Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

222
Boli virotice şi prionice ale animalelor
survine in utero sau în primele două zile de viaŃă,
fie că nu se manifestă clinic, fie că se manifestă
după mai multe săptămâni sau luni, prin pierdere
în greutate, blefarite, tulburări de reproducŃie (4).
Dacă infecŃia s-a produs mai târziu, se adaugă şi
alte manifestări ca: fotofobie, conjunctivită,
tremurături, convulsii. Viscerele şi vasele
sanguine devin intens infiltrate limfocitar. Dacă
infecŃia s-a făcut pe cale intracerebrală, se
produce o coriomeningoencefalită letală. La
hamster, simptomele şi leziunile, după infecŃia de
laborator, sunt asemănătoare, dar mai discrete.
Dacă infecŃia survine foarte timpuriu, înainte
de maturarea sistemului imun, se produce
toleranŃă imunologică faŃă de virus, care va putea
persista în Ńesuturi, sustrăgându-se astfel de la
acŃiunea factorilor de apărare a organismului.
Şoarecii cu infecŃii persistente nu elaborează
anticorpi faŃă de virus sau, dacă elaborează,
aceştia formează complexe cu virusul şi
complementul, care contribuie la evoluŃia bolii
degenerative la şoareci, a manifestărilor de
glomerulonefrită, arterită şi a altor leziuni
inflamatorii cronice (4). Alteori, şoarecii cu
infecŃii persistente produc anticorpi, dar nu şi
limfocite T citotoxice specifice, capabile să
elimine virusul din organism. În schimb, în
infecŃiile acute se produce o multiplicare intensă
a limfocitelor T citotoxice, având ca rezultat
distrugerea virusului, dar şi apariŃia simptomelor
şi a leziunilor de coriomeningoencefalită (4).
Proliferarea luxuriantă a limfocitelor cauzează o
serie de disfuncŃii neuronale şi reducerea sau
pierderea funcŃiilor specifice unor celule
(neurotransmisibilitatea, de sinteză a hormonilor
de creştere şi tiroidieni şi altele).
Diagnosticul de laborator al infecŃiei cu VCL
multă vreme s-a bazat, aproape exclusiv, pe
identificarea anticorpilor din sânge, prin IF
indirectă, cu care se poate determina şi titrul
anticorpilor. În prezent se recurge la o metodă
imunoenzimatică de captură standardizată, cu
ajutorul căreia se poate demonstra prezenŃa
virusului într-o colonie de şoareci sau hamsteri,
după ce a fost cultivat pe un substrat celular
(BHK-21, Vero E6).
Profilaxia bolii la om se face în principal prin
deratizări periodice şi pin evitarea contactului cu
animalele infectate, iar tratamentul se face cu
ribavirină. Profilaxie specifică deocamdată nu
există.
Crescătoriile de şoareci sau hamsteri infectate
trebuie lichidate, iar cele indemne trebuie
protejate prin evitarea introducerii bolii în efectiv
achiziŃionând animale din crescătorii infectate
sau cu situaŃie necunoscută sub raportul CL.
10.2. FEBRELE HEMORAGICE
Dintre toate arenavirusurile, în afară de
virusul CL care afectează omul, alte 5 virusuri
produc la om febre hemoragice, având denumiri
în legătură cu localitatea sau Ńara în care au fost
pentru prima dată diagnosticate. Acestea sunt:
- Febra hemoragică de Lassa
- Febra hemoragică venezueliană
- Febra hemoragică argentiniană
- Febra hemoragică boliviană
- Febra hemoragică braziliană
Toate au ca rezervor natural de virus diverse
specii de rozătoare domestice sau sălbatice.
10.2.1. FEBRA LASSA
A fost descrisă pentru prima dată în anul
1969, în localitatea Lassa din Nigeria, când s-au
îmbolnăvit două asistente medicale, dintre care
una mortal. În anii următori, boala a fost
diagnosticată şi în alte cazuri, devenind o
zoonoză comună în Africa de Vest, înregistrată şi
în alte Ńări din Africa, dar nu şi în afara acestui
continent (2, 4).
Ca rezervor de infecŃie a fost identificat
rozătorul Mastomys natalensis.
Virusul febrei Lassa (VFL) are dimensiuni de
70-140 nm, având caracterele morfologice şi
structurale asemănătoare cu a celorlalte
arenavirusuri. Caracteristica principală a VFL
constă în prezenŃa a 2-10 particule
electronodense, în interiorul virusului, conectate