Principii nutritive vitale

Prof. ing. ADRIANA BINDEA 

ISBN 978-606-577-518-3 

Editura Sfântul Ierarh Nicolae 

2011

CUPRINS 

INTRODUCERE ………………………………………………………… 5 

1. IMPORTANŢA EDUCAŢIEI TEHNOLOGICE ……………………. 7 

2. PRINCIPII NUTRITIVE …………………………………………….. 10 

2.1 Definiţie. Clasificare …………………………………………….. 10 

2.2 Principii nutritive vitale (esenţiale) ……………………………… 14 

2.2.1 Vitamine ……………………………………………………. 15 

2.2.2 Minerale. Oligoelemente …………………………………… 24 

2.2.3 Fibre alimentare …………………………………………….. 32 

2.2.4 Enzime ……………………………………………………… 35 

2.2.5 Apa ………………………………………………………….. 38 

2.2.6 Aminoacizi esenţiali ………………………………………… 41 

2.2.7 Acizi graşi polinesaturaţi esenţiali …………………………. 44 

3. ÎNTOCMIREA UNUI MENIU SANOGENETIC ……………………. 45 

4. EXPERIMENTUL DIDACTIC ……………………………………….. 49 

4.1. Abordarea sistemică a temei "Principii nutritive vitale" ……………48 

4.2. Elaborarea unui proiect de lecţie model în cadrul temei studiate … 54 

Bibliografie ………………………………………………………………… 58

"Sănătatea nu este dreptul celui mai 

tare, ci răsplata celui mai înţelept." 

(dr. A. Riant) 

INTRODUCERE 

Dacă înainte medicina preventivă era privită cu scepticism, astăzi ea este 

acceptată prin puterea faptelor chiar şi de cei mai conservatori reprezentanţi ai 

profesiunii medicale. Nutriţia adecvată a devenit un crez al anilor noştri. 

Faptul că hrana constituie sursa de energie prin care organismul face faţă 

nevoilor vitale este un adevăr care se pune în discuţie abia la sfârşitul secolului al 

XVIII- lea, paralel cu descoperirea oxigenului şi cu înţelegerea procesului de 

combustie. Lavoisier arată că în organism are loc un proces de combustie lentă a 

carbonului şi hidrogenului, în prezenţa oxigenului adus prin respiraţie. Rezultatul 

acestei combustii este energia eliberată de aliment concomitent cu bioxidul de carbon 

şi apa. 

În decursul timpului, nutriţia şi-a propus şi a reuşit să stabilească grupul 

complet de alimente necesare raţiei zilnice a omului. Mai mult chiar, la majoritatea 

alimentelor s-a putut fixa şi cantitatea optimă din fiecare, precum şi asocierile lor 

cele mai potrivite pentru împlinirea nevoilor organismului. Pe de altă parte, s-a 

determinat modul în care variază necesarul alimentar al omului sănătos pe tot 

parcursul vieţii, iar în ultimul timp nutriţioniştii au reuşit să înţeleagă în ce fel unii 

factori alimentari afectează şi sunt afectaţi de diverse boli sau tratamente medicale. 

Consider că de felul cum ne alimentăm, de felul cum veghem asupra sănătăţii 

noastre în familie depinde succesul nostru ca indivizi, bunăstarea noastră fizică, 

psihică şi poate chiar spirituală.

Lucrarea de faţă este împărţită în patru părţi. Partea a doua prezintă principiile 

nutritive vitale pentru om; partea a treia arată modul cum trebuie alcătuit un meniu 

sanogenetic, iar ultima parte prezintă latura didactică a lucrării, prin care se 

urmăreşte însuşirea de către elevi a principiilor nutritive esenţiale din constituţia 

hranei, în scopul asigurării sănătăţii prin nutriţie corectă.

"Educaţia are dificila misiune de a 

transmite o cultură acumulată de secole, dar şi 

o pregătire pentru un viitor în bună măsură 

imprevizibil." 

Jacques Delors 

1. IMPORTANŢA EDUCAŢIEI TEHNOLOGICE 

Astăzi, mai mult ca întotdeauna, într-o societate caracterizată printr-o dinamică 

accelerată a schimbărilor structurale, dar şi a profunzimii acestor schimbări, a plasării 

omului în contextul acestor "izbucniri tehnologice", ridică în permanenţă noi sarcini 

educaţiei, cărora aceasta trebuie să le facă faţă. 

Educaţia pentru noua tehnologie şi progres trebuie privită ca o metamorfoză 

extraordinară a unei educaţii tradiţionale, cea mai veche a omenirii. Datorită 

dezvoltării explozive a ştiinţelor şi tehnologiilor, educaţia tehnologică trebuie privită 

ca pe o schimbare substanţială a unei educaţii vechi. 

Motoul reprezintă o definiţie completă a educaţiei, pe axa temporală, punând 

un accent deosebit pe misiunea educaţiei pentru un viitor, nu neapărat previzibil. 

Introducerea şi folosirea calculatoarelor în educaţie constituie cea mai mare 

victorie a acesteia. Se vorbeşte de o echivalenţă între muncă şi învăţare. În viaţa 

omului, intervalele dedicate învăţării vor fi intermitente, ele putând alterna cu 

intervale în care predomină munca sau vor putea coincide. Soluţia este modularitatea, 

modularizarea disciplinelor. Modulul ne permite culegerea cunoştinţelor relevante, în 

jurul unui subiect, din toate disciplinele. Avantajele modulelor constă în flexibilitate 

şi combinarea lor cu alte module. Fiecare dintre ele ne pregăteşte să utilizăm altele. 

Interdisciplinaritatea joacă un rol important, iar modulele unui subiect pot fi pe

diferite niveluri: introducere generală, dezvoltare, generalizare, aplicaţii, etc. Spre 

exemplificare, modulul Gastronomie face apel la cunoştinţe din domeniul: biologiei, 

chimiei, fizicii, medicinei, matematicii şi nu în ultimul rând al istoriei şi artelor. 

"Elevul viitorului va fi un explorator"- spune Marshall McLuhan. Pentru 

aceasta el trebuie să fie conştientizat de importanţa învăţării prin cercetare, prin 

descoperire, de importanţa realizării conexiunilor între diferite discipline. În această 

societate informaţională, educaţia tehnologică capătă noi valenţe, constituind o 

componentă de bază a învăţământului modern românesc, o disciplină care se 

adresează viitorului elevului. 

Educaţia tehnologică are menirea de a conştientiza elevului capacitatea de a 

alege singur şi nu de a fi "ales". Ea nu este învăţămănt profesional tehnic şi nici 

învăţământ teoretico-ştiinţific în sens strict, ci este o formaţie culturală nouă, născută 

din raportul omului modern cu tehnologia şi pe care o considerăm o componentă a 

culturii de bază şi o coordonată de acţiune pentru educaţia permanentă. 

Educaţia tehnologică are un caracter specific interdisciplinar şi totodată 

caracter dual: teoretic şi practic, ştiinţific şi tehnologic. Ea nu se reduce la nici una 

dintre materiile cuprinse în programa de învăţământ. Educaţia tehnologică nu se 

reduce nici la instruirea practică, la iniţierea într-un meşteşug tradiţional sau o 

profesie modernă, deci nu este o profesionalizare timpurie, ci are ca obiectiv 

fundamental o nouă viziune şi atitudine practică asupra omului şi sensurilor vieţii, 

prin prisma tehnologiei, precum şi o înţelegere a rolului tehnologiei în progresul 

omenirii. Astfel, va fi înţeles omul în efortul său continuu de perfecţoinare, 

asociindu-şi tehnologia pentru a-şi dezvolta, prelungi şi multiplica forţa şi simţurile 

prin instrumente şi maşini, produse ale tehnologiei (telescoape, radar, macarale, noi 

surse de energii etc.); pentru a comunica la distanţă prin sunet şi imagine (înţelegând 

şi utilizând stuctura funcţională a unei emisii-recepţii); pentru a se extinde în spaţiu şi 

a reduce distanţele (prin noi mijloace de transport moderne, colonizare cosmică etc.); 

pentru a se elibera de muncile grele, repetitive, în medii nocive (utilizând automate, 

roboţi); pentru a-şi multiplica capacităţile de informare şi operare a informaţiei

(cunoscând funcţionarea şi iniţiindu-se în exploatarea ordinatoarelor, 

calculatoarelor), disponibilizându-se pentru activităţi creatoare şi, nu în ultimă 

instanţă, pentru a fi în armonie cu natura şi a evita dezechilibrele, pentru a şti să 

înveţe permanent de la 

mama natură. 

Educaţia tehnologică se integrează, totodată, într-un sistem al pregătirii în 

perspectivă a individului, facilitând: opţiunea, inserţia şi flexibilitatea 

socioprofesională într-un univers tehnologic dinamic, în expansiune, diversificare şi 

schimbare permanentă.

2. PRINCIPII NUTRITIVE 

2.1. DEFINIŢIE. CLASIFICARE 

Nutriţia, sau ştiinţa alimentaţiei, este o disciplină care studiază bazele 

biochimice şi fiziologice ale alimentaţiei. 

Nutriţia ne învaţă că alimentele trebuie să treacă atât prin tractul digestiv, cât şi 

prin sita raţiunii şi că excesele şi carenţele în alimentaţie, atât cantitative cât şi 

calitative, ne deteriorează sănătatea. 

Noţiunea de aport alimentar optim este relativă. Nu poate fi considerată 

universală şi invariabilă compoziţia hranei pentru asigurarea completă a necesarului 

nutritiv. Ea depinde de condiţiile climatice în care se dezvoltă şi trăieşte omul; este în 

raport cu conţinutul în substanţe nutritive ale solului pe care cresc vegetalele utilizate 

ca surse alimentare; este în funcţie de posibilităţile de păstrare şi depozitare a 

alimentelor precum şi de obiceiurile tradiţionale de prelucrare culinară. Aceşti doi 

factori contribuie, de multe ori, la scăderea valorii nutritive a hranei. 

Alimentaţia trebuie astfel concepută încât să îndeplinească următoarele trei 

condiţii: 

1. Alimentaţia trebuie să asigure o creştere şi o dezvoltare corespunzătoare. 

O alimentaţie excesivă în primii ani ai vieţii poate determina, printre altele, o 

multiplicare exagerată a celulelor adipoase, realizând obezitatea la copil sau 

germenele obezităţii adultului. 

2. Să asigure o activitate fizică şi intelectuală normală. 

Evident, o alimentaţie insuficientă scade randamentul fizic şi, într-o oarecare 

măsură, şi pe cel intelectual. 

3. Să asigure o stare de sănătate bună.

Trebuie avute în vedere nu numai dezechilibrele nutriţionale majore (obezitatea, 

deficitul ponderal, creşterea grăsimilor în sânge), dar şi cele minore (colonul 

iritabil, diverticuloza intestinală etc.) deseori trecute cu vederea sau privite ca 

neavând o relaţie certă cu modul de alimentaţie. 

Putem clasifica principiile nutritive în două categorii: principii nutritive 

calorigene şi principii nutritive vitale (esenţiale sau bioactive). Din categoria 

principiilor calorigene fac parte: glucidele, lipidele şi proteinele, iar în categoria 

principiilor nutritive vitale intră: vitaminele, mineralele şi oligoelementele, enzimele, 

fibrele alimentare, aminoacizii esenţiali, acizii graşi polinesaturaţi esenţiali, apa. 

În categoria principiilor nutritive, constituente permanente ale hranei, un loc 

central îl ocupă grupul glucidelor, lipidelor şi proteinelor deoarece prezenţa acestora 

este absolut obligatorie în orice raţie alimentară completă. Dintre ele, glucidele şi 

lipidele participă, în special, la procurarea de energie, iar proteinele sunt folosite 

pentru refacerea tisulară. Cu toate acestea, aşa cum au dovedit determinările 

respective, proteinele au şi ele o valoare energetică proprie de care se ţine seama la 

calcularea cantităţii totale de energie a raţiei. 

Pentru determinarea energiei totale disponibile în hrană se ia în considerare 

totdeauna energia eliberată prin oxidarea celor trei tipuri de principii nutritive 

calorigene (glucide, lipide, proteine) aflate în raţia alimentară. Această energie se 

măsoară prin metode calorimetice. 

Căldurile de combustie şi energiile disponibile corespunzătoare pentru cele trei 

categorii de principii imediate sunt prezentate în tabelul nr.2. 

Tabelul nr.2 

Principiul nutritiv imediat Căldura de combustie Energia disponibilă în 

(kcal/g) 

organism (kcal/g) 

Glucide 

4,1 

4,1 

Lipide (grăsimi) 

9,3 

9,3 

Proteine 

5,4 

4,1

După cum se observă, cifrele consemnate în tabelul nr.2 arată că energia 

disponibilă, conţinută în unitatea de masă, este mai mult decât dublă pentru lipide 

faţă de cea corespunzătoare glucidelor sau proteinelor. 

Glucidele sau zaharurile sunt compuşi polihidroxicarbonilici şi derivaţii 

acestora. Dacă introducem în corp mai multe glucide decât este necesar, corpul 

transformă ceea ce este în exces în grăsimi care sunt depozitate în ţesutul adipos. 

Zaharurile sunt simple şi complexe. Cei cu molecula simplă sunt zaharuri 

rapide, pentru că trec repede în sânge, cu toate avantajele şi inconvenientele ce 

decurg de aici; când sunt în cantităţi mari, sunt transformaţi de ficat în grăsimi. În 

această categorie intră zaharoza, glucoza, fructoza, lactoza, maltoza. Glucidele 

complexe sau amidonurile sunt de altă natură. Ele sunt descompuse treptat în glucoză 

în interiorul tubului digestiv. Amidonul din alimentele integrale constituie 

combustibilul ideal pentru muşchi. 

Surse de glucide: 

- zaharoză: miere; - lactoză: lapte; 

- glucoză: struguri; - maltoză: orz; 

- amidon: cereale, produse cerealiere, leguminoase, legume, cartofi etc. 

Lipidele (grăsimile) furnizează o formă de energie foarte concentrată. Ele sunt 

necesare de asemenea pentru transportul unor vitamine, în scopul protecţiei 

organelor vitale. Surse de grăsimi: uleiuri, nuci, seminţe şi grăsimile de origine 

animală: unt, smântână, ouă etc. 

Lipidele sunt alcătuite din glicerină şi acizi graşi. În funcţie de acizii graşi 

conţinuţi, ele au proprietăţi diferite (saturate, nesaturate, lichide, solide). Unii dintre 

acizii graşi sunt esenţiali pentru organism. 

Uleiurile vegetale (cu excepţia uleiului de cocos şi palmier) sunt nesaturate 

(mai puţin dăunătoare pentru organism), iar grăsimile animale sunt saturate şi nu 

conţin acizi graşi esenţiali (excepţie fac unturile de peşte). Esenţial pentru sănătate 

este acidul linoleic pentru: pereţii celulelor, controlul tensiunii arteriale, susţinerea

inimii, regularizarea coagulării sângelui, controlul metabolismului grăsimilor, 

scăderea colesterolului. 

Se găseşte în germeni şi cereale, în oleaginoase – dovleac, nuci, migdale, 

seminţe de floarea-soarelui etc. 

Proteinele sunt necesare pentru creştere şi pentru repararea celulelor uzate. Ele 

constituie cărămizile din care este alcătuit corpul nostru. Proteinele ajută la formarea 

hormonilor, enzimelor şi anticorpilor care luptă împotriva infecţiilor. Hemoglobina 

care transportă oxigenul în organism este în mare parte de natură proteică. Proteinele 

pot fi folosite în corp pentru a suplini nevoia de energie în cazul când aportul de 

glucide este insuficient. Totuşi, nu este recomandat un aport prea mare de proteine 

deoarece îngreunează munca rinichilor şi se va pierde mai mult calciu din organism. 

De asemenea, trebuie avut în vedere că, alături de proteinele de origine animală, se 

ingeră şi mai multe grăsimi, ceea ce sporeşte riscul pentru anumite boli, în principal 

cardio-vasculare. 

Unitatea de bază a proteinelor este aminoacidul. Există 20 aminoacizi pe care 

organismul îi foloseşte pentru a forma diferite tipuri de proteine de care are nevoie. 

Dintre aceştia, 9 sunt esenţiali pentru viaţă. Organismul nu îi poate sintetiza, deci ei 

trebuie furnizaţiprin hrana pe care o consumăm. 

Surse de proteine vegetale: leguminoase (în special soia, care conţine 33-38 % 

proteine de calitate excelentă), cartofi, nuci, cereale integrale, castane. Alunele 

neprăjite conţin anumiţi inhibitori enzimatici care îngreunează digestia proteinelor. 

Proteine se găsesc de asemenea în carne, ouă, lapte şi produse lactate. Proteinele din 

lapte pot neutraliza taninul (potenţial agent cancerigen) conţinut în ceai şi în cafea, 

împiedicând absorbţia lui în organism. 

10 – 12 % din aportul caloric zilnic trebuie să provină din proteine. Copiii au 

nevoie de o dată şi jumătate , până la de două ori mai multe proteine pe kilogram 

corp decât adulţii, iar nou-născuţii chiar de trei ori mai mult.

2.2 PRINCIPII NUTRITIVE VITALE (ESENŢIALE) 

Principiile nutritive esenţiale sunt principiile care nu pot fi sintetizate de către 

organismul omului şi sunt absolut necesare pentru creşterea şi dezvoltarea 

organismului uman. Principiile nutritive esenţiale necesare pentru nutriţia omului 

sănătos sunt prezentate în tabelul nr. 1. 

Tabelul nr.1 

Principii nutritive esenţiale 

Categoria 

Vitamine hidrosolubile 

Vitamine liposolubile 

Minerale. Oligoelemente 

Fibrele alimentare 

Enzime exogene 

Apa 

Aminoacizi 

Acizi graşi 

Speciile corespunzătoare 

Vit. C, biotina, cobalamina, acidul folic, niacina, 

acidul pantotenic, piridoxina, riboflavina, tiamina. 

Vit. A, vit. D, vit. E, vit. K. 

Toate. 

Se pot procura din alimente crude şi proaspete. 

Histidina, izoleucina, leucina, lizina, metionina, 

fenilanina, treonina, triptofanul, valina. 

Acid cis-linoleic, acid arahidonic, acid α-linolenic. 

Aşa cum am menţionat, fiecare categorie de principii nutritive prezentate în 

tabelul nr.1 îşi are funcţiile sale specifice şi relaţii bine determinate cu organismul. 

Cu toate acestea, nici una din categoriile de principii nutritive nu funcţionează sau nu 

acţionează independent.

2.2.1. VITAMINELE 

Viaţa nu poate exista decât în prezenţa tuturor vitaminelor esenţiale. 

Vitaminele sunt substanţe de origine animală, vegetală sau microbiană, 

prezente în cantităţi foarte mici în alimente şi neapărat necesare pentru creşterea şi 

funcţionarea normală a organismului. 

Vitaminele sunt substanţe organice cu rol funcţional însemnat, care se găsesc 

în cantitate mică în alimente şi sunt indispensabile pentru creşterea şi dezvoltarea 

normală a organismelor. Alături de enzime şi hormoni, vitaminele fac parte din grupa 

catalizatorilor biologici, care contribuie la reglarea şi stimularea proceselor 

metabolice. Plantele şi microorganismele au nevoie pentru creşterea şi dezvoltarea 

lor, pe lângă constituienţii de bază ai materiei vii (glucide, lipide, proteine), şi de 

compuşi anorganici şi substanţe organice cu rol funcţional, care să stimuleze şi să 

regleze procesele metabolice, contribuind în mod efectiv la funcţionarea 

organismului ca un tot unitar. Ele nu au un rol structural şi energetic însemnat în 

organism. 

Vitaminele sunt sintetizate în principal de organismele vegetale şi de 

microorganisme şi numai în foarte mică măsură de unele specii de animale.Omul şi 

animalele îşi procură vitaminele din hrană, fie în stare liberă, fie sub formă inactivă – 

de provitamine – care se vor transforma ulterior (în organism) în vitamine. 

Structura moleculară a vitaminelor naturale este asimetrică iar a vitaminelor 

chimice este simetrică. Dacă examinăm moleculele artificiale, constatăm imediat că 

sunt moarte: ele nu se mişcă. Experienţa este binecunoscută: atunci când se 

proiectează asupra lor o rază luminioasă, aceasta rămâne absolut nemişcată; 

dimpotrivă, dacă se examinează la microscop moleculele naturale, se vede îndată că 

sunt vii: se mişcă. Dacă se proiectează asupra lor o rază luminoasă, raza nu-şi 

menţine traiectoria: e deviată de mişcările moleculare. Tocmai această mişcare de 

rotaţie, acest ″dans″ al moleculelor este cel care dă vitaminelor naturale energie

ioelectrică. Iar când consumăm vitamine naturale, ele ne conectează la această 

energie. Sunt ″donatoare de energie″. 

Vitaminele sintetice nu se pot substitui vitaminelor naturale; numeroşi autori 

au dat explicaţii asupra acestui subiect. Anumite afecţiuni, care n-au reacţionat la 

doze importante de vitamine sintetice, au fost vindecate cu cantităţi mult mai mici de 

vitamine naturale. 

Vitaminele de sinteză se obţin în principal din gudronul de gaze şi alţi derivaţi 

ai petrolului. Şi dacă aparent, din punct de vedere chimic, ele par identice cu 

vitaminele naturale, din punct de vedere al acţiunii biologice sunt un substituient 

inferior. Produşii de sinteză pot avea egfecte nocive asupra 

organismului(producătorii de vitamine avertizează asupra pericolului pe care îl 

implică utilizarea unor supradoze). 

În urma gătirii, cea mai mare parte din vitamine şi minerale se pierd – se 

aruncă odată cu apa în care au fost gătite sau se oxidează datorită temperaturii 

ridicate şi a contactului cu aerul. 

Vitaminele sunt cele mai importante componente ale fructelor. Ele îndeplinesc 

în organism în special rol de enzime, substanţe ce mijlocesc diferite reacţii chimice 

de oxido-reducere ce se produc permanent în cadrul proceselor de sinteză, degradare, 

creştere şi reproducere. Lipsa sau reducerea lor din organism determină tulburări în 

ţesuturi şi organe. 

Vitaminele au structuri chimice foarte variate. Din această cauză, ele nu s-au 

clasificat conform structurii, ci s-a fixat drept criteriu de clasificare o însuşire fizică : 

solubilitatea. 

În funcţie de solubilitatea în apă sau grăsimi există două categorii de vitamine: 

hidrosolubile şi liposolubile. 

Vitaminele hidrosolubile sunt substanţe biologic active foarte diferite sub 

aspect structural. Ele au proprietatea fizică comună de a fi solubile în apă şi 

insolubile în solvenţi organici. Ele se depozitează numai în foarte mică măsură în 

organism, de aceea este necesar ca ele să fie procurate în mod continuu din raţia

alimentară. Totuşi, în ficat se depozitează constant mici cantităţi de acid folic. Tot în 

ficat se mai depozitează foarte puţin acid ascorbic şi mai multă vitamină B12. 

Vitaminele hidrosolubile iau parte în numeroase procese metabolice sub forma 

de coenzime cu rol însemnat în reacţiile de oxido-reducere, carboxilare şi 

decarboxilare, hidrogenare-dehidrogenare, în reacţii de transfer. Deoarece vitaminele 

au rol central în metabolismul energetic, în stările carenţiale este afectată creşterea 

organismelor, cu dereglări ale sistemului nervos, muscular, cardiovascular, endocrin 

etc., afectând buna funcţionare a unor organe (ficat, rinichi, tub digestiv, piele, inimă, 

glande endocrine etc). 

Vitaminele hidrosolubile sunt afectate de practicile culinare (fierbere). O parte 

din aceste vitamine sunt dizolvate în apa de fierbere sau apa în care au fost lăsate mai 

multă vreme. Cu cât alimentele ce conţin vitamine hidrosolubile sunt fierte în bucăţi 

mai mari, cu atât pierderea vitaminelor în apa de fierbere este mai mică. 

Din categoria vitaminelor hidrosolubile fac parte: complexul vitaminic B 

(vitaminele B1, B2, B3, B6, B12), vitamina C, biotina, acidul folic, vitaminele P etc. 

Principalele caracteristici ale vitaminelor hidrosolubile sunt prezentate în cele ce 

urmează: 

Vitamina B1 (Tiamină) 

Acţiune asupra organismului: 

Stimulează creşterea. Ajută digestia, în special a carbohidraţilor. Asigură 

funcţionarea în limite normale a sistemului nervos, a muşchilor şi a inimii. Ajută la 

prevenirea răului de mare sau de avion. Diminuează durerile de dinţi post-operatorii. 

Adjuvant în tratamentul zonei zoster. 

Surse naturale de vitamină B1: 

Drojdie de bere, orez nedecorticat, cereale neprelucrate, grâu integral, făină de 

ovăz, alune, majoritatea legumelor, tărâţe, lapte. 

Doza zilnică necesară: 1 ÷ 1,5 mg. 

Vitamina B2 (Riboflavină) 

Acţiune asupra organismului:

Stimulează creşterea şi funcţia de reproducere. Îmbunătăţeşte starea de 

sănătate a pielii, părului şi unghiilor. Ajută la eliminarea senzaţiei de uscăciune a 

gurii, limbii şi buzelor. Măreşte acuitatea vizuală şi înlătură oboseala ochilor. Alături 

de alte substanţe, contribuie la metabolizarea carbohidraţilor, a grăsimilor şi 

proteinelor. 


Lapte, ficat, rinichi, drojdie de bere, brânză, legume de culoare verde, ouă, 

peşte. 

Doza zilnică necesară: 1,2 ÷ 1,7 mg. 

Vitamina B3 (=PP) 


Menţine starea de sănătate a tubului digestiv. Contribuie la buna asimilare a 

hranei. Îmbunătăţeşte circulaţia sanguină. Reduce nivelul de colesterol şi trigliceride. 


Produse din grâu integral, drojdie de bere, alune prăjite, avocado, curmale, 

smochine, prune, ficat. 

Doza zilnică necesară: 10 ÷ 20 mg 

Vitamina B6(Piridoxină) 


Contribuie la buna asimilare a proteinelor şi a grăsimilor. Ajută la conversia 

tiptofanului (un aminoacid esenţial) în nicotinamidă. Are rol în prevenirea diverselor 

tulburări nervoase şi dermatologice. Atenuează greaţa. Permite sintetizarea acizilor 

nucleici cu rol în întârzierea procesului de îmbătrânire. Ajută la eliminarea uscăciunii 

gurii şi la atenuarea problemelor urinare cauzate de antidepresivele triciclice. Reduce 

spasmele musculare nocturne, cârceii, amorţeala mâinilor. Funcţionează ca un 

diuretic natural. 


Drojdie de bere, tărâţe de grâu, germeni de grâu, ficat, rinichi, soia, pepene 

galben, varză, orez nedecorticat, ouă, ovăz, alune, nuci.


Vitamina B12 (Cobalamină) 


Contribuie la formarea şi regenerarea celulelor roşii ale sângelui, deci previne 

anemia. Stimulează creşterea şi măreşte pofta de mâncare la copii. Are proprietăţi 

energizante. Menţine starea de sănătate a sistemului nervos. Ajută la utilizarea 

eficientă a carborhidraţilor, grăsimilor şi proteinelor. Diminuează iritabilitatea. 

Măreşte puterea de concentrare, îmbunătăţeşte memoria şi echilibrul psihic. 


Ficat, ouă, lapte, brânză, rinichi, aloe vera. 

Doza zilnică necesară: 2mcg (micrograme) 

Vitamina C (Acid ascorbic) 


Ajută la vindecarea rănilor, a arsurilor şi a gingiilor sângerânde. Măreşte 

eficienţa medicamentelor folosite în tratamentul infecţiilor urinare. Accelerează 

cicatrizarea post-operatorie. Menţine scăzut nivelul colesterolului din sânge. 

Contribuie la prevenirea unui mare număr de infecţii virale şi bacteriene, stimulând, 

în general, sistemul imunitar. Oferă protecţie împotriva agenţilor cancerigeni. 

Împiedică formarea nitrozaminelor (substanţe cancerigene). Acţionează ca laxativ 

natural. Scade incidenţa cheagurilor de sânge în vasele sangvine. Adjuvant în 

tratamentul răcelilor obişnuite. Măreşte durata vieţii, asigurând coeziunea celulelor 

de proteină. Măreşte gradul de absorbţie a fierului anorganic. Reduce efectele unui 

mare număr de alergeni. Previne îmbolnăvirile de scorbut. 

Surse naturale de vitamină C: 

Citrice, afine, mure, zmeură, legume de culoare verde, roşii, conopidă, cartofi 

şi ardei iuţi. 

Doza zilnică necesară: 60 mg. 

Biotina (Coenzima R sau vitamina H) 


Încetineşte încărunţirea părului. Adjuvant în tratamentul preventiv împotriva 

cheliei. Atenuează durerile musculare. Ajută la vindecarea eczemelor şi a 

dermatitelor. 

Surse naturale de biotină: 

Ficat de vită, gălbenuş de ou, făină de soia, drojdie de bere, lapte, rinichi, orez 

nedecorticat. 

Doza zilnică necesară: 100 – 300 mcg 

Acidul folic (Folacin) 


Măreşte lactaţia. Oferă protecţie împotriva paraziţilor intestinali şi a toxinelor 

alimentare. Conferă pielii un aspect sănătos. Are efect analgezic. Preîntâmpină 

deficienţele de naştere. Măreşte apetitul. Acţionează preventiv împotriva anemiei. 

Surse naturale de acid folic: 

Legume cu frunze de culoare verde închis, morcovi, drojdie, ficat, gălbenuş de 

ou, pepene galben, caise, dovleac, avocado, fasole verde, făină de secară integrală şi 

neagră. 

Doza zilnică necesară: 180 – 200 mcg. 

Vitamina P (Rutină, Complex C) 


Împiedică distrugerea prin oxidare a vitaminei C. Întăreşte vasele capilare. 

Măreşte rezistenţa la infecţii. Acţionează preventiv şi ajută la vindecarea gingiilor 

sângerânde. Intensifică eficacitatea vitaminei C. Adjuvant în tratamentul edemelor şi 

ameţelilor datorate afecţiunilor urechii interne. 


Partea albă a cojii şi miezului citricelor (lămâi, portocale, grapefruit), caise, 

hrişcă, mure, cireşe, măceşe. 

Doza zilnică necesară: la 500 mg de vitamină C sunt necesare min. 100 mg vit. 

P. 

Vitamina T

Este o vitamină foarte puţin cunoscută; contribuie la coagularea sângelui şi 

formarea cheagurilor. Datorită acestor atribute, are un rol important în prevenirea 

anumitor forme de anemie şi hemofilie. 

Surse naturale de vitamina T: 

Se găseşte în seminţele de susan şi în gălbenuşul de ou. 

Doza zilnică necesară: nu s-au stabilit doze necesare. 

Vitamina U 

Este chiar mai puţin cunoscută decât vitamina T. Se pare că deţine un rol 

important în vindecarea ulcerului, însă opiniile specialiştilor diferă în această 

privinţă. 

Surse naturale de vitamina U: 

Se găseşte în varza crudă. 

Vitaminele liposolubile sunt compuşi izoprenici, având molecule nepolare, 

hidrofobe. Ele se dizolvă în solvenţi organici şi nu se dizolvă în apă. Din această 

grupă fac parte vitaminele: A, D, E, K, F. 

Nu s-a identificat până în prezent rolul de coenzime al acestor vitamine. 

Absorbţia, transportul şi metabolismul lor este corelat cu cel al grăsimilor. 

Vitaminele A, D şi K sunt depozitate predominant în ficat, iar vitaminele E şi F în 

ţesutul adipos. 

Vitaminele liposolubile se găsesc atât în lipidele vegetale cât şi în cele animale 

din hrană – ele sunt digerate odată cu grăsimile respective. Prin urmare, după 

absorbţia la nivel intestinal sunt transportate la ficat. Vitaminele liposolubile nu se 

excretă prin urină. 

Principalele caracteristici ale vitaminelor liposolubile sunt redate în cele ce 

urmează: 

Vitamina A 


Măreşte acuitatea vizuală pe timp de noapte, îmbunătăţeşte vederea şi ajută în 

tratamentul multor boli de vedere prin faptul că permite formarea purpurei ochiului.

Măreşte rezistenţa la infecţiile respiratorii. Ajută la funcţionarea normală a sistemului 

imunitar. Scurtează durata de boală. Menţine sănătatea straturilor superficiale ale 

ţesuturilor şi organelor interne. Contribuie la înlăturarea petelor pigmentare 

determinate de vârstă. Menţine procesul de creştere şi consolidare a oaselor şi starea 

de sănătate a pielii, părului, dinţilor şi gingiilor. Ajută în tratamentul acneii, al 

ridurilor superficiale şi în afecţiuni ca furunculoză, în arsuri şi ulcere deschise – 

atunci când este folosită în uz extern. 

Surse naturale de vitamină A: 

Untură de peşte, ficat, morcovi, legume de culoare galbenă şi verde-închis, 

ouă, lapte şi produse lactate, fructe galbene. 

Doza zilnică necesară: 4000 – 5000 UI (Unităţi Internaţionale) 

Vitamina D (Calciferol) 


Contribuie la utilizarea optimă a calciului şi fosforului, substanţe necesare 

pentru a avea oase şi dinţi sănătoşi. Împreună cu vitaminele A şi C acţionează 

preventiv în cazul răcelilor. Ajută la tratarea conjunctivitelor. Contribuie la buna 

asimilare a vitaminei A. 

Surse naturale de vitamină D: 

Untură de peşte, sardine, heringi, somoni, ton, lapte şi produse lactate. 

Doza zilnică necesară: 200 – 1000 UI. 

Vitamina E (Tocoferol) 


Conferă un aspect tineresc prin încetinirea procesului de îmbătânire a 

celulelor, datorat oxidării. Măreşte rezistenţa organismului furnizând cantităţi sporite 

de oxigen. Conlucrând cu vitamina A, vă protejează plămânii împotriva aerului 

poluat. Preîntâmpină formarea cheagurilor de sânge şi ajută la dizolvarea lor. 

Atenuează starea de oboseală. Împiedică formarea cicatricilor adânci atunci când este 

aplicată local, cât şi administrată intern. Accelerează vindecarea arsurilor. Are efect

diuretic şi hipotensiv. Ajută la prevenirea avorturilor. Scade riscul ischemiilor 

cardiace. 

Surse naturale de vitamina E: 

Germeni de grâu, soia, ulei vegetal, nuci, varză de Bruxelles, verdeţuri, spanac, 

făină îmbogăţită, grâu integral, cereale integrale şi ouă. 


Vitamina K (Menadionă) 


Acţionează preventiv împotriva sângerărilor şi hemoragiilor interne. Ajută la 

micşorarea debitului menstrual. Contribuie la coagularea rapidă a sângelui. 

Surse naturale de vitamina K: 

Legume cu frunze de culoare verde, iaurt, lucernă, gălbenuş de ou, ulei de soia, 

untură de peşte, varec (varietate de alge brune marine, azvârlite de valuri pe ţărm. 


Vitamina F (Acizi graşi nesaturaţi: linoleic, linolenic şi arahidonic) 


Preîntâmpină formarea depunerilor de colesterol în interiorul arterelor. Asigură 

un oarecare grad de protecţie împotriva efectelor negative ale razelor X. Contribuie la 

dezvoltarea şi la bunăstarea generală a organismului prin influenţarea activităţii 

glandulare şi capacitatea de disponibilizare a calciului către celule. Combate 

afecţiunile cardiace. Ajută la scăderea greutăţii corporale prin arderea grăsimilor 

saturate. 

Surse naturale de vitamina F: 

Uleiuri vegetale – din germeni de grâu, seminţe de in, şofran, soia şi alune, 

seminţe de floarea-soarelui, nuci, migdale, avocado. 

Doza zilnică necesară: nu s-au stabilit doze zilnice necesare; se recomandă: cel 

puţin un procent din totalul caloriilor să provină din acizii graşi nesaturaţi esenţiali.

2.2.2. Minerale. Oligoelemente 

Timp îndelungat, în materie de sănătate sau boală, s-a vorbit doar de vitamine. 

Apoi termenii enzime, diasteze, fermenţi, au ajuns, la rândul lor, în atenţia 

nutriţioniştilor. De câţiva ani, metalele, oligoelementele, catalizatorii reţin din ce in 

ce mai mult, după sărurile minerale, atenţia medicilor şi chiar a opiniei publice. 

Se poate spune că mineralele sunt un fel de Cenuşărese ale lumii nutriţiei 

fiindcă, deşi puţini ştiu acest lucru, vitaminele nu-şi pot îndeplini rolul, nu pot fi 

asimilate fără ajutorul mineralelor. Şi, cu toate că organismul uman este capabil să 

sintetizeze câteva vitamine, el nu poate fabrica nici măcar un singur mineral. 

Substanţele minerale sunt componente importante ale organismului uman şi 

sunt indispensabile echilibrului nutritiv. Unele minerale se găsesc în cantităţi mai 

mari (aport de cca 100 mg/zi) – ele sunt numite macrominerale. Din această categorie 

fac parte substanţe minerale care cuprind elementele: calciu, fosfor, sodiu, potasiu, 

clor şi magneziu. Alte minerale, care nu depăşesc 0,05 % din greutatea corpului 

uman se numesc oligoelemente. Prezenţa unora dintre ele este absolut necesară, 

obligatorie pentru buna desfăşurare a proceselor biologice. Să le enumerăm: cuprul, 

cobaltul, cromul, fierul, fluorul, iodul, manganul, molibdenul, seleniul, sodiul, zincul. 

O bună parte din oligoelemente intră în compoziţia unor sisteme enzimatice cu 

roluri metabolice fundamentale. Excluderea lor din alimentatie determină tulburări 

care pot fi înlăturate numai prin aportul oligomineralului în cauză. 

Calciul. 


Calciul este prezent în organism în cantitatea cea mai mare, comparat cu 

celelalte minerale. Contribuie alături de fosfor la menţinerea sănătăţii oaselor şi 

dinţilor. Împreună cu magneziul este responsabil de sănătatea sistemului 

cardiovascular. Aproape întreaga cantitate de calciu din corp (un kg.- un kg. şi 

jumătate ) este concentrată în oase şi dinţi . Un procent de douăzeci la sută din 

întreaga cantitate de calciu din oase este reabsorbită şi înlocuită în fiecare an (celulele

osoase noi se formează pe măsură ce ţesutul osos vechi este distrus). Ajută în 

tratamentul insomniilor. Contribuie la metabolizarea fierului. Deţine un rol important 

în transmiterea impulsurilor nervoase, fiind un tonic al sistemului nervos. 

Afecţiuni provocate de carenţa calciului 

Rahitism, osteomalacie, osteoporoza (cunoscute şi sub numele de boli ale 

organelor fragile), etc. 

Surse naturale 

Lapte şi produse lactate, brânzeturi, soia, sardine, somon, alune, nuci, seminţe 

de floarea soarelui, fasole uscată, conopidă, broccoli. 

Necesarul zilnic: 800-1200 mg. 

Fosforul. 


Se regăseşte în fiecare celulă a organismului omenesc. Calciul şi vitamina D 

sunt indispensabile pentru metabolizarea fosforului. Este implicat în aproape toate 

reacţiile chimice şi fiziologice. Necesar pentru structura normală a oaselor şi dinţilor. 

Ajută în procesele de creştere şi vindecare. Asigură energia şi vigoarea organismului 

prin influenţa pe care o exercită asupra metabolizării lipidelor şi polizaharidelor. 

Atenuează durerile cauzate de artrită. Asigură starea de sănătate a gingiilor şi 

dinţilor. 

Afectiuni provocate de carenţa fosforului 

Rahitism, pioree, etc. 


Peşte, pui, cereale, ouă, nuci, seminţe, lapte, brânzeturi, pâine neagră. 


Sodiul. 

Acţiune asupra organismului 

Sodiul este important în procesul de creştere. Împreună cu potasiul participă la 

distribuţia apei în organism. Conferă o mărire a rezistenţei la efort fizic şi nervos. 

Ajută la prevenirea insolaţiilor. Ceea ce ştie toată lumea este că face parte din sare,

numită şi clorură de sodiu şi că sarea este suprimată, în genere, din alimentaţia 

cardiacilor şi a celor năpăstuiţi de exces de greutate. 

De la primele prescripţii de felul acesta, medicii au ajuns acum să cunoască 

faptul că, sarea rafinată de masă rămâne sub interdicţie, în timp ce sarea marină este 

acceptată. Aceasta pentru că prima este clorura de sodiu aproape pură, deci 

dezechilibrată, chiar dacă i s-a adăugat şi puţin iod. Cât despre a doua, reprezintă un 

produs al mării, livrat ca atare (este de culoare gri, umedă, deci mult mai puţin 

agreabilă la întrebuinţare), nedăunătoare bolnavilor de inimă şi, cu sigurantă, fără 

răspunderi în cazurile de obezitate. 

Afecţiuni provocate de carenţa sodiului 

Dificultăţi de digerare a carbohidraţilor, posibile nevralgii. 


Sare integrală, moluşte, morcovi, sfeclă, anghinare, carne de vită, creier, 

rinichi. 

Necesarul zilnic: 11003300 mg. 

Potasiul. 


Contribuie, împreună cu sodiul, la echilibrarea balanţei apei în organism şi la 

normalizarea bătăilor inimii (potasiul acţionează în interiorul celulelor, iar sodiul în 

afara lor). Când nu se respectă raportul normal între sodiu şi potasiu, are de suferit 

funcţionarea nervilor şi a musculaturii. Hipoglicemia (nivelul scăzut al glucozei din 

sânge), ca şi diareea prelungită sau foarte severă determină pierderi de potasiu. 

Potasiul asigură o gândire clară prin alimentarea creierului cu oxigen. Ajută la 

eliminarea reziduurilor organice. Adjuvant în tratamentul hipertensiunii arteriale. Se 

utilizează în tratamentul alergiilor. 

Afecţiuni provocate de carenţa potasiului 

Edeme, hipoglicemie. 

Surse naturale

Citrice, pepene galben, toate vegetalele cu frunze de culoare verde, frunzele de 

mentă, seminţele de floarea soarelui, roşiile, cresonul, bananele, cartofii. 


Clorul. 


Echilibrează balanţa acido-bazică a sângelui. Ajută la eliminarea reziduurilor 

organice, contribuind la buna funcţionare a ficatului. Ajută la digestie. Contribuie la 

menţinerea supleţii trupului. 

Afecţiuni provocate de carenţa clorului 

Pierderea părului şi a dinţilor. 


Se găseşte în sarea integrală, măsline, ape minerale clorurate, varec (varietate 

de alge). 


Magneziul. 


Magneziul este din punct de vedere cantitativ, al patrulea din organism. Este 

un element important pentru buna funcţionare a structurilor celulare. Are acţiune 

antidepresivă. Contribuie la menţinerea unui sistem cardio-vascular sănătos şi 

preîntâmpină atacurile de inimă. Menţine starea de săntate a dinţilor. Împiedică 

formarea depunerilor de calciu, a calculilor renali şi biliari. Ameliorează neplăcerile 

cauzate de indigestii. În combinaţie cu calciul, acţionează ca un tranchilizant natural. 

Afecţiuni provocate de carenţa magneziului 

Nervozitate, tremurături. Laptele care conţine şi vitamină D sintetică (adică 

aproape tot laptele pasteurizat ce se găseşte în magazine) riscă să priveze organismul 

de cantitatea necesară de magneziu! 


Cereale nemăcinate, smochine, migdale, nuci, seminţe, vegetale de culoare 

verde închis, banane.


Cromul. 


Contribuie, alături de insulină, la metabolizarea zaharurilor. Asigură 

mobilizarea proteinelor acolo unde sunt ele necesare. Contribuie la procesul de 

creştere. Ajută la scăderea tensiunii arteriale, preîntâmpinând hipertensiunea. 

Acţionează preventiv asupra diabetului. 

Afecţiuni provocate de carenţa cromului. 

Ateroscleroză şi diabet (lipsa lui este un factor potenţial de declanşare a 

acestor boli), etc. 


Ficat de viţel, germeni de grâu, drojdie de bere, carne de pui, ulei de porumb, 

scoici, peşte. 

Necesarul zilnic: 0,05 - 0,2 mg. 

Cobaltul. 


Cobaltul este un oligoelement esenţial care are un rol important în menţinerea 

integralităţii sistemului nervos şi în formarea globulelor roşii ale sângelui. Trebuie 

obţinut din surse alimentare. Intervine în procesul de creştere şi îsi exercită rolul 

biologic prin intermediul vitaminei B 12 din care face parte. Previne anemia . 

Afecţiuni provocate de carenţa cobaltului 

Anemie, etc. 


Carne, rinichi, ficat, lapte, stridii, scoici de râu, alge marine. 

Necesarul zilnic: 5 - 8 g. 

Cuprul. 

Acţiune asupra organismului

Asigură absorbţia intestinală a fierului, menţinerea integrităţii pereţilor 

vasculari, favorizează păstrarea unei dinamici active a sistemului cardiovascular, 

participă la procesul de formare a hematiilor, exercită un efect energizant. 

Afecţiuni provocate de carenţa cuprului 

Anemie, edeme, defecte de conformaţie osoasă şi, posibil, artrită reumatoidă. 


Nucile, strugurii, legumele uscate şi frunzele legumelor verzi, prune, organe 

animale, alimente de origine marină. 

Necesarul zilnic: 1,3 - 3 mg. 

Iodul. 


Ajută la dezvoltarea şi buna funcţionare a glandei tiroide, ajută la arderea 

excesului de grăsimi, măreşte capacitatea mentală, participă la dezvoltarea şi 

adaptarea eficientă a sistemului nervos la solicitarile mediului ambiant, are un rol 

important în menţinerea elasticităţii, creşterii şi reparării ţesuturilor, menţinerea 

supleţii pielii, menţinerea în bune condiţii a vederii. Este biologic activ asimilat din 

apele minerale, este energizant. 

Afecţiuni provocate de carenţa iodului. 

Guşă, hipotiroidism, etc. 


Plante marine, apa de băut, ciupercile cultivate pe soluri iodate, ceapă, varec. 

Necesarul zilnic: cca. 150 g. 

Fierul. 


Este necesar pentru producerea hemoglobinei (substanţa care conferă culoarea 

roşie a sângelui), a mioglobinei (pigmentul roşu din muşchi), precum şi a unor 

enzime. Ajută în procesul de creştere, măreşte rezistenţa la îmbolnăviri, previne şi 

vindecă anemiile cauzate de lipsa de fier, preîntâmpină oboseala. Fierul este 

indispensabil pentru metabolizarea vitaminelor B.

Afecţiuni provocate de carenţa fierului. 

Anemie determinată de lipsa fierului. 


Scoici şi moluşte crude, piersici deshidratate, gălbenuş de ou, stridii, nuci, 

fasole, sparanghel, melasă, fulgi de ovăz. 

Necesarul zilnic: cca. 10 -15 mg. 

Manganul. 


Contribuie la activarea enzimelor necesare pentru buna utilizare internă a 

biotinei şi a vitaminelor B1 si C. Este indispensabil pentru asigurarea structurii 

normale a oaselor. Important în procesul de formare a tiroxinei-principalul hormon 

secretat de glanda tiroidă. Este necesar pentru o bună digestie şi asimilare a hranei. 

Ajută la eliminarea oboselii. Îmbunătăţeşte reflexele musculare. Contribuie la 

prevenirea osteoporozei. Stimulează memoria. Reduce iritabilitatea nervoasă. Este 

util în formarea laptelui matern şi menţinerea sistemului de producere a hormonilor 

sexuali. 

Afecţiuni provocate de carenţa manganului 

Ataxie. 


Cereale integrale, nuci, vegetale cu frunze de culoare verde, mazăre, sfeclă, 

prune, morcovi, banane, cartofi, lapte. 

Necesarul zilnic: 2 - 5 mg. 

Molibdenul. 


Contribuie la metabolizarea carbohidraţilor şi a grăsimilor. Acţionează 

preventiv împotriva anemiei şi asigură buna funcţionare a întregului organism. 

Îmbunătăţeşte metabolismul celular, formarea de hemoglubină, producerea de 

energie, intervine în procesul de creştere şi în prevenirea cariilor dentare. 

Surse naturale

Vegetale cu frunze de culoare verde închis, cereale integrale, legume. 


Seleniul. 


Este un antioxidant, având capacitatea de a preveni sau cel puţin de a încetini 

procesul de îmbătrânire, mărind rezistenţa ţesuturilor la oxidare. Ajută la menţinerea 

elasticităţii ţesuturilor, asigură protecţia împotriva anumitor factori cancerigeni, 

adjuvant în tratamentul mătreţii, stimulează fertilitatea. 

Afecţiuni provocate de carenţa seleniului 

Pierderea prematură a vitalităţii, boala Keshan, etc. 


Alimente de origine marină, rinichi, ficat, germeni de grâu, tărâţe, ton, ceapă, 

roşii, broccoli. 

Necesarul zilnic: 50 g pentru femei, 70 g pentru bărbaţi. 

Zincul. 


Participă la activităţile enzimatice şi hormonale. Favorizează digestia şi 

sistemul vascular. Este răspunzător de menţinerea apetitului. Are rol în protecţia 

antiumorală în neoplasme, în apărarea imunitară. Accelerează oprirea sângerărilor. 

Are acţiune protectoare împotriva fenomenului de îmbătrânire. Este adjuvant în 

tratamentul sterilităţii, favorizează creşterea capacităţii mentale. Elimină petele albe 

de pe unghii. Preîntâmpină afecţiunile prostatei. Ajută la diminuarea depunerilor de 

colesterol. 

Afecţiuni provocate de carenţa zincului 

Intervine în hipertrofia prostatei (mărire necanceroasă a glandei), 

ateroscleroza, hipogonadism, etc. 


Alimente de origine marină (în special stridii), germeni de grâu, drojdie de 

bere, seminţe de dovleac, ouă, lapte praf degresat, muştar, boabe de cereale.


Fluorul. 


Scade incidenţa cariilor dentare, însă surplusul poate determina decolorarea 

dinţilor. Utilizarea lui este reală pentru oase (cu fosforul joacă un rol important în 

metabolismul calciului) şi pentru tendoane. Fluorul este indicat deopotrivă în cazurile 

de întârziere de osificare, rahitism, osteoporoză, la consolidarea fracturilor. 

Afecţiuni provocate de carenţa fluorului 

Carii dentare generalizate. 


Vegetalele cultivate pe soluri îmbogăţite cu fluor, apa potabilă fluorurată, ceai, 

alimente de origine marină. 


2.2.3. FIBRE ALIMENTARE 

Ce sunt ele Polizaharidele (deci din categoria glucidelor) pe care enzimele 

noastre digestive nu le pot desface. Se găsesc numai în vegetale. Ele nu fac decât să 

treacă prin corp ca o perie ce curăţă. Cercetările au dovedit că în aceeaşi categorie a 

fibrelor alimentare pot fi cuprinse şi substanţe de felul gumelor, gelurilor, 

mucilagiilor. Într-adevăr, deşi acestea din urmă nu au o structură fibrilară, ele 

prezintă o serie de proprietăţi care justifică înglobarea în categoria fibrelor 

alimentare. 

În decursul timpului, fibrele alimentare au fost clasificate după diverse criterii. 

Astfel, în 1979, ţinându-se seama de rolul pe care-l îndeplinesc în plantele cărora 

aparţin, fibrele vegetale (şi totodată şi alimentare) au fost grupate în trei categorii 

mari: 

- fibre structurale (celuloza, liguina, unele hemiceluloze, pectine);

- gume şi mucilagii; 

- polizaharide de depozit. 

Fibrele structurale intră în structura pereţilor celulari ai plantelor, gumele şi 

mucilagiile au rol în reconstituirea regimurilor vegetale vătămate, iar polizaharidele 

de depozit reprezintă rezervele nutritive ale plantelor. 

Din punct de vedere al comportării lor faţă de acizi şi baze, fibrele se împart în 

două grupe: 

- fibre insolubile în acizi şi baze (celuloza, lignina, unele hemiceluloze); 

- fibre solubile în acizi şi baze (pectine, unele hemiceluloze, gume, mucilagii, 

polizaharide de depozit). 

Celuloza este insolubilă în apă şi nescindată de către enzimele tubului digestiv 

al omului. Flora intestinală saprofită scindează, în unităţi structurale, cca. 15% din 

fibrele celulozice. Cu toate acestea, produşii rezultaţi nu sunt absorbiţi prin peretele 

intestinal. 

Hemicelulozele au capacitatea de a reţine apa şi de a fixa (lega) unii cationi. 

Flora bacteriană din intestin hidrolizează cca. 85% din hemiceluloză dar, ca şi în 

cazul celulozei, produşii rezultaţi nu sunt absorbiţi în organismul uman. 

Pectinele pot forma geluri datorită unei mari hidrofilii pe care o au şi, la fel ca 

hemicelulozele, pot lega unii cationi sau acizi (acizii biliari din intestin). În intestinul 

gros, unele enzime aflate în flora saprofită scindează circa 95% din pectină dar acidul 

galacturonic rezultat nu este absorbit în organism. 

Dietele bogate în substanţe pectice modifică în mod favorabil flora intestinală, 

inhibând flora de putrefacţie. 

Mai multe cercetări vechi au arătat că în tratamentul arsurilor, al plăgilor 

infectate, pectina şi derivaţii pectinei exercită o acţiune cicatrizantă. 

Lignina este un copolimer aromatic, deci nu este de natură glucidică. Se 

consideră că reprezintă componentul vegetal cel mai puţin digerabil. În alimente ea 

intră în proporţii diferite: se află în cantitate mai mare în cereale şi mai puţină în

legume şi fructe. În intestin, liguina fixează sărurile biliare şi alte substanţe organice, 

ceea ce poate determina scăderea absorbţiei intestinale pentru alte principii nutritive. 

Dintre proprietăţile fibrelor alimentare în primul rând amintim două proprietăţi 

majore: - capacitatea mare de absorbţie a apei ; 

- capacitatea de legare a diferite substanţe nocive, care sunt eliminate o dată 

cu apa absorbită prin fecale. 

Fibrele alimentare din tărâţe, fructe, legume, pot reţine cationii metalici prin 

grupările acide ale glucidelor; acizii biliari neconjugaţi de intestinul gros sunt 

absorbiţi de către fibrele alimentare şi excretaţi; fibrele alimentare nu sunt substanţe 

inerte, ele sunt digerate şi metabolizate de către microflora din intestin: aproximativ 

75% sunt descompuse în acizi graşi, apă, dioxid de carbon şi metan; fibrele 

alimentare modifică tranzitul intestinal în sesul scurtării acestuia. La nivelul 

colonului are loc o interacţiune complexă între fibrele alimentare, acizii biliari 

absorbiţi şi bacterii. Fibrele alimentare acţionează ca suprafeţe la nivelul cărora 

solviţii sunt hidrolizaţi de către bacteriile enterale în forme mai puţin solubile, care 

pot fi reabsorbite. Astfel, fibrele pot condiţiona activitatea metabolică şi gradul de 

metabolizare bacteriană al diferitelor solviţi, incusiv a acizilor biliari. Experimental, 

modificarea conţinutului alimentar prin creşterea aportului de fibre, argumentează 

excreţia de acizi biliari. 

Rolurile fiziologice pe care fibrele alimentare le îndeplinesc în intestin sunt: 

- absorbţia apei (în special prin reţinere în ochiurile reţelei de fibre); 

- modificarea digestiei şi absorbţiei unor principii nutritive, explicată de 

faptul că gelul format de fibre face o filtrare selectivă, în funcţie de 

dimensiunile particulelor digerate; 

- modificarea tranzitului intestinal (durata tranzitului este invers 

proporţională cu cantitatea fibrelor alimentare din raţie); 

- absorbţia unor substanţe organice toxice sau cu potenţial carcinogenetic; 

- legarea unor cationi (Mg2+, Ca2+, Fe2+, Zn2+); 

- acţiunea hipolipemiantă (în special, scăderea concentraţiilor colesterolului

şi trigliceridelor din sânge). Reducerea absorbţiilor intestinale prin intervenţia 

fibrelor vegetale ar fi explicată de fixarea pe fibre a colesterolului şi a acizilor 

biliari; 

- fibrele mai solubile contribuie la atenuarea creşterii nivelului glucozei în 

sânge, imediat după luarea mesei. 

Se consideră că proporţia optimă, necesară, de fibre alimentare în raţia zilnică 

este de 30 g pentru persoane care depun efort fizic mediu şi primesc prin raţie 2700 

kcal/zi. Aportul de fibre alimentare trebuie să fie totdeauna direct proporţional cu 

aportul caloric al raţiei. 

Asigurarea unui aport corespunzător de fibre alimentare se realizează prin 

introducerea în raţia zilnică a legumelor, fructelor şi prin consumarea de pâine făcută 

din făină integrală sau cu conţinut bogat de tărâţe. 

2.2.4. Enzime 

Enzimele sunt purtătorii vieţii din fiecare organism şi deci şi materia vie din 

alimente. Există trei tipuri fundamentale de enzime: alimentare, digestive şi 

antioxidante. 

Enzimele antioxidante sunt produse de organisme pentru a neutraliza radicalii 

liberi înainte ca ei să poată ataca celulele şi radicalii. Pentru a sintetiza cele mai 

importante enzime antioxidante (superoxid-dismutaza, SOD şi glutation-peroxidaza, 

GPO) avem nevoie de mult zinc şi seleniu în regimul alimentar. 

Enzimele digestive, în număr de douăzeci şi două, sunt produse în organism în 

principal de pancreas şi secretate în funcţie de necesităţi în duoden pentru a ajuta în 

stadiul final al digestiei. Oricum, enzimele pancreatice acţionează numai în duoden – 

nu şi în stomac- şi aceasta doar dacă echilibrul pH- ului este strict în limite corecte 

(uşor alcalin), ceea ce nu este cazul pentru mulţi oameni cu o alimentaţie acidifiantă. 

Enzimele alimentare, grupate în patru mari categorii, sunt prezente numai în 

alimentele crude, proaspete, ele îndeplinindu-şi funcţia în mediul acid al stomacului

unde iniţiază procesul de digestie a proteinelor, a grăsimilor şi a carbohidraţilor. Cele 

patru enzime alimentare esenţiale conţinute în alimentele crude, nealterate, sunt 

următoarele: 

- proteaza: digeră proteinele din alimente, bacteriile dăunătoare, celulele 

bolnave, filmul proteic din jurul unor virusuri şi produsele inflamatorii de tipul 

puroiului din ţesuturile necrozate; 

- amilaza: digeră hidraţii de carbon atât din alimente cât şi din puroi şi 

flegmă. În combinaţie cu lipaza, poate digera multe tipuri de virusuri, inclusiv 

virusul herpesului şi înlătură mucusul concentrat din plămâni şi din traiectul bronşic; 

- lipaza: digeră grăsimile şi pereţii lipidici ai unor virusuri. Totodată lipaza 

ajută la dizolvarea şi digerarea acumulărilor lipidice, ca de exemplu colesterolul din 

artere; 

- celulaza: digeră celuloza uşurând trecerea ei prin tubul digestiv. Nu conţine 

substanţe nutritive esenţiale, dar este o bună sursă de masă fibroasă pentru intestine. 

În corpul uman există două tipuri de enzime: enzime endogene şi enzime 

exogene. 

Enzimele endogene sunt secretate de glandele digestive şi reglează digestia. 

Enzimele exogene sau propriu-zise realizează metabolismul celular, asigură 

diviziunea celulară sunt operatorii fiecărui proces biochimic, imprimă fiecărei fiinţe 

particularitatea ei specifică. Ele sunt infinit mai importante decât vitaminele care 

exercită mai curând funcţia de substanţă ajutătoare a enzimelor şi de curăţire a 

acestora. Ele pot fi procurate din afară şi anume cu ajutorul alimentaţiei, ca şi 

vitaminele. 

Enzimele asigură existenţa şi înmulţirea celulelor. De la glande de exemplu, 

conduc cu îndemânare hormonii. În ficat funcţionează ca nişte chimişti inteligenţi. În 

rinichi şi în glandele pielii, enzimele îngrijesc ca sângele să fie curăţat etc. 

Singura sursă de enzime propriu-zise sunt alimentele crude. Enzimele 

reprezintă baza regimului alimentar naturalist, deoarece ele transformă energiile 

vitale din germeni şi alte elemente vii în corpul nostru. Cantitatea mare de enzime pe

care o conţin alimentele biogene şi bioactive le deosebeşte pe acestea de alimentele 

preparate. Crudităţile cele mai bogate în enzime sunt: germenii de grâu, laptele crud, 

gălbenuşul de ou, zarzavatul fraged, embrionii din seminţe şi mai ales sucurile de 

zarzavat. 

Enzimele sunt foarte sensibile la temperatură – de fierbere, coacere, rafinare şi 

prelucrare – la care au loc toate procesele de preparare a hranei (fie industriale, fie 

casnice). S-a constatat că la 38 – 40 ºC enzimele devin trândave, molatice, relaxate. 

La 42 ºC viaţa enzimelor s-a stins. Alimentele fierte produc o mare cantitate de 

deşeuri şi acizi pentu că organele de excreţie sunt incapabile să facă faţă unui debit 

atât de mare de substanţe reziduale, ele fiind depozitate în corp. Astfel, pot să apară 

reumatismul, hipertensiunea arterială, arteroscleroza, calculii renali şi biliari, 

inflamaţiile cronice ale tubului digestiv, obezitatea, tulburări de comportament, 

alergii, lombalgie, degenerări externe până la apariţia cancerului. 

Enzimele sunt aplicate în fiecare funcţie biologică şi proces fiziologic din 

organism, incluzând digestia şi metabolismul, răspunsul imunitar şi diviziunea 

celulară, activitatea cerebrală şi musculară, sinteza proteică şi activitatea 

antioxidantă. Aproximativ 5000 de enzime diferite au fost până acum identificate, 

fiecere cu funcţia ei specifică şi fiecare solicitând anumite condiţii de temperatură şi 

pH ; probabil există însă mii de enzime despre care nu ştim nimic. Fără ele, întregul 

corp s-ar uza rapid până la distrugere. Cu cât alimentaţia noastră conţine mai multe 

enzime, cu atât mai mult se vor naşte izvoare de viaţă care se revarsă în organism şi 

din care se pot forma din ce în ce mai multe celule noi, sănătoase şi viguroase. 

Aceasta înseamnă surplus de energie, mai multă rezistenţă, creşterea imunităţii 

şi purificarea ţesuturilor de reziduri. Astfel se pot vindeca artrita, calculii biliari, 

arteroscleroza , boli ale inimii, cancerul. Se accelerează reînnoirea celulelor, pielea 

redevine elastică, se opreşte formarea ridurilor, se reglementează activitatea 

glandulară, chiar şi cele mai superficiale vase de sânge sunt curăţate de depozite, 

fiind mai bine irigate. Astfel obţinem vindecarea, întinerirea, bătrâneţea fără boală.

Utilizarea unor enzime în industria alimentară. 

Făuritorii de bunuri, pentru a-şi îmbunătăţi şi diversifica alimentaţia, au folosit 

din timpuri imemorabile, pe baza unor informaţii transmise din generaţie în 

generaţie, anumite reacţii chimice catalizate de enzime. 

Acrirea laptelui, fermentaţia alcoolică a glucozei din mustul de struguri şi din 

sucurile altor fructe, obţinerea vinului, dospirea aluatului pentru pregătirea pâinii, 

topitul plantelor textile, reprezintă cele dintâi reacţii chimice catalizate de enzime, pe 

care producătorii de vinuri le foloseau în mod cu totul empiric, fără a avea nici un fel 

de idee despre factorii care determină transformarea unor substanţe cu însuşiri 

diferite. 

Realizarea în industria alimentară a unor procese fermentative cu ajutorul 

enzimelor este mult mai uşoară decât cea în care sunt folosite microorganisme ca 

atare, deoarece enzimele se caracterizează prin următoarele însuşiri: prezintă 

specificitate mare, sunt netoxice, sunt active în concentraţii mici şi acţionează cu 

viteză mare în condiţii obişnuite de presiune, temperatură şi pH ; după acţiunea lor 

asupra substratului se dezactivează foarte uşor; pot fi conservate în condiţii bune; 

activitatea lor poate fi uşor standardizată. 

2.2.5. Apa 

Apa este socotită drept alimentul indispensabil care asigură în organism 

desfăşurarea normală a metabolismului tuturor celorlalte principii nutritive. Totodată, 

apa este cel mai abundent principiu nutritiv deoarece reprezintă circa 2/3 din 

greutatea corpului. 

"Noi bem 90% din bolile noastre" – spunea Pasteur odinioară. 

Există argumente statistice care demonstrează relaţia directă între calitatea apei 

potabile şi rata morbidităţii şi mortalităţii. 

Apa este elementul esenţial al vieţii şi reprezintă baza piramidei alimentaţiei 

raţionale.

Apa este principalul component anorganic al naturii vii, reprezentând solventul 

universal al vieţii. În interiorul celulelor apa asigură mediul corespunzător tuturor 

proceselor specifice vieţii: prin solubilizarea metaboliţilor creează diferenţa de 

concentraţii de-o parte şi de alta a membranei celulare, permiţând schimburi cu 

mediul exterior; are un rol incontestabil în reglarea temperaturii corpului; reprezintă 

un mijloc de transport în aparatul circulator; participă în calitate de reactant la 

procesele de hidroliză; în mediul anaerob funcţionează ca oxidant celular. 

Este în acelaşi timp, solventul produşilor de digestie contribuind astfel la epurarea 

organismului de toxine şi ia parte la toate reacţiile biochimice. 

Apa, moleculă covalentă, prezintă o serie de proprietăţi fizice: punctele de 

fierbere şi îngheţ, căldura de vaporizare, constanta dielectrică, tensinea superficială 

etc., anormal de ridicate, ceea ce indică puternice forţe de atracţie între molecule în 

stare lichidă. Între electronii neparticipanţi ai oxigenului unei molecule de apă şi 

sarcina parţial pozitivă a unui atom de hidrogen aparţinând unei molecule de apă 

vecine, se naşte o puternică atracţie electrostatică, soldată în final cu stabilirea unor 

legături de hidrogen care vor asocia molecule. Acest comportament este datorat 

faptului că molecula de apă este un dipol electric, are o constantă dielectrică mare. 

Tot din această cauză apa favorizează fragmentarea (dispersarea) macromoleculelor 

organice în particule foarte fine (micelii) şi formarea de soluţii coloidale stabile. Prin 

posibilitatea de a traversa uşor capilarele şi membranele celulare, ea concură la 

vehicularea substanţelor dizolvate şi la realizarea schimburilor care se petrec între 

diferitele compartimente ale organismului. Având o căldură specifică mare, apa poete 

înmagazina multă energie calorică, contribuind (prin frânarea fluctuaţiilor) la 

menţinerea temperaturii constante, iar prin importanta sa căldură latentă de evaporare 

(0,58 cal/g) ea constituie un valoros mijloc de termoliză. Prin toate proprietăţile pe 

care le are apa şi prin funcţiile pe care le îndeplineşte în organism se înţelege 

importanţa apei în realizarea mediului vital şi de ce fără ea viaţa nu este posibilă, 

nevoia situându-se ca strigenţă pe primul plan după aceea de oxigen.

Conţinutul în apă al organismului este este de 70% la copil şi 65% la adult. 

Apa conţinută în organism provine din trei surse: apa ingerată ca atare sau sub 

forma diverselor băuturi (aproximativ 1000 ml), apa conţinută în alimente 

(aproximativ 900 ml) şi apa care rezultă din oxidarea alimentelor (aproximativ 200 

ml). Nevoile de apă zilnice sunt de 1,5 ml pentru fiecare calorie la copil şi 1 ml 

pentru fiecare calorie la adult. Semnalul fidel al nevoii de apă al organismului este 

gradul de transparenţă al urinii şi mai puţin senzaţia de sete. Cu cât urina este mai 

transparentă – incoloră, cu atât organismul este mai hidratat şi nevoia de apă este mai 

mică. Cu cât urina este mai intens colorată, cu atât nevoia de apă a organismului este 

mai mare. 

Raţia zilnică variază în funcţie de temperatura ambiantă şi de activitatea 

musculară, fiind de minim 2 l. Pentru ca apa să-şi îndeplinească rolul de substanţă 

nutritivă, ea trebuie consumată la distanţă de mese (cel puţin o jumătate de oră 

înainte şi după mese). 

Organismul, afându-se într-un mediu fizic a cărui temperatură şi umiditate sunt 

deosebite de ale corpului său, pierde apă atât pe cale tegumentară cât şi la nivelul 

aparatului respirator (saturând cu vapori aerul inspirat), iar când este expus la cald, 

folosind evaporarea apei eliminată prin glandele sudoripare ca mijloc de răcorire 

(termoliză), pierderea pe această cale este cu atât mai mare cu cât temperatura şi 

umiditatea aerului sunt mai ridicate. Compensarea pierderilor se face prin ingerare de 

produse lichide (apă, ceai, lapte, etc.) şi apa conţinută în alimente la care se adaugă 

cea rezultată din oxidarea hidrogenului din trofinele calorigene. 

Indiferent de starea fiziologică, trebuinţa pentru apă este influenţată de 

compoziţia dietei şi de factorii climatici. Începând de la 25-26ºC, termoliza prin 

transpiraţie şi evaporarea sudorii având un rol cu atât mai important cu cât 

temperatura este mai ridicată, mărimea pierderilor hidrice pe această cale se ridică la 

3÷6 litrii în 8 ore de muncă la cald (peste 32ºC) şi cu toate că volumul de urină scade, 

trebuinţa organismului pentru apă se dublează sau se triplează. Dacă pierderile mari 

de apă nu se corectează imediat prin ingerări masive de apă, lapte, fructe şi

zarzavaturi, în organism apar deficienţe severe cu repercursiuni foarte grave. Una din 

acestea este depleţia de sare (clorura de sodiu) care însoţeşte adesea deshidratările 

înaintate. 

2.2.6. Aminoacizi esenţiali. 

Aminoacizii esenţiali sunt aminoacizii care nu pot fi sintetizaţi de către 

organismul omului şi sunt absoluţi necesari pentru creşterea şi dezvoltarea lui. 

Până în prezent se cunosc 23 de aminoacizi, corpul omenesc putând produce el 

însuşi 13 dintre ei. Ceilalţi se numesc "aminoacizi esenţiali" întrucât trebuie daţi 

organismului odată cu hrana. 

Aminoacizii esenţiali sunt: alanina, histidina, izoleucina, leucina, lizina, 

metionina, fenilanina, treonina, triptofanul şi valina. Aceştia sunt sintetizaţi de către 

plante şi astfel ele constituie surse naturale pentru celelalte organisme. Cu excepţia 

lizinei, triptofanului şi metioninei, toţi ceilalţi se află în cantităţi mari în majoritatea 

alimentelor. 

Cărămizile constituente ale proteinelor sunt aminoacizii. Dacă un singur 

aminoacid esenţial lipseşte sau este prezent în cantitate isuficientă, atunci eficacitatea 

tuturor celorlalţi va fi în mod proporţional redusă. 

Majoritatea proteinelor care intră în constituţia hranei cuprind toţi aminoacizii 

esenţiali în proporţii diferite. Cu privire la aceste proporţii sunt necesare următoarele 

precizări: 

- cantităţile de aminoacizi esenţiali din raţie şi proporţiile dintre ei trebuie să 

fie foarte apropiate de necesarul organismului în aceşti aminoacizi; 

- dacă un aminoacid esenţial se află într-o cantitate foarte mică sau lipseşte 

din raţia proteică, biosinteza proteinelor în organism scade până la un nivel 

foarte redus sau chiar încetează;

- în anumite alimente unul sau mai mulţi aminoacizi esenţiali se pot găsi în 

cantităţi foarte mici în raport cu alţii. Acest fapt modifică mult proporţia de 

aminoacizi esenţiali necesari organismului; 

- aminoacidul esenţial din raţie care se află în cantitate foarte mică, sau este 

absent, se numeşte aminoacid limitant; 

- aminoacidul esenţial limitant este factorul determinant pentru stabilirea 

cantităţii şi calităţii proteinelor utilizate de organism. 

Putem împărţi alimentele proteice în trei clase, în funcţie de conţinutul în 

aminoacizi esenţiali şi în funcţie de valoarea biologică. 

Din clasa I-a fac parte alimentele de origine animală cu un conţinut ridicat de 

proteine (proteinele complete) care cuprind toţi aminoacizii esenţiali în proporţii 

apreciabile şi echilibrate. Acestea au valori biologice superioare. Alimentele proteice 

din această clasă sunt: ouăle 14%, laptele şi preparatele din lapte 15-30%, carnea şi 

preparatele din carne 15-25% proteine, produsele de origine marină, din care doar 

9% mai sunt utilizabile după pregătirea termică. 

Din clasa a II-a (proteinele incomplete) fac parte alimentele de origine 

vegetală: seminţe de dovleac, arahide, soia, fasole, linte, mazăre, grâu, secară, orz, 

ovăz, porumb, castane, seminţe de floarea-soarelui. Acestea au valori biologice medii 

şi cuprind toţi aminoacizii esenţiali, unii în proporţii reduse (aminoacizi limitanţi). În 

legume şi seminţe aminoacidul limitant este metionina, în cereale este lizina. 

Porumbul şi colagenul fac parte din clasa a III-a având valori biologice 

inferioare. Lipsesc unul sau mai mulţi aminoacizi esenţiali, ceilalţi sunt 

dezechilibraţi. Porumbul are aminoacidul limitant triptofanul iar colagenul conţine ca 

aminoacizi limitanţi izoleucina, lizina şi treonina. 

Un meniu compus atât din proteine complete cât şi incomplete este mai 

nutritiv decât unul constituit din alimente conţinănd un singur fel de proteine, oricare 

ar fi acest tip. O farfurie cu orez şi fasole alături de puţină brânză este un meniu la fel 

de hrănitor şi mai sărac în grăsimi decât o friptură.

Ţinând seama de cele menţionate, se înţelege că nu toate proteinele din raţie 

sunt în măsură să procure toţi aminoacizii esenţiali şi să acopere nevoile azotate ale 

organismului, adică să se transforme în proteine proprii lui. 

Când raportul dintre aminoacizii esenţiali este optim iar dieta furnizează 

cantităţi suficiente de aminoacizi neesenţiali, nevoia de azot esenţial pentru un adult 

de corpolenţă medie nu depăşeşte 1-1,3 g/zi, ceea ce înseamnă 6,25 - 8 g de 

aminoacid esenţial. 

Alanina: întăreşte sistemul imunitar, reduce riscul formării de pietre la rinichi; 

adjuvant în tratamentul hipoglicemiei. 

Histidina: atenuează artritele reumatoide; stresul; ajută la mărirea libidoului. 

Izoleucina, leucina şi valina: sunt aminoacizi cu catenă ramificată, fiind 

suplimente anabolizante ce măresc rezistenţa musculară. Ei guvernează modul de 

utilizare a proteinelor în organism şi îndeplinesc un rol unic în metabolismul proteic 

la nivel muscular. În vreme ce restul aminoacizilor sunt metabolizaţi în ficat, cei cu 

catenă ramificată sunt oxidaţi în musculatura periferică. 

Lisina : reduce inidenţa şi/sau previne infecţiile cu herpes simplex. Asigură o 

capacitate ridicată de concentrare. Utilizează eficient acizii graşi necesari pentru 

producerea de energie. Ajută la atenuarea unor deficienţe de fertilitate. 

Metionina: este un aminoacid cu conţinut de sulf. Poate fi eficientă în anumite 

cazuri de schizofrenie prin faptul că scade nivelul histaminei din sânge (aceasta este 

responsabilă de transmiterea unor mesaje greşite dinspre creier).În combinaţie cu 

acidul folic şi colina, metionina oferă protecţie împotriva unor tipuri de tumori. 

Insuficienţa metioninei poate avea efecte negative aupra capacităţii organismului de a 

produce urină, determinând formarea de edeme (retenţia fluidelor în ţesuturi), mărind 

riscul de infecţii. Există de asemenea o relaţie directă între carenţa de metionină şi 

depunerile de colesterol, arterioscleroză şi căderea părului (experimente efectuate pe 

animale de laborator).

Fenilalanina: are rolul de a duce semnalele între celulele nervoase şi creier. În 

organism, fenilalanina este transformată în dopamină şi norepinefrină – doi 

transmiţători ai excitaţiei nervoase care susţin atenţia şi vitalitatea. 

Are rol în reducerea poftei de mâncare . Atenuează depresiile. 

Treonina: necesară pentru utilizarea proteinelor în dietele alimentare. 

Triptofanul: contribuie la inducerea somnului natural. Reduce sensibilitatea la 

durere. Acţionează ca un antidepresiv non-medicamentos. Atenuează migrenele. 

Ajută la reducerea anxietăţii şi tensiunii nervoase. Contribuie la atenuarea anumitor 

simptome ale tulburărilor chimice produse de alcool şi se foloseşte ca adjuvant în 

controlul alcoolismului. 

2.2.7. Acizi graşi polinesaturaţi esenţiali 

Acizii cu catenă liniară şi cu număr par de atomi de carbon începând de la 

acidul burtiric se numesc acizi graşi. 

Acizii graşi sunt acizii organici care intră în constituţia lipidelor. Sub aspect 

structural aceşti acizi sunt alcatuiţi dintr-o grupare carboxilică (-COOH) şi o catenă 

carbonică, care la majoritatea acizilor graşi, este hidrocarburică, de formă acilică. 

Atomii de carbon din catena acizilor graşi se pot lega între ei prin legături simple, 

duble, triple, alenice, aromatice etc. 

O clasificare a acizilor graşi se face, după felul legăturilor dintre atomii de 

carbon, în acizi graşi saturaţi şi acizi graşi nesaturaţi. 

Cei mai importanţi şi răspândiţi acizi graşi nesaturaţi sunt cei cu 1-3 duble 

legături. După numărul de duble legături pe care le conţin, acizii graşi nesaturaţi se 

pot clasifica în acizi monoetenici, dietenici, trietenici,…, polietenici. Unii dintre 

acizii graşi polietenici sunt acizii graşi esenţiali deoarece organismul uman are 

nevoie de aceştia şi nu îi poate sintetiza, ceea ce impune aportul lor prin alimentaţie. 

Din grupa acizilor graşi esenţiali fac parte acizii: C18 – acidul linoleic (cu 2 

duble legături), acidul linolenic (cu 3 duble legături, cis, neconjugate), acidul

eleostearic (cu 3 legături duble), acidul parinaric (cu 4 legături duble), acidul licanic 

(cu 3 legături duble şi o grupare cetonică); C20 – acidul arahidonic (cu 4 legături 

duble), acidul cicosapentenoic (cu 5 legături duble); C22 – acidul clupanodonic (cu 5 

duble legături duble în poziţiile 4, 8, 12, 15, 19) şi acidul docosohexanoic (cu 6 

legături duble). 

Acidul linoleic este prezent în uleiul de măsline, de in (25-30 %) şi în 

proporţie mult mai mică în grăsimile de rezervă ale animalelor terestre. 

Acidul eleostearic se găseşte în uleiurile de tung izolate din Aleurites montana 

şi A. fordii, unde formează 80% din totalul acizilor graşi. 

Acidul licanic se găseşte în proporţie de 75-80 % în uleiurile de Licania rigida 

şi Parinarium Sherbroense, plante care cresc în zonele tropicale ale Americii şi 

Africii. 

Acidul arahidonic se găseşte în cantităţi însemnate în fosfatidele de origine 

animală (~ 20 %), în creier, ficat, sânge, în grăsimile de rezervă ale bovinelor şi 

porcinelor. După unele date acest acid gras este absent în plante. 

Acizii graşi 3-omega şi 6-omega constituie un component de bază al peştelui şi 

al unturii de peşte. Ajută la prevenirea aterosclerozei, reduc nivelul de colesterol şi de 

trigliceride, micşorează vâscozitatea sangvină şi contribuie la preîntâmpinarea 

atacurilor de inimă , scad tensiunea arterială, stimulează sistemul imunitar, protejează 

organismul împotriva migrenelor şi a bolilor de rinichi. 

Acidul docosohexanoic a fost izolat în cantităţi relativ mari (5-10 %) din 

grăsimea mamiferelor marine şi a peştilor de apă dulce şi marină. 

Cele mai bune surse de acizi graşi esenţiali sunt: migdalele, nucile, seminţele 

de floarea soarelui şi de dovleac, ananasul, fructul de avocado. 

Acizii graşi esenţiali au un rol foarte important, deoarece intră în compoziţia 

vitaminei F, având de asemenea un rol esenţial în alimentaţia omului şi a animalelor. 

Participa la formarea membranelor celulare şi contribuie în organismele animale la 

formarea prostaglandinelor, care intervin în contracţia muşchilor netezi, a uterului, 

reducând totodată tensiunea arterială.

Principalii acizi graşi esenţiali sunt: acidul linoleic, acidul linolenic şi acidul 

arahidonic. Ei intră în proporţii diferite şi utile în constituţia tuturor uleiurilor 

comestibile extrase din seminţele anumitor specii vegetale. 

Până în prezent, recomandările cu privire la necesarul de acizi graşi esenţiali 

prevăd 1/3 din raţia lipidică (35% din totalul caloriilor/zi). 

Acidul linolenic şi alţi omologi ai lui (cu 3 legături duble), precum şi acidul 

arahidonic sunt precursori ai leucotrienelor, postaglandinelor, tromboxanilor care 

funcţionează ca "hormoni" locali. 

Lipsa acizilor graşi esenţiali din hrană provoacă nu numai încetinirea până la 

oprirea creşterii, ci şi fragilitate capilară şi leziuni: în testicule, în ficat, în rinichi, în 

cartilajele de conjugare şi în alte organe sau ţesături. Diversitatea tulburărilor 

provocate de lipsa din hrană a acizilor graşi esenţiali nu poate fi înţeleasă decât 

admiţând că ei participă la mai multe procese metabolice. 

În 1944, Hansen observă unele tulburări patologice la copiii alimentaţi 

insuficient cu acizi graşi esenţiali. Astfel, la sugarii hrăniţi cu lapte smântânit (foarte 

sărac în grăsimi şi mai ales în acid linoleic) apare un sindrom caracterizat prin diaree, 

îngroşarea, uscăciunea şi descuamarea pielii. 

În absenţa acizilor graşi polinesaturaţi, capacitatea organismului de a sintetiza 

fosfolipide scade. Simptomele carenţei de acizi graşi esenţiali se manifestă la om 

când cantitatea de acid linoleic scade sub limita de 1 - 2 % din aportul caloric; pentru 

acidul arahidonic necesităţile sunt de 1/3 din cele pentru acidul linoleic.

3. ÎNTOCMIREA UNUI MENIU SANOGENETIC 

(OPTIMIZATOR AL SANATAŢII) 

Raţia alimentară corespunzătoare necesităţilor organismului este cea care 

conţine alimente integrale şi cu concentraţii mari de principii nutritive echilibrate. 

Compoziţia raţiei alimentare trebuie să fie riguros controlată şi ajustată, astfel încât 

să se poată înlătura, cantitativ şi calitativ, – cât mai repede posibil – cele două situaţii 

extreme: subalimentaţia şi supraalimentaţia. 

Deşi elementele nutritive se găsesc pe scară largă în toate alimentele noastre, 

epuizarea solului, depozitarea, tehnicile de prelucrare alimentară şi termică distrug 

multe din ele. Însă cele rămase sunt suficiente pentru ca echilibrarea dietei zilnice să 

aibă o importanţă deosebită. 

În cazul aportului insuficient de substanţe nutritive, este necesar să se 

administreze suplimentele alimentare corespunzătoare cerinţelor. Pe de altă parte, 

excesul nutritiv datorat folosirii abuzive a produselor concentrate, rafinate, prelucrate 

termic, care împreună cu sedentarismul şi stresul vieţii cotidiene contribuie la apariţia 

unor boli grave, trebuie combătut prin reducerea până la excludere a substanţelor 

alimentare dezechilibrate şi însoţite de aditivi sintetici. 

Pentru evitarea acestor situaţii extreme, trebuie păstrat în permanenţă 

echilibrul alimentar; trebuie corelat aportul principalelor categorii de principii 

nutritive ale raţiei cu cheltuiala energetică redusă. 

Să nu uităm că bolile ucigaşe principale ale omenirii: bolile cardio-vasculare, 

cancerul, diabetul etc. au legătură directă în mare măsură cu ceea ce mâncăm zi de zi. 

Regimul carnat aduce corpului proteine în exces pe seama pierderii unor 

minerale vitale, aduce corpului grăsimi animale în exces (colesterol, grăsimi saturate, 

care sunt vinovate de majoritatea bolilor cardio-vasculare; aceste grăsimi se depun pe 

pereţii vaselor sanguine, iar sângele, elementul dătător de viaţă pentru corpul nostru, 

nu mai ajunge la celulele organismului în cantitatea şi calitatea necesară, se îngroaşă,

produce boli grave ale inimii- dintre care cea mai gravă este infarctul de miocard); 

regimul carnat lipseşte corpul de fibre vegetale atât de importante; în lipsa acestora, 

toxinele rămân şi produc bolile; lipseşte corpul de vitamine. 

Recomandări: 

I. Începeţi întotdeauna masa cu alimente crude iar acestea să reprezinte cel 

puţin o jumătate din volumul de alimente consumat la o masă. 

Prin acceptarea focului, vegetalele arse, adică fierte şi coapte, îşi pierd 

capacitatea naturală de acţiune absorbantă asupra substanţelor toxice. Acest lucru 

poate fi uşor evidenţiat de fiecare dintre noi prin sesizarea diferenţei dintre fibrele de 

bumbac naturale şi cele sintetice. Dacă fibrele naturale de bumbac (care intră în 

categoria fibrelor vegetale, dar nealimentare) au capacitatea de a absorbi produşii 

toxici eliminaţi cutanat sub forma sudorii, nu acelaşi lucru putem spune despre 

îmbrăcămintea sintetică, aceste produse textile fiind realizate din fibre sintetice, 

moarte, cu structură dextrogină. Adică exact structura fibrelor vegetale tratate termic 

prin fierbere sau coacere. 

Fibrele vegetale sintetice ale produselor textile, fiind lipsite de elementul 

viului, produc asupra pielii efecte secundare neplăcute (înroşirea acesteia, iritaţii, 

mâncărimi), acelaşi fenomen neplăcut dar în primul rând denaturat producându-se la 

asocierea fibrelor alimentare tratate termic cu structura viului (tractul intestinal). 

II. Asociaţi la aceeaşi masă un singur tip de alimente pregătite termic cu 

oricare alte tipuri de alimente crude (meniu disociat). 

III. Apa se consumă cu ½ oră înainte şi dupa masă. 

Nu trebuie să bem apă în timpul mesei pentru că digestia din stomac este 

încetinită. Sucul gastric este răcit şi diluat prin ingerare de apă în timpul mesei; 

diluarea sucului gastric duce la micşorarea capacităţii de dezinfectare alimentelor, 

mărindu-se riscul de trecere în intestin a unor microbi şi virusuri care dau infecţiile 

intestinale. 

IV. Aprecierea raţiei calorice: se ţine cont de activitatea prestată şi greutatea 

ideală (cea pe care o cere talia).

V. Consumul zilnic al alimentelor de protecţie: peşte oceanic, drojdie de 

bere, produse fermentate lactic, germeni de cereale, cereale germinate, 

produse îmbogăţite celulozic. 

VI. Consumaţi maxim 2 gălbenuşuri de ou preparate termic/săptămână. 

VII. Sucul de morcovi este cel mai disponibil pansament gastric; lămâia este 

cel mai uzual antioxidant; ceapa şi usturoiul sunt campionii sănătăţii. 

Hrana nu trebuie pregătită cu mult timp înainte de a fi servită şi nici lăsată prea 

mult timp la o temperatură care permite proliferarea bacteriilor.

4. EXPERIMENTUL DIDACTIC 

4.1. Abordarea sistemică a temei "Principii nutritive vitale" 

Lucrarea de faţă este împărţită în patru părţi. În prima parte am adus în discuţie importanţa 

pe care educaţia tehnologică o are în formarea elevului pentru viaţă, pentru un viitor în bună măsură 

imprevizibil. Partea a doua prezintă tema lucrării: principiile nutritive vitale pentru om; partea a 

treia arată modul cum trebuie alcătuit un meniu sanogenetic, iar ultima parte prezintă latura 

didactică a lucrării, prin care se urmăreşte însuşirea de către elevi a principiilor nutritive esenţiale 

din constituţia hranei, în scopul asigurării sănătăţii prin nutriţie corectă. 

Referitor la prima parte: importanţa educaţiei tehnologice, aş rezuma acest capitol la 

câteva idei şi anume: 

- se vorbeşte de o echivalenţă între muncă şi învăţare. În viaţa omului, intervalele dedicate 

învăţării vor fi intermitente, ele putând alterna cu intervale în care predomină munca sau vor putea 

coincide. Soluţia este modularitatea, modularizarea disciplinelor. Modulul ne permite culegerea 

cunoştinţelor relevante, în jurul unui subiect, din toate disciplinele. Avantajele modulelor constă în 

flexibilitate şi combinarea lor cu alte module. Fiecare dintre ele ne pregăteşte să utilizăm altele. 

Spre exemplificare, modulul Gastronomie face apel la cunoştinţe din domeniul: biologiei, chimiei, 

fizicii, medicinei, matematicii şi nu în ultimul rând al istoriei şi artelor. 

Educaţia tehnologică are menirea de a conştientiza elevului capacitatea de a alege 

singur şi nu de a fi "ales". Educaţia tehnologică are un caracter specific interdisciplinar şi totodată 

caracter dual: teoretic şi practic, ştiinţific şi tehnologic. Ea nu se reduce la nici una dintre materiile 

cuprinse în programa de învăţământ. Educaţia tehnologică nu se reduce nici la instruirea practică, la 

iniţierea într-un meşteşug tradiţional sau o profesie modernă, deci nu este o profesionalizare 

timpurie, ci are ca obiectiv fundamental o nouă viziune şi atitudine practică asupra omului şi 

sensurilor vieţii, prin prisma tehnologiei, precum şi o înţelegere a rolului tehnologiei în progresul 

omenirii. Educaţia tehnologică se integrează, totodată, într-un sistem al pregătirii în perspectivă a 

individului, facilitând: opţiunea, inserţia şi flexibilitatea socioprofesională într-un univers 

tehnologic dinamic, în expansiune, diversificare şi schimbare permanentă. 

Partea a II-a: Principii nutritive vitale – am ales această temă pentru că la cursul de 

gastronomie am aflat lucruri deosebite care depăşeau cunoştinţele mele rudimentare despre nutriţie, 

despre felul cum este bine să ne hrănim şi de impactul avut de acest lucru asupra sănătăţii noastre. 

Consider că de felul cum ne alimentăm, de felul cum veghem asupra sănătăţii noastre în familie 

depinde succesul nostru ca indivizi, bunăstarea noastră fizică, psihică şi poate chiar spirituală.

Nutriţia ne învaţă că alimentele trebuie să treacă atât prin tractul digestiv, cât şi prin sita 

raţiunii şi că excesele şi carenţele în alimentaţie, atât cantitative cât şi calitative, ne deteriorează 

sănătatea. Putem clasifica principiile nutritive în două categorii: principii nutritive calorigene şi 

principii nutritive vitale (esenţiale sau bioactive). Din categoria principiilor calorigene fac parte: 

glucidele, lipidele şi proteinele, iar în categoria principiilor nutritive vitale intră: vitaminele, 

mineralele şi oligoelementele, enzimele, fibrele alimentare, aminoacizii esenţiali, acizii graşi 

polinesaturaţi esenţiali, apa. 

Glucidele sau zaharurile sunt compuşi polihidroxicarbonilici şi derivaţii acestora. Dacă 

introducem în corp mai multe glucide decât este necesar, corpul transformă ceea ce este în exces în 

grăsimi care sunt depozitate în ţesutul adipos. 


necesare de asemenea pentru transportul unor vitamine, în scopul protecţiei organelor vitale. Surse 

de grăsimi: uleiuri, nuci, seminţe şi grăsimile de origine animală: unt, smântână, ouă etc. 

Proteinele sunt necesare pentru creştere şi pentru repararea celulelor uzate. Ele constituie 

cărămizile din care este alcătuit corpul nostru. Proteinele ajută la formarea hormonilor, enzimelor şi 

anticorpilor care luptă împotriva infecţiilor. Unitatea de bază a proteinelor este aminoacidul. Există 

20 aminoacizi pe care organismul îi foloseşte pentru a forma diferite tipuri de proteine de care are 

nevoie. Dintre aceştia, 9 sunt esenţiali pentru viaţă. Organismul nu îi poate sintetiza, deci ei trebuie 

furnizaţi prin hrana pe care o consumăm. 

Surse de proteine vegetale: leguminoase (în special soia, care conţine 33-38 % proteine de 

calitate excelentă), cartofi, nuci, cereale integrale, castane. Proteine se găsesc de asemenea în carne, 

ouă, lapte şi produse lactate. 

Principiile nutritive esenţiale sunt principiile care nu pot fi sintetizate de către organismul 

omului şi sunt absolut necesare pentru creşterea şi dezvoltarea organismului uman. Principiile 

nutritive esenţiale necesare pentru nutriţia omului sănătos sunt prezentate în tabelul de mai jos: 

Categoria 






Apa 

Aminoacizi 

Acizi graşi 


Vit. C, biotina, cobalamina, acidul folic, niacina, acidul pantotenic, piridoxina, 

riboflavina, tiamina. 


Toate. 


Histidina, izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilanina, treonina, triptofanul, 

valina. 

Acid cis-linoleic, acid arahidonic, acid α-linolenic.

Viaţa nu poate exista decât în prezenţa tuturor Vitaminelor esenţiale. Comparativ cu 

celelalte substanţe nutritive-proteine, grăsimi şi carbohidraţi-necesarul de vitamine este minuscul. 

Dar lipsa unei singure vitamine poate pune în pericol întreg organismul. 

Vitaminele sintetice nu se pot substitui vitaminelor naturale; numeroşi autori au dat 

explicaţii asupra acestui subiect. Anumite afecţiuni, care n-au reacţionat la doze importante de 

vitamine sintetice, au fost vindecate cu cantităţi mult mai mici de vitamine naturale. 

În urma gătirii, cea mai mare parte din vitamine şi minerale se pierd – se aruncă odată cu 

apa în care au fost gătite sau se oxidează datorită temperaturii ridicate şi a contactului cu aerul. 

În funcţie de solubilitatea în apă sau grăsimi există două categorii de vitamine: hidrosolubile 

şi liposolubile. 

Vitaminele hidrosolubile au proprietatea fizică comună de a fi solubile în apă şi 

insolubile în solvenţi organici. Ele sunt afectate de practicile culinare (fierbere). O parte din aceste 

vitamine sunt dizolvate în apa de fierbere sau apa în care au fost lăsate mai multă vreme. Cu cât 

alimentele ce conţin vitamine hidrosolubile sunt fierte în bucăţi mai mari, cu atât pierderea 

vitaminelor în apa de fierbere este mai mică. Din categoria vitaminelor hidrosolubile fac parte: 

complexul vitaminic B, vitamina C, biotina, acidul folic, vitaminele P etc. 

Mineralele. Se poate spune că sunt un fel de Cenuşărese ale lumii nutriţiei fiindcă, deşi 

puţini ştiu acest lucru, vitaminele nu-şi pot îndeplini rolul, nu pot fi asimilate fără ajutorul 

mineralelor. Şi, cu toate că organismul uman este capabil să sintetizeze câteva vitamine, el nu poate 

fabrica nici măcar un singur mineral. Unele minerale se găsesc în cantităţi mai mari– ele sunt 

numite macrominerale. Alte minerale, care nu depăşesc 0,05 % din greutatea corpului uman se 

numesc oligoelemente. 

Fibrele alimentare. Ce sunt ele Polizaharidele (deci din categoria glucidelor) pe care 

enzimele noastre digestive nu le pot desface. Se găsesc numai în vegetale. Ele nu fac decât să treacă 

prin corp ca o perie ce curăţă. Dintre proprietăţile fibrelor alimentare în primul rând amintim două 

proprietăţi majore: - capacitatea mare de absorbţie a apei şi capacitatea de legare a diferitelor 

substanţe nocive, care sunt eliminate o dată cu apa absorbită, prin fecale. 

Enzimele sunt purtătorii vieţii din fiecare organism şi deci şi materia vie din alimente. 

Există trei tipuri fundamentale de enzime: alimentare, digestive şi antioxidante. 

Singura sursă de enzime propriu-zise sunt alimentele crude. Crudităţile cele mai bogate în enzime 

sunt: germenii de grâu, laptele crud, gălbenuşul de ou, zarzavatul fraged, embrionii din seminţe şi 

mai ales sucurile de zarzavat.

Enzimele sunt foarte sensibile la temperatură – de fierbere, coacere, rafinare şi prelucrare – 

la care au loc toate procesele de preparare a hranei (fie industriale, fie casnice). S-a constatat că la 

38 – 40 ºC enzimele devin trândave, molatice, relaxate. La 42 ºC viaţa enzimelor s-a stins. 

Apa este elementul esenţial al vieţii şi reprezintă baza piramidei alimentaţiei raţionale. 


Semnalul fidel al nevoii de apă al organismului este gradul de transparenţă al urinii 

şi mai puţin senzaţia de sete. Cu cât urina este mai transparentă – incoloră, cu atât organismul este 

mai hidratat şi nevoia de apă este mai mică. Cu cât urina este mai intens colorată, cu atât nevoia de 

apă a organismului este mai mare. Raţia zilnică variază în funcţie de temperatura ambiantă şi de 

activitatea musculară, fiind de minim 2 l. Pentru ca apa să-şi îndeplinească rolul de substanţă 

nutritivă, ea trebuie consumată la distanţă de mese (cel puţin o jumătate de oră înainte şi după 

mese). 

Aminoacizi esenţiali. Până în prezent se cunosc 23 de aminoacizi, corpul omenesc putând 

produce el însuşi 13 dintre ei. Ceilalţi se numesc "aminoacizi esenţiali" întrucât trebuie daţi 

organismului odată cu hrana. Cărămizile constituente ale proteinelor sunt aminoacizii. Dacă un 

singur aminoacid esenţial lipseşte sau este prezent în cantitate isuficientă, atunci eficacitatea tuturor 

celorlalţi va fi în mod proporţional redusă. 

Acizii graşi sunt acizii organici care intră în constituţia lipidelor. O clasificare a acizilor 

graşi se face, după felul legăturilor dintre atomii de carbon, în acizi graşi saturaţi şi acizi graşi 

nesaturaţi. Cei mai importanţi şi răspândiţi acizi graşi nesaturaţi sunt cei cu 1-3 duble legături. 

Cele mai bune surse de acizi graşi esenţiali sunt: migdalele, nucile, seminţele de floarea 

soarelui şi de dovleac, ananasul, fructul de avocado. Principalii acizi graşi esenţiali sunt: acidul 

linoleic, acidul linolenic şi acidul arahidonic. Lipsa acizilor graşi esenţiali din hrană provoacă nu 

numai încetinirea până la oprirea creşterii, ci şi fragilitate capilară şi leziuni: în testicule, în ficat, în 

rinichi, în cartilajele de conjugare şi în alte organe sau ţesături. 

Partea a treia a lucrării aduce câteva recomandări pentru întocmirea unui meniu 

sanogenetic, cum ar fi: 

- Începeţi întotdeauna masa cu alimente crude iar acestea să reprezinte cel puţin o jumătate din 

volumul de alimente consumat la o masă. 

- Asociaţi la aceeaşi masă un singur tip de alimente pregătite termic cu oricare alte tipuri de 

alimente crude (meniu disociat). 

- Apa se consumă cu ½ oră înainte şi dupa masă. 

- Aprecierea raţiei calorice: se ţine cont de activitatea prestată şi greutatea ideală (cea pe care o cere 

talia).

- Consumul zilnic al alimentelor de protecţie: peşte oceanic, drojdie de bere, produse fermentate 

lactic, germeni de cereale, cereale germinate, produse îmbogăţite celulozic. 

Partea a IV-a prezintă latura didactică a lucrării. În cadrul modulului de gastronomie 

studiat în clasa a VI-a am abordat principiile nutritive vitale considerând că este important ca 

elevii să le cunoască. Să ştie care sunt: - acţiunile lor asupra organismului uman; sursele de 

principii nutritive vitale; necesităţile zilnice. Scopul major al temelor abordate este înţelegerea de 

către elevi a importanţei nutriţiei sănătoase în menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolilor. 

Pentru a răspunde acestor cerinţe profesorul de educaţie tehnologică trebuie să utilizeze în 

lecţie metode activ-participative menite să angajeze efectiv elevul în procesul de predare-învăţare; 

Esenţa metodei de învăţământ rezultă din esenţa însăşi a activităţii de învăţare, ca formă 

specifică a cunoaşterii umane. Metodele de predare-învăţare se pot clasifica în două categorii: 

metode tradiţionale şi metode moderne. Din categoria de predare-învăţare tradiţionale fac parte: 

expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, observarea, lucrul cu manualul, 

exerciţiul, iar în categoria metodelor moderne intră: algoritmizarea, modelarea, 

problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metode de simulare, învăţarea prin 

descoperire. 

Didactica modernă concepe lecţia ca un permanent dialog între profesori şi elevi, subordonat 

obiectivelor generale şi specifice ale procesului de învăţământ operaţionalizat la nivelul colectivului de elevi. 

Lecţia reprezintă un program didactic unitar, un sistem de cunoştinţe, abilităţi intelectuale şi practice, 

obiective operaţionale, resurse materiale şi metodologice menite să activizeze elevii. 

Dintre metodele de predare-învăţare am aplicat în cadrul proiectelor de lecţie conversaţia euristică, 

problematizarea, munca în grup, explicaţia. 

Explicaţia este forma de expunere în care predomină argumentarea raţională. Ea are la bază anumite 

raţiuni: elevul a acumulat o experienţă faptică suficientă, simţind nevoia să-i fie lămurită în amănunt. 

Conversaţia didactică este o formă de învăţământ constând din valorificarea didactică a 

întrebărilor şi răspunsurilor. Euristică, adică astfel concepută încât să conducă la descopoerirea 

a ceva nou pentru elev. Profesorul orientează în permanenţă gândirea elevului, prin felul în care 

formulează întrebările, astfel ca din aproape în aproape să ajungă la noutatea propusă. 

Problematizarea este o metodă didactică ce constă din punerea în faţa elevului a unor 

dificultăţi create în mod deliberat, în depăşirea cărora, prin efort propriu, elevul învaţă ceva 

nou. 

Abordarea sistemică a temei constă în stabilirea obiectivelor capitolului (înţelegerea şi 

asimilarea cunoştinţelor referitoare la principiile nutritive vitale; asimilarea acţiunilor asupra

organismului uman; cunoaşterea surselor naturale ale fiecărui principiu nutritiv vital; înţelegerea 

dezvoltării gastromiei şi a implicaţiilor ei asupra mediului şi societăţii; valorificarea termenilor de 

specialitate în comunicare), precum şi în stabilirea sistemului de lecţii (fiecare temă planificată în 

lecţii de dobândire de noi cunoştinţe iar în final, lecfia de verificare şi evaluare a cunoştinţelor). 

Finalul lucrării prezintă câteva proiecte de lecţie model în cadrul temei studiate. Prima oră 

a experimentului didactic este precedat de aplicarea unui test iniţial care să ofere informaţii despre 

nivelul de cunoştinţe generale al elevilor referitor la temă. Proiectele de lecţie sunt realizate în 

funcţie de sistemul de lecţii stabilit iar pentru evaluarea modului de însuşire a cunoştinţelor am 

aplicat un test final. 

Pentru o activitate cu eficienţă maximă la catedră este nevoie de o muncă deosebită a 

profesorului care trebuie în permanenţă să-şi adapteze stilul şi metodologia de predare în 

funcţie de nivelul şi resursele psihologice ale fiecărei clase de elevi.

4.2. Elaborarea unui proiect de lecţie model în cadrul temei studiate 

PROIECT DE LECŢIE 

Data: 02.02.2002 

Clasa: a VI-a 

Disciplina: Educaţie tehnologică 

Modulul: Gastronomie 

Tema: Vitamine 

Profesor: Bindea Adriana 

Obiective specifice: - îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor despre vitamine; 

- lărgirea orizontului de cunoştinţe despre acţiunea şi necesarul vitaminelor 

în organismul uman; surse de vitamine. 

Obiective operaţionale: 

O1: să definească vitaminele. 

O2: să clasifice vitaminele. 

O3: să enumere tipurile de vitamine. 

O4: să arate acţiunea şi sursele unor vitamine luate în studiu. 

Metode şi procedee didactice: conversaţia euristică, observarea prin comparaţie, problematizarea, 

munca în grup, explicaţia. 

Mijloace de învăţământ: folie pentru retroproiector, reviste. 

Tipul lecţiei: Lecţie de transmitere şi însuşire a noilor cunoştinţe. 

Scenariul didactic: desfăşurarea lecţiei. 

Etapele lecţiei Activitatea profesorului Activitatea elevilor 

1 2 3 

1. Moment organizatoric - notează absenţele. 

- stabileşte condiţiile optime pentru 

desfăşurarea procesului de învăţământ 

- se pregătesc pentru oră, îşi 

pregătesc cărţile, caietele, 

instrumentele. 

2. Reactualizarea 

cunoştinţelor. 

- adresează întrebări elevilor. - răspund la întrebările 

profesorului. 

3. Captarea atenţiei. - face o scurtă introducere pentru a 

capta interesul pentru noile cunoştinţe 

- rămân aşezaţi, ascultând 

atenţi. 

4. Activităţi de învăţare - întreabă elevii în ce categorie de 

principii nutritive se încadrează 

vitaminele; 

- răspund că vitaminele fac 

parte din categoria principiilor 

nutritive vitale;

1 2 3 

- defineşte vitaminele; 

- clasifică vitaminele; 

- arată caracteristicile vitaminelor 

- urmăresc cu atenţie 

explicaţiile profesorului şi 

notează în caiete. 

liposolubile şi hidrosolubile; 

- exemplifică categoriile de vitamine; 

- prezintă la retroproiector un tabel cu 

principalele vitamine arătând 

acţiunea, necesarul şi sursele de 

vitamine. 

5. Fixarea şi 

- citeşte despre vitamine din 

- ascultă cu atenţie; 

consolidarea 

performanţelor. 

"Arborele lumii"; 

6. Asigurarea feed-backului. 

- adresează întrebări despre cele citite. - răspund la întrebările 

profesorului, folosind 

cunoştinţele acumulate în 

timpul orei. 

7. Temă de casă - le cere elevilor să realizeze un tabel 

al vitaminelor esenţiale care să 

cuprindă acţiune, surse şi necesarul de 

vitamine al organismului (după 

broşura indicată). 

- le aduce la cunoştinţă că în cadrul 

orei următoare se vor purta discuţii în 

legatură cu tema dată. 

- îşi notează tema primită.

REŢETĂ PENTRU UN AN BUN 

Se iau douăsprezece luni 

Şi se curăţă foarte bine de: 

Amărăciune, mândrie, 

Invidie, pedanterie, frică. 

Se împarte fiecare lună 

În 30 sau 31 de zile 

Ca provizia 

Să ajungă exact un an. 

Fiecare zi se prepară separat: 

O parte muncă şi linişte, 

Două părţi 

Veselie şi umor. 

Se mai adaugă 

Trei linguri de optism, 

O linguriţă de toleranţă, 

O priză de bun simţ, 

Peste aluat se toarnă apoi 

Dragoste din belşug. 

Preparatul gata făcut se 

Împodobeşte cu un 

Bucheţel de atenţie 

Se serveşte zilnic 

Cu veselie 

Cu o ceaşcă de cafea 

Înviorătoare şi cu 

O inepuizabilă încredere în 

Ziua de mâine.

REŢETĂ PENTRU FIECARE ZI 

DOUĂ linguriţe de RĂBDARE, 

O ceaşcă de bunătate, 

PATRU linguriţe de AMABILITATE 

UN pic de SPERANŢĂ şi … 

O doză de CREDINŢĂ. 

Adăugaţi ÎNGĂDUINŢĂ, 

Puţină PRUDENŢĂ, 

Câteva fire de SIMPATIE, 

Un mănunchi din acea plantă rară 

Care se numeşte "OMENIE". 

Condimentaţi totul cu BUN SIMŢ, 

Lăsaţi să coacă la foc mic 

Şi veţi avea O ZI BUNĂ!

BIBLIOGRAFIE 

1. ELENA NITA IBRIAN - Minitratat de Hrana Vie, Ed.Solteris, Piatra-Neamt, 1998 

2. Thierry Souccar – Revoluţia vitaminelor – alimentaţie pentru sănătate, Editura 

Compania, 2002 

3. Iulian Mincu – Alimentaţia raţională a omului sănătos, Editura Medicală, Bucureşti, 

1978 

4. Riana Calotă ş.a. - Ghid pentru activitatea educativă, I.S.B.N. 973-96-532-5-1, 1995 

5. V. Marcu, M. Marinescu – Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine, Editura 

Universităţii din Oradea, 2003


ISBN 978-606-577-518-3 


2011

CUPRINS 

INTRODUCERE ………………………………………………………… 5 





2.2.1 Vitamine ……………………………………………………. 15 



2.2.4 Enzime ……………………………………………………… 35 

2.2.5 Apa ………………………………………………………….. 38 







Bibliografie ………………………………………………………………… 58




INTRODUCERE 










şi apa. 









































































mama natură. 




















condiţii: 































Tabelul nr.2 


(kcal/g) 


Glucide 

4,1 

4,1 


9,3 

9,3 

Proteine 

5,4 

4,1





























































Tabelul nr.1 


Categoria 






Apa 

Aminoacizi 

Acizi graşi 





Toate. 























organism. 


























































urmează: 

















proteinelor. 



peşte. 





















































dermatitelor. 



nedecorticat. 










neagră. 












P. 

Vitamina T







Vitamina U 



privinţă. 















urmează: 

Vitamina A 

































cardiace. 




















saturate. 


























Calciul. 


















Fosforul. 








dinţilor. 






Sodiul. 


















rinichi. 


Potasiul. 












Surse naturale




Clorul. 









de alge). 


Magneziul. 
















Cromul. 













Cobaltul. 







Anemie, etc. 




Cuprul. 











Iodul. 













Fierul. 













Manganul. 









sexuali. 


Ataxie. 





Molibdenul. 






Surse naturale



Seleniul. 












Zincul. 








colesterol. 








Fluorul. 



















alimentare. 




mari: 








două grupe: 







intestinal. 














































biliari; 










2.2.4. Enzime 



antioxidante. 














următoarele: 









artere; 




exogene. 







vitaminele. 










zarzavat. 


































diferite. 








2.2.5. Apa 









raţionale.






































mai mare. 






















înaintate. 











alimentelor. 






precizări: 



































































































Africii. 





































































Recomandări: 























intestinale. 




































































Categoria 






Apa 

Aminoacizi 

Acizi graşi 





Toate. 



valina. 













































mese). 






















talia).
















descoperire. 















nou. 

















Data: 02.02.2002 

Clasa: a VI-a 



















1 2 3 










profesorului. 




atenţi. 



vitaminele; 




1 2 3 












vitamine. 




consolidarea 







timpul orei. 

















Ca provizia 




Două părţi 












Cu veselie 




Ziua de mâine.















BIBLIOGRAFIE 





1978 





ISBN 978-606-577-518-3 


2011

CUPRINS 

INTRODUCERE ………………………………………………………… 5 





2.2.1 Vitamine ……………………………………………………. 15 



2.2.4 Enzime ……………………………………………………… 35 

2.2.5 Apa ………………………………………………………….. 38 







Bibliografie ………………………………………………………………… 58




INTRODUCERE 










şi apa. 









































































mama natură. 




















condiţii: 































Tabelul nr.2 


(kcal/g) 


Glucide 

4,1 

4,1 


9,3 

9,3 

Proteine 

5,4 

4,1





























































Tabelul nr.1 


Categoria 






Apa 

Aminoacizi 

Acizi graşi 





Toate. 























organism. 


























































urmează: 

















proteinelor. 



peşte. 





















































dermatitelor. 



nedecorticat. 










neagră. 












P. 

Vitamina T







Vitamina U 



privinţă. 















urmează: 

Vitamina A 

































cardiace. 




















saturate. 


























Calciul. 


















Fosforul. 








dinţilor. 






Sodiul. 


















rinichi. 


Potasiul. 












Surse naturale




Clorul. 









de alge). 


Magneziul. 
















Cromul. 













Cobaltul. 







Anemie, etc. 




Cuprul. 











Iodul. 













Fierul. 













Manganul. 









sexuali. 


Ataxie. 





Molibdenul. 






Surse naturale



Seleniul. 












Zincul. 








colesterol. 








Fluorul. 



















alimentare. 




mari: 








două grupe: 







intestinal. 














































biliari; 










2.2.4. Enzime 



antioxidante. 














următoarele: 









artere; 




exogene. 







vitaminele. 










zarzavat. 


































diferite. 








2.2.5. Apa 









raţionale.






































mai mare. 






















înaintate. 











alimentelor. 






precizări: 



































































































Africii. 





































































Recomandări: 























intestinale. 




































































Categoria 






Apa 

Aminoacizi 

Acizi graşi 





Toate. 



valina. 













































mese). 






















talia).
















descoperire. 















nou. 

















Data: 02.02.2002 

Clasa: a VI-a 



















1 2 3 










profesorului. 




atenţi. 



vitaminele; 




1 2 3 












vitamine. 




consolidarea 







timpul orei. 

















Ca provizia 




Două părţi 












Cu veselie 




Ziua de mâine.















BIBLIOGRAFIE 





1978 





ISBN 978-606-577-518-3 


2011

CUPRINS 

INTRODUCERE ………………………………………………………… 5 





2.2.1 Vitamine ……………………………………………………. 15 



2.2.4 Enzime ……………………………………………………… 35 

2.2.5 Apa ………………………………………………………….. 38 







Bibliografie ………………………………………………………………… 58




INTRODUCERE 










şi apa. 









































































mama natură. 




















condiţii: 































Tabelul nr.2 


(kcal/g) 


Glucide 

4,1 

4,1 


9,3 

9,3 

Proteine 

5,4 

4,1





























































Tabelul nr.1 


Categoria 






Apa 

Aminoacizi 

Acizi graşi 





Toate. 























organism. 


























































urmează: 

















proteinelor. 



peşte. 





















































dermatitelor. 



nedecorticat. 










neagră. 












P. 

Vitamina T







Vitamina U 



privinţă. 















urmează: 

Vitamina A 

































cardiace. 




















saturate. 


























Calciul. 


















Fosforul. 








dinţilor. 






Sodiul. 


















rinichi. 


Potasiul. 












Surse naturale




Clorul. 









de alge). 


Magneziul. 
















Cromul. 













Cobaltul. 







Anemie, etc. 




Cuprul. 











Iodul. 













Fierul. 













Manganul. 









sexuali. 


Ataxie. 





Molibdenul. 






Surse naturale



Seleniul. 












Zincul. 








colesterol. 








Fluorul. 



















alimentare. 




mari: 








două grupe: 







intestinal. 














































biliari; 










2.2.4. Enzime 



antioxidante. 














următoarele: 









artere; 




exogene. 







vitaminele. 










zarzavat. 


































diferite. 








2.2.5. Apa 









raţionale.






































mai mare. 






















înaintate. 











alimentelor. 






precizări: 



































































































Africii. 





































































Recomandări: 























intestinale. 




































































Categoria 






Apa 

Aminoacizi 

Acizi graşi 





Toate. 



valina. 













































mese). 






















talia).
















descoperire. 















nou. 

















Data: 02.02.2002 

Clasa: a VI-a 



















1 2 3 










profesorului. 




atenţi. 



vitaminele; 




1 2 3 












vitamine. 




consolidarea 







timpul orei. 

















Ca provizia 




Două părţi 












Cu veselie 




Ziua de mâine.















BIBLIOGRAFIE 





1978

Principii nutritive vitale

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?