E26 - 3.indd - Euro

euro26.ro

E26 - 3.indd - Euro

eu/ro


REDUCERI EURO


editorial

Despre Un mod

anume de a-ţi

proiecta viitorul

Î

ntr-una din prelegerile timpului, autoarea se dezice de această le spui să rămână tot timpul pregătiţi

ţinute de un oficial catalan mişcare de câte ori constată cotele pentru că pot apărea şi surprize. Că se

la ultima Adunare Generala alarmante de frustrare şi fanatism pe care pot schimba şi împlini în fiecare zi aşa

EYCA, am auzit spus răspicat le atinsese în unele părţi de lume. Spune, încât să rămână deschişi. Că lucrurile

şi în mai multe rânduri că azi tinerii în mai multe rânduri, că nu şi-a dorit vor fi altfel privite de la “înălţimea“

ştiu ce vor, ce trebuie să facă, ştiu să nicicând o lume fără bărbaţi, pe care , de altei vârste aşa încât să fie prudenţi. Şi

aleagă, etc. etc. Tinerii, în opinia lui de altfel, nu-i consideră proşti şi leneşi. că, în general, echilibrul este resursa

om de asemenea foarte tânăr, călare Scopul meu nu e să vorbesc de reuşitelor în proiectele personale,

providenţial pe un cal foarte înalt, le falimentul unei valori cu care, la un oricare ar fi acelea.

ştiu cam pe toate.

moment dat, pare că te identifici. Multe răsturnări de convingeri în

Nu mi-am propus să-l contest şi Scopul meu e de a spune TINERILOR viaţa acestei femei de NOBEL, Doris

nu sunt nici eu de acord cu formula că pur şi simplu trăind şi ocupandu-ţi Lessing. Nimeni n-ar fi avut cum să o

anchilozată „şcoala vieţii“. Adică, locul în lume zi de zi, lucrând, citind, pună în gardă pentru că, probabil, a

sătui de atâta şcoală, formală şi gândind, călătorind, relaţionând cu crezut la un moment dat că ştie totul,

programatică, n-am accepta nici în oamenii, te îmbogăţeşti, ajungi să vezi asemeni tânărului oficial catalan.

ruptul capului ca şi viaţa să fie cam lucrurile diferit, capeţi abordări noi,

la fel, din moment ce ea ne surprinde curaj, viziuni şi unghiuri neaşteptate.

Lavinia Stan

oricum cam la tot pasul.

E corect, aşadar, să le spui tinerilor

Doris Lessing este femeia care că ştiu tot? Eu cred că e mai corect să lavinia.stan@euro26.ro

anul acesta a luat premiul NOBEL

pentru literatură. Are 88 de ani.

Căsătorită devreme şi mamă a

doi copii, decide într-o bună zi să-i

părăsească; valorile familiei şi rolul de

mamă care este adeseori sufocant,

probabil că nu i se mai potriveau.

Se implică în politică şi devine o

membră ferventă a partidului comunist.

Când avea să afle de ororile comuniste

ascunse în spatele doctrinelor, ia

distanţă. Prima ei mare convingere

falimentează fără drept de apel.

The Golden Notebook, carte a

autoarei, este revendicată de mişcarea

feministă pentru care devine un fel

de carte de căpătâi. Odată cu trecerea

1


sumar

editorial

1 Despre un mod anume de a-ţi

proiecta viitorul

marca: student

3 Industrie în Educaţie

4 Latitudine 48°44’ N , longitundine

2°24’ E, altitudine 89m... focalizare: Paris

Redactor şef

Lavinia Stan

lavinia.stan@euro26.ro

Coordonator Proiect

Natalia Porubin

natalia@euro.26.ro

Redactori

Eliza Simion, Alex Safta, Andra Şerbac,

Ioana Veronica Epure

Colaborator

Cosmin Dragomir

Grafică, DTP & Prepress

InQuarto Design

Tipar

KM Media International

Revistă editată de:

CRESTin (Centrul de Resurse pentru Studenţi

şi Tineri), bd-ul Regina Elisabeta, nr. 7-9, sector

3, Bucureşti, (la coada calului:-)), vis-à-vis de

Universitate

tel. 0728777828, contact@euro26.ro,

www.euro26.ro.

Proiect realizat cu suportul

Autorităţii Naţionale pentru Tineret

www.e-tineret.ro

student/ă zburdând în câmpul

muncii

6 A munci sau a nu munci în

perioada studenţiei…

7 Atenţie !! Tânară, păşesc în

realitate !!

punctul fix pe i

8 Totul poate fi

negociat!

9 Blogging – cu

bicicleta pe Internet

cine are urechi de

auzit...

să audă!

10 Ieşi din rând, urmează-ne!

succes stories

12 Trainer European

la Euro


marca: student

Industrie în Educaţie

Învăţământul superior din

România este tărâmul unor

constraste puternice şi al unei

volatilităţi accentuate. “Surprizele”

pe care ni le fac parlamentarii sau

rectorii cu diverse ocazii reuşesc

de fiecare dată să ne lase pe noi,

studenţii, cu gura căscată.

E binecunoscută deja propunerea

abolirii vârstei de pensionare şi al

duratei mandatului aceluiaşi rector,

pe lângă suplimentarea birocraţiei cu

funcţia de Preşedinte al Universităţii...

Ei bine, eu nu am fost aşa de şocat

de aceste propuneri pe cât de cele,

mai puţin mediatizate, privind crearea

de către universităţi a unor unităţi de

PRODUCŢIE şi PRESTARE SERVICII, în

care pot lucra, evident, şi studenţii!

Chiar dacă suntem toţi

nerăbdători să cumpărăm haine

la sold în Mall-ul Universităţii

(cu reduceri pe baza legitimaţiei

de bibliotecă, poate) sau să ne

cumpărăm primul automobil fabricat

într-o Politehnică, nu este greu să

vedem nişte posibile derapaje ale

unei astfel de propuneri.

În primul rând, “dreptul”

studenţilor de a lucra în aceste

unităţi... pe mine unul mă duce cu

gândul la perioada pre-1989 în care

studenţii aveau „dreptul” să lucreze

pe ferme sau pe marile proiecte de

infrastructură ale patriei. Evident,

iniţiatorii legii au avut intenţii

nobile: studenţii nu vor mai trebui

să cumpere cărţile profilor, să dea

mită sau să scrie cărţi de cercetare în

numele altora ca să se „ilumineze”.

Ei pot face practică asemenea

voluntarilor în fabricile universitare,

dobândind numeroase abilităţi şi

capacităţi pe această cale...

Iar pe termen lung, noi sugerăm

şi o simplificare a denumirilor

funcţiilor universitare, astfel:

Senat - > Adunarea Generală a

Acţionarilor

Rector - > Manager general

Preşedintele Universităţii ->

Director executiv

Burse -> Prime

Salarii -> Dividende

Consiliere -> Marketing

13


marca: student

Latitudine 48°44’ N ,

Louvre, Rue Rivoli, Galeries Lafayette,

Trocadero sau Notre-Dame, ci şi din Parc de

la Villette, Place Clichy, zona Gării de Est sau

de Nord, zone insalubre şi ticsite de tarabe

cu produse kitch şi de proastă calitate .

longitundine 2°24’ E,

Legea compensaţiei

altitudine 89m...

focalizare: Paris

Pisici aristocrate

şi iz de reformă

„La nuit tous le chats sont gris“... nu şi

dacă te afli la Paris, unde toate străzile sunt

luminate, iar Turnul Eiffel aruncă scântei de

lumină la fiecare bătaie a orologiului.

Acum când Crăciunul se apropie,

ghirlandele de beculeţe apasă greu

fiecare ramură de copac de pe Champs

Elysée şi în curând, în centrul oraşului,

va fi zi chiar şi noaptea.

Dar oare pisicile mărginaşe se

bucură ele de aceleaşi privilegii?

Probabil nici nu au apucat, căci le-a

înghiţit demult vreun şobolan priceput

într-ale artei culinare. Dacă au avut ceva

mai mult „noroc”, au fost deja răpite

şi vândute pe piaţa neagră, la graniţa

elveţiană, pentru blana şi pielea lor, care

se pare că ar fi utlima tendinţă în modă.

Există un contrast frapant între „pisicile

aristocrate” din cartierele şic ale Parisului şi

„pisicile” de cartier autohton.

Viaţa la Paris prin ochii unui turist pare

de vis şi într-adevăr aşa este pentru o parte

dintre parizieni. Totuşi Parisul, profund şi

actual, nu este compus doar din Muzeul

Întotdeauna există şi un revers al

medaliei; francezii au colonizat ţările din

nordul şi vestul Africii, exploatându-le

şi impunându-şi monopolul pe pieţele

locale, iar în timpul celui de-al doilea

Război Mondial au facut apel la cetăţenii

acestor ţări să intre în armată sau să creeze

Rezistenţa Franceză – aşa numiţii „les

maquis”. Apoi, în 1970, statul francez s -a

confruntat cu o lipsă acută de forţă de

muncă necalificată, sprijinind imigraţia

dinspre fostele colonii. Beneficiul economic

obţinut a fost important, însă fenomenul

de imigraţie continuă iar azi problema

şomajului tulbură somnul multor francezi.

Potrivit INSEE, Institutul Naţional de

Statistică, în 2004 existau 4,9 milioane de

imigranţi, adică 8,1% din populaţia totală a

Franţei.

A fost rândul Franţei de a fi cucerită.

Fostele „bidonvilles”, adevărate mahalale

de la marginea Parisului, au fost înlocuite

cu blocuri de câte 10 etaje special create

14


pentru găzduirea imigranţilor. Consecinţa

a fost o integrare şi mai dificilă a acestora

şi apariţia fenomenului de ghetou, în care

nemulţumirea şi ura faţă de autorităţile

franceze şi în general faţă de francezi s-au

amplificat. De-a lungul timpului au existat şi

debuşee, marcate de violenţă şi ripost.

Noul preşedinte, controversatul

Nicolas Sarkozy, intenţionează să stopeze

imigraţia de masă, să susţină o eventuală

imigraţie a intelectualilor şi să introducă

legi mai drastice pentru obţinerea

cetăţeniei. Preşedintele pare a avea proiecte

ambiţioase şi vrea să introducă reforma în

numeroase sectoare ale economiei. Ramâne

de văzut dacă va putea lupta împotriva

tuturor sindicatelor şi nu va ajunge până la

urmă în dizgraţia francezilor.

Cea mai mică nemulţumire suscită

spiritul de cocoş galic al francezilor. Astfel,

lucrătorii SNCF alături de magistraţi, medici,

profesori şi studenţi, într-un efort concertat,

au reuşit să declanşeze toţi odată greva.

Aviz turiştilor! Furnicarul este

anesteziat odată ce începe greva în sectorul

trasporturilor. Totuşi, graţie progresului

tehnic, linia 14 a metroului asigură trafic

normal deoarece metroul este automat şi

prin urmare nu are conductor sindicalizat.

aceasta reprezintă doar începutul unui şir

de griji. Competiţia pentru un apartament,

garsonieră sau cameră este acerbă, în

special la începutul anului universitar.

Cel mai bun să câştige! Aceasta pare a

fi deviza proprietarului. El întocmeşte un

dosar al fiecărui „candidat” , iar criteriile

care primează în alegerea locatarului sunt

diverse: durata închirierii, plata cauţiunii

– echivalentul a două luni de chirie, care

funcţionează ca un fel de asigurare- ,

garantul – exact ca şi în cazul unui credit-,

recomandările, naţionalitatea etc . De ce

toate aceste precauţii? Ele se datorează

sistemului, care are o înclinaţie socialistă:

locatarul nu poate fi evacuat în perioada de

iarnă chiar şi în cazul neplăţii chiriei.

Există şi o veste bună: în ipoteza în

care „candidatul” iese învingător, nu are

decât să se adreseze Casei de Alocaţii

Familiale care îi rambursează o parte din

chiria exorbitantă, de Paris.

În ultimă instanţă, pentru a trăi fie şi

temporar în a doua capitală ca dimensiune a

Europei, merită făcute unele sacrificii. Oraşul

emană istorie şi constituie un mozaic cultural

deosebit, iar diversitatea de orice fel este

unul dintre cele mai pregnante caracteristici

ale sale. Ritmul de viaţă este alert şi este

imposibil să te plictiseşti! Parisul turistic este

indubitabil un loc romantic, clasic, regăsit în

topul listelor de călătorii ale oricărui iubitor

de artă, istorie, arhitectură şi civilizaţie.

Andra Şerbac

Trimis special cu bursă la Paris

Parizian în devenire?

Dacă vreodată aveţi o revelaţie şi

doriţi să trăiţi în agitaţia pariziană, nu vă

aşteptaţi la un covor roşu atunci când

ajungeţi în Franţa. Orice schimbare e şi o

provocare, prin urmare aduce cu sine şi

riscuri, câştiguri sau pierderi.

Principala problemă la Paris este cea

a locuinţelor şi a chiriilor. Este extrem de

dificil să găseşti un apartament de închiriat.

Birocraţia este în floare, iar caracterul latin

îşi pune amprenta asupra sistemului. Dacă a

găsi un spaţiu convenabil ca zonă, suprafaţă

şi preţ este cea mai dificilă etapă în procesul

de închiriere din România, în Franţa

15


student/ zburdând

A munci sau

a nu munci

în perioada

studenţiei…

Student la poli, program facultate

8 – 14 de luni până vineri, angajat la o

companie multinaţională, program 7 seara

– 3 dimineaţa de luni până vineri. Program

săptămânal:

două nopţi albe în care faci referate

pentru facultate, două nopţi în care dormi 10

ore ca să recuperezi, două nopţi în club că

eşti tânăr şi vrei să te distrezi şi încă o noapte

normală, de relaxare.

Înainte de ’89, după ce terminai şcoala

aveai un loc de muncă asigurat, acum, în

2007, după ce termini facultatea începe

greul. Unde o să stau? Mamăăăă cât a

ajuns chiria!!! Unde mă angajez să câştig

suficient încât să mă pot întreţine singur şi

să îmi rămână bani şi de distracţie? Cine mă

angajează pe mine?

Iată întrebările pe care şi le pune un

student în anii terminali. Are cel puţin

un coleg care lucrează deja şi care are

programul de mai sus.

Dacă te angajezi într-o firmă românească

e naspha, majoritatea patronilor sunt

zgârciţi, te muncesc, da e mai uşor să

te integrezi şi poate

nimereşti un

şef bun. Într-o

companie

multinaţională e şi bine şi rău. Mediul şi

atmosfera sunt cool, vorbeşti cu colegii

tăi din alte ţări pe Yahoo sau Skype, îţi

perfecţionezi limbile străine, e competiţie,

poţi beneficia de un training. Majoritatea

companiilor multinaţionale au deschis

puncte de lucru în România pentru că forţa

de muncă e bună şi ieftină. O multinaţională

creşte de la 20 de angajaţi la 500 în 2-3 ani,

timp în care promovările se fac în lanţ, pe

principiul «ăla care munceşte bine e bun şi

de şef» , iar compania se trezeşte târziu că

trebuie să investească în traininguri pentru

şefi şi manageri. Aşa că ficare foloseşte

propriul fel de a conduce oamenii, e cam

haos şi de obicei e un stil de management în

forţă, în detrimentul angajaţilor.

În primii ani de facultate am refuzat să

mă angajez ca barman, chelener, operator

într-un call center sau altele, chiar dacă se

câştigă foarte bine, pentru că am vrut să mă

angajez undeva unde să pot învăţa ceva

care să îmi fie de folos. În schimb m-am

implicat în voluntariat, am

fost la multe traininguri, tabere la munte

sau la mare şi m-am distrat. Am lucrat

timp de un an şi jumătate într-o companie

multinaţională de la 9 dimineaţa la 6 seara;

mergeam la facultate dimineaţa după care

fugeam la muncă şi stăteam mult şi peste

program. După un an am trecut în tura de

noapte în speranţa că nu mai lipsesc de la

facultate şi nu vroiam să repet un an. Era

obositor şi nu excelam nici la şcoală, nici la

muncă, aşa că mi-am dat demisia. Între timp

am mai lucrat 2 luni la o firmă românească

unde am dat de un patron(manager general)

foarte zgârcit, vroia iniţial să fie Intership

apoi m-a angajat pe vânzări. Trebuia să aduc

contracte de 10-20 mii de euro lunar şi pe

langă vânzări mă ocupam şi de dezvoltarea

firmei şi puţin de marketing. Când am vrut să

plec (primisem 4 milioane până atunci) a zis

să semnez contract de confidenţialitate pe o

sumă imensă. Am refuzat şi a ieşit scandal.

În ultimele 6 luni m-am ocupat de

dezvoltarea mea personală, am urmat

mai multe traininguri şi aştept să termin

facultatea.

Sfat pentru cei care vor să se angajeze

în timpul facultăţii: aveţi foarte multă grijă

la proporţia facultate/muncă/prieteni. Nici

una nu e de neglijat şi aveţi nevoie de toate

pentru a reuşi în carieră. Şi cel mai important,

aveţi grijă de sănătatea voastră.

Silviu Istrate,

student Politehnică

16


în câmpul muncii

Atenţie !! Tânară,

păşesc în realitate !!

Oana Dumitrescu.

Studentă, anul 2, SNSPA.

Profil personal: dornică să învăţ,

entuziastă, sociabilă, amatoare de a câştiga

un ban de buzunar.

Experienţă profesională: 1 an în

domeniul vânzărilor.

Să detaliez: Terminând liceul , am intrat

în viaţa «adultă». Mă vedeam studiind

la zi Filosofia şi Comunicare şi Relaţii

Publice la distanţă, că doar succesul se

măsoară în numărul de diplome deţinute.

Rezultatul: media mea de la BAC s-a

dovedit mică şi amărâtă în faţa puhoiului

de note astronomice care defilau pe lista de

admitere.

Nu-i nimic, nu dispera. Soluţia este

simplă, păstrează filosofia ta dragă ca pe

un hobby şi ia-ţi o slujbă. Aceasta a fost

introducerea.

And here we go. M-am aflat de

aproximativ 15 ori în faţa unor birouri unde

chiar şi oamenii păreau piese de mobilier

business, uitându-mă încurcată la unul

din cele două modele pe care le întâlneşti

frecvent în HR: fie «straight face-ul» care

pare să spună «convinge-mă, hai să văd, de

ce eşti în stare?», fie zâmbitoarea doamnă/

domnişoară de la departamentul de resurse

umane, special antrenată să-ţi spună pe o

voce îmbucurător de caldă «Ne pare rău,

dar nu aveţi suficientă experienţă pentru a fi

selectată. Vă vom contacta totuşi la Paştele

Cailor». Cum să îi fac eu pe aceşti oameni

care văd doar cifre să înţeleagă cât de

încântată aş fi să învăţ tot ce e nevoie ca să

lucrez pentru ei ? N-am descoperit nici până

acum. Doar că nu-mi mai pasă. Nu sunt ei

etalonul valorii mele.

Într-un final perseverenţa şi-a spus

cuvântul. Mi-am găsit job. Oricum, fiecare

zâmbet şi încurajare, la început amare iar

apoi din ce în ce mai încrezătoare, m-au

învăţat lecţia principală din vânzări: să

accepţi un refuz şi să mergi mai departe.

Oportunitatea nu a întârziat să apară:

mulţi bani, un alt nivel de carieră, program

full-time, obişnuitul 9 :00-18:00. Bine ai venit

în lumea reală!

Intru în biroul plin de «vânzăcioşi»,

toţi îmbrăcaţi la costum, scoşi parcă din

cutie, cu traiectoria bine definită pupilămonitor.

Întotdeauna pregătiţi să afişeze un

zâmbet plin de solicitudine şi de încredere

în sine. Prima întrebare care mi-a răsărit în

minte... «Ce caut eu aici ?» Hai totuşi să dăm

o şansă acestor oameni serioşi şi «la locul lor»

. Încep munca.

Atmosfera de birou: din când în când o

glumă spusă fără convingere la care râdea

singur autorul, în cazul în care autorul

era Şeful alţi câţiva «acoliţi». În rest încruntare

maximă, câte un zâmbet schiţat în colţul

gurii când o gagică spunea pe messenger

ceva incitant pentru băieţi, jocuri pe

calculator, schimburi de replici dominate

de nervozitate urmate de clasicul «Hai să

fumăm!» .

Timpul trece. Încep, ca tot proletarul, fără

să-mi dau seama, să iubesc weekend-urile,

să număr orele până la sfârşitul programului.

La 6:30 dimineaţa...azi nu vreau să merg

la muncă...nu pot să fac nimic în sensul

ăsta ???..totuşi...TREBUIE. Bineînţeles că

aceste zile care începeau cu acest cuvânt cu

« T » erau absolut ne-productive. Traficul..

groaznic. Ora 9:10 ... privirea încruntată sau

«glumiţa» ironică a şefului care te cam fac să

îţi vină să intri în pămant. Şi, vorbind de ŞEF,

îmi dau seama că am trecut cu vederea un

aspect important: nici un serviciu nu este cu

adevarat stresant până nu întâlneşti mitul

şefului, care este la fel de înfricoşător şi bine

definit ca şi cel al soacrei. Este un fel de om

negru. Dacă mai este şi misogin s-ar putea

spune că ai câştigat lozul cel mare. Cum era

vorba celor de la Vank ? « Şi toate zilele-ţi vor

fi la fel ». După câteva luni mă simţeam de

40 de ani, muncitoare şi pointless, cu 2 zile

fericite / lună.

A urmat dezinteresul care s-a reflectat

în performanţele mele până când am auzit

cuvintele magice : « Oana, hai să discutăm ».

Eram total relaxată. Legea atracţiei funcţiona.

Pe parcursul şedintei, ŞEFUL, cel care

îmi făcuse atâtea zile amare, privea încurcat

spre o coală albă, neavând demnitatea să

mă privească în ochi în timp ce-mi dădea

“sentinţa”, aceasta sub pretextul că “îi este

greu să ia omului pâinea de la gură”, ceea

ce avea darul de a atrage asupra sa o aura

uman-simpatetică.

Aşa mi-am recăpătat entuziasmul, viaţa

şi tot ce mă face ceea ce sunt. Aşa am învăţat

că oamenii şi atmosfera din jur, alături de

scopul pe care ţi-l propui, contează mai

mult decât greutatea portofelului în cele 2

zile fericite din timpul lunii. Aşa am decis să

mă dedic domeniului în care vreau să mă

specializez şi să îmi stabilesc un scop care

să mă facă mândră de mine, pe care să îl

urmăresc îndeaproape. Aşa am ajuns în faţa

fetelor din HR-ul de la Euro


punctul fix pe i

Totul poate

fi negociat!

Din cauza entuziasmului nestăvilit,

am ajuns la Euro


Blogging –

cu bicicleta

pe Internet

Te-ai săturat de eficienţa si obiectivitatea

ziarelor, de informaţia brută şi de ştiri care

nu te interesează. Te enervează vecinul de

la parter care ascultă manele şi care uită

mereu apa deschisă la chiuvetă. Ai fost într-o

cafenea mişto, unde ţi-au scris „HOT!” cu

scorţişoară pe spuma de la cafeaua cu lapte.

Şi, peste toate, vrei să te exprimi, să le arăţi

tu lor ce înseamnă să scrii bine şi interesant.

Te gândeşti la o soluţie… apoi bang! îţi vine

ideea: trebuie să îţi faci un blog.

Bloggingul mă duce de la o vreme cu

gândul la mersul pe bicicletă. De ce să stai

de cinci ori la coadă la semafor şi să parcurgi

într-o oră trei staţii de autobuz, când poţi

pur şi simplu să te urci pe bicicletă şi să

o iei la goană printre maşinile greoaie şi

poluante, să depăşeşti tramvaiul şi să te

opreşti doar când ai ajuns la destinaţie?

Vrei să citeşti despre pisici? Găseşti un blog

despre pisici. Ai vreo întrebare? Postezi un

comment şi sigur ţi se va răspunde. Nu ţia

plăcut Stufstock-ul? Găseşti pe net un

blog unde cineva a făcut un review şi te

exprimi acolo, dacă nu cumva faci tu însuţi

o recenzie în care îţi spui oful. Îi vei desfiinţa

pe organizatori şi trupele participante, apoi

vei fi foarte satisfăcut când vei observa că

sunt destui oameni de acord cu tine. Iar

asta este una dintre garanţiile fericirii: orice

ai spune, cineva va fi întotdeauna de acord

cu tine.

Tocmai de-asta, pe undeva, bloggingul

pare puţin pervers. Este ca şi cum ai

trage cu ochiul pe gaura cheii la un om

care se dezbracă dar care ştie foarte bine

că este privit, de aceea uşa lui este dotată

cu un butuc foarte, foarte mare, eventual

şi cu un binoclu care să îl ajute pe cel

ce priveşte să surprindă mai uşor toate

detaliile. Tu scrii, povesteşti despre cât

de urât este Bucureştiul vara ca şi cum

ai vorbi pentru tine. Dar, în acelaşi timp,

eşti perfect conştient că eu te citesc. Eu

sunt fericit, pentru că am găsit pe cineva

care gândeşte la fel ca mine. Tu eşti fericit

pentru că părerea ta va deveni, fără să vrei

neapărat, şi părerea altcuiva.

Pe de altă parte, internetul a deschis

o nouă eră a confruntărilor. Dacă la un

moment dat ele aveau loc ca în romanele

de capă şi spadă (eu cu băieţii mei pe un

deal, tu cu ai tăi pe altul, ne întâlnim în vale),

acum userii s-au specializat, cum era şi firesc,

în lupta de gherilă. Dacă sunteţi bloggeri, aţi

auzit cu siguranţă de Zoso (www.zoso.ro).

Ei bine, aflaţi că există şi cel puţin un Contra

Zoso: http://zososucks.blogspot.com/. Mai

multe id-uri fac minuni, mai multe ip-uri

sunt de-a dreptul miraculoase, şi totul în

numele supremaţiei opiniei.

Există bloggeri citiţi, fiecare cu steaua

lui pe Walk of Fame-ul comunităţii din

care fac parte, la fel de bine cum există

bloguri anonime, unde cineva, dintr-un

orăşel sau dintr-o metropolă, încearcă

să împărtăşească timid câteva din ideile

care i-au venit în timp ce se spăla pe dinţi.

Oricum ar fi, blogul îţi oferă un minunat

sentiment de apartenenţă, fiindcă prin

ceea ce scrii devii automat formator de

opinie, chiar dacă pentru un om sau pentru

cinci sau pentru câteva mii. Eşti deja într-o

ţară în care lumea te citeşte şi unde, cu

toate că în viaţa reală nu prea scoţi nasul pe

afară, poţi deveni rege numai prin simpla

mânuire a tastaturii. Că oricum stiloul e deja

fumat, doar la şcoala primară mai foloseşte

câteodată, dacă e doamna mai în vârstă, la

bastonaşe.

119


cine are urechi de auzit...

Ieşi din rând,

urmează-ne!

Pentru orice tânăr, decizia de a

călători este impor tantă. Decizia de a

pleca pe un alt continent este cea care

va marca o schimbare ireversibilă în

viaţă.

De ce acum? De ce Work and Travel?

Acum pentru că eşti tânăr, flexibil, dinamic, mobil, curios,

îndrăzneţ, inconştient... Acum pentru că încă nu au început

marile probleme ale vieţii, jobul, cariera, casa, familia... Încă mai

eşti on your own şi ce ţară mai potrivită poţi găsi pentru a arăta

asta...

!

!

!

Work and Travel pentru că este un program special care

îmbină calităţile tale şi poziţia ta de student cu o abordare a

vacanţei de tip american: munceşte şi vezi lumea!

Pentru că eşti special, deosebit, nu vrei să fii ca ceilalţi, vrei să

ieşi din rând şi să iei un alt rând, rândul pentru America!

Cum? Cu cine?

Zip Travel consideră că tinerii sunt speciali atunci când

aleg să facă ceva diferit: o experienţă nouă, un job în altă ţară,

o vacanţă pe alt continent… O vară Work and Travel USA, o

varietate de oferte care să se potrivească cu tine şi nevoile tale.

10 paşi care te duc în Work and Travel USA în vara 2008:

1. Înscrierea la ZIP Travel – în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi în

toată ţara – sau online pe www.ziptravel.ro

2. Depunerea documentelor corespunzătoare:

3. Interviul în limba engleză – nivel conversaţional

4. Plăteşte primele tranşe ale programului sau programul

complet

5. Alege un job din cele oferite de noi sau participă la târgurile

de joburi

6. Aşteaptă procesarea documentelor în SUA

7. Vine DS-ul – permisul de muncă !

8. Aplică pentru viză

9. Cumpără biletul de avion – o rezervare din timp îţi aduce un

bilet de avion mai ieftin!

10. Pleci în America!!!

Opţiuni de program:

• Independent: aduci singur contractul de muncă, dar te

ajutăm să intri în legătură cu angajatori din America

• Premium: îţi oferim noi joburi sau participi la târguri de

joburi

• Super Premium: joburi speciale, cum sunt joburile în

cazinouri!

Tip financiar!

Nu uita, poţi beneficia de creditul Work and Travel pentru ca

dorinţa ta de plecare în America să devină realitate!

Credem că tinerii trebuie să aibă parte de servicii

profesioniste, de consiliere şi consultanţă, de sprijin, ajutor şi

comunicare!

Pentru asta îţi oferim:

• joburi diverse, în toată America

• joburi interesante, în cazinouri

• joburi distractive, în parcuri de distracţii

• joburi la extrem, pe ambele coaste ale Statelor

• joburi bune, cele mai bune, de la sponsori super tari

din SUA!

Cine a mai fost? Cum a fost?

Dacă viaţa e un vas mare de supă, gătit cu trudă acasă de o

gospodină, din care mănânci azi puţin, mâine puţin, până când

îl termini, Work & Travel este un plic de supă instant pe care îl

prepari imediat, îl mănânci pe tot odată şi poţi spune că ai o

idee despre ce înseamnă o supă (viaţă)... Scopul meu a fost să

vizitez America! O lună mai târziu nu mă mai săturam de muncă,

prinsesem gustul independenţei totale, iar banii erau super OK...

Ciprian, ASE, Bucureşti

10


...s aud!

În Montana mi-am petrecut majoritatea vacanţelor de vară

(2006 şi 2007). Pe lângă faptul că relieful este super frumos, am

întâlnit aici oameni de calitate care mi-au conturat impresia

asupra societăţii americane. Aşadar, sugerez celor care vor

să aplice în program să ia în considerare Montana, întrucât

aici vor învăţa cum este să trăieşti curat, alături de oameni de

încredere şi foarte sociabili, cum trebuie, de exemplu, să arate

un campus studenţesc.

Ovidiu, Universitatea de Vest, Timişoara

Jobul meu în Alaska presupunea în primul rând trecerea

peştilor în pungile vidate... sub formă de fileuri. Am descărcat

bărci, am curăţat peşti la linia din secţia de procesare, am tăiat

fileuri de halibut manual, am lucrat la diverse maşinării pentru

prelucrarea în diferite forme a peştelui. A fost muncă multă cu

satisfacţii pe măsură...... un mediu extraordinar şi un colectiv

primitor . Sunt deosebit de încântat de experienţa trăită şi

muncită.

Tiberiu, 23 de ani, ASE Bucureşti

Salut! În calitate de participantă în programul Work and

Travel pot să vă spun doar atât: e o experienţă unică, ce nu

trebuie ratată! Iniţial, ceea ce m-a atras să particip a fost ideea

de a munci singură pentru a câştiga singură bani, însă când

am ajuns acolo mi-am dat seama că am de câştigat altceva

mult mai important: am cunoscut o cultură nouă, am văzut

o ţară nouă, am cunoscut oameni extraordinari, ceea ce a

valorat mult mai mult decât banii pe care i-am primit.

Diana, 22 de ani Universitatea Bucureşti

Ceva info noi?

• Work and Travel există în România din anii 1996 / 1997

• Work and Travel a fost adus în Bucureşti de ZIP Travel

• Prin Work and Travel călătoresc în State, anual, 120 000

de studenţi din toată lumea!

Bucureşti

Calea Dorobanţilor, Nr. 49, Ap. 2

Tel.: 021 210 64 20 / 0721 238 106

Cluj-Napoca

Str. Iuliu Maniu, Nr. 40, Ap. 2

Tel.: 0264 43 48 46 / 0788 164 929

Dă click: www.ZipTravel.ro


succes stories

Interviu Eugen Gherga

Trainer

European

la Euro


de cei din restul Europei, decât că fiecare este

unic.

Spuneaţi la un moment dat că există un

spirit de competiţie care ne încurcă …

Competitivitatea este valabilă oriunde.

Faptul de a vedea viaţa ca pe o competiţie

continuă nu este utilă deoarece colaborarea

şi lucrul în echipă sunt cele mai importante.

Este evident faptul că nimeni nu e singur.

Aţi călătorit foarte mult, ce ţară v-a plăcut

dinEuropa?

România bineînţeles, sunt fericit că m-am

născut şi trăiesc în România.

Sunteţi mândru aşadar de ţara

dumneavoastră?

Bineînţeles.

Faceţi parte dintr-o familie veche, cu

tradiţie. Ghergha este o familie de preoţi

cu multă istorie în spate.

Ideea este să continuăm tradiţiile prin

abordările religioase sau culturale. Până la

urmă oamenii au de-a face cu respect iar tinerii

nu sunt o excepţie. Dimpotrivă, ei păstrează şi

promovează tradiţiile de la o generaţie la alta.

Încercţi să fiţi corect din punct de vedere

politic.

Bineînţeles, politica nu ar trebui să îi

îndepărteze pe tineri de la viaţa publică. E

necesar ca ei să se implice în organizaţiile de

tineret ale partidelor.

Până unde merge “corectitudinea politică”?

Vă este frică să spuneţi bancuri, să

faceţi anumite comentarii?

Dimpotrivă, cel mai bine este să tratezi

lucrurile la dimensiunea la care trebuie, lucru

ce poate fi făcut foarte uşor de către tineri şi

cu mult impact. Şi manierele de exprimare

ale tinerilor pot fi diverse: se pot exprima

prin media, prin reviste ca Eu/Ro


Preambul:

“E iarnă afară!” Ei bine, nu mai mult decât

înăuntru. De ce? Pentru că avem tot atât

de multă zăpadă sub cer pe cat avem sub

acoperişul casei. Ce a mai ramas din iarnă?

O mai putem considera un anotimp, sau

doar o convenţie, o cutumă calendaristică?

Cu excepţia sărbătorilor, care din princina

absenţei ei au început să-şi piardă din

farmec şi însemnătate, zăpada este cea care

distinge iarna între anotimpuri. Am decis

însă prin acţiunile noastre să ne refuzăm

această încântare şi chiar acest liant către

copiii noştri şi către copilul din noi. Este

doar un procent infim din capacitatea

distructivă a încălzirii globale, dar un efect

ce poate fi observat cu uşurinţă de noi toţi.

Este oare o schimbare îndeajuns de şocantă

încât să dăm ameninţării proporţiile

cuvenite şi să ne mobilizăm la reabilitare,

sau aşteptăm nisipul? Câţiva prieteni au dat

curs chemării noastre şi au încercat să ne

explice cum văd ei lucrurile.

Alex Safta

Încălzirea

Globală, o

ameninţare

reală?

Dragoş Bucurenci, coordonator

program ecologic “Salvaţi Dunărea

şi Delta”, scriitor, realizator TV

„Încălzirea globală este o problemă

reală, la fel cum a fost şi gaura din stratul

de ozon. Din peste 900 de articole

ştiinţifice care tratează despre încălzirea

globală şi au fost publicate în jurnalele

de specialitate în ultimii 10 ani, nici unul

nu se îndoieşte de veridicitatea teoriei.

În schimb, articolele din presa de largă

circulaţie acreditează ideea că ar exista

o dezbatere în rândul experţilor. Cred

că teoria conspiraţiei nu-şi are locul aici,

decât să stăm pe margine şi să chibiţăm,

mai bine punem mâna şi facem ceva

înainte de a fi prea târziu.

Sunt lucruri simple: schimbă-ţi

becurile din casă cu unele economice

dpdv energetic, mergi două-trei zile pe

saptamană cu bicicleta, nu pleca cu

maşina dacă trebuie să călătoreşti singur,

mergi mai bine cu trenul, nu cumpăra

mâncare produsă peste mări şi ţări,

cumpără din producţia locală. Mai sunt

o groază de alte lucruri pe care oamenii

simpli le pot face. Cele mai multe sunt

incluse în cartea lui Al Gore, „Un adevăr

incomod”.

Simona Roşu, jurnalist, Bucureşti

“Prea prinsă în viaţa mea plină şi

uneori dezordonată, m-am oprit rar

să mă gândesc la fenomenul încălzirii

globale şi l-am luat deseori drept bla

bla bla... Dar din ce în ce mai desele

articole din publicaţii serioase m-au

făcut să privesc cu mai multă seriozitate

problema. Un studiu anume mi-a atras

atenţia: încălzirea globală ar putea

provoca topirea gheţarilor şi creşterea

nivelului oceanelor cu 3-4 metri până

la sfârşitul acestui secol. Nivelul de

încălzire la care va ajunge Groenlanda

în 2100 va fi comparabil cu cel de

acum 130.000 de ani, spun specialişti

ai Universităţii din Arizona. Un alt

studiu din revista “Science” descrie

„cutremurele” provocate de deplasarea

bruscă a gheţarilor Groenlandei. Unii

dintre ei, mari cât cartierul Manhattan

din New York şi înalţi cât Empire State

Building, înaintează câte zece metri în

mai puţin de un minut. Miami ar putea

deveni o amintire, Bangkok-ul o umbră,

iar Insulele Maldive ar dispărea fără

urmă. Bineînţeles că ar trebui să facem

ceva pentru a stopa fenomenul, dar aşa

cum am spus, oamenii sunt prea prinşi

în cotidian pentru a se gândi la acest

lucru.”

Nini Mădălina, studentă, Arad

„Ameninţarea încălzirii globale este

una reală, acest lucru fiind demonstrat

prin secetă, caniculă şi furtuni tot mai

frecvente. Principalul vinovat este fără

îndoială, omul, însă există documentare

care confirmă şi concursul unor cauze

naturale. Cât despre măsurile pe care

le putem lua, răul deja produs nu

mai poate fi remediat, dar cred că se

mai poate face ceva măcar pentru

a împiedica fenomenul să evolueze.

Personal, consider că îmi aduc

aportul la ameliorarea situaţiei chiar

şi prin simplul fapt că nu conduc un

autoturism.”

14


ancheta euro


evitaţi traficul şi salvaţi şi atmosfera de

tone de CO 2 pe an. Un bec economic îţi

subţiază factura electrică şi reduce emisia

a 400 kg de CO 2 pe an. Cu puţină grijă,

putem schimba multe.

care sunt aruncate în vârful rachetelor

în Irak şi Afganistan, ce vor rămâne

timp de milioane de ani în aceste zone

şi nu numai. De ce între 1940 şi 1975

când era perioada de vârf industrială,

temperatura globală a scăzut? Că doar

poluam cel mai mult pe vremea aceeea.

Ba chiar se spunea că vom intra într-o

eră glaciară, că o să se răcească mult

prea mult planeta!”

Eugen, contabil, Târgu Mureş

Psihoza cu încălzirea globală este

o manipulare la nivel mondial. Tăierea

masivă a pădurilor este de fapt cauza

reală. Suprafaţa care se defrişează

într-o zi cauzează încălzirea globală

echivalentă cu emisia de gaze a câtorva

zeci de milioae de maşini într-un an

de zile. Un studiu făcut de oamenii de

ştiinţă americani, care fac măsurători

ale temperaturii în diverse straturi ale

atmosferei şi în diverse locuri pe glob,

afirmă că această psihoză a încălzirii

globale este o mare minciună. Marii

manipulatori sugerează ideea că

temperatura trebuie să fie constantă,

ceea ce e o mare minciună. Clima

suferă schimbări care ţin de cu totul

alte cauze decât emisia de gaze, cauze

astronomice, furtuni solare şi multe

altele.”

Rusu Marius, artist, Bucureşti

De vreo 40 de ani încoace, mai mult

în secret şi mai puţin pentru urechile

oricărui om de rând, în birouri mari

aparţinând organizaţiilor secrete din

state puternice, se primesc rapoarte care

anunţă alarmante suferinţe ale calotelor

polare. Se topesc! Prin folosirea în diferite

activităţi a combustibililor fosili, cum ar

fi petrol, cărbuni, gaze, omul are grijă

să îşi scurteze viaţa pe Pământ. Datorită

celor menţionate mai sus avem parte de

inundaţii, furtuni, secetă şi cât mai multă

căldură. La început toată lumea era

calmă, însă calmul s-a disipat destul de

repede. Totul a culminat cu fotografiile

oferite publicităţii de Pentagon, una

din 1970 şi una din 2003, fotografii care

dezvăluiau că vreo 40 % din calota polară

se transformase în apa sâmbetei. Adică în

33 de ani s-au întâmplat ceva ravagii prin

tărâmurile mereu îngheţate. S-au purtat

războaie pentru petrol, acum doar nu o să

se renunţe la el, făcând loc mijloacelor de

transport ecologice de mult descoperite,

doar pentru câteva grade în plus?!

Alternative există, mereu au existat şi

probabil vor exista în continuare. Ce se va

întâmpla ? Rămâne de văzut... Depinde

de noi ce se va întâmpla în continuare.

Mai luaţi şi metroul şi evitaţi automobilul

personal, economisiţi banii de benzină,

Nistor Lucica, poetă, Hunedoara

Trebuie să salvăm nordul! O planetă fără

urşi albi, pinguini,foci, morse, vulpi polare

este amputată de mâini! Trebuie să salvăm

cât mai este timp pentru asta! Cartea

cărţilor, BIBLIA, în capitolul APOCALIPSA,

lasă loc de iertare dacă ne trezim la timp.

Dacă refuzăm acest colac de salvare ne

vom amputa şi picioarele, noi înşine!

Vulnerabilitatea lasă loc acestui megaflagel

să ne încarcereze într-o temniţă acvatică

fără precedent şi fără scăpare. Dacă măcar

o zi, o singură zi, pe planeta Pământ s-ar

stopa toate acţiunile ce generează poluare

şi emisii de gaze, suntem pe jumătate

salvaţi. Egoismul şi nonşalanţa cu care se

tratează problema de către marile companii

petroliere ale lumii trădează o indiferenţă

care ne va desfiinţa această Casă.

Casandra Iancovici, profesoară,

Braşov

Nu cunosc foarte multe detalii

privitor la încălzirea globală şi nici cum

stau lucrurile prin alte ţări, dar cred

că ideea esenţială este că schimbarea

porneşte de la noi. De fapt din noi! Ce

putem face? E simplu, putem începe prin

a nu mai arunca peturi goale de cola pe

geamul maşinii, prin a nu mai abandona

conservele goale în natură, prin a înlocui

celebrul grătărel la iarbă verde cu maşina

personală + manele + bere la pet +

munţi de gunoaie cu o drumeţie pe jos

cu rucsacul şi cortul, la marcat de trasee

în munţi,de exemplu. Putem sădi copaci

şi aduna ceea ce alţii, inconştienţi şi cu

mai puţin bun simţ decât noi, au lăsat în

urmă...E atât de simplu! Sau nu?

16


ancheta euro


teleleu prin europa

Gânduri răzleţe

despre călătorii

“Travel is fatal to prejudice, bigotry, and narrowmindedness,

and many of our people need it sorely

on these accounts. Broad, wholesome, charitable

views of men and things cannot be acquired by

vegetating in one little corner of the earth all one’s

lifetime.”

Mark Twain

Dacă nimeni nu îţi spune că ai putea să înoţi,

mai mult, dacă toată lumea îţi spune că înotul e

periculos, atunci cu certitudine te vei gândi de

câteva ori înainte să încerci ceva atât de nebunesc.

La fel este şi în cazul călătoriilor. Societatea în care

trăim ne formează, iar dacă tot ce auzi în legătură

cu călătoriile este că ai nevoie de foarte mulţi bani

şi că este periculos altfel, toţi şi mai ales tinerii vor

Despre călătorii s-au mai scris multe şi probabil crede într-adevăr că nu se poate altfel...

că se vor mai scrie de acum înainte până la ultima

licărire a umanităţii. Cu toţii ştim stereotipul

modului de viaţă în societăţile moderne...

acumularea de bani din serviciu sau din alte surse,

iar în puţinul timp liber rămas, relaxare prin călătorii

în limita bugetului (evident) sau în alt mod. Datorită

acestui stil de viaţă, călătoriile, investigarea vieţii în

variatele sale forme, sunt văzute ca o distracţie,

o evadare de la monotonia unei vieţi uniforme,

fără a fi potenţată de curiozitatea însăşi. Nimic

nou până aici... ajunge să ne uităm pe stradă şi

Vă garantez că se poate şi altfel. Umanitatea

este un imens loc primitor şi, chiar dacă nu ai

bani, poţi să întinzi aripile şi să zbori. Este uimitor

ce experienţe poţi trăi dacă ai numai un dram

de curaj. Spun asta în primul rând tinerilor, celor

care vor să vadă şi să cunoască şi care au nevoie

doar de voinţă, nu de bani, nici de relaţii sau de

cunoscuţi, nu de siguranţa zilei de mâine sau de

orice altceva; voinţă... şi aventura te aşteaptă cu

braţele deschise.

îndată avem confirmarea. Ce nu vedem pe stradă

decât foarte rar sunt acei călători veritabili care îşi

duc toată viaţa pe drum, singura prioritate fiind

drumul însuşi. În „Pe drum“, Jack Kerouac scria

despre unul din aceste personaje ghidate de o

curiozitate genuină, că „până la urmă nimic nu mai

contează... drumul este viaţa“. Şi chiar este viaţa.

Există aceşti oameni

pentru care nu

forme rectangulare

de ciment sunt

mediul înconjurator

ci în fiecare zi alt

peisaj, de la răsăritul

răcoros din munţii

Scandinaviei până

la apusul torid al

deşerturilor Africii.

Sunt astăzi nenumărate oportunităţi care

fac viaţa de călător mai uşoară decât oricând. De

exemplu, există site-uri ca www.hospitalityclub.

org sau www.couchsurfing.com unde găseşti

oameni care te găzduiesc gratis, unii îţi oferă chiar

şi masă. Înarmat cu un card Euro


Barcelona

la pas

întins

Barcelona, văzută după 9 ani,

apare complet întinerită: banii

europeni se văd în faţadele spilcuite,

asfalturile impecabile şi trotuarele

cadrilate, fără pete de gumă. La tot

pasul vezi grija pentru spaţiile verzi

care sunt mai mult decât atât, sunt

mici capodopere urbane presărate

cu elemente de artă modernă

(încrengături spectaculoase de lemn

şi metal care aduc aminte de natură, ca şi cum

pasiunea genialului arhitect Gaudi ar fi fost lăsată

cu limbă de moarte şi prin urmare respectată

întocmai).

Într-o plimbare către un mall, imensul trotuar

era încadrat pe partea dreaptă de buruieni,

aceleaşi de la noi, le ştiam încă din copilărie, dar

pe partea stângă se intercalau imperiali palmieri

şi platani. Portocalii, leandrii, filodendronii sunt,

de fapt, la ei acasă.

Centrul vechi îţi taie respiraţia: clădiri de pe

vremea romanilor, din timpuri medievale, aer de

istorie şi de poveste, palate în care funcţionează

cu succes guvernul şi administraţiile locale, ca

şi când armurile ar fi fost înlocuite cu blugii iar

arbaletele cu copiatoare, telefoane şi faxuri.

Conservarea istoriei e la mare cinste, orgoliul

local la fel.

Restaurante la tot pasul, aer de libertate,

magazine de tot soiul, Rambla plină de artişti de

stradă, care se demitizează în momentul în care

ies pentru 5 minute din vraja pe care o creaseră

ca să vorbească, de exemplu, la telefon. Muzee

cu taxe de intrare deloc ieftine, mici comercianţi,

portretişti şi tineri, peste tot tineri, degajaţi şi

dezordonaţi, cu încălţămintea epuizată, tunşi

nebuneşte şi exalând din fiecare por libertatea.

Barcelona nu are trafic aglomerat: nu ca

în Bucureşti, în orice caz. Mulţi şi-au însuşit cu

succes scuterele şi bicicletele, aşa încât întâlneşti

cucoane pe tocuri şi cu cască de protecţie pe

cap, purtând pe figuri un aer dezarmant.

Naturaleţea şi relaxarea se citesc de altfel

pretutindeni pe chipurile oamenilor. Forma pe

care o ia permanent oraşul în jurul lor şi oferta cu

care îi provoacă la tot pasul are darul de a-i relaxa

asemenea unei mame care ştie ea singură cum

să-şi calmeze copilul.

Mă întreb oare oamenii aceştia nu au

griji? GREŞIT! Întrebarea corectă ar fi: credeţi că

oamenii aceştia au probleme mai mici decât

noi? Nu, au desigur şi ei problemele lor dar ştiu

cum să facă să nu se lase copleşiţi.

Esenţa întâlnirilor organizate este aceeaşi:

există gazde care vor să te facă să te simţi bine

şi să-ţi împărtăşească din ce au ei mai bun şi

există oaspeţi care se bucură din plin de acest

privilegiu. Barcelonezii ştiu pesemne să-şi asume

bine rolul de gazdă din moment ce 10 milioane

de turişti le vizitează urbea în fiecare an.

Barcelona şi oamenii ei au mult de dăruit, e

o bogăţie arhitectonică imensă şi au moşteniri

istorice uriaşe: n-ai cum să pleci de acolo altfel

decât înnebunit, cu gândul că vei reveni, curios

să vezi ce s-a mai construit la Sagrada Familia.

Şi asta chiar dacă, în plin centru, ţi s-a întâmplat

ceva mai puţin plăcut, cum ar fi să îţi fie furat

portofelul.

Lavinia Stan

19


de citit la gura sobei...

IAR N-Ai să visezi

Alb. Alb absolut. Alb tăcut şi faraonic.

Nu, nu-i iarna de afară. E cea din mintea

ta atemporală. E un alb post-apocaliptic,

care capătă culoare încet, încet, încet,

şoptit... Zgomotul făcut de uşă te răpeşte

din clipele pseudo-statice şi te aruncă

într-un pendul familiar.

Confortul pe care ţi-l imprimă starea

de a fi acasă te duce cu gândul departe,

atât de departe, încât, la un moment dat,

parcă alergi în faţa gândurilor tale. Dar tu

eşti prea obosit, chiar şi de ideea în sine...

iar n-ai să visezi. Ţi-ai impus asta, pentru că

te-ai săturat de repetabilitatea situaţiei: vii

acasă în vacanţa de Crăciun,

20

după săptămâni epuizante de facultate

şi te laşi influenţat de vraja sărbătorilor,

devii melancolico-vulnerabil, apoi, fix

când trăieşti mai intens fericirea zilelor

de iarnă, te înşfacă mâna rece a timpului

şi la uşa conştiinţei tale bate Realitatea:

copilu’, gata! înapoi la stresul cotidian!

Dar anul acesta eşti pregătit. Nu vei lăsa

nici un vis să te ispitească şi să te facă să

fii cu capul (ia-o ca pe-o licenţă poetică,

nu cacofonie) în nori, apoi să-ţi ia norul şi

tot. Cum ajungi în preludiul visului... pac!

subconştientul tău intervine cumva.

Mmm... mirosul scorţişoarei îmbinat cu

miros de portocale şi verde cald

de brad armonios. Aşa ar trebui

să miroasă fiecare zi, fiecare an

universitar, tinereţea, libertatea.

E atât de bine în cameră, încât

nu poţi să rămâi indiferent

la sinergia elementelor de

atmosferă proprie reveriei.

Te transformi într-un homo

ludens autentic şi păşeşti

timid în lumea pe care iniţial

o respingeai. Întâi străbaţi

ere de amintiri şi ajungi în

punctele cheie ale existenţei

tale, când ai făcut alegeri ce

ţi-au ghidat restul vieţii.

Ai vrut la liceul „Nichita

Stănescu” şi, când ai plecat

în Austria prin Clubul de

Cinematografie, ţi-ai zis „a

fost decizia ideală”. Îţi setezi

imaginaţia la maxim şi alegi

alt liceu în loc. Cum ar fi fost dacă ai fi mers

la „Eliade”? Creierul tău resimte translaţia

variabilelor şi apelează la conexiuni ce

păreau intangibile uneori.

În faţa ta apare o figură energică, pe

care însă nu se disting trăsăturile exacte.

Hmmm… o fi spiritul Crăciunului?...

În filmele cu tematică apare şi îi arată

personajului principal cum ar fi fost

lumea dacă el nu s-ar fi născut (adică el,

deprimat că e nefolositor, ajunge în final,

după ce observă cum s-au dezvoltat

unele persoane fără influenţa sa, să fie

recunoscător şi mulţumit că există).

Totuşi… tu nu ai curiozitatea asta. Tu

vrei doar să ştii unde te-ar fi dus alte

combinaţii de decizii.

Revenind… având în vedere faptul

că îţi recunoşti gesturile, figura aia eşti de

fapt tu, adoptând o altă decizie. Aşadar,

alt liceu, alte întâmplări. Vezi succedânduse

toate momentele din liceul respectiv,

pe care le-ai pierdut în mod normal,

dar captezi, surprinzător, nişte imagini

cheie care te şochează: tu în Austria, la

work-shopurile despre cinematografie

de exemplu. Foaaarte ciudat… Apoi,

în Elveţia, cu organizaţia din care făceai

parte în liceu. Şiii mai ciudat. Să nu mai

zic de concursul de Creaţie, la care ai luat

locul IV pe ţară.

Trecem la stadiul următor. Cum ar fi fost

dacă… nu alegeai să rămâi după admitere

la ASE, ci la Universitate? Mai interesant…

evenimentele cu semnificaţie pentru

tine au rămas aceleaşi (concertele Iris &


sau cu spatele lipit de calorifer

company, nopţile în cluburi,

ieşirile la teatru, conferinţele,

jobul din timpul facultăţii!).

Până şi prietenii foarte buni

pe care ţi i-ai făcut la ASE

erau cu tine, evident, întâlniţi

prin alte ocazii, coincidenţe.

Încă neconvins?...

Acum e acum! Cum

ar fi fost dacă… nu te-ai fi

despărţit de Ivona în anul I?

Ai mai fi fost cu Ami? După

o înlănţuire de „nenorocitule,

cum să-ţi placă mai mult de

ea” şi „deci vrei să ne despărţim

acum, înainte de licenţă, din

cauza ei”, concluzia e clară…

Te-ai plictisit de experimentul

ăsta. Apeşi imaginar pe butonul

Escape din minte şi te trezeşti în

decorul materialităţii prezente.

Wow! Ce experienţă… Oare

te-ar crede nebun cineva dacă

i-ai povesti ce ai descoperit

(mă rog, ce crezi tu că ai

descoperit)?

Faza fantastică e următoarea:

Destinul e o serie de „drumuri

critice” (dacă nu ştii noţiunea,

dă un search pe Google), care

se intersectează în nişte puncte X1, X2…

Orice cale ai alege, oricum ajungi în

punctele respective, definitorii pentru

dezvoltarea ta, numai că poţi să ajungi

mai uşor sau mai greu, în funcţie de

opţiunea selectată. Viaţa e un labirint (şi

asta nu vorbind metaforic).

Teorema… sau s-o numeşti

impropriu „Axioma” (dacă nu necesită

o demonstraţie, ci e valabilă din oficiu)

Destinului Critic, nu se referă la faptul că

eşti manipulat de destin, ci că ai totuşi

liberă alegere, dar, pe măsură ce selectezi

un drum, intersecţia ce îl încadra iniţial

dispare, apărând alta, după un număr

strict de paşi. E ca un arbore decizional

(cel mai complex), pe care fiecare îşi are

propriile ramificaţii şi coordonate (unice).

Ziceai tu că nu îţi mai laşi imaginaţia

liberă de Crăciun (! pericol de

supragândire), dar… conform Teoremei…

oricum ai fi ajuns în punctul acesta, aşa că

te linişteşti. Tot fenomenul ţi-a făcut poftă

de mâncare. Ai să mănânci uitându-te la

un film (să zicem „Butterfly Effect”). După

film, somn. Înainte de somn… vis cu ochii

deschişi?...

Nu… iar n-ai să visezi. Deşi… iarna-i

săvisezi?.....................................

Eliza’ S

21


de citit la gura sobei...

Un strugure

văzut din avion

De câte ori zbor cu avionul încerc să simt imensitatea globului

pământesc. Sentimentul acela de freamăt, teamă şi măreţie la un

loc este inegalabil. Mă risipesc cu privirea spre marginile curbate

al orizontului şi încep să cuprind, chinuit, ca un aparat fotografic

cu un obiectiv slab,

aspectul de cupolă al

pământului.

Când avionul intră

într-un nor, apar mici

turbulenţe care îl fac

să freamăte întâi apoi

să tremure din ce în

ce mai pronunţat.

În ultima vreme am

întâlnit din ce în ce

mai multe turbulenţe

legate, probabil, de

fenomenul încălzirii

globale.

Una din puţinele

consecinţe pozitive

ale încălziri globale

este răspândirea

zonelor de producţii

viticole spre nord

aşa că, în curând,

vom putea degusta

vinuri de Helsinki

sau Montreal. Sau

vom citi studii

comparative despre

Cabernet Sovignonul

de Glasgow versus

cel de Edinbourgh, o nouă întorsătură a unuia din cele mai mari

paradoxuri viticole europene şi anume că cel mai mare consum

de vinuri din Europa se realizează în Marea Britanie.

S-ar bulversa iremediabil lumea producătorilor de vinuri, cu

ierarhii şi-aşa răsturnate răsunător de apariţia în galeria campionilor

a vinurilor din Statele Unite, Argentina, Chile, Africa de Sud sau

Australia. M-am întrebat adesea ce face diferenţa dintre vinurile

bune şi cele mai puţin bune. Am înţeles, în cele din urmă,

că atâta vreme cât există o supraproducţie mondială

de struguri, este foarte greu să îi deosebeşti pe cei

extraordinari. Şi atunci, cei mai mari producători

păstrează doar struguri atent selecţionaţi iar pe

22

restul îi aruncă. Marea diferenţiere se face ulterior culegerii, în

urma proceselor atente şi specifice de preparare, pregătire pe

termen mediu şi lung şi depozitare a vinului.

Şi apoi vine povestea din spatele vinului.

Eram la o intalnire a bordului european EURO


sau cu spatele lipit de calorifer

Şotron cu Moş Crăciun

Mă simt profund dezamăgit. În momentul în care, ca-n fiecare an, mi-am făcut un bilanţ al faptelor bune şi al faptelor rele, al realizărilor şi

al eşecurilor, am descoperit cu uimire că anul acesta am fost un „copil rău”. Forţe şi împrejurări care-mi depăşesc înţelegerea m-au transformat

într-un cvasi-adult, m-au mişcat forţat către o maturitate pe care nu o vroiam. Am început să văd lumea în numere şi cifre, am început să pipăi

„adevărul” cu mâna, îndepărtându-mă astfel de copilul de ieri. Eul meu a încercat să mă apere de cumplitele transformări – ludicul a izbucnit

furtunos în mine, rechemându-mă în spaţiul oniric al tinereţii mele, încercând din răsputeri să

mă oprească din a deveni un copil-adult.

Dragă Moşule, oamenii mari m-au rănit şi m-au făcut să plâng; m-au făcut să gândesc ca

ei, pentru a le putea răspunde, iar acum îmi este greu să mă întorc în lumea mea... Nu pot

să mai ofer o floare dezinteresat, nu pot să mai fiu total sincer, nu pot să mă mai joc. Sunt

blocat în această capcană a adulţilor, pentru care experienţa de viaţă nu a înţelepţit ci

a pervertit... Sunt incapabil să mai văd partea candidă a lucrurilor care dădea savoare

lumii mele, m-a părăsit credinţa... Nu mai cred în puritate, în nevinovăţie – nu mai cred

în misterele lumii şi în miracol – mi-am pierdut interesul faţă de curiozităţile pietrelor

ce zac tăcute pe fundul apelor – am încetat să pun întrebări şi am ajuns în postura de

a vedea numai ce mi se arată...rănindu-mi toate simţurile!

Spre deosebire de alţi ani în care am cerut o mulţime de lucruri enumerate

îngrijit, în ordinea bucuriei pe care aşteptam să mi-o creeze, anul acesta, dragă

Moşule, îţi cer să mă ierţi! Cer să fiu iertat pentru că nu mai sunt copilul fericit de

altă dată! Mă rog la tine să mă ajuţi să cred din nou!

Dăruieşte-mi un bănuţ de aramă tocit la un capăt, bănuţ pe care să-l ţin

în mână şi căruia să-i zgârâi imperfecţiunea cu unghia, pentru a înţelege şi

a crede în rotunjimea perfectului universal, pentru a înţelege şi a crede

în reîntoarcerea mea în sânul originar al copilăriei... Privindu-l, am să

văd lucrurile într-o aură pozitivă şi am să trec fără tragism peste

imperfecţiunile care mă înconjuară. Am să-l ţin în buzunarul stâng

de la cămaşa mea albă, aproape de inimă, lăsându-l să-mi împungă

pieptul tocmai cu capătul tocit, pentru a-mi reaminti de moralitatea şi

conduita pură a unui copil într-o societate de oameni mari.

În zbaterea pe care o am cu mine însumi, regretând pierderea candorii, a

naivităţii şi a părţii din mine care nu a vrut sau nu a putut să vadă decât partea

pozitivă a ceea ce mi se întâmplă, interpretând acţiunile care mă vizau prin

prisma bunelor intenţii, în această răscruce a existenţei mele, îţi cer smerit,

dragă Moşule să mă ajuţi să regăsesc bucuria lucrurilor simple, să redau

frunzei căzute la pământ misterul şi unicitatea, pentru care mă aplecam

deasupra ei să-i alin neputinţa prăbuşirii.

Te mai rog, dragă Moşule, să-mi faci suportabilă luciditatea

cu care cântăresc pe cei pentru care noţiuni ca generozitatea,

altruismul, nobleţea sufletească, dezinteresul, au deveni de mult

cuvinte de dicţionar, singurul deziderat care-i animă fiind:”Mie

ce-mi iese din această afacere, care-i partea mea?”

Ştiu că spiritul tău bun, îmi va umple golul lăuntric,

luminându-l!

Ştefan Pleşca

23


geopolitica

România, şoricelul

de sub talpa elefanţilor!

Rearanjarea marilor puteri în Sud -Estul Europei

Dacă în timpul comunismului în zona

Balcanilor şi în Sud-Estul Europei existau atât

graniţe cât şi actori clari, în prezent există un

amalgam de interese şi o neclaritate cu privire

la viitorul acestei regiuni. S-a trecut aşadar

de la perioada geopoliticii bazate în mod

evident pe geografie şi politică, la geopolitica

globalizării, cu actori conjuncturali şi interese

de moment.

Dacă ne referim însă mai mult la

vecinătăţile României, se constată o perioadă

de confuzie şi inconsecvenţă în împărţirea

zonelor de influenţă până în anul 2000, în

timp ce în prezent se prefigurează din ce în

ce mai mult, din nou, atât zonele de influenţă

cât şi actorii.

Un loc încă sensibil este, fără discuţie,

Moldova, o ţară dintre două destine şi care se

află încă departe de o stabilizare economică

şi socială. În ultimii ani, Moldova a pendulat

între declaraţii de dragoste faţă de NATO

sau România şi declaraţii contrare. E la fel de

adevărat şi că România sau ceilalţi vecini ai

Moldovei nu au avut întotdeauna o atitudine

clară şi definitorie, ceea ce a dus în prezent la

o relaţie tensionată şi cu năbădăi în regiune.

Dincolo de afinităţile istorice şi lingvistice,

România nu ar trebui să uite că Moldova este

o piaţă importantă şi că are o poziţie geostrategică

deosebită. Este important prin

urmare să-şi definească o strategie ceva mai

coerentă şi mai axată pe colaborare economică

şi nu atât de mult pe nevoia de dezvoltare de

conflicte. Românilor din Republica Moldova

le-ar fi mult mai bine ca cele două ţări să

faciliteze legăturile economice şi nu să creeze

premise pentru un conflict.

România - şoricelul de

sub talpa elefanţilor

O poziţie similară cu cea a Moldovei dar

la o scară ceva mai mare o are România, care,

din 1990 şi până astăzi, s-a dovedit incapabilă

să-şi creeze o politică externă coerentă,

majoritatea deciziilor fiind luate în funcţie de

moment, persoane, conjuncturi. Acest lucru

arată că în 1989 nu a avut loc o Revoluţie

pentru îndepărtarea de o ideologie, ci un

simplu moment de transfer a puterii în mâna

unui grup care nu a ştiut şi încă nu ştie ce să

facă cu ea, la nivel de viziune şi strategie pe

termen mediu şi lung.

Astfel, România şi-a declarat în 1989

îndepărtarea de trecut şi apropierea de

Occident, pendulând în realitate între

diferitele grupuri de putere din regiune şi

având permanent o atitudine duplicitară faţă

de partenerii externi.

Mai târziu, România şi-a concretizat totuşi

poziţia prooccidentală prin aderarea la NATO.

Meritul aparţine de fapt SUA, care au înţeles

poziţia geostrategică a României şi, cu toate

riscurile pe care şi le-au asumat, au decis să

facă din România membru NATO. Deşi decizia

a fost luată cam la spartul târgului, aceasta

a fost totuşi cea mai importantă decizie de

politică externă a României căreia, cel puţin

teoretic, i se garantează stabilitatea regională.

Dar ce te faci că recent atât domnul Putin

cât şi domnul Bush au dat România drept un

exemplu de posibil teatru sau sursă de conflict.

Deodată, domnul Putin ne vorbeşte de situaţia

delicată, chiar tensionată, din Transilvania, pe

când domnul Bush menţionează nici mai

mult nici mai puţin decât că România ar putea

fi o ţintă directă a Iranului, într-un eventual

război. O să vă întrebaţi ce legătură au aceste

declaraţii cu poziţia geostrategică a României,

cu colaboararea regională sau cu geografia,

căci, nu, Iranul nu e tocmai în Balcani. Ei bine,

spuneam la început că geopolitica se face

global iar aceste declaraţii sunt direct legate de

poziţiile pe care le-a avut România în legatură

cu Transnistria sau Moldova, provocându-i

cu siguranţă indispoziţie preşedintelui Putin.

Aşa că putem trage concluzia că atunci când

se bat elefanţii, suferă iarba şi câte un şoricel

pierdut prin zonă.

24


Politica externă a

României - între

incoerenţă şi

inconsecvenţă

Evoluţia relaţiilor dintre România şi ţările

din regiune nu trebuie pusă doar pe baza

elefanţilor, cu atât mai mult cu cât şi România

are o mică contribuţie.

Mai întâi, odata cu orientarea prooccidentală

prin aderarea la NATO, România

a început o traiectorie întâmplătoare de

politică externă, cu precădere in regiune.

Aderarea de mai târziu la UE ar fi trebuit

să aducă şi ceva mai multă coerenţă în

definirea intereselor regionale, dacă ţinem

cont că politica de vecinătate este unul din

pilonii de dezvoltare ai Uniunii. Din păcate

însă, noi, încă o dată, nu ne-am prea potrivit

nici cu această decizie, oferind paşapoarte

moldovenilor fără să-i consultam şi pe

europeni sau întrecându-ne cu bulgarii

în subiectivism şi individualism în loc să

dezvoltam cât mai multe proiecte de

dezvoltare cu aceştia.

De asemenea, am avut o axă Washington

– Londra – Bucureşti a Preşedintelui, care s-a

împiedicat de interesele de la Bruxelles ale

Premierului, fiind şi ea abandonată în cele

din urmă, România având chiar declaraţii

în contradictoriu atât faţă de axă (episodul

retragerii trupelor din Irak sau scutul antirachetă)

cât şi faţă de ceilalţi poli ai puterii

mondiale cu influenţe directe asupra regiunii

Rusia şi Bruxelles.

Cât priveşte poziţia celor doi preşedinţi

ai Rusiei şi Statelor Unite privind România

şi posibila implicare a României în conflicte

precum Iranul şi Transilvania, acestea nu

fac decât să evidenţieze şi mai mult poziţia

vulnerabilă a României atunci când mesajele

de politică externă şi cooperare regională

sunt total diferite şi provin de la centre de

putere interne diferite.

Din păcate, această politică externă

haotică şi conjuncturală va avea consecinţe

pe termen lung care îşi vor pune amprenta

pe dezvoltarea şi pe poziţia regională a

României. Politica externă a unui stat trebuie

să fie consecventă şi coerentă, altfel există

riscul să alergăm după mai mulţi iepuri şi

să nu prindem nici unul, lucru care s-a mai

întâmplat de câteva ori în istoria României.

Alexandru Cumpănaşu,

director AID România

272525


afi sau a nu fi… la cursuri

Balada studentului rătăcitor

de Eliza Simion

Te uiţi la tine… proaspăt admis la ASE, plin

de curiozităţi, de idei, de planuri… aproape

că nu îţi vine să crezi… eşti STUDEEENT!!!

Începe o nouă etapă din viaţa ta, un labirint

al iniţierii… o înşiruire de responsabilităţi (ei,

asta e varianta oficială pe care ţi-o prezintă

părinţii)… de fapt de distracţii, gânduri de

distracţii şi premeditări de distracţii.

Cu toate distragerile de la actul studiului,

conştientizezi totuşi că trebuie să te mai şi

interesezi pe alocuri, nu de alta, dar distracţia

poate deveni foarte incomodă la un moment

dat. Cu mapa sub braţ (sau foile îndoite în

buzunar), te integrezi în lumea fascinantă din

amfiteatru şi te laşi pradă cursului…

… dar ceva nu merge conform planului…

abia au trecut cinci minute şi simţi nevoia să

evadezi. O oră şi douăzeci de minute e cam

mult totuşi (de ce nu mai sunt cincizeci de

minute ca în liceu?...) Măcar de nu ne-ar mai

zice ce a făcut fiica, soţia, mama, căţelul,

bunica şi ne-ar preda ce ne trebuie. Adică…

unii dintre noi fac sacrificii ca să ia parte la

această tortură psihică. Mă gândesc la costul

de oportunitate… am renunţat eu la ieşirea

aia cu prietenii să vin aici… Măcar de-ar

avea o viaţă interesantă, tumultoasă…măcar

de-aici, pe bune… Dar dacă îmi cere proful

explicaţii, ce-i zic (prezenţa nu e obligatorie,

dar mai sunt de-ăştia care consideră că

dacă ai venit, ar trebui sa-i respecţi şi să

stai până la sfârşit)? Nu pot inventa o scuză

copilărească, interviuri la organizaţii nu sunt

in perioada asta, conferinţe în Aula Magna nu

se întrevăd…aşa că îi mai dau o şansă.

De ce sunt aceleaşi noţiuni pe care ni

le explică în zeci de feluri, care de care mai

stresante, ce e cu demagogia asta? Cred

că profesorii au uitat sa fie şi pedagogi pe

deasupra. Nimeni nu înţelege nimic, degeaba

întrebi, că tot în plop rămâi, pentru că îţi

zice aceleaşi chestii pe care nu le-ai înţeles.

Scrii ce auzi, ciocul mic şi joc de glezne, cu

gândul prin Club A, Fire, Twice, etc. (of, dacă

s-ar da examen la cultura cluburilor...). Până

la sesiune mai e timp, şi cum e musai să înveţi

toată materia cu 1-2 zile înainte, superficial sau

nu, calculezi că ai timp să faci tot ce vrei. Eşti

student la economie, deci normal că eşti un

as în a economisi timpul dedicat procesului

de învăţare.

Ca să lipseşti de la cursuri nu-ţi trebuie

nici un fel de pretexte; pur şi simplu consideri

că e ineficient, nu are sens (nu-ţi afectează

performanţele la examen, pentru că descoperi

aceeaşi neştiinţă şi aceleaşi dubii deopotrivă

la persoanele care au asistat la „show” şi

la cele care n-au servit), uneori sunt puse în

mijlocul zilei şi-ţi strică tot programul (asta da

blasfemie) şi, ce e mai important, foarte des

nu te ajută cu nimic.

În concluzie, conform analizei

SWOT a cursului:

am pierdut o

oră şi douăzeci

de minute

din preţioasa

mea viaţă; asta

înseamnă un

film văzut sau

o plimbare pe

Magheru sau

jumătate din

timpul în care poţi

scrie un articol

pentru revista

EU/RO 26. Parcă

ar urma o lege

de-a lui Murphy

- ceva în genul

„nu facem nici ce e

obligatoriu, d-apoi

ce e facultativ.” Ei,

poate nu la toate

cursurile e aşa… deşi majoritatea studenţilor,

descurajaţi din prima, nu se mai „riscă”. Şi, pe

de altă parte, decât sa ceri cursurile codate ale

altora, mai bine le ai pe ale tale (ai siguranţa

că nu vei copia greşit...). Tot seminariile rămân

baza (la seminarii nu lipsesc…). Ar trebui

reinventat procesul predării materiei, ar

trebui poate revoluţionată noţiunea de curs,

astfel încât să ridice interesul studenţilor, să

se transforme în dezbateri sau acţiuni care

să antreneze efectiv şi să-ţi facă mintea să

funcţioneze, să fie pregătită, să gândească

departe, nu doar să memoreze nişte notiţe

care trebuie scrise la examen exact cum

sunt predate dar… cine se mai gândeşte la

studenţi în ziua de azi… şi cum nici studenţii

nu luptă pentru ei înşişi… No comment, noi

să fim sănătoşi şi să trăim studenţeşte!

26


Burse!!!

BURSE DE STUDII LA UNIVERSITATEA

CENTRAL EUROPEANA (CEU), BUDAPESTA

Pentru studenţii în ultimul an sau absolvenţii licenţiaţi, în cadrul unei instituţii de învăţământ superior

acreditate, CEU oferă programe de masterat şi

doctorat pentru anul universitar 2008–2009,

cu predare în engleză, care se vor ţine la sediul

universităţii din Budapesta. Nu există un număr

prestabilit de burse acordate studenţilor din

România. Bursele pot fi integrale sau parţiale şi

depind de rezultatele procesului de selecţie.

Domenii: economie (MA, PhD), politicile şi ştiinţele

mediului (MS, PhD), gen şi cultură (MA, PhD),

istorie (MA, PhD), politici publice (MA), relaţii

internaţionale şi studii europene (MA, PhD), studii

juridice (LLM, MA, SJD), matematică (PhD), studii

medievale (MA, PhD), naţionalism (MA, PhD),

filosofie (PhD), ştiinţe politice (MA, PhD), sociologie

şi antropologie socială (MA, PhD).

Dosarul de înscriere:

- formularul de înscriere: completat şi trimis online

la adresa https://online.ceu.hu (dacă apare

Security Alert trebuie apăsat Yes).

Prin poştă, direct la CEU – Admissions Office, Nádor u. 9, 1051 Budapest, Hungary:

- două scrisori de recomandare pentru masterat şi trei pentru doctorat, fiecare în plic sigilat;

- curriculum vitae şi lista lucrărilor publicate (dacă este cazul);

- copia diplomei de licenţă sau adeverinţă de student pentru cei în ultimul an de studii, precum şi o

fotocopie a acestui act (în rom. şi engl.);

- copia legalizată a foii matricole şi o fotocopie a acesteia (în rom. şi engl.);

- un eseu/plan de cercetare specific fiecărui departament, pe tema precizată în buletinul de admitere CEU.

O bună cunoaştere a limbii engleze este obligatorie, dovedită de un certificat de limbă engleză recunoscut

de CEU sau de testul de tip TOEFL organizat de către CEDU si CRDE în data de 1 martie 2008. În aceeaşi zi se

vor organiza şi celelalte teste departamentale (acolo unde este cazul).

Notă: Candidaţii pot opta pentru cel mult două departamente diferite. În acest caz se vor depune

două dosare, fiecare dintre acestea trebuie să conţină setul complet de documente, însă pentru cel de-al

doilea este suficientă doar fotocopia documentelor oficiale (nu sînt deci necesare două seturi legalizate de

documente şi traduceri).

Dosarele trebuie să ajungă la CEU cel tîrziu pînă la data de 15 ianuarie 2008.

Informaţii:

• www.ceu.hu, www.cedu.ro şi www.edrc.ro

• e-mail mtruca@cedu.ro (Mihaela Trucă) sau averes@edrc.ro (Ágnes Veres)

• de la sediul Centrului Educaţia 2000+ din Bucureşti sau sediul CRDE din Cluj -Napoca, Str. Ţebei 21, tel:

0264-420490; E-mail: info@edrc.ro

Program de relaţii cu publicul: luni–joi: 14.00–17.00.

! CEU Business School (BBA, IMM, MBA, MSc in IT Management).

Detalii :www.ceubusiness.com

27 21


partener euro


design-ul tehnic»,

«Tinerii şi invenţia

în IT» dar şi expoziţii

ale tinerilor co lecţionari,

cu organizarea

de sesiuni

demonstrative

sub forma unor

ateliere de creaţie

nonformală.

După preselecţie au rămas în

concurs 45 de invenţii grupate pe cele

3 secţiuni: Ştiinţe Aplicate -31 invenţii

depuse şi 13 selectate, secţiunea IT - 58

invenţii depuse din care 27 vor intra în

concurs; secţiunea Design - depuse 12,

rămase în concurs 5(o cauză ar fi că multe

dintre invenţiile depuse pe Design au

interferat cu Ştiinţe Aplicate).

Diplomele şi premiile vor fi

înmânate în cadrul unei ceremonii ce

se va desfăşura la Sala de Marmură, în

ultima zi a Salonului.

Vor fi prezentate colecţii (arme

de foc, benzi desenate, colecţii de

origami, colecţie de desene -”Sibiucapitala

europeană a culturii”), se vor

derula ateliere de creaţie nonformală

abordate de tineri precum: grafitti,

creaţie din materiale neconvenţionale,

origami - figurine din hârtie de orez,

pictură şi body-painting şi vor fi

realizate simulări de prezentare a

ceremonialului de servire a ceaiului,

conceperea şi prezentarea HAIKU-ului

( poezie specific japoneză).

POM DE CRĂCIUN 2007

Datorită aprecierilor de care

acţiunea: „POM DE CRĂCIUN” s-a

bucurat de-a lungul celor 4 ediţii, ANT va

organiza şi în acest an, pe 18 decembrie,

acest eveniment ce se adresează

tinerilor aflaţi în situaţie de risc, tinerilor

proveniţi din centrele de plasament

bucureştene care s-au remarcat în

cursul anului prin rezultate deosebite

în diferite domenii de activitate (artistic,

sportiv, învăţământ etc.).

Acţiunea are ca scop creşterea

gradului de integrare socială a acestor

tineri.

În Bucureşti acţiunea se va

desfăşura începând cu orele 10.00, în

incinta Complexului Cultural Sportiv

Studenţesc Tei, unde tinerii participanţi

la acţiune vor beneficia de un program

cultural – artistic şi vor fi premiaţi.

29

11


shake

Zi de lucru. Google

Fie că este vorba de o întâlnire de afaceri, fie că trebuie să fii aproape de cei dragi, unealta potrivită pentru uşurarea

zilelor complicate de muncă este Google.

Motorul de căutare din spatele Google aduce la un „click distanţă” informaţii de pe tot internet-ul într-un mod

simplu, maleabil şi extrem de configurabil – pentru a „scoate” rezultatele relevante pentru căutarea efectuată şi pentru

a te face să te simţi confortabil cu interfaţa acestuia. Agenda online pe Google Calendar şi posibilitatea de a lăsa mesaje

pentru un grup de utilizatori pe Google Docs crează o permanentă dinamică constructivă între tine şi cei apropiaţi,

comunicând cu ei şi schimbând idei.

O problemă care m-a frământat mult timp a fost cum pot să

sortez sutele de mailuri zilnice la care trebuie să mai şi răspund.

Am găsit soluţia în Gmail: serviciul îmi ordonează mailurile sub

forma unor discuţii, aşa încât pot să citesc toate răspunsurile date

sau trimise pe o anumită temă. Crearea de etichete şi integrarea

mailurilor într-o anumită categorie definită de mine îmi dă

libertatea de a mă organiza după priorităţi.

Implicarea în multe organizaţii care solicită răspunsuri de pe

o anumită adresă de mail te poate deruta. Din secţiunea de setări

se poate configura trimiterea mesajelor, având ca expeditor altă

căsuţă de mail. Alte servicii precum forword şi POP3 sunt de la sine

înţelese când vorbim de Google Mail.

Chat-ul integrat în Gmail face lucrurile foarte simple! Scrii şi comunici cu o uşurinţă cuceritoare, iar capacităţile

tehnice ale Gmail-ului sunt unice: spaţiu de stocare nelimitat, citirea documentelor office direct din pagina de internet

şi attachemnt de 20mb.Lucrul într-un spaţiu securizat, cu o protecţie imbatabilă împotriva SPAM-ului, a viruşilor şi a

atacurilor având acces la documentele tale inclusiv de pe telefonul mobil reprezintă o facilitate importantă. Totul se

salvează automat, iar integrarea Gmail cu toate celelalte produse Google ca Picasa Web, Google Calendar şi Google

Docs oferă un plus de flexibilitate.

Cu Google Earth poţi vedea locurile unde trebuie să ajungi, cum să ajungi acolo, împreună cu descrieri detaliate,

poze şi date despre transport şi cazare.

Complexitatea lumii Google pusă la dispoziţia tuturor într-un mod liber şi gratuit este impresionantă. Acum ne

folosim de de ea şi în limba română. Acestea fiind spuse cred că v-am incitat la o căutare, astfel transformându-vă toate

zilele în zile Google, sau zile destinate aflării unor răspunsuri...

130

Ştefan Pleşca,

student Filozofie


EL ŞI EA SPRE

BĂTRÂNEŢE

Gravitaţie, fast food, nopţi nedormite, băutură şi multe lacrimi, nu neapărat doar la

o femeie sau doar la un bărbat îşi spun cuvântul asupra tinereţii.

Ei bine, dacă femeile sunt de pe Venus şi bărbaţii de pe Marte, atunci este clar că nu

numai caracterul diferă, ci şi ceea ce ţine de aspectul fizic. Se exclude însă perioada de

copilărie, aici nu prea îţi dai seama dacă Alin este o Alina.

Luăm ca exemplu un el şi o ea.

La 20 de ani, tinereţea este în floare. Sănătatea este la cote maxime, creierul merge

brici. Metabolismul scade cu vreo 10%. Asta este, în loc de 10 cipsuri mănânci acum

numai 9 ca să te menţii în formă. Bun pâna aici. Ambele sexe nu au decât de câştigat...

În privinţa bărbatului, acesta este perioada lui de glorie: cuceritor, bine clădit, cu

podoaba capilară ca în reclama de la şampon, cu dinţii la locul lor, fără probleme cu

burta şi ce să mai vorbim de energia de care dispune! Femeia sta şi ea bine la capitolul

„20 de ani”: păr mătăsos, piele catifelată (bucuraţi-vă dragele mele cât puteţi!), fără

probleme cu greutatea corporală. Până acum, nimic alarmant.

Mai punem 10 ani la această cantitate numerică şi obţinem frumoasa, rotunda şi

mult temuta vârstă de 30 de ani! Dar de ce atât de temută? Fiindcă, de abia acum începe

îmbătrânirea! O dată cu venirea acestei vârste, bum! programul intern de antiîmbătrânire

şi de prevenţie se modifică, adică apar primele riduri şi aici nu mă refer la cele fine, care

trec cu creme îmbogăţite cu vitamina E sau măşti. Cearcanele încep să se retragă mult

mai greu, iar energia indică începutul declinului. Veşti proaste pentru femei. Începând

cu această vârstă, corpul feminin se îngraşă, fără a mânca în plus, în jur de 800 de grame

pe an. Dar nici bărbaţii nu scapă uşor. E greu cu începutul de calviţie!

40 de ani...Venus şi Marte ai noştri sunt acum tare schimbaţi, parcă nu îi mai recunoşti.

Ea e plină de nervi non-stop, cu bufeuri. Are o scuză: se apropie menopauza. El este cu

chelie, burtos, mai leneş. Daca la 20 de ani urca câte două-trei trepte, iar la 30 de ani de

abia una, ei bine, acum preferă să ia liftul. Îmbătrânirea celulară începe să accelereze

acum, iar riscul bolilor este mai ridicat, mai ales al celor la nivel de cord şi cerebral. Şi să

nu uităm de capacitatea proceselor cognitive în continuă scădere. Să continui?... Cum

articolul are şi scop preventiv, nu numai informativ, dragii mei, vă recomand o viaţă

activă, să vă înfrăţiţi cu fermenţii naturali (traiască iaurtul!), să păpaţi morcovi precum

iepurii şi să râdeţi... mult! Cică scade nivelul colesterolului. Acestea fiind scrise... stafidire

plăcută!

Florentina Gheorghe

FILS, Politehnică

RESURSE TINERET

RESURSE TINERET - este un spaţiu de

comunicare conceput să răspundă nevoii

furnizării/recepţionării informaţiilor

structurate şi actualizate şi promovării

proiectelor destinate tinerilor.

Sunt înscrişi peste 2.000 de tineri din

ONG-uri, organizaţii studenţeşti, instituţii şi

administraţie publică locală.

Ce găseşti aici? Programe de Finanţare,

locuri de muncă, burse, carieră, reduceri,

educaţie formală şi nonformală,

mobilitate, studii şi cercetări, evenimente,

distracţie, festivaluri, timp liber, on-line

cu moderatorul, voluntariat, proiecte/

programe, mediul rural şi urban!

Abonează-te acum accesând:

http://groups.yahoo.com/group/

resursetineret/

Trimite o informaţie şi îţi va fi postată

direct pe grup dacă respecţi regulamentul

pe care îl poţi descărca de aici.

Informaţia ta va fi citită de o ţară

întreagă!

Poţi să devii voluntar, partener sau

susţinător/sponsor al grupului. Dorim de

asemenea să devenim partener media la

proiectele tale.

Aici e comunitatea noastră. Aici noi

decidem ce se întâmplă. Aici poţi să faci ce

vrei tu... să zbori... să construieşti.

Aici avem libertate la liber!

Marius Moldovan - iniţiator & gestionar

proiect

RESURSE TINERET ROMÂNIA

Tel.: 0767-720930

resurse_tineret@yahoo.com

www.resursetineret.info.ro

Eu cred că România şi românii vor evolua

exploziv în următorii ani şi că vor deveni un

important reper european.

131


Tea&cookies

CHINA PAI MU TAN

Ceaiul alb este o varietate foarte rară, scumpă şi cu greu poate fi găsit în

afara graniţelor Chinei. Denumirea îi vine de la perişorii argintii ce acoperă tinerii

muguri culeşi la începutul primăverii şi conferă ceaiului un aspect albicios.

Acest tip de ceai suferă cele mai puţine transformări între momentul culesului şi

infuzie. Este lăsat să se usuce în mod natural ori este foarte puţin uscat în vase

largi deasupra focului, pentru a stopa un început de fermentare.

Cele mai cunoscute sortimente de ceai alb sunt Yin Zhen şi Pai Mu Tan. Primul

dintre acestea este făcut doar din mugurii plantei iar celălalt din mugure şi prima

frunză de sub mugure. Ceaiul alb este cules o singură dată pe an, la începutul

primăverii, timp de două zile alese după meticuloase observaţii botanice şi

se prefera renunţarea la recoltă dacă un vânt sau o ploaie neprevăzută strică

echilibrul climateric ce poate afecta calitatea ceaiului.

Acest ceai era înainte destinat doar împăraţilor şi înalţilor demnitari de la

curte. Era cules prin “metoda imperială” care nu permitea ca nici o impuritate

să se strecoare între delicatele frunze şi infuzia destinată bolului imperial.

Culegătoare erau doar fetele virgine, cu respiraţia plăcut mirositoare, care tăiau

mugurele plantei cu foarfece de aur. Ceaiul astfel cules era aşezat în boluri tot de

aur unde se usca în mod natural.

Textura frunzelor de ceai alb

Recomandarea Cărtureşti:

HENRY MILLER-SEXUS

SEXUS-un vehicol al obsesiilor şi fantasmelor

milleriene ce funcţionează cu benzina

suprarealismului. O carte nu (numai) despre

sex, în care vibrează dragostea, cel mai puternic

sentiment ce-l animă pe Miller, filosof, estet şi

poet în proză al mizeriei umane. E vie şi senzuală,

pasională şi morbidă.

Cuvintele se preling ca mierea din fagurele

paginilor împreună cu veninul inţepăturilor; sunt

pasaje dureroase ” care fac explozie”, grenade

mentale ale acestui om care vrea să ne arunce din

tranşeele comodităţii personale împotriva – “celui mai obscen lucru – inerţia “.

Cartea, ca şi întreaga operă a acestui vizionar apocaliptic ce a luptat cu sărăcia,

foamea, cu prejudecăţile şi uneori cu ura semenilor săi, stă sub semnul unei

vitalităţi spirituale remarcabile .

este comparată cu cea a florii de

colţ şi produce o infuzie delicată,

cu o culoare pală şi o aromă uşoară,

catifelată. Gustul subtil al ceaiului

alb necesită un gust experimentat,

iniţiat in aromele orientale cu

ceaiuri verzi sau semifermentate.

Altfel, un necunoscător nu va sesiza

subtilitatea delicată a acestui ceai şi

l-ar putea desconsidera pe nedrept.

Dacă sunteţi obişnuit cu aroma tare,

robustă a ceaiului negru şi totuşi

doriţi să încercaţi acestă varietate,

consumaţi o perioadă ceai verde

pentru a vă obişnui cu gusturi subtile

şi doar apoi încercaţi ceaiul alb. Se

bea fără zahăr sau lapte, după mese,

fiind un excepţional digestiv.

RECOMANDATĂ ŞI SEDENTARILOR .

Rubrica prezentată de Cărtureşti,

partener Euro

More magazines by this user
Similar magazines