Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Boli produse de virusuri din fam. Paramyxoviridae 435
vulpe, lup, capra neagră, iepure, bizam şi şobolan
(33).
Un rol major în apariŃia şi evoluŃia
parainfluenŃei, mai ales în creşterea industrială, îl
deŃin unii factori favorizanŃi cum sunt umiditatea
ridicată, temperatura scăzută, curenŃii de aer,
variaŃiile bruşte de temperatură, transporturile
obositoare (stres fizic şi termic), aglomerarea,
deficienŃele alimentare, bolile cronice etc.
La tineretul din unităŃile de creştere
morbiditatea este uneori foarte ridicată, 90-100%,
dar mortalitatea este scăzută, în majoritatea
cazurilor sub 5%. În unităŃile de îngrăşare a
tineretului taurin în care au loc afluiri din diferite
ferme, primele cazuri apar la 10-15 zile după
sosire în noua unitate. În unităŃile cu circuit
închis, în care din perioada colostrală viŃeii se
imunizează pasiv cu anticorpi de la mame, devin
rezistenŃi faŃă de microflora existentă în mediul
lor ambiant (imunitate de grajd, imunitate de
turmă). Introducerea de viŃei din alte ferme,
purtători de un alt spectru microbian, va declanşa
un episod de îmbolnăviri. Astfel, în mod
succesiv, pe măsura populării cu noi viŃei
neimunizaŃi, din alte ferme şi în prezenŃa
diferiŃilor factori de stres, apar noi episoade.
Uneori, declanşarea bolii este explozivă,
cuprinzând în timp scurt o mare parte, sau întreg
efectivul de tineret. Astfel, în unele unităŃi
parainfluenŃa a afectat în 24 ore 87% din totalul
de 540 viŃei, sau întreg efectivul de 176 viŃei,
dintr-un adăpost (20, 33).
Sursele de infecŃie sunt reprezentate de
animalele bolnave, de cele trecute prin boală de
cele, cu forme subclinice dar purtătoare şi
eliminatoare de virus, de unele organe rezultate în
urma sacrificărilor de necesitate, îndeosebi în
perioada de viremie, precum şi de apa, furajele şi
diferitele elemente din mediu, contaminate.
Cu toate că virusul s-a izolat constant din
secreŃiile nazale, oculare şi din pulmon, şi
inconstant din conŃinutul intestinal, lapte,
avortoni şi spermă, mecanismul transmiterii
infecŃiei şi importanŃa acestora ca surse de
infecŃie, nu este pe deplin elucidat (18).
FrecvenŃa cea mai ridicată a parainfluenŃei, ca
şi a celorlalte pneumopatii virotice, se
înregistrează în sezonul rece, toamna şi iarna,
datorită temperaturii scăzute din adăpost (sub
10°C), creşterii umidităŃii relative (85-95%) cu
condens accentuat, şi formarea de curenŃi în urma
schimbului rapid de aer între mediul extern şi
interiorul adăpostului, cu izbucnirea de endemii,
uneori cu evoluŃie clinică uşoară, alteori cu forme
grave, de unde şi denumirea de gripa taurinelor
(12).
În primii doi ani de viaŃă tineretul taurin se
poate îmbolnăvi clinic de mai multe ori, pentru ca
ulterior boala să evolueze asimptomatic şi să se
instaleze imunitate protectoare faŃă de virusul
parainfluenŃei 3 şi alte virusuri pneumotrope.
EvoluŃia enteritelor, în primele 15 zile de viaŃă,
reprezintă unul din factorii favorizanŃi ai
parainfluenŃei la vârstă de 2-3 luni, prin
imunodepresie consecutiv carenŃei în vitamine
liposolubile, în special vitamina A, şi devastării
Ńesutului parenchimatos al timusului (12). La
rândul lor, viŃeii cu pneumopatii în primele luni
de viaŃă, dau ulterior un randament scăzut şi
prezintă întârzieri în dezvoltare.
Calea de infecŃie obişnuită este cea
respiratorie, prin aerosoli încărcaŃi cu particule
virale. Transmiterea transplacentară de asemenea
este posibilă, fiind confirmată de izolarea
virusului din avortoni (7).
Patogeneză
Virusul PI-3 ajuns pe mucoase, îndeosebi pe
mucoasa respiratorie, anihilează mijloacele
defensive locale prin acŃiunea neuraminidazei,
favorizând penetrarea mucusului, pe care îl
lichefiază, spre celulele mucoasei respiratorii.
InfecŃia este favorizată prin descompunerea
acidului N-acetilneuraminic (NANA), prezent
atât în glicoproteinele din mucus, cât şi în cele
din membrana celulelor gazdei. Prin desializarea
acestor glicoproteine creşte numărul de terminaŃii
accesibile hemaglutininelor virale (3). Virusul
pătrunde apoi în celulele epiteliilor
pseudostratificat şi alveolar, cu pneumocite I şi II
(ultimele secretă şi surfactantul de la suprafaŃa
alveolelor) în care se replică, inclusiv în
macrofagele alveolare. Virusul trece apoi în
capilarele interalveolare şi de aici în circulaŃia
generală, cu posibilităŃi de multiplicare şi în alte
Ńesuturi şi organe, inclusiv în intestin,
determinând astfel viremie pentru o scurtă
perioadă de timp, de numai 2-3 zile. După 7-10
zile apar anticorpii specifici ce inhibă replicarea
virusului în Ńesuturi şi, consecutiv acestui proces,