen lung şi lipsa pieţelor,
accesul foarte dificil la pieţele externe.
Natalia Catrinescu: Eu aş spune, ca şi Valeriu, că pe termen scurt, fără finanţare
din exterior nu putem supravieţui, din cauza că datoria internă faţă de sistemul bancar este
într-atât de mare şi s-a creat o aşa-numită piramidă financiară, astfel încât fără finanţarea
externă vom intra în incapacitate de plată internă, nu vom putea plăti datoriile sistemului
bancar şi sistemul bancar va fi pus într-o situaţie şi mai dificilă decât este acum. Nu aş vrea
să spun că ar urma un armagedon financiar, dar situaţia va fi destul de gravă şi, după cum
am văzut atunci când a încetinit sau s-a oprit sistemul bancar în Statele Unite, aceasta are
o consecinţă foarte gravă, pentru că sistemul bancar este sistemul circulator al economiei,
este sângele care alimentează economia. Şi aici aş vrea să menţionez că, de fapt, nu este
chiar atât de important de unde găsim resursele acestea financiare.
Aici aş vrea să vorbesc un pic despre împrumuturile posibile din partea Chinei
şi Rusiei. Este important ca aceste resurse să vină foarte repede şi ca ele să fie ieftine, întrun
fel să nu ne pună cătuşe de datorii pe termen mediu şi lung. Şi să fie utilizate aceste
resurse într-un asemenea mod ca să creeze creştere economică pe viitor, ca să putem plăti
aceste datorii. Însă, aş vrea să spun că în ceea ce priveşte împrumutul preconizat din partea
Chinei, există doar o scrisoare de intenţie, nu ştiu dacă este realistă această posibilitate
de a obţine un miliard de dolari din partea Chinei. Mai mult ca atât, nu ştim care sunt
condiţiile. În ceea ce priveşte împrumutul de 500 de milioane de dolari din partea Rusiei,
din nou, nu a fost prea transparent procesul de negocieri şi nu este clar dacă în cazul în
care se schimbă condiţiile politice în Republica Moldova, Rusia va fi disponibilă să acorde
aceşti bani. Pentru că ştim că deciziile Rusiei nu întotdeauna sunt dictate de argumente, ci
uneori au şi o conotaţie politică.
Dacă dorim să luăm bani din oricare altă parte din Vest, atunci trebuie să avem
un program cu FMI, care se asigură că ţara îndeplineşte nişte condiţii macro-economice
suficient de bune, pentru a putea rambursa datoria pe care o oferă. Şi aici este important să
discutăm cu FMI. Din ce cauză? Din cauza politicii externe. Deci, am vorbit că în politica
externă deciziile trebuie să fie consecvente. Dacă noi ne dorim integrare europeană,
atunci este clar că aceste împrumuturi sau granturi ar trebui să vină din partea Uniunii
Europene, din partea partenerilor din Vest şi atunci trebuie să avem un program cu FMI.
50

Dacă împrumutăm din Rusia, atunci trebuie să ne asigurăm că Uniunea Europeană şi alţi
parteneri care pentru noi sunt strategici sunt de acord cu acest împrumut.
Din acest punct de vedere, este imperativ să discutăm în primul rând cu FMI
şi partenerii externi, anume din motive de politică externă. Dacă aceşti bani nu vin în
octombrie, noiembrie, dacă nu va exista cel puţin un angajament clar politic din partea
Uniunii Europene, a altor parteneri că aceşti bani vor veni în ţară, atunci cred că la sfârşitul
toamnei vom fi într-o situaţie extrem de dificilă.
Valeriu Prohniţchi: Sunt sută la sută de acord cu ceea ce a spus Natalia. Este
important ca aceste credite care vin din Rusia sau cel încă neconfirmat din China să nu aibă
condiţionalităţi politice sau geopolitice ataşate, dar mă îndoiesc că acest lucru s-ar putea
realiza. Rusia, în ultima jumătate de an, toate creditele pe care le-a acordat în spaţiul postsovietic,
chiar şi în spaţiul european – Bulgaria, creditul promis Islandei – toate erau credite
condiţionate politic. Acesta e un imperativ geopolitic al Rusiei: de a-şi reafirma influenţa în
spaţiul său de altădată pe care îl controla. Trebuie să înţelegem acest lucru, de aceea trebuie
să fim atenţi în politica noastră externă şi în negocierile acestor credite cu Federaţia Rusă.
23 august 2009
Republica Moldova la 18 ani de independenţă. Cum să îmbunătăţim
relaţiile cu vecinii?
Invitaţi:
- Iurie Leancă, deputat al Partidului Liberal-Democrat
din Moldova (PLDM);
- Oleg Serebrian, deputat al Partidului Democrat din
Moldova (PDM).
Moderator: Pe 27 august 2009 se vor împlini 18 ani de la proclamarea
independenţei Republicii Moldova. Ce a reuşit Republica Moldova ca stat independent în
cei 18 ani şi ce nu a reuşit? Deci, care sunt realizările cele mai importante şi care sunt cele
mai mari rateuri?
Oleg Serebrian: Din păcate, în aceşti 18 ani putem vorbi mai mult despre rateuri,
decât despre reuşite. Cu toate că întotdeauna, în ajun de sărbători, încercăm să găsim şi
aspecte pozitive. Fireşte că unul dintre aceste aspecte ar putea să fie recunoaşterea Republicii
Moldova ca şi stat independent, afirmarea ei ca şi stat independent în plan european, lucru
despre care nu ne-am fi putut gândi acum două decenii, cu atât mai mult acum 25 de ani.
Din păcate, însă, mai mult decât atât nu am înaintat. Am pierdut foarte mult,
lentoarea cu care s-au desfăşurat reformele după 1991, stoparea lor odată cu venirea agrardemocraţilor
în 1994, revenirea comuniştilor în forţă la putere în 2001, după o scurtă pauză
51

de relansare în anii 1998-1999, în perioada de guvernare a Alianţei pentru Democraţie şi
Reforme. Cel mai mare rateu, probabil, care îl avem în Republica Moldova este cel de natură
morală: faptul că după 18 ani de independenţă, foarte mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova
nu cred în viitorul acestei ţări şi mulţi dintre ei consideră că aceasta independenţă este doar
virtuală, că nu ne-a adus nimic şi că, în fond, Republica Moldova este astăzi într-un impas.
Deci, în mare parte, datoria viitoarei guvernări a Republicii Moldova este să readucă, întrun
fel, speranţa, încrederea cetăţenilor în viitorul acestei ţări, în viitorul ei european, în
normalizarea situaţiei lor, anume asta aşteaptă lumea de la noi.
Iurie Leancă: Aşa cum a spus şi dl Serebrian, în afara faptului că Republica
Moldova s-a afirmat ca un membru al comunităţii internaţionale, alte realizări şi
performanţe deosebite nu le văd. E suficient să menţionăm că Republica Moldova este
cel mai sărac stat european. Pornind de la această constatare extrem de tristă, bineînţeles
că vedem toate consecinţele şi situaţia este extrem de tristă pe ansamblu. Atunci când eşti
cea mai săracă ţară din Europa, nu poţi avea cetăţeni care ar avea nu anumit confort, care ar
simţi beneficiile de la faptul că Republica Moldova este un stat independent, atunci când
îţi dai seama de starea ta socială, politică, bineînţeles că nu poate fi vorba despre un anumit
prestigiu pe plan internaţional şi pe plan regional, care ar deriva de la o anumită viabilitate
şi succes în dezvoltarea economică şi socială a ţării.
Deci, probleme, din păcate, le avem foarte şi foarte multe, moştenirea guvernării
comuniste de 8 ani a agravat şi mai mult multiplele probleme cu care ne confruntăm.
Dacă e să vorbim despre politica externă şi dacă Republica Moldova astăzi are parteneri
pe sprijinul cărora poate miza în plan politic, financiar, intelectual constatăm, iarăşi, o
problemă foarte mare de imagine, de încredere atât în raport cu cetăţenii din propria ţară,
dar şi în raport cu partenerii principali pe exterior.
Moderator: După cum aţi remarcat şi dumneavoastră, în ultimii 8 ani la putere s-a
aflat Partidul Comuniştilor. După alegerile din 29 iulie 2009, situaţia s-a schimbat, PCRM
nu mai deţine majoritatea absolută în legislativ. Noua coaliţie parlamentară, Alianţa pentru
Integrare Europeană (AIE) este formată din PLDM, PL, PD şi AMN. La ce ar trebui să ne
aşteptăm de la noua coaliţie majoritară, care vor fi priorităţile ei atât pe plan intern, cât şi
pe plan extern?
Iurie Leancă: În documentul de constituire a acestei Alianţe, de fapt, deja au fost
creionate priorităţile de bază atât în ceea ce priveşte politica internă, cât şi politica externă.
Pe planul politicii interne bineînţeles că se vorbeşte despre readucerea şi reaşezarea
Republicii Moldova într-un spaţiu al normalităţii. Ceea ce înseamnă în primul rând
separaţia puterilor. Ceea ce înseamnă existenţa unui echilibru între aceste puteri. S-a vorbit
foarte mult despre necesitatea – şi asta va fi una dintre preocupările principale ale Alianţei
– de a readuce în prim plan drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Asta se poate
realiza printr-o justiţie independentă, printr-o mass-media nesubordonată guvernării. S-a
vorbit şi se vorbeşte despre necesitatea reformelor cardinale pe plan economic, pentru a
52

euşi să depăşim această moştenire tristă de cea mai săracă ţară din Europa. Şi asta, iarăşi,
se poate face prin demonopolizarea puterii, prin atragerea investiţiilor, prin atragerea
fondurilor din afară.
Pe plan extern, s-a vorbit foarte mult despre necesitatea normalizării relaţiilor
cu cei doi vecini. Constatăm astăzi nu doar o deteriorare cardinală a relaţiilor noastre cu
România, dar vedeţi, şi relaţia cu Kievul a avut de suferit. Decizia luată de guvernul de
la Kiev de a institui un nou regim pentru cetăţenii din Republica Moldova, extrem de
restrictiv şi discriminatoriu chiar, denotă încă o dată lipsa unui dialog politic dintre cele
două capitale pe parcursul ultimilor ani. Şi atunci, bineînţeles că relaţia cu cei doi vecini
este o prioritate absolută.
În acelaşi timp, nu în zadar Alianţa se numeşte Alianţa pentru Integrare Europeană,
ceea ce denotă că integrarea europeană va deveni o prioritate, dar nu doar prin mimarea
unor gesturi, a unor declaraţii, ci prin trecerea la nişte reforme reale pe plan intern. Fiindcă
integrarea în mare parte constă în a ne face tema pentru acasă, în a prelua valorile care
există în UE, în a prelua principiile, în a prelua standardele şi a le implementa. Şi, totodată,
este nevoie de o diplomaţie, dacă vreţi, agresivă, în sensul bun al cuvântului, una dinamică,
pentru a convinge pe cei de la Bruxelles şi din capitalele UE că Republica Moldova a trecut
de la declaraţii frumoase, nesprijinite de acţiuni, la o activitate de zi cu zi, minuţioasă,
asiduă, dar care are drept obiectiv apropierea Republicii Moldova de standardele şi valorile
din Uniunea Europeană.
Oleg Serebrian: Sigur că una din preocupările majore ale viitoarei guvernări va fi
aspectul social. Republica Moldova este o ţară foarte vulnerabilă, din acest punct de vedere.
Cred că prin asta se explică şi votul pe care mulţi cetăţeni din Republica Moldova l-au dat
şi în 2001, şi în 2005 Partidului Comuniştilor, la fel ca şi în 2009. Constatăm probleme
sociale extrem de grave, probleme legate şi de persoanele în vârstă, dar mai ales probleme
legate de tineret, în Republica Moldova rata şomajului este extrem de ridicată, mai ales
în rândul tinerilor, cei care pleacă masiv peste hotare sunt în special tinerii, cei cu vârsta
cuprinsă între 18 şi 30 de ani.
O mare problemă este problema copiilor străzii, a orfanilor. În România a fost
chiar un proiect al UE pentru combaterea acestui fenomen al copiilor străzii. Cred că în
Republica Moldova avem nevoie cel puţin de un proiect similar, cu toate că din punctul
meu de vedere proporţia, raportată la populaţia ţării, este cu mult mai mare. Ne dăm foarte
bine seama că nu vom putea depăşi toate aceste probleme fără un sprijin din afară, cum
spunea adineaori şi dl Leancă. Integrarea europeană trebuie să fie pentru noi un deziderat,
un scop, dar această integrare trebuie să servească unor scopuri concrete, nu să fie un aspect
pur şi simplu politic speculat. Trebuie să vedem foarte concret cum implementăm acest
aspect al integrării europene pentru ca acesta să aibă un conţinut mult mai practic pentru
cetăţeanul de rând.
UE dispune de fonduri, sunt programe care n-au fost solicitate, programe care
pot fi utilizate şi în sensul restructurărilor administraţiei publice, şi în sensul eficientizării
53

administraţiei publice centrale şi locale, care la noi este una destul de defectuoasă. Aici
cred că trebuie să ne concentrăm atenţia, imediat cum această Alianţă pentru Integrare
Europeană ajunge să guverneze. Cred că avem nevoie de o susţinere logistică, morală,
psihologică şi de altă natură din partea UE şi în rezolvarea unor probleme atât de sensibile,
cum sunt problema integrării comunităţilor minoritare etno-lingvistice din Republica
Moldova – un aspect care a fost neglijat vreme de două decenii. Cât n-am încerca noi să
spunem că este o concordie interetnică în Republica Moldova, uneori aceste tensiuni se
fac sesizate în anumite zone şi tema respectivă continuă să fie speculată de unele partide
politice, inclusiv de Partidul Comuniştilor.
Sunt foarte multe aspecte. Problema e că noi avem o sarcină delicată şi dificilă de a
ameliora situaţia nu într-un oarecare domeniu, cum e firesc şi logic într-o ţară aşezată din UE
– preocupări în domeniul sănătăţii sau în domeniul învăţământului, sau în domeniul fiscal.
Noi avem o gamă extrem de largă. Totul în Republica Moldova trebuie îmbunătăţit, pentru
că nu găsim, din păcate, un singur sector în care să putem spune că lucrurile stau cât decât
bine. Orice aspect am lua – politica internă, externă, justiţie, economie, probleme sociale,
învăţământ, cultură, sport – există peste tot foarte multe probleme, suntem restanţieri la
toate aceste capitole şi sarcina pe care o are Alianţa pentru Integrare Europeană este efectiv
una extraordinar de dificilă şi complexă.
Iurie Leancă: Şi, să completez doar, problema e că necesitatea acestor reforme
intervine pe fundalul unei crize totale economice şi sociale. În mod normal, când eşti într-o
astfel de criză, te gândeşti eventual nu la nişte reforme de ansamblu imediate, ci vreai să
depăşeşti criza în primul rând. Şi atunci, situaţia noastră se complică mult mai mult decât
în cazul în care am prelua puterea în condiţii de normalitate, în condiţii în care nu ar exista
acest deficit bugetar enorm, în condiţia în care nu s-ar pune problema pericolului neplăţii la
timp a salariilor şi pensiilor. Deci, această coincidenţă, din păcate, complică mult mai mult
obiectivele şi problemele cu care urmează să ne confruntăm în momentul în care reuşim să
instalăm această nouă guvernare.
Moderator: AIE deţine 53 de mandate din 101. Un număr suficient pentru a vota
preşedintele Parlamentului şi a confirma Guvernul. Nu însă şi pentru a alege preşedintele
ţării, procedură pentru care este nevoie de 61 de voturi. Prin urmare, Alianţa are nevoie de
încă 8 voturi pe care ar trebui să i le ofere comuniştii. Cât de mare este riscul ca PCRM să
refuze să facă acest lucru, adică să refuze votarea şefului statului şi ce consecinţe ar putea
avea acest refuz?
Oleg Serebrian: Riscul există. Iresponsabilitatea acestui partid este evidentă. Am
văzut-o timp de 8 ani de zile şi este foarte clar că preşedintele Voronin încearcă cu orice
preţ să se menţină la putere. Desigur, este scenariul prost. Un scenariu pozitiv ar fi că, până
la urmă, PCRM, înţelegând starea dificilă în care se află Republica Moldova, să ajungă la
o înţelegere cu cele patru partide care formează AIE, avansând câteva condiţii de natură
politică, aşa cum s-a întâmplat în 2005. Vreau să amintesc în primul rând deputaţilor,
54

liderilor Partidului Comuniştilor, că în anul 2005 partidele care au votat pentru preşedintele
Voronin – şi era o situaţie în oglindă cu situaţia care este acum, când comuniştii aveau 56 de
mandate, iar opoziţia avea 45 – nu s-au cerut funcţii, nu s-au cerut garanţii pentru cineva.
S-au cerut condiţii politice, pe care PCRM nu le-a respectat. AIE va respecta acele condiţii,
sigur că trebuie să fie nişte condiţii judicioase şi fezabile, nişte condiţii politice: continuarea
anumitor lucruri bune pe care poate dânşii le-ar vedea, condiţii de altă natură, dar niciun fel
de condiţionări de alt gen, garanţii personale pentru cineva sau, cu atât mai mult, protejare
prin anumite funcţii.
În caz că PCRM va provoca alegeri anticipate, trebuie să se înţeleagă foarte bine
că opinia publică are o atitudine total negativă faţă de alegeri anticipate şi că cel care va fi
marele perdant al unei viitoare confruntări electorale va fi anume PCRM şi nu partidele
politice de orientare democratică. Desigur, marele perdant va fi societatea moldovenească,
cetăţenii Republicii Moldova care îşi doresc, în acest moment, depăşirea acestei crize. Eu
n-am întâlnit pe nimeni, un cetăţean simplu, un cetăţean de rând care să spună ca şi-ar dori
alegeri anticipate. Asta trebuie să înţeleagă PCRM, dacă a tot vorbit de maturitate politică
şi de cultură politică atâta timp.
Trebuie să înţeleagă că sunt în minoritate, trebuie să treacă în opoziţie. Noi
vom trata opoziţia de o manieră cât se poate de civilizată. Ei sunt 48, o opoziţie destul
de puternică. În caz de necesitate, vom proceda aşa cum se întâmplă în orice parlament
civilizat – vom consulta opinia opoziţiei, vom vedea punctul lor de vedere în orice situaţie
complicată care s-ar putea ivi. Nu vom proceda ca şi ei, când votau bugete în 15 minute,
ceea ce nu se întâmplă în nici un parlament normal.
Acestea sunt garanţiile pe care noi putem să le oferim acestui partid politic, să se
simtă confortabil în legislativ. Dar nu putem în nici un caz merge la alte tipuri de înţelegeri
cu PCRM, gen coaliţie extinsă, includerea lui într-o coaliţie de guvernământ, pentru că asta
ar însemna perpetuarea acestui partid politic la guvernare şi cetăţenii trebuie să înţeleagă
foarte bine că ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova până acum este o consecinţă a
guvernării comuniste şi că anume acest partid politic poartă responsabilitatea pentru ce s-a
întîmplat până în momentul de faţă.
Iurie Leancă: Timp de 8 ani am auzit de dimineaţă până în seară cât de bună este
viaţa în Republica Moldova şi că progresul este unul vizibil şi iată constatăm după 8 ani
un dezastru total economic, o criză fără precedent, cu consecinţe ample pe plan social.
Responsabili bineînţeles că se fac cei care au guvernat de o astfel de manieră ţara. Acum,
când constatăm că restul lumii – şi americanii, şi majoritatea ţărilor europene – se apropie
deja, într-un fel sau altul, de mal, în sensul că apar primele semnale că ţările respective
reuşesc să depăşească consecinţele crizei economice, noi abia intrăm în această perioadă.
Cine îşi asumă responsabilitatea pentru o astfel de situaţie? De ce atunci când, acum un an,
în toată lumea aceste semnale ale crizei au apărut, au fost respectiv percepute de guvernele
de acolo, au fost elaborate măsuri anticriză, la noi, până în 5 aprilie 2009, dacă ţineţi bine
minte, totul era bine şi frumos?
55

Deci, în loc să constatăm, să recunoaştem că există şi la noi o astfel de criză, la
noi totul s-a muşamalizat, doar pentru a avea nişte efecte imediate de ordin electoral. Iată
acum, urmare acestei iresponsabilităţi, Republica Moldova iarăşi este într-o situaţie absolut
de neinvidiat. Aşa cum spunea şi dl Serebrian, în cazul în care ei ar fi într-adevăr patrioţi ai
acestei ţări, şi-ar da bine seama că alegerile anticipate sunt o evoluţie care ar lovi în primul
rând asupra cetăţenilor din Republica Moldova.
Fiindcă, dacă ipotetic un astfel de scenariu va prevala şi ei nu vor vrea să voteze
pentru un preşedinte desemnat de către coaliţie, înseamnă că nu vom avea un guvern
funcţional, înseamnă că nu vom avea instituţii capabile să elaboreze aceste acţiuni anticriză.
Acţiunile pot fi de succes doar în cazul în care vom beneficia de sprijin din afară. Sprijin
din afară bineînţeles că va veni doar în cazul în care va exista o coerenţă şi o strategie bine
gândită şi acceptată de toate forţele politice, în cazul în care va exista această guvernare cu
toate mandatele şi toate competenţele. Dar, din păcate, mă tem şi eu că instinctele lor şi
reflexele, şi experienţa prin care au demonstrat deja că pentru ei, totuşi, principalul este
salvgardarea intereselor egoiste, de grup, de partid, am şi eu această senzaţie, nu foarte
pozitivă, că şi de data aceasta vor da dovadă de preocupare mai mult pentru interesele lor
meschine, decât pentru interesele de ansamblu ale Republicii Moldova.
Dar, pe de altă parte, zic să aşteptăm puţin, să vedem cu ce se vor termina aceste
discuţii – ştiţi că Alianţa a adresat o invitaţie la dialog primului secretar al Partidului
Comuniştilor. Şi urmează să vedem dacă marţi se vor prezenta sau nu se vor prezenta la
discuţii reprezentanţii partidului respectiv.
Moderator: În ultima perioadă autorităţile comuniste au încercat să se apropie tot
mai mult de Rusia, promovând totodată nişte relaţii cât se poate de proaste cu România.
Zilele trecute însă, şeful diplomaţiei române Cristian Diaconescu şi-a exprimat convingerea
că România şi Republica Moldova vor finaliza acordurile bilaterale, după desemnarea
noului guvern de la Chişinău. Puterea comunistă acuzase anterior Bucureştiul de faptul că
ar refuza să semneze aceste acorduri, adică Tratatul politic de bază şi cel privind frontiera
de stat. Cum trebuie interpretate aceste declaraţii ale ministrului Diaconescu? Este un
semnal pentru noua majoritate de la Chişinău?
Oleg Serebrian: Fără îndoială, este un semnal. Este un semnal pozitiv. E bine ca şi
Bucureştiul să dea semnale mai noi Chişinăului. Au fost şi voci care se opuneau vehement
oricăror discuţii privind Tratatul bilateral de bază, considerându-l o practică învechită. Da,
pe undeva este adevărat, aceste tratate bilaterale de bază nu mai sunt de mare actualitate,
ele au fost de actualitate după al doilea război mondial şi au revenit în prim plan în anii ’90,
deci odată cu parada independenţelor în spaţiul ex-comunist.
Dar, ţinând cont de conjunctură, eu cred că nu este un impediment insurmontabil
în relaţia dintre Chişinău şi Bucureşti. Contează foarte mult ce vom pune în acest Tratat,
care, până la urmă, sincer vorbind, este, în mare parte, o formalitate – România a recunoscut
independenţa Republicii Moldova. Acest Tratat de frontieră vine doar să confirme anumite
56

lucruri, întrucât România oricum a recunoscut hotarele Republicii Moldova, care este
succesor de drept al URSS.
Trebuie să facem tot posibilul ca să nu planeze nici un fel de urmă de suspiciune
nicăieri asupra relaţiilor viitoare dintre Bucureşti şi Chişinău. Noi vrem ca Bucureştiul să fie
un partener, noi avem nevoie de sprijinul României, avem nevoie ca relaţiile dintre aceste
două ţări să fie cât se poate de bune, pentru că noi nu avem atât de mulţi prieteni şi potenţiali
aliaţi în interiorul UE, diplomaţii care să cunoască bine situaţia din Republica Moldova.
Din punctul nostru de vedere, noi vom face tot posibilul ca relaţiile şi cu Bucureştiul şi cu
Kievul să fie normalizate. Cu Kievul poate ar fi undeva mai dificil din anumite considerente,
dar cu Bucureştiul, în mare parte, aceste tensiuni au fost tensiuni de caractere, dacă vreţi,
generate de anumite temperamente şi caractere ale unor oameni politici şi nu au avut nici
un fel de substrat real, au fost în bună parte artificiale.
Eu consider, şi colegii din coaliţie au declarat acest lucru în repetate rânduri, că
printre primele gesturi care vor fi întreprinse de Alianţa pentru Integrare Europeană vor fi
şi anularea acelor stupide restricţii de circulaţie, care au fost impuse de regimul comunist
României în luna aprilie 2009, acel regim de vize. Credem că Tratatul privind micul trafic la
frontieră trebuie să fie semnat în regim de urgenţă, pentru a facilita în măsura posibilităţilor,
măcar pentru o parte din cetăţenii Republicii Moldova, traversarea frontierei cu România.
Credem de asemenea că şi Bucureştiul şi Bruxellesul vor fi mai flexibili în ceea ce priveşte
regimul de vize dintre Republica Moldova şi România, nu în sensul exonerării cetăţenilor
Republicii Moldova de vize pentru România, dar în sensul facilitării eliberării vizelor
pentru cetăţenii moldoveni în România.
Iurie Leancă: Cred şi eu că declaraţia ministrului de Externe al României,
Cristian Diaconescu, este una binevenită, ceea ce încă o dată arată că în momentul în care
şi la Chişinău, şi la Bucureşti va exista voinţă politică pentru a normaliza şi a depăşi rapid
problemele care au avut, din punctul meu de vedere, în mare parte un caracter absolut
subiectiv şi absolut artificial, deci, în momentul în care există această voinţă politică va
fi foarte simplu de depăşit aceste probleme. Respectivele documente la care s-a referit dl
Diaconescu au un caracter mai mult simbolic şi eventuala lor semnare cred că, după cum
a spus şi dl Serebrian, va elimina toate eventualele suspiciuni din partea anumitor cercuri
din interiorul Republicii Moldova şi, eventual, şi din afara Republicii Moldova. Şi atunci
cred că este pentru binele şi interesul atât al Chişinăului, cât şi al Bucureştiului să nu lăsăm
spaţiu pentru astfel de eventuale interpretări ale prietenilor sau mai puţin prietenilor atât ai
ţării noastre, cât şi ai României.
În Republica Moldova şi România există mai multe probleme, de la rezolvarea
cărora se va putea schimba într-adevăr spre bine situaţia, viaţa, confortul cetăţenilor din
Republica Moldova şi, respectiv, ale celor din România şi cred că pe astfel de subiecte ar
trebui să se axeze imediat cele două executive de la Chişinău şi de la Bucureşti. În acest sens
sunt destul de optimist, sunt convins că Bucureştiul va reacţiona pozitiv la disponibilitatea
pe care deja a anunţat-o coaliţia creată. Sunt absolut convins că vom reuşi să depăşim aceste
57

probleme destul de repede şi beneficiul va fi, iarăşi, în interesul în primul rând al cetăţenilor
din RepublicaMoldova.
Sunt convins că asta va schimba imaginea Republicii Moldova pe plan regional
şi pe plan european, fiindcă deciziile din aprilie 2009, prin care cetăţenii români au fost
puşi în aceeaşi situaţie ca şi cetăţenii din Sudan, Somalie, ţări cu un risc mare din punctul
de vedere al securităţii, aceste decizii au fost o anomalie. Deci sunt suficient de optimist
în acest sens, la fel ca şi în relaţia noastră cu Kievul. Din câte înţeleg eu, decizia recentă
a guvernului de la Kiev este nimic altceva decât o reacţie la lipsa de atitudine din partea
Chişinăului, o lipsă de eforturi de a încerca să angajezi Kievul.
Deci, noi suntem mult mai interesaţi decât Bucureştiul şi decât Kievul în a avea
o relaţie foarte bună, foarte pragmatică atât economică, cât şi politică cu ambele capitale,
fiindcă şi ca teritoriu, şi ca potenţial economic, politic, militar cele două ţări ne depăşesc.
Acestea, la rândul lor, au mult mai mulţi vecini, pe când noi avem doar doi vecini şi atunci
suntem obligaţi să avem o relaţie foarte bună cu aceşti doi vecini. Şi atunci, de datoria
Chişinăului este şi va fi să iniţieze acţiuni pe linie bilaterală.
Dar, să nu uităm, în anul 1997, dacă nu mă înşel, am avut şi o experienţă din punctul
meu de vedere foarte pozitivă de cooperare trilaterală. Cred că ar fi cazul să revenim şi la
astfel de practici, pentru că beneficiul iarăşi ar fi în primul rând pentru Republica Moldova.
Şi atunci este absolut firesc ca în momentul în care se constituie o nouă guvernare la
Chişinău, relaţia cu vecinii să fie una prioritară, să ne debarasăm de acest substrat artificial,
subiectiv şi să ne axăm pe problemele reale.
30 august 2009
Dimensiunea soft-power a politicii externe a Federaţiei Ruse în Republica
Moldova
58
Invitaţi:
- Oazu Nantoi, Institutul de Politici Publice;
- Oleg Cristal, Asociaţia pentru Democraţie Participativă
ADEPT;
- Radu Vrabie, Asociaţia pentru Politică Externă.
Moderator: La 21 august 2009, Vladimir Voronin a întreprins o vizită surpriză la
Soci, în Federaţia Rusă, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Dmitri Medvedev. Informaţia
despre subiectele abordate în cadrul acestei întrevederi a fost cât se poate de vagă. Presa
rusă a scris însă că Vladimir Voronin nu a obţinut sprijinul total al Rusiei pe care ar fi mizat
şi că Moscova nu ar avea nimic împotrivă să coopereze şi cu alte forţe politice din Republica
Moldova decât PCRM. Întrebarea mea este ce l-a făcut pe Vladimir Voronin să întreprindă
această vizită şi ce putem spune despre rezultatele ei?

Oazu Nantoi: În primul rând despre rezultatele ei nu putem spune nimic,
deoarece este evident, în opinia mea, că vizita lui Vladimir Voronin este legată de situaţia
politică internă în Republica Moldova. Este legată de faptul că Partidul Comuniştilor se află
în minoritate relativă în raport cu Alianţa anunţată şi este evident că Partidul Comuniştilor,
cel puţin la momentul vizitei la Moscova, încă nu şi-a pronunţat poziţia vizavi de procesul
de formare a structurilor puterii în Republica Moldova după alegerile din 29 iulie 2009.
Prin urmare, se poate de spus că vizita la Moscova şi plenara Comitetului central, care
a urmat a doua zi, pe data de 22 august, sunt interdependente şi că Vladimir Voronin,
aflându-se la Moscova, şi-a testat poziţiile pentru ca ele a doua zi să fie anunţate în calitate
de declaraţii ale plenarei Comitetului Central.
Din aceasta declaraţie rezultă că Partidul Comuniştilor neagă dreptul la existenţă
a oricărei Alianţe fără participarea Partidului Comuniştilor, că Partidul Comuniştilor vrea
să iniţieze un dialog bilateral cu fiecare partid necomunist în parte din cele patru care au
ajuns în Parlament şi că Partidul Comuniştilor vede soluţionarea problemei în crearea unei
coaliţii de centru-stânga, adică Partidul Comuniştilor vrea neapărat să rămână la guvernare.
Oleg Cristal: Într-o emisiune anterioară spuneam că aproximativ la jumătatea
campaniei electorale pentru anticipate s-a observat o schimbare de atitudine a Federaţiei
Ruse faţă de puterea de la Chişinău. Atunci se observa că Moscova nu mai mizează în mod
direct şi deschis pe PCRM. Ulterior, au fost publicate în ziarul Moldova Suverană, care
este considerat apropiat partidului de guvernământ, o serie de materiale foarte dure la
adresa Occidentului, în special la adresa SUA, dar şi a UE, pe de altă parte subliniindu-se
importanţa Federaţiei Ruse pe care o poate avea în Republica Moldova şi încercând să
lanseze ideea că Occidentul împinge Republica Moldova într-un loc numit de ei „o a doua
Georgie” – către aderarea la NATO pentru a deveni duşman al Federaţiei Ruse.
Astfel de materiale încercau să pregătească terenul pentru o întrevedere între
Voronin şi Medvedev pentru ca PCRM să câştige sprijinul, din nou, a Federaţiei Ruse. A
urmat întrunirea Voronin - Medvedev şi putem să judecăm despre rezultatele ei în baza
materialelor apărute în presa din Federaţia Rusă. Ştim că presa din Rusia este supusă unui
control strict din partea puterii, respectiv ceea ce apare în presă este semnalul dat de către
puterea de la Moscova.
Pe de altă parte, Voronin, care a doua zi după vizita la Moscova a participat la
plenara PCRM, a putut să speculeze anumite mesaje pe care le-ar fi preluat de la Medvedev,
spunând că Rusia mizează în continuare pe comunişti şi îi încurajează să obţină totul sau
nimic de la cei care se numesc Alianţa pentru Integrare Europeană. Comuniştii vor încerca
să ducă lupta aceasta până la capăt – ori să obţină totul, ori ar putea să piardă destul de mult.
Sunt prea multe interese puse în joc pentru ca sa cedeze poziţiile. Deci, cred că anume în
acest context poate fi privită vizita la Soci a lui Voronin.
Radu Vrabie: Ceea ce mi se pare relevant la această vizită este că chiar dacă
preşedintele în exerciţiu Voronin, prin fapte ar încerca să arate că Moldova balansează
59

între Uniunea Europeană şi Rusia, de fapt ultimele acţiuni, pe parcursul ultimilor ani,
demonstrează că Republica Moldova iarăşi este într-o dependenţă foarte mare de Federaţia
Rusă. Practic în ultima perioadă preşedintele Voronin a plecat la Moscova pentru nu ştiu
care consultări, sau sfaturi, sau sprijin, ceea ce arată că în general în politica externă aşa
numita balanţă pe care încerca conducerea de la Chişinău să o demonstreze a cam eşuat.
Moderator: În general, putem vorbi despre o nouă politică a Rusiei în spaţiul exsovietic,
inclusiv în Republica Moldova?
Radu Vrabie: Mie mi se pare că politica externă a Federaţiei Ruse, cel puţin de la
venirea la conducere a lui Vladimir Putin, s-a schimbat, a devenit un pic mai consecventă,
un pic mai sistemică şi încearcă să reacţioneze la anumite schimbări care au loc în spaţiul
post-sovietic. Referitor la Moldova, până în 2003, până la renumitul Memorandum Kozak,
Rusia era sigură că Republica Moldova este o ţară exclusiv loială. După 2003 vedem că
s-au schimbat anumite lucruri. Rusia a încercat mai multe metode de a-şi păstra şi a mări
influenţa ei aici, inclusiv prin mijloace, să spunem aşa, tradiţionale, pârghii tradiţionale pe
care le are în Republica Moldova cum ar fi conflictul transnistrean, relaţiile economice,
dar şi alte mijloace cum ar fi politica umanitară a Federaţiei Ruse, direcţia umanitară a
politicii externe a Federaţiei Ruse, dar şi prin mass-media, prin minorităţile etnice, relaţiile
culturale, anumite conferinţe istorice.
Oleg Cristal: Churchill spunea că Anglia nu are prieteni şi duşmani, sau duşmani
veşnici, ea are interese veşnice. Acest lucru este valabil pentru oricare putere mondială.
Prin urmare, PCRM o perioadă de timp a fost un prieten fidel al Moscovei, câţiva ani a fost
un duşman destul de important pentru Federaţia Rusă. Deci, putem să observăm că Rusia
poate să-şi schimbe atitudinea faţă de puterea de la Chişinău, asta nu înseamnă însă că îşi
schimbă şi interesele, care sunt constante în Republica Moldova.
Deocamdată nu vedem oscilaţii importante ale Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte
implicările directe în politica din Republica Moldova şi explicaţia poate fi simplă – există
regiunea transnistreană a Republicii Moldova pe care ei o controlează integral. Or, având
instrumentul Transnistria, care constituie aproape o treime din teritoriul Republicii
Moldova, nu pui o miză foarte importantă pe restul teritoriului, pentru că oricând poţi
să implici pârghia respectivă, având şi alte elemente, cum ar fi mass-media, investiţiile
economice sau controlul economic asupra Republicii Moldova. Plus resursa energetică
care poate fi transformată în armă, minorităţi importante, plus mentalitatea apropiată,
limba pe care o posedă majoritatea cetăţenilor din Republica Moldova, biserica majoritară
subordonată Patriarhiei Ruse.
Deci, implicând toate pârghiile respective poţi cel puţin să menţii sub un control
anumit populaţia şi teritoriul respectiv. Deci, Moscova probabil va avea o politică destul
de echilibrată cu viitoarea putere de la Chişinău, indiferent care ar fi ea, fiind sigură că
teritoriul respectiv nu poate să facă manevre gen Georgia.
60

Oazu Nantoi: În Republica Moldova sigur că există o dedublare a conştiinţei
omului de rând – pe de o parte, Putin şi Medvedev sunt cei mai populari politicieni, dar,
totodată, circa 70 la sută din populaţie deja consideră că locul Republicii Moldova este în
UE.
În Federaţia Rusă clasa politică este obsedată de politica de luptă contra lumii
monopolare, aşa cum o văd politicienii ruşi. Cândva, exista Tratatul de la Varşovia,
Blocul NATO, iar URSS era o ţară importantă care nu era de neglijat şi avea sferele sale
de influenţă. Şi, când colo, a urmat procesul de ruinare a acestui sistem bipolar şi a rămas
un sistem monopolar, în viziunea lor. Şi acum, Rusia din răsputeri încearcă să se declare
ca unul dintre centrele importante ale geopoliticii mondiale şi tinde spre aşa-zisa politică
multipolară. Şi, în acest sens, Rusia atribuie un rol foarte important spaţiului ex-sovietic.
Aceasta se numeşte ”politica de standarde duble”. Deci, spaţiul ex-sovietic este tratat ca
zonă de interese specifice ale Federaţiei Ruse şi războiul din Georgia este o expresie a
acestei politici şi asta vorbeşte despre o abordare nostalgică în raport cu teritoriile pierdute.
Totuşi, Rusia devine tot mai limitată în ceea ce priveşte instrumentarul pe care
îl are la dispoziţie, deoarece aceste procese centrifuge, de depărtare a fostelor republici
după destrămarea URSS, sunt probabil unele obiective. De exemplu, Republica Moldova a
nimerit în câmpul magnetic al UE, care este mult mai puternic şi mai atractiv pentru omul
de rând care nu gândeşte în termeni geopolitici. Acele patru libertăţi care ni le oferă teoretic
UE pentru omul de rând, pentru omul de afaceri de rând sunt mult mai atractive decât
componenta umanitara a politicii externe a Federaţiei Ruse formulată în concepţia ceea
care a fost adoptată în vara anului trecut. Aşadar, Federaţia Rusă încearcă să-şi promoveze
interesele sale aşa cum le vede ea. Rămâne de văzut în ce măsură noi, cetăţenii acestei ţări,
suntem capabili să conştientizăm interesul nostru naţional şi să-l promovăm.
Moderator: O eventuală rezolvare a problemei transnistrene ar însemna cumva şi
ieşirea Republicii Moldova de sub influenţa Rusiei?
Oazu Nantoi: Cum să vă spun, noi suntem ostatecii unor abordări, să spun aşa,
rectilinii. Asta se referă şi la procesul politic din Republica Moldova unde operăm cu
termeni gen “duşmani, trădători, patrioţi, Iuda”, în loc de “dialog, consens, compromis”.
Dar şi în problema Transnistriei eu sunt printre puţinii care declară, de mai mulţi ani, că
nu atât Rusia este importantă în problema conflictului transnistrean, cât responsabilitatea
care revine guvernărilor de la Chişinău. Se pare că pe parcursul aproape 20 de ani am avut
la Chişinău nişte guvernări corupte în raport, sau prin intermediul Transnistriei. Cum
spun eu, nişte politicieni în buzunarul lui Igor Smirnov. Probabil că există o listă lungă de
“patrioţi” implicaţi în contrabandă prin intermediul Transnistriei. Dacă avem o guvernare
incompetentă, lipsită de voinţă politică, dacă avem nişte parlamente care adoptă nişte
concepţii ale securităţii naţionale unde nici nu este indicată ţara trupele căreia staţionează
ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, apoi, despre ce mai vorbim?
Deci, nu este vorba să arătam cu degetul spre Rusia şi s-o declarăm vinovată de
61

toate relele, noi trebuie să ne facem tema de acasă, şi aici noi suntem, spre regret, repetenţi.
Iar eu vreau să expun un punct de vedere paradoxal. Dacă, să sperăm, se va ajunge să avem
o guvernare eficientă, democratică, cu o voinţă politică clară, atunci Rusia va avea motive
să ne respecte şi acest lucru nu va însemna deloc că noi vom fi anti-ruşi. La urma urmei,
Ţările Baltice care au plecat din URSS, care sunt ţări membre ale NATO şi UE, dacă lăsăm
la o parte animozităţile, spuma verbala din presă şi unii patrioţi din Duma de Stat, au relaţii
interstatale normale cu Rusia, nemaivorbind despre relaţiile comerciale. Businessul rusesc
se simte confortabil în ţările Baltice şi recent reprezentantul unui partid rusesc a fost ales
primar general la Riga, dar asta deloc nu înseamnă sfârşitul statalităţii letone. Deci, noi pur
şi simplu suntem ostatecii unor calapoduri primitive.
Dar oricum, în mod sigur, rezolvarea problemei transnistrene ar însemna trecerea
relaţiilor moldo-ruse la un nivel calitativ nou, în baza unui respect reciproc, în baza
normelor de drept internaţional şi în baza interesului reciproc.
Radu Vrabie: O să pornesc şi eu de la afirmaţia lui Oazu Nantoi legată de
guvernarea coruptă în raport cu Transnistria. Am impresia că după 2003, după refuzul
de a semna Memorandumul Kozak şi pedeapsa exemplară pe care a administrat-o după
aceea Federaţia Rusă, conducerea Republicii Moldova suflă şi în iaurt rece şi se străduie
ca toţi paşii pe care îi face să nu-i supere cumva pe ruşi, ceea ce undeva uşurează şi sarcina
Federaţiei Ruse în acest sens.
Şi, în acelaşi timp, vorbind despre corupţia care este prezentă în elita de la
Chişinău, vedem că Republica Moldova preferă să accepte anumite credite neclare de la
Federaţia Rusă fără a face reforme. Asta este probabil mai uşor. Însă această, să spunem,
dedublare, această politică promovată până acum de conducerea de la Chişinău o face în
mod paradoxal să fie nerespectată şi la Moscova, şi de populaţia din Transnistria.
Pentru că, cel puţin din contactele mele pe care le am eu în Transnistria, deja
situaţia nu mai este ca acum 10-15 ani. Populaţia din Transnistria nu-l susţine univoc
pe Igor Smirnov. În acelaşi timp, populaţia din Transnistria nu vede nici în Republica
Moldova un om sau un partid politic care ar putea să o atragă. De aceea avem o situaţie
foarte interesantă când nici conducerea de la Tiraspol nu mai este un monolit. În acelaşi
timp, nici Moldova nu are sau nu vrea sa facă eforturi pentru a atrage populaţia de acolo. Şi,
atât timp cât vor continua aceste procese pe malul drept, va fi foarte greu sa obţinem ceva
pe malul stâng.
Moderator: Cum se manifestă în prezent influenţa Rusiei în spaţiul mediatic,
informaţional şi ce consecinţe ar putea avea această influenţă asupra securităţii naţionale
a Republicii Moldova? Şi ce ar trebui să facă Republica Moldova pentru a-şi asigura
securitatea mediatică?
Oleg Cristal: Eu am lansat, mai mult timp în urmă, o idee care aparent nu este
populară şi chiar am fost atacat destul de dur. Mie mi se pare că Ucraina a procedat corect
când a interzis difuzarea posturilor ruseşti pe teritoriul său naţional, deşi, după mine, au
62

exagerat în cazul reţelelor de cablu. În Republica Moldova noi avem patru frecvenţe de
stat, care deocamdată difuzează trei posturi de televiziune dintre care două sunt străine.
Unul este din Federaţia Rusă, al doilea este din România. Ambele state au interese destul
de importante în Republica Moldova şi, dacă vrem să ne păstrăm statalitatea, noi trebuie să
ţinem cont de securitatea informaţională, pentru că acum războaiele convenţionale trec în
istorie, acum sunt războaie mai întâi de toate informaţionale şi economice.
Deci, urmează să decidem dacă păstrăm pe frecvenţele de stat două posturi străine
sau nu. Pe lângă aceste frecvenţe mai există o sumedenie de posturi care sunt retransmise
zonal, posturi TV şi radio, prin cablu ori prin satelit, fiecare cetăţean decide care post de
televiziune îl priveşte. Totuşi, trebuie să avem o politică informaţională destul de importantă
pentru că, aşa cum spunea şi Oazu Nantoi, la noi, paradoxal, rating-ul lui Medvedev şi al
lui Putin este cel mai înalt printre politicieni. Asta, pentru că vedem că postul rusesc este
principala sursă de informare. Or, cetăţeanul din Republica Moldova gândeşte cu capul
crainicului de la Moscova, ceea ce va spune prezentatorul de ştiri de la Moscova, aceea va
considera el ca fiind realitate. Acest lucru îl dorim noi? Dacă da, putem să lăsăm lucrurile
aşa cum sunt. Dacă nu, atunci trebuie să schimbăm ceva.
Oazu Nantoi: În acest sens, îmi aduc aminte de experienţa mea când am fost în
Israel câţiva ani în urmă şi, fiind la nişte prieteni în familie, ca de obicei, cât gospodina
trebăluia la bucătărie, eu am fost lăsat în faţa televizorului unde erau vreo 200 de canale de
televiziune, dintre care probabil vreo 50 erau cele arabe. Asta în Israel, care se afla într-o
stare de război din momentul constituirii sale, dacă nu greşesc, în 1948. Deci asta este o
abordare. Noi ne plângem că cetăţeanul Republicii Moldova este manipulat de mass-media
străine. Şi cu adevărat este aşa. Vă dau exemplul războiului din Georgia din august 2008.
În octombrie 2008 Institutul de Politici Publice din Moldova a realizat un barometru unde
oamenii au fost întrebaţi cine este responsabil de conflictul dintre Rusia şi Georgia. 20
la sută dintre cei chestionaţi au declarat ca Rusia este de vină, 32 la sută au declarat că
Georgia este de vină, vreo 10 la sută au declarat că SUA, apoi merge NATO şi Abhazia.
Deci, are dreptate Oleg Cristal care spune că în ziua de azi fără ca să ne dăm seama noi
suntem aproape permanent subiecţii unor războaie informaţionale.
Nu putem să închidem, să interzicem accesul undelor electromagnetice din partea
canalelor care nu ne plac nouă – cuiva nu-i place România, cuiva nu-i place Rusia, eu aş putea
să am obiecţii faţă de Ucraina, dar trebuie să ţinem cont de faptul că noi trăim intr-o lume
a concurenţei, inclusiv în plan informaţional. Eu nu am iluzii vizavi de potenţialul statului
moldovenesc de a concura cu SUA în domeniul economic, dar noi trebuie să avem un canal
de televiziune naţional public care să ofere o alternativă cetăţeanului Republicii Moldova:
ce se întâmplă cu Transnistria, ce se întâmplă în relaţiile dintre Comrat şi Chişinău, ce se
întâmplă în relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti, de ce atâtea probleme nerezolvate timp
de aproape 20 de ani dintre două ţări vecine cum este Ucraina şi Republica Moldova şi aşa
mai departe. Într-o asemenea situaţie, eu aş putea să consider că noi tema de acasă ne-am
făcut-o.
63

Noi aici trebuie să avem mass-media deschisă, competitivă şi cetăţeanul trebuie să
aibă acces la mass-media liberă, ceea ce acum nu avem. Iar după aceasta, trebuie să avem
şi dreptul moral să ne gândim bine pe cine lăsăm şi cui îngrădim accesul pe piaţa noastră
informaţională.
Radu Vrabie: Un alt aspect pe lângă ceea ce au spus colegii este faptul că noi
nu numai ne aflăm sub influenţa mass-mediei ruseşti, noi ne aflăm în general într-un
spaţiu informaţional rusesc cam la multe aspecte ale vieţii cotidiene – cinematografele,
discotecile, cluburile de noapte, centrele comerciale sunt de cele mai multe ori locuri unde
se vorbeşte în limba rusă. Şi la acest capitol eu cred într-adevăr că statul Republica Moldova
ar putea să atragă mai multă atenţie pentru a schimba un pic situaţia, pentru că de multe ori
este foarte greu să nimereşti la un film pe care să-l vezi în limba maternă, în limba română.
Cât priveşte televiziunile, este bine că sunt foarte multe canale, însa este rău că au
dispărut anumite programe TV străine care, atunci când erau, puteai să faci o comparaţie.
Şi pe lângă faptul că avem nevoie de o televiziune publică, de televiziuni locale în general,
avem nevoie şi de televiziuni străine, vestice, pentru a putea, din multitudinea de informaţie,
trage anumite concluzii. Atunci când din 60 de canale în grila TV ai 45 ruseşti şi restul de
muzică este foarte greu să ai acces la mai multe puncte de vedere.
Oazu Nantoi: Un mic exemplu, dacă îmi permiteţi intervenţia. După evenimentele
din 7 aprilie 2009, aşa s-a întâmplat ca în raionul Taraclia o parte a raionului a început să
recepţioneze TV7. Aceasta a fost un şoc pentru populaţia din raionul Taraclia, care şi-a
dat seama, băi, stai frate, situaţia nu este chiar atât de simplă şi primitivă cum ne prezentă
nouă televiziunea publică. Oamenii au început să vină în ospeţie la cei care priveau TV7,
fără să fac publicitate acestui canal, dar deoarece au văzut că era o sursă mai credibila de
informaţie. Deci, revin astfel la nevoia de a avea concurenţă.
06 septembrie 2009
Perspectivele dezvoltării relaţiilor Republicii Moldova cu Rusia, România
şi Ucraina
64
Invitaţi:
- Anatol Ţăranu, expert în cadrul Institutului de Istorie şi
Drept al Academiei de Ştiinţe;
- Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: Astăzi vom discuta despre câteva evenimente care au avut loc la
Bucureşti, Kiev şi Moscova şi care au legătură directă cu Republica Moldova. Aş vrea
să începem cu recenta declaraţie a reprezentantului oficial al Ministerului de Externe al

Federaţiei Ruse, Andrei Nesterenko, privind situaţia din Republica Moldova, făcută la o
conferinţă de presă la Moscova. Andrei Nesterenko şi-a exprimat speranţa că în Parlamentul
de la Chişinău, citez: ”Pe baza unor compromisuri reciproce va fi creată o coaliţie politică
stabilă care să împiedice alunecarea ţării într-o criză a sistemului politic ce ar afecta negativ
dezvoltarea economică a Republicii Moldova şi angajamentele sale externe precum şi
procesul de reglementare transnistreană”. Cum trebuie înţeleasă această declaraţie a
oficialului rus în care, iată, nu mai găsim o susţinere directă a Partidului Comuniştilor, aşa
cum se întâmpla altă dată?
Anatol Ţăranu: Această declaraţie a reprezentantului Ministerului de Externe al
Federaţiei Ruse este una tradiţională pentru asemenea situaţii. Din acest punct de vedere
trebuie să spunem că poziţia Federaţiei Ruse a devenit mult mai realistă decât cea care a
fost demonstrată după alegerile din aprilie 2009, când reprezentanţi sus-puşi din Federaţia
Rusă s-au grăbit să-l felicite pe domnul Voronin şi Partidul Comuniştilor cu victoria care a
fost obţinută în alegeri.
De data aceasta Federaţia Rusă, după toate probabilităţile, învăţată pe experienţa
amară acumulată în prima jumătate a anului şi face un gest care este de aşteptat din partea
unei ţări cum este Federaţia Rusă. Sunt expuse speranţele că în Republica Moldova se va
instala un guvern funcţional, un guvern care va putea să ducă pe un făgaş pozitiv relaţiile
între Federaţia Rusă şi Republica Moldova, inclusiv într-o zonă atât de vulnerabilă cum
este conflictul transnistrean. Asta, luând în consideraţie şi faptul că Federaţia Rusă este
unul dintre sponsorii principali ai procesului de reglementare politică în raioanele de est
ale Republicii Moldova. Mie mi se pare această declaraţie foarte realistă şi binevenită.
Federaţia Rusă de fapt îşi manifestă dorinţa şi disponibilitatea de a colabora cu acel guvern
care se va instala în Republica Moldova în rezultatul scrutinului democratic şi în rezultatul
voinţei exprimate de alegătorii Republicii Moldova pe data de 29 iulie 2009. Eu cred că noi
trebuie să salutăm o asemenea atitudine.
Eugen Revenco: În primul rând, această declaraţie este un lucru firesc, găsim
aproximativ aceeaşi constatare a situaţiei şi deschidere pentru cooperare cu noul guvern
ca şi în declaraţia pe care a făcut-o reprezentantul Uniunii Europene la Chişinău, Kalman
Mizsei. Dar ceea ce este important din această declaraţie este că Federaţia Rusă nu
intenţionează să construiască relaţia bazându-se doar pe un singur partid, ci are nevoie de
o relaţie durabilă cu o ţară, care este Republica Moldova.
Numirea noului guvern este şi de interesul Federaţiei Ruse, care nu este în aparenţă
interesată în destabilizarea situaţiei din Republica Moldova. Este o abordare constructivă,
o abordare deschisa, o abordare care este aşteptată la Chişinău şi Partidul Comuniştilor,
ca un partid responsabil, trebuie să contribuie în mod constructiv şi pozitiv la păstrarea
stabilităţii în ţară şi la găsirea unui echilibru şi instaurarea cât mai repede a unui guvern
funcţional. PCRM trebuie sa contribuie în mod constructiv la păstrarea stabilităţii în ţară
şi nu la distrugerea anumitor coaliţii.
65

Moderator: Cum credeţi că vor evolua relaţiile cu Rusia după schimbarea puterii
la Chişinău?
Eugen Revenco: Puterea se pare deja că s-a schimbat şi evoluţiile nu pot fi decât
în progres. Să spunem că, în mare, relaţiile dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova
sunt reglementate. Avem în jur de 200 de acorduri bilaterale încheiate în diferite domenii.
De asemenea, sunt în vigoare o serie de înţelegeri multilaterale în cadrul CSI, în cadrul
Consiliului Europei, în cadrul altor organizaţii internaţionale, care ne leagă reciproc şi care
constituie un cadru juridic suficient pentru colaborare. Niciuna dintre formaţiunile care
astăzi au acces la putere nu a formulat idei, gânduri sau chemări anti ruseşti, ba din contra,
toate formaţiunile sunt conştiente şi au o abordare pragmatică. Toate înţeleg că interesul
Republicii Moldova este de a cultiva relaţii bune cu toate ţările, în special cu ţări care au o
putere regională, cum este Federaţia Rusă.
Altceva este că există viziuni diferite privind modalităţile de soluţionare şi viteza
cu care trebuie să se purceadă spre soluţionarea conflictului transnistrean. Probabil că aici
va fi cel mai spinos element, dar nici aici nu cred ca este temei pentru tensionarea relaţiilor.
Eu văd doar o clasă politică reformată sau înnoită la Chişinău, o clasă politică care are valori
şi care vine să construiască şi să promoveze interesele naţionale ale Republicii Moldova,
interese care sunt multiple, inclusiv în Federaţia Rusă. Şi nu sunt numai interese care ţin de
promovarea în comerţ cu produse de bază sau cu materie primă.
Anatol Ţăranu: Relaţia cu Federaţia Rusă este foarte importantă pentru Republica
Moldova. Cât pe plan economic, atât şi pe planul reglementării politicii în Transnistria.
Din acest punct de vedere, Chişinăul este vital cointeresat ca această relaţie să se dezvolte
ca una constructivă şi una benefică pentru ambele ţări. Altceva e că multiplele acorduri
încheiate între Republica Moldova şi Federaţia Rusă nu întotdeauna sunt respectate întru
totul în conformitate cu buchea acestor acorduri. Să ne aducem aminte că în conformitate
cu Tratatul de bază dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, ţările noastre se găsesc
în relaţii de parteneriat strategic. Acesta însă nu a oprit Rusia în declanşarea războiului
economic împotriva Republicii Moldova după 2003, atunci când Chişinăul a respins
Memorandumul Kozak.
Din acest punct de vedere, caracterul relaţiilor moldo-ruse întru totul depind
cum de Moscova, aşa şi de Chişinău. Dacă Chişinăul, în timpul apropiat în condiţiile unei
guvernări noi democratice care se instalează acum în Moldova, va încerca să pedaleze, după
mine într-un mod absolut nejustificat, ideea aderării la NATO sau ieşirii din CSI, acest
lucru nu va îmbunătăţi relaţiile cu Rusia. Aceste probleme necesită indiscutabil o discuţie
profundă în societatea noastră cu atragerea experţilor, dar şi o testare a voinţei poporului
în această privinţă. În definitiv, aceste două subiecte ar putea să ne aducă beneficii foarte
serioase, însă la momentul actual aderarea la NATO şi ieşirea din CSI nu sunt de o
actualitate stringentă.
66

Moderator: Acum aş vrea să discutăm puţin şi despre un alt eveniment care a avut
loc zilele trecute la Bucureşti. Ministrul de Externe al României, Cristian Diaconescu a
declarat, în cadrul întâlnirii anuale cu ambasadorii români, că Republica Moldova se află
în continuare printre priorităţile regionale ale României. Ministrul român de Externe a
explicat că România, ca stat membru al Uniunii Europene, “va insista în continuare pentru
o mai mare implicare a UE în Republica Moldova, având în vedere perioada economică
actuală dificilă, prin acordarea de asistenţă financiară europeană”. Cristian Diaconescu
a amintit că “în pofida unor tensiuni induse artificial în relaţia cu Republica Moldova,
politica de cooperare şi sprijinire a Chişinăului pe cale europeană a rămas neschimbată”.
Şi tot Cristian Diaconescu a declarat într-un alt context că România nu s-a opus niciodată
semnării Tratatului politic de bază şi a celui de frontieră, atâta doar că aceste acorduri
trebuie negociate în spirit european. Înseamnă aceasta oare că am putea să ne aşteptăm,
odată cu schimbarea puterii la Chişinău, la semnarea acestor documente care timp de mai
mulţi ani au umbrit relaţiile moldo-române?
Anatol Ţăranu: Eu cred că în timpul apropiat Ministerul de Externe va fi capabil
să prezinte o agendă în ceea ce priveşte relansarea relaţiilor moldo-române care au fost
atât de profund afectate de regimul comunist. Sunt patru probleme cheie care trebuie să
fie soluţionate cât mai rapid în relaţia cu Bucureştiul. În primul rând, este vorba despre
abolirea acestui regim de vize, care a fost atât de neinspirat impus de actualul Guvern.
A doua problemă se referă la Acordul despre micul trafic la frontieră, care iarăşi este o
prioritate indiscutabilă. Rămân problemele legate de alte două documente – Tratatul de
bază şi Tratatul de frontieră, care, după părerea mea, nu sunt de o actualitate stringentă
şi pot fi cel puţin deplasate în timp. În rest, eu nu vad ce ar putea să umbrească relaţia
Chişinăului cu Bucureştiul în timpul apropiat în cadrul noii guvernări care se instalează la
Chişinău. Eu sunt foarte optimist în această privinţă şi cred că relaţiile moldo-române în
timpul apropiat vor cunoaşte o ascensiune apreciabilă.
Eugen Revenco: Eu o să mă refer la problema cu tratatele. Eu împărtăşesc această
clasificare în documente care nu sunt conflictuale sau nu trezesc niciun fel de dificultăţi sau
obiecţii sau cele care au o componentă politică în sine şi sunt controversate în societate. În
primul rând, mă refer la regimul de călătorii, vizele. Abolirea regimului de vize care a fost
introdus de Chişinău este clar că va fi una dintre priorităţi. A doua ar fi încheierea Acordului
privind micul trafic. Iar celelalte acorduri care în fond nu trebuie să creeze dificultăţi –
Acordul privind regimul de frontieră şi Tratatul politic de bază – nu sunt documente care
să producă efecte directe pentru cetăţeni. Aceste documente ar fi foarte bine să fie lăsate
un timp la o parte pentru că rostul negocierilor nu este de a impune un document, ci a face
aceste documente acceptate de societate sau ratificabile de către legislativ. Iată de ce nu
cred că acum este cel mai potrivit moment să se lanseze negocierile.
Oricum este bine să fie lansate negocieri, s-ar putea că şi viziunile de la Chişinău să
fie mai progresiste decât acele care au fost promovate până acum. Noi ştim că într-un climat
67

prietenesc s-a ajuns la un Tratat politic de bază parafat, care era ratificabil pentru ambele
legislative, care a fost ulterior sabotat de către Partidul Comuniştilor de la Chişinău şi s-a
ajuns peste nouă ani de zile la un document care nu poate fi semnat măcar.
Suntem acum în situaţia în care şi UE a evoluat şi Republica Moldova intenţionează
să-şi aprofundeze relaţia. Şi această relaţie este mult mai diversă şi la capitolul politic,
instituţii de cooperare, formă de colaborare. Deci, dacă documentul bilateral, Tratatul
politic bilateral, vine să creeze nişte structuri inferioare sau nişte forme de cooperare
inferioare celor care vor fi construite în cadrul Acordului de asociere cu UE, atunci acest
Tratat politic de bază este inutil, nu creează valoare adăugată. Altceva este dacă el va avea
un specific şi va asista Republica Moldova mai tare în apropierea de UE şi va grăbi acest
proces, da, atunci de un asemenea document, în aşa o abordare nouă, europeană, care ar
completa sau chiar ar face mai detaliată implementarea angajamentelor noastre europene
şi apropierea de UE, da, de un asemenea document noi am avea nevoie.
Moderator: În cadrul aceleiaşi reuniuni anuale a ambasadorilor de la Bucureşti,
preşedintele României Traian Băsescu a declarat că Republica Moldova în procesul său de
integrare europeană trebuie inclusă în acelaşi pachet cu ţările din Balcanii de Vest. Ce şanse
există ca Republica Moldova să facă parte din pachetul respectiv?
Eugen Revenco: Geografic nu facem parte, astăzi suntem deja parte a Parteneriatului
Estic şi, real vorbind, ar fi foarte greu să fie atins acest deziderat. Apoi, există posibilităţi de
diferenţiere chiar şi în cadrul acestui Parteneriat Estic. Doar că Republica Moldova trebuie
să satisfacă criteriile politice de bază. Deci care sunt criteriile politice? În primul rând,
implementarea angajamentelor asumate 14 ani în urmă faţă de Consiliul Europei. De 14
ani noi nu ne îndeplinim angajamentele pe care ni le-am asumat să le realizăm în câţiva
ani de zile. Astăzi, suntem ţara cu cea mai lungă istorie în implementarea angajamentelor
noastre faţă de Consiliul Europei. Suntem ţara care din 2001 a început a produce regrese.
Şi Consiliul Europei în Adunarea Parlamentară a adoptat şi rezoluţii unde s-a scris, negru
pe alb, că aceasta este una din precondiţii în avansarea relaţiilor cu Uniunea Europeană.
Republica Moldova trebuie în primul rând să-şi stabilizeze instituţiile, să promoveze
reformele democratice, inclusiv atunci când vorbim despre reforme democratice, trebuie
să nu uităm de administraţia locală, autonomia locală, despre audiovizual, justiţie, poliţie.
Un alt aspect foarte sensibil va fi înlăturarea consecinţelor evenimentelor din 7 aprilie
2009, pentru că 7 aprilie a scos la iveală o serie de probleme instituţionale nebănuite, sau,
mai bine zis, camuflate, dar care existau şi sensibilitatea cărora a fost constant ignorată.
Deci, fără înlăturarea problemelor constatate, nu vom putea să evoluăm. Dar
Moldova este o ţară mică, o ţară care cunoaşte procesele democratice, cunoaşte cum se face
transferul de putere. Din fericire, toate regimurile în Moldova, spre deosebire de alte ţări
din CSI, s-au schimbat paşnic şi implementarea reformelor, dacă toate partidele vor dori,
nu va fi o problemă. În asemenea circumstanţe Republica Moldova poate avansa uşor şi
repede pe calea unei integrări europene aprofundate. Şi atunci, având randament, va deveni
68

o istorie de succes şi va face diferenţa faţă de actorii mai mari, cu aceeaşi Ucraina, care astăzi
ne întrece la capitolul relaţiilor cu UE. Atunci abia vom putea vorbi despre o apropiere de
perspectivele europene, pentru că, în fond, ce ne interesează pe noi în Balcani nu este atât
să fim incluşi în pachet, cât să nu treacă acest tren de aderare fără noi. Iar atâta timp cât noi
vom fi la coada grupului din Est, nu ne putem apropia nici de pachetul balcanic.
Anatol Ţăranu: Opinia care a fost formulată de către preşedintele Băsescu este o
propunere extrem de generoasă şi de fapt atestă o strategie pe care ar trebui să o îmbrăţişeze
Republica Moldova. De fapt, despre ce vorbeşte Băsescu? El spune Republicii Moldova:
„Fraţi moldoveni, nu trebuie să mergeţi în Europa cu paşi mici, nu trebuie să tărăgănaţi
acest proces. Aveţi şansele să faceţi un salt. Desigur, pentru aceasta trebuie să depuneţi
eforturi supraomeneşti, să încercaţi să faceţi nişte lucruri pe care alte ţări le-au făcut pe
parcursul mai multor ani, iar voi, având în vedere că sunteţi cu adevărat o ţară mică, o ţară
care nu necesită mari resurse pentru a vă ridica la nivelul unei ţări cu o istorie europeană,
aveţi această şansă”.
Pachetul Balcanilor de Vest înseamnă o cu totul altă abordare a procesului de
integrare europeană pentru Republica Moldova decât pachetul Parteneriatului Estic. Şi
din acest punct de vedere Băsescu de fapt ne propune să încercăm o altă cale decât cea
care a fost deja pentru noi predestinată de Bruxelles şi de partenerii din Occident. Mie
mi se pare că acest proiect este unul foarte idealist, dar şi foarte ambiţios şi nu ar fi rău
dacă politicienii de la Chişinău ar fi puţin idealişti şi ar încerca să realizeze un proiect de
o asemenea anvergură. Aceasta ar însemna că Republica Moldova ar putea să depăşească
actualele dificultăţi într-un ritm mult mai rapid decât acela care ni se propune de fapt de
toţi acei care astăzi observă evoluţiile din interiorul Republicii Moldova.
Moderator: Acum să trecem şi la relaţiile cu Ucraina. Cu câteva săptămâni în
urmă guvernul de la Kiev a inclus Republica Moldova în lista ţărilor care ar prezenta un risc
sporit de migraţie ilegală alături de multe ţări din statele africane şi asiatice. În urma acestei
decizii, cetăţenii moldoveni au fost obligaţi să aibă asupra lor suma minimă echivalentă cu
1100 de euro pentru a putea intra în Ucraina. Ulterior această decizie a fost suspendata
până la formarea noului guvern de la Chişinău. De ce a adoptat Kievul decizia respectivă?
A fost cumva un semnal pentru autorităţile moldovene?
Anatol Ţăranu: Eu cred că această decizie vorbeşte despre neprofesionalismul
ambasadei noastre de la Kiev. Este ieşit din comun faptul că în Republica Moldova această
problemă nu s-a discutat din timp – că doar nu a căzut din pod această decizie a Serviciului
de grăniceri din Ucraina. Ambasada noastră la Kiev deja de mult timp trebuia să semnaleze
acest pericol şi Ministerul nostru de Externe trebuia să ia toate măsurile necesare pentru
a contracara această decizie a Kievului, care este într-un fel ofensatoare pentru cetăţenii
Republicii Moldova.
În fond, vreau să vă spun că relaţia noastră cu Kievul este o relaţie foarte proastă,
este o relaţie care denotă că politica noastră externă în raport cu ţările vecine este o politică
69

falimentară, îndeosebi în ceea ce priveşte Kievul. Din acest punct de vedere trebuie de
menţionat un lucru – dacă în relaţia cu Bucureştiul noi dintotdeauna putem să mizăm pe
faptul că Bucureştiul va fi iertător, că Bucureştiul va fi tolerant faţă de mai multe gafe pe care
le comite Chişinăul şi aceasta se datorează unei relaţii speciale pe care o avem cu România
indiferent de coloratura regimului politic de la Chişinău, păi în raport cu Kievul noi nu
avem această prioritate.
Faptul că astăzi relaţia cu Kievul se găseşte la un nivel atât de jos vorbeşte despre
aceea că Chişinăul are restanţe importante pe această direcţie şi că noua guvernare care
vine trebuie în primul rând să fie preocupată de relaţia cu Ucraina, care este una prioritară.
Primul lucru pe care l-aş face eu, dacă aş avea posibilitatea să influenţez lucrurile, aş trimite
la Kiev un ambasador care ar fi capabil să informeze Chişinăul corect şi în deplina cunoştinţă
de cauză, iar pe de altă parte ar fi capabil să promoveze la Kiev linia elaborată la Chişinău.
Eugen Revenco: Eu împărtăşesc această îngrijorare faţă de o degradare a relaţiei
dintre Kiev şi Chişinău, dintre Ucraina şi Republica Moldova. Această degradare nu a
început ieri, acum suntem la un nivel minim care putea fi evitat. Dacă e să ne amintim, acum
10 ani Republica Moldova avea o colaborare intensă cu Kievul, pe diferite segmente, ne
amintim chiar şi întâlnirile trilaterale dintre preşedinţii din Ucraina, România şi Republica
Moldova, după care începând cu 2001 relaţia nu a mai fost atât de frumoasă, şi nu doar în
cazul Ucrainei.
Se pare că Republica Moldova are o problemă în a-şi lămuri relaţiile cu vecinii
săi, pentru că vecinii Republicii Moldova astăzi nu sunt doar Ucraina şi România, mai este
şi UE care a devenit vecin al Republicii Moldova, este şi NATO, care a devenit vecin al
Republicii Moldova. Şi din această perspectivă Guvernul nou ar trebui să-şi reevalueze şi să
redefinească obligatoriu strategiile sale şi concepţia de politică externă pe care o va avea, în
aşa fel încât aceasta să ţină cont de noile schimbări, noile provocări, dar, în primul rând, şi
de opţiunile şi posibilităţile care ni se deschid.
Republica Moldova în ziua de astăzi este o ţară închisă, şi nu mă tem să spun acest
lucru. Vizele cu România confirmă acest lucru. Ieşirea spre Ucraina, iarăşi, este o dovadă.
Şi dacă ne uităm la regimul nostru comercial care în principiu este unul deschis, noi totuşi
trăim mai mult din importuri, trăim mai puţin din exporturi şi suntem o piaţă mică. Deci,
Republica Moldova poate câştiga numai atunci când va şti să se deschidă lumii şi să înceapă
să cunoască lumea din exterior mai mult.
Ziceam că este nevoie ca Republica Moldova să-şi redefinească, să revadă
relaţiile sale cu vecinii, având în vedere că avem deja vecini mai mari şi mai mulţi. Trebuie
reevaluate şi relaţiile cu NATO – nu este vorba de a adera mâine sau poimâine la NATO, ci
de a construi o relaţie de vecinătate, este vorba despre a cunoaşte acest vecin şi a cunoaşte
modul în care putem să valorificăm prezenţa sa, vecinătatea sa pentru a scoate avantaje atât
pentru securitatea Republicii Moldova, cât şi pentru avansarea comerţului şi a intereselor
noastre naţionale în întregime. Acelaşi lucru şi faţă de UE, dar aici deja cu certitudine avem
în societate un consens pentru aderare. De aici trebuie să pornim construcţia relaţiilor
70

noastre.
Iar în ceea ce priveşte relaţiile cu Ucraina, cu siguranţă că impunerea necesităţii
de a prezenta 1100 euro la intrarea în ţară pentru cetăţenii moldoveni este o penalizare
din partea Kievului pentru o serie de probleme pe care nu le-am rezolvat. În plus, noi nu
avem împreună cu Ucraina proiecte mari comune. Nu am construit poduri, noi nu avem
curse avia directe la Kiev în ultimii câţiva ani. Republica Moldova şi-a deschis un serviciu
foarte bizar în Odesa care substituie într-un fel serviciul consular, o filială a Ministerului
Dezvoltării Informaţionale, ceea ce este o anomalie în practica internaţională şi care
trezeşte nemulţumiri la Kiev. Republica Moldova recent vorbea despre armonizarea
sistemelor energetice şi conectarea la piaţa energetică europeană pentru a-şi asigura
securitatea energetică, iar acum vedem că am renunţat la a cumpăra energie electrică din
Ucraina. Preferăm să cumpărăm energie electrică acum de la centrala de la Cuciurgan, care
alimentează financiar regimul separatist de la Tiraspol şi care se alimentează cu gaz din
Rusia. Şi am renunţat la construcţia unei linii energetice comune pentru conectarea la piaţa
energetică a UE şi în acest fel ne vulnerabilizăm pe noi şi am devenit parteneri necredibil şi
nişte vecini dubioşi pentru Ucraina.
Anatol Ţăranu: Vreau să vă spun că atitudinea Republicii Moldova faţă de
GUAM, organizaţie regională în care Ucraina încearcă să joace rolul de lider regional,
este pur şi simplu revoltător. Ceea ce a făcut Chişinăul, când a încercat să ostracizeze nişte
iniţiative care veneau din partea Kievului, a fost să dea practic peste mână partenerului său.
Şi acest lucru vorbeşte despre faptul că la Chişinău avem o politică externă infantilă, ceea ce
dăunează enorm relaţiei noastre cu Kievul. Am avut posibilităţi foarte mari să ieşim elegant
din această situaţie, să ne păstrăm relaţiile cu Kievul în cadrul GUAM şi în acelaşi timp să
folosim mecanismele GUAM pentru a avea o deschidere mai largă în negocierile cu aceeaşi
Rusie, care priveşte cu ochi proşti această organizaţie. Păcat că Republica Moldova sub
guvernarea comunistă a pierdut aceste oportunităţi.
71

04 octombrie 2009
Integrarea Europeană – prioritate majoră a Guvernului Filat: primele
acţiuni
72
Invitaţi:
- Eugen Revenco, Asociaţia pentru Politică Externă;
- Oleg Cristal, Asociaţia pentru Democraţie Participativă
ADEPT.
Moderator: Astăzi vom discuta despre vizita Premierului Vlad Filat şi a
ministrului de Externe, Iurie Leancă, la Bruxelles, vizită despre care se ştia încă înainte
de învestirea Guvernului. Primul lucru pe care aş dori să vă întreb este ce semnal lansează
vizita premierului şi a ministrului de Externe la Bruxelles?
Eugen Revenco: Este prima lor vizită în exterior, despre care se ştia până la
inaugurarea primului ministru, adică până la aprobarea Guvernului şi programului de
guvernare. Era o vizită aşteptată la Bruxelles şi dorită la Chişinău şi care defineşte orientarea
politicii externe: este vorba de sprijinul pe care îl aşteaptă Chişinăul din partea Uniunii
Europene. Pe de altă parte, este şi un mesaj de activitate prioritară la realizarea reformelor
împreună cu UE. În cadrul acestei vizite, premierul şi ministrul de Externe au avut prilejul
să prezinte programul de guvernare, starea lucrurilor din ţară şi să încerce să traseze căi de
cooperare pe viitor. Noi nu trebuie să privim această vizită ca pe una oficială care trebuia să
se încununeze cu nişte rezultate concrete. Este o vizită-semnal, de deschidere, de dorinţă
de cooperare şi care dă prioritate cooperării vestice, în raport cu cooperarea pe direcţia
estică.
Oleg Cristal: Odată cu desemnarea în funcţie a unor persoane ca şeful statului,
primul ministru şi ministrul de externe apare o întrebare, care vine din partea mediului
jurnalistic: unde veţi avea prima vizită? Explicaţia este simplă – de regulă, prima vizită a
unor astfel de persoane este un semnal ce priveşte vectorul politic al ţării. Prin urmare,
noul Guvern de la Chişinău a stabilit clar vectorul de deplasare spre UE. Acest lucru este
menţionat în programul de guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană. Eu zic că
această vizită la Bruxelles, la doar câteva zile de la instituirea noului Guvern, este una
simbolică şi inedită în istoria Republicii Moldova. Curios lucru este că organizarea acestei
vizite a fost făcută înainte de intrarea în funcţie a noului Guvern, ceea ce comportă un
interes sporit faţă de noua conducere de la Chişinău, inclusiv la Bruxelles.
Europenii aşteptau de mult timp o schimbare la noi şi, repet, această vizită
simbolică este nu atât o tatonare de poziţii, pentru că poziţiile deja sunt cunoscute, ci un
semnal de sprijin al UE faţă de noua conducere din Republica Moldova. Susţinere, nu doar
prin faptul că au fost invitaţi aceşti doi oficiali în inima Europei, la câteva zile de la începerea
activităţii lor, dar şi prin promisiunea că UE este gata ca în viitorul cel mai apropiat să

înceapă negocierile privind noul acord juridic cu Republica Moldova. Europa este gata să
ne acorde credite suplimentare, granturi, pentru a depăşi situaţia complicată creată în urma
crizei economice. Este gata să discute despre liberalizarea regimului de vize, mergând până
la eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care vor călători în UE într-o perspectivă
medie sau îndelungată. Întâlnirile în Parlamentul European au dat posibilitatea ca cei doi
oficiali de la Chişinău să transmită mesajul lor eurodeputaţilor care reprezintă mai multe ţări
europene. Prin urmare, este o tribună foarte importantă ca Moldova să aducă la cunoştinţă
în sânul lumii europene viziunea sa de viitor şi planurile la început de guvernare.
Eugen Revenco: De ce este încă importantă această vizită la Bruxelles? Guvernul
a depistat o gaură mare în bugetul naţional. Probabil că prim-ministrul şi ministrul de
Externe sperau să obţină o asistenţă financiară consistentă din partea UE. Aici într-adevăr
au obţinut o asistentă, vreo 37 milioane euro, dacă nu greşesc, care este mai puţin decât s-au
aşteptat, dar ei au reuşit şi aici este marele merit. De ce au mers în primul rând spre Vest
şi nu spre Est? Unul din argumente este că la Chişinău se aşteaptă începerea negocierilor
cu FMI. UE este puternic reprezentată în bordul directorilor FMI şi ştim că acesta avea
condiţii foarte dure pentru Guvern. Deci, sarcina acestei delegaţii era să pregătească terenul
pentru sosirea negociatorilor FMI şi de a-i avea ca aliaţi. Sunt deja semnale că UE ne va
susţine în facilitarea condiţiilor de creditare ale FMI. Evident că nu va fi o relaxare totală,
dar avem deja câţiva aliaţi în bordul directorilor care vor lua decizii referitor la creditarea
Republicii Moldova. Din această perspectivă, am câştigat mult. Am câştigat o susţinere de
care am avut mare nevoie.
Este important că şi UE avea un interes, nu numai să cunoască autorităţile, dar şi
să transmită semnale noi, precizări referitoare la felul în care decurge cooperarea durabilă
cu Bruxellesul. UE nu construieşte relaţii în baza unor percepţiei superficiale. Este nevoie
de o relaţie durabilă, consistentă, care să fie construită prin reforme şi prin angajamente
exacte. Dacă ne amintim, preşedintele Voronin când a mers la Moscova, la Kremlin, în
aparenţă a primit un cec de vreo 500 milioane dolari, cel puţin i s-a arătat un cec la Kremlin.
În UE nu există Kremlin, în UE nu sunt cecuri din astea. Este o cooperare care se bazează
pe anumite principii.
Acum am reuşit să avem o susţinere din partea UE în negocierile cu FMI, ni s-a
arătat cum va lucra în continuare FMI, a fost punctată fiecare poziţiile de start. În cazul
Republicii Moldova, aceste principii se regăsesc în programul de guvernare şi UE şi-a
precizat poziţiile în public, în cadrul întâlnirilor care au avut loc. Nu vreau să dramatizez
faptul că nu a fost şi o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, dl Barroso, şi cu
secretarul general, dl Solana. Este un concurs de circumstanţe. Important este că felicitările
din partea acestor oficiali au venit neîntârziat, iar în cazul lui Barroso au venit încă până la
inaugurarea noului Guvern. Acestea sunt semnale suficiente.
Moderator: Este oare gata UE să ofere acum Republicii Moldova o perspectivă
europeană clară?
73

Oleg Cristal: Eu cred că deocamdată nu există o astfel de disponibilitate din
partea UE şi Republica Moldova nici nu ar trebui să insiste în acest moment asupra acestui
fapt. Pentru că în prezent, sarcina noastră este ca să începem negocierile privind Acordul
de asociere, un Acord de asociere diferit de cel al Balcanilor de Vest şi diferenţa constă,
mai întâi de toate, în faptul că lipseşte cel puţin conceptual la acest moment oferirea unei
posibilităţi de aderare la UE. Negocierile vor dura. Optimişti sunt cei din Guvernul Filat
care stabilesc că în 2010 vom semna deja acest Acord. Cred că este un obiectiv foarte
optimist şi nu ar trebui să ne grăbim, din mai multe considerente, inclusiv din motivul că
trebuie să obţinem un document cu o perspectivă de aderare la UE.
Timp de un an sau doi se pot schimba multe lucruri atât în Republica Moldova, cât
şi în cadrul UE. Ce poate să se schimbe în ţara noastră? De cinci ani sau aproape cinci ani
de realizare a Planului de acţiuni Republica Moldova – UE, Comisia Europeană a testat un
şir de domenii problematice, pomenite în trei rapoarte de progres referitor la îndeplinirea
acestui Plan de acţiuni. Noul Guvern şi-a stabilit obiective, subliniind anume aceste
domenii problematice care au nevoie de reformare. În cazul în care Guvernul reuşeşte să
depăşească deficienţele şi restanţele din Planul de acţiuni Republica Moldova – UE, în
aproximativ jumătate de an, acest lucru ar servi drept un argument foarte serios ca UE să
devină mult mai deschisă faţă de Republica Moldova.
Pe de altă parte, în cadrul UE pot surveni anumite schimbări. Mai întâi de toate este
vorba despre aprobarea aşteptată a Tratatului de la Lisabona prin referendumul din Irlanda
şi intrarea în practică a acestui document, ceea ce ar presupune o reformă instituţională
a UE, inclusiv cu posibilitatea de a se extinde mai mult decât în Balcanii de Vest. În plus,
depăşirea crizei economice de ţările din UE ar putea să aibă un efect pozitiv asupra aşanumitului
fenomen al obosirii extinderii. Ştim că atunci când economia creşte, după o
criză şocantă, apar mai multe motive de optimism. Prin urmare, optimismul din societate
se poate transfera şi asupra elitei politice din aceste ţări, care pot fi, ca urmare, mult mai
deschise faţă de statele din Estul Europei.
Republica Moldova are acum şansa să ajungă din urmă Ucraina în calea spre UE
şi chiar s-o devanseze, pentru că, spuneam, nu e nevoie de foarte multe investiţii pentru
reforme în domeniile problematice. Şi în cazul în care devenim locomotivă în această zonă,
putem să obţinem, în aproximativ un an, sau doi, un Acord de asociere cu perspectivă de
aderare la UE. Trebuie să fim optimişti şi există motive pentru asta.
Eugen Revenco: Dacă vorbim despre perspectiva de aderare, ea este importantă
şi are două faţete. În primul rând, este ca un obiectiv al guvernării şi este bine ca el să fie
realist şi fezabil. În circumstanţele în care suntem noi astăzi, cu incertitudinea Tratatului
de la Lisabona, este greu să vorbim despre situaţia din zonă, este greu să vorbim despre
o disponibilitate, o deschidere a UE către Republica Moldova ca să-i acorde această
perspectivă de aderare. Dar nu este doar Republica Moldova o problemă. Eu doar subscriu
la cele spuse de Oleg Cristal, că este nevoie de reforme interne. Noi am văzut, sectorul
de securitate a fost în disfuncţie totală în luna aprilie, drepturile omului sunt chiar violate
74

sistematic. Nu mai este nevoie să căutăm disfuncţii în economie, avem monopolizare.
Criza regională ne-a arătat că este nevoie de o reorientare şi a deschiderii ţării. Astea sunt
lucruri care trebuie înfăptuite.
Nu văd mari dificultăţi în reforme politice şi în adoptarea legilor. Este nevoie ca
Parlamentul să înceapă a lucra, a comunica în exterior, fără fobii parlamentare, să înceapă
a dialoga formaţiunile politice din Alianţă între ele şi cu partidul care se află în opoziţie şi,
mult mai important, să comunice în exterior, să explice mai intens societăţii. Să existe mai
multă transparenţă şi mai multă răspundere din partea politicienilor atunci când transmit
semnale în societate, atunci când desemnează persoane responsabile în anumite funcţii,
atunci când încearcă să adopte nişte decizii, respectând acele principii şi valori pentru care
au luptat înainte de a veni la putere. Aceste lucruri sunt realizabile.
Dar mai este o a doua parte a acestei perspective europene. Aceasta presupune
o mare răspundere din partea UE, în momentul în care se angajează şi acordă această
perspectivă. Deci şi UE intră în acest joc. Este un joc în doi, unde fiecare îşi are rolul său.
Dar perechea nu dansează bine dacă un partener face greşeli. Or, perechea dansează bine
dacă ambii se susţin şi merg înainte. Prin urmare, UE trebuie să-şi evalueze necesităţile,
posibilităţile şi angajamentul său în regiune.
Cred însă că Republica Moldova este cea care poate cel mai uşor să valorifice
micile opţiuni deschise, încă, pentru această perspectivă europeană şi să angajeze UE mai
plenar în acest proces. Este important ca să-i determinăm pe europeni să ne vrea pe noi încă
mai tare decât noi pe ei. Cum să facem acest lucru? Probabil să intensificăm colaborarea
în regiunile frontaliere, să fim un model. Există posibilităţi de cooperare, există diferite
proiecte care trebuie să le aplicăm. Fiecare dintre noi trebuie să fie inclus în proiecte, să
fie activ şi să-şi facă o părticică mică de Europă la el acasă, atrăgând parteneri străini, din
România, din Bulgaria, din Ungaria, din Polonia, din Lituania, cât mai mulţi.
Moderator: Ca să revenim puţin la problema vizelor, după recenta vizită la
Bruxelles, s-a declarat că există posibilitatea ca într-o perspectivă previzibilă UE să anuleze
vizele pentru cetăţenii moldoveni. Când credeţi că s-ar putea produce acest lucru şi ce ar
trebui să întreprindă Chişinăul în acest scop, concret?
Oleg Cristal: Actualul Guvern are două obiective, cel puţin eu aşa le-am sesizat,
referitor la regimul de vize cu UE. Primul este ca până în 2012 să fie semnat Acordul
privind lichidarea regimului de vize şi al doilea obiectiv, sonorizat de primul ministru,
este că în 2012 să obţinem deja călătoria liberă, ceea ce este un lucru diferit. Eu cred că
primul obiectiv este mai realizabil, deşi e foarte optimist. Atunci când Comisia Europeană
a lansat Parteneriatul Estic a vorbit pentru prima dată că statele din estul Europei, inclusiv
Moldova, care fac parte din acest aranjament regional de cooperare, vor putea să obţină o
liberalizare a regimului de vize, până la lichidarea acestuia, într-o perspectivă îndepărtată,
ceea ce în termeni europeni ar însemna mai mult de cinci-şase ani. Deci, dacă Parteneriatul
Estic a fost lansat în decembrie 2008, atunci plusăm şi avem 2013-2014.
75

Revenind la ideea că în 2012 se poate obţine semnarea acestui Acord, cu condiţia
că el va intra în vigoare, să zicem, în 2013 cel mai degrabă, sau chiar în 2014-2015, Guvernul
Republicii Moldova trebuie să rezolve câteva probleme. Mai întâi de toate semnarea este
condiţionată de reformele interne pe domeniile problematice. Doi, e nevoie de fortificat
securitatea frontierei de est a Republicii Moldova. Este o problemă destul de complicată
pentru că există un segment de frontieră moldo-ucraineană, segmentul transnistrean, care
este în afara controlului Republicii Moldova şi aici ar trebui să se găsească mecanisme în
comun cu Ucraina şi UE, poate prin intermediul Misiunii europene de asistenţă la frontieră
EUBAM, ca să stabilească un control strict al graniţei administrative a Republicii Moldova
cu regiunea transnistreană.
În cazul în care se reuşeşte acest lucru, avem un argument destul de serios ca să
obţinem posibilitatea semnării unui Acord de acest fel şi, spre deosebire de Ucraina care
şi-a stabilit încă anul trecut obiectivul semnării Acordului până în 2012, Moldova chiar
dacă a întârziat cu începerea negocierilor cu mai bine de un an are atu-ul, spre deosebire
de Ucraina, de a participa în Programul de mobilitate al UE, care presupune acţiuni de
migraţie. Şi, dacă folosim toate argumentele pe care le avem la dispoziţie, demonstrând
că putem să respectăm toate condiţiile necesare solicitate de UE, inclusiv respectarea
Acordului de readmisie, semnat acum aproape doi ani cu UE, atunci 2012 este un obiectiv
îndrăzneţ, dar real, de obţinere a Acordului respectiv.
Eugen Revenco: Într-adevăr, nu este o perspectivă imediată obţinerea acestui
regim de călătorii fără vize. Republica Moldova are nevoie, în primul rând, să lămurească
problemele sale de frontieră. În al doilea rând, avem avantajul iniţierii Parteneriatului
de mobilitate şi aceste parteneriate trebuie extinse şi ele vor folosi ca argumente. Trei,
Republica Moldova trebuie să facă uz şi să beneficieze plenar de Acordul privind micul
trafic de frontieră şi realizarea calitativă a acestui Acord ţine nu numai de autorităţi dar, în
primul rând, şi de cetăţenii Republicii Moldova, care vor încălca sau nu vor încălca regimul
creat. Vor respecta această limită de 30 sau de 50 km, sau vor face abuz de documentele
de intrare în România. Astea sunt elemente determinante. Următorul element ar fi întradevăr
Acordul privind readmisia şi nu numai cu ţările UE, dar şi cu cele care intră în zona
Schengen însă nu sunt membre, mă refer la Elveţia, inclusiv piticul Liechtenstein.
Un lucru foarte important care nu poate fi negat şi care este un argument esenţial
îl reprezintă nu atât poate paşapoartele europene, româneşti, bulgare, germane pe care le
deţin cetăţenii Republicii Moldova, ci legătura durabilă pe care va reuşi să o stabilească
Republica Moldova cu economiile şi culturile din Europa. Cu alte cuvinte, gradul în care
va fi legată economia Republicii Moldova de economia ţărilor UE, şi nu doar prin exportul
de materii prime. Exportul de materii prime nu este o legătură durabilă pentru crearea
întreprinderilor străine în Republica Moldova şi a celor moldoveneşti în străinătate.
Pentru a-şi promova producţia, Moldova are acum nevoie să-şi protejeze producătorul,
să-l promoveze în exterior. Cu cât mai mult va fi prezentă Moldova pe aceste pieţe, cu
atât mai mari sunt şansele de a avea această călătorie mai simplificată. Un element extrem
76

de important sunt legăturile culturale pe care le are Republica Moldova. În fond, ţara
noastră, comparativ cu altele, este avantajată prin legătura cu România. Ea poate, împreună
cu România, să creeze o relaţie model. Însă o relaţie durabilă cu o singură ţară nu este
suficientă. Aceste elemente pe care l-am numit sunt minim necesare.
11 octombrie 2009
Republica Moldova optează pentru integrarea în UE, dar rămâne în CSI:
pragmatism sau soluţie de moment?
Invitaţi:
- Victor Chirilă, directorul executiv interimar al
Asociaţiei pentru Politică Externă;
- Radu Vrabie, director de programe, Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: Astăzi vom discuta despre recentul summit CSI care s-a desfăşurat la
Chişinău şi despre aşteptata întrevedere între ministrul de Externe al Republicii Moldova
şi cel al României. Aş vrea să începem cu reuniunea CSI de la Chişinău. Ce semnificaţie a
avut pentru Republica Moldova acest summit?
Victor Chirilă: Nu cred că a avut o semnificaţie deosebită. Este un summit care
va rămâne în istorie ca multe altele de până acum. Cu alte cuvinte, nimic important nu
aduce în viaţa Comunităţii Statelor Independente şi, mai ales, pentru Republica Moldova.
S-au discutat multe subiecte care, în aparenţă, sunt importante pentru toate ţările membre
CSI, inclusiv pentru Republica Moldova, cum ar fi subiectele legate de depăşirea crizei
economice şi financiare. Totuşi, în ciuda efortului pe care îl depune Comunitatea, nu
cred că ea are capacităţile necesare pentru aplicarea angajamentelor asumate. Pentru a fi
eficientă, în acest sens, Comunitatea trebuie să aibă nişte instituţii supra-naţionale, pe care
nu la are, trebuie să aibă şi un buget necesar pentru a face faţă problemelor pe care le are de
depăşit fiecare dintre ţările CSI, ori nu există un astfel de buget.
În plus, ţările din CSI au obiective de politică externă diferite, probleme interne
în mare parte diferite, au un nivel de dezvoltare diferit şi atunci sigur că nu poate exista o
unitate în acţiuni. Cred că, în curând, angajamentele, documentele semnate aici la Chişinău
vor trece în istorie şi vor fi mai degrabă uitate, vor rămâne mai mult pe hârtie, decât puse
în practică.
Moderator: Există şi unele voci care insistă ca Republica Moldova să părăsească
CSI-ul. Ce ar avea de câştigat Chişinăul şi ce ar avea de pierdut, în cazul în care ar părăsi
această organizaţie?
Radu Vrabie: În opinia mea, declaraţiile în acest sens sunt în măsură să prejudicieze
77

imaginea Moldovei şi să întărească vocile care vorbesc despre o politică anti-rusească a
Republicii Moldova, să întărească aripile tari, aripile extremiste din Rusia, din Transnistria,
unele voci din Moldova. Eu cred că, pragmatic, pentru moment, este important să evităm
discuţiile despre ieşirea din CSI, să reuşim să întărim în plan bilateral relaţiile cu toate ţările
membre CSI, dar, în acelaşi timp, să continuăm să lucrăm în vederea integrării europene a
Republicii Moldova, să promovăm reformele, să curăţăm aceste restanţe pe care le avem în
relaţia cu Uniunea Europeană. În cele din urmă, treptat, vom vedea că aflarea concomitent
în CSI şi Uniunea Europeană este dificilă, din cauza diferitor standarde, diferitor acorduri.
Astfel, Republica Moldova ar putea deocamdată, fără conflicte, să promoveze în continuare
agenda europeană.
Victor Chirilă: CSI a fost creată în primul rând pentru a asigura destrămarea
paşnică, fără conflicte, a Uniunii Sovietice. Acest lucru a fost realizat în mare parte, chiar
dacă unele conflicte locale, precum cele în Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Republica
Moldova au existat, iar în urma lor avem actualele conflicte îngheţate, pe care încercăm
să le rezolvăm fără succes. Cea de-a doua raţiune a creării CSI a fost dezvoltarea unei
organizaţii regionale, care să ajute ţările membre ale Comunităţii să facă faţă problemelor
economice, politice, care au apărut odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Anume în acest
context, Comunitatea şi-a propus crearea, spre exemplu, a zonei libere de comerţ în cadrul
organizaţiei, şi-a propus crearea uniunii vamale, şi-a propus crearea unei arii economice
unice, şi-a propus să elaboreze politici comune în domeniul transportului, comunicaţiilor,
agriculturii, politicii sociale etc.
Dacă analizăm tot ce s-a făcut în acest sens, vom constata că, de fapt, nu s-a
realizat prea mult. Nu avem o uniune vamală, nu avem o zonă liberă de comerţ în cadrul
organizaţiei, nici pomină de o eventuală arie economică unică, nici chiar politici comune
nu avem. De fapt, toate aceste obiective trebuiau să ajute CSI să devină o a doua Uniune
Europeană în Europa de Est. Acest lucru nu s-a realizat. De ce? Pentru că pe parcursul
ultimilor 18 ani a ieşit la iveală că statele fostei Uniuni Sovietice nu mai au aceleaşi obiective
de politică externă, se dezvoltă diferit în domeniul economic, au diferite sisteme politice,
diferite standarde democratice, interpretează diferit valorile şi principiile democratice.
Toate aceste elemente subminează însăşi raţiunea existenţei CSI.
Aproape toţi politicienii care au guvernat ţările membre ale Comunităţii, inclusiv
actualii politicieni de la Moscova, recunosc că CSI nu este o organizaţie viabilă şi că ea nu
şi-a atins scopurile propuse iniţial. CSI mai exista în mare parte datorită interesului Rusiei
de a menţine această organizaţie, pentru că prin ea, Rusia îşi asigură, cel puţin simbolic,
dominaţia asupra acestui spaţiu, în speranţa că, ulterior, ar putea ca ţările membre ale
organizaţiei să fie convinse să revină la ideea iniţială, să găsească acele interese comune
pentru a resuscita organizaţia. Or, acest lucru, de fapt, tărăgănează moartea inevitabilă a
structurii.
Dacă ne referim la Republica Moldova, ea şi-a exprimat de la bun început dorinţa
de participare doar la cooperarea economică. Aici vedem că obiectivele, aşteptările sale nu
78

au fost îndeplinite. În acelaşi timp, Bruxellesul, UE devin tot mai atrăgătoare pentru ţara
noastră, atât din punctul de vedere al valorilor democratice, politice, cât şi al standardelor
de viaţă, al standardelor economice. 70 la sută din cetăţenii Republicii Moldova văd
viitorul ţării lor în cadrul Uniunii Europene. Acest lucru nu are cum să nu se reflecte asupra
viitorului CSI. De ce? Pentru că CSI îşi propune exact aceleaşi obiective ca şi Uniunea
Europeană.
Pe măsură ce Republica Moldova îşi va aprofunda relaţiile cu Uniunea Europeană,
pe măsură ce ţării noastre i se vor oferi perspective clare de integrare europeană, atunci
contradicţiile aflării concomitente în CSI şi UE vor creşte, vor deveni evidente şi vom
ajunge la un moment când politicienii de la Chişinău vor trebui să decidă dacă Moldova
poate face parte în două uniuni vamale. Realist vorbind este imposibil să faci parte din două
uniuni vamale care au standarde diferite. E imposibil ca, în cazul aderării la UE, Moldova
să-şi trimită concomitent reprezentanţii săi în cadrul instituţiilor UE şi ale CSI, căci nu poţi
să împarţi suveranitatea ta în două părţi.
Prin urmare, nu poţi să faci parte din diferite organizaţii supranaţionale, care
au aceleaşi scopuri. Când vom fi puşi în faţa unor astfel de opţiuni, ieşirea din CSI sau
abandonarea Uniunii Europene ar trebui să fie una din soluţiile alese de politicienii
moldoveni. Eu cred că anume abandonarea CSI va fi soluţia pe care o vor alege politicienii
noştri şi ea va fi impusă, în primul rând, de voinţa poporului.
Ca să concluzionez într-un fel, abandonarea CSI de către Republica Moldova este
inevitabilă. Pentru că pe măsură ce Republica Moldova îşi va integra economia în spaţiul
UE, pe măsură ce va face parte din tot mai multe instituţii din cadrul Uniunii Europene, pe
măsură ce va fi liberalizat regimul de vize cu UE, pe măsură ce vom avea un acord de liber
schimb care va presupune preluarea legilor europene aşa cum sunt ele, fără a le modifica,
atunci abandonarea CSI va fi un fapt împlinit şi Rusia va înţelege că, de fapt, acest lucru
este inevitabil.
Moderator: Unul dintre elementele inedite ale acestui summit de la Chişinău,
deşi un eveniment extra-summit, a fost întâlnirea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, cu
liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. Cum trebuie interpretată această întrevedere a
preşedintelui de la Kremlin cu Marian Lupu, care, oficial, nu este decât candidat la funcţia
de preşedinte?
Victor Chirilă: Eu cred că Medvedev trimite un semnal Partidului Comuniştilor
că situaţia se schimbă în Republica Moldova, că Rusia este gata să iniţieze relaţii nu doar
cu PCRM, dar şi cu alte partide din interiorul ţării. Marian Lupu a trimis, în ultimul timp,
semnale încurajatoare pentru Moscova şi anume că neutralitatea ţării va fi păstrată şi acesta
va fi unul dintre principiile Alianţei, ale politicii externe pe care o va promova Alianţa, că
aderarea la NATO nu este un obiectiv major al actualei guvernări, chiar dacă vor fi iniţiate
anumite parteneriate cu NATO, de exemplu, în domeniul reformei sectorului de securitate,
pentru că aici NATO are cea mai bogată experienţă. De asemenea, a trimis semnale privind
79

espectarea drepturilor minorităţilor rusofone din ţara noastră. Aceste mesaje nu puteau să
fie ignorate de Moscova.
Moscova înţelege că acum, după alegerile din 29 iulie, în Republica Moldova au
loc nişte transformări: elita politică se schimbă, apare o nouă elită mai tânără, care a fost
educată în capitalele Uniunii Europene, în universităţile europene, au alte viziuni, sunt mult
mai pragmatici, nu au stereotipurile şi preconcepţiile din timpul sovietic şi cu ei trebuie de
găsit un limbaj comun. Pentru că politicienii actuali înţeleg că Rusia are anumite interese în
această regiune, dar şi Republica Moldova are nişte interese naţionale la care ţine. Desigur,
pentru a găsi un compromis astfel încât să fie respectate şi interesele noastre naţionale şi să
fie luate în consideraţie şi îngrijorările Federaţiei Ruse, este nevoie de dialog şi de o politică
pragmatică.
Cred că summitul actual, care, presupun eu, a fost conceput de domnul Voronin
ca un for unde s-ar sărbători victoria Partidului Comuniştilor în alegerile parlamentare
din aprilie, s-a transformat în cele din urmă într-o oportunitate pentru noua guvernare, o
oportunitate de a demonstra partenerilor din Est şi în special Rusiei că aici, la Chişinău,
a apărut o nouă conjunctură politică, noi actori politici, noi oameni de stat care înţeleg
ce înseamnă interesul naţional, care înţeleg ce înseamnă interesele marilor puteri şi
partenerilor în această regiune şi în acelaşi timp sunt dispuşi să promoveze o politică
coerentă, predictibilă, transparentă pentru toţi partenerii şi, în acelaşi timp, o politică
realistă, care nu e bazată pe confruntare, ci pe dialog. De asemenea, am văzut zilele acestea
că ministrul de Externe al Republicii Moldova a avut curajul să spună în cadrul întâlnirii
sale cu miniştrii de externe ai CSI-ului că integrarea europeană este un obiectiv esenţial
pentru ţara noastră, dar în acelaşi timp Republica Moldova nu renunţă la parteneriatul cu
Rusia şi la parteneriatul cu CSI, în special la tot ce ţine de cooperarea economică.
Cred că principalele partide ale coaliţiei pentru integrare europeană au reuşit să
facă faţă acestei provocări de politică externă pe care le-a oferit-o cu grijă domnul Voronin
în 2008. Dintr-o încercare politică, summit-ul CSI a fost transformat într-o oportunitate
politică pentru Alianţă şi ea a fost valorificată cu succes.
Radu Vrabie: Eu cred că întâlnirea dintre Medvedev şi Lupu era una previzibilă,
ţinând cont de experienţa Rusiei pe care o are acum, iar ruşii şi-au schimbat strategia
faţă de statele din CSI – deja nu mai pun miza pe cineva anume şi să-l ţină până la sfârşit,
indiferent dacă el pierde alegerile sau nu, dar lucrează cu conducerea care este aici. Vedem
relaţiile cu Iulia Timoşenko şi relaţiile cu preşedintele Kîrgîzstanului. În acelaşi timp, este o
oportunitate pentru Republica Moldova ca să ridice la un nivel calitativ mai înalt relaţiile cu
Rusia. Cum am mai spus, nu trebuie abandonate sau înrăutăţite relaţiile cu Rusia, dar pur
simplu trebuie ridicate la un alt nivel, la nivel de comunicare transparentă, previzibilă. Este
o oportunitate pentru Republica Moldova să discute mult mai demn cu Federaţia Rusă şi
cu restul partenerilor noştri, cu care în ultimul timp am avut relaţii mai puţin prieteneşti.
80
Moderator: Să vorbim acum şi despre relaţia Chişinău-Bucureşti. Ministrul de

Externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a avut zilele trecute o discuţie telefonică
cu ministrul interimar de Externe al României, Cătălin Predoiu. Cei doi miniştri au
discutat despre principalele priorităţi ale relaţiei bilaterale, despre perspectiva europeană
a Republicii Moldova şi s-au referit la posibilitatea unei întâlniri, în perioada imediat
următoare. Ce-ar putea aduce nou o astfel de întâlnire în relaţiile Bucureşti-Chişinău?
Radu Vrabie: Eu cred că Republica Moldova, cum spuneam şi referitor la
Federaţia Rusă, are acum posibilitatea să-şi remedieze relaţia cu România, pentru că în
ultimul timp discuţiile moldo-române s-au redus la învinuiri reciproce, mai ales din partea
Chişinăului, la discuţii pe teme ne-centrale, însă ideologice, propagandiste. Noi avem mai
multă nevoie de sprijinul României, decât România de sprijinul Republicii Moldova şi am
în vedere aici relaţiile economice. Din câte ştiţi, România este principalul nostru partener
economic. Avem nevoie de sprijinul României şi de experienţa României şi în procesul
nostru de integrare europeană.
Victor Chirilă: După părerea mea, preluarea puterii de către AIE creează
condiţiile necesare pentru normalizarea relaţiilor cu Bucureştiul. S-au făcut deja unii paşi.
De exemplu, a fost anulat acel regim discriminatoriu de trecere a frontierei pentru cetăţenii
României, care sunt şi cetăţeni ai Uniunii Europene, un regim care încălca angajamentele
noastre luate în cadrul Acordului semnat cu Uniunea Europeană în 2007 de facilitare a
regimului de vize. S-au făcut şi declaraţii încurajatoare privind perspectivele dezvoltării
relaţiilor noastre cu România atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Există deschidere din
ambele parţi, există mai multă flexibilitate din ambele părţi, există dorinţa de a depăşi
probleme acumulate în ultimii ani.
Trebuie de spus de la bun început că deteriorarea relaţiilor dintre Bucureşti şi
Chişinău se datorează doar într-o anumită măsură declaraţiilor făcute atât de Traian Băsescu,
cât şi de Voronin, declaraţii care trezeau anumite neîncrederi între ambele capitale. Aceste
declaraţii au fost doar vârful de aisberg al neînţelegerilor. Adevărata origine a recentelor
şi mai vechilor animozităţi a constat anume în lipsa unei viziuni comune de dezvoltare a
relaţiilor noastre. De aceea, discuţiile ce vor începe în perioada următoare între Chişinău
şi Bucureşti trebuie sa vizeze anume elaborarea acestei viziuni care ar putea să ia forma
unui acord de parteneriat în domeniul integrării europene. Cred că odată elaborată această
viziune, am putea să evităm încordarea relaţiilor noastre pe viitor. Pentru că trebuie să
recunoaştem că în actuala Alianţă pentru Integrare Europeană sunt partide care au viziuni
nu tocmai identice. Nuanţele sunt foarte importante, detaliile sunt importante. Astfel că
toate cele patru partide trebuie să convină de comun acord asupra unei viziuni comune de
dezvoltare a relaţiilor noastre cu România. Acest lucru este de dorit să fie realizat cât mai
curând posibil.
Moderator: În acelaşi context, aş vrea să vă întreb care ar trebui să fie domeniile
prioritare în relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti?
Victor Chirilă: Trebuie de instituţionalizat relaţiile noastre în toate domeniile şi
81

mă refer, în primul rând, la dialogul politic. A existat în trecut o comisie interguvernamentală
între Chişinău şi Bucureşti de dezvoltare a relaţiilor noastre comune. Dar această instituţie
nu a funcţionat întotdeauna aşa cum a trebuit. Ea a fost controlată, dominată de viziunea
unui singur om. Funcţionarea ei în ultimii ani a depins de voinţa domnului Voronin. În
momentul în care dânsul îşi schimba viziunea faţă de România, această instituţie nu mai
funcţiona în mod normal. Astfel de disfuncţionalităţi instituţionale trebuie evitate.
De acum în acolo Chişinăul şi Bucureştiul trebuie să se concentreze asupra unui
obiectiv comun în dezvoltarea relaţiilor lor. Acest obiectiv comun trebuie să fie integrarea
europeană. Ambele capitale trebuie să renunţe la viziunile de până acum, trebuie să se
supună realităţilor. Există două state, care au două sisteme politice, două state care, în
acelaşi timp, sunt legate de relaţii etnice comune, sunt legate de trecutul lor istoric, de o
cultură comună. Dar în acelaşi timp sunt două state care sunt suverane, independente şi
momentul important pe care trebuie să-l reţină politicienii de la Bucureşti şi de la Chişinău
este că aceste două state doresc să se regăsească împreună în Uniunea Europeană. Or,
pentru a materializa acest obiectiv nu sunt îndeajuns doar declaraţii şi nu este suficientă
doar susţinerea reciprocă pe plan internaţional.
Chişinăul şi politicienii de aici trebuie să aibă curajul să recunoască că drumul
nostru către Uniunea Europeană trece prin România. Aceasta nu înseamnă doar că cetăţenii
noştri vor avea acces liber în UE prin România. În primul rând, acest lucru înseamnă că
Republica Moldova trebuie să fie conectată la spaţiul economic al Uniunii Europene prin
infrastructuri concrete. Aici mă refer la poduri moderne peste Prut, la drumuri moderne
care să ne unească cu România şi, prin România, cu Uniunea Europeană, la căi ferate
moderne care să ne lege cu reţeaua de căi ferate din Uniunea Europeană. Aici mă refer şi la
gazoducte care să ne unească cu reţeaua de gazoducte din România şi, prin gazoductele din
România, cu viitoarea conductă de gaze naturale Nabucco, de asemenea, să fim conectaţi
prin reţele electrice moderne cu reţelele electrice din Uniunea Europeană.
Acestea sunt nişte proiecte concrete, care nu necesită multe discuţii politice, ci
mai curând voinţă politică din ambele părţi şi dorinţă de a găsi resursele necesare pentru a
construi această infrastructură. Avem deja promisiuni din partea SUA şi a UE de a ne ajuta
să finanţăm în parte anumite lucrări infrastructurale, cum ar fi reconstrucţia şi modernizarea
drumurilor, cum ar fi modernizarea reţelelor electrice. Vorbim mereu că Moldova oscilează
între doi vectori – vectorul estic şi vectorul vestic – ori dacă dorim într-adevăr să ancorăm
Republica Moldova pe vectorul vestic, al integrării în UE, avem nevoie de aceste conexiuni
infrastructurale, despre care am vorbit aici. Şi actualul Guvern trebuie să demonstreze că
înţelege acest lucru şi găseşte banii necesari pentru realizarea acestor proiecte.
Radu Vrabie: Noi avem nevoie de remedierea şi reluarea dialogului la toate
capitolele, de creşterea nivelului acestui dialog şi de evitarea conflictelor inutile, conflictelor
„mitologizate”, cum le-aş zice eu, cu declaraţii pentru uz intern, care erau făcute la Bucureşti,
cu declaraţii pentru uz intern care erau făcute la Chişinău. Trebuie să construim o relaţie
reciproc avantajoasă, să evităm propaganda aici, să evităm alte lucruri care ar putea într-un
82

fel afecta sau răni orgoliul unei părţi a cetăţenilor din Republica Moldova, care ar putea
turna apă la moară propagandei din Tiraspol. Şi această abordare pragmatică, această
abordare raţională ar face ca într-un moment oarecare aceste probleme să dispară, practic,
de la sine, prin procesul de lucru.
Iată, ca un exemplu, vroiam să spun că România este a doua ţară ca partener
economic pentru regiunea transnistreană. Deci, într-un moment oarecare, această
abordare ar da o posibilitate şi cetăţenilor moldoveni din Transnistria sau locuitorilor din
partea stângă a Nistrului să înţeleagă că România nu vrea să cucerească acest teritoriu şi
nici să-i înrobească pe toţi cei care nu vorbesc limba română. Astfel, eu cred că într-un
termen mediu îmbunătăţirea relaţiilor cu România ar putea rezolva anumite probleme şi în
conflictul transnistrean.
25 octombrie 2009
Parafarea Convenţiei privind micul trafic la frontiera cu România şi
ultimele evoluţii în relaţiile cu UE
Invitaţi:
- Elena Echim, directorul Departamentului drept
internaţional, MAEIE;
- Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: Astăzi vom discuta despre Convenţia privind micul trafic la frontieră
cu România, parafată pe 20 octombrie 2009, la Chişinău, şi despre ultimele evoluţii în
relaţiile Republicii Moldova cu UE. Convenţia privind micul trafic la frontieră este un
document care a provocat în ultimii doi ani polemici aprinse în societate. Însă, am văzut
că până la urmă negocierile au durat cel mult o zi şi jumătate. Acordul prevede că cetăţenii
moldoveni din localităţile situate în apropierea frontierei cu România vor putea trece
graniţa, fără vize, doar în baza unui permis special. Care va fi procedura de eliberare a
acestor permise şi de ce acte vor avea nevoie oamenii?
Elena Echim: Condiţiile de obţinere a permisului de mic trafic la frontieră nu
sunt atât de multe. Cetăţenii pot traversa hotarul în baza permisului de mic trafic şi în baza
paşaportului de călătorie în străinătate. Pentru a obţine acest permis, cetăţenii Republicii
Moldova care locuiesc în zona de frontieră se vor adresa autorităţilor României pentru
obţinerea acestui permis şi singura condiţie este ca ei să locuiască legal în zona de frontieră,
cel puţin un an, şi să dovedească că au necesitatea să călătorească frecvent în România.
Moderator: Adică, nu oricine va putea obţine acest permis, ci doar cei care au
nevoie să călătorească frecvent dincolo?
83

Elena Echim: Prima condiţie este să locuiască legal în zona de frontieră, de cel
puţin un an şi să aibă temeiuri pentru călătorii frecvente în România.
Moderator: Care va fi raza de acţiune a Convenţiei, adică distanţa maximă de la
hotar la care ar trebui să fie situate localităţile ca locuitorii acestora să cadă sub incidenţa
noului document?
Elena Echim: Regula generală este că această Convenţie se aplică cetăţenilor care
locuiesc în raza de 30 km de la frontieră. Însă, în cazul în care o localitate începe până la 30
km şi se întinde peste această limită de 30 km, deci această localitate intră în limita a până la
50 km de la frontieră, va fi considerată că se află în zona de frontieră. Cu alte cuvinte, 30 km
se extind până la 50 km, în cazul în care localitatea începe de la mai puţin de 30 km. Acest
acord conţine în anexă lista localităţilor care fac parte din zona de frontieră. Orice anexă
este parte integrantă a documentului şi după ce va intra în vigoare, el urmează să fie dat
publicităţii şi publicul larg va lua cunoştinţă şi de anexele care indică localităţile, locuitorii
cărora pot să beneficieze de această facilitate.
Moderator: Există estimări în privinţa numărului de cetăţeni moldoveni care vor
cădea sub incidenţa acordului?
Elena Echim: Depinde de cei care îşi vor dori un permis de mic trafic. Nu toţi
locuitorii dintr-o localitate vor trece frontiera în baza acestui regim de mic trafic de
frontieră. Pot doar să vă spun, estimativ, că numărul localităţilor care vor beneficia de acest
regim este aproape de 600, pe teritoriul Republicii Moldova. Din partea României, din
păcate, încă nu avem aceste date.
Moderator: La ce distanţă în România cetăţenii din zona de frontieră ar putea să
se deplaseze şi ce li se va întâmpla în cazul în care vor depăşi această limită permisă, cum ar
putea fi sancţionaţi?
Elena Echim: Zona de frontieră este egală şi pe teritoriul Republicii Moldova, şi
pe teritoriul României, până la 50 km, cum am menţionat. Cetăţenii care vor trece frontiera
vor avea posibilitatea să călătorească de-a lungul frontierei, în limită de 50 km pe teritoriul
României.
Moderator: Va exista o listă sau o hartă cu zona în care vor avea dreptul să
călătorească? Pentru că altfel s-ar putea rătăci foarte uşor.
Elena Echim: Exact. După cum am menţionat, acest acord va avea o anexă ce
urmează să fie completată şi de partea moldovenească, şi de cea română. Partea română
va întocmi o listă a acestor localităţi din zona de frontieră şi atunci orice călător va putea
să se orienteze uşor. În cazul în care această zonă de frontieră va fi depăşită, sancţiunea
va fi expulzarea de pe teritoriul României, pentru cetăţenii Republicii Moldova. Asta este
regula generală în ce priveşte acordurile de readmisie şi călătoriile reciproce ale cetăţenilor.
84

Sancţiunea expresă prevăzută în acordul despre care discutăm este retragerea acestui
permis de mic trafic.
Moderator: Ce beneficii vor obţine cetăţenii Republicii Moldova de pe urma
Convenţiei? Vor putea să transporte produse agricole în România, de exemplu, fără taxe,
pentru a le vinde acolo, cum s-a vehiculat în presa de la Chişinău?
Elena Echim: Unul dintre temeiuri care pot sta la baza obţinerii acestor permise
de mic trafic este şi participarea la programe în domeniul economic, inclusiv schimburi
în domeniile economic, ştiinţific, cultural, medical, sportiv, mass-media, educaţie.
Schimburile economice vor putea fi efectuate în limita în care prevede legislaţia vamală
a statelor părţi. Condiţiile şi regulile care există acum pentru traversarea frontierei şi
pentru mărfurile care pot fi transportate peste frontiera Republicii Moldova şi, respectiv, a
României, rămân în vigoare şi nu fac obiectul de reglementare al acestui acord.
Moderator: Cetăţenii din zona de frontieră vor avea cumva dreptul să muncească
în România?
Elena Echim: O prevedere expresă, în acest sens, nu este în acest document.
Convenţia permite doar şederea neîntreruptă timp de trei luni pe teritoriul României, în
cazul cetăţenilor Republicii Moldova.
Moderator: Convenţia a fost, deocamdată, doar parafată. Pentru a intra în vigoare,
aceasta urmează să fie avizată de Comisia Europeană, iar apoi semnată de premierul român
şi de cel moldovean. Se ştie cumva în cât timp ar putea intra în vigoare acest document şi
când ar putea fi semnat?
Elena Echim: Momentul semnării şi momentul intrării în vigoare al acestui acord
nu coincid. Evident că anterior semnării, după cum aţi menţionat, este nevoie să se obţină
avizul pozitiv al Comisiei Europene, iar după semnare statele vor îndeplini procedurile
interne necesare pentru punerea în vigoare a acestui acord. Pentru Republica Moldova,
această acţiune de punere în vigoare va fi emiterea unei hotărâri de Guvern pentru
aprobarea documentului. După ce părţile contractante îşi notifică reciproc că au finalizat
procedurile interne, acest acord va intra în vigoare.
Moderator: Pe 21 octombrie, la Chişinău a avut loc prima reuniune de consultări
ale Guvernului Republicii Moldova şi Comisiei Europene cu participarea reprezentanţilor
preşedinţiei UE pe marginea viitorului document bilateral dintre Republica Moldova şi
UE. Acest acord va fi unul de asociere, iar negocierile asupra lui vor începe în ianuarie
2010. Domnule Revenco, ce înseamnă un Acord de asociere şi prin ce se deosebeşte el de
fostul Acord de parteneriat şi cooperare cu UE?
Eugen Revenco: Actualul Acord de parteneriat şi cooperare este prima înţelegere
care a legat politic relaţiile dintre Republica Moldova şi ţările membre ale UE şi instituţiile
europene. Între timp, instituţiile europene au evoluat, sunt competenţe noi, ţările membre
85

au devenit mai multe, dar şi calitatea dialogului dintre Republica Moldova şi UE s-a
intensificat. Faptul că Moldova este o ţară limitrofă cu UE trebuie să fie reflectat în noua
înţelegere. UE între timp şi-a elaborat o politică estică, din care facem parte – ne place,
nu ne place, dar suntem parte a acestei politici europene – şi aceste elemente vor trebui
să fie reflectate în noul Acord de asociere. Compartimentul politic trebuie să obţină o
clarificare şi nişte mecanisme noi de cooperare, care să reflecte intensificarea raporturilor,
periodicitatea, calitatea şi formele întâlnirilor, inclusiv forme de cooperare şi întâlnire sau
forme de susţinere, de integrare a societăţilor civile. Trebuie să fie o deosebire numai între
compartimentul ce se referă la comerţ.
Acordul de parteneriat şi cooperare nu s-a referit la cele patru libertăţi. El are
câteva compartimente care ţin de cooperarea politică, de cooperarea în materie de
investiţii, cooperarea şi acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pe care o avem deja
în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi o serie de prevederi care nu vin decât să
creeze o anumită claritate în anumite raporturi între ţările noastre şi elemente de susţinere
a reformelor. Situaţia aceasta reflectă dezvoltarea raporturilor de la începutul anilor ’90,
când Moldova abia a apărut pe hartă. Acordul de asociere însă trebuie să includă cele patru
libertăţi care ni le dorim noi – circulaţia persoanelor, serviciilor, capitalurilor şi a mărfurilor
– într-un regim de liber acces, cu înlăturarea barierelor care există, fie ele bariere tarifare sau
netarifare. Dar esenţială din punct de vedere politic ar fi acordarea de perspective europene.
Moderator: Acordul de asociere este un acord tip sau conţinutul acestuia va
depinde doar de capacitatea de negociere a Guvernului de la Chişinău?
Eugen Revenco: Acest Acord de asociere se va înscrie în liniile generale ale
Parteneriatului Estic, cu siguranţă. Adică este naiv să credem că fiecare ţară îşi va avea un
acord de asociere separat, individual. Doar că Ucraina deja a negociat în mare parte un
acord. Forma, asemănarea acestui acord, probabil, va fi ca o machetă pentru toţi, aşa cum
a fost şi Acordul pentru parteneriat şi cooperare, aşa cum au fost şi acordurile de asociere
pe care le-au avut ţările din Europa Centrală şi de Est. Evident, atunci când se negociază un
acord, fie el chiar şi cadru, fiecare ţară are posibilitatea, în limita mandatului, sau în limita
acestei machete generale, să individualizeze relaţia sa. Bunăoară, este greu să ne închipuim
că Moldova va negocia foarte mult despre peşte sau pescuit, în condiţiile în care noi nu
avem o astfel de industrie pe care o are, spre exemplu, aceeaşi Ucraina, sau mineritul şi
obţinerea cărbunelui – o ramură care, iarăşi, nu ţine de noi. Cu siguranţă că va fi nevoie de
individualizat.
Republica Moldova are anumite particularităţi pe care nu le au şi alte ţări.
Bunăoară, specificul relaţiei sale cu ţările din Balcani. Şi legătura durabilă şi istorică,
culturală, lingvistică, cu România, şi legătura economică, probabil, pe care Moldova ar
putea s-o valorifice sau să o individualizeze în acest nou acord. Pentru că nu există altă ţară
în vecinătatea UE care în întregime să aibă o limbă, o cultură şi o istorie comună. Acest
element de individualizare poate fi exploatat. Nu există altă ţară în acest Parteneriat Estic
86

care să se afle la o etapă atât de dezvoltată în relaţiile sale cu ţările din Balcani, cu acelaşi
CEFTA unde am fost destul de activi în încheierea acelui Acord de comerţ liber.
Iarăşi, prezenţa Moldovei în Europa de Sud-Est este mult diferită şi mult mai
avansată decât oricare altă ţară, fie Belarus, fie Ucraina, Armenia, Azerbaidjan sau Georgia.
Astfel că Republica Moldova poate pretinde la o individualizare, doar că nu trebuie să
depăşească cadrul acestui Parteneriat Estic care există şi, mai mult ca atât, acest document
trebuie, în primul rând, să creeze premize sau să lase uşile deschise pentru individualizare
ulterioară, care poate fi făcută, poate fi precizată prin înţelegere şi acorduri bilaterale
suplimentare.
Moderator: În general, cât ar putea dura negocierile asupra Acordului de asociere
şi de ce depinde semnarea lui cât mai rapidă?
Eugen Revenco: Eu nu m-aş angaja acum în a face previziuni cât va dura, pentru că
negocierile nu au numai compartimente tehnice de negocieri. Voinţa politică, schimbarea
realităţilor nu depind numai de autorităţi. Şi doar dorinţa de a schimba nu este suficientă.
Este nevoie de a realiza aceste modificări şi atunci negocierile pot dura mai puţin. Vedem că
Ucraina a negociat o mare parte deja, în doi ani şi jumătate, şi încă nu a dus lucrurile până
la capăt. La alţii, am văzut că Acordul privind micul trafic la frontieră s-a negociat într-o zi,
ceea ce nu s-a făcut în mai bine de doi ani de zile.
În cadrul acestor negocieri este important ca autorităţile să poată bine desluşi
care sunt funcţiile şi rolul lor în interiorul societăţii, în Republica Moldova, ce este
de făcut şi, doi, cum să facă astfel ca aceste lucruri să fie văzute, înţelese, acceptate de
partenerii europeni şi să obţină acele preferinţe pe care şi le doresc. Evident, şi din partea
UE este nevoie de o mai bună cunoaştere a Republicii Moldova şi aici, iarăşi, nu numai
europenii trebuie să-şi dea interesul, dar noi trebuie să le trezim lor interesul. Este un
lucru multidimensional. Perspective? Eu nu m-aş angaja acum să le numesc. Altceva e că
politicienii pot trasa obiective pe care ar vrea să le atingă, spre care ar tinde să le realizeze
într-o anumită perioadă de timp.
Ceea ce ştim e că autorităţile noastre şi îşi doresc ca acest Acord să recunoască
perspectiva liberalizării circulaţiei fără vize în spaţiul UE. Nu este vorba numai de circulaţia
în UE, pentru că interesul nostru este nu doar să obţinem dreptul de a călători în scopuri
turistice, dar şi să intensificăm relaţiile, raporturile noastre, inclusiv pentru mobilitatea
forţei de muncă şi pentru specialişti cu calificare, pentru studenţi, pentru pensionari,
pentru toate categoriile populaţiei.
87

01 noiembrie 2009
Noua politică externă a Republicii Moldova. Interviu cu Natalia
Gherman
Moderator: Elementul principal al noii politici externe a Republicii Moldova
promovate de Alianţa de guvernare este integrarea europeană. La începutul anului 2010,
Republica Moldova va începe negocierile privind semnarea unui nou acord cu UE. Ce fel
de acord va fi acesta şi prin ce se va deosebi de cel anterior?
Natalia Gherman, ministru adjunct al Afacerilor Externe: Va fi un Acord de
asociere care va presupune asocierea politică şi integrarea economică a Republicii Moldova
cu UE. El se va deosebi de Acordul existent (Acordul de parteneriat şi cooperare cu UE)
prin mai multe elemente: îl va depăşi considerabil atât pe plan de asociere politică, cât
şi pe planul integrării sectoriale. Şi este vorba de începerea negocierilor unui Acord de
comerţ liber comprehensiv şi aprofundat între Republica Moldova şi UE. Pentru a avansa
în vederea lansării negocierilor acestui Acord, la începutul anului viitor vom găzdui o
misiune a UE de evaluare a nivelului nostru de pregătire pentru aceste negocieri. În cadrul
acestei misiuni, va fi evaluat nu numai stadiul pregătirii şi necesităţile pe fiecare sector
aparte, ci vor fi conturate şi definitivate necesităţile noastre în vederea pregătirii echipei de
negociatori pentru fiecare domeniu, pentru fiecare sector aparte şi aici, bineînţeles, vom
conta pe sprijinul şi asistenta atât a Comisiei Europene, cât şi a ţărilor membre ale UE, care
deja semnalează că vor fi gata să trimită şi echipe de instructori în Republica Moldova şi să
găzduiască experţii noştri pentru cursuri de instruire.
Instruirea respectivă se va baza atât pe cunoştinţe profunde despre funcţionarea
pieţei interne a UE pe diferite domenii, cât şi referitoare la strategia şi tactica de negocieri
care trebuie să fie aplicate competent, profesionist de către negociatorii noştri pe parcursul
procesului. În acelaşi timp, negocierea Acordului de comerţ liber, comprehensiv şi
aprofundat presupune şi identificarea capacităţilor adiţionale, în vederea reformării
concomitente, pe sectoare, - acolo unde se va depista că este nevoie de o reformare urgentă,
- pentru ca la încheierea procesului de negocieri să fim siguri că avem capacitatea de a
realiza tot ce s-a negociat, toate obiectivele fixate în textul viitorului acord. Acesta e lucrul
cel mai important, din punctul meu de vedere.
Moderator: Noul Acord va prevedea sau nu perspectiva de aderare europeană a
Republicii Moldova?
Natalia Gherman: Acesta este obiectivul nostru în procesul de negocieri. De
obicei, un asemenea obiectiv se fixează în preambulul Acordului. Vom încerca să îl fixam
din prima rundă de negocieri. Totodată, la acest obiectiv în formularea lui clară se poate
reveni şi pe parcursul procesului de negocieri. Va fi un obiectiv important pentru echipa de
negociatori, care va demara acest proces pe 12 ianuarie 2010.
Printre obiectivele procesului de negocieri se află şi lansarea dialogului privind
88

liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republica Moldova. În vederea atingerii
acestui obiectiv, vom găzdui o misiune de evaluare a nivelului nostru de pregătire pentru
un asemenea dialog până la sfârşitul anului curent. Misiunea aceasta de evaluare din partea
Comisiei Europene va examina desfăşurarea reformelor pe domenii precum: gestionarea
proceselor de migraţie, funcţionarea Acordului privind facilitarea regimului de vize şi
readmisie, securitatea frontierelor, managementul integrat al frontierelor, securitatea
documentelor de călătorie pe care le eliberăm cetăţenilor Republicii Moldova şi multe
alte aspecte relevante ale acestui dialog privind liberalizarea regimului de vize. Vorbim
despre trei domenii principale pe care le includem în cadrul Acordului de asociere. Primul
- cooperarea în domeniul politic şi de securitate. Al doilea - dialogul privind liberalizarea
regimului de vize. Şi al treilea - crearea unei zone de liber schimb între Republica Moldova
şi UE.
Moderator: Se poate vorbi acum despre un termen în care ar putea fi liberalizat
regimul de vize? Sau este prematur acest lucru şi totul depinde de procesul reformelor, de
capacitatea de negociere a Guvernului?
Natalia Gherman: Este prematur bănuiesc să fixăm anumite termene, pentru
că în cele din urmă, contează lansarea acestui proces. Pe măsura realizării reformelor,
îndeosebi în domeniul justiţiei şi afacerilor externe, vom avea o înţelegere mai clară a
etapelor calendaristice de avansare în cadrul acestui proces.
cu UE?
Moderator: Ce beneficii ar putea aduce cetăţeanului de rând Acordul de asociere
Natalia Gherman: În primul rând, împreună cu partenerii din UE, Republica
Moldova se angajează în promovarea unor reforme importante pe plan intern, care vor
aduce beneficii ţării în întregime şi fiecărui cetăţean în parte. Este vorba despre reforma
judiciară, despre lupta cu corupţia, cu crima organizată, este vorba despre reforma
comprehensivă a sistemului administraţiei publice care înseamnă funcţionarea mai bună
şi mai eficientă a instituţiilor în stat, care trebuie să servească interesele cetăţenilor în
primul rând. Pe lângă toate acestea, vor fi intensificate eforturile şi demersurile în vederea
reintegrării ţării şi soluţionării conflictului transnistrean. Vor fi şi multe alte elemente ce ţin
de reforme.
În al doilea rând, chiar şi pe parcursul avansării în dialogul cu privire la liberalizarea
regimului de vize, vor fi create condiţii mai bune pentru a aduce beneficii adiţionale în
cadrul Acordului existent de facilitare a regimului de vize. Vor fi incluse mai multe categorii
de cetăţeni în cadrul aplicării acestui Acord, categorii care vor beneficia de circulaţia mai
facilitată în spaţiul european. În perspectiva liberalizării graduale a regimului de vize,
sperăm foarte mult că într-o perioadă previzibilă cetăţenii noştri vor beneficia de regimul
de călătorii fără vize în spaţiul european.
În ceea ce priveşte lansarea negocierilor privind crearea unei zone de comerţ liber
între Republica Moldova şi UE, aceasta presupune reforme consecvente în mai multe
89

domenii de activitate, în mai multe sectoare ale economiei naţionale. Pe parcursul realizării
acestor reforme, domeniile respective vor fi modernizate. Scopul negocierilor este de a crea
condiţii prin intermediul reformării acestor sectoare pentru a aduce investiţii străine în
modernizarea şi în avansarea nivelului de funcţionare pe fiecare domeniu concret.
Moderator: Care sunt ţările pe sprijinul cărora mizează cel mai mult Republica
Moldova în procesul său de integrare europeană?
Natalia Gherman: Partenerul principal al Republicii Moldova în procesul de
negocieri este Comisia Europeana. Pe lângă Comisia Europeana, Republica Moldova
îşi intensifică eforturile în colaborarea bilaterală cu mai multe ţări membre ale UE. Deja
simţim contribuţia esenţială şi dorinţa de a se implica în sprijinul echipei de negociatori
din partea Ţărilor Baltice. Ţările nordice ne oferă şi ele asistenţă în pregătirea echipelor
de negociatori, mai ales pe elementul zonei de comerţ liber aprofundat, pentru că au o
experienţă foarte importantă în promovarea idealului privind crearea pieţei libere pe
continental european. Contăm foarte mult pe sprijinul fiecărei ţări membre a UE. Vom
continua discuţiile şi consultările noastre pe plan bilateral, pentru că deschiderea şi
atitudinea pozitivă faţă de Republica Moldova la momentul lansării acestui proces foarte
important se simte din ce în ce mai mult.
Moderator: Care este rolul Parteneriatului Estic în procesul de integrare europeană
a Republicii Moldova?
Natalia Gherman: Intenţionăm să utilizăm toate oportunităţile oferite de
Parteneriatul Estic pentru a avansa aceste procese importante despre care v-am vorbit
anterior şi să facilitam dialogul nostru bilateral cu UE. Toate aceste trei elemente importante
- negocierea Acordului de asociere, crearea graduală a zonei de comerţ liber aprofundat cu
UE şi lansarea dialogului de liberalizare a regimului de vize – sunt reflectate ca obiective
majore în Declaraţia de lansare a Parteneriatului Estic, adoptată pe 7 mai 2009 la Praga. UE
va avea o abordare diferenţiată faţă de fiecare stat membru al acestei iniţiative în oferirea
instrumentelor Parteneriatului Estic. Totul va depinde de nivelul de pregătire şi de nivelul
de ambiţie al fiecărei ţări. Noi intenţionăm să-l utilizăm la maximum şi atunci când ni se
va propune instrumentul de sporire a capacităţii instituţionale din cadrul Parteneriatului
Estic intenţionăm să-l aplicăm pentru instituţiile noastre de stat, care au nevoie de reforme
profunde în vederea sporirii capacităţilor funcţionale. Atunci când ni se va propune
utilizarea oportunităţilor oferite de iniţiativa managementul frontierelor, iarăşi, credem că
acest lucru va fi foarte relevant în contextul lansării dialogului cu privire la liberalizarea
regimului de vize.
În fond, tot ce se propune în cadrul celor patru platforme de cooperare multilaterală
în cadrul Parteneriatului poate fi utilizat, aplicat selectiv şi de către Republica Moldova
în domenii în care avem nevoie realmente de un sprijin adiţional, de fonduri adiţionale,
pentru că, în cele din urmă, totul se face în conformitate cu agenda guvernamentală de
acţiuni, programul de activitate al Guvernului, adoptat pe 25 septembrie 2009. Deci, dacă
90

ne uitam la conţinutul iniţiativei Parteneriatului Estic, putem vedea că mai multe elemente
sunt foarte constructive, sunt în măsură să ne faciliteze realizarea reformelor pe plan intern
şi să faciliteze avansarea dialogului nostru bilateral cu UE pe domeniile menţionate.
Moderator: Problema transnistreană este o piedică sau nu în integrarea europeană
a Republicii Moldova? În ce măsură un sprijin din exterior ar putea ajuta autorităţile de la
Chişinău să rezolve acest conflict şi prin ce ar trebui să se manifeste acest sprijin?
Natalia Gherman: UE este deja implicată în procesul de soluţionare a conflictului
transnistrean prin participarea sa activă în formatul existent 5+2 de soluţionare a
conflictului. Fiecare cunoaşte rolul pozitiv pe care îl are misiunea EUBAM – misiunea
europeană de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană. Aceste două elemente fac parte din
contribuţia UE la lansarea unui set de proiecte menite să sporească nivelul încrederii între
cele două maluri ale Nistrului.
Toate aceste elemente sunt în măsură să sporească nivelul de implicare al UE în
procesul soluţionării conflictului transnistrean şi să avanseze nivelul nostru de cooperare
la un nivel calitativ nou. Ele vor face parte şi din procesul de negociere a noului Acord de
asociere, prima parte a căruia se referă la cooperarea în domeniul politic şi de securitate
şi care urmează să reflecte atât angajamentele părţii moldoveneşti, cât şi angajamentele
Uniunii Europene în vederea conjugării efortului comun menit să faciliteze procesul de
soluţionare a conflictului. Eu nu aş spune că nesoluţionarea până acum a conflictului
transnistrean este o piedică pentru lansarea şi avansarea negocierilor pe marginea unui nou
Acord de asociere cu UE.
Moderator: Dincolo de faptul că integrarea europeană a fost proclamată ca o
prioritate a noului Guvern, acesta şi-a propus să stabilească relaţii strategice şi cu patru
state: România, SUA, Rusia şi Ucraina. Aş vrea să discutăm pe rând despre relaţiile cu
fiecare dintre aceste ţări. Ce înseamnă o relaţie strategică cu Bucureştiul, ce aşteptări are
Chişinăul de la această relaţie şi ce ar putea oferi în schimb?
Natalia Gherman: Parteneriatul strategic cu România este un element important
al noului program de guvernare pe domeniul politicii externe. Este o relaţie firească ce
trebuie să existe între două state partenere, între două state vecine. În primul rând, acest
parteneriat presupune un dialog politic avansat, aprofundat pe toate domeniile de interes
comun şi, nu în ultimul rând, pe domeniul integrării europene a Republicii Moldova.
România este un stat vecin, membru al UE şi al NATO. Avem nevoie de o relaţie pragmatică,
sinceră, pentru că în cele din urmă România ar putea să ne ajute plenar la lansarea dialogului
nostru cu UE şi cu structurile euro-atlantice în acest sens, cu atât mai mult cu cât România
rămâne în continuare cel mai important partener economic pentru Republica Moldova.
Această relaţie trebuie să fie continuată, avansată, promovată. Avem nevoie de
investiţii din partea României în economia Republicii Moldova. Avem nevoie de schimburi
interumane, care ar trebui să decurgă într-o manieră mult mai facilitată în comparaţie cu ce
a fost anterior. Şi, nu în ultimul rând, ţinându-se cont şi de acest obiectiv major, am invitat
91

partea română la negocieri, la Chişinău, pe marginea textului unui nou Acord de trafic
frontalier. Acest document sperăm să fie semnat în timpul cel mai apropiat la Bucureşti.
Este vorba despre Convenţia privind micul trafic la frontieră.
Moderator: Ce înseamnă o relaţie strategică cu SUA şi care vor fi principalele
domenii de colaborare cu această ţară?
Natalia Gherman: Cu SUA întotdeauna ne propuneam o relaţie avansată, o
relaţie strategică, pentru că SUA s-au dovedit a fi în perioada independenţei Republicii
Moldova un partener de încredere şi un partener foarte generos pe planul asistenţei de
dezvoltare pentru Republica Moldova. Pe lângă susţinerea politică a demersului nostru
de integrare europeană, SUA sunt şi un partener bilateral foarte important. Avem proiecte
şi programe atât în domeniul avansării dialogului politic, cât şi în domeniul cooperării
economice. Colaborăm şi pentru avansarea nivelului de cooperare pe plan regional, fiindcă
SUA sunt un partener important pentru cooperarea regională în bazinul Mării Negre şi
pentru celelalte iniţiative faţă de care această ţară manifestă un interes sporit.
Moderator: Ce înseamnă o relaţie strategică cu Rusia şi cu ce se deosebeşte ea de
relaţia strategică cu SUA, de exemplu?
Natalia Gherman: Şi cu Federaţia Rusă intenţionăm să dezvoltăm un parteneriat
bazat pe interes reciproc, pe pragmatism şi pe o abordare echilibrată a tuturor aspectelor
de interes comun. Nu în ultimul rând, trebuie să dezvoltăm acest parteneriat pentru că
Federaţia Rusă continuă să aibă un rol important în procesul de soluţionare a conflictului
transnistrean, la fel ca şi SUA, pentru că ambele ţări participă în formatul existent 5+2
de soluţionare a conflictului. Federaţia Rusă rămâne un partener economic cu pondere
importantă pentru Republica Moldova. Participăm împreună în cadrul mai multor
structuri regionale. Intenţionăm să avansăm această relaţie la un nivel nou.
Moderator: De ce este nevoie de o relaţie strategică cu Ucraina şi prin ce este
important acest stat pentru Republica Moldova?
Natalia Gherman: Ucraina este un stat vecin. Pentru Republica Moldova este
firesc să aibă o relaţie strategică şi cu această ţară. Pe lângă dezvoltarea relaţiilor bilaterale,
intenţionăm să ne conjugăm efortul, împreună cu Ucraina, şi pe planul integrării europene.
Ucraina se încadrează în structurile UE, la fel ca şi Republica Moldova. Bănuiesc că avem
mai multe posibilităţi acum să ne consultăm reciproc, încercând să evităm greşeli şi alte
elemente negative care pot apărea în acest proces. Este vorba şi de cooperarea regională
cu Ucraina, în cadrul mai multor foruri, aranjamente, iniţiative. Ucraina este implicată în
procesul de soluţionare a conflictului transnistrean şi avem nevoie de o participare activă
şi constructivă, ţinând cont şi de experienţa pe care o are Ucraina pe acest dosar. Există şi
foarte multe alte elemente.
92
Moderator: Unul dintre principiile de bază ale noii guvernări, fixat şi în declaraţia

de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, este păstrarea în continuare a
neutralităţii militare a Republicii Moldova. Totodată, se vorbeşte şi despre stabilirea unor
raporturi de colaborare eficientă cu NATO. În acest context, aş vrea să vă întreb cum se
va constitui relaţia cu NATO, aşa încât să nu fie afectat principiul neutralităţii militare a
Republicii Moldova?
Natalia Gherman: Republica Moldova rămâne în continuare un stat neutru
conform Constituţiei. Cu NATO avem o relaţie în cadrul Parteneriatului pentru Pace.
Este un cadru stabilit în care avansăm considerabil. Acum relaţia noastră este bazată pe
un Plan individual de acţiuni în cadrul Parteneriatului pentru Pace, ceea ce înseamnă că
dialogul nostru politic, forumul nostru consultativ cu Alianţa Nord-Atlantică se desfăşoară
prin intermediul activităţilor reflectate în acest plan individual al Parteneriatului. Cadrul
respectiv ne ajută la reformarea sectorului nostru de apărare şi de securitate. Intenţionăm
să-l folosim mai activ, ţinând cont de toate posibilităţile pe care le oferă. Sunt şi alte ţări care
îşi dezvoltă relaţia cu NATO prin intermediul unor documente, programe asemănătoare.
Mă refer la ţări considerate neutre cum sunt Austria, Finlanda şi Suedia. Intenţionăm să
le urmăm exemplul şi să avem o relaţie cu Alianţa Nord-Atlantică la fel de constructivă şi
pragmatică şi care va aduce beneficii în planul realizării reformelor din domeniul securităţii
şi apărării.
Moderator: În concluzie, cum ar putea fi formulată noua politică externă sau
politica externă a noului Guvern de la Chişinău în două-trei propoziţii, aşa ca să cuprindem
în ansamblu toate aspectele?
Natalia Gherman: Prima: integrarea europeană este obiectivul major atât pe plan
intern, cât şi prin exprimarea politicilor noastre pe plan extern. A doua: pragmatism în
realizarea acestor obiective. Şi a treia: servirea interesului fiecărui cetăţean al Republicii
Moldova în realizarea acestor obiective rămâne să fie obiectivul major, prioritar pentru tot
ce facem şi pentru tot ce ne propunem.
93

15 noiembrie 2009
Perspectivele de integrare europeană ale Republicii Moldova: rolul
statelor membre ale UE
94
Invitaţi:
- Vlad Lupan, expert independent;
- Radu Vrabie, director de programe, Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Aş vrea să începem discuţia noastră cu vizita la Chişinău a Secretarului
de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, care a avut loc pe 11 şi 12
noiembrie 2009. Cât de importantă este această vizită pentru Republica Moldova şi care
este relevanţa ei?
Vlad Lupan: În primul rând, vorbim despre vizita unui Secretar de stat din
Ministerul Afacerilor Externe al Franţei. Este un nivel foarte înalt. Declaraţiile lui Lellouche
denotă foarte clar că discuţia privind necesitatea de a vizita Republica Moldova a fost
coordonată inclusiv cu Nicolas Sarkozy. Susţinerea oferită de către preşedinţia franceză
Republicii Moldova este cunoscută de mai demult pentru că, dacă ne amintim bine, chiar
Nicolas Sarkozy, în vizita sa din România, a afirmat că parcursul european al Republicii
Moldova trebuie numaidecât susţinut. Iată că vedem o realizare practică a acestei susţineri.
Dar, pe de altă parte, această susţinere vine tocmai acum, după investirea noului Guvern
şi nu mai înainte, în timpul fostei guvernări. Iată că Guvernul Alianţei pentru Integrare
Europeană beneficiază de susţinerea Franţei pentru această integrare.
Radu Vrabie: Este cunoscut faptul că în procesul integrării europene ai nevoie
de susţinerea practic a tuturor statelor membre ale UE şi în special a ţărilor mari, a ţărilor
„vechi” din Uniunea Europeană. Faptul că semnalul a fost dat de Paris, o capitală atât de
importantă din UE, este un lucru îmbucurător şi un îndemn pentru noul Guvern, un
semnal care, însă, nu trebuie să ne lase impresia că avem o susţinere totală. Dimpotrivă,
probabil este un îndemn de mobilizare pentru noul Guvern, pentru rezolvarea acelor
restanţe pe care le are Moldova la capitolul integrării europene şi în promovarea unor noi
reforme. Demult nu am avut o vizită la nivel înalt din Franţa, de pe timpul scurtei vizite a
preşedintelui Jacques Chirac, de aceea este un semnal foarte bun.
Moderator: Pierre Lellouche a spus că a venit la Chişinău la insistenţa preşedintelui
francez Nicolas Sarkozy pentru a încuraja Republica Moldova în semnarea unui nou Acord
de asociere cu UE. Diplomatul francez a dat asigurări că Franţa va susţine activ Moldova
la prima rundă de negocieri care urmează să aibă loc în ianuarie 2010. Poate fi calificată
această vizită ca un sprijin direct din partea Franţei pentru apropierea Republicii Moldova
de UE?

Radu Vrabie: Eu cred că Republica Moldova are foarte mult de lucru în
promovarea reformelor, în realizarea aspiraţiilor sale. Franţa are un cuvânt greu de spus
şi poate să ne ajute. Astfel că venirea acestui înalt demnitar francez poate fi interpretată ca
un sprijin din partea Franţei şi nu numai a Franţei, dar şi din partea altor state din UE, din
vechea Europă, pentru că vizitele unor oficiali europeni de rang înalt nu sunt întâmplătoare
şi nu se fac pe un teren nepregătit. Acest teren se pregăteşte, iar ridicarea nivelului înseamnă
un semnal foarte bun pentru Republica Moldova şi sper că autorităţile moldovene vor
trage toate concluziile de rigoare în urma acestei vizite şi vor continua procesul de lucru.
Vlad Lupan: Este în primul rând un semnal de încurajare. Observăm pe de altă
parte că a existat o anumită pauză în ce priveşte reformele europene după numirea noului
Guvern. Este un lucru obiectiv care se întâmplă la o schimbare de Guvern. În acelaşi timp,
credem că au trecut suficiente zile pentru ca acest Guvern să-şi determine componenţa
nominală, inclusiv până la nivelul de viceminiştri, care ulterior să lucreze pe domeniul
integrării europene, împreună cu întreg cabinetul de miniştri. A trecut din timpul necesar
pentru stabilirea căilor pe care va merge restructurarea unor ministere odată cu crearea
noului Guvern şi acum vedem că vine acest mesaj de încurajare şi de susţinere din partea
Franţei.
Aş vrea să facem totuşi diferenţa între aceste două cuvinte: „încurajare” şi
„susţinere”. În cazul dat, încurajare însemnând un apel către autorităţile Republicii Moldova
de a se mişca hotărât pe calea reformelor europene, iar prin susţinerea sa, Franţa poate
oferi un ajutor ţării noastre atât la nivel politic la Bruxelles, cât şi la nivel politic în relaţia
sa cu Moldova şi în relaţia ţării noastre cu reprezentanţii structurilor europene. Până la
urmă, decizia politică le aparţine statelor membre, inclusiv Franţei, însă negocierile vor fi
purtate între Ministerul de Externe al Republicii Moldova, cu participarea experţilor din
alte ministere, şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, care este totuşi o structura separată,
este o structura de aplicare a deciziilor. Se pare că Franţa trimite două semnale, în paralel,
unul de încurajare a reformelor din partea Republicii Moldova pentru o mişcare mai rapidă
spre negocierea acordului de asociere între Republica Moldova şi UE şi, pe de altă parte,
trimite un semnal prin care spune: ok, dacă vă mişcaţi înainte, atunci vă vom susţine şi noi.
Moderator: Referindu-se la criza din Republica Moldova, demnitarul francez
a chemat parlamentarii să dea dovadă de înţelepciune la următoarea încercare de a alege
şeful statului, lăsând la o parte interesele personale. Cum ar trebui înţeles acest apel?
Vlad Lupan: Trebuie să înţelegem situaţia corect. În Republica Moldova au avut
loc două scrutine, unul după altul. Aceste alegeri nu au fost uşoare. Ştim ce s-a întâmplat
pe 7 aprilie. Ţara a fost scuturată de o criză de proporţii în domeniul politic, dar şi în
domeniul social. Avem o divizare a situaţiei sociale în ţară, o polarizare a societăţii. Am
avut o polarizare mai adâncă a societăţii în perioada de criză, după care au mai urmat alte
alegeri. Se pare că, dacă se merge pe formula unor alegeri anticipate, înseamnă că va trebui
ca Republica Moldova să se mobilizeze pentru încă o rundă de alegeri, fapt care, evident,
95

nu poate fi susţinut de populaţie. O astfel de situaţie nu este tocmai bună, însă am observat
acelaşi tip de apel din partea UE atât după alegerile din 5 aprilie, cât şi acum după alegerile
din 29 iulie.
Acest lucru înseamnă că UE este interesată de o Moldovă stabilă, care nu trece
dintr-o criza în alta, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în vecinătatea noastră estică, în
Ucraina, şi este interesată să ne ajute pe calea integrării europene, iar, de fapt, integrarea
europeană, în cazul Republicii Moldova, înseamnă reforme şi revenirea nu doar din criza
politică, dar şi din cea economică.
Radu Vrabie: Eu sunt de acord că mesajul UE nu s-a schimbat. UE vrea stabilitate,
din mai multe puncte de vedere, pentru că numai o Moldovă stabilă, fără crize politice,
neafectată de crize economice, ar putea să înfăptuiască reformele pe care şi le-a propus, însă
nu cu orice preţ. Probabil, UE are în vedere şi conflictul transnistrean, care în linii mari a
cam trecut pe planul doi.
Moderator: Aş vrea să mai pun o întrebare pe care am pus-o, nu o singură dată,
în acest studio. Problema transnistreană este sau nu o piedică în integrarea europeană a
Republicii Moldova?
Radu Vrabie: Eu cred că problema transnistreană a fost utilizată de unele forţe
politice ca să ascundă anumite probleme actuale ale societăţii din Republica Moldova,
inclusiv de pe malul stâng al Nistrului. Eu cred că problema transnistreană poate fi rezolvată
dacă se va construi o strategie clară. Se vorbea pe timpuri de o rezolvare rapidă, se ridicau
mizele, se aşteptau rezultate imediate, ori ele nu veneau, pentru că nu aveau de unde să vină.
Nu cred că nerezolvarea conflictului afectează în măsură foarte mare situaţia din justiţia
Republicii Moldova, din mass media, din sectorul investiţional. Totodată, renunţarea la
anumite formule de „lemn”, renunţarea la anumite acţiuni care aduc numai capital politic şi
nu rezultate în teren ar putea să aducă mai mult folos în rezolvarea conflictului transnistrean.
Vlad Lupan: Este sau nu conflictul transnistrean un blocaj pentru integrarea
europeană? Categoric nu este. Dar această problemă a fost utilizată într-un context
politic pe care eu l-aş defini antieuropean. Să vedem ce s-a întâmplat în conexiunea dintre
problema transnistreană şi integrarea europeană a Republica Moldova tocmai înainte de
alegeri. Preşedintele Voronin a numit iniţiativele Uniunii Europene privind Parteneriatul
Estic drept un CSI-2, o structură care încercuieşte Rusia. De dragul alegerilor, preşedintele
a cedat, blocând astfel atât integrarea europeană a Republicii Moldova, cât şi soluţionarea
conflictului transnistrean, pentru că acest conflict nu poate fi soluţionat în termenii propuşi
de Federaţia Rusă, aşa cum au fost formulaţi, de altfel, în declaraţia comună a preşedintelui
Voronin, Medvedev şi a liderului transnistrean Smirnov, semnată în martie la Moscova.
Este vorba despre o serie de cedări, care ar putea avea anumite repercusiuni, pe viitor, în
procesul de negocieri.
Problema transnistreană, din păcate, a servit drept unealtă împotriva europenizării
Republica Moldova la sfârşitul guvernării anterioare, însă ea nici într-un fel nu prezintă
96

o barieră pentru o guvernare care îşi doreşte integrarea europeană şi soluţionarea
conflictului transnistrean. Câteva guvernări la rând n-au avut pe agenda politică problema
transnistreană ca una din problemele primordiale. Spre sfârşitul mandatului acestora sau
în perioadele electorale, dintr-o dată, problema transnistreană şi în genere toată politica
externă a Republicii Moldova devenea de o importanţă extremă. O astfel de evoluţie
denotă un singur lucru: guvernările anterioare nu au avut niciun succes în alte domenii sau
succese limitate în alte domenii, decât în cel al soluţionării transnistrene sau al relaţiilor pe
plan extern.
Integrarea europeană nu este o politică externă. Este în exclusivitate o politică
internă a Republicii Moldova. În unul din Barometrele de opinie din Republica Moldova
a fost menţionat faptul că populaţia ţării crede că integrarea europeană este un dialog între
Chişinău şi Bruxelles. Nu este. Tocmai că asta este o problemă pe care va trebui să o trateze
actuala guvernare, în perioada în care va avea această ocazie, şi anume transformarea
imaginii relaţiei Chişinău-Bruxelles din una externă, în una internă. Integrarea europeană
este reformarea tuturor instituţiilor din Republica Moldova, dar pentru asta nu îţi încurcă
nicio Transnistrie.
Moderator: Tot în această săptămână a avut loc vizita premierului Vlad Filat la
Bucureşti, unde a participat la reuniunea Iniţiativei Central Europene. El şi-a exprimat
speranţa că Iniţiativa Central Europeană va deveni o punte de legătură dintre UE şi statele
care tind să aparinţă familiei europene. Ca să fie clar şi pentru radioascultătorii noştri, ce
este Iniţiativa Central Europeană şi cum ar putea apropia Republica Moldova de UE?
Vlad Lupan: Subiectul conexiunilor Republicii Moldova cu UE prin intermediul
altor organizaţii a mai fost discutat anterior, în mod particular, de către guvernul comunist.
Această legătură dintre Republica Moldova şi Balcanii de Vest, dintre Republica Moldova
şi Iniţiativa Central Europeană, SECI şi alte iniţiative din zonă nu este ceva nou şi este
un mesaj pe care Republica Moldova încearcă să-l promoveze în sensul în care dorim
să devenim membru al UE, utilizând structuri, organizaţii care pot să ne ajute pe calea
integrării europene. De fapt este un mesaj care rămâne valabil şi pe care l-a promovat şi
prim-ministrul actual. Republica Moldova vrea să devină membru al UE şi toate căile sunt
bune pentru asta, evident.
Totuşi, cred că pe primul loc trebuie să stea reformele pe care noi singuri o să le
implementăm şi relaţia bilaterală cu Bruxellesul. Deşi este greu să numeşti o relaţie dintre
Chişinău şi Bruxelles una bilaterală, pentru că Bruxellesul înseamnă toate statele UE. Cu
cât mai rapid şi mai bine ne vom face temele pe acasă, cu atât mai puţin vom avea nevoie
de alte suporturi şi alte instrumente pentru a ajunge în UE. Deşi, aş menţiona numaidecât
faptul că şi instituţiile respective sunt importante pentru Republica Moldova. Deci, nu
trebuie să le contrapunem. Fiecare instituţie îşi are rolul său, trebuie doar să fim echilibraţi
în utilizarea acestora.
Radu Vrabie: Cuvântul central care mi-a atras atenţia din spusele colegului meu
97

este „de a ajuta”. „A ajuta” nu înseamnă „a face în locul nostru”. Structurile, toate instituţiile,
organizaţiile la care Republica Moldova este parte în drumul său european sunt un lucru
foarte bun, dar ele pot numai să ne ajute, să ne îndrume, să ne împărtăşească din experienţă
şi nu să facă ce avem de făcut în locul nostru. Iarăşi, revenind la practicile pe care le aveam
mai ieri, deţinând preşedinţia acestor organizaţii, nu înseamnă că am obţinut foarte
mult. Trebuie de crescut aşteptările. Aceasta este o platformă foarte bună de discuţii, de
împărtăşire a unor idei, de suport, însă, revenind la ceea ce a spus dl Lupan, lucrul se face
aici, în Republica Moldova, şi nimeni, dacă Republica Moldova nu va vrea şi nu va face, nu
ne va putea ajuta, indiferent din ce organizaţie facem parte.
Moderator: La Bucureşti, premierul Vlad Filat a fost însoţit şi de ministrul de
Externe, Iurie Leancă, care s-a întâlnit cu omologul său român, Cătălin Predoiu. Cei doi
s-au pronunţat pentru încheierea cât mai grabnică a unui Tratat politic bilateral dintre
Chişinău şi Bucureşti. Asupra semnării acestui Tratat au insistat anterior şi fostele autorităţi
comuniste, însă fără succes. Putem vorbi acum despre găsirea unui numitor comun dintre
Bucureşti şi Chişinău în această privinţă?
Radu Vrabie: La începutul emisiunii vorbeam despre faptul că guvernarea nu a
reuşit încă să intre în toată plenitudinea în rezolvarea problemelor cu care se confruntă
Republica Moldova, or la acest capitol mie mi se pare că Ministerul de Externe acum
este pe primul loc, sau a făcut câteva lucruri importante. Încă un lucru pe care vreau să-l
menţionez înainte de a trece la Tratatul de bază este că fostului ambasador Teodorescu i-au
fost retrase acele învinuiri care nu aveau niciun sens, acuzaţiile aduse României de către
fosta guvernare comunistă de la Chişinău referitoare la pretinsa implicare a Bucureştiului
în organizarea violenţelor din 7 aprilie 2009 şi expulzarea care a urmat a ambasadorului
român. Mi se pare că este un gest foarte bun din partea Guvernului de la Chişinău.
Referitor la problema tratatelor. Tratatul de baza şi tratatul de frontieră cu
România erau foarte politizate şi aceste probleme nu puteau fi rezolvate atâta timp cât
erau interpretate în scopuri politice. Greşeli s-au făcut din ambele părţi – şi la Bucureşti,
şi la Chişinău, însă mesajul Chişinăului era foarte obraznic faţă de România. Eu sper că
Republica Moldova şi România vor reuşi în condiţiile actuale să depăşească problemele
dintre ţările noastre. Este un lucru foarte important. În plus, chiar dacă am primit mesaje de
încurajare din partea Parisului, cred că cea care poate să ne ajute cel mai mult dintre ţările
UE este România.
Vlad Lupan: Tratatul politic bilateral dintre Republica Moldova şi România, în
opinia mea, nu a fost semnat până acum din cauza că PCRM, aflat la guvernare în perioada
anterioară, răspundea aşteptărilor şi temerilor Moscovei care se temea că Republica
Moldova, fiind lăsată singură, va fugi din nou în România. Este o percepţie mai veche şi nu
este valabilă prin definiţie. Or, acum avem la guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană.
Acest lucru ne demonstrează direcţia spre Occident şi această Alianţă în programul său
electoral a spus foarte clar: vrem un parteneriat strategic european cu România, vecinul
98

şi ţara care istoric ne-a susţinut necondiţionat în calea integrării europene până acum, cu
tot cu problemele pe care le-am avut în relaţia Bucureşti-Chişinău. Ne-a demonstrat o
susţinere necondiţionată şi sinceră, a mers în permanenţă la cedări şi este gata din nou
să ne susţină necondiţionat. Nu există condiţii pe care le pune Bucureştiul în ce priveşte
integrarea europeană a Republicii Moldova. Integrarea europeană a ţării noastre este în
interesul tuturor, atât al Chişinăului, cât şi al Bucureştiului.
Pe de altă parte, parteneriatul strategic european cu România despre care vorbeam
poate fi tocmai acest Tratat de bază. De ce să semnăm un Tratat de bază fără conţinut,
dacă putem să semnăm un Tratat de bază prin care să stabilim acest parteneriat strategic
european cu România? Iată o manieră prin care poţi să transformi o problemă într-o
soluţie. Credem şi sperăm că o astfel de abordare va fi acceptată de ambele părţi. Evident că
aşteptăm mai multe lucruri să se întâmple, iată că deja unele se întâmplă – a fost semnată
Convenţia privind micul trafic de frontieră. De altfel, şi Convenţia privind micul trafic nu
este doar între România şi Republica Moldova. Este de fapt o Convenţie din cadrul UE şi
acum a fost aprobată de Comisia Europeană, un lucru care nu ştiu de ce le scăpa foştilor
guvernanţi în prezentările lor.
Evident că aşteptăm să vedem care vor fi evoluţiile în ce priveşte numirea
ambasadorilor de ambele părţi. Pentru că dacă vrem un parteneriat strategic european cu
România, ar trebui să fie şi un ambasador profesionist în acest domeniu. Sperăm să vedem
pe cineva cu relevanţă, nu numaidecât sută la sută profesionist, dar cel puţin cu relevanţă
pentru relaţia Chişinău – Bucureşti. Sunt o serie de subiecte de ordin practic, care pot fi
soluţionate prin acest Tratat de bază, fără ca să faci din el o sperietoare.
21 noiembrie 2009
Chişinăul trebuie să facă tot ce îi stă în puteri pentru a deveni atractiv
pentru partea stângă a Nistrului. Interviu cu Igor Corman
Moderator: Asistentul adjunct al Secretarului de stat al SUA pentru afaceri
europene şi euro-asiatice, Daniel Russel, a venit recent în Republica Moldova să discute în
special despre perspectivele soluţionării crizei transnistrene. Aş vrea să vă întreb cum vede
actuala guvernare, adică Alianţa pentru Integrare Europeană, rolul pe care l-ar putea avea
SUA în depăşirea crizei transnistrene?
Igor Corman, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului: În
primul rând, vreau să menţionez că această vizită se încadrează, de fapt, în şirul de vizite
care au loc şi la noi în ţară şi a oficialilor noştri peste hotare, vizite care au început după ce a
fost format noul Guvern. Sigur că relaţiile noastre cu Statele Unite au o importanţă aparte.
Este foarte clar că Statele Unite joacă un rol deosebit în acest proces de negocieri, în acest
format 5+2. Chiar dacă au calitate de observatori – SUA şi UE – noi înţelegem că aportul
lor este unul foarte important.
99

După acest an electoral, după aceste două campanii istovitoare, este foarte bine
că au început discuţiile la acest subiect. După cum ştim, a avut loc şi o reuniune la Viena,
o primă încercare de a debloca acest proces. Cred că în urma schimbării realităţilor de
la Chişinău, toţi aceşti actori importanţi sunt interesaţi să afle şi viziunea Guvernului
moldovenesc, adică punctele de vedere asupra posibilităţilor de deblocare a procesului de
negocieri.
Până la urmă, ştim cu toţii că sunt câteva elemente foarte importante, care trebuie
să ne asigure o bază pentru identificarea unei soluţii, dacă vorbim despre conflictul
transnistrean. Eu cred că Guvernul actual înţelege foarte bine că un aspect foarte important
este că Republica Moldova trebuie să devină, în primul rând, atractivă pentru cealaltă
parte a ţării – partea din stânga Nistrului. Tot ceea ce face noul Guvern, Alianţa pentru
Integrare Europeană, se include foarte bine în acest context, pentru că dorim să asigurăm o
dezvoltare a ţării, dorim să asigurăm un alt nivel de viaţă, să asigurăm standarde europene
la noi acasă, să devenim într-adevăr un stat de drept, să ajungem la o democraţie veritabilă.
Toate aceste elemente influenţează în mod direct asupra încercărilor de a crea o
bază solidă pentru soluţionarea acestui conflict. Dar mai ştim că mai este şi cealaltă parte
a medaliei. Trebuie să existe o atmosferă de încredere între toţi aceşti actori implicaţi în
procesul de negocieri şi aici sigur că avem un sprijin şi o înţelegere deplină din partea UE
şi din partea SUA. Un rol important trebuie să joace şi Ucraina, dar cunoaştem că acum
în Ucraina există alte evoluţii politice. Este vorba de campania prezidenţială care a fost
declanşată. Şi desigur că un rol important îl are Rusia, în acest context.
Moderator: Chiar vroiam să vă întreb, cum vedeţi în depăşirea conflictului rolul
celorlalţi participanţi la formatul 5+2, adică şi Uniunea Europeană, şi Rusia, despre care aţi
început să vorbiţi, şi Ucraina, şi OSCE.
Igor Corman: Vreau să vă spun, chiar zilele trecute am avut o discuţie foarte bună
cu reprezentanţii viitoarei troici a UE şi am discutat şi aceste aspecte, şi cred că tot mai mult
şi mai mult se conturează o înţelegere a faptului că pentru ca să existe această atmosferă de
încredere şi Rusia trebuie să facă parte din echipă, pentru că fără Rusia este cu mult mai
greu de vorbit despre identificarea soluţiei. Identificarea unei soluţii ar putea fi un exemplu
foarte bun de cooperare între Rusia, UE, SUA şi cred că o cooperare bună între toţi aceşti
mari actori este doar în folosul nostru. Şi chiar dacă există pe agenda internaţională un şir
de subiecte la care nu există o poziţie comună a tuturor acestor actori importanţi, de ce n-ar
fi Moldova un bun exemplu de cooperare? Cred că aici este şansa noastră.
Moderator: Anterior s-a vorbit despre necesitatea de schimbare a statutului de
observator al SUA şi UE în formatul de negocieri cu unul de membri cu drepturi depline.
Ne putem aştepta în viitorul apropiat la o iniţiativă în acest sens, ori pentru Chişinău este
mai avantajos acum să păstreze actuala stare de lucruri?
Igor Corman: După cum ştiţi, noul vicepremier responsabil de subiectul
transnistrean, Victor Osipov, a avut şi el în ultimul timp mai multe contacte importante
100

şi vreau să vă spun că la una din aceste discuţii am participat şi eu, când vicepremierul,
împreună cu preşedintele Parlamentului, au avut discuţii cu reprezentantul OSCE şi cu alţi
reprezentanţi de la Viena în acest proces. Şi vreau să vă spun că prestaţia negociatoruluişef
din partea Moldovei este apreciată ca fiind una foarte bună. Poziţia lui este considerată
foarte realistă şi există o percepţie clară că poziţia pe care o reprezintă el este într-adevăr o
poziţie consolidată a coaliţiei de guvernare. Încă nu s-a ajuns, cred eu, la discutarea unor
subiecte concrete de genul celor la care v-aţi referit şi dumneavoastră – la schimbarea
statutului, dar cred eu că a început un proces nou acum şi este o nouă fază. Sigur că această
disponibilitate, această poziţie flexibilă, aceste noi accente care se pun, cred eu, creează o
situaţie calitativ nouă şi haideţi să rămânem optimişti.
Moderator: Dar cum vede, în general, Alianţa pentru Integrare Europeană
soluţionarea conflictului transnistrean? Legea din 2005 privind statutul regiunii
transnistrene mai rămâne valabilă? Democratizarea şi demilitarizarea regiunii mai sunt
condiţii indispensabile soluţionării definitive a conflictului?
Igor Corman: Cu siguranţă că această Lege din 2005 rămâne valabilă. Cu siguranţă
că trebuie să căutăm identificarea acestei soluţii doar în baza respectării integrităţii şi
suveranităţii Republicii Moldova. Aici, pur simplu, nu pot exista alte posibilităţi ca să
modificăm această poziţie, care este una foarte, foarte clară. O schimbare a elitei politice
din Tiraspol, aşa cum s-a produs această schimbare la Chişinău, ar fi una benefică, dacă s-ar
întâmpla.
Dar şi Rusia trebuie să înţeleagă că toate aceste evoluţii nu sunt în detrimentul
intereselor ruse în zonă şi Rusia trebuie să înţeleagă că este şi în interesul Rusiei, încă
o dată repet, ca să fie un exemplu bun, frumos, de cooperare între toţi. Statutul nostru
de neutralitate cred că este o bază bună pentru ca Federaţia Rusă să nu înţeleagă că tot
ceea ce se întâmplă la noi nu este altceva decât o încercare de a nu ţine cont de interesele
sale. Interese are şi Rusia, şi Uniunea Europeană. Până la urmă, suntem ţară vecină a UE
şi nu avem graniţă comună cu Rusia. Cred că, încă o dată, Moldova trebuie să fie un caz
aparte: suntem acolo unde suntem, factorul geopolitic este unul foarte important şi această
neutralitate, - cred că ar trebui să înţeleagă toţi, - este o bază bună pentru a continua aceste
discuţii.
Moderator: Putem vorbi despre un sprijin extern pentru depăşirea blocajului
politic cu care se confruntă acum Republica Moldova?
Igor Corman: Cu părere de rău, trebuie să spunem sincer că nici nu există
posibilităţi directe de sprijin din exterior în depăşirea acestor blocaje. Din exterior putem fi
sprijiniţi prin alte metode. De exemplu, au avut loc negocieri reuşite cu FMI, avem creditare
şi există acum certitudinea că în perioada care urmează această gaură din buget, moştenire
grea pe care a lăsat-o guvernul anterior, va fi acoperită. Adică nu trebuie ca populaţia să fie
neliniştită de aceste aspecte sociale, cu plata salariilor şi a pensiilor, cred că au fost negocieri
foarte bune. Se mai discută despre un pachet de asistenţă din partea Uniunii Europene. Se
101

discută şi despre posibilităţi de sprijin pe linie bilaterală şi din partea altor ţări. Dar dacă
vorbim despre deblocarea politică, exerciţiul de alegere a preşedintelui, aici doar pe cale
verbală pot fi nişte mesaje care să ne spună că trebuie să fie stabilitate politică în ţară. Alte
posibilităţi de influenţă directă nu văd.
Moderator: Tot în această săptămână, primul ministru Vlad Filat a vizitat oraşul
ucrainean Ialta, unde a participat la reuniunea premierilor din CSI, la care s-a întâlnit cu
premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, şi cu cel rus, Vladimir Putin. Aş vrea să vă întreb,
ce are de câştigat Republica Moldova din aflarea sa în CSI, sub aspect politic şi economic?
Igor Corman: În primul rând, este un lucru cunoscut, aşa a fost şi în perioada
anterioară, Moldova şi-a declarat interesul de a participa doar la toate structurile cu
aspect economic în cadrul CSI şi în nici un caz de ordin militar. A fost o poziţie clară şi
anterior. Eu cred că participarea noastră la aceste activităţi în cadrul CSI este importantă,
mai ales sub aspectul păstrării acestor relaţii bilaterale cu toţi partenerii noştri tradiţionali
din spaţiul CSI. Sigur că piaţa acestor ţări, piaţa CSI, dacă putem spune aşa, în ansamblu,
este una foarte importantă pentru noi. Dacă vorbim de Acordul de comerţ liber cu tot
acest spaţiu, cu toate aceste ţări, iarăşi, este un element foarte important. La fel cum şi
ţările europene, dar şi UE per ansamblu este foarte interesată în dezvoltarea acestor relaţii
economice, comerciale cu toate ţările din spaţiul CSI. Procesul de integrare europeană nu e
în contradicţie cu activităţile noastre economice din spaţiul CSI. Noi vorbim de integrarea
europeană, dar nu vorbim de integrarea în spaţiul CSI, care sunt lucruri diferite şi, respectiv,
nu există nici o contradicţie.
Moderator: Deci asta înseamnă că reuniunile de genul celei de la Ialta sunt doar
un prilej pentru a discuta probleme mai vechi, sau aduc ceva crucial, un suflu nou între
statele CSI?
Igor Corman: Uneori, toate aceste discuţii nu aduc ceea ce se aşteaptă. De altfel,
ca şi în cadrul altor aranjamente regionale. Cunoaştem că mai există şi GUAM, mai există
şi alte cooperări regionale şi sigur că atunci când sunt identificate nişte proiecte concrete,
unde pot fi văzute şi rezultatele aceste cooperări, atunci există un alt entuziasm când se
vorbeşte de astfel de participări. Respectiv, eu cred că tot ceea ce se referă la lichidarea
tuturor barierelor, dacă vorbim de comerţul nostru în spaţiul din CSI, aceasta ar fi în
interesul nostru, fiindcă Moldova ar putea să valorifice la maximum această poziţie, ideală
dacă vreţi, pentru Moldova, atunci când ai posibilitatea să faci comerţ liber cu tot spaţiul
CSI, un spaţiu enorm.
Avem acorduri de liber schimb cu toate ţările din Europa de Sud-Est, avem
preferinţe autonome comerciale cu Uniunea Europeană şi la anul pe lângă negocierile
asupra Acordului de asociere, o parte componentă a acestui Acord, una foarte importantă,
va fi zona de comerţ liber cu Uniunea Europeană. Şi vă daţi seama ce situaţie prielnică
are loc atunci când investitorii, venind în Moldova, pot deschide aici întreprinderi, aceste
produse pot fi exportate fără taxe vamale, pe un spaţiu enorm. Moldova ca piaţă nu este
102

una foarte convenabilă, este o piaţă mică, dar cu aceste posibilităţi de a exporta pe o piaţă
enormă şi pentru investitori acest lucru ar fi una din pârghiile importante care ar putea să
contribuie la dezvoltarea economică în Moldova, la crearea noilor locuri de muncă. Altfel,
cum putem să aşteptăm venituri în buget, majorarea pensiilor şi a salariilor?
Moderator: Domnule Corman, tot în această săptămână au fost rechemaţi acasă
şase ambasadori, după ce cu puţin timp în urmă mai fusese rechemat un grup considerabil
de ambasadori. Prin ce se explică această rechemare în masă a şefilor misiunilor diplomatice
moldoveneşti din străinătate?
Igor Corman: În primul rând, vreau să vă spun că există două părţi ale medaliei,
dacă vorbim de acest proces de rotaţie diplomatică, unul normal, şi vreau să vă spun că
mulţi dintre aceşti ambasadori rechemaţi şi-au încheiat misiunea, unii chiar mai înainte,
dar din cauza acestor campanii electorale, tot prin ce-a trecut Moldova în acest an, sigur că
nu a fost în ordinea de zi subiectul rechemării ambasadorilor. Dar pe de altă parte, sunt şi
unii ambasadori politici care au fost numiţi cu puţin timp înainte de alegerile din 29 iulie
2009. Sunt nişte numiri dubioase, fiindcă eu cred că asemenea numiri nu se fac înainte de
alegeri, pentru că este clar că rezultatele alegerilor nu sunt încă cunoscute şi nu este clar ce
fel de guvernare va fi. Toate aceste numiri se fac după alegeri, când este cunoscută situaţia.
Pe de altă parte, vreau să mai spun că Ministerul Afacerilor Externe şi la acest
subiect are foarte multe de făcut. Politica de cadre este una foarte importantă, nu numai
dacă vorbim despre ambasadori, dar în general de diplomaţi, fiindcă toate aceste sarcini
care stau în faţa noii guvernări sunt foarte complexe. Avem nevoie de oameni bine pregătiţi.
Chiar nu pot să înţeleg cum sunt făcute numiri, în unele cazuri, ale diplomaţilor care nu
cunosc limba ţărilor în care lucrează sau nu au pregătirea necesară. Sigur, perfecţiunea nu
are margini şi nu putem spune că în ţară avem acest sistem diplomatic la nivelul cerinţelor
zilei de azi, dar, oricum, trebuie să tindem spre această perfecţiune şi aici Ministerul
Afacerilor Externe, tot corpul diplomatic, are foarte mult de muncit.
Moderator: Asta înseamnă că ne putem aştepta la o reformare a sistemului
diplomatic din Republica Moldova?
Igor Corman: O reformare în sensul bun al cuvântului. În primul rând, o reformare
de calitate. Rotaţia diplomatică are loc continuu şi cei care revin vor trebui să fie selectaţi.
În cazul în care nu există aceste persoane, ele pot fi selectate în bază de concurs, ei pot fi
căutaţi şi în afară, pentru că avem tineri pregătiţi şi în ţară. Eu repet încă o dată că este un
proces foarte complex. Aici este greu de dat anumite reţete. Trebuie doar ca Ministerul de
Externe să încerce să facă tot posibilul să realizeze aceste sarcini deosebit de complicate,
pentru că anul următor, anul 2010, este unul crucial şi va fi sub semnul negocierilor privind
Acordul de asociere cu UE. Toată lumea are aşteptări mari şi dorim cât mai repede să
încheiem aceste negocieri, dar pentru asta avem nevoie de diplomaţi competenţi.
103

06 decembrie 2009
Relaţiile dintre Republica Moldova şi Ucraina: viziunea diplomaţiei
moldoveneşti. Interviu cu Andrei Popov
Moderator: Dle Andrei Popov, recent aţi vizitat Ucraina, unde v-aţi întâlnit cu
colegii de la Kiev. Despre ce s-a discutat în cadrul acestei întâlniri care a avut loc după o
pauză considerabilă?
Andrei Popov, ministru adjunct al Afacerilor Externe: Da, într-adevăr, acum
o săptămână am purtat la Kiev consultări bilaterale cu partea ucraineană, întâi la nivelul
experţilor, după care am avut o rundă întreagă de consultări cu omologul meu, viceministrul
ucrainean de Externe, Constantin Eliseev. În cadrul acestor discuţii am abordat tot spectrul
problematicii cooperării dintre Moldova şi Ucraina şi am încercat să tatonăm terenul în
vederea identificării unor formule de compromis reciproc acceptabil şi avantajos pentru
a oferi decidenţilor politici din cele două state soluţii concrete de scoatere din impas a
raporturilor moldo-ucrainene, care de aproape un deceniu, practic, se află prizoniere
a câtorva „noduri” nesoluţionate, în special referitor la reglementarea raporturilor de
proprietate şi finalizarea proceselor de demarcare a frontierei.
Au fost consultări foarte complexe în cadrul cărora am abordat punct cu punct
aceste probleme nesoluţionate şi cred că am făcut un pas important spre identificarea unor
soluţii de compromis. Va lua timp să conturăm aceste propuneri de compromis. Cred că
este important să spunem ascultătorilor că între statele noastre există interese strategice
convergente – vorbesc şi de promovarea obiectivului comun de integrare europeană, şi
de necesitatea de a conjuga eforturile pentru a reglementa conflictul transnistrean, şi de
interesul Republicii Moldova de a coopera cu Ucraina în vederea asigurării securităţii
noastre energetice. Această coincidenţă de interese şi obiective ar fi trebuit sa ne apropie şi
să creeze premise fireşti pentru edificarea unui parteneriat strategic veritabil între Moldova
şi Ucraina.
În realitate, până în prezent noi suntem destul de departe de a avea o relaţie de
încredere şi deschidere. În mod paradoxal, cu toate că Moldova are doar doi vecini, –
România şi Ucraina, – cu nici unul dintre ei nu am reuşit să stabilim raporturi de parteneriat
real, de parteneriat strategic. În loc să ne concentrăm pe subiecte mari, să atragem investiţii,
să promovăm interese comune, să coordonăm agendele noastre de integrare europeană,
să sporim implicarea constructivă a Ucrainei în eforturile de reglementare a conflictului
transnistrean, noi toţi aceşti ani ne-am împotmolit în nişte chestiuni care nu sunt neapărat
mărunte, cum am fost citat eronat odată, ci pe chestiuni pe care, când le pui în balanţă şi vezi
ce pierde Republica Moldova şi Ucraina, în situaţia în care nu reuşesc să se concentreze pe
probleme mari, vezi că este un cost de oportunitate foarte şi foarte mare pentru Republica
Moldova. Şi percepţia pe exterior este că ceva se întâmplă totuşi cu acest stat, cu Moldova,
dacă după atâţia şi atâţia ani, după atâtea administraţii care s-au schimbat, el nu reuşeşte să
găsească un „modus vivendi” pentru a trece din perioada post-sovietică şi a se concentra pe
104

edificarea unor relaţii moderne.
Trebuie să spargem cercul vicios al logicii „lose-lose”, să ieşim din tranşee şi în
numele intereselor majore care trebuie să ne unească, să construim relaţia bazată pe
paradigma „win-win”. Schimbarea guvernării la Chişinău, adoptarea unor abordări
pragmatice în raporturile cu vecinii şi cu partenerii externi, asumarea unui curs de politică
externă dinamic şi previzibil, în opinia mea, creează premise încurajatoare pentru ca
împreună să valorificăm această fereastră de oportunitate şi să scoatem din impas relaţiile
dintre Moldova şi Ucraina.
Moderator: Dar care sunt în prezent problemele cele mai spinoase în relaţia dintre
Republica Moldova şi Ucraina? Să le luăm pe rând şi să începem cu demarcarea.
Andrei Popov: Frontiera moldo-ucraineană este una relativ lunga – 1222 km.
Aceasta se împarte în trei sectoare. De la nord-vest, de la Criva, raionul Briceni, pe Prut,
ea merge 300 de kilometri până în est, după care, 450 de kilometri este sectorul centru,
sectorul transnistrean, şi coboară în jos, de la Palanca până la Giurgiuleşti şi acolo sunt
470 de kilometri. În perioada sovietică, aceasta a fost o frontiera mai mult convenţională.
Era o frontieră administrativă internă, ea nu a fost marcată cu niciun fel de semne de
frontieră. După 1991, a trebuit ca împreună să transpunem pe hărţi linia acestei frontiere
administrative. Practic, să construim o nouă frontieră, aşa cum se cuvine să fie între două
state independente. Acest proces se numeşte delimitarea. Şi acest proces nu a fost unul
uşor, a durat ani de zile, din 1995, când s-a constituit comisia de delimitare, până în 1999,
când în rezultatul mai multor compromisuri s-a ajuns la semnarea Tratatului cu privire la
frontiera de stat, care a fost ratificat de Parlament în anul 2001.
Odată ratificat, Tratatul de frontiera a devenit un document fundamental
interstatal, care, de altfel, conform principiilor dreptului internaţional, nu poate fi denunţat
unilateral. Aceasta este o realitate. Şi toate angajamentele pe care le avem noi asumate
în acest Tratat sunt angajamente ale Republicii Moldova, nu ţin de cine guvernează la
Chişinău, care este alianţa sau culoarea guvernării. Începând cu 2002, am trecut la faza a
doua şi anume la demarcarea frontierei, ce presupune transpunerea şi marcarea pe teren a
liniei convenite pe hărţi. Se instalează stâlpi de frontieră.
La ora actuală, procesul de demarcare a fost practic finalizat la nord, cu excepţia
punctului centralei şi barajului de Nistru de la Novodnestrovsk sau Dnestrovsc, în raionul
Ocniţa, Naslavcea. La fel şi în sud, practic, integral a fost finalizată demarcarea, cu excepţia
câtorva puncte încă neconvenite. Restul porţiunii de 470 de kilometri a fost demarcat. Dar
din cele mai sensibile zone au mai rămas o porţiune de câteva sute de metri de frontiera
încă nedemarcate la Giurgiuleşti şi punctul de trecere de la Palanca. Acolo urmează să
găsim soluţii de compromis şi să finalizăm procesul de demarcare, astfel încât, - foarte
important, - Moldova să aibă confirmat, inclusiv prin stâlpii de frontieră, accesul la Dunăre
de 430 de metri, prevăzut de Tratat şi care este esenţial pentru buna funcţionare a portului
şi terminalului de la Giurgiuleşti.
105

La fel, este o problemă la Palanca. Este necesar să fie finalizat procesul de demarcare,
dar şi de dus până la capăt angajamentul asumat de Republica Moldova de a transfera în
proprietatea Ucrainei nu doar asfaltul şi suprafaţa terenului aferent ale drumului de 7,7
kilometri, care este o porţiune din drumul de 300 de kilometri dintre Odesa şi Reni, dar
şi de clarificat situaţia cu terenul aferent care, în conformitate cu Tratatul din 2001, se
transferă în proprietatea Ucrainei.
De altfel, atenţie, chiar cei care astăzi încearcă să politizeze acest subiect şi
stârnesc tot felul de speculaţii, în februarie 2002 deja au transmis suprafaţa drumului
şi a terenului aferent în proprietatea Ucrainei. Deci, s-a transmis suprafaţa, fără însă a fi
transmis şi terenul de sub acest drum. E o problemă mai complicată poate de înţeles. Dar
ce este important de reţinut, este că problema se examinează de o manieră cât se poate de
serioasă şi responsabilă, astfel încât să ne asigurăm că transmiterea terenului în proprietatea
Ucrainei pe care Moldova odata şi odată trebuie să o facă în conformitate cu Tratatul de
frontieră, să nu afecteze viaţa oamenilor din Palanca, aşa încât ei să aibă posibilitatea să
traverseze drumul în locuri special amenajate şi să-şi cultive terenurile care se află dincolo
de drum. Este vorba şi de amenajarea unor treceri de pietoni, unor semafoare, precum şi a
unor pasaje subterane.
Mă întreb, de ce acest lucru nu s-a făcut până acum? Am iniţiat deja contactele în
acest sens dintre agenţiile de resort din cele doua ţări. Ne consultăm cu cetăţenii satului
Palanca. Nu exclud că va fi nevoie să convenim asupra unor amendamente la acordul
interguvernamental privind regimul de utilizare a acestui drum, astfel încât interesele
cetăţenilor să fie maximal protejate. Dar, ca un stat european, trebuie să ne respectăm
obligaţiile şi, de aceea, după ce soluţionăm toate problemele la care m-am referit, va trebui
să transmitem Ucrainei Actul cu privire la proprietatea asupra terenului de sub acest drum.
Moderator: Cum stau lucrurile în cel de-al treilea sector al frontierei, sectorul
transnistrean? Aţi convenit cu partea ucraineană că veţi demara procesul de demarcare şi a
acestui segment?
Andrei Popov: Într-adevăr, am convenit de principiu că a venit timpul să
găsim o soluţie practică, inclusiv în ceea ce priveşte implicarea reprezentanţilor regiunii
transnistrene, în primul rând reprezentanţii organelor cadastrale, în procesul de demarcare
şi, doi, să implicăm şi Misiunea de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană EUBAM în
procesul de demarcare pe teren, astfel încât acest proces să fie desfăşurat în conformitate
cu standardele europene în materie şi acesta a fost unul dintre subiectele discuţiilor purtate
la Kiev.
La Kiev am ajuns cu maşina şi am călătorit de la punctul de trecere Platonovo până
la şoseaua modernă Odesa-Kiev, punctul de legătură Liuboşevka, 90 de kilometri pe un
drum incredibil, din secolul XIX, plin de gropi, neiluminat... Voi spune doar un lucru: pe
parcursul ultimilor ani, dar în particular pe parcursul ultimului deceniu, nu doar din cauza
nesoluţionării conflictului transnistrean, dar şi din cauza incapacităţii celor două capitale
106

– Kiev şi Chişinău – să se concentreze pe construcţii, pe proiecte de investiţii, am ajuns
în situaţia în care magistralele principale ocolesc Republica Moldova, în loc ca Republica
Moldova să devină, într-adevăr, un stat de tranzit, să lege România de Ucraina, Estul de
Vest.
Cu toate că fluxul de mărfuri dintre Ucraina şi România este în continuă creştere,
acest flux începe să ocolească Republica Moldova, şi pe la nord, şi pe la sud, mai ales
după ce a fost dată în exploatare şoseaua modernă Odesa-Kiev şi după ce au început să se
construiască nişte drumuri moderne în zona carpatină, în regiunea Cernăuţi, Viniţa, unde
se fac legături cu Moldova românească.
Există riscul ca Moldova să devină o pată albă şi să fie ocolită de marile fluxuri. Şi
este foarte uşor să pierzi acest statut de ţară de tranzit şi foarte greu să-l recapeţi. Şi starea
de hal fără de hal în care se află porţiunea de drum între Platonovo şi Liubaşenko, cei 90 de
kilometri pe care cred că mulţi dintre ascultători le-au parcurs cu maşina sau cu autobuzul,
în mod simbolic reflectă starea în care sunt astăzi raporturile dintre Moldova şi Ucraina.
La fel cum ele sunt reflectate şi de absenţa unor legături aeriene directe dintre cele două
capitale. În loc să zbori 50 de minute de la Kiev la Chişinău, cetăţenii sunt nevoiţi să se
chinuie pe drum, ocolind pe la Palanca şi mergând câte 10 ore cu maşina, sau cu trenul să
facă 18-20 de ore.
Sigur, o asemenea stare de comunicare nu poate decât să împiedice cooperarea
normală şi edificarea a ceea ce ne-am propus să facem – a unui parteneriat strategic cu
vecinul nostru din Est. Însă sunt optimist. Pornind de la voinţa politică şi la Chişinău, şi la
Kiev, cred că sunt premise bune ca, după ce am relansat relaţia cu România, să facem acelaşi
lucru cu cel de al doilea vecin al nostru, cu Ucraina.
Moderator: Când ar putea fi rezolvată definitiv problema proprietăţilor
moldoveneşti în Ucraina şi care este situaţia acestora în prezent?
Andrei Popov: Da, foarte bine că aţi pomenit şi de celălalt aspect al problematicii
moldo-ucrainene şi anume de reglementarea raporturilor de proprietate. Într-adevăr,
istoric, din timpurile Uniunii Sovietice, diferite instituţii şi întreprinderi care erau în
jurisdicţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti au făcut investiţii importante, în
primul rând pe litoralul Mării Negre, la staţiunile de odihnă Koblevo, dar şi în Sergheevka,
şi în Zatoka. Unele au fost făcute de sindicate, altele de diferite uzine, care după destrămarea
Uniunii Sovietice şi proclamarea independenţei de către Ucraina şi Republica Moldova au
rămas cu un statut juridic nedefinit.
Pe de o parte, există clar documentaţia pe majoritatea acestor obiecte, că Moldova
şi întreprinderile moldoveneşti au investit în construirea lor. Pe de altă parte, procesul de
transmitere a acestora în proprietatea Republicii Moldova a fost sistat de câţiva ani de zile,
partea ucraineană condiţionând avansarea pe acest proces de respectarea de către Republica
Moldova a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului cu privire la frontieră şi în cadrul
diferitelor comisii de cooperare. De altfel, în cadrul ultimei comisii interguvernamentale
107

de cooperare comercial-economică, care a avut loc la Kiev în luna mai 2006, au fost luate
mai multe angajamente de partea moldovenească care până în prezent nu fost realizate, şi
ucrainenii, într-un mod parţial explicabil, condiţionează reluarea activităţii acestei comisii
de îndeplinirea tuturor angajamentelor care ni le-am asumat, dar nu le-am respectat.
Cred că şi aici am găsit un punct de vedere comun. Am adus la Kiev cu mine
scrisoarea noului copreşedinte al acestei comisii din partea Republicii Moldova, viceprimministrului,
ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, cu privire la interesul Republicii
Moldova de a relua cât mai curând posibil activitatea acestei comisii. Cred că se creează
premise bune şi pe dosarul proprietăţilor Republicii Moldova, este vorba de peste 100 de
obiecte. În privinţa a 47 din ele practic toată documentaţia este gata. E nevoie de o lumină
verde din partea decidenţilor politici din Ucraina şi în contextul relansării relaţiilor moldoucrainene
cred că în următoarele luni vom avea progrese importante şi pe această direcţie
a confirmării drepturilor de proprietate moldoveneşti şi de transmitere a acestor obiective
în proprietatea posesorilor săi de drept.
Există şi un alt punct nevralgic – staţia, barajul de la Novodnestrovsk, statutul
juridic al căreia este mai complicat. A fost un baraj de subordine dublă – atât unională,
cât şi din bugetul Ucrainei. În anii de după independenţă, Ucraina a investit în finalizarea
acestui baraj, a mai schimbat natura şi destinaţia lui, construind şi o staţie de producere a
energiei electrice, integrând-o într-un complex cu alte două obiective economice, mult mai
mari, care se află mai la nord pe teritoriul ucrainean.
Dar acolo, dincolo de raporturile de proprietate care trebuiesc clarificate, este şi
problema demarcării frontierei, asupra căreia negociem la ora actuală. Şi cu siguranţă, în
pofida speculaţiilor, există un acord de principiu că frontiera va trece, în conformitate cu
principiile şi prevederile Tratatului, nu pe teritoriul Republicii Moldova, ci pe mijlocul
acestui baraj, pe axa lui tehnologică. Şi, în paralel, trebuie să examinăm foarte atent
consecinţele asupra mediului înconjurător în bazinul râului Nistru. Căci există anumite
calcule şi studii care spun că demararea activităţii acestui sistem integrat, din care barajul
este doar o părticică, celelalte două piese integrante ale acestui complex fiind tot pe teritoriul
ucrainean, dacă ele vor lucra la turaţii maxime, impactul asupra echilibrului ecologic în
bazinul Mării Negre va fi unul advers.
Am convenit cu partea ucraineană chiar în cadrul vizitei mele la Kiev să invităm
expertiza europeană şi să conectăm instrumentele existente în cadrul Parteneriatului Estic
pentru a ne asigura ca activitatea economică să nu aducă prejudicii mediului înconjurător şi
să lansăm programe de recuperare ecologică, pentru a neutraliza eventualul impact nociv,
care este un aspect foarte important şi este în vizorul Chişinăului.
Faptul că am convenit pentru prima dată să ne adresăm de comun acord
structurilor europene ca ei să trimită experţi, să facă o expertizare fundamentală şi să
implicăm instrumente de finanţare pe linia Parteneriatului Estic este un lucru greu de
trecut cu vederea şi unul foarte important. Dar nu e vorba doar de Novodnestrovsk,
când vorbim despre ecologie, este vorba şi de staţiile de epurare de la Soroca. Începând
108

cu anul 2002, toate deşeurile şi tot sistemul de canalizare al oraşului Soroca, trebuie să o
spunem, se revarsă direct, fără a fi filtrate, în râul Nistru. Şi este un angajament al Republicii
Moldova să amelioreze situaţia cât mai rapid. Din păcate, pe parcursul ultimilor ani, nu s-a
reuşit identificarea unor soluţii funcţionale. Vom intensifica activităţile în acest domeniu,
astfel încât cetăţenii care locuiesc de ambele maluri ale Nistrului să nu mai consume apă
contaminată din Nistru.
Un alt subiect pe care l-am abordat punctual cu diplomaţii ucraineni şi cu omologul
meu, viceministrul ucrainean Constantin Eliseev, a fost legat de excluderea definitivă a
Republicii Moldova din lista statelor, cetăţenii cărora sunt obligaţi să facă dovadă că posedă
suma de 1200 de euro la intrarea în Ucraina. Ştim că în luna mai Guvernul ucrainean a
adoptat o asemenea decizie. Pentru alte state vizate, decizia este deja în vigoare, cetăţenii
altor state – şi este vorba de circa 80 de ţări – atunci când intră pe teritoriul Ucrainei, trebuie
să facă dovada că sunt în posesia unor mijloace financiare suficiente, de 1200 de euro.
Dar pentru Republica Moldova intrarea în vigoare a acestei măsuri a fost
suspendată, începând cu luna august. Ne aducem aminte demersurile domnului primministru,
atunci lider al unui partid de opoziţie, Vlad Filat, şi de fapt şi întreaga Alianţă
a susţinut aceste demersuri, şi Guvernul de atunci a intervenit – nu cred că ar trebui să
ne luptăm pentru întâietate. Important e că atunci, în luna august, s-a reuşit suspendarea
intrării în vigoare a acestei măsuri, care, cu siguranţă, ar fi afectat zeci de mii de cetăţeni
ai Republicii Moldova care anual călătoresc în Ucraina. Acum mergem mai departe. Am
discutat şi un plan de acţiuni concret cu privire la eliminarea definitivă a Moldovei din
această listă, astfel încât să nu existe riscul ca această măsură să poată fi activată.
Am descris doar principalele puncte ale raporturilor moldo-ucrainene:
demarcarea, proprietăţile, relaţiile comercial-economice, regimul călătoriei cetăţenilor.
Dar e un bagaj foarte greu. Şi cred că trebuie să găsim nu doar voinţă politică, dar şi
înţelepciune, şi la Kiev, şi la Chişinău, ca de o manieră modernă şi europeană să găsim
soluţii de compromis. Niciun stat nu va putea să atingă maximum de obiective şi celălalt
doar să piardă. Trebuie să găsim o balanţă, un compromis, aşa cum fac statele europene,
şi după aceasta să ne concentrăm într-adevăr pe proiecte mari, pe atragerea investiţiilor,
pe cooperarea în cadrul diferitor organizaţii regionale, în reglementarea conflictului
transnistrean. Cu siguranţă, una din sarcinile prioritare este şi coordonarea eforturilor
noastre în obţinerea unor condiţii maximal favorabile în raport cu UE: şi în materie de
liberalizare a regimului de vize, şi atunci când negociem despre Acordul politic de asociere,
şi în ceea ce priveşte regimul de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător.
Moderator: Să trecem puţin şi la un alt subiect. Acum câteva zile la Atena, în
Grecia, avut loc ministeriala anuală a OSCE, unde a participat şi o delegaţie a Republicii
Moldova, în frunte cu ministrul de Externe, Iurie Leancă. În discursul său de la Atena,
domnul Leancă a reiterat solicitarea mai veche de retragere a trupelor ruse din Republica
Moldova şi înlocuirea căştilor albastre ruseşti cu un contingent multinaţional de observatori
civili. De asemenea, s-a accentuat că conflictul transnistrean trebuie rezolvat neapărat în
109

formatul 5+2. Aceste accente puse de domnul ministru înseamnă cumva că trebuie să ne
aşteptăm la o reevaluare a modului de soluţionare a conflictului transnistrean?
Andrei Popov: Am participat împreună cu ministrul Afacerilor Externe la
ministeriala OSCE de la Atena. Problematica retragerii trupelor ruse, care nu este doar o
solicitare a Republicii Moldova, este de fapt un angajament asumat de către Federaţia Rusă,
o prevedere a dreptului internaţional şi a Constituţiei Republicii Moldova care interzice
staţionarea trupelor străine pe teritoriul Republicii Moldova. A fost un aspect important
al prezentării ministrului de Externe şi al agendei discuţiilor bilaterale pe care Iurie Leancă
le-a avut cu mai mulţi omologi din diferite state europene. Dar, pe lângă acest aspect, s-a
vorbit şi despre noile abordări ale Chişinăului cu privire la reglementarea conflictului
transnistrean.
În primul rând, cred că principala notă de schimbare în abordarea faţă de conflictul
transnistrean este că trebuie să fie o problemă cu adevărat naţională. Nu trebuie să fie
apanajul, monopolul unui singur partid. Între altele, trebuie să facem ca reglementarea
durabilă a conflictului transnistrean să devină o prioritate strategică a întregii guvernări, a
întregii societăţi şi nimeni nu are dreptul să aibă monopol pe această problematică.
Pentru a avansa real, nu în declaraţii, dar în acţiuni şi în fapte spre reintegrarea
Republicii Moldova, este foarte important să nu ne îmbătăm cu apă rece şi să nu ne fixăm
obiective nerealizabile. Să nu tratăm reglementarea conflictului ca o campanie, ca un
obiectiv electoral care trebuie realizat într-o jumătate de an sau într-un an de zile, ci, atenţie,
să construim reglementarea. Şi construcţia începe pe malul drept al Republicii Moldova şi
este un angajament şi un obiectiv să transformăm contextul intern pentru reglementarea
conflictului transnistrean prin atractivitatea Republicii Moldova.
Este foarte greu să convingi cetăţenii din stânga Nistrului că este bine să se integreze
cu Republica Moldova, atunci când cetăţenii care locuiesc aici şi care resimt avantajele sau
dezavantajele modului în care se trăieşte în zona controlată de autorităţile constituţionale
nu vor să locuiască în Moldova şi îşi caută o viaţă mai bună în străinătate. Atunci când
cei care au plecat din Republica Moldova în Italia, Portugalia, Rusia, Spania îşi vor pune
problema serios că este bine să se întoarcă, cred că şi locuitorii regiuni transnistrene vor
privi cu alţi ochi ideea reintegrării. Şi administraţia de la Tiraspol, mai ales elementele ei
care în ruptul capului nu doresc reintegrarea ţării şi doresc să păstreze această stare în care ei
controlează totul acolo şi nimeni nu-i controlează pe ei, ei vor avea o marjă de manevră mai
îngustă. Din interiorul regiunii va fi o presiune asupra lor şi în asta constă cred schimbarea
de abordare.
Reglementarea trebuie construită şi pe malul drept, prin sporirea atractivităţii
Republicii Moldova, şi pe malul stâng, prin deschiderea acestei regiuni şi promovarea unor
măsuri de încredere, prin reanimarea grupurilor de lucru, prin ridicarea obstacolelor care
au fost impuse în ultimii ani de zile în calea liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor
dintre cele două maluri. E o componentă internă foarte importantă, alături de componenta
externă. Trebuie să ne activizăm eforturile în plan internaţional, să comunicăm mai bine
110

interesele noastre partenerilor noştri, să lucrăm în cadrul formatului 5+2, astfel încât să
facem ca obiectivul nostru de a reglementa conflictul transnistrean prin identificarea
unui statut al regiunii în cadrul Republicii Moldova să fie promovat. Şi atunci când nu ne
asumăm obiective nerealiste şi privim acest proces într-adevăr ca un proces, şansele noastre
ca să ne întărim poziţiile la negocieri într-adevăr sunt foarte mari.
Despre aceste noi abordări de asemenea ministrul a vorbit în prezentarea sa, dar o
atenţie deosebită a fost abordată situaţiei interne, noilor realităţi politice. Şi în discursurile
sale, mai mulţi miniştri de externe au făcut referire inclusiv la acest aspect şi la faptul că
noua guvernare de la Chişinău trebuie susţinută de partenerii Republicii Moldova. Iar în
discuţiile bilaterale, subiectul alegerii preşedintelui a fost unul prezent.
Sigur, de capacitatea noastră de a finaliza acest proces şi de a alege un preşedinte
va depinde şi capacitatea Republicii Moldova ca stat să se concentreze pe proiecte mari,
să se concentreze pe construcţie în interesul cetăţenilor şi nu pe discuţii şi dezbateri, şi
certuri electorale. Societatea este prea divizată. Este timpul să spargem acest cerc vicios
şi să începem să ne consolidăm, pentru că nu poate exista o politică externă eficientă şi
reuşită fără să existe o politică internă reuşită şi fără ca să existe o consolidare a societăţii, cel
puţin pe principalele dosare strategice care ţin de interesul naţional fundamental. Acestea
vizează şi integrarea europeană, şi reintegrarea ţării, şi edificarea unei Moldove moderne şi
prospere.
Schimbările care s-au produs în ultimele luni, faptul că la Chişinău este un Guvern
de coaliţie şi că s-a reuşit transferul paşnic, constituţional al puterii şi există şansele ca ideea
de coaliţie – de fapt, o normă europeană – să-şi demonstreze viabilitatea, aceste schimbări
trezesc interes şi simpatie din partea actorilor externi. Căci reuşita Republicii Moldova în
mare parte este un simbol pentru toată regiunea, un semnal că se poate. Şi de capacitatea de
a asigura un climat de stabilitate, de a alege un preşedinte va depinde şi succesul Republicii
Moldova ca stat.
13 decembrie 2009
Procesul de reglementare a conflictului transnistrean: starea actuală şi
perspective. Interviu cu Victor Osipov
Moderator: Domnule Victor Osipov, aţi preluat gestionarea subiectului
conflictului transnistrean în cadrul Guvernului AIE. Cum aţi găsit lucrurile la acest capitol
şi în ce stare se află acum procesul de reglementare a problemei transnistrene?
Victor Osipov, viceprim-ministru responsabil de reintegrarea ţării: Există un
efort al noului Guvern al Republicii Moldova, susţinut de partenerii de dialog şi, aş vrea să
cred, acceptat şi înţeles de cei de la Tiraspol, de a debloca dialogul în această problemă. Eu
consider un succes al noii guvernări faptul că a reuşit să se impună ca un partener de discuţie
credibil, a reuşit să-şi articuleze noua abordare, mult mai deschisă şi mult mai pozitivă, în
111

ceea ce ţine de relaţiile cu Tiraspolul şi tratarea chestiunilor care sunt pe agenda reintegrării
ţării. Astfel, au fost create condiţii pentru un şir întreg de reuniuni şi acţiuni în formatul
5+2 – la Viena, aici la Chişinău, vizita mediatorilor şi observatorilor, plecarea lor comună
la Tiraspol unde putem spune că a avut loc de asemenea o reuniune neformală 5+2. A mai
fost şi organizarea unui seminar de întărire a încrederii între organele de apărare a ordinii
de drept de pe malul drept şi de pe malul stâng, o acţiune de asemenea fără precedent, dar
cu mari perspective.
Aceste semne sunt o suită care arată că există o încălzire cel puţin în procesul de
reglementare. Trebuie să reamintesc că la Viena, pe 6 noiembrie 2009, am convenit că vom
relua dialogul bilateral pentru a soluţiona problemele curente din regiune şi pentru a crea
o platformă pentru proiectele de dezvoltare, inclusiv cele finanţate din exterior de către
UE şi alţi donatori. De asemenea, toate părţile şi-au arătat disponibilitatea pentru reluarea
negocierilor politice în formatul 5+2, ceea ce rămâne a fi o sarcină sub aspectul determinării
datei şi, mai ales, a conţinutului unei prime runde din cadrul acestui proces reluat.
Au avut loc de asemenea o serie întreagă de consultări şi în cadrul reuniunii
miniştrilor de externe ai OSCE de la Atena, pe 1 şi 2 decembrie 2009, care de asemenea au
tratat subiectele aflate pe agendă şi, deşi nu s-a ajuns la o declaraţie privind Moldova, – ceea
ce nu e o noutate, nici în anii precedenţi nu s-a reuşit acest lucru, – eu cred totuşi că discuţiile
au avansat. Şi cred că părţile implicate au arătat destule puncte de vedere comune, destule
tangenţe, cu toate că s-au păstrat şi unele diferenţe care au făcut imposibilă coordonarea
unui text pentru ministerială, într-un termen atât de scurt.
Iată care este situaţia. Dar cel mai important cred că ar fi de menţionat că în urma
acestor înţelegeri, dialogul bilateral dintre Chişinău şi Tiraspol a fost reluat. Eu am avut o
primă întâlnire în regim de lucru, fără publicitate, cu reprezentantul politic al Tiraspolului,
la care am discutat problemele curente ce afectează interesele agenţilor economici de
pe ambele maluri, interesele populaţiei, interesele ţăranilor de pe platoul de la Dubăsari
care au dificultăţi privind accesul la terenurile agricole de după traseul Râbniţa-Tiraspol.
Ar mai fi şi altele de discutat – problemele circulaţiei diplomaţilor, a libertăţii generale a
circulaţiei persoanelor ş.a.m.d. Am început deja o discuţie în acest sens, suntem în faza de
pregătire a soluţiilor pentru problemele care au fost ridicate la prima întrevedere şi chiar
încercăm să programăm o a doua întrevedere. Deci, încercăm să dăm un ritm acestui dialog
şi un conţinut. În acest context, repet, cred că deschiderea noastră pozitivă este percepută
adecvat de către reprezentanţii Tiraspolului şi susţinută de participanţii la procesul de
reglementare politică.
Moderator: Cum vedeţi dumneavoastră şi Alianţa pentru Integrare Europeană
reglementarea conflictului transnistrean? În baza căror principii ar trebui reglementată
această problemă? Există vreo diferenţă de principiu faţă de modul în care era percepută
soluţionarea acestei crize de fostele autorităţi?
112
Victor Osipov: Eu nu cred că principiile de bază fac diferenţa. Ele sunt aceleaşi. Şi

poate că unul din lucrurile cele mai preţioase pe care autorităţile Republicii Moldova au
reuşit să le apere cu suportul aliaţilor noştri internaţionali a fost păstrarea status quo-ului în
care Republica Moldova este recunoscută ca stat suveran, independent şi integru teritorial,
în limitele frontierelor sale internaţional recunoscute. Acest lucru a fost reconfirmat
şi la o reuniune din octombrie în format 3+2 a mediatorilor şi observatorilor la proces
şi, ulterior, pe linie bilaterală de către toţi partenerii noştri. Este un principiu în limitele
căruia noi vedem soluţia diferendului transnistrean. Iar ca formă, care se exprimă de altfel
prin formule destul de generale şi permisive în ceea ce priveşte conţinutul, ca formă noi
vedem exprimarea acestei soluţii prin acordarea unui statut special de autonomie regiunii
transnistrene. Deci nici aici nu există o diferenţă.
Mai mult decât atât, vreau să vă spun că din punctul de vedere al principiilor
fundamentale şi intereselor strategice pe care Republica Moldova le are în această problemă,
una dintre sarcinile noastre a fost, şi cred că am reuşit, să demonstrăm consecvenţă. Pentru
că asta de fapt şi înseamnă o strategie naţională într-o problemă prioritară: să demonstrăm
consecvenţă. Însă noutatea constă în aceea că noi încercăm să abordăm altfel procesul.
Încercăm să abordăm altfel comunicarea şi încercăm să abordăm altfel solicitările, inclusiv
cele venite din partea transnistrenilor, de a soluţiona probleme pe care ei consideră că le
afectează interesele, negociind în acest plan celelalte probleme pe care noi le putem rezolva
şi constatăm că ne afectează interesele noastre. Aşa-numita presiune pozitivă cred că este
mult mai bună decât încrâncenarea cu care se discuta mai înainte – o manieră ce de multe
ori a dus la blocarea discuţiilor chiar în cadrul întâlnirilor concrete. Şi noi nu vom repeta
această greşeală.
De asemenea, o serie de poziţii care nu ţin de aspecte principiale, ci de chestiuni
mai tehnice, eu cred că au nevoie de o nouă abordare. Şi ceea ce am încercat să facem în
această perioadă, preluând dosarul reglementării transnistrene, a fost să evaluăm care
dintre mecanisme nu au funcţionat şi trebuie să fie schimbate sau trebuie să fie aplicate
într-o altă manieră.
Moderator: În pofida faptului că Rusia s-a angajat încă în 1999 să-şi retragă
trupele din Republica Moldova, ele staţionează până acum în regiunea transnistreană. Cum
ar putea fi convinsă Moscova să-şi retragă militarii şi muniţiile de pe teritoriul Republicii
Moldova?
Victor Osipov: Eu aş recomanda celor care discută acest subiect să fie mai nuanţaţi
şi mai corecţi. Nu trebuie să creăm impresia falsă de altfel că de la summitul de la Istanbul,
din 1999 încoace, lucrurile nu s-au mişcat în această problemă. Este fals. Trebuie să vedem
situaţia în dinamica ei reală şi să constatăm faptul că, actualmente, contingentul redus de
trupe ruseşti din Transnistria numără în total o mie de ostaşi, iar toate armamentele grele
au fost evacuate sau casate pe loc. Din totalul arsenalului muniţiilor ruseşti din raioanele
de est ale Republicii Moldova, care număra peste 40 mii de tone, aproape jumătate au fost
deja evacuate. Din contingentul trupelor de pacificare, care iniţial număra 2500 de militari
113

uşi, au rămas astăzi în jur de 500, după o convenţie făcută la Odesa de părţi, dar, practic,
printr-o decizie unilaterală a Federaţiei Ruse.
Eu prefer să abordez şi să prezint această situaţie prin prisma dinamicii pozitive pe
care ea a înregistrat-o. La fel, nu putem tăgădui faptul că aceste procese s-au oprit într-un
anumit moment. Şi încă va trebui să vedem din care motive şi cine poartă responsabilitatea
pentru acest fapt. Eu cred că fiecare dintre părţi o poartă – şi cea transnistreană, şi cea
moldoveană, şi cea rusă. Sarcina noastră, fixată în programul de activitate al Guvernului,
este foarte ambiţioasă şi, în acelaşi timp, foarte firească. Atunci când vorbim despre o
misiune de pacificare, obiectivul ei este pacea. Din fericire, de 17 ani în Transnistria şi în
Zona de securitate situaţia este stabilă şi noi considerăm că, într-un final, – şi ar fi bine să se
întâmple mai devreme, – componentele militare ale mecanismului de pacificare trebuie să
fie înlocuite cu o misiune civilă de monitorizare sub auspicii internaţionale, eventual sub
egida OSCE.
Însă o asemenea transformare poate fi convenită doar de către părţile care sunt
implicate şi în misiunea de pacificare, şi în procesul de reglementare. Nu este un lucru uşor
şi nu vom câştiga prin faptul că vom arăta cu degetul doar la ruşi şi vom prezenta în formă
de reproş ceea ce de fapt este un obiectiv comun. Şi ar trebui să fie o realizare şi pentru
Federaţia Rusă şi o dovadă a faptului că a încheiat cu succes, spre deosebire de alte regiuni
de conflict, o misiune de pacificare. Cred că trebuie să reluăm dinamica pozitivă, încercând
să-i determinăm pe cei care sunt stăpânii trupelor şi ai muniţiilor, să continue până la
evacuarea definitivă a acestora. Nu va fi prea uşor, însă eu cred că avem şanse.
Moderator: Până nu demult s-a pus accentul pe rolul pe care în joacă Rusia în
soluţionarea conflictului transnistrean. Ce rol ar trebui să joace în soluţionarea crizei
transnistrene Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii?
Victor Osipov: UE şi SUA sunt atrase şi au o contribuţie esenţială în procesul de
dezbatere a subiectelor care se află pe agenda întrunirilor. Ei participă în mod egal, deşi
sunt doar observatori. Diferenţa este că, spre deosebire de mediatori, observatorii nu au
dreptul de vot asupra documentelor.
Însă discuţia în cadrul formatului nu este singurul instrument prin care poţi
sprijini soluţionarea conflictului transnistrean. Şi UE, şi SUA au o determinare, pe care
noi o vedem în creştere, de a se implica mult mai serios, în mod special în dezvoltarea
proiectelor care ar trebui să apropie cele două maluri. Prin implicarea în activităţi comune,
prin soluţionarea unor probleme cu care se confruntă populaţia, prin oferirea de asistenţă
tehnică şi financiară în rezolvarea unor probleme de infrastructură, de ocrotire a sănătăţii,
în crearea unor punţi culturale şi aşa mai departe. Eu cred că există multe alte instrumente în
afara celui propriu-zis de reglementare politică sau de negociere politică şi prin intermediul
lor noi trebuie să insistăm, aşa cum am indicat şi în programul de guvernare, ca rolul UE şi
al SUA să crească în acest proces.
114
Moderator: Faptul că administraţia de la Tiraspol este de 20 de ani condusă de

acelaşi lider împiedică soluţionarea conflictului?
Victor Osipov: Nu ştiu dacă aş putea să dau o apreciere prin această prismă. Pot
să spun câteva lucruri care sunt relevante şi reale. Ceea ce s-a întâmplat pe 9 noiembrie
2009, întrunirea neformală 5+2 la Tiraspol, s-a făcut cu acordul lui Igor Smirnov. A fost
din partea lui un gest de deschidere. Deşi el lipsea din regiune în acea zi şi nu a putut să se
întâlnească cu mediatorii şi observatorii, totuşi este evident că am ajuns acolo pentru că el
a acceptat. Nu putem să tragem concluzii pe baza unui gest care s-a produs într-o anumită
zi, însă acesta totuşi mi se pare semnificativ.
În Transnistria are loc acum o rivalitate care se accentuează între grupurile politice.
Igor Smirnov este în situaţia de a-şi apăra autoritatea într-o confruntare destul de grea şi
mulţi îşi leagă speranţa de venirea unei noi generaţii în administraţia tiraspoleană. Eu cred
că noi trebuie să fim totuşi mai prudenţi. Ar trebui evident să încercăm să urmărim cu
atenţie şi să vedem în ce măsură aceste evoluţii politice pot ajuta la reîntregirea ţării. Însă
fără să ne facem iluzii, pentru că dacă aceste procese se vor finaliza doar cu modernizarea şi
eficientizarea managementului unui regim separatist, atunci acest lucru ar putea să ne pună
chiar într-o dificultate mai mare, decât am fost până acum, când managementul era făcut de
oameni vechi, cu metode vechi, foarte costisitoare pentru cei care îl finanţau.
Un alt aspect pe care vreau să-l subliniez este starea democraţiei în Transnistria,
pentru că atunci când un lider rămâne atâta timp să conducă o regiune, asta indică
grave probleme în democraţie. Le spuneam şi partenerilor noştri de discuţii că dacă noi,
guvernarea actuală, vom lua decizii proaste în ceea ce priveşte politica de reintegrare, sau
în alte domenii, vom fi sancţionaţi de electorat, pentru că asta este legea democraţiei. În
Transnistria, de 20 de ani, electoratul nu are posibilitatea şi capacitatea de a alege altceva.
Şi anume acest fenomen – lipsa de democraţie, cred că este cea mai mare problemă în calea
reintegrării, din punctul de vedere al liderismului de la Tiraspol.
Moderator: Eşuarea alegerilor prezidenţiale de la Chişinău ar putea influenţa întrun
fel sau altul procesul de reglementare transnistreană?
Victor Osipov: Contextul politic şi soliditatea instituţiilor politice ale statului sigur
că au o mare importanţă şi înseamnă mult pentru a şti că ai în spate o siguranţă, o stabilitate,
atunci când reprezinţi interesele ţării în asemenea negocieri şi în asemenea procese. Faptul
că evident va afecta, din acest punct de vedere, procesul de reîntregire a ţării, indică asupra
iresponsabilităţii celor care au refuzat să participe la alegerea şefului statului.
În acelaşi timp însă trebuie să constatăm că, din fericire, principalele instituţii
– cea legislativă şi cea executivă – sunt în regulă şi funcţionează, ceea ce înseamnă că
procesele vor continua, atât pe partea de adoptare a cadrului legal necesar, cât şi pe partea
de adoptare a hotărârilor legislative şi executarea lor. Deci toate politicile pe care noi le-am
anunţat în programul de activitate al Guvernului vor fi executate în continuare aşa cum
am promis, cel puţin până la alegerile parlamentare anticipate. Când vor fi aceste alegeri
anticipate nu ştim, o să aflăm la momentul respectiv, dar este cert că un an de zile vom
115

continua implementarea acestor politici.
Perspectiva reglementării definitive politice a conflictului transnistrean nu este
una scurtă. Nimeni nu se aşteptă că va fi soluţionată problema până la mijlocul anului
viitor. Noi avem o sumedenie de probleme curente pe care trebuie să le eliminăm în relaţiile
dintre oamenii de pe malul drept şi cel stâng al Nistrului, de care trebuie să ne ocupăm,
indiferent de configuraţia puterii politice de la Chişinău şi de alte evenimente politice care
s-au întâmplat, se întâmplă şi se vor produce în continuare.
20 decembrie 2009
Integrarea europeană şi problematica transnistreană: evoluţii şi rezultate
în 2009
116
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Vlad Lupan, expert independent;
- Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: În emisiunea de astăzi vom încerca să facem o totalizare a anului
politic 2009 sub aspectul politicii externe şi nu numai. Cum poate fi calificat anul 2009, a
fost un an uşor, un an greu?
Victor Chirilă: A fost un an plin de provocări, un început prost al politicii externe,
influenţat în special de alegerile parlamentare din Republica Moldova sau mai bine zis
de nereuşita de a organiza o campanie electorală în conformitate cu principiile şi valorile
democratice. Acest lucru s-a răsfrânt negativ asupra politicii noastre externe în prima
jumătate a anului, dar a doua jumătate aş putea spune că este una plină de rezultate, care ar
urma să fie fructificate în anul viitor.
Vlad Lupan: Un an plin de dramatism şi răsturnări. Un an început sub umbra
Partidului Comuniştilor (PCRM). Un început de an în care PCRM se îndrepta spre
Moscova, ca să vedem după asta o evoluţie dramatică internă, evenimentele din 7 aprilie,
cu implicaţii externe. După care, a urmat o răsturnare a situaţiei, o direcţionare spre o
integrare europeană mai clară.
Eugen Revenco: Eu aş spune că începutul anului într-adevăr a fost marcat de
campania electorală şi politica noastră externă a fost subordonată în principal alegerilor,
în special mişcărilor spre Rusia şi tendinţelor de a transforma Rusia într-un argument
în campania electorală. Apoi, a venit momentul adevărului când pe 7 aprilie s-a dat pe
faţă incapacitatea sistemului nostru de securitate. Evenimentele din 7 aprilie au arătat

cât de „profunde” au fost reformele pro-europene din Moldova şi cât de adânc au fost
„împărtăşite” valorile europene de guvernarea anterioară. Partea a doua a anului deja este
plină de speranţe, pe fundalul nereuşitei din prima parte, şi avem o serie de realizări, dar
care sunt mai mult începuturi sau încercări de a restabili unele situaţii, decât realizări cu
adevărat măreţe.
Moderator: Care au fost evenimentele cele mai importante ale anului şi ce efecte
au avut ele asupra Republicii Moldova?
Eugen Revenco: 7 aprilie 2009 este momentul crucial, un moment de turnură. 7
aprilie a marcat calea spre schimbare, iar apoi vedem realizări. Am avut distrugerea relaţiilor
bilaterale cu România, care au coborât la un minim absolut, iar în partea a doua a anului
aceste relaţii de bună vecinătate sunt restabilite.
Cu Ucraina, nereuşitele s-au transformat în hotărârea guvernului ucrainean de a
introduce garanţii financiare pentru cetăţenii Moldovei care călătoresc în Ucraina. Şi, în
partea a doua, vedem suspendarea acestui regim şi tendinţe de anulare a acestuia.
Cu UE vedem o apropiere vădită, o predispunere a europenilor, a Parlamentului
European, a Comisiei Europene. Şi chiar Consiliul Europei este mult mai deschis pentru
Republica Moldova. Vom vedea în anul viitor cum vor fi şi reformele.
Vlad Lupan: Eu voi încerca să urmez situaţii punctuale, cronologice: vizita
ministrului de externe Lavrov în Republica Moldova. O vizită de susţinere electorală.
Rezultatele acestei vizite au dat o serie de semnale în ce priveşte evoluţiile Republicii
Moldova şi direcţionarea non-europeană a acesteia de acum în acolo. După cum a fost şi
declaraţia lui Voronin pentru ziarul rusesc „Kommersant”, în care a criticat UE. După care,
vedem vizita la Moscova, pe 18 martie, în cadrul căreia preşedintele Voronin semnează o
serie de documente cu Smirnov, care vor crea anumite dificultăţi în procesul de soluţionare
transnistreană pe viitor.
După care, cronologic, putem menţiona că momentele cele mai importante,
evident, sunt evenimentele din 7 aprilie şi reacţiile de politică externă care au urmat: atât
vizita lui Solana în Republica Moldova, cât şi apoi, în vară, vizita ministrului de Externe
al Poloniei, Sikorski, cu mesaje foarte clare în privinţa evoluţiilor ce se aşteaptă de la
Republica Moldova.
În a doua jumătate a anului, şi Carl Bildt a venit în Republica Moldova să discute
problemele politice din ţara noastră. Vizita lui Sikorski survine înainte de alegerile din
29 iulie, vizita lui Bild vine înainte de rundele din toamnă-iarnă a alegerii în Parlament a
preşedintelui Republicii Moldova - nereuşite, din păcate, deşi factorul european a încercat
să susţină Republica Moldova în mişcarea sa europeană, pe de o parte, pe de altă parte – la
deblocarea situaţiei politice.
Aş menţiona aici şi summit-ul CSI de la Chişinău, şi vizita la Moscova a fostului
preşedinte Voronin, şi vizita, tot la Moscova, a candidatul pentru postul de preşedinte din
partea PD-ului, Marian Lupu, produse practic în aceiaşi perioadă de timp. Aceste evoluţii
117

au arătat trecerea de la o susţinere deschisă din partea Federaţiei Ruse a PCRM către
susţinerea mai multor partide politice din Republica Moldova care pot influenţa situaţia.
În paralel, am observat şi o susţinere foarte clară europeană, inclusiv în context electoral.
Chiar dacă europenii nu ar fi vrut să spună lucrul acesta, noi îl vedem şi îl recunoaştem, dar
le respectăm dorinţa de a rămâne oarecum detaşaţi, în calitatea lor de parteneri loiali şi nu
implicaţi de o parte sau alta.
Ar mai fi câteva momente importante. Probabil am putea aminti şi de vizita
fostului ministru de externe al Germaniei, în aceeaşi perioadă, înainte de al doilea vot în
cadrul alegerilor anticipate, unde s-au dat semnale clare că cursul promovat de PCRM nu
va mai fi susţinut, în schimb partidele de orientare socială, cum ar fi Partidul Democrat,
ar trebui să se gândească la o eventuală coaliţie cu partidele liberale, ceea ce de fapt s-a şi
întâmplat. A fost un set întreg de elemente, care au determinat, într-un fel, relaţiile noastre
cu vecinii. Însă aceste elemente nu pot să determine realităţile din Republica Moldova, ele
depind numai de noi, de ceea ce facem aici, acasă.
Victor Chirilă: Cred că 7 şi 8 aprilie au fost momentul adevărului pentru mulţi
cetăţeni din Republica Moldova. Atunci, mulţi dintre noi au înţeles că discursul european
al guvernării comuniste este lipsit de substanţă. Un adevăr afirmat şi mai înainte de mulţi
experţi şi politicieni, personalităţi publice de la Chişinău şi din exteriorul Republicii
Moldova. Acest moment de adevăr a avut şi un impact negativ asupra relaţiilor noastre
cu vecinii, în special cu România, cu Ucraina şi a avut un impact negativ asupra relaţiilor
noastre cu UE, pentru că după 7 aprilie se observa practic o îngheţare a relaţiilor noastre
cu Bruxellesul.
Perspectiva începerii negocierilor asupra Acordului de asociere devenise ambiguă,
pentru că Republica Moldova întreprinsese acţiuni ostile faţă de România prin introducerea
regimului de călătorii discriminatorii pentru cetăţenii români – o decizie considerată ca
un afront adus nu doar cu României, dar întregii Uniuni Europene. Şi atunci, UE a decis
să înainteze câteva condiţii esenţiale pentru a relua evoluţia normală a relaţiilor cu ţara
noastră. Una dintre aceste condiţii a fost înlăturarea regimului discriminatoriu de călătorii
pentru cetăţenii români şi investigarea cazurilor de abuz, de violare a drepturilor omului, a
valorilor democratice din timpul evenimentelor din 7 şi 8 aprilie.
În acest context nefavorabil pentru noi, Republica Moldova a fost invitată să adere
la Parteneriatul Estic şi, pe 7 mai 2009, ţara noastră aderă la această iniţiativă. Cred că a
fost o decizie corectă atât din partea UE, cât şi din partea politicienilor noştri de atunci
pentru că participarea noastră la Parteneriatul Estic deschide o mulţime de perspective în
relaţiile noastre bilaterale cu UE. Şi aici trebuie de menţionat câteva momente: datorită
Parteneriatului Estic, Republica Moldova are şansa să semneze în viitorii doi, trei ani un
Acord de asociere cu UE, care va deschide perspectiva asocierii economice la UE şi chiar a
asocierii politice într-o perioadă mai lungă de timp. Deschide perspectiva dialogului privind
liberalizarea regimului de vize cu Bruxellesul, oferă şansa să creăm o zonă de comerţ liber
aprofundat cu UE. Totuşi, aceste perspective nu puteau fi realizate în contextul de după 7
118

şi 8 aprilie.
29 iulie 2009 este un alt moment de adevăr pentru Republica Moldova, un alt
moment de cotitură, care oferă şansa ca aceste perspective pe care le oferea Parteneriatul
Estic să fie cu adevărat realizate. Această cotitură s-a datorat cetăţenilor Republicii
Moldova, în primul rând, care au dat o şansă politicienilor noştri de orientare democratică
să guverneze Republicii Moldova. Miza a fost mare, s-a mizat pe noua generaţie de
politicieni, care veneau cu o agendă ambiţioasă de integrare europeană. Aceste ambiţii şi
această voinţă au fost auzite şi sprijinite nu doar de cetăţenii Republica Moldova, dar şi de
partenerii noştri externi.
Noua guvernare beneficiază de un credit de încredere din partea principalilor
actori internaţionali şi parteneri ai Republicii Moldova, din partea SUA, care a declarat că
ne oferă o asistenţă de 262 milioane dolari în cadrul programului Provocării Mileniului.
FMI a negociat un Acord de asistenţă în valoare de 590 milioane dolari. UE este gata să
înceapă, din ianuarie anul viitor, un Acord de asociere cu ţara noastră. În plus, UE este
gata să ne ofere, în ianuarie-februarie, o asistenţă de peste 100 milioane euro, o asistenţă
care este necesară pentru a face faţă problemelor legate de criza economică şi financiară.
Sunt deschideri bazate pe voinţa politică pe care a afişat-o şi continuă să o afişeze noua
guvernare, dar şi nu numai, pe această ambiţie declarată şi pe aceste obiective declarate,
dar şi pe fapte.
Vedem că noua guvernare a normalizat relaţiile noastre cu vecinii: cu România şi
cu Ucraina. Zilele acestea s-a aflat la Chişinău ministrul de Externe Poroşenko şi se observă
o anumită tendinţă ascendentă în relaţia noastră cu Ucraina. Există o disponibilitate şi,
chiar mai mult decât atât, de a rezolva problemele minore, tehnice, care există actualmente
şi frânează încheierea, coagularea unui parteneriat strategic în domeniul integrării europene
şi al soluţionării problemei transnistrene.
Sunt întreprinse acţiuni de reformare a justiţiei. Noul ministru al justiţiei,
Alexandru Tănase, dă dovadă de profesionalism şi dă dovadă că înţelege cum trebuie să fie
realizate reforme în acest domeniu şi acest lucru este încurajator pentru partenerii noştri
externi. Încurajator în sensul că într-adevăr în Republica Moldova se pot realiza anumite
succese, care pot transforma ţara noastră într-un model în cadrul Parteneriatului Estic, atât
de necesar Uniunii Europene pentru a demonstra că această iniţiativă este una viabilă şi
care poate aduce anumite succese.
Moderator: Cum a evoluat în 2009 problema transnistreană?
Vlad Lupan: Tocmai acesta a fost unul din subiectele pe care le-am menţionat mai
devreme, dacă ne amintim de acele vizite ale ministrului de Externe Lavrov în Republica
Moldova, dar mai ales, vizita dlui Voronin la Moscova, din 18 martie 2009. Documentul
semnat de Voronin, prin care cedează o parte din priorităţile Republicii Moldova de
soluţionare a conflictului transnistrean în favoarea unei susţineri electorale din partea
Moscovei…
119

Moderator: Depăşind mandatul acordat prin legea din 2005 (Legea Republicii
Moldova privind principiile de bază ale statutului juridic special al localităţilor de pe malul
stâng al Nistrului (Transnistria), n.r.)?
Vlad Lupan: ...depăşind însăşi Legea din 2005 în ce priveşte soluţionarea
conflictului, ceea ce demonstrează o direcţie clară de cedări pe subiectul respectiv din partea
PCRM, o renunţare la interesul naţional în favoarea unor interese de partid. Primăvara
anului 2009, motivată electoral, a dus la o serie de cedări pe subiectul transnistrean, după
care avem deja şi o turnură, iarăşi, legată de evenimentele din 7 aprilie. Scopul acestor
evenimente nu au fost luarea cu asalt a Parlamentului de vreo 500 de oameni, dintre care
probabil vreo 499 din ei erau provocatori. Sigur că exagerez, dar provocatori au fost mulţi
şi sunt sigur că lucrurile nu au mers nici pe departe neplanificate, a fost mai mult planificat,
în opinia mea. Aceste evoluţii, aceste evenimente demonstrează cât de mult s-a deviat de la
soluţionarea problemei transnistrene, pentru că, în schimbul unei susţineri de la Moscova
şi menţinerii la putere, s-a renunţat la rezolvarea conflictului.
Observăm şi alte evoluţii. S-a făcut vâlvă, într-un mod absolut nemotivat, din
faptul lichidării Ministerului Reintegrării. Ministerul avea 10 oameni. Dacă asta era
prioritatea guvernării comuniste în soluţionarea conflictul transnistrean, cu 10 oameni,
care aveau de acoperit subiecte mai multe şi mai mari decât pot acoperi 10 oameni, atunci
lucrurile, e clar, nu mergeau cum trebuie şi ele într-adevăr nu au mers. Eu cred că dacă
Ministerul Reintegrării a fost transformat într-un birou în cadrul Guvernului, condus nu
de un ministru fără oameni, dar condus de un viceprim-ministru, atunci lucrurile nu au
devansat, ci au avansat – lucrurile s-au ridicat la un nivel calitativ nou.
De fapt, vedem că subiectul transnistrean a evoluat de la un dezinteres şi cedări
totale, la un interes sporit, actualmente. Am văzut că au avut loc primele consultări în
formatul 5+2, ceea ce nu s-a produs de o perioadă lungă de timp, şi asta s-a întâmplat acum,
în toamnă, odată cu venirea noului Guvern. Sunt semnale destul de clare că lucrurile se
mişcă intr-o direcţie relativ potrivită, doar că nu trebuie să ne aşteptăm la minuni peste
noapte. Nici noi nu creştem în cinci ani, atât cât am creste în 50.
Eugen Revenco: Aş vrea să îl susţin pe Vlad în ultimele precizări. Într-adevăr, nu
putem vorbi serios despre un minister care nu numai că are numai 10 unităţi, dar nu are nici
măcar un buget. Îmi pare rău, dar nu poţi realiza politici neavând niciun ban în susţinere.
Iar dacă să vedem noua schimbare calitativă în conducerea acestei unităţi, negociatorul
moldovean este vorbitor şi de limbă engleză, este tânăr, este energic, receptiv, produce o
impresie mult mai bună asupra străinilor şi chiar din această perspectivă putem să spunem
că este un suflu nou. Iar referitor la aşteptări, trebuie să realizăm că negocierile sunt un
proces şi nu sunt un fel de flash-mob, aşa cum era prezentat de ultima guvernare comunistă.
Negocierile şi conflictul transnistrean sunt şi vor fi procese ce vor dura, spre regret, nu o zi
şi nu un an.
120
Victor Chirilă: În ceea ce priveşte problema transnistreană, marea schimbare care

s-a înregistrat în special după 29 iulie 2009 este că s-a schimbat paradigma soluţionării
acestei probleme. Dacă până pe 29 iulie problema integrării europene era condiţionată de
soluţionarea chestiunii transnistrene, după 29 iulie avem o altă guvernare care înţelege că
integrarea europeană nu trebuie să fie condiţionată de perspectivele soluţionării problemei
transnistrene. Cu alte cuvinte, ne-am luat destinul în propriile mâini, se pune accent pe
modernizarea Republicii Moldova, pe pregătirea ei pentru a adera într-un viitor la UE,
ceea ce înseamnă reforme pe toate planurile: politic, economic, social. În final, aceasta
ar trebui să crească atractivitatea Republicii Moldova pentru regiunea sa transnistreană,
pentru cetăţenii săi care locuiesc în regiunea transnistreană, astfel încât să creeze acea bază
necesară pentru a facilita formularea şi negocierea unei soluţii politice pentru problema
transnistreană. Cred că anume această schimbare este importantă şi trebuie reţinută în
primul rând, atunci când vorbim de chestiunea transnistreană.
Sigur, în ultimele luni se înregistrează o altfel de abordare în raport cu Transnistria
şi această abordare urmăreşte în primul rând să faciliteze stabilirea mai multor legături
între societatea civilă de pe ambele maluri ale Nistrului la diferite nivele. Pentru a permite
soluţionarea acelor probleme stringente sociale, economice care există în această regiune,
care afectează viaţa cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană şi din partea dreaptă
a Nistrului. Numai prin asigurarea unui anumit nivel de încredere, chiar şi cu administraţia
transnistreană, care nu e recunoscută pe plan internaţional, dar care administrează această
regiune actualmente, trebuie de găsit un anumit limbaj, o anumită înţelegere, pentru a
demara proiecte comune în domeniul social, în domeniul sănătăţii, în domeniul mediului
înconjurător. Proiecte care, iată, se pare că la anul viitor ar putea să beneficieze de o anumită
asistenţă din partea SUA şi din partea UE. Dar această asistenţă nu valorează nimic dacă
administraţia din Tiraspol nu va dori să participe la astfel de proiecte. De aceea, cred că
accentul, actualmente, este pus corect. Este nevoie să fim flexibili, este nevoie să fim cu
adevărat diplomaţi în discuţiile cu transnistrenii, dar în acelaşi timp să respectăm acele
principii care sunt fixate în Legea privind statutul raioanelor de est a Republicii Moldova
din 2005.
Vlad Lupan: Eu aş vrea să fac o precizare. Cred că trebuie să înţelegem că regimul
transnistrean este în general interesat de situaţia economică şi financiară din zilele de azi
să fie relativ deschisă la o serie de proiecte de asistenţă. Iată aici autorităţile Republicii
Moldova, dar în primul rând donatorii internaţionali, ar trebui foarte serios să pedaleze,
pentru că, eu ştiu că ei nu uită, dar trebuie să le amintim în permanenţă faptul că asemenea
asistenţă trebuie să fie condiţionată. În niciun caz asemenea asistenţă nu poate să vină
pur şi simplu de dragul asistenţei, numai de dragul faptului că, uite, dacă găsim un limbaj
comun este deja bine. Nu. Găsim un limbaj comun pentru un scop anume şi acest scop
este soluţionarea conflictului transnistrean. Fără o democratizare a regiunii transnistrene,
care este doar un singur element ce trebuie să fie urmat pentru soluţionarea conflictului
transnistrean, un progres pe această cale nu cred că va exista.
121

CAPITOLUL 2. ANUL 2010:
SUB ZODIA PARTENERIATELOR STRATEGICE
07 martie 2010
Evoluţii în politica externă a Republicii Moldova la începutul anului 2010
122
Invitaţi:
- Vlad Lupan, expert independent;
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Pe 1 şi 2 martie 2010, la Viena, în Austria, au avut loc consultări în
problema transnistreană în formatul 5+2. După cum se ştie, din acest format fac parte
Chişinăul şi Tiraspolul ca părţi implicate în conflict, Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori, şi
SUA şi UE ca observatori. Revenit la Chişinău de la aceste consultări, vicepremierul Victor
Osipov, responsabilul de reglementarea conflictului transnistrean în cadrul Guvernului, a
anunţat că negocierile oficiale pe marginea reglementării transnistrene, întrerupte încă în
2006, ar putea fi reluate până la sfârşitul anului curent. Între timp, ar trebui însă să mai
urmeze încă trei consultări de genul celor de la Viena: în mai, iulie şi octombrie. De ce ar fi
nevoie de consultări prealabile pentru a relua negocierile? Dacă ne amintim bine, în 2005,
când a fost stabilit formatul 5+2, tratativele au fost reluate destul de repede. Şi ce şanse
există ca negocierile să fie totuşi reluate încă în acest an?
Radu Vrabie: Atunci când vrem ca un format de negocieri să funcţioneze,
toate părţile trebuie să fie interesate de acest lucru. Din păcate, am văzut în ultimii ani că
administraţia de la Tiraspol nu este interesată de negocieri, decât în cazurile când ar putea
obţine un anumit suport financiar, indiferent dacă sunt bani ruseşti sau europeni. Cred că
administraţia de la Tiraspol încearcă să obţină un preţ cât mai mare pentru revenirea la
formatul oficial 5+2, de aceea probabil că trage de timp prin aceste negocieri neformale.
Administraţia de la Tiraspol speră să găsească anumite lacune în politica promovată de
Chişinău ca să poată ridica miza, sau să amâne pe cât de mult posibil începerea negocierilor,
sau să le blocheze.
Vlad Lupan: Discuţiile prealabile sunt un semn că dialogul este reluat, după o
lungă perioadă de lipsă de negocieri în formatul 5+2. Să ne amintim de perioada electorală
2008-2009, când Partidul Comuniştilor (PCRM) a acceptat, în decembrie 2008, să
se întâlnească cu Smirnov, semnând la această întâlnire un document prin care, practic,
a acceptat plecarea temporară din formatul 5+2, pentru a accepta un alt format - 2+1:
Chişinău, Tiraspol, plus Moscova, - fapt care s-a şi produs. O întâlnire în acest format
2+1 a avut loc în martie 2009, înainte de alegerile din Republica Moldova. Documentele

semnate acolo au demonstrat destul de clar că guvernarea anterioară plecase de la abordarea
în pachet a soluţionării problemei transnistrene, a făcut şi o serie de cedări pe subiectul
retragerii trupelor ruseşti, acceptând staţionarea trupelor ruse pe o perioadă nelimitată de
timp în Republica Moldova, ca apoi să urmeze alegerile şi înţelegerile semnate cu PCRM.
Chiar dacă în perioada 2005-2008 nu am văzut progrese în formatul 5+2, după
care am văzut o plecare de la acest format, am ajuns în situaţia în care, în anul 2009, marcat
de alegeri, s-au produs lucruri serioase. La sfârşitul anului trecut, în 2009, toate părţile din
formatul 5+2 s-au înţeles să revină în acest format pentru a discuta posibilitatea reluării
negocierilor oficiale. Ceea ce s-a produs până acum, sunt negocieri neformale pe marginea
acestui proces.
La întrevederea de la Viena s-a spus că se va reveni la negocieri oficiale în formatul
5+2. Cu alte cuvinte, ceea ce a fost până acum nu sunt negocieri. Astfel, pentru ca să
pregăteşti negocierile este nevoie să stabileşti anumite reguli şi să creezi anumite condiţii.
Aceste condiţii se pare că au fost create printr-o atitudine mai maleabilă din partea
Federaţiei Ruse faţă de noua guvernare, cel puţin le dă o şansă să vadă cum vor acţiona
în problematica transnistreană. Însă asta nu înseamnă că autorităţile de la Kremlin sunt
predispuse faţă de Chişinău. Mai degrabă, ele testează terenul prin intermediul acestor
acţiuni. Pe de altă parte, evident, actorii internaţionali care au fost „excluşi” din formatul
5+2 prin acele plecări ale Chişinăului în formatul 2+1, ar fi vrut să revină în formatul 5+2.
Din punctul de vedere al eficienţei, eu cred că acest format nu va obţine progrese
serioase în soluţionarea conflictului transnistrean. El este mai degrabă un format tactic,
în care trebuie să fie continuate negocierile pe o serie de subiecte importante, dar aceste
negocieri nu vor duce la o soluţionare imediată a conflictului, într-o perioadă scurtă sau
medie de timp.
Radu Vrabie: Eu am încercat şi încerc să înţeleg poziţia Tiraspolului care, chiar dacă
este susţinută şi dictată de Moscova, în mare parte reprezintă un anumit joc propriu. Dacă
observăm, regiunea transnistreană intră într-un şir lung de alegeri. În martie vor fi alegerile
locale, în decembrie vor fi alegerile parlamentare, în 2011 vor fi alegeri prezidenţiale. Nu
cred că administraţia actuală de la Tiraspol va încerca să se apropie de malul drept, de
Chişinăul oficial, pentru că acest lucru va fi speculat de oponenţii săi. Oricine în perioada
aceasta va încerca să se apropie cumva de Chişinău va fi imediat taxat de partea opusă şi,
de aceea, eu mă aştept ca Tiraspolul să continue să-şi facă jocul din ultimii ani şi, la un
moment dat, să găsească un pretext prin care să se retragă de la negocieri, invocând diverse
motive. Sper că acest lucru nu se va întâmpla şi vom avea un suport şi din partea UE şi sper
că mai sunt forţe la Tiraspol care îşi doresc o schimbare a situaţiei. Astea ar fi previziunile
mele privind evoluările procesului de negocieri în următorii doi ani.
Vlad Lupan: Aş vrea să subliniez atitudinea Moscovei şi a Tiraspolului. Faptul că
ei intră în alegeri şi au interesele lor este demonstrat prin două declaraţii ale Ministerului de
Externe al Federaţiei Ruse. Dacă urmărim cu atenţie comunicările acestui Minister, putem
123

să ne dăm foarte bine seama care sunt intenţiile lor. Pe data de 3 martie 2010, Ministerul
rus de Externe face o foarte scurtă declaraţie pe marginea acestor întrevederi, care este
puţin diferită de declaraţiile apărute în presa din Republica Moldova. Nuanţele contează
foarte mult. În partea a doua a acestui comunicat s-a introdus o sintagmă foarte interesantă:
„participanţii la întrevedere au discutat perspectivele posibilităţii reluării negocierilor”.
Deci, nici măcar nu se discută, din punctul de vedere al Federaţiei Ruse, despre reluarea
negocierilor, ci numai „perspectivele posibilităţilor”. Deci, este o condiţionare dublă.
Moderator: Mulţi experţi consideră că o piedică importantă în rezolvarea
problemei transnistrene este prezenţa militară rusească în regiunea nistreană. După ce
România şi-a anunţat intenţia de a găzdui pe teritoriul său elemente ale scutului american
antirachetă, ce şanse mai există ca Moscova să-şi retragă, într-un viitor previzibil, trupele
din regiunea de est a Republicii Moldova?
Vlad Lupan: Eu cred că există o legătură directă între reglementare şi retragere.
Pur şi simplu, interesul Federaţiei Ruse faţă de soluţionarea conflictului transnistrean este
constant şi nu se schimbă de la prezenţa sau absenţa scuturilor. Până acum, nu a existat
acest scut şi Federaţia Rusă oricum nu şi-a retras trupele. Este clar că scutul nu a prezentat
şi nu prezintă acel impediment în vederea retragerii trupelor ruse.
Trebuie să ne gândim foarte atent nu numai la prezenţa fizică a trupelor ruse
în Republica Moldova, dar şi la prezenţa unor cantităţi încă mari de muniţii, de peste
aproximativ 20 mii tone, care rămân pe teritoriul Republicii Moldova şi prezintă, în
continuare, un risc de securitate şi pentru mediul înconjurător. Un alt treilea element
important este că numărul trupelor ruse a scăzut semnificativ până în anul 2010. Acum
sunt peste 1500 de ostaşi. S-ar putea părea că nu sunt mulţi. Dar, în realitate, trebuie să
ţinem cont că o bună parte din cei care au fost membri ai armatei sovietice şi, ulterior, ai
armatei ruse, se află acum în rândurile ofiţerimii aşa-numitei armate transnistrene. Deci,
prezenţa militară rusească este una atât directă, cât şi indirectă, prin armata transnistreană,
chiar dacă transnistrenii nu au oarecum o afiliere directă şi o responsabilitate directă faţă
de Moscova.
Retragerea trupelor ruse trebuie să fie tratată în contextul mai larg al necesităţii
demilitarizării regiunii de est a Republicii Moldova – nu a Republicii Moldova ca stat, ci a
regiunii sale de est. Lipsa suportului militar al regimului de la Tiraspol s-ar putea să reducă
şi din impertinenţa acestui regim. Sigur că este un deziderat destul de greu de realizat, fără
o implicare internaţională pe scară largă şi fără o susţinere serioasă în negocieri, dar nu în
formatul 5+2, pentru că există dreptul de veto. În mod evident, Tiraspolul va supune unui
veto eventuala decizie privind dezmembrarea armatei sale. Deci, nu putem să ne aşteptăm
ca formatul 5+2 să aducă rezultate.
În ce priveşte scutul nemijlocit, nu este un subiect esenţial important. Ceea ce este
important să înţelegem este că nu putem să ne aşteptăm ca scutul să nu trezească interes.
Asta nu înseamnă: gata a apărut scutul, noi nu ne mai retragem. Nu. Interes înseamnă un
124

singur lucru: activizarea unor agenţii secrete, militare, pe teritoriul transnistrean, pentru
că au acces mai liber în Republica Moldova, iar Republica Moldova are un acces relativ
liber în România. Pentru că la război nu putem să ne aşteptăm, nu se va întâmpla. După ce
Federaţia Rusă a avut cazul Georgiei, ea nu va îndrăzni în perioada imediat următoare să
mai creeze o asemenea problemă.
Radu Vrabie: Scutul antirachetă este doar un pretext care va fi utilizat. El era să
aibă un impact negativ doar în cazul când trupele ruseşti erau să fie în marş spre Moscova şi
din cauza scutului ar fi trebuit să se întoarcă înapoi. În cazul în care trupele staţionează, nu
văd un motiv serios. Sunt doar speculaţii utilizate în scopuri politice. Ceea ce pe mine m-a
deranjat foarte mult a fost poziţia unor partide politice din Chişinău, care au luat poziţie mai
înainte decât Ministerul de Externe rus. Dacă Chişinăul, sau partidele politice din Chişinău
nu discutau despre această problemă, nu invocau acest aşa-zis pericol pentru Republica
Moldova, puteam să salvăm timp şi să nu dăm apă la moara propagandei de la Tiraspol.
Prin declaraţii de felul că Republica Moldova ar fi o linie de front, că Republica Moldova
ar mai fi în centrul unui război nu ştiu de care, doar s-a turnat apă la moara propagandei de
la Tiraspol.
Eu cred că, din moment ce noi suntem o ţară neutră, nu trebuie să comentăm
nicio decizie militară a nici uneia din părţi, pentru că, la drept vorbind, cum va fi acest scut
antiaerian în România, aşa există şi o bază militară, cam la aceeaşi distanţă, în Sevastopol.
Trebuie să fim consecvenţi. Ori comentăm şi acuzăm toate părţile care fac schimb de
trupe peste tot în lume, ori nu luăm nicio decizie, pentru că a fi ţară neutră înseamnă că
nu trebuie să comentăm nimic. Nu am văzut niciun comentariu al austriecilor referitor la
instalarea scutului antirachetă în Cehia sau în Polonia, nu a fost nicio reacţie a Ministerului
de Externe al Elveţiei. Sunt nişte lucruri care au fost inventate şi aduse la nivel de scandal
politic şi este păcat pentru noi că am irosit forţele degeaba.
Moderator: Să trecem acum la un alt subiect, la modul cum se aplică Acordul
de mic trafic la frontiera dintre Republica Moldova şi România. După intrarea în vigoare
a acestui Acord pe 26 februarie 2010, multă lume a constatat că la Chişinău, dar şi la
Bucureşti, există un şir întreg de condiţii care fac mai dificilă obţinerea permisului de
mic trafic, decât obţinerea vizei pentru România. Ştim că viceministrul Andrei Popov a
plecat la Bucureşti pentru a discuta simplificarea formularului şi a condiţiilor de obţinere
a permisului. Prin ce se explică aceste scăpări în procesul de aplicare pentru obţinerea
permisului de mic trafic şi cum pot fi ele depăşite la modul practic?
Radu Vrabie: Orice acţiune în cadrul procesului nostru de integrare europeană,
de relaţii cu vecinii, chiar în cazul rezolvării conflictului transnistrean, trebuie privită ca
proces, nu ca eveniment. Mi se pare că una din problemele cheie la acest mic trafic la
frontieră au fost aşteptările foarte mari.
Relaţia noastră cu România este dominată de o serie de stereotipuri, o serie de
aşteptări foarte mari, iar în momentul în care apar anumite probleme tehnice apar foarte
125

multe discuţii, speculaţii despre tratamentul pe care îl oferă românii fraţilor de peste Prut
etc. Eu cred că mai sunt lucruri de făcut, la fel ca şi în privinţa oricăror altor acorduri. Dacă
ambele părţi, şi Bucureştiul, şi Chişinăul vor fi cooperante şi vor reuşi să discute în termeni
normali, fără speculaţii şi stereotipuri, cred că acest lucru în scurt timp va fi înlăturat, se
va ajunge la o formulă comună, acceptabilă pentru ambele părţi. Sper foarte mult că în
scurt timp această mică problemă va fi depăşită, pentru că este o chestiune importantă
pentru locuitorii din zona de frontieră, ori ei au foarte multe legături cu România. Deseori,
relaţiile între populaţia din Ungheni şi cea din Iaşi este mai apropiată decât între Ungheni
şi Chişinău, dată fiind distanţa dintre ele.
Vlad Lupan: Relaţiile în zona de frontieră sunt în primul rând în interesul
cetăţenilor Republicii Moldova şi nu atât de mult al României. Introducerea unor condiţii
prin care cetăţeanul Republicii Moldova trebuie să găsească o invitaţie ca să călătorească
evident că nu creează facilităţi. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem foarte corect ce
înseamnă prevederile acestui Acord şi ce înseamnă călătoriile în România. Asta nu
înseamnă lipsă de control. Asemenea prevederi ar trebui să fie parte a Convenţiei privind
micul trafic de frontieră. În documentul cadru al UE ele sunt indicate pe larg pentru ca
părţile să se înţeleagă în detaliu asupra documentelor necesare pentru probarea necesităţii
invitaţiei ş.a.m.d.
Deja este la discreţia ambelor state care negociază acordul să stabilească ce
documente sunt necesare. Se pare că aici s-a produs o situaţie în care, pe de o parte,
Republica Moldova a avut aşteptări destul de înalte faţă de deschiderea pe care poate
să o demonstreze România, pe de altă parte, România s-a simţit oarecum constrânsă de
prevederile Acordului cadru al UE în ce priveşte necesitatea stabilirii anumitor documente
concrete care să permită intrarea pe teritoriul său şi, astfel, se pare că s-a produs un
eveniment birocratic clasic, când democraţia impune mai multe reguli decât sunt necesare.
Moderator: Să vorbim acum puţin şi despre vizita de documentare a Comisiei
Europene din 1 şi 2 martie 2010, care a purtat discuţii în problema liberalizării regimului
de vize cu autorităţile moldovene. Ce ar trebui să întreprindă Republica Moldova pentru a
obţine regimul liberalizat de vize cu ţările UE?
Radu Vrabie: Probabil o să ne repetăm, dar integrarea europeană nu este o
chestiune de politică externă. În mare parte, integrarea europeană este o chestiune de
politică internă. Integrarea europeană este un proces. Liberalizarea regimului de vize,
iarăşi, este un proces, nu este un eveniment. Nu trebuie să semnăm documente ca după aia
să nu le putem îndeplini, cum a fost Planul de acţiuni Republica Moldova - UE. Sunt o serie
de chestiuni tehnice. Probabil, specialiştii în domeniu din cadrul Ministerului de Externe
sau din cadrul ministerelor de resort le cunosc bine.
Deci, în primul rând, pentru a nu pune căruţa înaintea cailor, trebuie să facem
toate lucrurile ce sunt necesare pe interior. Mă refer la calitatea paşapoartelor biometrice,
la înzestrarea cu camere şi toate resursele necesare, la vămile care sunt pe teritoriul
126

Republicii Moldova, controlul asupra migraţiei, controlul asupra porţiunii de hotar pe care
nu îl controlăm acum cu Transnistria. Deci, sunt o serie de prevederi pe care trebuie să
le îndeplinim, iar după asta va fi mult mai uşor să facem lobby în capitalele europene, să
apelăm la prietenii Moldovei din cadrul UE. Atâta timp cât nu facem acest lucru şi suntem
restanţieri având probleme cu exportul de carne, cu anumite produse şi nu ne facem tema
de acasă, va fi foarte greu să ne ajute chiar şi acei prieteni pe care îi avem în UE.
Vlad Lupan: Este o temă care într-adevăr este de interes pentru cetăţeanul
de rând. Când cetăţeanul Republicii Moldova poate să intre în UE fără vize? Evident
că populaţia este interesată, pentru că nu toată populaţia Republicii Moldova ar dori
să părăsească ţara, ci pentru posibilitatea de a pleca la munci sezoniere sau pentru ca
să-şi viziteze liber rudele, să se simtă liberi. Asta este ideea de fapt. Deci, în momentul
în care discutăm liberalizarea regimului de vize, care este un subiect pe care şi l-a dorit
administraţia anterioară, administraţia comunistă, vedem că acest dialog începe acum,
odată cu instaurarea Alianţei pentru Integrare Europeană. Este un semnal foarte clar din
partea UE că suntem gata să începem o discuţie în ce priveşte liberalizarea regimului de
vize. Însă această discuţie trebuie obligatoriu să însemne nu doar aşezarea la masă din
partea Chişinăului şi Bruxellesului, că iată vom discuta şi vom intra. Nu. Este o decizie
politică. Cetăţeanul de rând trebuie să înţeleagă că Guvernul, autorităţile, Alianţa pentru
Integrare Europeană trebuie să implementeze o serie de schimbări în Republica Moldova,
pentru ca cetăţeanului să-i fie permis să intre în UE.
Am auzit de mai multe ori afirmaţii din diverse surse că ar fi bine ca Republica
Moldova să intre pe făgaşul UE odată cu Balcanii de Vest. Desigur, nu se are în vedere
aderarea la pachet. Se are în vedere cooperarea de aceeaşi manieră între UE şi Balcanii de
Vest. Ce înseamnă lucrul acesta? Asta înseamnă că autorităţile Republicii Moldova trebuie
să negocieze cu UE o foaie de parcurs privind liberalizarea regimului de vize. Şi în această
foaie de parcurs să fie înscrise capitolele cu acţiuni concrete, reforme concrete, pe care
trebuie să le îndeplinească Republica Moldova pentru ca să obţină acest regim din partea
UE.
Chiar acum mă uit la foaia de parcurs a Serbiei, a Bosniei. Foarte scurt, putem
să spunem în felul următor. Unu, Republica Moldova trebuie să asigure o calitate a
documentelor care să corespundă normelor UE. Doi, Republica Moldova trebuie să
asigure securitatea datelor private ale cetăţenilor. Acesta a devenit un subiect, de altfel,
foarte serios în Republica Moldova, după alegerile din 5 aprilie 2009, când un Minister avea
acces la toate datele şi se specula că le-ar fi utilizat într-o manieră negativă. Sigur, acestea
sunt speculaţii, atâta timp cât nu sunt probe concrete, demonstrate. Dar este o problemă
care trebuie soluţionată. Trei, managementul integrat al frontierelor. Un lucru, de altfel,
foarte interesant. În zona europeană, doar Norvegia are serviciu de grăniceri, Norvegia,
care nu este membră a UE. Iar noi vrem să fim membri ai UE. În rest, peste tot vedem
poliţie de frontieră. E vorba nu doar de managementul integrat al frontierelor, dar e vorba
şi de securizarea frontierei pe zona transnistreană.
127

Sunt câteva moduri cum să securizezi frontiera pe zona transnistreană, unul dintre
care ar fi printr-o cooperare cu UE, împreună cu Ucraina. Deja am avut exemplul EUBAMului,
care a mers destul de greu, însă cel puţin a mers într-o direcţie potrivită şi trebuie să
mergem şi mai departe. Trebuie să obţinem ce are Ucraina cu Polonia: control comun.
Eventual, pe segmentul transnistrean al frontierei, pe teritoriul Ucrainei, iar la nord şi sud
– pe teritoriul Republicii Moldova, aşa cum, de altfel, s-a şi propus anterior. Mai mulţi ani
în urmă au fost chiar şi zone unde se efectua un control comun dintre Ucraina şi Republica
Moldova. Cred că trebuie să revenim, mai cu seamă că Ucraina a declarat foarte clar prin
noul său preşedinte că doreşte integrarea europeană.
Încă un element important ar fi o serie de acţiuni în oprirea migraţiunii ilegale
de către Republica Moldova şi implementarea acelor acţiuni necesare pentru readmisia
cetăţenilor săi expulzaţi din UE. Noi ştim că cetăţenii Republicii Moldova migrează
câteodată ilegal în UE şi după asta sunt trimişi acasă. Noi avem deja un acord cu UE în
ce priveşte facilitarea vizelor şi readmiterea cetăţenilor pe teritoriul Republicii Moldova.
Însă, în zona Balcanilor, de exemplu, am observat că s-a atras atenţia asupra reintegrării
cetăţenilor în spaţiul de muncă, lucru la care ar trebui, probabil, să se gândească şi
autorităţile Republicii Moldova.
Al treilea capitol pe foile de parcurs pentru zona Balcanilor ţine de ordinea
publică şi securitatea. Cred că la noi corupţia, fără surprinderea nimănui, s-ar plasa pe
locul întâi, dar trebuie să avem în vedere şi problema combaterii traficului de persoane.
În 2008, am sugerat nevoia cooperării directe între Republica Moldova şi statele UE, între
ministerele de interne, în ce priveşte persoanele date în urmărire pe teritoriul Republicii
Moldova, paşapoartele care sunt pierdute etc. Prin urmare, sunt o serie de acţiuni pe care
nu Bruxellesul trebuie să le întreprindă, ci Republica Moldova.
21 martie 2010
Evoluţia relaţiilor diplomatice cu România, Ucraina şi Rusia. Interviu cu
Andrei Popov
Moderator: Dle Andrei Popov, în ultima perioadă aţi întreprins vizite la Kiev,
Bucureşti şi Moscova, unde aţi purtat consultări cu colegii dumneavoastră din ministerele
de externe. Ce au adus nou aceste consultări şi care au fost cele mai importante subiecte
abordate în cadrul lor?
Andrei Popov, ministru adjunct al Afacerilor Externe: În primul rând, toate
cele trei state, vecinii noştri România şi Ucraina, precum şi Federaţia Rusă, sunt state de o
importanţă capitală pentru succesul Republicii Moldova ca stat independent, democratic,
capabil să avanseze pe calea integrării europene şi consolidării instituţiilor democratice. Aş
vrea să stărui foarte mult pe faptul că mesajul cu care am venit şi pe care am stăruit în toate
cele trei capitale, Bucureşti, Kiev şi Moscova, a fost unul identic. Prin asta am transmis un
128

mesaj de coerenţă şi seriozitate.
Avem subiecte de discutat şi cu Moscova, şi cu Kievul, şi cu Bucureştiul. În
mare parte, mai mult sau mai puţin, zonele de interes sunt convergente, există anumite
neînţelegeri sau erori de interpretare, dar este foarte important să nu ne sfiim şi să spunem
lucrurilor pe nume, să ne transformăm în parteneri serioşi şi responsabili. Este foarte
important ca în ceea ce spunem oamenii să aibă încredere.
La Moscova am vorbit despre necesitatea unei abordări noi faţă de mersul european
al Republicii Moldova şi depăşirii unor stereotipuri precum că acest obiectiv, avansarea
pe calea lui, ar conduce la înrăutăţirea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Federaţia
Rusă. Am vorbit foarte deschis despre acest lucru, precum şi despre importanţa sublinierii
de către interlocutorii ruşi a principiului asupra căruia, de altfel, în privat stăruie foarte
mult, că singura reglementare viabilă a conflictului transnistrean este în baza respectării
suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Am vorbit şi despre cooperarea în planul socio-umanitar, şi despre acţiunile
comune, în special în cadrul CSI, ce urmează să le întreprindem pentru a marca
aniversarea a 65-a de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, dar şi despre necesitatea
dezideologizării unor abordări. Subiectul medaliilor a fost unul care prezintă mare interes,
inclusiv în comunicarea cu experţii, cu mass-media. Am simţit că trebuie să mai cizelăm
unele argumente, să explicăm situaţia specifică în care oamenii din Republica Moldova au
fost în perioada războiului. Chiar şi eu am adus propriul exemplu în care unul din bunei
a fost într-o armată, celălalt în altă armată. Iar noi trebuie să aducem linişte şi conciliere
în societate şi am făcut apel în cadrul discuţiilor cu mai mulţi interlocutori la respect faţă
de aceste realităţi şi că nu intenţionăm de nicio culoare să jignim memoria cuiva sau să
ne angajăm în acţiuni care, cum s-a spus în presă, ar neglija aportul în victoria adusă de
veterani.
Referitor la importanţa eficientizării cooperării Republicii Moldova în cadrul CSI.
Am spus şi o repet, cooperarea Republicii Moldova în cadrul CSI aduce la ora actuală multe
avantaje. Este un subiect, iarăşi, ideologizat. În ultimii ani, cooperarea cu CSI a fost asociată
cu un singur partid, restul fiind prezentate ca pledând pentru ieşirea din această organizaţie.
Iată, avem o evoluţie pozitivă a Republicii Moldova după alegerile din iulie 2009, faptul că
de o manieră pragmatică reuşim să ne înţelegem şi cu România, şi cu Ucraina, să avansăm
în relaţia cu UE şi SUA. Dar ar trebui în acelaşi timp să nu risipim legăturile pe care leam
construit în spaţiul estic, inclusiv în cadrul CSI-ului. Cred că sunt în sine nişte mesaje
puternice, care am simţit că au rezonat şi în anumite birouri din Federaţia Rusă, în care am
avut discuţii.
Se observă că predicţiile apocaliptice cu privire la o anumită politică pe care o va
promova după alegeri Alianţa pentru Integrare Europeană, cum că va fi ostilă Federaţiei
Ruse, nu se adeveresc. Şi acest mesaj începe să fie înţeles, sper, şi în cadrul contactelor la
diferite nivele care vor avea loc între reprezentanţii conducerii Federaţiei Ruse şi Republicii
Moldova. Acest mesaj va fi explicat, clarificat şi mai mult şi vom avansa şi în această direcţie,
129

ca să nu ne ascundem, ca să spunem deschis că există zone în care interesele noastre
nu coincid. Ele nu sunt multe, de altfel, şi este foarte important ca aceste subiecte să le
discutăm franc, dar să nu începem cu discuţii publice, cu declaraţii în presă, cu acuzaţii.
Avem canale de comunicare pe care le folosim, dar este foarte important să ne concentrăm
pe agenda pozitivă a relaţiilor noastre, pe construcţia lor – şi avem mult de construit. Este
un potenţial pe care încă mai avem de unde să-l valorificăm.
La Kiev, cu interlocutorii ucraineni am vorbit despre necesitatea găsirii unor
compromisuri, în paradigma câştig-câştig, pe două dosare problematice care ne otrăvesc
acum atmosfera în relaţiile bilaterale, de mai mult de un deceniu. Este vorba de finalizarea
procesului de demarcare şi soluţionarea raporturilor de proprietate. Şi am spus că ţinem
foarte mult la edificarea unei relaţii de parteneriat strategic cu Ucraina, că avem interesele
naţionale, interesele cetăţenilor Republicii Moldova, dar şi ale unor localităţi şi este în
interesul nostru ca să venim în întâmpinarea acestor interese şi să găsim soluţii care nu le-ar
afecta. Şi, iarăşi, în acest dialog, am ţinut cont şi de preocupările, şi de interesele celeilalte
părţi, căci într-un dialog serios dintre doi parteneri trebuie să te gândeşti la interesele tale,
dar şi la poziţia şi constrângerile în limitele cărora acţionează partenerul.
La Bucureşti a fost o discuţie foarte deschisă şi într-o atmosferă mai mult decât
cordială aş putea spune. Am vorbit despre o nouă fază în care au intrat raporturile dintre
statele noastre, iar România, după cum se ştie, este singurul vecin european al Republicii
Moldova. Am vorbit despre mecanisme concrete, cum putem să transformăm în viaţă
dezideratul construirii unui parteneriat privilegiat şi strategic, dar şi al mutării accentului
de pe planul declarativ pe planul acţiunilor, proiectelor, pe planul economic şi al cooperării
în programe de infrastructură. Sigur că am discutat cu partenerii de la Bucureşti despre
necesitatea eliminării tuturor neînţelegerilor şi erorilor de interpretare, cum le spun eu,
care s-au proliferat în ultimii ani datorită unor abordări primitive de care au dat dovadă unii
conducători din Chişinău, dar şi datorită unor stereotipuri, clişee propagate de mass-media
la Chişinău şi în România.
Trebuie să avem o abordare realistă, europeană a modului cum Republica Moldova
şi România, ca state independente, trebuie să-şi fructifice multiplele avantaje competitive
pe care această relaţie specială o comportă pentru cele două state.
Moderator: La Moscova, aţi discutat printre altele şi despre problema
transnistreană. În ce măsură este Rusia gata acum să contribuie la soluţionarea crizei
transnistrene?
Andrei Popov: Rusia este un actor important în acest proces. Este participant
în formatul 5+2. Are instrumente importante de influenţă şi de comunicare. Recent a
lansat un program de susţinere financiară pentru pensionarii din regiunea transnistreană,
acordându-le, indiferent de cetăţenie, câte 15 dolari pe lună. Se ştie relaţia specială pe care
Tiraspolul a avut-o pe parcursul ultimelor decenii cu Rusia, susţinerea de care s-a bucurat
Transnistria din partea Federaţiei Ruse, inclusiv, sau în primul rând, de ordin economic.
130

S-a mimat existenţa unei situaţii social-economice relativ stabile în Transnistria doar graţie
unei politici mai mult decât indulgente a Gazpromului care nu a cerut achitarea tarifelor
pentru gazul livrat. În schimb, s-a acumulat o datorie enormă pentru acest gaz consumat şi
cetăţenilor din regiunea transnistreană li s-a inoculat aşa o percepţie că serviciile comunale
sunt mai ieftine în Transnistria.
Sigur, fără susţinerea Rusiei şi fără tratamentul preferenţial de care regiunea
transnistreană s-a bucurat din partea Federaţiei Ruse, aceste lucruri nu ar fi fost posibile şi
sigur că acest tratament preferenţial, aceste relaţii oferă Rusiei o anumită responsabilitate,
dar şi anumite canale, instrumente de comunicare. Eu am vorbit foarte mult şi în detaliu
despre noile abordări ale Guvernului de la Chişinău cu privire la principiile de reglementare
a conflictului transnistrean.
Abordarea pragmatică, care vizează planul nu doar politic, dar şi socio-economic,
relansarea activităţii grupurilor de lucru, nu ca acţiune de PR, dar ca deziderat primordial,
care vine să restabilească legăturile pierdute dintre cele două maluri, să restabilească
sentimentul de comuniune între diferite categorii socio-profesionale de pe ambele maluri
şi să rezolve problemele cu care se confruntă în viaţa cotidiană oamenii. Iniţiativa cu privire
la măsurile de încredere, mai multe iniţiative care demonstrează voinţa Chişinăului de a
depolitiza unele subiecte şi de a se angaja într-un dialog direct şi eficient cu interlocutorii
de la Tiraspol, în speţă pe linia reprezentanţilor politici, toate aceste acţiuni denotă o
nouă abordare, un nou suflu proaspăt în abordarea Chişinăului faţă de reglementarea
transnistreană.
Până în prezent, însă, nu putem vorbi despre măsuri de reciprocitate. Mai mult
decât atât, au avut loc şi o serie de provocări, arestări, reţineri, declaraţii neprieteneşti. Noi
credem că este foarte important ca acest proces de consolidare a încrederii să fie susţinut şi
să nu fie subminat. Sigur, Federaţia Rusă, inclusiv prin comunicare directă, dar şi în cadrul
formatului 5+2, are suficiente argumente pentru a ne ajuta în acest sens şi am simţit că
asemenea abordări sunt împărtăşite şi la Moscova.
Moderator: După alegerile din Ucraina s-ar putea produce schimbări considerabile
în relaţiile Chişinăului cu Kievul sau lucrurile vor evolua firesc, previzibil? Cum credeţi?
Andrei Popov: Noi nu trebuie să ne lăsăm duşi de soartă şi de val. Trebuie să
construim relaţiile noastre, să fim serioşi, responsabili, pragmatici. Trebuie sa fim conştienţi
că situaţia noastră ne obligă să avem relaţii dintre cele mai bune cu singurii doi vecini pe
care ii avem: România în vest, Ucraina în est. Sunt două ţări de susţinerea cărora depinde
succesul Republicii Moldova. De aceea, deja au avut loc primele contacte, prim-miniştrii,
miniştrii de Externe au vorbit la telefon.
Mărturisesc că, aflat la Moscova, am avut o discuţie cu ambasadorul Ucrainei la
Moscova, Constantin Grişcenko, care a doua zi a fost numit ministru de Externe, poziţie în
care a mai fost în 2003-2005, iar în anii ‘90 a fost co-preşedinte în comisia pentru delimitarea
frontierei. Deci, domnia sa cunoaşte extrem de bine subtilităţile dosarului delimitării şi
131

înţelegerii de pachet la care s-a ajuns în momentul semnării Tratatului de frontieră în 1999.
Acest pachet a vizat trei puncte: accesul Republicii Moldova la Dunăre prin cei 430 de
metri la Giurgiuleşti; soluţionarea situaţiei complicate în Basarabeasca şi, după cum ştiu,
locuitorii acestei localităţi, toată Basarabeasca, este în componenţa Republica Moldova,
şi frontiera nu trece, precum reieşea din documentele anterioare acordului, prin mijlocul
localităţii; şi Palanca, sectorul de 7,7 km de drum pe care Moldova l-a primit de la Ucraina
în 1995 şi pe care în cadrul acestei înţelegeri în pachet din 1999, ratificată de Parlament
în iulie 2001, urma să-l transmită înapoi în proprietatea Ucrainei, repet, în cadrul unei
înţelegeri de pachet.
De altă situaţie acum se prezintă actul de predare. Conform Tratatului de frontieră,
ratificat în vara anului 2001, mai exact în luna iulie, Republica Moldova urma să transmită
în proprietatea Ucrainei acest sector de 7,7 km şi suprafaţa de teren, nicidecum subsolurile,
cum se speculează, Ucrainei în decurs de o lună. Pe 11 februarie 2002, Guvernul Tarlev, cu
autorizaţiile de rigoare ale conducerii supreme a statului a transmis Ucrainei porţiunea de
drum respectivă, lungime - 7,7 km, lăţime, în medie - 23 de metri, dacă înmulţiţi, vor fi 18
hectare. Dar nu au făcut şi actul final, nu au transmis şi numărul de înregistrare a acestui
sector. E ca şi cum ai vinde cuiva o casă, ai lua în schimb banii, te-ai înţelege, ai bate palma,
dar după aia se descoperă că actul pe care l-ai transmis nu este definitivat, nu este scos
de la Cadastru. Astfel, ne-a rămas moştenire de la Guvernul precedent finalizarea acestui
demers.
Trebuie de reţinut un lucru: în definitivarea acestui demers se ţine cont şi de
interesele naţionale ale Republicii Moldova şi de interesele locuitorilor, urmând să le fie
asigurat un regim privilegiat de acces şi de viaţă şi de realizare a activităţilor comercialeconomice,
inclusiv pe o piaţă adiacentă acestui drum. Din păcate, subiectul este extrem
de politizat. În opinia publică au fost proliferate o serie de neadevăruri speculative, care
isterizează populaţia şi creează o atmosferă de tensiune în societate.
Este foarte bine ca foarte responsabil şi serios să spunem care este adevărul.
Adevărul numărul unu este că subsolul de sub acest drum nu se transmite, rămâne teritoriul
inalienabil al Republicii Moldova. Adevărul numărul doi este că cele 926 de hectare de
dincolo de acest drum au fost şi vor rămâne în componenţa Republicii Moldova, nimeni nu
pune la îndoială acest fapt, în pofida speculaţiilor. Adevărul numărul trei este că cetăţenii,
locuitorii comunei Palanca, vor avea un regim privilegiat şi în ultimele săptămâni au fost
întreprinse măsuri concrete – au fost instalate semne de circulaţie, au fost fixate treceri de
pietoni, au fost eliminate permisele pe care le cereau grănicerii moldoveni şi acum suntem
în procesul de finalizare a unei soluţii concrete de eliminare a unei patrule care a fost plasată
pe acest sector de către partea ucraineană. Vom face o barieră care va scoate necesitatea
acestei patrule interne.
Iată care sunt eforturile noastre şi aceste eforturi sunt unele serioase şi vin
în întâmpinarea intereselor cetăţenilor şi pentru a asigura un climat adecvat, pentru
ca realizarea de către Moldova a obligaţiilor sale internaţionale să nu poată fi abuziv
132

prezentată şi interpretată ca o trădare, cedare a intereselor noastre. Ar fi o mare cedare şi
ar fi o mare lovitură pentru interesele Republicii Moldova dacă nu am reuşi să gestionăm
acest dosar foarte important şi dacă nu am reuşi într-adevăr să ridicăm relaţia cu Ucraina
la nivelul unui parteneriat strategic şi să ne focalizăm într-un sfârşit pe subiecte mari care
ţin de reglementarea conflictului transnistrean, asigurarea securităţii energetice, proiecte
de infrastructură, cooperare în cadrul organismelor internaţionale şi, în primul rând,
avansarea intereselor ambelor state în vederea apropierii şi integrării cât mai rapide în UE.
În loc să discutăm la ora actuală aceste subiecte, 95% din atenţia noastră este captată de
alte subiecte pe care le-am moştenit – demarcarea, chestiuni de proprietate… Dar sper
foarte mult ca foarte responsabil şi pragmatic să găsim soluţii pentru toate aceste probleme
care vin din trecut şi să începem să privim spre viitor, să construim o relaţie stabilă de
parteneriat strategic dintre Moldova şi Ucraina, cum o facem la ora actuală dintre Moldova
şi România.
Moderator: Cum pot fi apreciate relaţiile cu România, dacă ar fi să totalizăm
evoluţiile din ultimele luni?
Andrei Popov: Relaţiile cu România au fost relansate în primele ore de la
confirmarea noului Guvern prin abolirea măsurii abuzive de introducere, în 2009, a
vizelor pentru cetăţenii români. Foarte rapid a fost semnată Convenţia de mic trafic. Primii
beneficiari ai acestui document vor primi permisele de mic trafic în ultima zi a lunii martie
şi vor putea în aprilie deja călători în România. Deci, noi la Chişinău am scos tot ce este
nefiresc şi toate condiţionările artificiale care au fost impuse de foştii guvernanţi şi tratăm
România nu ca principalul inamic, ca un duşman extern, ci ca pe un prieten al Republica
Moldova, o ţară care are mult să ofere Republicii Moldova şi trebuie sa ştim să avem aşa un
dialog, în care să ne respectăm să ne înţelegem.
Există sensibilităţi şi în relaţia noastră, dar este foarte important ca Moldova să
ştie să valorifice deschiderea plenară pe care România o manifestă şi în ceea ce priveşte
susţinerea parcursului european al Republica Moldova, şi în ceea ce priveşte transferarea
experienţei valoroase pe care România a acumulat-o în procesul de integrare europeană.
Iată, ne concentrăm acum şi pe crearea unei atmosfere corespunzătoare pentru a putea
valorifica acest potenţial, şi pe instituţionalizarea raporturilor noastre, ca ele să nu fie doar
la nivelul şefilor de stat, ca să coboare în jos la nivelul guvernelor, ministerelor, instituţiilor,
agenţiilor, administraţiilor publice centrale, dar şi locale. Ne gândim foarte serios la
crearea unor mecanisme de transferare a experienţei, de comunicare. Bunăoară, pe linia
Ministerului de Externe deja au avut loc mai multe consultări foarte fructuoase şi foarte
importante pentru noi şi am convenit asupra intensificării acestor consultări.
Este foarte importantă vizita primului ministru Vlad Filat la Bucureşti, în
noiembrie 2009, vizita preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău, în ianuarie 2010. Întradevăr,
au dat nişte semnale de relansare a relaţiei. În plan politic, lumina verde s-a dat.
În plan economic, iată în această săptămână Guvernul României a decis acordarea unui
133

ajutor Republicii Moldova, nerambursabil, nu e vorba de credit, ci de un ajutor financiar
în valoare de 100 milioane euro. Sunt expresii concrete ale deschiderii pe care o manifestă
România faţă de Republica Moldova şi a atitudinii serioase şi responsabile a Guvernului
de la Chişinău faţă de interesele propriului stat, statul Republica Moldova. Şi aşa vom
merge înainte. Se creează premizele pentru o relaţie foarte fructuoasă, foarte apropiată,
privilegiată, între două state care împreună merg în UE. România deja este în UE şi deja
din UE, împreună cu alţi prieteni ai Chişinăului, - de altfel s-a constituit şi un grup al
prietenilor Moldovei în cadrul UE, - ajută Republica Moldova. Şi trebuie să ştim cum să
valorificăm acest ajutor.
Dar, în acelaşi timp, trebuie să spunem franc că există anumite abordări inerţiale şi
în România, în anumite zone politice. O anumită înclinaţie pe planul identitar şi simbolistic.
Noi vrem să nu facem abstracţie de tot ce ne leagă, ceea ce face să avem o relaţie unică,
dar într-adevăr să existe o comunicare în spirit european între două state vecine care se
respectă, care sunt sensibile la interesele celuilalt. Şi există în Republica Moldova anumite
sensibilităţi şi cred că noua guvernare de la Chişinău, cu o nouă calitate a comunicării, şi
colegii de la Bucureşti vor simţi şi mai bine realităţile din Republica Moldova şi vom putea
construi o relaţie, într-adevăr, în spirit european.
18 aprilie 2010
Procesul de reglementare a conflictului transnistrean: noi tensiuni în
relaţia Chişinău-Tiraspol. Interviu cu Oazu Nantoi
Moderator: Aş vrea să începem discuţia noastră pornind de la tensiunile care
au apărut în ultimul timp în raporturile cu Tiraspolul, mă refer la arestarea jurnalistului
Ernest Vardanian, acuzat de Tiraspol de spionaj şi înaltă trădare şi presiunile care se
exercită asupra liceului cu predare în limba română „Alexandru cel Bun” din Tighina, aflat
în subordinea Ministerului Educaţiei de la Chişinău. În primul rând, vreau să vă întreb ce
substrat comportă apariţia acestor noi tensiuni, în momentul în care se părea că au apărut
nişte progrese în relaţia Chişinău-Tiraspol, deşi extrem de fragile?
Oazu Nantoi, deputat al Partidului Democrat: Aţi remarcat corect că „se părea”
că au apărut progrese. Încep cu 13 iulie 1999. Pe atunci, eu activam în Guvernul Republica
Moldova, eram şef de direcţie în cadrul Comisiei interdepartamentale pentru problema
transnistreană şi timp de jumătate de an eu am pregătit un proiect de acord dintre Tiraspol
şi Chişinău privind măsurile de încredere. Acolo totul era absolut steril din punct de vedere
politic. Era vorba despre sport, artă, expoziţii comune a desenelor copiilor, rock festivaluri,
repet, jumătate de an am pregătit. Pe urmă mie mi s-a relatat că înainte de plecarea la
Chişinău, - atunci se practica aşa ceva, delegaţia transnistreană venea la Chişinău, iar noi
ne deplasam la Tiraspol, - a avut loc o discuţie la aşa-zisul Minister al Securităţii, unde s-a
decis ca acest document, repet, steril din punct de vedere politic, să nu fie semnat.
134

De ce? Din simplul motiv că acest regim se bazează pe minciună. Dacă urmărim
mass-media din stânga Nistrului, apoi timp de 20 de ani deja, putem spune, regimul de
la Tiraspol grijuliu creează chipul duşmanului din tot ce se întâmplă pe malul drept al
Nistrului şi nu numai. Pentru ca acest chip al duşmanului să fie unul eficient, trebuie de
redus la minim orice comunicare dintre oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv
pe filiera acestor proiecte pe care încearcă să le promoveze Guvernul de la Chişinău cu
suportul UE şi al SUA. În această situaţie, de mai multe ori s-a observat următorul lucru:
numai se observa un dezgheţ uşor în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol, cum apăreau nişte
puncte de tensiune.
Aş putea să aduc o altă paralelă – anul 1992, când oamenii stăteau în tranşee,
se înţelegeau între ei ca să nu tragă şi am discutat cu oamenii care îmi povesteau cum la
sărbătorile de Paşti din 1992 întâmpinau împreună Paştele, fiind în tranşee opuse. Iar
informaţia despre acest comportament „iresponsabil” ajungea la Tiraspol. Şi acei care
stăteau în tranşee şi nu vroiau să tragă în cei care stăteau pe malul drept al Nistrului, erau
schimbaţi cu cei care erau gata să tragă.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în ziua de azi probabil. Regimul este conştient că este
vulnerabil. Un sfert din populaţie a plecat din această zonă de „rai internaţionalist” şi se
apropie decembrie 2010, când în stânga Nistrului trebuie să aibă loc alegerile aşa-zisului
Soviet Suprem şi toate eforturile lui Igor Smirnov de a crea un suport politic nu prea au
succes. Oleg Smirnov, fiul, preconizat pentru funcţia de lider al blocului social-patriotic,
şi-a luat tălpăşiţa şi a plecat din aşa-zisa Transnistrie, lăsându-l pe tatăl său să lupte eroic
pentru controlul asupra fluxurilor financiare împreună cu feciorul mai mare, Vladimir, care
este şeful aşa-numitului comitet de stat vamal.
Prin urmare, ceea ce se întâmplă din stânga Nistrului, de regulă, se încadrează în
această schemă primitivă. Tiraspol nu doreşte dezgheţul relaţiilor, nu doreşte comunicare,
nu doreşte proiecte comune de ordin social, umanitar, ecologic etc. Şi atunci când se
conturează nişte perspective în acest sens, aşa-numitul minister al securităţii de stat recurge
la nişte provocări standard. Spre regret, astea sunt punctele vulnerabile: şcolile, agenţii
economici din stânga Nistrului, problema prelucrării terenurilor care se află peste şoseaua
Tiraspol-Râbniţa. Şi astfel ei obţin ceea ce doresc.
Moderator: În aceste condiţii, cum ar trebui să se comporte autorităţile de la
Chişinău? Ce tactică ar trebui să adopte?
Oazu Nantoi: Vreau să spun un lucru pe care pe mine mă îngrijorează foarte
mult. Nu este vorba de actuala guvernare sau de guvernările precedente. Este vorba de
faptul că toate guvernările de la Chişinău nu înţelegeau, şi din câte se pare, nu doresc să
înţeleagă importanţa dialogului cu populaţia din stânga Nistrului. Atunci când vorbim
despre dialog, ţinând cont de realităţile care sunt, este vorba de dialogul pe calea undelor
electromagnetice.
Se are în vedere că statul, care cu adevărat este preocupat de problema reîntregirii
135

ţării, în mod normal demult trebuia să plaseze de-a lungul Nistrului nişte emiţătoare radio
şi în mod neagresiv, non-violent, să promoveze pas cu pas poziţia sa. Să ofere populaţiei
din stânga Nistrului nişte argumente de alternativă în raport cu cele care sunt vehiculate
de maşinăria ideologică de la Tiraspol şi pe această cale să iniţieze erodarea acestui regim
din interior, pregătind reîntregirea ţării, deoarece reîntregirea ţării nu poate să aibă loc prin
semnarea vreunei hârtii cu vreun statut juridic special miraculos. Reîntregirea ţării se va
întâmpla atunci când conflictul va dispărea în mentalitatea oamenilor, când oamenii din
stânga Nistrului vor gândi tot aşa cum noi gândim pe malul drept al Nistrului, cu toate că
nici noi nu suntem model de comportament, dacă ne aducem aminte ce a fost un an în
urmă.
Moderator: Totuşi se pare că de mai mulţi ani batem pasul pe loc. În aceste
condiţii, formatul 5+2, din care face parte pe lângă Chişinău şi Tiraspol, Rusia, Ucraina
şi OSCE ca mediatori, şi UE şi SUA ca observatori, mai este un cadru suficient, care să
asigure reglementarea transnistreană, sau este nevoie de o resetare a acestui format?
Oazu Nantoi: Eu cred că acest format 5+2 reflectă mai multe realităţi, şi toate
neplăcute, pentru Republica Moldova. Să începem cu data de 8 mai 1997, când preşedintele
Republicii Moldova de pe atunci, Petru Lucinschi, aflându-se la Moscova, a semnat acel
Memorandum cu privire la normalizarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria.
Anume în baza acestui document a apărut formatul pentalateral, unde Chişinău şi Tiraspol
sunt două părţi absolut egale în drepturi în cadrul procesului de negociere, unde este fixată
clauza că toate deciziile adoptate în cadrul procesului de negociere trebuie să fie reciproc
acceptate, - adică Chişinău nu poate impune nimic fără acceptarea Tiraspolului, - şi unde
se vorbeşte despre garanţii reciproce şi, colac peste pupăză, la urmă se spune că părţile îşi
vor edifica relaţiile în cadrul unui „stat comun”. Prin urmare, acest document pe de o parte
a fixat acest format pentalateral care constituie o capcană pentru Republica Moldova. Pe de
altă parte, dacă îl citeşti cât decât atent, el presupune relaţii confederative între doi subiecţi
egali.
Din 1997 până în prezent, acest format de negocieri a fost folosit, în exclusivitate,
în detrimentul Republicii Moldova şi nu a adus nimic pozitiv pentru Republica Moldova.
Apare întrebarea, de ce Occidentul nu recurge la nişte idei sau recomandări radicale,
resetări? Răspunsul nu este prea optimist pentru Republica Moldova, dar, în opinia mea,
situaţia arată în modul următor: Republica Moldova cu toate problemele ei, inclusiv cu
problema transnistreană, nu constituie o prioritate nici pentru UE, nici pentru SUA,
dacă ne gândim la acel set de probleme pe care aceşti doi macro-actori le au în relaţiile cu
Federaţia Rusă. Noi nu suntem pe lista priorităţilor.
Despre Rusia şi Ucraina în genere mă abţin, deoarece aceste două ţări, fie şi în
mod diferit, dar deschis îşi manifestă interesul în zona transnistreană. Şi asta este una dintre
cauzele că Occidentul nu susţine acest format pentalateral. Alta este că acest format 5+2
are un moment pozitiv şi anume: toate acele cedări grosolane care s-au făcut din partea
136

conducerilor Republicii Moldova au fost realizate ignorând acest format 5+2. Aceasta se
referă şi la ultimul document din 18 martie 2009, semnat de Voronin la Moscova, şi la
Memorandumul de tristă pomină, al lui Kozak, care urma să fie semnat la 25 noiembrie
2003. Şi Occidentul, atunci când spune 5+2, în primul rând are în vedere că acest format
exclude surprize neplăcute gen Memorandumul Kozak. Acest format, teoretic, ar trebui
să excludă şi asemenea situaţii neplăcute când UE şi SUA pot să se pomenească în faţa
unei înţelegeri bilaterale dintre cineva de la Chişinău şi cineva de la Moscova, aşa cum s-a
întâmplat de 18 martie 2009, în aşa numitul format 2+1.
De aceea, eu consider că noi trebuie să fim realişti. Adică, nu rezolvăm nimic dacă
strigăm jos 5+2, dar trebuie să ne dăm bine seama că formatul 5+2 trebuie să fie lăsat în
pace, mai ales dacă ţinem cont că ultima întrevedere oficială a avut loc la 28 februarie 2006,
şi să ne gândim ce mai putem face pe lângă acest format.
Moderator: Şi ce am putea face?
Oazu Nantoi: Eu am spus deja că este vorba despre o politică informaţională
pro-activă în raport cu populaţia din stânga Nistrului. Eu consider că Republica Moldova
trebuie să promoveze o politică externă foarte consecventă şi activă în triunghiul Chişinău-
Bruxelles-Kiev. Da, noi suntem la curent că la Kiev a avut loc schimbarea puterii. Dar noi
nu cunoaştem poziţia actualei guvernări şi eu deloc nu sunt încântat de perspectiva când
Ianukovici şi Medvedev vor face vreo declaraţie despre conflictul transnistrean. Conflictul
transnistrean trebuie să fie transferat de pe agenda dialogului ruso-ucrainean în triunghiul
Bruxelles-Kiev-Chişinău, deoarece Misiunea de asistenţă la frontieră a UE (EUBAM) a
apărut anume în asemenea format şi din această cauză pe 18 mai 2006 Igor Smirnov a
fost nevoit să accepte înregistrarea agenţilor economici din stânga Nistrului în instituţiile
de stat ale Republicii Moldova. Aceasta este calea, eu nu sunt gata să vorbesc în detalii,
deoarece detaliile urmează să apară în urma realizării unei strategii concrete.
Moderator: În perioada 14-21 aprilie 2010, vicepremierul Victor Osipov,
responsabil de reglementarea transnistreană, vizitează Bruxellesul şi Washingtonul, unde
urmează să poarte consultări privind reglementarea transnistreană cu persoane oficiale din
structurile UE şi SUA. În cadrul acestor consultări, Osipov va efectua un schimb de opinii
pe marginea evoluţiilor recente şi a perspectivelor de reglementare transnistreană. Ce ar
putea aduce nou această vizită în procesul de reglementare, pentru că nu este prima vizită
a unui oficial moldovean în străinătate? Care ar fi elementul nou?
Oazu Nantoi: Eu nu cred că este vorba despre vreun element nou. Noi încă putem
să mai aşteptăm un pic, pentru ca Osipov să ne povestească despre rezultatele acestei vizite.
Dar eu aş vrea să atrag atenţia la următorul moment. Pe 21 iulie 1992 a fost semnat Acordul
cu privire la stoparea conflictului armat în raioanele de est ale Republicii Moldova între
Federaţia Rusă şi Republica Moldova – două părţi din conflict. Însă, ulterior, Federaţia
Rusă a impus şi conducerea Republicii Moldova de pe atunci a acceptat, o schemă eronată
de percepere a conflictului unde Igor Smirnov, chipurile, reprezintă populaţia din stânga
137

Nistrului. Chipurile, Transnistria este parte în conflict.
Misiunea OSCE care a apărut în primăvara anului 1993 reflectă şi ea perceperea
greşită a conflictului. Din această percepere greşită a conflictului rezultă propuneri greşite
de soluţionare a conflictului. Să ne aducem aminte de anul 2002, când toată lumea era
bulversată de ideea de federalizare a Republicii Moldova. Pe urmă a venit 10-13 februarie
2003, când preşedintele de pe atunci Voronin a venit cu iniţiativa curajoasă de federaţie
asimetrică şi care în ultimă instanţă mai că nu s-a soldat cu Memorandumul Kozak. De
aceea, eu consider că aceste vizite sunt necesare pentru ca partenerii noştri, SUA şi UE,
să fie mai bine informaţi despre esenţa celor ce se întâmplă şi să nu susţină nişte iniţiative
greşite care pot fi în detrimentul Republicii Moldova.
La ceea ce aţi spus trebuie adăugat că Osipov urmează să viziteze şi Kievul în
cadrul acestei călătorii. Poziţia Kievului este extrem de importantă pentru Republica
Moldova deoarece toate fluxurile de mărfuri, care vin şi pleacă în Transnistria, trec sau prin
teritoriul Ucrainei, sau prin restul teritoriului Republicii Moldova. Liderii de la Tiraspol,
dacă vor să ajungă la Moscova, sau să vină de la Moscova, folosesc aeroportul de la Odesa.
Poziţia Ucrainei este foarte importantă şi putem vedea cum Igor Smirnov încearcă să facă
jocul şi al Moscovei, şi al Kievului. Atunci când statul ucrainean încearcă să meargă pe
filiera consolidării factorului etnic ucrainean în Transnistria, Smirnov nu spune nu. Este
nevoit să facă acest lucru, pentru că altfel Ucraina închide robinetul şi aşa-zisa statalitate
transnistreană se termină în câteva zile.
Prin urmare, repet, aceste vizite sunt necesare, dar asupra noastră planează
blestemul acestei neîmpliniri a procesului de formare a structurilor puterii. Noi iarăşi
suntem în faţa unei perioade incerte în care partidele membre ale Alianţei se gândesc deja
la alegeri anticipate, indiferent când vor fi ele, în toamnă, sau în primăvara anului 2011.
S-a ajuns la conştientizarea faptului că ele sunt inevitabile şi în asemenea situaţii este
greu să-i ceri actualului Guvern nişte acţiuni bine gândite, calculate, de bătaie lungă. Care
bătaie lungă, când partidele se gândesc la lupta pentru putere? Trebuie să fim realişti. Dar,
repet, aceasta nu înseamnă că Guvernul trebuie să fie pasiv, să se distanţeze de problema
transnistreană. Asta este realitatea. Nu sunt fericit de asemenea concluzii, dar se pare că ele
stau la suprafaţă.
Moderator: În acest context, aş vrea să vă întreb în ce măsură problema
transnistreană este o piedică pentru apropierea Republicii Moldova de UE?
Oazu Nantoi: Eu cred că la faza actuală trebuie să fim foarte critici atunci când
vorbim despre apropierea de UE, din simplul motiv că Republica Moldova, după 19
ani şi jumătate de la proclamarea independenţei, nici nu este măcar ţară candidată. În
situaţia când foştii noştri colegi din URSS, Ţările Baltice, sunt membre ale Alianţei Nord-
Atlantice şi ale UE, noi încă ne bălăcim în starea asta cu declaraţii pro-europene, repet,
neavând oficial statutul de ţară candidată. Prin urmare, eu consider că existenţa acestui
regim nesoluţionat nu poate să constituie o scuză pentru noi, cei de pe malul drept, inclusiv
138

pentru aleşii noştri, chiar dacă şi eu fac parte dintre ei, pentru faptul că noi nu avem un stat
de drept funcţional, că la noi evenimentele din 7 aprilie au demonstrat că nicio instituţie
de stat nu a activat în baza legii. Dar dacă nu funcţionează legea, unde-i statul, fraţilor? Ce
fel de integrare europeană? Nemaivorbind de fenomenul corupţiei, despre faptul că tinerii
nu-şi văd viitorul în această ţară. Deci, tema de acasă noi trebuie să o facem, indiferent de
existenţa problemei transnistrene. Igor Smirnov, cu certitudine, are o listă lungă de patrioţi
la Chişinău care sunt complice împreună cu el la contrabandă, dar aceasta nu este o scuză
pentru noi.
02 mai 2010
Relaţiile Republicii Moldova cu România: Declaraţia comună privind
parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
Invitaţi:
- Victor Chirilă, directoru executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Vlad Lupan, expert independent.
Moderator: Discutăm astăzi despre recenta vizită a unei numeroase delegaţii
oficiale de la Chişinău, în frunte cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu, la Bucureşti.
În cadrul vizitei au fost semnate mai multe documente printre care Declaraţia comună
privind parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Prin ce
este importantă această Declaraţie pentru Republica Moldova?
Victor Chirilă: Întâi de toate, aş vrea să spun că este o vizită cu adevărat importantă,
chiar dacă ne aflăm într-un context pre-electoral, aşa cum menţionează unii politicieni
de la noi. Este o vizită importantă pentru că începând cu toamna anului trecut şi până în
prezent am trecut printr-o perioadă de normalizare a relaţiilor dintre Republica Moldova
şi România. Au fost depăşite anumite subiecte sensibile. De exemplu, a fost semnat acel
Acord privind micul trafic la frontieră şi a fost pus în vigoare. S-a rezolvat problema celor
două consulate româneşti în Republica Moldova. Dialogul politic a fost restabilit. Avem
un ambasador al României în Republica Moldova. S-a renunţat la declaraţii acerbe dintr-o
parte şi din alta.
Toate aceste subiecte odată depăşite, rezolvate au creat un fundament necesar
pentru a relansa relaţiile noastre în termenii stabilirii unui parteneriat strategic între ambele
capitale. Mă bucură faptul că prin Declaraţia semnată la Bucureşti de către preşedinţii
Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu, de fapt, se dă un scop important, clar, relaţiei noastre cu
România. Un scop care a lipsit în ultimii 20 de ani. Acest scop major se numeşte integrarea
Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi cred că România are ce ne oferi la acest
capitol.
139

Vlad Lupan: Cu un an sau chiar mai mult în urmă, discutam cu mai mulţi
factori politici şi cu experţi ideea de a susţine principiile unui parteneriat strategic cu o
serie întreagă de parteneri viitori pentru Republica Moldova. Vorbeam despre faptul că
un singur parteneriat strategic nu este numaidecât logic în cazul Republicii Moldova, în
primul rând. În al doilea rând, despre faptul că e bine să ai mai mulţi parteneri strategici.
Tocmai atunci propuneam ideea unui parteneriat strategic european cu România. De altfel,
un principiu care a fost menţionat de o serie de partide în electorala din 2009.
Motivul pentru o astfel de discuţie în rândul experţilor precum şi a factorilor
politici este simplu: relaţiile Republicii Moldova cu România sunt şi trebuie să fie relaţii
pragmatice, pe motivul că România deja a intrat în UE. Ea are experienţa necesară pentru
ca să ne asiste pe noi în integrarea noastră europeană. Există un atu major în relaţia cu
România: vorbim aceeaşi limbă, nu există nicio problemă în ceea ce priveşte discuţiile pe
această temă. În acelaşi sens putem spune că legislaţia europeană, acquis communitaire,
nu mai este nevoie să fie tradus încă o dată, deci putem să utilizăm acquis-ul tradus deja în
limba română pentru România.
Mai există o idee şi un element important: România, în afara faptului că are deja
o experienţă de pre-aderare la UE, are şi experienţa de a fi membru al UE. Iată aceste
experienţe ne dau posibilitatea să învăţăm cum să parcurgem această cale mai repede şi
mai eficient şi, nu în ultimul rând, aşa cum s-a discutat de altfel şi la Bucureşti, odată ce eşti
membru al UE, peste o perioadă de timp devii un donator. Astfel, subiectul donaţiilor de
asemenea devine important în cazul României şi, respectiv, are anumite repercusiuni asupra
comportamentului României cu alte state, inclusiv Republica Moldova. Nu în ultimul
rând relaţia Republica Moldova – România ar trebui să fie încadrată în acest parteneriat
strategic şi economic, de care nu trebuie să uităm, şi cultural, care, de altfel, a constituit
în mod particular în ultima perioadă de timp subiecte foarte importante, ba uneori chiar
controversate în relaţiile dintre Republica Moldova şi România. Însă Republica Moldova
cu siguranţă poate beneficia de această relaţie.
Aş mai menţiona un lucru pe care multe din autorităţile din Republica Moldova
fie nu l-au luat în consideraţie, fie l-au considerat un element natural în relaţia noastră cu
România, fie au încercat chiar să-l evite. Este faptul că România, în permanenţă, a susţinut
necondiţionat Republica Moldova în planul integrării în structurile europene, fapt de care
s-a bucurat guvernarea anterioară şi de care ar trebui să ne bucurăm şi noi, pentru că această
relaţie este una naturală şi această susţinere este una naturală în cazul Republicii Moldova şi
României. Cred că trebuie să mulţumim şi României pentru o asemenea abordare.
Moderator: Să revenim puţin la subiectul relaţiilor economice. În cadrul acestei
vizite a fost semnat şi Acordul cu privire la asistenţa nerambursabilă de 100 milioane euro
pentru Republica Moldova şi au fost abordate şi anumite probleme ce ţin de dezvoltarea
economiei în general, a energeticii, infrastructurii. E vorba de aceeaşi cale ferată cu
ecartament european care urma să fie construită de la Iaşi la Chişinău, de conducta care
ar urma să unească gazoductele din cele două state, de liniile de tensiune înaltă. De ce
140

depinde realizarea cu succes a acestor proiecte, ducerea lor la bun sfârşit?
Vlad Lupan: În primul rând, de voinţa politică din partea ambelor state, din
partea guvernelor ambelor state, pentru că vorbim despre factorii de decizie. În cazul dat
voinţa politică este prezentă. Problema este pe cât timp este prezentă această voinţă politică
pentru că se intră într-o perioadă electorală şi, respectiv, atenţia se poate mişca de la acest
subiect spre altele. Însă, pe de altă parte, tot aceste subiecte pot fi utilizate şi în campania
electorală. Putem să ne aşteptăm şi la o abordare, şi la alta.
Eu aş fi preferat fără îndoială să văd proiectele implementate în cazul Republicii
Moldova, dar aici intervine factorul numărul doi şi anume – finanţele. De fapt, aici ar trebui
să ne oprim mai mult. Voinţa politică este prezentă, cu finanţele stăm mai dificil pentru că,
în esenţă, Republica Moldova şi România probabil vor trebui să acceseze fonduri europene
pentru implementarea acestor proiecte. Nu este imposibil, însă procedura este de durată,
ca de obicei, cum este cazul UE, şi ia mai mult timp până la accesare şi ulterior mai mult
timp la implementare, pentru că trebuie să urmăm anumite reguli, cum ar fi tenderele.
Victor Chirilă: Dl Lupan are perfectă dreptate. Este nevoie în primul rând de
voinţă politică pentru a implementa aceste proiecte şi desigur de finanţe. În trecut s-a vorbit
foarte des despre aceste proiecte. Proiectul privind construcţia unei căi ferate moderne cu
ecartament european nu este nou. Acesta a fost preluat încă în 2001 de către guvernarea
comunistă de la precedenta guvernare, dar nu s-a făcut nimic. S-a vorbit des despre
proiecte concrete, despre cooperare pragmatică în domeniul infrastructurii energetice,
transportului, dar lucrurile au rămas aşa cum le avem şi în prezent.
La etapa dată există voinţă politică, dar nu există finanţe. Se pare că anumite
discuţii privind accesarea unor resurse oferite de Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare şi, de asemenea, de către Banca Europeană de Investiţii sunt în derulare. Dar
rezultatul acestor negocieri va depinde de situaţia de acasă, de stabilitatea politică. Dacă
semnalele vor fi proaste către Bruxelles şi alţi donatori internaţionali, atunci cu siguranţă şi
receptivitatea lor va fi redusă faţă de doleanţele noastre. De aceea, este bine că avem această
voinţă politică, dar să fim foarte atenţi cu evoluţiile de acasă şi reformele care trebuie să le
implementăm, mai ales reformele care au fost enunţate de către Guvernul Filat la Bruxelles
la 24 martie 2010 în faţa tuturor donatorilor. Dacă la acest capitol noi nu vom avea progrese
convingătoare, cu siguranţă că în timpul apropiat nu vom mai avea acea deschidere de care
ne bucurăm acum.
Moderator: Acum se poate vorbi, în sfârşit, despre profilarea unei strategii a
României pentru Republica Moldova sau este prea devreme să se facă asemenea afirmaţii?
Şi, în general, ce ar trebui să conţină o strategie a României pentru Republica Moldova?
Victor Chirilă: Eu cred că această strategie trebuie să fie comună, o strategie
elaborată de Chişinău şi Bucureşti împreună. Aici trebuie să fie mai multe componente luate
în vedere – democratizarea, armonizarea legislativă şi instituţională conform standardelor
UE, reforme în domeniul agriculturii – şi aici România ne poate ajuta foarte mult, are o
141

experienţă bogată.
Faptul că acquis-ul comunitar e tradus în limba română este deja un avantaj
pentru noi. Faptul că experţii români vorbesc aceeaşi limbă ca şi noi este un avantaj, în
sensul preluării practicilor şi legislaţiei europene în domeniu. Suntem martori că România
doreşte să ne ajute, şi probabil îşi va mări prezenţa, în domeniul reformării agriculturii.
Recent s-a afirmat că România este gata să ne ofere o asistenţă de 450 mii euro pentru
organizarea recensământului agricol, pentru etichetarea produselor de carne, pentru
ajustarea standardelor noastre fito-sanitare la cele europene. Deci aceste lucruri, de fapt,
vor da sens, substanţă acestei noi strategii de dezvoltare a relaţiilor dintre Bucureşti şi
Chişinău.
Este important ca acesta strategie să fie susţinută de cele mai importante partide
din Republica Moldova şi mă refer în primul rând la acele partide care formează actuala
Alianţă de guvernare. Este important să se ajungă la un consens în ce priveşte viziunea
asupra relaţiei noastre cu Bucureştiul. Nu toate partidele împărtăşesc aceeaşi viziune, de
exemplu, asupra felului în care Bucureştiul încearcă să construiască relaţia cu Chişinău pe
ideea „o naţiune, două state româneşti”. Cred că această idee nu este împărtăşită de toate cele
patru formaţiuni din Alianţa pentru Integrare Europeană. Lucrul acesta este îngrijorător,
pentru că în contextul unor schimbări politice în interiorul Republicii Moldova s-ar putea
ca această diferenţă să afecteze unitatea viziunilor asupra acestei strategii şi ar putea pune în
pericol implementarea proiectelor infrastructurale enunţate săptămânile trecute.
Vlad Lupan: O strategie din partea Bucureştiului pentru Republica Moldova ar
trebui să conţină în primul rând un element important: promovarea subiectului Republica
Moldova pe agenda UE, ceea ce înseamnă că o strategie a Bucureştiului ar trebui să conţină,
într-adevăr, aşa cum a spus dl Chirilă foarte bine, o poziţie comună cu autorităţile Republicii
Moldova în ce priveşte integrarea europeană. Întocmai asta spuneam mai devreme –
Declaraţia care a fost semnată este în privinţa parteneriatului strategic european, iar un
parteneriat strategic european, de fapt, înseamnă felul în care România poate să susţină şi
să promoveze reformele europene în Republica Moldova şi, în acelaşi timp, să promoveze
imaginea şi subiectul Republicii Moldova în UE şi acasă, la Bucureşti.
Eu cred că până nu demult au existat mai multe viziuni în ce priveşte relaţia cu
Republica Moldova, însă aceste viziuni poate nu erau strategii. O strategie în principiu este
posibilă şi dacă se va merge pe ideea unei strategii, nu doar pe ideea Declaraţiei privind
parteneriatul strategic european, dar şi a unui conţinut pe acest subiect, cu siguranţă
subiectul promovării Republicii Moldova la Bruxelles ar fi unul important. Cel de al doilea
subiect este implementarea reformelor europene în Republica Moldova cu asistenţa
României, care deja are o experienţă în acest domeniu, ştie cum trebuie să implementeze
şi, deoarece în Republica Moldova situaţia nu este foarte diferită de cea care a fost în
România, cred că putem cu siguranţă şi liniştit să afirmăm că experienţa României ne-ar fi
într-adevăr de folos.
142

Moderator: La Bucureşti a fost semnat şi Protocolul de colaborare între
Ministerele Educaţiei ale celor două ţări, Protocol care nu mai fusese semnat din 2001,
deci pe durata guvernării comuniste asemenea protocoale nu au fost semnate din cauza
refuzului autorităţilor de la Chişinău. Protocolul prevede între altele majorarea numărului
de bursieri ai statului român originari din Republica Moldova pentru anul de învăţământ
2010-2011, de la 2150 la 5000. Între altele, s-a discutat şi despre posibilitatea deschiderii
unor extensii ale unor filiale ale universităţilor din România, în primul rând de la Iaşi, de
la Galaţi în centrele universitare din Republica Moldova, - la Bălţi şi la Cahul, - extensii
care au existat până în 2001 şi au funcţionat, de fapt, până în 2003. Întrebarea mea este
cât de importantă este colaborarea cu România în domeniul educaţiei pentru Republica
Moldova?
Vlad Lupan: Este un subiect extrem de important din mai multe motive. Haideţi
să vedem câteva elemente. În primul rând, calitatea procesului educaţional în România
este totuşi mai mare decât în Republica Moldova, să o recunoaştem. Eu pot să vă spun ca
un exemplu, într-un fel şi nostim, că în perioada guvernării PCRM, puţin mai devreme,
discutasem cu un reprezentant al acestui partid despre educaţie, copii şi dânsul mi-a
confirmat că de fapt şi-a trimis copilul în România, pentru că nivelul învăţământului este
mai bun.
Acum intervine şi al patrulea element, elementul important, cel al UE. Procesul
educaţional în Republica Moldova încearcă să fie ajustat la criteriile UE. Mi se pare nu
tocmai reuşit, de altfel, pentru că vorbesc din experienţa personală, de familie, unde am
o serie de profesori în instituţiile de învăţământ superior. Consider că metodele care se
implementează actualmente sunt greşite. Probabil prin combinarea experienţei Republicii
Moldova şi a României, prin faptul că trimitem tineri în România mai mulţi decât am
trimis anterior, putem oarecum compensa din problemele pe care le avem şi să aducem
tinerii noştri la un nivel mai bine pregătit decât cel pe care am putea să-l avem pe viitor în
Republica Moldova.
Dacă vrem un viitor european, vrem şi studenţi care vor intra în viaţa de toate
zilele în calitate de specialişti europeni. Din cauza aceasta avem nevoie de un număr mai
mare acolo, în UE, şi dacă avem deja un asemenea vecin cum este România, cu toate atuurile
sistemului de învăţământ şi ale limbii, cred că trebuie să-l utilizăm. Polonia se pare că
a dat 11 burse pentru Republica Moldova, Cehia, Bulgaria, Grecia. Este absolut evident că
pentru viitorul european al Republicii Moldova numărul acestor burse trebuia să fie mărit
şi este absolut natural că acest lucru s-a întâmplat cu România.
Victor Chirilă: Eu cred că impactul asistenţei în domeniul educaţiei din partea
României pentru Republica Moldova este destul de mare. Uitaţi-vă cine sunt actualii
politicieni ai ţării: dl Filat, care a făcut studiile la Iaşi, dl Tănase care a făcut studiile la Iaşi,
dl Chirtoacă care a făcut studiile, dacă nu greşesc, la Bucureşti, şi mulţi alţii. De asemenea,
pot numi şi politicieni, reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor, care au făcut studiile în
143

România, fie au absolvit facultăţi, fie au făcut doctoratul.
Societatea civilă este plină de reprezentanţi care au absolvit universităţile sau au
trecut cursuri de doctorat în România. Impactul este enorm. L-am auzit de dl ambasador
Lazurca spunând că România în ultimii ani a cheltuit pentru asistenţa în domeniul educaţiei
peste 40 milioane euro, iar prin universităţile şi liceele României au trecut aproximativ
40.000 de studenţi şi elevi din Republica Moldova. Cu regret, nu toţi se întorc acasă
deoarece condiţiile nu le permit acest lucru, dar cei care se întorc se pare că fac schimbarea
în Republica Moldova. Această tendinţă va continua şi de acum încolo, mai ales că numărul
burselor va fi mărit substanţial aşa cum deja am auzit.
Moderator: Tangenţial, în declaraţia sa oficială de la Palatul Cotroceni, Mihai
Ghimpu a atins şi problema transnistreană. În ce măsură şi în ce mod ar putea contribui
România la depăşirea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol?
Vlad Lupan: În primul rând, subiectul transnistrean sigur că trebuie discutat la un
nivel adecvat între Guvernul Republicii Moldova şi alte state. În cazul României, sigur că
este destul de dificil să discutăm subiectul transnistrean într-o manieră bilaterală şi eficientă
pentru că România nu este direct implicată în soluţionarea diferendului transnistrean.
În acelaşi timp, România este implicată în acest proces. Aici avem în vedere, în primul
rând, calitatea României de membru al UE. Tocmai prin această implicare România
poate să influenţeze situaţia din UE, să-şi aducă aportul pentru soluţionarea conflictului
transnistrean. Evident, ne amintim şi de rolul României în calitate de stat membru, cu
drepturi egale al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) care face
parte din acest proces de soluţionare transnistreană. Deci există, în mod indirect, pentru
România posibilitatea de a se implica în soluţionarea conflictului transnistrean.
România într-adevăr ar putea să ne asiste pe noi în soluţionarea conflictului
transnistrean, dar aici am în vedere o asistenţă din punct de vedere diplomatico-tehnică.
Se are în vedere posibile stagii, discuţii, pregătiri pentru persoanele care sunt implicate în
negocieri, deprinderea unor tehnici de mediere şi de negocieri în România, sau cu asistenţa
unor consilieri români. Deşi, în esenţă, asta ar ridica nişte semne de întrebare din partea
Tiraspolului şi a Moscovei. Dar pe de altă parte nu este numaidecât să declarăm la fiecare
colţ că am negocia sau am discuta cu România subiectele respective, cred că acest aspect în
genere poate să nu fie prezent în mass-media în niciun fel.
Victor Chirilă: Să nu uităm că politica externă a UE este o problemă
interguvernamentală. Aici deciziile se iau prin consens, iar România participă la toate
nivelele de luare a deciziilor. În ciuda faptului că avem deja un ministru de externe comun
al UE, totuşi statele au un rol important în luarea deciziilor şi problema transnistreană cu
siguranţă poate fi influenţată şi de România la masa acestor negocieri. România are un
cuvânt de spus în formularea deciziilor UE asupra acestei chestiuni.
În al doilea rând, România prin asistenţa sa financiară acordată Republicii Moldova
contribuie la rezolvarea acelor probleme economice, sociale cu care ne confruntăm.
144

Rezolvându-le, cu siguranţă vom mări atractivitatea ţării noastre pentru cetăţenii noştri
care locuiesc pe malul stâng al Nistrului. De asemenea, cred că România poate şi trebuie să
participe la procesul de negocieri mult mai mult decât a participat până în prezent.
România este statul nostru vecin, are interese în această regiune la fel cum are
interese şi Ucraina, şi Rusia. Desigur, trebuie să fie implicată într-o anumită formă ţinând
cont de acele susceptibilităţi care există în Transnistria faţă de România. Cred că o informare
mai bună a României asupra acestei chestiuni va îmbunătăţi calitatea luărilor de poziţii a
diplomaţilor români în această chestiune în cadrul dezbaterilor din UE.
30 mai 2010
Declaraţia comună a preşedinţilor Medvedev şi Ianukovici: repercusiuni
pentru Republica Moldova
Invitaţi:
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă;
- Alexandru Baltag, doctorand în relaţii internaţionale.
Moderator: Declaraţia comună a preşedintelui rus Dmitrii Medvedev şi a
omologului său ucrainean Victor Ianukovici, semnată la 17 mai 2010, menţiona că
problema transnistreană trebuie rezolvată exclusiv prin mijloace politice paşnice şi prin
dialog bazat pe principii de egalitate. Potrivit Declaraţiei, acest dialog ar fi trebuit să aibă
drept scop final elaborarea pentru Transnistria a unui statut special, care să fie garantat sigur
pe baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi a
neutralităţii constituţionale, cum era numită, şi a unui spaţiu juridic şi economic de apărare
unic. În Declaraţie se mai afirma că Federaţia Rusă şi Ucraina subliniază rolul stabilizator
important al actualei operaţiuni de menţinere a păcii din regiune. În ea se mai vorbea despre
posibilitatea înlocuirii actualelor trupe de menţinere a păcii cu observatori civili sub egida
OSCE, dar numai după rezolvarea definitivă a conflictului. Cum poate fi comentată această
Declaraţie şi ce efecte comportă ea pentru Republica Moldova?
Radu Vrabie: Declaraţia este deştul de vagă, dar este un fel de principiu pe care îl
urmăreşte Federaţia Rusă de mai mulţi ani în reglementarea transnistreană, pentru a lăsa
loc de manevră în discuţiile ulterioare. În linii mari, cred că este o Declaraţie mai favorabilă
pentru Republica Moldova decât Declaraţia pe care a semnat-o fostul preşedinte Vladimir
Voronin, pe 18 martie 2009, la Moscova, împreună cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov,
în prezenţa lui Medvedev. Care ar fi lucrurile favorabile pentru Republica Moldova? De
exemplu, la început este menţionat „spaţiul unic”. Este pentru prima dată, după mai mulţi
ani, când ruşii renunţă la retorica lor în care se vorbea despre un „spaţiu comun”, o retorică
acceptată la Moscova, acceptată la Tiraspol. Deci, e vorba despre revenirea la „spaţiul unic”.
145

Un alt lucru se referă la retragerea trupelor ruseşti după soluţionarea conflictului
politic. Dar în această Declaraţie nu este specificat acest lucru. În Declaraţia de pe 18 martie
2009 este. Eu cred că Guvernul Republicii Moldova, Biroul pentru reintegrare, Ministerul
de Externe trebuie să ia act de această Declaraţie, document pe care se poate de lucrat şi
care oferă spaţiu de manevră pentru diplomaţia moldovenească.
Cât priveşte discuţiile privind intrarea Ucrainei în orbita intereselor ruseşti sau
apropierea Ucrainei de poziţia rusească în această problemă, mie mi se pare că, totuşi,
Ucraina a luat această decizie din interese mai mult interne, decât externe. Ianukovici
de curând a devenit preşedinte şi are nevoie de câteva succese rapide pentru a arăta
populaţiei că în mandatul său se lucrează şi se obţin rezultate mai bune decât în mandatul
predecesorului său, Victor Iuşcenko. De aceea, aceste aşa-zise cedări făcute de Ucraina
sunt, în opinia mea, mai mult de ordin intern. Ucraina a calculat şi a decis că Rusia este
mai aproape de interesele Ucrainei. La fel a făcut-o şi în 2006, când a acceptat misiunea
EUBAM şi noul regim de frontieră, apropiindu-se atunci de UE.
Alexandru Baltag: Eu consider totuşi că această Declaraţie semnată de
preşedintele Rusiei şi de preşedintele Ucrainei, în primul rând a fost o Declaraţie de ordin
politic, dat fiind faptul că s-a făcut în afara formatului de negocieri 5+2. A fost o Declaraţie
politică ce a dat mai multe semnale atât pe interior, cât şi pe exterior. Cât priveşte pe
exterior, putem observa o consecutivitate de evenimente care s-au produs, începând cu
staţionarea flotei ruseşti în Crimeea pânăîn 2042, Declaraţia comună a Rusei cu Ucraina în
ceea ce priveşte Transnistria, iată că şi Declaraţia sau poziţia oficială a Ucrainei în ceea ce
priveşte non-aderarea la NATO. Adică, sunt nişte evenimente care reprezintă un semnal că
s-a produs restartarea relaţiilor ruso-ucrainene.
Altminteri, aş spune că este în avantajul tuturor ca între Rusia şi Ucraina să fie
relaţii bune. Dacă luăm în consideraţie şi situaţia internă din Ucraina, situaţia socială destul
de complicată, pentru Ucraina este vital să aibă relaţii de bună vecinătate şi de colaborare
cu toţi marii actori, inclusiv cu Rusia. Sunt de acord că a fost şi un semnal pe interior pentru
populaţia Ucrainei că iată, într-adevăr, s-a început o politică matură, o politică externă
echilibrată şi vrem să trăim cu toţii bine. Totuşi, cred că este prematur să anticipăm în ce
direcţie o va lua Ucraina, însă se simte o nouă dinamică şi o abordare geopolitică nouă în
regiune.
Moderator: Unii analişti s-au arătat îngrijoraţi că această Declaraţie a preşedinţilor
rus şi ucrainean ar putea să însemne începutul unui nou plan rusesc cu privire la Republica
Moldova, în general, şi la Transnistria, în particular. Ce părere aveţi despre aceste afirmaţii?
Alexandru Baltag: Eu nu cred că Rusia are ceva nou. Poziţia Rusiei noi o cunoaştem
destul de bine, aceasta a fost declarată pe parcursul timpului: Republica Moldova stat unitar,
- mă refer la declaraţiile oficiale, - stat unitar, neutru, Transnistria având un statut special
garantat. Se mai fac referinţe la o revenire la Planul Kozak sau la o federalizare a Republica
Moldova. Totuşi, Rusia are o pondere mare în rezolvarea conflictului transnistrean, dar să
146

nu uităm că toate deciziile care vor fi luate în acest sens sunt de formatul 5+2 şi aici chiar
aş face referinţă la Declaraţia promtă a Înaltului Reprezentant pentru politică externă şi
securitate comună a UE care a reacţionat imediat după ce s-a făcut Declaraţia comună.
Astfel, să spunem că Rusia are careva scenarii noi, nu cred.
Radu Vrabie: Eu cred că Declaraţia preşedintelui Medvedev şi a omologului său
Ianukovici nu a adus ceva nou, ci mai degrabă a menţionat ceea ce se ştia. De aceea, în acest
context, nu cred că ar exista conspiraţii de a împărţi cumva Moldova, cum s-a mai scris
prin presă. Totuşi, eu cred că această Declaraţie a adus un pic reglementarea transnistreană
pe făgaşul negocierilor diplomatice, ceea ce este bine pentru Republica Moldova, cu o
singură condiţie, ca Republica Moldova să nu mai repete greşelile făcute în ultimii ani,
adică negocieri separate cu unul din actori şi aici mă refer în special la Rusia. Republica
Moldova are nevoie în reglementarea transnistreană de o transparenţă. Trebuie să fie cea
mai transparentă parte din acest format. Or, în cazul în care vom avea această transparenţă
vom avea şi credibilitate, vom fi şi previzibili pentru partenerii noştri europeni, pentru
partenerii noştri americani şi atunci avem şanse în plus. În cazul în care vom încerca cu
orice preţ, vom obţine o rezolvare formală a acestui conflict prin semnarea unor acorduri,
declaraţii, doar 1+1 cu Rusia. Declaraţia Voronin-Smirnov din 2009 arată că documentele
semnate bilateral cu Rusia, de regulă, nu sunt favorabile Republicii Moldova. Acum avem
nevoie de documente semnate într-un cadru mai larg.
Moderator: Guvernul de la Chişinău a avut o reacţie promptă faţă de Declaraţia
preşedintelui rus şi a celui ucrainean. Într-un comunicat oficial, Executivul moldovean a
apreciat sprijinul UE în soluţionarea problemei transnistrene, expus chiar pe 17 mai 2010,
chiar în aceiaşi zi cu Declaraţia. În comunicat se preciza că Guvernul Republicii Moldova
a luat act de Declaraţia lui Medvedev şi Ianukovici, dar se sublinia că „Guvernul Republicii
Moldova pledează pentru reducerea factorului militar în regiune, inclusiv prin retragerea
completă a muniţiilor care aparţin Federaţiei Ruse şi a contingentului militar ce asigură
paza acestora”. Cum poate fi apreciată această reacţie a autorităţilor moldovene, ţinând cont
şi de faptul că Moscova s-a arătat nemulţumită de ea?
Alexandru Baltag: Eu consider că este o reacţie echilibrată. Este o reacţie care
aduce la suprafaţă din nou poziţia Republicii Moldova în ceea ce priveşte conflictul
transnistrean, adică Rusia să-şi respecte angajamentele luate la Istanbul în 1999 şi săşi
retragă armata. În plus, dacă facem referinţă şi la faptul că Republica Moldova este un
stat neutru, referinţă la norma constituţională, atunci asta trebuie să fie de facto. Pentru
Republica Moldova nu este avantajos să vină la moment cu nişte declaraţii tăioase în ceea
ce priveşte conflictul transnistrean, deoarece vedem că se produce o resetare de poziţii între
marile puteri, chiar şi strategia de securitate a lui Obama, chiar şi strategia de securitate a
Rusiei. Într-o oarecare măsură Republica Moldova trebuie să dea dovadă de o diplomaţie
deşteaptă, deoarece ţările mari fac diplomaţie mare.
Radu Vrabie: Eu aş spune matură. Nu puteam critica această Declaraţie. Asta ar
147

fi însemnat să turnăm apă la moara mai ales a Tiraspolului. Probabil, la Tiraspol aşteptau o
reacţie tăioasă a Chişinăului prin care să demonstreze, a câta oară, că Republica Moldova
este pro-românească şi anti-rusească. Liderii de la Tiraspol sunt nemulţumiţi de evoluţiile
care au loc în reglementarea transnistreană. De multe ori încearcă să pună anumite piedici.
Au mai fost pe parcursul anilor. Acum sunt Ernest Vardanian şi Ilie Cazac – un subiect care,
de altfel, a încetat a mai fi discutat în presa din Republica Moldova. De aceea, fiecare reacţie
calmă, bine gândită a Chişinăului, sporeşte şansele ca această reglementare să aibă loc cât
mai curând.
Moderator: Acum câteva zile, ministrul de Externe, Iurie Leancă, a vizitat
Moscova unde s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov, cu care a discutat inclusiv
despre problema transnistreană. În urma acestor discuţii, Serghei Lavrov a declarat că
Rusia se pronunţă pentru reluarea negocierilor în formatul 5+2, din care fac parte, pe lângă
Chişinău şi Tiraspol ca părţi implicate în conflict, Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori, şi
UE şi SUA ca observatori. De ce ar insista Rusia acum pentru reluarea negocierilor în acest
format, care a activat pe o perioadă scurtă de timp, din noiembrie 2005 până în februarie
2006, când tratativele au fost sistate?
Radu Vrabie: Rusia niciodată nu a fost împotriva acestui format. Ea l-a susţinut
întotdeauna, a promovat, cel puţin la nivel oficial, ideea că discuţiile trebuie să aibă loc în
formatul 5+2. Însă ei menţionează că aceste negocieri vor avea loc mai ales dacă Chişinăul
şi Tiraspolul se vor înţelege asupra unor probleme principiale, lucru care, iarăşi, va avea loc
dacă vor respecta toate documentele semnate până acum.
Aici este o chestiune foarte delicată. De fapt, dacă am lua toate documentele care
au fost semnate până acum, de cele mai multe ori ele nu sunt respectate de Tiraspol, şi aceste
angajamente nu sunt garantate de către Federaţia Rusă, care este garant în acest conflict.
Începând chiar de la Acordul din 1992 care menţionează libera circulaţie a persoanelor, a
bunurilor, a mărfurilor, prestărilor de servicii pe ambele maluri. Noi ştim care este situaţia
de facto. De aceea cred că dacă s-ar discuta despre cine îşi respectă angajamentele şi cine
nu, balanţa ar fi în defavoarea Rusiei.
Moderator: Şi o ultimă întrebare. În ce măsură Chişinăul mai poate miza pe
sprijinul Ucrainei în procesul de reglementare transnistreană, după schimbările politice din
această ţară, mă refer la victoria lui Ianukovici în alegerile prezidenţiale, care este calificat
de mulţi analişti ca un politician pro-rus?
Radu Vrabie: Eu cred că preşedintele Ianukovici nu este pro-rus, el este proucrainean.
Este una când faci declaraţii în campania electorală şi alta atunci când ajungi la
conducere, pentru că, doreşti sau nu, puterea te disciplinează. Noi trebuie să ţinem cont
de realităţile geopolitice şi geografice care sunt. Noi trebuie să avem o abordare realistă şi
să spunem lucrurilor pe nume: că Transnistria nu reprezintă o problemă centrală pentru
Ucraina. Este o problemă periferică. Balanţa comercială de 300 milioane dolari pe care
o au regiunile ucrainene din jurul Transnistriei cu regiunea transnistreană per ansamblu
148

eprezintă un procent infim în economia ucraineană. Guvernul Republicii Moldova trebuie
să creeze un parteneriat cu Ucraina pentru a rezolva acele probleme mici, dar care încurcă
într-un fel relaţiei dintre Chişinău şi Kiev, pentru a găsi prieteni la Kiev şi prin aceasta a avea
în persoana Ucrainei un partener.
Alexandru Baltag: Eu cred totuşi că dau greş cei care anticipează că Ucraina va fi
pro-rusă. Cât priveşte Transnistria, eu cred că este în interesul Ucrainei ca să aibă ca vecin
Republica Moldova, un stat stabil din punct de vedere politic, un conflict reglementat, o
zonă de unde să lipsească forţele militare străine. Eu nu cred că Ucrainei i-ar conveni să
ridice problema revizuirii frontierelor, deoarece în acest fel cel mai mare perdant ar putea
fi însăşi Ucraina, dacă luăm mozaica etnică a acestei ţări şi toate disensiunile din interiorul
acestei ţări.
Astfel, eu cred că pentru Ucraina cel mai avantajos este să aibă în vecinătatea
imediată zone stabile cu relaţii de bună colaborare şi prietenie cu toţi vecinii. Eu nu cred
că Ucraina a respins parcursul său european. Şi eu sper că poziţia Ucrainei în formatul de
negocieri va fi una corectă.
13 iunie 2010
Negocierile privind regimul liberalizat de vize între Republica Moldova şi
UE
Invitaţi:
- Iulian Fruntaşu, consilier al primului ministru pe
Politică externă şi relaţii cu diaspora;
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă.
Moderator: Discutăm despre negocierile cu privire la regimul liberalizat de vize
între Republica Moldova şi UE, care vor fi lansate pe 15 iunie 2010, la Luxembourg, în
cadrul Comitetului de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană. Este prima
rundă de negocieri cu privire la liberalizarea regimului de vize. Ce se va discuta în cadrul
acestei runde şi de ce depinde bunul mers al tratativelor?
Iulian Fruntaşu: Este o întrebare complexă, nu ştiu dacă aş putea răspunde aşa,
în câteva minute, dar într-adevăr la 15 iunie va fi lansat dialogul Republica Moldova-UE
privind liberalizarea regimului de vize şi prima reuniune a înalţilor funcţionari în cadrul
dialogului respectiv. Moldova ce-i drept nu a aşteptat lansarea oficială a dialogului, dar a
întreprins acţiuni, a desfăşurat activităţi şi înainte de această perioadă. Putem discuta mai
târziu despre acţiunile care au fost implementate de către ministerele respective, dar iarăşi,
a fost efectuat un volum suficient de mare de lucru şi pe anumite domenii suntem, poate,
149

comparabili cu alte state, Ucraina sau Rusia, care au început acest proces cu mult mai
înainte decât Republica Moldova.
150
Moderator: Totuşi, ce s-a realizat până acum?
Iulian Fruntaşu: Există un grup de lucru, în primul rând, există un Plan de
acţiuni care include tot felul de activităţi. Deci, sunt câteva domenii cum ar fi securitatea
documentelor, inclusiv chestiuni biometrice, mă refer la paşapoartele biometrice, un
compartiment referitor la migraţia ilegală, inclusiv readmisia, un compartiment referitor la
ordinea publică şi securitatea şi, ultimul compartiment - relaţii externe. Pe fiecare din aceste
compartimente există un sir de activităţi care trebuie să fie implementate începând de la
cadrul juridic, până la activităţi tehnice, cum ar fi procurarea de echipamente. Un exemplu
ar fi, să zicem, eliberarea paşapoartelor biometrice, care se va face din 2011. Moldova a
început deja să le elibereze, nu ştiu câte mii de exemplare au fost deja eliberate, eu personal
mi-am făcut unul. Încurajez şi radioascultătorii să facă la fel.
Moderator: Ce ar trebui să facă Republica Moldova ca negocierile cu UE pentru
liberalizarea regimului de vize să se desfăşoare fără dificultăţi?
Victor Chirilă: În primul rând, Guvernul trebuie să aibă un plan clar de acţiuni,
chiar zilele acestea am auzit că un astfel de plan există, s-a creat şi un grup de lucru
interministerial, care se întâlneşte săptămânal în cadrul Ministerului Afacerilor Externe,
ministrul de Externe fiind preşedinte al acestui grup de lucru. Putem spune că procesul a
început. Guvernul, autorităţile nu mai aşteaptă să primească undă verde pentru liberalizarea
regimului de vize, nu aşteaptă să primească o dată concretă când urmează să fie liberalizat
acest regim, dar au început procesul de implementare a acelor criterii care sunt stipulate în
acele foi de parcurs acordate anterior statelor Balcanilor de Vest de către UE. Se speră că
astfel UE, Comisia Europeană vor fi determinate să ne ofere acelaşi tratament ca şi statelor
din Balcanii de Vest.
Moderator: Problema transnistreană poate fi o piedică în procesul de liberalizare
a vizelor?
Victor Chirilă: Eu cred că este o prolemă, pentru că este o regiune necontrolată de
autorităţile constituţionale. Frontiera de est, pe segmentul transnistrean cu Ucraina, iarăşi,
nu este controlată de grănicerii noştri şi, cu siguranţă, din această perspectivă pot apărea
unele întrebări din partea UE. Cu toate acestea, ştiu de exemplu că Guvernul s-a adresat
Uniunii Europene pentru a afla care este poziţia lor, care ar fi acţiunile pe care ţara noastră
ar urma să le întreprindă în contextul dialogului pentru liberalizarea regimului de vize în
cazul Transnistriei.
Pe de o parte, UE ne îndeamnă să fim cât mai flexibili în raport cu această regiune,
cu autorităţile de acolo, pentru a le angaja într-un dialog politic ce va avea ca rezultat
soluţionarea conflictului. Dar în acelaşi timp suntem forţaţi de procesul de liberalizare a
regimului de vize să luăm nişte măsuri dure ce ţin de controlul fluxului migraţional care

vine dinspre regiunea transnistreană, un flux migraţional necontrolat, să luăm măsuri faţă
de contrabanda de mărfuri, să luăm măsuri în ceea ce priveşte securitatea documentelor.
Sunt foarte mulţi cetăţeni moldoveni care locuiesc în regiunea transnistreană şi obţin
paşapoartele gratis în baza certificatelor de naştere eliberate de autorităţile transnistrene. Şi
în cazul acesta apare întrebarea: sunt ele sigure, aceste documente? Care este nivelul lor de
securitate? Pentru că pot veni cetăţeni din alte state, de exemplu Rusia, care au probleme cu
justiţia în aceste ţări, să vină în Transnistria, să obţină un certificat de naştere fals şi în baza
lui să obţină un document în Republica Moldova, ori lucrul acesta trebuie soluţionat şi aici
experienţa UE ne va fi de folos.
Iulian Fruntaşu: Da, noi am lansat un proces neoficial, zic eu, de consultări.
Delegaţia Comisiei Europene şi cei de la Bruxelles cunosc, bineînţeles, acest raport, cred
eu suficient de dificil, între regimul liberalizat de vize pe de o parte şi, pe de altă parte,
tentativele de soluţionare a diferendului transnistrean. Da, există o contradicţie anumită.
Nu ştiu în ce măsură asta va reprezenta un obstacol. Eu cred că există o metodă şi ne
gândim foarte activ acum prin tot felul de sesiuni de brainstorming cu europenii şi în plan
intern, cum să împaci capra şi varza. Da, documentele care sunt eliberate de autorităţile
din regiunea transnistreană nu pot fi controlate. Poate am putea implica EUBAM-ul într-o
anumită măsură, nu ştiu pe cât este de posibil.
Dar ce vreau să spun este că dacă am fi în stare să închidem acest cerc, de intrare
şi ieşire din zonă, noi cred că am putea controla fluxul migraţional, pe de o parte. Pe de
altă parte, statistic vorbind, nu se observă un trend care ar arăta faptul că cei care provin
din zonă sunt mai dispuşi spre crime sau spre violarea regimului actual de şedere în statele
Schengen decât ar fi cei de pe malul drept.
Pe de altă parte, şi ucrainenii, şi ruşii se mişcă spre regimul liberalizat de vize.
Atunci, nu ştiu în ce măsură ruşii, chiar şi cei certaţi cu legea, ar fi inclinaţi să folosească
Transnistria drept cap de pod pentru a intra în UE. Mai degrabă ar fi statele din afara CSIului,
din Pakistan, Afganistan care ar fi vrut să ajungă în UE, iar aceştia vor fi suficient de
depistabili când vor veni la registru din considerente pe care vă daţi seama care ar fi. Eu
cred că până la urmă vom găsi o soluţie.
Victor Chirilă: Cred că vom găsi această soluţie şi împreună cu Ucraina pentru
că din punctul acesta de vedere Transnistria reprezintă o problemă, un potenţial obstacol
pentru liberalizarea regimului de vize şi între UE şi Ucraina. De aceea, cred că aici ar fi
nevoie de cooperare, de găsire a unei soluţii comune între UE, Ucraina şi Republica
Moldova.
Iulian Fruntaşu: Şi eu cred că Bruxellesul va încuraja activ şi Moldova, şi Ucraina
să găsească un numitor comun în acest sens.
Moderator: Dle Fruntaşu, putem vorbi acum despre termene, aproximative
bineînţeles, în care cetăţenii Republicii Moldova ar putea obţine dreptul de a călători fără
vize în UE?
151

Iulian Fruntaşu: Nu ştiu dacă e corect, în primul rând. Aşteptările sunt mari. Pot
spune doar că în cazul Macedoniei asta a durat un an şi jumate. Iarăşi, nu vreau să fie un
termen care ar însemna un angajament din partea noastră. Zic eu, un termen comparabil cu
cel al Macedoniei pe de o parte. Pe de altă parte, a călători fără vize în UE, în statele membre
Schengen, nu înseamnă că vom avea dreptul să muncim acolo. Sunt două lucruri diferite.
Victor Chirilă: Dacă comparăm poziţia de start a Republicii Moldova cu poziţia
de start a Macedoniei, Serbiei şi Muntenegrului, care deja se bucură de regim liberalizat de
călătorii în UE, noi suntem într-o situaţie mult mai avantajoasă decât ei pentru că, deşi nu
avem o foaie de parcurs, foarte multe lucruri s-au făcut deja în Republica Moldova. Am auzit
recent, fiind la Bruxelles, din spusele unor funcţionari ai UE, că acest proces va decurge în
cazul nostru mai rapid pentru că există şi premise în sensul reformelor implementate în
ţara noastră.
Într-adevăr, acest proces este unul de lungă durată, dar dacă privim la Macedonia,
Serbia, Muntenegru, cu siguranţă putem fi optimişti că în următorii doi ani, dacă va exista
voinţă politică pentru a îndeplini acele criterii care vor fi identificate în procesul de dialog,
putem să sperăm ca în 2013 să avem această posibilitate de a călători fără vize în UE.
Desigur, mai depinde şi de factorii politici. Mai depinde şi de stabilitatea şi coerenţa actului
de guvernare în Republica Moldova. Să sperăm că în acest an, până la sfârşitul acestui
an, vom depăşi cu succes obstacole sau încercări politice, printre care şi referendumul şi
alegerile parlamentare din noiembrie. Dacă la sfârşitul anului Republica Moldova va avea
un Guvern stabil, un Parlament credibil pentru următorii patru ani, cu siguranţă că şansele
noastre ca până în 2013 să călătorim fără vize în UE vor fi destul de mari.
Moderator: Care ar fi problemele cele mai mari cu care ar putea să se confrunte
Chişinăul în procesul de negocieri cu UE pe marginea liberalizării regimului de vize, pe
lângă cele menţionate până acum?
Victor Chirilă: Bine, eu aş spune reforme, măsuri, activităţi ce ar trebui să fie
realizate într-un ritm accelerat, cum se spune acum în mediile de la Bruxelles şi de la
Chişinău. Există câteva lucruri pe care noi trebuie să le grăbim. Într-adevăr, în 2008
Republica Moldova a început procesul de eliberare a paşapoartelor biometrice, dar în
doi ani au fost eliberate aproximativ 1400 de paşapoarte biometrice, pe când Macedonia
în primii doi ani a eliberat peste 400.000 de paşapoarte biometrice, Macedonia având o
populaţie de aproximativ două milioane de cetăţeni. Cred că acest exemplu ar putea să
ne servească drept o direcţie, încotro trebuie să mergem şi care ar trebui să fie ritmul de
eliberare a paşapoartelor biometrice în următoarea perioadă.
Plus la aceasta, există sistemul integrat. Nu avem sistemul integrat de management
al frontierei. Iarăşi, noi nu avem nici strategie, nici plan de acţiuni. Există deja o disponibilitate
de a fi asistaţi în acest sens de către Frontex, Agenţia europeană în domeniul controlului
frontierelor Schengen şi, de asemenea, de către EUBAM. De aceea, probabil în următoare
luni vom avea această strategie şi acest plan de acţiuni şi, în 2011, acest sistem, cu asistenţa
152

financiară europeană, va fi pus în practică.
Iulian Fruntaşu: Da, această chestiune este în planul respectiv – în compartimentul
migraţie ilegală, inclusiv readmisia – de a elabora o strategie naţională în ceea ce priveşte
managementul integrat al frontierelor, de a crea un Consiliu naţional în ceea ce priveşte
managementul integrat al frontierei. Există mai multe amendamente şi mai multe legi care
sunt în proces de elaborare şi de adoptare.
Adevărat că procesul politic este aşa cum este. Parlamentul, după cum ştiţi, nu se
întruneşte în sesiuni şi nu prea are cine vota aceste amendamente. Dar, odată ce vom avea
un Parlament funcţional, cred că vom accelera procesul în cauză. Adevărat că depunem
eforturi şi la momentul de faţă încercăm să promovăm amendamentele, legile şi proiectele
respective prin intermediul Alianţei, sunt sensibilizate toate componentele şi atunci când
reuşesc să se întrunească în sesiune aceste legi au prioritate.
În rest, sunt tot felul de activităţi. Dacă vorbim, de exemplu, despre
compartimentul pe care l-am menţionat - migraţie ilegală, inclusiv readmisia, Frontexul
a fost menţionat în curriculum-ul Colegiului grănicerilor, a fost introdus cursul
referitor la detectarea documentelor false şi a vehiculelor furate, care tot este o chestiune
importantă. Sau amendarea Legii privind migraţia forţei de muncă ce se referă în primul
rând la simplificarea procedurii de documentare a cetăţenilor străini care vin în Republica
Moldova. Este o lege din 2008. A fost, de exemplu, desfăşurată o piaţă a muncii în Italia
pentru moldovenii care sunt acolo stabiliţi, astfel încât dânşii să-şi înceapă o afacere în
Republica Moldova. În Padova a avut loc, la 8 mai. Sunt desfăşurate activităţi în ceea ce
priveşte semnarea acordurilor în domeniul securităţii sociale cu România, Italia, alte state.
Lumea munceşte. E un grup de lucru care funcţionează în pofida dificultăţilor legate de
situaţia politică actuală.
Moderator: Pe lângă negocierile cu privire la liberalizarea regimului de vize,
Republica Moldova ar urma să înceapă şi negocierile pe marginea Acordului de liber
schimb cu UE. În cât timp ar putea demara negocierile pe marginea acestui Acord şi de ce
depinde lansarea lor?
Victor Chirilă: A fost recent o delegaţie a Comisiei Europene care să se informeze
asupra stadiului de pregătire a Republica Moldova pentru a lansa astfel de negocieri cu UE.
Acum urmează perioada analizei acestor rezultate la Bruxelles şi probabil este de aşteptat ca
în a doua jumate a anului să primim un răspuns. Din luările de poziţii ale oficialilor europeni
se pare că sunt şanse mari ca o astfel de decizie să fie pozitivă pentru Republica Moldova. Cu
siguranţă asta nu înseamnă că în câteva luni acest Acord va fi negociat. Dimpotrivă, eu cred
că va fi mai greu de negociat decât Acordul de asociere, parte a căruia va fi şi acest Acord
privind zona de liber schimb comprehensivă şi aprofundată. Acest Acord va presupune
anumite angajamente care vor însemna resurse financiare. Întreprinderile moldoveneşti
nu întotdeauna dispun de astfel de resurse financiare. Prin urmare, implementarea acelor
angajamente, standarde tehnice va trebui să prevadă o anumită perioadă de graţie pentru
153

ţara noastră. Şi această perioadă de graţie va trebui să fie negociată cu oficialii europeni.
Iulian Fruntaşu: Şi în perioadele respective fiecare industrie va trebui să vină
cu propuneri. Cred că aici vor fi dificultăţile cele mai mari, pentru că Acordul propriu-zis
pentru mine are două faţete. Pe de o parte, este adevărat că există această perioadă. Acordul
precedent, în ceea ce priveşte preferinţele autonome, era într-un fel mai favorabil, în sensul
în care am fi putut să ne protejăm industriile, dar pe de altă parte nu există această presiune
de care este nevoie pentru a reforma sectoarele şi aceasta ne poate oferi doar un Acord de
comerţ liber şi aprofundat cu UE. Trebuie să găsim un asemenea echilibru, astfel încât să
încurajăm industria noastră să se reformeze, dar să nu o şi distrugem. E un echilibru pe
care negociatorii noştri trebuie să îl cunoască foarte bine şi să ajungă la un document bun
pentru ţară.
Victor Chirilă: Preferinţele comerciale autonome într-adevăr creează un regim
asimetric comercial favorabil nouă, pentru că noi putem exporta fără taxe o mulţime
de produse, chiar şi unele pe care nu le producem actualmente, în timp ce UE continuă
să plătească anumite taxe la exportul aceloraşi produse la noi în ţară. Dar, acest regim
asimetric comercial, sub forma Preferinţelor comerciale autonome nu prevede liberalizarea
sau circulaţia liberă a investiţiilor, de exemplu, care sunt necesare pentru a implementa
aceste standarde europene. Or, acest Acord privind comerţul liber şi aprofundat cu UE va
prevedea posibilitatea de a exporta fără obstacol investiţii în Republica Moldova, va permite
circulaţia liberă a serviciilor în piaţa din Republica Moldova şi cea a UE. Anume circulaţia
liberă a investiţiilor, circulaţia liberă a serviciilor sunt acele vehicule care vor aduce la noi şi
standardele necesare, şi asistenţa necesară, şi practicile care să corespundă cu cele ale UE.
27 iunie 2010
Evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu Republica Federativă Germania
154
Invitaţi:
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă;
- Mihai Popşoi, coordonator la Centrul NATO din
Chişinău.
Moderator: Astăzi vom discuta despre relaţiile Republicii Moldova cu Germania,
ţinând cont şi de faptul că în această săptămână la Chişinău s-a aflat în vizită oficială
ministrul federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Guido Westerwelle. Cum pot fi
caracterizate relaţiile de astăzi între Republica Moldova şi Republica Federală Germania?
Radu Vrabie: Probabil, voi spune un lucru cunoscut: Germania este locomotiva
UE, este o ţară foarte importantă în cadrul UE şi chiar dacă în acest conglomerat de state

deciziile se adoptă în unanimitate, de opinia Germaniei ascultă foarte multe ţări. În acest
sens, eu cred că în ultima perioadă relaţiile moldo-germane au mers pe o cale ascendentă.
Recent, dl Leancă, ministrul de Externe al Republicii Moldova, a fost în Germania.
Şi dl premier Filat a fost în Germania, unde a avut o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel.
Din acest punct de vedere, vedem o creştere a rolului Republicii Moldova printre factorii
de decizie din Republica Federală Germană, fapt îmbucurător. Mai important, din
punctul meu de vedere, este că Moldova şi-a obţinut acest rol nu în urma unei conjuncturi
geopolitice. Este un lucru lăudabil ceea ce a reuşit să facă Guvernul Republicii Moldova,
iar Memorandumul Merkel-Medvedev referitor la Transnistria este relevant în acest sens.
Mihai Popşoi: Legătura noastră cu Germania este una foarte strânsă, dar vizita
ministrului de Externe german la Chişinău este în acelaşi timp şi un moment istoric pentru
că reprezintă prima vizită în Republica Moldova a unui ministru de Externe german.
Germania este un partener foarte important în vederea apropierii Republicii Moldova
de UE, fiind unul din jucătorii principali în UE. Republica Moldova are nevoie pe toate
palierele de suportul acestui stat important în relaţia ei cu UE: în liberalizarea regimului
de vize, negocierea Acordului de liber schimb comprehensiv şi aprofundat, dar la fel şi în
soluţionarea problemei transnistrene.
Relaţia economică este foarte importantă, pentru că în cadrul vizitei premierului
Filat în Germania, acesta a vizitat şi una din uzinele Mercedes, la care prim-ministrul
moldovean şi-a exprimat dorinţa ca Germania să investe<