securitate si intelligence in secolul xxi - Serviciul Român de Informaţii

SECURITATE SI INTELLIGENCE IN SECOLUL XXI
Abstract
In the complex international system, comprising from traditional modern, premodern, and postmodern states, as Robert
Cooper says, unprecedently diverse security problems emerge, and assimetric threats quickly arise near the classic ones.
Most of the theories and strategies in this field come from scholars and practitioners from the progressist, postmodern area,
but their applicability in the other fields can be difficult. An assimilation that is not critical and not reffered to its own
realities can generate intelligence failures with effects that can hardly be controlled.
We recommend carefulness in allocating nowadays and future resources for each type of threats because organizational
change cannot be divided from social change.
In this equation, OSINT can be the catalyst of knowledge in double way: from society to security structures and from
security structures to society.
Keywords: globalization, network state, trusted information, knowledge sharing, adaptive interpretation
Cuvinte-cheie: globalizare, stat-reţea, informaţie de încredere, partajarea cunoaşterii, adecvarea interpretării
1. Repere geostrategice
Experienţa politică din ultimele două decenii, combinată cu explozia tehnologică, a condus la asocierea tot mai
pregnantă, în teoriile geopolitice, a mai vechilor concepte de „globalism” şi „mondializare” cu acela al „lumii
fără stăpân”, potrivit căruia, după prăbuşirea Zidului Berlinului, se conturează linii de conflict dispersate şi
instabile, care, indiferent de intensitatea lor, scapă din ce în ce mai mult logicii confruntărilor tradiţionale între
state.
Înţelegerea şi practicarea politicii se transformă, depăşind paradigma westphaliană a modelului general al
suveranităţilor rigide, fapt vizibil pe mai multe planuri, strâns corelate:
o globalizarea politică 1 - în contextul creşterii rolului organizaţiilor internaţionale - guvernamentale şi
neguvernamentale -, are loc o anume îndepărtare de politica pur statocentristă spre una mai complexă, de
guvernare globală, multistratificată;
o
o
o
o
identitatea europeană - practic, în ordinea/ dezordinea mondială, sistemul interstatal este tot mai mult
înrădăcinat în reţelele politice regionale şi globale; în acelaşi timp, asistăm la un proces în care „non-statul”
atacă statul (Londra, 7 iulie 2005), lucru de neconceput acum câteva decenii; noul inamic devine tot mai
fluid, cu forme din ce în ce mai amorfe şi imprecise, care evită cu uşurinţă mecanismele defensive obişnuite
ale statelor naţionale;
globalizarea militară - în doctrină şi strategie în egală măsură; vizează modul de organizare şi administrare a
securităţii apărării, producţia şi achiziţiile în domeniul apărării, politicile de securitate naţională;
comerţul global şi pieţele globale - se dezvoltă o reţea complexă de legături comerciale care funcţionează şi
creează condiţii de existenţă a pieţelor globale;
sistemul global al finanţelor - pieţele financiare naţionale şi centrele semnificative ale lumii sunt
înrădăcinate tot mai mult într-un ansamblu mondial, astfel că puţine economii se pot izola de funcţionarea
1 „Modifică baza ordinii mondiale prin reconstituirea formelor tradiţionale de stat suveran şi prin reordonarea relaţiilor
politice internaţionale“ - D. Held, A. McGrew, D.Goldblatt, J.Perraton, Transformări globale, Iaşi, Editura Polirom, 2004

o
o
o
pieţei financiare globale, iar actuala criză financiară a demonstrat că volatilitatea acestora poate avea
consecinţe economice interne majore;
puterea corporatistă şi reţelele globale de producţie - au dobândit un rol fundamental pentru organizarea,
amplasarea şi distribuirea puterii productive în economia mondială; dezvoltate din firme naţionale,
corporaţiile multinaţionale folosesc investiţiile internaţionale pentru a exploata propriile avantaje
competitive, urmărind în primul rând profitabilitatea globală;
migraţiile internaţionale - autonomia statelor naţionale este redefinită de impactul migraţiei legale din trecut
şi impactul permanent al migraţiei ilegale, iar capacitatea statelor de a-şi proteja frontierele şi de a-şi
supraveghea populaţia nu mai este adecvată;
cultura şi destinul naţiunilor - fluxurile uriaşe de informaţii, imagini şi persoane care circulă în jurul lumii
schimbă contextul în care trebuie dezvoltate proiectele naţionale; o contrapondere la proiectele de tip
naţional apare din partea unui cosmopolitism cultural care creează o provocare la ideea de naţiune.
Potrivit unuia dintre cei mai importanţi analişti ai teoriei globalizării, Ulrich Beck, este nevoie ca unele dintre
acele concepte fundamentale ale societăţii moderne - casa, familia, clasa, democraţia, dominaţia, statul,
economia, sfera publică, politica - să fie eliberate de fixaţiile naţionalismului metodologic şi redefinite,
reconceptualizate în contextul cosmopolitanismului metodologic 2 .
Sugestivă din acest punct de vedere este abordarea lui Manuel Castells 3 , care identifică evoluţia graduală a
statului către o nouă formă, cea a statului-reţea. Reţeaua este înţeleasă ca un set de noduri care generează o
„structură complexă de comunicare, construită în jurul unui set de obiective care îi asigură simultan unitatea de
scop şi adaptabilitatea la mediul în care operează”.
În sistemul internaţional complex, alcătuit din state moderne tradiţionale, premoderne şi postmoderne, apar
probleme de securitate de o diversitate fără precedent, pe lângă ameninţările clasice sporind într-un ritm susţinut
cele asimetrice. În momentul de faţă, factorii de risc se diversifică şi se multiplică: pe de o parte, extind sfera de
securitate astfel încât aceasta să acopere riscuri neconvenţionale, precum schimbările climatice, criza
alimentelor, pandemiile etc.; pe de altă parte, efectele crizei economice globale pot alimenta atitudini extremist -
naţionaliste ori reaprinde conflicte domestice sau etnice, având un impact direct asupra securităţii cetăţenilor, pe
fondul creşterii ratei criminalităţii şi al amplificării luptei pentru resurse.
În acest context, vechile paradigme de explicare a cadrului internaţional sunt tot mai contestate sau insuficiente,
iar o nouă teorie unanim acceptată se lasă aşteptată, fiind, cel mai probabil, un demers ştiinţific utopic. Statele
sunt mai vulnerabile (în cel mai bun caz, mai nepregătite) ca oricând în raport cu aceste provocări noi 4 .
Diplomatul britanic Robert Cooper arăta, în lucrarea „Destrămarea naţiunilor. Ordine şi haos în secolul XXI”
(2007), că „anarhia” şi „tehologia” - „aceşti doi mari distrugători ai istoriei” - s-ar putea susţine reciproc şi ar
putea „deturna” noul secol, odată ce „răspândirea terorismului şi a armelor de distrugere în masă ne arată o lume
în care autorităţile occidentale pierd controlul”. În acest context, o redistribuire a puterii dinspre statele
dezvoltate şi cu o democraţie solidă către entităţi mai puţin interesate de asigurarea unei lumi stabile este tot mai
vizibilă, mai ales că accesul la tehnologie, la mijloace de comunicare şi propagandă, la diferite alte resurse de
putere, care a fost în mod tradiţional la îndemâna statului, este acum la îndemâna a ceea ce generic s-a numit
deja nonstat, consecinţele fiind dramatice din perspectiva vechilor paradigme şi concepte ale securităţii şi ale
relaţiilor internaţionale.
Într-un univers caracterizat de interconectivitate, dar şi de dezordine şi anarhie, s-au amplificat incertitudinile
atât în ceea ce priveşte explicarea proceselor actuale în toate domeniile, dar mai ales în ceea priveşte
predictibilitatea celor viitoare. A devenit evident că lumea se află într-o criză de adaptare care, comparativ cu
alte etape în evoluţia societăţii umane, prin rapiditatea şi spaţiile pe care le acoperă, demonstrează că, pentru o
înţelegere reală, nu mai este suficientă calea reducţionistă, respectiv separarea diferitelor părţi şi studiul lor.
Teoriile şi strategiile în domeniu provin însă, majoritatea, de la cercetători şi practicieni din zona de progres,
2 Ulrich Beck, în George Cristian Maior, Incertitudine - gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI, Editura
RAO, Bucureşti, 2009, p. 82
3 Manuel Castells, “The New Public Sphere: Global Civil Society, and Global Governance”, în The Annals of the American
Academy of Political and Social Science, 2008, disponibil la http://ann.sagepub.com
4 George Cristian Maior, Incertitudine - gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI, Editura RAO, Bucureşti,
2009, p.19

postmodernă, însă aplicabilitatea lor în celelalte arii poate fi dificilă, iar o asimilare necritică, neraportată la
realităţile proprii, poate genera eşecuri ale serviciilor de intelligence cu efecte greu de controlat.
2. Abordări de securitate
În „societatea globală”, asigurarea securităţii presupune un efort comun între serviciile de informaţii, mediile
academice şi organizaţiile neguvernamentale. Exemplele în acest sens sunt numeroase: în contextul emergenţei
riscurilor la adresa securităţii cibernetice, un serviciu de informaţii poate fi eficient doar în cooperare cu zona
privată, de business şi de cercetare pe protecţia infrastructurilor informatice; evaluarea percepţiilor asupra unor
evoluţii geopolitice ar fi mai profundă în urma organizării unor dezbateri publice în domeniul analizei de risc;
fundamentarea academică a domeniului intelligence conferă un potenţial sporit de adaptare controlabilă la
schimbările socio-politice viitoare, prin sinteza dintre inovarea tehnologică şi cea socială.
Toate aceste aspecte au devenit critice în actualul context de criză economică, suprapunându-se provocărilor
generate de problemele obişnuite cu care se confruntă structurile de intelligence: managementul unui volum
considerabil de informaţii; eficientizarea comunicaţiilor intra şi inter-instituţionale; identificarea şi urmărirea
priorităţilor; perfecţionarea factorului uman (recrutare, pregătire, creşterea calificării, motivare); ajustarea
dinamicii interne, sub impactul noilor tehnologii; proiectarea unei relaţii active cu beneficiarii, în sensul
transformării feed-back-ului într-un instrument de îmbunătăţire a performanţei. În acest context, instituţiile
naţionale cu atribuţii în sfera securităţii au acordat o atenţie sporită adaptării la dinamica mediului de securitate
intern şi internaţional.
Cele mai importante reforme ale structurilor de intelligence au fost operate la nivelul comunităţii de informaţii
din Statele Unite. Pentru a face faţă provocărilor actuale, autorităţile americane (Office of Director of National
Intelligence) au pus accent pe perfecţionarea capacităţii de analiză şi a calităţii evaluărilor, pe fluidizarea
schimbului de informaţii şi aplicarea celor mai bune metode de recrutare şi formare a personalului. Ca efecte,
s-a reuşit implementarea unor măsuri ce au îmbunătăţit cooperarea dintre palierul analitic şi cel al colectării,
informaţiile extrase fiind distribuite la o scară mai largă şi mult mai sensibile la input-ul analiştilor, sporindu-se
colaborarea inter şi intra-servicii. Referitor la politicile interne privind protecţia surselor şi metodelor,
eliminarea barierelor tehnice şi culturale şi transformarea comunităţii de informaţii într-un spaţiu informatic
colaborativ, cu ajutorul noilor tehnologii, au permis diseminarea cunoştinţelor într-un mod integrat, pentru
îndeplinirea unui scop comun.
La rândul său, Marea Britanie a revizuit Strategia de securitate, punând accent pe intensificarea colaborării între
politic, servicii şi opinia publică şi, în general, pe participarea tuturor reprezentanţilor societăţii „pentru a
dezvolta o înţelegere comună a provocărilor de securitate cu care se confruntă Marea Britanie şi ceea ce va
întreprinde pentru a le combate”. În acest scop, s-a urmărit „stabilirea unui forum naţional de securitate, format
din persoane din cadrul administraţiei locale şi centrale, spectrul politic, academic, sectoarele private şi altele,
precum organisme şi persoane cu experienţă în domeniul securităţii”.
În România, Serviciul Român de Informaţii a demarat, în 2007, un amplu proces de reformă, axat deopotrivă pe
debirocratizare şi flexibilizare structurală şi îmbunătăţirea capacităţilor analitice şi evaluativ-predictive,
sprijinite de o infrastructură informatică integrată, fiabilă şi eficientă. Modernizarea SRI se axează pe: creşterea
profesionalismului cadrelor, inclusiv prin atragerea de expertiză din afara sistemului; restructurarea
componentei operaţionale, tehnice şi logistice astfel încât să se dezvolte capacităţi adecvate pentru îndeplinirea
misiunilor specifice; definirea unei structuri suple şi rapid adaptabile, care să permită abordarea unei palete largi
de operaţiuni; cooperare cu partenerii naţionali şi internaţionali; promovarea şi consolidarea valorilor
democratice prin dezvoltarea unei înţelegeri comune a provocărilor şi oportunităţilor în domeniul securităţii
naţionale la nivelul statului şi societăţii româneşti 5 .
Se remarcă faptul că, în reformele derulate în SUA, Marea Britanie şi România, accentul a fost pus pe
eficientizarea palierelor de colectare şi analitic, a schimbului de informaţii, pe identificarea unor modalităţi
eficiente de diseminare a produselor informaţionale către beneficiari, pe dezvoltarea managementului resurselor
umane şi intensificarea colaborării cu mediile academice, fie că este vorba despre expertiza oferită de specialişti
în diverse domenii de activitate, fie despre angrenarea universităţilor în cercetarea şi studiul aspectelor legate de
intelligence şi analiză. Efortul trebuie însă susţinut şi completat prin asigurarea unui cadru legal optim, adaptat
la noile provocări de securitate.
5 Viziunea strategică 2007-2010, Serviciul Român de Informaţii, disponibilă la adresa www.sri.ro

În pofida avantajelor pe care le aduce modul de lucru colaborativ, practicienii au susţinut, cu argumente greu de
contestat, că natura intelligence-ului este secretul, iar balansul dintre cele două planuri – deschis/ închis -, sub
umbrela unei singure instituţii, este unul extrem de riscant.
În faţa acestei provocări, cercetătorul american William Lahneman 6 a propus o paradigmă în măsură să
soluţioneze dilema enunţată, al cărei resort este, în fond, un paradox: deşi ameninţările sunt mai mari ca
niciodată, principala dificultate nu ţine de determinarea adversarilor, cât de natura relaţiilor dintre parteneri/
aliaţi. Algoritmul modalităţilor de gestionare a securităţii este fundamental focalizat pe necesitatea colaborării la
nivel internaţional între structurile de intelligence, ceea ce pare fezabil dacă avem în vedere multitudinea de
planuri în care statele cooperează, de la sport şi cultură până la exerciţiile militare comune.
În principiu, este unanim recunoscut că informaţia/ cunoaşterea, pentru a fi utilizată la potenţialul ei real, trebuie
diseminată cât mai larg celor în măsură să o utilizeze responsabil şi eficient, dar în fapt, cele mai importante
elemente ale cunoaşterii obţinute din sfera intelligence rămân secrete.
Serviciile de informaţii trebuie să facă faţă unor deziderate contrarii: să aplice principiul unanim recunoscut ca
fiind funcţional în materie de cunoaştere - need to share, şi în acelaşi timp să respecte cultura organizaţională,
raţiunea lor de a fi - accesul la informaţiile clasificate conform principiului need to know. Cele două tendinţe nu
pot fi gestionate cu actualul set de reguli şi structuri orientate prin excelenţă spre secret. Dilema constă, aşadar,
în faptul că principiul secretului trebuie păstrat, dar mediul de securitate nu mai poate fi gestionat corespunzător
în afara unui complex proces de knowledge sharing.
Întrebarea care se pune este dacă pot fi acomodate două tipuri de fluxuri şi structuri cu logică opozabilă - o
arhitectură desenată pentru activitatea în secret şi cu mijloace secrete, respectiv reguli şi organigrame specifice
knowledge sharing - fără a compromite filosofia de lucru caracteristică zonei clasificate.
De fapt, natura ameninţărilor în continuă creştere şi diversificare („asimetrice” - privesc societatea în ansamblu,
nu numai obiective militare sau strategice, sunt transnaţionale şi pot avea efecte grave atât ca pericol fizic, cât şi
asupra valorilor, modului de viaţă) face ca întrebarea să fie nu dacă, ci care este soluţia.
Este nevoie de o înţelegere globală a dinamicii mediului de securitate, ceea ce impune cooperare şi organizare
integrată la nivel internaţional (mod de lucru colaborativ), precum şi de deplasarea centrului de greutate spre
analiza anticipativă (early warning).
William Lahneman a pornit de la o evaluare a celor 3 elemente care sunt furnizori ai cunoaşterii dintr-o
perspectivă care include intelligence, dar nu se reduce la acesta: intelligence din surse secrete (HUMINT,
GEOINT, SIGINT etc.); intelligence din surse deschise (Open Source Intelligence - OSINT); al treilea gen de
informaţii provine din medii nerestricţionate, dar nu pot fi considerate surse deschise.
O primă observaţie este că noile ameninţări nu pot fi combătute cu succes utilizând doar metodele tradiţionale
de răspuns. Spre exemplu, interceptarea comunicaţiilor, infiltrările nu dau rezultate scontate în lupta împotriva
terorismului sau în cazul conflictelor interetnice.
De asemenea, serviciile de informaţii sunt în mod tradiţional caracterizate printr-o clară organizare ierarhică,
pentru că acest mod de aşezare a fluxurilor şi activităţilor, a rolurilor şi misiunilor a fost construit în lupta de
sute de ani cu un tip de „inamic” la fel de static.
În viitor, fără a renunţa la principii de bază ale organizării piramidale, structurile de forţă vor fi nevoite să
colaboreze mult mai profund decât o fac în prezent, să confere analizelor validare interdisciplinară, pentru că au
în faţă un alt tip de „duşman” - dinamic, imprevizibil.
Viitorul în intelligence duce OSINT în avangarda comunităţii de informaţii, într-o reţea din care nu lipseşte
aportul sectorului privat, respectiv al polilor de cunoaştere din societate - mediul academic, think tank-uri şi
chiar analişti freelancer.
Noua paradigmă propusă de Lahneman, adaptive interpretations, se diferenţiază de construcţia tip puzzle printrun
mod de lucru structurat pe două coordonate. În locul pieselor de puzzle, avem un continuum de informaţii în
care părţi ce sunt nesemnificative la un moment dat pot deveni ulterior decisive. De asemenea, în locul unor
6 William Lahneman, The Need for a New Intelligence Paradigm, în International Journal of Intelligence and
CounterIntelligence, volum 18, nr. 3, 2010

problematici complexe în care analiştii pot intra în blocaje interpretative, se optează pentru divizarea acestora în
cercuri concentrice, soluţionarea unuia putând duce la rezolvarea celorlalte.
Ceea ce era tot mai mult o necesitate, dar a devenit imperativ după momentul atacurilor de la 11 septembrie
2001, a fost realizarea binomului secret - deschis, altfel spus reunirea eforturilor tuturor zonelor de analiză în
scopul protejării ţării de noi agresiuni. Ultima corelaţie, deschis – deschis, priveşte atenţia acordată de serviciile
de informaţii mass media, în ceea ce înseamnă date de presă neprelucrate, neinterpretate, sistem cunoscut şi sub
numele de OSINF (Open Source Information).
Sursele deschise trebuie însă astfel explotate încât să suplinească „limitele” activităţii de culegere de informaţii
din surse secrete, orientată exagerat spre ameninţările tradiţionale, în dauna celor emergente.
Cercetând iniţiativele reformatoare care au avut loc în SUA după 9/11, Lahneman a observat că se încearcă
soluţionarea incompatibilităţii dintre cele două paradigme ale intelligence-ului modern şi dezvoltarea culturii
colaborative printr-o modalitate care poate duce la eşecul acestor măsuri.
Practic, se încearcă lărgirea ariei celor care au acces la informaţii clasificate, diverşi specialişti sau entităţi din
SUA sau ţări partenere căpătând acces la informaţii clasificate (clearance). Se creează, astfel, premisele pentru
modalitatea de lucru deschisă - adaptive interpretations, ceea ce este fără îndoială un progres, dacă privim la
istoria recentă.
Efectele perverse sunt însă multiple: se dezvoltă cultura colaborativă, dar aceasta are loc sub umbrela secretului,
ceea ce conduce la neîncrederea potenţialilor parteneri, în timp ce canalele deschise rămân marginale. Nici din
punctul de vedere al rigorilor secretului scenariul nu pare a evolua pe un drum corect, dacă avem în vedere că,
sporind numărul celor care au acces la informaţii clasificate, creşte exponenţial şi riscul contrainformativ
(scurgeri de informaţii).
Soluţia revoluţionară propusă de cercetătorul american constă în promovarea unui nou concept al procesului de
intelligence, în care între „informaţia secretă” şi „informaţia deschisă” este plasată „informaţia de încredere”
(trusted information), care circulă într-o „reţea a încrederii” (trusted network).
Sistemul ar fi utilizat în mod responsabil, contributorii urmând să alimenteze, după nişte reguli prestabilite,
numai informaţii validate. Printre membri pot fi agenţii guvernamentale, companii private, ONG-uri, comunităţi
de interese şi chiar indivizi în mod particular.
În fond, regula de bază ar fi încrederea mutuală între membri, accesul la sistem fiind exclusiv rezervat acestora.
„Reţeaua încrederii” nu este din zona open source pentru că nu este accesibilă publicului larg, dar nici din cea a
informaţiilor clasificate pentru că diseminarea produselor în interiorul „clubului” este nerestricţionată.
Este de aşteptat ca această formă de organizare să fie rapid implementată şi dezvoltată atâta timp cât ea răspunde
ameninţărilor care se prefigurează la orizontul ţărilor democratice, în contextul globalizării accelerate.
Sfera adaptative information este strâns legată de acest proiect, pentru că actualul sistem este incapabil să
colecteze, prelucreze şi disemineze cantitatea de informaţii necesare. Ar presupune costuri imposibil de suportat
pentru orice administraţie.
În principiile de funcţionare a sistemului este prevăzut ca serviciile de informaţii sau organizaţii de securitate
similare să nu poată fi membre. Este de văzut care va fi conexiunea lor la acest proiect, dar logica acestei
inovaţii constă tocmai în a restrânge aria secretului care se pare că a expandat excesiv sub presiunea nevoii de
deschidere, eliberându-l de povara asimilării nejustificate de noi membri şi produse informaţionale. În fapt, s-ar
deschide un domeniu în care informaţia clasificată fără motiv, dar care ar fi periculos de diseminat oricui, are un
loc de desfăşurare propriu.
3. OSINT - catalizatorul cunoaşterii în dublu sens: dinspre societate către structurile de
securitate şi dinspre structurile de securitate către societate
Deşi sursele deschise de informare sunt utilizate în procesul analitic al serviciilor de informaţii de multă vreme,
progresul tehnologic - în special amploarea navigării pe Internet - a determinat creşterea ponderii OSINT în
materialele privind securitatea naţională.
În plan global, aportul OSINT în produsele informaţionale realizate pe baza analizei multisursă este estimat, în
funcţie de problemă şi de persoană, de la neglijabil la 90%.
În aprecierea lui John Nomikos, directorul „International Security Research & Intelligence Agency” (ISRIA), cu
toate că datele statistice variază, cea mai mare parte a acestora pare să conchidă că OSINT contribuie cu 70 -
80% la baza de informaţii a SUA, iar ponderea acestora la nivel global este limitată, în prezent, numai în unele

societăţi închise precum Coreea de Nord, Irak şi, posibil, Belarus (însă şi aici se pare că barierele în această
direcţie încep să fie slăbite) 7 .
Potrivit specialiştilor, cea mai mare cantitate de informaţii - aproximativ 80% - este obţinută din presa tipărită,
în pofida faptului că sursele deschise sunt extrem de variate, cuprinzând mass media scrise, audio-vizuale,
beletristică, rapoarte, jurnale, imagini etc..
Într-o prelegere susţinută la primul simpozion internaţional privind sursele deschise (1992), amiralul William
Studeman a expus o serie de evenimente în care informaţiile obţinute prin intermediul surselor deschise au fost
extrem de importante pentru factorii de decizie în domeniul securităţii naţionale a SUA: criza rachetelor din
Cuba, revolta din Ungaria (1956), invadarea Cehoslovaciei (1968), schimbarea politicii URSS în privinţa
Afganistanului (1985 - 1989), criza iugoslavă. Totodată, a subliniat că serviciile secrete nu sunt în competiţie cu
mass media, deşi au domenii de activitate similare, pentru că obiectivele lor sunt diferite: pe de o parte, presa
oferă subiecte atractive pentru opinia publică, iar, pe de altă parte, serviciile secrete extrag unele informaţii
relevante pentru a argumenta materiale de referinţă în domenii sensibile pentru securitatea naţională 8 .
Referitor la funcţiile OSINT, comentariile generale ale specialiştilor se încadrează pe următoarele coordonate:
o completează tabloul de ansamblu al problemei analizate, însă nu îl pot acoperi singure (Eliot A. Jardines,
William Studeman, Richard S. Friedman);
o conţin, în numeroase situaţii, indicaţii şi avertismente, oferind un important suport informaţional analiştilor
şi, spre deosebire de materialele realizate pe baza informaţiilor obţinute din surse secrete, pot satisface o
arie mult mai largă de solicitări (Richard S. Friedman);
o acoperă virtual toate domeniile, la un preţ scăzut, deoarece expertizele se bazează pe costurile celor care pun
pe piaţă materialele (Robert D. Steele, Mats Bjore);
o conferă produselor informaţionale un nivel de clasificare scăzut şi, astfel, o posibilitate crescută de utilizare
a materialului, caracteristică importantă mai ales în condiţiile cooperării militare într-o coaliţie (Richard S.
Friedman, Patrick Tyrell, Robert D. Steele) 9 .
Analizând distincţia dintre sursele deschise şi cele secrete de informaţii, Stephen C. Mercado 10 a relevat
importanţa pe care o au sursele deschise ca mijloc de obţinere a informaţiei. Autorul susţine că informaţiile
provenite din surse deschise surclasează adesea informaţiile clasificate ca valoare, atât din punctul de vedere al
vitezei, cantităţii, clarităţii şi uşurinţei cu care sunt utilizate, cât şi al costurilor.
În ceea ce priveşte viteza, de exemplu, autorul susţine că, atunci când se iveşte o situaţie de criză într-un loc de
pe glob, într-o zonă în care dispozitivul informativ este redus, analiştii de informaţii şi factorii de decizie îşi
îndreaptă privirea către televiziune şi Internet. De asemenea, sub aspectul calităţii, Stephen C. Mercado afirmă
că ofiţerii de informaţii dezinformaţi produc uneori rapoarte bazate pe tăieturi din ziare şi minciuni ale
informatorilor, aceste documente fiind inferioare de multe ori materialelor elaborate din surse deschise 11 .
Robert D. Steele consideră că utilitatea OSINT în planificarea şi coordonarea unor operaţiuni militare,
umanitare sau antiteroriste derivă din timpul real în care aceste informaţii pot fi obţinute, caracterul limitat al
riscurilor politice şi costurilor umane/ financiare, ceea ce permite orientarea surselor secrete spre domeniile
critice, precum şi din faptul că servesc ca indicator al eficienţei surselor secrete. Autorul a analizat potenţialul
OSINT pe cele 3 nivele (strategic, operaţional şi tactic), menţionând că acestea oferă:
o indicaţii şi avertismente asupra intenţiilor ostile şi a oportunităţilor ce pot fi tranformate în avantaje militare;
date geografice, istorice, culturale necesare evaluării şi planificării unor acţiuni; suport pentru mediatizarea
unor date neclasificate care pot fi utilizate pentru a educa şi mobiliza publicul;
o date geografice pentru estimarea capacităţilor militare şi umane ce trebuie mobilizate, tipul de tehnică şi
comunicaţii care pot fi utilizate în teren; date necesare coordonării forţelor care acţionează în coaliţie, în
cazul în care informaţiile clasificate nu pot fi utilizate sau nu pot fi dezvăluite altor entităţi;
7 John Nomikos, The Role of Open Sources in Intelligence, 15 ianuarie 2006
8 William Studeman, Antologie privind informaţiile obţinute din surse deschise
9 Mats Bjore, Richard S. Friedman, Eliot A. Jardines, Robert D. Steele, Patrick Tyrell, în NATO Open Source Intelligence
Reader
10
Stephen C. Mercado, Reexamining the Distinction Between Open Information and Secrets, 2005,
https://www.cia.gov/csi/studies/Vol49no2/index.html
11 Idem.

o resurse pertinente şi utile în contracararea terorismului şi în operaţiunile de menţinere a păcii; informaţii
esenţiale pentru conducerea unor acţiuni, respectiv materiale topografice care, în unele zone, nu pot fi
obţinute prin alte metode, clasificate sau neclasificate;
o date despre reţelele de comunicaţii şi calculatoare din aria de operaţiuni, care pot fi utilizate atât de inamic
pentru derularea războiului informaţional, cât şi în scop propriu, pentru a asigura legăturile comunicaţionale
cu trupele din teren.
Aplicabilitatea OSINT în operaţiunile militare a fost analizată şi de Richard S. Friedman 12 , potrivit căruia,
pentru organizaţiile militare, cea mai mare valoare a progresului tehnologic de după Războiul Rece rezidă în
libertatea de a accesa baze de date, în timp real, fără a fi constrâns de limite geografice ori de obligaţia de a
transporta un volum imens de materiale (clasificate sau neclasificate).
Din punctul său de vedere, sursele deschise pot oferi toate tipurile de informaţii necesare derulării unor acţiuni
militare, pe front ori în spatele lui: clasificate de bază (infrastructură, date geografice, ordine de luptă); privind
structura societăţii în care sunt plasaţi în timpul unei operaţiuni; privind starea vremii ori mediul natural şi
raportări curente privind situaţia din zona de operaţiune. De asemenea, pot fi utilizate pentru a contracara
războiul informaţional derulat de partea adversă, element extrem de util în planificarea şi executarea unor
acţiuni 13 .
John W. Davies a argumentat importanţa informaţiilor obţinute din surse deschise în conceperea sau
contracararea unei acţiuni, evidenţiind modul în care sunt percepute datele oferite de mass media în medii
sociale diferite. Astfel, în timp ce pentru populaţia statelor occidentale informaţiile din sfera militară sunt privite
ca materiale documentare ori oportunităţi de afaceri, unele entităţi paramilitare sau grupări de crimă organizată o
consideră o sursă importantă de logistică sau de informaţii 14 .
În articolul „Informaţiile obţinute din surse deschise de informare: o provocare pentru NATO”, Patrick Tyrell a
evidenţiat că, datorită alcătuirii acestei organizaţii, colectarea, analizarea şi diseminarea informaţiilor secrete
reprezintă unul dintre cele mai sensibile domenii, având în vedere faptul că structura informativă a NATO se
bazează, în primă fază, pe disponibilitatea de furnizare de informaţii de către serviciile specializate ale statelor
membre, dispunând doar de o capacitate limitată de a produce propriile informaţii şi doar pe timp de pace.
Prin urmare, toate fundamentele informaţiilor secrete şi procedurile de operare standard sunt comasate într-o
bază de date securizată la nivel înalt, care deseori nu cuprinde informaţii provenite din surse deschise, cu
caracter neclasificat.
o Patrick Tyrell a acordat o atenţie deosebită schimbului de informaţii în cadrul Parteneriatului pentru Pace
(PfP), pledând pentru crearea unui grup propriu acestuia, specializat în informaţii clasificate, în scopul
creşterii gradului de independenţă a Alianţei faţă de disponibilitatea de furnizare de informaţii a serviciilor
secrete ale statelor naţionale şi amplificării încrederii reciproce între statele implicate, care vor putea astfel
să participe la procesele privind informaţiile clasificate din cadrul Alianţei.
o În acest scop, a propus ca soluţie de optimizare a relaţiilor la acest nivel crearea unui birou distinct de surse
deschise, care să coopereze cu structurile existente deja în cadrul NATO şi care să furnizeze, la cerere sau
ca activitate zilnică, accesul de calitate şi de încredere la materiale neclasificate aflate în atenţia sau în
posesia părţilor.
Pentru obţinerea unor produse informaţionale competitive trebuie acordată o atenţie sporită, în aceeaşi măsură,
tuturor palierelor pe care le presupune această activitate, precum şi tuturor factorilor implicaţi, în consecinţă
fiind necesare:
o alegerea celor mai bune surse (sub aspectul caracterului exhaustiv al informaţiei, al credibilităţii ridicate,
clarităţii mesajului transmis şi relevanţei pentru obiectul cercetat etc.);
o utilizarea celor mai potrivite resurse (umane, logistice), profitabile din punct de vedere al raportului calitate
- preţ (folosirea unor programe informatice perfomante de culegere, selectare şi prelucrare a informaţiilor;
adaptarea personalului la cerinţe multiple - de exemplu cunoaşterea unei limbi străine rare, concomitent cu
deţinerea unor capacităţi ridicate de procesare şi analiză a informaţiilor);
12 Richard S. Friedman, Open Source Intelligence, 1998
13 Idem.
14 John W. Davies, Informaţia obţinută din surse deschise, studiu publicat iniţial în „Army Magazine”, iulie 1997

o stabilirea unui sistem de relaţionare permanentă atât între entităţile ce activează în domeniul OSINT, la
nivel regional şi internaţional, cât şi între structurile OSINT şi beneficiarii produselor informaţionale, pentru
identificarea priorităţilor şi conturarea unei imagini unitare asupra problematicii gestionate.
15 Alte exemple relevante sunt “Active Worlds”, “There”, “Cybertown”, “The Manor” sau “Muse”.
16 http://www.wired.com/gadgets/miscellaneous/news/2007/07/wiimote
17 http://www.theaustralian.news.com.au/story/0,25197,22161037-28737,00.html

4. Provocări şi soluţii
Sarcina structurilor de informaţii rămâne, momentan, preponderent de asigurare a securităţii naţiunii şi a
cetăţenilor ei; dar trebuie adăugată şi aceea de vizionar al unei lumi în care se recompun forţele geopolitice, se
redefinesc actorii vieţii economice şi sociale, se redescoperă reperele culturale.
Principala provocare o reprezintă managementul activităţii de intelligence în perioadă de dificultate
economică, deoarece resursele sunt din ce în ce mai limitate, misiunea serviciilor derivând din capacitatea
acestora ca manageri de vârf de a vedea că resursele diminuate (financiare, umane) nu afectează calitatea şi
stadardele de performanţă.
O analiză internă riguroasă (în interiorul organizaţiilor) va oferi managerilor o perspectivă în detaliu asupra
procedurilor, măsurilor şi instrumentelor menite a sprijini şi îmbunătăţi performanţa. Aceasta se aplică în mod
egal în organizarea activităţii într-un sens strict, înspre alocarea de resurse financiare, materiale şi umane şi
coordonarea cu beneficiarii şi partenerii. Pentru a se obţine o clarificare şi un punct de vedere general în ceea ce
priveşte strategia organizaţiei, trebuie început cu analiza, iar, pentru a obţine o performanţă sporită, trebuie
promovat factorul uman, deoarece acesta reprezintă cea mai valoroasă resursă a organizaţiei.
Nu în ultimul rând, analiza reprezintă catalizatorul schimbării şi orientării în cadrul organizaţiei, fiind, totodată,
interfaţa între aceasta şi mediul extern. Mai exact, este un dialog ferm între toţi jucătorii implicaţi în înţelegerea,
prevenirea şi combaterea ameninţărilor, care va genera sinergii capabile să asigure securitatea.
Din aceste considerente, trebuie acordată o atenţie sporită proporţiei resurselor alocate în prezent şi pregătite
pentru viitor pe tipuri de ameninţări, schimbarea organizaţională neputând fi desprinsă de schimbarea socială.
Bibliografie
1. Mats Bjore, Sursele deschise - O lecţie învăţată, în NATO Open Source Intelligence Reader, 2002 (www.oss.net)
2. Manuel Castells, The New Public Sphere: Global Civil Society, and Global Governance, în The Annals of the
American Academy of Political and Social Science, 2008 (http://ann.sagepub.com)
3. Robert Cooper, Destrămarea naţiunilor, Ed. Univers Enciclopedic, 2007
4. John W. Davies, Informaţia obţinută din surse deschise, Army Magazine, iulie 1997
5. Richard S. Friedman, Open Source Intelligence, 1998, în NATO Open Source Intelligence Reader, 2002 (www.oss.net)
6. D. Held, A. McGrew, D.Goldblatt, J.Perraton, Transformări globale, Iaşi, Editura Polirom, 2004
7. Eliot A. Jardines, Exploatarea surselor deschise: Ghid pentru analiştii din serviciile de informaţii, Open Source
Publishing Inc., în NATO Open Source Intelligence Reader, 2002 (www.oss.net)
8. William Lahneman, The Need for a New Intelligence Paradigm, în International Journal of Intelligence and
CounterIntelligence, volum 18, număr 3, 2010
9. George Cristian Maior, Incertitudine - gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI, Editura RAO,
Bucureşti, 2009
10. Stephen C. Mercado, Reexamining the Distinction Between Open Information and Secrets, 2005 (http://www.cia.gov)
11. Cristina Posaştiuc, Particularităţi ale managementului în intelligence. O perspectivă sociologică (teză de doctorat),
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, 2010
12. Arno H.P. Reuser, OSINT-WM 2010 Inaugural Talk, International Symposium on Open Source Intelligence & Web
Mining 2010 (OSINT-WM 2010) in Conjuction with (ASONAM 2010), 09-11 August, 2010, Odense, Denmark
(http://www.osint-wm.org/keyspeaker.html)
13. Robert D. Steele, The Handbook of Intelligence Studies, aprilie 2006 (www.oss.net)
14. William O. Studeman, Teaching the Giant to Dance: Contradictions and Opportunities in Open Source Information
within the Intelligence Community (1993) în NATO Open Source Intelligence Reader, 2002 (www.oss.net)
15. John Nomikos, The Role of Open Sources in Intelligence, 15 ianuarie 2006
16. Patrick Tyrell, Informaţiile obţinute din surse deschise de informare: o provocare pentru NATO, Defence Intelligence
and Security School, Marea Britanie, în NATO Open Source Intelligence Reader, 2002 (www.oss.net)
17. Viziunea strategică 2007-2010, Serviciul Român de Informaţii (www.sri.ro)
18. www.secondlife.com
19. http://www.wired.co
20. http://www.theaustralian.news.com.au