Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Cap. 16
Boli produse de
virusuri din fam.
Caliciviridae
N. Cătană
ConsideraŃii etiologice generale
Familia Caliciviridae este individualizată recent şi include virusuri patogene pentru animale şi oameni.
Particulele virale au un diametru de 35-40 nm, sunt fără anvelopă şi prezintă, pe suprafaŃă, formaŃiuni cu aspect de
cupă. Virusurile acestei familii conŃin ARN reprezentat printr-o moleculă lineară, au capsida formată din 32 de
capsomere şi se multiplică în citoplasmă (1, 2, 3).
Familia Caliciviridae cuprinde 4 genuri, dintre care două de interes veterinar.
Genul Lagovirus include două specii/tipuri, având denumirile:
• Rabbit haemorrhagic disease virus (RHDV) - agentul etiologic al bolii hemoragice a iepurilor;
• European brown hare syndrom virus (EBHSV) - virusul sindromului iepurelui brun european.
Genul Vesivirus include:
• Feline calicivirus (FCV) - virusul calicivirozei feline;
• Vesicular exanthema of swine virus (VESV) - virusul exantemului vezicular al porcului, cu
subtipurile:
- Bovine calicivirus
- Cetacean calicivirus
- Primate calicivirus
- Reptile calicivirus
• San Miguel sea lion virus (SMSLV) – virusuri izolate de la leul de mare din San Miguel şi alte
mamifere marine, similare cu VESV, cu peste 17 serotipuri.
Genul Norovirus include o singură specie:
• Norwalk virus, cu mai multe serotipuri, patogen pentru om.
Genul Sapovirus include de asemenea o singură specie, patogenă pentru om, la care produce
gastroenterite:
• Sapporo virus, cu mai multe subtipuri.
16.1. BOALA HEMORAGICĂ VIRALĂ A IEPURILOR
(Rabbit Haemorrhagic Disease, Viral Haemorrhagic Disease – engl.)
Este o boală infecŃioasă virotică, foarte
contagioasă, cu evoluŃie acută, caracterizată prin
febră, sindrom hemoragic, hepatită necrotică,
morbiditate şi mortalitate ridicată.
Istoric, răspândire geografică şi
importanŃă economică
Boala hemoragică virală a iepurilor (BHI) a fost descrisă
iniŃial în China, în anul 1984, de către Liu şi col. cit. de (22) la
unele rase europene de iepuri (Oryctolagus cuniculus).
Ulterior, boala s-a extins cu repeziciune în Asia, Europa şi
America. Astfel, în anul 1986 a fost semnalată în Italia, în anul
1988 în Ungaria, Cehoslovacia, Spania, FranŃa şi Mexic; în anul
1989 este semnalată în Koreea, în anul 1990 în Belgia şi
România, iar în anul 1992 este diagnosticată şi în Anglia (17,
25, 42).
În România, Nicolae şi col., în perioada decembrie 1989 -
ianuarie 1990, diagnostică boala într-o crescătorie de iepuri,
identifică agentul cauzal prin IHA şi prepară un autovaccin
inactivat (8).
Turcu şi col. produc un vaccin inactivat, după o formulă
originală, elaborează schema de vaccinare şi propun un
complex de măsuri privind prevenirea şi combaterea bolii la
iepuri (35, 36).