Occidentul romanesc nr. 43

06 SEPTEMBRIE
2014
Opinii
Laura Hanţ - Viena/Austria
Există desigur suficiente
exemple în viaţă care indică
faptul că tinereţea singură nu
este suficientă pentru a mişca
un partid. Şi totuşi social-democraţii
români au decis să
mizeze pe tinereţe. PSD-ul a
considerat atunci, în opoziţie
fiind, că are un anume interval
de timp, care ar urma să treacă
până la viitoarele alegeri,
pentru a-şi roda „la locul de
muncă“ noile cadre alese prin
vot democratic. Mai speră, lucru
care mi s-ar părea firesc,
că având un lider tânăr şi o
conducere nouă va reuşi să
scape de obsedanta acuzaţie
că ar fi urmaşul defunctului
PCR.
În anul 2011 Victor
Ponta pune împreună cu Crin
Antonescu bazele USL, o
construcţie politică nouă şi
după cum s-a văzut câştigătoare.
În mai 2012, pe când
puţină lume se aştepta, noua
alianţă preia conducerea guvernului
iar mai apoi câştigă
alegerile locale şi pe cele
parlamentare la scoruri foarte
mari. Preluarea surprinzătoare
a puterii în urma căderii guvernului
Ungureanu, a stricat
multe jocuri, transformându-l
pe Ponta în inamicul nr. 1 al
perdanţilor şi implicit într-o
ţintă în care urma să se tragă
cu toate forţele.
Încercarea de suspendare
a preşedintelui ţării, un gest
tipic de nerăbdare tinerească,
nu a făcut decât să agite şi mai
mult lucrurile, să ridice nivelul
urei împotriva lui Ponta şi
a USL-ului la cote paroxiste.
După câteva săptămâni de
intense lupte politice purtate
în ţară, dar şi prin diverse
culise europene, a urmat acel
compromis numit „pact de
coabitare“, care ar fi trebuit
să oprească luptele şi să con-
tribuie la buna funcţionare
instituţională a României. Că
nu a fost aşa şi că de fapt luptele
nu au încetat nici măcar
un moment nu mai este astăzi
un secret pentru nimeni. S-au
schimbat doar strategia şi modul
de luptă.
Priorităţile opoziţiei au
devenit ruperea USL şi boicotarea
procesului de guvernare,
ambele cu scopul decredibilizării
celor doi lideri şi destrămării
alianţei. Nu s-a mai
discutat despre dificultăţile
guvernării, despre suma record
din datoria publică care
a trebuit să fie restituită anul
trecut creditorilor, despre atacurile
furibunde şi murdare
la adresa premierului, despre
aplicarea oricăror metode
care pot conduce la mimarea
ineficienţei actului de guvernare,
etc. Acum, când Victor
Ponta a fost desemnat oficial
candidatul PSD la alegerile
prezidenţiale din noiembrie,
împotriva sa au fost asmuţiţi
toţi apărătorii vechii guvernări
portocalii. De acum nu
mai contează nimic. S-a declanşat
o luptă acerbă pentru
ocuparea fotoliului de preşedinte.
Nu contează de către
„Pisicuţul“ nostru va
creşte mare
„Cine este fără de păcat să arunce primul piatra” (Evanghelia după Sfântul Ioan, cap.8)
cine, important să fie cineva
de dreapta. Ce poate să însemne
acest lucru?
Cine este cu adevărat de
dreapta în România? Şi ce
înseamnă dreapta? Pentru cei
care nu ştiu exact ce înseamnă,
îmi fac datoria să amintesc
că dreapta înseamnă marea
bogăţie. Înseamnă bogăţia
unui număr restrâns de persoane,
care controlează şi îşi
conduc din spatele politicienilor
„de dreapta“ propriile interese
pe care, cu mare grijă,
le-au mascat în programele de
guvernare ale partidelor creştin-democrate
şi liberale.
Partidele româneşti de
dreapta sunt partide derapate
de pe stânga şi luate pe
sus de viitura marilor partide
europene. Reamintesc
că marile tunuri financiare
generatoare ale marii crize
economico-financiare din
care de peste 10 ani lumea
nu dă semne că şi-ar putea
reveni, au fost generate şi
susţinute de politici şi partide
de dreapta. Astăzi plătim
cu toţii, cu vârf şi îndesat,
noi şi noi pagube generate
de bănci, firme de asigurări,
fonduri de investiţii şi alte
construcţii şi inginerii gândite
pentru a scoate banii de
pe cecurile populaţiei pentru
a-i băga în conturile unui
grup tot mai mare de bogătaşi.
În aceste condiţii, lumea
va înţelege cu siguranţă de ce
Victor Ponta, liderul socialdemocraţiei
româneşti, este
vinovat de toate relele. Românii
vor înţelege de ce este
făcut în fel şi chip şi când face
bine şi atunci când, ca orice
lider politic, mai poate greşi.
Victor Ponta este un om provenit
şi format în justiţie, un
om al cărui sistem de valori a
fost în aşa fel construit încât
să caute întotdeauna dreptatea.
Uneori aceasta este mai
uşor, alteori este mai greu de
găsit. Sunt însă convinsă că
îşi doreşte să găsească şi să
redea poporului român dreptatea
de mult pierdută.
Din acest motiv votul meu
este de acum rezervat candidatului
PSD, partidul celor
mulţi şi nevoiaşi şi al elitelor
care cred în egalitatea de
şansă şi în nevoia de echitate
socială a unei naţiuni. Este
clar că majoritatea românilor
îşi doresc ca „pisicuţul“ să
crească odată cu ţara, motiv
pentru care îl vor vota pentru
a deveni viitorul preşedinte
al României Drepte (nu de
dreapta).
Dan Luca - Bruxelles
Bruxelles-ul, ca pol legislativ,
a coagulat în jurul
instituţiilor europene o comunitate
aparte. Este vorba
de puternicul sector privat,
reprezentat de companiile
europene şi internaţionale,
federaţii industriale, presa
europeană şi sectorul neguvernamental.
100.000 de
persoane îşi desfăşoară acum
activitatea în Bruxelles-ul
european.
Evident, fiecare ţară este
reprezentată instituţional la
Bruxelles. România, ca ţară
membră a Uniunii Europene,
dispune de o R eprezentanţă
Permanentă pe lângă Uniunea
Europeană. Chiar şi ţările
care nu sunt membre ale UE
dispun de reprezentări şi aici
mă refer la exemple precum
SUA, Rusia, Brazilia sau
chiar Australia.
Reprezentarea permanentă
în Bruxelles apare şi la
nivelul regiunilor şi oraşelor,
o „aglomeraţie” de peste
400 de entităţi juridice, în
care lucrează permanent cel
100.000 de persoane apără diverse
puţin 2.000 de persoane. De
exemplu, fiecare din cele 20
de regiuni italiene au un birou
în Bruxelles-ul european
(precum: Veneto, Piemonte)
şi toate cele 16 landuri germane
sunt şi ele vizibile cu
staff permanent în capitala
Europei.
Oraşele sunt şi ele
prezente cu apariţii precum:
Amsterdam, Londra,
Stockholm sau chiar Riga.
Există unele asociaţii europene
care trebuie amintite
pentru a întregi poza reprezentării
regiunilor şi oraşelor
la Bruxelles: Eurocities,
Consiliul European al
Municipalităţilor şi Regiunilor
sau Adunarea Europeană a
Regiunilor.
Cei mai mulţi lobbyişti
sunt cei care activează
în sediile permanente din
Bruxelles ale celor 400 de
multinaţionale. Nu este însă
ceva similar cu sediile din
alte capitale europene, ci
este de fapt o „ambasadă”
a corporaţiei respective pe
lângă instituţiile europene.
Aşa cum România are o
interese în capitala Europei
Ce face România?
ambasadă în Belgia, care răspunde
de relaţiile bilaterale
între Belgia şi România, dar şi
o Reprezentanţă P ermanentă
pe lângă Uniunea Europeană,
aşa şi Microsoft, de exemplu,
are un birou care se ocupă de
„piaţa de desfacere a produselor
sale” în Belgia, dar şi
de un birou separat care se
ocupă de dinamica legislativă
europeană.
Dacă ne referim la federaţiile
industriale, avem aproximativ
3.000 de birouri ale
acestora în Bruxelles, cu totul
cam 20.000 de oameni îşi
derulează activitatea în acest
sector doar la Bruxelles.
ONG-urile prezente la
Bruxelles întregesc tabloul
celor care intervin în stabilirea
reglementărilor la nivel
european. „ONG-uri mărci”
se remarcă în multe sectoare.
Majoritatea au un secretariat
propriu în capitala europeană,
personalul este plătit şi dezvoltă
strategii de comunicare
foarte bine puse la punct.
Un palier interesant este
legat de „lumea consultanţei”,
extrem de diversă şi de bine
reprezentată în Bruxelles.
Cele câteva sute de firme ce
acoperă domenii precum management,
relaţii cu presa sau
lobby legislativ, oferă un real
suport actorilor din lumea
afacerilor europene.
Aşa numitele think tankuri
(centre de gândire) au
şi ele un rol deosebit în lumea
afacerilor europene. La
Bruxelles principalele idei
politice nu se lansează noaptea,
prin intermediul televiziunilor
comerciale, ci există
o abordare structurată: un
centru de gândire efectuează
o cercetare pe politica respectivă,
se organizează un
eveniment public la care se
invită principalii actori UE,
presa mediatizează evenimentul,
iar clasa politică
începe discuţia pe subiectul
indicat.
Într-o lume atât de dinamică
e normal ca şi presa
să îşi trimită reprezentanţii.
Bruxelles-ul este, în opinia
experţilor, cel mai mare
pol de presă din lume, dacă
luăm în considerare numărul
de ziarişti care îşi desfăşoară
activitatea în acest oraş. În
jur de 1.500 sunt acreditaţi
la Comisia Europeană, plus
încă pe atâţia care scriu corespondenţe
de presă de la
Bruxelles.
***
Dan LUCA este Doctor
în Relaţii Internaţionale
şi Studii Europene, profesor
la universităţi din
Bruxelles, Bucureşti şi Cluj.
Este autorul a 3 cărţi despre
România afacerilor europene,
Bruxellesul european şi dilemele
comunicării. Îşi desfăşoară
activitatea la Bruxelles
din 1997 şi este preşedintele
„Casei Europei˝ Bruxelles.
Cei interesaţi de actualitatea
europeană pot urmãri mesajele
zilnice postate pe blogul
www.c asaeuropei.blogspot.
com.