Templul iubirii - Oglinda literara

Templul iubirii
e spune de obicei, că iarba e plină de flori. Unii nu văd
Sacest lucru. Spun că-i iarba înflorită şi-atât, chiar dacă
arareori ne plecăm în faţa florilor. Suntem dispuşi să
dăm crezare celor care văd că iarba-i înflorită. Dar pentru aceştia,
pământul nu are forma şi conţinutul bine conturat. Numai
celor aleşi să vadă iarba înflorind li se supune natura cu adevărat.
Numai lor li se înfăţişează floarea ierbii, pentru că ei pot
vedea lucruri ce ar rămâne pururi nevăzute. Iar atunci când ne
iau de mână să ne arate minunile sufletului lor, trebuie să-i umplem
cu recunoştinţa noastră. Prin ei am văzut partea nevăzută a
lucrurilor. Prin ei devenim părţi adevărate a unor lucruri nevăzute.
Prin ei prindem contur. Prin ei simţim frumuseţea apartenenţei
noastre. Prin ei vom gusta bucurii nebănuite devenind mai
frumoşi.
Iubiţi-i pe aceşti oameni, rari, ca iarba înflorită...
*
* *
ată că timpul a devenit dorinţă. Nici o dorinţă nu se poate
Imăsura în timp, dar timpul se poate încărca de semnificaţii.
Şi niciodată nu simţim mai acut trecerea timpului,
decât atunci când devine dorinţă,. Spaima, de a te redescoperi,
nu trebuie să-ţi sufoce trupul. Nici o lumină nu poate izvorî cu
adevărat decât în spaţiul care se doreşte lumină. La mine spaţiul
şi timpul a devenit dorinţă. Spaţiul şi timpul, lumină şi dorinţă.
5