Turismul în România, După 1990 - Revista Română de Statistică

revistadestatistica.ro

Turismul în România, După 1990 - Revista Română de Statistică

Turismul în România,

după 1990

- de la structurile de primire turistică, la calitatea serviciilor

(evoluţii, preferinţe)

Prof. univ. dr. George ERDELI

Ec Drd. Ramona ARSENE

Universitatea din Bucureşti

Abstract

Statistica turismului

Dispunând de complexe zone turistice reprezentative, România a

avut şi are un important potenţial turistic (Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei,

Ţara Haţegului, Ţara Dornelor, Valea Prahovei, Valea Buzăului, Valea Oltului,

Valea Teleajenului, Valea Jiului, Ţara Vrancei, Cazanele Dunării, Podişul

Transilvaniei, Cheile Bicazului, Parcul Naţional Apuseni, Parcul Naţional

Semenic, Parcul Naţional Retezat, Cheile Nerei, Ţinutul Secuiesc, Marginea

Sibiului, Culoarul Rucăr Bran, Delta Dunării, Ţara Moţilor respectiv Litoralul

Românesc) care, în opinia noastră, nu a fost pus suficient în valoare.

Punerea în valoare a potenţialului turistic din ţara noastră, creează,

în fapt, atractivitatea turistică, depinde direct, de baza tehnico-materială

şi de calitatea serviciilor fără de care nici un patrimoniu turistic, oricât de

valoros, nu poate fi valorificat. Oferta turistică românească a fost şi este, din

acest punct de vedere, confruntată cu numeroase probleme de care considerăm

că trebuie să se ţină seama într-o mai mare măsură în cadrul programelor de

dezvoltare, elaborate pe ansamblul ţării şi la nivel teritorial.

Cuvinte cheie: potenţial turistic, ofertă turistică, tipuri de turism,

calitatea serviciilor, indicatori statistici specifici, calitate-preţ.

***

Structurile de primire turistică reprezintă principalele segmente

ale ofertei turismului românesc. Toate structurile de primire turistică sunt

considerate decisive pentru valorificarea ofertei – aşa cum se subliniază şi în

literatura de specialitate, deoarece condiţionează direct odihna, agrementul şi

alimentaţia turiştilor.

Practic, structurile de primire turistice includ hoteluri şi moteluri,

hoteluri pentru tineret, vile, cabane, campinguri, sate de vacanţă; pensiuni,

Revista Română de Statistică nr. 5 / 2010


Statistica turismului

ferme agroturistice şi alte unităţi cu funcţiuni de cazare turistică, unităţile

de alimentaţie din incinta acestora, unităţile de alimentaţie destinate servirii

turiştilor aflaţi în staţiuni, precum şi cele administrate de o societate de turism,

indiferent de amplasament, formă de organizare şi de proprietate.

Funcţia de cazare se regăseşte în toate unităţile, în timp ce celălalte sunt

specifice numai unora dintre ele. Activităţile desfăşurate în cadrul structurilor

de primire turistică (cazare, alimentaţie, agrement, tratament, comerţ etc.)

constituie un tot unitar fiind părţi componente ale produsului turistic. În

consecinţă, devine obligatorie asigurarea unor corelaţii corespunzătoare între

categoria de cazare şi calitatea celorlalte servicii.

Tipologia bazelor de cazare are la origine criterii diverse. În definirea

tipurilor se ţine seama de următorii parametrii: mărime, confort, funcţionalitate,

perioadă de utilizare, tipul de turism pe care-l deservesc etc. Se detaşează două

grupe majore de baze de cazare: baze de cazare principale, în care atributele

turistice sunt dominante, şi baze de cazare secundare, integrate domeniului

turistic temporar şi la un nivel modest de funcţionalitate.

Bazele de cazare principale alcătuiesc o grupă distinctă din care fac

parte: hoteluri, moteluri, cabane, vile şi hanuri. Hotelurile, ca unităţi de cazare,

au cunoscut o dezvoltare explozivă în secolul XX, odată cu intensificarea

caracterului de masă al turismului. Principala funcţie a oricărui hotel este

cea de cazare, fiind asociată acesteia şi alte însuşiri care-l transformă adesea

într-o celulă clasică a habitatului turistic sau chiar într-un obiectiv turistic

de sine stătător. Hotelul este o unitate etalon a gradului de dezvoltare a

turismului într-o regiune, fiind considerat, în unele ţări ca un reper al stadiului

atins de economie în context general. Hotelurile îndeplinesc un evident rol

promoţional.

Pe lângă funcţia de cazare, a cărei importanţă se reflectă în dotările şi

servicile propii, hotelurile moderne se adaptează tipurilor de turism practicate

în sfera lor de influenţă. În cazul turismului cultural aceste baze sunt dotate

cu săli de conferinţe şi proiecţii, cu spaţii expoziţionale sau pentru reuniuni

ştiinţifice. Dacă hotelul este situat într-o zonă caracteristică turismului de

recreere, din structură nu vor lipsi piscine, terenuri de tenis, popicării, discoteci,

baruri etc.

Criteriul mărimii duce la diferenţierea a trei categorii de hoteluri: mici

(1-70 locuri), mijlocii (71-150 locuri) şi mari (peste 150 locuri). Hotelurile

mari se numesc frecvent Grand Hotel.

Capacitatea de cazare a hotelurilor este condiţionată încă din faza

construcţiei, de mărimea cererii turistice şi de perspectiva dezvoltării turismului

într-o regiune dată. În oraşele mici, de-a lungul unor căi de circulaţie secundare,

Romanian Statistical Review nr. 5 / 2010


Statistica turismului

hotelurile au o capcitate mijlocie şi mică. Hotelurile mari sunt situate în general

în principalele oraşe şi în staţiunile turistice de anvergură. Dacă mărimea

hotelurilor este un factor ce selectează cantitativ cererea turistică, confortul

operează la nivelul calităţii acesteia. În alimentaţia publică funcţionează circa

25.000 unităţi, reprezentând un sfert din numărul total al unitaţilor comerciale

şi peste 30% din suprafaţa comercială utilă. Reţeaua unităţilor de alimentaţie

publică este variată, de la restaurantele clasice la cele moderne, cu servire

rapidă, acest sector fiind deficitar la capitolul unitaţilor cu specific (vânătoresc,

pescăresc etc). Alimentaţia publică în ţara noastră a cunoscut ritmuri înalte

de dezvoltare, superioare celor din alte sectoare comerciale. Spaţiile de

alimentaţie pentru turişti aparţin, de regulă marilor hoteluri dar există şi unităţi

independente.

În staţiunile balneare, concomitent cu spaţiile de cazare s-au

dezvoltat şi bazele de tratament. Staţiunile de tratament dispun de baze de

tratament modernizate, majoritatea lor aflându-se în incinta hotelurilor. Se

pot efectua circa un număr de 95.000 de proceduri / zi ceea ce atestă o bază

de tratament diversificată aptă să satisfacă cerinţe de tratament pentru toate

afecţiunile încadrate în nomenclatorul Organizaţiei Mondiale a Sanătăţii,

boli cardiovasculare, afecţiuni locomotorii, gastrice, renale, respiratorii etc.

Turismul balnear valorifică bogatul şi variatul fond de factori naturali de

cură raspândiţi cu genorozitate pe aproape întreaga suprafaţă a ţării, precum

şi tradiţia tratamentelor, cu originale medicamente româneşti (Aslavital,

Gerovital, Boicil, PellAmar).

În România există circa 160 de staţiuni şi localităţi balneare cu

aproximativ 56.000 de paturi, reprezentând 21% din locurile de cazare pe ţară.

Se detaşează prin calitatea factorilor naturali de cură şi prin numărul locurilor

de cazare ridicat – staţiunile: Băile Felix, Băile Herculane, Eforie Sud, Slănic

Moldova, Covasna, Băile Tuşnad, Vatra Dornei, Buziaş, Călimăneşti -

Căciulata, Borsec, Băile Olăneşti etc.

Reţeaua rutieră a fost supusă unor lucrări de modernizare, s-au construit

noi drumuri, autostrăzi, poduri, pasaje etc, care să asigure circulaţiei o viteză

sporită şi securitate mărită. La construcţiile de importanţă majoră existente

s-au realizat reparaţii ce le conferă şi o valoare turistică importantă. Facem

referire la: podul rutier şi feroviar de peste Dunăre între Giurgiu şi Ruse;

autostrada Bucureşti - Piteşti; podul rutier de peste Dunăre de la Giurgeni-

Vadu Oii, în lungime de l.456m, din care 750m suspendaţi peste fluviu, cel mai

lung pod rutier de peste Dunare; Transfăgărăşanul în lungime de 95 km, care

urcă până la altitudinea de 2.040m, 28 de poduri şi viaducte cu deschidere

de 7-20 m, 55 de podeţe, un tunel de 900m; şoseaua Orşova-Drobeta Turnu

Severin, având două tuneluri şi 26 de viaducte şi poduri; drumurile rutiere

Revista Română de Statistică nr. 5 / 2010


Statistica turismului

peste barajele hidrocentralelor de la Porţile de Fier, Vidraru, Bicaz etc.;

autostrada şi complexul de poduri - rutier şi feroviar - de peste Dunăre între

Feteşti şi Cernavodă, care dublează pe cel realizat de ing. Anghel Saligny între

1890-1895; podurile rutiere peste Canalul Dunăre- Marea Neagră; numeroase

drumuri modernizate între care multe sunt transcarpatice, urmând zone cu

peisaje de mare spectaculozitate.

Autostrăzile şi drumurile naţionale şi europene totalizează peste

15.000 km (din care circa 91% sunt modernizate sau cu îmbrăcăminte

asfaltică uşoară), iar drumurile judeţene comunale însumează 60.000 km (77%

modernizate). Important este faptul că din totalul drumurilor modernizate

circa 15.000 km au între două şi patru benzi de circulaţie, ceea ce favorizează

traficul turistic automobilistic. În majoritatea judeţelor există o valoare turistică

ridicată, drumurile fiind modernizate în proporţie de 60%. La începutul anilor

‘90, staţiunile turistice montane deţineau 75 de mijloace de transport pe cablu

(din care 10 telecabine şi gondole, 16 telescaune şi 38 de teleschiuri, 11

babyschiuri cu o lungime de 57 km.

Numărul de unităţi pentru cazare este împărţit relativ uniform, cele

mai multe unităţi de cazare înregistrându- se pe litoral (709 unităţi) şi cele

mai puţine în Delta Dunării (63 unităţi). În România erau înregistrate recent

290.000 de locuri de cazare în hoteluri, hanuri, cabane, campinguri, tabere

şcolare şi pensiunile turistice rurale. La acestea se adaugă locurile de cazare

omologate la cetăţeni, tabere – colonii şi cămine internat (pentru perioada

vacanţelor şcolare). Pe zone geografice: 44,5% din numărul de locuri sunt

concentrate pe litoralul românesc al Mării Negre, 26% în oraşe şi pe trasee,

21% în staţiunile balneare, cât şi în staţiunile montane.

Capacitatea de cazare turisticã existentã (instalatã) reprezintã

numãrul de locuri de cazare de folosinţă turistică înscrise în ultimul act de

receptie, omologare sau clasificare al structurii de primire turisticã cu funcţiuni

de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de

necesitate. Sunt luate în calcul numărul de locuri din structurile existente la 31

iulie, din anul respectiv.

Ca o tendinţă generală, pe total rezultă o scădere a numărului de locuri

de cazare de la 302.533 locuri în anul 1992 la 272.596 locuri în anul 2002.

După anul 2003 a avut loc o evoluţie ascendentă, înregistrându-se în anul

2008 un număr de 294.000 locuri de cazare de folosinţă turistică.

Cea mai mare dezvoltare s-a înregistrat în rândul pensiunilor turistice,

de la 239 locuri de cazare în anul 1990 la 13.600 locuri în anul 2008. Numărul

locurilor în satele de vacanţă a rămas neschimbat în timp ce numărul locurilor

din hotelurile pentru tineret a crescut considerabil dupa anul 2004 (486 locuri)

respectiv 2.282 locuri în anul 2008. Numărul locurilor din vilele turistice şi

Romanian Statistical Review nr. 5 / 2010


Statistica turismului

bungalouri s-a diminuat faţă de anul 1990 (46.757 locuri) la 19.794 locuri în

anul 2008.

S-a mărit numărul de unităţi hoteliere pentru toate categoriile de la

830 unităţi în anul 1990 la 1.031 unităţi în anul 2008, indiferent de numărul

de stele, cu excepţia unităţilor de cazare neclasificate care au înregistrat, ceea

ce înseamnă că a crescut interesul turiştilor pentru calitate. Totdată au fost

înfiinţate hoteluri de 5 stele şi s-a mărit numărul unităţilor clasificate cu 4

stele de la 72 unităţi la 272 unităţi; 3 stele de la 209 unităţi la 1.108 unităţi

respectiv 2 stele de la 679 unităţi la 2.074 unităţi. A scăzut numărul unităţilor

clasificate la o stea, cât şi cele neclasificate. Cele mai multe unităţi de cazare

în anii ‘90 erau clasificate cu o stea (34,4% din totalul unităţilor), urmate de

cele neclasificate (31,2% din totalul unităţilor); ulterior raportul s-a schimbat,

cele mai multe unităţi de cazare erau de 2 stele, de o stea şi neclasificate. Indicii

de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune (determinat prin

raportarea numărului de înnoptări realizate, la capacitatea de cazare turistică în

funcţiune, din perioada respectivă) a înregistrat un trend descrescător în cea ce

priveşte gradul de ocupare în unităţiile de cazare, de la 58% în 1990 la 34% în

ultimul an. A crescut gradul de ocupare în pensiunile agroturistice. În taberele

de elevi, gradul de ocupare a scăzut aproape de patru ori. A crescut în schimb

gradul de ocupare în satele de vacanţă fiind în ultimii ani de 40%. Un trend

uşor crescător a înregistrat şi hotelul pentru tineret, în rest indicele de ocupare

a scăzut.

Cererea turistică generată, de fapt, de motivaţie ce nu a fost constituită

din bunuri şi servicii; manifestarea cererii şi orientarea ei spre o destinaţie sau

alta a fost şi este influenţată de elementele de atracţie, naturală sau antropice

care îi determină pe turişti să se deplaseze în scopuri recreative Aspectul

atractiv este desigur în profil teritorial, indiferent dacă ne referim la natură

sau alte elemente, ceea ce influenţează şi mai mult trăsăturile specifice ale

activităţii de turism.

După 1990, cel mai mare număr de înnoptări în structurile de primire

turistică, la nivel naţional s-a înregistrat în anii 1991-1992. Punctele de minim

în privinţa înnoptărilor s-au înregistrat în anii 1997-2000, datorită privatizării

unităţilor hoteliere. În ceea ce priveşte ponderea turiştilor străini din totalul

înnoptărilor, există o uşoară creştere dupa anul 2002, urmare modernizării

infrastructurii turistice şi a diversificării ofertei turistice astfel: 3464 turişti

străni (anul 2005), 3242 turişti străini (anul 2006), 3586 turişti străini (anul

2007), 3359 turişti străini (anul 2008).

Prin numărul de locuri de cazare disponibile în cursul unui an a

fost posibilă identificarea numărului mediu de zile în care aceste unităţi au

funcţionat. Aceasta nu indică numărul exact de luni din sezonul de vârf în

Revista Română de Statistică nr. 5 / 2010


Statistica turismului

diferite zone turistice, dar, când se compară cu gradul de ocupare realizat, indică

viabilitatea potenţialului financiar (sau în alte privinţe) a unităţilor de cazare.

Multe unităţi de cazare de pe litoral au funcţionat pe un sezon extrem de scurt.

Au existat multe implicaţii: perceperea de tarife mari (probabil necompetitive)

în perioadele de funcţionare, dezechilibre în sfera forţei de muncă calificată,

demonstrând în mod clar necesitatea de prelungire a sezonului în această

zonă.

Gradul relativ bun de ocupare realizat în staţiunile balneare a fost

posibil deoarece marea majoritate a clienţilor au venit în perioade prestabilite

pe bază de bilete de tratament subvenţionate (sistemul de bilete), iar unităţile

respective au adaptat perioadele de deschidere şi funcţionare în consecinţă.

În unităţile de cazare din staţiunile montane, pe perioada sezonului

sporturilor de iarnă, în special turismul de weekend şi pe perioada concediilor

s-a înregistrat, un grad de ocupare ridicat. A existat şi există o mare capacitate

de spaţii libere în majoritatea celorlalte perioade datorita limitării activităţilor

de agremetnt In - door şi Out - door din staţiunile montane.

Perioada de vârf în Deltă este vara, dar structurile de cazare realizează

un grad de ocupare ridicat şi în sezonul de iarnă prin turismul activ favorizat

de condiţiile climatice cu un maxim de 9 o C în iulie şi un minim de 3,8 o C în

decembrie la Gorgova – Delta Dunării.

În ultimii ani, numărul sosirilor de turişti – inclusiv vizitatorii de o zi

– din România a înregistrat o creştere medie anuală de doar 2,3%. Evidenţele

din unităţile de cazare oferă şi situaţia precisă a sosirilor de turişti străini în

România, rezultând o creştere medie anuală de 8% începând din 2000. Este de

evitat numărarea de mai multe ori a turiştilor de turneu pentru ca cifra de 1,4

milioane de cazări din anul 2006să nu se repete întrucât apreciem că reprezintă

o exagerare a numărului de turişti străini – din ceea ce se cunoaşte.

Există o fluctuaţie considerabilă de la an la an, ultimii ani fiind cel mai

greu de explicat. Sosirile de vizitatori au scăzut în 2005 cu aproape 11% în

timp ce înnoptările au crescut cu 3%, probabil prin creşterea sensibilăţii unor

persoane din ţările străine în perioada inundaţiilor şi de extindere a cazurilor

de febră aviară înregistrate de România în acel an. Ulterior, sosirile s-au ridicat

la 3,4% cu toate că înnoptările au scăzut într-o proporţie similară.

Vizitatorii străini au utilizat în principal mijloacele de transport

rutiere. De asemenea, s-au folosit mai mult mijloacele de transport aeriene

faţă de transporturile feroviare care au din ce în mai puţini adepţi.

Din punct de vedere statistic, a fost desemnat vizitator internaţional

orice persoană care a călătorit către o ţară, alta decât aceea în care îşi avea

în mod obişnuit reşedinţa, pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni,

scopul principal al vizitei fiind altul decât exercitarea unei activităţi remunerate

Romanian Statistical Review nr. 5 / 2010


Statistica turismului

în ţara vizitată. Sosirile au reprezentat unităţile de măsură pentru vizitatorii

străini înregistraţi la intrarea în ţară, numărul de sosiri fiind diferit de numărul

persoanelor care au intrat în ţară. O persoană din străinătate poate realiza

mai multe călătorii în ţară într-o perioadă, fiind înregistrată de fiecare dată

ca o nouă sosire.Ţara de origine a vizitatorului internaţional s-a stabilit după

cetăţenia înscrisă în paşaportul vizitatorului. Românii au constatat că pentru

mulţi ani hotelurile din ţară – în special cele de pe litoralul Mării Negre – au

practicat tarife mari, prin comparaţie cu staţiunile de pe litoralul Mării Negre

din Bulgaria, iar serviciile prestate au fost la un nivel mai scăzut decât cele

ale vecinilor din sud. Mulţi români au plecat în străinătate pentru vacanţă,

Bulgaria şi Turcia fiind ţările favorite. Ca exemplu, costul unui concediu la

un hotel de 4 stele (all inclusive) din Turcia a fost identic cu al unui concediu

pe litoralul Mării Negre din România la un hotel de 3 stele unde doar jumătate

din servicii erau incluse – calitatea serviciilor fiind mai bună‚ în staţiunile din

Turcia.

Majoritatea pachetelor de vacanţă în străinătate au fost derulate prin

zboruri charter şi cu autocarul/autobuzul – cel de-al doilea mijloc de transport a

fost folosit în special pentru călătoriile în Bulgaria şi pentru circuitele turistice

în Europa (Italia şi Franţa). Aproximativ 25 de agenţii de turism au oferit

zboruri charter –independent sau în parteneriat – către opt ţări şi 19 destinaţii,

din care cele către Tenerife, Corfu şi Cipru au avut cel mai mare succes.

Din evidenţele Agenţiei Naţionale de Turism rezultă faptul că modelul

de efectuare a concediilor pentru români se schimbă – nemaifiind atraşi

de destinaţiile din ţară. Interesul pentru destinaţiile străine este în creştere.

Operatorii de turism au raportat o dublare a cererii pentru vacanţe în Turcia,

în ultimii ani . Implicaţiile pentru hotelierii şi operatorii din România sunt

legate de oferta care va fi supusă unei analize critice atente privind calitatea

şi preţul.

Ca şi în cazul turiştilor străini, turiştii români preferă mijloacele de

transpot rutiere şi mijloacele de transpot aeriene. În ceea ce priveşte durata

medie a sejurului a rezultat că a rămas constantă începând din 1990. Au fost

determinaţi o serie de indicatori statistici, fiind extinsă analiza datelor pentru

mai mulţi ani. Trebuie avut în vedere că prin durata medie a sejurului s-a

putut exprima numărul de zile în care turistul rămâne în locul de destinaţie.

Practica turistică operează cu o medie a duratei sejurului, care reprezintă

raportul dintre suma înnoptărilor şi numărul turiştilor (total raportat la

capacitatea de cazare turistică).

Din analiza efectuată a rezultat că durata sejurului diferă de la un

tip de turism la altul, fiind maximă la turismul curativ şi descreşte la cel de

recreere sau cultural. La scară globală, apreciat la numărul de practicanţi,

Revista Română de Statistică nr. 5 / 2010


Statistica turismului

predomină turismul cu sejur scurt. În staţiunile balneare şi balneoclimaterice,

s-a constatat o durată lungă şi medie a sejurului, în timp ce în bazele din zona

pre-orăşenească sau cele amplasate de-a lungul căilor de acces, fiind practicat

un turism de sejur scurt. Durata medie a sejurului a fost, în general, mai mare

vara decât iarna, cu sublinierea că turismul curativ nu introduce diferenţieri

nici în aceste două situaţii.

Intensitatea netă de călătorie a fost calculată ca un raport dintre

numărul turiştilor şi populaţia stabilă. Intensitatea de călătorie, indicator

sintetic pentru zona emiţătoare şi cererea turistică, exprimă o valoare cantitativă

a fluxului turistic în general şi nu orientarea acestuia pe anumite direcţii.

Intensitatea netă de călătorie a avut valori ridicate în regiunea de dezvoltare

Nord-Est existând concentrate staţiunile de pe litoralul românesc. Regiunea

Centru include majoritatea staţiunilor montane şi balneare. Intensitatea

circulaţiei turistice a rezultat din raportarea numărului de înnoptări pe an

ce revin unui locuitor stabil din locul de destinaţie. Cu o intensitate scăzută

a circulaţiei turistice a fost regiunea Nord-Est cuprinzând judeţele: Bacău,

Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui. La polul opus s-a aflat regiunea Sud-

Est cu judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea.

Concluzie

Se apreciază că persoanele juridice şi persoanele fizice care au

în proprietate sau administrează structuri de primire turistică pot contribui

într-o mai mare măsură la dezvoltarea, în continuare, a activităţii de turism

şi la îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate. Indicatorii statistici, datele

şi informaţiile furnizate reprezintă surse importante de analiză la diferite

niveluri.

Bibliografie selectivă:

Neagu Vasile – Servicii şi turism, Ed. Expert, Bucureşti, 2000;

Nicolae Albu – Turism şi efi cienţă, Ed. Lux Libris, Braşov, 1999;

Oscar Snak, N. Neacşu, P. Baron – Economia Turismului, Ed. Expert, Bucureşti,

2001;

Stănciulescu Gabriela – Tehnica operaţiunilor de turism, Ed. All, Bucureşti, 1998;

*** Breviarul Statistic Turismul României, publicaţie editată de Institutul Naţional de

Statistică 1991, 2004, 2009

Romanian Statistical Review nr. 5 / 2010

More magazines by this user
Similar magazines