Manual Justitie A5 .cdr - Directia Protectia Copilului

În fapt, în România…
O serie de instituţii centrale culeg informaţii şi date statistice de la
nivel judeţean în funcţie de modalităţile proprii de monitorizare, modalităţi
care nu întodeauna sunt corelate între ele sau cu prevederile Convenţiei
ONU cu privire la Drepturile Copilului (CDC). Aceste date nu sunt
sintetizate şi nu sunt disponibile în mod periodic, cu câteva excepţii,
printre care protecţia specială a copilului şi beneficiile acordate, astfel că
nu se poate alege un moment şi un format unic de raportare şi comparare,
nu se poate contura un tablou complet al problemelor copilăriei în
România.
În acelaşi timp, aceleaşi instituţii centrale sau altele a căror arie de
competenţă vizează şi problematica drepturilor copilului se ocupă de
armonizarea şi alinierea legislaţiei naţionale cu prevederile CDC sau a
celorlalte tratate internaţionale care au ca subiect şi obiect explicit
protejarea copilăriei.
Pe de altă parte, o gamă largă de instituţii judeţene sau locale ca,
de exemplu, inspectoratele şcolare şi şcoala, direcţiile şi serviciile de
sănătate, inspectoratele de poliţie, agenţiile judeţe pentru plăţi şi inspecţie
socială, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi
serviciile publice de asistenţă socială din cadrul primăriilor fie ele
subordonate/ deconcentrate sau coordonate/ descentralizate faţă de cele
centrale se ocupă de transpunerea prevederilor legale în practică.
Însă chiar şi atunci când există strategii şi planuri de acţiune
comune, asumate şi cunoscute, nu întotdeauna şi nu tuturor actorilor, cu
funcţii de conducere sau de execuţie, le este pe deplin clar cum se
corelează şi articulează mecanismele de îndrumare, control, evaluare,
inspecţie, monitorizare cu cele de legiferare, elaborare de politici publice
în domeniu şi cu supervizarea alocării resurselor şi efectuării cheltuielilor
într-un mod care să aibă impact direct asupra beneficiarului: copilul.
Singurele ocazii în care o autoritate centrală a centralizat
informaţiile existente la nivel naţional în tot ceea ce înseamnă drepturile
copilului (legislaţie, programe şi statistici) au fost cele reprezentate de
îndeplinirea obligativităţii privind elaborarea rapoartelor periodice de ţară
privind stadiul implementării CDC, conform prevederilor art. 44 al
acesteia, în anii: 1993, 1999 şi în 2007.
Conform procedurilor, după analizarea Rapoartelor de ţară ale
României, ultimul fiind depus în anul 2007 şi analizat de Comitetul ONU
pentru Drepturile Copilului (ComDC) în anul 2009, sunt formulate
recomandări pentru continuarea eforturilor în vederea conturării unui
sistem de monitorizare naţional.
4