R I N O L O G I E

24
Rinita uscată anterioară (sicca anterior) se datorează unei fibroze
periglandulare urmată de o metaplazie a epiteliului ciliat, având drept urmare
atrofia mucoasei, însoţită de senzaţia de uscăciune, iritaţie şi formarea de cruste
care însă nu sunt mirositoare. Uneori pacienţii prezintă şi o mică hemoragie.
Această afecţiune se instalează la persoanele expuse la diferenţe mari de
temperatură, agenţi chimici, la noxe profesionale, vasoconstrictoare folosite în
exces,precum şi în urma unor intervenţii chirurgicale.
Diagnosticul se bazează pe anamneză şi examenul local nazal care
evidenţiază fie o mucoasă palidă, uscată, fie o mucoasă îngroşată, cu aspect
granular, sau o perforaţie de sept.
Tratamentul constă în aplicarea de picături uleioase (vitamina A),
vaporizări cu ape iodurate, cură heliomarină şi eventual intervenţii reparatorii
(închiderea perforaţiei septale ).
Rinita atrofică şi ozena
Sunt afecţiuni în care pe lângă atrofia mucoasei, se instalează şi o atrofie
a scheletului cornetelor. Diferenţa între cele doua entităţi este aceea, că la
prima nu se constată prezenta mirosului dezagreabil, simptom întâlnit în ozenă.
Patogenia nu este bine cunoscută,dar probabil este multifactorială. Ea
apare mai ales la sexul feminin, la pubertate şi este mai frecventă la orientali
faţa de albi, fiind foarte rară la rasa neagră. Din punct de vedere geografic se
constata o concentrare în estul Europei şi în India. In această afecţiune, fosele
nazale sunt foarte largi, datorită atrofiei mucoasei nazale şi a scheletului nazal.
Glandele şi fibrele nervoase senzoriale degenerează, epiteliul respirator suferă
o metaplazie scuamoasă, iar sistemul mucociliar este distrus. Secreţile nazale
sunt descompuse de bacterii producătoare de enzime proteolitice.
Se cunosc drept factori care favorizează înstalarea atrofiei ca fiind:
alimentaţia carenţată din copilărie, profesiile care expun omul la factori toxici
precum: sticlă, lemn, azbest, etc.
Simptomatologia, este caracterizată de prezenţa unor cavităţi nazale largi,
pline cu cruste galbene-verzui, uneori negre-maroni, care sunt foarte fetide, şi
care odată extrase evidenţiază lărgimea foselor nazale. Mucoasa este atrofică,
uscată, datorită fibrozei subepiteliale, iar cornetul inferior este atrofic. In ozenă
se gasesc secreţii fetide şi cruste. Mirosul dezagreabil provoacă degradarea
contactului social. După ce într-o primă fază bolnavul prezintă o cacosmie
subiectivă, mai târziu aceasta devine obiectivă, iar datorită anosmiei nu simte
mirosul pe care îl are, însă se plânge de obstrucţie nazală. Boala se poate
extinde la faringe şi laringe, încât datorită crustelor care se adună subglotic,
acestea devin ameninţătoare pentru viaţă.
Diagnosticul se bazează pe triada caracteristică ozenei: cruste galbeneverzui,
fetide şi care după detaşare lasă nişte fose nazale largi, cu mucoasa
atrofiată, concomitent observând şi atrofia cornetelor, acestea fiind foarte mici.
Tratamentul, poate fi conservativ, când se practică curăţarea foselor
nazale prin spălături nazale, cu apă de mare, cu apă sărată, sau cu stilete cu
vată îmbibate în soluţii uleioase sau instilaţii cu soluţii uleioase precum: soluţie
de glucoză 25% glicerinată sau vitamina A uleioasă, toate acestea având rolul
de a elimina crustele urât mirositoare. S-au mai încercat pentru creşterea