Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

InfecŃii produse de virusul bolii de Borna, fam. Bornaviridae 275
În faza prodromală, cu 1-2 săptămâni
înainte de apariŃia simptomelor caracteristice,
apar manifestări ce constau în abatere, oboseală,
căscături repetate, prehensiunea încetinită, apetit
capricios, colici uşoare, nelinişte, hiperestezie
cutanată, excitaŃie genezică (Goerttler şi col.,
citat de 16), tulburări gastrointestinale şi tulburări
de comportament.
În faza de stare, predomină manifestările
nervoase. Animalele sunt abătute, apatice,
somnolente, iar uneori stau cu capul sprijinit de
jgheab sau de obiectele înconjurătoare.
Deplasarea este nesigură, ataxică, vaccilantă, în
manej sau se deplasează până întâlnesc un
obstacol. Alteori apar stări de excitaŃie: animalele
tresar, se sperie, se agită, se strâng lângă perete,
se trag în căpăstru sau se reped înainte. Fazele de
excitaŃie sunt de scurtă durată şi sunt urmate de
stări depresive. Pe măsură ce boala progresează,
perioadele de excitaŃie devin din ce în ce mai
dese, mai lungi şi mai violente, dând uneori
impresia că animalul şi-a pierdut complet
instinctul de conservare; se izbeşte cu capul de
pereŃi sau se repede înainte, izbindu-se cu capul
şi cu pieptul de obiectele pe care le întâlneşte în
cale, cade, îşi produce răni grave, fără să aibă
senzaŃia de durere. În majoritatea cazurilor se
observă şi congestia mucoaselor, midriază,
privire fixă şi uneori amauroză. Ulterior apar
paralizii ale buzelor, urechilor, pleoapelor, limbii,
faringelui, membrelor, sfincterelor etc., care
prevestesc sfârşitul letal. Adeseori, spre sfârşitul
evoluŃiei, în cursul unei crize de excitaŃie,
animalul cade, nu se mai poate ridica, face
mişcări de pedalare, se izbeşte cu capul de
pământ sau de pereŃi şi moare complet paralizat,
în 80-90% din cazuri, după o evoluŃie de 8-15
zile, rareori 5-6 săptămâni. În caz de vindecări,
care sunt rare, animalele rămân cu sechele:
hidrocefalie, cecitate, tulburări locomotorii. După
vindecare pot surveni recidive.
S-au descris şi forme mielitice simple (foarte
rare), manifestate prin incoordonări în mers,
dificultate în întoarcere, imposibilitate de a se
menŃine în echilibru şi paralizii.
Tabloul morfopatologic
La necropsie leziunile macroscopice nu sunt
caracteristice.
La nivelul creierului şi meningelui se observă
un pichetaj hemoragic, infiltraŃie edematoasă sau
hiperemie. Lichidul cerebrospinal poate fi în
cantitate crescută şi, la 2/3 din cazuri se constată
xantocromie.
Histopatologic, se constată leziuni de
meningoencefalomielită nepurulentă (degenerări
neuronale, satelitoză, neuronofagie, noduli gliali
şi manşoane limfomonocitare perivasculare), mai
ales în cornul lui Ammon, nucleii caudaŃi şi
optici, precum şi în lobii olfactivi. Leziunile
cerebelului, bulbului şi ale măduvei par să fie mai
puŃin severe. Se remarcă prezenŃa incluziilor
oxifile intranucleare – incluziile lui Joest-Degen -
de dimensiuni variabile, omogene, rotunde sau
ovalare, singulare sau, mai frecvent, grupate câte
2-3 într-un nucleu şi întotdeauna înconjurate de
un halou clar.
Diagnostic
Clinic, diagnosticul este foarte greu de
stabilit, mai ales la apariŃia primelor cazuri.
Pentru precizarea diagnosticului se recurge la
examene de laborator (examenul virusologic,
histopatologic, proba biologică şi examenul
serologic).
Examenul virusologic, urmăreşte izolarea
virusului pe celule renale de cal, hamster, bovine
şi linia celulară BHK-21. S-a reuşit şi cultivarea
pe ouă embrionate, procedând la inoculări
alternative, ouă embrionate – iepure.
Examenul histopatologic urmăreşte
evidenŃierea incluziilor oxifile intranucleare în
cornul lui Ammon sau în alte zone ale sistemului
nervos central. Incluziile sunt predominante în
neuroni, însă, antigene virale sunt detectate şi în
asterocite, oligodendrocite şi în celulele
ependimale. Se mai constată şi leziuni de
meningoencefalomielită nesupurativă. Când
examenul histopatologic nu este concludent, se
poate recurge la proba biologică.
Dacă diagnosticul nu poate fi confirmat prin
metode de laborator specifice, se poate recurge la
infecŃia experimentală pe iepure, care se
inoculează intracerebral, intraocular, subcutanat
sau intraperitoneal. Iepurii inoculaŃi fac boala
după 3-6 săptămâni de la inoculare, prezentând
manifestări nervoase, la care, după moarte, se
urmăreşte evidenŃierea incluziilor intranucleare
specifice.