ADEVĂRUL CREŞTIN

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS
Toţi creştinii sunt de acord în a recunoaşte că
moartea Domnului Hristos este la baza tuturor
binecuvântărilor noastre. Nu este nici o îndoială
asupra faptului că „fără vărsare de sânge nu este
iertare de păcate". Fără moartea Domnului
Hristos, noi nu am fi putut niciodată să fim cu El :
„Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe
pământ, nu moare, rămâne singur". El nu putea,
deci, să ne aibă în slavă cu El, decât prin moartea
Sa la cruce. Dar, în timp ce binecuvântările noastre
prezente şi veşnice se bazează pe moartea şi pe
sângele Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu, Scriptura
ne arată de nenumărate ori pe Domnul Hristos
înviat şi înălţat la cer, ca pe Cel în care suntem noi,
şi în care suntem pe deplin binecuvântaţi şi
acceptaţi.
Folosirea declaraţiei apostolului de a nu şti „între
voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El
răstignit" (1 Corinteni 2. 2), ea şi cum ar vrea să
spună că el îşi limitează predica numai la faptul că
Domnul Hristos este mort ipentru păcătoşi, este o
interpretare, care rămâne dincolo de adevărata sa
semnificaţie. Noi ştim •cu siguranţă că el predica
mult mai mult decât aceasta. Adevărul ■este că în
Corint, unde înţelepciunea omenească era aşa de
apreciată, şi dreptatea aşa de înflăcărat revendicată
de către Iudei, apostolul hotărăşte ca, din •cauza
acestei stări de lucruri, să nu aibă în faţa sa, decât un
Mântuitor răstignit, şi pe Acesta el îl propovăduia. In
Fiul lui Dumnezeu respins şi răstignit, el vedea
deşertăciunea, atât a înţelepciunii, cât şi a dreptăţii
omeneşti. El vedea de asemenea în cruce, evaluarea
a ceea ce este în ochii lui Dumnezeu, omul, în firea
sa pământească. Dacă este vorba de dreptatea sau
de înţelepciunea
omului, şi una şi cealaltă, sunt în mod egal
condamnate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. In
Mântuitorul răstignit, el recunoaşte că Dumnezeu a
îndepărtat în întregime, şi prin judecată, omul firesc
(în carne) cum spune Scriptura : Omul nostru cel
vechi a fost răstignit împreună cu El". Fiul lui
Dumnezeu răstignit trebuia deci să fie mărturia
constantă că „înţelepciunea" şi „dreptatea" omului,
răstignindu-L, au respins pe Cel care este
„înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu". Ei arată de
asemenea, câ omul a fost acolo, judecat de
Dumnezeu, ca fiind complet necorespunzător pentru
El, astfel că „nimeni să nu se laude înaintea I ii
Dumnezeu". Crucea Domnului nostru Isus Hristos
interzicea deci apostolului să aibă o încredere oarecare
în pretinsele calităţi ale omului firesc, natural.
Şi, când a ajuns la Corint, el a decis să nu
recunoască nici înţelepciunea cu care se mândreau
Neamurile, nici aşa zisa dreptate a Iudeilor, căci el
avea înaintea lui un Mântuitor răstignit, Sfântul lui
Dumnezeu, urât şi respins şi de unii şi de alţii. El
voia să fie ocupat cu crucea, nu numai ca
manifestare a dragostei lui Dumnezeu faţă de
oameni, dar şi ca verdict al lui Dumnezeu asupra
ruinei totale şi incurabile a omului in firea lui
pământească. A ne imagina că apostolul nu
propovăduia decât moartea Domnului Hristos, care
rămâne fără îndoială baza tuturor binecuvântărilor
noastre, ar fi contrar faptelor. Activitatea Sa
înfăţişează tot aşa de deplin învierea .înălţarea,
proslăvirea şi venirea Domnului Hristos, ca şi
numeroasele amănunte ale acestor glorioase
adevăruri.
Doresc cu ajutorul Domnului să atrag atenţia
cititorului asupra învăţăturii Scripturii cu privire
50 ADEVĂRUL CREŞTIN 3 / 1994