Referenţi ştiinţifici - Muzeul Judeţean Satu Mare

Satu Mare – Studii şi Comunicări Ştiinţele Naturale -– Vol. VI (2005)
preocupările unui cabinet medical cu caracter general,
valoarea specialităţii rezidă în multiplele situaţii
interdisciplinare la care este chemată spre rezolvare.
În mod normal o treime din activitatea unui
ambulatoriu de specialitate ORL este reprezentată de
consultaţiile interclinice, pe care le primeşte de la
aproape toate celelalte specialităţi. Pe măsura
dezvoltării ştiinţelor medicale, problemele de graniţă
par a fi tot mai multe şi colaborările inerente tot mai
strânse. Iată de ce faţă de începuturile caracterizate
prin căutări şi puneri la punct, în vederea delimitării
cât mai profesioniste a domeniului principal de
activitate, în prezent asistăm la un schimb de
competenţe şi de responsabilităţi pe teritoriul
extremităţii cefalice, atât de complex anatomic şi
funcţional, precum şi din punctul de vedere al
patologiei. Atunci când vorbim despre valenţe este
normal să le satisfacem prin precizarea legăturilor
corespunzătoare, care par a lua în prezent forme solid
fondate ştiinţific şi bine conturate practic. În ceea ce
priveşte Otologia amintim funcţia auditivă, partea
receptoare al celui de al doilea sistem de semnalizare
(comunicaţia prin limbajul articulat), căruia îi datorăm
calitatea noastră umană şi la care atribuţiile curative
aproape în totalitate au fost păstrate de
otorinolaringolog. Pe planul componentei
transmisionale se cunosc foarte bine elementele de
Audiometrie cu variantele subiective (dintre care
amintim cea tonală supraliminară pentru determinarea
recruitmentului, cea comportamentală prin joc şi prin
răsplată vizuală, cea în câmp liber pentru orientarea
auditivă, etc.) şi obiective (ce includ impedansmetria
cu timpanometrie şi reflex stapedian, otoemisiile
acustice cu screening OEAT şi estimarea curbei
adiometrice DPOAE, metodele electrofiziologice
(ERA-Electric Response Audiometry) ca
electrocohleografia sau BERA (Brainstem Evoked
Response Audiometry), CERA (Cortical Evoked
Response Audiometry) şi ASSR, precum şi cele mai
moderne cu laser (vibrometrie). La fel şi metodele de
recuperare chirurgicală (prin cofochirurgie, cunoscute
ca timpanoplastii şi categorisite de Wullstein în cinci
tipuri intervenţionale) [2] sau conservative, de
protezare auditivă, care pe seama realizărilor de vârf
ale electronicii se prezintă la ora actuală cu aparate
digitale, dotate cu sisteme tot mai sofisticate (de
exemplu Dolby), în variate forme şi dimensiuni
putând fi purtate retro-auricular (BTE), intra-auricular
(ITE), intracanal auditiv extern (ITC) şi complet
(ascunse) intracanal (CIC). În ceea ce priveşte partea
perceptivă a auzului ultimele două decenii au
revoluţionat posibilităţile de reabilitare prin cele ce
sunt cunoscute sub termenul de implante cohleare, ele
fiind recent introduse în practică şi la noi în ţară.
Există şi entităţi complexe, intermediare între cele
două de mai sus, cunoscute ca BAHA (Bone
Anchored Hearing Aids) sau sistemul Vibrant
Soundbridge. Sub aceste aspecte suntem tot mai mult
confruntaţi cu Electronica şi Electrotehnica.
Asemenea celor prezentate anterior, şi în ceea ce
priveşte funcţia vestibulară trebuie să-i alocăm un
spaţiu pe măsura importanţei ei. Aici după un secol de
dominare a teoriilor clasice s-au făcut paşi deosebit de
importanţi nu numai în sensul înţelegerii mecanismelor
fiziologice (de exemplu fenomenul de schimbare prin
reînnoire a otoliţilor, consideraţi până nu demult unici
pentru toată durata vieţii) şi patologice intime ale urechii
interne posterioare, dar mai ales în ceea ce priveşte
legăturile multiple nervoase şi posibilităţile terapeutice
complexe. Astfel era firesc ca din colaborarea tot mai
strânsă cu Neurologia să se nască o supraspecialitate
denumită OTONEUROLOGIE. Ei îi revine sarcina de
diagnosticare a bolilor însoţite de dereglări ale inervării
organelor ORL (inclusiv ale faringelui şi laringelui) ca
urmare a unor leziuni periferice sau centrale ale
analizatorului vestibular, acustic, olfactiv şi gustativ. În
acest context, un loc special este acordat problemelor
vertijului, acufenelor şi pierderilor de auz. Este motivul
pentru care trebuie amintit şi arsenalul de procedee
exploratorii vestibulare. Ele necesită un adevărat centru
destinat exclusiv acestor bolnavi, ce trebuie să cuprindă
pe de o parte dotările complete pentru explorarea
reflexului vestibulo-ocular (prin evidenţierea
nistagmusului şi înregistrarea lui electrografică), pentru
testarea reflexului vestibulo-spinal, iar pe de altă parte
scaunul pentru efectuarea testelor de poziţie, platforma
pentru posturografia dinamică computerizată şi craniocorpo-grafia,
unele dintre ele efectuate în camere obscure,
precum şi spaţii cu amenajări speciale în vederea
reeducării motorii a pacienţilor de vârsta a treia. Un astfel
de centru de talie europeană este cel condus de Prof.
Toupet de la Paris – Franţa. Tot aici regăsim conturată o
a doua legătură strânsă, cea cu Oftalmologia, prin
necesitatea completării observaţiilor referitoare la
nistagmus (videonistagmografie, etc.) cu o serie de
determinări ale funcţiei vizuale, care coparticipă la
urmărirea şi menţinerea în spaţiu a poziţiilor corporale.
Materializarea integrării vestibulo-vizuale poate fi testată
şi cu scaunul vestibulometric instalat într-un cilindru
optometric şi kinetic complet ascuns. Iată încă un motiv
care a generat apariţia în străinătate a unităţilor medicale
cu specific „ochi-urechi” denumite Ear and Eye Hospital,
cum este şi cel de la New York din Statele Unite.
Laringologia are şi ea realizări de excepţie despre care se
cade să se vorbească. Prezintă prin existenţa unui
antagonism funcţional dintre respiraţie şi fonaţie (prima
necesitând o glotă larg deschisă iar cealaltă implicând o
alipire cât mai perfectă pe linia mediană a corzilor vocale),
o problemă particulară extrem de greu surmontabilă în
prezenţa diferitelor patologii. A fost nevoie şi nu numai
pentru profesioniştii vocali, de conturarea subspecialităţii
de FONIATRIE, care vine să realizeze diagnostice cât
mai precise, urmate de intervenţii corectoare şi
compensatorii cât mai performante. Aceste metode
terapeutice sunt perfecţionate în permanenţă, fie ca
tehnică chirurgicală, fie ca materiale folosite, în vederea
îndeplinirii în cele mai bune condiţii a ambelor sarcini
majore a organului, una vitală - respiratorie şi cealaltă
existenţialistă - comunicativă. Metodele de examinare
stroboscopică, videoendoscopică, coloraţia intravitală a
proliferărilor tumorale şi examinarea cu ajutorul unui
231